II.

ECONOMIE MONDIALĂ
RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

ESTIMAREA COMERŢULUI INTERNAŢIONAL ÎN PERIOADA POST-CRIZĂ

Alexandru GRIBINCEA, dr.hab., prof.univ., ULIM

Alexandru NEGRUŢĂ, drd., ULIM
Virgil GHERGHINA, drd., ULIM
ABSTRACT. Specifically, Romania’s trade deficit in 2010 stood at around 9.46 billion
Euros, that is 5 per cent less than in 2009. Exports stood at 27.25 billion Euros, 28 per cent more,
while imports accounted for 46.71 billion Euros, which is almost 20 per cent more than in the
previous year. Worth mentioning is the fact that that the trade with the EU countries accounted for
72 per cent of Romania’s import and export figures. The Secretary General of Romania’s National
Exporters and Importers Association. As early as November 2010 we managed to have a cumulated
exports volume that in 11 months accounted for the Romanian exports volume in 2008, which is the
year before the crisis. That was the reason why in late 2010 the Romanian exports got out of the
crisis. Yet why the Romanian exports overcoming the crisis does not coincide with Romania’s entire
economy getting out of the crisis, that is another problem. Indeed, the export is an engine of the
entire economy; it’s just that the economy has more than one engine, which means investments,
domestic consumption, as well as other components of the GDP. The Romanian exports account for
about half of Romania’s GDP. Which means that the other three quarters of the GDP, the other
sectors that contribute to the GDP were not extremely effective in 2010.

In contextual interdependenţelor economice internaţionale, comerţul internaţional se

distinge printr-un rol essenţial, care s-a manifestat încă de la apariţia sa. El s-a dezvoltat în
decursul timpului sub influenţa unui sistem de factori naturali, economici, ştiintifico-tehnici,
social-politici, culturali, interni şi externi. Cu cât economia naţională este mai amplu
deschisă către economia internaţională, cu atât incasările şi plăţile între rezidenţi şi
nerezidenţi vor exprima un volum mai mare de schimburi comerciale şi financiare în
raporturile ţării cu restul lumii, iar acestea vor influenţa mai profund procesele economice şi
financiare interne ale economiei naţionale, generând în anumite condiţii şi un proces de
angajare şi acordare de imprumuturi internaţionale.
Relaţiile economice internaţionale cuprind atât fluxuri (tranzacţii) comerciale, cât şi
fluxuri (tranzacţii) financiare:
● Fluxurile comerciale internaţionale reflectă interdependenţele dintre ţări în planul
economiei reale, fiind rezultatul adâncirii treptate a specializării operatorilor economici din
diferite ţări în producerea şi comercializarea de bunuri tangibile (produse corporale: materii
prime, semifabricate şi produse manufacturate), de bunuri intangibile (produse ale inteligenţei
umane sub forma de produse incorporale: brevete de invenţie, know-how, lucrări de proiectare)
sau de presţări de servicii (transporturi şi asigurări, turism internaţional, servicii profesionale).
● Fluxurile financiare internaţionale sunt acele tranzactii intre rezidentii unei ţări şi cei
din restul lumii care au ca obiect transferul de mijloace de plată şi/sau de credit. Aceste
fluxuri vizează, pe de o parte, compensarea tranzacţiilor comerciale, iar pe de altă parte,
tranzacţii financiare independente faţă de activitatea comercială internaţională. Această a
două categorie de fluxuri financiare se concretizează în mişcările internaţionale de capital
(credite externe acordate sau/şi primite, investiţii străine directe sau de portofoliu, mişcări
de fonduri financiare pe termen scurt). Consecinţele migraţiei transfrontaliere a capitalului
în vederea valorificării pe o altă piaţă decât cea pe care s-a format el se reflectă tot sub

50
forma unor fluxuri financiare, dar de sens invers faţă de sensul mişcării capitalului, fiind
concretizat în veniturile din plasamentele externe de capital. O bună parte din aceste venituri
se repatriază în ţară de origine a capitalului sub formă de dobânzi (pentru credite), profituri
(pentru investiţii) şi sume generate de diferenţele existente pe diferite pieţe financiare intre
ratele de schimb (pentru miscările de fonduri pe termen scurt).

Figura 1. Tipologia fluxurilor economice internaţionale

Circuitul economic mondial reprezinta ansamblul fluxurilor economice internaţionale

privite în unitatea şi interdependenta lor. El reflectă ingemânarea formelor schimbului
mutual de activităţi intre diferite economii naţionale, referitoare la activităţile producătoare
de bunuri economice, de distribuţie, de cercetare ştiinţifică etc. În condiţiile actuale deţin o
pondere tot mai importantă fluxurile monetare, financiare, de servicii şi informaţii etc. Cu
cât gradul dezvolţării economice interne este mai mare, cu atât legăturile economice externe
ale ţării respective sunt ma intense, fapt ce relevă ponderea majoră în circuitul economic
mondial deţinută de ţările puternic dezvoltate.
Comerţul internaţional reflectă totalitatea tranzacţiilor de export şi de import,
ierarhizate pe ţări, pe grupe de ţări, pe zone sau regiuni, pe categorii de pieţe sau de bunuri
materiale şi servicii etc.
Exportul reprezintă o vânzare de bunuri economice dintr-o altă ţară în schimbul unei
sume de bani cu circulaţie pe plan internaţional. Exportul are functia principală de a asigura
o piaţă de vânzare pentru o parte din bunurile create în economia naţională, diminuând
corespunzător consumul final.
Importul reprezintă o cumpărare de bunuri economice dintr-o altă ţară, în schimbul
unei sume de bani conveniente. Astfel, importul contribuie la sporirea de bunuri economice
ca intră în consumul personal şi la asigurarea facotrilor de producţie pe care importatorul nu
îi posedă sau are şanse de a-i crea cu un efort exagerat.
Pentru adoptarea deciziei de export în scopul pătrunderii pe piaţa externă, producatorul
trebuie să evalueze în mod ştiinţific şi realist capacitatea firmelor de a exporta, bunurile
economice destinate exportului precum şi modalitatea de export.
Pentru decizia de import trebuie să se respecte mai multe exigenţe care se referă la: plaţa
preţului stipulat în contractul de vânzare, obţinerea pe cheltuială şi riscul său a licenţei de
import, indeplinirea obligaţiilor vamale de import, preluarea mărfii, transferul riscului s.a.
In sensul unor astfel de decizii o importanţă deosebită o are inţelegerea elasticităţii
cererii şi ofertei pentru export şi import care poate lua următoarele forme:

51
 a)Elasticitatea cererii pentru export
In situaţia în care se reduc preţurile exporturilor noastre pentru a spori incasările în
valută, este necesar ca cererea pentru exporturile noastre să fie elastică.
In cazul în care cererea pentru bunurile noastre va fi inelastică, situaţia va fi
nefavorabilă deoarece efortul nostru suplimentar de a vinde o cantitate mai mare de bunuri
va fi inutil, intrucât incasările mai mici în valută pentru fiecare livrare inseamnă de fapt
incasări totale în valută mai mici. Numai dacă cererea pentru exporturile noastre este
elastică, astfel incât să determine cantităţi vândute suficient de mult mărite, deprecierea va
aduce incasări mai mari în valută.
b)Elasticitatea cererii pentru import
Situaţia este asemănătoare dar funcţionează în sens invers.
c)Elasticitatea ofertei de export
Dacă exporturile trebuie să fie vândute în cantităţi tot mai mari, ele trebuie sa fie
disponibile pentru vânzare. Aceasta înseamnă că ar putea fii necesară reducerea cererii interne
pentru ele, dacă oferta de exporturi este inelastică. Orice acţiune care duce la reducerea cererii
interne va mări oferta de export. Aceasta relaţie trebuie optimizată însă, ţinând seama de
interesele populaţiei, de puterea de cumpărare a banilor, de calitatea şi sortimentul bunurilor, de
preţurile de pe piaţă externă etc. Caracteristicile principale ale comerţului internaţional s-au
cristalizat treptat într-un mediu economico-social tot mai complex: Comerţul internaţional a
evoluat în perioada contemporană, într-un ritm mai mare, în comparaţie cu dinamică producţiei.
Această caracteristică vizează atât devansarea ritmului producţiei, cât şi devansarea ritmului
creşterii produsului naţional brut, respectiv a produsului intern brut. Un asemenea decalaj se
explică prin creşterea volumului fizic al exporturilor şi prin sporirea preţurilor pe piaţa
mondială, ce au avut loc în perioada postbelică, dovedind ca o pondere relativ crescândă din
producţia naţională este orientată spre export, iar o pondere tot mai mare a importului contribuie
la acoperirea nevoilor de consum ale ţării. Comerţul internaţional a inregistrat mutaţii calitative,
structurale însemnate, regasite atât la export, cât şi la import. Acestea sunt expresia schimbărilor
adânci ce s-au realizat în structura economiei mondiale, mai ales, sub impactul revoluţiei
ştiinţifico-tehnice contemporane şi dezvoltării diviziunii mondiale a muncii. Astfel, în compo-
nenţa obiectului exportului, indeosebi al ţărilor dezvoltate, se află produsele manufacturate, cu
grad înalt de prelucrare. Cu cât gradul de prelucrare al unui produs este mai mare, cu atât se
obţine un preţ superior sau o cantitate sporita de devize pe piaţa mondială, pentru o cantitate
mai redusă de efort pe unitatea de produs.
Comerţul internaţional este influenţat din ce în ce mai mult de evoluţia economiei
internaţionale. Această caracteristică trebuie apteciată în complexitatea sa, deoarece riscurile şi
alte procese specifice crizei economice, monetar financiare sau valutare mondiale se regăsesc în
evoluţia conjuncturii economice internaţionale contemporane. Comerţul internaţional se
caracterizează prin derularea sa în proporţia cea mai mare între ţările dezvoltate economic. Un
procent relevant al comerţului internaţional se inregistrează între ţările dezvoltate econimic,
având ca obiect bunuri superior prelucrate, precum şi între filialele societăţilor multinaţionale,
având ca obiect bunuri intermediare. Comerţul internaţional cunoaşte forme noi de alianţe şi
cooperări internaţionale. Pe lângă organismele şi acţiunule cu vocaţie mondială şi regionala,
create în perioada postbelica pentru a stimula comerţul internaţional, cum ar fi Organizaţia
Mondială a Comerţului şi Uniunea Europeana, se intaresc tot mai mult în prezent forme şi
tehnici noi de afaceri internaţionale. Acestea depasesc cadrul strict al schimbului de bunuri
materiale şi termenele specifice contractelor de import export tradiţionale, inscriindu-se în
categoria mai cuprinzatoare a cooperării economice internaţionale şi categoria mai nouă a
alianţelor strategice şi de transfer internaţional de tehnologie.

52
 Toate operaţiunile de comerţ internaţional sunt reflectate în balanţa comercială, care
relevă şi gradul racordării unei ţări la fluxurile economice internaţionale. Balanţa comercială
reprezintă un tablou economico-statistic în care se înregistrează şi se compară sistematic
valoarea totală şi pe grupe de mărfuri a exportului şi a importului unei ţări, pe o anumită
perioadă, de regulă un an. Gruparea bunurilor economice exportate şi importate se realizează
în modalităţi deiferite de la o ţară la alta. De obicei, aceasta grupare include zece secţiuni, cu
150 de grupe de mărfuri agroalimentare, materii prime, combustibili, produse chimice, maşini
şi echipamente de transport etc. Fiecare ţară urmăreşte cu ajutorul balanţei comericale, modul
cum participă ea la comerţul internaţional, în scopul valorificării pe piaţa externa a
rezultatelor activităţii la scară naţională. Exportul constituie activul în care se inscriu operativ
sumele incasate din vânzarea bunurilor economice, într-o valută convenita. Importul
constituie pasivul în care se inscriu sumele platite pentru bunurile economice importate, într-o
valută inscrisa în contractul de import. Balanţa comercială poate sa se infatiseze sub mai
multe forme, determinate pe baza unor criterii necesare deciziilor pentru intocmirea,
urmărirea sau evaloarea balanţei. Astfel, după numărul partenerilor, balanţa poate fi:
 balanţa comercială generală atunci când în balanţa se cuprind schimburile de
mărfuri ale unei ţări cu toate celelalte ţări;
 balanţa comercială parţială atunci când în balanţă sunt cuprinse schimburile de mărfuri
ale unei ţări cu agenţi economici dintr-o singură ţară sau dintr-o singură grupare de ţări.
După raportul dintre export şi import balanţa poate fi:
1. excedentară (activă), atunci când valoarea exportului e mai mare decât valoarea
importului, ţara respectivă realizând venituri suplimentare în valută. O asemenea balanţă e
recomandabilă pentru ţările care au datorii externe şi cele care doresc să treacă la
convertibilitatea monedei. O balanţa comercială excedentară se poate realiza prin relaţii de
comerţ exterior cu orice altă ţară;
2. deficitară (pasivă), atunci când valoarea exportului e mai decât valoarea importului.
Echilibrarea acestei balanţe se poate face prin folosirea rezervelor valutare propii sau prin
credite externe rambursabile.
3. echilibrata (soldata) atunci cand valoarea exportului este egală cu valoarea im-
portului. Aceasta se poate realiza în fiecare an sau în mod cumulativ pe mai multi ani.
Starea balanţei comerciale (excedentară, deficitară, echilibrată) este expresia, îndeo-
sebi, a gradului de eficienţă economică inregistrată în ţara respectivă şi care determină forţa
concurenţei mărfurilor ei pe piaţa mondială. In situaţia în care o balanţa comercială este
deficitară (pasivă) în mod cronic, înseamnă că evoluţia economică este necorespunzatoare;
însă o stare benefică nu presupune neapărat o balanţă comercială excedentară continuu, ci
necesită o balanţa comercială echilibrată în dinamică pe orizonturi medii de timp şi pe
ansamblul relatiilor de export-import. Pentru evaloarea curentă a situaţiei balanţei
comerciale trebuie să se ţină seama şi de mecanismul şi nivelul preţurilor utilizate pentru
bunurile economice care fac obiectul comerţului internaţional. Balanţa comercială este o
componentă principală a balanţei de plăţi externe. In relaţie directă cu stadiul dezvolţării
economice a unei ţări şi cu exigenţele unor teorii economice predominante într-o perioadă,
referitoare la comerţul internaţional, statul elaborează o politică comercială corespunzătoare.
Pe termen lung, obiectivul politicii comerciale constă în stimularea dezvolţării economiei
fiecărui stat, în condiţii de concurenţă internaţională. Pe termen scurt sau mediu, obiectivele
politicii comerciale constau, în principal, în modernizarea structurii relaţiilor comerciale
internaţionale. In ansamblul lor, obiectivele politicii comerciale se deosebesc în timp şi
spatiu sub influenţa unor imprejurări naţionale şi internaţionale specifice. În prezent se
intăreşte tendinţa spre instituţionalizarea relaţiilor economice internaţionale, concomitent

53
cu multilateralizarea acestora prin acorduri care vizeaza codificarea unor norme şi principii
referitoare la utilizarea anumitor instrumente proprii politicii comerciale în schimburile
economice mutuale. Comerţul internaţional necesită incheierea sistematică de tratate,
acorduri şi diverse convenţii economice între parteneri din ţări diferite.
Măsurarea gradului şi evoluţiei comerţului internaţional, pe de o parte, şi dezvoltarea
economică pe de alta parte, constituie un demers ştiinţific fundamental şi de mare
complexitate în timp şi spatiu. Aceasta relaţie implică determinarea riguroasă şi sistematică
a eficienţei fiecărei operaţiuni de comerţ internaţional care intră în structura actuală a
acestuia. Eficienţa economică a comerţului internaţional reflectă efectele pe care exportul şi
importul le au asupra activităţii economice, asupra economiei naţionale în ansamblul ei.
Pe termen scurt, eficienţa demonstrează modul în care ea îşi îndeplineşte funcţia de
menţinere a unei situaţii economice sau de a contribui la asigurarea echilibrului între cererea şi
oferta agregate de bunuri economice. Eficienţa activităţii de comerţ internaţional, apreciată prin
indicatorii macroeconomici, este cu atât mai mare cu cât agenţii economici obţin mai multă
valută din export, cu ajutorul căreia pot să importe bunuri economice necesare.
Calcularea eficienţei comerţului internaţional la nivel microeconomic şi pe fiecare
operaţiune de export şi de import este necesară, dar nu şi suficientă pentru aprecierea eficienţei
totalităţii relaţiilor economice internaţionale, în corelaţie cu eficienţa globală a activităţii
economice dîntr-o ţară. Pe termen mediu şi lung eficienţa comerţului internaţional are o sferă
mai cuprinzătoare deoarece reflectă efectele totale asupra evoluţiei de ansamblu a economiei
unei ţări, aflate în echilibru dinamic. Aceasta înseamnă că, prin influenţele sale multiple, comer-
ţul internaţional schimbă componenta materială a indicatorilor de de rezultate macroeconomice,
cum ar fi produsul global brut; de asemenea, comerţul internaţional influenţează ritmul de
creştere al produsului naţional net, precum şi expresia monetară a acestuia.
Astfel eficienţa comerţului internaţional trebuie evaluată atât din perspectiva obţinerii
efectelor imediate directe cât şi din cea a obtinerii efectelor imediate agregate.
In consecinţă, relaţia dintre comerţul internaţional şi dezvoltarea economică devine
mai complexă şi mai cuprinzătoare, în sensul că ea trebuie să vizeze nu numai creşterea
eficienţei economice într-o anumită ţară, ci în ansamblul ţărilor partenere la operaţiunile tot
mai diversificate de comerţ exterior.
Participarea unei economii la comerţul internaţional cu bunuri şi servicii este reflectată
şi analizată cu ajutorul următorilor indicatori:
Volumul valoric al exporturilor anuale de bunuri şi servicii ale unei ţări şi ponderea
acestora în produsul intern brut (in %), ca expresie a performanţei exterioare a economiei
naţionale.
In comparaţiile dintre ţări se recurge deseori la exportul/locuitor, dar exportul trebuie să
cuprindă atât bunurile (produse tangibile şi intangibile), cât şi serviciile (produse intangibile).
Volumul valoric al importurilor anuale de bunuri şi servicii ale unei ţări şi mărimea
relativă (în %) a acestora în raportul cu produsul intern brut al ţării, ca expresie a
dependenţei economiei naţionale faţă de pieţele externe de aprovizionare.
Impreună, exporturile şi importurile de mărfuri şi servicii exprimate procentual în
raport cu PIB formează un indicator ce reflectă rolul schimburilor comerciale cu străinătatea
în crearea şi utilizarea produsului brut al ţării. El este cunoscut în literatura de specialitate şi
sub denumirea de ventilare internaţională a economiei unei ţări.
Capacitatea de plată a unei economii naţionale constituie o dimensiune importantă în
luarea deciziei de a face afaceri cu operatorii economici din acea ţară. Cel mai uzitat
indicator este exprimarea rezervei oficiale a ţării în luni de import (uneori, doar a parţii din
rezerva oficială care este deţinuta în valută forte, nu şi partea deţinută sub forma de aur

