De acelasi autor: Les cultes orientaux dans la Dacie méridionale, Leiden, E. J. Brill, 1976 (coautor: Ion Berciu) Inscriptiile Daciei romane, Il, Bucuresti, Editura Academiei, 1977 (coautor: Grigore Florescu) Dacebal, regele Dacilor, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 19 Scurtat istorie a Daciei romane, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1995, Inscriptions externes concernant l'histoire de la Dacie, 1, Editura Enciclopedia, Bucuresti, 1996 wee Dacia si Imperiul Roman ~ Constantin C. Petolescu ct Pe Ve UNIVERSITASTilul: Dacia sl Imperiul Roman Copyright © 2000 Editura Teora ‘Toate drepturile asupra aceste ediiiaparyin Editurii Teora, Reproduceres integrald sau partial a texcului din aceastd carte este posibild ‘numai cu acordul prealabil ers al Editurii Teora. UnIVERsITAS este un imprint al Editurii Teora. Director departament UNIVERSITAS: Gelu Diaconu Coperta: Gheorghe Popescu Director editorial: Diana Rotaru Preqedinte: Teopox RADUCANU ‘NOT 3803 UMA DACIA SI IMPERIUL ROMAN ISBN 973-20-0456-8 Printed in Romania Distributie: Bucuresti: B-dul Al. 1. Cuza ni or. Alba Tulia nr. el fax: 222.45.33 tel: 069/21.04.72; fax: 069/23.51.27 Teora - Cartea prin post CP 79-30, cod 72450 Bucureyti, Romania Tel fax: 252.1431 e-mail: epp@tecra.eappa-ro Teora CP 79.30, cod 72450 Bucuresti, Romania Fax: 210.38.28 e-mail: veoraees Sumar Abrevier' bibliografice .. Jn loc de introducere: imaginea Daciet in spatiul geografic antic 1. Romanii la Dunirea de jos si Mare 25 Patrunderea stipSnirii romane la Dunarea de mijloc si de jos (secolele I a.Chr.-I p.Chr). Organizarea provinciei Moesia wn. 25 Organizarea limes-ului moesi in secolele ll p.Chr 40° Prezenja romans pe farmul de nord al Marii Negre (Gecolele Lill p.Chr.) M1. Regatul dacic si Imperiul Roman Regelitatea dacica in perioada 44 a.Chr.-86 p.Chr impsratul Domitian si problema dacic& Regele Decebal Societatea dacic& pe timpul lui Decebal .. III. Razboaiele dacice ale impAratului Traian. wo» 105 Cauzele razboaielor dintre daci si romani 105 Personalitatea lui Traian 107 Izvoarele istorice privitoare la razboaiele dacice . 109 Razboiul din anii 101-102 Dacia in perioada interbelica ..... Al doilea rizboi dacic al lui Traian JV. Viaya romana tn Dacia Organizarea administrativa a Daciei romane Armata romana din Dacia . 187 Sistemul defensiv si de comunicati al Daciei romane ...... 187 Asezirile Daciei romane ... 209 Populatia Daciei romane . 222Dacia si Imperiul Roman Dacia in sistemul economic roman 237 Viata socialt in Dacia romana 254 Viata religioasé in Dacia romani 264| Viaja cultural-artistiea 273 Sfarsitul stapanirii romane in Dacia = 283 . Dacii liberi si raporturile lor cu Imperiul Roman. 303} Daeii din vest . Costoboci, Carpi Teritoriul Munteniei in epoca romans 303] 309| . 312] 322] |. Dacia in epoca Imperiului tarziu .... 325| Limes-ul roman la Dunirea de Jos in epoca Dominatului... 325} intre Imperiu si lumea barbara . 3374 ‘Oamenii pamantulu . 376} De la romanizare la etnogeneza Romanilor 382] Abrevieri bibliografice ‘Analele Academiei Romine, Memorile Sectiunit Isto- rice, Bucuresti Analele Academiei Romine, Memorile Sectiunit $tin- tiflee, Bucuresti ‘Actes dis Congrés international études sur ls front- Gres romaines, Mamaia, 6-13 septembre 1972, Bucu- resti-Kéln-Wien 1974 Archaeologiai Ertesit, Budapesta Archaeologisch-Epigraphische Miseilungen aus Oester- reich-Ungarn, Wien, FX, 1677-1896 Anuaral Instturului de Istore si Atheologie, Cluj, 1 2958) - ‘Anuaral Insttutului de Istorie si Arheologie ,A. D. Xenopo” din tas ‘Anuaral Institutului de Istorie Nationals, 10, Cy, 1921-1947 Anuaral Instiutului de Studii Clasice, EV, Cluj, 1928-1948 Limes. Akten des X1 Internationalen Limeskongresses (Sxékesfehérvir, $0.8-6.9.1976), Budapesta 1977 W. Tomaschek, Die alten Thraker. Fine ethnologiche Untersuchung, in Sitaungsberichte der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften. Philosophisch-histo- rische Klasse, Wien, vol. 228 (1V), 1893, p. 1-130 (L Ubersiche der Stimme); 130 (I), 1898, p. 1-70 si 131 (0, 1894, p. 1-103 (I. Die Sprachreste) [reimprimare: 1980) Achaologia Moldovei, ast ‘Acta Musei Napocensis, Cluj, 1 (1965) ‘Acta Musei Porolissenss, Zalsu, 1 (1977) - Année épigraphique, Paris, 1688 - Athivele Olteniei, Craiova, XIX, 1922-1948; serie rout: 1 (1981) -8 Dacia si imperiul Roman} ANRW ‘Aufstieg und Niedergang der Rimischen Welt. Geschichtel| DR und Kultur Roms im Spiegel der neueren Forschungen|| pAIVR (editori: Hildegard Temporini~ Wolfgang Haase), Berlin-New York ate ‘Az alséfehérmegyei tdrténelmi, régészeti és termé-f Ep szettudomanyi egylet évkinyve [Anuarul Societii istorice, arheologice si naturalistice a comitatului Albalf EN de Jos}, Cluj 1904 Epigrarhice AU Iasi ‘Anale Universiti asi Travaux AU Bucuresti Analele Universitit Bucuresti av ‘Acheoloski Vestnic, Ljubljana BAR British Archaeological Reports. International Series, ES Oxford nogeneza BCMI Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Bucurestiff — Rominilor XXXVI, 1908-1945 Fontes,LIV Beitrge . Patsch, Beitrge sir Vélkerkunde von Siidosteuropa, 1: Bis ‘ur Festsecrung der Romer in Transdanuvien Giteungsberichte der Wiener Akademie der Wissen- schaften, Phil-hist. Klasse, 214. Band, 1. Abhand4{ Fouilles lung), Wien, 1932; V 2: Der Kampf um den Donau raum unter Domitian und Traian (Sitaungsberichte..§ IDR 217, Band, 1. Abhandlung), Wien 1937 BMC H, Mattingly, Coins of the Roman Empire in the Br ‘Museum, Londra BSNR Buletinul Societaii Numismatice Roméne, Bucuresti, (1904) - cn Corpus Inscriptionum Latinarum Dacica ©. Daicoviciu, Dacica. Studi si articole privind istri veche a paméntului roménese, Cluj 1970 DE Dizionario Epigrafico di antichith romane di Ettore dé Ruggiero, Roma, [ (1894) - DD Din istoria Dobrogei, vol. I: D. M. Pippidi~ D. Berct Geti si greci la Dundrea de Jos din cele mai vec timpuri pnd la cucerirea romana, Bucuresti 196: vol. Ii: R. Vulpe~ 1. Barnea, Romanii la Dundrea dj 1DRE Jos, Bucuresti 1968, DIR Dicjionar de istoria veche a Roméniei(paleotitic~ se. sub redactia lui D. M. Pippi, Bucuresti 1968 Dolg. Dolgozatok ~ Travaux, Clyj FX (1910-1919) is “Abrevieri bibliografice —______________— 9 Dacoromania. Jahrbuch fir Ostiche Latintit, 1 (1973) - Enciclopedia Arheologiei si Istoriei Vechi a Roméniei, 1 (literele A-C) ~ I (literele D-L), Bucuresti 1994-1996 (coordonator stiintficC. Preda) Ephemeris Dacoromana. Annuario della Scuola Romena i Roma, Bucuresti ~ Roma, LX, 1923-1945 Ephemeris Napocensis, Cluj, I (1991) - Epigraphica, Travaux dédiés au VIF Congrés international dépigraphie grecque et latine (Constantea, 9-15 sep: tembre 1977), recueills et publiés par D. M. Pippidi et Em, Popescu, Bucuresti 1977 Epigraphische Studien; Bonn 1. I, Russu, Emogeneza Romdnilor. Fondul autohton traco- dacie gi componenta latino-romanicd, Bucuresti 1981 Invoare privind istoria Roméniei ~ Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes, | (1964); Isvoarele istorii Roméniei ~ Fontes historiae Dacoromanae, Bucuresti, 112970), IN (1975), fv (1982) Gr. Tocilescu, Fouilles et recherches archéologiques en Roumanie, Bucuresti 1900 Inseriptiones Daciae Romanae— Inscriptile Daciei Romane, Bucuresti, Editura Academie. Colectie ingrijit de D. M, Pippidi si 1. 