a) Firma.

Firma sau firma comercial este un element de individualizare a comerciantului n activitatea

sa. Ea const n numele sau denumirea sub care un comerciant este nmatriculat n Registrul Comerului,
i exercit comerul i sub care semneaz (art. 30 Legea nr. 26/1990).
n cazul comerciantului persoan fizic, firma se compune din numele comerciantului, scris n ntregime,
adic numele i prenumele sau din numele i iniiala prenumelui.
n cazul societii comerciale, firma se stabilete n funcie de forma juridic a societii comerciale.
b) Emblema. Este semnul sau denumirea care deosebete un comerciant de altul de acelai gen (art. 30
din Legea nr. 26/1990).
ntre noiunea de firm i cea de emblem exist deosebirea c, firma individualizeaz persoana fizic
ori persoana juridic n calitate de comerciant, n timp ce emblema servete la individualizarea unui
comerciant fa de alt comerciant care desfoar o activitate comercial de acelai gen.
Spre deosebire de firm care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului,
emblema are un caracter facultativ.
Aa cum prevede legea, coninutul emblemei poate fi un semn sau o denumire. Semnul poate fi: un
utilaj, o figur geometric, un animal etc. Denumirea poate fi fantezist sau un nume propriu.
Obligatii:
Obligaia reprezint o ndatorire a unei persoane care se stabilete printr-un act normativ sau n cadrul
unui raport juridic.
Obligaiile comerciale i au izvorul n acte sau fapte juridice.
Raporturile juridice comerciale i cele civile, avnd aceeai esen, sunt supuse acelorai reguli generale
cuprinse n Codul civil. Reglementarea raporturilor juridice comerciale de ctre normele Codului
comercial i are suportul legal n art. 1 Cod comercial care precizeaz: n comer se aplic legea de fa.
Unde ea nu dispune se aplic Codul civil.
n decursul timpului, de la regulile dreptului comun n materia obligaiilor au aprut o serie de derogri.
Aceste derogri i-au fondat existena pornind de la specificul actului de comer. S-a afirmat c n
activitatea practic comerul se reazim pe trei coloane: pe credit, celeritate i securitate. Acestea nu
puteau s fie consolidate dect numai prin instituirea unor norme care s asigure funcionalitatea
instituiei. Comerul are nevoie de reguli juridice i de instituii favorabile pentru a asigura rapiditatea
tranzaciilor i dezvoltarea creditului. Comerul pune n valoare capitalul strin: are nevoie pentru
ndeplinirea angajamentelor de acordarea unor termene pentru executarea lor i prin consecin: de
credit, celeritate i securitate.
Ct privete derogrile de la regulile dreptului comun, acestea se refer la: data actelor sau contractelor
comerciale (art. 57); retractul litigios (art. 45); interzicerea acordrii termenului de graie (art. 44);
solidaritatea obligaiilor (art. 42); curgerea dobnzilor (art. 43) i locul de executare al obligaiilor
comerciale (art. 59).
Obligaia reprezint o ndatorire a unei persoane care se stabilete printr-un act normativ sau n cadrul
unui raport juridic.
Obligaiile comerciale i au izvorul n acte sau fapte juridice.
Raporturile juridice comerciale i cele civile, avnd aceeai esen, sunt supuse acelorai reguli generale
cuprinse n Codul civil. Reglementarea raporturilor juridice comerciale de ctre normele Codului
comercial i are suportul legal n art. 1 Cod comercial care precizeaz: n comer se aplic legea de fa.
Unde ea nu dispune se aplic Codul civil.
Aspecte generale
Exercitarea unei activitati comerciale impune existenta unor conditii care sa asigure cadrul corespunzator. In acest
scop, legea instituie anumite obligatii in sarcina acelora care desfasoara activitatea comerciala ca profesiune, adica
a comerciantilor. Prin instituirea obligatiilor profesionale ale comerciantilor se urmareste apararea intereselor
publice, in special creditul comercial, dar si protejarea intereselor tertilor si ale comerciantilor insisi.1
Alaturi de aceste obligatii mai sunt si obligatiile cu caracter administrativ, care au acelasi scop, si anume ocrotirea
consumatorilor, prevenirea speculei cu anumite produse, plata impozitelor si taxelor datorate statul ui, protectia
mediului etc.
Astfel, comerciantii au urmatoarele obligatii profesionale:
- obligatia publicitatii in registrul comertului;
- obligatia tinerii anumitor registre comerciale sau de contabilitate. Din aceasta obligatie deriva o alta si
anume deschiderea unui cont bancar. In actele pe care Ie emite, facturi si alte documente privind o plata,
comerciantul e obligat sa inscrie numarul de cont bancar la banca la care este deschis acel cont. Declaratia la
registrul comertului va cuprinde si numarul contului bancar.
- obligatia exercitarii comertului in limitele concurentei loiale.
Publicitatea prin registrul comertului
Publicitatea prin registrul comertului este reglementata prin Legea 26/1990 si prin Normele metodologice nr.
P/608 - 773/1998.
