Vast chihlimbar, amurgul a prins in el colina...

Licaritoare umbre incremenesc piezis;

Adanca nestemata incheaga-n zari lumina
Pe pasari incrustate si limpede frunzis.
Ce straveziu e timpul si atata de departe...
In miez de piatra scumpa tinutul s-a inchis,
Afara din viata si neatins de moarte
Cu-ntunecari inalte aluneca in vis.
Cum amurgesti, iubito, nimic nu te framanta,
Cu sloiul amintirii treci tarmul celalalt,
Abia-ti zaresc o mana ce-a-nghetat, stand franta
Alaturi de o foaie cazuta din inalt.
Te-afunzi si nu e cine nici mana sa-ti ridice,
Nici gatul sa-ti indoaie sub jug de sarutari.
Si nu cutez din urma sa strig Euridice,
Inchisa chihlimbarul cu negre aratari.
Ascuns ca intr-o cripta cu-ntreg alaiul sfint,
A stat milenii cerul Heladei sub pamint,
Dar sapele vrajite ce-odata l-au deschis
Dezmormintara cerul cu zeii lui de vis.
Din marmora in lespezi cu miezul de amiaza
Nalucitoarea piatra de sine lumineaza,
Si-n ziua impietrita frontoanele-aninate
Destainuiesc azurul din care-au fost taiate.
Ce far de frumusete s-aprinde jos acolo,
Inconjurat de Joe, de Ares si Apollo?
E Afrodita, goala, cu nimfele vasale
In toata fragezimea eternitatii sale...
Dumbrava de coloane senine s-a miscat?
Frunzisul nou al vietii in zbor a fluturat
Si-n jocul vesniciei sub ochii vremii grei
Columbe albe umbla pe umeri calzi de zei.
Amiaza de azur fierbinte cu ochi-ncercuiti de aur
A-nmarmurit pamint si mare sub o hipnoza de senin.
Ard limpezimile de lespezi ca niste vetre de tezaur
De-a lungul amforelor vremii cu guri spalate de venin.
Frinturi de zei sclipesc in lava singuratatii ingropata
Si peste umeri de milenii sparti de launtrice poveri,
O alta liniste-si inalta din temelii, ca o cetate,
Ciclopeienele-i coloane taiate-n blocuri de taceri.
Impresurat de vesnicie, urc treptele la Epidaur
Si-n visul meu privesc aievea din fundul stinsului destin
Cum, singur ramasa vie in vastul marmorei coclaur,
Pe fruntea goala a luminii se-ncrunta umbra unui pin.

Au asfintit cocorii, dar zilele-l viseaza,

Nemarginirii tale toamna i-a pus hotar.
Aduna-te din ape straine si-nceteaza
Sa pescuiesti ocenaul pentr-un margaritar
Culcat peste prapastii cu stele vii si nalba,
Catind cu gura perle si alge moi de vis
Cu bratele-nnodate de gitu-i cirma alba
Pe luntrea carnii Evei plutesti catre abia,
Zadarnice prinoase pentru descatusare,
Ard mieii aurorii junghiati in norii sterpi,
In fiecare noapte din ramuri de visare
Launtrica ta roua se scutura pe serpi
Intoarce-te la tarmul despodobit de sare
Piosi curg muntii limpezi ingenunchiati in pini.
Acolo unda clara nu-i apa, ci carare
Si pasnic pasul pune suspine printre spini
Destupa tot nisipul din vrani si iar fa-ti drum pe
Stravechii gitlejuri de suflet si senin
Spre stratul unde huma rodeste pietre scumpe
Si in simtirea gema cresc simburi de rubin.
Prin marile amurguri de sulf si de sulfine,
Ca varnite pe maluri de lungi singuratati
Cobori de taie iadul in ocnele din tine
Si scoate-i la lumina minunile-n bucati.