, . : .

, 22-33 (3 2011)



. .

. ,
.

, , : 1.
, , 2.
( ) 3.

.
.

.
.
.
.
, , .
, .
, , .
, .
.

.
.

, .
,
. :
, .
.
,
. ,
, .
,
, .
,

.
, , . , ,
.
, .
.

,
, .

: ,

 .
. .
,
, , :
(.19,23).
,
, .

, .
.

,
.
,
.
, , .
.
, :
, ,
;

. : ;
,
,
.
.

. .
.
, .
,
, .
,
. :
,
.
,
:
.
. ,

.
.
.
.
,
, .
,
.
.
.

Cuviosul Paisie despre purtarea de grija a lui Dumnezeu fata

de om: CAUTATI MAI INTAI IMPARATIA LUI DUMNEZEU!
3-01-2009Sublinieri
Print

Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu

- Parinte, Avva Macarie spune ca Dumnezeu ne da bunatatile ceresti, si
credem aceasta. Dar trebuie sa credem ca ne va da si cele pamantesti,
care nu sunt atat de importante?
Care pamantesti?
Cele de care avem trebuinta.
Da, bine ai spus. Dumnezeu Isi iubeste faptura Sa, chipul Sau si
se ingrijeste de cele de care are trebuinta.
Aceasta trebuie s-o creada fiecare si sa nu se nelinisteasca?
Daca n-o crede si se lupta singur sa le dobandeasca, se va chinui. Iar
daca Dumnezeu nu ne va da cele pamantesti, lucruri materiale, omul care
traieste duhovniceste nu se va mahni. Daca vom cauta mai intai
Imparatia lui Dumnezeu si aceasta trebuie sa fie singura

noastra grija toate celelalte ni se vor da. Va lasa Dumnezeu

faptura Sa? Mana, pe care Dumnezeu o dadea in fiecare zi
israelitilor in pustie, se strica daca o tineau pe a doua zi. Asa a
iconomisit Dumnezeu, pentru ca ei sa aiba incredere in Pronia
dumnezeiasca.
Noi inca n-am inteles cuvantul: Cautati mai intai Imparatia lui
Dumnezeu. Ori credem, ori nu credem. Cand am mers sa pustnicesc
la Sinai, nu aveam nimic. Dar nu m-am gandit deloc ce o sa se intample
cu mine in pustie printre oameni necunoscuti: ce voi manca, cum voi trai.
Sihastria Sfintei Epistimia unde aveam de gand sa locuiesc era de multi
ani parasita, nelocuita. Deoarece nu voiam sa ingreuiez manastirea n-am
cerut nimic. Imi aduceau totui puin pine de la manastire, dar o
ntorceam

napoi. De

ce

nelinitesc

cnd

Hristos

spus: Cutai mai nti mpratia lui Dumnezeu? i apa era foarte
putin, nici lucru de mn nu tiam, ca s spun c voi lucra i imi voi
scoate pinea. Singura unealt ce o aveam era o foarfec. Am desfcut-o
n dou, am ascuit cele doua parti de o piatr, am luat i un lemn i am
ncepui sa fac iconie sculptate. Lucram i rosteam i rugaciunea. M-am
deprins repede. Fceam mereu acelai model iar lucrul pe care ar fi
trebuit s-l fac n cinci zile il fceam n 11 ore, i nu numai c nu duceam
lipsa dai i ajutam i pe copiii de beduini. Pentru o perioada de timp
fceam lucru de mn destule ceasuri pe zi. Apoi am ajuns la o situaie n
care nu mai voiam sa fac lucru de mana, dar vedeam nevoia pe care o
aveau beduinii. Daca le ddeai o scufie i o pereche de sandale, era
pentru ei o binecuvntare foarte mare Dar apoi mi-a venit gndul: Am
venit aici s ajut pe beduini sau s fac rugciune pentru toat lumea?. i
astfel am hotrat sa limitez lucrul, ca s fiu mai nerspndit i s m rog
mai mult. i oare ateptam ajutor de undeva? Beduinii nu aveau ei nii
ce s mnnce. Mnstirea era departe.

In

partea cealalt era

pustie. Dar n aceeai zi n care am limitat lucrul, ca s dau mai

mult timp rugciunii, vine cineva, m afl afar de peter si imi
spune: Iat, ia aceste 100 de lire ca s ajui pe beduini i s nu
iei din programul tu, ci s te rogi. N-am mai rbdat. Pentru un
sfert de ceas l-am lsat singur i m-am dus nuntru. Purtarea de
grij i dragostea lui Dumnezeu mi-au pricinuit o astfel de stare,
incat n-am mai putut s-mi tin lacrimile. Vezi cum rnduieste

Dumnezeu, atunci cnd exist intenie bun? Pentru c eu ct lea fi dat? Ddeam unuia, venea altul. Mie nu mi-ai dat, Printe!,
spunea. Dup aceeea venea altul i spunea: Mie nu mi-ai dat,
Printe!.
Parinte, dei de multe ori am simit atotputernicia lui Dumnezeu, de ce
nu vedem totui purtarea Lui de grija pentru noi?
Aceasta este o curs a diavolului. Diavolul arunc cenusa n ochii
omului ca s nu vad purtarea de grij a lui Dumnezeu. Pentru c
atunci cnd omul va vedea purtarea de grij a lui Dumnezeu, i se
va nmuia inima sa de granit, va deveni sensibil i va exploda n
slavoslovire, lucru ce nu-i convine diavolului.

Omul adeseori rnduiete fr Dumnezeu

Cineva fcuse o cresctorie de pete i toata ziua spunea Slav ie,
Dumnezeule!, pentru c vedea mereu purtarea de grij a lui Dumnezeu.
Imi spunea ca petiorul, din clipa cnd apare i este mic ca gamalia
acului, are i un scule de lichid, ca s se hrneasca pn ce se va mri
i va putea prinde organisme mici din ap. Dumnezeu i-a dat i
merinde. i daca Dumnezeu poart de grij de acetia, cu ct mai mult
de om. Dar omul adeseori rnduiete i hotrte pentru toate fr
Dumnezeu. Voi face doi copii, i spune. Pe Dumnezeu nu-L pune
la socoteal. De aceea se fac si attea accidente i mor atia
copii. Cei mai multi au doar doi copii, dar unul este lovit de
main, celalalt se mbolnvete i moare, i dup aceea nu mai
are nici un copil.
Dac prinii, mpreun-creatorii cu Dumnezeu, dup ncercrile pe care
le depun, ntmpin greutati ca s-i agoniseasc cele necesare creterii
copiilor, trebuie s cear cu smerenie i ajutorul Creatorului cel
Mare, ntinzndu-i minile n sus. Atunci se bucur i Dumnezeu
Care ajut, se bucur i omul care este ajutat.

