Bacalaureat 2009: Varianta 19: Tema banului într-un text narativ: Enigma

Otiliei de George Călinescu

Tema banului sau a avariţiei este abordată mai ales de către scriitorii realisţi, ce
urmareau să redea cât mai fidel şi mai veridic societatea, relaţia dintre mediu şi
individ, consecinţele pe care le poate avea acesta asupra comportamentului şi
caracterului uman.
În literatura franceză, cel care analizează urmările degradante ale dorinţei de
înavuţire, creând personaje memorabile, este Honore de Balzac.
La noi, această temă va fi în centrul unor opere literare ale scriitorilor clasici
(“Moara cu Noroc”, “Comoara” de Ioan Slavici, urmărite din perspectiva
moralizatoare), dar şi din literatura interbelică, semnificativ fiind romanul “Enigma
Otiliei” de George Călinescu.
Apărut în 1938, romanul ilustrează cu precădere programul estetic al lui Călinescu.
În concepţia criticului, un roman este viabil în măsura în care aduce existenţa unei
lumi de tipuri. În spirit clasicist, el pledează pentru căutarea permanentelor, pentru
fixarea universalului şi creează un roman pentru care alege deliberat formula
balzaciană. El reface clasicismul în sensul că deplasează elementele de viziune şi de
structură spre modernitate.
În acest roman realist autorul încearcă să zugravească o frescă socială (mediul
românesc citadin, la începutul secolului al XX-lea) şi foloseşte ca sursă de inspiraţie
experienţa lui de viaţă şi pe a altora.
Subiectul romanului este construit în functie de personajul Felix Sima.
Evenimentele sunt integrate în largul curs al istoriei unei moşteniri, conflictului
romanului, în această perspectivă, avându-şi izvorul în dorinţa de înavuţire agresivă
a clanului Tulea.
Naratorul omniscient şi obiectiv creează un univers verosimil în care lumea
reală este reflectată ca într-o oglindă. Naratorul omniscient nu participă la
evenimente nici ca personaj, nici ca martor. Cel mai des, lumea este văzută prin
ochii protagonistului. De aceea, cititorul are acces la gândurile personajelor,
întelege mai bine felul în care acestea văd lumea.
Acţiunea romanului cuprinde două planuri epice: cel erotic, în care evoluează
Otilia şi Felix, şi cel social legat de tema moştenirii - mobilizarea clanului Tulea
pentru a intra în posesia averii lui Costache Giurgiuveanu. Intriga se dezvoltă deci
pe aceste două planuri care se întrepătrund.
Tema principală este cea socială, cu două componente, ambele
balzaciene. Zugrăveşte o frescă socială a burgheziei bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea, sub determinare social-economică. Imaginea societăţii reprezintă
fundalul maturizării unui tânăr care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte
experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.
Tema iubirii nu ocupă un prim plan, dar creează această impresie deoarece
dragostea este un sentiment definitoriu pentru orice fiinţă. Cuplul Otilia-Felix se
impune în categoria eşecului provocat din interior. Femeia, surprinzător de matură,
se declară frivolă şi inferioară barbatului. Ea se opune căsătoriei, deşi moştenirile ar
fi asigurat un trai decent, pe motiv că i-ar frâna cariera lui Felix. În realitate, Otilia
îşi apără libertatea şi îşi urmează natura.
Tema moştenirii aduce în prim plan problema banului, a averii, care influenţează
adânca viaţă a individului, îi conferă demnitate şi putere în raport cu semenii săi. Ca
în romanele lui Balzac, majoritatea personajelor urmăresc la modul obsesiv să între
în posesia unei moşteniri care să le schimbe destinul.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre cele două familii înrudite, care
sugerează universul social pentru tipurile umane realizate. O familie este cea a lui
Costache Giurgiuveanu, posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescenta orfană,
fiica celei de-a doua soţii decedate. Aici apare şi Felix Sima, fiul surorii bătrânului,
care vine la Bucureşti pentru a studia medicina şi se cazează la tutorele său legal,
Moş Costache. Un alt intrus în această familie este Leonida Pascalopol, prieten al
bătrânului, pe care afecţiunea pentru Otilia îl aduce în casa acestora.
