Scrisoarea lui Neacșu

Limba utilizată în text

Limba utilizată în Scrisoarea lui Neacșu nu e foarte diferita de limba actuală , mai puțin
formulele de introducere și de încheiere ( Mudromul I plemenitomu, I cistitomu, I bogom
darovanomu jupan Hanăs Bengner ot Brașov mnogo zdravie ot Necșu ot Dlagopole; I bog te
veselit. Amin.). Citind textul se observă cu precădere precizia și laconismul expresiei.
Această scrisoare nu este singura pe care autorul a scris-o în limba română, doveditor în
acest caz este examinarea documentului sub raport paleografic și lingvistic. Emitentul scrisorii
cunoștea slavona , stăpânea regulile ortografice ale scrierii limbei române cu alfabet chiliric.
Astfel era capabil să scrie ingrijit , cursiv , asemănător scribilor de cancelarie.
În text apare slavonismul I pack (= și, și iarăși, din nou, de asemenea) , este intrebuințat
latinismul idem , marcând începutul celor șapte fraze care compun textul și cu care este
întrețăsut textul românesc. Restul conținutului acestui text este redactat într-o limbă fluientă ,
frazele și vocabularul utilizat nu îngreunează deloc lectura unui cititor de astăzi, acesta
înțelegând cu ușurință mesajul transmis.
Textul are un caracter oral , fapt evidențiat prin intrarea imediată în subiect printr-un dativ:
dau știre domniei tale sau prin expresia la persoana I și a II-a de tipul cum am auzit eu , au
venit un om de la Nicopole de mie mi-au spus că au văzut cu ochii .
În acest text epistolar sunt vizibile cîteva trăsături specifice limbii de la începutul
secolului al XVI-lea precum forma veche de auxiliar au ieșit, se-au dus, mi-au spus, au văzut ,
au dat; lucrul din latinul lucrum (=câștig ) intrebuințat aici cu sensul de lucrare , faptă ,
acțiune; aimintre este forma veche și populară a lui alminteri provenită din latinescul
alius+mentem, diftongul oa e notat cu o fiind , probabil , un fapt de grafie; se observă omisiunea
lui i final pentru pluralele meșter(i), megiiaș(i); plurale marcate prin articolul nehotărât nește
sau prin verbul sînt; articolul proclitic de la genitiv-dativ de în loc de de la ( de boiari , de
genere miiu ); notarea lui u final în cumu (=că); utilizat popularul muntenesc miu în loc de
meu, astăzi această formă se utilizează și în Muntenia cu lungirea vocalei i (miu); forma io este
provenită din latinescul ubi a adverbului de loc unde , formă regăsită și astăzi în graiul sud-
transilvan (iu sau io); strimt provine din latinescul strictus , formă existentă dialectal până în
zilele noastre; se-au în loc de s-au , cu păstrarea lui e ( se-au dus); pre în loc de pe ( pre Dunăre
în sus) etc.
Expresivitatea limbi române este datorată și elementelor latine utilizate în text, după
statistica lingvistică fondul latin este de 92,31%. Sunt utilizate 112 cuvinte latinești , dintre
care 67 sunt folosite în alte 7 limbi neolatine.

1
Bibliografie:
1. wordpress.com. ( Preluat de pe Tipărituri românești:
https://tiparituriromanesti.wordpress.com/contact/)
2. Argesis, Studii și comunicări,Seria istorie XX, Editura Ordessos, Pitești, 2011,
(http://www.muzeul-judetean-
arges.ro/images/argesis/Argesis%20Istorie%20nr%2020%20-%202011.pdf)
3. Ion Geție, Alexandru Mareș, Originile scrisului în limba română, București, 1985
4. Ion Gheție, Începuturie scrisului în limba română, București, 1974