1. Russu. 1 Introducere istoried si epigrafid - Diplomele militare - Tablijele cerate (de I 1, Russu), 1975; I, Otenia yi Muntenia (de Gr. Floreseu. si. C. Petolescu), 1977; 11/1. Dacia Superior. Zona de sud-vest (de I I. Russu, in colaborare cu N. Gudea, YY, Wollmann si Milena Dutanic), 1977; I11/2. Ulpia ‘Traiana Dacica (Sarmizegetusa) (de I. I. Russu, in cola- orare cu I. Piso, V. Wollmann), 1980; I11/3, Dacia Superior. Zona centrala (teritoriul dintre Ulpia Traiana, ‘Micia, Apulum, Alburnus Maior, Valea Crigului) (de 1. 1. Russa, in colaborare cu Oct, Floca gi. Wollmann), 1984; 11/4, Zona ractriteand (de I. 1. Russu), 1988 ©. C. Petolescu, Inscriptions de la Dacie romaine ~ Inscriptiones Daciae Romanae. Inscriptions externes concernant Vhistoire de la Dacie (I-III sideles), 1 Bucuresti, 1996 (vol. I: mss., 1999) Inseriptiones GraecaeTour IGR IMs 1OsPE IsM Istoria Roméniei 1, 1960 Istoria Romane’ 1998 JOAL as. Kaisertabelle Dacia si Imperiul Roman . Minailov, Inscriptiones Graecae in Bulgaria repertae, Sofia, (1970), 11 (2958), 11/1 (1961), 1/2 (1964), 1v 2966) Em. Popescu, Incripfile Grecesti i Latine din secolele WAI! descoperte in Romania, Bucuresti 1976 RR. Cagnat et ali, Inscriptiones Graecae ad res Romanas nentes, Paris, | tala si provincile occidentale) yprimat: Chicago 1975), Il (au a apdrut), Ml (provincile asiatice, eu exceptia Asied procon” sulare) 1906; 1V (Asia Proconsulard) 1927 H. Dessau, Inscriptiones Latinae Selecae, Berlin, 1 (2892), 11-2 (1906), nW/1 (1914), 11/2 (1916) Inscriptions de la Mésie Supérieure, sous la direction de Fanoula Papazoglou, Belgrad: 1. Singidunum et le nord-ouest de la province (M. Mitkovié, SI. Duseni 1976; T. Viminacium et Margum (M. Mitkovié) 1976; M2. Timacum Minus et la vallée de Timok (P. Petrovié) 1995; 1V. Naissus ~ Remesiana — Horreum Margi (P. Petrovis) 1979; VI Scupi et la région de Kumanovo (Borka Dragojevit-Jositovska) 1982 Basilus Latyschev, Inscriptiones antiquae Orae Septen- trionalis Ponti Euxini Graeeae et Latinae, LIV, Petro- Poli, 1885-1901 {reimprimate: Hildesheim 1965) Anscriptones Scythiae Minoris~ Inscririle din Scythia Minor, Bucuresti, 1. Histria yi imprejurimite (D. M. Pippidi), 1983; I. Tomis gi teritoriul sau Clorgu Stoian), 1987; V. Capidava ~ Troesmis ~ Noviodunum (Emilia Doruiu-Boila), 1980 ‘storia Ronnie, Editura Academiei, , Bucuresti 1960 (ub redagja lui C. Daicoviciu, Em, Condurachi, 1. Nestor, Gh Stefan) M, Birbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Serban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istria Romdniei, Bucu- resti 1998 Jahreshefte des Osterreichischen Archiologischen Insti- tuts in Wien Journal of Roman Studies, Londra D. Kienast, Rémische Kaisereabelle. Grundzige ciner ‘imischen Kaiserchronologie, Darmstadt 1996 Abrevieri bibliografice——_________________ 11 LMC ry wv MCA MemcD MEFR Not. Dig omcD ort PIR Politique ailtaire RE Rep. ah. jud Albe Rep. ark, jud. Cluj Rep. ah. ju Mutes Ral RESEE RIC RMD Lexicon Iconographicum Mythologiae Classicae, Ziirich- Minchen B, E. Thomasson, Laterculi praesidum, Géteborg 1985 Lumea Veche, Revista de umanioare, Bucuresti Materiale si cercetari arheologice, I-X, Bucuresti {In memoriam Constantini Daicoviciu, Cluj 1974 ‘Mélanges de Ecole Frangaise de Rome Notitia Dignitatum et administrationum omnium tam civilium quam ailitarium in partibus Orientis et Occidents, 2 vol. + indici, Bonn 1839-1853 (ed. Ed. Bocking); Notitia Dignitarum, accedunt Notitia Urbis Constantinopolitanae et Laterculi Provinciarum, Berlin, 1876 (ed. Otto Seeck) Omagiu lui Constantin Daicovici, cu priljul implinirii « 60 de ani, Bucuresti 1960 . Tudor, Oltenia romana’, Bucuresti 1978 Prosopographia Imperii Romani Ta polague eae dans les provinces de Umpire Romain (IR™:IV™ siécles aprés J.C). Actes du 1" Colloque Roumano-Suisse Deva 1991. Recueillis et publiés par Dorin Alicu et Hans Boegli, Cluj 1993 Real-Encyclopidie der Klassischen Altertumswissen schaft, Berlin Repertoriul arheologic al judejului Alba (Bibliotheca ‘Musei Apulensis, Il; edd. V. Moga H. Ciugudean), Alba Tulia 1995 Repertoriul arheologic al judepului Cluj (Bibliotheca ‘Musei Napocensis, V), Ciuj 1992 Valeriu Lazir, Repertoriul arheotogic al judepului Mures, ‘Targu-Mures 1995 Revista de Istorie, Bucuresti Revue des ftudes Sud-Est Européennes, Bucuresti Roman Imperial Coinage, 9 vol, Londra, 1924-1982 Margaret M. Roxan, Roman Military Diplomas 1954- 1977, Londra 1978 (diplomele nr. 1-78); Roman Mil tary Diplomas 1978-1984, Londra 1985 (diplomele rir. 79-135); Roman Military Diplomas 1985-1993, Londra 1994 (diplomele nr. 136-201) Revista Monumentelor Istorice, Bucuresti12 RMMM RH SCIV(A) SCN SEG SHA SMGR, IL sMMIM secl ‘Strack vol 2PE Dacia si tmperiul Roman Revista Monumentelor gi Muzeelor ~ seria Muzee, Bucu- istoire, Bucuresti Cercettri de Istorie Veche (si Arheologie), Bucuresti Studii si Cercetari de Numismatict, Bucuresti Supplementum Epigraphicum Graecum Scriptores Historiae Augustae (ed. Emest Hohl), Ll, ‘Teubner, Studien zu den Militdrgrensen Roms, Il: Vortrige des 10. Internationalen Limeskongresses in der Germania Infe- rior, Koln-Bonn, 1977; I: 13.internationaler Limes- kkongress Aalen 1983, Vértrage, Stuttgart 1986 ‘Studi si materiale de muzeografie $i istorie militar, Bucuresti ‘Studii Clasice, Bucuresti L, Strack, Untersuchungen siir rémischen Reichsprigung des sweiten Jahrhunderts, 1. Die Reichspriigung sur Zeit des Traian, Stuttgart 1931 Thraco-Dacica, Bucuresti Tabula Imperii Romani, K-34 (Naissus-Dyrthachium-Scupi- Serdica-Thessalonike), Lubljana 1976; 1-34 (Aquincum- ‘Sarmizegetusa-Sirmium), Budapest 1968; L-35 (Romula- Durostorum-Tomis) 1969 Vestnik Drevnii Istori, Moscova antika ~ Antiquité vivante, Skopje Zeitschrift ftir Papyrologie und Epigraphik, Bonn In loc de introducere: Imaginea Daciel in spatiul geografic antic’ Ca nojiune geografics, Dacia* acopert teritoriul locuit din tim- puri strivechi de ramura nordicd a tracilor. Cele mai insemnate neamuri din grupa nord-tracicd si care s-au manifestat din punct de vedere militar-politic mai de timpuriu, intrand astfel in atentia ‘storiografiei greco-romane, au fost geti si dacii. Istoria acestor dot neamuri se intrepatrunde strans: de aceea, cel mai adesea istorii antici fi confunds, iar in istoriografia modern& sunt prezentati sub numele de geto-daci, Ulterio, alte populatii nord-tracice s-au mani festat pe scena istoriei: costobocii- fn jurul anului 170 e-n.; dacii din nord-vest(,dacii mari"?) ~in secolele III; carpi —in secolul al I-lea. Cunortinfele autorilor greci din epocile athaict si clasica despre tinuturile de la nord de Dunare erau vagi si nesigure. Referirile lor sunt, de cele mai multe ori, intdmplatoare si tnvaluite in legenda. Observaja este de atfelvalabils si pentru alte zone ale lumii antice, cum ar fi bazinul occidental al Mediteranei, indeosebi zonele mai in interior, in care fenicienii - cei dintai mari exploratori ai anti- chitaii nu patrunsesers. O sensibila largire a orizontului geografic a fost determinati de colonizarea greach; temerarii navigatori greci, care s-au avantat spre Coloanele lui Heracles ori spre legendara Colchida in cfutarea ,inei de aur’, au relevat lumii grecesti uimite ‘existenfa unor finuturi si unor populagii pnd atunci necunoscute. » Aceest introducere dezvolt studiul nostru cu acest tit publicat in Rall 42, 1989, 9, p. 881-888. 