In perioada de timp ct am lost la mnstirea Stomiu, am cunoscut un

familist cu multi copii, care era pzitorul unui sat al Epirului, situat la o
distant de patru ore i jumtate de mers pe jos de Konita, unde locuia
familia lui. Avea nou copii. Deoarece drumul spre sat trecea pe lng
mnstire, ranul acesta trecea pe la mnstire i cnd se ducea la
slujba lui, dar i cnd se ntorcea. Atunci cnd se ntorcea din sat, ca s
mearg acas, m ruga s-l las s aprind el candelele. Dei vrsa
untdelemn pe jos, l lsam s le aprind. Preferam s cur eu plcile de
piatr ale bisericii, dect s-l supr. Cnd pleca de la mnstire, cam la
vreo 300 de metri de ea, trgea ntotdeauna un foc de puc. Nu-mi
puteam explica aceasta, de aceea am hotrt s-l urmresc din clipa cnd
va intra n biseric pn cnd va lua drumul spre Konia. Aadar aprindea
mai nti candelele nuntrul bisericii, apoi ieea n pridvor. Dup ce
aprindea i acolo candela ce era deasupra intrrii, naintea icoanei Maicii
Domnului, i afunda degetul n candel, ngenunchea, i ntindea minile
sale

spre

icoan

spunea:

Maica

Domnului,

am

nou

copii.

Iconomisete-le puin carne. Apoi ungea ctarea de la eava putii cu

untdelemnul de pe deget i pleca. La 300 de metri de mnstire, acolo
unde exista o tuf de mure l atepta o capr slbatic. Trgea un foc,
cum am spus, o omora, o cobora jos ntr-o peter, o junghia i o ducea
la copiii si. Iar aceasta se petrecea de fiecare dat cnd se ntorcea de la
lucrul su. M-am minunat de credina ranului i de purtarea de grij a
Maicii Domnului. Dup 25 de ani a venit i m-a gsit n Sfntul Munte. La
un moment dat, l-am ntrebat: Ce i fac copiii? Unde se afl?. i acela
i-a ntins mai nti mna sa spre nord i a spus: Unii sunt n Germania;
apoi i-a ntins mna sa spre sud i a spus: Alii sunt n Australia. Slav
lui Dumnezeu c sunt sntoi!. Omul acesta i pstrase i credina, dar
se pzise i pe sine curat de ideologiile ateiste, de aceea nici Dumnezeu
nu l-a lsat.

Binecuvntri ale minunatei purtri de grij a lui Dumnezeu

Printe, uneori am o dorin i Dumnezeu mi-o ndeplinete fr s I-o
cer. Oare cum se face aceasta?
Iconomisete Dumnezeu. Vede nevoile, dorinele noastre i atunci cnd
ceva este spre binele nostru, ni-l d. Atunci cnd cineva are nevoie de
ajutor in ceva, Hristos i Maica Domnului l ajut. Il ntrebau pe Btrnul
Filaret[1]: Printe, ce

vrei s-i aducem; Maica Domnului mi

iconomisete orice am nevoie spunea acela. i aa se fcea. Cnd ne

ncredinm pe noi nine lui Dumnezeu, atunci Bunul Dumnezeu
ne pzete i ne iconomisete. Ca un econom bun da fiecruia din
noi orice are nevoie i se ngrijete chiar i n amnunte de
nevoile noastre materiale. i ca sa nelegem grija Lui, purtarea Lui de
grij, ne d exact acelea de care avem trebuin. Ins s nu atepi cu
mai nti s-i dea Dumnezeu, ci ca tu s te dai in ntregime Lui.
Pentru c dac ceri mereu de la Dumnezeu i nu te lai pe tine cu
ncredere n Dumnezeu aceasta dovedete c ai casa ta i te
nstrinezi de lcaurile cereti cele venice. Acei oameni care le dau
pe toate lui Dumnezeu i se druiesc i pe ei nii n ntregime Lui, se
adpostesc sub cupola cea mare a lui Dumnezeu i sunt aprai de
purtarea Lui de grij cea dumnezeiasc. Increderea n Dumnezeu este
o continu rugciune tainic, ce atrage fr zgomot puterile lui
Dumnezeu acolo unde este trebuin i n ceasul n care este
nevoie, i atunci fiii Lui cei mrinimoi l slavoslovesc mereu cu
mult recunotin.
Printele Tihon, atunci cnd s-a dus la Coliba Sfintei Cruci, nu avea
biseric, dei i era absolut necesar. Nici bani nu avea ca s-o fac, ci
numai o mare credin n Dumnezeu. Intr-o zi s-a rugat i a pornit spre
Kareia, cu credina c Dumnezeu i va iconomisi banii de care avea
trebuin ca s fac biserica. Inainte de a ajunge la Kareia, l strig de
departe stareul Schitului Sfntul Ilie. Cnd s-a apropiat Printele Tihon,
stareul i-a spus: Un cretin evlavios din America mi-a trimis aceti
dolari, ca s-i dau unui pustnic care nu are biseric. Sfinia Ta nu ai
biseric. Ia-i i f-i!.Printelui Tihon i-au dat lacrimile de emoie i
recunotin fa de Bunul Dumnezeu, Care, ca un cunosctor de
inimi cum este, se ngrijise pentru biseric mai nainte ca el s-L

roage, n aa fel nct s aib banii pregtii atunci cnd i va

cere[2].
Cnd cineva se las n seama lui Dumnezeu, El nu-l las. i ntradevr, dac mine la ora zece ai nevoie de ceva, atunci cnd ceea
ce ceri nu este ceva neraional, ci o nevoie real, la 9 i 45 sau la
9 i jumtate Dumnezeu l are gata ca s ti-l dea. De pild ai
trebuin de un pahar la ora nou. La 9 fr 5 i vine paharul. Ai
trebuin de 500 de drahme. In ceasul cnd ai trebuin de ei ti vin exact
500 de drahme, nici 510, nici 490. Am observat c, dac, de pild, mi-ar
trebui ceva mine, Dumnezeu l prevede de azi. Adic nainte de a m
gndi eu, Dumnezeu Se gndete mai devreme i-mi druiete acel lucrul
n ceasul n care am trebuin de el. Pentru c de acolo de unde vine, ca
s ajung la mine exact n ceasul n care am trebuin, vd de ct timp ar
fi nevoie. Deci Dumnezeu se ngrijete de mai nainte.
Cnd noi, din mrime de suflet, l facem pe Dumnezeu s Se
bucure de viata noastr, atunci Acela d binecuvntrile Sale din
belug fiilor Si mrinimoi n ceasul n care au trebuin de
ele. Dup

