SCOALA POSTLICEALA HENRI COANDA

BFKT-AN 1

REFERAT PSIHOLOGIE
TERAPIA COMPORTAMENTALA
APLICATA ABA

ELEV-MIREA CLAUDIA.
 TERAPIA COMPORTAMENTALA APLICATA ABA

TEHNICI DE TERAPIE COMPORTAMENTALA APLICATA LA COPILUL CU

AUTISM
Copilul cu autism
– Ce este autismul? Caracteristicile copilului cu autism.
Autismul este o tulburare a creierului care afecteaza abilitatea de a comunica
si de a relationa cu cei din jur. Semnele autismului apar inaintea implinirii
varstei de 3 ani, desi aceasta afectiune este de multe ori diagnosticata mai
tarziu. Parintii se ingrijoreaza atunci cand observa ca micutul nu leaga cuvinte,
nici macar nu incearca sa vorbeasca si nu sunt la fel de activi si implicati in
viata cotidiana si in activitatile specifice varstei, asa cum sunt ceilalti copii.
Copiii cu autism nu au o dezvoltare normala a vorbirii si par surzi, desi testele
de specialitate sunt normale.
Majoritatea copiilor care au autism, in aparenta sunt normali, din punct de
vedere fizic nu difera foarte mult de cei normali, insa, in ceea ce priveste
comportamentul lor si modul de a reactiona in anumite circumstante, copiii cu
autism sunt foarte diferiti. Acestia prefera singuratatea, se joaca singuri,
rostesc doar anumite cuvinte, bat din palme mai des decat de obicei, sau
produc anumite zgomote sacadate, isi aranjeaza lucrurile personale intr-un
anumit mod si nu le place sa fie mutate, trec de la o stare la alta foarte repede,
fara a fi provocati: cand sunt calmi, cand sunt agitati. Ei isi creaza o anumita
rutina care le ofera siguranta.
Autismul este o dizabilitate de dezvoltare pe tot parcursul vietii care afecteaza
modul in care o persoana comunica si se raporteaza la alta persoana. Aceasta
afectiune schimba perspectiva asupra lumii inconjuratoare.
Autismul este o afectiune spectru, ceea ce inseamna ca, in timp, persoanele cu
autism dezvolta dificultati diferite, boala ii va afecta in mod diferit. Unele
persoane cu autism sunt capabile sa traiasca o viata relativ independenta, iar
altele vor avea nevoie de un insotitor toata viata. Persoanele cu autism se
confrunta fie cu o sensibilitate acuta la sunete, atingere, gusturi, mirosuri,
lumina sau culori, fie cu o lipsa de reactie la acesti stimuli.
Persoanele cu autism spun ca lumea, pentru ei, este o masa confuza de
oameni, locuri si evenimente, iar aceste persoane se lupta sa-i dea sens.
Aceasta masa confuza le provoaca anxietate.
Viata sociala este foarte grea pentru persoanele cu autism. Unele persoane par
sa stie , intuitiv, sa comunice si sa interactioneze cu altii, iar unele pesoane
autiste stiu ca sunt diferite si se intreaba „de ce?"
Caracteristicile comune ale autismului sunt:

Sunt trei domenii de dificultate care caracterizeaza autismul, cunoscute sub

numele de triada de deficiente. Acestea sunt:
- Dificultate in comunicarea sociala
- Dificultate in interactiunea sociala
- Dificultate in imaginatia sociala
Pentru persoanele autiste care au dificultati de comunicare, atat verbala cat
si non-verbala, limbajul literal nu poate fi interpretat. Aceste persoane cred ca
oamenii spun intotdeauna ceea ce exprima ad literam si nu interpreteaza in
niciun fel cuvintele. Ei nu inteleg expresiile fetei sau tonul vocii, glume sau
sarcasmul din fraze.
Unele persoane cu autism nu pot vorbi, sau au vocabularul limitat. Ei inteleg
ce spun ceilalti, dar prefera sa raspunda prin mijloace alternative de
comunicare, semne sau simboluri vizuale.
Altii au competente lingvistice bune dar le este greu sa inteleaga natura
conversatiei si poate repeta ceea ce a zis cealalta persoana (ecolalie) sau
raspund ceea ce vor, denaturand sensul conversatiei.
Ajuta daca vorbesti cu ei clar si le dai timp sa proceseze sensul frazelor.

Dificultate in interactiunea sociala inseamna dificultati in a intelege si

recunoste emotiile si sentimentele altor oameni. Persoanele cu astfel de
probleme nu inteleg regulile nescrise ale societatii (ei pot sta foarte aproape de
alte persoane, sau pot incepe un subiect nepotrivit de conversatie).
Astfel de oameni pot parea insensibili, pentru ca nu recunosc tristetea,
bucuria. Autistii cu probleme de integrare prefera singuratatea si par sa se
comporte „ciudat' sau inadecvat, pentru ca nu le este usor sa-si exprime
emotiile sau nevoile.

Imaginatia sociala ne permite sa intelegem si sa „ghicim" comportamentul

altor persoane si sa ne imaginam situatii in afara rutinei zilnice. Persoanelor cu
autism care au dificultati de imaginatie sociala le este greu sa inteleaga si sa
interpreteze, gandurile sentimentele si actiunile celorlalti, le este greu sa faca
fata unor situatii necunoscute, noi, le este greu sa intuiasca ce se va intampla
in continuare, sau ce ar putea sa se intample,nu inteleg conceptul de pericol,
inteleg jocurile de imaginatie dar prefera sa reactioneze de fiecare data la fel,
nu sunt pregatiti de schimbare si nu-si fac planuri de viitor.
Dificultatile de imaginatie sociala nu trebuie confundate cu o lipsa de
imaginatie. Multe persoane cu autism sunt foarte creative si pot fi buni scriitori
sau muzicieni.
– Criterii de diagnosticare precoce.

Tulburările din spectrul autismului sunt un grup de dizabilităţi de dezvoltare

care pot cauza deficienţe sociale, de comunicare şi de comportament. Există
mai multe tipuri de autism, care se caracterizează prin manifestări diferite,
care pot afecta fiecare persoană în mod diferit şi pot varia în intensitate. În
cazul acestor tulburări este esenţial ca diagnosticul să se formuleze corect cât
mai rapid pentru că cu cât intervenţia se face de la o vârstă mai mică, cu atât
şansele copilului la recuperare cresc.
Identificarea precoce a condiţiei va fi urmată de tratamentul şi terapia adecvată
pentru un parcurs optim spre recuperare. În situaţia în care nu se intevine la
timp persoana căreia i se pune un diagnostic de autism poate întâmpina
dificultăţi sociale, de învăţare sau emoţionale.
Simptomele cele mai frecvent întâlnite care se manifestă de timpuriu în
cazul autismului sunt:
-lipsa contactului vizual, absența gestului de a arăta ceea ce e în interesul său,
nu răspunde atunci cand i se pronunță numele;
-se observă lipsa interesului în a-și face prieteni, în a dezvolta relații, copiii care
suferă de autism par mai interesați de obiecte decât de oameni;
-nu se implică în activități tipice gen joc, cum ar fi jocul de-a ceva anume,
folosesc jucariile în alt scop decât o fac copiii tipici;
-se observă retard sau lipsa totală a comunicării verbale, care nu e însoțită de
încercarea de compensare prin mijloace alternative de comunicare, cum ar fi
gestica, mimica. În cazul
-persoanelor care comunică verbal, există un retard în ceea ce privește
capacitatea de a iniția sau de a susține o conversație.
-utilizarea stereotipă și repetitivă în exprimarea verbală sau exprimarea verbal
idiosincratică;
-prezintă manifestări motorii repetitive și stereotipe (de exemplu, agitarea
mâinilor sau degetelor, legănatul, învărtitul).
Tulburările din spectrul autist sunt:

-autismul sau sindromul Kanner

-sindromul Asperger

-sindromul Rett

-tulburarea pervaziva nespecifică de dezvoltare

-tuburarea dezintegrativă infantilă sau a copilăriei.

În prezent, nu există teste medicale prin intermediul cărora să se poată

diagnostica autismul, pur şi simplu. Specialiştii vor aplica în cazul unei
persoane suspecte de autism diverse instrumente de diagnosticare şi vor face
multiple investigaţii medicale atât pentru confirmarea condiţiei dar şi pentru
excluderea prezenţei altor afecţiuni.
De cele mai multe ori, părinţii sunt primii care observă faptul că micuţul lor
are comportamente neobişnuite, comparativ cu ceilalţi copii. Aceste nereguli
sunt confirmate, de obicei, de pediatrul care observă în mod periodic copilul, în
timpul consultului de rutină. De obice, medicul pediatru recomandă părintelui
ca micuţul suspect de o tulburare din spectrul autismului să fie evaluat de un
specialist în evaluarea dezvoltării comportamentale, sociale şi de limbaj şi i se
recomandă intervenţia timpurie. Un diangostic corect şi stabilit la timp, va fi
urmat de accesul la terapii care vor îmbunătăţi zonele de dificultate şi vor
îmbunătăţi calitatea vieţii, în general.
O diagnosticare completă implică o echipă multidisciplinară de medici: logoped,
pediatru, neurolog pediatru, pedopsihiatru, fizioterapeut, psihoteraput
specializat în terapie ocupaţională, medic orl-ist, etc.
Rolul testelor de diagnostic şi a evaluării clinice este de a ajuta la stabilirea
naturii, localizării şi tipurilor de deficienţe prezente la persoanele care suferă de
tulburări din spectrul autismului. Este foarte importantă identificarea ariilor
de dezvoltare unde sunt prezente întârzierile în aşa fel încât intervenţia să se
adreseze nevilor fiecărui individ în parte. Diagnosticul autismului include un
proces complex.
Printre metodele de diagnostic şi investigaţiile care pot fi realizate se pot
numără:
-testarea genetică mai ales dacă în cazul familiei există un istoric familial de
dizabilităţi intelectuale
-istoricul medical al copilului încă din viaţă intrauterină
-screeningul pentru depistarea a diverse probleme medicale asociate cu
tulburările din spectrul autismului cum ar fi tulburările de somn, modificarea
răspunsului la durere, unele tipuri de boli gastro intestinale, convulsii
-evaluarea neurologică care va include şi encefalogramă sau chiar rmn dacă
sunt suspectate diferenţe de structura la nivelul creierului
-realizarea de teste auditive pentru a se exclude probabilitatea prezenţei unei
probleme de auz care ar putea cauza întârzieri în dezvoltare
-examenul fizic şi stabilirea gradului de normalitate a nivelului de creştere şi
dezvoltare a copilului
-evaluarea vorbirii, limbajului receptiv şi expresiv, a capacităţii de comunicare
a copilului (deseori copilul preferă singurătatea şi manifestă indiferenţă faţă de
persoanele din jurul său, nu are contact vizual cu acestea)
-evaluarea cognitivă
-măsurarea nivelului de comportament independent şi de comportament
adaptativ
-testarea abilităţilor sociale şi a celor non-verbale
-evaluare senzorială şi motorie (dezvoltarea motricităţii generale, a motricităţii
fine, a echilibrului static şi coordonării mişcărilor, capacităţii de percepţie,
orientare şi organizare spaţio-temporală, percepţia corectă a schemei corporale
etc.)
-aplicarea de chestionare comportamentale.

De asemenea, specialiştii în diagnosticarea autismului au constatat că la copii

care suferă de autism sunt mai frecvent întâlnite problemele gastrointestinale
cum ar fi: intoleranţă la lactoză, esofagitele, colitele, duodenitele, gastritele etc.
Printre manifestările acestor boli se numără: diareea, constipaţia, mâncarea
nedigerată în scaun, sensibilitatea la anumite produse alimentare etc. De
aceea, este recomandat să se realizeze şi un consult de către medicul
gastroenterolog.
O altă tulburare des asociată unui diagnostic de autism şi nu numai, este
tulburarea sau disfuncţia de integrare senzorială. Aceasta este o tulburare
neurologică ce se caracterizează prin incapacitatea creierului de a integra
corespunzător anumite informaţii provenite de la sistemele senzoriale (vizual,
auditiv, gustativ, tactil, olfactiv, vestibular şi proprioceptiv).

Pentru fiecare sistem în parte există o serie de comportamente ce pot

ajuta la identificarea unei hipersensibilităţi sau hiposensibilităţi:
-analizatorul vizual: sesibilitate la lumina puternică sau dificultăţi de a urmări
cu privirea, tendinţa de a se concetra pe detalii şi a nu vedea imaginea de
amsamblu;
-analizatorul olfactiv: identificarea unor mirosuri ce nu sunt sesizabile pentru
celelalte persoane sau dificultăţi în a discrimina mirosurile
-analizatorul auditiv: refuzul expunerii la anumite sunete (aspiratorul, lătratul
câinelui, mixerul, etc.) sau un interes deosebit pentru sunete şi zgomote
puternice;
-analizatorul kinestezic: manifestarea unei frici excesive faţă de leagăne, scări
rulante, lifturi sau preferinţă pentru jocurile ce presupun mişcări bruşte,
rapide, căţărat;
-analizatorul gustativ: preferinţe alimentare foarte restrânse, deseori păstrarea
mâncării pasate chiar şi după vârstă de 2 ani sau alegerea unor alimente cu
aromă intensă, picante;
-analizatorul tactil: refuzul atingerii anumitor texturi, mâncăruri şi de a
participa la activităţi ce presupun murdărirea sau prezenţa explorării cu
degetele, palmele, buzele a diferite suprafeţe şi texturi;
-analizatorul proproceptiv: prezenţa unei posturi deficitare, a oboselii frecvente
sau manifestarea nevoii de sărit, de strângere în braţe.
 Terapia comportamentala ABA

