You are on page 1of 5

Negoi Ioana-Teodora, Limbi si Literaturi Străine

Modulul psiho-pedagogic. Managementul clasei de elevi. Ion-Ovidiu Pâni șoară

Managementul clasei de elevi
Menținerea controlului în clasă are mult de a face cu atitudinea profesorului. Aceasta nu
înseamnă că copiii nu se vor mai comporta inadecvat dacă profesorul începe să aibă o atitudine
pozitivă, dar există motive pentru care un elev face prostii în ora unui profesor și e cuminte la
altă lecție. Controlul se menține prin reguli și tratarea corectă a elevilor. Profesorii care nu sunt
consecvenți, în sensul că nu au același comportament față de studenți, riscă să aibă o clasă
haotică. Pentru a creea un mediu pozitiv de învățare trebuie: să avem așteptări mari din partea
elevilor în ceea ce privește comportamentul lor, să evităm confruntarea direct cu elevii, să ne
folosim de umor pentru a trece peste situațiile dificile, dar să fim con știen ți ca unii elevi nu
apreciază acest lucru, și să îi ținem pe elevi tot timpul ocupa ți, astfel încât ei să nu aibă timp să
facă prostii (Kelly, “Managing Student Conduct”).
Disciplina trebuie să înceapă încă din prima zi. Încă de atunci noi trebuie să îi facem pe
elevi să realizeze că un comportament inadecvat nu este permisibil. Trebuie să începem cu un
exemplu puternic de disciplina. Disciplina nu înseamnă a-l face de rușine pe elev, profesorii
trebuie să încerce să creeze un mediu profesionist în care învățarea să fie eficientă și unde să fie
respect între elevi, dar și între elevi și profesori. Așa că trebuie să-l rugăm pe elev să iasă cu noi
pe hol unde îi spunem cu diplomație ceea ce ne deranjează. Nu sancționăm niciodată persoana,
ci doar comportamentul. Nu trebuie să-i umilim pentru că nu putem să ținem o lec ție unor elevi
cărora le-am făcut rău, deoarece aceștia nu vor mai recepta mesajele noastre, fiind foarte supăra ți
că i-am umilit. Trebuie să corectăm un comportament greșit de fiecare data când îl observăm la
clasă, nu trebuie să-i lăsăm pe unii copii să facă lucruri rele, iar noi să îi ignorăm pentru că atunci
nu mai avem autoritate în fața celorlalți. Trebuie să-i tratăm pe to ți elevii egal, nu trebuie să dăm
drept exemplu vreun elev (Kelly, “Managing Student Conduct”).
Încă îmi mai amintesc de profesoara care avea o atitudine foarte rece fa ță de elevi. Nu
încerca să atenueze conflictele, și mereu era în relații conflictuale cu studenții mai rătăcio și din
an. Un student cu ADHD la primul curs i-a vorbit urât, iar profesoara în loc să transforme totul
într-o glumă, s-a certat cu el. Mereu se certa cu studenți cu personalități conflictuale. Problema
este că a fost atât de denigrată de studenții mai răutăcioși, încât profesorii de la department au

1

Negoi Ioana-Teodora, Limbi si Literaturi Străine
Modulul psiho-pedagogic. Managementul clasei de elevi. Ion-Ovidiu Pâni șoară

decis să nu îi mai dea acel curs dânsei anul viitor. Dacă era mai destinsă, încercând să nu se
coboare la nivelul acelor studenți și să se certe cu ei, cred că lucrurile nu ar fi degenerat astfel.
Profesorul trebuie sa aibă o relație de prietenie cu elevul, elevii nu sunt sclavii
profesorului, ci indivizi care trebuiesc îndrumați în drumul lor spre a deveni adul ți. Pentru a
previne comportamentele necivilizate la clasă, profesorul trebuie să folosească un limbaj
afectuos față de elevi, să colaboreze cu ei și să se axeze pe repararea rela țiilor și nu pe sanc țiuni
sau pedepse. Profesorul nu trebuie să-și piardă speranța, el trebuie tot timpul să creadă că
observațiile lor pot influența elevii spre bine, copiii pot învăța din greșeli și își pot schimba
comportamentul. De asemenea profesorul nu trebuie să evite discuțiile cu elevi față în fa ță
(Bailie, “Advice for teachers to help prevent misbehavior in their classroom”).
Conflictele pot escalada, de aceea trebuie să fim atenți la factorii care duc la înrăută țirea
situației. Profeţia autoimplinită se întâmplă atunci când din lipsa de comunicare și deoarece nici
profesorul, nici elevul nu vor să facă ceva pentru a îmbunătății relația dintre ei, ambii au o
impresie proastă unul despre celălalt, astfel se împlinește profeția, "dacă mă consideră rău, o să-i
arăt ce înseamnă să fii rău !" (Pânișoară, pag.173). Percepția selectivă înseamnă că părerile
negative ale unui elev despre alt coleg, duc la o atitudine ostilă fa ță de acesta. Astfel elevul
respectiv îl va studia pe colegul său, îi va observa toate faptele rele ale sale care îi întăresc
percepția inițială. Elevul vrea să găseasca dovezi care să-l asigure că el are dreptate în acea
confruntare. Stereotipiile sunt încadrarea unuia într-un anumit grup fără a avea suficiente
informați despre acea persoană. Efectul Iullo este atunci când o persoană este apreciată în funcție
de prima impresie (Pânișoară, pag.173). Uneori ajungem la conflicte din cauza efectului
polarizării prin care noi judecăm lumea în alb sau negru, buni sau răi, fără să realizeze că lumea
este de fapt gri, oamenii fiind și buni și răi. Un alt factor este ostilitatea autistă, atunci când
încetăm să mai comunică cu cei pe care îi învinuim că ne-au făcut ceva rău. Defensiva
perceptivă, înseamnă că atunci când cineva ne atacă, noi dezvoltăm rezistențe și negăm orice
“inamicul” ar spune (Pânișoară, pag.173). Deci pentru a nu ajunge la un conflict noi nu trebuie
să-i spunem unui elev că este prost sau rău, pentru atunci el chiar va deveni foarte rău sau prost,
nu trebuie să judecăm lumea după stereotipuri sau să apreciem pe cinev datorită primei impresii,
nu trebuie să considerăm ca noi suntem singuri care avem dreptate, judecând aspru tot ceea ce