aceea

toat

viata

trece

nsoit

de

binecuvntrile

dumnezeietii purtri de grij. Ore ntregi v pot spune pilde despre

minunata purtare de grij a lui Dumnezeu.
Cnd eram n rzboi, n aplicaii, aveam o Evanghelie i am dat-o cuiva.
Dup aceea mi spuneam: Ah, de a avea o Evanghelie, ct m-ar ajuta!.
De Naterea Domnului ne trimiseser sus n munte 200 de pachete din
Mesolonghi[3]. Din dou sute de pachete, numai ntr-al meu exista o
Evanghelie. Era o Evanghelie veche, avea i o hart a Palestinei. Pe
pachet era i o nsemnare, fiind scris: Dac ai nevoie i de alte cri,
scrie-mi s-i trimitem. Mai trziu, la Mnstirea Stomiu, aveam nevoie o
dat de o candel pentru biseric. Intr-o diminea, n zorii zilei, am cobort n Konia. In clipa cnd treceam pe lng o cas, aud o copil
spunnd tatlui ei: Tat, clugrul!. Atunci acela a venit i mi-a spus:
Printe, am fgduit o candel Maicii Domnului, ia banii acetia ca s-o
cumperi, i-mi d 500 de drahme, exact att ct fcea o candel n
1958. Dar i acum dac am trebuin de ceva, Dumnezeu ndat mi
iconomisete. Vreau de pild s tai lemne i nu pot. Atunci se iconomisesc
taca-taca lemnele. Inainte de a veni aici[4] am primit un pachet care
avea nuntru 50.000 de drahme, exact atia ci aveam nevoie. Am dat

o icoan Axion estin cuiva de binecuvntare, iar a doua zi mi-au adus

una a Portriei. In vara acestui an[5], nainte de a ncepe ploile, nu
aveam ap deloc. Acum, dup ce a plouat puin, adun o cutie i jumtate
pe zi. Bazinul are ap de anul trecut, dar nu se poate bea. Ins cum le
iconomisete Dumnezeu! Am ns un butoi cu ap la poart. Atia
oameni, care vin n fiecare zi beau, se spal, pentru c sunt transpirai i
nivelul scade numai cu 4-5 degete! O sut cincizeci-dou sute de oameni
s se foloseasc de ap i s nu se goleasc butoiul! Unii deschid mult
robinetul, alii l uit deschis i curge, apa ns nu se termin!

S ne ncredinm Proniei dumnezeieti

Cel care urmrete facerile de bine ale lui Dumnezeu nva s se
lase n purtarea de grija dumnezeiasc. Dup aceea se simte ca
pruncul n leagnul su care, dac l las mama lui pentru puin, ncepe sa
plng pn ce va veni iari lng el. A se ncrede cineva n Dumnezeu
este mare lucru. Cnd am mers pentru prima dat n Sfnta Mnstire
Stomiu, nu aveam unde s stau. Toat mnstirea era plin de moloz. Am
aflat un col, lng o ngrditur, am pus ceva pe deasupra ca acoperi i
acolo mi petreceam nopile eznd, deoarece nu ncpeam s m ntind.
Intr-o zi vine la mine un ieromonah, cunoscut de-al meu, i-mi spune:
Bine, dar cum stai aici?. De ce, ii spun, mirenii au avut mai mult
dect noi?Cnd l-au spus lui Kanaris[6], atunci cnd a cerut mprumut,
nu-ti putem da pentru c nu ai patrie?, acela a rspuns: Vom dobndi
patrie. Dac un om mirean a avut atta credin, noi s nu avem
ncredere n Dumnezeu? Dac Maica Domnului a iconomisit s m aflu
aici, nu se va ngriji de mnstirea ei, atunci cnd va veni ceasul? i ntradevr, cum le-a iconomisit ncet-ncet pe toate Maica Domnului! Imi aduc
aminte c atunci cnd meterii turnau beton ca s fac placa la chiliile ce
au ars, nu ajungea cimentul. Lipsea o treime ca s se termine placa. Vin
meterii i-mi spun: Se termin cimentul. S punem mai puin ca s ne

ajung pentru toat placa?Nu, le spun. Continuai normal. S aducem

altul, nu se putea, pentru c animalele erau la cmp. Trebuia s mearg
meterii dou ore pn la Konita i dou ore pn la cmp, ca s afle
animalele. Cnd s mearg i cnd s se ntoarc? Dup aceea oamenii
aveau treburile lor, nu mai puteau veni n alt zi. Vd c au aruncat totul
pe dou treimi de plac. Am intrat n bisericu i spun: Ce vom face
acum, Maica Domnului? Te rog, ajut-ne. Dup aceea am ieit afar
i ce s-a petrecut. Printe?
i placa s-a terminat i cimentul a prisosit.
Meterii au neles?
Cum s nu neleag? Uneori ajutorul lui Dumnezeu i al Maicii
Domnului este foarte mare!

Dumnezeu pe toate le pune n valoare spre bine

Printe, uneori pornim s facem o treab i apar o mulime de piedici.
Cum vom putea pricepe dac piedicile sunt de la Dumnezeu?
S cercetm dac suntem noi vinovai. Dac nu suntem noi
vinovai, piedica este de la Dumnezeu spre binele nostru. De
aceea nimeni nu trebuie s se mhneasc dac nu s-a fcut treaba
sau dac a ntrziat. Odat coboram grbit de la Sfnta Mnstire
Stomiu, ca s merg la Konita pentru o treab urgent. La un punct dificil
al drumului Golgota l numeam am ntlnit un cunoscut al mnstirii,
pe moul Anastasie, cu trei catri ncrcai. Din pricina urcuului abrupt li
se ntorseser invers samarele lor, iar un animal era aproape de
prpastie, primejduindu-se s cada in ea. Dumnezeu te-a trimis,
Printe, mi-a spus btrnul Anastasie. L-am ajutat s descarce catrii i
l-am ncrcat din nou, i-am pus pe drum i l-am lsat. Dupa ce am