Terapia ABA a fost realizată pentru a ajuta copiii cu autism şi cu tulburări de

dezvoltare asociate.
Este un model de terapie pentru copiii cu autism creat de dr. Ivar Lovaas în
anii 70, centrat pe ideea că anumite comportamente ale copiilor apar sau nu în
funcţie de mediu. Bazată pe teoriile comportamentale, terapia ABA
demonstrează că schimbând anumite condiţii în mediu, comportamentele
copiilor se schimbă în consecinţă. Terapia ABA este un sistem de învăţare, un
program care îşi propune să modifice comportamentul copilului cu autism în
mod sistematic şi intensiv. Terapia ABA are obiective clar formulate, împărţite
în sarcini mici, astfel încât evoluţia copilului să poată fi măsurată permanent.
Întărirea comportamentului se face cu recompense, întreg sistemul
funcţionând pe baza acestora, fie că recompensele sunt materiale sau sociale.
Terapia ABA se concentrează pe principiile care explică modul în care are loc
procesul de învățare.
Atunci când un comportament este urmat de o recompensă, comportamentul
este mult mai probabil să fie repetat. Domeniul analizei comportamentale
aplicate a dezvoltat mai multe tehnici pentru creșterea comportamentelor
acceptate şi utile și de reducere a celor care pot dauna sau interfera cu
învățarea.
Aceste tehnici pot fi utilizate în situații structurate, cum ar fi predarea unei
abilităţi în camera de terapie, dar și în viata de zi cu zi, în situații cum ar fi
masa în familie sau jocul în parc. Sesiunile de terapie ABA se vor începe cu
interacțiuni unu la unu între adult si copil.
Aceste programe permit copiilor să învețe și să practice abilitățile în situații la
început foarte structurate apoi din ce in mai nestructurate.
Un copil diagnosticat cu o tulburare din spectrul autismului are nevoie de
minim 6-8 ore de terapie ABA, timp de 7 zile pe săptămână. Terapia va începe
încă de la primele ore ale dimineţii, mai exact de la trezire. Fiecare lucru pe
care l-a învăţat copilul va fi respectat întocmai, iar achiziţiile noi vor fi repetate
după acelaşi model până când vor fi învăţate în orice mediu şi în orice situaţie.
Acest tip de terapie se bazează pe o serie de programe de intervenţie care
vizează acumularea a diverse abilităţi de comunicare, de autoîngrijire, abilităţi
sociale care vor putea fi manifestate atât în situaţii structurare cât şi
nestructurate. Stabilirea şi tipul programului se va face în funcţie de
diagnosticul copilului şi nivelul său de afectare.
Strategiile pe care se bazează terapia ABA au rolul de a mări potenţialul de
învăţare a persoanelor cu TSA.
Terapia ABA pentru o persoană care suferă de o tulburare din spectrul
autismului trebuie să continue pe parcursul întregii vieţi pentru o calitate
satisfăcătoare a vieţii acesteia.
Printre avantajele terapiei ABA se numără faptul că se bazează pe simplificarea
învăţării în etape simple, urmată de generalizarea noţiunilor învăţate până
când informaţiile pot fi folosite în viaţa de zi cu zi, pe motivarea copilului
pentru a învăţa cât mai eficient, cu ajutorul a diverse tipuri de recompense
precum şi consolidarea achiziţiilor deja obţinute.
Tratatul de psihiatrie de la Oxford evidentiaza trasaturile simptomatologiei
autiste:
· „singuratatea autista”: - incapacitatea de a stabili relatii
- nu le face placere sa fie imbratisati,mangaiati,sarutati
- nu sunt mai apropiati de parinti decat de straini
- nu exista nici o deosebire intre relatiile cu oamenii si relatiile cu
obiectele
- lipsa contactului vizual
· tulburari de vorbire si limbaj
- limbajul poate aparea mai tarziu, sau poate sa nu apara
- limbajul dispare in intregime sau partial, dar in decursul terapiei poate
prezenta ameliorari
- lipsa limbajului se datoreaza unui deficit cognitiv sever
- nu iau parte la jocuri colective
- nu se joaca imitativ in primul an de viata
- nu utilizeaza jucarii in mod adecvat
- nu au imaginatie creativa
- pe masura ce cresc jumatate din autisti au un limbaj elementar, dar
cu deficiente (sunt echolalici (repeta fara sens a cuvintele auzite)
· comportament manierist/ bizar:
- dorinta obsesiva de uniformitate
- comportamente stereotipe si agresive
- comportamente ciudate (rasucirea degetelor, scuturatul mainilor,
invartit)
Etiologia autismului a dat nastere la numeroase controverse intre cei care
sustineau organogeneza si cei care sustineau psihogeneza. Geneza acestei
afectiuni pare a fi multifactoriala. Exista patru etiologi ale autismului in timp:
1. Factori psihogenetici (la nastere copilul este sanatos psihic , dar in urma
unor traume psihologice , al unui comportament parental inadecvat , al
neglijarii se declanseaza autismul);
2. Factori somatici (evenimentele psihotraumatice nu pot declansa autismul ,
responsabile de aceasta sunt anomaliile somatice congenitale , endogene -
genetice si exogene – traumatice , care pot fii neonatale sau postnatale);
3. Cauzalitatea mixta (copilul se naste cu fragilitati somatice , iar pe fondul
lor evenimentele traumatice declanseaza autismul);
4. Etiologii comportamentale (invatarea unui set de comportamente
inadecvate de exemplu recompense si pedepse intamplatoare ale parintilor).

