1.

INTRODUCERE
Peritonita reprezinta o reactie inflamatorie a peritoneului, care poate fi difuza sau
localizata, de origine infectioasa sau nu. Majoritatea peritonitelor sunt de origine infectioasa, cei
mai frecventi agenti patogeni fiind Escherichia coli, enterococi, Klebsiela, Enterobacter, Proteus,
Bacteroides. Cavitatea peritoneala se intinde de la diafragm (cranial) pana la pelvis (caudal), si
de la peretele abdominal (anterior) pana la viscerele retroperitoneale (aorta, vena cava, uretere,
rinichi).
Peritoneul este format din doua straturi, unul intern (peritoneul visceral) si unul extern
(peritoneul parietal) . Cele mai multe peritonite (peste 90%) apar datorita distrugerii tractului
gastro-intestinal (peritonite secundare), atunci cand in lichidul peritoneal se identifica multipli
germeni cu origine enterala. Un procent mult mai scazut il reprezinta peritonitele in care este
pastrata integritatea tractusului gastro-intestinal si apar in absenta interventiilor chirurgicale sau a
traumatismelor (peritonite primare).
Pentru diagnosticul de peritonita sunt foarte importante istoricul bolii si examenul fizic.
Astfel, daca pacientul prezinta un istoric de spitalizari recente, boli cronice, interventii
chirurgicale recente, febra, frison, durere de intensitate crescuta la nivel abdominal se ridica
suspiciunea de peritonita. Greata si varsaturile sunt de asemenea simptome importante iar
palparea abdomenului arata aparare musculara (contractura peretelui abdominal ce apare in
timpul palparii) si contractura musculara (contractura musculara neprovocata de atingerea
abdomenului) in peritonita acuta. In momentul in care s-a stabilit diagnosticul de peritonita
acuta, tratamentul trebuie sa fie promt pentru a evita o evolutie nefavorabila spre sepsis si apoi
exitus (deces). Tratamentul de electie este cel chirurgical, si consta in eliminarea sursei de
contaminare, reducerea contaminarii, tratarea infectiei reziduale si prevenirea recurentei
infectiilor. Evolutia postoperatorie este favorabila daca tratamentul chirurgical a fost promt si
este completat cu tratament antibiotic. Aparitia unei peritonite presupune de obicei interactiunea
a trei factori: inundarea bacteriana a cavitatii peritoneale, virulenta crescuta a acestor agenti
patogeni si slabirea mijloacelor de aparare locala sau generala. In peritonitele primare
contaminarea se face pe cale hematogena in cursul unei bacteriemii (prezenta bacteriilor in
sange), acestea fiind de obicei infectii cu un singur germene si apar in special la copii si
imunodeprimati. Peritonitele secundare apar datorita leziunii unui viscer abdominal sau a

tractului digestiv. Caracteristicile germenilor in peritonitele secundare corespund in general florei

organului lezat. Flora normal a esofagului, stomacului, duodenului si a partii proximale a
intestinului subtire este saraca, apoi incepe sa creasca progresiv la nivelul intestinului distal,
astfel ca flora colonului este foarte bogata.