2 Despre Dacia: Brandis, RE, 1V (1901), col. 1448-1976; J. Fite, n Der Kleine Pauly, 1 (1964), col. 1385-1357; H. Daicovicu, DIVR (1976), 218.2315 C. C. Petolescu, EAIVR, 11 (1996), p. 15-20. * Udiizarea conceptului de geto-daci in istoriografia roméneasct (Gcoala acheologit stories de la Cluj prefert- din motive regionale, dar ignorind suocesiunea istorich~ denumirea de daco-gef) a fost supust Tecent unei aspre critici de K. Strobel, SCIVA 49, 1998, 1, p. 61 sqq.; vezi deocamdats rispunsul lui AL Vulpe, fn CICSA. Trimestral al Centrului de storie Cemparatda Societilor Antic, Bucuresti, 1-2, 1998, p. 2-11.14 Dacia si Imperiul Roman Intemeierea salbei de colonii grecesti de pe tirmul de vest al Morii Negre a adus stirea despre existenta unui mare fluviu: Istros, cum lau numit strainii veniti de peste mari, Danubius-Donaris in, sgraiul semingilor celtice, germanice si trace locuind de o parte si alta a lui. Cunostintele despre acesta sunt vagi, dar sursele antice nu eaith a-l socoti cel mai mare fluviu din Europa’. Herodot il prezinta] astfel: ,Istrul, care este cel mai mare dintre toate fluviile pe care le cunoastem, curge mereu cu acelasi debit, vara si iarna. E cel dintai fluviu din Scitia venind dinspre apus: el ajunge fluviul cel mai mare, deoarece primeste apele mai multor ruri. Printre acelea care il fac si fie mare sunt cinci mari cursuri de apa care curg prin Scitia ‘unul numit de scitiPorata, iar de eleni Pyretos, apoi Tiarantos, Araros, Naparis si Ordessos. Cel dintai amintit intre aceste réuri e mare si, curgnd el spre rasarit, igi uneste apele cu ale Istrului. Al doilea, cAruia i se spune Tiarantos, curge mai spre apus, fiind si mai mic. Araros, Naparis si Ordessos curg intre aceste doua rduri, varsindu-se sicle in Istru, Acestea sunt rdurile care izvorase din Sciia gi care fi sporese apele. Raul Maris izvoraste din fara agatirsilor gi se varsa si el in Istru” (IV, 48)*. Lipsa de precizie in prezentarea afluentilor de pe malul stng al Dundrii se explics prin cunostinfele geografice vagi| ale surselor din care s-a inspirat Herodot. De fapt, este aproape tot ce se stia c&t de cat sigur despre aceste jinuturi;c&ei mai serie parin- tele istoriei (V,9): ,Cét priveste partea dinspre miazinoapte a aces4 tei tii, nimeni n-ar putea spune cu exactitate ce oameni o locuies ici inutul de dincolo de Istru se arata a fi pustiu si de o intindere nesférsit’. Singurii oameni despre care am putut afla cf locuiese din- colo de Istru sunt un neam cu numele de sigini"; iar in alt loc (V,10): -Tracii spun ca finutul de dincolo de Istru e ocupat de albine si din cauza Jor nu se poate pitrunde mai departe. Cei care povestese ag: ceva, dupa parerea mea, spun lucruri de necrezut. Céci se stie + Vezi Em. Condurachi, Dundrea in orizontul geografic antic, SCIV 2¢ 1969. 4, p. 533-540. * Pentru analiza celor mai vechi stiri despre finuturile de la nord dé Dunire, vezi Al. Vulpe, Geto-dacii ca unitate etno-istoried in lumea SCIVA 31, 1980, 1, p. 5-11; idem, Primele mengiuni antice despre geto-da fn lumina unei analize istorico-arheologice, Ral 39, 1986, 9, p. 825-833, *'V. Parvan, Getica, Bucuresti, 1926, p. 231, ii apropia de toponim Singidunur. Imaginea Daciei in spatiu! geografic antic _—________ 15 vietatile avestea indura greu frigul; iar eu sunt de pirere c& tinuturile de sub constelatia Ursei nu pot filocuite din cauza frigului”. De all, chiar si cunostinjele despre Istru ale seritorilor greci sunt confuze si contradictorii- incepand de la prezentarea gurilor prin care se varsé in mare, pnd la cursul superior gi izvoarele sale. Multa vreme s-a crezut, de pilda, cf Istrul se varsa printr-un brat in Marea Adriaticd; aceasta confuzie a fost intretinuta de mitul argo- naufilor, care, urcénd pe Istru, ar fi ajuns la Marea Adriatic Ignoranta grecilor privind finuturile noastre se explica prin sla- bul lor interes pentru zonele din interior ale coastei i in general cele care depaseau Dunarea de jos. La largirea orizontului lumii ci- vilizate, doi factori de caracter politic-militar s-au adus contribugia: expansiunea greco-macedoneana si cuceririle romane. Faptul a fost, remarcat inca din antichitate de geograful Strabo (J, 2,1): ,fitr-adevar, multe cunostinte de acest fel le-a oferit contemporanilor impiratia romanilor si a partilor, asa cum a oferit expeditia lui Alexandru turmasilor ei, cel putin dupa cate sustine Eratostene. Alexandru ne-a descoperit o mare parte din Asia, cét si regiunile de miazanoapte ale Europei pani la Istru; romanii au dezvaluit toate ginuturile apu- sene ale Europei pana la Albis (Elba), fiuviu care imparte Germ: nia in doua, precum si regiunile de dincolo de Istru pana la Tyras”. int-adevar, supunerea Peninsulei Balcanice de catre Filip al Uea si Alexandru cel Mare a adus imperiul macedonean - si im- plicit lumea greaca ~ in contact direct cu populatile care traiau la nord de Dunare. Urmarind pe tribali, Alexandru hotiriste s& treact, Dunarea, ,impotriva gejilor care traiau la nord de Istru”: eveni- mentul a fost relatat de Ptolemeu al tui Lagos, general al lui Ale- xandru, si preluat de Arrian (Anabasis I, 3,5). Este cea dintai refe- rire intr-n izvor la getii de la nord de Dunare. Tot astfel, Aristotel, {ntr-una din scrierile sale (Povestiri minunate 168 (182]), amintind despre Duntre, scrie cé ingheata iarna din cauza frigului, jar ‘camenii pot trece calare, ca si cum ar fio cdmpie"; este prima gtire despre felosirea acestei cai de invazie, din antichitate pana in evul "Yn Isorie Yui Herodot mai sunt amintite rurile Caps si Alpis (WV, 49), care se varsau in Dunarea pannonica (Ia Prolemeu, Geogr. I, 7,1, Carpis este 0 localitate); dupa unii, ar fi o confuzie cu denumirile muntilor ‘Api si Campati si prin urmare, prima referire la Mungi Carpal (Kagéos ‘Sg0s: Ptolemeu, III 5,6 si 8,1; vezi Al. Vulpe, SCIVA 31, 1980, 1, p. 7).16 maginea Daciei in spatiul geografic antic_________ 17 mediu, impotriva imperiilor ce s-au intins de-a lungul istoriei p la Dunare. Un alt moment c&nd macedonenii iau contact cu tinu} turile de la nord de Dunare a fost conflictul militar dintre dia chul Lysimachos si regele Dromichaites*. Patrunderea romanilor in finuturile mai putin cunoscute al Europei a determinat implicit o largire a cunostinjelor geografi ale celor vechi, lata un exemplu sugestiv — un eveniment din ant 167 a.Chr. -, extras din opera lui Diodor din Sicilia (IV 56,8) »Timpul a dat pe fata aceasta