INFECTIA MICROBIANA Prin infeetie intelegem un proces patologic complex, caracterizat prin patrunderea si multiplicarea microorganismelor patogene int-un organism receptiv. Pe langa multiplicarea microbilor procesul patologie se agraveaza adeseori prin elaborarea de catre microbi a toxinelor. Infectia este asadar un conflict, acut, dramatic intre microorganismul patogen si macroorganismul receptiv. Rezultatul acestui conflict este uneori “boala infectioa caracterizata prin modificari morfologice si functionale specifice. Caracterele generale ale infectiei a, Specificitatea. Insusirile fundamentale ale bolilor infectioase, care le confera specificitate sunt : 1. totdeauna sunt produse de aceleasi speci de microbi, 2. agentul etiologic, microorganismul patogen poate fi izolat in culturi pure: . prin inocularea microorganismelor patogene la un animal de experienta se poate reproduce boala. Reproducerea nu poate avea loc in acele boli infectioase la care pe langa microorganismul patogen mai intervin si alti factori etiologici, greu de reprodus artificial b. Transmisibilitatea este o insusire a bolilor infectioase caracterizata prin trecerea microorganismelor patogene implicate in etiologia bolii de la un organism la altul. Transmiterea infectiilor se poate realiza pe cale directa (prin cohabitare) si indirecta. Transmiterea directa se realizeaza prin trecerea microorganismelor patogene prin intermediul secretiilor si excretiilor organismului infectat la cel sanatos. Uncori aceasta transmitere se poate realiza transplacentar de la mama la fat sau prin ou de la gaina la pui. Aceste cai sunt cunoscute ca “verticale” spre deosebire de calea obisnuita de propagare prin secretii si excretii numit, “orizontala”. Transmiterea indirecta se realizeaza prin intermediul unor veetori pasivi, fie activi. Vectorii pasivi pot fi sau neanimati ca : obiecte, mijloace de transport, furaje, apa ete, care vehiculeaza germenii infectiei la distanta, sau animati, reprezentati de insecte, rozatoare, in general animalecare nu sunt receptive fata de infectiile respective, dar care prin contact intamplator cu agentii microbieni se contamineaza. Vectorii activi sunt reprezentati de organisme in care microbii patogeni se multiplica, ele servind ca gazde intermediare in ciclul evolutiv al microorganismelor. ¢. Caracteristici anatomo-clinice. Exista aspecte clinice si anatomopatologice comune tuturor bolilor infectioase, cum sunt sindromul de febra, caracterizat prin hipertermie si modificari ale marilor funetii (circulatie si respiratie) precum si unele modificari hematologice comune. Evident, orice boala infectioasa are si simptome generale si locale proprii, prin care se diferentiaza de alte boli 4. Dinamica evolutiva, In evolutia tuturor bolilor infectioase exista etape cu caractere comune ea : perioada de incubatie, perioada de stare si perioada finala 1. Perioada de incubatie reprezinta timpul scurs de la momentul patrundei germenilor in organism pana la aparitia primelor semne clinice. Acestei perioade ii este caracteristica un intens conflict intre macroorganism si microorganismul patogen, primul mobilizandu-si toate rezervele pentru oprirea infectiei, In unele situatii organismul reuseste prin factorii sai umorali si celulari sa invinga agresiunea microbiana si astfel simptomele clinice nu vor mai aparea. In alte cazuri insa, microbii multiplicandu-se la poarta de intrare si invingand treptat rezistenta organismului se vor raspandi, pe cale limfatica sau sanguina in diferite organe sau tesuturi pentru care au tropism, unde dupa un anumit timp vor declansa reactii clinice din partea organismului. Perioada de incubatie variaza in funci de gradul de patogenitate al microbilor si de rezistenta macroorganismului receptiv, osciland totusi intre anumite limite relati constante in cadrul aceleiasi boli infectioase. In uncle boli ea este foarte scurta, cu durata de la cateva ore pana la 1-2 zile. In alte boli ca tuberculoza, incubatia poate dura de la cateva saptamani pana la cateva luni. 2. Perioada de stare (de