CURS 8

16.04.2014
Virusologie Virusuri Hepatitice

Hepatita reprezinta o afectiune necroticoinflamatorie la nivel hepatocitar cu etiologie diversa toxica, alcoolica,
autoimuna, metabolica, medicamentoasa, etc. foarte frecvent asociata insa cu cauze infectioase, in special de natura
virala.

Din punct de vedere al transmiterii:

- Virusuri cu transmitere pe cale enterica, digestiva, fecal-orala - virusurile hepatitice A si E
- Virusuri cu transmitere preponderent parenterala, percutana/permucoasa, adica prin solutii de continuitate la
nivelul tegumentelor si mucoaselor cand organismul vine in contact cu secretii infectioase ( inclusiv transfuzii,
interventii mica/mare chirurgie, injectabile, echipament incomplet sterilizat etc ) VHB, VHC, VHD

Cele cu transmitere enterica determina hepatite usoare, numai acute, care evolueaza benign, autolimitant,
cronicizarea neintalnindu-se deobicei.
Cele cu transmitere parenterala au evolutie mai severa, cu aparitia hepatitelor cronice, in procente diferite in
functie de virus, varsta celui infectat si care poate la randul sau sa evolueze in 2 forme:
- hepatita cronica persistenta, virusul ramane in organism cu replicare intermitenta, leziuni hepatice minime si
in special de natura inflamatorie si evolutia pe termen lung a pacientului este nesemnificativa din punct de
vedere al complicatiilor
- hepattita cronica agresiva, replicare continua, leziuni hepatice evoluate, cu infiltrat inflamator nelimitat la
nivelul spatiului port, cu inflamatie masiva, care depaseste spatiul port cu necroza hepatocitara importanta
necroza in masa de carne piece-meal necrosis - in care aspectul ficatului este de carne tocata, hepatocitele
fiind inlocuite de incercari de regenerare, care deobicei este ineficienta si se face prin proliferarea fibroblasterlor
Tesutul fibrotic inlocuieste parenchimul hepatic, apar noduli de regenerare, benzi fibroase cu concretizarea
cirozei hepatice cu insuficienta hepatica ascita, edeme ale membrelor inferioare, varice esofagiene,
encefalopatie celulara, carcinom hepatocelular primitiv ( in prezenta de cofactori care vor fi enumerati)

In afara virusurilor hepatitice clasice ( A-E) sunt descrise si virusuri care pot afecta ficatul si care determina
afectiune necroticoinflamatorie hepatica ( incomplet caracterizate F si G ). Virusuri hepatotrope, care pot determina
diseminare secundara dupa boala primara localizata in alt organ enterovirusuri (meningite virale cu complicatii
hepatice - - Coxsackie), herpesvirusuri (EBV, CMV, HSV1, VZV in reactivarile latente, dar uneori si in cele primare),
arbovirusuri ( in special flavivirusurile transmise prin tantari - virusul Febrei Galbene ( febra + icter ), Denga, West Nile
etc.).

Clinic afectiunile sunt relativ silentioase, decurg asimptomatic, singurul semn descris fiind o stare de astenie
profunda, fizica si psihica, somnolenta, cu senzatie de corp batut, incapacitate de concentrare persistenta, semne
pseudodigestive inapetenta, meteorism si usoare dureri difuze abdominale, greata; sau simptomatologie asemanatoare
gripei mialgii, artralgii si cefalee.
Hepatitele virale se complica cu aparitia icterului (BD), care apare clinic la concentratii de minim 2,5 mg/dl; la
peste 3 mg/dL apare si icterul tegumentar; hepatomegalie dureroasa mai ales la palpare epigastru/hipocondru drept.

Din punct de vedere clinic astfel, hepatitele virale au o simptomatologie nu foarte diferentiabila, dar evolutia
este foarte distincta.

.Hepatitele cu transmitere preponderent parenterala

>360 purtatori cronici VHB, 170 milioane purtatori cronici VHC
VHB

Transmitere
VHB preponderent, dar nu exclusiv parenteral transmis.
Concentratie
o Inalt : >106, 107 virioni/ml : sange, ser, exsudat rani

1
 o Moderat: lichid spermatic, saliva, secretie vaginala, lichid spermatic
o Scazut: urina, materii fecale, secretie sudoripara, secretie lacrimala, lapte matern

1. In cazul concentratiilor inalte de virioni in mediile de transmitere:

2001: 21 milioane infectii VHB atribuite practicilor nesigure de administrare a injectiilor in mediul spitalicesc.
VHB rezista in mediul exterior pentru o saptamana. Sunt necesare metode mai puternice de decontaminare si de
dezinfectie a suprafetelor si a echipamentelor prin cicluri repetate de autoclavare, de obicei la 121 grade Celsius cel
putin 20 minute mai mult decat in mod obisnuit. Foarte important pt cabinetele stomatologice, etc.
HBV isi pastreaza infectivitatea la 30 grade, pt minim 6 luni si la 15 grade pt 15 ani, fata de HIV care este un
virus care nu rezista indelung in mediul extern.