PERSPECTIVA COMPORTAMENTALA ASUPRA AUTISMULUI

· Autismul este privit din perspectiva comportamentelor observabile
demonstrate;
· Acestea pot fi impartite in comportamente in exces si comportamente
deficitare:
- Comportamente in exces:- autostimulari, stereotipii;
- autoagresari;
- agresivitate;
- obsesii, fixisme;
- istericale.
- Comportamente deficitare: - limbaj (receptiv si expresiv);
- abilitati sociale;
- abilitati de joaca;
- abilitati academice;
- autoajutorare, autoservire.
Prin aplicarea tehnicilor comportamentale comportamentele excesive pot fi
reduse si cele deficitare pot fi crescute. Terapia comportamentala intervine
asupra efectelor, nu asupra cauzelor.
Unii autişti încep tratamentul având capacitatea de a imita vorbirea altora, unii
asimilează limbajul foarte rapid după începerea tratamentului, unii îl
asimilează foarte încet, iar câţiva nu reuşesc să imite vorbirea altora şi să
realizeze comunicarea auditivă nici după o pregătire de durată. Acestui grup
trebuie să i se predea forme de comunicare vizuală, cum ar fi citirea şi scrierea
sau Sistemul de Comunicare prin Schimb de Imagini (P.E.C.S.)
Terapiile aplicate cu succes pe autisti sunt cele comportamentale si sunt
similar deoarece lucrul cu persoanele cu autism pretinde respectarea a mai
multor reguli mulate pe specificul tabloului clinic, cum ar fii:
· Limbajul simplu, concentrat si folosit mereu la fel de catre toate persoanele
care interactioneaza cu autistul;
· Nu trebuie folosite cuvinte sau propozitii cu sens figurat, metaforic;
· Comunicarea pe mai multe cai senzoriale in acelasi timp astfel incat mesajul
sa fie cat mai clar, usor de inteles si sa dureze cat mai mult timp;
· Adresarea cu persoana autista trebuie sa se faca intr-un mod ferm, dar nu
tipat si nu dur, in ideea ca aceasta va avea tendinta de a nu lua in seama alt
mod de adresare datorita faptului ca se refugiaza in lumea sa;
· Invatarea, programele terapeutice si ritmul aplicarii lor se vor stabili in functie
de mai multi factori : capacitatea intelectuala a subiectului, varsta acestuia,
sincronizarea stimularii de catre personalul terapeutic cu anturajul , familia
subiectului si invers;
· Respecarea intocmai a unui program strict pentru a ordona si disciplina
subiectul;
· Metodele folosite in terapiile specifice pentru autisti (care pot fii aplicate cu
succes in orice caz de retard, insa nu si invers) sunt pe principiul invatarii pe
baza de intaritori pozitivi si negativi, deoarece nu exista initial alt mod de a ne
face intelesi de catre acestia, comunicarea fiind aproape imposibila;
· Se acorda ajutoruri, prompturi sistematice care sa ajute autistul sa
indeplineasca sarcina data, ceruta, pentru ca el sa inteleaga ce anume si cum
trebuie sa faca;
· Se urmaresc toate dimensiunile, dar se accentueaza acelea care se dovedesc a
fi cele mai deficitare in urma evaluarilor periodice si acelea impuse de varsta
cronologica a subiectului;
· Nu se folosesc materiale incarcate pentru a nu conduce autistul pe o cale
gresita,el putand interpreta gresit mesajul.
Dintre terapiile comportamentale cele mai folosite in lucrul cu copilul
autist amintim TEACCH (Treatment and Education of Autistic and
Communication Handicapped Children) si PECS (Picture Exchange
Communication System).
TEACCH este un program destinat educatiei in grup, program ce pune
accent si foloseste structurile vizuale ca suport de transmitere a informatiei.
Este o metoda care se aplica cu succes in institutii unde copilul este observat
si se lucreaza pe inclinatiile lui native (arta, muzica, placerea pentru cifre) iar
mediul inconjurator este schimbat in functie de copil (de exemplu daca este
invatat ca periuta lui de dinti este albastra si ocupa un anumit loc in spatiu se
va avea grija ca tot timpul aceasta sa fie albastra si sa se afle in acelasi loc).
Intr-adevar asta il ajuta pe copil sa fixeze anumite lucruri insa se scapa din
vedere generalizarea celor invatate. Copilul autist nu va recunoaste o periuta
de dinti daca aceasta va avea alta forma sau culoare sau alt loc in spatiu decat
cel stiut de el.
PECS (Picture Exchange Communication System) este un sistem de
comunicare prin intermediul imaginilor, folosit indeosebi la copiii autisti
nonverbali dezvoltandu-le metode alternative, neconventionale de comunicare
care sa permita realizarea unei comunicari spontane in situatii practice. Unul
din inconveniente ar fi acela ca autistul o data ce invata sa comunice cu
ajutorul pictogramelor (pictogramele sunt cartonase nu va mai fi atat de
motivat sa invete limbajul propriu-zis.
Unele dintre diferentele majore intre Teacch si ABA constau in faptul ca
ultima este mult mai stimulativa, mai intensiva decat cealalta, iar generalizarea
abilitatilor, itemilor invatati se face cu mult mai mult si mai sistematic.
ABA in traducere inseamna Analiza Comportamentala Aplicata si se
refera la analiza autismului strict din punct de vedere comportamental. Este o
abordare care se bazeaza in principiu si pe factorul practic in care autismul
este in fapt o afectiune diagnosticata doar pe baza observatiior de
comportament fara o alta cauza biologica.
Modelul de aplicare a Analizei Comportamentale Aplicata a UCLA este
o interventie intensiva pentru copiii cu autism care implica patruzeci de ore pe
saptamana de terapie unu la unu. ABA este o metoda mai dura, mult mai
costisitoare dar cu rezultate mai spectaculoase.
Are la baza teoria lui Pavlov conform careia:
ACTIUNE + CONSECINTA POZITIVA = REFLEX
Pentru ca terapia sa dea rezultate optime trebuie aplicata copiilor pana la
varsta de 7 ani si care nu mai au asociate alte afectiuni grave, cum ar fi
epilepsia.
Programele se construiesc in functie de individ si de nevoile lui.
Sunt cateva elemente care sunt cruciale in acest proces:
· predarea unu la unu;
· invatarea sistematica a abilitatilor;
· programul acopera un curriculum comprehensiv;
· interventia terapeutica are loc acasa, de obicei;
· are loc implicarea parintilor;
· fiecare copil are parte de 40 de ore de tratament saptamanal.
Fiecare copil are de obicei intre trei si cinci tutori care lucreaza cu
el unu la unu Acestia sunt responsabili cu invatarea zilnica a copilului. De
asemenea, unul sau doi dintre ei vor insoti pacientul la gradinita sau scoala
cand acesta va fi pregatit.
In afara de tutorii care aplica terapia exista si un consultant care are ani
de experienta in aplicarea de ABA, si este responsabil cu dezvoltarea
curriculumului copilului, inclusiv integrarea in institutii si conduce
„workshopul”la domiciliul copilului cu o frecventa de minim o zi la fiecare sase
saptamani.
Terapia ABA are doua sectiuni si trei etape.
· Sectiunile se refera la metodele de invatare :
1.PROGRAME CURENT
in care copilul este invatat pur si simplu niste lucruri (in cea mai mare parte
mecanic)
2. GENERALIZARE in care lucrurile invatate se transpun in viata de zi cu zi
si devin parte a sistemului sau de valori
· Etapele se refera la modul in care se pune in practica terapia:
1. Etapa de pretratament care presupune o schimbare a comportamnetului
vis-a vis de copil a familiei si mediului inconjurator, nu e decat o ajustare
comportamentala a copilului si preluarea controlului asupra comportamnetelor
acestuia (in general aceasta etapa este facuta de parinti in mediul familial si se
refera exclusiv la motivarea copilului sa-si dezvolte anumite abilitati si
comportamente si descurajarea altor comportamente).
2. Etapa de terapie in sine ce inseamna invatarea copilului o multitudine de
cunostinte si dezvoltarea tuturor comportamnetelor deficitare, precum si
trecerea acestora in generalizare astfel incat copilul sa poata folosi la modul
concret ceea ce invata in programele curente.
3. Etapa socializarii , incercarea de integrare a copilului in scoala, in
comunitate. In general aceasta etapa apare dupa o anumita perioada de terapie
(6luni-2ani) atunci cand copilul si-a insusit suficiente abilitati de viata, sociale,
de limbaj, astfel incat in momentul integrarii intr-o gradinita sa aiba cat mai
putine frustrari legate de imposibilitatea lui de a se alinia cu ceilalti copii. In
aceasta etapa copilul se duce la scoala sau gradinita insotit de un „shadow”(un
tutore special pregatit pentru jobul acesta) care il ajuta sa se integreze in
comunitate si apoi continua acasa sa lucreze cu copilul programele curente din
terapie si generalizarea cunostintelor.
Pre-terapia
Pre-terapia presupune 4 tehnici:
1. reflectia situationala (terapeutul, in proimele sedinte trebuie sa-i spuna
autistului ce se afla in jurul sau). Ex.: „Stai pe scaun”, „Mainile tale stau
pe masa”,”masa e maro”,”Intra lumina pe geam”, „Pe masa sunt cuburi”.Mediul
inconjurator este descris in propoziti scurte, la fel toate situatiile concrete in
care se afla copilul.
2. reflectia faciala (terapeutul descrie emotiile copilului reflectate de propria
expresie faciala).Ex: „Plangi. Esti trist/te doare/plangi, esti nervos”,
„Razi, te bucuri, iti place puzzle-ul”.
Acest tip de reflectie il forteaza sa ia contact cu trairile sale.
3. reflectia sunet-sunet sau cuvant-cuvant
Pasul premergator imitatiei este sa-l imitam noi pe el, ca din ritmul lui sa-l
aducem in ritmul nostru. Il imitam ca apoi, cand il simtim maleabil, putin
atent sa-l facem pe el sa ne imite sunetul, ritmul.
4. reflectia corporala (se urmareste ca pacientul sa-si constientizeze pozitia
propriului corp pentru a putea apoi sa imite).
Insistam pe reflectia care a provocat un feed-back din partea lui.
In aceasta perioada trebuie stabilita interactiunea cu copilul, copilul trebuie sa
gaseasca placuta prezenta terapeutilor.
Interactiunea cu copilul autist se face cu pasi marunti . Se incepe prin a imita
copilul (tu il imiti pe el ca el sa devina constient de actele sale, il imiti cand
scoate sunete, il imiti in actiuni). Este mai usor la inceput ca el sa produca
actiuni pe care tu sa le copiezi, decat sa te imite el pe tine.E important sa imiti
cat mai bine inaltimea, volumul si ritmul sunetelor scoase de copil (poti incerca
sa vocalizezi cu un tub de plastic, sa folosesti un microfon de jucarie cu baterii
sau sa gasesti alte moduri de exagerare a raspunsurilor tale). Astfel se incepe o
„conversatie fara cuvinte”unde poti combina imitarea copilului cu adaugarea
unui sunet in plus, s-ar putea ca acesta sa fie surprins de noul sunet. Poti
imita copilul cand merge, sare, bate din picioare si poti insoti toate actiunile lui
cu comentarii de genul: „mergi, iei masina, te intorci, te opresti” sau: „Sare!
Sare! X sare!! S-a oprit!” (cu ritm sau cantat).
Joaca cu copilul trebuie sa fie insotita de cuvinte putine si simple pentru ca
acesta sa le asocieze concret actiunilor si obiectelor. Ideal ar fi sa pastrezi cam
aceleasi cuvinte mereu, astfel copilul poate invata anumite cuvinte. (ex.:
Impingi trenul...trenul merge...uuuu.....s-a oprit”.
COPILUL VA AUZI CUVINTE CARE AU SENS SI SUNT RELEVANTE PENTU
EL IN ACEL MOMENT.
Tot astfel ii arati copilului ca esti constient si interesat de lucrurile pe care el
le face si in timp, copilul va produce sunete si actiuni cu intentia de a te face
pe tine sa le copiezi.
Trebuie sa existe o rutina de joaca (jocuri scurte, repetitive de genul: „cu-cu
bau!” sau „Avion cu motor....” „si ANA face...BUF!!!” sau: „gadigadi....
GADILICI”. Exista un program in ABA care merge pe acest principiu,
program ce se numeste Language Promotion.
O data ce ai gasit o rutina de joaca placuta pentru amandoi poti incerca:
· Sa cresti tensiunea (faci totul mai lent, cu voce tare) apoi faci o pauza inainte
de punctul culminant, astfel incat copilul sa poata anticipa ce va urma
· Sa repeti jocul si sa faci o pauza ajutandu-l pe copil sa arate intentionat ca
vrea sa continui jocul.
Poti incerca si cu cantecele, unora le plac foarte mult (cum ar fi:”Hai la groapa
cu furnici”, „Podul de piatra s-a daramat”...) O data ce ai gasit un cantec care-i
place poti varia viteza si pasul cu acre i-l canti pentru a-i oferi posibilitatea de
a participa. Mai sunt si asa-zisele cantece flexibile, pe care le poti inventa in
functie de nevoile copilului, de ex. „Uite-asa dam din PICIOARE/ Uite-asa dam
din MAINI/...CAP...etc.)
CONDITIILE OPERANTE
In interventia comportamentala, pot fi identificate trei tipuri de invatare, care
sunt: conditionarea clasica, conditionarea operanta si invatarea prin observatie.
Analiza Aplicata a Comportamentului (ABA) se preocupa de comportamentele
care opereaza asupra mediului si au consecinte care afecteaza sansele ca
acestea sa se repete in viitor ( Kazdin, 1994).
Relatia intre comportament si evenimentele din mediu este descrisa prin
principiile conditionarii operante. Aceasta are trei componente:
Antecedentele
Acestea reprezinta stimulii care intervin inainte de aparitia comportamentului,
asa ca acestea sunt ceva ce se intampla chiar inainte de demonstrarea
comportamentului.
Comportamentele
Sunt acte pe care un individ le executa.
Purtarea in sine pe care un individ o are ca raspuns la antecedent.
Consecintele
Evenimentele declansate ca uramare a unui comportamnet.
Principiul dupa care ABA functioneaza este reprezentat de reflexul conditionat
din experimentul lui Pavlov . Pentru o mai buna intelegere , vom prelua tabelul
lui Kazdin ( 1994 ) , care ne confera exemple concrete , banale , de zi cu zi , cu
cele trei componente care stau la baza operarii conditionate ( Antecedent ,
Comportament ,Consecinta ) :
ANTECEDENT COMPORTAMENT CONSECINTA
• Suna telefonul • Raspunzi la telefon • Auzi o voce la capatul
celelalt Tatal ii spune copilului sa faca curat in camera
Copilul face curat Tatal il lauda, ii ofera un premiu.Parintele il atentioneaza pe
copil sa nu manance mancarea pentru ca e stricata
Copilul mananca mancarea Copilul se simte rau, vomita
Fiecare consecinta are un efect asupra unui viitor antecedent (adica telefonul
suna si nimeni nu raspunde la capatul celelaltal firului, dupa cateva incercari
cel mai probabil ca o sa ignoram sunatul telefonului sau o sa-l scoatem pur si
simplu din priza.
In mod uzual acesta este tipicul dupa care ne conducem viata si de asemenea
este tipicul (antecedent-actiune-consecinta)dupa care invatam fiecare dintre
noi din mediu.
Antecedent – comportament - consecinta este schema pe care se bazeaza
terapia comportamentala.
Pentru a folosi aceasta succesiune in modul de invatare al unui copil cu autism
s-a apelat la o tehnica care se numeste DISCRETE TRIAL.
„Daca un copil nu poate invata in felul in care ii predam, atunci trebuie sa ii
predam in felul in care el poate invata”.(Ivar Lovaas)
INVATAREA PRIN DISCRETE TRIAL
Invatarea prin DT (Discrete Trial) este o unitate de invatare care foloseste teoria
conditionarii operationale. Aceasta metoda este des folosita la copiii cu autism
si cu alte dezabilitati. DT-ul se refera direct la componentele conditionarii
operationale descrise mai sus.
Discrete trial este compus din:
SD_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ R_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _SR
(Stimul discriminativ) (Raspuns) (Stimul de intaririre a comportamentului)
ANTECEDENT COMPORTAMENT CONSECINTA
Cand il invatati aceasta va fi metoda pe care o veti folosi intotdeauna.
Folosind invatarea prin DT:
· Comportamentele pot fi manipulate si schimbate intr-o maniera sistematica;
· Copilului ii este clar ce se asteapta de la el si ce se va intampla intr-o situatie
de lectie;
· Coerenta intre terapeuti este mentinuta;
· Colectionarea datelor este simpla;
· Tinerea evidentei progresului in timp este facuta obiectiv;
COMPONENTE DISCRETE TRIAL
1. SD(stimul discriminativ) sau cerinta.
· Instructia sau intrebarea date copilului (ex: „bate din palme”, „ce este?”);
· Semnalizeaza copilului ca se cere un raspuns si ca are acces la recompensa;
· Trebuie dat cu o voce putin mai tare si cu mai multa autoritate, decat o
vorbire normala, mai ales in primele stadii ale programelor;
· Nu trebuie adaugate alte cuvinte sau sunete. SD odata formulat este suficient
pentru raspunsul copilului, daca se adauga alte cuvinte, chiar si unele
gesturi(„hai”,” mai repede” etc), atunci terapeutul slabeste puterea SD-ului,
si in timp pentru obtinerea raspunsului nu va mai fi suficient un SD;
· Nu se foloseste numele copilului inainte de SD;
· Nu se va repeta fara a se finaliza discrete trial-ul.
SD pentru fiecare program va fi prestabilit (se foloseste acelasi SD pentru
aceeasi sarcina) si scris in dreptul programului zilnic si in foaia de observatie
din dosar.
Acesta va trebui sa fie dat la fel (formularea si intonatia) de catre toti terapeutii
pentru a nu provoca confuzie copilului. Exista o singura exceptie care se
intampla mai tarziu, in cadrul generalizarii, unde copilul este invatat ca mai
multe SD-uri inseamna de fapt acelasi lucru. De exemplu am folosit in timpul
programului curent SD-ul „ridica-te” pentru actiunea copilului de a se ridica de
pe scaun iar in generalizare il vom invata ca trebuie sa rasounda cu aceeasi
actiune si daca SD-ul este „ridica-te de pe scaun” sau „haide sus” sau „scoala-
te in picioare” etc.
2. R – raspunsul /actiunea sau comportamentul copilului
· Ceea ce copilul face ca raspuns la SD;
· Criteriile pentru un raspuns corect la SD sunt prestabilite si va fi singurul
raspuns acceptat (ex: SD: „fa pa”-R: copilul ridica mana dreapta si o misca
dintr-o parte in alta);
· Copilul are 3-5 secunde pentru a raspunde. Altfel va fi considerat
nonraspuns,si va primi consecinta negativa „Nu”;Apoi SD-ul se va repeta.
· Nici un alt comportament nu trebuie sa insoteasca raspunsul, cum ar fi
comportamentele auto-stimulatorii, sau dublu raspuns, etc. Daca se vor
accepta, atunci se vor intarii ca atare, adica impreuna.
3. SR – stimulii intaritori pozitivi/consecinta pozitiva/reinforcing
stimulus
· Este o consecinta pozitiva, placuta, oferita atunci cand copilul da un raspuns
corect;
· Reinforcement-ul corect administrat va creste frecvaenta de aparitie a unui
comportament
· Intotdeauna urmeaza unui raspuns corect, imediat. Nu trebuie se existe nici o
intarziere in oferirea premiului in stadiile initiale ale programului.
· Oferirea premiului imediat dupa comportament, va creste intotdeauna
frecventa acelui comportament;
· SR este oferit la raspunsuri corecte, astfel incat, nu va mai fi disponibil in alte
situatii (asta inseamna ca obiectele pe care le are copilul ca premii la lectii, nu
vor mai fi disponibile in afara lectiilor);
· Obiectele pe care copilul le va gasi cu valoare de premiu vor varia de le un
copil la altul, asa ca vor fi selectate dupa criterii individuale.
· Premiile trebuie sa fie usor de oferit pentru a se bucura intr-un timp cat mai
scurt de ele (una cel mult doua secunde), asa ca mancarea este acesibila
pentru a fi mancata repede;
· Premiul verbal („bravo”, „foarte bine”)trebuie sa sune foarte diferit de vocea
folosita pentru SD si pentru consecinta negativa, trebuie sa fie o voce
entuziasmata;
· Premiile din care alege copilul trebuie sa fie variate, pentru a avea un efect
mai mare;
· Cantitati mari de premiu (bucati mai mari), vor avea un efect mai mare, dar
provoaca saturatie repede, de aceea bucatile de premiu vor fi cat mai mici (
ex: o bomboana tic-tac impartita in 8 bucati);
· A nu se confunda un lucru placut de copil cu premiul. Valoarea de premiu
folosit in lectii nu o au multe din lucrurile placute de copil, premiul trebuie se
fie superior, nu doar placut si cu siguranta nu indiferent. Nu se vor face lectii
fara o motivatie corespunzatoare, daca copilul nu reactioneaza la ce ii oferiti
pe tava de premiere atunci cautati un premiu adecvat inainte de a incepe
lectia. In permanenta puneti copilul sa aleaga inainte de inceperea fiecarui
sitting din cel putin 5 variante de premiu;
· Nu se va folosi ca mita, de ex: „Daca faci x primesti asta”. Acest lucru va
functiona foarte bine, insa creaza dependenta, iar copilul va avea controlul,
nu terapeutul.
· Premiul verbal va insotii orice premiu fizic, intotdeauna, si va fi dat si in
situatii de nu-nu-prompt, pentru raspunsul corect promptat;
· Sunt mai multe tipuri de intaritori: - pozitivi si negativi;
- primari si secundari;
Intaritorii primari mai sunt cunoscuti si ca intaritori neconditionati
deoarece nu au nevoie sa fie conditionati de un sistem de invatare. Acestia
sunt intaritorii pe care copilul ii asimileaza cu”placerea” fara a mai fi nevoie sa-
I explicam ceva despre „premiul” respectiv. Cei ami folositi intaritori primari
sunt bauturile si alimentele, trebuie avut in vedere ca acesti intaritori nu sunt
neaparat intaritori tot timpul – de ex. Daca un copil tocmai a mancat o masa
copioasa sau tocmia si-a potolit setea este putin probabil ca tot ce inseamna
bautura sau alimente o sa devina intaritori pentru el in acel moment.
In general intaritorii primari/neconditionati se folosesc foarte tare la inceputul
unui program pentru ca sunt foarte usor de administrat si pentru ca
copilul va sti exact la ce sa se astepte.
Intaritorii primari vor fi secondati de un intaritor secundar intotdeauna.
Intaritorii secundari sunt formati din premii sociale sau premii fizice :
expresii de genul „excelent!!!”, „foarte bine!”, „bravo!” si gadilaturi, raste,
imbratisari etc.
Aceste doua feluri de intaritori/reinforcement-uri se vor aplica
impreuna, ami ales la inceput, astfel incat, ulterior, renuntand la intaritorii
primari sa avemaceleasi rezultate si copilul sa fie la fel de motivat doar de
intaritorii secundari, pe care ii va asocia cu o placere.
Sunt cazuri in care anumiti copii gasesc motivatia intr- o parte din
intaritorii secundari, si intaritorii secundari sa fie, de fapt, pentru ei inatritori
primari. In acest caz folositi intaritorii secundari de genul gadilatului sau alte
jocuri fizice scurte impreuna cu intaritori sociali de genul:”foarte bine!”,
„bravo!!” etc., astfel incat copilul, usor-usor sa aiba nevoie doar de inatritori
sociali, pe care este probabil ca ii va primi mai des in societate decat mancarea
sau bautura, pe care sigur nu le va capata intr-o situatie din viata de zi cu zi.