naintat destul, am ajuns la un loc unde, cu puin mai nainte, avusese

loc o alunecare de teren pe o lungime de 300 m, care distrusese i
crarea. Copaci i pietre se rostogoliser pn n pru. Dac n-a fi
ntrziat, m-a fi aflat acolo exact n clipa n care s-a fcut alunecarea de
teren. Btrne Anastasie, am spus, m-ai mntuit. Dumnezeu te-a
trimis.
Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acioneaz i de aceea
El tie cum i cnd s acioneze pentru binele nostru. tie cum i
unde s ne conduca numai noi s cerem ajutorul, s-I spunem
dorinele noastre i s-L lsm pe El s le rnduiasc pe
toate.Cnd eram n Sfnta Mnstire Filoteu voiam s merg n pustie, m
gndeam s plec ntr-o insul pustie. Ma nelesesem deja cu un barcagiu
s vin s m duca, dar n cele din urm n-a venit. A fost iconomia lul
Dumnezeu, pentru c eram nc neexperimentat i a fi pit mare
vtmare n acea insul pustie; m-ar fi omort diavolii. Dac n-am putut
merge acolo, mi-am ndreptat gndul spre Katunakia. Iubeam pustia
Katunakiei i de aceea m rugam i m pregteam sa merg acolo. Voiam
s pustnicesc alturi de Btrnul Petru[7], un printe foarte duhovnicesc.
Ins mi s-a ntmplat un fapt care m-a silit s merg n Konia i nu la
Katunakia. Intr-o sear dup Pavecernit, m-am retras la chilia mea i mam rugat pn trziu. Ctre ora 11 m-am ntins s m odihnesc puin. La
ora 1 i jumtate m-a sculat toaca mnstirii ce ne chema la biseric. Am
ncercat s m scol, dar a fost cu neputin. O putere nevzut m inea
nemicat. Am neles c se ntmpl ceva. Am rmas nlemnit n pat pn
la ora 12 la amiaz. M puteam ruga, puteam gndi, dar nu m puteam
mica deloc. In timp ce m aflam n aceast stare, am vzut ca la
televizor ntr-o parte Katunakia i n cealalt parte Mnstirea Stomiu din
Konia. Mi-am ntors cu bucurie ochii spre Katunakia. Dar atunci o voce
era a Maicii Domnului mi-a spus clar: Nu te vei duce la Katunakia, ci te
vei duce la Mnstirea Stomiu. Maica Domnului, eu i-am cerut pustie i
tu m trimii n lume?, am spus. Am auzit din nou aceeai voce
spunndu-mi cu asprime: S te duci s ntlneti cutare persoan, care
te va ajuta mult. i ndat am fost dezlegat de acea legtur nevzut,
iar inima mi s-a umplut de har dumnezeiesc. Dup aceea m-am dus i iam spus duhovnicului. Aceasta este voia lui Dumnezeu, mi-a spus acela.
Dar s nu povesteti nimnui ntmplarea. Spune c din motive de

sntate n vremea aceea vrsm snge va trebui s iei din Sfntul

Munte i du-te. Altceva voiam, dar Dumnezeu avea planul Lui. M-am
gndit c a fost voia lui Dumnezeu s rennoiesc aceast mnstire i
astfel s-mi mplinesc o fgduin pe care o fcusem Maicii Domnului
nc de cnd eram n armat, atunci cu rzboiul. Maica Domnului, am
spus atunci, ajut-m s m fac clugr i voi lucra trei ani ca s-ti refac
mnstirea ta cea ars. Dar precum s-a dovedit mai pe urm, motivul
principal pentru care Maica Domnului m-a trimis acolo a fost ca s ajut s
se ntoarc la Ortodoxie cele 80 de familii care deveniser protestante.
Dumnezeu adesea ngduie s se fac ceea ce este spre folosul
celor muli. Nu face niciodat un bine singur, ci trei-patru la un
loc. i niciodat nu ngduie sa se fac un ru dac nu ies din el
multe lucruri bune. Toate le valorific spre folosul nostru, i pe cele
strmbe i pe cele primejdioase. Binele este amestecat cu rul. Ar fi fost
bine s fie separate dar intra interesele personale i se amestec. Ins
Dumnezeu i acest lucru ncurcat l valorific. De aceea trebuie sa
credem c Dumnezeu ngduie s se fac numai lucrul acela din
care poate iei un bine, pentru c iubeste fptura Sa. Poate, de
pild, s ngduie o ispit mica pentru ca s ne apere de una mai
mare. Odat, in Sfntul Munte, un mirean s-a dus la un hram la o
mnstire. A but puin i s-a mbtat. Cnd a plecat de la mnstire a
czut i deoarece ningea, l-a acoperit zpada! Din tria ce-o avea
respiraia sa s-a deschis o gaur n zpad. La un moment dat unul ce a
trecut pe acolo a vzut gaura i s-a ntrebat: Ce este aici, izvor?. A lovit
cu bastonul, iar cel beat a strigat: Oh!. i astfel a iconomisit Dumnezeu
s se izbveasc acel om.

Binefacerile lui Dumnezeu las urme adnci n inim

Printe, ce vrea Dumnezeu de la noi?

 Dumnezeu vrea de la noi bunvoina noastr, intenia noastr

cea bun, pe care s-o manifestm fie i prin puina noastr
nevoin mrinimoas, i simmntul pctoeniei noastre. Pe
toate celelalte ni le d El. In viaa duhovniceasc nu este
trebuin de brae solide. S ne nevoim cu smerenie, s cerem
mila lui Dumnezeu i s-I fim recunosctori n toate. Cel care se
pred pe sine n minile lui Dumnezeu fr nici un plan al su
trece n planul lui Dumnezeu.
Cu ct omul este mai alipit de sinea sa, cu att rmne n urm,
nu

nainteaz

duhovnicete

pentru

c mpiedic

mila

lui

Dumnezeu. Ca s sporeasc este trebuin de mult ncredere n

Dumnezeu.
Dumnezeu n fiecare clip mngie inimile tuturor oamenilor cu
dragostea Sa, dar noi nu nelegem aceasta deoarece inimile
noastre au prins piatr. De ndat ce se va curai, inima omului se
nduioeaz, se topete, nnebunete, pentru c vede binefacerile lui
Dumnezeu, Care pe toi i iubete la fel. Pentru cei care se chinuiesc, l
doare, pentru cei care triesc via duhovniceasc Se bucur. Dac
numai cugetarea la binefacerile lui Dumnezeu poate s arunce n
aer un suflet mrinimos care se gndete la ele, cu ct mai mult
dac se gndete la pcatele lui i la mult milostivirea lui
Dumnezeu!
Atunci cnd omului i se curesc ochii sufletului, vede purtarea de
grij a lui Dumnezeu, o simte i o triete cu inima sa cea
descojit i sensibil i se topete de recunotin, nnebunete n
sensul cel bun. Pentru ca darurile lui Dumnezeu, atunci cnd omul
le simte, pricinuiesc dre adnci n inima lui, o brzdeaz. Iar apoi
cnd mna lui Dumnezeu i mngie inima sa marinimoas i-i atinge
crpturile, omul explodeaz luntric si i se mrete recunotina sa fa
de El. Cei care se nevoiesc i simt pctoenia lor i binefacerile
lui Dumnezeu i se ncredineaz pe ei nii marii Sale milostiviri,
isi nal sufletele lor n rai cu mai mult siguran i cu mai
puin osteneal trupeasc.