54
monetar). Indicatorul rezultă din simpla imparţire a rezervei oficiale de valută a ţării la
importul mediu lunar din ultimul an sau din ultimul semestru. Dacă rezultatul acestui raport
este de cel putin 2,5 luni, se apreciază că respectiva ţară nu va avea în viitorul apropiat
dificultăţi în respectarea angajamentelor internaţionale de plată.
Pentru a exprima semnificaţia (gravitatea) dezechilibrului inregistrat în comerţul exterior
al ţării, excedentul/deficitul balanţei comerţului cu bunuri şi servicii se raportează la PIB.
O caracterizare completă a schimburilor comerciale (mărfuri şi servicii) presupune şi
luarea în considerare a indicatorilor de structura a schimburilor comerciale cu străinătatea
(mai ales, ponderea produselor cu valoare adăugată mare pe unitatea exportată de marfă sau
de serviciu). Ei sporesc acuratetea imaginii sectorului extern al economiei reale.
Comerţul exterior al României a înregistrat, potrivit datelor comunicate de Institutul
Naţional de Statistică, o evoluţie pozitivă în anul 2010, în special prin componenta sa de export,
asumându-şi astfel, în continuare, atât rolul de motor al creşterii economice, cât şi de
multiplicator în economie pentru industria orizontală, transporturi, asigurări, servicii financiare.
Astfel, volumul exporturilor româneşti a fost de 37,25 miliarde Euro, mai mare cu 28,1%
decât volumul exporturilor în anului 2009 şi peste nivelul exporturilor totale ale anului 2008
(33,725 miliarde Euro), an record al exporturilor României pentru ultimii 20 de ani. Ritmul
constant de creştere a exporturilor timp de 14 luni şi producţia industrială în creştere constantă
de cel puţin 6 luni a determinat ca pierderea de 4,6 miliarde Euro, înregistrată la exporturile din
2009, să fie astfel total recuperată. Conform INS, volumul importurilor este de 46,71 miliarde
Euro, cu o creştere de numai 19,9% faţă de anul 2009, semn al menţinerii investiţiilor din
activitatea productivă şi al diminuării consumului din România. Soldul balanţei comerciale este
inferior celui înregistrat în anul 2009 (o scădere cu 408,8 milioane Euro) şi în scădere
substanţială faţă de soldul anului 2008 (scădere cu 14,056 miliarde Euro).
Exporturile către ţările din afara UE şi-au menţinut ritmul de creştere (38,7%), în special
în ţări mai puţin afectate de criză sau care au reluat mai rapid creşterea economică. În structura
exporturilor în anul 2010, ponderea produselor industriei constructoare de maşini şi
echipamente de transport este de 42,4%, autoturismele şi părţile de autoturisme reprezentând
cca 12% din volumul exporturilor româneşti. Evoluţia exporturilor de autoturisme româneşti pe
marile pieţe europene (Germania, Franţa, Elveţia) s-a datorat atât programelor tip Rabla din
aceste ţări, calităţii produselor româneşti şi raportului calitate-preţ, precum şi acţiunilor de
promovare desfăşurate de MECMA, alături de producătorul român.
În 2010, Dacia a vândut în străinătate 348.723 vehicule, cu 12% mai mult decât în anul
precedent, volumul livrărilor anuale ale mărcii ajungând să se dubleze între 2005 şi 2010.
Marca românească şi-a consolidat poziţia în Europa Occidentală unde, în 2010, au fost
înmatriculate 228.865 vehicule Dacia.
Franţa a redevenit anul trecut prima piaţă de export pentru Dacia, cu peste 110.000
unităţi vândute, ceea ce corespunde unei cote de piaţă de 4,12%. Acest rezultat plasează
Dacia pe locul al şaselea în clasamentul mărcilor celor mai vândute din Franţa. Pe locul al
doilea se află Germania, cu 40.500 unităţi, un rezultat inferior faţă de cel înregistrat în anul
2009, însă cu mult superior celor 25.548 vehicule Dacia vândute în această ţară în 2008. În
Italia au fost vândute 21.930 unităţi, iar în Spania au fost 21.739 vehicule înmatriculate.
Alte pieţe importante pentru Dacia pe plan internaţional sunt Turcia (19.167 unităţi),
Algeria (18.578 unităţi) şi Maroc (18.087 unităţi).
Pe piaţa din România, Dacia a comercializat 36.730 vehicule, adjudecându-şi astfel o
cotă de piaţă de 31,7%, în creştere cu 2,8 puncte procentuale faţă de anul precedent. Peste
două treimi din volumele vândute (24.856 unităţi) au fost livrate prin intermediul
programului de reînnoire a parcului auto din România. O contribuţie importantă la rezultatul

55
Dacia au avut-o vânzările de flote, care au înregistrat în 2010 un nivel record (aproape 4.000
de unităţi), în special ca urmare a livrărilor către mari companii (societăţi româneşti şi
internaţionale prezente în România).
Pentru Dacia, anul 2010 a fost marcat de lansarea modelului Duster. Datorită unui
raport prestaţii/spaţiu interior/preţ fără echivalent în lumea vehiculelor 4x4, Dacia Duster s-
a impus rapid drept lider în segmentul său pe piaţa din România, cu 4.826 unităţi vândute.
Remarcabil este faptul că 92% dintre clienţi au optat pentru versiunea vârf de gamă,
Lauréate. Modelul cunoaşte de asemenea un succes remarcabil pe plan internaţional, cu
peste 100.000 de comenzi la data de 31 decembrie 2010. Dacia Duster s-a impus şi între
profesioniştii domeniului auto, obţinând premiul «Autobest 2011», precum şi titlurile
«Maşina Anului 2011» în România şi în Croaţia, precum şi trofeul «SUV-ul Anului 2011»
în România. 72,1% din exporturi şi 72,4% la import au fost direcţionate înspre/ dinspre
ţările Uniunii Europene, dar au apărut primele semne de creştere a exporturilor către ţări
terţe, mai puţin afectate de criză (creştere a exporturilor de 38,7%, mult peste media
valorilor înregistrate în Uniunea Europeană: 24,4%).
Printre ţările cu creşteri semnificative se numără: Japonia – creştere de 74,73% a
exporturilor (componente auto, rulmenţi, aparate electrice, produse de sticlărie, vinuri etc.),
Coreea de Sud - creştere de 49,37% (echipamente energetice şi industriale, nave maritime şi
fluviale, îngrăşăminte şi furaje etc.), China – creştere de 45,15% (accesorii auto, îngrăşă-
minte chimice, echipamente energetice, anvelope şi produse din cauciuc, vinuri), Canada –
creştere de 3 ori a exporturilor (321%) (maşini şi aparate electrice, cazane şi echipamente
nucleare, componente şi părţi de avioane), SUA – creştere cu peste 61% (componente auto,
îngrăşăminte chimice), Mexic - creştere cu peste 51% (anvelope, covoare, produse
siderurgice diverse, instrumente optice, accesorii auto), Federaţia Rusă - creştere de 62,12%
(piese componente auto, frigidere şi mobilă), Ucraina creştere a exporturilor de peste 53%
(produse minerale, maşini şi echipamente electrice, autoturisme şi componente auto), Turcia
creştere de 76,8% (produse minerale, produse ale industriei chimice, produse din metal,
maşini şi aparate electrice, automobile şi piese auto etc.).
O creştere de peste 50% a exporturilor s-a înregistrat în: Armenia (510,91%),
Azerbaidjan (112,59%), Kazahstan (66,86%), Africa de Sud (99,49%), Libia (50,11%),
R.S.Vietnam (74,82%), Brazilia (61,61%).
Principalii exportatori în cadrul U.E. au fost AUTOMOBILE-DACIA, NOKIA
ROMANIA, HONEYWELL TECHNOLOGIES SARL, OMV PETROM, DAEWOO-
MANGALIA HEAVY, FLEXTRONICS MANUFACTURING, CONTINENTAL
AUTOMOTIVE, PHILIP MORRIS ITALIA, ALRO SA, ROMPETROL RAFINARE.
În afara U.E.: ARCELORMITTAL GALATI, ROMPETROL RAFINARE SA,
NOKIA ROMANIA, RENAULT INDUSTRIE ROUMANIE, AUTOMOBILE DACIA,
OMV PETROM, 1350659 PETROTEL LUKOIL SA PRAHOVA STR.MIHAI BRAVU
NR.235 PLOIESTI JUD.PRAHOVA J29/111/1991 0244544151 STX RO OFFSHORE
TULCEA, HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER, AZOMURES SA.
Importurile continuă să fie alcătuite, pe de o parte, din bunuri de investiţii sau produse
industriale de completare pentru industria românească ( 66,2%) şi, pe de altă parte, din
energie (10,1%) şi materii prime şi materiale (16,7%). Produsele agricole au reprezentat 7%
din importuri, comparativ cu 6,3% din exporturi. Orientarea geografică a importurilor nu a
înregistrat o modificare majoră, pe primele cinci locuri rămânând Germania, Italia, Ungaria,
Franţa, şi China cu peste 48% din importuri; Federaţia Rusă, important furnizor de materii
prime, reprezintă 4,72% din importuri. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au
exportat în afara spaţiului comunitar, în primul trimstru al acestui an, mărfuri în valoare de

56
366 de miliarde de euro. Suma este în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2010.
Importurile din afara Uniunii au totalizat, în perioada ianuarie-martie 2011, 416 miliarde de
euro, cu 25% mai mult decât în perioada corespondentă a lui 2010. În acelaşi timp, statele
UE au efectuat schimburi intra-comunitare de mărfuri în valoare de 700 de miliarde de euro
(+17% faţă de primele trei luni ale anului precedent). Cele mai impresionante evoluţii la
nivelul exporturilor extra-comunitare au fost pe destinaţia Turcia (+47% în ianuarie-
februarie 2011 faţă de primele două luni ale lui 2010), Rusia (+46%), China (+33%) şi
Coreea de Sud (+31%). În ceea ce priveşte importurile, cel mai mult au crescut cele din
Brazilia (+41% în ianuarie-februarie 2011 faţă de perioada similară a lui 2010), Rusia
(+33%), Norvegia (+30%) şi Turcia (+28%). UE a înregistrat un deficit comercial mult mai
mare în ceea ce priveşte energia (-61 miliarde de euro în primele două luni ale anului,
comparativ cu -44,4 miliarde de euro în ianuarie-februarie 2010), însă a înregistrat şi o
creştere semnificativă a excedentului pe partea de bunuri manufacturate (+27,1 miliarde de
euro, faţă de +17,4 miliarde).
Cele mai mari excedente comerciale le-au înregistrat, în primele două luni ale anului,
Germania (+21,9 miliarde de euro), Olanda (+7,5 miliarde de euro) şi Irlanda (+6 miliarde
de euro). Cele mai mari deficite au fost raportate de Marea Britanie (-18,4 miliarde de euro),
Franţa (-15,9 miliarde), Italia (-10,2 miliarde) şi Spania (-8,1 miliarde de euro). România a
avut, în primele două luni, un deficit comercial de 582 de milioane de euro. La nivelul
primului trimestru, ţara noastră a exportat în afara spaţiului comunitar mărfuri în valoare de
trei miliarde de euro (circa 0,8% din totalul exporturilor UE) şi a importat de acolo produse
în valoare de 3,6 miliarde de euro (tot aproximativ 0,8% din total). Comerţul exterior al
României va creşte în 2011 cu 15%, la 91 miliarde euro, urmând ca în 2012 să ajungă la 105
miliarde euro, ponderea exporturilor menţinându-se la 54%, potrivit datelor furnizate de
Unicredit. “România a urmat trendul statelor din regiunea Europei Centrale şi de Est în ceea
ce priveşte exporturile şi importurile, fenomen care s-a regăsit şi în privinţa relaţiilor
comerciale, existând o concentrare în zona a zece parteneri importanţi, printre care s-
au numărat Germania, Italia, Polonia şi Rusia”, a declarat, marţi, reprezentantul Unicredit
Group, Andrew England. Valoarea comerţului extern al României s-a ridicat în 2010 la 79
miliarde de euro, sub nivelul înregistrat în 2008, de 85 miliarde euro, însă în creştere cu
20% comparativ cu 2009, când a totalizat 65 miliarde euro, se arată într-un raport Unicredit
Group privind exporturile şi importurile în Europa Centrală şi de Est.
În 2011, comerţul extern românesc va continua evoluţia pozitivă, ajungând la 91
miliarde euro, urmând ca în 2012 să cumuleze 105 miliarde euro. Exporturile vor acoperi
54%, iar importurile 46%. Principalele ţări în care România a exportat anul trecut au fost
Germania, Italia şi Franţa, parteneri care s-au păstrat şi în cazul importurilor. “România ar
trebui să îşi extindă operaţiunile de schimb în ţările din proximitate, unde există oportunităţi
de a dezvolta astfel de parteneriate”, a apreciat England. Motorul de creştere al comerţului
extern al României l-a reprezentat industria de maşini, care a acoperit 29% din importuri şi
27% din exporturi. Segmentele transporturi şi textile au avut şi ele o evoluţie pozitivă, în
timp ce sectorul de produse chimice a înregistrat cel mai mare deficit, acoperind 17% din
importuri şi 10% din exporturi. La nivelul regiunii, România ocupă locul doi în ceea ce
priveşte creşterea medie anuală a comerţului extern în perioada 1999-2009, deşi cota de
piaţă în Europa Centrală de Est a fost de 4%.

BIBLIOGRAFIE :
1. Gribincea A. Dezvoltarea serviciilor hoteliere la nivel mondial şi în R.Moldova. În: Revista
Economica, 2009, nr 4 (68), p.64-68
2. Gribincea A. Necesitatea reglării globalizării. În: Revista Economica, 2009, nr 3 (67), p.102-114

57
 3. Gribincea A. La philisophie du developpement économique. În: Revista Studii Economice, 2009,
nr.3-4, p.42-48
4. Gribincea A. Marea depresie economică a SUA din anii 1930-1934: evoluţia modelelor de depăşire.
În: Revista Studii Economice, 2009, nr.3-4, p.68-74
5. Gribincea A. Factorii ce stau la baza succesului economiei SUA. În: Revista Studii Economice,
2009, nr.3-4, p.113-120
6. Gribincea A. Modalităţi de elaborare a programelor de utilizare optimă a resurselor: aspecte
metodologice. În: Revista Studii Economice, 2009, nr.3-4, p.88-102
7. Gribincea A. Глобализация интеллекта в постиндустриальную эпоху. În: Revista Studii
Economice, 2009, nr.3-4, С.106-113
8. Gribincea A. Fraude prin intermediul cardurilor bancare. În: Revista ştiinţifică Studia Universitatis,
seria Ştiinţe exacte şi economice, 2009, nr. 7(27), p.259-263

SOCIO-ECONOMIC ASPECT OF GLOBALIZATION AND INTERNATIONAL

BUSINESS

Teimuraz SHENGELIA, doctor of economic science,

full professor of Tbilisi State University, Georgia
ABSTRACT. globalization is characterized with multi-faceted aspects. it sometimes helps in
social and economic development. on the contrary, it hampers social and economic development on the
whole. it increases interdependency; therefore, it is the main cause of changes in the international
system. before the advent of globalization within the international spectra the personal roles and status
were considered important. with its introduction personal activities, regarding the interdependency
between the nations, the collective games have increased. therefore, the concepts of social and
economic development have totally changed. those concepts are directly or indirectly reshaped or
sometimes totally converted into the lobbies and whims of internationally controlled corporations, non-
government organizations and global actors. this paper will review the process of globalization and its
impact on international business which causes socio-economic development.

