3.

Actele Guvernului

Reglementari privind aceasta materie regasim in principal in art. 108 si 115

din Constitutie, la care se adauga alte norme constitutionale, cum ar fi cele care
privesc competenta Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra
constitutionalitatii Ordonantelor Guvernului.

In conformitate cu art. 108, Guvernul adopta doua categorii de acte juridice,

respectiv:
-HG
-OG si OUG
(Organele colegiale adoptarea
Organele unipersonale emiterea)

1. Hotararile Guvernului regim constitutional

Hotararile Guvernului sunt actele prin care Guvernul isi exercita competenta
sa originara de organ executiv, ele fiind adoptate pentru organizarea executarii
legilor. Acest rol atrage trasatura Hotararilor Guvernului, exprimata prin sintagmele
preter legem si secundum legem, ele fiind adoptate in temeiul unei legi intelese
in acceptia restransa a termenului de lege a Parlamentului sau act cu forta juridica
similara legii (adica ordonanta Guvernului) si dupa ce domeniul pe care il
reglementeaza a facut obiectul unei reglementari legale.
In al doilea rand, Hotararile Guvernului sunt ca NATURA JURIDICA acte
administrative care pot sa aiba:
- caracter individual, cand se refera la un subiect determinat (numirea in functie a
unui prefect sau subprefect)
- caracter normativ, cand produc efecte juridice general obligatorii si sunt
opozabile erga omnes (o hotarare prin care se adopta norme de punere in aplicare a
unei legi).
In al treilea rand, in calitatea lor de acte administrative, ele se supun
controlului de legalitate exercitat in temeiul art. 52 si 126 alin. (6) din Constitutie
asupra tuturor actelor administrative, cu exceptia celor care sunt sustrase acestui
control, reglementate de art. 126, alin. (6) si de dispozitiile art. 5 din Legea
554/2004 a contenciosului administrativ. Ele se deosebesc in acest fel de celelalte
acte ale Guvernului, respectiv ordonantele, care, data fiind forta juridica similara
legii pe care o au, se supun controlului de constitutionalitate al Curtii
Constitutionale.
In al patrulea rand, hotararile Guvernului se supun semnarii, contrasemnarii
si publicarii in Monitorul Oficial, sub sanctiunea inexistentei in cazul nepublicarii, cu
exceptia celor care au caracter militar.

2. Ordonantele Guvernului
Sunt adoptate in baza unei competente legislative delegate, prin care
Parlamentul, in cazul OG, sau constituantul insusi, in cazul OUG, abiliteaza Guvernul
sa adopte cele 2 tipuri de ordonante.

a) Regimul constitutional al OG
1) OG se adopta in baza unei legi speciale prin care Parlamentul
imputerniceste Guvernul sa reglementeze prin intermediul lor domenii care nu fac
obiectul unei legi organice. Per a contrario, ele pot reglementa numai materii ale
legilor ordinare.
2) Legea de abilitare trebuie sa prevada in mod obligatoriu domeniul si data
pana la care Guvernul este imputernicit sa le adopte, insa ele pot sa cuprinda si
faptul ca ordonanta astfel adoptata urmeaza sa se aprobe de catre Parlament.
Interpretarea textului este ca regula este ca ele nu se supun aprobarii
Parlamentului, acest lucru realizandu-se numai in cazuri de exceptie in care legea
de abilitare o prevede expres. Insa, in practica, regula a devenit exceptie si invers,
in sensul ca legea de abilitare prevede ca ordonanta respectiva se va supune
aprobarii Parlamentului pana la implinirea termenului de abilitare. Nerealizarea
acestei proceduri atrage incetarea efectelor ordonantei.
3) Se supun semnarii, contrasemnarii si publicarii, ca si HG si OUG, cu
deosebirea ca in cazul OG sau OUG, nu exista nicio exceptie de la obligativitatea
publicarii, nepublicarea atragand incetarea efectelor ordonantei.
4) Ca si OUG, se supun controlului de constitutionalitate al Curtii
Constitutionale.