Inregistrarile impuse de lege au drept scop sa asigure, prin intermediul registrului comertului, o evidenta are un
caracter strict profesional si este organizata pentru ocrotirea intereselor generale ale societatii, ale tertilor
persoane si interesele comerciantilor insisi.2[4]
Prin inmatricularea si inscrierea in registrul comertului a mentiunilor prevazute de lege se asigura opozabilitatea
acestora fata de terti. De asemenea, se asigura protectia firmei comerciale, a emblemei si a altor drepturi ale
comerciantului.
Potrivit art. 1, alin. 1 din Legea nr. 26/1990, comerciantii au obligatia ca, inainte de inceperea comertului, sa ceara
inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege. De
asemenea, ei au obligatia sa depuna la oficiul registrului comertului bilantul anual si alte acte prevazute de lege.
Aceste dispozitii se aplica tuturor comerciantilor, persoane fizice sau persoane juridice, cu exceptia meseriasilor si
a taranilor care isi desfac produsele din gospodaria proprie.
Inmatricularea
Inmatricularea se efectueaza in temeiul unei cereri care se adreseaza Oficiului Registrului Comertului din judetul
sau municipiul Bucuresti in care comerciantul va avea sediul ori domiciliul (art.3 din Legea nr.26/1990).
Cererea de inmatriculare trebuie sa cuprinda anumite elemente diferentiate pe categorii de comercianti, care sunt
stabilite de Legea nr.26/1990 (art. 13 - pentru persoana fizica, art.14 si art.39 alin.2 din Legea nr.31/1990 - pentru
societatile comerciale, art. 15 - pentru regiile autonome, companiile nationale si societatile nationale, legi speciale
- pentru organizatiile cooperatiste).
Cererea va fi semnata in conditiile art. 19 si art. 18 din Legea nr. 26/1990.
In toate cazurile, cererea de inmatriculare ,in registrul comertului trebuie insotita de actele doveditoare ale
mentiunilor pe care Ie cuprinde. Aceste acte sunt reglementate separat, pe categorii de comercianti in Normele
metodologice nr. P/608 - 773/1998 (art. 34 - pentru persoanele fizice si asociatiile familiale, art. 37 - pentru
regiile autonome, companiile nationale si societatile nationale, art. 41 si art. 48 - pentru organizatiile
cooperatiste ).
Termenul de depunere este de 15 zile, daca legea nu prevede altfel, si curge astfel:
de la data autorizarii pentru comerciantii persoane fizice;
de la data autentificarii actului constitutiv pentru societatile comerciale;
de la data actului de infiintare pentru regiile autonome, companiile si societatile nationale si organizatiile
cooperatiste.
Nici o inmatriculare in registrul comertului nu se va face daca nu exista dovada disponibilitatii firmei si/sau a
emblemei. Cerinta este pe deplin explicabila pentru ca, prin elementele de identificare a comerciantului, se va
evita confuzia, cu intreaga cohorta de consecinte negative ce ar putea rezulta.
Inregistrarea mentiunilor
Dupa inmatricularea comerciantului, in cursul exercitarii comertului, pot interveni unele acte sau fapte privitoare
la comerciant, care modifica elementele consemnate in registrul comertului. Toate aceste modificari trebuie
aduse la cunostinta celor interesati, in acest scop legea prevazand obligatia comerciantului de a cere inscrierea in
registrul comertului a acestor mentiuni. Aceste mentiuni sunt prevazute in art. 21 din Legea nr. 26/1990.
Persoanele care pot solicita inscrierea mentiunilor si termenelor in care aceasta solicitare trebuie facuta sunt
prevazute in art. 8 si in conditiile art. 7 din Normele metodologice nr. P/608 -773/1998.
Pentru efectuarea inmatricularii si inregistrarilor in registrul comertului se va respecta procedura instituita de
cele doua acte normative. Dupa efectuarea inregistrarilor, comerciantului i se va elibera un certificat de inscriere
a mentiunii (anexa 5).
In sistemul Legii nr.26/1990, inmatricularea si inregistrarea mentiunilor au un rol de publicitate, cu efecte
opozabile tertilor. Daca ele sunt facute cu respectarea legii, sunt prezumate a fi cunoscute de terti, fara ca acestia
sa poata opune necunoasterea lor. In schimb, persoana care are aceasta obligatie nu poate opune tertilor actele
sau faptele neinregistrate decat daca dovedeste ca erau cunoscute de catre acestia.
Oricine se considera prejudiciat prin inmatriculare sau printr-o mentiune din registrul comertului are dreptul sa
ceara radierea ei printr-o cerere, care se va rezolva conform art.25 din Legea nr. 26/1990.
Nerespectarea termenului pentru inmatriculare, inregistrarea unor mentiuni ori pentru depunerea semnaturii
sau unor acte de lege atrage sanctiuni civile (amenzi ci nicidecum nulitatea actului3[5]).
Facerea unei declaratii inexacte, in baza careia s-a operat o inmatriculare ori s-a facut o mentiune in registrul
comertului atrage sanctiuni penale.
