Istoria Farmaciei Curs 3

23.11.2013
Farmacia medievala europeana. Primele
universitati medicale europene. Meseria
de farmacist
Practici terapeutice in Evul Mediu si
Renastere
Primele universitati medievale
Prin infiintarea institutiei universitare in evul mediu s-a facut distinctia dintre
cunoasterea teoretica, docta si cunoasterea empirica si practica a
manufacturierului.
Medicul exercita o arta liberala, structurata intr-un discurs cult, universitar, bazat pe
invataturile anticilor (Hippocrat, Galen, Avicena, Rhazes) si abandoneaza
farmacistului activitatea de preparare a remediilor. Este primul pas in
autonomizarea profesiei de farmacist in Europa.
Scoala din Salerno
Exista multe legende privind originile scolii medicale si farmaceutice din Salerno.
Cea mai frumoasa dintre ele spune ca scoala a fost intemeiata de patru somitati ale
stiintelor medicale: arabul Adela, evreul Helinus, grecul Pontus si latinul Salernus.
Dincolo de adevar sau legenda, aceasta traditie reflecta izvoarele cunoasterii pe
care s-a intemeiat aceasta scoala.
Salerno a fost inca din antichitate o statiune balneara si de tratament, iar infiintarea
in vecinatate a manastirii benedictine Montecassino in perioada crestina, a favorizat
mult avantul stiintelor medicale in regiune.
Se stie cu certitudine ca arta medicala a fost predata in aceasta universitate inca
din secolul al IX-lea d. Ch., scoala fiind desfiintata prin decretul lui Napoleon
Bonaparte in 1811.
Lucrarile scolii din Salerno
Antidotario din Salerno, lucrarea care a constituit sursa tuturor retetarelor
medievale, a fost mult timp lectura esentiala a farmacistilor. Aceasta culegere a fost
in mod constant modificata, forma sa originala pierzandu-se. Au ajuns pana la noi
manuscrisele din sec. al XII-lea si al XIII-lea, sub titlul Antidotario di Nicolo
Salernitano.

Scoala din Salerno a atins apogeul in sec. al XII-lea, cand s-au scris tratatele: Liber
de simplici medicina sau Circa instans si Regimen sanitatis salernitanum. In aceste
tratate, pe langa informatiile pentru medici, existau multe informatii pentru
farmacisti referitoare la descrierea principiilor active de diverse naturi (vegetale,
minerale), cat si despre contrafacerea medicamentelor.
Regimen sanitatis salernitanum a fost tiparit in Romania pentru prima data la
Brasov in anul 1696.
Noutati ale scolii din Salerno
In Salerno a aparut in jurul anului 1100 un nou solvent, care avea sa revolutioneze
arta prepararii medicamentelor dar si arta parfumeriei: alcoolul etilic. Tehnica de
fabricatie a fost rapid si constant imbunatatita, folosind agentii deshidratanti,
precum carbonatul de potasiu. Era obtinut fie ca aqua ardens (60), fie ca aqua
vitae (90). Practicienii din Salerno au fost primii care au distilat vinul, fapt ce
ramane crucial pentru istoria farmaciei.
Farmacistii (droghisti si apotecari) depuneau juramant sa prepare drogurile conform
regulilor si trebuiau sa le vanda la preturi fixe. Existau inspectori imperiali care
verificau prepararea intocmai a medicamentelor. Vanzarea otravurilor si a asaziselor elixire de dragoste era strict interzisa.
Scoala de la Montpellier
La fel ca si la Salerno, invatatura medicala practicata si predata la Montpellier s-a
bazat pe cumulul de cunostiinte adus de medicii arabi, evrei si crestini, locuitori ai
acestui oras. Toleranta religioasa a favorizat inflorirea orasului, aflat pe traseul
pelerinajului catre Santiago de Compostella si in apropierea unei colonii evreiesti
numeroase din Aragon.
La inflorirea scolii medicale a contribuit si actul din 1181 emis de Wilhelm al VIII-lea,
care decreta ca Oricine, indiferent de origine si situatie, are dreptul de a conduce o
scoala medicala.
Organizarea breslelor apotecarilor
Meseriile artizanale (bacanii, apotecarii, felcerii/barbierii) se grupeaza in comunitati
sau corporatii pentru a-si apara mai bine interesele profesionale in Evul Mediu.
Primele uniuni profesionale ale vanzatorilor de droguri si mirodenii apar in
Montpellier, asa cum se cunoaste din colectia de acte municipale ale orasului. Aici
se specifica faptul ca negustorii de droguri si condimente (especiadores) aveau
responsabilitatea de a pazi anumite zone ale orasului in zilele de joi. Breslele se
angajau sa furnizeze droguri de buna calitate si sa le vanda la preturi corecte.
Conciliul de la Melfi-separarea farmaciei de medicina
In tarile Europei Occidentale, puternic expuse in Evul Mediu influentelor culturale
arabe, farmaciile publice au inceput sa apara abia in secolul al XVII-lea. Totusi, in
anul 1240, in Sicilia, imparatul german Frederick II de Hohenstaufen, prin edictul de
la Melfi, separa responsabilitatile profesionale ale medicilor de cele ale farmacistilor.

