You are on page 1of 7

Criticismul junimist

Momentul Junimist in cultura romana s-a constituit in ultimele patru decenii ale
secolului al XIX-lea si a debutat odata cu intemeierea, la Iasi, a Societatii Junimea,in anul
1863. Initiativa infiintarii acestei societati apartine tinerilor Petre Carp, Vasile Pogor, Teodor
Rosetti, Iacob Negruzzi si Titu Maiorescu.
Societatea Junimea este cea mai importanta grupare ideologica si culturala din a doua
jumatate a secolului al XIX-lea, avand in epoca rolul de a orienta evolutia culturii romane.
Curentul cultural provocat de ea se manifesta ca o miscare de modernizare profunda si de
aplicare ferventa a spiritului critic, junimistii recunoscand contributia predecesorilor, dar
raportandu-se critic la perioada de intemeiere a literaturii noastre moderne(perioada pasoptista).
De aceea putem spune ca junimismul include atat elemente de ruptura fata de trecut, cat si
tendinte de continuitate cu directia initiata de Mihail Kogalniceanu la Dacia literara.
Unul dintre factorii care a asigurat raspandirea mai usoara a ideilor junimiste a fost
revista Convorbiri literare. Apare la Iasi, 1 martie 1867, fiind revista cu cea mai lunga
aparitie din literatura romana. Secretarul ei este Jacob Negruzzi, iar conducatorul Titu
Maiorescu. De la Iasi, atat Societatea Junimea cat si revista se muta la Bucuresti. Conducatorii
publicatiei in aceasta perioada sunt Iacob Negruzzi, M. Dragomirescu, S. Mehedinti, P.P.
Negulescu, C. Radulescu- Motru, acest comitet fiind urmat la conducerea publicatiei de I.
Bogdan, apoi Simion Mehedinti si apoi de
Tzigara Sarmucas, iar din 1939 de T.E. Toroutiu. Colaboratorii revistei : Vasile Alecsandri,
Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuta,
Pompiliu Cerna, precum si istoricul Al.D.Xenopol, filosoful Vasile Conta si filologul Lambrior.
De-a lungul existentei sale, societatea a avut trei etape de dezvoltare.

Etapele
1.Etapa ieseana(1863-1874) -are un pronuntat caracter polemic, manifestandu-se in trei
directii: limba, literatura si cultura.;
-in aceasta perioada se elaboreaza principiile sociale si
estetice ale junimismului si se impune necesitatea educarii publicului prin asa-numitele
prelectiuni populare, organizate pe teme variate, in diverse cicluri sistematice si tinute intr-o
forma academica;
-interesul pentru literatura se manifesta din 1865, cand se
avanseaza ideea alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca pentru scolari, fapt care i-a
determinat pe junimisti sa citeasca in sedintele societatii si autorii mai vechi, pe ale caror texte
si-au exersat spiritul critic si gustul literar;
2.Etapa aII-a(1874-1885) -sedintele Junimii se desfasoara la Bucuresti insa, revista
continua sa fie tiparita la Iasi;
-reprezinta o etapa de consolidare in care se afirma
reprezentantii de seama ai directiei noi in poezia si proza romana: Eminescu, Creanga, Slavici,
Caragiale, dar si scriitorii aproape necunoscuti astazi : Samson Bodnarescu, Matilda Cugler-
Ponj;
-este o perioada in care primeaza judecatilor de valoare, fiind
elaborate studiile esentiale prin care Titu Maiorescu se impune ca atutentic intemeietor al
criticii noastre literare moderne, fara a neglija preocuparile din domeniul civilizatiei, dar mai ales
din domeniul limbii literare, necesare si trecerii de la alfabetul chirilic la cel latin (care avusese
loc in 1860)
3.Etapa bucuresteana(1885-1944) -intreaga societate Junimea, impreuna cu revista
Convorbiri literare, este mutata la Bucuresti;
-are un caracter preponderent universitar, prin studiile
de specialitate din istorie, filosofie, filologie, geografie.

