Professional Documents
Culture Documents
MANIPULAREA
Comunicarea umană.
Formele comunicării.
Influenţă socială, persuasiune şi manipulare
Ce este comunicarea?
„În sensul cel mai general, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată când un
sistem, respectiv o sursă, influenţează un alt sistem, în speţă un destinatar,prin
mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le
leagă”1.
Cuvântul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele
prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai
limbajul scris sau vorbit, ci şi muzica, artele vizuale, teatrul, baletul şi, în fapt,
toate comportamentele umane. În anumite cazuri, este poate de dorit a lărgi şi
mai mult definiţia comunicării pentru a include toate procedeele prin care un
mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion şi de
calcul al traiectoriei acestuia) afectează un alt mecanism (spre exemplu, o
rachetă teleghidată în urmărirea acestui avion)” (Shannon şi Weaver).
Formele comunicării
În funcţie de criteriul luat în considerare, distingem mai multe forme ale
comunicării.
Un prim criteriu luat în clasificarea formelor comunicării îl constituie
modalitatea sau tehnica de transmitere a mesajului. Identificăm astfel, după Ioan
Drăgan, (Paradigme ale comunicării de masă) comunicarea directă, în situaţia în
care mesajul este transmis uzitându-se mijloace primare - cuvânt, gest, mimică; şi
comunicarea indirectă, în situaţia în care se folosesc tehnici secundare - scriere,
tipăritură, semnale transmise prin unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.
Comunicarea de masă
De cele mai multe ori, la nivelul cunoaşterii comune, comunicarea de masă
este identificată drept mass-media. Deoarece şi acest concept de mass-media este
mai nou se impune o definire a sa: termenul medium (la plural media) este un
cuvânt de origine latină, transplantat într-un ansamblu anglo-saxon. El
desemnează în principiu procesele de mediere, mijloacele de comunicare şi se
traduce, în general cu expresia comunicaţiile de masă (…). Deci: media =
mijloace de comunicare; massmedia = mijloace de comunicare pentru un public
mare, un public de masă, inventate şi utilizate în civilizaţiile moderne şi având
drept caracteristică esenţială marea lor forţă, putere, vasta lor rază de acţiune. Nu
există nici o îndoială cătrebuie să se înscrie în această categorie radiodifuziunea
şi televiziunea (…). Cinematograful se înscrie în aceeaşi categorie (…). Presa,
pentru aceleaşi motive, este considerată ca fiind unul dintre principalele mass-
media (…). Cartea (…), discursurile, benzile, casetele sau videocasetele pot, de
asemenea, să fie încadrate în categoria mass-media. De asemenea, afişul
publicitar. "Se poate considera, aşa cum pe bună dreptate afirmă Marshall
McLuhan, că şi cuvântul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace de
comunicare… Chiar dacă ele servesc mai curând la stabilirea de relaţii
interpersonale decât ca emiţători către marele public."3
Se impun totuşi unele precizări faţă de acest punct de vedere. Între
noţiunile de mass media, comunicare de masă şi mijloace ale comunicării de
masă este evident că nu poate exista o sinonimie perfectă. Confuziile care se fac
în acest sens limitează sensurile conceptelor printr-un reducţionism simplist,
inadecvat.
Între comunicare de masă, înţeleasă ca mesaje şi procese de comunicare şi
mijloace de comunicare, (instrumentele comunicării, mijloacele tehnice de
transmitere a mesajelor), există diferenţe vizibile, care nu pot fi ocolite sau
trecute cu vederea. Astfel, o celebra definiţie dată de sociologul francez
A.Cuvillier comunicării de masă „ansamblul procedeelor - presă, radio,
televiziune, cinema etc. - prin care se realizează informarea, propaganda şi
acţiunea asupra opiniei publice”4 este, din acest punct de vedere, lipsită de
precizie şi poate fi amendată.
3 Jean Cazeneuve, La societé de l’ubicuité, Denöel-Gonthier, Paris, 1972.
4 Jean Cazeneuve, La societé de l’ubicuité, Denöel-Gonthier, Paris, 1972.