b) Regimul constitutional al OUG

1) Se adopta fara lege de abilitare, insa Constitutia limiteaza dreptul
Guvernului de a le adopta la existenta unei situatii extraordinare, a carei
reglementare sa nu poata fi amanata si cu obligatia Guvernului sa motiveze urgenta
in continutul ordonantei.
2) Spre deosebire de OG, ea poate reglementa si materii ale legilor organice,
cum prevede expres Constitutia revizuita, caz in care aprobarea OUG se va face cu
majoritatea prevazuta de Constitutie pentru o lege organica (majoritatea absoluta).
3) Spre deosebire de OG, OUG se aproba intotdeauna de catre Parlament, ea
neputand intra in vigoare decat dupa ce a fost depusa spre aprobare la Parlament la
camera competenta sa fie mai intai sesizata, in functie de obiectul de reglementare
si dupa ce s-a publicat in Monitorul Oficial, deoarece nepublicarea atrage inexistenta
ordonantei.
4) Constitutia revizuita impune anumite limite de reglementare pentru acest
tip de ordonanta pe care doctrina le clasifica in interdictii absolute si relative.
Din prima categorie (interdictii absolute) fac parte:
- legile constitutionale
- instituirea unor masuri de trecere silita in proprietatea publica
Din a doua categorie (relative) face parte interdictia de a se afecta regimul
institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute
de Constitutie si drepturile electorale. Sintagma nu pot afecta reprezinta, potrivit
doctrinei si jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, interdictia de a se
aduce o reglementare care sa influenteze negativ institutiile respective, ea
permitand interpretarea ca Guvernul poate, pe calea OUG, sa reglementeze
materiile respective, daca in acest fel le influenteaza pozitiv regimul juridic.
5) OUG, ca si OG, se supun aprobarii Parlamentului printr-o lege, ele putand fi
aprobate fara, cu modificari sau respinse de catre Parlament. Reprezinta acte
juridice complexe, prin aprobarea lor de catre Parlament parasind sfera executivului
si ajungand in cea a legislativului, insa identitatea actului juridic se va evoca prin
raportare la ordonanta simpla sau de urgenta aprobata cu modificari cand e cazul
prin lege.

4.Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului

 si raspunderea Guvernului

Este reglementat in cap. IV al Titlului III referitor la Raporturile Parlamentului

cu Guvernul, prin art. 111 din Constitutie instituindu-se un control parlamentar
general asupra intregii administratii publice, incepand cu Guvernul care o conduce.
Interpretarea textului Guvernul si celelalte organe ale administratiei
publice determina concluzia ca Guvernul insusi este calificat ca un organ al
administratiei publice cu o competenta materiala si teritoriala generala.
Controlul parlamentar se concretizeaza in mai multe FORME:
I. PREZENTAREA DE INFORMATII SI DOCUMENTE, care sunt solicitate de catre
cele doua camere ale Parlamentului si de catre comisiile parlamentare prin
intermediul presedintilor lor. Aceste informatii vizeaza aspecte care intra in
competenta subiectelor de drept care il solicita. In cazul in care se initiaza o
propunere legislativa care atrage o modificare a bugetului, informarea Guvernului
este obligatorie.
II.CONTROLUL PRIN INTREBARI, INTERPELARI, MOTIUNI SIMPLE SI COMISII
DE ANCHETA
Intrebarile reprezinta modalitatea clasica intalnita in toate sistemele
parlamentare, prin care Guvernul trebuie sa raspunda daca un fapt este adevarat
sau nu, chestiuni punctuale in general. Ele pot fi scrise sau orale, iar raspunsurile
se pot prezenta in aceeasi forma.
Interpelarile au un caracter mai complex, pot fi numai scrise si vizeaza
chestiuni care tin de strategia Guvernului, de deciziile luate intr-un anumit domeniu
sau care urmeaza sa preocupe Guvernul in viitor. O deosebire esentiala fata de
intrebari consta in faptul ca, in urma interpelarilor se poate initia o motiune simpla.
Motiunile simple intra in competenta fiecarei camere a Parlamentului, spre
deosebire de cele de cenzura, care se pot adopta numai de catre camerele reunite.
Ele vizeaza un domeniu distinct din activitatea Guvernului si implicit un membru
determinat al Guvernului. In situatia in care ele sunt adoptate, Guvernul nu are
obligatia juridica sa procedeze la revocarea membrului Guvernului care a facut
obiectul motiunii, insa el are obligatia politica sa faca acest lucru.
Comisiile de ancheta se pot constitui fie de catre fiecare camera sau pot fi
comisii de ancheta comune celor doua camere. Art. 64, alin. (4) din Constitutie
prevede ca structuri de organizare interna a fiecarei camere comisiile
parlamentare, comisiile de ancheta si comisiile speciale, iar in regulamentele
camerelor si cel al sedintelor comune, se recunoaste posibilitatea constituirii si a
unor comisii de ancheta comune, cum sunt cele alcatuite in procedura atragerii
raspunderii Presedintelui sub cele doua forme ale sale (politica si penala/juridica).
Activitatea comisiilor de ancheta se concretizeaza printr-un raport care se prezinta
in camera sau camerele Parlamentului si al caror continut este obligatoriu pentru
subiectele de drept la care se refera, respectand principiile care guverneaza statul
de drept in ansamblul sau. (Exemplu: un asemenea raport nu poate obliga instanta
judecatoreasca sau cea de contencios constitutional sa adopte o anumita masura.)

