You are on page 1of 42
PRIMIREA LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINTE Rinduiala primirii la credinta ortodoxa a celor de credinfi mozaici . Dupa cel il intreabi pentru ce pricind vrea si se boteze (nu cumva pentru vreun cistig sau vreo datorie sau alt folos lumesc), si dupa ce fagaduieste ci numai pentru mintuirea sufletului voleste a face aceasta, atunci preotul, dupa ce a luat binecuvintare de la arhiereu, il ia si-l duce inaintea usilor bisericii. Si intrind preotul singur in biseric’ merge in altar si, inchinindu-se de, trei ori inaintea Sfintei mese, di slaya; lui Dumnezeu ‘pentru intoarcerea celuf ce vrea sa se boteze, rugindu-se ca sa fie luminat acela cu lumina cunoasterfi lul Dumnezen si sd-i dea har a cunoaste calea adevarulut. Apoi se imbraca cu epitrahilul si,cu felonul. In acest timp la strana se citeste : Psalmul 33 Bine voi cuvinta pe Domnul in teat’ vremea, pururea lauda Lui in gura mea. in Domnul se va lauda sufletul meu ; si audi cei blinzi si s& se veseleasc’. Sliviti pe Domnul impreund cu mine, si s& inaltam numele Lui impreuna. Cautat-am pe Domnul si m-a auzit, si din toate necazurile mele m-a izbavit. Apropia- tiv’ de El si vi luminafi; si fetele voastre si nu se rusineze: S&racul acesta a strigat si Domnul I-a auzit pe el, si din toate 660 ?RIMIREA LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINTE necazurile lui |-a mintuit. Strajui-va ingerul Domnului impre- jurul celor ce se tem de El, si-i va izbavi pe ei. Gustafi si vedeti cA bun este Domnul ; fericit barbatul care nadajduieste in El. Temefti-vi de Domnul toti sfinfii Lui, cA n-au lipsi cei ce se tem de El. Bogatii au saracit si au flminzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele. Veniti fiilor, ascul- tati-m& pe mine, frica Domnului va voi invafa pe voi ; cine este omul cel ce voieste viata, care iubeste sa vadd zile bune ? Opreste-ti limba de la rau si buzele tale sa nu graiasca viclesug. Fereste-te de rau si fa bine, caut&é pacea si 0 urmeaza pe ea. Ochii Domnului spre cei drepfi si urechile Lui spre rugdciunea lor. Iar fata Domnului spre cei ce fac rele, ca si piari de pe pamint pomenirea lor. Strigat-au dreptii si Domnul i-a auzit, si din toate necazurile lor i-a izbavit. Aproape este Domnul de cei umiliti la inim&, si pe cei smeriti cu duhul fi va mintui. Multe sint necazurile dreptilor, si din toate acelea ii va izbavi pe ei Domnul. Domnul pizeste toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi. Moartea picitosilor este cumplita, si cei ce urasc pe cel drept vor gresi. Mintui-va sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc in El. Si preotul, iesind din altar, merge pind la usile dinspre apus ale bisericii si-] intreaba, zicind : Intrebare : Cine esti tu ? R&spuns : Om care caut calea mintuirii si care am irait pina acum in credinta evreiasca. Intrebare: Pentru cei ai venit citre Sfinta Biseric&é a lui Dumnezeu si ce doresti de la dinsa ? R&spuns : Am venit s& invat de la dinsa credinta si doresc s& ma unesc cu dinsa. Intrebare: Ce-ti va'da tie credinta ? R&spuns : Viata vesnica. 