Teoria Relaiilor Internaionale

Tema:Sistemul Relaiilor Internaionale

1)Particularitilei direciile de baz a sistemului internaional
2)Abordrile istorico-tradiionale i istorico sociologice ale sistemului internaional
3)Tipologia istoric a sistemului internaional
4)Mediul sistemului internaional
1)Particularitile i direciile de baz a sistemului internaional
Dezintegrarea Uniunii Sovietice, a unui pol al sistemului bipolar i ncheierea rzboiului rece a
provocat tulburri profunde n interiorul sistemului internaional de state, pregtindu-l pentru
schimbare. Pentru nelegerea profunzimii i afinitii caracterului schimbrilor de sistem n
contextul manifestrii sale concrete n dependen de circumstanele politice concrete, n vederea
pstrrii pcii i stabilitii pe continent, ar fi cazul s ne amintim definiia sistemului formulat
de Raymond Aron: Numesc sistem internaional ansamblul constituit de uniti politice aflate n
relaii regulate unele cu altele i susceptibile de a fi implicate ntr-un rzboi general Astfel,
sistemele internaionale de state prezint o modalitate de durat de convieuire ntre actorii vieii
internaionale menit s asigure o stabilitate relativ, nlturnd rzboiul de dimensiune
continental sau mondial, ca mijloc de realizare a interesului politic. Totul ns este
convenional, deoarece aceste relaii au la baz, n calitate de stimul de activitate, interesul politic
al actorilor si interesul naional statal, care este n venic schimbare. Cu alte cuvinte,
aplicarea abordrii sistematice denot, c n realitate avem de-a face cu un tot ntreg, esena
cruia poate fi clarificat doar n rezultatul analizei profunde a componentelor lui i legturilor
de moment ntre ele. Principiile funcionrii sistemului internaional de state se reduc practic la
cele trei de baz: legitimitatea puterii, neamestecul n afacerile interne ale statelor, balana de
putere, determinate de Tratatele de pace din Westphalia (1648) i confirmate de congresul de la
Viena (1815), care cu schimbri ne eseniale, stau i astzi la baza relaiilor internaionale.
Componentele lor, se pot manifesta n diferite forme, deseori cu ncrctur destul de
conflictual, dar care n principiu nu depesc limitele acestor principii de baz ale sistemului.

2)Abordrile istorico-tradiionale i istorico sociologice ale sistemului internaional

1. Abordarea sistemica - fiind, deci, vorba de o modalitate de abordare aplicabila si acestui
domeniu si nu proprie in exclusivitate acestuia - pleaca de la doua premise:
* ca intre componentele intregului exista anumite legaturi, respectiv ca apartenenta lor la acelasi
intreg nu decurge in exclusivitate din faptul ca se afla in acelasi spatiu geografic;
* aceste componente nu pot fi intelese corespunzator decat daca sunt privite in totalitatea, in
ansamblul pe care il formeaza.
2. Cum spuneam, este vorba de un anumit tip de abordare care este valabil si in domeniul
relatiilor internationale, pe care ne ajuta sa-l intelegem mai bine asa. In context, se remarca
rezultate diferite ale aplicabilitatii sale in stiintele exacte - unde legaturile dintre elementele
componente ale sistemului, precum si regulile sale de functionare sunt mai precise - si cele
sociale, unde atat legaturile, cat si regulile de functionare sunt mai putin conturate, rezultatul
constituindu-l o predictibilitate mai redusa (insa nu absenta) comparativ cu stiintele exacte.
3. Alcatuirea sistemului international actual incepe cu existenta unor sisteme locale incipiente,
care evolueaza mai intai pana ajung la stadiul de sisteme cat de cat conturate ca atare. Urmeaza
apoi faza expansiunii lor, ceea ce le pune in legatura cu sisteme similare ("lumi") fie pe calea
legaturilor pasnice, fie prin intermediul razboiului (care este tot un mijloc de comunicare).
Rezultatul in timp al interactiunii care are loc asa il constituie transformarea sistemelor locale
respective in subsisteme ale sistemului mai larg creat prin includerea lor intr-un ansamblu mai
amplu, compus din totalitatea interactiunilor dintre componentele/subsistemele sale.
