D 3202 Drept Penal - Parte Speciala II

Mariana Narcisa RADU
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ II
SUPORT DE CURS
2015
2
3
CUPRINS
INTRODUCERE .............................................................................................................. 5
OBIECTIVELE CURSULUI........................................................................................... 6
MODUL ÎN CARE ESTE CONCEPUT CURSUL ......................................................... 6
MODUL DE ABORDARE A CURSULUI ...................................................................... 7
Capitolul 1. ...................................................................................................................... 8
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII .................................................................... 8
Obiectivele capitolului 1 ............................................................................. 8
1.1. Aspecte generale ................................................................................... 8
1.2. Ultrajul 9
1.3. Uzurparea de calităţi oficiale ............................................................ 11
1.4. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri ....................................... 12
1.5. Ruperea de sigilii ................................................................................ 13
1.6. Sustragerea de sub sechestru ............................................................ 14
Bibliografia capitolului 1 .......................................................................... 15
Capitolul 2. .................................................................................................................... 16
INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI ............................................... 16
Obiectivele capitolului 2 ........................................................................... 16
2.1. Aspecte generale ................................................................................. 17
2.2. Nedenunţarea...................................................................................... 17
2.3. Omisiunea sesizării ............................................................................ 18
2.4. Inducerea în eroare a organelor judiciare ....................................... 19
2.5. FAVORIZAREA INFRACTORULUI ............................................ 21
2.6. TĂINUIREA ....................................................................................... 22
2.7. MĂRTURIA MINCINOASĂ ........................................................... 23
2.8. ULTRAJUL JUDICIAR.................................................................... 25
2.9. Cercetarea abuzivă ............................................................................ 27
2.10. SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE ................................... 28
2.11. TORTURA ........................................................................................ 30
2.12. REPRESIUNEA NEDREAPTĂ ..................................................... 32
2.13. EVADAREA ..................................................................................... 34
2.14. ÎNLESNIREA EVADĂRII ............................................................. 35
Bibliografia capitolului 2 .......................................................................... 37
Capitolul 3. ......................................................................................................................38
INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE ŞI DE SERVICIU ....................................................38
Obiectivele capitolului 3............................................................................ 38
3.1. Infracţiuni de corupţie ....................................................................... 39
3.2. Infracţiuni de serviciu ........................................................................ 47
Bibliografia Capitolului 3 ......................................................................... 58
Capitolul 4 .......................................................................................................................58
INFRACŢIUNI DE FALS .............................................................................................58
4.1. Aspecte generale ................................................................................. 59
4.2. Falsuri în înscrisuri ............................................................................ 59
Capitolul 5 .......................................................................................................................68
INFRACŢIUNI CONTRA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE ....................................68
5.1. TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBILCE ....................... 69
5.2. ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI ......................... 70
Capitolul 6 .......................................................................................................................72
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ..........................................................................72
6.1. BIGAMIA............................................................................................ 72
6.2. INCESTUL ......................................................................................... 73
6.3. ABANDONUL DE FAMILIE ........................................................... 74
BIBLIOGRAFIE ....................................................................................... 77
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DIN TESTELE ............................ 78
DE AUTOEVALUARE ............................................................................ 78
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ. PARTEA II
INTRODUCERE
Disciplina Drept penal. Parte specială II reprezintă o continuare a părţii I,

având ca scop completarea cunoştiinţelor acumulate deja cu reglementări
privind noi infracţiuni.
Acest curs se adresează, în principal, studenţilor din anii III-IV ai
Facultăţii de Drept, însuşirea noţiunilor prezentate fiind absolut necesare pentru
orice jurist în devenire.
Infracţiunile sunt prezentate şi analizate în conformitate cu dispoziţiile
noului Cod penal.
OBIECTIVELE CURSULUI
Obiectivul studierii părţii speciale a dreptului penal constă în cunoaşterea

aprofundată a conţinutului infracţiunilor prevăzute de Codul penal, dezvoltarea
aptitudinilor de aplicare a cunoştinţelor teoretice în cazuri practice prin stabilirea
încadrării juridice a faptelor şi analiza critică a soluţiilor pronunţate.
După studierea cursului, studenţii vor fi capabili să:
 identifice infracţiunile studiate
 soluţioneze cazuri practice
 analizeze critic soluţii pronunţate în practica

judiciară
MODUL ÎN CARE ESTE CONCEPUT CURSUL
Prezentul curs este, prin structura sa, destinat învăţământului la frecvenţă

redusă. Este destul de scurt necesitând, în medie, un număr de 28 de ore de
studiu individual. Timpul precizat poate fi mai lung sau mai scurt raportat la
nivelul cunoştiinţelor deja însuşite şi la capacitatea fiecărui student de a asimila
noţiuni noi.
Cursul de faţă este structurat în patru capitole.
În fiecare capitol sunt abordate în mod unitar, infracţiuni reglementate în

Codul penal român în vigoare.
Fiecare capitol cuprinde: obiectivele, structura tematică, analiza fiecărei

infracţiuni abordate, teste de autoevaluare şi o bibliografie minimală.
La finalul cursului se află o bibliografia şi răspunsurile corecte la
întrebările din testele de autoevaluare.
În cadrul fiecărui capitol, obiectivele enunţă competenţele ce urmează a fi

dobândite de către cursanţi după parcursul acestuia.
Conţinutul fiecărui capitol are în vedere raportul competenţe-
conţinuturi. Textul este structurat astfel încât să ofere o cantitate minimă
necesară de informaţii noi, uşor de asimilat care însă să stimuleze cursanţii
pentru o educaţie activă.
Testele de autoevaluare au rolul de a testa dacă obiectivele educaţionale

au fost realizate. Acestea sunt plasate la sfârşitul fiecărui capitol sub forma unor
întrebări grilă.
La finalul cursului găsiţi două teme care necesită răspunsuri elaborate.
MODUL DE ABORDARE A CURSULUI

Fiecare capitol din acest suport de curs furnizează informaţiile minime
necesare pentru a putea identifica cu uşurinţă infracţiunile supuse atenţiei.
În Cap. 1 sunt prezentate şi analizate infracţiunile contra autorităţii.
În Cap. 2 am abordat infracţiunile contra înfăpturii justiţiei, aşa cum sunt

reglementate în noul cod.
Cap. 3 l-am dedicat studiului infracţiunilor de corupţie şi de serviciu.
În cuprinsul Cap. 4 veţi găsi descoperi o parte dintre infracţiunile de fals,

mai exact, falsurile în înscrisuri.
În Cap. 5 sunt analizate cele mai relevante dintre infracţiunile contra
ordinii şi liniştii publice.
Cap. 6 este dedicat analizei infracţiunilor contra familiei, vizând bigamia,
incestul şi abandonul de familie.
Testele de autoevaluare vor fi rezolvate în spaţiile create în acest sens.
Răspunsurile corecte le veţi găsi la sfârşitul prezentului suport de curs.
Pictogramele inserate au menirea de a evidenţia anumite informaţii.

Capitolul 1.
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII
Cuprins
Obiectivele capitolului 1
1.1. Aspecte generale
1.2. Ultrajul
1.3. Uzurparea de calităţi oficiale
1.4. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
1.5. Ruperea de sigilii
1.6. Sustragerea de sub sechestru
Bibliografia capitolului 1
OBIECTIVELE CAPITOLULUI 1
Studierea tematicii abordate în acest capitol te va ajuta:
a. să dobândeşti capacitatea de a identifica

infracţiunile analizate;
b. să aplici cunoştiinţele dobândite în soluţionarea
unor cazuri practice.
1.1. ASPECTE GENERALE
Infracţiunile din această grupă aduc atingere autorităţii statului, exercitată

prin organele de stat ori exprimată prin anumite simboluri, acte sau regimuri
juridice.
Prin autoritate se înţelege, în sens restrâns, un atribut al puterii statului şi
organelor sale iar, în sens larg, prestigiul, respectul, credibilitatea de care
trebuie să se bucure organele sale precum şi autorităţile ce au ca scop
promovarea unor interese generale.
Astfel definită, autoritatea reprezintă o valoare socială importantă,
constituind obiectul juridic generic al infracţiunilor enunţate.
Subiect activ al acestor infracţiuni poate fi, de regulă, orice persoană.
Participaţia este posibilă la toate infracţiunile, de regulă sub toate formele.
Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă se realizează, în cazul acestor infracţiuni, prin acţiune
(infracţiuni comisive).
Latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin intenţie.
1.2. ULTRAJUL
Infracţiunea este reglementată în art. 257 din noul Cod penal, într-o formă
tip, două forme asimilate şi o formă agravată.
Potrivit art. 257 alin. 1, ce reglementează forma tip, ameninţarea
săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte
violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori
omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu
sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează
cu o treime.
Prima formă asimilată este prevăzută în alin. 2 al art. 257, potrivit căruia
săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în
scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de
serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune,
ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
A doua formă asimilată este reglementată în alrt. 257 alin. 3 potrivit
căruia: cu aceeaşi pedeapsă (prevăzută la alin. 2) se sancţionează faptele comise
în condiţiile alin. 2, dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
Obiectul juridic al infracţiunii este complex. Obiectul juridic principal

este format din valorile sociale privind autoritatea de stat, care presupune respect
şi faţă de funcţionarii publici care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat. Obiectul juridic secundar constă în valorile sociale
referitoare la libertatea psihică a persoanei, integritatea corporală sau chiar viaţa
acesteia.
Obiectul material al infracţiunii lipseşte atunci când este comisă prin
ameninţare. Atunci când se comite prin alte acţiuni, obiectul material este
preluat de la infracţiunea prin intermediul căreia se comite.
Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile pentru a

răspunde penal iar participaţia este posibilă sub formele sale.
Subiectul pasiv principal este statul român, respectiv organul care
înfăptuieşte autoritatea de stat. Subiectul pasiv secundar este un funcţionar
public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat (subiect
special).
În cazul formei asimilate prevăzute în alin. 3 subiectul pasiv secundar este
un membru de familie al funcţionarului public iar în cazul formei agravate,
acesta este poliţist sau jandarm aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în
legătură cu exercitarea acestor atribuţii ori un membru de familie al acestuia.
Astfel, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca subiectul pasiv să
îndeplinească cumulative următoarele condiţii:
- să îndeplinească o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat;
- să se afle în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau fapta să aibă loc în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
Elementul material al infracţiunii, în varianta tip, este specific

infracţiunilor enunţate, şi anume:
- ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă;
- lovirea sau alte violenţe;
- vătămarea corporală;
- lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte;
- omorul.
În cazul formelor asimilate, elementul material poate consta în „săvârşirea
unei infracţiuni” (orice infracţiune), dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii
prevăzute de lege.
Aceasta poate fi:
- o infracţiune îndreptată asupra persoanei;
- o infracţiune îndreptată împotriva bunurilor.
Urmarea imediată principală constă într-o stare de pericol pentru
autoritatea statului. Urmarea secundară diferă în funcţie de modalitatea de
comiterea a faptei.
Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea faptei, în forma de

bază, cu intenţie directă sau indirectă. Este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut
că victima are calitatea (specială) de funcţionar public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
În cazul formei asimilate fapta se comite cu intenţie directă, calificată
prin scop, acela de intimidare sau de răzbunare.
Infracţiunea se consumă în funcţie de modalitatea folosită de făptuitor
pentru comiterea ei.
Forma agravată
În conformitate cu dispoziţiile art. 257 alin. 4 din noul Cod penal faptele
prevăzute în alin. 1–3, comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii,
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei
limite se majorează cu jumătate.
Tentativa se sancţionează în măsura în care este sancţionată la
infracţiunea absorbită.
1.3. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE
Infracţiunea este reglementată în art. 258 din noul Cod penal într-o formă
tip, o formă asimilată şi o formă agravată.
Potrivit dispoziţiilor alin. 1, folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care
implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui
act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă (reprezintă forma tip a infracţiunii).
Forma asimilată este reglementată în alin. 2 art. 258 potrivit căruia se
sancţionează, cu pedeapsa prevăzută pentru forma tip, fapta funcţionarului
public care continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat,
după ce a pierdut acest drept conform legii.
Infracţiunea nu are obiect material.

Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal.
În cazul formei asimilate subiect activ este funcţionarul public care
continuă să exercite o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a
pierdut acest drept conform legii
Considerăm că, în ceea ce priveşte participaţia, aceasta este posibilă
numai în forma instigării şi a complicităţii, deoarece infracţiunea presupune un
autor unic.
Subiect pasiv al infracţiunii este statul român.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii se caracterizează, la forma de bază, prin
două acţiuni, simultane sau succesive, care trebuie săvârşite în mod cumulativ:
 folosirea unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat;
 îndeplinirea unui act legat de acea calitate.
În cazul formei asimilate, elementul material constă în exercitarea, de
către funcţionarul public a unei funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat,
după ce a pierdut acest drept conform legii.
Folosirea unei calităţi oficiale presupune asumarea de către o persoană a
unei astfel de calităţi pe care nu a deţinut-o vreodată sau pe care nu o mai deţine
în momentul comiterii faptei.
De exemplu, în practica s-a decis că fapta unei persoane de a presta
servicii religioase după ce pierduse calitatea de preot, nu realizează conţinutul
acestei infracţiuni deoarece calitatea de preot nu este o „calitatea oficială”,
titularul ei nerealizând atribuţiile specifice ca exponent al autorităţii de stat.
Îndeplinirea unui act legat de calitatea oficială înseamnă efectuarea unui
act care intră în atribuţiile funcţiei ori însărcinării respective.
Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanţă modul în care făptuitorul şi-a
asumat calitatea oficială (expres ori implicit, verbal, prin folosirea unor mijloace
menite să-i creeze o aparenţă de legitimitate).
Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea faptei cu intenţie.
Uzurparea de calităţi oficiale este mai gravă dacă faptele prevăzute în

alin. 1 sau alin. 2 au fost săvârşite de o persoană care poartă, fără drept,
uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi publice.
Agravanta se reţine dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

 uniforma sau semnele distinctive să aparţină unei autorităţi publice;
 persoana să le poarte fără drept;
 purtarea acestora să se facă în public (doar în acest fel se poate leza
autoritatea oprganelor de stat).
Pedeapsa prevăzută de lege, în această ipoteză, este închisoarea de la unu
la 5 ani.
Infracţiunea se consumă în momentul asumării calităţii oficiale şi
efectuarea actelor specifice acesteia.
Datorită specificului ei uzurparea de calităţi oficiale poate fi comisă în
formă continuată precum şi în formă continuă (purtarea uniformei presupune, de
regulă, o anumită durată).
Tentativa, deşi este posibilă, nu este pedepsită.
1.4. SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE ÎNSCRISURI
Potrivit dispoziţiilor art. 259 alin. 1 din noul Cod penal, sustragerea ori
distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane
dintre cele prevăzute în art. 176 sau art. 175 alin. 2 se pedepseşte cu închisoarea
de la unu la 5 ani.
Fapta este mai gravă dacă este săvârşită de un funcţionar public în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, limitele speciale ale pedepsei majorându-se
cu o treime (art. 259 alin. 2).
Obiectul material îl constituie înscrisurile aflate în păstrarea sau

deţinerea unei autorităţi publice, instituţii publice sau alte persoane juridice care
administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
Pot constituii obiect material: dosarele, registrele sau alte documente în
înţelesul obişnuit al acestor termeni.
Nu constituie obiect material al acestei infracţiuni:
 înscrisurile necesare soluţionării unei cauze, emise de un organ
judiciar sau adresate acestuia (fapta se încadrează în acest caz în
dispoziţiile art. 275 din noul Cod penal);
 moneda de hârtie, titlurile de credit sau titlurile de orice fel pentru
efectuarea plăţilor (o astfel de faptă constituie, după caz, furt,
distrugere, altă infracţiune contra patrimoniului)
Subiect activ în cazul formei de bază a infracţiunii poate fi orice

persoană, iar participaţia este posibilă sub toate formele.
În cazul formei agravate subiectul activ este special putând fi doar un
funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În acest caz coautoratul
este posibil doar dacă făptuitorii au toţi această calitate.
Subiect pasiv este persoana în art. 176 sau art. 175 alin. (2) şi care
păstrează sau deţine înscrisul.
Elementul material al infracţiunii se poate realiza prin două modalităţi

alternative, şi anume:
 acţiunea de sustragere;
 acţiunea de distrugere.
Urmarea imediată principală constă într-o stare de pericol pentru
autoritatea publică.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea se comite cu

intenţie directă când se realizează prin sustragere şi cu intenţie directă sau
indirectă atunci când se comite prin distrugere.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care înscrisul a fost

sustras sau a fost distrus, după caz.
Tentativa se pedepseşte (art. 259 alin. 3 din noul Cod penal).
1.5. RUPEREA DE SIGILII
În conformitate cu dispoziţiile art. 260 alin. 1 din noul Cod penal,

înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Obiectul material este reprezentat de însuşi sigiliul aplicat (hârtia, ceara,

plumbul, plasticul, etc., având imprimată urma instrumentului de sigilare).
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca sigiliul să fie legal aplicat.
Aplicarea sigiliilor se face în vederea indisponibilizării ori garantării
integrităţii şi identităţii unor bunuri, ori pentru a atesta că nu s-a pătruns în
anumite locuri închise.

În cazul formei agravate subiectul activ este special (calificat) putând fi
comisă doar de un custode.
Participaţia este posibilă sub toate formele sale (în cazul formei agravate
este posibil coautoratul doar dacă făptuitorii au calitatea specială cerută de lege-
custode).
Subiect pasiv este autoritatea care a dispus şi în numele căreia a fost

aplicat sigiliul.
Elementul material se realizează prin una din acţiunile alternative arătate

în textul de lege:
 înlăturarea sigiliului legal aplicat (desprindere acestuia, dezlipirea de pe
bunul aplicat, etc.);
 distrugerea sigiliului (nimicirea materialului în care a fost imprimată
amprenta acestuia- sfărâmare, topire, etc.).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care sigiliul a fost

înlăturat sau distrus efectiv.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte.
Din punct de vedere al laturii subiective infracţiunea se caracterizează

prin intenţie directă.
Infracţiunea de rupere de sigilii se realizează în formă agravată în
ipoteza „când fapta a fost săvârşite de custode”, adică persoana căruia i s-a
încredinţat bunul legal sigilat spre păstrare.
În acest caz pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
1.6. SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU
Fapta este incriminată în art. 261 din noul Cod penal, într-o formă tip şi o
formă agravată.
Forma tip constă în sustragerea unui bun care este legal sechestrat,
pedepsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Obiect material este bunul mobil legal sechestrat care este sustras.
Subiect activ poate fi orice persoană, chiar şi proprietarul bunului. În

cazul formei agravate subiectul activ este custodele (subiect activ special).
Participaţia este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv principal este statul român, iar secundar- autoritatea care a
dispus si în numele căreia s-a aplicat sechestrul.
Elementul material constă într-o acţiune de sustragere a unui bun de sub
sechestru.
Sustragerea de sub sechestru presupune, potrivit doctrinei, scoaterea fără
drept a unui bun de sub starea de sechestru, indiferent de scopul urmărit de
făptuitor, având drept consecinţă împiedicarea realizării finalităţii sechestrului,
de natură a pune în pericol autoritatea statului, în numele căreia s-a aplicat.
Aplicarea sechestrului trebuie să se facă de către organul competent, în
cazurile şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege.
Infracţiunea se consumă în momentul în care bunul a fost scos de sub

sechestru.
Infracţiunea se comite, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie directă.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să cunoască
împrejurarea că bunul este sechestrat.
Forma agravată a infracţiunii există atunci când fapta a fost săvârşită de

custode, pedeapsa prevăzută de lege în acest caz fiind închisoarea de la 6 luni la
2 ani sau amenda.
Tentativa la infracţiunea de sustragere de sub sechestru este posibilă, dar
nu se pedepseşte.
Test de autoevaluare nr. 1- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările pot

avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):
1. La infracţiunea de ultraj:
a. subiectul activ nemijlocit este special;
b. subiectul pasiv este special;
c. nu poate fi subiect pasiv şi un membru de
familie al funcţionarului public.
2. Uzurparea de calităţi oficiale:

a. nu are obiect material;
b. poate fi comisă şi în formă continuă;
c. tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
BIBLIOGRAFIA CAPITOLULUI 1
1. V. Dobrinoiu, I. Pascu, M. A. Hotca, I. Chiş, M. Gorunescu, C. Păun, M.

Dobrinoiu, N. Neagu, M. C. Sinescu, Noul Cod penal comentat. Partea
specială, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012;
2. S. Bogdan, D. A. Serban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea Speciala, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
3. M. Udroiu, Fişe de Drept penal. Partea specială, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2014.
Capitolul 2.
INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI
Cuprins
2.2. Nedenunţarea
2.3. Omisiunea sesizării
2.4. Inducerea în eroare a organelor judiciare
2.5. Favorizarea făptuitorului
2.6. Tăinuirea
2.7. Mărturia mincinoasă
2.8. Ultrajul judiciar
2.9. Cercetarea abuzivă
2.10. Supunerea la rele tratamente
2.11. Tortura
2.12. Represiunea nedreaptă
2.13. Evadarea
2.14. Înlesnirea evadării
Studierea tematicii abordate în acest capitol te va ajuta:
a. să dobândeşti capacitatea de a identifica

infracţiunile analizate;
b. să aplici cunoştiinţele dobândite în soluţionarea
unor cazuri practice.
Valoarea protejată prin incriminarea acestor fapte este „înfăptuirea

justiţiei” sub diversele ei aspecte.
2.2. NEDENUNŢAREA
Infracţiunea este reglementată în art. 266 Cod penal, într-o formă tip.
Astfel, potrivit dispoziţiilor alin. 1 fapta persoanei care, luând cunoştinţă
de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca
urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie buna înfăptuire a justiţiei

care, poate fi lezată prin neinformarea organelor judiciare competente cu privire
la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca
urmare moartea unei persoane.
răspunde penal iar participaţia este posibilă sub forma instigării şi a
complicităţii.
Coautoratul nu este posibil deoarece obligaţia denunţării este personală.
Subiectul pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite.
Latura obiectivă
Elementul material. Infracţiunea se comite prin omisiune, adică prin
neînştiinţarea, de îndată, a autorităţilor de către cel care a luat cunoştinţă de
comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca
urmare moartea unei persoane.
Aşa cum se poate observa obligaţia denunţării incumbă doar în cazul
comiterii unor fapte grave contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei
persoane.
Se au în vedere nu doar infracţiunile ci toate faptele prevăzute de legea
penală la care face referire textul de lege (chiar dacă în cauză ar fi incidente
dispoziţii privind, de exemplu, minoritatea, iresponsabilitatea).
Urmarea imediată constă în creearea unei stări de pericol pentru
înfăptuirea justiţiei, producându-se astfel întârzierea descoperirii faptelor, a
făptuitorilor precum şi a tragerii la răspundere penală a acestora.
Raportul de cauzalitate se deduce din materialitatea faptei.
Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea faptei cu intenţie

directă sau indirectă.
Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca persoana să ia cunoştinţă, pe
orice cale, de comiterea uneia dintre faptele la care se referă textul de lege şi
apoi să omită să anunţe autorităţile.
Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana, având cunoştiinţă
de comiterea unei fapte contra vieţii sau care are ca urmare moartea unei
persoane, nu aduce acest fapt la cunoştiinţa a autorităţilor.
Aducerea la cunoştiinţa autorităţilor trebuie să aivă loc „de îndată”.
Cauze de nepedepsire
Legiuitorul a reglementat două cauze de nepedepsire:
- nedenunţarea săvârşită de un membru de familie (în înţelesul art. 177
Cod penal) nu se pedepseşte (potrivit dispoziţiilor alin. 2 art. 266 Cod penal).
- nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii
penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate,
încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după
punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a
autorului sau a participanţilor (alin. 3 art. 266 Cod penal).
Tentativa nu este posibilă şi nu se pedepseşte.
2.3. OMISIUNEA SESIZĂRII
Infracţiunea este reglementată în art. 267 Cod penal într-o formă tip, de
bază şi o formă atenuată.
Potrivit dispoziţiilor alin. 1, funcţionarul public care, luând cunoştinţă de

săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul
căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de
urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă
(forma tip).
Forma atenuată a infracţiunii este reglementată în alin. 2 potrivit căruia,
când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un
an sau amenda-.
care, poate fi lezată prin fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul
căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de
urmărire penală.
Subiectul activ nemijlocit (autorul) este calificat, fapta putând fi comisă
doar de către funcţionarul public.
Considerăm că, în ceea ce priveşte participaţia, aceasta este posibilă
numai în forma instigării şi a complicităţii morale.
Coautoratul nu este posibil fiind o infracţiune „în persoana proprie”.
Subiect pasiv al infracţiunii este statul român ca titular la valorilor sociale
protejate.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii se realizează prin omisiune (inacţiune),
şi anume: omisiunea de a sesiza organele de urmărire penală, cu privire la
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Sesizarea organelor de urmărire penală trebuie să aibă loc de îndată ce
făptuitorul a luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală
fără a fi necesar ca ea să întrunească toate condiţiile pentru a fi o infracţiune.
Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea infracţiunii, în formă

de bază, cu intenţie directă sau indirectă.
În cazul formei atenuate a infracţiunii, forma de vinovăţie este culpa.
Infracţiunea se consumă în momentul expirării intervalului de timp

obiectiv necesar pentru ca funcţionarul public sa facă sesizarea.
Tentativa nu este posibilă.
2.4. INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE
Infracţiunea este incriminată în art. 268 Cod penal într-o formă tip şi una
agravată.
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. 1 Cod penal sesizarea penală, făcută
prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea
penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită
persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă (forma tip).
Forma agravată există atunci când are loc producerea sau ticluirea de
probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea
penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, şi se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.

care, poate fi lezată prin declanşarea nejustificată a unor proceduri penale, ca
urmare a unei sesizări penală, făcute prin denunţ sau plângere, cu privire la
existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei
asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală.
Prin incriminarea faptei se evită astfel posibilitatea a o persoană
nevinovată să fie trasă la răspundere penală dar şi consumul inutil de resurse
(umane şi financiare) alocat verificării veridicităţii sesizării.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană care răspunde penal,

iar participaţia este posibilă sub toate formele (coautorat, instigare,
complicitate).
Subiect pasiv principal este statul, prin comiterea infracţiunii fiind pusă
în pericol activitatea organelor judiciare. Subiect pasiv secundar poate fi orice
persoană (fizică sau juridică) care, prin sesizarea făcută, este învinuită pe
nedrept de comiterea unei fapte penale.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii îl constituie acţiunea de a sesiza
organele judiciare, prin denunţ sau plângere.
Pentru a fi în prezenţa infracţiunii sesizarea trebuie să vizeze:
- fie săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (fără indicarea
autorului);
- fie săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o anumită
persoană.
În cazul formei agravate elementul material constă într-o acţiune de
producere sau ticluire de probe nereale.
Este necesar ca producere sau ticluire de probe nereale să se facă în
scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea
acesteia de către o anumită persoană.
Prin „producerea de probe” se înţelege crearea unor probe care nu au
existat (exp. înscrisuri falsificate, etc).
Prin „ticluirea de probe” se înţelege născocirea, inventarea, crearea unui
scenariu cu probe existente astfel încât să se creeze aparenţa de probare a
învinuirii mincinoase (exp. aranjarea unor obiecte la locul faptei).
Atunci când producerea sau ticluirea de probe constituie prin ea însăşi o
infracţiune se vor aplica regulile concursului de infracţiuni.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru buna desfăşurare
a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea, în forma tip, se

comite cu intenţie directă sau indirectă.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul
că împrejurările la care se referă sesizarea sunt nereale.
În cazul formei agravate credem că infracţiunea se comite cu intenţie
directă calificată prin scopul urmărit, şi anume de a dovedi existenţa unei fapte
prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană (s-
a exprimat şi opinia potrivit căreia se comite şi în acest caz cu intenţie directă
sau indirectă).
Este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că probele produse sau
ticluite sunt nereale.
Consumarea infracţiunii, în forma tip, are loc în momentul în care

denunţul sau plângerea sunt aduse la cunoştiinţa organelor judiciare.
Forma agravată se consumă în momentul producerii sau ticluirii probelor
nereale neavând importanţă pentru existenţa infracţiunii dacă s-a reuşit înşelarea
organelor judiciare.
Cauza de nepedepsire
În conformitate cu dispoziţiile alin. 3 art. 268 Cod penal nu se pedepseşte
persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară,
înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs
probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.
Tentativa nu se pedepseşte.
2.5. FAVORIZAREA INFRACTORULUI
Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. 1 Cod penal ajutorul dat făptuitorului în
scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la
răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se
pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Obiectul juridic îl constituie buna înfăptuire a justiţiei ce poate fi lezată

prin ajutorul dat de o persoană unui făptuitor, după comiterea faptei.
Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal, cu execepţia

persoanei ce participă la infracţiunea comisă şi care nu poate fi favorizator (are
calitatea de participant la infracţiunea comisă astfel că nu poate fi şi favorizator).
Participaţia este posibilă sub toate formele sale.
Potrivit alin. 2 art. 269 Cod penal pedeapsa aplicată favorizatorului nu
poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de
autor.
Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar poate fi
orice persoană (fizică sau juridică) care este prejudiciată prin comitera
infracţiunii.
Elementul material al infracţiunii îl constituie fie o acţiune, fie o

inacţiune prin care este ajutat făptuitorul.
Pentru a realiza conţinutul infracţiunii ajutorul trebuie dat făptuitorului în
scopul împiedicării sau îngreunării:
- cercetărilor într-o cauză penală;
- tragerii la răspundere penală;
- executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
A ajuta înseamnă a da orice sprijin, a ocroti, a proteja, a lua sub paza sa
pe cel ce a comis o faptă prevăzută de legea penală în scopul cerut de legiuitor.
De remarcat că este incriminat ajutorul dat unei persoane care comite o
faptă prevăzută de legea penală (făptuitor şi nu infractor- ca autor al unei
infracţiuni).
Din punct de vedere al laturii subiective infracţiunea se caracterizează

prin intenţie directă calificată prin scop.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care a avut loc

activitatea de ajutor acordată făptuitorului în scopul cerut de conţinutul legal al
infracţiunii.
Nu are importanţă dacă cercetarea penală, tragerea la răspundere penală
executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate a fost sau nu împiedicată
sau îngreunată.
Este stipulată în alin. 3 art. 269 Cod penal potrivit căruia favorizarea
săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
2.6. TĂINUIREA
Este incriminată în art. 270 Cod penal şi constă în primirea, dobândirea,

transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a
cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura
acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

prin spijinul dat de o persoană unui făptuitor, după comiterea faptei prin
primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun provenit
din săvârşirea acesteia.
Obiectul material este reprezentat de bunul primit, dobândit, transformat
sau a cărui valorificare a fost înlesnită.