evolutie) este perioada clinic manifestata care se instaleaza dupa perioada latenta a incubatiei. Aceasta perioada la randul ei evolueaza in mai multe faze. Astfel la inceput simptomele sunt vagi, necaracteristice pentru o anumita boala (febra, frisoane, abutere ete.), corespunzand fazei prodromale sau de debut. Aceasta trece apoi in perioada destare propriu-zisa sau de invazie in care simptomele se accentueaza si dobandese contururi specifice. Dupa un punct culminant al boli, in caz ca organismul invinge agresiunea microbiana, apare faza de declin (defervescenta) caracterizata prin disparitia simptomelor, fie bruse (crisis), fie latent, treptat (isis) 3. Perioada finala, Infectiile se sfarsese fie prin vindecare, fie prin moarte, datorita acumularii in organism a unor leziuni care devin incompatibile cu supravietuirea. Vindecarea dureaza din momentul disparitiei simptomelor de boala pana la restabilirea morfofunetionala a organismului. Vindecarea poate fi restitution ad integrum (totala) sau partiala cand organismul ramane cu anumite sechele. Vindecarea clinica nu corespunde in toate cazurile cu sterilizarea organismului, organismului poate ramane un anumit timp purtator si exeretor de germeni, constituind o sursa importanta de infectie in difwzarea bolii. Clasificarea infectiilor Infeetiile se cl: fica dupa mai multe criterii ca : natura agentului etiologic, speciile de organisme receptive la infectie, complexitatea etiopatogenica, caracterul evolutiv, caracterele anatomoclinice si epizootice. a. Dupa natura agentului etiologic se disting: bacterioze (boli infectioase provocate de bacterii), viroze (boli provocate de virusuri) si micoze (boli care au la baza ciupercile microscopice). b. Dupa speciile pe care le imbolnavese se disting: infectii specifice omului, infectii specifice animalelor si infectii comune omului si animalelor. c. Dupa complexul etiopatogenic exista infectii primare produse de 0 singura specie microbiana, infectii secundare, in care o alta specie microbiana se supraadauga primei care a declansat infectia, infectii asociate produse de actiunea sinergica a mai multor specii de microbi si infectii conditionate in care germenii declanseaza actiunea patogena numai in cazul ca factori “stresanti” micsoreaza rezistenta organismului. d. Dupa caracterele evolutive anatomoclinice se disting 1, infectii supraacute cu durata evolutiva foarte scurta si manifestari clinice foarte grave; 2. infectii acute cu durata de la catevazile pana la 1-2 saptamani; 3. infectii subacute avand o durata mai lunga de cirea 3-4 saptamani 4. infectii cronice evoluand o perioada lunga de cateva luni sau chiar ani. e. Dupa caracterele epizootologice (puterea de difwziune a bolii) exista: 1. infectii sporadice care apar sub forma de cazuri izolate; 2. infectii enzootice, cantonate la 0 colectivitate redusa de organisme care are contact prelungit si direct cu sursa de infectie; 3. infeectii epizootice, cu tendinta rapida de raspandire pe arii relativ intinse; 4. infectii panzootice cu foarte mare putere de difuzare, cuprinzand teritorii intinse, chiar continente. Mecanismele patogenitatii microbiene Prin patogenitate se intelege modul in care un ansamblu de factori determina si conditioneaza aparitia si evolutia unei boli In orice proces infectios exista doi factori esentiali fara de care nu poate avea loc boala: gazda (macroorganismul receptiv) si microorganismul patogen. In unele infectii sunt suficiente numai prezenta acestor doi factori. In multe cazuri insa, infectia are loc numai daca microbi patrund in organism pe o poarta de intrare favorabila lor sau se gasese intr-o anumita doza eficienta Gazda receptiva. Provocand infectii pe cale experimentala cu germeni foarte patogeni se observa ca totusi un anumit procent de indivizi nu se imbolnavesc. Daca infectia se realizeaza cu germeni mai putin patogeni, proportia imbolnavirilor este si mai redusa. Aceste fapte demostreaza ca procesul infectios nu depinde numai de microorganism si de gradul sau de patogenitate ci si de macroorganism, de proprietatea sa de a fi “un teren” mai mult sau mai putin favorabil realizarii infectici. Importanta gazdei receptive in determinarea infectici rezulta si din spectrul sensibilitatii diferite a speciilor fata de acelasi microb patogen. Microorganismul patogen. Pe langa gazda receptiva, microorganismul reprezinta celalalt factor esential al infectiei. Patogenitatea microbului, intensitatea actiunii sale agresive depinde de mai multi factori ca: virulenta, toxicitatea, doza si poarta de intrare in organism. 