Precautiile standard utilizate in spital : tratarea oricarei persoane asemeni unui infectat VHB/VHC/etc, folosirea
mecanismelor de protectie individuala schimbat frecvent ( mai ales manusi ), reducerea manipularii instrumentelor
taioase, inclusiv a acelor retractabile care sa evite posibilitatea accidentelor. Separarea fizica a ariilor si echipamentelor
curate si contaminate pentru evitarea cross contaminarii. Evitarea contaminarii medicatiei adm injectabil. Siguranta
injectiilor separarea si eliminarea deseurilor taioase/contamine/dezinfectia si sterilizarea mediului.

2. A doua posibilitate de transmitere este reprezentata de:

105 virioni/mL saliva/sperma/secretie vaginala VHB este o boala cu transmitere sexuala, fiind un principal
factor de transmitere la adulti, dar si maternofetal in special in cursul nasterii, perinatal. Nu este posibila dupa nastere
prin alaptare ( asa cum se poate la HIV ).
Saliva 104-105 virioni/dL contine o cantitate mare de VHB, ceea ce predispune transmiterea mai ales
interfamiliala prin utilizarea in comun de obiecte casnice, in colectivitati de copii prin contact direct, cu cat persoanele
vizate sunt si mai imunodeprimate ( eventual chiar in colectivitati infectate HIV )

3. A treia cale de transmitere:

In urina, materii fecale, secretiile glandelor sudoripare, lacrimi, lapte matern titrul este scazut, indetectabil, iar
transmiterea este teoretic imposibila.

Structura VHB.
VHB genom ADN, dimensiuni relativ mici; familia este Hepadnaviridae singurul cu genom ADN dintre v.
hepatitice, celelalte avand genom ARN.
Genomul este partial dublu spiralat si partial circularizat, alcatuit din gene suprapuse, cum au fost descrise
si la HIV. Genele permit VHB sa codifice un numar de proteine mult mai mare decat ar fi teoretic posibil, cunoscand
lungimea genomului viral. Suprapunerea intre diferite gene inseamna ca practic in momentul in care se produce
traducerea proteinelor, va exista o cantitate mai mare de proteine. VHB prezinta si o variabilitate in acest sens decat
majoritatea virusurilor ADN, pentru ca o mutatie aparuta intr-o regiune de suprapunere va afecta un numar mai mare de
protiene antigenice, variantele rezultante avand o antigenicitate si virulenta diferite fata de VHB salbatic.

2
 Gena S, pre-S1, pre-S2, codifica anvelopa de suprafata cu Ag HBs, codificand antigenicitatea de suprafata.
Gena C cu pre-C precursor codifica capsida cu Ag HBc simetrie eicosaedrica, codificand antigenicitatea de
centru
Tot gena C codifica Ag HbE nu este proteina structurala a VHB, ci provine din antigenul de centru HBc si
apare doar in cursul replicarii virale, fiind marker de infectivitate virala cu contagiozitate mare a pacientului.
(E=epidemicitate/evolutivitate)
=> Gena C -> Ag HbE + Ag HbC

Gena P ( foarte lunga ) codifica ADN polimeraza, RT ( revers transcriptaza ), care normal era prezenta la
retrovirusuri.
Gena X in mom in care ea se exprima proteina cu rol transactivator pentru niste gene celulare normale care
controleaza ciclul de diviziune celulara, astfel incat in momentul in care se exprima determina expresia aberanta a unor
factori care coordoneaza diviziunea celulelor cu aparitia de celule transformate cancerizare posibila. Gena X este
astfel responsabila de carcinogeneza, prin aparitia unor diviziuni celulare haotice si excesive.