INTARITORII NEGATIVI se refera la cresterea frecventei unui anumit

comportamnet prin dorinta copilului de a nu i se mai intampla un anumit
lucru (adica intaritorul negativ).Atunci cand copilul se va confrunta cu o
situatie neplacuta ca urmare a unei actiuni a sa, va incerca sa evite sa i se mai
intample acel lucru neplacut.
Ex.: tatal incepe sa tipe la copil (situatie neplacuta) sa-si stranga jucariile si
copilul le strange (comportament), tatal se va opri din tipat (tipatul fiind
intaritor negativ).
Astfel o multime din comportamnetele noastre ca si parinti pot deveni intaritori
negativi pentru copii normali sau autisti.
De exemplu, un copil plange si tipa langa un parinte si isi intinde mainile
pentru a fi luat in brate (situatie neplacuta din punctul de vedere al parintelui
– copilul plange), parintele ia copilul in brate (actiune/comportament) iar
copilul se opreste din plans (INTARITOR NEGATIV pentru parinte care se
bucura ca a rezolvat o problema care-l facea sa se simta prost, respectiv
plansetele copilului).
Partea cea mai proasta a intamplarii este ca foarte probabil, atunci cand
copilul va vrea sa fie luat in brate va plange si va tipa, pentru ca el a primit la
randul sau un intaritor pozitiv de la parinte atunci cand a plans.
CONSECINTA NEGATIVA „NU”
Este folosit imediat dupa un comportament gresit, adica un raspuns incorect
sau un non-raspuns. „NU”-ul se va folosi doar in momentul in care, pentru o
anumita cerinta suntem absolut convinsi ca subiectul poate raspunde si stie
raspunsul, adica in momentul in care sarcina este masterata. Asa ne asiguram
ca el stie cu adevarat sarcina.
Se foloseste o singura data, fara a se repeta pana la un alt SD.
Folosind „NU”-ul copilului ii este clar in legatura cu validitatea raspunsului,
daca a fost corect sau nu si il ajuta sa discrimineze intre diferite raspunsuri.
Folosirea „NU”-ului face ca terapeutii sa fie coerenti in oferirea raspunsurilor in
cazuri de comportament incorect sau de non-raspuns.
Trebuie spus cu o voce neutra spre ferma, calma, fara a ne pierde controlul,
sau a spune de ex al 2-lea „NU” mai dur, etc. Copilul nu trebuie sa se sperie ci
doar sa inteleaga ca premiul nu este disponibil penru ca raspunsul sau a fost
gresit.
CONSECINTA NEUTRA
Este folosita pentru cazurile in care copilul da un dublu raspuns (un raspuns
corect+ unul incorect, sau unul corect+comportament autostimulativ, sau o
forma mai slaba, inferioara a raspunsului corect). Nu este insotita de premiu
fizic, ci doar social ce va suna ceva de genul: „Poti mai bine”.
FOLOSIREA CONSECINTELOR NEGATIVE SI POZITIVE ESTE FOARTE
IMPORANTA PENTU CA SUNT MOTORUL DE MERS INAINTE AL
COPILULUI.
Ajustarea lor trebuie facuta incontinuu astfel incat sa ramana din punct de
vedere motivational la fel de importante pentru copil.
AVERSIVELE
Acestea reprezinta consecinte puternice neplacute, negative, cu efect mai mare
decat premiul, care sunt date copilului imediat dupa comportamente negative,
cum ar fi agresivitatea. Nu se mai folosesc decat in situatii in care
comportamentul copilului este fie periculos, fie extrem de neplacut si nu a
functionat premiul, ignorul, sau o alta varianta. Aceste aversive nu implica
violenta de nici un fel, nici fizica, nici verbala, si nu
se va abuza de ele.
Prin prisma ultimelor adausuri la terapii , asa numitele aversive tind sa fie
folosite din ce in ce mai putin , urmarindu-se renuntarea la ele aproape in
totalitate,dar sunt momente in care anumite doze de aversive sunt foarte
eficiente.
Exemple de aversive: privarea de o jucarie, calculator(ceva placut si dorit de
catre copil), imobilizarea pe scaun, imobilizarea mainilor, pusul la colt, 2-3
secuinde de dus rece etc.
PREMIEREA DIFERENTIATA
· Raspunsuri mai bune, mai apropiate de forma corecta de raspuns vor fi
premiate cu un premiu mai mare, fie ca valoare, fie ca si cantitate (fara a
se exagera);
· Raspunsurile care nu sunt apropiate de target nu vor primi o premiere
foarte mare;
· Criteriile pentru raspuns vor fi stabilite si apoi premiere potrivita.
Trebuie din greu recompensat cel ami bun raspuns pe care il poate oferi
copilul la adta respectiva si trebuie recompensat mai putin orice raspuns care
este sub posibilitatea din acel moment a copilului.
Este foarte important ca toit cei implicati in ajutorul copilului sa stie tot
timpul exact care sunt limitele acestuia, ca nu cumva, dintr-o eroare un
parinte sa considere ca copilul sau stie asta si celelalt parinte sa accepte mai
putin pentru ca nu stie pana unde poate executa copilul sau sarcina.
Toti cei implicati vor comunica tot timpul despre ce face si ce nu face
copilul. In caz contrar putem creea confuzie copilului, pentru ca lui ii este greu
sa inteleaga de ce primeste premiu pentru ca a facut un lucru iar ceilalti nu-l
premiaza pentru acelasi lucru.
PROMPTURILE (AJUTORUL SAU INDRUMAREA)
Sunt modalitatea prin care il invatam pe copil sa execute sarcina.
Il promptam, ajutam pe copil, astfel incat premiul sa fie primit, sa aiba succes
si sa inteleaga ceea ce se asteapta de la el.
Majoritatea sarcinilor vor fi indeplinite in mod mecanic, odata ce va fi
recompensat pentru asta va intelege ca primeste recompensa pentru sarcina pe
care tocmai a executat-o, si in timpva introduce executia sarcinii respective in
viata de zi cu zi.
TIPURILE DE PROMPT:
FIZIC
Este modalitatea de indrumare fizica pentru a-i arata cum sa faca un lucru. In
general se refera la ajutorul mana peste mana, intotdeauna folosind indirect
mana sa. De exemplu sa bata la toba, sa se aplece, sa arate un obiect, sa faca
puzzle, sa imbrace pantalonii.
DEMONSTRATIV, DE IMITATIE
Acest tip de prompt implica imitatia, asa ca el trebuie sa stie sa imite pentru a
ne putea folosi de acest ajutor. Terapeutul demonstreaza sarcina, coopilul
imita si astfel o si rezolva. De obicei imitatia are loc in acelasi timp si este in
oglinda.
REPETAREA
Implica faptul ca tot repetand in sitting un DT pe aceeasi sarcina, cu un acelasi
raspuns, si ajungand la independenta, copilul are experienta recenta a
raspunsului corect, si cel mai probabil dand imediat inca un SD pe aceeasi
sarcina el va raspunde corect.
POZITIONAL
Itemul target este mai aproape de copil, in campul lui vizual.
IN LEGATURA CU UN ALT LUCRU STIUT
Folosim un lucru pe care copilul deja il stie pentru a-l face sa ajunga la
raspunsul corect. Spre exemplu: el stie sa arate rosu si vrem sa-l invatam sa
spuna ca Acela este rosu, incepem cu ce stie:„Arata rosu”- copilul atinge rosu
si este premiat, apoi imediat va fi intrebat „Ce culoare este?” (targetul)- „Rosu”.
VERBAL
I se da raspunsul direct sau indirect pe cale verbala. Ex: La puzzle „Ia alta”,
atunci cand copilul insista cu o piesa gresita; „Ce forma este?”, prompt si
raspuns-„Cerc”etc.
INFLEXIUNEA VERBALA
Se atrage atentia printr-o inflexiune verbala asupra unui cuvant cheie din SD.
De ex.: „Arata cana MARE”.
ALTE TIPURI DE PROMPT
Cum ar fi indicatul, gesturile etc.
Pe masura ce dezvoltati abilitatile copilului o sa fiti nevoiti sa folositi o
multitudine de prompturi deiferite pentru ca sarcinile devin din ce in ce mai
diferite.
CAND SE FOLOSESC PROMPTURILE?
Acestea se folosesc in orice situatie noua pentru copil, si in orice sarcina la
care inca nu s-a ajuns la independenta (sa faca singur), la masterare si se mai
folosesc la regula de NU-NU-PROMPT. Se fac incepand de la ajutor total,
scazandu-se treptat in masura in care copilul incepe sa se descurce si
ajungandu-se la raspuns independent fara prompt.
In general, promptul se acorda cat mai aproape posibil de SD sau in acelasi
timpcu acesta.
Promptingul se foloseste atunci cand se introduce o sarcina noua sau un obiect
nou pentru individ si de asemenea pentru fiecare situatie noua ,in general. In
acest caz procedeul se numeste „mass prompting” si se foloseste ajutorul de
mai multe ori, unul dupa altul (poate fi si de 8-9 ori la rand sau mai mult).
Nu se acorda mai mult ajutor decat are nevoie copilul in acel moment. De
exemplu ultima data cand s-a repetat sarcina (indiferent cu ce terapeut) s-a
folosit un prompt de jumatate de un anumit tip si copilul a raspuns corect.
Data viitoare,chiar daca nu cu acelasi terapeut, nu se va acorda mai mult
ajutor decat acela, nu se mai da inapoi, decat daca copilul nu mai raspunde in
acea situatie.
Copilul NU TREBUIE NICIODATA SA PRIMEASCA MAI MULT DE 2 „NU”-
uri CONSECUTIV. Se va folosi regula de NU-NU-PROMPT, adica in momentul
in care o sarcina este masterata, se da SD-ul si copilul da un raspuns incorect,
un non-raspuns, sau un raspuns incomplet (de „Bine, poti mai bine”) –
primeste „NU”, se repeta acelasi trial, cu acelasi SD – „NU”, iar a treia data se
va acorda ajutor cu premiu doar verbal, nu si fizic – „Bravo, foarte bine”.
Prompturile se vor subtiliza cat mai repede posibil.
Feriti-va de prompturile inadecvate, ex: „Arata masina” si sa va uitati la
aceasta.In timp, el va cauta prompturi de acest gen si cand nu este cazul in loc
sa isi pastreze atentia la item si la terapeut. Fiti atenti sa nu devina dependent
de prompturi. Folosite prea mult timp, in aceeasi forma, in special cele subtile
si verbale il vor face pe copil sa le astepte in loc sa raspunda independent.
Repetati itemii promptati in urmatorul sitting, pana ii invata.
Daca in lectie sau in afara ei ati dat o comanda pe care nu o aveati ca target,
dar pe care copilul nu stie sa o execute, atunci nu treceti mai departe fara sa ii
demonstrati o data sarcina.
Este de preferat sa finalizati sittingul cu o comanda executata independent,
fara prompt, sau cu o forma foarte usoara de prompt, astfel incat copilul sa
inteleaga faptul ca a fost lasat sa plece in pauza dupa un raspuns foarte bun.
Nu se face random rotation (RR) cu itemi care nu sunt stiuti independent,
adica la care se face inca prompt.
FADING PROMPT/RETRAGEREA PROMPT-ULUI
Cand un raspuns la o cerinta a fost promptat de multe ori nu se renunta
brusc la prompt, ci incercam sa retragem promptul usor.
O alta regula deosebit de importanta se numeste „Nu-Nu-Prompt” si se refera
la momentul cand se foloseste promptul dupa ce sarcina a fost introdusa cu
„massprompting”
. Atunci cand sarcina se considera masterata (stiuta de catre subiect in
proportie de 90%-100% ) iar copilul nu o executa (motivul pentru care acesta
nu o face nu este important decat daca este vorba de o suferinta fizica) se
foloseste consecinta negateva „Nu” de doua ori, unde in prealabil s-au dat cate
un SD inaintea fiecarei consecinte si apoi se foloseste promptul o data (copilul
nu trebuie niciodata sa aiba mai mult de doua raspunsuri incorecte,dupa
acestea trebuie ajutat). Dupa ajutorul dat in „Nu-Nu-Prompt”se reia procedeul,
si daca ciclul se repeta de prea multe ori se reintroduce sarcina cu „mass-
prompting”.Ex.: SD: „arata carte”
R: copilul nu se misca, nu executa sarcina (desi eu stiu clar ca stie s-o
execute, sarcina este masterata)
Astept 3 -5 sec apoi spun :„NU”
SD: „arata carte”
R: copilul nu executa
Astept 3 sec vad ca nu executa ii dau consecinta negativa: „NU”
SD: „arata carte” si acum nu mai astept raspunsul lui ii aplic direct prompt.
Dupa ce am aplicat NO-NO-PROMPT urmatorul pas este sa ii dau din nou SD
sa vad daca si-a amintit, daca acum poate sa-mi arate singur. Daca din nou
imi da un raspuns incorect aplic din nou acelasi procedeu: NO-NO-PROMPT, si
daca nici la a saptea oara nu imi raspunde corect la SD aplic massive prompt
pe sarcina respectiva, pentru ca asta inseamna fie ca subiectul n-a masterat
ceea ce am considerat eu ca a masterat, fie ca a uitat si reluam invatarea
sarcinii respective.
O sarcina se considera masterata, invatata daca copilul reuseste sa raspunda
corect la patru sau cinci din cinci SD-uri in sedinte de lectii diferite, la cateva
ore distanta una de cealalta si de asemenea facute cu persoane diferite.
Una dintre cele mai importante tehnici in ABA este „shaping”(modelarea)
sau invatarea prin modelare si este folosita de obicei atunci cand trebuie
invatate anumite comportamente care ar putea sa nu apara niciodata de la
sine si nu au cum sa fie „intarite” si de asemenea nu au cum sa fie ajutate cu
prompt simplu.
Metoda este folosita mai ales in cazul invatarii limbajului de catre copii care
nu stapanesc limbajul, sau nu vorbesc deloc.
Prin „shaping” se va premia orice raspuns similar cu raspunsul asteptat,
dorit (chiar daca este foarte departe de acesta) si se tinde ca in timp sa se
obtina din ce in ce mai mult.
De exemplu: se incearca sa se invete cuvantul „apa”; se da SD-ul „Spune
apa!”,raspunsul : „aaaahhhhhh” si se premiaza pentru ca a facut un efort mare
si este cea mai buna forma pe care o poate in momentul respectiv; a doua zi la
acelasi SD poate va raspunde cu „aaahhh”; ulterior va putea probabil sa spuna
un „aaap” care va fi obligatoriu foarte bine intarit. Dupa ce stim ca el poate sa
spuna „aaap” nu va mai fii premiat pentru nici o alta forma mai slaba decat
aceasta. In timp,dupa mai multe forme mai bune si mai putin bune cu multe
incurajari si insistente el ajunge la forma finala „apa” si nu va mai primi
premiu, intaritor decat pentru aceasta.
Alta tehnica la fel de importanta este cea de „ chaining”( inlantuire ) si este
folosita de asemenea pentru invatarea de comportamente care nu ar aparea de
la sine si tocmai de aceea este foarte greu sa le maresti frecventa.
In general inlantuirea este folosita pentru comportamente care presupun o
imposibilitate de prompting deoarece sarcina dureaza prea mult sau este
complexa. Sarcina este separata in sarcini mai mici in care il poti ghida pe
copil si ajuta sa le duca la bun sfarsit cu prompting.