INTRODUCTION. One of the hot issues discussed at various academic forums is the
subject of globalization and its overall impact on the economy and social development of
the world. Globalization in a literary sense is the tool of globalizing, transformation of some
things or phenomena into global ones. Generally, it is considered a holistic process in which
the people from different regions of the world are unified into a single society and function
together. This process on the whole is a combination of economic, technological, socio-
cultural and political forces (Croucher, 2004). The importance of globalization in ushering
socio-economic development is realized specially since last three decades when electronic
media converted the world in a global village (Modelski, 1972). In recent times the
globalization is coincided with the economic concept where the integration of national
economies into the international economy through trade, foreign direct investment, capital
flows, migration, and the spread of technology has taken place (Bhagwati, 2010). As a result
the issue of its expanded dimensions has created a very immense revolution in the human
life. Therefore, the concept of globalization has got a very important place in academic
circles of economic and social researches (Krasner, 2008). A serious attempt has been made
to interpret all of its impacts from all sides and corners. The most important point of the
impact of globalization is the socio-economic relations of the various stakeholders. The
socio-economic development of any country depends on such relations. During the history
of human being, societies have been dealing with each other in different ways and have
formed all kind of relations. As per compatibility of the globalization the social and

58
economic relations have been conformed. The need is profoundly felt in the developing
countries of the world.
DEFINITION OF GLOBALIZATION. Globalization has been defined in various
ways and with different approaches. For example: Globalization as an idea, globalization as
a pattern or project, globalization as a process of human being's history, globalization as a
probable future, globalization as a situation, and finally, globalization as a trend
(Nahavandian, 2007). There is not one and single definition about the term of globalization.
Everyone has seen it in his/her point of view. Therefore, there are different opinions about it
(Salimi, 2005). Different writers have different views regarding the definition of
globalization. The most important explanation about the concept has been presented by Jan
Aart Scholte (2000:15-17). Jan has given five definitions of globalization in the literature.
His points are quite relevant to the issue of globalization. The points are as under:
1. Globalization as Internationalization. In this part of the study the globalization is
simply conceived the global international relations between different nations and the
countries. The point leads to the concept of the development of exchange and the greater
dependency on each other. Here economy is taken as exchange of commodities from one
border to the next. As a result the globe becomes a village where business takes place at a
quite ease (Hirst and Thompson, 1996).
2. Globalization as Liberalization. In this part of the study the ‘globalization’ is
regarded above than the borders where restrictions are removed with the purpose of creating
borderless economy (Scholte 2000: 16). The researchers who have much sported the idea of
doing with the regulatory business restrictions have included in this type of caption.
3. Globalization as Universalization. In this section of the concept globalization is
considered for granted as a worldwide phenomenon where the transfer of commodities and
knowledge is spread in all corners of the world
4. Globalization as Westernization or Modernization. At this point 'globalization' has
been considered as a transformation of the cultural values cross the borders. As a result
powerful cultures are supposed to imbibe the weaker. The system has threatened the various
existent cultures present in various parts of the world.
5. Globalization as Deterritorialization At this juncture 'globalization' leads to the
concept of the reshaping the notion of border, territory, or a country where the movement is
free of all the restrictions without any hindrance (Held, McGrew, Goldblatt, Perraton,
1999). As stated above there are various approaches and definitions of globalization. My
understanding of globalization is well-matched to the last definition in which
‘Globalization’ is as a trend and process of the far past and is continued to the present time
and will be continued in the future as well. All along this process every phenomena and
social problems of human beings are being changed from the individual, racial, local and
national into global ones. In this course of action the human being lives are more associated
and dependent on each other. Consequently, instead of racial, local, and national different
societies, there will be conformed a single and united global society.
All the people in this global society have memberships and have a dependency and
concern toward it (Ohmae, 1990a). As a result, with mutual aid and partnership they try to
do away with their desires and the difficulties of global society which can be removed
(Keohane & Nye, 1977). With the definition presented here, the specific changes will
appear in the globalization processes. They are as under:
 The elimination of the borders which disconnect the societies of the human beings,
 Vanishing away of racial, local and national issues and substitute of these with the
faithfulness to global issues instead,

59
  The manifestation of global citizenship in place of national citizenship,
 The alliance of all human beings in societies jointly and the extension of
communication and the get in touch with among these societies,
 The configuration of global cultural and the encouragement of common values
acceptedby all the universal people,
 Reduction of racial, local and national institutions on account of the significance of
all the global and transnational organizations and institutions,
 The development of international general laws and the empowerment of global
organizations,
 Manifestation of global phenomena and concerns. These changes are not restricted
to particular areas such as political or economical ones.
 However, it touches all the fields of human being's life. Therefore, due to the
globalization practice, it contains all the human being life dimensions and causes their
transform and changes.
Social scientists, whose domain is to analyze the social life, do so at two levels. They are:
interpersonal or microsocial level and the group or macrosocial level. On the microsocial level
they focus on the way individuals relate to one another based on the position that each holds in
relation to the other. In this part of the system the socio-economic development takes place at
national level. The players of this game are people within a territorial boundary of the country.
They usually have the same cultural background and competition is open to all at the national
level. On the macrosocial level, social scientists examine the relationships between and among
groups or nations with multi-cultural opportunities and cultural backgrounds. They focus on the
values and rules of behaviour that emerge when people live in various parts of the globe. In this
category the concept of socio-economic development emerges at the global level. The
competitors are countries and different nations. Powerful nations try to usurp the economic
resources and control the weaker. As a result, the economic disparities are vehemently found
among the developed and the developing world. When the social life is observed then it has
been noted that it takes place within a system, although the system is not rapidly apparent. The
social system is an abstraction, a model that illustrates how social relationships work together.
Every group, whether it consists of two people or many millions of people, is basically a social
system. As is characteristic of systems, each part is connected to, and depends on, every other
part. It follows that the way each individual in a group influences every other individual in the
group. This interconnectedness and interdependence eventually result in shared patterns of
behaviour that members come to expect of each other. Knowing what is expected of oneself,
and what one can expect of others, makes life much easier and work much more efficient. The
orderly and fairly predictable patterns of interaction that emerge in a social system give that
social system structure and organization. Social structure and social organization are terms that
refer to the network of organized relationships among the component parts of a social system.
They are the patterned and recurring ways in which individuals and groups interact.
Human beings are living in diverse and a variety of groups. Nevertheless, according to
sociability of human beings, it is essential to maintain relation with others. This kind of
need has caused the relation not to be confined to the people and individuals who are living
beside each other in a human group, but also they attempt to relate with the other
individuals and the people who live in other groups. Such human groups in far past of the
time were as the very small communities like tribes. Their relations appeared as the
relations of intertribal. But in the modern time the human groups were conformed as the
national units. During this period the relations between the national units caused the
appearance of the international relations (Kaplan,1962).

60
 To sustain life, people need a consistent supply of food, sufficient shelter, and clothing
forprotection from the external elements. These goods are scarce and require combined
efforts to obtain. The institution of the economy consists of the patterns of behaviour that
revolve around obtaining the scarce resources necessary for survival. Essentially, societal
members must decide what to produce, how to distribute and exchange what is produced,
and in what manner to consume it.
To determine the impacts of globalization on the socio-economic development, a careful
survey the five determiner indexes of the international system needs to be conducted. With
dueattention to what was brought up as the globalization, the intensive impacts of globalization
on these five factors can be foreseen and predicted. Thus, the process of globalization causes the
changes. The changes which globalization causes are such as:
1. With regard to the process of globalization the international players will change. During
the previous centuries the states were the only players at first, and then they became the most
important international players. In the process of globalization the new players are being
activated. In a few cases they replace the states, or the international non-governmental
organizations and global organization that usually can disregard the states (Berton, 1999,
Chap.9). The most visible characters of new players are their collective, multi-national and
global characters. On the contrary, the nation-states emphasized on the national interests of a
nation and they attempted to make individual decisions to pursue their own targets. But the new
players pay much attention to the interests which different nations take advantages of them, and
they attempt with cooperation and collectively to pursue their targets (Ohmae, 2002). With
activation of new players, the role of states and governmental players becomes limited (Ohmae,
1999b). The character of new players in the form of collective, multinational and global forms
causes the loss of their validation about their old type of games.
2. The other impact of globalization is changing in structure of international system.
Structuration and create a new structure is one of the most important impact of globalization.
Robertson (1992) has argued that we can not understand globalization, whiteout regard to
structuration. Until the globalization period, the power was centered in specific areas. With the
process of globalization the power in the global level went out of the hand of limited members
of the states and was distributed in different centers all over the world. Meanwhile, the concept
of military power was reduced. And the intellectual, cultural and social dimensions and social
dimensions of it were out standing. With these two changes, the situation in which only one or
two super powers to exist and the others have to obey them begins to change. With changing in
power concept, the different canon and institutions of power would be activated and affected.
With the distribution of power the superiority and sovereignty would be removed. And a type of
equilibrium of power would be conformed. The result of this situation makes conditions in
which cooperation and collective decision making about the issues of human being society and
human being interests would be more important. The situation in which the competitions
arelimited and cooperation are enforced.
3. The other impact of globalization is the elimination of limited borders which
makes the global boundaries of international system in all dimensions. Before the twentieth
century the borders of international system was limited and confined to the continents. After
the twentieth century gradually the borders of international system changed into global ones
and a world system appeared. Wallerstein (1974) has described that the world is the social
system which is made up of various different people with different norms, cultures, and
behaviours. As a result the tension, division, and conflict are unavoidable.
4. During the previous years the states and governments mostly with the emphasizing
on national rules and laws could govern their affairs. Before the appearance of the impacts

61
of globalization processes they emphasized on their national interests. The laws with the
aim of acquisition of national interests are collected and executed. So each country and
nation had various laws different from other laws (of other nations) and on basis of those
they could act. The contradiction and conflict in nations, actions were the natural result of
doing according on those different laws.
5. The essence of international system in the past was mostly military, security and
political. Because of its indicators and its military, security and political elements could
determine the compatible relations among the players inside this system. The change which
after the globalization process takes place is this that the military, security and political
essence of relations among these players fade away. And economical, social and cultural
essences conquered their domains. Therefore, one can say that the international system in
the process of globalization finds and gets the economical and socio-cultural essences. In
these conditions the economical and cultural elements and indexes can determine the
relations and the appropriateness among the different countries (Ohmae, 1990a, p. ix).
CONCLUSION. Globalization has many faces. It is the process in which the people
from different parts with diversified cultural norms are united into a single entity.
Globalization is considered as a driving force to socio-economic development. The concept
of business has been reshaped due to the global village system. The most important point of
the impact of globalization is the socio-economic relations of the various stakeholders. The
socio-economic development of a country much depends on such relations. It has both
positive and negative effects. On one way it has reshaped the world as a global village. On
the contrary, it has divided the world into two categories i.e. developed and underdeveloped
world. The weaker is going to be weaker due to limited available resources. The gap
between rich and poor is too high due to the pressure of globalization.

REFERENCES:
1. Berton, Peter (1999) International Negotiation: Actors Structure/Process Values. Palgrave
2. Bhagwati, Jagdish (2010) In Defense of Globalization. Oxford, New York: Oxford University Press.
3. Croucher, Sheila L. (2004) Globalization and Belonging: The Politics of Identity a Changing World.
Rowman & Littlefield.
4. Giddens, Anthony (1990) The Consequences of Modernity. Stanford: Stanford University Press.
5. Held, David, McGrew, Anthony, Goldblatt, David, and Perraton, Jonathan (1999) Global
Transformations: Politics, Economics and Culture (Stanford: Stanford University Press).
6. Hirst, Paul and G. Thompson (1996) Globalization In Question. Cambridge: Polity Press.
7. Kaplan, Morton (1962) System and Process in International Politics. New York: Wily.
8. Krasner, S. (2008) Globalization Power and Authority, in American Political Science Association
Annual Meeting, San Fransisco, August/September.
9. Macmillan: Hardcover.
10. Modelski, George (1972) Principles of World Politics (New York: Free Press.
11. Ohmae, K. (1999a) The Borderless World. New York: Harper Collins Publisher.
12. Ohmae, K. (1999b) The Rise Of Region State, Foreign Affairs, Spring.
13. Ohmae, K. (2002) Globalization Region and Economics, in Conference for Globalization and Policy
Research; UCLA. January.
14. Robertson, R. (1992) Globalization Social Theory and Global Culture. London: Sage.
15. Scholte, Jan Aart (2006) Beyond the Buzzword: Towards a Critical Theory of Globalization.
London.
16. T. Shengelia (2010) Global Business. Tbilisi.

62
 PARTICULARITĂŢILE CONTRACTUALE ALE TRANZACŢIILLOR
ECONOMICE EXTERNE DE COMERCIALIZARE

Ilian GALBEN, drd., ULIM

ABSTRACT. International trade has the role to facilitate the movement of goods between
producers and consumers in different countries. This role determines the fundamental contents of
the contract of sale. Transposition of such commercial operations are performed by different
economic activities: shipping, insurance, transport, settlement prices, the credit insurance, etc..
Necessary transfirării in fact and in law the property of material goods from seller to buyer.

Comerţul internaţional are drept rol să faciliteze circulaţia mărfurilor între producători
şi consumatori din diferite ţări. Acest rol determină fundamental conţinutul contractului de
vânzare-cumpărare. Transpunerea unor asemenea operaţiuni comerciale se realizează prin
activităţi economice diferite: expedierea, asigurarea, transportul, decontarea preţului,
asigurarea pe credite etc., necesare transfirării în fapt şi în drept a proprietăţii bunurilor
materiale de la vânzător la cumpărător.
Contractul de vânzare-cumpărare fiind un contract sinalagmatic dă naştere la obligaţii
reciproce între părţi, dacă fiecare parte contractantă stipulează o creanţă contra celeilalte,
concomitent cu obligaţia ce şi-o asumă faţă de aceasta. În contractele de vânzare - cumpărare
există o corelaţie între obligaţiile reciproce ale părţilor, în sensul că fiecare dintre ele nu se obligă
decât în mărimea prestaţiei la care cealaltă parte se obligă (do ut des). Obiectul creanţei fiecărei
dintre părţi este cauza juridică a obligaţiei sale. Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare
obiectul creanţei cumpărătorului (transmiterea dreptul de proprietate asupra lucrului) constituie
cauza juridică a obligaţiei sale - de a plăti preţul şi invers, preţul, obiect al creanţei vânzătorului,
constituie cauza juridică a obligaţiei sale de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului şi de
a preda bunul vândut. Asemenea relaţii în condiţiile economiei de piaţă presupun aplicarea pe
scară largă a formei contractuale de colaborare, în care agenţii economici ai activităţii
comerciale externe poartă întreaga răspundere pentru realizarea angajamentelor asumate,
dispunând concomitent de suficiente drepturi şi resurse [vezi: 5, p. 247-251].
Autorul tezei consideră că încheierea contractelor cu partenerii străini reprezintă un
moment deosebit de important în activitatea de comerţ exterior. E de menţionat, că în trecut,
dar şi în prezent, datorită faptului că la încheierea unor astvfel de contracte nu a fost
asigurată asistenţa juridică de speciaşlitate, multe contracte s-au îcheieat în dezavantajul
părţii moldave (lipsa clauzelor asigurătorii, stipularea penaţităţilor în caz de nerespectare a
obligaţiilor contractuale, modul de soluţionare a litigiilor etc.).
Dezvoltarea colaborării internaţionale de producţie şi tehnico-ştiinţifice a
predeterminat rolul important al contractelor dintre părţi în acest domeniu: cooperarea
internaţională necesită distribuirea clară a obligaţiilor părţilor, determinarea pe baze
contractuale a sistemului de măsuri şi sancţiuni, ce asigură executarea lor. Un rol mult mai
important ca în interiorul ţării îl au obiceiurile internaţionale, regulile şi convenţiile,
acordurile bilaterale şi multilaterale interstatale. De menţionat că pierderea partenerului în
relaţiile economice internaţionale înseamnă şi anumite pierderi pentru economia naţională.
Reglementarea juridică a relaţiilor contractuale în sistemul relaţiilor economice
mondiale se efectuează conform normelor de drept internaţional. Constituţia Republicii
Moldova (p.1, art. 8) prevede că ţara se obligă să-şi construiască relaţiile cu alte state în
baza dreptului internaţional. Aceasta înseamnă că, dacă în contractul internaţional al
Republicii Moldova sunt stabilite alte reguli, decât cele prevăzute în lege, atunci se aplică
regulile referitoare la contractul internaţional.

63
 După conţinutul lor acestea pot fi subdivizate aproximativ în cinci tipuri principale:
contracte şi acorduri tip; acorduri cu privire la colaborarea economică şi tehnică; acorduri
economice; acorduri de asistenţă financiară; acorduri cu privire la protecţia investiţiilor (în
literatura de specialitate se dă caracteristica detaliată a acestor tipuri de contract ( figura 1).

T i p u r il e d e c o n t r a c t e
a p li c a t e î n c o m e r ţ u l
in tern a ţio nal

1 . C o n tr a c t d e vâ n z a r e–
7 . C o n tr a c t d e p r e s t ă r i 1 2 . C o n tr a ct d e p r o iec ta r e
c um păra re (im p ort – se rv icii pentru ex p or t ş i a s i s t e n ţă t e h n ic ă
e x p o r t)
în lo h n

2 . C o n tr a ct d e a g e n t
8 . C o n t r a c t d e î n c h i r ie r e
1 3 . C o n t ra c t d e l ic e n ţ ă .
P r o c u ră

3 . C o n t r a c t d e d i s t r i b u ţ ie
9 . C o n tr a c t d e fa c to r in g
4 . C o n tr a c t d e b a r ter
9 . C o n t r a c t d e f a c to r in g
1 4 . C o n tr a c t d e e x p o r t
in s t a l a ţ i i c o m p l e x e
(la che ie )
1 5 . C o n t r a c t i m p o rt
i n s t a l a ţ ii c o m p l e x e

5. C o ntract d e 10 . Co ntra ct d e
repre zenta nţ ă fra n sh ising 1 6. C o ntra ct d e
a n t r e p r iz ă

6 . C o n t r a c t d e c o n s ig n a ţ ie 11 . Co ntra ct d e
co nsultin g

Figura 1. Tipurile de contracte aplicate în comerţul internaţional.

Sursa: Alcătuit de autor după sursa [1, p.5-168].

