Zvonul

Omenirea, n evolutia sa istorica, a fost marcata de numeroase conflicte

politice, sociale, etnice, culturale, militare nsotite de ample si diversificate actiuni
de diversiune si dezinformare psihologica. Prezente att n perioada
premergatoare conflictelor, sporite ca numar si intensitate pe timpul desfasurarii
acestora, dintotdeauna au avut drept obiectiv sa genereze nesiguranta, panica,
frica, ndoiala, si pe acest fond sa slabeasca rezistenta psihomorala a luptatorilor si
populatiei civile. n acest scop, unul dintre cele mai folosite mijloace a fost zvonul,
cu o influenta deosebita datorata puterii de persuasiune si al posibilitatii influentarii
unei mari mase de oameni.
Zvonul, ca fenomen psihosocial. Zvonul, ca fenomen psihosocial reprezinta o
informatie ce se doreste a fi autentica si cu caracter de noutate, cu posibilitati
minime de verificare: o informatie de cele mai multe ori tendentioasa, care circula
paralel si n mod frecvent n contrasens cu informatiile transmise prin mijloacele
oficiale de comunicare. "Copil al insecuritatii, zvonul creeaza legaturi puternice
ntre membrii unei comunitati a carei tema nu mai suporta ntrebari fara raspunsuri"
[Maurice Olender - "La Rumeur", Apud Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Ed.
Humanitas, Bucuresti, 1993, p.19.]. Zvonurile sunt creatii colective si au functii si
disfunctii sociale. Chiar daca unele au o sursa de lansare bine sau - cel mai
adesea - rau intentionata, prin retransmisii succesive, amprenta personalitatii
colportorilor se imprima adnc n continutul lor, cu att mai mult n cazul zvonurilor
emergente, rezultat al "tranzactiei colective" [Tamotsu Shibutani-Improvised News,
A Sociological Study of Rumor, The Bobb-Merril Company, Inc., New York, 1966,
p.29.], prin punerea laolalta a resurselor intelectuale ale grupurilor umane n
vederea interpretarii unor evenimente importante, dar ambigue, despre care lipsesc
informatii, sursa oficiala neavnd credibilitate.
Se impune considerarea zvonului n raport cu alte fenomene nrudite:
ponegriri, brfe, clevetiri, povesti, legende, vorbe care 434h715e circula din gura-n
gura pentru a identifica posibilitatile reale de influentare individuala si colectiva.
Pentru aceasta reamintim ca orice tip de comunicare poate fi definit din sase
puncte de vedere: dupa sursa, continut, mod de difuzare, mijloc de difuzare, obiect
al comunicarii si natura efectelor produse. Zvonul si vorba provin din surse
neoficiale. Primul termen se refera la un proces de difuzare n lant, la o forta de
propagare, la o amplitudine al carei rezultat este sunetul care se nalta din toate
aceste voci, si pe care-l putem urmari:
Vorba se refera la un proces lipsit de continuitate, ezitant, foarte limitat n spatiu: e
normal sa nu se propage nimic, din moment ce e doar o vorba vaga. "Nu e dect o
vorba" nseamna ca sunetul abia daca a fost perceput, deci mesajul nu are tocmai
o existenta reala, sigura: nici nu se aude. Vorba este lipsita de nsemnatate.

La origine, cuvntul "ponegrire" se referea att la sursa, ct si la efectul unei

comunicari: era grohaitul porcului mistret [Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Ed.
Humanitas, Bucuresti, 1993, p.41.], iar n prezent acest cuvnt se refera la
continutul si obiectul comunicarii: e vorba de comentarii josnice, la limita calomniei,
ce se fac pe seama cuiva. Este un tip de mesaj, ce exprima o judecata subiectiva
asupra continutului zvonului sau al vorbei.
Cuvntul "brfa" se refera la obiectul zvonului sau al vorbei. Brfa se leaga
de persoane: povesteste bucuriile si necazurile celor ce ne nconjoara, fie ei bogati
sau saraci, persoane nsemnate sau nensemnate. n general, brfa nu e
rautacioasa si se practica n special de dragul de a vorbi, de a avea un subiect de
conversatie: interesul pe care l prezinta e de scurta durata, de aceea o brfa
trebuie repede nlocuita cu alta mai savuroasa.
Cuvntul "clevetire" reprezinta o definitie a mesajului din punct de vedere al
sursei. Ca si ponegrirea, reflecta si o judecata de valoare, un mod de a discredita
zvonul sau vorba, reprosndu-i provenienta dintr-o sursa total lipsita de
credibilitate. Atunci cnd avem de-a face cu surse oficiale sau care se bucura de
respect, mesajul primeste un titlu de noblete: este o "informatie". n cazul unei
erori, nu este un zvon ci o "informatie falsa".
ntelegem astfel, prin zvon, idei, relatari, afirmatii sau presupuneri ce pot fi n
ntregime false sau continnd unele elemente adevarate, dar distorsionate n raport
cu situatia si centrele de interes ale unor indivizi sau colectivitatea determinate.
n lansarea si asigurarea circulatiei zvonurilor se mizeaza pe unele
caracteristici ale acestuia:
- noutatea;
- plasarea actiunii sub aspectul consecintelor n viitor;
- corelarea continutului sau cu sperantele, asteptarile, aspiratiile si temerile
indivizilor sau colectivitatilor.
n conditiile n care are loc mpletirea continutului informatiei cu interesele si
aspiratiile celor ce receptioneaza, zvonul poate determina stari de spirit curente de
opinii, atitudini si comportamente specifice mesajului transmis.
Ca forma specifica de comunicare, ndeosebi interpersonala, zvonul are la baza o
serie de mecanisme psihologice ce exploateaza unele caracteristici generalumane, cum ar fi:
- curiozitatea;
- dorinta unor oameni de a se arata ca fiind bine informati, depasind informatia
oficiala;
- tendinta de a amplifica o stire prin elemente si comentarii personale;
- reactia fireasca de a transmite mai departe o informatie, anumite stari psihice
(nemultumire, anxietate) etc.;
- capacitatea imaginativa si anticipativa, nevoia de a integra necunoscutul ntr-un
univers cunoscut, de a transmite noutatea imediat.