Participaţia este posibilă sub toate formele. Tăinuitorul nu poate fi
participant la comiterea faptei prevăzute de legea penală din care provin
bunurile tăinuite.
Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa
prevăzută de lege pentru fapta săvârşită de autor (alin. 2 art. 270 Cod penal).
Subiect pasiv principal este statul român, iar secundar este persoana
faţă de care s-a săvârşit fapta din care provine bunul tăinuit.
Latura obiectivă
Din punctul de vedere al elementului material fapta poate fi comisă prin
una din următoarele acţiuni:
- primirea;
- dobândirea;
- transformarea;
- înlesnirea valorificării unui bun.
Infracţiunea se consumă în momentul în care bunul a fost scos de sub

sechestru.
Infracţiunea se comite, sub aspectul laturii subiective, cu intenţie directă
sau indirectă.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul:
- fie a cunoscut că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală;
- fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea
unei fapte prevăzute de legea penală.
Nu este necesar pentru existenţa infracţiunii ca autorul să cunoască natura
faptei prevăzute de legea penală.
Este stipulată în alin. 3 art. 270 Cod penal potrivit căruia tăinuirea
săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte.
2.7. MĂRTURIA MINCINOASĂ
Este incriminată în art. 273 Cod penal într-o formă tip şi una agravată.
Forma tip, reglementată în alin. 1 art. 273 constă în fapta martorului care,
într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori,
face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau
împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Potrivit alin. 2 art. 273 Cod penal forma agravată se reţine atunci când
mărturia mincinoasă este săvârşită:
a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a
martorilor;
b) de un investigator sub acoperire;
c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;
d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe
viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare
Pedepsa prevăzută de lege este în acest caz închisoarea de la unu la 5 ani.

prin mărturiile (declaraţiile) mincinoase ale martorilor.
Subiectul activ este special (calificat), în cazul formei tip putând fi doar o
persoană care are calitatea de martor.
Potrivit dispoziţiilor legale poate fi audiată ca martor orice persoană care
are cunoştiinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probe în
cauze civile, penale sau în orice altă procedură în care se ascultă martori.
Subiectul activ este calificat şi în cazul formei agravate, fapta reţinându-se
dacă este comisă de:
- martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a
martorilor;
- investigator sub acoperire;
- persoană care întocmeşte un raport de expertiză;
- interpret.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii.

În principiu, nu este posibil coautoratul deoarece infracţiunea este cu
autor unic. Există şi opinia potrivit căreia există coautorat în cazul întocmirii în
comun a unui raport de expertiză de către o comisie de experţi.
Subiect pasiv principal este statul român, iar secundar este persoana ale
cărei interese sunt vătămate prin mărturia mincinoasă.
Latura obiectivă
Din punctul de vedere al elementului material fapta poate fi comisă prin
una din următoarele modalităţi alternative:
- martorul face afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele sau
împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat;
- martorul nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările
esenţiale cu privire la care este întrebat.
Pentru realizarea laturii obiective este însă necesar ca:
- făptuitorul să fi fost întrebat cu privire la acele împrejurări (dacă nu a fost
întrebat şi nici nu declară de bună voie atunci fapta lui nu este infracţiune.
Pentru reţinerea faptei nu are importanţă cine a întrebat martorul, judecător,
procuror, organ de cercetare penală, avocat, parte în proces etc.);
- mărturia mincinoasă să fie dată cu ocazia audierii martorului într-o cauză
penală, civilă, sau în orice altă procedură în care se ascultă martori.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se comite cu intenţie directă.
Există şi opinia potrivit căreia se comite şi cu intenţie indirectă.
Infracţiunea se consumă în momentul în care se semnează declaraţia dată
(până în acel moment există posibilatea revenirii asupra declaraţiei). În cazul
formei agravate se consumă în momentul în care raportul de expertiză,
traducerea efectuată sunt depuse la organul judiciar.
Infracţiunea se poate comite şi în formă continuată.
Este stipulată în alin. 3 art. 273 Cod penal potrivit căruia autorul nu se
pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere,
arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a
se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei
mincinoase.
2.8. ULTRAJUL JUDICIAR
Este incriminat în art. 279 Cod penal într-o formă tip şi 3 forme asimilate.
Forma tip constă în: ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea
corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite
împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei
limite speciale se majorează cu jumătate.
Prima formă asimilată (alin. 2 art. 279 Cod penal) - săvârşirea unei
infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor
acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.
A doua formă asimilată (alin. 3 art. 279 Cod penal) - Cu aceeaşi
pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un
membru de familie al judecătorului sau al procurorului.
A treia formă asimilată este arătată în alin. 4 art. 279 Cod penal potrivit
căruia dispoziţiile alin. 1-3 se aplică în mod corespunzător şi faptelor comise
împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
Obiectul juridic principal îl constituie buna înfăptuire a justiţiei ce poate

fi lezată prin acţiunile agresive îndreptate împotriva celor implicaţi în înfăptuirea
actului de justiţie. Obiectul juridic secundar constă în valorile sociale
referitoare la libertatea psihică a persoanei, integritatea corporală sau chiar viaţa
acesteia.
Obiectul material al infracţiunii lipseşte atunci când este comisă prin
ameninţare. Atunci când se comite prin alte acţiuni (lovire, vătămare corporală,
omorul etc), obiectul material este preluat de la infracţiunea prin intermediul
căreia se comite.

răspunde penal iar participaţia este posibilă sub formele sale.
Subiectul pasiv principal este statul român, respectiv organul care
înfăptuieşte autoritatea de stat. Subiectul pasiv secundar este special (calificat)
având calitatea de judecător, procuror, avocat, membru de familie al acestora.
În cazul formei tip, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca
judecătorul sau procurorul (subiectul pasiv) să se afle în exercitarea atribuţiilor
de serviciu.
În cazul formei asimilate stipulate în alin. 2 art. 279 fapta trebuie comisă
în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale judecătorului sau
procurorului.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor ultimului alineat (4) fapta comisă
împotriva unui avocat realizează conţinutul infracţiunii dacă este în legătură cu
exercitarea profesiei (cerinţă esenţială).
Elementul material al infracţiunii, în varianta tip, este specific
infracţiunilor enunţate, şi anume:
- ameninţarea;
- lovirea sau alte violenţe;
- vătămarea corporală;
- lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte;
- omorul.
Condiţie esenţială a laturii obiective este ca faptele să fie comise asupra
judecătorului sau procurorului aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În cazul formei asimilate stipulate în alin. 2, elementul material constă în
„săvârşirea unei infracţiuni” care poate fi:
- o infracţiune îndreptată asupra persoanei;
- o infracţiune îndreptată împotriva bunurilor.
Infracţiunea trebuie să fie comisă în următoarele condiţii prevăzute de
lege:
- în scop de intimidare sau de răzbunare;
- în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale judecătorului sau
procurorului, avocatului.
Urmarea imediată, principală constă într-o stare de pericol pentru

autoritatea din care face parte subiectul pasiv al infracţiunii. Urmarea secundară
diferă în funcţie de modalitatea de comiterea a faptei, respectiv lezarea libertăţii
persoanei, a integrităţii corporale sau sănătăţii, viaţa.
Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea faptei, în forma de
bază, cu intenţie directă sau indirectă.
Este necesar ca făptuitorul să fi cunoscut că victima are calitatea specială
cerută de textul de lege.
În cazul formei asimilate prevăzute în alin 2 fapta se comite cu intenţie
directă, calificată prin scopul urmărit, acela de intimidare sau de răzbunare, în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Infracţiunea se consumă în momente diferite raportat la modalitatea
concretă folosită de făptuitor pentru comiterea ei.
Tentativa se sancţionează în măsura în care este sancţionată la

infracţiunea absorbită.
2.9. CERCETAREA ABUZIVĂ
Este incriminată în art. 280 Cod penal într-o formă tip şi una asimilată.
Forma tip este reglementată în alin. 1 art. 280 astfel: întrebuinţarea de
promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau
judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror
sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea
declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, se pedepseşte cu închisoarea
de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Potrivit alin. 2 art. 280 Cod penal cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează
producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de
cercetare penală, un procuror sau un judecător (forma asimilată).

prin folosirea unor metode de cercetare în afara legii precum şi prin modalităţi
nelegale de obţinere a unor probe.
Obiectul material există atunci când fapta se comite prin întrebuinţare de
violenţe şi îl constituie corpul persoanei aflate în curs de urmărire penală sau
judecată.
Subiectul activ este special (calificat), atât în cazul formei tip cât şi în
cazul formei asimilate, respectiv organ de cercetare penală, procuror sau
judecător.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii.
Coautoratul este posibil în măsura în care cei care cooperează nemijlocit
la comiterea faptei au calitatea specială cerută de lege (toţi sunt poliţişti,
procurori, judecători).
Subiect pasiv principal este statul român. Subiectul pasiv secundar este
special putând fi doar o persoană urmărită sau judecată într-o cauză penală.
Latura obiectivă
Din punctul de vedere al elementului material fapta, în forma tip poate fi
comisă prin întrebuinţarea de (acţiune sau inacţiune):
- promisiuni;
- ameninţări;
- violenţe.
Pentru realizarea laturii obiective este însă necesar ca:
- acestea să fie îndreptate împotriva unei persoane urmărite sau judecate
într-o cauză penală;
-să fie comise pentru a determina persoana să dea ori să nu dea declaraţii,
să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile.
În cazul formei asimilate, elementul material constă într-o acţiune de:
- producere de probe;
- falsificare de probe;
- ticluirea de probe nereale.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea în forma tip se comite cu
intenţie directă calificată prin scop.
Astfel, pentru existenţa infracţiunii în forma tip făptuitorul trebuie să
comită actele incriminate pentru a determina persoana urmărită sau judecată:
- să dea ori să nu dea declaraţii;
- să dea declaraţii mincinoase;
- să îşi retragă declaraţiile.
Există şi opinia potrivit căreia se comite şi cu intenţie indirectă.
În cazul formei asimilate fapta se poate comite cu intenţie directă sau
indirectă.
Infracţiunea se consumă în momentul în care au avut loc, după caz,
promisiunile, ameninţările sau violenţele în scopul prevăzut. Pentru consumarea
infracţiunii nu este necesar ca scopul să fie şi atins, adică suspectul sau
inculpatul să fi dat declaraţii ori să nu fi dat declaraţii, să fi dat declaraţii
mincinoase ori să îşi fi retras declaraţiile date).
Infracţiunea se poate comite şi în formă continuată.
Forma asimilată se consumă în momentul producerii, falsificării ori
ticluirii probelor nereale.
2.10. SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE
Este incriminată în art. 281 Cod penal într-o formă tip şi una agravată
Forma tip, reglementată în alin. 1 constă în supunerea unei persoane la
executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel
prevăzut de dispoziţiile legale şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Forma agravată este reglementată în alin. 2 art. 281 Cod penal şi există
atunci când are loc supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei
persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de
siguranţă sau educative, privative de libertate.
Pedeapsa prevăzută de lege în cazul formei agravate este închisoarea de la
unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Obiectul juridic îl constituie buna înfăptuire a justiţiei sub aspectul

asigurării legalităţii în luarea măsurilor preventive, în aplicarea măsurilor de
siguranţă şi a executării pedepselor, precum şi sub aspectul respectării dreptului
persoanei de a nu fi supusă la tratamente degradante ori inumane.
Obiectul material există atunci când fapta se comite prin întrebuinţare de
rele tratamente aplicate asupra corpului persoanei.
Credem că subiectul activ este special (calificat), atât în cazul formei tip
cât şi în cazul formei agravate.
Fapta poate fi comisă de către o persoană, funcţionar public, cu atribuţii
specifice actelor de executare, respectiv cu atribuţii pe linia organizării,
conducerii, supravegherii, tratamentului celor aflaţi în executarea unei pedepse,
măsurilor de siguranţă sau educative, privative de libertate, aflaţi în stare de
reţinere, deţinere etc.
Participaţia este posibilă sub forma instigării, complicităţii şi a
coautoratului. Acesta din urmă va exista atunci când cei care au cooperat cu acte
de executare au calitatea specială ce reiese din conţinutul legal al infracţiunii.
Subiect pasiv principal este statul. Subiectul pasiv secundar este

persoana aflată în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de
siguranţă sau educative, privative de libertate.
Latura obiectivă
Din punctul de vedere al elementului material fapta, în forma tip poate fi
comisă prin acţiune sau inacţiune, respectiv supunerea unei persoane la
prevăzut de dispoziţiile legale.
Aşa cum reiese din textul legal pentru existenţa infracţiunii este necesar
ca persoana să fie supusă la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau
educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale.
În cazul formei agravate elementul material poate consta într-o acţiune
sau inacţiune de supunere a unei persoane la tratamente degradante ori
inumane.
Este necesar ca persoana să se afle în stare de reţinere, deţinere ori în
executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate.
Prin tratament degradant se înţelege „tratamentul care îl umileşte pe
individ în faţa lui însuşi sau a altor persoane ori care îl determină să acţioneze
contrar voinţei sau conştiinţei sale” (definiţie preluată din jurisprudenţa CEDO).
Un tratament este degradant atunci când depăşeşte nivelul de umilire pe
care îl presupune executarea oricărei pedepse.
Este inuman acel tratament prin care se provoacă, cu intenţie, suferinţe
fizice sau mentale de o mare intensitate (de exp. menţinerea în detenţie a unei
persoane ce suferă de o boală gravă, incompatibilă cu deţinerea în regim de
penitenciar şi neacordarea tratamentului medical corespunzător).
În ipoteza în care relele tratamente sunt materializate în acţiuni sau
inacţiuni ce constituie prin ele însele infracţiuni (lovire sau alte violenţe,
vătămare corporală, etc.) se va reţine un concurs de infracţiuni.
Pentru a da sens conceptului de tratament, în doctrină s-a expromat opinia

potrivit căreia este necesar ca actele să aibă o anumită continuitate în timp, să se
repete.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se poate comite cu intenţie
Făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea faptului că supune persoana la
prevăzut de dispoziţiile legale ori că o supune la tratamente degradante ori
inumane.
Infracţiunea se consumă în momentul în care relele tratamente au fost
aplicate.
Se poate comite în formă continuă sau continuată.
2.11. TORTURA
Este incriminată în art. 282 Cod penal.