1. Virulenta este capacitatea unui germen de a se inmulti puternic in organism,imbolnavindu-l. Virulenta germenilor poate suferi in anumite conditii variatii ale intensitatii Astfel exaltarea virulentei germenilor are loc cand acestia tree succesiv prin mai multe organisme sensibile, atenuarea virulentei apare in cazul trecerii lor prin medii artificiale suecesive sau supunerea lor unor conditii fizico-chimice nefavorabile. 2. Toxicitatea germenilor este un alt atribut al patogenitatii lor. Sunt microorganisme a caror actiune patogena se realizeaza numai pe seama toxicitatii lor. 3. Doza de germeni. Pentru reproducerea experimentala a unei infectii este nevoie in general de o anumita doza minima de germeni. Aceasta doza variaza in funetie de gradul de patogenitate a germenilor, de receptivitatea tesutului (al locului de inoculare fata de germen), precum si de receptivitatea speciei (gazde receptive). Se poate conchide ca doza necesara producerii infectiei este invers proportionala cu patogenitatea germenilor si receptivitatea macroorganismului. 4. Poarta de intrare. Patogenitatea microbilor depinde de posibilitatea patrunderii lor pe cale convenabila. Calea de patrundere nu declanseaza numai procesul infectios, ci influenteaza si durata perioadei de incubutie, modul de evolutie al infectiei, gravitatea ei si doza minima necesara pentru producerea ei. Sunt specii de microbi care pot patrunde prin barierele naturale intacte ale organismului ca: pielea, mucoasele digestive, respiratorii, ete. Unii germeni reusese sa traverseze chiar bariera placentara, in general impermeabila fata de microbi. Alte speci de microorganisme necesita unele leziuni foarte mici (microtraume) pentru a gasi o poarta de intrare convenabila de intrare in organism,ECOLOGIA MICROORGANISMELOR SI SENSIBILITATEA LOR Raportul dintre factorii ecologici ai mediului si microbi poate fi analizat din punct de vedere al favorizarii metabolismului microbian sau dimpotriva, al inhibarii acestuia, care poate merge pana la moartea microbului. Cunoasterea actiunii favorabile sau defavorabile a factorului de mediu asupra microorganismelor are vaste implicatii aplicative atata pentru cultivarea acestora in scopuri industriale sau de preparare a vaccinurilor, cat si pentru gasirea mijloacelor celor mai eficace de combatere a lor: dezinfectie, antisepsie, chimioterapic, antibioterapic. In vederea studierii analitice a influentei factorilor ecologici asupra microorganismelor, distingem factori fizici, chimici si biologici Influenta factorilor fizici Factorii mediului fizic cu influenta asupra microbilor sunt: temperatura, gradul de umidificare a mediului, radiatiile, ultrasunetele si gradul de ionizare a mediului. a. Temperatura. In general temperatura ridicata (peste 50°C) pentru majoritatea microorganismelor este un factor nociv, in schimb temperatura scazuta opreste numai multiplicarea lor fara sa le distruga. Rezistenta fata de o anumita temperatura este in functie de specia microbiana, de modul de adaptare al ei la un anumit sistem ecologic. Astefel bacteriile pshichrofile (cri sau ale frigului) sunt adaptate in natura la mediu cu temparaturi seazute Se dezvolta in pamant, ape marine, zone arctice, pe alimente conservate la frig, ete. Temperatura optima de viata este in jur a 20°C cu limite permise intre -5 si 30 °C. Bacteriile mezofile cuprind majoritatea speciilor microbiene, inclusiv pe cele patogene, se dezvolta in conditii optime la 37-38 °C cu limite intre +10 si 45 °C. Bacteriile termofile se dezvolta intens Ja temperaturi de 45 °C putand