Edictul statuteaza clar faptul ca farmacistul este cel care prepara medicamentele,
urmand indicatiile medicului.
Prima Farmacopee oficiala
Ideea unei farmacopei cu statut oficial, care sa fie aplicata de catre toti farmacistii,
isi afla originile la Florenta in 1498. Nuova Receptario a fost initial scrisa in limba
italiana si a devenit standardul legal de lucru al farmacistilor din Florenta. A fost
rezultatul colaborarii dintre Breasla farmacistilor si Societatea medicilor.
Terapiile Evului Mediu
Datorita igienei precare si a marilor aglomerari umane din mediul urban, maladiile
infetioase au constituit principala cauza a mortalitatii in Evul Mediu.
Marea ciuma, aparuta in China si extinsa apoi pana la Marea Neagra si Marea
Mediterana, cuprinzand intreaga Europa, a constituit unul din episoadele de
cumpana pentru civilizatia umana, ucigand peste o treime din populatia Europei in
sec. al XIV-lea.
Alaturi de ciuma bubonica, lepra, variola, holera au facut ravagii, deoarce nu se
cunosteau si nu se practicau reguli elementare de igiena.
Hrana precara, conditiile vitrege de trai, toxiinfectiile alimentare conduceau la o
mortalitate ridicata si la o medie de viata foarte redusa.
Terapiile Evului Mediu
In Evul Mediu si Renastere au coexistat o terapie oficiala, bazata pe doctrinele
clasice hipocratice si galenice, practicata de medici, chirurgi atestati, maestri
farmacisti si o medicina populara, empirica, practicata de vindecatori, de multe ori
simpli sarlatani.
Lipsa de eficienta a practicilor medicale oficiale, precum si lipsa de mijloace
financiare a celei mai mari parti a populatiei, a condus la proliferarea vindecatorilor
populari, care adesori faceau mai mult rau decat bine.
Culegerile de retete mentionau un numar mare de ingrediente, compozitia si
identificarea acestora era insa insuficient descrisa. Desi interzisa prin diverse legi,
inlocuirea unui ingredient cu altul (qui pro quo) in cadrul formularilor se practica
frecvent.
Nu exista un sistem unitar de unitati de masura, ceea ce facea imposibila utilizarea
unui retetar dintr-o tara in alta sau chiar dintr-un oras in altul.
In comedia sa Bolnavul inchipuit (1673), Moliere satirizeaza stiinta medicala a
timpului, intruchipata de studentul in medicina Argon, care raspunde stereotip la
intrebarile profesorilor privind tratamentul diferitelor afectiuni: clysterium donare,
postea saignare, ensuita purgare (faceti o clisma, luati sange si apoi administrati
un purgativ). In final, Argon primeste titlul de doctor in medicina.
Panaceul

Caracteristic pentru formularile terapeutice este medicamentul cu spectru

polivalent, definit ca panaceu.
Un exemplu este cel al Teriacului, remediu descris inca in manuscrisele din sec. X, a
carui formulare din Farmacopeea franceza din 1837, cuprinde 39 ingrediente,
fiecare destinat sa vindece cate o afectiune. Acest remediu a devenit un succes
comercial si obiectul a numeroase contrafaceri.
Prepararea Teriacului se facea de una sau doua ori pe an, in locuri publice, de catre
membrii confreriei farmacistilor, pentru atestarea compozitiei, in lipsa protectiei
comerciale.
Accesibilitatea la serviciile medicale
Accesibilitatea serviciilor medico-farmaceutice in Evul mediu si in Renastere era
limitata la mediul urban, unde profesau . din cadrele medicale calificate, desi 85%
din populatie traia in zonele rurale.
Accesibilitatea economica la ingrijiri medicale era de asemenea redusa,
diletantismul inflorind.
Htel-Dieu din Paris (sec. al XVI-lea)- mai degraba un loc de refugiu si de
intemnitare decat un loc de ingrijire medicala (adeseori bolnavii stateau mai multi in
acelasi pat).

Formarea si ucenicia farmacistilor

Formarea unui maestru farmacist nu se facea in mod obligatoriu prin frecventarea
cursurilor universitare, de multe ori tanarul care dorea sa devina maestru farmacist
intra ca ucenic la un farmacist consacrat, devenea dupa un timp calfa iar apoi isi
putea deschide propria farmacie.
La Paris exista o gradina botanica (Le Jardin du Roy) unde cei care invatau meseria
de farmacist invatau sa deosebeasca si sa cultive plantele medicinale.
Theophrastus Bombastus von Paracelsus
Filozof, teolog, astrolog, alchimist, medic si farmacist, Paracelsus a publicat
numeroase opere, exprimandu-si uneori vehement punctele de vedere originale .
Este considerat precursorul metodei homeopatice, sustinand principiul conform
caruia similia similibus curantur (asemanatorul se vindeca cu asemanator).
Farmacologia in conceptia lui Paracelsus este o cercetare chimica, ea se bazeaza pe
cunoasterea a ceea ce este in interior si nu pe compunerea sau combinarea unui
intreg amalgam de elemente. Este considerat fondatorul iatrochimiei si
chimioterapiei. A elaborat si descris procedee de obtinere a tincturilor.
Alchimia si dezvoltarea chimiei

Practicarea alchimiei de catre farmacisti a condus in final la dezvoltarea metodelor

experimentale ale chimiei, eleborarea de instrumente si aparate pentru izolarea,
purificarea de noi elemente dar si pentru sinteza unor noi compusi chimici.
Diverse dispozitive de laborator (alambicul, baia de apa-bain Marie-, mojarele si
creuzetele), dar si materiale noi cum sunt portelanul si faianta isi au originea in
laboratoarele alchimistilor medievali.