Spre exemplu o sarcina la care se aplica chaining este „spalatul pe maini”,
care presupune: sa-si suflece manecile, sa dea drumul la apa, sa-si puna
mainile sub apa si sa le ude, dupa care sa ia sapunul si sa-si dea cu sapun pe
maini si sa puna sapunul la loc, sa puna mainile sub apa si sa le frece, apoi sa
inchida apa si sa ia prosopul si sa se stearga pe maini, dupa care sa puna
prosopul la loc. Va trebui ca subiectul sa fie invatat cate o sarcina la doua zile
si sa fie premiat pentru fiecare in parte.
Reguli pentru chaining:
Fiecare sarcina complexa este mult mai usor de invatat daca este impartita
in cateva etape simple, etape ce se invata cu prompt.
Primul lucru ce trebuie facut este analiza fiecarei sarcini si impartirea
acesteia in etape cat mai simplu de invatat prin prompt fizic sau imitativ
Intaritorul/recompensa este oferita copilului pentru fiecare etapa parcursa
De fiecare data cand il invatam o sarcina trebuie sa urmarim un singur
target iar restul sarcinii este facuta cu prompt. Pe masura ce copilul incepe
sa inteleaga ce are de facut se va renunta incet la prompt doar pt. Una din
etape, in timp ce celelalte vor fi parcurse in continuare cu prompt. Atunci
cand copilul a invatat sa execute toate etapele incep sa renunt la
recompensele intermediare si ii ofer premiul doar la terminarea completa a
sarcinii.
Chaining-ul poate fi de doua feluri:
INLANTUIRE INAINTE (cu exemplul de la spalatul mainilor) si
INLANTUIRE INVERSA, la care se apeleaza cand un task este greu de inteles
de copil si pe noi ne intereseaza sa-i captam atentia. De ex. Vrem sa-l invatam
pe copil sa se joace cu un trenulet pe sine. Chaining-ul invers inseamna ca mai
intai o sa-l punem pe copil sa impinga trenul pe sine( cu sina deja facuta si cu
trenul deja aflat pe sina), apoi o sa dam jos de pe sina trenuletul si o sa-l
invatam pe copil cu prompt sa-l aseze pe sina si abia apoi o sa incepem sa
desfacem sina si o sa-l invatam pe copil cum s-o asambleze, sinele scotandu-se
pe rand, pe masura ce invata sa le asambleze.
Avantajele chaining-ului:
- copilul va executa mult mai usor o etapa dintr-o sarcina si va fi ferit de
frustrarile imposibilitatii executarii unei sarcini complexe
- toti tutorii/parintii pot sa se puna de acord asupra etapelor
Diferenta intre shaping si chaining este ca, in cazul shaping-ului premiem cea
mai buna aproximare pe masura ce apare, iar in chaining premiem fiecare
etapa.In shaping raspunsurile care anterior au fost inatrite nu mai sunt cerute
dupa aceea.In chaining toate raspunsurile corecte sunt mentinute ca parti ale
comportamentului final.
TEHNICI ale procesului de invatare:
· Mass Trials/ Procesele in masa
· Discrimination Training/ Antrenamentul discriminatoriu
· Random Rotation
· Expanded Trials/ Procesele extinse
1. MASS TRIALS (sunt exercitii repetate toate avand acelasi
target, exercitii repetate pentru rezolvarea aceleiasi sarcini) Se foloseste
intotdeauna atunci cand introducem un lucru nou (un nou target). Initial toate
exercitiile sunt promptate astfel incat copilul sa invete ce are de facut. Ulterior
promptul este retras gradual pana cand acesta va putea rezolva singur sarcina.
Imediat dupa ce renuntam la prompt copilul trebuie sa execute corect sarcina
(asta inseamna sa dea cel putin 4 raspunsuri corecte din 5).
Ex.: SD1: „MAINILE SUS!”
R: copilul va ridica mainile sus (cu full prompt, este premiat din plin.)
SD2: „Mainile sus”
R: copilul va ridica mainile sus (cu full prompt, este premiat din plin)
SD3: „Mainile sus”
R: copilul va ridica mainile sus (cu full prompt, este premiat din plin)
SD4: „Mainile sus”
R: copilul va ridica mainile sus (cu jumatate de prompt, este premiat din plin)
SD5: copilul va ridica mainile sus (cu jumatate de prompt, este premiat din
plin)
SD6 :„Mainile sus”
R : copilul va ridica mainile sus (cu un sfert de prompt, este premiat din plin)
SD7 :„Mainile sus”
R : copilul va ridica mainile sus fara prompt, este premiat extrem de mult si
material si social si verbal
SD8 :„Mainile sus”
R : copilul va ridica mainile sus fara prompt, este premiat extrem de mult si
material si social si verbal
SD9 :„Mainile sus”
R : copilul va ridica mainile sus fara prompt, este premiat extrem de mult si
material si social si verbal
SD10 :„Mainile sus”
R : copilul va ridica mainile sus fara prompt, este premiat extrem de mult si
material si social si verbal
SD11 :„Mainile sus”
R : copilul va ridica mainile sus fara prompt, este premiat extrem de mult si
material si social si verbal
Cam asa ra trebui sa arate un mass trial. Aici este de subliniat ca toate acestea
pot fi facute intr-un singur sitting sau pe parcursul mai multor sitting-uri, sau
chiar pe parcursul unei intregi sesiuni in siting-uri separate.
Fiecare copil e diferit si in timp ce unii vor avea nevoie de 5 full prompt-uri altii
vor avea nevoie doar de 2.
Inainte de a trece la urmatorul exercitiu sarcina introdusa trebuie masterata
(nu voi targeta un alt item al acestui program pana cand sarcina „mainile sus”
nu va fi masterata ) Asta nu ineseamna ca nu putem introduce targeturi noi la
alte programe (fiecare program in parte are altfel de cerinte).
Nu va speriati ca copilul se va plictisi si nu va mai raspunde, la inceput este
foarte posibil sa se intample asta, dar ulterior o sa invete ca nu se poate altfel.
De aceea trebuie sa fim fermi si consecventi. Atata timp cat face lectii, cat e
antrenat intr-o activitate,copilul nu are voie sa se plictiseasca (sau, cu alte
cuvinte, e dreptul lui sa se plictiseasca dartrebuie sa execute sarcina pe care i-
o dam). Atat la gradinita cat si mai tarziu, la scoala nu o sa-l intrebe nimeni
daca s-a plictisit sau nu, si plictisit sau nu tot trebuie sa raspunda ca si ceilalti
copii. Targeturile invatate una cate una au o eficienta optima.
2. TRAINING-UL PENTU DISCRIMINARE
Atunci cand vom introduce un nou program copilul nu stie nimic
despre lucrurile noi despre care vrem sa-l invatam, si de la invatarea mecanica
il vom invata, la un moment dat (indirect) sa discearna.
Ex.: Programul Receptive Labels (program prin care-l invat pe copil obiectele).
Sa spunem ca incepem prin a-l invata obiecrtul „masina” (el va trebui sa invete
ca obiectul acela cu 3 roti se numeste masina). In prima faza punem obiectul
singur pe masa si incepem mass trials: SD – arata masina; ACTIUNE – copilul
atinge masina cu mana (cu prompt):
CONSECINTA – Materiala+verbala+sociala). Atunci cand copilul arata
masina in orice pozitie de pe masa trecem la etapa urmatoare: mai adaug un
obiect pe masa (de obicei, un obiect neutru) care sa fie foarte diferit de masina,
obiect despre care n-avem de gand sa-l invatam pe copil imediat (ex.: un caiet).
Vom face iar mass trials cu masina si caietul pe masa, targetul meu fiind
masina, nu-i cer niciodata caiet. Cand copilul este pregatit (arata masina
facand abstractie de caiet) trecem la urmatoarea faza. Pana in acest moment
noi nu stim daca copilul a invatat ca obiectul respectiv se numeste masina sau
doar atunci cand aude vocea tutorelui el stie ca trebuie sa atinga masina.
Trecem la etapa urmatoare, si anume introducerea celui de-al doilea target,
total diferit de primul (ex: un pahar). Incepem cu mass trial, apoi adaugam
obiectul neutru(caietul) cerandu-i tot pahar si la final ajungem la faza
discriminarii. In aceasta faza introducem pe masa, in loc de caiet, masina
(primul item), dar noi vom targeta in continuare paharul (o sa-l intrebam
numai despre pahar). Cand suntem siguri ca a invatat paharul putem trece la
etapa Random Rotation (rotirea stimulilor in mod aleator astfel incat sa-l invat
pe copil sa faca diferenta intre diferitele targeturi pe care eu incerc sa-l invat), o
data ii ceri pahar, apoi masina, apoi iar pahar, iar masina(la inceput asta se
face cu putin prompt). Putem schimba si ordinea obiectelor pe masa (ca
nu cumva sa-si creeze o regula, dar el sa nu fi invatat obiectele).
Daca copilul arata corect inseamna ca discrimineaza obiectele.
Ex.: punem masina si paharul pe masa
SD – atinge paharul – full prompt
SD – atinge paharul –1/2 prompt
SD – atinge paharul – 1/4 prompt
SD – atinge paharul – fara prompt
SD – atinge paharul – fara prompt
SD – atinge masina – full prompt
SD – atinge masina – full prompt
SD – atinge masina – 1/2 prompt
SD – atinge masina – 1/4 prompt
SD – atinge masina – fara prompt
SD – atinge masina – fara prompt
In acest stadiu copilul ar trebui sa inceapa sa-si faca o idee despre
discriminarea obiectelor, urmatoarea faza ar arata cam asa:
SD – atinge paharul –1/2 prompt
SD – atinge paharul –1/4 prompt
SD – atinge paharul – fara prompt
SD – atinge paharul – fara prompt
SD – atinge masina – 1/2 prompt
SD – atinge masina – 1/4 prompt
SD – atinge masina – fara prompt
SD – atinge masina – fara prompt
Schimbam din nou ordinea si-l ajutam din ce in ce mai putin:
SD – atinge paharul – 1/4 prompt
SD – atinge paharul – fara prompt
SD – atinge paharul – fara prompt
SD – atinge masina – 1/4 prompt
SD – atinge masina – fara prompt
SD – atinge masina – fara prompt
La urmatoarea schimbare copilul ar trebui sa fie capabil sa discrimineze
obiectele.
Schimbarile de SD trebuie sa ajungeti sa le faceti aleator, pentru ca de obicei
copiii retin ordinea cererii obiectelor si in loc sa fie atenti la obiect vor fi atenti
la regula pe care o prind.
Orice noua sarcina trebuie introdusa la fel, cu mass trials (massive prompt) si
apoi se face Random Rotation cu o sarcina deja masterata.
3. EXPANDED TRIALS – tehnica folosita pentru a ajuta copilul sa discrimineze
si sa ne asiguram ca inavta corect o sarcina. Tehnica consta in a introduce
dupa mass trials (cu massive prompt) pana la 8 comenzi, gradual, comenzi pe
care stie sa le execute cu succes si pe care le folosim ca „distracteri”.
Ex.: TARGET: fa cu mana SD1: Fa cu mana
Distracter: bate din palme SD2: Bate din palme
SD3: Fa cu mana
- dupa ce a fost folosit primul distracter cu succes se trece la folosirea
a doi distracteri (ex.: SD1: Fa cu mana
SD2: Bate din palme
SD3: Mainile sus
SD4: Fa cu mana
- daca raspunsul targetat a fost corect poate aparea si al treilea distracter si
tot asa (pana la 8 distracteri)
Reguli pentru Expanded Trials:
· distracterii trebuie adaugati gradat
· itemul tinta ne intereseaza, pe el punem accent. Daca copilul greseste itemul
tinta trebuie descrescut numarul de distracteri
CRITERIILE PENTU A CONSIDERA UN ITEM MASTERAT
· copilul e capabil sa dicrimineze respectiva sarcina fata de altele de acelasi tip
din acelasi program
· daca copilul este capabil sa faca un Random Rotation cu sarcina respectiva si
cu altele similare
· targetul trebuie dus la indeplinire in proportie de 90%-100%de copil, in doua
sesiuni diferite ca timp( ex.: si dimineata si dupa-amiaza).
Reducerea comportamnetelor inadecvate
Exista cateva metode de reducere a comportamentelor inadecvate, in
general aceste metode se aplica in anumite cazuri si in anumite conditii. De
aceea este foarte important sa vedem ce anume dorim noi, de fapt sa obtinem
in urma reducerii frecventei unor comportamente. Trebuie stabilite clar niste
obiective/targeturi precise.
Vom reduce frecventa comportamentului care este:
· repetitiv si fara sens si dureaza perioade lungi de timp sau copilul il manifesta
la frecventa foarte mare si toate acestea il impiedica sa poata invata sau sa fie
atent la ceeea ce se petrece in jurul lui
· comportamnetul este periculos prin manifestarile lui fie pentru copil, fie
pentru cei din jurul copilului
· comportamentul este pur si simplu inadecvat unei anumite situatii
Daca un anumit comportamnet al copilului se inscrie in oricare din cele de mai
sus ar trebui introdus un program/interventie, care trebuie aplicat in mod
constant si extrem de consecventpentru a reusi intr-adevar sa-l reducem.
Nu vom putea targeta toate comportamnetele inadecvate in acelasi timp,
lucram pe fiecare in parte, pe rand.
Interventiile trebuie implementate, la inceput, pentru acele comportamente
care sunt cele mai periculoase pentru copil sau cei din jurul acestuia si acre
apar cu frecventa cea mai mare. Inlocuim respectivele comportamente cu unele
mai adecvate situatiilor respective.
Pe copilul care-si manifesta frustrarea muscandu-se de mana, de ex., il
invatam sa spuna: „sunt furios/suparat” de fiecare data cand vrea sa se muste,
cu timpul va inlocui comportamnetul.
De obicei agresivitatea si automutilarea se rezolva utilizand ignorul, pentru ca,
de cele mai multe ori, copiii se implica in astfel de comportamente tocmai
pentru a atrage atentia asupra lor, pentru a obtine reactia noastra.
GENERALIZAREA
„Termenul de generalizare a fost investit foarte usor pentru a sugera schimbarile
de comportament adaptate la alte conditii decat cele din cadrul terapiei. Desi
generalizarea poate include o varietate de fenomene, pe langa schimbarile lor de
comportament care duc la situatii, perioade sau peisaje altele decat cele in care
programul comportamental s-a desfasurat” (Kazdi A. 1994 - „Behaviour
Moditification in Applied Settings”).
Generalizarea este o parte deosebit de inportanta a invatarii unui program ABA
de catre un copil. Aceasta este momentul in care abilitatile invatate devin
functionale si pot fi folosite in situatiile din viata de zi cu zi.
Copiii cu autism pot avea mari probleme in generalizarea abilitatilor si a
obiectelor invatate. Tocmai de aceea este esential sa o tratam ca pe orice alt
comportament si sa invatam copilul cum sa o faca.
Cand un program este masterat, invatat este transferat in dosarul de
generalizare. Atunci se continua lucrul la programul respectiv, dar scopul va fi
acela de a invata elemente individuale ale generalizarii.