În relaţiile economice internaţionale se aplică diverse modele de contracte: 1. Contract

de vânzare–cumpărare (import – export); 2. Contract de agent; 3. Contract de distribuţie;
4. Contract de barter; 5. Contract de reprezentanţă; 6. Contract de consignaţie; 7. Contract
de prestări servicii pentru export în lohn; 8. Contract de închiriere; 9. Contract de
factoring; 10. Contract de franshising; 11. Contract de consulting; 12. Contract de
proiectare şi asistenţă tehnică; 13. Contract de licenţă. Procură; 14. Contract de export
instalaţii complexe (la cheie); 15. Contract import instalaţii complexe; 16. Contract de
antrepriză. În literatura de specialitate se dă o amplă caracteristică a acestor modele de
contracte şi a diverselor tipuri de documente utilizate în activitatea de export – import
(factura, licenţa de export – import, certificate, documente de transport, documente de
vamă, documente bancare etc.) [1, p. 5-168].
Pot fi divizate următoarele faze a derulării contractelor externe, care implică activităţi
specifice şi anume: a) formarea dosarului de derulare; b) organizarea evidenţei contractelor
externe; c) organizarea expedierii, transportului şi asigurării mărfii, pe parcursul extern; d)
urmărirea livrărilor din contractele externe; e) urmărirea efectuării încasărilor sau plăţilor
externe; f) rezolvarea reclamaţiilor externe; g) închiderea dosarului de derulare [2, p.200].
În comerţul internaţional sub formă de document unic se încheie, de regulă, contracte
complexe şi pe sume mari. În cazul relaţiilor de afaceri permanente cu un partener important
se practică convenirea cu el a condiţiilor generale de comercializare (respectiv la import şi
export) pentru ca într-o anumită frază să se facă trimitere la ele în tot ceea ce se referă la
condiţiile neprevăzute în textul lui.
Obiecte ale operaţiunilor comerciale internaţionale sunt producţia materială şi
serviciile, inclusiv rezultatele colaborării de producţie şi tehnico-ştiinţifice, ce capătă în pro-

64
cesul de schimb forma de marfă. Aceste obiecte determină tipurile tranzacţiilor comerciale
şi particularităţile relaţiilor contractuale la realizarea lor pe piaţa mondială.
Din principalele operaţiuni comerciale fac parte: schimbul de producţie în formă
materială; schimbul de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice (sub forma comerţului cu patente,
licenţe, know-how); schimbul de servicii tehnice (injineeringul consultativ şi în construcţii);
operaţiunile de arendă, turism internaţional; acordarea serviciilor de consultanţă în domeniul
informaţiei şi perfecţionării gestiunii; schimbul de filme şi programe televizate etc..
În interiorul ţării principalele reguli de efectuare a unor asemenea tranzacţii se
reglementează de către legislaţia naţională. În Republica Moldova, bunăoară, ele sunt
stabilite în Codul civil, partea I.
În acelaşi timp tranzacţiile economice externe de comercializare au un limbaj specific
şi o serie de particularităţi în comparaţie cu cele similare, încheiate pentru livrări interne de
mărfuri (figura 2).
Dicţionarul Larousc Nr Dicţionarul explicativ al limbii române (D.E.X.)
Nr. Categoria Definiţie / sensuri crt Categoria Definiţie / sensuri
crt.
1. Operaţiune comercială sau bursieră 1 tranzacţie Convenţie între două sau mai multe părţi,
1 tranzacţie prin care se transmit anumite drepturi , se
face un schimb comercial,etc.
2. Contract prin care părţile rezolvă o
contestaţie/ diferend sau îl (0) previn, 2 a A efectua o tranzacţie.
renunţând la o parte din pretenţiile lor tranzacţiona
reciproce
3. Acord încheiat pornind de la concesii 3 tranzacţional Care se referă la o tranzacţie, care are la bază o
reciproce, prin negociere. tranzacţie sau rezultă dintr-o tranzacţie.
4. Act prin care o administraţie fiscală
consimte să nu exercite sancţiuni 4 comerţ 1. Schimb de produse prin cumpărarea şi
împotriva contravenientului (de natură vânzarea lor.
penală de exemplu), administrând în
schimb plata unei sume forfetar
2 negociere 1. Acţiunea de a negocia/discuta afaceri 2. Ramură a economiei în cadrul căreia se
comune între părţi, în vederea încheierii desfăşoară circulaţia mărfurilor.
unui acord: negociere a unui contract.
2. Ansamblul discuţiilor între parteneri 5 distribuţie Repartizare: mod de distribuire, de
(interese comune evidente) în vederea repartizare.
punerii la punct a unui ACORD cu
privire la o problemă de interes comun.
3 a negocia 1. A trata, discuta în vederea unui acord. 6 negociere Acţiunea de a negocia şi rezultatul ei.
2. A converti un titlu, o valoare. 1.Tranzacţie financiară, comercială sau in-
7 afacere dustrială bazată de obicei pe speculă sau pe
speculativ.
3.Angajarea unei discuţii în vederea reglării 2. (familiar) întreprindere cu rezultat
unui diferend sau rezolvării unui conflict. favorabil .
4 Comerţ/ 1. Activitate care constă în cumpărarea, 3.Treabă (importantă), îndeletnicire,
negoţ vânzarea, schimbul de mărfuri, de ocupaţie.
bunuri, de valori. „Fapte” de comerţ.
2. Ansamblu comercianţilor (Corpul 4. Afaceri interne (externe) = treburi obşteşti
comercianţilor) persoane fizice şi privind problemele interne (sau externe) ale
juridice unei ţări.
3. Stabilimente comerciale. Fond de 8 afacerism Utilizare în tranzacţii comerciale, financiare,
comerţ. industriale de interes personal a poziţiei
sociale, profesionale sau politice a cuiva..
9 afacerist Persoană care practică afacerismul.
N.B -: are 2 sensuri: pozitiv - activitate /
profesie;
negativ - goană după câştig cu orice preţ.
Dicţionarul Larousc

65
Nr. Categoria Definiţie / sensuri
crt.
4 Comerţ/ 4. Acte de comerţ etictate / reglementate de un ansamblu de legi (Codul comercial) a cărui aplicare şi
negoţ interpretare decurg / au ca geneză o jurisdicţie specială (tribunalul comercial).
5. Cărţi de comerţ: „registre” de contabilitate.
6. Sector de vânzare , distribuţie a produselor finite.
1. Ceea ce faci : ocupaţie / obligaţie profesională. A fi în afacere / profesia care ţi se potriveşte.
5 afacere 2. „întreprindere” = unitate economică:
a) ansamblul activităţilor financiare, comerciale, industriale, mediul în care ele se derulează.
b) ceea ce face obiectul unei gestiuni publice: afacerile municipale (ale Statului).
Ex. Afacerile străine - tot ceea ce priveşte relaţiile externe ale unei ţări.
3. Relaţii contract cu cineva: a) a avea afaceri cu cineva; b) litigii / proces - a pleda o afacere.
Ansamblul faptelor, cu un caracter mai mult sau mai puţin delictual, care vine la cunoştinţa publicului:
periculoasă sau nu.
4. A face afaceri: a conveni / a dialoga / a negocia.
5. Afacere : lucru / problemă particulară / personală a cuiva.
6. Situaţia nedefinită care implică mai multe „persoane”.
1. Acţiune de repartizare de bunuri, între persoane.
6 distribuţie 2 Repartizare de roluri într-o piesă /film) între firme pentru mişcarea / transferul mărfurilor.
3. Ansamblu de operaţiuni prin care mărfurile / serviciile sunt repartizate între consumatori în cadrul
naţional.
4 Procedură care reglementează preţul de vânzare al bunurilor debitorului în beneficiul creditorilor săi,
în caz de vânzare forţată sau amiabilă.
7 logistică 1. 1. Ansamblu de operaţiuni, metode, mijloace având ca scop să permită unei firme entităţi să
supravieţuiască /să se dezvolte în mediul său existenţial.
Cuprinde : - A.T.M.; - producţia; - mai ales: comercializarea produselor / serviciilor sale.
Figura 2. Categorii privind lumea tranzacţiilor.
Sursa: Alcătuită în baza sursei: [4, p. 408-409].

Aceasta se referă nu numai la condiţiile economice şi financiare, ci şi la reglementarea

juridică. Unele norme de drept, ce reglementează prevederile părţilor tranzacţiei de comer-
cializare, sunt incluse în contractele comerciale internaţionale, acordurile de colaborare econo-
mică, precum şi în instrucţiunile cu privire la comerţ şi efectuarea plăţilor. În afară de aceasta,
multe prevederi normative de drept importante se conţin în actele şi convenţiile internaţionale
multilaterale, printre care e şi Convenţia de la Vena care reglementează procedurile legate de
elaborarea, coordonarea şi legalizarea tranzacţiei şi efectuarea ei ulterioară.
De menţionat, că în diferite ţări în cadrul operaţiunilor comerciale externe au loc multe
încălcări, abuzuri, luare de mită, este răspândită corupţia. Aceste probleme neliniştesc
întreaga omenire. Adunarea Generală a ONU, fiind îngrijorată de problemele pe care le
creează corporaţiile, ce pot periclita stabilitatea şi securitatea societăţii, submina valorile
morale democratice şi prejudicia dezvoltarea ei social-economică şi politică, în decembrie
1996 a adoptat “Rezoluţia ONU cu privire la combaterea corupţiei şi Codul internaţional de
comportament al persoanelor oficiale de stat”, precum şi rezoluţia şi declaraţia “Cu privire
la colaborarea internaţională în scopul combaterii corupţiei şi mituirii în cadrul
operaţiunilor comerciale internaţionale” [vezi: 3, p. 562-592] .
O condiţie obligatorie a tranzacţiei de comercializare, legalizată sub formă de contract
de comerţ exterior, este trecerea proprietăţii asupra mărfii de la vânzător la cumpărător.
Contractul îndeplineşte următoarele trei funcţii: legalizează juridic relaţiile dintre părţi,
dându-le caracter obligatoriu, respectarea cărora e protejată de lege; determină modul,
consecutivitatea şi formele de executare a acţiunilor de către parteneri; prevede măsurile
pentru asigurarea respectării de către părţi a angajamentelor asumate.
S-a acumulat o anumită experienţă de efectuare a tranzacţiilor comerciale externe,
adică de pregătire, coordonare, încheiere şi realizare a contractelor. Acest proces, de regulă,
cuprinde următoarele 4 stadii. În primul rând, partea (compania, firma, întreprinzătorul) care

66
intenţionează să exporte sau să importe o anumită marfă îşi găseşte partenerul prin expe-
dierea unei solicitări. În al doilea rând, partea dată primeşte oferta (acordul) partenerului
cointeresat şi o examinează. În al treilea rând, partea-importator îşi determină comanda şi
partenerii încheie contractul de comercializare. În rândul al patrulea, partea-exportator
furnizează marfa şi partenerii se achită pentru tranzacţie.
În cazul unor tranzacţii de proporţii, în special la livrarea unor utilaje complexe, efec-
tuarea unor operaţiuni de lungă durată legate de materia primă, obiectele de specializare şi
cooperare internaţională, se încheie contracte de comerţ exterior detaliate, compartimentele
fiind divizate pe articole.
După cum demonstrează experienţa acumulată, la realizarea contractelor economice
externe de comercializare adesea apar diferende, ce necesită soluţionare prin intermediul
arbitrajului. De aceea o mare însemnătate capătă regulile de interpretare a contractelor şi a unor
prevederi ale acestora. Cu atât mai mult că în legislaţia naţională şi practica judiciară în această
privinţă există destule contradicţii. În legătură cu aceasta, o mare însemnătate pentru efectuarea
normală şi eficientă a tranzacţiilor economice externe are elaborarea şi implementarea unor
reguli unice şi interpretarea coordonată şi aplicarea principalilor termeni privind comerţul
exterior. Această sarcină în măsură considerabilă se realizează cu ajutorul “INCOTERMS”. În
prezent se aplică terminologia comercială în redacţie nouă - “INCOTERMS - 2000” [sursa: 6].
În aceasta se caracterizează minuţios 13 variante principale ale condiţiilor de bază ale
contractului (din numărul lor total de 28) – FAS, FOB, CER, CIF etc. [5, p.252].
Toate obligaţiunile exportatorului şi (sau) ale importatorului în orice condiţii de bază ale
livrării sunt divizate, conform “INCOTERMS”, în 10 puncte, care au numerele de ordine
respective. Acum nu mai e nevoie să fie enumerate textual – e suficient să fie indicat numărul
respectiv pentru exportator (А) şi pentru importator (В) [5, p.253]. Cele mai frecvent aplicate şi
utilizate în statistica internaţională pentru estimarea valorii volumelor de export şi import sunt
condiţiile de bază şi preţurile FOB - la export şi CIF - la import. Cunoaşterea “INCOTERMS”
este necesară pentru toţi participanţii la activitatea economică externă.
În procesul de perfectare a contractelor se impun unele recomandări practice, şi anume:
elaborarea unui proiect de contract orientativ, în funcţie de specificul mărfurilor
comercializate care urmând să fie adoptat la noile împrejurări, ţine seama şi de propunerile
partenerului;
analiza detaliată a contractului clauzelor contractuale propuse de parteneri, evaluarea
riscurilor pe care le implică acceptarea lor şi negocierea acestora în scopul de a realiza un
echilibru al drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante;
recurgerea la asistenţa juridică pentru negocierea şi încheierea unor contracte de
vânzare comercială de o complexitate deosebită;
consultarea băncilor comerciale prin intermediul cărora se efectuează plata preţului
mărfii, mai ales atunci când urmează să se accepte garanţii bancare pentru acoperirea
obligaţiilor contractuale.
Totodată menţionăm că şi în cazul contractelor care sunt bine negociate, pot să apară,
în perioada de executare, unele dificultăţi legate de neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a unor obligaţii.
Însă, existenţa într-un contract de vânzare internaţională a unor clauze clare, exprese şi
detaliate, urmărirea permanentă a mediului său de executare, precum şi intervenţia promptă
pentru înlăturarea eventualelor dificultăţi apărute pe parcursul executării, reprezintă condiţii
de bază pentru realizarea cu succes a unei tranzacţii de vânzare internaţională.
E de menţionat, că în activitatea de comerţ internaţional au lor un şir de riscuri,
evenimente posibile şi nedorite, previzibile sau invizibile, producători de pierderi materiale
sau morale, ce se manifestă în raporturile dintre oameni şi dintre oameni şi natură.

67
 Riscul este o categorie economică, socială, politică sau naturală care se caracterizează
prin următoarele trăsături: este un eveniment incert, dar posibil, originea sa aflându-se în
incertitudine, este un eveniment păgubitor; efectele lui odată produse nu mai pot fi
înlăturate, apare în procesul activităţii umane sociale, economice, politice şi în raporturile
dintre om şi natură [7, p.126].
Se deosebesc trei mari categorii de riscuri în comerţul exterior: riscurile previzibile şi
imprevizibile; riscurile interne şi externe; riscurile sociale, economice şi politice.
Caracteristica succintă a principalelor categorii de riscuri în comerţul internaţional este
prezentată în tabelul 1.
Tabelul 1. Principalele categorii de riscuri în comerţul internaţional
Riscurile previzibile şi imprevizibile :
Riscuri previzibile : Riscuri imprevizibile :
boala, munca în mediu toxic, bătrâneţe, seceta, inundaţiile, grindina, alunecările de teren, cutremurile
infirmitatea, maternitatea, decesul, de pământ, uraganele, furtuna ; războaie, revoltele,
fluctuaţia valutară etc. revoluţiile, grevele, blocadele economice etc.
Riscurile interne şi externe :
Riscuri interne : Riscuri externe :
capacitatea profesională, dotarea cu insolvabilitate, faliment, maratorul guvernamental al
mijloace materiale, financiare şi valutare, rambursării creditului, interzicerea transferului valutar sau
depozitarea, manipularea şi transportul pe amânarea plăţilor în valută prin acte de guvernământ;
teritoriul naţional, realizarea la timp a anularea, tot prin acte guvernamentale, a transferului
investiţiilor proiectate ; aprovizionarea şi beneficiului şi a repatrierii fondurilor; dirijarea cursului
realizarea la timp a producţiei etc. valutar pe calea revalorizării şi devalorizării; depozitarea,
manipularea şi transportul pe teritoriul străin etc.
Riscurile sociale, economice şi politice :
Riscuri sociale : Riscuri economice : Riscuri politicee :
îmbolnăvirile, accidentările, riscuri de agricultură, stările beligemonte, revoluţiile, revoltele,
invaliditatea, pierderea locului industrie, transport, grevele, blocadele, economice, embargoul,
de muncă, şomajul, deminuarea comerţ, finanţe, turism manevrele militare, naţionalizările, seches-
nivelului de trai, maternitatea etc. trul în interes public, interzicerea exportu-
etc. lui în interesul consumului naţional etc.
Surs: Alcătuită de autor după sursa [7, p. 120-130].

Totodată, în comerţul exterior se deosebesc şi multe alte tipuri de riscuri, care pe larg sunt
caracterizate în literatura de specialitate, cum ar fi: riscurile în organizare şi conducere; în
investiţii; în aprovizionarea producţiei; în fabricaţie; în depozit; în desfacere; riscul valutar şi a
creditului; riscul de muncă (de perdere a locului de muncă ca urmare a pierderii capacităţii
fizice sau intelectuale, de şomaj, de micşorare a salariilor etc.); riscul de publicitate (care
decurge din lipsa de publicitate sau publicitatea superficială, necalificată, incompletă sau
greşită); diverse riscuri ale contractului de lungă durată; riscuri tehnologice în evoluţia
tehnico-ştiinţifică etc.; riscuri ale diferitor tipuri de transport; riscuri de ofertă; riscul
reprezentării comerciale; riscul creat de războaiele comerciale; riscul dublei impuneri;
riscurile ce decurg din politica vamal-tarifară etc. [7, p. 126-199].
În viziunea autorului în domeniul relaţiilor externe riscul devine o frână în calea
expansiunii comerciale, putându-se vorbi despre impactul permanent între forţa de
expansiune a exportului şi forţa riscului. Aceste impact necontrolat duce la îngreunarea
procesului de decizie la îngustarea volumului de afaceri.
În scopul micşorării impactului negativ al riscurilor, deoarece, este imposibil de a înlătura
în complet acest fenomen, se întreprind diferite măsuri de securitate pentru a le preîntâmpina.
Bunăoară: companiile creează fonduri special de rezervă pentru acoperirea pierderilor
(autoasigurare), atrag rezervele “externe” ale companiilor de asigurare, achitându-le anumite
cotizaţii (premii) etc. În genere activitatea de evaluare a riscurilor şi gestionarea lor devine o

68
problem tot mai actuală în businessul internaţional contemporan, deoarece are loc trendul de
creştere a nivelului riscurilor operaţiunilor economice internaţionale.
Riscuri există, de asemenea, în toate tipurile de instrumente de plată şi în ansamblul
sistemului de plată şi decontare şi sunt determinate, în principal, de trei cauze majore: (a)
nesincronizarea îndeplinirii obligaţiei contractuale cu plata acesteia; (b) incapacitatea de
plată a partenerului; (c) eşecul în finalizarea transferului de fonduri datorită mediului de
decontare. În unele din publicaţiile autorului se dă o amplă caracteristică a riscurilor în
realizarea decontărilor internaţionale.
Studierea minuţioasă a diferitor riscuri stă la baza luării unor decizii bine argumentate. O
decizie bună, eficientă este atunci când cel care a luat-o înţelege bine contextul, obiectivele,
variantele alternative posibile şi o serie de consecinţe posibile ale deciziei. Selectarea
alternativelor se va face într-o manieră raţională în concordanţă cu obiectivele deciziei respective.
Pe de altă parte, o decizie proastă este acea decizie luată într-un mod iraţional şi neglijent.
Considerăm că individul negociator trebuie să fie ocrotit în faţa luării deciziei în
condiţii de incertitudine, de declanşare a riscului. Impactul riscului cu activitatea
promoţională la export, reflectat în curaj, iniţiativă, întreprindere, operativitate poate fi
eliminat pe calea adoptării unei politici moderne de ocrotire a individului şi a echipei sale de
negociere. Declanşarea forţei creatoare ale oricărui om de afaceri se poate înfăptui numai
dacă este pus la adăpost de efectele nefaste ale riscului.
Riscul în comerţul exterior nu poate fi complet evitat, el poate fi acoperit, mai mult sau
mai puţin, prin metode adecvate fiecărei activităţi. Calea fundamentală de ocrotire a exportului-
importului firmei angrenate în comerţul exterior constă în organizarea şi dirijarea ştiinţifică a
muncii, prin folosirea de metode manageriale corespunzătoare cerinţilor obiective ale cooperării
comerciale internaţionale, impuse în bună măsură de concurenţa internaţională.
De aceea, orice agent economic în activitatea economică externă trebuie să ţină cont de
riscurile ce pot apărea în negocierea contractelor internaţionale care provocă pierderi
materiale sau morale, reflectându-se negativ asupra eficienţei comerţului exterior.