4. Principala regula de functionare a acestui tip de sistem o reprezinta AUTOREGLAREA,
caracterizata prin lupta pentru putere intre componentele sale. Concret, Europa - un sistem local

care evolueaza el insusi - ajunge, prin expansiune si inglobare in structura sa a altor zone
(lumi/sisteme) ale lumii, centrul sistemului international global. In fapt, aceasta inseamna o
dubla calitate: pe de o parte, calitatea de initiator al sistemului, pe de alta, principalul sau factor
reglator.
5. Odata atinse limitele geografice ale sistemului (provenind din caracterul finit al planetei),
evolutia sistemului se realizeaza prin intermediul adancirii interdependentelor din cadrul sau,
precum si prin aparitia unor noi actori (chiar si de alt tip). Are, deci, loc un proces concomitent
de multiplicare si adancire a legaturilor dintre elementele componente ale sistemului.
6. In ce priveste caracterizarea sistemului international actual, se poate spune ca acesta este:
* un sistem (geografic) inchis, care se autoregleaza (prin procesul de redistribuire continua a
puterii in cadrul sau);
* un sistem lipsit de autoritate centrala (al doilea motiv pentru care se autoregleaza); termenul
folosit in teoria relatiilor internationale este de sistem anarhic;
* un sistem competitiv (fiind inchis, de la un punct incolo, adancirea si multiplicarea
interdependentelor impune cu necesitate colaborarea chiar si intre adversari chiar si in timpul
conflictului);
* care evolueaza prin structurare, urmata de de-structurare, urmata, la randul ei de un nou proces
de structurare; in felul acesta, sistemul se "regenereaza" (vezi perioada de dupa 1989 in Europa).
3)Tipologia istoric a sistemului internaional
1. Inceputurile le constituie "lumile", privite ca insule de organizare statala, care isi dezvolta in
timp si un set de valori comportamentale, ce, la randul lui, contribuie si mai mult la coeziunea
lor. Am avut astfel lumea greceasca, regatele din Orientul Mijlociu si Africa de Nord, apoi lumea
romana. Comunicarea dintre aceste lumi a existat indeosebi pe calea comertului si a razboiului,
fara sa ajunga insa la gradul de integrare al unei singure lumi.
2. Acest lucru s-a petrecut abia odata cu castigarea suprematiei de Roma, care, prin diplomatie si
razboi - asa cum arata si Machiavelli intr-una din lucrarile sale pregatitoare pentru sfaturile din
"Principele" - a reusit sa-si creeze imperiul. Abia acesta a fost un sistem relativ integrat, care a
cuprins in interiorul sau organizarile social-statale din spatiul mediteranean. Este de remarcat ca,
inca dinaintea cuceririi romane, in alte zone ale globului - vezi Asia de Est, sau de Sud, ori
America - aveau loc, in mod independent, procese relativ asemenatoare. Problema care se punea
era aceea a stabilirii legaturilor intre aceste focare de organizare pe care le reprezentau lumile
respective.
3. Prima mare comunicatie/legatura de acest gen - daca excludem expeditia lui Macedon de
dinaintea fauririi Imperiului Roman -o reprezinta invazia migratorilor, rezultat al actiunii marii
centrifugi asiatice. Sub loviturile ei repetate, Imperiul Roman, ca prima etapa a integrarii
europene si tentativa de creare a unui sistem relativ unitar in zona noastra, se dezintegreaza.
Drept rezultat apar nucleii viitorului proces de re-integrare, care a evoluat de atunci pana in
prezent - orasele, pe de o parte, si fermele intarite, pe de alta parte.
4. Treptat isi face loc organizarea feudala, in care populatia locala lucreaza pentru si ii furnizeaza
soldati stapanului local, care reprezinta sursa autoritatii politice si juridice a locului. In schimb, el
furnizeaza populatiei locale protectie. Cu timpul, din luptele angajate intre diferitii stapani locali,
incep sa apara unii mai puternici, care, prin supunerea celorlalti, precum si a oraselor din zonele
adiacente, isi largesc posesiunile - care insemnau prin ele insele putere - tinzand spre incoronare
ca suverani ai statelor feudale.
5. Nu trece mult timp si, odata terminata, in linii generale, expansiunea interna, este initiata
expansiunea externa, sub forma cruciadelor. Desi s-a spus ca lumea Evului de Mijloc a fost o
lume imobila, cruciadele au demonstrat, din contra, dinamismul ei. [Atrag atentia asupra
principalelor directii de expansiune ale stapanilor feudali: cei din sud (francezi, indeosebi) s-au
indreptat spre Orientul Mijlociu (locurile sfinte), iar cei din nord (germanii) spre Est si Nord, dea lungul tarmurilor Marii Baltice. A se vedea si actuala confruntare din interiul Uniunii Europene

intre tentinta de a deplasa centrul de greutate spre Nord - sustinuta de Germania - si cea de a-l
deplasa spre Sud - sustinuta de Franta].