Replicarea

VHB dupa patrundere la nivel hepatocitar ( complex de receptori responsabil ) in citoplasma celulei se activeaza
polimeraza VHB. Aceasta polimeraza completeaza spira scurta incompleta din ADN viral, dand nastere unui ADNds
complet circularizat, complet spiralizat, purtand numele de ADN CCC covalent, circular, inchis. Initial are aspect
incolacit nativ, ca un melc si sub influenta polimerazei are loc completarea acidului nucleic viral si circularizarea
acestuia, avand o lungime mult mai mare comparativ cu genomul nativ. Aceasta forma circulara poate ramane in stare
epizomala cel mai frecvent in nucleul hepatocitului.
Cateodata ADN CCC se poate integra la nivel hepatocitar, ce uce la persistenta virusului si existenta unor
rezervoare hepatice de VHB ( similar infectiei HIV ). In cursul integrarii se produce si activarea genei X factor
carcinogen, cu aparitia in decursul unor decade a carcinomului hepatic primitiv.
In cele mai multe cazuri ramane insa in stare epizomala si serveste la transcierea unui ARNm liniar, desfacut,
relaxat si cu o lungime mult mai mare comparativ cu genomul viral initial. Acest ARNm are doua portiuni: ARNm
pregenomic, care va servi pentru fabircarea de noi acizi nucleici virali si alta portiune care codifica proteinee strc. Arn
pregenomic serveste ca tinta pentru RT, care foloseste matrita de ARNm pt a da nastere unui ADN ss , care incepe un
proces de replicare semiconservativa cu generarea unui ADN partial ds, cu lungime egala cu genom parental. Intervine
astfel mai intai o polimeraza care completeaza spira scurta si circularizeaza, apoi se formeaza un ARNm .

3
 Proteinele capsidei virale vor fi dirijate in interiorul citoplasmei catre acidul nucleic viral nou format cu care se
asambleaza, determina circularizarea acestuia datorita spatiului mic pe care il are genomul la dispozitie. Alta parte din
ARNm serveste pt fabricarea antigenului HbS de suprafata. Acest antigen de suprafata se dirijeaza spre membrana
hepatocitului si la acest nivel se va asambla cu acest complex format din noul acid nucleic viral si capsida virala sau
proteinele virale produse in exces ( sunt mult mai numeroase proteinele produse aici fata de acizii nucleici) se vor
autoasambla la nivelul membranei hepatocitare formand niste membrane subvirale, particule neinfectioase, fara genom.
Astfel se formeaza doua tipuri de particule, unele infectioase, virionii cu genom prezent care se elibereaza prin
inmugurire, dar si particule vide, care se formeaza prin autoasamblarea proteinelor virale produse in exces, care nu
poseda genom. Acest fapt este caracteristic pentru VHB.
Raportul intre particulele infectioase si cele vide este de 107 fata de 1014.

In ME a sangelui unui pacient infectat cu VHB se vor putea observa 3 tipuri :

o Particule infectioase complete (42 nm) in care se vad doua straturi proteice, mai putin numeroase
o Doua tipuri de particule mai mici, unele filamentoase, unele sferice ( vide ) (22 nm)

Baruch Blumberg triburi native Australia a descoperit o proteina noua in sangele locuitorilor, dar ulterior si in
sangele donatorilor europeni, astfel descoperindu-se VHB.

Ag HbS se autoasambleaza in particule vide la nivelul mb hepatocitare unde se intalnesc MHC I. Asocierea HbS
in curs de asamblare si complexul major de histocompatibiltate face din hepatocit o tinta pentru LTc. Practic acest
hepatocit devine un fel de APC, iar LTC vor ataca hepatocitele. Patogenia este explicata mai ales prin actiunea
citotoxica a LTC si mai putin prin actiunea virusului. Citopatogenia virus-mediata nu este factorul cauzal al
leziunilor hepatocitare evolutive.

Patogenia => Liza imun-mediata.

Particulele vide goale pot sa fie caraus pentru virusul hepatitic delta, fiind un virus defectiv. 7kB, nu isi poate
farica suficienta proteine pentru un invelis stabil si astfel VHD nu poate infecta singur celulele hepatice. Devine eficient
daca se inclaveaza in invelisurile produse in exces de VHB, acesta devenind un virus helper. Hepatita delta apare astfel
numai la pacientii cu hepatita B, incapsidandu-se in particulele vide ale VHB.
Prezenta HbS poate fi asociata astfel cu
Coinfectie B-D, transmise simultan cel mai frecvent pe cale parenterala ( sange si derivate de sange ) ,
patrunzand in acelasi timp in organism. VHD se incapsideaza in invelisurile produse de B, atacand la
randul lui hepatocitele, impreuna cu VHB.
Suprainfectia B-D hepatita cronica instalata deja cu replicare virala continua/intermitenta, cu
producerein numar mai mare sau mai mic de particule vide, apare infectia cu D.