Cateva trasaturi diferentiaza criticismul junimist de epoca anterioara, sintetizand noul


spirit al culturii noastre. Aceste trasaturi au fost numite de catre criticul Tudor Vianu, in lucrarea
Istoria literaturii romane moderne si sunt urmatoarele: spiritul critic, spiritul filosofic, gustul
pentru clasic si academic, spiritul oratoric, ironia
Spiritul critic presupune -respect pentru adevar in cercetarea istoriei si a limbii
-rigoare si ratiune, dorinta de asezare a vietii politice si
culturale pe baze autentice
-cultivarea simplitatii si combaterea falsei eruditii
manifestata prin folosirea de catre unii carturari ai timpului a unei limbi artificiale, care sa ii
diferentieze de oamenii de rand
-respingerea nonvalorii: betia de cuvintesau abuzul de
neologisme(la nivelul limbii) si formele fara fond( la nivel socio-politic, cultural si al
institutiilor statului);
Atitudinea criticista fata de perioada veche se manifesta, in special, in prima etapa cand
se abordeaza polemic urmatoarele probleme ale limbii si literaturii:
ortografia in alcatuirea unei antologii de poezie pana la 1865 (O cercetare critica
asupra poeziei romane de la 1867)
formele fara fond-formele deserte, prin care se caracterizeaza asa-numita cultura
romana din ziua de astazi(In contra directiei de astazi in cultura romana)
Directia noua este afirmata de junimisti incepand cu studiul lui Maiorescu din 1872
Directia noua in poezia si proza romana, marcand trecerea de la critica normativa la critica
aplicata domeniului literaturii. Prin acest studiu, Titu Maiorescu pune bazele teoretice ale criticii
estetice.
Spiritul filosofic pune in evidenta preferinta junimistilor de a-si construi aplicatiile pe o
baza teoretica speculativa solida,pe un rationament firesc, si interesul lor pentru logica, si
metafizica, discursurile lor imbracand haina disertatiei filosofice.
Gustului pentru clasic si academic al membrilor societatii ii corespunde rigoarea
gandirii si clasicitatea exprimarii, atat in literatura cat si in discursul public. Junimistii erau
personalitati cu o cultura solida, care credeau in modele si in valoarea canoanelor in arta, mai
putin in inovatie si poate de aceea infatisau o oarecare reticenta pentru manifestarile
moderniste(simbolismul si naturalismul- in literatura, impresionismul- in pictura si muzica).
Spiritul oratoric al junimistilor are o anumita rigurozitate, un anumit echilibru, care se
opune retorismului exagerat al pasoptistilor si frazeologiei demagogice a discursurilor politice
din acea vreme. Este aspru criticata betia de cuvinte, abuzul de neologisme, retorica mesianica
si sunt luati in deradere oratorii, retorii si limbutii, fiind propus, de catre Maiorescu, un discurs
autentic, echilibrat, riguros, care va fi impus si celorlalti junimisti.
Ultima, dar nu cea din urma trasatura a criticismului junimist este ironia, fiind
considerata arma cea mai folosita, de catre membrii Junimii, impotriva adversarilor, dar si
pentru sanctionarea defectelor din interiorul societatii. Aceasta combinatie de ironie cu autoironie
este cel mai bine evidentiata in deviza gruparii:Intra cine vrea, ramane cine poate! si
consituie o anumita forma a libertatii spirituale, a libertatii de exprimare.