6. In drumul lor, ei au gasit: "alte sisteme internationale, fiecare dispunand de reguli si institutii
ce reflectau o cultura regionala dominanta". Dar care au fost, pana la urma, aceste sisteme care,
ulterior au devenit parti componente ale sistemului international global. Acestea au fost:
* Crestinatatea Latina (in Europa);
* Sistemul arabo-islamic (din Spania pana in Persia);
* Sistemul indian (in subcontinent si spre estul acestuia), caracterizat de combinatia dintre
cultura hindu si conducatorii islamici;
* Sistemul mongol-tatar (in stepele asiatice), islamic;
* Sistemul chinezesc (controlat multa vreme de mongoli)
7. Organizarea acestor sisteme a fost ierarhizata. Astfel, aveam in primul rand, sistemul propriuzis, reprezentand nucleul. El dispunea de reguli clare in principalele domenii de activitate
(religios, financiar, de guvernare, legal, comercial), precum si de memorie. Este de remarcat
existenta unor deosebiri intre ele; de pilda, daca sistemul arabo-islamic era descentralizat, cel
mongolo-tatar era inalt-centralizat. In al doilea rand, existau, intr-un cerc imediat urmator,
anumite zone mai putin dezvoltate (Africa sub-sahariana, Americile, Asia Australa), dispunand
de o organizare proprie - nu atat de sofisticata ca centrul - si fiind in contact cu acesta.
8. Oricum, modelul de organizare a legaturilor dintre cercuri era cel imperialhegemonic. Astfel,
centrul se afla sub autoritatea/dominatia conducatorului suprem. Periferia era constituita din
zonele locale autonome, care trebuiau sa recunoasca autoritatea conducatorului suprem si sa-i
plateasca un tribut. Iar zonele de dincolo de periferie cuprindeau regatele si principatele
independente. Raporturile dintre aceste tipuri de zone erau reglementate dupa cutume, unele
chiar surprinse in tratate. In orice caz, sa retinem regula fundamentala a intensitatii mai mari a
contactelor in interiorul acestor zone, comparativ cu cele stabilite cu exteriorul.
9. Pe acest fundal a inceput expansiunea europeana, care s-a derulat de-a lungul mai multor
secole si a avut loc succesiv, in valuri. Astfel, primul val l-a constituit expansiunea iberica
(spaniolii spre vest, impregnati ideologic, unde au gasit forme de organizare - deci si de
rezistenta - mai putin evoluate, iar portughezii spre est, mai pragmatici, intalnind forme de
organizare statala - inclusiv rezistenta mai mare - bine definite). A urmat apoi expansiunea
olandeza, care a fost directionata atat spre Vest (New York-ul a fost intemeiat de ei), cat si spre
Est(mai ales Indonezia), la inceputul anilor 1600. Asa a aparut si Africa de Sud, ca principal
punct de sprijin pe acest drum. Cel de-al treilea val l-au constituit englezii - care, timp de cateva
secole, au strabatut lumea in toate directiile -, urmati de francezi. Sub raportul continutului,
expansiunea europeana a fost insotita de promovarea valorilor europene in teritoriile cucerite.
Lucrul acesta a fost valabil pana la cel deal doilea Razboi Mondial, cand stafeta este preluata de
cele doua superputeri. Ca schema, s-a pornit de la expansiunea individuala, care a fost ulterior
regularizata si, intr-o faza urmatoare, institutionalizata (prin intermediul organizatiilor
internationale).
4)Mediul
sistemului
internaional
Analiza sistemului internaional global, diagnoza strii actuale i prognoza evoluiei sale ca
deziderat permanent trebuie s se bizuie pe cunoaterea i evaluarea unei diversiti de condiii,
procese, factori, concepii i chiar mentaliti, toate fiind, ntr-un fel sau altul, expresia unor
raporturi de for i sisteme de interese simultane i contradictorii,existente att n cadrul
societilor naionale, ct i n sfera raporturilor internaionale[1].Pentru realizarea acestei
analize este imperativ necesar conceptualizarea termenilor utilizai. Astfel sistemul internaional
global este expresia general a teoriei sistemice de cercetare, anume aceasta va constitui metoda
logic de evaluare a acestuia i nici de cum cea reducionist, care fiind bazat pe cercetarea
prilor din ntreg denatureaz o component destul de esenial pentru sistemul internaional
cea a mediului i a naturii relaiilor de interaciune a prilor componente.