În conformitate cu dispoziţiile alin. 1 art. 282 fapta funcţionarului public
care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau a altei
persoane care acţionează la instigarea sau cu consimţământul expres ori tacit al
acestuia de a provoca unei persoane puternice suferinţe fizice ori psihice:
a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană
informaţii sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană
l-a comis ori este bănuită că l-a comis;
c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a
intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
Infracţiunea are şi două forme agravate reglementate în alin. 2 şi 3.

Astfel, potrivit alin. 2 dacă fapta a avut ca urmare o vătămare corporală,
pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi (prima formă agravată).
A două formă agravată este reglementată în alin. 3 în conformitate cu
care tortura ce a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoarea
de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Obiectul juridic îl constituie buna înfăptuire a justiţiei care este lezată

prin torturarea persoanelor.
Obiectul material există atunci când fapta se comite asupra corpului
persoanei.
Subiectul activ este special (calificat) atunci când fapta este comisă de
către funcţionarul public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat.
Poate fi subiect activ şi o persoană care acţionează la instigarea sau cu
consimţământul expres ori tacit al funcţionarului public care îndeplineşte o
funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
În acest caz pentru a se reţine infracţiunea de tortură este necesar ca
persoana să acţioneze:
- fie la instigarea funcţionarului public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat.
- fie cu consimţământul expres ori tacit al funcţionarului public care
îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
de executare au calitatea specială ce reiese din conţinutul legal al infracţiunii.
Subiect pasiv principal este statul ca titular al valorii sociale ocrotite,

înfăptuirea justiţiei. Subiectul pasiv secundar este persoana supusă actelor de
tortură.
Latura obiectivă
Din punctul de vedere al elementului material fapta se comite prin
acţiune sau inacţiune (omisiune) şi anume, prin provocarea de puternice
suferinţe fizice ori psihice. De exemplu, în cauza Aydin c. Turcia s-a reţinut
tortura în următoarele împrejurări: reclamantul a fost dezbrăcat, a fost legat cu
mâinile la spate şi spânzurat de mâini. În acest timp, poliţia i-a conectat electrozi
la organele genitale şi a aruncat apă peste el în timp ce îl electrocuta. În tot acest
timp, aproximativ 35 de minute, a fost ţinut şi legat la ochi (CEDO, cauza Aydin
c. Turcia).
Nu constituie tortură durerea sau suferinţele ce rezultă exclusiv din
sancţiuni legale şi care sunt inerente acestor sancţiuni sau sunt ocazionate de ele.
Fapta nu va constitui infracţiunea de tortură dacă suferinţele fizice sau
psihice nu sunt puternice (va putea constitui, după caz, supunere la rele
tratamente, purtare abuzivă, lovire sau alte violenţe).
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea în fiorma tip se comite cu

intenţie directă calificată prin scop sau mobil.
Este necesar ca făptuitorul să acţioneze:
a) în scopul obţinerii de la această persoană sau de la o terţă persoană
informaţii sau declaraţii;
b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană
l-a comis ori este bănuită că l-a comis;
c) în scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a
intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane;
d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare (mobil)
În cazul formelor agravate, forma de vinovăţie este intenţia depăşită.

Infracţiunea se consumă în momentul provocării unei persoane de
puternice suferinţe fizice ori psihice în scopul arătat de legiuitor sau determinat
de mobilul cerut de norma de incriminare.
Se poate comite în formă continuată.
Tentativa se pedepseşte în cazul formei tip nu şi în cazul formelor
agravate.
Potrivit dispoziţiilor alin. 5 art. 282 Cod penal nicio împrejurare

excepţională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de
ameninţări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de
excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nu poate fi
invocat ordinul superiorului ori al unei autorităţi publice.
2.12. REPRESIUNEA NEDREAPTĂ
Potrivit alin. 1 fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a lua o
măsură preventivă neprivativă de libertate ori de a trimite în judecată o
persoană, ştiind că este nevinovată, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3
Forma agravată constă în reţinerea sau arestarea ori condamnarea unei
persoane, ştiind că este nevinovată şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10
prin comiterea actelor incriminate.
Obiectul material există atunci când fapta se răsfrânge asupra corpului
persoanei.
Subiectul activ este special (calificat).

Astfel, în cazul formei tip, poate fi subiect activ nemijlocit o persoană
care are atribuţii:
- de a pune în mişcare acţiunea penală;
- de a lua o măsură preventivă neprivativă de libertate;
- de a trimite în judecată o persoană.
Cu alte cuvinte poate fi subiect activ procurorul, judecătorul de drepturi şi
libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul din completul de
judecată.
În cazul formei agravate poate fi subiect activ nemijlocit persoana care
reţine sau arestează ori condamnă o persoană, ştiind că este nevinovată.
Poate fi subiect activ: organul de cercetare penală, procurorul, judecătorul
de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul din
completul de judecată.
de executare au calitatea specială ce reiese din conţinutul legal al infracţiunii
(exp. membri completului de judecată).

înfăptuirea justiţiei. Subiectul pasiv secundar este persoana fizică asupra căreia
se exercită actele de represiune nedreaptă.
Latura obiectivă
Din punctul de vedere al elementului material fapta se comite prin una
din următoarele acţiuni:
- punere în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană;
- de luare a unei măsuri preventive neprivative de libertate faţă de o
persoană;
- de a trimite în judecată o persoană
Pentru existenţa laturii obiective este necesar ca persoana, faţă de care se
comite acţiunea, să fie nevinovată.
În cazul formei agravate elementul material se comite prin una din
acvţiunile enumerate de legiuitor, şi anume:
- reţinerea;
- arestarea;
- condamnarea unei persoane.
Este necesar în acest caz ca făptuitorul să ştie că persoana reţinută,
arestată sau condamnată este nevinovată.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se comite cu intenţie directă
sau indirectă.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să ştie că
acţionează împotriva unei persoane nevinovate.
Infracţiunea se consumă în momentul realizării vreuneia din acţiunile
incriminate.
2.13. EVADAREA
Forma tip constă în evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere
şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani (alin. 1 art. 285 Cod penal).
Fapta se comite în formă agravată atunci când evadarea este săvârşită
prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa fiind închisoarea de la unu la 5 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.

prin comiterea actelor de sustragere de la executarea unor măsuri preventive sau
a unor pedepse privative de libertate. Atunci când fapta se comite în formă
agravată există şi un obiect juridic secundar ce constă în integritatea corporală,
sănătatea sau viaţa victimei.
Obiectul material există, potrivit doctrinei, atunci când fapta se răsfrânge
asupra corpului unei persoane ori asupra unor bunuri.
Subiectul activ este special (calificat), putând fi numai o persoană aflată

în stare de reţinere sau deţinere. Este reţinută persoana faţă de care s-a luat
măsura preventivă reţinerii, a arestului la domiciliu, a arestului preventiv.
Deţinută este o persoană care a fost condamnată definitiv la o pedeapsă
privativă de libertate.
Astfel, este subiect activ al infracţiunii:
- persoana reţinută sau condamnată care se sustrage din starea legală de
reţinere sau de deţinere;
- persoana condamnată care nu se prezintă nejustificat la locul de deţinere,
la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
- persoana condamnată care părăseşte, fără autorizare locul de muncă,
aflat în exteriorul locului de deţinere.
Nu poate fi subiect activ persoana faţă de care s-a luat o măsură educativă
sau o măsură de siguranţă.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi a coautoratului.
Complicitatea materială nu este posibilă deoarece înlesnirea evadării
realizează conţinutul infracţiunii prevăzute în art. 286 Cod penal- înlesnire a
evadării (complicitatea intelectuală este, potrivit unor opinii, posibilă atunci
când doar se întăreşte rezoluţia infracţională a persoanei care evadează).
Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite, înfăptuirea

justiţiei. Subiectul pasiv secundar este persoana fizică asupra căreia se exercită
actele de represiune nedreaptă.
Latura obiectivă
Din punctul de vedere al elementului material fapta se comite prin
acţiune sau inacţiune.
Prin acţiune se comite fapta atunci făptuitorul evadează din starea legală
de reţinere sau de deţinere indiferent de modalitatea concretă în care se
realizează (art. 285 alin. 1 şi 2).
Tot prin acţiune se comite fapta şi atunci când are loc părăsirea, fără
autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul
locului de deţinere (art. 285 alin. 3 lit. b).
Fapta se comite prin inacţiune atunci când are loc neprezentarea
nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei
în care s-a aflat legal în stare de libertate (art. 285 alin. 3 lit. a).
Pentru reţinerea infracţiunii în forma agravată este necesar ca evadarea să
fie săvârşită în una din următoarele împrejurări:
- prin folosirea de violenţe (potrivit doctrinei violenţa trebuie să fie
îndreptată împotriva unei persoane, iar infracţiunea de evadare absoarbe doar
infracţiunea de loviri sau alte violenţe).
- prin folosirea de arme (este necesar făptuitorul să se folosească de armă
pentru a evada).
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se comite cu intenţie directă
sau indirectă.
Infracţiunea se consumă atunci când persoana a reuşit să dobândească
starea de libertate ca urmare a evadării, neavând importanţă cât durează starea
de libertate (exp. este evadare în formă consumată fapta inculpatului care, aflat
în stare de arest preventiv, fuge de sub escortă, părăseşte sediul parchetului, iese
pe uşă şi se deplasează pe stradă fiind prins la circa 80 m de acesta).
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Potrivit dispoziţiilor alin. 4 art. 285 pedeapsa aplicată pentru infracţiunea

de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.
2.14. ÎNLESNIREA EVADĂRII
Este incriminată în art. 286 Cod penal într-o formă tip şi două forme
agravate şi o formă atenuată.
Potrivit dispoziţiilor alin. 1 înlesnirea prin orice mijloace a evadării se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani (forma tip).
Înlesnirea evadării:
a) săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau
paralizante;
b) a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare;
c) unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de
lege cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau
mai mare ori condamnate la o astfel de pedeapsă
se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
unor drepturi (prima formă agravată).
Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) sunt săvârşite de o persoană
care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut sau deţinut, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu o treime (a doua formă agravată).
Fapta se comite în formă atenuată în cazul înlesnirea evadării, săvârşită

din culpă, de către o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel care a
evadat, şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani (de exp. un subofiţer
de la penitenciar care îl păzea pe cel evadat).

prin activitatea de înlesnire a evadării, adică prin înlesnirea sustragerii unei
persoane din starea de reţinere sau deţinere. În cazul formei agravate există şi
un obiect juridic secundar, valoarea protejată fiind viaţa, integritatea corporală
sau sănătatea persoanei.
Obiectul material există atunci când fapta este comisă prin folosirea de
violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante, fiind reprezentat de corpul
persoanei asupra cărora se îndreaptă.
Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal în cazul formei
tip şi a primei forme agravate.
În cazul celei de a doua forme agravate subiectul activ este calificat
putând fi doar o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut sau
deţinut.
Participaţia este posibilă în toate formele sale.
înfăptuirea justiţiei. Infracţiunea poate avea şi subiect pasiv secundar atunci
când fapa s-a comis prin folsirea de violenţe producându-se anumite vătămări
ale integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei.
Latura obiectivă
Din punctul de vedere al elementului material fapta se comite în forma
tip prin înlesnirea evadării.
Înlesnirea evadării presupune ca şi condiţie necesară existenţa unei
persoane legal reţinute sau deţinute.
Practic, înlesnirea evadării se poate comite prin orice mijloace şi poate
consta în acordarea de sprijin material (bani, instrumente care să înlesnească
evadarea, etc) sau sprijin moral (stabilirea de legături cu alte persoane etc.).
Potrivit doctrinei, infracţiunea există doar atunci când înlesnirea evadării
este efectivă şi reprezintă o contribuţie la evadare (adică, nu se va reţine
infracţiunea de înlesnire a evadării dacă evadatul nu se foloseşte de
instrumentele ori informaţiile oferite, ci, în măsura îndeplinirii condiţiilor se va
reţine o complicitate intelectuală la infracţiunea de evadare).
Sub aspectul raportului de cauzalitate este necesar ca actul de înlesnire
să fi avut drept consecinţă o evadare sau încercare de evadare.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se poate comite cu intenţie
directă sau indirectă dar şi din culpă (în acest ultim caz reţinându-se forma
atenuată a infracţiunii).
Infracţiunea se consumă în momentul acţiunea de înlesnire a avut ca
rezultat evadarea unei persoane.
Tentativa se pedepseşte în cazul formelor intenţionate ale faptei (nefiind
posibilă atunci când este comisă din culpă).

avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):
1. Omorul comis asupra unui judecător în

exercitarea atribuţiilor constituie:
a. omor calificat;
b. ultraj judiciar;
c. ultraj.
2. Subiectul activ nemijlocit este calificat la:

a. ultrajul judiciar;
b. mărturia mincinnoasă;
c. omisiunea sesizării.

Bucureşti, 2014.
Capitolul 3.
INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE ŞI DE SERVICIU
Cuprins
3.1. Infracţiuni de corupţie
3.2. Infracţiuni de serviciu
Temele prezentate în acest capitol vă vor ajuta în:
 cunoaşterea condiţiilor necesare pentru

existenţa infracţiunilor din această grupă
 soluţionarea şi motivarea cazurilor întâlnite în

practică
3.1. INFRACŢIUNI DE CORUPŢIE
Fac parte din acestă grupă de infracţiuni:

 luarea de mită
 darea de mită
 traficul de influenţă
 cumpărarea de influenţă
 fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu
aceştia
 fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu aceştia
Obiectul juridic al acestor infracţiuni constă în normala desfăşurare a

activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea ei cu corectitudine şi
onestitate.
3.1.1. Luarea de mită
În noul Cod penal, infracţiunea de luare de mită este reglementată în art.