BIBLIOGRAFIE:
1. Georgescu T., Caraiani G. Tehnici de comerţ exterior. Vol.4. Bucureşti: Editura SYLUI, 1997. 308 p.
2. Georgescu T., Caraiani G. Tehnici de comerţ exterior. Vol.3. Bucureşti: Editura SYLUI, 1997. 212 p.
3. Герчикова И.Н. Международные экономические организации: регулирование
мирохозяйственных связей и предпринимательской деятельности. Учеб. пособие. М.: Изд-.во
“Консалтбанкир”, 2001. 624с.
4. Dorobanţu H. Tranzacţii comerciale. Bucureşti: Lumea Lex, 1998. 448 p.
5. Roşca P. Relaţii economice internaţionale. Chişinău: ULIM, 2005. 280 p.
6. Вилкова Н.Г. Инкотермс 2000: правила толкования международных торговых терминов. 3-е
изд. М.: ВАВТ, 2008. 86 с.
7. Stoian I., Pencea N., Brotac L. Tehnici de comerţ internaţional. Pentru pregătirea importatorului şi a
exportatorului. Vol. II. Bucureşti: S.C. Tipografia Braşovia S.A., 1992. 499 p.

TURISMUL FENOMEN ECONOMICO-SOCIAL AL SECOLULUI XX SI

INCEPUTUL SECOLULUI XXI

Leonid OSTROFEŢ,
lector superior ULIM
ABSTRACT. As a matter of fact, foreseeing the approaching touristic boom, the futurist
Herman Kahn, forecasted in his work “The next 200 years” that by the end of the XX century the

69
tourism would become one of the most important industries in the world. It is worth mentioning the
classification of this economic domain, even in the recession times. As a rule, year by year the
tourism development oversteps the global economic development. The tourism proved to be a good
alternative of economic diversification for a range of countries, especially for the developing ones,
such as the Republic of Moldova. In a study carried out for the International Development from
Great Britain that approached the poorest 100 countries in the world, the researchers concluded
that the tourism is rather significant in the states mentioned above, so that it reaches at least 2 % of
the Gross Domestic Product (GDP) or 5 % of the exporters in the half of the countries with poor
income and in almost all the states with average income. It was also established that the tourism is
quite imposing and increasing in those 12 countries that shelter 18 % of the poor men of the world.
In those 49 poor states of the world, the greatest part of which are situated in Africa and Asia, the
tourism is the second source of foreign funds, being overstepped only by petrol. In some small
countries from Caribbean Islands and Pacific, the tourism registers about 40 % of the GDP.

Incepind cu a doua jumătate a secolului XX turismul a cunsocut o evoluţie crescîndă.

Lumea a devenit o adevarata comunitate deschisa cu locuri turistice de neimaginat cu doar
citeva decenii in urma erau necunoscute: minunile cosmosului si ale Antarcticii, secretele
din Hymalaya, padurile tropicale ale Amazonului, Marele Zid Chinezesc, cascada Victoria,
izvoarele Nilului, izvoarele Scotiei şi toltrele la noi. Turismul devine o afacere mondiala a
carei piaţă se deschide spre noi niveluri si locuri neatinse încă pînă acum.
“Astazi turismul reprezinta cea mai mare afacere economica din lume cu primiri de
peste 2 miliarde dolari SUA pentru ambele forme de turism (national si international) el
constituind 12% din afacerile intretinute anual in economia mondiala. Turismul a trecut ca
pozitie inaintea cheltuielilor militare mondiale,de mai multi ani estimate la peste 1 miliard
dolari SUA anual[1, p.15].
Intr-adevar, intuind apropiatul boom turistic, viitorologul Herman Kahn, prin
preveziunea sa in studiul ”Urmatorii 200 de ani” încă din 1976 sublinia anume faptul ca
spre ”sfirsitul secolului XX turismul va fi una din cele mai mari industrii din lume”. [2,
p.18]. Se cuvine sa subliniem si dinamismul acestui domeniu economic, chiar si in cazurile
de criza, ca o regula, an de an, dezvolatrea turismului este intodeauna inaintea cresterii
economice mondiale. Turismul s-a dovedit o buna alternativa de diversificare economica
pentru mai multe tari, in special pentru tarile slab dezvoltate, cum este Republica Moldova.
Intr-un stiudiu despre cele mai sarace 100 de tari din lume efectuate în Marea Britanie,
cecrcetatorii au constatat ca turismul este “semnificativ “adica prezinta cel putin 2% din
produsul intern brut (PIB) sau 5% din exportatori in aproape din jumatate din tarile cu
veniturile scazute si in aproape toate cele cu veniturile de la mici la medii. Studiul a mai
constatat ca turismul este semnificativ sau in crestere in cele 12 tari care adapostesc 80%
saracii lumii. In cele 49 de tari ale lumii asa-zise subdezvoltate, cele mai multe aflate in
Africa si Asia, turismul este a doua sursa de devize dupa petrol. In unele state mici din
Caraibe si Pacific, el contribute cu peste 40% la PIB[3, p.89].
Organizatia Mondiala a Comertului raporteaza ca turismul este singurul sector
economic in care tarile in curs de dezvoltare inregistreaza constant un surplus comercial,
important ca fiind in crestere. In 1999 incasarile din turismul international au reprezentat
2/3 din exporturile de servicii in aceste tari si mai mult de 10% din totalul exporturilor lor.
In tarile industrializate, in aceasta perioada turismul a reprezentat numai o treime din
exporturile de servicii si 7% din totalul exporturilor .
Desi turismul apartine sectorului tertiar, in zilele noastre este un important component
al economiei in toate tarile dezvoltate. Turismul a devenit o industrie globală.
Organizatia Mondila a Turismului (WTO), o grupare interguvernamentala de cercetare

70
si sprijin cu sediul la Madrid, defineste turismul ca activitatile oamneilor ce calatoresc “in
afara medilui lor obisnuit, nu mai mult de 1 an, pentru recreere, afaceri si alte scopuri
exclusiv muncă remunerată”.
Din 1950 numarul turistilor internationali a crescut de aproape 28 de ori, atingind 698
de milinoane in 2000. Se asteapta ca acest numar sa se tripleze in anul 2020, ajungînd la 1,6
miliarde[3, p.56](vezi Tabelul 1).
Tabelul nr.1: Previziunile OMT pentru evoluţia numărului de turişti pe regiuni.
Anul de Previziuni(mln) Cota de piaţă(%) Rata medie anuală de
Regiunea
bază(1995) 2010 2020 1995 2020 creştere(%) 1995-2020
Total mondial 565 1006 1561 100 100 4,1
Africa 20 47 77 3,6 5,0 5,5
Americile 110 190 282 19,3 18,1 3,8
Asia de est şi Pacific 81 195 397 14,4 25,4 6,5
Europa 336 527 717 59,8 45,9 3,1
Orientul Mijlociu 14 36 69 2,2 4,4 6,7
Asia de Sud 4 11 19 0,7 1,2 6,2
Sursa: Adaptare după OMT.

Astăzi ratiunea fundamentala care ii determina pe oameni sa calatoreasca se

transforma in efecte de asupra economiei, fie datorita faptului ca oamenii calatoresc in
alta parte, cheltueli facute in alte scopuri, ceea ce echivaleaza cu un import, fie datorita
exporturilor de servicii de calatorie (sume pe care le cheltuesc nerezidentii in locul de
vizita). Noi in tara noastra ar trebui sa decidem in ce masura ar trebui sa atragem benificii
din serviciile de calatorie, recreere, tratament, încandrîndu-ne în acest sector economic
important din lume in secolul XXI. Avînd in vedere ca turismul este un sector economic, el
ramine supus evolutiilor ciclice, curentelor de moda si concurentei. La noi este necesara
stoparea, pentru todeauna, a subestimarii fenomenului turistic in contextul optimizarii
relatiei dintre existenţa unor resurse limitate si cea a unor nevoi si cereri nelimitate. Una
din caile de stimulare a dezvoltarii reale a turismului este cercetarea stintifica si studiul
universitar, – preocupari care, din pacate, inca nu se bucura de un inalt statut si respect
academic. Se simte necesitatea umplerii acestui gol prin fondarea unui Institut de Cercetari
Ştiinţifice pentru Turism în ţară. Aceasta necesita cooperarea turismului cu mai multe
discipline si comportamente stiintifice ale stiintelor sociale si celor ale naturii.
Turismul este o economie aplicata (de exemplu, managementul turopereitingului,
activitatea excursionista). De aceea pregatirea cadrelor in domeniul turismului va avea
nevoe de dezvoltarea stiintei in acest domeniu ,fiind singura alternativă pe care s-ar putea
fundamenta dezvoltarea turismului la noi. Astazi in Republica Moldova nu avem nici un
manual de turism editat la noi in desi specialitatea este inclusa in nomenclatorul
specialităţilor de multi ani. E necesar de inteles ca turismul este un domeniu multilateral
care trebue stuidiat din perspectiva mai multor stiinte sociale. Poate fi abordat turismul ca
un fenomen geografic, economic, social, ca o industrie si ca o experienta umana cit si prin
impactul său asupra mediului inconjurator, ca un factor de dezvoltare durabilă.
Trebuie să atragem o atenţie deosebită(conform cerinţelor Legii turismului) amenajării
şi gestionării zonelor turistice, avînd în vedere că ele sunt in general organizate in limitele
unor zone geografice. Scopurile turismului deseori se bazeaza pe o imagine convingatoare a
locului reesita din reclame. Cercetarea geografica a locului ajuta la o cunoastere mai deplina
a resurselor turistice. Ea contribuie la indentificarea si analiza regiunelor functionale de
turism, a tipurilor de turism dezvoltate in zona. Evaluarea torentului turistic este un domeniu
important al cercetarii geografice. Studiul minutios al geografiei locului va permite pe viitor
la rezolvarea a 2 probleme interdependente in turism:

71
 - Folosirea rationala a resurselor naturale;
- Ocrotirea mediului de poluare.
Perspectiva geografica ofera un spatiu important pentru activitatea altor oameni de
stiinta din domeniul economic, social, care studiază turismul.
Problema utilizarii ratioanale a resurselor naturale, ca una din problemele globale ale
omenirii, poarta un caracter complex. Solutionarea ei poate avea loc doar prin participarea
cît mai multor state si organizatii, in primu rind acelor din componenţa “Organizatiei
Naţiunelor Unite” şi al “Organizaţiei Mondiale a Turismului” .
Prin dimensiunea sa turismul la nivel international prin rolul sau in dezvoltarea econo-
milor nationale astazi devine un argument esential : economic, social, ambienal (mediu).
Economic - Turismul atrage importante resurse financiare, materiale si umane.
Concomitent este sursa de venit pentru sustinerea localititatilor gazda. La noi in tara principalul
beneficiu de pe urma dezvoltarii turismului eco-rural aplicat ar fi crearea locurilor de munca in
hoteluri, case pentru oaspeti, restaurante, unitati de vinzare cu amanuntul si transport. Aceste
locuri de munca directe pot fi calculate luind ca baza cheltuelele facute de turisti pe zi sau pe
sejur turistic. Locurile de munca indirecte sunt cele create in cadrul economiei locului de
cheltuelile facute de angajatii din turism, cheltueli care, la rindul lor, dau nastere altor locuri de
munca. Cel de-al doilea beneficiu al turismului consta in efectul multiplicator, pe masura ce
cheltuelele turistice directe si indirect sint introduse in circuitul economiei locale, statul si
localitatile ce dezvolta turismul eco-rural utilizeaza modelile de impact economic pentru a
creste cistigurile globale ale ocupatiei fortei de munca, in consum de bunuri si servicii rezultat
din multiplicatorii turismului. Cel de-al treilea beneficiu al turismului eco-rural este dat de
veniturile fiscale la nivel local si de stat, pe care le asigura turistii. Turismul ajuta administratia
locala sa deplaseze povoara fiscala asupra nerezidentilor “Spre exemplu-turismul asigura mai
mult de jumatate din tranzactiile din schimb valutar ale Bermudii, ceea ce-I permite sa-si
exporte cu mult peste 50% din povara fiscală.
Turismul asigura si al patrulea beneficiu. Stimuleaza exportarea bunurilor pe care le
produce o localitate. Sumele pe care turistii si participantii la diverse foruri internationale le
cheltuesc pe cadouri si suveniruri sunt estimate la 15-20 la suta din cheltuielele totale ale
acestora. Calitatea si ambalajul acestora influenteaza vadit asupra economiei de export a
localitatii turistice.
Veniturile capatate ar putea fi generate in agricultura si in crearea noilor locuri de
munca “Iata de ce, activitatiile directe si indirecte din turism au furnizat in 2000, frontiera
intre milenii, un numar de locuri de munca estimat la doua sute de milioane, adica 8% din
angajatii din intreaga lume.
Din punct de vedere social turismul asigura locuri de munca, venituri necesare satis-
facerii nevoilor materiale si spirituale ale salariatilor. Turismul se prezinta ca un fenomen
economico-social specific civilizaţiei moderne ancorat din viaţa societăţii şi ca atare, in-
fluenţat de evoluţia ei.
Decizia comunităţii locului, privitoare la un sprijin mai mare în dezvoltarea turismului,
indică valoarea socială pe care comunitatea o acordă creşterii economice. Alegerea între-
prinzătorului reflectă modul în care el percepe tendinţa socială care influenţează cererea
pentru produsul său.
Ca aspect ambiental (mediul) turismul trebuie conceput în relaţie directă cu problemele
mediului înconjurător, care el însăşi este problema economică. Prin relaţia-mediul-turism-
dezvoltarea trebuie să ţină cont de factorii culturali ai localităţii: numărul şi proporţiile
populaţiei, nivelurile, structurile sociale, mâna de lucru disponibilă bazei de resurse,
condiţiile pieţii şi infrastructura. O practică în dezvoltarea turismului naţional în ţară nu

72
poate fi elaborată în afara mediului natural, urmărind prioritar punerea în valoare a acestuia
în slujba omului, paralel însă urmărindu-se protejararea îmbunătăţirea acestuia.
Deoarece creşte numărul calatoriilor aeriene devenind uşor accesibile multe din
destinaţiile cele mai fragile ecologic de pe pămînt, creşte preocuparea pentru impacturile
turismului asupra mediului. Impacturile turismului asupra mediului încep cu mult înaintea
sosirii clientului la destinaţie. Studiile sugerează că 20% din energia unui turist este
cheltuită pentru a ajunge la destinaţie şi a se întoarce acasa. Aproape 43% din turiştii
internaţionali ajung la destinaţia pe calea aeriană, în timp ce 42% călătoresc pe şosele şi
15% folosesc vaporul sau trenul.
Din neferecire, transportul aerian este una din sursele cu cea mai rapidă creştere din
lume a emisiilor de dioxid de carbon şi alte gaze de seră raspunzătoare de schimbarea
globală a climei.
Turismul este o conduită socială, utilizînd o expirientţă umană.
Pentru a înţelege mai bine fenomenul turismului trebuie să înţelegem comportamentul
individului-psihologia turiştilor şi a celor care pot sa devină turişti. Testarea turiştilor,
explicarea consenciţelor comportării umane reprezintă o prioritate importantă în studiul şi
cercetarea legată de turism. Asemenea informaţii pot fi de folos în proiectarea atît a noilor
produse turistice, cît şi în campaniile maerketingului de promavare a produsului turistic.
Cunoaşterea modului în care indivizii iau decizii, în legătură cu produsele turistice
acceptabile sau respinse, ce surse de informaţii utilizează ei, cum evoluează informaţiile,
cum intercalează ei aici experienţa umană şi turstică (după mai multe călătorii) pot oferi
avantaje importante în practica de afaceri şi în modul în care noi înţelegem în general
experienţa din turism.
Turismul oferă ştiinţelor sociale o posibilitate în plus de a exprima o formă specifică şi
importantă de experienţă umană care deseori există în afara formelor mai convenţionale ale
comportării umane.
În concluzie apreciem turismul eco-rural ca o sarcină crucială a cercetării, pe de o
parte, şi cea a acţiunii practice, pe de altă parte a investigării noilor tendinţe în dezvoltarea
socială, apreciind modul cum utilizăm timpul liber care a evoluat în volum şi calitate,
datorită schimbării în valorile societăţii de la importanţa marginală la un fenomen central în
viaţa omului. Turismul ne ajută să ne înveţe să acceptăm schimbarea, să acceptăm viitorul,
să învingem răul, să rezistăm schimbării.
Într-adevăr, confruntarea cu viitorul în secolul XXI presupune înfruntarea provocării
schimbării. Însăşi criza economică mondială cere o schimbare a formelor sale de funcţionare ca
branşa. La fel şi turismul trebuie orientat spre adevăratul business turistic, fiindca businesul
turistic atrage intreprinzatori prin capitolul mic necesar initial, termenul mic de recuperare,
cererea constanta a serviciilor turistice cit si prin rentabilitatea cheltuielelor efectuate.
In turism este doar un singur consummator al serviciilor – turistul. Turistul ca un con-
sumator al serviciilor si produsului touristic reprezinta obiectul activitatii firmelor turistice.
Spre deosebire de marfuri, produse alimentare care singure sunt transportate de la
producator spre consummator, in turism invers, turistul merge spre produsul si serviciile
turistice cheltuind din timpul sau liber si achitind pachetul de servicii procurate cu mult
inainte de a primi primele servicii la locul destinatiei.
Turismul ca marfa se realizeaza in forma de produs turistic si servicii. Turismul se
poate importa si exporta. Importul in turism – importul in tara a impresiilor assimilate de
turisti pe parcursul calatoriei care este insotita concomitent de scoaterea banilor din tara.
Exportul turistic – exportul din tara a impresiilor turistice, care se insoteste cu aducerea in
tara a valutei straine. Prin impresie turistica se intelege o complexitate de emotii si de o