Organizarea si tinerea contabilitatii activitatii comerciale
Obligatia de a tine contabilitatea este specifica comerciantilor. Potrivit legii, fiecare comerciant este obligat sa
tina anumite registre de contabilitate, in care sa consemneze operatiunile cu caracter patrimonial efectuate in
cursul exercitarii comertului si sa faca recapitularea lor periodica prin intocmirea inventarului si bilantului.
Registrele de contabilitate reprezinta principalul instrument de cunoastere, gestiune si control al patrimoniului
comerciantului si al rezultatelor obtinute in activitatea comerciala. Acesta isi va putea conduce in mod corect
afacerile, cunoscandu-si din registrele contabile, in orice moment, situatia financiara in care se afla. Comerciantul
va putea folosi la nevoie, ca probe, chiar registrele sale contabile regulat tinute.
Obligatia raspunde si unui interes de ordin general: in caz de incetare a platilor datorate, permite o evaluare
corecta a activului si pasivului.
Contabilitatea serveste si intereselor statului care percepe de la acesta impozitele pe veniturile realizate din
activitatea comerciala.
In ceea ce priveste situatia micilor comercianti, acestia, conform art. 34 Cod comercial, sunt scutiti de aceasta
obligatie, datorita volumului redus de activitate si insuficientei lor pregatiri pentru indeplinirea acestei obligatii.
Insa Legea nr. 82/1991 prevede aceasta obligatie pentru toate persoanele fizice, comercianti, fara nici o exceptie.
Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 82/1991, numai Ministerul Finantelor poate scuti unele persoane din art. 1
de aceasta obligatie.
Reguli ce trebuie respectate de cel ce conduce contabilitatea (comerciant sau persoana fizica ori juridica abilitata
de lege in acest sens):
- contabilitatea se tine in limba romana si in moneda nationala. Contabilitatea operatiunilor efectuate in
valuta se tine atat in moneda nationala, cat si in valuta;
- planul de conturi general, se intocmeste potrivit normelor metodologice emise de Ministerul Finantelor.
Atunci cand comerciantul este o societate bancara, normele se emit de catre B.N.R. si se aproba de Ministerul
Finantelor;
- comerciantii au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca bilantul contabil.
Ministerul Finantelor stabileste categoriile de persoane care pot tine contabilitatea in partida simpla, precum si
cele care intocmesc bilantul contabil;
- inregistrarile in contabilitate se fac cronologic si sistematic, potrivit planurilor de conturi si normele emise
de Ministerul Finantelor. Orice operatiune patrimoniala se consemneaza in momentul efectuarii ei intr-un inscris
care sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ;
- inregistrarea in contabilitate a bunurilor mobile si imobile se face la valoarea de achizitie, de productie sau
la pretul pietei, dupa caz, in timp ce creantele si datoriile se inregistreaza la valoarea lor nominala;
- inventarierea generala a patrimoniului e obligatorie: la inceputul activitatii, cel putin o data pe an pe
parcursul functionarii sale, in cazul fuziunii ori incetarii activitatii, precum si alte situatii prevazute de lege;
- evaluarea elementelor patrimoniale pe baza inventarierii si reflectarea acestora in bilantul contabil se fac
in baza normelor stabilite de Ministerul Finantelor;
- documentul oficial de gestiune il constituie bilantul contabil, care trebuie sa dea o imagine fidela, clara si
completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute. EI se compune din: bilant, contul de
profit si pierderi, anexe si raportul de gestiune. Forma scurta se depune spre publicare in Monitorul Oficial al
Romaniei.
Exercitarea comertului in limitele concurentei loiale
Intre agentii economici care produc aceleasi marfuri ori servicii exista o lupta permanenta pentru atragerea
clientelei pentru marfurile si serviciile oferite pe piata. In acest sens concurenta, ca o componenta intrinseca a
economiei de piata, este definita ca o confruntare intre agentii economici pentru castigarea si conservarea
clientelei, in scopul rentabilizarii propriei activitati.
Exercitarea concurentei constituie un drept al oricarui agent economic si ca orice drept trebuie exercitat cu buna
credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti agenti economici si cu respectarea legilor si a bunelor
moravuri. In aceste limite concurenta este licita sau loiala. In cazul exercitarii abuzive a dreptului la concurenta, a
folosirii de mijloace nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurenta este ilicita si, in consecinta,
interzisa.
Statul, conform art.134 din Constitutia Romaniei, trebuie sa asigure protectia concurentei loiale. In acest sens el
a pus concurenta sub protectia unei duble reglementari.
Legea concurentei interzice intelegerile anticoncurentiale si abuzul de pozitie dominanta.
Sunt interzise de asemenea orice intelegeri, exprese sau tacite, intre agentii economici sau asociatii de agenti
economici, orice decizii de asociere sau practici concentrate intre acestia, care au ca obiect sau pot avea ca efect
restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei pe piata romaneasca
Nerespectarea acestor dispozitii atrage raspunderea civila, contraventionala si penala conform legii.
Concurenta neloiala este o forma de concurenta ilicita, ea consta in savarsirea de catre comerciant, in scopul
atragerii clientelei, a unor fapte si acte care contravin legii, bunelor moravuri in activitatea comerciala si loialitatii
profesionale.