289, într-o formă tip (de bază), o formă asimilată, şi o formă atenuată
reglementată în art. 308 din noul Cod penal.
Forma de bază a infracţiunii este reglementată în art. 289 alin. 1 din noul
Cod penal şi constă în fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru
sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se
cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea,
neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar
acestor îndatoriri.
Sancţiunea prevăzută de lege pentru forma tip este închisoarea de la 3 la
10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Potrivit alin. 2 art. 289 săvârşirea faptei de una dintre persoanele
prevăzute în art. 175 alin. 2, constituie infracţiune numai când este comisă în
legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle
sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri
(forma asimilată).
În cazul formei de bază, subiectul activ al infracţiunii este special,

trebuind să aibă calitatea de funcţionar public, în sensul dat de art. 175 alin. 1
din noul Cod penal.
Potrivit dispoziţiilor din art. 289 alin. 2 din noul cod (forma asimilată),
subiect activ al infracţiunii poate fi şi una dintre persoanele prevăzute la art. 175
alin. 2 (persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost
învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii
acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public), adică
funcţionarul public asimilat.
În cazul formei atenuate, subiect activ este reprezentat de alte persoane

decât funcţionarul public sau funcţionarul public asimilat. Potrivit art. 308,
dispoziţiile art. 289 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod
corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care
exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de
orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175
alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Subiect pasiv al infracţiunii este autoritatea publică, instituţia publică,

instituţia ori altă persoană juridică de interes public, în serviciul căreia
făptuitorul îndeplineşte îndatoririle de serviciu.
Mituitorul va fi subiect pasiv al infracţiunii dacă a fost constrâns să dea
mită.
Luarea de mită se poate comite şi în participaţie penală sub toate formele.
Persoana care intermediază luarea de mită are calitatea de complice.
Elementul material al infracţiunii se poate realiza prin una din

următoarele modalităţi alternative:
 pretinderea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin;
 primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin;
 acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase care nu i se cuvin.
Oricare dintre aceste modalităţi se poate realiza direct (nemijlocit) sau
indirect (prin intermediari).
Acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective trebuie să
aibă loc în legătură cu:
- îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului;
- neîndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului;
- urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale
făptuitorului;
- întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale
făptuitorului;
- îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu.
Mita poate consta în bani sau alte foloase.

Este necesar ca banii sau foloasele pretinse, primite sau acceptate de
făptuitor să nu i se cuvină acestuia, să nu fie legal datorate.
Prin alte foloase se înţeleg orice alte bunuri, servicii sau beneficii acordate
funcţionarului, de natură materială sau morală (nu se mai includ aici şi
favorurile de natură sexuală).
În cazul formei asimilate, reglementate în art. 289 alin. 2, fapta constituie
infracţiune numai dacă este comisă în legătură cu:
- neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle legale ale făptuitorului;
- întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale
făptuitorului;
- îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor legale ale făptuitorului.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca funcţionarul să şi
îndeplinească actul care i se solicită. Dacă ulterior luării mitei funcţionarul
îndeplineşte actul sau nu-l îndeplineşte (conform dorinţei mituitorului) iar
această conduită constituie prin ea însăşi infracţiune, el va răspunde pentru un
concurs de infracţiuni. De exp., ia mită ca să întocmească un document fals ori
să nu întocmească actul de constatare a unei infracţiuni.
Consumarea infracţiunii de luare de mită sare loc în momentul realizării

oricăreia dintre modalităţile alternative de comitere. Dacă funcţionarul public a
pretins bani sau a acceptat oferta făcută, nu mai are importanţă dacă îi primeşte
sau nu, infracţiunea consumându-se în momentul pretinderii.
Infracţiunea poate fi comisă şi în formă continuată, caz în care va exista
şi un moment al epuizării ei.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte.
Forma atenuată este reglementată în art. 308 din noul Cod potrivit căruia
limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime în ipoteza în care faptele din
art. 289 sunt săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită,
permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură
în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în
cadrul oricărei persoane juridice.
În conformitate cu dispoziţiile alin. 3 art. 289, banii, valorile sau orice alte
bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se
dispune confiscarea prin echivalent.
Măsura de siguranţă a confiscării speciale este aplicabilă în toate cele
ipotezele, indiferent de calitatea subiectului activ.
3.1.2. Darea de mită
Infracţiunea constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte

foloase, în condiţiile arătate în art. 289 şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la
7 ani (art. 290 alin. 1 din noul Cod penal).
Legiuitorul incriminează o formă de bază (tip) şi o formă atenuată
reglementată în art. 308 din noul Cod penal. Prevede legiuitorul în cazul dării de
mită şi o cauză de neimputabilitate precum şi una de nepedepsire.
Infracţiunea de dare de mită nu are obiect material.
Subiect activ al infracţiunii de dare de mită poate fi orice persoană fizică

sau juridică ce îndeplineşte condiţiile de a răspunde penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este „unitatea” în serviciul căreia se află funcţionarul
public sau persoana care primeşte mita.
Elementul material al infracţiunii constă în trei acţiuni alternative:
promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca:
 promisiunea, oferirea sau darea de mită să aibă ca obiect bani sau
alte foloase;
 bani sau foloasele promise, oferite sau date să fie necuvenite;
 promisiunea, oferirea sau darea de mită trebuie să fie în legătură cu
îndeplinirea de către funcţionarul mituit a unui act care intră în
legătură cu atribuţiile sale de serviciu.
Nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii dacă actul în vederea
căruia se dă mita este licit sau ilicit.
Nu va constituii dare de mită atunci când funcţionarul public „mituit” nu
are competenţa de a efectua actul în vederea căruia a fost comisă fapta.
Latura subiectivă a infracţiunii presupune intenţia directă sau indirectă.
Infracţiunea se consumă, după caz, în momentul săvârşirii oricăreia dintre

cele trei acţiuni alternative, iar când se comit succesiv se va lua în considerare
momentul săvârşirii primei acţiuni.
Tentativa deşi este posibilă, nu se pedepseşte.
Cauza de neimputabilitate
Potrivit art. 290 alin. 2 noul Cod penal, darea de mită nu constituie
infracţiune dacă mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a
luat mita.
Reglementează legiuitorul în acest caz o cauză specială de
neimputabilitate.
În dispoziţiile art. 290 alin. 3 din noul Cod penal legiuitorul a reglementat
o cauză specială de nepedepsire.
Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de
urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
Pentru a opera această cauză de nepedepsire este necesart ca:
 mituitorul să denunţe fapta;
 denunţarea faptei să aibă loc înainte ca organul de urmărire penală
să fi fost sesizat cu privire la aceasta
În conformitate cu dispoziţiile alin. 5 art. 290, banii, valorile sau orice alte
bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc,
se dispune confiscarea prin echivalent.
Legiuitorul face însă o excepţie prevăzând în alin. 4 art. 290 că: banii,
valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă
acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul
prevăzut în alin. (3).
3.1.3. Traficul de influenţă
Infracţiunea este reglementată în art. 291 din noul Cod penal.

Forma tip constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de
bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de
către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra
unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar
Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Forma atenuată a infracţiunii este reglementată în art. 308 din noul Cod
penal.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică care răspunde

penal.
Este necesar ca subiectul pasiv să aibă influenţă sau să pretindă că are
influenţă asupra unui funcţionar public şi să promită că îl că îl va determina pe
acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie
îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească
un act contrar acestor îndatoriri.
Subiect pasiv este „unitatea” în serviciul căreia se află funcţionarul în

legătură cu care se comite traficul de influenţă.
Elementul material al infracţiunii se poate realiza prin următoarele

modalităţi alternative: pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii de bani sau
alte foloase.
Fapta se poate comite în mod direct sau indirect (prin intermediar), prin
orice mijloace.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca:
 pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase
să se realizeze pentru sine sau pentru altul;
 pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase
să se facă pentru ca vânzătorul influenţei să exercite influenţa sa asupra
funcţionarului;
 făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionar să îndeplinească,
să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce
intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar
 influenţa să fie menită să-l determine pe funcţionar să îndeplinească, să
nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce
intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar
Nu are importanţă dacă făptuitorul a exercitat sau nu influenţa asupra
funcţionarului, nici dacă funcţionarul a îndeplinit sau nu actul conform dorinţei
celui care a cumpărat influenţa.
Infracţiunea de trafic de influenţă se comite cu intenţie directă

(determinată de scopul urmărit de făptuitor).
Infracţiunea se consumă în momentul săvîrşirii oricăreia dintre acţiunile

alternative menţionate.
Potrivit dispoziţiilor art. 291 alin. 2 banii, valorile sau orice alte bunuri
primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent.
3.1.4. Cumpărarea de influenţă
Infracţiunea de cumpărare de influenţă reprezintă incriminarea faptei

corelative celei de trafic de influenţă.
Potrivit dispoziţiilor din art. 292 noul Cod penal, constituie infracţiunea
de cumpărare de influenţă: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte
foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are
influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public,
pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să
urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Pedepsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi.
Infracţiunea are şi o variantă atenuată reglementată în art. 308 din noul
cod.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică ce

îndeplineşte condiţile pentru a răspunde penal. Când fapta se comite prin
intermediar acesta are calitatea de complice, autor fiind cel care cumpără
influenţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 292 alin. 2 făptuitorul nu se pedepseşte dacă
denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu
privire la aceasta. Se reglementează astfel, şi în acest caz, o cauză de
nepedepsire.
Subiect pasiv principal este unitatea în serviciul căreia se află
funcţionarul pentru a cărei influenţare se comit actele incriminate.
Elementul material se poate realiza alternativ, prin:

- promisiunea de bani sau alte foloase;
- oferirea de bani sau alte foloase;
- darea de bani sau alte foloase.
Acţiunile prin care fapta poate fi comisă, în mod alternativ, pot avea loc
direct sau indirect.
Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca acţiunea de promitere,
oferire, dare să fie făcută cu privire la o persoană care:
- are influenţă asupra unui funcţionar public;
- lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public.
Scopul urmărit de făptuitor este determinarea funcţionarului public:
- să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act;
- să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act;
- să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu.
Infracţiunea de cumpărare de influenţă se comite cu intenţie directă,

calificată prin scopul urmărit.
Infracţiunea se consumă în momentul săvîrşirii oricăreia dintre acţiunile

alternative menţionate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 292 alin. 3 banii, valorile sau orice alte
bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunţul
prevăzut în alin. (2).
Totodată, potrivit alin. 4 art. 292 din noul cod, banii, valorile sau orice
alte bunuri date sau oferite sunt supuse confiscării, iar dacă acestea nu se mai
găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
3.1.4. Fapte săvârşite de către membrii instanţelor de arbitaj sau în
legătură cu aceştia
Infracţiunea este prevăzută în art. 293 potrivit căruia dispoziţiile art. 289
(luarea de mită) şi art. 290 (darea de mită) se aplică în mod corespunzător şi
persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunţe o
hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluţionare de către părţile la
acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfăşoară în baza legii
române ori în baza unei alte legi.
Prin aceste dispoziţii sunt incriminate faptele de luare şi dare de mită

săvârşite de către membrii instanţelor de arbitraj sau în legătură cu aceştia.
3.1.5. Fapte săvârşite de către funcţionari străini sau în legătură cu

aceştia
Potrivit dispoziţiilor art. 294 din noul Cod penal, prevederile cuprinse în
capitolul destinat faptelor de corupţie se aplică în privinţa următoarelor
persoane, dacă, prin tratatele internaţionale la care România este parte, nu se
dispune altfel:
a) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza
unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare în
cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte (de exp.
ONU, Consiliul Europei, FMI; etc.);
b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale la
care România este parte (membrii în Adunarea Generală a ONU, membrii
adunării Mondiale a Sănătăţii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii);
c) funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza
unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuţii similare, în
cadrul Uniunii Europene (persoane ce îşi desfăşoară activitatea în serviciul
mComisiei Europene, a Parlamentului European, a Curţii de Justiţie a U.E, etc.)
;
d) persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor
internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi
funcţionarilor de la grefele acestor instanţe (magistraţi şi funcţionari ai CEDO,
Curţii Penale Internaţionale, Curţii Internaţionale de justiţie a Naţiunilor Unite,
etc.);
e) funcţionarilor unui stat străin;
f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat
străin;
g) juraţilor din cadrul unor instanţe străine.
3.2. INFRACŢIUNI DE SERVICIU
Infracţiunile de serviciu au ca obiect juridic generic valorile sociale

privitoare la buna şi normala desfăşurare a activităţii autorităţilor publice,
instituţiilor publice, oricăror alte persoane juridice cu capital integral ori
majoritar de stat sau declarate ca fiind de utilitate publică, precum şi interesele
legale ale persoanelor fizice sau juridice.
Fac parte din această grupă de infracţiuni:
 delapidarea
 purtarea abuzivă
 abuzul în serviciu
 neglijenţa în serviciu
 folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
 uzurparea funcţiei
 conflictul de interese
 obţinerea ilegală de fonduri
 deturnarea de fonduri
3.2.1. Delapidarea
Forma tip a infracţiunii este reglementată în art. 295 din noul Cod penal.
Potrivit acestor dispoziţii, însuşirea, folosirea sau traficarea de către un
funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri
pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2
la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Infracţiunea are şi o formă atenuată reglementată în art. 308 din noul
Cod penal precum şi o formă agravată (art. 309 din noul Cod penal).
Obiectul material îl formează banii, valorile (CEC-uri, titluri de credit)

sau alte bunuri (bunuri mobile corporale) aflate în administrarea sau gestionarea
subiectului activ al infracţiunii.
Subiectul activ al infracţiunii de delapidare este special, trebuind să aibă

calitatea de funcţionar public care gestionează sau administrează bani, valori
sau alte bunuri.
În cazul formei atenuate, prevăzută de art. 308, subiect activ al infracţiunii
poate fi o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre
cele prevăzute în art. 175 alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Gestionar este acel angajat al unei persoane juridice care are ca atribuţii
principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în
administrarea, folosinţa, sau deţinerea, chiar temporară a acesteia (a se vedea art.
1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii
şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici,
autorităţilor sau instituţiilor publice).
Administrator este cel care, în temeiul funcţiei cu care a fost investit,
potrivit dispoziţiilor legale, actului constitutiv, statutului, contractului etc., are
competenţa de dispune asupra bunurilor din patrimoniul persoanei juridice,
indiferent de denumirea funcţiei (efectuează acte de dispoziţie cu privire las
bunurile respective).
Participaţia la infracţiunea de delapidare este posibilă sub toate formele
însă, pentru existenţa coautoratului este necesar ca făptuitorii să îndeplinească
fiecare calitatea cerută subiectului activ.
Subiect pasiv al infracţiunii de delapidare poate fi numai o persoană
juridică.
Elementul material al infracţiunii de delapidare se poate realiza prin una

din următoarele acţiuni alternative:
 însuşirea de bani valori sau alte bunuri;
 folosirea de bani valori sau alte bunuri;
 traficarea de bani valori sau alte bunuri.
Urmarea imediată a infracţiunii de delapidare constă în ieşirea bunului din
sfera de dispoziţie a persoanei juridice concretizându-se într-o pagubă în
patrimoniul acesteia.
Între acţiunea făptuitorului şi paguba constatată în patrimoniul persoanei
juridice trebuie să existe un raport de cauzalitate ce trebuie dovedit.
Infracţiunea de delapidare se comite cu intenţie directă.
Infracţiunea de delapidare se consumă în momentul însuşirii efective, al

folosirii sau traficării, după caz.
Delapidarea se poate comite şi în formă continuată, iar când este
săvârşită în modalitatea folosirii este o infracţiune continuă.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte (art. 295 alin. 2).
Forma agravată
Infracţiunea de delapidare se realizează în forma agravată în cazul când a
avut „consecinţe deosebit de grave”, limitele speciale ale pedepsei majorându-
se, în acest caz, cu jumătate (art. 309 din noul Cod penal).
3.2.2. Purtarea abuzivă