Titu Maiorescu
Date biografice
Originar din Transilvania, fiul profesorului Ioan Maiorescu puternic sustinator al
revolutiei de la 1848, Titu Maiorescu manifesta un patrotism constient si responsabil in
activitatea sa, aratand ca poporul roman se poate ridica prin puterile sale in universalitate fiind
calauzit de principiul nationalitatii in marginile adevarului. Studiaza la Brasov, Viena si Berlin,
obtine doctoratul in drept si licenta in filosofie la Paris. Desi este un desavarsit cunoascator al
culturii romane, se formeaza si prin studiul operelor filosofice ale lui Herbart, Feuerbach, Kant,
Hegel, Schopenhauer, ajungand la o importanta rigoare in gandire si creatie. Intreaga sa activitate
in domeniul invatamantului, culturii, iteraturii si in domeniul politic il defineste ca genial
strateg al culturii romane, organizator exemplar al teritoriilor culturii romanesti.
Adevarat spiritus rector al noii directii literare, a contribuit pana in anii primului razboi
mondial la educarea gustului public, impunand adevaratele valori si respingand impostura.

Studii reprezentative: In contra directiei de astazi in cultura romana, O cercetare


critica asupra poeziei si prozei romane de la 1867, Directia noua in poezie si proza romana,
Comediile d-lui Caragiale, Eminescu si poeziile lui, Despre scrierea limbei romane.
Despre scrierea limbei romane(1866)
-articolul declanseaza lupta impotriva curentului latinist si precede intemeierea institutiei
academice, care ar fi avut drept scop: impunerea alfabetului latin, unificare ortografiei,
elaborarea unor lucrari normative
-este formulata prima teza a concordantei intre forma si fond, referindu-se la raportul dintre
alfabetul latin si limba romana: In momentul in care romanii s-au patruns de adevarul ca limba
lor este o limba romana. In acel moment si forma extraordinara sub care avea sa se prezinte
aceasta, adeca scrierea sa [...] literile trebuiau sa fie luate de la romani. Si, astfel, alfabetul slavon
[...] fu alungat din scrierea noastra cea noua si fu inlocuit prin alfabetul latin.
O cercetare critica asupra poeziei de la 1867
-concentreaza conceptia despre arta a autorului
-scopul ei este de a prezenta elementele artei poetice care separa poezia de alte genuri literare,
ca de alte domenii ale cunoasterii, oferind publicului o masura mai sigura pentru a deosebi
adevarul de eroare si frumosul de urat.
-din ratiuni metodologice, criticul isi imparte studiul in doua capitole: Conditiunea materiala a
poeziei si Conditiunea ideala a poeziei
a)Conditiunea materiala a poeziei
-raportul dintre arta si stiinta, dintre literatura si celelalte arte deosebit de stiinta care se ocupa
de adevar, poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul[...] adevarul cuprinde numai
idei, pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in materie sensibila
-definitia conditiunii materiale: prima conditiune, dar o conditiune materiala, sau mehanica
pentru ca sa existe o poezie, in genere, fie epica, fie lirica, fie dramatica, este: ca sa se destepte
prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia auditoriului
-mijloace de realizare a conditiunii materiale: alegerea cuvantului cel mai putin abstract,
folosirea adjectivului si a verbului in epitete ornante, personificarile obiectelor, miscatoare si
abstracte, crearea comparatiei, a metaforei, a tropului
b)Conditiunea ideala a poeziei
-definitia conditiunii ideale: Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un
simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala, sau care tine de taramul
stiintific, fie in teorie, fie in aplicarea practica. Prin urmare, iubirea, ura, tristetea, bucuria,
desperarea, mania etc. Sunt obiecte poetice; invatatura, perceptele morale, politica etc. sunt
obiecte ale stiintelor si niciodata ale artelor.
-mijloace de realizare a conditiunii ideale: o mai mare repejune a miscarii ideilor, o exagerare
sau, cel putin, o marire si o noua privire a obiectelor sub impresia simtamantului si a pasiunii, o
dezvoltare grabnica si crescanda spre culminarea finala sau spre o catastrofa
-aceasta lucrare de critica normativa impune contemporanilor distinctia intre domeniul estetic si
alte domenii, inlaturand din sfera artei obiectele stiintei sau poezia ocazionala, bombastica, si
respinge falsele valori
-critica estetica maioresciana are ca punct de plecare afirmatia din finalul acestui studiu: O
critica serioasa trebuie sa arate modelele bune...si sa le distinga de cele rele...