2

Negoi Ioana-Teodora, Limbi si Literaturi Străine
Modulul psiho-pedagogic. Managementul clasei de elevi. Ion-Ovidiu Pâni șoară

face elevul despre care avem o impresie proastă și trebuie să conștientizăm că oamenii sunt și
buni și răi.
Atunci când un elev face ceva rău altui coleg, sau nu ne respectă la clasa, nu este
politicos, sau nu-și învață niciodată lecția, atunci noi trebuie să-l criticăm în așa fel încât lucrurile
să nu degenereze într-un conflict. În primul rând locul este foarte important, pentru că critica nu
trebuie făcută de față cu ceilalți. Nu trebuie să lăsăm prea mult timp să treacă de la evenimentul
ce ne-a deranjat, situația trebuie să prezinte actualitate, dar nici prea puțin timp. Trebuie să fim
diplomați, să le spunem că avem o problemă de discutat cu ei și să le cerem permisiunea de a le
prezenta viziunea noastră asupra situaței, fără al face pe elev să se simtă în inferioritate. Sunt unii
elevi care nu se gândesc la consecințele faptelor lor, neagă acuzațiile. În unele cazuri, un elev
fiind obișnuit cu un fel de pedeapsă, devine imun la ea. De exemplu un elev numai cu patru în
catalog, nu va fi speriat și nu se va simți pedepsit când îi adaugăm încă un patru pentru cum s-a
purtat la clasă cu noi sau cu colegii (Pânișoară, pag.184). Utilitatea criticii constă în faptul că se
va ține cont dacă se va mai repeta comportamentul, critica uneori doar încordând relațiile.
Relația presupune că atunci când o persoană reacționează violent la argumentele noastre,
de fapt intra în defensivă. De aceea este important când criticăm să aducem argumente celui
care îndeplinește această acțiune, iar argumentele să fie înțelese și acceptate și de persoana
criticată. Trebuie criticat comportamentul, și nu persoana care are acel comportament, în caz
contrar, conflictul se va încheia doar prin amplificarea lui (Pânișoară, pag.184). Este evident că
dacă acuzăm pe cineva cu formulari de tipul "ești rău" nu va putea accepta această declara ție, iar
reacția sa va fi una în oglindă, de tipul "ba tu ești rău", ceea ce nu va duce la ameliorarea
conflictului. În schimb, trebuie să folosim formulări de tipul "acest lucru pe care îl faci nu este
tocmai ce trebuie" care pot să aibă mai mult succes. În plus critica trebuie să fie specifică, nu
trebuie să apelăm la formulări vagi de tipul "știți la ce mă refer...", trebuie să criticăm un singur
lucru, pentru ca persoana să se poată axa numai asupra rezolvării problemei (Pânișoară,
pag.184). O critică trebuie însoțită și de un mesaj nonverbal pozitiv, care să ducă la apropriere, la
relaxare și destindere, argumentându-i persoanei criticate, care crede că ea are dreptate, de aceea
s-a și comportat agresiv sau nepoliticos (Pânișoară, pag.184).
Există multe căi pentru a rezolva conflictele. De fiecare data când suntem în conflict cu
cineva avem mai multe opțiuni. Una dintre ele este nonacțiunea, poți să nu faci nimic pentru a
3