gresals a celor ce socoteat Istrul care se varsa prin mai multe guri in Pontul Euxin, si acela ce varsa in Marea Adriatic, fsi au izvoarele in acelagi loc. intra atunei cand romani au invins neamul istrienilor, s-a descoperit fluviul de aci igi are izvoarele la patruzeci de stadii depirtare dj mare. Ei bine, pricina riticirii istoricilor se zice cd ar fi fo ‘omonimia acestor dous fluvii". La largirea orizontului geografic a contribuit si evolutia popul fillor ce traiau la nord de fluviu, care au intrat de timpuriu in con] tact cu lumea civilizata. Descoperirile de produse de import sid monede, elenistice si romane republicane, umplu harta vechi Dacit®, Negustorii greci si romani ficeau implicit si opera dé explorare geograficd, descoperind lumii mediteraneene existent unor civilizatii noi, cu care puteau intretine un dialog. Implicit, impuls a venit si dinspre nord: cel mai important moment a {incercarea regelui Burebista de a unifica lumea geto-dact; sti niirea sa (agysi) se intindea cu mult dincolo de hotarele etnice a geto-dacilor, Curdnd, ciocnirea de interese cu statul roman ‘expansiune politics si militara a determinat numeroase expedi romane la nord de Dunare ~ indeosebi pe timpul impératului gustus; inure altele, ele au contribuit indiscutabil Ia imbogatirea Eunostintelor celor vechi despre tinuturile carpato-dunarene. ‘Concomitent cu cunostinfele geografice progreseazi si stirile despre locuitorii acestor tinuturi, Astfel, la Caesar (De bello Dacico Vi, 25,1), intalnim prima mentiune despre daci. Dar cele mai importants precizari le gisim in Geografia lui Strabo. Dup& ce men- tioneaza pe suebi, acesta scrie (VII, 3,1 (C 294)): ,Apoi indata ur- meazA tertoriul gefilor, la inceput ingust, marginit la sud cu Istrul, fn partea opust cu Muntii Padurea Hercinica si cuprinzéind si 0 parte din munfi” (la Pliniu cel Batran, Nat. hist., 12 (25] 80, aici ‘sunt localizati dacii). Strabo mai arati c& ,acesti geti locuiau si pe celalalt mal al Istrului” (VIL, 3, 2 (C 295). De la el mai aflam et “getii sunt cei care se intind spre Pont si spre rastrit, iar dacii cei ‘are locuiese in partea opust, spre Germania si spre izvoarele Istrului” (vii, 3, 12 (C304). Altfel, romanii, traind in tinuturile insorite ale climatului mediteranean, continuau a fi dominati de impresia surs- bra despre .getii la care e mereu iarna” (Propertius, Eleg. IV 3,9; vezi si nesfarsitele lamentatii din epistolele lui Ovidius)". Dar denumirea yarii geto-dacilor cu numele lor a intarziat mult in ‘gindirea istorico-geografic antics. Notiunea de Dacia este o creatie relativ taczie a eruditilor romani; prima mentiune o intalnim in comentariile geografice ale lui M. Vipsanius Agrippa (Divisio orbis terrarum si Dimensuratio provinciarum)", pe timpul imparatulut Augustus: Dacia, Getica. Finiuntur ab oriente desertis Sarmatiae, ab coccidente flumine Vistula, a septentrione Oceano, a meridie flumine Histro. Quae patent in longitudine mitia passuum CCL, in latitue dine qua cognitum est milia passuum CCCLXXXVE (Din., 8)". Urmirind izvoarele, regisim denumirea de Dacia, inainte de cucerirea si transformarea ei in provineie romana, abia la Pliniu cel Batran (Nat. hist, 1, 47) sila Tacitus (Agricola 41, 1)", ‘in relatarea lui Diodor din Sicilia (OU, 11-12), Dromichaites este rege trac, iar in Istorile lui Polybios (ft.'102), de neam odris. 5 (Geogr. Vl, 3,8), care relateazd si el evenimentul, dup& Ptolemeu al ‘Lagos, aratdinsac& era un rege get. De fapr, denumirea de Istras dat Dunari, att de diferita de Intrebuinjata' de populaylle riverane (Danubius-Donaris), se dat acestei false impresi, anume ci Dunirea sar virsa, printz-un brat, Marea Adriatic Diodor din Sicilia oe. ct). % Vexi studiul sintetic al lu! 1. Glodariu, Lintensté de Uinfluer romaine en Daciepréromaine, TD 5, 1984, p. 150-155, © CE, Annip 1996, 371 (=1991, 408; IDRE, 1, 86): perpetuae nives Getarum. ™ Alfred Klotz, Die geographischen Commentarii des Agrippa und ihre Uberreste, Klio 24, 1931, 3, p. 386-466; edijia lui P. Schnabel, Philologus 90, 1935, p. 405-440, nu ne-a fost la indemdna. Comentariile lui Agrippa nu au fost excerptate si traduse in Fontes. % A. Hlot, loc. cit, p. 421; vezi ibidem, Divisio, 14 si p. 414, Div. 11. 2 AL Yulpe, SCIVA 31, 1980, 1, p. 7: .Trebuie addugat ea prin Dacia autor cit mai sus injelegeau teritorile nord-duntrene, deoarece, la18 Dacia $i tmperiul Romai Crearea provinciei romane ~ implicdnd o ampla organizare ad ministrativa si teritorialé - a determinat o cunoastere amanuntita geografici si etnografiei acesteia. Din picate, pierderea Comental riilor lui Traian despre razboiul dacic ne lipseste de bogitia di informatii despre Dacia la aceasti cumpand a istoriei ei. Ne réman a utiliza in continuare Geografia Iui Ptolemeu, de la care a unele date mai ample privind agezarea si intinderea acestei { (UI, 8,1): Dacia se margineste la miazinoapte cu acea parte Sarmatiei europene care se intinde de la muntele Carpathos pa la cotitura pomenita [vezi Il, 5,6] a fluviului Tyras..; la apus ci iazigii metanasti de Langa réul Tibiscos (de fapt, Tisa: vezi Il, 8,2 iar la miazizi cu acea parte a fluviului Dunarea care merge de I varsarea raului Tibiscus (evident, Tisa] pana la Axiopolis, de und pnd in Pont si la gurile sale, Danubius se numeste Istros”. Asad Dacia era marginité la sud de Dunare, Ia vest de Tisa, spre nord Carpatii Padurosi, iar la est se intindea pana la Tyras si Borystenc (Cf, 5,1 56). Prolemeu imbiné in geografia sa date mai vechi (preluate de I Marinos din Tyr, geograf de la sfarsitul secolului I p.Chr.) cu altel noi, din epoca provinciei (indeosebi toponime, unele de facut romana). Oricum, faji de limitele menfionate de Agrippa si Pr Jemeu, Dacia romana era mult mai restransa; de la Eutropius (VIN 2,2) si Rufius Festus (VIN aflim c& provincia avea o circumferint (ircuitus) de 1 000 000 de pasi (= 1479 km) (stirea se refera {ntreaga Dacie romant, adicd teritoriile ce formau cele tei pr vincii dacice), Geografia lui Prolemeu cuprinde, precum se stie, un numar portant de toponime, hidronime si etnonime (triburi dacice). Unel nume de réuri, cunoscute si de la alti autori de dinainte si de tarziu, s-au perpetuat in forme apropiate pana in zilele noastre'® data la care scriau, regiunile dintre Balcani si Dunare erau deja ocupat de romani. Nimic nu lasa s8 se injeleaga utilizarea antick a acestui te Pentru toati vatra geto-dacilor, desi faptul e plauzibil pentru vremea | Burebista. Termenul de Dacia ca alternativa la cel de spatiu carpato-pont dundrean, pentru a desemna jinuturile in care traiau gerii si dacii, ‘ncetaenit in tradijia istoriografiea romaneasct (Tocileseu, P&rvan etc Cu rezervele cuvenite, el poate fi utilzat’ * veri Russu, nogenesa Roménilor, p. 225, jaginea Daciei in spatiul geografic antic. 