4 lte= $i iarasi preotul ii zice lui: Aceast& sfinta, fara prihand si mintuitoare credinta creti- neasca, pe care o tine sfinta, soborniceasca si apostoleasca Biserica, de vei tine-o si tu, bine vei face ; cAci pe aceasta au propovaduit-o dumnezeiestii Apostoli si au invitat toate limbile s& cread& in ea; pe aceasta au marturisit-o sfintii mucenici si cu singele lor au pecetluit-o, iar purtatorii de Dumnezeu Parinti, adica cele sapte Soboare ale lumii, au propovaduit-o si au in- tarit-o. Pe aceasta cei care o vor fine tare si fara indoiala pina Ja sfirsitul vietii lor, abdtindu-se si ferindu-se de la toate fap- tele cele rele si bine facind in toaté vremea, se vor mintui si se vor face mostenitori imp&arafiei cerurilor. Dar crestinului nimic nu-i foloseste numai dreapta credinté fara fapte bune, caci credinta fara fapte este moarti, precum si faptele cele bune fara dreapta credinf& moarte sint si nimic nu folosesc ; ci se cade celui ce crede, totdeauna sa se abata de la rau si sa faci bine. Peniru aceea dar, si tu, de vreme ce doresti sa fii crestin si sa mostenesti viata cea vesnica, dator esti s4 crezi precum ti-am spus, si crezind sa te lepezi de toate faptele cele rele si, ca de niste pierzdtoare de suflet fugind, totdeauna s& te feresti ca si nu te amagesti de dinsele. Iar faptele cele rele sint acestea : mindria, lacomia, necuratia, zavistia, imbuibarea, betia, minia si lenevirea cAtre Jauda lui Dumnezeu si cAtre toata fapta cea buna. Cine face deci acestea, imparatia lui Dumnezeu nu poate sé o mosteneasca. lar tu, de voiesti s4 te faci moste- nitor al imparatiei lui Dumnezeu, biruieste acele picate cu aceste fapte bune, adicd: cu smerenia, mindria ; cu indurarea si cu milostivirea, lacomia ; cu curatia, necuratia ; cu dragostea si cu milostivirea, zavistia ; cu postul si cu mincarea cumpa- tata, imbuibarea ; cu nevointa cea buna, cu cucernicia, cu pri- vegherea la rugiciune si cu toati buna credinta&, lenea. Asa bi- ruind aceste radacini ale pacatelor, prea lesne vei putea sa te feresti si de ramurile lor. PRIMIREA LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINJE 661 7: eh — ———————— 662 PRIMIREA LA ORTODONIE A CELOR DE ALTE CREDINTE Si preotul, sfirsind aceasta, il intreaba pe el asa: intrebare: Voiesti aceasta sfinti si fara prihand credinta crestineasca sa o fii neclintita si pind la moartea ta sa traiesti in ea ? Raspuns: Cu adevarat, din toati inima mea doresc aceasta sfintaé credint& si faptele cele bune crestinesti; si voiesc sa traiesc in amindoua cu harul lui Dumnezeu pina la moarte ; asa fagaduiesc. Preotul zice catre dinsul : Pleaca genunchii inaintea Domnului Dumnezeului nostru. Jar el, indata ingenunchind inaintea usilor bisericii, tine miinile crucis la piept, si preotul, binecuvintindu-1 pe cap de trel ori, zice : jn numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Amin. Si indata zice rugaciunea aceasta, punindu-i numele : Domnului sa ne rugam. Binecuvintat esti, Doamne Dumnezeule, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos, Care alegi Tie popor ales din toate neamurile, rivnitor de fapte bune ; Tu si pe acesta, care a venit acum catre Biserica Ta cea sfinta, robul Tau (N), binecuvintea- z&-l si-i deschide lui ochii cei intelegitori ai inimii ; deschide-i lui urechile spre ascultarea dumnezeiestilor Tale cuvinte si-l f& partas cu cei care vin Ia botez, ca Ja vremea cuvenita sa se in- vredniceasc& de Sfintul Botez si de haina nestriciciunii. Si fardsi, binecuvintindu-] din nou pe cap de trei ori, zice : {n numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Amin. $i iarasi se roaga asupra lui, zicind rugaciunea aceasta : u, Stapine Dumnezeule, Parinte, Care ai