Cealaltă familie în jurul căreia se organizează subiectul operei este familia surorii
lui moş Costache, Aglae. Familie înrudită şi vecină cu prima, ea aspiră la
moştenirea averii bătrânului.
Istoria unei moşteniri include două conflicte: primul este iscat în jurul averii
bătrânului, iar al doilea destramă familia Tulea din cauza interesului lui Stănică tot
pentru aceeaşi avere.
Competiţia dintre anumite personaje (adversitatea manifestată de Aglae
împotriva orfanei Otilia) este dată de dorinţa de înavuţire a familiei Tulea, mai exact
a Aglaiei şi a lui Stănica Raţiu. Scopul lor este de a dobândi banii, casa, acţiunile,
proprietăţile, lucrurile, pământul lui Costache Giurgiuveanu după ce acesta moare şi
a dobândi astfel un statut social mai bun. Şeful în familia Tulea este Aglae, un
personaj balzacian ce întruchipează dorinţa agresivă de îmbogăţire pornită dintr-un
instinct familial. Neavând încredere decât în avere, ea desconsideră activitatea
intelectuală, convinsă fiind că “cine citeşte prea mult se scrânteşte”, iar “facultatatea
este pentru băieţii de bani gata”. Sora lui moş Costache împroaşcă fără reţinere cu
duşmănie pe cei care ar putea să-i lezeze intenţiile de a intra în posesia averii
râvnite.
Banul în societate este “zeul suprem”, o valoare într-o societate degradată
moral, de aici rolul moştenirii în subiectul romanului dat.
Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar este un prilej pentru
observarea efectelor, în plan moral, al obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de
imobile, restaurante, acţiuni, nutreşte iluzia longevităţii şi nu pune în practică nici un
proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanul Tulea
urmăreşte fiecare mişcarea a celor din casa bătrânului şi pun la cale planuri
strategice. Aglae asteaptă să-i moară fratele, îi asediază casa şi dă ordine severe
pentru a împiedica înstrăinarea oricărui obiect din proprietatea bătrânului. Deşi are o
afecţiune sinceră pentru fata, moş Costache amână înfierea ei, de dragul banilor şi
din frica de Aglae. Stănică Raţiu urmăreşte şi el, ca şi Aglae, să parvină şi visează
averea Clanului Tulea, dar sustrage banii lui moş Costache.
Lupta acerbă pentru moştenire influenţează mai multe destine şi concentrează
toate energiile clanului Tulea, casa lui moş Costache este continuu supravegheată şi
asediată atunci când bătrânul se îmbolnăveşte. Atunci când suferă un puternic atac
cerebral, moş Costache se gândeşte mai serios la viitorul Otiliei şi-i încredinţează lui
Pascalopol trei bacnote pentru a le depune la banca în contul “fe-fetiţei” lui, dar se
răzgândeşte. În timpul celui de-al doilea atac al bolii bătrânului, Stănică profită de
absenţa lui Felix şi a Otiliei şi de neatenţia Aglaiei şi fură banii bătrânului de sub
salteaua pe care zăcea, provocându-i moartea.
Faţă de moştenire, Felix, Otilia şi Pascalopol au o atitudine defensivă, în construcţia
romanlui fiind pusă în antiteza cu clanul Tulea şi Stănică Raţiu. Şi George Călinescu
a menţionat că Felix şi Otilia sunt, în roman, ”în calitate de victime şi termeni
angelici de comparaţie”.
Din acestă perspectivă, romanul devine un tablou al moravurilor micii
burghezii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea.
Aspectele avariţiei, lăcomiei şi parvenismului sunt supuse observaţiei şi criticii
î în romanul realist.
Specific operei balzaciene, şi în romanul “Enigma Otiliei” viaţa socială este studiată
având permanent viziunea unităţii ansamblului. În “Enigma Otiliei” Călinescu adoptă
o perspectivă de moralist clasic, o analiză la stadiul de observaţie a eticii umane, pe
care o diferenţiază pe tipuri.