. Oricum, este importanta testarea abilitatii copilului de a traversa itemii
masterati prin situatii de generalizare.
· Locatia – un program masterat este trecut sistematic prin locatii noi. Mai
multe locatii sunt scrise in foaia de generalizare , iar apoi fiecare este
masterata una cate una. Aceasta ar trebui sa includa faptul ca sta in picioare
sau pe scaun , ca sta pe scaun sau pe podea , in camere diferite , locuri in
comunitate ect.
· Stimuli – stimuli sau materialele folosite pentru invatarea copilului ar putea fi
generalizate in invatarea initiala.Aceasta trebuie continuata.Copilul ar putea
avea nevoie sa lucreze cu materiale noi pas cu pas, introducand un set nou la
un moment dat, dupa care randomizand(rotind) seturile si apoi combinandu-le.
De exemplu daca un copil a invatat sa identifice o varietate de stimuli pentru
forme ,dar acestea au fost mai ales pe cartonase, apoi in generalizare copilul
trebuie sa identifice o forma dintre mai multe pe un cartons , apoi din linii
desenate in diferite forme colorate pe interior , apoi formele din pagina unei
carti , apoi forme ale unor obiecte din carti(sa stie ca o minge este un cerc),
apoi forme ale obiectelor tridimensionale(o carte este un dreptunghi).
· SD – limbajul cu care a fost obisnuit copilul in timpul programului curent,
poate fi foarte specific. De exemplu cand se invata intrebarile sociale , copilul
este invatat sa raspunda la: „cum te cheama ?” , dar nu poate intelege „cum te
numesti ?”, sau „care este numele tau ?”. In generalizare este invatat sistematic
sa raspunda la limbajul alternativ pentru aceasi intrebare. Initial va fi foarte
similar cu SD original , de exemplu: „spune-mi cum te cheama ?” , deoarece
uneori chiar si schimbari minore sunt greu de inteles de catre copil. Alte
elemente ale SD-ului trebuie de asemenea luate una cate una , cum ar fii tonul
,intonatia intensitatea limbajului.
· Raspunsul – uneori copilul va avea nevoie sa invete sa dea raspunsuri diferite
adecvate situatiilor. Ei trebuie sa decida care raspuns este mai potrivit pentru
acea situatie. De exemplu : copilul s-ar putea sa fi fost invatat ca raspuns la
SD-ul „Poti sa-ti gasesti pantofii ?” isi ating pantofii care sunt pe masa in fata
lor. Daca parintele spune „Poti sa-ti gasesti pantofii ?” cand sunt pe cale sa
iasa din casa ,copilul va trebui sa isi ia pantofii , nu doar sa ii atinga.
· Persoana – desi copilul lucreaza cu mai multe persoane la programul de
terapie si astfel generalizarea persoanelor are loc in timpul invatarii , aceste
persoane sunt cunoscute de catre copil. Astfel trebiue sa aiba loc o generalizare
sistematica a persoanelor. Aceasta ar trebui sa inceapa cu adultii cunoscuti
care nu lucreaza cu copilul. Urmatorii adulti sunt cei care intra in casa , si pe
care parintii ii roaga sa ii dea copiluli un SD. Dupa aceea urmeaza copiii cu
care intra in contact copilul autist. In sfarsit copilul trebuie sa raspunda altor
copii pe care ii vede mai rar(la acest punct este bine sa ne asiguram ca acesta a
masterat locatia , stimulul si SDul).
· Premiul – generalizarea premiului , intaritorului , are multe elemente. Cand
copilul incepe sa invete o abilitate noua este nevoie de o frecventa mare a
intaritorului pentru a creste sansele ca aceasta sa se intample. Astfel,
abilitatile sunt insotite de intaritor de fiecare data cand se intampla. Daca
copilul reuseste sa transfere cu succes abilitatea in mediul natural frecventa si
tipul intaritorului pe care copilul o primeste trebuie slabite. De exemplu daca
copilul este invatat cum sa initieza o conversatie simpla , va fi recompensat
pentru fiecare raspuns pe care il da. Astfel, terapeutul spune : „Filmul meu
favorit este Toy Story II ” si copilul spune: „Filmul meu favorit este Alladin” ,
apoi cel mai probabil va fii recompensat cu mancare. Desi intr-o situatie
normala cu un alt copil , acesta nu va primi premiul pentru o afirmatie
reciproca. Frecventa recompenselor va trebui sa scada gradual, pentru ca un
comportament constant recompensat va disparea odata cu disparitia
recompensei. Daca scoatem recompensa brusc si definitiv copilul nu va mai
raspunde.
Reducerea frecventei recompensei se va face sistematic schoimband
programul de recompensa.
Exista 4 programe diferite de recompensa:
1. RATIA FIXA – copilul va fi recompensat dupa un set de raspunsuri
corecte – ex.: ratia fixa de 3 inseamna ca va fi recompensat la fiecare 3
raspunsuri corecte.
2. INTERVAL FIX – copilul e recompensat la raspunsuri corecte dupa un
timp fix – acesta e folositor pentru raspunsuri lungi (joc de puzzle sau
alte activitati ce se intind pe mai mult timp). Un interval fix de 30 sec.
inseamna ca subiectul va fi recompensat la fiecare 30 sec.
3. RATIE VARIABILA – ratie variabila de 3 inseamna ca copilul este
recompensat la aproximativ 3 raspunsuri (poate fi recompensat dupa 2
sau 4 raspunsuri), aleator.
4. INTERVAL VARIABIL – recompensa este data la un interval
aproximativ.
Adesea, cand copilul invata noi aptitudini el este intr-un mediu linistit, cu
putine elemente care sa-i distraga atentia. Insa, copilul va trebui sa invete sasi
demonstreze abilitatile in viata de zi cu zi, chiar daca se intampla si alte
lucruri in jurul lui care-i distrag atentia.
Astfel, se incepe cu un nivel scazut de distracteri (radioul in surdina,
volum mediu, volum mediu + o persoana plimbandu-se prin camera, pana
cand va trebui sa execute sarcina avand mai multe persoane in camera si
radioul dat tare).
GENERALIZAREA NU SE CONSIDERA A FI MASTERATA PANA CE
COPILUL NU VA FI APT SA RASPUNDA LA UN SD SCHIMBAT PENTU
ACEEASI SARCINA, IN ORICE LOCATIE.
Procesul de generalizare continua, toate programele curente vor trece,
pe rand, in generalizare.
In functie de nivelul copilului, generalizarii ii este alocata de la jumatate de
ora la 1-2 ore pe zi.
FRECVENTA GENERALIZARII este in functie de cat de bine raspunde copilul
(daca executa cu usurinta anumite comenzi in anumite locatii, vom muta
aceleasi comenzi in alte locatii sau vom mai adauga un element de dificultate si
in functie de cum se descurca copilul generalizarea acelui program va fi facuta
mai rar sau mai des). Un program de generalizare se repeta cam o data la trei
zile, sunt programe care se generalizeaza 1/saptamana si altele care se
generalizeaza zilnic.
O data ce copilul a dobandit o abilitate, daca o demonstreaza in societate si
daca primeste recompensa natural, atunci comportamentul se pastreaza. Ex.:
invata copilul sa spuna „buna” cand vede pe cineva si el va fi recompensat
spunandu-i-se „buna” inapoi.
Fiecare program trebuie facut cu suficiente exemple (materiale si
oameni). Ex.: daca copilul a invatat notiunile de „lung” si „scurt” cu 2 sfori,
lung si scurt nu pot fi considerate masterate pana ce copilul nu poate identifica
pe cel lung si pe cel scurt la orice obiect. Daca copilul lucreaza cu cativa tutori
aceasta va face mai usoara tranzitia catre alti oameni.
Fiecare program progreseaza folosind „eventualitati aleatoare”.
Adica, daca un item dintr-un program este masterat, recompensa pentru acel
program se schimba. In loc ca el sa fie recompensat pentru fiecare raspuns, va
fi recompensat la al 2-lea, la al 3-lea. Copilul nu va sti cand va primi
recompensa si va continua sa-si demonstreze abilitatile, asteptand-o. Practic,
posibilitatea de a fi recompensat e absolut aleatoare din punctul lui de vedere.
Abilitatile trebuie mentinute in timp. O data ce un item este masterat
intr-un program, el este in mod regulat testat in sesiuni. Ex.: daca copilul
invata numele formelor si targetul este „patrat” iar copilul a invatat deja „cerc”
si „triunghi”, ele vor fi testate in fiecare sesiune, separat de „patrat”. Asta
inseamna ca copilul generalizeaza in timp.
Unii copii pot generaliza cateva domenii fara predare, altii au nevoie ca fiecare
element al generalizarii sa fie predat sistematic. Rata in care copilul invata sa
generalizeze va determina frecventa de predare.
GRESELI FRECVENTE
· Nu toate discrete trial-urile (DT) sunt incheiate
· Folosirea in exces a numelui copilului poate duce la frustrarea
acestuia cand isi aude numele(numele sau devenind un substitut
pentru: „PREGATESTE-TE”)
· Sa nu ii ceri contactul vizual atunci cand este necesar, indeosebi in timpul
lectiilor
· Necaptarea atentiei copilului in timpul SD-ului
· Nerecompensarea copilului pentru comportamentele adecvate in care se
angajeaza (ex.: vine singur la lectie, se sterge la gura etc.)
· Nefolosirea corecta a regulii NO-NO-PROMPT-NO-NOMASSIVE PROMPT
· Nepromptarea indeajuns a itemilor nou introdusi
· Oferirea recompensei pentru un raspuns promptat
· Negradarea promptului (neutilizarea promptului minimal, a celui mai putin
intruziv)
· Lipsa de creativitate in alegerea recompensei
· Lipsa programarii generalizarii (generalizarea e cea mai importanta parte a
terapiei, nu o ignoram, nu o amanam)
· Acceparea dublului raspuns (raspuns corect+autostimulare sau raspuns
gresit+autocorectie)
· Asteptarea mai mult de 3-5 secunde pana la aparitia consecintei
· Lipsa criteriilor clare de raspuns
· Promptarea dupa consecinta, in loc sa-l promptzi
simultan/imediat dupa prezentarea SD-ului
· Neintroducerea de itemi, programe noi cand cele curente sunt masterate
· Prea multi itemi/programe curente
· Nestructurarea timpului liber, de joaca al copilului
· Lungirea inutila a sitting-urilor ce duce la pierderea atentiei
copilului sau reducerea motivatiei pentru raspunsuri clare,rapide
· Nerespectarea distantei fata de copil in timpul sitting-ului ( nu trebuie sa stai
nici prea aproape de elpentru ca va devein dependent de prezenta ta, nici foarte
departe pentru ca mainile tale trebuie sa ajunga cu usurinta la el pentru a-i
oferi recompensa, pentru a-l manevra atunci cand este cazul)
· Sa-l lasi sa se ridice de pe scaun in timpul lectiei, sau sa fuga din fata ta (in
cazul lectiilor care se fac in picioare)
· prezentarea cerintei (SD) inainte sa-i captezi atentia
· trasul copilului de haine, de maini (il manevrezi din umeri, il
impingi de la spate, nu-l bruschezi)
· folosirea unui limbaj pe care nu-l poate intelege, folosirea cuvintelor cu sens
figurat
ABA= Applied Behavior Analysis (Analiza Comportamentului Aplicata );
este o terapie comportamentala conceputa de catre dr. Ivar Lovaas in urma
studiilor pe copii si adolescenti care sufereau de autism;
TERAPIE COMPORTAMENTALA= reprezinta un ansamblu de „tehnici
bazate pe teoriile invatarii si pe descoperirile psihopatologiei cognitive”( Ion
Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha, „Psihoterapii scurte”);
SITTING= termen imprumutat din limba engleza care reprezinta acel
interval temporal in care se desfasoara lectia din cadrul terapiei si care se
situeaza intre pauze scurte de joaca; in cadrul unui sitting se comenzi si se
acorda intaritori, recompense, iar comenzile se dau apartinand numai unui
singur program ( nu se amesteca programele in cadrul aceluiasi sitting decat in
situatii exceptionale cu scopul de a acorda prompt, ajutor);
PROMPT= este acel ajutor acordat de catre terapeut sau de catre asistentul
acestuia (daca este cazul) cu scopul de a-l invata pe subiect modul in care
trebuie sa raspunda la comanda data, sau in care sa indeplineasca sarcina;
CHAINING= termen imprumutat din limba engleza - inlantuire reprezinta
acea tehnica folosita in cazul unor programe ABA prin care se secventializeaza
o sarcina mai lunga, se desparte in mai multe componente pentru a putea fi
indeplinita;
SHAPING= termen imprumutat din limba engleza – formare,
modelare,reprezinta acea tehnica folosita in cazul programelor ABA, si in
abordarea autistilor in general, prin care se accepta si se recompenseaza cea
mai buna forma de raspuns pe care subiectul o poate acorda in momentul
respectiv, si se va incerca in permanenta sa se obtina un raspuns din ce in ce
mai bun;
TUTORE= persoana care aplica terapia ABA si se ocupa si cu ingrijirea
si supravegherea copilului autist pe parcursul acesteia;
SHADOW= termen imprumutat din limba engleza - umbra, persoana
specializata care insoteste copilul autist la gradinita sau scoala in vederea
adaptarii acestuia.
PROGRAMELE DE BAZA
Un program este alcatuit din 2 sitting-uri ( a cate 2-4 miniute fiecare) cu
pauza intre ele de 2-3 minute.
Copilul trebuie incurajat sa termine repede lectia si astfel el va veni cu
placere si-si va da silinta.
Principalele programe, pe baza carora se construiesc altele din ce in ce mai
complexe sunt:
1. MATCHING/ POTIVIRE
Materiale necesare: seturi de cate 2 obiecte identice
Seturi de cate 2 poze identice (de obicei sunt
fotografiate aceleasi obiecte care au fost folosite in primul stadiu)
Cartonase colorate, litere, cifre
Obiectivul programului: identificarea obiectelor identice
SD: „POTRIVESTE” sau „POTIVESTE X”(pentru a se familiariza
copilul cu eticheta obiectului/denumirea lui,chiar daca in prima faza nu
o sa-i retina denumirea)
PROMPT FIZIC
RASPUNS FIZIC (copilul impinge obiectul in fata obiectului identic)
I stadiu se termina cand copilul a masterat 30 de obiecte, apoi se trece la
al ii-lea stadiu si tot asa.
I. Potrivirea 3D la 3D (obiect la obiect)
II. Potrivirea 2D la 2D (poza la poza)Potrivirea 3D la 2D (poza la obiect)
III.Potrivirea 2D la 3D (poza la obiect)
IV. Potrivire 3D la 2D (obiect la poza)
V.Potrivire de culori (pe cartonase)
VI. Potrivire de forme
VII.Potrivire de cifre (1-9)
VIII. Potrivire de litere
IX. Potrivire cuvant la cuvant (se incepe cu cuvinte din 2-3 litere)
X.Potrivirea cuvantului la obiect
XI. Potrivirea obiectului la cuvant
O data ce un stadiu este masterat il trecem in generalizare.