sa isi desfasoare activitatea vitala pana la 70-80 °C, cota la care majoritatea formelor vegetative din grupa bacteriilor patogene mor. Bacteriile termofile din gunoi care isi dezvolta metabolismul la temperaturi ridicate, creaza conditii pentru distrugerea bacteriilor, virusurilor, ciupercilor si chiar a oualelor de paraziti si a semintelor de buruieni din acest mediu.b. Gradul de umiditate al mediului. Cunoscand ca in 75-85 % din forma vegetativa a bacteriilor o constituie apa, pierderea unei parti a acesteia in mediu uscat are repercursiuni grave asupra metabolismului c. Radiatiile. Toate radiatiile sunt nocive microbilor. Dintre radiatiile solare, cele ultraviolete au cea mai mare eficacitate in distrugerea germenilor, iar dintre radiatiile ionizante razele gamma, Dintre radiatiile ionizante, razele X in anumite doze pot avea efecte mutagene asupra bacteriilor. Efectele distrugatoare ale radiatiilor asupra microbilor se folosese in vederea dezinfectiei diferitelor incaperi, obiecte, la sterilizarea unor materiale de wz sanitar, ete. d. Ultrasunetele, produc dezintegrarea celulelor, motiv pentru care se folosese la sterilizarea laptelui, serurilor sia apei. e. Gradul de ionizare al mediului, pH-ul optim la care se dezvolta bacteriile este de 7-9, In general, bacteriile tolereaza mai bine mediul bazic decat cel acid. Influenta factorilor chimici Unii factori chimici, cum sunt substantele nutritive, stimuleaza metabolismul microbia altele in schimb actioneaza nociv. Cunoasterea substantelor cu efecte nocive asupra microorganismelor are mare importanta pentru practica medicala, in vederea prevenirii si combaterii infectiilor, Substantele cu efecte daunatoare asupra microbilor pot actiona bacteriostatic, oprind multiplicarea microbilor sau bactericid omorand microbii. Unele substante actioneaza in concentratii mici bacteriostatic, dar au efecte noeive si asupra tesuturilor animale, motiv pentru care se folosese la dezinfectia adaposturilor, a diferitelor obiecte de inventar s sunt numite dezinfectante (de exemplu: hidroxidul de sodiu, formolul, ete). Alte substante folosite in concentratii mici, actioneaza mai putin nociv asupra tesuturilor, dar sunt bacteriostatice sau chiar bactericide si se numeste substante antiseptice. Aceste substante pot fi aplicate direct pe piele, mucoase sau in plagi pentru combaterea microbilor. E sta substante chimice sintetice cu actiune toxica selectiva asupra microbilor dar lipsite practic de nocivitate pentru celule si tesuturile numite substante chimioterapice.Dezinfectantele, antisepticele si chimioterapicele actioneaza prin mecanisme diferite, nocive asupra microorganismelor. Influenta factorilor biologici Biocenozele in care traiese diferite speci de microbi se caracterizeaza printt-o mullitudine de relatii dintre care unele sunt probiotice: simbioza, comensalismul, altele sunt in rclatii antibiotice. Relatiile probiotice pot fi bilaterale ca simbioza, in care ambele specii trag folos din convietuire sau comensalismul in care una este stimulata prin activitatea celeilalte, fara ca aceasta din urma sa aiba vreun avantaj sau pierdere. Relatiile antibiotice reprezinta un antagonism microbian in care se desfasoara © lupta pentru existenta pe cai diferite. In anatgonismul nespecific una dintre specii se multipliea mai rapid decat cealalta si isi ocupa spatiul vital, sau una dintre speci prin metabolismul ei intens creeaza un mediu nefavorabil speciei concurente. In relatiile antibiotice speeifice unul din microorgansime paraziteaza pe celalalt (cum virusurile numite bacteriofage, care se dezvolta in anumite celule bacteriene) sau uncle microorganisme produc substante toxice, daunatoare specici concurente. Aceste substante secretate de anumite microorganisme cu actiune toxica, selectiva asupra altora, poarta denumirea de substante antibiotice. Cunoasterea actiunii specifice a substantelor antibiotice a fost de mare folos medicinei. In prezent se foloseste un numar mare de antibiotice, majoritatea elaborate de mucegaiuri contra diferitelor specii bacteriene