Infracţiunea este reglementată în art. 296 din noul Cod penal, într-o formă
tip şi una agravată.
Forma tip este reglementată în alin. 1 potrivit căruia întrebuinţarea de
expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor
de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
Alin. 2 incriminează forma agravată. Ameninţarea ori lovirea sau alte
violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
Obiectul material lipseşte în cazul formei tip iar în cazul formei agravate
există obiect material, constând în corpul persoanei fizice, atunci când fapta se
comite prin lovire sau alte violenţe.
Subiectul activ este calificat putând fi doar o persoană aflată în

exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Participaţia penală este posibilă, instigator sau complice putând fi orice
persoană.
Coautoratul este posibil doar în cazul în care infracţiunea se comite în
formă agravată, prin lovire sau alte violenţe, şi participanţii au calitatea specială
cerută de lege.
Subiect pasiv poate fi orice persoană cărei i s-au adresat expresii
jignitoare, a fost ameninţată ori a suferit lovirile ori alte violenţe.
Latura obiectivă a infracţiunii în forma tip presupune întrebuinţarea de
expresii jignitoare.
În cazul formei agravate fapta se poate comite prin ameninţare ori lovire
sau alte violenţe (infracţiunea, în această formă este complexă).
Pentru existenţa infracţiunii este necesar însă ca acţiunile de mai sus să fie
comise în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Din punctul de vedere al laturii subiective infracţiunea se comite cu

intenţie directă sau indirectă.
Infracţiunea se consumă în momentul folosirii expresiilor jignitoare (în

cazul formei tip), ori în momentul proferării ameninţării sau folosirii violenţei
(în cazul formei agravate).
3.2.3. Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Infracţiunea este incriminată în art. 297 din noul Cod penal, într-o formă
tip şi o formă agravată.
Forma tip este reglementată în alin. 1 potrivit căruia fapta funcţionarului
public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl
îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Forma asimilată este reglementată în alin. 2 potrivit căruia, cu aceeaşi
pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori
creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
În conformitate cu dispoziţile art. 308 abuzul în serviciu are şi o formă
atenuată, după cum are şi o formă agravată reglementată în art. 309 din noul
Cod penal.
De regulă infracţiunea nu are obiect material. Poate avea obiect

material în cazul în care fapta se exercită asupra unui bun (de exp., confiscarea
abuzivă a unui bun).
Subiectul activ al infracţiunii este special. În cazul formei de bază a

infracţiunii subiectul activ trebuie să aibă calitatea de funcţionar public.
În cazul formei atenuate, subiect activ poate fi orice persoană care
exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de
orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175
alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Participaţia penală este posibilă sub toarte formele (în cazul coautoratului
fiecare dintre făptuitori trebuie să îndeplinească calitatea specială cerută de
lege).
Subiect pasiv al infracţiunii poate fi atât o persoană fizică cât şi o

persoană juridică.
Poate constitui elementul material al laturii obiective:

- neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui defectuoasă;
- îngrădirea exercitării unui drept;
- creearea unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere,
vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actele incriminate să fie

comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Urmarea imediată principală constă într-o stare de pericol pentru bunul
mers al activităţii unităţii în serviciul căreia se află făptuitorul. Urmarea
secundară constă într-o vătămare a vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Forma simplă a infracţiunii poate fi comisă cu intenţie directă sau

indirectă.
În cazul formei asimilate forma de viovăţie este intenţia directă,
calificată de mobilul special urmărit de autor (îngrădirea dreptului sau crearea
stării de inferioritate are loc pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate,
boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA).
Forma agravată se comite cu intenţie depăşită.
Infracţiunea se consumă, după caz, în momentul producerii vătămării
drepturilor persoanei prin neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui
defectuoasă, ori în momentul îngrădirii drepturilor legale ale subiectului pasiv
sau creării stării de inferioritate.
3.2.4. Neglijenţa în serviciu
Potrivit dispoziţiilor art. 298 din noul Cod penal, încălcarea din culpă de
către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea
acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3
ani sau cu amendă.
Infracţiunea are reglementată şi o formă atenuată în art. 308 din noul Cod
penal dar şi o formă agravată (art. 309 noul cod).
Infracţiunea poate avea obiect material, când acţiunea sau inacţiunea are
loc ori se răsfrânge asupra unui bun (neglijenţă în întreţinerea unor apăarate,
maşini, etc.).
Subiect activ al infracţiunii poate fi un funcţionar public.

În varianta prevăzută de art. 308 subiect activ al infracţiunii poate fi o
persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute
în art. 175 alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Participaţia penală nu este posibilă.
Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau persoană juridică.
Elementul material al infracţiunii constă în:

 neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu;
 îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu.
Urmarea imediată o constituie:

- producerea unei pagube unei persoane fizice sau juridice;
- producerea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale
unei persoane fizice sau juridice.
Latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu se caracterizează

prin culpă (cu prevedere sau fără prevedere).
Infracţiunea se consumă în momentul producerii oricăreia dintre urmările
menţionate.
Tentativa nu este posibilă.
3.2.5. Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
Infracţiunea este reglementată în art. 290 din noul Cod penal potrivit
căruia „fapta funcţionarului public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini,
a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de
serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pretinde ori
obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană interesată direct sau indirect
de efectele acelui act de serviciu se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3
ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a
exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta” (forma de
bază).
Alin. 2 al art. 290 incriminează forma asimilată a infracţiunii ce constă
în pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală de către un funcţionar
public care se prevalează sau profită de o situaţie de autoritate ori de
superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută şi se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia sau activitatea în
executarea căreia a săvârşit fapta.
Infracţiunea are şi o formă atenuată indicată în art. 308 din noul Cod
penal.
Textul, aşa cum este reglementat incriminează aşa numita hărţuire prin
abuz de autoritate.
Corpul persoanei de la care s-au obţinut favoruri sexuale poate constituii,

potrivit doctrinei, obiect material.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat putând fi doar un funcţionar

public.
În varianta prevăzută de art. 308 noul Cod penal, subiect activ al
infracţiunii poate fi o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau
fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice
dintre cele prevăzute în art. 175 alin.2 sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Subiect pasiv al infracţiunii poate fi o persoană interesată direct sau
indirect de efectele unui act de serviciu.
Elementul material al laturii obiective îl constituie, alternativ, acţiunea:

- de a pretinde favoruri de natură sexuală;
- de a obţine favoruri de natură sexuală.
Fapta se comite cu intenţie directă, calificată prin scop:

- de a îndeplini ori de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale
de serviciu;
- de a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle sale de serviciu;
- de a face un act contrar acestor îndatoriri.
În cazul formei asimilate legiuitorul nu mai prevede urmărirea scopului
dar făptuitorul trebuie să se prevaleaze sau să profite de o situaţie de
autoritate ori de superioritate asupra victimei.
Este necesar ca această situaţie de autoritate sau de superioritate să
decurgă din funcţia deţinută, şi nu din alte împrejurări (calitatea pe care o are
subiectul activ să determine o situaţie de supunere ori de inferioritate a persoanei
vătămate).
Infracţiunea se consumă, după caz, fie în momentul pretinderii fie în
momentul obţinerii de favoruri de natură sexuală.
3.2.6. Uzurparea funcţiei
Potrivit art. 300 din noul Cod penal, fapta funcţionarului public care, în
timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin
aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu
închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Infracţiunea are o formă atenuată reglementată în art. 308.

Potrivit art. 309, dacă fapta a produs consecinţe deosebit de grave,
limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate, fiind
în prezenţa formei agravate a infracţiunii.
Infracţiunea are obiect material atunci când actul îndeplinit s-a exercitat
asupra unui bun sau persoană.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, putând fi un funcţionar
public.
În cazul formei atenuate subiect activ al infracţiunii poate fi o persoană
care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare
de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175
alin. 2 sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Subiect pasiv poate fi orice autoritate publică, instituţie publică sau altă
persoană juridică de administrează sau exploatează bunuri proprietate publică
ori persoană care exercită un serviciu de interes public precum şi, în cazul
formei atenuate, orice persoană juridică.
Elementul material al laturii obiective îl constituie acţiunea de
îndeplinire a unui act de serviciu.
Condiţiile necesare pentru existenţa infracţiunii sunt ca acest act să fie
efectuat:
- în timpul serviciului;
- să nu intre în atribuţiile făptuitorului.
Urmarea imediată a infracţiunii o constituie, alternativ, una dintre
consecinţele prevăzute de art. 297 referitor la abuzul în serviciu:
- o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei
persoane fizice sau juridice;
- îngrădirea exercitării unui drept al unei persoane;
- crearea pentru o persoană a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă
politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA.
Fapta nu constituie infracţiune dacă nu a produs una dintre consecinţele
de mai sus (la care face referire art. 297).
Din punct de vedere al laturii subiective fapta poate fi comisă atât cu
intenţie directă cât şi cu intenţie indirectă.
Infracţiunea se consumă în momentul producerii uneia din urmările

prevăzute în norma de incriminare ca urmare a îndeplinirii unui act de serviciu
ce nu intră în atribuţiile subiectului activ.
Datorită specificului ei, infracţiunea se poate comite în formă continuă
sau continuată.
3.2.7. Conflictul de interese
Este incriminat în art. 301 din noul Cod penal şi constă în fapta
funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un
act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect,
un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un
afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în
raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a
beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcţie publică.
În conformitate cu alin. 2 art. 301, dispoziţiile alin. 1 nu se aplică în cazul
emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.
Conflictul de interese este incriminat într-o formă tip (art. 301 alin. 1 din
noul Cod penal) şi una atenuată (art. 308 noul Cod penal).
Subiectul activ este calificat, putând fi doar un funcţionar public sau, în
cazul formei atenuate, una din persoanele arătate în cuprinsul art. 308 din noul
Cod penal.
Nu pot avea calitatea de subiect activ nemijlocit funcţionarii publici
implicaţi în activitatea de emitere, aprobare sau adoptare a actelor normative.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.
Subiect pasiv al infracţiunii este statul, ca titular al valorilor sociale
protejate.
Elementul material al infracţiunii constă în:
 îndeplinirea unui act;
 participarea la luarea unei decizii.
Pentru existenţa infracţiunii este necesară îndeplinirea următoarelor

condiţii:
 îndeplinirea de către funcţionarul public a unui act sau participarea
acestuia la luarea unei decizii;
 prin îndeplinirea actului sau participarea la luarea deciziei să se obţină,
direct sau indirect, un folos patrimonial;
 folosul patrimonial să fie obţinut pentru sine, pentru soţul său, pentru o
rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă
persoană cu care funcţionarul public s-a aflat în raporturi comerciale ori
de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază
de foloase de orice natură;
 actul îndeplinit sau participarea la luarea unei decizii să nu privească
emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
Din punct de vedere al laturii subiective infracţiunea se comite cu

Infracţiunea se consumă în momentul obţinerii folosului patrimonial ca
urmare a îndeplinirii actului ori a participării la luarea unei decizii.
Tentativa nu este pedepsită.

3.2.8. Obţinerea ilegală de fonduri
Potrivit art. 306 din noul Cod penal folosirea ori prezentarea de
documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor
sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri
publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Obiect material al infracţiunii pot fi documentele sau datele false,

inexacte ori incomplete.
Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care răspunde
penal.
Subiect pasiv al infracţiunii este instituţia publică ce acordă efectiv
finanţare din fondurile publice sau care garantează cu fonduri publice o
asemenea finanţare şi, implicit statul.
Elementul material al infracţiunii se poate realiza prin una din următoarele
acţiuni alternative:
 folosirea de documente sau date false, inexacte ori incomplete;
 prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete.
Pentru existenţa infracţiunii este necesară îndeplinirea următoarelor
condiţii:
 să fie folosite ori prezentate documente sau date false, inexacte ori
incomplete
 documentele sau datele false să fie folosite ori prezentate pentru primirea
aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau
garantate din fonduri publice;
 folosirea de către făptuitor a documentelor sau datelor false, inexacte ori
incomplete să aibă ca rezultat obţinerea pe nedrept a unor fonduri.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă.

Obţinerea ilegală de fonduri se consumă în momentul obţinerii pe nedrept
a fondurilor dorite.
În conformitate cu dispoziţiile alin. 2 art. 306 tentativa la infracţiunea de
obţinere ilegală de fonduri se pedepseşte.
3.2.9. Deturnarea de fonduri
Potrivit art. 307 din noul Cod penal schimbarea destinaţiei fondurilor
băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii
publice, fără respectarea prevederilor legale, se pedepseşte cu închisoarea de la
unu la 5 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează, potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. 2
şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor
provenite din finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice.
Deturnarea de fonduri este incriminată într-o formă tip (art. 307 alin. 1), o
formă asimilată (art. 307 alin. 2) şi o formă agravată (art. 309 din noul Cod
penal).
În cazul formei tip, obiectul material este reprezentat de fondurile

băneşti ori resursele materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii
publice iar în cazul formei asimilate este reprezentat de fondurile provenite din
finanţările obţinute sau garantate din fonduri publice.
Subiect activ poate fi, în cazul formei simple, funcţionarul public care
administrează fondurile alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice. În
cazul formei asimilate poate fi subiect activ nemijlocit persoana care are în
cvompetenţă folosirea fnsurilor provenite din finanţările obţinute sau garantate
din fonduri publice.
Subiect pasiv este statul.