Recunotin fat de Dumnezeu att pentru mult ct i pentru

putin
Unii spun: Cred c Dumnezeu m va ajuta, dar pe de alt parte
ncearc s adune bani ca s nu se lipseasc de nimic. Acetia Il
jignesc pe Dumnezeu pentru c nu se ncredineaz pe ei nii
Lui, ci banilor. Dac nu vor nceta s iubeasc banii i s-i puna
ndejdea lor n ei, nu-i vor putea pune ndejdea lor in Dumnezeu. Nu
spun ca oamenii s nu aib o economie pus deoparte pentru
ceasul de nevoie, ci sa nu-i pun ndejdea lor n bani i s-i dea
inima lor banilor, pentru c astfel Il uit pe Dumnezeu. Cel care
face planuri personale fr s se ncread n Dumnezeu i spune
dup aceea c aa vrea Dumnezeu acesta i binecuvinteaz lucrul
ru n mod diavolesc si se chinuiete mereu. Noi nc n-am neles
puterea si buntatea lui Dumnezeu. Nu-L lsm s ne guverneze ca
un Stpn, i de aceea ne chinuim.
La Sinai, acolo, n sihstria Sfintei Epistimia unde locuiam, apa era foarte
puin. Curgea cte o pictur dintr-o stnc nluntrul unei peteri, la
vreo 20 de metri deprtare de sihstrie. Am fcut un bazina i se adunau
3 litri de ap n 24 de ore. Cnd m duceam s iau ap, puneam
bidonaul s se umple i spuneam Acatistul Maicii Domnului. Imi udam
puin cu mna numai fruntea, pentru c aceasta m ajuta mi-a spus un
medic s fac lucrul acesta luam puin ap ca s am de but, adunam
puin ntr-o tinichea pentru psrele, pentru oarecii pe care i avea
sihstria. Apa aceasta era i pentru ca s-mi spl cte ceva etc. Ce
bucurie, ce recunotin simeam pentru aceast puin ap ce-o
aveam! Slavoslovie, pentru c aveam ap!Cnd am venit n Sfntul
Munte i am stat pentru puin timp la Schitul Ivirului, acolo era mult ap,
deoarece locul era ctre soare. Era un bazin care se umplea i apa curgea
pe deasupra. Uhuu, mi splam i picioarele, i capul, dar n-am mai avut

acea mngiere. La Sinai mi se umpleau ochii de lacrimi de recunotin

pentru puina ap ce-o aveam, n timp ce n Schit n-am mai avut aceasta
din pricina apei mbelugate. De aceea am plecat i am locuit la vreo 80
de metri mai departe, unde aveam o cistern mic. Ct de repede uit
omul i se pierde cu belugul!
Trebuie s ne lsm pe noi nine cu totul proniei dumnezeieti,
voii dumnezeieti, iar Dumnezeu Se va ngriji de noi. Un monah s-a
dus ntr-o dup amiaz s citeasc vecernia pe un vrf de munte. Pe
drum a gsit o ciuperc alb i a mulumit lui Dumnezeu pentru aceasta.
Se gndea c o va lua la ntoarcere i c o va mnca n acea sear. Dac
m-ar ntreba mirenii de mnnc carne i-a spus n gnd le-a putea
spune c mnnc n fiecare toamn. La ntoarcere a aflat numai o
jumtate din ciuperc se poate ca vreun animal s o fi clcat i i-a
spus: Se vede c att trebuie s mnnc. A luat-o i a mulumit lui
Dumnezeu pentru purtarea Sa de grij, pentru acea jumtate de ciuperc.
Mai jos a aflat o alt jumtate de ciuperc i s-a plecat s-o ia, ca s-i
completeze cina sa, dar fiindc era stricat poate s fi fost i otrvitoare
a lsat-o i a mulumit iari lui Dumnezeu c l-a pzit de otrvire. S-a
dus la Colib i a mncat n acea sear o jumtate de ciuperc. A doua zi,
cnd a ieit din colib, a vzut o privelite minunat. Tot locul acela era
plin de ciuperci frumoase i a mulumit lui Dumnezeu. Vedei, a
mulumit lui Dumnezeu i pentru ntreg i pentru jumtate, i
pentru cel bun i pentru cel stricat, i pentru una i pentru multe.
Mulumire
mbelugate

pentru
i

toate. Bunul

lucreaz

Dumnezeu

ntotdeauna

pentru

ne

binele

binecuvntri
nostru. Toate

bunurile pe care le avem sunt daruri ale lui Dumnezeu. Toate le-a
fcut ca ele s slujeasc fptura sa, pe om, i s se jertfeasc
pentru el, de la animale i zburtoare, mici i mari, pn la plante
ba chiar i Dumnezeu nsui S-a jertfit ca s elibereze pe om. S
nu fim nepstori pentru toate acestea i s-L rnim cu marea
noastr nemulumire i nesimire, ci s-I mulumim i s-L
slvim.
___________________________________________________________
________