9 ate la fel de importante despre geografia Daciei romane (to- ynimie si sistemul rutier) contine Tabula Peutingeriana'®. Aceasta rcheaz’ cum, din drumul imperial (care, trecand prin centrele fegionare de la Singidunum si Viminacium, continua de-a lungul IDunarii pana la Mare), se desprind trei drumuri spre Dacia: primul Jpomneste ce la Lederata si ajunge la Tibiscum; cel de-al doilea se jesprinde la Talliata, trece prin Dierna si Tibiscum, ajunge la Sar- jzegetusa (Ulpia Traiana), iar de aici continu’ prin Apulum si Napoca pénd la Porolissum; cel de-al treilea drum porneste de la Drobeta, strabate Oltenia pana la Romula, urca pe Olt pana la iesi- jrea din trecitoare, iar de aici continua spre Apulum. Localititile jmentionat: in Tabula apar si in alte surse, dintre care cele mai jimportante sunt Indreptarul Geografic al lui Ptolemeu si Cosmo- ;phia Anonimului din Ravenna (sec. VII). Urmarind traseul Tabulei, observim ci uncle localitati, situate pe principalul drum din Dacia, sunt mareate printr-o vigneta cu dow’ turnuti: ‘biscum, Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Porolissum. Tibiscum este foregistrat de doud ori: o data la capitul drumului care, pornind de la Lederata, rece intre altele prin Bersovia si Aizizis (mentionate de Priscianus, dupa comentariile de razboi ale cuceritorului Daciei)"; apoi Jéin nou pe drumul care pomeste de la Diera, trece prin culoarul Icerna-Timis si ajunge tot la Tibiscum. Deoarece aceste dou drumuri se Juneau la Tiiscum, acesta era considerat un punet important, find astfel Jmarcat cu > vigneta cu doua turnuri (mai precis: Tibiscum de pe drumul Jpornind de la Lederata)"*. De remareat e& si Ptolemeu (Il 8,4) mengioneaza % Dintre publicatile cele mai accesibile privitoare la acest izvor gcografi, citam: K. Miller, Itineraria Romana. Rimische Reisewege an der Hiend der Tabula Peutingeriana, Stuttgart 1916; Annalina si Mario Levi, tcineravia picta. Contributo allo studio della Tabula Peutingeriana, Roma 1967; E. Weber, Tabula Peutingeriana. Codex Vindobonensis 324, Graz 1976 (Kommentar si Vollstandige Faksimile-Ausgabe ir Originalformat). "ste o eroare incercarea lui C. Rdileanu (Rdl 30, 1977, 12, p. 2246- 2251) de aidentifia Tiviseo (care este, de fapt, un ablativ) cu Timigoa ie si pentru fapeul ef aici nu existh urme romane. Nu trebuie uitat ¢& Tabula Peveingeriana nu este o harta (cum gresit apare, spre exemplu, in Fontes, 1, p. 737 saa), ci un itinerarium; deoarece Tibiscum se afla la intdinirea a dows drumuri (vezi mai departe, in text), este firese ca acest toponim s& apart de dous ori ™ La fel este cazul la Talliata, de unde se desprinde drumul ce trece Prin Dierna spre Tibiscum,29 —____________acia si imperiul Roman dde doua ori Tibiscum intre localitatile din Dacia: desi apar sub coordonate Aiferite, nu poate fi vorba de dour localitaji omonime"; explicata trebuie ‘gasita probabil tn fapeul ea Tabula Peutingeriana (un prototip al acesteia) a reprezentat o sursi pentru Geografia lui Ptolemeu®. toponime cu vigneta reprezint& puncte importante in viala Sarmizegetusa era capitala Dacief; Apulum era sediul legiunti XIE Gemina si leaganul a dous orage romane (unul municipium Aurelium, devenit curdnd colonia Aurelia, celalalt municipium Septimium); Napoca era municipium Hadrianum, apoi colonia Aurelia si regedinja procu- ratorului Daciei Porolissensis; Porolissum era ,cheia de bolta” a apararii romane pe granija septentrionala (motiv pentru care provincia de nord a fost numita Dacia Porolissensis), iar ulterior a devenit municipium Sep- ‘imium. De mirare este c& Potaissa, centru legionar dupa anul 168 (cind 5-4 instalat aici legiunea V Macedonica), apoi municipium Septimium si colonia Septimia, nu este marcati cu vignets; dupa parerea noastri, aceasts situajie ar reprezenta un terminus ante quem pentru imagined Daciei in Tabula Peutingeriana, ‘Mai observim c& nici Drobeta (municipium Aelium Hadrianum, apoi colonia Septimia), nici Romula (municipium cel mai térziu sub Marcus ‘Aurelius, colonia probabil de la Septimiu Sever), nici Diera (municipium probabil tot de la Septimiu Sever) nu apar cu vignete; explicata ar fi ct ‘le se aflau pe un drum de mai mict importan{a militara si strategics Remarcim totusi ci Tabula inregistreazA unele toponime marunte (precum cele de pe linia Apus flumen pan la Tibiscum ori Admutrium si Pelendova din Oltenia), cu oarecare rol militar doar in epoca razboaielor de cucerire a Daciei Pe de alta parte, remarcdnd ct in Tabula nu figureaza coltul de sud-est al Transilvaniei, C: Daicoviciu trigea concluzia ci modelul acesteia nu poste fi decét un itinerar intocmit intre 251-271, c&nd romanii ar fi pierdut controlul asupra acestei zone™. De fap, lipsese si alte drumuri de ° 0 localtate Tibisca este inregistrat& de Ptolemeu (Il 10,6) la sud de Dundre; R. Vulpe o localiza in Dobrogea (vezi Al. Suceveanu - fuliana Barnea, Dacia (N-S.) 27, 1993, p. 162). » Veri tn acest sens E. Polaschek (RE Suppl. X, col. 759), care presu- ‘pune, intre sursele posibile ale lui Prolemeu, un ipotetc itinerar imperial. 2 Dimpotiva,observnd c& Ariopolis este insofita de o vigneté (,encore plus élaborée"), Al. Suceveanu (Dacia, N'S., 27, 1993, p. 172) ajunge la coneluzia e& aceasta cetate din Dobrogea a putut accede la rangul de ‘municipium (aducénd to acest sens si unele probe de ordin epigrafic). G. Daicoviciu, La Transylvanie dans Antique, Bucuresti 1945, p. 184, nota 2. Ipoteza a fost dezvoltats de E. Manni (Limpero di Gallien, Imaginea Daciei in spatiul geografic antic ________ 21 mportanfa militara si strategics, precum: drumul de pe cursul inferior al Maresului, care, prin Micia gi Parthiscum, ducea spre Pannonia Inferioart; linia de castre de pe limes transalucanus (al cfrui capat de sud pornea ° “ aproximativ din faja centrului legionar de la Novae); linia de castre din cestul si nordul Transilvaniel: or, in perioada 245-270, granita de sud-est si de est a Daciei era mult mai importants (mai solicitata) din punct de vedere militar decit linia Lederata-Tibiscum. De fapt, rejeaua rutierd a Daciei este redata foarte simply, reflectind mai degraba o realitate din | primele decenii ale provincie ‘Toate acestea ne indeamna a data editio princeps a Tabulei®, in care a fost incluss si Dacia, mult mai devreme decit s-a considerat pina acum; avind in vedere repetarea toponimului Tibiscum la Prolemew (eroat determinats de neinjelegerea de citre geograful alexandrin a dublar acestui toponim in Tabula), considerim ci Tabula Peutungeriana poate data din prima jumatate a secolului al I-lea. Momentul cel mai probabil ni se pare domnia imparatului Hadrian, care a strSbatut imperiul de la un capit la celal, Pierderea Daciei in perioada Gallienus-Aurelian a ficut ca reactualizarea acestui model in secolul al IV-lea sé nu mai cuprind& evolu-? fia sistemului militar-rutier din a doua jumftate a secolului al Ilea si prima jumatate a secolului al I-lea p.Chr. j..,. - Cao curiozitate, mai amintim mentiunea Daciei pe un dise de bronz apartinénd unui eadran solar portativ descoperit in Gallia GBetencourt-les-Dames, in Picardia); pe disc sunt gravate radial rnumele provincilor imperiului, cu indicarea lattudini. Dacia este mentionaté la paralela de 51° (cf. Ptolemeu, Geogr. Ill, 