Termenul de sistem internaional este unul la mod printre cercettori i asta ca o consecin a
scrierilor lui Morton Kaplan. Utilizarea de ctre M.Kaplan a termenului nu este diferit de
accepiunea contemporan, ceea ce distinge lucrarea sa este ncercarea de a folosi conceptul
de sistem pentru a explica i prezice comportamentul internaional, mai ales prin tratarea
sistemelor internaionale ca pe un gen particular de sistem de aciune[2]. Anume aciunea este
caracteristica oricrei structuri viabile, aa cum este sistemul internaional. Relaiile
internaionale nu pot fi concepute n lipsa statelor, drept receptori i recipieni principali ai
acestora i a crui comportament n opinia lui M.Kaplan poate fi prevzut sau cel puin
prognozat. Astfel statele pot fi califica drept actori principali ai sistemului internaional, care
cuprinde totalitatea relaiilor dintre acetia. n acest sens sistemul internaional poate fi numit i
sistem de state. Aici apare o ntrebare epistemologic :Este oare actualul sistem internaional un
sistem de state sau mai mult? Este de menionat c termenul desistem de state a avut o lung
istorie i a cptat sensuri destul de diferite nainte de a ajunge la cel actual. Prima atestare a
acestui termen a fost menionat n lucrarea lui Pudendorf, De systematibus civitatum,
publicat n 1675. Pudendorf nu se referea ns la sistemul european de state ca ntreg, ci la
grupuri particulare de state din acel sistem care sunt, n acelai timp, suverane i legate ntre ele
pentru a forma un singur corp asemenea statelor germane dup Pacea din Westfalia[3]. Un alt
cercettor A.H.L.Heeren, n 1809 considera un sistem de state ca fiind uniunea mai multor state
nvecinate ce se aseamn ntre ele prin maniere, religie i gradul de dezvoltare social, i care
sunt strns legate printr-o reciprocitate de interese[4]. n prezent exist mai multe accepiuni a
acestui termen care se identific dup cum am menionat mai sus cu termenul de sistem
internaional. Astfel neorealitii descriu statele ca uniti similare, chiar i autorii acestui curent
accept faptul c ele difer ca dimensiune, for militar, dezvoltare economic, identitate,
ideologie i religie, organizare politic i alte aspecte.Exist o bogat experien de a descrie
sistemul internaional ca fiind compus din mai multe lumi. Vorbind despre sistemul mondial
modern, Immanuel Wallerstein (de altfel ntreaga coal neomarxist) sprijin divizarea
sistemului mondial n centru, n frunte cu statele centrale, urmate de semiperiferie i
periferie, care n linii generale, ndeplinesc funcia de furnizoare de materie prim i servesc ca
pia de desfacere[6]. n funcie de criteriul geografic, H.Kissinger divizeaz lumea postbipolar
n patru categorii:1)relaiile dintre SUA i Europa Occidental i n interiorul emisferei
occidentale; 2)marile puteri din Asia; 3)Orientul Mijlociu conflictual;4)continentul care nu are
precedent n istoria Europei Africa;n funcie de criteriul economic, Joseph Nye structureaz
sistemul n societi agricole preindustriale, economii industriale i societi postindustriale[8].
Dar cea mai important clasificare n concepia mea este cea care consider drept punct de
referin raportarea statelor la principiile westfalice i cel mai important n ierarhia acestora, la
suveranitate ca element central. Anume aceast tipologizare n concepia mea ne face s afirmm
c actualul sistem internaional nu este un sistem de state ipso facto i asta din cauza tendinei de
manifestare a altor actori internaionali care acum nu au nlocuit rolul statelor, dar din cauza c
atenteaz la suveranitatea acestora au un impact enorm, care este n stare s modifice sistemul n
totalitate.La moment pentru orice cercettor ce se preocup de latura practic i nu numai a
problematicii date i este evident c fr a evidenia carenele actualului sistem internaional, care
este etichetat de unii ca existent dar neieficient sau inexistent, dar n construcie pentru alii, nu
poate fi vorba de crearea unei construcii logice de sistem internaional, care ar fi n stare s
acorde stabilitate, securitate i echitate actorilor si. Astfel n ceea ce urmeaz voi ncerca s
enumr aceste carene.1)Prima i una din cele mai profunde carene a actualului sistem
postbipolar este balana de putere, care n perioada Rzboiului Rece era caracterizat de ctre
R.Aron drept ceea mai perfect[9] pe care a cunoscuto sistemul internaional vre-o dat, dar
care dup destrmarea URSS a inclinat n favoarea blocului occidental n frunte cu SUA. Cineva
poate s mi reproeze c exist totui fore de contrabalan ca de exemplu Rusia, China. Da!