In contra directiei de astazi in cultura romana(1868)


-acest studiu a aparut initial in reista Convorbiri literare, mai apoi, in cadrul volumului
Critice, care reuneste cele mai importante studii maioresciene
-bazandu-se pe faptul ca in perioada sa, modernizarea vietii publice la noi a insemnat
imprumutarea unor forme democratice din Europa, fara sa le corespunda fondul necesar
autohton, criticul considera, ca nu trebuie sa se imprumute din occident aceste forme, ci trebuie
ridicat fondul cultural autohton la inaltimea acestor forme De aceea este mai bine sa nu facem o
scoala decat o scoala rea, revenind mai tarziu la aceasta teorie si insistand aupra nevoii de a
inalta poporul nostru pana la intelegerea acelui grad si a unei organizari politice potrivite cu el.
-se raporteaza critic la cateva lucrari ale reprezentantilor Scolii Ardelene: Lexiconul de la
Buda, Tentamen criticum in linquam romanicam
- se revolta impotriva vitiuluide a imprumuta forme ale culturii apusene fara a le adapta
conditiilor existente:Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei noastre este neadevarul
-lipsa institutiilor sau a experientei in domeniul cultural, politic si artistic, pe care sa se aseze
formele, face imposibila incercarea de a contemporaneiza cultura romana cu cea occidentala:
Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee,
conservatorii, avem teatru, avem chiar si o constitutie. Dar in realitate toate aceste sunt
productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar, si astfel cultura
claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara valoare, si abisul ce ne desarte de poporul de
jos devine din zi in zi mai adanc.
- in ultima parte a studiului, formuleaza adevaruri(principii) valoroase si propune cai de
transformare a culturii romanesti, de regenerare a spiritului public.
-tinerii trebuie feriti de incurajarea blanda a mediocritatii, iar...mediocritatile trebuiesc
descurajate de la viata publica a unui popor, si cu cat poporul este mai incult, cu atat mai mult,
fiindca tocmai atunci sunt primejdioase.
-Al doilea adevar, si cel mai insemnat, de care trebuie sa ne patrundem, este acesta: forma fara
fond nu numai ca nu aduce niciun folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un
mijloc puternic de cultura.
-nu este impotriva preluarii formelor culturale din exterior insa, acestea trebuie adaptate la
specificul national si anticipate de crearea fondului, concluzia fiind una categorica:cu o cultura
falsa nu poate trai un popor, si daca staruieste in ea, atunci da un exemplu mai mult vechea lege a
istoriei:in lupta intre civilizarea adevarata si intre o natiune rezistenta se nimiceste natiunea, dar
niciodata adevarul.

Directia noua in poezia si proza romaneasca(1872)


-literatura se caracterizeaza prin simtamantul natural, prin adevar, prin intelegerea ideilor, ce
omenirea intreaga le datoreste civilizatiei apusene si totdata prin prestarea si chiar accentuarea
elementului national
-este formulat un principiu estetic important: Arta e senina, trebuie sa ramaie senina chiar cand
exprima desperarea[...]
-ca reprezentanti de frunte ai directiei noi sunt considerati Vasile Alecsandri si Mihai Eminescu
Consideratii generale asupra operei
Studiile maioresciene formeaza idei valabile si azi care au impus marile valori ale
literaturii romane, nefiind numeroase consacrate fenomenului literar, ci, mai degraba,
fenomenului cultural. Pentru inlaturarea mediocritatilor se impune gustul si rafinamentul estetic
maiorescian, precum si curajul opiniilor si al judecatilor de valoare. In analiza operelor literare,
pune accent pe forma artistica raportandu-se la continutul ei; originalitatea si autenticitatea sunt
conditii primordiale ale valorii operei de arta, definita de particularitatile creatoare individuale si
de asimilare in creatie a specificului national.