trimis lumii min- tuire pe Sfintul Tau Cuvint, ca sA umple toate de dumne- zeiasca Ta cunostinta ; Tu ai smuls sufletul robului Tau de la cel viclean ; Tu il si lumineaza pe el si-l povatuieste spre sfin- tire in Hristosul Tau ; si si nu lasi nici un duh viclean s& aiba intrare intr-insul, ci Tu singur esti izbavitorul neamului nostru si Tie slava si multumita aducem, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Prea Sfintului si Bunului si de viata facdtorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. Dupa aceea il invata Simbolul credintei, adica : Cred intru unul Dum- nezeu... si rugaciunea Tatal nostru... par mai mult sa-l invete pe el sd iubeasca din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul, pe Domnul Dumnezeu cel in Treime preaslavit, si sa se fereascd de pacat, mergind la sfinta bisericd 40 de zile sau cit se va socoti de cuviinta, postind dupa putere, nemincind carne, nici brinza, nici oud, doar numai sim- bata si duminica ; va face inchinaciuni in toate zilele, zicind rugaciunea aceasta de multe ori pe zi: Doamne lisuse Hristoase, Fiul Tui Dum- nezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul. Jar, apol zice: Preasiinta Nascatoare de Dumnezeu, roagi pe Dumnezeu pentru mine pacatosul. $i aga il invala, adeseori, ispitindu-1 de vine cu adevarat pentru sfinta credin{a ; si intr-acest chip fiind de multe ori ispitit si plinind si ruga- ciunea ce i s-a poruncit, il face pe el catehumen, Invatatura (cateheza) intiia Mai inainte de botez cu cinci zile, cel ce vrea sa se boteze sta iarasi inaintea usilor bisericii, iar preotul intra in altar $i imbracind epitrahilul $1 felonul se inchind de trei ori inaintea Sfintei mese. In acest timp la strana se citeste : = >RIN oR’ 7 : EDINTE 663 $i preotul zice : gcris sa fie numele lui intre catehumeni, adici intre cei chemafi. . 664 PRIMIREA LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINTE Psalmul 8 Doamne, Dumnezeul nostru, cit de minunat este numele Tau in tot pamintul. Ca s-a inaltat slava Ta, mai presus de ceruri. Din gura pruncilor si a celor ce sug ai savirsit lauda, pentru vrajmasii Tai, ca s4 amutesti pe vrajmas si pe razbunator. Cind privesc cerurile, lucrul miinilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat, imi zic: Ce este omul, c&-ti amintesti de el? sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el ? Micsoratu-l-ai pe dinsul cu putin fata de ingeri, cu slavd si cu cinste lai incu- nunat pe el. Pusu pe dinsul peste lucrul miinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. Oile si boii, toate ; inc& si dobi- toacele cimpului ; pasarile cerului si pestii marii, cele ce stra- bat cararile marilor. Doamne, Dumnezeul nostru, cit de minu- nat este numele Tau in tot pamintul. Si preotul, iesind din altar, merge inaintea usilor bisericii, si il in- treaba pe el, zicind asa : Intrebare : intii, te intreb pe tine daca te lepezi cu adevarat de toaia credinta evreiascd si de toat& tagaduirea pe care o au evreii asupra Domnului nostru Iisus Hristos, asupra prea- curatei Maicii Sale si asupra tuturor sfintilor si asupra tuturor crestinilor, si de hula lor ca de a unor potrivnici ai Jui Dum- nezeu, si fi afurisesti pe ei ? Raspuns : M& lepad de toati credinta evreiasci si de toata 14gaduirea si hula, pe care o au evreii asupra Domnului nostru lisus Hristos, Fiul Jui Dumnezeu si a preacuratei Ma’ Sale si asupra