Coinfectia B-D este mai severa ca boala acuta ( inflamatia si necroza fiind mult mai importante ) fata de
monoinfectia B, dar cu un risc mai scazut de cronicizare, explicata prin faptul ca VHD este cu genom ARN.
Virusurile ARN sunt cele care stimuleaza puternic sinteza de IFN endogen, spre deosebire de virusurile ADN care nu
sunt asa eficiente. IFN stavileste replicarea si limiteaza stimularea LT datorita rolului imunomodulator.
ARN => IFN cu valori important crescute

Suprainfectia este mai severa; daca infectia acuta poate scapa nedetectata, cronicizarea este foarte frecventa. La
suprainfectia VHD pacientul se decompenseaza, cresc puternic transaminazele, apar anomalii de coagulare, etc.
Progresia catre ciroza si catre carcinom hepatic primitiv este mult mai importanta fata de monoinfectia cu VHB.

Particulele vide duc la:

o Stimularea raspunsului imun citotoxic cu progresia leziunilor hepatice
o Co/suprainfectie cu VHD

COINFECTIE IgM anti VHD + IgM anti VHB

SUPRAINFECTIE IgM anti VHD + IgG anti VHB

4
 Modul de evolutie a coinfectiei cu VHD pe termen lung prognosticul este bun, iar pentru dg trebuie sa exista
Ag HbS prezent. Coinfectia inseamna ca ambele infectii sunt acute, cu IgM prezenti.
In suprainfectie obligatoriu Ag HbS, dar vom vedea IgG cu infectie cronica de VHB si IgM anti VhD cu infectia
acuta.

In absenta de co/suprainfectie de VHD, monoinfectia VHB poate progresa catre vindecare sau cronicizare.
In general cronicizarea se face intr-o forma persistenta, cu replicare virala intermitenta, cu simptomatologie
redusa si cu evolutie buna. Multi pacienti stopeaza replicarea virala, cu leziuni hepatocitare limitate purtatori inactivi
HbS si cu forme neinfectioase in sange ( vide ).

Exista posibilitatea persistentei in forme cronice agresive cu replicare virala continua cu HbE prezent, cu
simptomatologie progresiva catre insuficienta hepatica si necesitatea de transplant.
Un caz aparte este cel cu replicare virala continua si progresie ale leziunii hepatice, dar fara antigen HbE, fiind
cazul hepatitei cronice cu antigen HbE negativ sunt produse Datorita unor mutatii in regiunea CORE/PRECORE unde
se codifica HbE, ce duce fie la stoparea productiei antigenului fie a unui produs truncat nerecunoscut de aparatul
diagnostic. Prognosticul este mai sever fata de forma clasica. Ambele forme de cronicizare cu replicare virala continua
duc in timp la ciroza hepatica cu insuficienta hepatica decompensata cu ascita, cu caput medusae, cu edeme ale
membrelor inferioare, cu varice, cu encefalopatie hepatica greu de tratat. Unii pacienti pot evolua spre carcinom hepatic
primitiv fie trecand prin ciroza, fie direct, cu hepatita cronica evolutiva.

Cel mai mare procent de cronicizare este in transmiterea materno fetala, de peste 90%, in ciuda faptului ca
hepatita acuta decurge intr-o forma asimptomatica de cele mai multe ori, icterul fiind destul de rar, sub 10%. In timp se
progreseaza catre cronicizare cu replicare intermitenta sau continuu, fiind rezervorul principal de persoane infectate.
Sunt regiuni cu infectii cronice VHB care depaseste 8% din populatie, multe persoane fiind infectata de la nastere.
Daca infectia este dobandita parenteral sau direct intre 1-5 ani, rata de cronicizare este de 30%.
La varste mai mari rata de cronicizare este foarte redusa, adultii facand 2-10% progresie cronica. Formele
asimptomatice sunt insa mai reduse, fiind forme bine exprimate, cu simptomatologie care poate cere internarea
pacientului.