REGIMUL CONSTITUTIONAL AL MOTIUNII DE CENZURA

Motiunea de cenzura este reglementata prin art. 113, ea reprezentand actul
simetric acordarii votului de incredere, prin care Parlamentul aplica Guvernului cea
mai drastica sanctiune politica, prin care ii retrage increderea pe care i-a acordat-o
cu prilejul acordarii votului de incredere (investiturii) dupa urmatoarea procedura:
1. initierea motiunii apartine unei patrimi din numarul total al parlamentarilor (nu
din cel al fiecarei camere)
2. dezbaterea motiunii are loc in termen de 3 zile de la data in care a fost
prezentata in sedinta comuna a celor doua camere
3.adoptarea motiunii se face cu majoritatea absoluta a deputatilor si a
senatorilor, aceeasi majoritate care acorda votul de incredere in procedura de
investitura
4. adoptarea are ca efect demiterea Guvernului si declansarea procedurii de
investire a unui nou guvern. Guvernul demis prin adoptarea motiunii de cenzura
poate sa indeplineasca numai atributiile necesare pentru administrarea treburilor
publice pana la constituirea noului Guvern.
4. in cazul respingerii motiunii, parlamentarii care au initiat-o nu mai pot initia in
aceeasi sesiune o noua motiune de cenzura, cu exceptia angajarii raspunderii
Guvernului

ANGAJAREA RASPUNDERII GUVERNULUI

Este reglementata de art. 114 din Constitutie, potrivit caruia Guvernul isi
poate angaja raspunderea asupra unui program de guvernare, asupra unei
declaratii de politica generala sau asupra unui proiect de lege.
Ea reprezinta receptarea in sistemul nostru de drept a institutiei similare
existente in alte state, la care se recurge atunci cand Guvernul nu se mai bucura de
increderea Parlamentului si de sustinerea acestuia, caz in care risca, in speranta ca
va castiga ceva care sa ii salveze mandatul si care ar putea fi obtinut cu dificultate
sau deloc prin procedura parlamentara obisnuita.
Potrivit art. 114 din Constitutie, ca si motiunea de cenzura, si derularea
acestei proceduri intra in competenta celor doua Camere reunite in sedinta comuna.

In practica guvernamentala, in doctrina si jurisprudenta Curtii Constitutionale,

s-au pus cateva probleme legate de:
a) dificultatea realizarii unei diferente intre programul de guvernare si declaratia de
politica generala
b) daca Guvernul isi poate angaja raspunderea asupra unui singur proiect de lege si
nu asupra mai multor proiecte sau asupra unui pachet, asa cum s-a intamplat in
practica guvernamentala
Curtea Constitutionala a ramas constanta viziunii sale potrivit careia
legiuitorul constituant nu a avut in vedere limitarea la un singur proiect de lege,
putand fi vorba despre mai multe proiecte sau chiar un pachet, cu conditia ca intre
reglementarile respective sa existe o anumita legatura. Aceasta solutie nu este
scutita de unele critici, avand in vedere ca textul se refera la un program de
guvernare, fiind exclusa posibilitatea de a-si angaja raspunderea pe mai multe
programe sau mai multe declaratii de politica generala, ratiune care trebuie extinsa
si in ceea ce priveste proiectul de lege. Aceasta cu atat mai mult cu cat in practica,
adoptarea unei legi pe calea angajarii raspunderii Guvernului este o procedura de
exceptie in materia legiferarii, iar exceptiile nu pot fi transformate in reguli, potrivit
principiului de drept cuprins in adagiul latin exceptio est strictissimae
interpretationis.
c) o alta problema este aceea daca prin derularea acestei proceduri se pot adopta
legi de mare complexitate cum ar fi codurile, formulandu-se opinia ca intr-o viitoare
revizuire constitutionala ar fi indicat sa se consacre expres o asemenea interdictie.
 In derularea procedurii, Parlamentul poate sa initieze o motiune de cenzura
care se dezbate in 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a
Camerelor. Daca motiunea este respinsa sau daca nu a fost initiata o motiune de
cenzura, programul de guvernare si declaratia politica devin obligatorii pentru
Guvern, iar legea se considera adoptata cu amendamentele care au fost formulate
de parlamentari si acceptate de Guvern. Pana la revizuirea Constitutiei (2003), nu
era recunosut dreptul parlamentarilor de a formula amendamente. Dupa 2003, el
este recunoscut, insa pentru a fi incorporate in lege, este necesara acceptarea lor
de catre Guvern.
In cazul in care motiunea de cenzura a fost adoptata, Guvernul este demis,
producandu-se aceleasi consecinte reglementate de art. 113 pentru motiunea de
cenzura.
Inainte de a fi promulgata de catre Presedinte, acesta poate recurge la
aceleasi mijloace juridice ca in cazul adoptarii unei legi obisnuite, in sensul ca poate
sesiza Curtea Constitutionala sau poate cere reexaminarea legii de catre Parlament,
caz in care acest lucru se va realiza in camerele reunite ale Parlamentului.