81). Roma 1949, p. 30:31), care, pe baza unor observa privind granifa rhenana, ajungea la concluzia ¢& acest model nu poate fi anterior anului 260. Datarea Tabulei Peutingeriene este disputatd. Dupa K. Miller, manu- serisul medieval ar avea la baza o hart a Imperiului Roman executath dupa anul 360; dup Annalina si Mario Levi, Tabula a cunoscut mai multe etape de redactare, prima din timpul lui Septimiu Sever, ultima din secolul al V-lea; jar dupa E. Weber, din harta lui Agrippa ar deriva Itine- rarium Anconini, reactualizat in secolul al IV-lea, care a reprezentat sursa Geografului din Ravenna si, printr-o copie din secolul al Dilea, s.ar fi ‘ajuns la Tebula care poartk numele lui Conrad Peutinger. Vezi un rezumat al discutlor, cu toate sursele bibliografice, tn studiul publicat de Alexan- dru Suceveanu si luliana Barnea, Dacia (N.S.) 37, 1993, p. 167-171. Jean-Luc Massy, Gallia 43, 1985, 2, p. 481-482 (= IDRE, l, 188).22, ————__________acia si imperiul Roman Dupa abandonarea Daciei, imparatul Aurelian a creat Ja sud de Dunare suam Daciam, ,Dacia sa” (Hist. Aug., Aurelianus 39,7), ca 0 diversiune politica - pentru a lisa impresia ci Dacia continua s& <éxiste ca provincie si mai ales pentru a arata opiniei publice c& popu latia romana nu fusese abandonata in captivitate la barbari, Recu- cerirea Daciei transdanubiene (Dacia restituta; vezi Paneg. Lat. Ill 3; Tulian Apostatul, Caesares, 24) réméne un vis tot mai indepartat. Deosebit interes pentru geografia spatiului carpato-dunsrean la sfarstul secolului al I-lea prezint& o inscriptie din Phrygia, contindnd cariera unui anume Aurelius Gaius, soldat pe timpul imparatului Dio- cletian*. Enumerand provinciile gi oragele vizitate cu ocazia servi- ciului militar (care -a purtat de la un capat la celalalt al imparatiei ro- ‘mane), el aminteste si de Carpia: fara carpilor, unde a ajuns fad indo- jala cu ocazia luptelor purtate in epoca tetrarhiei cu acest popor”. De asemenea, in inscriptia lui Aurelius Gaius intalnim prima mentiune a Gothiei Cum gotii inca nu patrunsesera pe teritoriul Daciei - in calea expansiunii lor stateau carpii si dacii instalayi in fosta provincie -, termenul se refera probabil la finuturile de la nordul gurilor Dunaii si de la limanurile Nistrului si Bugului, de unde acestia isi porneau raidurile de prada. Urmatoarea menfiune Gothiei o intalnim la Augustinus (De civitate Dei, XVIII 52), in le- giturd cu persecutia anticrestind a lui Athanaric; aici termenul se refera doar la teritoriul Moldovei meridionale si Munteniei. Evident, este desueta afirmatia lui Orosius (I 2,53): Dacia ubi et Gothia, deoarece la data cand fgi scria opera (inceputul secolului al \V-lea), gotii fusesera alungati de pe teritoriul Daciei de c&tre huni (vezi si Isidor din Sevilla, XIV 4,3)" © serie de informatii anacronice intAlnim si la Iordanes, care noteaza in Getica (74): ,Am in vedere Dacia cea veche, pe care 0 ‘ocupa popoarele gepizilor. Aceasta tara, agezatt in faja Moesici, dincolo de Dunare, este Inconjurata de o cununi de munti, avand numai dou intrari, una pe la Boutae si alta pe la Tapae”. Aceasti 2 Veri infra, p. 294 sq. ® Annilp 1981, 777 (= IDRE, I, 384). ® Infra, p. 320, 337-338. * C.C. Petolescu, EAIVR, H, p. 200. * Vexi idem, Trecatorile Carpayilor meridionali in antichitate, LV 2, 1996, p. 217-219. Imaginea Daciei in spatiul geografic antic. 23 Gotia (sic), pe care strimosii nostri au numit-o Dacia si care acum se numeste Gepidia, dupa cum am spus, se margineste la rasarit cu roxolanii, la apus cu iazigii, la miazinoapte cu sarmatii si bastarnii sila miazazi cu fluviul Dunarea. Iazigii sunt despartiti de roxolani ‘numai prin réul Aluta”. Este evident cd limitele Daciei sunt cele ale Daciei descrise de Ptolemeu ~ céci in secolul al Vi-lea, cénd seria Tordanes, neamurile consemnate de el nu se mai aflau de mult in locurile menionate si chiar disparusers de pe scena istoriei. Cunostinjele geografice ale lui lordanes despre Dacia erau, se vede, desl de vagi, altfel nu se explica faptul 3, dup ce firma ccd aceasti fara se fnvecina la risfrit cu roxolanii si la apus cu iazigii, noteaza totusi cd aceste douk neamuri erau separate numai de raul Olt (Aluta). Posibil iarisi cA istoricul got avea in vedere Dacia intracarpatics, cea despre care este valabila afirmatia ci era cuprinst de 0 corona montium si unde, intr-adevar, dupa infrén- gerea hunilor, patrunseseré gepizii. De altfel, chiar admitind ct i la o situatie mai veche, din anii imediat urma- ,stirea nu este sprijinita de descoperirile arheo- logice™. ‘in incheiere, se poate observa c& Dacia, ca nofiune geografict si cetno-lingvisties, a apérut odatd cu afirmarea in istorie a neamului nord-tracie al dacilor si impunerea lor ca autoritate necontestats, timp de aproape doua secole, in spatiul carpato-dundrean. Ea a cexistat sis-a mentinut ct timp a existat acest suport etnic. Odata cu asimilarea si romanizarea dacilor, vechea denumire raméne nu- ‘mai in amintirea carturarilor. % Veui Gh. Bichir, Ral 38, 1985, 12: pe teritoriul Oltenieilipsese anti- chitaile sarmatice (p. 1166), iar in Banat (p. 1173) sarmayii au patruns abia dupa abandonarea Daci1 Romanii la Dunarea de jos si Mare Patrunderea st4panirii romane la Dunarea de mijloc si de jos (secolele | a.Chr. ~ | p.chr, Organizarea provinclei Moesia Patrurderea romanilor in Peninsula Balcanied’, initiata spre sférsitul secolului Ill a.Chr. (primul rizboi illirie, 229-228; ceva Imai trzia, cele doua rizboaie cu Macedonia, unde domnea Filip \V: 215-208, 200-197; al treilea rizboi macedonean, cu regele Per- seu: intre 171-168) si cucerirea treptata a peninsulei in cursul secolelor III aChr., transformi Dundrea in granité nemijlocita {ntre republica romana i neamurile barbare de la nord de fluviu. {in cursul celui de-al doilea rizboi macedonean, dardanii au fost aliajiiromanilor; de aceea, mai tarziu, regele Perseu instigh pe bas- tarni sé atace tinutul dardanilor, care poarté un greu razboi cu acesti navalitori. Dupa transformarea Macedoniei in provincie ro- man& (avul 148 aChr.), din aliafi, dardanii devin adversari ai Romei; ei erau nemulfumiti inca dup’ batalia de la Pydna si dez~ ‘membrarea Macedoniei, deoarece romani au refuzat si le satisfact pretentia de a anexa Peonia. ‘Astfel, Roma se afl in fata unor noi adversari, iar provincia Macedoria devine finta unor atacuri repetate ~ pentru a preveni pericolul roman iminent, dar si in vederea obtinerii unor prézi bo- + pentru istoricul patrunderi stapAnirif romane la Dunarea de jos, a se consulta in special: Carl Pach, Beitrdge sur Vétkerkunde von Siidosteuropa, VA Bis sur Fertsetoung der Rimer in Transdanuvien (Akademie der Wissenschaften in Wien. Philosophisch-historische Klasse, 214, 1), Viena 1932; V. Parvan, Dacia, Civilizfile antice din jarle carpato-danubiene?, Bucuresti 1972; R. Syme, Danubian Papers, Bucuresti 1971. Vezi inc&: D. M. Pi DID, I, p. 288-324; R. Vulpe, DID, Il, p. 24-67; Al. Sucevea- ‘nu — Al. Barnea, La Dobroudja romaine, Bucuresti 1991, p. 22 si urm. Bo- ‘gata