Sa fiti cautatori de Dumnezeu, asa cum altii sunt cautatori de aur! Sa fiti
cautatori de Dumnezeu pentru a dobandi pacea in inima.Sfantul Serafim
din Sarov spunea: Pastreaza pacea in inima ta si vei mantui in jurul tau
mii de suflete! Dar trebuie sa intelegem ca pentru a dobandi pacea in
inimile noastre avem o intreaga cale de parcurs. Intr-un oarecare sens,
pacea inimii este punctul final al acestei cautari.
Primul stagiu (prima etapa) cere trairea in smerenie. Ce este
smerenia altceva decata trai in adevar inaintea lui Dumnezeu? A
fi tu insuti din toata inima si din tot sufletul inaintea Domnului. Poate ca
atunci vom descoperi ca suntem saraci, ca suntem slabi, ca suntem
pacatosi.
Dar sa nu ne temem: orisiunde am fi, orisicare ar fi calea pe care am
luat-o, orisicare ar fi situatia in care va gasiti, oricat de indepartata de
Dumnezeu ar fi ea, trebuie tot mereu sa va aduceti aminte ca
sunteti iubiti de Dumnezeu! Orisicare ar fi acea situatie in care va
aflati!Si datorita acestei dragoste (iubiri), va puteti abandona in
mainile lui Dumnezeu in orice situatie in care va aflati.
Abandonarea in mainile lui Dumnezeu este etapa cea de-a doua.
Ne este indispensabila (aceasta etapa), caci daca nu stim sa ne
abandonam, ce poate face Dumnezeu? Caci El este cel care va face, ne
face (intru) sfinti. Dar nu poate sa faca din noi sfinti decat daca suntem
cu adevarat in mainile Lui. Si v-as spune atunci sa nu va fie frica si
sa va abandonati cu totul in mainile lui Dumnezeu! Dumnezeul
nostru este un Dumnezeu plin de mila si de iubire. Uitati-va la ce
ne-a spus Hristos in pilda fiului risipitor, in intalnirea sa cu samarineanca,
asemanatoare cu cea cu femeia pacatoasa. Unde vedeti o osandire din
partea Dumnezeului nostru? Nu este decat un cuvant al iubirii. Acest
cuvant, care urmareste creatia in fiinta noastra astazi este descoperirea
acestui cuvant al dragostei si al milei, care ne da adevarata pace a inimii.
Asa ca sa cerem tuturor sfintilor care au cunoscut aceasta cale pe
pamant, sa le cerem ca sa mijloceasca pentru noi, in fata Domnului
nostru, pentru ca sa intelegem si noi cat este de important sa ne
abandonam in mainile lui Dumnezeu prin smerenie. Este ceea ce va
urez eu din inima!
In prezenta

valurilor vietii, a multiplelor ei furtuni, ispite,

capcane, avalanse, zgomote si furii, crestinul e dator sa-L aleaga

oricat ar fi tumultul de mare, de naprasnic, de incontestabil pe

Hristos.(Furtuna este realitatea, dar Adevarul este Hristos! ). Sa se
increada in Cel nevazut, sa nu se supuna cerintelor semete si spaimelor
negre faurite de o regie abila dar in fapt superficiala, aparenta, care-i in
functie de durata, adica val care ca valul trece.
Cred in Hristos si am incredere in El se cade a fi deviza
completa a crestinului. El stie ca pe corabia in care strabate marea
vietii, in nava aceea oricand expusa scufundarii, nu e singur; undeva in
ascunzisurile,

in

umbrele

ei

se

afla,

dimpreuna

calatorind,

Hristos. Si aceasta ii daruie un calm, o putere de indurare, o stapanire

de sine ce pot fi supuse la grele, la foarte grele incercari, dar nu anihilate
si prefacute in deznadejde, haos, ratacire.
Daca, strans cu

usa, ar trebui sa definesc cu precizie deosebirea

dintre incredere si credinta m-as incumeta sa enunt referindu-ma la

Holderlin

si

Heidegger

ca increderea se

infatiseaza

indeosebi

ca

o putere poetica a spiritului omenesc, in vreme ce credinta este facultatea

sapneumatica.
1. Btrnul Porfirie zicea: Viaa fr Hristos nu este via. Dac nu-L
vezi pe Hristos n toate faptele i gndurile tale, tu trieti fr
Hristos.
2. Acelai Btrn aduga: Hristos este prietenul nostru, fratele
nostru. El este tot binele i toat frumuseea. El este Totul. n
Hristos nu este nici tristee, nici melancolie, nici introvertire, atunci cnd
omul este copleit de gndurile i mprejurrile care l-au apsat i l-au
rnit. Hristos este Bucurie, Via, Lumin, Lumin adevrat, carel mbucur pe om, i d aripi, i descoper toate lucrurile, l fac s
vad toate creaturile, s sufere dimpreun cu toi i s le
doreasc

tuturor

fie

cu

Hristos

aproape

de

El.

3. Amfilohie, Btrnul din Patmos, zicea despre omul care-L uit pe

Hristos din pricina numeroaselor sale ocupaii: Adesea Hristos vine i
bate la poarta ta. Tu-L faci s se aeze n anticamera sufletului tu
i, absorbit de ocupaiile tale, uii de Dumnezeiescul vizitator. El
ateapt ca tu s trndveti, ateapt i apoi, dac tu ntrzii

prea mult, El se ridic i pleac. Uneori nc, eti att de ocupat c-I
rspunzi de la fereastr: n-ai nici atta timp nct s-i deschizi ua!.
4. Acelai Btrn zicea: Omul care nu-l are pe Hristos n el vede toate
lucrurile sumbre i dificile. i nc: Pn ce inima omului nu este
locuit de Hristos, el are loc pentru bani, pentru averi i pentru
creaturi.
5. Asupra aspectelor Providenei lui Dumnezeu, pe care omul le ignor,
Btrnul Porfirie zicea: oamenii pot ajunge la o ntunecare a contiinei
vznd, zicnd aa, neantul din faa lor i cugetnd: Noi cdem n
neant, suntem pierdui. Iar din spate suntem rzboii! Atunci
revin

la

Dumnezeu

i-i

lumineaz

credina

noastr

ortodox. Dumnezeu lucreaz n tain i nu vrea s influeneze

libertatea omului. El conduce evenimentele n aa fel nct omul s
cltoreasc ncet acolo unde trebuie.
6. Btrnul Epifanie zicea: Leciile pe care i le d Dumnezeu sunt
total diferite de cele pe care i le dau oamenii. Pentru noi, doi i cu
doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu, doi i cu doi pot face cinci, sau
ase, sau nu import ce alt numr!.
7. Antim, Btrnul din Chios, spunea: Fr voia lui Dumnezeu o piatr
nu poate fi micat nici o frunz de copac nu se poate cltina ca s cad
pe pmnt.
8. Btrnul Eusebiu, de la Fria Zoi, scria unui fiu de-al su duhovnicesc:
Atunci cnd Dumnezeu se ndeprteaz de om, acesta, nu numai
c se prbuete n tot felul de pcate i nedrepti, dar el pierde
i credina. Dumnezeu te-a fcut creatura Sa i, prin credina ta n El i
voina ta de a crete dup voia Sa, El te face copilul Su, prevznd toate
lucrurile ca un Tat plin de dragoste i are grij de viitorul tu ca tu s
devii desvrit.
9. Despre mijloacele pe care le ntrebuineaz Dumnezeu pentru a-l ajuta
pe om, Btrnul Antim zicea: Bunul Dumnezeu nu nceteaz s-i dea
sugestii bune omului. Uneori l lumineaz, alteori i trimite o
mngiere prin intermediul unei persoane, alteori i d un
semn. Mila nesfrit a lui Dumnezeu se folosete de toate cile
posibile pentru a-l apropia pe om de Sine i a-l mntui. Btrnul
aduga: Dumnezeu l ajut pe om, fie printr-un printe duhovnicesc pe