Negoi Ioana-Teodora, Limbi si Literaturi Străine
Modulul psiho-pedagogic. Managementul clasei de elevi. Ion-Ovidiu Pâni șoară

ameliora situația, pur și simplu ignori problema. Ignorarea poate fi responsabilă pentru
escaladarea conflictului, deoarece ignorarea nu face decât să crească frustrarea şi indispoziţia
părților implicate (Pânișoară, pag.186). ”Traiectoriile" administrative presupun o obiectivizare
prin puţine acţiuni în direcţia rezolvării problemei și se fundamentează în formulări de tipul "o
am în studiu" sau "este nevoie de mai multe informaţii" (Pâni șoară, pag.186). Uneori avem
tendința de a observa riscurile procedurilor de rezolvare a conflictului, dar aceasta este o opţiune
de răspuns care lasă doar impresia că persoanele implicate în conflict sunt deschise spre
rezolvarea problemei, când în fapt ele nu sunt. Secretizarea conflictului în general nu rănește dar
presupune alianța oarbă cu cei cărora le spui secretul. Mai mult informa țiile pe care le divulgi nu
pot fi verificate. De aceea Cardon îl vede ca un joc de manipulare, care urmarește câștigarea unei
alianțe oarbe. "Culpabilizarea" persoanei presupune că cel care a generat conflicte este o
"persoană-problemă". Se recurge apoi la discreditarea acelui membru al echipei și la izolarea sa,
considerându-se că problema va fi astfel "rezolvată" (Pânișoară, pag.187).
Există mai multe feluri de rezolvare a conflictelor, precum abandonul, reprimarea
(refuzul de a lua act de existenţa unui conflict), compromisul (împăcarea fiecărei părţi cu ideea
de a câştiga ceva), strategia câştig-câştig (win-win), ce presupune tehnici de negociere pentru
îmbunătățirea relațiilor dintre parteneri (Pânișoară, pag.187). Această strategie poate duce la
climat de neîncredere, fiecare persoană încercând să-şi realizeze propriile interese. Uneori apare
lipsa colaborării între membrii grupului, persoanele simțindu-și interesele ameninţate şi devenind
defensive. La mulți dintre ei apar stări psihologice negative ca apatia, teama, anxietatea,
înrăutățindu-se relaţiile interpersonale în afara echipei (Pânișoară, pag.187).
Goodall propune următorii pași pentru rezolvarea conflictelor de către lider sau profesor.
Profesorul în calitatea sa de lider, se confruntă cu doua variante de rezolvare a conflictului,
precum acțiunea imediată, el se folosește de autoritate pentru a restabili echilibrul
comunicaţional al grupului de elevi, sau acțiunea indirectă, profesorul doar îi îndrumă pe elevi
(Pânișoară, pag.188). Goodall ne propune o serie de pași pe care trebuie să-i urmăm. Primul pas
este identificarea sursei/surselor de conflict, pentru că uneori conlictul are alte cauze decât cele
aparente. Profesorul poate întreba elevii ce achiziții/ rezultate se vor dobândi după ce conflictul
se va sfârşi. Trebuie să ne axăm pe rezultate, pentru că dacă ne centrăm pe percep ția fiecăruia
despre problemă, conflictul va escalada. Profesorul trebuie să găsească niște fundamente comune
4

Negoi Ioana-Teodora, Limbi si Literaturi Străine
Modulul psiho-pedagogic. Managementul clasei de elevi. Ion-Ovidiu Pâni șoară

între poziţiile părţilor implicate în conflict (Pânișoară, pag.189). Potrivit lui Goodall
neînţelegerile pot să apară la nivelul: atitudinilor , valorilor (privitor la ce este corect sau greşit,
bun sau rău) sau credinţelor. Profesorul poate ajunge la un astfel de fundament comun, și poate
ajunge la niște înţelegeri adiţionale menite să contribuie la echilibrarea surselor de conflict şi, în
final, la rezolvarea acestuia. Dacă aceste fundamente nu pot fi stabilite, singura cale de rezolvare
este discuţie. Uneori disputele nu pot fi rezolvate pe loc, de aceea profesorul va sugera un aspect
nou al problemei în pauză și va încerca, prin mediere să rezolve conflictul (Pânișoară, pag.189).
Părerea mea este că un conflict se rezolvă atunci când refuzăm să devenim defensivi, le
vorbim frumos elevilor-problemă, astfel încât să îi dezarmăm. Trebuie să fim diploma ți și să
încercăm să vedem lucrurile și din perspectiva celui cu care suntem în conflict. Și eu sunt de
acord că atunci când critică nu trebuie să sancționăm persoana, ci doar comportamentul. Și eu
cred că nu este indicat să dai un exemplu pozitiv sau negativ un elev. Uneori conflictele
escaladează pentru că reacționăm impulsiv. Fiecare om crede că el are dreptate și refuză să
accepte și viziunea celuilalt care poate are dreptatea lui.
Bibliografie
Bailie, John. “Advice for teachers to help prevent misbehavior in their classroom”.
http://expertbeacon.com/

Accesat:18.02.2016.

http://expertbeacon.com/advice-teachers-help-

prevent-misbehavior-their-classroom/#.VsX30_l97Dd
Kelly, Melissa. “Managing Student Conduct”. http://712educators.about.com/ Postat:
24.Noiembrie.2014,

Accesat:

18.02.2016.

http://712educators.about.com/od/discipline/a/student_conduct.htm
Pânișoară, Ion-Ovidiu. Comunicarea Eficientă. Editura POLI ROM. laşi 2006

5