Rolul de indrumator cultural si literar al lui Titu Maiorescu in cadrul Junimii s-a
materializat prin promovarea unei literaturi originale, prin preocuparea teoretica de a oferi
reperele unei literaturi de valoare, prin lansarea criticii de directie: era astfel marcata epoca
marilor clasici in literatura noastra.
Marii clasici in viziunea lui Titu Maiorescu:
1.Mihai Eminescu:
poet in toata puterea cuvantului- intuieste geniul eminescian si-i fixeaza locul in
literatura romana, in 1870 dupa ce Eminescu publicase in Convorbiri literare doar trei
poezii: Venere si Madona, Epigonii, Mortua est)
Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuala, sta la nivelul culturei
europene.
Ceea ce caracterizeaza personalitatea lui Eminescu este o asa de covarsitoare inteligenta
careia nimic din ce-si intiparea vreodata nu-i scapa
criticul analizeaza forma versului eminescian insistand asupra inrudirii lui cu poezia
populara
Maiorescu vede in Eminescu geniul tutelar al literaturii romane, socotind ca literatura
poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui si forma limbei
nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va
fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vesmantului cugetarii romanesti
2.Vasile Alecsandri
cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta
(in special volumul Pasteluri) insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a
naturii, scrise intr-o limba asa de frumoasa, incat au devenit fara comparare cea mai mare
podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste
este vazut de critic in postura de rapsod al evenimentelor epocii in care a trait, fiind poet
national: Farmecul limbii romanesti in poezia populara el ni l-a descris, iubirea
omeneasca si dorul de patrie/.../ el le-a intrupat, cand a fost chemat poporul sa-si
jertfeasca viata in razboiul din urma el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei
Opera lui va gasi pururea in Academia romana un cuvant de aparare, de lauda, de
recunostinta
3.Andrei Muresanu
A scris multe versuri, dar a publicat o singura poezie: Desteapta-te, Romane! Aceasta
poezie arata un simtamant patriotic adevarat/.../ a devenit populara si a ramas cunoscuta
de toata lumea romana
4.Octavian Goga
Maiorescu analizeaza volumul Poezii(1905) si il propune Academiei pentru premiere
interpretarea poeziei lui se face din perspectiva formei frumoase a versului si a
continutului poeziei care degaja un patriotism inaltator, caci: emotiile sunt izvorate din
viata nationala
5.Ioan Slavici
s-a impus in strainatate prin nuvelele sale, ce se remarca prin originalitate, masura
estetica si specific national ne bucuram ca tanara literatura romana a fost in stare sa dea
batranei Europe prilejul unei emotiuni estetice din chiar izvorul cel mai curat al vietii sale
populare
6.Ion Creanga
este asezat de Maiorescu alaturi de Dickens, Flaubert si Turgheniev
7. Mihail Sadoveanu
talentul lui original a izvorat din fondul propriu al tarii in care s-a nascut: Publicand cele
trei volume de povestiri(Dureri inabusite, Povestiri, Crasma lui Mos Petcu),
Sadoveanu este original prin tipologie, descrieri de natura, umor sobru, fond national si
valoare morala

Prin aceste aprecieri, Maiorescu realizeaza o radiografie lucida a stuatiei literaturii


noastre, o pledoarie pentru valoare, pentru national si universal in arta.

Concluzii
Criticismul junimist este o trasatura definitorie a Junimismului, perioada in care
fenomenul cultural romanesc este supus unor judecati de valoare, in scopul separarii valorilor
autentice de mediocritate. Spiritul critic se manifesta atat in cadrul sedintelor Societatii
Junimea, in revista Convorbiri literare, cat si in studiile fondatorului, mai bine zis unuia dintre
premergatorii acestui curent literar, Titu Maiorescu. Societatea Junimea si revista Convorbiri
literare promoveaza stilul stiintific, academic, oratoric si polemic, combat excesele si
mediocritatile, facand posibila aparitia unei mari literaturi clasice. Junimea marcheaza victoria
ideii de valoare etetica unde spiritul clasicist se ingemaneaza cu ecourile romantismului
pasoptist, manifestand deschidere spre realism.