Elementul material constă într-o acţiune de schimbare a destinaţiei
fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate spre alte obiective decât cele
stabilite precum şi a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările obţinute sau
garantate din fonduri publice.
Este necesar ca acţiunea de schimbare a destinaţiei fondurilor să se
realizeze fără respectarea prevederilor legale.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Infracţiunea se consumă în momentul schimbării destinaţiei fondurilor
prevăzute de lege.
Tentativa se pedepseşte.
Test de autoevaluare nr. 3 - Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările

pot avea una, două sau trei variante corecte de răspuns):
1. La infracţiunea de luare de mită:

a) tentativa se pedepseşte;
b) mita poate consta în bani sau alte foloase;
c) nu are importanţă dacă funcţionarul a îndeplinit
sau nu actul dorit de mituitor.
2. Forma de vinovăţie este culpa în cazul:

a) purtării abuzive;
b) conflictului de interese;
c) neglijenţei în serviciu.

Bucureşti, 2014.
Capitolul 4
INFRACŢIUNI DE FALS
Cuprinsul capitolului 4
4.2. Falsuri în înscrisuri
După parcurgerea acestui capitol studenţii vor fi capabili să:
a) cunoască condiţiile necesare existenţei infracţiunilor

de fals în înscrisuri
b) soluţioneze speţe ce au ca obiect falsurile în înscrisuri
Prin comiterea infracţiunilor de fals se aduce atingere încrederii acordate

anumitor lucruri, semne, înscrisuri, etc., cărora li se atribuie însuşirea de a
exprima adevărul.
Prin „fals” se înţelege alterarea adevărului.
De regulă, infracţiunile de fals pot fi comise de orice persoană, iar
participaţia este posibilă.
Din punct de vedere al laturii subiective infracţiunile din această grupă se
comit cu intenţie.
4.2. FALSURI ÎN ÎNSCRISURI
Vom analiza din această grupă de infracţiuni:

 Falsul material în înscrisuri oficiale
 Falsul intelectual
 Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
 Uzul de fals
 Falsificarea unei înregistrări tehnice
 Falsul informatic
 Falsul în declaraţii
 Falsul privind identitatea
4.2.1. Falsul material în înscrisuri oficiale
Potrivit art. 320 lin. 1 din noul Cod penal, falsificarea unui înscris oficial,
prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de
natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni
la 3 ani (forma tip).
Alin. 2 al art. 320 reglementează forma agravată a infracţiunii ce constă
în: falsul prevăzut în alin. 1, săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Obiectul material al infracţiunii este un înscris oficial aşa cum este

definit în art. 178 alin. 2 din noul Cod penal.
Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte
imprimate producătoare de consecinţe juridice (art. 320 alin. 3).
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană care răspunde penal.
Dacă falsul este săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor
de serviciu fapta se comite în formă agravată (calitatea subiectului activ califică
fapta).
Subiect pasiv al infracţiunii este autoritatea publică, instituţia publică,
etc., căreia i se atribuie, „în mod mincinos”, înscrisul falsificat.
Elementul material al infracţiunii se realizează prin acţiuni de falsificare

a unui înscris oficial.
Falsificarea se poate realiza prin:
 contrafacerea scrierii ori a subscrierii
 alterarea, în orice mod, a înscrisului oficial
Pentru existenţa infracţiunii este necesar să fie îndeplinite următoarele
condiţii:
a. să existe o acţiune de falsificare;
b. falsificarea să privească un înscris oficial;
c. falsificarea înscrisui oficial să fie de natură să producă consecinţe
juridice.
Din punct de vedere al laturii subiective fapta se comite cu intenţie

Infracţiunea se consumă în momentul falsificării înscrisului dacă acţiunea
este de natură să producă consecinţe juridice.
4.2.2. Falsul intelectual
Infracţiunea este reglementată în art. 321 din noul Cod penal.

Potrivit acestuia falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii
acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin
omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani.
Obiect material al infracţiunii este un înscris oficial (în sensul art. 178
alin. 2 din noul Cod penal).
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, adică un funcţionar public

aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Participaţia penală este posibilă (de exp., sunt coautori membrii unei
comisii care are obligaţia de a consemna anumite date).
Din punct de vedere al laturii obiective fapta se comite prin acţiune sau
prin omisiune.
Fapta se comite prin acţiune atunci când se atestă unele fapte sau
împrejurări necorespunzătoare adevărului iar prin omisiune atunci când
făptuitorul are obligaţia (pe care nu o respectă) de a insera unele date sau
împrejurări.
Pentru existenţa infracţiunii este necesară existenţa următoarelor condiţii:
 a. să existe o acţiune de falsificare a unui înscris oficial;
 b. acţiunea de falsificare să se realizeze cu prilejul întocmirii
acestuia;
 c. falsificarea să constea în atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a
insera unele date sau împrejurări;
 c. acţiunea de falsificare să se realizeze de către un funcţionar
public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Aşa cum se arată în doctrină, infracţiunea se consumă în momentul în

care înscrisul este semnat şi ştampilat de funcţionarul care l-a întocmit în fals.
Nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă înscrisul a fost folosit
sau nu.
4.2.3. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Potrivit art. 322 din noul Cod penal falsificarea unui înscris sub semnătură
privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă
făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează spre folosire, în
vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6
luni la 3 ani sau cu amendă.
Obiect material al infracţiunii este un înscris sub semnătură privată (acte

de vânzare cumpărare, testamente olografe, chitanţe, contracte de închiriere,
etc.).
Subiect activ poate fi orice persoană care are îndeplineşte condiţiile

pentru a răspunde penal.
Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică, ale cărei interese pot fi
prejudiciate prin folosirea înscrisului sub semmnătură privată falsificat.
Pentru existenţa infracţiunii, din punct de vedere al laturii obiective, este

necesar:
a. să existe o acţiune de falsificare a unui înscrissub semnătură privată prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice alt mod; ori
prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin
omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări
b. folosirea înscrisului falsificat ori încredinţarea sa altei persoane, spre
folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă, caslificată prin scopul urmărit.

Infracţiunea se consumă în momentul folosirii sau încredinţării
înscrisului falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice.
Nu are importanţă dacă consecinţele juridice s-au produs sau nu fiind
suficient să existe aceste scop.
4.2.4. Uzul de fals
În conformitate cu dispoziţiile art. 323 din noul Cod penal, folosirea unui
înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea
producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3
ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2
ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.
Obiectul material al infracţiunii este înscrisul fals folosit de făptuitor,
indiferent că este oficial sau sub semnătură privată.
În ipoteza în care cel ce foloseşte înscrisul sub semnătură privată este şi
cel ce l-a falsificat în prealabil acesta va răspunde pentru fals în înscrisuri sub
semnătură privată, folosirea înscrisului falsificat fiind una din condiţiile necesare
pentru existenţa infracţiunii reglementate în art. 322 din noul cod.
Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică care a fost prejudiciată sau
ar fi putut fi prejudiciată prin folosirea înscrisului fals.
Elementul material al infracţiunii se relizează prin folosirea unui înscris

oficial ori sub semnătură privată falsificat în vederea producerii unor consecinţe
juridice (concret se poate realiza prin prezentarea înscrisului, invocarea acestuia
în faţa unei autorităţi, a unei persoane, etc.).
intenţie directă.
Este necesar ca făptuitorul să cunoască faptul că înscrisul oficial ori sub
semnătură privată folosit este fals.
Infracţiunea se consumă în momentul folosirii înscrisului în vederea

producerii de consecinţe juridice. Infracţiunea este una instantanee, de
consumare imediată.
4.2.5. Falsificarea unei înregistrări tehnice
Infracţiunea este incriminată în art. 324 din noul Cod penal. Potrivit
dispoziţiilor alin. 1, falsificarea unei înregistrări tehnice prin contrafacere,
alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare
adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări, dacă a fost
urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori de încredinţarea acesteia
unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. 2 cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează
folosirea unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei
consecinţe juridice.
Constituie obiect material al infracţiunii suportul pe care se află acea
înregistrare.
Elementul material al laturii obiective îl constituie acţiunea de
falsificare, comisă prin:
- contrafacere;
- alterare;
- determinarea atestării unor împrejurări necorespunzătoare adevărului;
- omisiunea înregistrării unor date sau împrejurări.
Pentru existenţa laturii obiective este necesar ca fapta să fie urmată,
alternativ, de:
- folosirea înregistrării de către făptuitor în vederea producerii de
consecinţe juridice;
- încredinţarea acesteia spre folosire unei alte persoane (nu este necesar ca
acea persoană să şi folosească înregistrarea).
În ipoteza în care făptuitorul încredinţează înregistrarea falsificată unei
alte persoane şi aceasta o foloseşte în scopul prevăzut de lege, persoana căreia i-
a fost încredinţată va răspunde penal pentru comiterea infracţiunii prevăzute în
art. 324 alin. 2 (folosirea unei înregistrări tehnice falsificate).
Potrivit dispoziţiilor alin. 3 al art. 324 din noul cod penal prin
„înregistrare tehnică” se înţelege atestarea unei valori, greutăţi, măsuri ori a
desfăşurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin
intermediul unui dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a proba un
anumit fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice.
Înregistrarea tehnică poate fi: înregistrarea unui eveniment (audio, video),
înregistrarea unei valori, greutăţi sau măsuri (de exp., valoarea alcoolemiei).
În ipoteza în care înregistrare tehnică nu este destinată a proba un anumit
fapt, în vederea producerii de consecinţe juridice nu poate face obiectul
infracţiunii în discuţie.

intenţie directă.
Infracţiunea se consumă, după caz, fie în momentul în care acţiunea de
falsificare finalizată este urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării
tehnioce ori de încredinţarea acesteia unei alte persoane spre folosire în vederea
producerii de consecinţe juridice (în foma prevăzută de alin. 1), fie în momentul
folosirii unei înregistrări tehnice falsificate în vederea producerii unei consecinţe
juridice (în foma prevăzută de alin. 2).
4.2.6. Falsul informatic
În conformitate cu dispoziţiile art. 325 din noul Cod penal, fapta de a

introduce, modifica sau şterge, fără drept, date informatice ori de a restricţiona,
fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului,
în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice,
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Obiect material al infracţiunii îl constituie datele informatice, în înţelesul

dat de art. 181 alin. 2 din noul Cod penal.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiect pasiv al infracţiunii este persoana fizică sau juridică prejudiciată
(patrimonial, moral, social) în urma falsificării datelor informatice.
Elementul material al laturii obiective se comite prin una din

următoarele acţiuni:
 introducerea de date;
 modificarea datelor;
 ştergerea datelor;
 restricţionarea accesului la date.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca aceste acţiuni să fie comise
fără drept, adică de către o persoană care nu are dreptul de a introduce,
modifica sau şterge date ori de a restricţiona accesul la acestea.
Urmarea imediată o constituie producerea de date necorespunzătoare
adevărului.
Infracţiunea se comite cu intenţie directă, scopul fiind calificat (în

vederea producerii de consecinţe juridice).
Atingerea scopului nu este necesară pentru existenţa infracţiunii.
Infracţiunea se consumă în momentul realizării uneia din acţiunile arătate

în conţinutul acesteia dacă s-au produs date necorespunzătoare adevărului.
4.2.6. Falsul în declaraţii

Potrivit dispoziţiilor art. 326 din noul Cod penal, declararea
necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în
art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea
producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când,
potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei
consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă declararea necorespunzătoare a adevărului se face în formă orală,

infracţiunea nu are obiect material.
Atunci când declararea necorespunzătoare a adevărului se face în scris,
declaraţia scrisă reprezintă obiectul material al infracţiunii.

Martorul care face declaraţii neadevărate cu ocazia audierii sale va
răspunde pentru mărturie mincinoasă (art. 273 din noul Cod penal) şi nu pentru
fals în declaraţii.
Subiect pasiv este una din persoanele prevăzute în art. 175 sau unitatea în
care îşi desfăşoară activitatea subiectul activ nemijlocit.
Elementul material al infracţiunii constă într-o acţiune de declarare

necorespunzătoare a adevărului.
Astfel, pentru existenţa infracţiunii este necesar:
 să existe o declarare necorespunzătoare a adevărului;
 declararea necorespunzătoare a adevărului să fie făcută unei
persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care în
care îşi desfăşoară activitatea făptuitorul;
 declararea necorespunzătoare a adevărului să fie făcută în vederea
producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul;
 declaraţia făcută să servească, potrivit legii ori împrejurărilor, la
producerea de consecinţe juridice.

intenţie directă. Nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii dacă, în
concret, consecinţele juridice s-au produs sau nu.
Infracţiunea se consumă în momentul consemnării în scris a declaraţiei

orale de către cel căruia i se adresează ori în momentul depunerii ei la organul
competent dacă este scrisă.
4.2.7. Falsul privind identitatea

Potrivit art. 327 din noul Cod penal, prezentarea sub o identitate falsă ori
atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre
cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară
activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare,
legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a
induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei
consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de
la 6 luni la 3 ani (forma tip).
Alin. 2 al art. 327 prevede forma agravată a infracţiunii, potrivit căruia,
atunci când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei
persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Legiuitorul a incriminat şi o formă atenuată potrivit căreia încredinţarea
unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a
fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă (art. 327 alin. 3).
Infracţiunea are obiect material atunci când se comite prin încredinţarea

unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile
(certificat de căsătorie, naştere, C.I, paşaport, legitimaţie de serviciu, etc).
Subiect pasiv al infracţiunii poate fi o persoană dintre cele prevăzute la
art. 175 (funcţionari publici):
- în faţa căreia are loc prezentarea sub o identitate falsă, atribuirea de
identitate falsă;
- căreia i se transmite atribuirea de identitate falsă.
Elementul material al infracţiunii îl constituie, alternativ, una din

acţiunile de:
 prezentare sub o identitate falsă;
 atribuire de identitate falsă unei alte persoane;
 încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la
dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept.
Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca acţiunea ce reprezintă

elementul material al laturii obiective să fie săvârşită prin folosirea frauduloasă
a:
- unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile
(care poate fi real);
- sau a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării
civile falsificat.
Din punct de vedere al laturii subiective, fapta se comite cu intenţie
directă, calificată prin scopul urmărit:
 inducerea sau menţinerea în eroare a unui funcţionar public şi
 în vederea producerii de consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul.
În cazul formei atenuate a infracţiunii, fapta se comite tot cu intenţie
directă, scopul urmărit fiind folosirea fără drept a actului. Pentru existenţa
infracţiunii, nu este necesar ca actul să fie efectiv folosit.
Infracţiunea se consumă în momentul realizării actelor incriminate.


avea una, două sau trei variante corecte de răspuns:
1. La care infracţiuni se pedepseşte tentativa:

a. falsul intelectual;
b. uzul de fals;
c. falsul material în înscrisuri oficiale.
2. Subiectul activ este calificat în cazul:

a. falsului material în înscrisuri oficiale;
b. falsului informatic;
c. falsificarea unei înregistrări tehnice.