informatie prezentata in aceste lurar est insoyits de ampla bibliografe.26 Dacia $i Imperiul Roman gate. La aceste acjiuni particip& si populatiile transdanubiene; de altfel, inca din 109-106, o invazie a dacilor si scordiscilor este res- ppinsi de Minucius Rufus, guvematorul Macedoniei. Din anul 97 a.Chr. dateazi, se pare, prima actiune antiromana a dardanilor. Sub guver- narea lui Appius Claudius Pulcher, romani incep cucerirea siste- maticd a Dardaniei, actiune continuat& de succesorul stu C. Scribo- nius Curio (75-73 a.Chr.). Urmarind pe navalitorii transdanubieni, Curio ajunge pana la Dunare, probabil in fata Banatului actual, dar nu indrizneste sé treacd fluviul, din cauza codrilor intunecosi (Curio Dacia tents venit, sed tenebras saltuum expavit: Florus, Bellum, ‘Thracicum 39,6); pentru actiunile sale, el primeste triumful, de; dardanii nu sunt definitiv supusi. Cétiva ani dupi aceea (72-71 Chr.) a avut loc demonstratia militaria lui Terentius Varro Lucullus, proconsulul Macedoniei, apoi incercarea sfaryita rusinos a lui C. Antonius Hybrida de a ocupa teritoriul dobrogean (61 a.Chr.). Ne aflim in vremea cdnd se afirma, cu fort si stralucire, nea- ‘mul geto-dac sub conducerea regelui Burebista. Unificdnd triburile geto-dace, el realizeazA o mare forf8 militara (dupa Strabo: ,putea 4 trimita la lupta pana la doua sute de mii de oameni") si initiaza o serie de actiuni in vest (unde infrdnge pe Boii din seminyia celilor) si spre est (pustiind Olbia, pe la anul 55 a.Chr., si aduednd sub ascultare cetifile din Pontul stang, de la Histria plna la Apollonia). cll, F178, ‘J. Ht Olivier, in Greek, Roman and Byzantine Studies, 1965, p. 82:53. Romani la Dundrea de Jos si Mare. 29 fusese grav golit de populatie in urma neintreruptelor raiduri ale populatiilor transdanubiene. S-ar putea ca aceasta actiune si fie ‘urmarea tnei invazii a dacilor peste Dunare; in testamentul sau (V 30,47), Augustus arata ci o oaste daci, patrunsa pe teritoriul imperiul, a fost invinsé si ci armata romané, trecénd ea insési peste Dunire, a silit neamurile dacilor s& recunoascé autoritatea poporului roman (citra quod Dacorum transgressus exercitus meis auspicis victus profligatusque est et postea trans Danuvium ductus exercitus meus Dacorum gentes imperia po coegit)®, Tot aici, imptratul arat ci bastarii si regii sar- matilor de dincoace si de dincolo de Don au ciutat s& obtind prin soli prietenia poporului roman (V, 31,51-53): nostram amicitiam ‘appetiverunt per legatos Bastarnae Scythaeque et Sarmatarum qui sunt citra flumen Tanaim et ultra reges). Prima manifestare concreta a autoritati romane la sudul Du- narii a fost sub forma unui organism preprovincial, supus auto- ritiii unui praefectus civitatium Moesiae et Treballiae*. Ca nojiune geografics, Moesia reprezenta probabil finutul dinspre Dunare al Serbiei aetuale; celAlalt teritoriu era locuit de tribul tracic al triba- lilor, aproximativ intre réurile Timoc si Isker. S-ar ptrea chiar ca Moesia a ramas multa vreme (eventual pana prin anul 46 p.Chr.) sub autoritatea proconsulilor Macedoniei, dar sub forma unui co- ‘mandament militar aparte”. Primul legatus Augusti pro praetore 4 Moesiei cunoscut este A. Caecina Severus; Cassius Dio (LV 29,3) ne informeaza cd in anul 6 > Suetonius (Aug. X12) ne maj informeaz’ 4, in luptele pentru reprimarea incursiunii dacilor, au fost ucise trei cApetenii ale acestora, cu rmulta ostite: coercuit et Dacorum incursiones, tribus eorum ducibus cum ‘magna copia caesis * Bste vorba despre o inseriptie dataind din timpul domniei lui Claudius 1; vezi ma; departe (nota 12). 7 Despre istoria acestei provineli: Max Fluse, Moesia, RE, XVI (1932), col. 2350-2412; A. v. Premerstein, Die Anfinge der Provinz Moesia, JOAL, 1, 1898, Feibl, col. 145-196. Vezi inc&: D. Benea, Din istoria militard a Moesiei Superior gi a Daciei. Legiunea a Vil-a Claudia gi legiunea a Ua Flavia, Cj 1983, p. 13-32 (Sinteza densi cu bibliografia esential); Pentru guernatori: B. E. Thomasson, Laterculi praesidum, Goteborg 1984, col. 121 si urm.; pentru harta provincie: TIR, K 34 si L 34.30 Dacia si Imperiul Roman p.Chr. (in timpul riscoalei populatiilor dalmatice si pannonice), breucii, un neam din Pannonia, au atacat Sirmium, impresurand gar- nizoana roman; ct toate acestea, n-au putut cuceri oragul, cAci Caecina Severus, guvernatorul provinciei invecinate Mysia (6 Tic mnaoxéoov Mvoias tgxey) ti ajunse pe malul fluviului Drave sosind in maze graba, unde fi invinse dupé o incaierare sngeroast ‘acest general este menfionat si cu ocazia altor acjiuni din anul 7 Chr. De la Cassius Dio (LV 30,4) mai aflam ca Severus a fost silit 8 se intoarca in Moesia din cauza jafurilor facute de daci si sarmati. S-ar putea ca abia dupa acesta si dateze comandamentul iui Len- tulus, cdci Tacitus ne informeaza e4 a primit triumphalia de Getis nn. IV 44,1) Un alt comandament prelungit a dejinut C. Poppaeus Sabinus (fost consul ordinarius, 9 p.Chr.). Tacitus ne informeazs (Ann. I 80,1; anul 12) ct i s-a prelungit insircinarea de a administra Moe- sia, adjugindu-i-se Achaia si Macedonia (prorogatur Poppaeo Sa- bino provincia Moesia additis Achaia et Macedonia); in alt loc, acelagi autor spune ci vreme de 24 de ani Sabinus administrase cele mai mari provincii (VII 39,3: provinciis per quattuor et viginti annos impositus), iar Cassius Dio (LVI 25,4) noteazi ch a guvernat cele dows Moesii si Macedonia, functie ce s-a intins pe toata domnia lui Tiberius. in anli 18-19 este mentionat Latinius Pandusa, pro praetore Moesiae, mort in functie si inlocuit de catre Tiberius (Moesiae praefecit) cu L. Pomponius Flaccus (Tacitus, Ann. Tl 661-2). Prin urmare, data constituirii provinciei Moesia este fncd in discutie; Appian (Iliyr, 30) afirma c& moesii n-au fost su- pusi la tribut inainte de domnia lui Tiberius: dupa unele pareri, aceasta ar insemna ci abia acum provincia romana ar fi fost con- stituita din punct de vedere juridic. fntre timp, istoria spatiului de la Dunarea de jos cunoaste si alte amanunte legate de progresul stapénirii romane. Este vorba de evenimentele din regatul odrisilor. Vom rejine mai inti amanuntul ck Pompei a primit la Pharsalus.qjutorul a doi dinasti traci: Rhes- cuporis (din tribul sapeilor) si Cotys (din tribul astilor). Curénd dupa aceea, credinciosi aceleiasi orientéri, Rhascuporis si Polemo- crateia (vaduva lui Sadalas, urmagul lui Cotys, asasinat intre timp) fi ofera serviciile lui Brutus si Cassius. Dupo perioada tulbure, vedem cum spre sférsitul domniei lui Augustus, Thracia era unita Romanii ta Dundrea de Jos si Mare 31 sub sceptrul unui print din familia regala a sapeilor, cunoscut sub numele ce Rhoemetalces I (care domneste pnd in anul 13). La moartea acestuia, Augustus imparte regatul intre fiul defunctutui, rnumit si el tot Cotys, si fratele lui Rhoemetalces, Rhescuporis -fiicnduse aceasta impartire, se didura lui Cotys farine, orase gi ‘paménturi vecine cu grecié (arva et urbes et vicina Graecis), iar Wui Rhescuperis pamanturi nelucrate, locuri silbatice, vecine