RASPUNDEREA GUVERNULUI SI A MEMBRILOR LUI

In conformitate cu art. 109 din Constitutie, Guvernul in ansamblul sau si
fiecare membru in parte raspunde solidar cu ceilalti membri ai Parlamentului pentru
intreaga activitate a Guvernului si actele acestuia. Raspunderea politica, astfel
cum este ea reglementata de textul constitutional, vizeaza intreg Guvernul si
membrii sai si este dominata de principiul solidaritatii.

O a doua forma de raspundere este raspunderea penala a membrilor

Guvernului, care are un regim juridic consacrat de art. 109, alin. (2) si (3) din
Const. si de legea organica privind responsabilitatea ministeriala la care trimite
Constitutia (Legea 115/1999). Aceasta lege organica are ca obiect cazurile de
raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului.

Procedura raspunderii penale a membrilor Guvernului presupune:

a) dreptul de a cere urmarirea penala a lor apartine celor doua camere ale
Parlamentului si Presedintelui Romaniei
b) declansarea procedurii de urmarire penala atrage suspendarea din
functie a membrului respectiv, care poate imbraca doua forme:
- suspendarea care se poate dispune de catre Presedinte a membrului
Guvernului fata de care s- a inceput urmarirea penala
-suspendarea de drept a membrului Guvernului care a fost trimis in judecata
c) judecarea membrilor Guvernului, ca si in cazul Presedintelui, membrilor
Parlamentului si al altor demnitari, intra in competenta ICCJ prin Sectia penala si
sectiile reunite ale acesteia.
O a treia forma de raspundere aplicabila membrilor Guvernului este
raspunderea administrativ-patrimoniala, care poate interveni in temeiul art. 52 si
126, alin. (6) din Constitutie, in cazul in care, intr-un litigiu de contencios
administrativ, care are ca obiect un act administrativ care emana de la Guvern, se
solicita si repararea pagubei odata cu recunoasterea dreptului / interesului si
anularea actului. Legea contenciosului adm prevede ca actiunea in contencios prin
care se propune angajarea rasp patr a autorului actului sau functionarului in sens
larg implicat in elab actului se poate solicita fie individual, impotriva autorului
actului, a autoritatii sau impotriva ambilor. Indiferent de situatie, legea instituie
principiul solidaritatii in suportarea pagubelor care sunt dispuse de catre instanta.

O alta forma de raspundere este raspunderea administrativ-disciplinara,

prevazuta de Constitutie prin art. 109, care reglementeaza suspendarea din
functie a membrilor Guvernului, care, ca natura juridica, este o sanctiune
administrativ-disciplinara.

Ultima forma de raspundere este cea contraventionala, la care pot fi

obligati membrii Guvernului in cazul in care au savarsit fapte de natura
contraventionala, care se aplica in conformitate cu prevederile reglementarii-cadru
in materie, reprezentata de Ordonanta nr. 2/2001 a contraventiilor.

In afara acestor forme de raspundere, membrii Guvernului pot face obiectul si

al unei raspunderi civile delictuale, atunci cand se constata de catre organele de
control competente (cum ar fi Curtea de Conturi) ca prin activitatea lor au produs
anumite prejudicii, dispunandu-se prin actele emise de aceasta autoritate masuri de
recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate de producerea lui.