Gradele diferite de cronicizare se pot explica astfel, in trei etape mari:

Faza initiala de imunotoleranta cu replicare virala activa, cu concentratii mari de 105 - 107 de acid nucleic
viral in sange. Transaminazele sunt normale si histologie hepatica normala sau usor modificata cu infiltrat inflamator
minim. Odata instalata liza imun imediata duce la necroza hepatica, cu cresterea puternica a transaminazelor, cu semne
de inflamatie activa progresiva, aflandu-ne in faza replicativa a cronicizarii. Daca RI raspunde bine, replicarea virala se
stopeaza si leziunile sunt oprite. Incarcarea virala va fi in declin, transaminazele se normalizeaza si functia hepatica isi
revine purtatori inactivi, faza non-replicativa, fara replicare prezenta, cu multe particule vide si foarte putine
particule infectioase. Aceasta este evolutia normala.

La copii faza de imunotoleranta este foarte lunga. Ag HbE traverseaza placenta, virusul nu; Ag HbE induce o
toleranta fata de el si fata de antigenul inrudit, cel de centru al VHB, astfel incat raspunsul citotoxic va fi ineficient fata
de virionii produsi la nou nascut si acest virus se va putea replica la un nivel inalt fara sa genereze liza imun mediata cu
transaminaze crescute si modificari hepatice VIREMIE INALTA FARA TRANSAMINAZE CRESCUTE.
La adult efectul tolerogen se pierde dupa 1-2 saptamani, cu aparitia lizei imun mediate cu distrugerea
hepatocitara. Daca RI este bun, se ajunge la purtator inactiv, dar daca nu, se ajunge la hepatita cronica agresiva cu
leziuni hepatice progresive spre ciroza cu ficat lemnos cu noduli de regenerare, cu fibroza si in timp cu aparitia
carcinomului hepatic primitiv.

Hepatita cronica activa 4 criterii:

1. Ag HbS prezent peste 6 luni ( primul indiciu de cronicizare );
2. Persistenta replicarii virale - pentru replicarea virala ne uitam la ADN viral peste 104 - 105 ca sa arate
infectivitate virala si replicare virala continua, bazandu-ne in prezent mai putin pe HbE datorita
formelor mutante cu alterarea structurii ag HbE.

5
 3. Modificarile hepatice indica necroza hepatica ascoiata cu transaminaze persistent sau intermitent crescute, cu
aspect histopatologic cu activitate necroinflamatorie cuantificabila prin diferite scoruri in cadrul biopsiilor
hepatice.
4. Fibroza se poate clasifica prin Fibroscan in prezent, foarte util pentru identificarea pacientilor care evolueaza
spre ciroza, fara a mai face punctie biopsica hepatica.

Nivelul incarcarii virale ( AN in sange ) este markerul cel mai bun in progresiile de hepatita virala, pentru
ca surprinde si cazurile in care exista mutatii CORE/PRECORE ( in zona genelor C si Pre-C, cu non-exprimarea Ag
HbE ) Cu cat incarcarea virala este mai scazuta, cu atat scad sansele de dezvoltare a cirozei sau a carcinoamelor hepatice
si invers valabil.
Hepatita cronica VHB
1. Ag HbS > 6 luni
2. Viral load > 104 105 copii/mL
3. Transaminaze crescute
4. Biopsie hepatica pozitiva

Tratament
Infectia acuta cu VHB nu se trateaza, pentru ca rata de cronicizare este mica; iar la copil exista faza de
imunotoleranta cu o hepatita cronica persistenta cu replicare virala minima, netrandu-se invaziv ci se asteapta sa se
observe progresia.

Se trateaza in schimb toate formele de hepatita cronica agresiva, fie cu HbE pozitiv, fie mutant in cazul
mutatiilor Core/Precore, deci forme cu incarcare virala mare si cu inflamatie activa la nivel hepatic.
1. Se trateaza fie cu IFN, cu rol dublu antiviral si imunomodulator. IFN alfa recombinat, ce presupune
administrarea IFN de cel putin un an injectabil. Acest tip de IFN alfa recombinat se administreaza zilnic, greu de tolerat
de pacient, cu multe reactii adverse de anticelularitate fata de cele cu turn-over rapid, afectand MOH ducand la
neutropenie, trombocitopenie, anemie ce duce la oprirea tratamentului sau administrarea in plus de factori de crestere (
EPO/TPO, care sa suplineasca productia deficitara de la nivelul MOH ) ; apar efecte adverse neurologice cu somnolenta,
tentatii de suicid; efecte adverse gastrointestinale cu diaree, greturi, varsaturi, fenomene care scad complianta la
tratament si duce la abandonarea tratamentului.
In prezent exista o forma de IFN mai bine tolerata IFN PEGilat ( alfa recombinat cu polietilenglicol care ii
creste stabilitatea IFN si timpul de injumatatire mult crescut ). Poate fi administrat o data pe saptamana, ce creste
aderenta pacientilor pe 48 saptamani 1 an cu efecte adverse mult reduse. Rata de succes cu acest tip de tratament este
destul de mica 40% raspunzand la tratament.