care-l face s-l cunoasc pentru a-l ndruma, fie printr-un nger care-l
lumineaz, fie printr-un gnd bun pe care l sugereaz, sau printr-o
descoperire dumnezeiasc pe care i-o acord.
10. Btrnul Ieronim zicea: Fii ateni la felul n care v petrecei
ziua

de

astzi.

Iar

viitorul

ncredinai-l

Providenei

divine! Dumnezeu v va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va

face! Nu v chinuii mintea gndind la viitor. Dumnezeu va ajuta.
11. Referitor la dragostea lui Dumnezeu pentru om, Btrnul Antim, noul
sfnt din insula Chios, sublinia: Dumnezeu nu-i separ pe drepi de
pctoi nici nu-i compar pe cei ri cu cei buni. Albina, dac gsete un
pic de zahr pe o scrumier, nu import ct de murdar este aceasta, va
lua zahrul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uit dac
omul se gsete n pcat sau n virtute, nici dac este bun sau
ru. El caut doar momentul n care s Se apropie pentru a-i veni
n ajutor.
Leciile pe care i le d Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care i le
dau oamenii. Pentru noi, doi i cu doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu,
doi i cu doi pot face cinci, sau ase, sau nu import ce alt numr!.
Domnul isi cearta ucenicii pentru doua pricini: ca sunt fricosi si ca le
lipseste credinta. Fricosi cu adevarat nu s-ar zice totusi ca sunt,
deoarece pericolul a fost real si iminent (de calificativul infamant
fricos invrednicindu-se socot, mai degraba cei pe care ii tulbura si-i
zapacesc simpla eventualitate a unei amenintari); tustrele pericope
vorbesc fie de-o furtuna atat de mare incat corabia se acoperea de valuri,
fie de valuri ce se pravaleau peste corabie (si corabia era aproape sa se
umple), fie de corabia ce se umplea de apa asa incat erau in
primejdie; in asemenea cazuri de pericol real si iminent poate ca
nu de frica trebuie sa fie vorba ci de alarma legitima. Si, tot astfel,
poate ca in loc de substantivul credinta este mai adecvat, mai oportun
acel de incredere. De aceasta, gandesc, au dat mai ales dovada ca
sunt lipsiti apostolii. N-au pus temei pe actualitatea prezentei in
corabie a invatatorului lor, nu au dat crezare simtamantului, intuitiei,
convingerii ca nimic rau nu li se poate intampla atata vreme cat se
afla sub obladuirea imediata a lui Hristos.

Se vede, totusi recunosc si necredinta propriu-zisa, parca au

uitat care este insotitorul lor.Au uitat de buna seama, deoarece toti se
mira dupa ce vantul inceteaza si marea se astampara, si se intreaba: Cine
o fi Acesta Care porunceste, iar vantul si apa Il asculta?
Emotiile si starea de spirit pe care le cunosc ucenicii pe corabia incercata
de valuri nu sunt specifice vietii pamantesti a Mantuitorului. Ele isi au
echivalentul in diferite imprejurari ale istoriei profane, unde, in acelasi fel,
se vadeste neincrederea. Cand Cezar trece din Galia in Britania si se
dezlantuie o puternica furtuna pe bratul de apa dintre cele doua tari, sotii
lui, de asemenea, sunt cuprinsi de panica. Ii cearta Cezar: oare nu stiti
cine este cu voi? Oare nu pricepeti ca nimic cu adevarat rau nu are putere
asupra voastra cata vreme sunteti cu Cezar? (Nu spune: cu mine,
vorbeste la persoana a treia, se obiectiveaza ca in De bello gallico, se
desprinde parca de sinele sau.) Baltazar Gracian in Criticonul observa:
Barbatilor de seama si primejdiile le stiu de frica sau le poarta respect:
moartea uneori nu se-ncumeta sa-i infrunte, iar ursita se potriveste dupa
firea lor, (trad. de Sorin Marculescu, Criticonul, edit. Univers, 1987, pag.
47). Gracian citeaza si el tempestele lui Cezar si adauga: naparcile care
l-au iertat pe Hercule, otelurile pe Alexandru Macedon, gloantele pe
imparatul

Carol

Quintul.

S-ar

zice

ca

stihiile,

primejdiile,

armele

ucigatoare nu se ating, nu au liber acces asupra anumitor oameni atata

vreme cat acestia nu au implinit sarcina incredintata lor, cat timp nu si-au
predat mesajul. Cezar pe corabia din Canalul Manecii pare a detine
informatia ca nu si-a jucat inca rolul in intregime, ca nu a predat lumii
mesajul sadit de Istorie in cugetul si in mintea sa.
Aceeasi liniste la Hristos pe marea Tiberiadei, in timpul furtunii: stie prea
bine ca inca nu I-a venit ceasul. De aceea doarme pasnic, de aceea isi
invinovateste (desi poate in pripa) discipolii si-i dojeneste ca nu au
credinta. Intr-adevar, cand esti intr-o oarecare imprejurare pizmasa
cu Acel caruia I-ai afierosit toata puterea ta de iubire si de
crezamant, nu-ti este ingaduit sa te mai ingrijorezi, sa te mai
indoiesti, sa cugeti ca sortii au cazut potrivnici si ca vei pieri.
Scena detine

ceva din

dramatismul unui

tablou

de

Gericault ori

Delacroix: noaptea e intunecoasa si rea, cerul acoperit, valurile uriase,

vantul sufla nemilos, mica ambarcatiune tremura si sovaie intre viata si

abis. Hristos, la capataiul corabiei, doarme nepasator, departe de

indarjirea realitatii iar ucenicii se zbat, isi frang mainile, nu stiu sa faca
altceva desi sunt, cativa dintre ei, pescari, deprinsi cu de-ale marii
decat, sa-si trezesca invatatorul din somn. Si parca indraznind sa-L
mustre: sunt pe cale de a se prapadi cu totii, iar El doarme!