73
stare sufleteasca aparute in urma prestatiilor de servicii turistice. Prin exportul touristic
directia fluxului banilor coincide cu directia miscarii torentului turistic (fig.1)
Fig. 1. Exportul turistic din Republica Moldova
Circulaţia turiştilor
Moldova Rusia
Circulaţia banilor

Fig. 1 . Fluxurile in exportul turistic

Aceasta este una din caracteristici ale exportului tuuristic. In aceasta consta trasatura
distinctive a transportului touristic fata de cel al marfurilor unde fluxul banilor si circulatia
marfurilor se misca in directii opuse. (Fig. 2)
Fig. 2. Exportul mărfurilor din Republica Moldova
Circulaţia mărfurilor
Moldova Rusia
Circulaţia banilor

Procesul economic in turism este un process de productie si prestatie de servicii

turistice. Efecienta economica a activitatii in turism este determinate in fond de clasificarea
formelor sale. Fiecare forma turistica se caracterizeaza prin cereri specific ale turistilor si
propune un anumit asortiment de servicii ce satisfac cerintele consumatorilor. In procesul de
productie si deservire in turism se disting:
- Forme de turism;
- Tipuri sau genuri de turism.
Forma in turism este legata de traversarea frontierei de stat a tarii, deci specificarea
turismului prin forme prin care la baza au criuteriul apartenentei de tara. Conform acestui
criteriu in practica internationala sunt 2 forme in turism: turism intern si turism
international. Turismul intern este atunci cind cetatenii unei tari calatoresc in limitele
frontierelor tarii date.
Turism international este calatoria cetatenilor unei tari pe teritoriul altei tari in baza
contractelor interstatale. Turismul international este de receptie si de emitere.
Turismul international de receptive este calatoria turistilor straini prin Moldova.
Turismul international de emitere este calatoria cetatenilor republicii Moldova pe
teritoriul altor state in baza contractelor bilateral.
Turismul international la rind cu alte activitati economice este un factor de crestere a
increderii reciproce intre popoare si contribuie substantial la intarirea si mentinerea pacii si
intarirea relatiilor de prietenie intre state.
Tipurile de turism sint legate de scopurile turistului si de specificul reflectarii rezultatelor
financiare asupra bugetului tarii. Dupa aceste criterii in formele de turism se disting 2 forme de
turism: active si pasiv. Sosirea si deservirea turistilor straini sau a turistilor locali in tara este un
turism active care adduce valuta in tara. Calatoria cetatenilor nostril peste hotare este un turism
pasiv si este un factor de scoatere a banilor (valutei) din tara[4, p.10].
Conform scopurilor turistilor in practica turistica se disting urmatoarele tipuri de
turism: de odihna, recreere, sportive, de afaceri, de aventura, turismul cultural religios,
turismul nostalgic, etnic si eco-rural.
Importanta turismului eco-rural si agro turismului in dezvoltarea economiei nationale “
eco-turismul, dupa specialistii OMT este o forma de turism legata de cunoasterea si
protejarea mediuluiu- biodiversitate, fauna, ecosisteme, etc – insistind pe necesitatea
educarii turistilor in problematica mediului si a mijloacelor de mentinere a acestora[1, p.28].
Turismul eco-rural este interactiunea nemijlocita a fiintei umane cu natura in conditiile
de viata in rural ce contribuie la armonizarea acestor relatii in scopul protejarii naturii (L.

74
Ostrofet) [4, p.8]. Eco-rural turismul se poate dezvolta la noi respectindu-se principiile de
baza ale dezvoltarii durabile, cum ar fi:
- Minimizarea impactului negative asupra resurselor naturale si maximizarea bene-
ficiilor acestei activitati;
- Reglementarea torentelor turistice spre aceste zone supra solicitate;
- Utilizarea pentru cazare a unor mijloace simple de cazare, case fara etaje, din mate-
rial natural, ecologic pure;
- Antrenarea populatiei in prestatiile de servicii cu effect economic si ion educarea
turistilor de a respecta traditiile cultural locale, ale activitatilor economice locale.
Dezvoltarea turismului eco-rural aplicat ar fi o alternativca sigura de sustinere si
diversificare a economie rurale. Acest turism ar fi o cale pentu investitii, mici intreprinderi
si locuri de munca suplimentare in regiunile rurale, implicind comunitatile locale, dar fara a
creia dezechilibre printr-o crestere economica necontrolata.
Acest turism este vazut intr-un triunghi ce are ca laturi comunile (satele) gazda cu oa-
menii si obiceiurile lor, ofertantii de vacante in rural si industria turistica.
Cercetatorii in domeniu au ajuns la concluzia (Faulkner – 1994) ca in regiunile
turistice comunitatile locale trec printr-o secventa de reactii ca urmare a dezvoltarii
turismului in zona, schimbindu-si perceptiile pe masura experientei. Secventa este de genul:
euforie, in etapa initiala; apatie, in perioada imediat urmatoare; iritare, in timp; antagonism,
in cazurile grave. Oare nu exista o legatura intre aceste reactii progressive si ciclul de viata
touristic al unei zone turistice, ce cuprinde ca etape exploatarea, implicarea, dezvoltarea,
consolidarea, stagnarea si declinul sau reintinerirea, dupa caz.
În concluzie aceste reactii pot influenta hotaritor forma curbei ciclului de viata touristic
al unei zone. Relatia dinte oaspeti si rezidenti este privita ca o balanta intre costuri si
beneficii, pentru ambele parti. Gradul de implicare a inmdivizilor in industria turistcia este
important pentru echilibrul ecestei balante, deoarece o influentează în masura in care
beneficiile sunt percepute ca fiind mai mari decit costurile.
Unul din punctele de atractie a zonelor rurale pentru turisti este solidaritatea
comunitatilor si ospitalitatea lor. Important este să fim deschişi şi toleranţi faţă de toţi
turiştii interni şi externi.

BIBLIOGRAFIE:
1. Bran, F., Marin, D., Simon, Т. Economia turismului şi mediul înconjurător. Ed. Economică.
Bucureşti, 2001. 247 p.
2. Cosmescu, I., Turismul — Fenomen complex contemporan. Ed. Economică. Bucureşti, 1998. 145 p.
3. Cristireanu, Cr. Economia şi politica turismului internaţional. Ed. Abeona. Bucureşti, 1992. 237 p.
4. Ostrofeţ Leonid, „Dezvoltarea turismului eco-rural aplicat – proiect deschis pentru integrarea
europeană”, ULIM, Chisinau, 2010, 181 p.

COMERTUL EXTERIOR AL FRANTEI IN PERIOADA POST-CRIZĂ

Ludmila ROMAN, drd., ULIM

Virgil GHERGHINA, drd., ULIM
Marian JIANU, drd., ULIM
ABSTRACT. L'économie de la France traite de la situation économique conjoncturelle et
structurelle de la France de nos jours. En 2010, la France est la 5e puissance économique mondiale,
derrière les États-Unis, la Chine, le Japon, l'Allemagne et devant le Royaume-Uni. En 2009, la valeur de

75
son produit intérieur brut (PIB) est de 2 675,9 milliards de dollars ou 1921 milliards d'euros. Elle se
classe au 38e rang pour le PIB par habitant en taux de change nominal, légèrement en dessous de la
moyenne de l'UE-15 qui est 37e. En classement par PIB en PPA, la France est la 9e puissance
économique. L'économie française est principalement une économie de services: le secteur tertiaire
occupe 77,6 % de la population active, tandis que le secteur primaire (agriculture, pêche, …) n'en
représente plus que 2 %, et le secteur secondaire (essentiellement l’industrie) 20,4 % (en 1999)7.
L'économie française est une économie de plus en plus ouverte, occupant une place importante dans les
échanges commerciaux internationaux, principalement au sein de l'Union européenne. La France est le 5e
pays pour ses exportations et le 6e pour ses importations. En 2006, les exportations représentent 26 % du
PIB et les importations 27 %. La balance commerciale (biens et services) est devenue déficitaire en 2004,
et ce déficit s’est accru en 2005 et 2006. Le taux de chômage reste plus élevé que la moyenne des autres
pays développés à 9,5 %. Le taux d'emploi (63,8 % en 2006), proche de la moyenne européenne (64,8 %),
est plus faible que celui de l’UE-15 (66,2 %), et de la moyenne des pays développés, en particulier pour
les seniors, les moins de 30 ans, et les personnes faiblement qualifiées. La France fait partie des pays
fondateurs de l'Union européenne et de la zone euro. Au cœur d’une zone économiquement très
développée, son économie a bénéficié de la mise en place du marché commun européen. L'intervention de
l'État dans l'économie est traditionnellement importante. Le niveau de dépenses publiques et donc
d’imposition est parmi les plus élevés au monde. À partir de 1986, l'État a privatisé un grand nombre
d'entreprises publiques mais son influence sur l’économie reste forte (on parle de «néo-colbertisme»). La
croissance du PIB par habitant français a été plus faible que celle de certains autres pays développés, en
particulier les États-Unis, au cours des deux dernières décennies, provoquant des débats sur la réalité de
ce décalage et sur les réformes économiques qui pourraient y remédier.

Franta este a cincea mare putere industriala a lumii şi a doua piata europeana, dupa
Germania. In anul 2006, economia franceza a realizat un Produs Intern Brut (PIB) estimat
în valoare de 1777 miliarde euro, ceea ce reprezinta o creştere de +2,3% comparativ cu
anul precedent. Comertul exterior al Frantei. Schimburile comerciale ale Franţei au
cunoscut în anul 2006, o dinamică susţinută, înregistrând cele mai înalte niveluri, respectiv :
386,8 miliarde euro pentru exporturi (creştere cu +8,6%) şi 416,1 miliarde euro pentru
importuri (creştere cu +9,8%). Fluxurile comerciale cu ansamblul tarilor membre UE s-au
dezvoltat, ritmul mediu anual de creştere majorându-se în cazul exportului la +8,1% şi
mentinându-se la +8,1% în cazul importurilor. Totodata, schimburile comerciale ale Frantei
cu cele 10 noi state membre UE, au înregistrat şi în 2006, un ritm de creştere dinamic.
Exporturile franceze au progresat cu +30%, iar importurile cu +27,1%.
Modalitati de implantare comerciala in Franta. O societate straina care doreste sa se
implanteze în Franta are doua posibilitati de a-si crea:
a) un sediu secundar ce poate fi Birou de legatura sau sucursala; niciuna dintre
acestea nu poate avea personalitate juridica fiind doar o extindere a societatii mama din tara
de origine. In plus, Biroul de legatura nu poate desfasura activitati lucrative ci doar activitati
necomerciale cum sunt elaborarea de studii de piata, urmarirea evolutiei afacerilor,
mentinerea contactelor etc. In schimb, sucursala poate desfasura activitati pur comerciale.
b) o filiala. Filiala este o societate noua, cu personalitate juridica franceza şi are
aceleasi drepturi şi obligatii ca o societate de drept francez.
În general, un investitor strain poate crea o întreprindere individuală sau o societate de
drept francez (fără legatură cu o societate mamă din străinatate). Ajutoarele publice pentru
investiţii în Franţa. Gama ajutoarelor acordate investitorilor în Franţa este foarte largă. Ea
oferă soluţii de sprijin financiar pentru numeroase proiecte. Această variază în funcţie de
caracteristicile proiectului (investiţii productive, creare de locuri de muncă, inovaţii, formare
profesională, etc.) şi de localizarea proiectului (zone prioritare de amenajare a teritoriului
sau nu) şi de tipul de întreprindere care implementează proiectul (întreprinderi mari sau

76
întreprinderi mici şi mijlocii). Întreprinderile pot beneficia de subvenţii şi exonerări de
cheltuieili sociale pentru angajarea anumitor categorii de personal, cum ar fi tinerii fără loc
de muncă sau şomerii de lungă durată. În plus, crearea sau transferul unei întreprinderi în
zonele libere urbane (85 de zone) da dreptul la unele exonerări fiscale şi sociale pe o durată
de 5 ani.
Tabelul 1 Populaţia şi PUB-ul UE-27
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Populaţia

481617757

482767512

10111544.3 483797028

10612197.3 484635119

11063507.4 486646114

11692099.2 488797929

12390035.2 491134938

12479034.9 493210397

11770132.7 495291925

12266395.6 497686229

12682919.9f 499705496

13161856.2f 501105661
Uniunii
europeană
(27 ţări)
9586447.9

9944597.3
PIB UE-
27Mil euro

Sursa: Le processus d'élargissement de l'UE, 2011

Ajutoare de cercetare-dezvoltare. Cheltuielile pentru cercetare dau dreptul la un credit

impozit de cercetare care poate atinge un nivel de 8 milioane de euro pe întreprindere şi pe
an. Facilităţi vamale. De la 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeana, spaţiul
pieţei europene s-a extins şi nu exista limite la exporturile în Franta, produsele bucurându-se
de aceleaşi condiţii de acces ca mărfurile de origine comunitară. Elemente de analiză
sectorială. Analiştii prevăd pentru 2011 o menţinere a activităţii economice şi a
schimburilor comerciale externe ale Franţei, care poate fi favorabilă societăţilor comerciale.
Analiza sectorială, prezentată, în continuare, oferă unele tendinţe care pot fi utile în
construirea unor strategii de piaţă din partea societăţilor comercialei:
• Siderurgie. Activitatea a crescut cu 2% în 2006, datorită relansării consumului şi
reconstituirii stocurilor. În pofida unei inflexiuni în industria automobilului, cererea s-a redresat
graţie conjuncturii favorabile a investiţiilor în sectoarele energetic, construcţii şi industria
constructoare de maşini. În 2011 siderurgia va cunoaşte o creştere moderată, în paralel cu
consolidarea sectorului, care est deja întărit în urma fuziunii dintre ARCELOR şi MITTAL.
• Construcţii şi lucrări publice. În 2006, activitatea a progresat cu 5% fiind susţinută
de dinamismul construcţiei de locuinţe şi de segmentul nerezidenţial, acesta din urmă
beneficiind de creşterea cererii în industrie şi în servicii (construcţii administrative şi
birouri). Sectorul “ Lucrări publice” a crescut tot cu 5 %, fiind ajutat de sporirea comenzilor
din partea colectivităţilor locale având în vedere scădenta alegerilor municipale. Situaţia
bună a carnetelor de comenzi ale întreprinderilor ar trebui să asigure o creştere de 3% în
2007, cu toate că cerera va fi mai mică în ce priveşte casele şi locuinţele colective.
• Textile-imbrăcăminte. În ciuda unei cresteri a consumului, productia de textile şi
îmbrăcăminte au scăzut cu respectiv 7% şi 12 % în 2006, declin legat de puternica concu-
renţă din partea produselor asiatice. Textilele sintetice şi tehnice, utilizate în agricultură,
industria automobilului şi construcţii, nu au fost afectate. În industria îmbăcămintei, în afara
articolelor de lux şi îmbrăcămintei de lucru, întreprinderile cunosc dificultăţi financiare,
ceea ce ar putea conduce la licenţieri masive şi la o continuare a declinului prodcuţiei.
• Hârtie –Carton. Productia globala s-a redresat în 2006, desi hârtia folosita în scopuri
grafice a suferit de o cerere insuficienta. Creştere s-a datorat în princiapl conjuncturii
favorabile pentru hârtia şi cartoanele pentru ambalaje. Preturile au crescut pentru a acoperi
cheltuielile cu materiile prime şi costurile de productie. Redresarea remarcata în 2006 va
continua şi în anii următori cu o rată de creştere estimată la 2 %.

77
 • Industria mecanică. Cerera internă a fost importantă în 2006, înregistrând o creştere
de 2%. Echipamentele destinate prelucrării metalelor (forja, structuri metalice, ambalaje),
precum şi maşinile unelte au crescut cu 3%. Creşterea de 2% în mecanica de precizie a
rezultat din cererea mai mare de aparate medicale. Pentru 2011, comenzile sunt bune, însa
creşterea pe ansamblul sectorului va fi stagnantă.
• Industria automobilului. Pentru constructorii francezi, 2010 a fost sinomim cu reculul
pe o piaţă europeană stagnantă, producţia lor scâzând de ordinul a 3%. S-a constatat o dimi-
nuare a exporturilor către Germania şi Italia, paralel cu o creştere a importurilor, în principal de
autoturisme asiatice. Aceste dificultati s-au repercutat şi asupra echipamentierilor auto. În 2007,
scaderea activitatii ar putea sa continue. Întreprinderile vor accelera strategiile de externalizare a
productiilor pentru a beneficia de o reducere a costului mânei de lucru.
Principalele categorii de marfuri exportate în Franta: masini, aparate şi echipamente
electrice; materii textile şi articole din acestea; mobila şi articole de interior; materiale de
transport; metale comune şi articole metalice; încaltaminte, palarii şi alte accesorii; mate-
riale plastice şi articole din material plastic, cauciuc; produse minerale; produse ale indus-
triei chimice şi conexe. Franţa este ţara cu cea mai importantă contribuţie la producţia
agricolă din Uniunea Europeană. În 2007, Uniunea Europeană a produs 331 de miliarde de
euro de produse agricole brute (netransformate). Contribuţia Franţei reprezintă 20% din
acest total, cu o producţie care se ridica la 62 de miliarde. În ansamblu, Franţa este cel mai
mare producător agricol european, chiar dacă această poziţie variază în funcţie de tipul de
producţie. Celelalte mari ţări producătoare din UE sunt Italia (12% din producţiaeuropeană)
Spania şi Germania (12% şi 13% din producţia europeană).