tuturor crestinilor, ca de a unor potrivnici ai lui Dum- nezeu, si ii afurisesc pe ei. Intrebare: Te lepezi de taierea-imprejur, de simbati, de azime si de toate sarbiatorile lor, si de spalari si de minciri si de alte obiceiuri evreiesti si le afurisesti pe ele ? PRIMIREA LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINTE 665 Raspuns : M& lepad de cele ale Legii Vechi, ca de unele ce acum au irecut, si de alte obiceiuri evreiesti ce sint potrivnice lui Dumnezeu, si le afurisesc pe ele. Intrebare : Te lepezi de invafaturile cele potrivnice lui Dum- nezeu cuprinse in cartea ce se cheama& Talmud, pe care rabinii au facut-o impotriva Dumnezeiestilor Scripturi, schimbind til- cuirea lor intr-alt chip, scriind si invatind basme si hule asupra Domnului nostru Iisus Hristos si despre toti sfintii, te lepezi si le afurisesti pe ele ? Raspuns : Ma lepad de toate invafaturile evreiesti cele de Dumnezeu hulitoare cuprinse in cartea care se cheama Talmud. si de toate tilcuirile ei, si le afurisesc pe ele. Intrebare : Te lepezi de sinagoga evreiasca si de posturile lor si de rugiciunile lor si de obiceiurile si mestesugirile lor, si le afurisesti pe ele ? R&spuns : Ma lepad de toate acestea, din toatA inima mea, gi le afurisesc pe ele. Intrebare : Te lepezi de mesia cel mincinos asteptat de evrei si il afurisesti pe el, si te lepezi de toti care asteapti venirea lui cea pieritoare ? Raspuns : Ma lepad de mesia cel asteptat de evrei si-l afuri- sesc pe el, si ma lepiid de toti care asteapta venirea lui cea pieritoare. Intrebare : Doresti cu adevarat din tot sufletul si din toata inima ta, si fara nici o indoialaé sau fatarnicie marturisesti ca Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dummezeu celui viu, si crezi intr-Insul ? Raspuns : Dorese cu adevarat, fara nici o indoiala si fara nicio fat&rnicie, si din toata inima si din tot sufletul meu cred c& Domnul si Mintuitorul Iisus Hristos este cu adevarat Fiul Jui Dumnezeu celui viu si cred intr-Insul. nan 666 PRIMIREA LA ORTODONIE A CELOR D! TE DIN' Preotul zice > pinecuvintat este Dumnezeu, Care voieste ca tofi oamenii sa se mintuiasca si la cunostinta adevarului sa vind, Cel ce este binecuvintat in veci. Amin. Si ii citeste rugaciunea aceasta : Dp Dumnezeul nostru, Ziditorule si Lucratorule a toate, Care vrei ca toti si se mintuiasca si la cunostinta adevarului sA vind, cauta spre robul Tau acesta care s-a facut catehumen si-l izbaveste pe el de vechea inselaciune si de mes- tesugirile celui potrivnic. Cheama-| pe el la viata vesnica ; lumi- neaz&-i sufletul si trupul si-l uneste pe el cu turma cea cuvin- tatoare, care cheama numele Tau cel sfint. Ca si el cu noi s& slaveasca preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tata- lui si al Fiului si al Sfintului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin. Si dupa rugaciune, il mai invala ale credin{ei, intarindu-l, iar dupa aceea ,binecuvintindu-l, il sloboade pe el pina a doua Zi. Invatatura (cateheza) a doua lar a dou inaintea Vecerniei sau dupa Vecernie, preotul face inceput si ir'-ind in altar, se roagé si se imbraca cu epitrahilul si felonul, In acest timp la strana se citeste : Psalmul 22 omnul ma paste pe mine si nimic nu-mi va lipsi. La loc cu pasune, acolo m-a salasluit ; la apa odihnei m-a hranit. Sufletul meu |-a intors, povatuitu-m-a pe cararile dreptatii, pentru nu- mele Lui. Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele ; ci Tu cu mine esti. Toiagul Tau si varga Ta, acestea a PRIMIREA LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINTE 667 m-au mingiiat. Gatit-ai mas4 inaintea mea, impotriva celor ce m& necajesc ; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau adapindu-ma ca un puternic. Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lun- gime de zile. >i preotui, iesind din altar, merge inaintea usilor bisericii si zice catre catehumen : Intrebare: Cu adevarat te-ai lepadat de toata credinta evrei- lor care nu cred cA Hristos este Fiul lui Dumnezeu, si de inva- taturile lor care sint impotriva lui Hristos ; le afurisesti si le lepezi pe ele ? Raspuns : Cu adevarat m-am lepadat de toata credinta evrei- lor si de invafaturile lor, care sint impotriva lui Hristos Dum- nezeul nostru, si le afurisesc si le lepad pe ele. Intrebare ; Marturisesti ci Sfinta Treime, Tatal si Fiul si Duhul Sfint, este un Dumnezeu dupa fiinta nedespartit, iar in fete despartit, si crezi intr-Insul si te inchini Lui ? R&spuns: Ma&rturisesc cA Sfinta Treime, Tatal si Fiul si Duhul Sfint, este un Dumnezeu dupa fiint’ nedespartit, iar in fete desp&rtit, si cred intr-Insul si ma inchin Lui. Intrebare : Crezi ca preasfinta Fecioara Maria, care a nascut pe Hristos Dumnezeul nostru, mai inainte de nastere a fost fecioara si in nastere fecioara si dup nastere fecioara ? Raspuns: Asa cred si m&rturisesc pentru Nasc&toarea de Dumnezeu, Fecioara Maria. Intrebare: Crezi si marturisesti ci Domnul nostru Iisus Hristos, unul fiind din Sfinta Treime, Unul-Nascut Fiul si Cu- vintul lui Dumnezeu, este de Ia Tatal nascut mai inainte de gorit pe pamint si prin lucrarea Sfintului Duh s-a intrupat din pururea Fecioara Maria si s-a facut om adevarat, nedespartin- du-se de Dumnezeirea Sa, intr-un ipostas si in doua firi neim- preunat, neschimbat si neamestecat, unul Fiul lui Dumnezeu si Fiul omului, Dumnezeu adevarat si om adevarat ? R&spuns : Asa cred si asa fara nici o indoiala marturisesc. intrebare : Crezi ca Taina Sfintului Botez, de care doresti sa te invrednicesti, este cu adevarat curafitoare de toate piacatele, cA este nastere duhovniceasca si cd face din fiii piericiunii, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai imparatiei Lui pe cei ce se boteazaé cu credinta ? R&spuns : Asa cred si marturisesc despre Sfintul Botez, si insumi din inima doresc ca s4 ma invrednicesc de acesta. Intrebare : Crezi cA Domnul nostru Iisus Hristos, nu de sila ci de bunavoie, pentru mintuirea neamului omenesc a rabdat chinuri si rastignirea cu trupul, si ca un om a murit si s-a in- gropat si a treia zi cu puierea lui Dumnezeu Tatal a inviat si S-a indltat la cer cu trupul si sade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, de unde iarasi va veni s& judece viii si morfii, a Carui imparAtie nu va avea sfirsit ? R&spuns : Toate acestea le cred si cu adevarat din inima le marturisesc. Intrebare : Cinstitele icoane, care inchipuiesc trupeasca ara- tare a Cuvintului lui Dumnezeu ci&tre oameni, ale Nascatoarei de Dumnezeu, ale sfintilor.ingeri si ale tuturor sfintilor, le cinstesti cu adevdrat si le sruti cu dragoste, si pe cei ce nu le . 668 = PRIMIREA LA ORTODOXIE A CELOR DE ALTE CREDINTE toti vecii, iar mai pe urma pentru mintuirea oamenilor s-a po- primesc si inca le numesc idoli, ii afurisesti ? .

You might also like