AVANTAJELE TERAPIEI ABA

„Interacţiunile sociale, care sunt un lucru natural pentru majoritatea

oamenilor, pot fi terifiante pentru persoanele cu autism. Copil fiind eram ca un
animal care nu are instincte care să îl orienteze; trebuia să învăţ prin
încercare-eroare. Observam mereu, încercam să stabilesc cel mai bun mod de a
mă comporta, dar nu reuşeam niciodată să mă integrez. Trebuia să mă
gândesc la fiecare interacţiune socială. Când alţi studenţi erau în delir după
Beatles, eu numeam reacţia lor un FSP – fenomen social interesant. Eram un
cercetător care încerca să înţeleagă comportamentul băştinaşilor. Voiam să
particip, dar nu ştiam cum să o fac… Toată viaţa am fost un observator şi
întotdeauna m-am simţit ca o persoană care priveşte din afară. Nu puteam lua
parte la interacţiunile sociale din liceu…” (Grandine, 1995, pag.132)
Tulburarea de Spectru Autist nu este o „boală”, așa cum este pneumonia sau
hipertensiunea, ea implică afectarea dezvoltării normale a copilului. Este vorba
de o serie de afecțiuni, care implică o diminuare a dezvoltării psihice și/ sau
psihologice a copilului, perturbând evoluția acestuia. Lucrul care îl deosebește
pe un copil suferind de Tulburare de Spectru Autist de un copil tipic de aceeași
vârstă este tocmai ceea ce nu se vede, creierul. De aceea TSA se mai numește și
„ dizabilitate invizibilă”.
Copii care suferă de autism pot prezenta probleme mai severe sau mai puțin
severe în ceea ce privește abilitățile de comunicare, abilitățile sociale sau
probleme comportamentale. Unii copii care suferă de autism pot prezenta un
retard din punct de vedere mintal.
Terapii complementare si alternative pentru tratarea tulburarilor din
spectrul autismului

1. Terapiile creative oferă copilului posibilitatea de a se exprima liber, într-un

mediu securizat fără să simtă presiunea de a căuta cuvinte potrivite pentru
lucrurile pe care le trăieşte. Terapiile creative utilizează imaginile prin
intermediul picturii, modelajului, colajului, nisipului, sunetului pentru a
înţelege mai bine lumea interioară şi exterioară.
Abordarea este una centrată pe copil, pe nevoile şi dorinţele sale, luând în
considerare contextul în care copilul trăieşte.
Tulburările din sfera integrării senzoriale sunt des întâlnite la copiii cu
dizabilităţi/dificultăţi de învăţare şi/sau tulburări neurologice aşa cum este şi
autismul.
Scopul acestor terapii este:
- îmbunătăţirea motricităţii fine şi grosiere
- dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă
- dezvoltarea abilităţilor de a se juca cu plăcere cu o altă persoană
- dezvoltarea abilităţilor de a se deschide emoţional şi de a-şi exprima propriile
trăiri şi dorinţe
- diminuarea stresului şi a anxietăţii
- învăţarea bazelor comunicării cu o altă persoană
- stabilirea unei legături cu o altă persoană
- diminuarea efectelor secundare ale disfuncţiei de integrare senzorială,
inclusiv anumite stereotipii
- învăţarea construirii unui joc, a unei poveşti etc. descoperind propriile limite
şi capacităţi
Mediul este amenajat astfel încât să îi ofere copilului siguranţa şi să-i permită
să se exprime liber, să experimenteze diverse situaţii şi emoţii. Utilizarea
mediul artistic ajută şi la accesarea diferitelor experienţe şi la un nivel
sensorial (parfum, textura, melodii etc) si ajuta mult aria motricitatii fine.
De cele mai multe ori, copiii cu disfuncţii de integrare senzorială
experimentează probleme în ceea ce priveşte simţurile tactil, olfactiv, auditiv,
gustativ şi/sau vizual., la acestea se adaugă dificultăţi în ceea ce priveşte
mişcarea, coordonarea şi conştientizarea propriului corp în spaţiu.
Astfel, aceste persoane pot fi extrem de sensibile la anumite texturi, sunete,
mirosuri şi gusturi, la anumite haine, la diverse parfumuri, la anumite
mâncăruri, sau chiar la anumite zgomote obişnuite ce le pot provoca
disconfort.
a. În cazurile în care avem de-a face cu disfuncţii de integrare senzorială,
creierul pare să nu fie capabil să sorteze stimulii de fond şi să delimiteze ceea
ce este cu adevărat important. Acest lucru duce de cele mai multe ori la o
suprastimulare, la o supraîncărcare cu informaţii senzoriale.
De aceea, terapia prin integrare senzorială este utilă copiilor cu dificultăţi de
învăţare (cu diferite dizabilităţi dar în special celor care manifestă tulburări din
spectrul autist), ajutându-i să proceseze informaţiile provenite prin diversele
canale senzoriale. Pe lângă stimularea simţurilor vizual, auditiv, gustativ,
olfactiv şi vestibular, această terapie include stimularea simţului tactil şi
simţului proprioceptiv pentru îmbunătăţirea echilibrului şi dezvoltării motorii.
Un principiu important este promovarea câştigării independenţei, ajutând
copilul să depăşească pasivitatea.
b. Terapia ocupaţională are următoarele arii principale: responsabilizare,
independenţă şi capacitatea de a reacţiona adecvat în diversele situaţii de viaţă
cotidiană, formarea deprinderilor de autoîngrijire şi igienă personală,
dezvoltarea abilităţilor de muncă, joc, petrecerea timpului liber, educarea şi
dezvoltarea capacităţilor cognitive, dezvoltarea şi antrenarea motricităţii,
formarea imaginii şi încrederii de sine, şi dezvoltarea abilităţilor de relaţionare
interpersonală.
Recuperarea prin terapie ocupationala imbraca mai multe forme: terapia prin
invatare, ludoterapia si ergoterapia.
Ergoterapia sau activitatile de tip lucrative sunt un mijloc de exprimare,
permitand persoanei sa creeze in realitate ceea ce a vazut, trait sau imaginat.
Activitatile ergoterapeutice implica gandire, planificare, presupunere si alegere,
pentru ca la finalul activitatii, persoana cu handicap sa fie mandra ca a creat o
jucarie, un panou decorativ, sau un obiect util. Acest lucru le da un sentiment
revigorant si le confera un simt al realizarii si increderii in sine, contribuind la
structurarea statutului si rolului persoanei, recunoscute din punct de vedere
social.
Activitatile ergoterapeutice cu ajutorul uneltelor, ajuta la dezvoltarea
membrelor superioare si contribuie la progresul capacitatilor de coordonare. In
general, prin activitatile de ergoterapie se obtine progresul si nu regresul
personalitatii umane, fie ea cu handicap sau nu.
Activitatile ergoterapeutice pun accentul pe reeducarea gestualitatii, a
indemanarii, invatarea unor deprinderi noi, utile, dezvoltarea expresivitatii,
readaptarea/ adaptarea la efort. Activitati ca desenul, pictura, modelajul sunt
foarte importante in dezvoltarea proceselor gandirii, pentru o mai buna
coordonare oculara si manuala, pentru dezvoltarea motricitatii fine (dactilo-
pictura si modelaj).
c. În meloterapie se utilizează toate faţetele muzicii (cântat, improvizat, ritm,
scriere de poveşti, mişcare şi sunet, discuţii) şi artele plastice pentru a ajuta
copilul să depăşească anumite greutăţi, pentru a-şi păstra sănătatea şi
îmbunătăţi calitatea vieţii, pentru a-şi dezvolta nivelul de funcţionare pe
diverse arii precum funcţionare cognitivă, abilităţi motrice, dezvoltare
emoţională şi afectivă, comportament şi abilităţi sociale.
Cu ajutor sunetelor muzicale copiii traiesc o serie de experiente care țin în
primul rând de ascultare, în timpul acestor sedințe s-a demonstrat ca scade
tensiunea, agitația motorie, durerile, tensiunea musculară. Muzica le da
copiilor sentimentul de siguranta, ii calmeaza.
Pe baza acestei terapii se îmbunatateste starea fizica si mintala a copilului, se
poate imbunatati coordonarea, atentia si capacitatea de concentrare.
Deoarece copiii autisti sunt hipersensibili la stimuli externi, ei tind sa aiba o
afinitate puternica pentru a asculta muzica si pentru a canta la instrumente
muzicale. Cercetarile specialistilor despre influentele muzicii asupra copiilor
diagnosticati cu autism au demonstrat beneficiile utilizarii acestei terapii ca
mijloc de sprijinire a abilitatilor de vorbire si de mentinere a unui contact
vizual mai bun.
Astfel, desi rostesc foarte putine cuvinte sau nu vorbesc deloc, copiii cu
autism sunt receptivi la muzica, si chiar pot canta. Scopul folosirii muzicii nu
il constituie cel de obtinere de performante, ci de a-i invata sa comunice,
pentru ca ei au capacitatea de a recunoaste tonalitatile si tind sa aiba
aptitudini extraordinare pentru muzica.
Prin melo-terapie se poate crea un cadru securizat in care copilul invata nu
numai sa comunice, dar si diverse sarcini, invata sa respecte reguli sau
conventii sociale. De exemplu, daca cel mic nu executa contactul vizual,
jocurile muzicale care presupun sa-l priveasca pe terapeut pot ajuta in acest
sens. De asemenea, pot fi utilizate instrumente simple, cum ar fi tamburina
sau un clopotel, jucandu-te cu ele exact langa capul tau, in fata copilului, in
felul acesta, cel mic devine mai confortabil in privinta contactului vizual. Este
indicat sa fie cautate cantece apropiate varstei lui pentru a le folosi in a-l ajuta
sa invete cuvinte si semnale ale corpului. Pot fi create cantece repetitive pe care
copiii sa le invete. in plus, cuvintele cantecului pot crea o modalitate prin care
copilul sa-si comunice nevoile sale prin cantec.
d. Ludoterapia – copilul cu TSA trebuie îndrumat sistematic şi sub aspect ludic
spre acel nivel funcţional în care se poate juca singur fără monitorizarea sau
supravegherea unui adult. În cazul acestora cel mai înalt nivel de joc este
jocului simbolic cu sau fără prezenţa obiectelor, deoarece acesta solicită
stimularea imaginaţiei şi creativităţii partenerilor de joc. Pentru eficientizarea
acestui tip de joc, care trebuie să aibă un început şi un final bine determinat
(se poate folosi un cronometru, pe care să îl pornească copilul; de asemenea se
pot stabili locuri speciale destinate jocului/jucăriilor (ferma cu animale,
bucătăria etc.). La început copilul învaţă să se joace într-un singur loc, iar
după terminarea activităţii se mută în alt spaţiu amenajat care cuprinde alt tip
de joc.
e. Terapia prin arta reprezinta imbinarea dintre arta si terapie. Aceasta
faciliteaza exprimarea si dezvoltarea creativitatii, dezvoltarea abilitatilor de
socializare si relationare, ajuta la cresterea increderii in sine si la reducerea
stresului.
Pentru copiii si persoanele care sufera de TSA terapia prin arta reprezinta o
modalitate excelenta de exprimare. Copiii si persoanele diagnosticate cu autism
prezinta dificultati la nivelul limbajului, receptiv si expresiv, si de multe ori se
gasesc in incapacitatea de a folosi vorbirea pentru a comunica, pot avea un
vocabular sarac (exista si cazuri de copiii care nu folosesc nici un cuvant), nu
pot intelege nuantele din exprimare, notiunile abstracte sau chiar glumele. S-a
constatat totusi ca foarte multi dintre acesti copii prezinta o gandire vizuala,
adica proceseaza informatia in imagini. De aceea terapia prin arta ii poate ajuta
sa isi dezvolte o gama larga de abitilati printr-o maniera mai accesibila pentru
ei decat prin limbajul vorbit.
2. Kinetoterapia
Copiii cu tulburare din spectrul autist pot avea deficienţe în ceea ce priveşte:
forţa musculară, coordonarea, echilibrul, însuşirea deprinderilor motrice de
bază şi utilitare, funcţiile senzorio-motrice, motricitatea fină şi capacitatea de
relaxare. Un program de kinetoterapie complex îi ajută pe copii atât prin
exerciţiile practicate cât şi prin atitudinea de relaţionare susţinută de către
kinoterapeut, să-şi cunoască mai bine propriul corp, să se integreze mai bine
în mediul înconjurător şi să relaţioneze mai bine cu ceilalţi oameni.
Obiectivele urmărite prin programul kinetoterapeutic sunt:
• Dezvoltarea motricităţii generale (a aptitudinilor motrice şi a deprinderilor
motrice);
• Dezvoltarea motricităţii fine şi a îndemânării motorii, necesare autoservirii şi
diverselor activităţi cu caracter practic;
• Educarea echilibrului static şi dinamic;
• Educarea ritmului şi a coordonării mişcărilor;
• Dezvoltarea dominanţei laterale;
• Dezvoltarea capacităţii de percepţie, orientare şi organizare spaţio-temporală;
• Formarea percepţiei corecte a schemei corporale.
În programele de kinetoterapie, abilităţile sociale, emoţionale, cognitive şi
comunicarea sunt “exersate” la fel ca şi aptitudinile motrice.
Activităţile motrice sunt o componentă importantă a programelor educative,
mişcarea ajutând copilul nu doar din punct de vedere motric, ci şi emoţional şi
social.
S-a dovedit, de asemenea, că exerciţiile fizice intense au dus la diminuarea
agresivităţii şi autoagresivităţii, a autostimulării, a comportamentului
hiperkinetic şi a stereotipiilor la copii autişti.
De asemenea, exercițiile fizice duc la diminuarea agresivității ți
autoagresivității, a autostimulării, a comportamentului hiperkinetic și a
stereotipiilor. Reducând aceste elemente, copiii se vor putea integra mai bine în
mediul social înconjurător.
Pentru ca rezultate să fie pe măsura așteptărilor și ședințele să se desfășoare
normal, specialiștii trebuie să aibă ca metodă principală de învățare, jocul.
Astfel ca şedinţele de terapie vor consta în jocuri iniţiate fie de terapeut fie
de copil, care să conducă către un obiectiv terapeutic precum cel al dezvoltării
motricităţii generale (a aptitudinilor motrice şi a deprinderilor motrice),
dezvoltării motricităţii fine şi a îndemânării motorii, necesare autoservirii şi
diverselor activităţi cu caracter practic, educării echilibrului static şi dinamic,
educării ritmului şi a coordonării mişcărilor, dezvoltării dominanţei laterale,
dezvoltării capacităţii de percepţie, orientare şi organizare spaţio-temporală și
formării percepţiei corecte a schemei corporale. La început, exerciţiile sunt mai
mult de tip static, urmărindu-se cu timpul să devină cât mai dinamice,
desfăşurate pe distanţe din ce în ce mai mari – de la interacţiunea într-un colţ
al camerei către toată camera.
3. Terapia 3C este o terapie practica ce se realizeaza prin exercitii fizice
specifice. Aspectul esential este ca terapia 3C functioneaza – exista multi copii
recuperati psihomotric cu ajutorul ei si speram ca vor exista si mai multi in
viitor.
Terapia 3C construieste la copilul autist comportamente adaptative bazate pe
abilitati psihomotrice de baza.
Scopul terapiei este de a invata sa mearga corect, sa alerge, sa manipuleze
obiecte, sa mearga in echilibru pe o barna, sa schimbe voluntar directia
mersului, sa constientizeze utilitatea miscarilor invatate si valoarea lor practica
si contextul in care se afla si prezenta celor din jur. Totodata poate invata ce
inseamna disciplina si ca anumite comportamente nu sunt permise.
Toate exercitiile vizeaza concentrarea atentiei si constientizarea contextului. Ele
sunt dublate de comenzi verbale scurte – care vor fi specificate pentru fiecare
exercitiu in parte. Pentru fiecare copil este necesara prezenta unui partener – o
persoana care sa asiste copilul pe durata programului de exercitii, acesta va fi
de preferat o persoana apropiata copilului – un parinte, o ruda, un prieten, un
terapeut voluntar. Partenerul va fi asezat langa copil, va asigura, cand este
nevoie, promptarea si va colabora cu copilul la unele exercitii.
4. Terapia asistată de animale la copiii diagnosticați cu tulburare din spectrul
autist
„O intervenţie direcţionată, deci cu un scop bine definit, în care un animal,
care întruneşte anumite criterii devine parte integrantă a unui proces de
tratament. Terapia asistată de animale este realizată şi/sau coordonată doar de
către personal instruit în domeniu. Poate fi realizată într-o varietate de medii şi
poate fi individuală sau de grup. Procesul de realizare trebuie să fie
întotdeauna documentat şi evaluat, necesitând supervizarea de către un
profesionist." (Delta Society, 2005).
Beneficii în terapia pentru tulburare din spectrul autist
Motivație și participare - s-a demonstrat faptul că animalele au abilitatea de a
motiva persoanele să se angajeze și să participe în mod constructiv la activități,
care în alte circumstanțe nu le-ar fi făcut cu plăcere (Chandler, 2005 apud
Turner, 2011). Factorul motivațional este deosebit de important în cazul
copiilor, întrucât în cazul lor recompensa trebuie să fie cât mai apropiată de
sarcina pe care o realizează, sau ideal, să fie cuprinsă în sarcină, astfel încât
apoi va apărea motivația intrinsecă de a realiza acea sarcină. În funcție de
scopurile din terapie, se pot crea activități în care este implicat direct sau
indirect și animalul, sau la care acesta asistă.
Relație terapeutică - prezența unui animal la întâlnirile cu copii le oferă
acestora un mediu familial, sigur și predictibil - caracteristici de care copiii cu
tulburare din spectrul autist au nevoie pentru a înțelege și a funcțioana la
capacitatea lor maximă. In cazul izolarii sociale, ceea ce la persoanele cu TSA
apare, animalele au darul de a oferi oportunități de interacțiune socială
pozitivă. A fost propusă ideea că persoanele cu TSA au o anumită recitență față
de oameni, dar nu și față de animale. Astfel, animalul poate fi folosit ca un
ajutor în crearea unei legături între peroana cu TSA și altă persoană.
Comunicare - s-a observat că un animal de terapie are darul de a-l încuraja și
motiva pe copil să își îmbunătățească abilitățile de comunicare funcțională -
adică, de a exprima ceea ce dorește, de a fi atent la ceea ce comunică celălalt
(verbal sau nonverbal), de a se angaja în interacțiuni sociale cu alții. (de ex. îi
dă comenzi câinelui, îi cere să îi aducă anumite obiecte, este atent la mișcările
câinelui pentru a-l urma, îi cheamă la joc, povestim despre câine, etc.) Apoi
aceste abilități pot fi transferate la activități desfășurate împreună cu alți copii,
astfel încât copilul cu TSA să le exerseze în context real.
Reglare emoțională și abilități sociale (comportamente pro-sociale) - în timpul
unei ședințe de terapie comportamentul animalului va fi controlat de către
conductor astfel încât să fie predictibil, adică să nu se modifice de la o ședință
la alta. Acest lucru le oferă copiilor un sentiment de siguranță și le dă
posibilitatea de a se regla emoțional mai ușor. În cele mai multe cazuri copiii
sunt mult mai dispuși să ofere exemplele atunci când personajul la care se
referă este un animal, decât dacă este un adult sau copil.
Reducerea problemelor de comportament - prin probleme de comportament ne
referim, printre altele, la agersivitate, auto-agresivitate, incapacitatea de a-și
menține atenția în sarcină, hiperactivitatea, auto-stimularea, opoziționismul. În
studii s-a găsit faptul că simple prezență a animalului a redus semnificativ
comportamentele agresive la copiii cu TSA. Acest lucru s-ar putea datora
efectului de calmare pe care îl are prezența unui animal.
Integrare senzorială - Copiii cu tulburare din spectrul autist au pe lângă
deficiențele sociale și de limbaj, și deficiențe în ceea ce privește percepția
senzorială - pot fi hipersensibili sau hiposensibili la anumiți stimuli (ex. sunete,
lumini, atingeri, gusturi, mirosuri). Din cauza aceste dereglări a percepției pot
apărea probleme de comportament, cele mai cunoscute fiind autostimulările,
care interferează cu buna desfășurare a terapiei, dar și cu integrarea copilului
în anumite medii. Prezența animalului oferă contextul perfect pentru a-l
desensibiliza pe copil, adică să devină mai puțin sensibil și mai puțin deranjat
de anumiți stimuli (ex. textura blănii, lătratul câinelui, mirosul bobițelor
câinelui) - asta în măsura în care copilul are o relație bună cu animalul, are
încredere în el și poate suporta un timp limitat expunerea treptată la acel
stimul.
5. Terapie cu Celule Stem
La persoanele cu autism, zonele de memorie ale creierului responsabile pentru
concentrare, atentie, vorbire etc. sunt deteriorate. Studiile recente indică ca
tratamentul cu celule stem imbunatateste fluxul de sange si de oxigen la
nivelul creierului, inlocuieste neuronii deteriorati si stimuleaza formarea de noi
artere. In timp, celulele stem capata proprietatile celulelor afectate si se
multiplica in aceasta forma, ceea ce duce la restaurarea materiei albe si
cenusii; prin urmare, simptomele neurologice si capacitatea intelectuala sunt
imbunatatite. Celulele stem mezenchimale pot intari sistemul imunitar si
rezilia procesele imflamatoare.
Terapia cu celule stem vizeaza:

-Imunitatea

-Metabolismul

-Capacitatea de comunicare

-Memoria, capacitatea de invatare, gandirea.

Celulele stem au capacitatea de a se transforma in celule necesare

organismului (neuroni, oligodendrocite, celule sanguine etc.). Astfel,
imbunatatirea consta in restaurarea conexiunilor neuronale deteriorate,
formarea de noi conexiuni intre neuroni, accelerarea reactiilor creierului etc.
Unul dintre principalele obiective ale terapiei cu celule stem este declansare si
dezvoltarea functionalitatii creierului.
In urma terapiei cu celule stem, pacientii care sufera de autism pot sesiza
urmatoarele schimbari:

-O mai buna toleranta pentru diferite produse alimentare si imbunatatirea

digestiei.

-Capacitatea de comunicare imbunatatita.

-Comportament mai adecvat.

 -Ameliorarea fricii de zgomote puternice, straini si culori stralucitoare
(ameliorare progresiva).

-Abilitati verbale imbunatatite.

-Imbunatatirea si dezvoltarea capacitatii de scris.

-Imbunatatirea abilitatilor de auto-ingrijire.

-Sporirea atentiei si capacitatii de concentrare.

In Europa exista numeroase clinici medicale de specialitate care ofera terapie

cu celule stem pacientilor afectati de autism.
6. Acupunctura, este văzută ca şi tratament pentru autism de foarte puţină
vreme şi în concordanţă cu anumite studii făcute în 2007 de către cei de la
Naţional Health Interviw Survey, se pare că peste 150 mii de copiii foloseau
acupunctura în 2006. Chiar şi aşa, după câteva decade de încercări, de testări,
oamenii sunt încă nesiguri care ar trebui, sau nu, să ia în considerare
acupunctura ca fiind parte a terapiei pentru cei iubiţi care suferă de autism.
Acupunctura întruchipează un grup de proceduri ce implică stimularea unor
puncte importante, critice, anatomice. Cea mai cunoscută tehnică implică
penetrarea pielii cu câteva ace extraordinar de subţiri pe care practicanţii le
manipulează cu mâinile lor sau cu ajutorul unor stimuli electrici.
Investigaţiile în această arie privitoare la tratamentele pe bază de acupunctură
pentru persoanele ce suferă de autism au arătat mai multe şi variate stadii de
succes. Cele mai mult folosite sunt „shoninshin” şi acupunctura scalpului.
7. Terapia tulburarilor de limbaj (Logopedia)
Logopedia este o disciplina speciala care se ocupa cu prevenirea si corectarea
defectelod de vorbire. Stiinta despre fiziologic si patologia proceselor de
intelegere,de comunicare, despre prevenirea si tratamentul pedagogico-corectiv
al defectelor in domeniul intelegerii comunicarii poarta numele de logopedie.
(M. Sovak) .In categoria tulburarilor de limbaj sunt cuprinse toate deficientele
de intelegere si exprimare orala, de scriere, de citire, de mimica si articulare
Obiectivele specifice ale terapiei logopedice în autism trebuie să includă
neapărat:

-articularea corectă a cuvintelor;

 -îmbunătăţirea atât a comunicării verbale cât şi a celei non-verbale;

-înţelegerea comunicării verbale şi non-verbale, înţelegerea intenţiilor

celorlalţi într-o anumită situaţie dată;

-iniţierea comunicării fără ajutor din partea celor din jur;

-cunoaşterea locurilor şi momentelor potrivite pentru a spune ceva;

-dezvoltarea abilităţilor de conversaţie;

-dezvoltarea schimbului de idei;

-dezvoltarea comunicării ca modalitate de îmbunătăţire a relaţiilor;

-învăţarea şi folosirea funcţiei auto-reglatorii a limbajului.

8. Tratamentul cu chelatori are rolul de a elimina metalele grele din

organism. Rolul terapiei cu chelatori pentru tratarea autismului nu este
sustinuta de dovezi stiintifice si aceasta este destul de periculoasa. Chelarea
nu e lipsita de riscuri, deoarece odata cu eliminarea metalelor grele din
organism, prin chelare se pot elimina si alte minerale si vitamine necesare
functionarii organismului. Insa in SUA acest procedeu este aplicat copiilor cu
autism, deoarece la ei e posibila efectuarea de analize periodice din care sa
reiasa daca nu se elimina altceva decat ceea ce trebuie. La noi in Romania,
aceste analize amanuntite nu se fac, asadar e foarte greu de urmarit cum
evolueaza sanatatea copilului .
9. Regim alimentar special actioneaza pozitiv in cazul unora dintre copii care
sufera de tulburari din spectrul autismului. Astfel este indicat sa se consume
alimente fara gluten si cazeina. Glutenul se gaseste in alimentele care contin
grau, secara si orz, iar cazeina in produsele lactate. Vitamina B6 si magneziul
au reprezentat un tratament popular pentru autism in ultimii 20 de ani.
Totusi, doar in cazul unui numar destul de mic de bolnavi, rezultatele au fost
benefice. De asemenea, acizii grasi polinesaturati, in mod special acizii grasi
omega-3 sunt cruciali pentru dezvoltarea creierului si nu pot fi fabricati in
organism. In urma studiilor s-a constatat ca copiilor cu tsa carora le-a fost
administrat ulei de peste au inregistrat imbunatatiri comportamentale,
ameliorarea comportamentului repetitiv si hiperactivitatii dar si imbunatatirea
nivelului de socializare. Este importanta sursa de acizi grasi omega-3. In plus,
cercetatorii inca nu au determina doza optima de acizi grasi omega-3 care ar
putea avea efect pozitiv in cazul copiilor diagnosticati cu tulburari din spectrul
autist.
Se pare ca vitamina B12 este o vitamina importanta pentru copii cu tulburari
din spectrul autismului intrucat ajuta la fabricarea stratului de protectie din
jurul nervilor creierului, ii ajuta sa produca neurotransmitatori vitali pentru
comunicarea existenta in interiorul creierului si mentine sanatatea creierului.
Rezultatul ar fi imbunatatirea comportamentului copiilor autisti.
Nu toti expertii sunt de acord cu faptul ca schimbarile de dieta vor avea
rezultate benefice. Dar unii profesionisti sustin ca aceste tipuri de diete au
determinat atingerea succesului in imbunatatirea comunicarii, interactiunii
sociale si modelelor de somn si au avut o contributie importanta la reducerea
problemelor digestive si comportamentale.
10. Homeopatia - studiile din domeniu indică faptul că tratamentul
medicamentos homeopat trateaza terenul copilului si simptomele autismului,
aplica detoxifierea fata de medicamentele din sarcina si fata de metale grele. Se
recomanda unul sau mai multe medicamente homeopate care acopera cele mai
importante si urgente simptome pe care le enumera parintele.