Bucureşti, 2014.
Capitolul 5
INFRACŢIUNI CONTRA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE
5.1. Tulburarea ordinii şi liniştii publice
5.2. Ultrajul contra bunelor moravuri
 cunoască condiţiile necesare existenţei infracţiunilor

analizate
 soluţioneze speţe ce au ca obiect tulburarea ordinii şi
liniştii publice ori ultrajul contra bunelor moravuri
5.1. TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBILCE

Infracţiunea este reglementată în art. 371 Cod penal într-o formă tip având
următorul cuprins: fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise
împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse
demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Obiectul juridic îl constituie valorile privitoare la liniştea şi ordinea

publică.
Infracţiunea are obiect material atunci când fapta se comite prin violenţe
şi este reprezentat, după caz, de corpul persoanei sau bunurile lezate.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană care răspunde penal

iar participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv principal al infracţiunii este statul. Atunci când se comite
prin violenţe, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor
există şi subiect pasiv secundar.
Elementul material al infracţiunii se realizează prin una din următoarele

acţiuni sau inacţiuni:
- violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor (exp. infracţiuni
contra integrităţii şi sănătăţii persoanelor, distrugere);
- prin ameninţări (realizate prin orice mijloace de comunicare);
- atingeri grave aduse demnităţii persoanelor (afectarea gravă a demnităţii
persoanelor prin cuvinte, gesturi, practic acte de insultarea sau calomniere a unei
persoane).
Pentru existenţa laturii obiective este necesar ca actele să aibă loc în
public.
Sintagma în public are înţelesul dat de legiuitor în cuprinsul art. 184 Cod
penal.
În ipoteza în care actele prin care se tulbură ordinea şi liniştea publică
realizează conţinutul unei infracţiuni se va reţine un concurs.

Infracţiunea se consumă în momentul tulburării ordinii şi liniştii publice

prin actele incriminate.
5.2. ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI

Este incriminat în art. 375 şi constă în fapta persoanei care, în public,
expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală,
alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau
alte acte sexuale explicite.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă.
Obiectul juridic. Valoarea protejată prin incriminarea faptei este
reprezentată de bunele moravuri ce guvernează societatea.
Prin bune moravuri se înţelege, conform DEX, decenţă în comportare.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale (sunt coautori, de
exp. cei care întreţin în public un raport sexual).
Din punct de vedere al laturii obiective fapta se comite prin una din
următoarele acţiuni alternative:
- expunerea de imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală;
- distribuirea fără drept de imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală;
- săvârşirea de acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite.
Pentru existenţa laturii obiective este necesar ca actele să se comită în
public.
De asemenea, este necesar ca expunerea sau distribuirea de imagini ce
prezintă explicit o activitate sexuală să fie făcută fără drept.
Imaginile expuse sau distribuite trebuie să fie altele decât cele la care se
referă art. 374 Cod penal, în caz contrar realizându-se conţinutul infracţiunii de
pornografie infrantilă.
Aşa cum se arată în doctrină, infracţiunea se consumă în momentul în

care făptuitorul a realizat vreuna din acţiunile incriminate.
Fapta se poate comite şi în formă continuată.
1. Fapta persoanei care, în public expune, fără

drept, imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală:
a. constituie tulburarea ordinii sau liniştii
publice;
b. nu constituie infracţiune;
c. constituie ultraj contra bunelor moravuri.
2. În cazul tulburării ordinii şi liniştii publice:

a. violenţele se pot îndrepta şi împotriva
bunurilor;
b. violenţele se pot îndrepta numai împotriva
persoanelor;
c. tentativa se pedepseşte.

Bucureşti, 2014.
Capitolul 6
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI
6.1. Bigamia
6.2. Incestul
6.3. Abandonul de familie
 cunoască condiţiile necesare existenţei infracţiunilor

prezentate
 soluţioneze speţe ce au ca obiect incestul, abandonul
de familie, bigamia
6.1. BIGAMIA
Infracţiunea este incriminată în art. 376 Cod penal într-o formă tip şi una
atenuată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor alin. 1, încheierea unei noi căsătorii de către o
persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă.
Forma atenuată este reglementată în cuprinsul alin. 2 potrivit căruia
persoana necăsătorită care încheie o căsătorie cu o persoană pe care o ştie
căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Obiectul juridic îl constituie valorile privitoare la familie, respectiv la

unicitatea unei relaţii de căsătorie.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, atât în forma tip cât şi în

cazul formei atenuate.
Astfel, fapta în forma tip poate fi comisă doar de o persoană căsătorită
anterior.
În cazul formei atenuate, subiect activ nemijlocit poate fi o persoană
necăsătorită care se căsătoreşte cu o altă persoană ştiind că aceasta este deja
căsătorită.
Subiect pasiv al infracţiunii este, potrivit unor opinii, soţul bigamului.
Elementul material al infracţiunii se realizează prin acţiunea de

încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană care este căsătorită.
În cazul formei atenuate elementul material al infracţiunii se realizează
prin acţiunea de încheiere a unei noi căsătorii de către o persoană necăsătorită
cu o persoană pe care o ştie căsătorită.
Nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii faptul că soţii sunt despărţiţi
în fapt, atâta timp cât căsătoria nu a fost legal desfăcută.
Nu există infracţiunea în ipoteza în care căsătoria anterioară a fost
declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia.
Infracţiunea se consumă în momentul încheierii celei de a doua căsătorii.
6.2. INCESTUL
Este incriminat în art. 377 potrivit căruia raportul sexual consimţit,

săvârşit între rude în linie directă sau între fraţi şi surori, se pedepseşte cu
închisoarea de la un an la 5 ani.
Obiectul juridic îl reprezintă valorile specifice vieţii de familie vizând

moralitatea raporturilor sexuale.
Credem că infracţiunea nu are obiect material.
Subiect activ al infracţiunii este calificat putând fi doar o persoană care
are calitatea de rudă în linie directă, frate sau soră.
Aşa cum este reglementată infracţiunea este necesar ca subiecţii să fie de
sex diferit (faptele între persoane de acelaşi sex nu realizează conţinutul
infracţiunii de incest).
Incestul este o infracţiune care, datorită conţinutului ei legal, poate fi
săvârşită numai prin contribuţia a două persoane (pluralitate naturală, necesară),
fiecare având calitatea de subiect activ, autor.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii.
Incestul este o infracţiune fără victimă.

Are ca subiect pasiv statul ca titular al valorilor sociale ocrotite.
Infracţiunea de incest se realizează sub aspectul elementului material

printr-o acţiune denumită „raport sexual”.
Prin raport sexual se înţelege conjuncţia organelor sexuale bărbăteşti cu
cele femeieşti.
intenţie directă (s-au exprimat opinii şi în sensul comiterii ei cu intenţie
indirectă).
Este necesar ca autorii să ştie că sunt rude în linie directă, fraţi şi surori.
Aşa cum se arată în doctrină, infracţiunea se consumă în momentul
realizării raportului sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori,
moment în care se produce şi urmarea periculoasă (atingerea fondului biologic
al membrilor societăţii şi a aspectului moral al relaţiilor sexuale).

6.3. ABANDONUL DE FAMILIE
Este incriminat în art. 378 Cod penal într-o formă tip şi una asimilată.
Forma tip este reglementată în alin. 1 potrivit căruia săvârşirea de către
persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la
întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe
fizice sau morale;
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de
lege;
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite
pe cale judecătorească,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Forma asimilată este reglementată în alin. 2 potrivit căruia „cu aceeaşi
pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat
a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea
persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii”.
Obiectul juridic îl reprezintă valorile sociale privind familia vizând

obligaţia legală de întreţinere.
Subiectul activ al infracţiunii în forma tip este calificat putând fi doar o

persoană care are obligaţia legală de întreţinere faţă de o altă/alte persoane.
Obligaţia legală de întreţinere există doar între persoanele prevăzute de
lege şi se datorează doar dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.
Subiectul activ este calificat şi în cazul formei asimilate trebuind să fie o
persoană condamnată la prestaţii periodice stabilite prin hotărâre judecătorească.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii.
Subiect pasiv al infracţiunii este persoana îndreptăţită la întreţinere.
Elementul material se poate realiza, în cazul formei tip, prin una din
următoarele acţiuni sau inacţiuni alternative:
- părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe
fizice sau morale pe cel îndreptăţit la întreţinere;
- neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de
lege;
- neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite
pe cale judecătorească.
În cazul formei asimilate elementul material constă în neexecutarea, cu

rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin
hotărâre judecătorească.
Este necesar astfel ca neexecutarea să se datoreze relei-credinţe, în caz
contrar nerealizându-se conţinutul infracţiunii.

intenţie.
Infracţiunea se consumă, după cum urmează:

- în momentul părăsirii, alungării sau lăsării fără ajutor, expunându-l la
suferinţe fizice sau morale pe cel îndreptăţit la întreţinere;
- în momentul neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere
prevăzute de lege (neîndeplinirea are un caracter continuu);
- în momentul neplăţii, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de
întreţinere stabilite pe cale judecătorească.
Infracţiunea fiind cu conţinut alternativ înseamnă că nu se va reţine un
concurs între cele 3 modalităţi.
Forma asimilată se consumă în momentul nerespectării termenului pentru
îndeplinirea prestaţiei periodice.
Cauze de nepedepsire
Potrivit dispoziţiilor alin. 4 fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de
terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.
În alin. 5 art. 378 Cod penal legiuitorul a instituit un regim special de
individualizare a sancţiunii, precizând că, dacă, până la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune,
după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru
aceasta.
Aspecte procesuale
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

1. Incestul:
a. nu este infracţiune contra familiei;
b. se comite numai între fraţi şi surori;
c. presupune un raport sexual consimţit.
2. Acţiunea se pune în mişcare la plângerea

prealabilă a persoanei vătămate în cazul:
a. incestului;
b. abandonului de familie;
c. bigamiei.
Bucureşti, 2014.
BIBLIOGRAFIE

Bucureşti, 2014.
Testul de autoevaluare nr. 1
RĂSPUNSURI LA 1. b
ÎNTREBĂRILE DIN 2. a, b, c
TESTELE
DE
AUTOEVALUARE
1. b
2. b, c

1. b,c
2. c

1. a, c
2. a

1. c
2. a

1. c
2. b
TEME PROPUSE:
1. Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Deosebiri faţă de abuzul în

serviciu?
2. Ultrajul judiciar.

D 3202 Drept Penal - Parte Speciala II

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

D 3202 Drept Penal - Parte Speciala II

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Mariana Narcisa RADU

DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ II

Disciplina Drept penal. Parte specială II reprezintă o continuare a părţii I,

Obiectivul studierii părţii speciale a dreptului penal constă în cunoaşterea

După studierea cursului, studenţii vor fi capabili să:

 identifice infracţiunile studiate

 soluţioneze cazuri practice

 analizeze critic soluţii pronunţate în practica

MODUL ÎN CARE ESTE CONCEPUT CURSUL

Prezentul curs este, prin structura sa, destinat învăţământului la frecvenţă

În fiecare capitol sunt abordate în mod unitar, infracţiuni reglementate în

Fiecare capitol cuprinde: obiectivele, structura tematică, analiza fiecărei

În cadrul fiecărui capitol, obiectivele enunţă competenţele ce urmează a fi

Testele de autoevaluare au rolul de a testa dacă obiectivele educaţionale

MODUL DE ABORDARE A CURSULUI

În Cap. 1 sunt prezentate şi analizate infracţiunile contra autorităţii.

În Cap. 2 am abordat infracţiunile contra înfăpturii justiţiei, aşa cum sunt

Cap. 3 l-am dedicat studiului infracţiunilor de corupţie şi de serviciu.

În cuprinsul Cap. 4 veţi găsi descoperi o parte dintre infracţiunile de fals,

Pictogramele inserate au menirea de a evidenţia anumite informaţii.

INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII

Studierea tematicii abordate în acest capitol te va ajuta:

a. să dobândeşti capacitatea de a identifica

1.1. ASPECTE GENERALE

Infracţiunile din această grupă aduc atingere autorităţii statului, exercitată

Obiectul juridic al infracţiunii este complex. Obiectul juridic principal

Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile pentru a

Elementul material al infracţiunii, în varianta tip, este specific

Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea faptei, în forma de

1.3. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE

Infracţiunea nu are obiect material.

Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea faptei cu intenţie.

Uzurparea de calităţi oficiale este mai gravă dacă faptele prevăzute în

Agravanta se reţine dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

1.4. SUSTRAGEREA SAU DISTRUGEREA DE ÎNSCRISURI

Obiectul material îl constituie înscrisurile aflate în păstrarea sau

Subiect activ în cazul formei de bază a infracţiunii poate fi orice

Elementul material al infracţiunii se poate realiza prin două modalităţi

Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea se comite cu

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care înscrisul a fost

1.5. RUPEREA DE SIGILII

În conformitate cu dispoziţiile art. 260 alin. 1 din noul Cod penal,

Obiectul material este reprezentat de însuşi sigiliul aplicat (hârtia, ceara,

Subiect activ poate fi orice persoană care răspunde penal.

Subiect pasiv este autoritatea care a dispus şi în numele căreia a fost

Elementul material se realizează prin una din acţiunile alternative arătate

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care sigiliul a fost

Din punct de vedere al laturii subiective infracţiunea se caracterizează

1.6. SUSTRAGEREA DE SUB SECHESTRU

Subiect activ poate fi orice persoană, chiar şi proprietarul bunului. În

Infracţiunea se consumă în momentul în care bunul a fost scos de sub

Forma agravată a infracţiunii există atunci când fapta a fost săvârşită de

Test de autoevaluare nr. 1- Încercuiţi răspunsurile corecte (întrebările pot

2. Uzurparea de calităţi oficiale:

1. V. Dobrinoiu, I. Pascu, M. A. Hotca, I. Chiş, M. Gorunescu, C. Păun, M.

INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI

Studierea tematicii abordate în acest capitol te va ajuta:

a. să dobândeşti capacitatea de a identifica

Valoarea protejată prin incriminarea acestor fapte este „înfăptuirea

Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie buna înfăptuire a justiţiei

Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea faptei cu intenţie

Tentativa nu este posibilă şi nu se pedepseşte.

2.3. OMISIUNEA SESIZĂRII