cu dus- mani. Chiar §i regii aveau firi deosebite: cel dintai era bland si pla- cut, celalalt apr, lacom si nesociabil” (Tacitus, Ann. 11 64). In lega- tur cu atest partaj, unii istorici moderni erau de parere cA stipé nirea lui Cotys ar fi inclus tinuturile din vecinatatea Marii Egee $i Propontidei; iar dupa alti, linia de demarcatie dintre cele doua regate ar fi mers nu de la est la vest, ci de la nord la sud, in dome- niul lui Cotys cizénd toate cetaile grecesti, de la gurile Dunarii pana Ja hotarul cu Macedonia (in sprijinul acestei pireri vine i scrisoarea adresata de Ovidius lui Cotys: Pontica Il, 9, precum si o inscriptie de Ja Callatis,in care basileul trac apare ca magistrat eponim al cetafif)®. Curdnd insa reizbucnese neinfelegerile, sfarsind prin capturarea lui Cotys de catre Rhescuporis (evenimentele sunt descrise ami- nunfit de Tacitus, Ann. I! 64-67). Chemat la Roma de impratul Tiberius spre a se dezvinovati, ,dup& ce sovai intre team& si mAnie, Rhescuperis is zise c& tot e mai bine sa fie invinuit de o faradelege sivarsita decdt de una doar inceput&; porunceste si fie ucis Cotys si scomeste c& si-a ridicat singur viafa” (anul 19). impiratul trimite {in Moesia pe Pomponius Flaccus, care-] captureaza pe regele rebel sil trimite la Roma; invinuit in fafa senatului de sofia lui Cotys, Rhescuporis este osdndit la exil, la Alexandria in Egipt (,incercdnd si fugit de acolo sau niscocindu-ise aceast® invinuire, este ucis*, ‘ncheie aceasta relatare Tacitus). In fatz acestui deznodamant, Tiberius hotaraste ca partea de re- gat a lui Rhescuporis s& fie incredinjata fiului acestuia, Rhoeme- talees (IN), ramas strain de uneltrile tatalui stu. fn schimb, fiii ne- vvarstnici ai lui Cotys ~ pe nume: Rhoemetalces, Polemon si Cotys ~ sunt dusi la Roma, spre a fi crescuti la curtea imperiala, unde se bucura de prietenia lui Caius (nepotul imparatului); cfnd acesta ajunge impérat (Caligula) el face din prietenii sti regi: cel mai mare, Rhoemetalces (IID, va domni asupra regatului din nou unificat al "D.M Pippi, in DID, I, p. 303, cu intreaga discuie32 Dacia si Imperiul Roman tracilor (dupa moartea lui Rhoemetalees 1D; urmatorul, Polemon, urci pe tronul Pontului si Regatului Bosporan, cu a carui dinastie se inru- dea dupa mama; cel mai mic, Cotys, devine rege al Armeniei Mici. ‘Cum am vazut, finutul Dobrogei actuale (in decretul lui Aga- thocles, fiul lui Antiphilos, era denumita Scythia’; Mucoa ExvdKa, Scythia Minor la Strabo, VII 4,5, apoi sila alti autori antici) intra in teritoriul stapanit de regii odrisi, in calitatea lor de regi prieteni si aliati ai poporului roman. Cetatile grecesti din Pontul Stang intra- sera de mai multa vreme in aria de influengé a Romei, ca aliate ale Poporului roman; statutul lor este nesigur la inceputul erei noastre (poate civitates foederatae, poate civitates liberae et immmunes). Fapt este ca in anul 8 e.n., Ovidius era trimis in exil la Tomis; intr-una din epistolele sale (Tristia I 199-200; anul 9 p.Chr.), el afirma ct ‘acest pamént a intrat recent sub autoritatea romana (haec est Aus0- rnio sub iure novissima terra). Evenimentele petrecute inc& din pri- mii ani ai exilului lui ne dau unele limuriri in aceast8 privinta. Se pare astfel c& acfiunile lui Aelius Catus afectasers doar pe getii din cAmpia Munteniei; cei din Moldova erau inca liberi, ne- fiind direct in contact cu romani. Astfel, intr-un poem al lui Ovi- dius, datdnd din anul 12, aflim despre un atac neasteptat din par- tea getilor asupra cetafii Aegyssus (Pont. 1 8,11-20), care au mice- larit garnizoana odrisilor; atacul este respins de regele trac, cu sprijinul romanilor. Ajutorul i-a venit in calitatea sa de aliat si prieten al poporului roman (in aceasta calitate, el insusi parti- cipase la inabusirea rascoalei din Pannonia, din anii 6-9: Velleius Paterculus, II 112,4-6; Cassius Dio, XXX 3). Trupele romane au fost aduse pe Dunire de P. Vitellius (unchiul viitorului impérat Vitel- lius), probabil comandantul unei legiuni; in aceste lupte s-a distins primipilul Vestalis, lsudat intr-un poem tot de Ovidius (Tristia IV 7). In anul 15, 0 nou’ incursiune a getilor surprindea aptrarea odrisi, find cucerit Troesmis; informatile provin tot dintr-o epistola 2 poe- tuluj exilat (Pont. IV 9,75-80), adresata lui Pomponius Graecinus, consul in anul 16, al cirui frate, L. Pomponius Flaccus (viitorul legat al Mocsici din 0.18), a exereitat 0 comands la Dunarea de jos (din cuvintele poetului nu rezults despre ce fel de comanda este vorba: praefuit hic, Graecine, locis modo Flaccus; et illo ripa ferox Histri sub duce tuta fuit) sa respins pe invadatori, eliberdind cetatea. "ISM, 1,15. Romani la Dundrea de Jos si Mare——____________ 33 Cu acestea, se incheie seria iniiativelor getice rézboinice la sud de Dunare; insusi Ovidius afirma ca, gratie masurilor Iuate de Pomponius Flaccus, cumplita rapa a Dunarii (Istrului) a devenit sigur (Pont. IV 9,76): et illo ripa ferox Histri sub duce tuta fuit). De ‘acum, geti Vor asista indiferenti sau neputinciosi la zvarcolirile din ‘casa regala a’odrisilor, fara a mai indrazni multa vreme s& treacd Dunarea. Dupé moartea lui Latinius Pandusa (de care regele Rhes- cuporis II se plingea ci-i este dusman si-l persecuta), guvernarea Moesiei este incredinfata lui Pomponius Flaccus (acesta il captu- reazii pe rizvratit sil trimite la Roma). ‘Timp de peste o jumatate de secol, Dobrogea si in general tinuturile de la sud de Dunare nu vor mai fi tulburate de incur- siunile pepulatiilor transdanubiene. Istoricul tirziu Rufius Festus (Vill 1) fece o afirmatie general, dar destul de precisa cu privire la constituirea frontierei dunarene: et limes inter Romanos et barbaros ab Augusta Vindelicorum per Noricum, Pannoniam et Moesiam con stiturus. Am vizut ¢8 deja Lentulus trecuse la constituirea primelor praesidia pe matul drept al fluviului, Moesia a fost de Ia inceput 0 provincie consulars, afectindu-i-se forte militare importante, formate din legiuni si trupe auxiliare. Astfel, de pe teritoriil Macedoniei au fost transferate legio IIT Sey- thica (s-a facut afirmatia ca ar fi stajionat Ia inceput la Naissus sau Scupi~ dar aceasta supozitie nu este sustinuta nici din punet de vedere epigrafic, nici arheologic) (in curand insi va fi adusi pe Dunare, poate la Viminacium) i legio V Macedonica (stabilita poate fnea de pe acum la Oescus, Ia virsarea réului Isker in Dunare), Vorbind de apararea provinciilor romane (anu! 23 p.Chr.), Tacitus (Ann. 1V 5) afirma cu privire la teritoriile de la Dunarea de mijloc si de jos: ,in Thracia stépinea Rhoemetalces gi copiii lui Cotys; pentru firmul Dunarii erau dowd legiuni in Pannonia si dows in Moesia (ripamque Danuvii legiones duae in Pannonia, duae in Moe- sia attinebant); tot doua legiuni isi aveau gamnizoanele in Dal: ‘matia”. fn anal 34, cele dous legiuni moesice contribuie la constru- irea drumului din 2ona Cazanelor”, pe malul drept al Dunaiii; alte Juerari se executa sub imparatul Claudius”. "® GUL, ML, 1698 (= 13813). " Annép 1944, 70,