exist dar ele sunt n devenire i nu se tie care vor fi poziiile pe viitor a acestora, adic opiunile
de politic extern.2)Diluarea suveranitii. Este de asemenea una din carenele specifice a
actualului sistem internaional. Acest proces se manifest prin apariia noilor subieci ai

sistemului, care propriu zis nu dein acest principiu indispensabil (cel puin 350 de ani dup
Pacea Westfalic), dar care prin activitatea lor dilueaz suveranitatea statului n aciunea intern
a sistemului internaional. Aceti subieci sunt CTN, organizaiile nonguvernamentale,
organizaiile teroriste.e.c.t.3)Diminuarea rolului statului n sistemul internaional. Acest proces
este de asemenea legat de activitatea noilor subieci aa numiii transnaionali, care submin rolul
statului ca unic actor legitim prin faptul c fora noilor subieci este una enorm (economicofinanciar, politic, lobyst).4)Respectarea inechitabil a dreptului internaional. Dup cel de al
doilea rzboi mondial n domeniul dreptului internaional au fost nregistrate cele mai
spectaculoase realizri. Astzi oricare jurist ne poate spune c n acest domeniu totul deja e
realizat, bine cel puin totul pentru o bun funcionare a sistemului internaional bazat pe legi. i
totui de ce am calificat acest domeniu la capitolul carene? Este evident deoarece principiile
dreptului internaional nu sunt respectate de toi subiecii sistemului internaional. Exist o
sumedenie de exemple n acest sens, este oportun de reamintit Irak, Kossovo, Afganistan.e.c.t.,
unde unii subieci ai sistemului internaional pentru ai realiza interesele naionale au clcat n
picioare dreptul internaional, de parc acesta ar fi unul de opiune vrei l respeci, nu vrei nu l
respeci, c doar nimeni nu o s-te pedepseasci apoi cine o s ndrzneasc s pedepseasc
Statele Unitei ntr-un final n ce mod..5)Ineficiena organizaiilor internaionale att de
vocaie universal ct i regional. Aceast ineficien se evideniaz att n problemele de
meninere a securitii i prevenirii conflictelor ct i n domeniul monitorizrii situaiilor de
criz. O alt faet a acestei probleme este manipularea cu acestea n interes propriu. Acest
fenomen a devenit unul patentat pentru diplomaia american, care utilizeaz la maximum
influena sa n aceste organizaii, iar unele n general sunt create de ea .Toate aceste carene sau
vulnerabiliti evideniate n funcionalitatea sistemului internaional actual i las pecetea
asupra rezultatului scontat de toi membri ai acestui sistem, indiferent dac acetia sunt subieci
ponderabili sau mai puin ponderabili n economia sistemului.Acum, dup ce ne-am convins c
actualul sistem este pe departe perfect, e momentul de a evidenia unele posibiliti de
eficientizare a sistemului internaional. Cred c este indiscutabil, rolul pe care l joac marile
puteri, dar mai cu seam relaiile dintre ele, n sistemul internaional pe parcursul existenei
acestuia. Anume acesta, cred eu, este motivul pentru care H.Bull[11] a evideniat unele aciuni
care fiind ntreprinse de ctre marile puteri ntre ele ar eficientiza i mbunti sistemul
internaional n totalitate. Acestea ar fi:1)Meninerea echilibrului general. Cea mai mare
contribuie a marilor puteri la eficientizarea sistemului internaional este coordonarea relaiilor
dintre ele. De gradul de stabilitate i continuitate a relaiilor dintre marile puteri, depinde
echilibrul ntregului sistem. n istorie exist o multitudine de exemple, dar perioada Rzboiului
Rece este una extrem de emblematic, cnd factorul ameninrii nucleare constituia mecanismul
de stabilitate a sistemului; 2)Evitarea i controlul crizelor. Anume aceast prevedere ar fi necesar
s poarte un caracter permanent, deoarece prevenirea sau monitorizarea crizelor internaionale
este o preocupare exclusiv a marilor puteri; 3)Limitarea rzboiului. Aceasta de asemenea poate
fi considerat un rol permanent al marilor puteri n raport cu sistemul internaional; 4)Exercitarea