Editorii si comentatorii textului evanghelic fac trimiteri la Vechiul

Testament,

acolo

unde

este

mentionata

puterea

divinitatii

asupra

furtunilor. Asa, spre pilda: Psalmul 88, 10: Tu stapanesti puterea marii si
miscarea valurilor Tu o potolesti; Psalmul 106, 29: Si i-a poruncit
furtunii si s-a linistit si au tacut valurile marii; Iov 26, 12: Cu puterea
Lui El a despicat marea si cu intelepciunea Lui a sfaramat furia ei.
Dar e in episodul domolirii furtunii de catre Hristos un talc secund, mai
adanc: se da aici in vileag insasi taina relatiei dintre faptura
omeneasca si Mantuitorul ei, ba si problema capacitatii omului de
a se increde pe deplin, in chip absolut, fara pic de indoiala si
ingrijorare in Acel pe Care si L-a ales drept indrumator si
invatator. Duhul, da, e osarduitor si gata sa creada, sa se increada;

trupul, totusi, ori zonele intermediare dintre carne si spirit, regiunile

inferioare

ale

sufletului

deschisetemerilor

vegetativ

sunt

mult

ancestrale si dubiilor

mai instabile,

mai

scepticismului salasluitor

pana si-n adancurile entuziasmului celui mai sincer.

Apostolii, in imprejurarea aceasta, se dovedesc a fi oameni in toata taria
sau mai bine, mult mai bine zis, in toata slabiciunea cuvantului. I-au
urmat lui Hristos, Il insotesc, Il iubesc, dar la o adicatelea, in fata
primejdiei reale si peremptorii, cand le vorbeste de la atat de mica
departare si atat de furios, de amenintator, de implacabil, de
vizibil, de real tot ce este superior, fierbinte, ideal intr-insii se
clatina, se frange si-n cele din urma se da in laturi spre a face loc
fricii si mai ales neincrederii, imposibilitatii de a percepe glasul
care le spune: nu va temeti! O putere mai mare decat a valurilor
acestora invrajbite va ocroteste, e aici alaturi de voi. Apostolii, confruntati
cu furtuna, reintra in randul oamenilor stiutori numai de ce se vede si se
aude si se simte, cunoscatori numai ai datelor imediate ale sensibilitatii
informate de instincte, reflexe si tropisme; grav si de aceea probabil
tonul dojanei lui Hristos e aspru se arata a fi ca ei sunt cei care dorm
de vreme ce nu realizeaza Cine le este tovaras de drum, ca se tem
de ceea ce tine de o lume inferioara, ca nu inteleg ca materia e
subordonata Duhului.
Cand Dostoievski a scris: pe patul de moarte fiind si venind careva sa-mi
demonstreze cu argumente irezistibile ca nu Hristos e adevarul ci altceva,
eu voi ramane cu Hristos si ma voi desparti de adevar, el a dat expresie
unei stari de spirit opusa celei careia vremelnic a cazut prada mica turma
a lui Hristos. In prezenta valurilor vietii, a multiplelor ei furtuni,
ispite, capcane, avalanse, zgomote si furii, crestinul e dator sa-L
aleaga

oricat

de incontestabil

ar
pe

fi

tumultul

de

Hristos.(Furtuna

mare,
este

de

naprasnic,

realitatea,

dar

Adevarul este Hristos!). Sa se increada in Cel nevazut, sa nu se supuna

cerintelor semete si spaimelor negre faurite de o regie abila dar in fapt
superficiala, aparenta, care-i in functie de durata, adica val care ca valul
trece. Taraboiul desigur e mare si realitatea se arata a fi devenit
numai ostilitate si vuiet, hau si navala, portile s-ar zice ca au fost
ferecate, iesire nu mai incape, ajutor nu mai are de unde si pe
unde

veni,

duhuri

kafkiene

par

se

fi

pornit

din

toate

azimuturile; da,

valurile

pot

acoperi

in

orice

clipa

mica,

neputincioasa nava a vietii omenesti. A spune totusi: NU, a repeta

(cum ne sfatuieste Andre Suares) cuvantul lui Neptun catre
valurile dezlantuite: nu, nu, nu,a considera drept maya (cum zic
hindusii) adica iluzie, amagire, scenografie tot decorul acela ce se
straduieste a transmite impresia de ineluctabilitate si iremediabil, iata
arta de a fi crestin:increderea in Hristos chiar si la ananghie, nu
numai in zilele vietii de sart, cand cerul e senin ori usor posomorat, cand
zgomotul de fond al realitatii nu s-a prefacut in urgie sonora, iar stihiile
nu au prins a ranji si a se urni asupra-ne ca padurea de la Birnam
impotriva nefericitului rege Macbeth.
Nu-i de ajuns sa credem in Hristos si in Dumnezeirea sa. Ni se
cere

si

simtamantul

mai

omenesc,

mai

putin

teologal, mai

intim, mai direct si mai cald, mai apropiat de o relatie de tip eu tu

(Martin

Buber),

de

la

Staniloae), al increderii de

persoana
fiecare

clipa,

la

persoana
in

toate

(Dumitru
diversele

(maruntele ori decisivele) vicisitudini ale vietii. E limpede ca exista

o deosebire macar ca nu e decat o nuanta, echivalentul unui semi-ton
intrecredinta si incredere. Cei de pe corabia amenintata de mania valurilor
mai cu seama de increderenu au dat dovada. Increderea are drept temei
entitati mai putin abstracte si falnice decatcredinta: un anume soi de
naivitate, de pornire copilaroasa a inimii, un refuz de a lua in serios
hidoseniile si asupririle lumii neinsufletite, o incredintare totala a eului
care se preda (neconditionat) ocrotitorului sau: ingerul pazitor, Bunul
Dumnezeu, Hristos cel Milostiv, Sfantul cel mai iubit, Puterii numai de El
stiuta. Increderea e ca un fir telefonic particular, o lungime de
unda selectiva care leaga sufletul de obiectul nedezmintitei,
neindoielnicei, neironicei Sale iubiri. Ea creeaza ceva asemanator
unui meterez de aparare, ce nu poate fi strapuns de variatele si
complicatele siretlicuri si subterfugii adeseori spaimantatoare, sumbre,
teribile ale sarcasmului diabolic hotarat sa surpe tot ce este curat,
candid si darz in sufletul totodata matur si profund pueril al fiintei
ganditoare.