Tabelul 1. Procentul şi locul ocupat de Franţa în producţia agricolă a UE-27 în 2007

pondere Locul în UE-27
Grâu şi alac 0,3 locul I
Porumb (boabe) 0,29 locul I
Oleaginoase (inclusiv seminţe) 0,29 locul I
Fructe 0,13 locul III
Legume proaspete 0,11 locul III
Vinuri 0,52 locul I
Bovine 0,27 locul I
Porcine 0,1 locul III
Păsări 0,19 locul I
Lapte 0,15 locul II
Sursa: Conturile din agricultură - Eurostat

În 1960, Franţa importa de două ori mai multe produse agroalimentare decât
exporta. Însă modernizarea agriculturii franceze a schimbat rapid această situaţie, iar
începând cu sfârşitul anilor '70, comerţul exterior agricol francez a devenit exce-
dentar. În 2008, soldul pozitiv al balanţei comerciale în cazul produselor agroalimen-
tare a atins 9,3 miliarde de euro. Exporturile agroalimentare reprezintă un atu impor-
tant pentru Franţa. Excedentul agroalimentar este unul dintre cele mai ridicate din
aparatul comercial francez.
Tabelul 2. Comerţil exterior al Franţei în ultimii ani
Soldul comerţului exterior al Franţei în 2008 (în miliarde de euro)
Sectorul agroalimentar 9,3
Sectorul energetic -58,1
Sectorul producţiei -18,9
Total FOB/FOB* -55,7
Sursa: vămi, INSEE (Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice))

78
 Principalele categorii de marfuri importate din Franta includ masini, aparate şi
echipamente electrice; materiale de transport; produse ale industriei chimice şi conexe;
materii textile şi articole din acestea; metale comune şi articole metalice; instrumente şi
aparate optice, fotografice şi de masura; materiale plastice şi articole din material plastic.
Cauciuc; mobilier şi articole diverse ; produse agro-alimentare.
După încetinirea înregistrată în ultima parte a anului 2010, schimburile comerciale
externe ale Franţei au marcat o relansare în trim. I din 2011: exporturile au înregistrat o
creştere de +3%, faţă de 0,3% în ultimul trimestru din 2010, însumând 104,3 miliarde de Euro
şi rămânând astfel încă inferioare nivelului dinaintea crizei. Evoluţia este în mare masură
explicată prin creşterea vânzărilor de energie, în special a produselor petroliere rafinate şi a
bunurilor intermediare, în strânsă legatură cu creşterea costuriler materiilor prime. Evoluţii
pozitive au marcat exporturile de produse alimentare (în special cele de băuturi) şi cele de
automobile. La polul opus s-au situat exporturile industriei aeronautice şi cele ale industriei
farmaceutice, ambele în sensibil recul după ascensiunea înregistrată în 2010.
Importurile au înregistrat o creştere accentuată (+7,2%, după –0,2% în trim. IV 2010),
totalizând 122.5 miliarde Euro, în special datorită achiziţiilor în domeniul energiei şi a
bunurilor intermediare. Importurile din industria automobilului au continuat să beneficieze
de pe urma programului “prima de casare”. Achiziţiile de produse electronice şi informatice,
de echipamente mecanice şi de produse agro-alimentare au avut un ritm ascendent, spre
deosebire de cele din sectorul aeronauticii. Din punct de vedere geografic, relansarea
exporturilor este generată mai ales de vânzările către ţările Uniunii Europene (+2,7% faţă de
+0,5% în trim. IV 2010), în special de cele către Spania, Italia şi noile ţări membre (+7,5%
faţă de 1,9% în trim. IV 2010), mai ales Polonia şi Cehia (produse ale industriei auto şi
bunuri intermediare). Exporturile către Germania au avut o evoluţie moderată, mai ales
datorită scăderii livrărilor în domeniul aeronautic. Exporturile franceze continuă să aibă o
dinamică ridicată către ţările Europene nemembre ale UE (+8,1%, faţă de 5,0%), în special
datorită livrărilor industriei aeronautice către Elveţia. O tendinţă de creştere a exporturilor
franceze se înregistrează şi pe relaţia SUA, ca şi pe cea a Orientului Mijlociu. În ciuda unor
performanţe notabile a exporturilor franceze către China şi Coreea de Sud, vânzările către
Asia s-au încetinit semnificativ (+0,5% dupa 9,8%), în special datorită scăderii exporturilor
industriei aeronautice către Singapore şi Hong-Kong. Importurile franceze din ţările Uniunii
Europene se menţin la un nivel ridicat (+3,2% faţă de 3,5% în trim. IV 2010) şi se
accelerează pe relaţia cu celelalte ţări (+12,4% faţă de -4,6%). La nivelul UE predomină
importurile din Marea Britanie, Irlanda şi noile ţări membre (+9,0%, faţă de 3,2% în trim.IV
2010), în timp ce achiziţiile din Germania sunt în scădere. Importurile din ţările Europene
nemembre ale UE marcheză un salt spectaculos (+29,3%, faţă de -5,2% în trim. IV 2010),
mai ales datorită importurilor de produse energetice din Rusia şi Novegia, dar şi a celor de
vehicule şi confecţii din Turcia). În general, importurile de energie de la furnizorii
tradiţionali ai Franţei (Rusia, Norvegia, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Africa) au înregistrat
creşteri semnificative. Importurile din Asia au marcat o relansare importantă (7,4% faţă de -
7,9% în trim. IV 2010), în special datorită achiziţiilor de produse textile şi confecţii din
China. Importurile din Japonia au marcat şi ele o relansare semnificativă (+5.6% faţă de -
7,5%), în special datorită grupelor de maşini şi echipamente industriale (Japonia este un
furnizor cvasi exclusiv pentru anumite produse ale tehnologiei de vârf: 2/3 din importurile
franceze de circuite integrate provin din Japonia, în timp ce pentru obiectivele aparatelor
video şi foto, ponderea livrărilor japoneze este de 60%). Impactul seismului din Japonia şi
dificultăţile de livrare întâmpinate de producătorii niponi ulterior catastrofei nu sunt încă
vizibile în rezultatele consemnate la finele primului trimestru din 2011. Creşterea cea mai

79
mare a importurilor s-a înregistrat însă pe relaţia Orientului Apropiat şi Mijlociu (+37,1%
faţă de -21,9%), în special datorită importurilor din Arabia Saudită şi Qatar. Majorarea
facturii energetice explică în mare măsură adâncirea deficitului comercial al Franţei, care a
ajuns la -18,2 miliarde Euro în primul trimestru din 2011, faţă de -13,1 miliarde Euro în
trimestrul IV 2011. În luna aprilie 2011, deficitul comercial al Franţei a înregistrat un record
fără precedent, depăşind nivelul de 7 miliarde de Euro (7,14 miliarde Euro). În primele 4
luni ale anului, deficitul comercial cumulat a ajuns deja la 25,7 miliarde Euro, respectiv cu
10 miliarde de Euro mai mult decât în primele 4 luni din 2010, iar la nivelul ultimilor 12
luni, acesta depăşeşte suma de 61 miliarde Euro. Situaţia survine la numai două luni după
recordul lunar anterior din luna februarie (6,4 miliarde Euro) şi a celui anterior crizei, din
octombrie 2008 (6,38 miliarde Euro).
Evoluţia este parţial justificată de majorarea facturii energetice, respectiv creşterii preţului
petrolului: în primele 4 luni, creşterea a fost de peste 20 miliarde Euro, adică cu 5 miliarde Euro
mai mult decât în perioada similară din 2010. Numai în luna aprilie creşterea a însumat 250
milioane Euro, datorită achiziţiilor de produse petroliere rafinate ce au compensat o scădere a
producţiei similare franceze. Evoluţia facturii energetice a fost în bună măsură influenţată şi de
evenimentele din Libia. În plus, creşterea valorii importurilor este pusă şi pe seama achiziţiilor
din industria aeronautică (două aparate Boeing) şi a celor din industria navală.
O altă cauză este cea a deterioarării competitivităţii industriale: exporturile au înre-
gistrat o scădere cu 1,9% faţă de luna martie 2011 (34,40 miliarde Euro în aprilie faţă de
39,09 miliarde Euro în martie), în special datorită reducerii vânzărilor de bunuri industriale.
Conform statisticilor vamale franceze, exporturile de maşini industriale şi echipamente auto
au scăzut în mod evident, în ultimile trei luni acestea reuşind doar o creştere de 1%, ceea ce
indică o diminuare a competitivităţii. Aceasta a condus, de altfel, şi la diminuarea ponderii
exporturilor franceze de mărfuri în totalul exporturilor zonei Euro, la 12,6% în primul
trimestru din 2011, faţă de 13,2% în perioada similară din 2010. Prin comparaţie, Germania,
principalul partener al comercial al Franţei, se confruntă şi ea cu o scădere a exporturilor,
însă în condiţiile în care balanţa comercială înregistrează un excedent de 12 miliarde Euro.
Comentatorii apreciază că energia nu este singurul sector care contribuie la dezechi-
librul balanţei comerciale franceze: mai mult de jumătate din actualul deficit comercial
reflectă, în fapt, o scădere a competitivităţii industriale, în condiţiile în care deficitul
schimburilor de produse industriale s-a adâncit, ajungând la 17 miliarde Euro în primele
patru luni din 2011, faţă de 9 miliarde Euro în perioada similară din 2010, ceea ce ar putea
indica o inversare a contribuţiei celor două sectoare la majoarea deficitului comercial.
Astfel, analiştii locali consideră că “recordul” înregistrat în luna aprilie 2011 poate fi pus
doar în proporţie de 20% pe seama facturii petroliere, în condiţiile în care, din 2003, factura
energetică a fost cea responsabilă de mai mult de jumătate din deficitul comercial al Franţei.
De pildă, în 2010, când preţul petrolului a crescut cu 29%, achiziţiile de hidrocarburi ale
Franţei au însumat 47,8 miliarde Euro (faţă de 39,7 miliarde Euro în 2009), reprezentând
astfel 15% din importuri şi 2,5% din PIB (mai puţin decât în Spania, Germania sau Italia),
adică mai puţin decât în timpul precedentelor şocuri petroliere (în 1981, importurile de
energie au reprezentat 29% din importurile franceze). Aceasta înseamnă că economia
franceză este mai puţin dependentă astăzi de energia pe bază de hidrocarburi decât în urmă
cu 30 de ani, în special datorită surselor alternative, cum este cea nucleară. Pe grupe de ţări,
exporturile franceze înregistrează o scădere la nivelul ţărilor vechi membre ale Uniunii
Europene, deficitul comercial în raport cu acestea consolidându-se, de la -2,8 miliarde Euro
în luna martie, la -3,2 miliarde Euro în aprilie, în special datorită diminuării livrărilor către
Germania, Spania, Marea Britanie şi Benelux. Singura creştere a exporturilor franceze la

80
nivelul UE s-a înregistrat pe relaţia Italia, în timp ce importurile din ţările UE nu au
înregistrat schimbări semnificative. În raporturile cu noile ţări membre ale UE se constată o
creştere netă a importurilor din Slovacia, Republica Cehă şi România, în timp ce exporturile
franceze către acest grup de ţări sunt în descreştere, în special pe relatiile Polonia, Ungaria,
Slovenia şi Bulgaria, menţinându-se la un nivel uşor mai ridicat către România. Schimburile
comerciale cu alte state europene sunt în scădere accentuata (Elvetia) sau în scădere, dar
menţinându-se, totuşi, la un nivel ridicat (Turcia). Importurile de produse chimice şi petrol
brut din Federaţia Rusă se menţin la cote ridicate. Exporturile către continentul american
continuă să crească, atât pe relaţia SUA, cât şi către MERCOSUR, în special datorită
produselor aeronautice, chimice şi maşinilor industriale.
Importurile din ţările asiatice (Singapore, Malaesia, India, Coreea de Sud, Japonia şi
China) înregistrează o creştere netă, îndeosebi cele de produse chimice şi farmaceutice,
componente electronice, echipamente navale, etc.). Exporturile către continentul asiatic se
situează însă sub nivelul record înregistrat în luna februarie, fiind mai susţinute către
Australia, ASEAN şi China. Importurile franceze din Africa sunt în scădere accentuată, în
special cele de hidrocarburi, datorită situaţiei din Nordul Africii, exporturile înregistrând şi
ele o uşoară diminuare. Comerţul cu ţările Orientului Apropiat este în ascensiune, în special
datorită importurilor franceze de produse petroliere rafinate, în timp ce exporturile
înregistrează doar o ascensiune parţială, datorită livrărilor din domeniul aeronauticii.

BIBLIOGRAFIE :
1. Eurostat 2010 Regional Yearbook. 2011
2. Science, technology and innovation in Europe. Luxembourg: Publications Office of the European
Union, 2011
3. http ://www .portaldecomert.ro/Stiri-NewsDetails-11059.htm
4. http ://www .ugir 1903 .ro/ ugir1903/infotara.php?code=3

ROLUL AMERICII DE NORD PE PIAŢA INTERNAŢIONALĂ DE PRODUSE

STOMATOLOGICE

Veronica BULAT, drd., USM

ABSTRACT. This paper fosuses on dynamic of development of global dental trade and
pozition and role settings of North America (one of geografic segment in global dental industry) în
international dental trade. Statistics publication of FTN Midwest Securities Corp USA and Dental
Trade Alliance are used in this paper.

Introducere. Făcînd abstracţie de specialităţile medicinii dentare, din punct de vedere

industrial, gama produselor stomatologice poate fi impartită în două categorii mari:
materiale stomatologice consumabile şi echipamente stomatologice.
Pentru anul 2007 valoarea materialelor consumabile a constituit 13 bil.$ şi
echipamentele – 3bil.$. Piaţa produselor stomatologice este ocupată în proporţie de 40% de
USA, 30% - Europa şi 30% - celelalte state. [1, p.36]
Motivele de dezvoltare continuă a industriei stomatologice mondiale sunt:
- creşterea demografică favorabilă;
- retenţie longevivă a danturii naturale;
- creşterea cererii pentru pordusele stomatologice cosmetice;
- extinderea programelor de asigurări de sănătate orală;
- păstrarea efectului tratamentului dentar pe o perioada lungă de timp.

81
 Dacă facem o comparaţie între celelate industrii medicale, induatria stomatologică este
devansată doar de industria farmaceutică. Momentul cheie în dezvoltarea comerţului cu
produse stomatologice reprezintă capacitatea limitată de deservire a cererii în aflată în
creştere continuă. Odată cu majorarea numărului de medici stomatologi scade numărul de
ore de muncă pentru fiecare specialist dentar, creşte concurenţa pentru sporirea eficienţei
prin utilizarea celor mai noi tehnologii de tratament şi menţinerea constantă a puterii de
cumpărare a produselor stomatologice.

Fig.1 Analiza pieţii de produse stomatologice în America de Nord

Sursa: FTN Midwest [2, p.12]
Potenţialul de producere a produselor stomatologice în America de Nord (Fig.1) este
foarte imprevizibilă înregistrînd în ultimii 10 ani o creştere rapidă (cca 6-8% anual) şi o
cădere, la fel de rapidă, în 2008 (14%) cauzată de criza economică (necătînd la faptul că la
nivel global această cădere nu este atît de semnificativă).
Produse stomatologice consumabile. Materialele stomatologice consumabile, fiind
cel mai larg segment al industriei stomatologice, îşi păstrează potenţialul constant indiferent
de celelalte evenimente economice (pozitive sau negative) datorită incidenţei constante a
maladiilor aparatului bucal şi creşterii continue a interesului populaţiei pentru îngrijirea
orală. Creşterea pe piaţă a materialelor consumabile este condiţionată în mare măsură şi de
cererea majorată de ponderea mare a populaţiie în etate în timp ce populaţia tînără este, în
mare parte, orientată către produsele stomatologice estetice şi cosmetice.
Majorarea numeric a numărului clinicilor stomatologice crează condiţii de amplificare
a concurenţei pe piaţa serviciilor stomatologice. Consumatorii finali, adică pacienţii, tind să
aleagă din ofertă grandioasă servicii de o calitate cît mai înaltă posibilă. Piaţa de produse
stomatologice consumabile îşi măreşte volumul de vînzări odată cu mărirea spectrului de
proceduri dentare. Această piaţă este puternic fragmentată în cţiva mari producători şi mulţi
alţi producători mici care cîştigă segmentul pe piaţă prin produse unice. Cu toate acestea,
susţin majoritatea producătorilor importanţă pe piaţa internaţională, cheia scuccesului în
comerţul internaţional cu produse stomatologice consumabile o constituie securizarea
canalelor proprii de distribuţie, monitorizarea preveziunilor distribuitorilor şi investirea
resurselor necesare în cercetarea, perfecţionarea şi dezvoltarea noilor produse.