unilateral a supremaiei locale. H.Bull consider c dominarea regional a marilor puteri
eficientizeaz contactul i reduce n timp soluionarea problemelor internaionale; 5)Sferele de
influen, interes sau responsabilitate. Marile puteri contribuie la eficientizarea sistemului
internaional nu numai prin exploatarea unilateral a supremaiei lor n anumite zone ale lumii, ci
i prin acordul de a stabili sfere de influene, interes sau responsabilitate. Funcia cea mai simpl
i mai comun a acestor acorduri este de a confirma marile puteri interesate n poziiile lor de
supremaie local i de a evita ciocnirile sau friciunile dintre ele; 6)Un concert sau condominiu
al marilor puteri. Se poate considera c marile puteri contribuie la eficientizarea sistemului
internaional cznd de acord nu asupra mpririi lumii n sfere de influen, interes sau
responsabilitate, ci asupra unirii forelor n promovarea politicilor comune n cadrul sistemului
internaional n ansamblu. Nu putem s nu fim de acord cu opinia lui H.Bull, dar totodat nici nu
putem s susinem c sistemul internaional este compus doar din marele puteri. Anume din acest
considerent este necesar de a evidenia unele principii de eficientizare a sistemului internaional

care depind nu numai de ctre marile puteri, ci de toi subiecii sistemului. Cred c este logic ca
multe din vulnerabilitile enunate mai sus s se transforme n principii, care fiind reformate,
mbuntite sau schimbate s cauzeze o eficientizare a sistemului internaional. Astfel aciunile
de eficientizare a fucionalitii sistemului internaional n concepia mea pot fi:
1)Reformarea organizaiilor internaionale i fundamentarea acestora. Este o tendin declarativ
cel puin dup destrmarea URSS, de reformare a acestora i n special a ONU i chiar
transformarea acesteia ntr-un Guvern Global, care ar fi prototipul unui guvern naional. n acest
caz se va adeveri, mai bine zis se va confirma xeroxarea (cu corectivele de rigoare) a sistemului
politic al societii la nivel global.2)Perfecionarea i respectarea echitabil a dreptului
internaional de ctre toi subiecii sistemului. Acest deziderat poate fi realizat prin crearea unui
mecanism de impunere legal a respectrii dreptului, care va funciona cu/i n cadru
organizaiilor internaionale (universale sau regionale).3)Pregtirea societii sau mai corect a
statului cu toate instituiile sale politice, economice, social-culturale de a suporta efectele
procesului de globalizare, care la nivel general dilueaz suveranitatea acestuia.4)Dezarmarea
general i complet. Aceasta ar nsemna o transformare att de radical a sistemului
internaional (poate nu att de radical ca n perioada Rzboiului Rece), nct s fie nevoie s se
regndeasc ntreaga baz a relaiilor dintre state, pentru a deveni inteligibil.5)Promovarea
principiului liberal de cooperare i solidaritate ntre state.6)Promovarea diplomaiei de interese,
care ar avea drept scop nu adncirea disensiunii,ci dezamorsarea intereselor divergente i
transformarea acestora n unele cu caracter convergent.7)Fortificarea societii civile globale,
care ar evoca probleme de interes general neglijate de ctre elite.n concluzie este de menionat
c scopul nostru n sine nu a fost de a propune un algoritm logic de sistem internaional sau
descrierea unor algoritmuri concepute de unii politologi i cercettori (ex.H.Kissinger,
S.Huntincton e.c.t), ci evidenierea vulnerabilitilor existente a sistemului internaional modern
i naintarea unor principii de eficientizare a acestuia. n acest sens este de menionat c aceste
posibiliti de eficientizare nu depesc cadrul sistemului de state ceea ce este principial din
punctul meu de vedere. La moment nu putem analiza actualul sistem internaional detandu-ne
de la faptul c acesta este unul etatist, chiar dac este evident activitatea actorilor nestatali, care
n opinia noastr nu au la moment un impact determinant asupra funcionalitii i eficienii
acestuia.