2. A doua posibilitate de tratament este cu analogi nucleozidici / nucleotidici care inhiba RT ( deja facuti pt
HIV, usor de translatat pentru VHB. Exista substante utile in coinfectia cu HIV/VHB raspunzand bine ).
Lamivudina 3TC cu reactii adverse de anemie, rash, dar cu rata ridicata de rezistenta. Se administreaza oral
dimineata 100 mg. minim un an.
Adefovir
Entecavir buni pentru tratamentul cazurilor cu rezistenta la Lamivudina, rata scazuta de rezistenta
Tenofovir aprobat doar pentru HIV deocamdata, nu si pentru VHB
Telbivudin

Costul este destul de ridicat, depasind 1500-2000 euro per an pe pacient. Adefovir si Entecavir sunt
necompensate.

Tratamentul se incepe cand replicarea virala este de minim 104 copii/mL, 2000 unitati internationale exprimat
clasic, fiind pragul de debut terapeutic european.. Americanii asteapta pana la 20 000 U.I. si transaminaze crescute
semnificativ. Se trateaza monoterapie fie IFN, fie analogi nucleozidici.
La pacient tanar se incearca intai IFN-PEGilat, apoi se dau tratamente secundare cu medicamentele mai noi
daca nu raspunde bine la IFN. Se incearca obtinerea unui raspuns virusologic sustinut, adica la 6 luni de la oprirea

6
tratamentului ag HbS nedetectabil. Cu ambele tipuri de tratament 50-55% pacienti ating dupa un an raspunsul
virusologic sustinut; in caz contrat se continua tratamentul.
Nu se administreaza combinatii ( IFN+analogi nucleozidici / asociatii de analogi nucleozidici ), deoarece nu s-a
evidentiat un raspuns virusologic mai bine reprezentat.

Pana in prezent se facea acid nucleic VHB, dar este foarte costisitor pentru urmarirea infectiei.
In prezent se face titrul antigenului HbS, la 12 saptamani.

Exista posibilitatea existentei unui rezervor viral insa in cazul integrarii in nucleul hepatocitar, care
poate servi pentru replicarea virala reluata la ceva timp de la oprirea unui tratament reusit.

Preventia
Este foarte buna in preventia infectiei cu VHB. Vaccinul este produs prin , prin insertia genelor S/PreS1/PreS2
in drojdie de bere in laborator, rezultand numai antigenul HbS. Se stimuleaza RI anti HbS, singurii cu actiune
protectoare care neutralizeaza patrunderea virusului in organism. Nu exista reactii adverse; trebuie facut de personalul
medical, fiind un grup de risc principal. Vaccinul trebuie executat corect, cu 3 doze de vaccin, admnistrate la 0-1-6 luni
pentru adulti si 0-2-6 luni pentru copii. Programul universal de vacinare a tuturor nou nascutilor s-a instituit in 1995.
Este obligatorie executarea celor 3 doze, altfel seroconversia nu exista. Exista si o forma accelerata cu administrarea
lunara. Se recomanda booster la 4-5 ani dupa administrarea initiala.
Ac Anti HbS -10 mU/mL pentru protectie. Cu cat mai mare este titrul insa, cu atat mai mare este persistenta
imunoglobulinelor. Este necesara SCHEMA COMPLETA DE VACCINARE.

Pentru cei cu risc transmitere maternofetala ( copii nascuti din mame seropozitive HbE + ) pe langa vaccin se
mai administreaza si imunoglobuline specifice anti VHB intravenos, preluate de la donatorii imunizati, care sunt insa
scumpe.

AC ANTI HBS si HBS sunt markeri mutual exclusivi nu exista HbS cand exista Ac Anti HbS

Romania a fost zona endemica pentru VHB, exista 1/3 (29%) din populatie cu IgG anti HbC, deci cu infectie
naturala in istoric. Rata de purtatori cronici este de 4,5 % cu predominanta in regiunea Moldovei.

Triajul donatorilor de sange este obligatoriu, dar testarea se face prin HbS care apare precoce, dar nu suficient
de devreme, existand FEREASTRA SEROLOGICA, in care poate fi transmis virusul, dar nu exista ac anti HbS.
Pentru evitarea ferestrei serologice se poate face incarcarea virala.
Se evita contactul direct cu un fluid infectios in primul ajutor.