Tab.1. Creşterea ponderii pe piaţa materialelor stomatologice consumabile în

America de Nord
Materiale consumabile 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Creşterea anuală (%) 6 10,3 8,5 7,8 6 3,2 5,4 9,1
Creşterea la unitate de
5,4 8,5 6,4 5,1 4,2 1,1 3,5 -
produs (%)
Creşterea preţului (%) 0,9 1,7 1,9 2,1 1,6 -0,3 1,01 -
Sursa: FTN Midwest [2, p. 45,63,98]

82
 Deoarece producerea materialelor stomatologice consumabile necesită investiţii mult
mai mici decît echipamentele stomatologice piaţa internaţională este invadată de produse
analogice celor de provenienţă regiunilor înalt dezvoltate, produse de statele în curs de dez-
voltare la preţuri mai mici, astfel profitul produselor consumabile este direct proporţional
vînzărilor cantitative. Principalele companii prezente pe piaţa materialelor consumabile sunt
Sirona, Dentsply, Prodrive, Allpro, A-Dec şi Patterson Dental. [1, p.57]
Echipamente stomatologice. Echipamentele stomatologice de la momentul apariţiei lor
pe piaţa mondială a înregistrat o pondere mai mare decît produsele consumabile datorită
posibilităţilor sale de îmbunătăţire a calităţii serviciilor stomatologice. Piaţa Nord Americană
este o piaţă cu o infrastructura foarte bine pusă la punct astfel că prin intermediul diferitor prog-
rame de stat şi private, schimbarea echipamentelor medicale se efectuiază de obicei înaintea
termenului de exploatare ceea ce asigură o cerere în creştere a dispozitivelor stomatologice.
Potrivit Dental Trade Alliance piaţa Nord Americană a echipamentelor stomatologice în 2014
va atinge estimările de 26 bil$ ceea ce constituie o creştere de 6,8% faţă de 2010. Piaţa
echipamentelor stomatologice are tendinţa creştere, conform preveziunilor specialiştilor,
datorită dezvoltării ramurilor implatologiei stomatologice şi a biomaterielelor, conform
estimaărilor vor avea o creştere de 12,2% şi respectiv 10,5% pînă în anul 2014. [1, p.127]
Pînă în prezent cea mai înaltă rată de creştere pe piaţa echipamentelor stomatologice în
America de Nord a fost înregistrată în 2007 (16,1%) efect datorat, în mare parte,
echipamentelor hi-tech a căror cerere a sporit considerabil.
Catalizatorii de creştere a tehnologiilor hi-tech sunt: CAD/CAM; CBCT; sisteme de
radigrafii digitale; sisteme laser.
CAD/CAM (Computer-Aided Design şi Computer-Aided Manufacturing) în prezent
sunt considerate sistem în stagnare pe pieţele ţărilor înalt dezvoltate. Cu toate că pe
parcursul anilor 2000-2004 acest tip de echipament a înregistrat o rată a creşterii de anuale
de peste 20% (a. 2004) deja în trimestrul 4 al anului 2005 a înregistrat şi prima scădere de
cca 4% (tendinţă păstrată pînă în 2010).
CBCT (Cone Beam Computed Tomography) este un tip de echipament mai sofisticat care
în prezent se află în faza de declin pe piaţa Nord Americană creşterea maximă anuală fiind
înregistrată în 2007 (cca 100%). Leader absolut pe piaţa Nord Americană este compania DHR
avînd o pondere de piaţă de cca 70%. În anul 2010 ponderea sistemelor CBCT din totalul
vînzărilor de echipamente pe piaţa Nord Americană reprezintă cca 30%. [2, p.33]
Puterea de penetrare pe piaţă a echipamentelor radigrafiilor digitale estre relativ slabă
dar constantă în comparaţie cu celelate tipuri de echipamente creşterea anuală încadrîndu-se
în limita a 15-20% pe parcursul anilor 2005-2010. Acest fenomen este justificat de perioada
lungă de exploatare a echipamentului şi de cererea limitată pe piaţă (o clinică stomatologică
de cca 10 dentiţi nu necesită mai mult de un aparat de radiografie digitală). Cu toate aceste
FTN Midwest relatează că în anul 2009, 30% dintre clinicile stomatologice din America de
Nord deţin cel puţin un aparat de radiografie digitală.
Sistemele laser se atribuie echipamentelor stomatologice de ultimă generaţie şi s-a
dezvoltat continuu odată cu dezvoltarea pieţei cu sisteme laser diod. Aspectele pozitive pentru
care medicii stomatologi utilizează aceste sisteme sunt: extinderea practicii stomatologice,
reduce necesitatea analgezicilor, nu este o procedură invazivă şi reduce timpul necesar
tratamentului. Drept aspect negativ serveşte costul mare al acestor echipamente.
Tab.2. Piaţa sistemelor stomatologice cu laser
Gradul de penetrare (%) Internaţional SUA
Ţesuturi tari 1,0% 3,3%
Ţesuturi moi 1,8% 5,5%
total 2,8% 8,8%
Sursa: Dental Trade Alliance

83
 După categoriile medicale, pe piaţa Nord Americană cele mai importante sunt produsele
stomatologice de laborator (protetice), produsele implantologice şi produsele ortodontice.
Piaţa produselor dentare de laborator are o dinamică de dezvoltare destul de rapidă. Cea
mai mare parte a acestei categorii este ocupată de produsele de protezare ceramică, o tehnică ce
are un spectru larg de preţuri. Astfel în urma crizei economice această ramură a început un nou
stadiu de avansare. Cu toate că este considerată o vaterană printre celelate ramuri ale industriei
dentare, produsele de laborator se modifică şi avansează de rînd cu celelalte. Perioada de declin
a acestui tip de produse a fost înregistrată în anul 2003 (cca -12%) iar perioada de avînt a fost
înregistrată în 2006 (cca 21% faţă de 2005) şi în 2009 (cca 25%).
Produsele implantologice încă în 2005 aveau cea mai mică rată de penetrare a pieţei
atribuindu-se consumatorilor, în special, în etate. (Fig.3.) Cca 59% din piaţa de desfacere implan-
turilor dentare este deţinută de către companiile Nobel Biocare şi Straumman. (fig.2.) [3, p.18]

Fig.2. Ponderea companiilor Fig.3. Gradul de penetrare a regiunilor

pe piaţa globală a produselor geografice pe piaţa internaţională de
implantologice dentare (2009) produse dentare implantologice (2005)
Sursa: Straumann, Raport Anual 2009.

Piaţa produselor ortodontice are cea mai rapidă dinamică de dezvoltare datorită
segmentului de piaţă larg căruia i se atribuie. În prezent sistemele bracket pot fi aplicate atît
copiilor cît şi adulţilor şi chiar persoanelor în etate. Gama de produse variază de la sisteme
bracket metalice simple pînă la sisteme ceramice cu ligaturi transparente care au o diferenţă
de preţ faţă de cele simple de cca 200-400%.
Concluzie. Piaţa produselor stomatologice este foarte fragmentată atît de companii
internaţionale cît şi de micii producători ceea ce crează o concurenţă acerbă, în particular, pe
piaţa Americii de Nord unde cerinţele consumatorilor faţă de calitatea serviciilor stomato-
logice sunt forte ridicate. Produsele stomatologice consumabile îşi asigură creşterea pe piaţă
datorită produselor sale fără de care nici un tratament (scump sau ieftin) nu poate fi
conceput, cîştigînd terent pe baza volumelor mari de vînzări. Dezvoltarea pieţei echipamen-
telor stomatologice este ghidată, în special, de avansarea tehnico-ştiinţifică a tehnologiile
medicale şi crearea noilor posibilităţi pentru clinicile stomatologice de a oferi tratamente
dentare într-un timp mult mai scurt, cu cît mai puţine efecte deverse efectul tratamentului
fiind păstrat pe o perioadă mult mai lungă de timp, la preţuri, evident, mai ridicate.
BIBLIOGRAFIE:
1. Dental Trade Alliance, 2009 Annual Meeting Report, Dental Industry Financial Update. 105p.
www.dentaltradealliance.org.
2. FTN Midwest Security Corp. 2009 Company Report. 138p.
3. www.ftn-midwest-securities.org
4. Straumann Corp, 2009 Annual Finacial Report. 214p. www.straumann.com

84
 TURISMUL ÎN SISTEMA RELAŢIILOR ECONOMICE A SOCIETĂŢII

Leonid OSTROFEŢ
Lector universitar ULIM
ABSTRACT. The tourism is one of the state economic branches. As a component, it may
influence the economics and also be influenced by this one. The conclusion is that the tourism and
economics interaction, deploying in this way interdependent relationship. The social-economic
development is strongly linked to the nature and environment protection. This is tourism that relates
economics and ecology. As the tourism is the world primary economic branch, it has to take into
consideration the human and nature needs and harmonize them.
Thus, the tourism is an economic category which reflects the ensemble of the economic
relations of the social product. This relations condition the production and the touristic product
consumption. On the touristic market the touristic product appears as an ensemble of particles
(accommodation, meal, transportation) and recreation services, which carries quantitative and
qualitative faculties for their rendering to the tourists. On the market the product is influenced by
the demand. This is the financial cover, the real estimation of the performed work and of the raw
material used for this product completion.

Turismul este una din ramurile economice ale ţării. Ca o unitate dintr-un întreg este
influienţat de economia ţării, şi respectiv poate influienţa economia ţării. Reiese că turismul
şi economia acţionează reciproc, fiind în relaţii interdependente. Dezvoltarea economico
socială este strîns legată de ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător. Anume turismul este
punctul de îmbinare a economiei şi ecologiei. În calitatea sa de ramură economică
primordială în lume turismul trebuie să ţină cont de necesităţile omului şi a naturii şi să le
coreleze echilibrul.
Reieşind din cele menţionate, turismul este o categorie economică ce reflectă
ansamblul relaţiilor economice a produsului social. Aceste relaţii condiţionează producerea
şi consumul produsului turistic. În piaţa turistică produsul turistic apare ca un ansamblu de
componente(cazare, masă, transport) şi servicii de recreiere, care au facultăţi cantitative şi
calitative pentru realizarea lor turiştilor. În piaţă produsul turistic este influienţat de cerere.
Aceasta şi este acoperirea financiară, rezultatul real al muncii depuse şi materiei prime
folosite pentru finisarea acestui produs.
Procurînd produsul turistic consumatorul intră în relaţii economice cu producătorul.
Aici rezultatul producţiei turistice capătă recunoaşterea socială iar producătorul este
încurajat pentru noi produse. Iată de ce turismul este considerat ca un proces unic de
producere şi consum, prin care se subînţelege un complex de relaţii:
- între coparticipanţi la elaborarea pachetului turistic;
- între producător şi consumator în aspectul procurării acestui produs;
- între consumator şi producător în vederea consumării acestui produs.
În cazul cînd consumatorii vor rămînea mulţumiţi acest produs va creşte cererea şi
numărul turiştilor cît şi a beneficiului firmelor turistice. Dar în relaţiile economice ale
dezvoltării turismului mai intervine statul care pretinde la primirea la timp a impozitelor.
Statul în cazul turismului ar trebui să contribuie la dezvoltarea sa prin coparticiparea la
atragerea investiţiilor, asigurarea lor cît şi elaborarea unor acte normative ce pot întări
bazele economice ale turismului. Astfel, turismul se prezintă în relaţiile economice sociale
ca o branşă cu aceleaşi drepturi ca şi celelalte. Şi conducerea turismului în primul rînd
presupune realizarea unor relaţii economice corecte în domeniu.
Pentru a produce pachetele turistice avem nevoie de resurse care costă. Cheltuielile
turistice includ costul componentelor produsului turistic, producerea pachetului turistic şi

85
promovarea sa către client. Diferenţa între costurile reale a produsului turistic şi a
cheltuielelor pentru operarea şi promovarea sa constituie profitul întreprinderilor turistice.
Profitul este o categorie economică. În economia de piaţă creşterea continuă a venitului este
scopul şi sensul activităţii economice din turism. Furnizorul venitului în turism este turistul
care trebuie mereu căutat şi depistat cu gusturile sale specifice.
Astfel produsul turistic, cheltuielile turistice şi venitul de pe urma activităţii turistice
sunt valenţele economice care definesc direcţiile prioritare ale conducerii în turism. Crearea
unui produs turistic economic efectiv şi atrăgător este scopul principal a conducerii în
turism. Sistema conducerii în turism include în sine un ansamblu de relaţii organizaţionale,
sociale, psihologice, informaţionale între oamenii ce activează în turism, unitatea cărora
reflectă conducerea eficientă.
În întreaga lume turismul s-a transformat în una din cele mai importante ramuri
economice. Beneficiile din turism cresc suplinind bugetele statelor ce gestionează serios
turismul. Fiind una din cele mai rentabile ramuri în dinamica dezvoltării, turismul în lume după
beneficiul căpătat rămîne a doua ramură după industriia de explorare şi prelucrare a ţiţeiului.
Astfel în republica Africa de sud, turismul ecologic se află pe locul doi după venitul
căpătat din explorarea diamantelor. În Alasca turismul se situează pe locul doi după
explorarea petrolului. Turismului îi revin 6% din produsul naţional pe plan mondial, 7% din
volumul investiţiilor, 5% din impozite percepute de state, 11% din cheltuielile de consum şi
fiecare al 16 loc de muncă[1, p.8].
În afară de efectul economic, turismul asigură refacerea forţelor fizice şi utilizarea
raţională a timpului liber. Turismul contribuie la acumularea impresiilor, schimbarea
mediului, a activităţilor ce scot stresurile acumulate pe parcursul activităţii omului.
Un rol aparte are turismul în educarea personalităţii şi creşterea orizontului cultural. Şi
în final turismul participă direct la întărirea fizică şi morală a potenţialului de muncă a ţării.
După aprecierile experţilor ONU, turismul s-a transformat într-o puternică ramură econo-
mică, devenind un instrument real în creşterea economică şi socială în multe state ale lumii.
Creşte simţitor rolul turismului internaţional în dezvoltarea economiei mondiale. În
perioada de după 1980 pînă în prezent torentul turistic a crescut cu pînă la 65%, iar
veniturile cu 174%. Se preconizează, că în anul 2010 numărul călătoriilor să crească pînă la
960 mln. Indicele creşterii volumului de prestaţii a serviciilor să ajungă la 37%[2, p.8].
Ca şi în alte ramuri economice în turism interacţionează factorii extensivi şi intensivi
de creştere.
La factorii extensivi putem menţiona: creşterea numărului celor ce activează în dome-
niu, creşterea volumului materiei prime, resurselor turistice utilizate, construirea şi moder-
nizarea obiectivelor turistice.
Factorii intensivi includ: creşterea gradului de calificare a personalului, dotarea tehnică
a bazei materiale.
Factorii negativi ar fi: creşterea datoriilor externe, instabilitatea politică, creşterea pre-
ţurilor, creşterea şomajului, instabilitatea financiară, starea ecologică nefavorabilă, înăs-
prirea formalităţilor de frontieră, falimentul firmelor turistice.
Factorul negativ în turismul nostru este creşterea în continuare a turismului de emitere.
De aceea sunt necesare măsuri viabile de motivare a turismului intern care ar putea aduce
valută în ţară şi turismul eco-rural fiind dezvoltat ar fi una din soluţiile benefice pentru
economia naţională. Şi aici trebuie să subliniem că în turismul eco-rural trebuie cuprinse şi
toate rezervaţiile ştiinţifice naturale din ţară care ar putea atrage beneficii mari[5, p.125].
Spre exemplu în Germania doar - rezeravaţia naturală “Pădurea Bavariei” este vizitată
annual de 1 mln. de turişti, cheltuielile vizitatorilor constituind 60-70 mln. de euro[3, p.9].

86
 Desigur trebuie să creştem competitivitatea turismului nostru pe piaţa europeană prin
dezvoltarea chibzuită a turismului eco-rural aplicat.
Trebuie insistent să ne punem întrebarea ce putem să propunem noi turistului intern şi
extern. Ce trebuie să întreprindem pentru a impulsiona turismul în Republica Moldova?
Sunt convins că calea cu cea mai mare perspectivă este dezvoltarea cît mai rapidă a
turismului eco-rural aplicat. Şi aceasta nu este doar o părere a autorului ci o condiţie impusă
de viaţă la momentul actual.
Plecînd de la recunoaşterea limitelor creşterii economice şi neglijarea elementelor
esenţiale ale dezvoltării cum ar fi relaţiile între om şi natură, societate şi mediu, turismul
eco-rural ne poate reîntoarce la adevăr şi la dezvoltarea durabilă în ţară.
Pentru aceasta trebuiesc folosite următoarele oportunităţi:
- Republica Moldova dispune de un potenţial natural şi antropic suficient care ar atrage
atenţia turiştilor;
- În localităţile rurale s-au păstrat bine obiceiurile şi tradiţiile care ar prezenta pentru
turişti interes etnografic;
- Republica a susţinut şi s-a angajat să elaboreze planuri de acţiune eficientă în
păstrarea mediului înconjurător;
- Republica a elaborate o concepţie de securitate ecologică şi de armonizare a relaţiilor
între om şi mediu prin constituirea a 5 rezervaţii naturale ştiinţifice care studiază temeinic
flora şi fauna ţării, mai mult ca atît, acestea pot deveni ca o bază pentru dezvoltarea
turismului eco-rural aplicat şi ştiinţific[5, p.56].
Astăzi în republică se caută noi mijloace pentru creşterea numărului rezervaţiilor
naturale ştiinţifice(Ivancea, Orheiul Vechi).
Prin dezvoltarea turismului eco-rural va creşte grija pentru păstrarea calităţii resurselor
turistice ce va asigura pe viitor şi pe termen lung, a unui important număr de locuri de
muncă, iar serviciile calitative şi ecologic pure – vor crea satisfacţie consumatorilor şi
prestatorilor de servicii, manifestîndu-se toate într-o nouă percepţie pozitivă a imaginei
republicii noastre.
Deseori prin interacţiunea turismului cu ecologia prioritatea se acordă economiei,
considerîndu-se că problemele ocrotirii mediului înconjurător trebuie să fie soluţionate doar
după rezolvarea celor economice. Consider că trebuie să fie invers, fiindcă pe turişti îi
atrage locurile ecologic pure în care ei se pot odihni după plac şi pot acumula impresii
deosebite în urma contactului cu natura. Urmărind istoria evoluţiei turismului observăm că
la baza dezvoltării sale au fost resursele naturale.
În cadrul sesiunii ONU (iunie 1992) s-a adoptat rezoluţia asupra dispoziţiilor (institu-
ţionale şi financiare) privind cooperarea internaţională în domeniul mediului înconjurător,
hotărînd că problemele mediului şi a dezvoltării economice să nu se mai discute separat.
Liderii şi şefii de state din 179 de ţări au adoptat programa colaborării internaţionale în
domeniul ocrotirii mediului pentru 100 de ani în viitor[4, p.20].
Ea este orientată spre atingerea a două scopuri importante – calitatea mediului şi
dezvoltarea durabilă a economiei pentru toate popoarele lumii şi dezvoltarea turismului
ecologic neapărat trebuie să servească la realizarea acestei strategii.
Turismul eco-rural poate armoniza relaţiile durabile între ecologie, societate şi economie
şi poate forma la turişti un simţ de răspundere personală mai mare pentru natură şi viitorul ei.
Ce ne împiedică pe noi să dezvoltăm turismul eco-rural aplicat? În esenţă sunt cauze
economice şi organizatorice. În rîndul celor economice sunt următoarele:
- lipsa unui capital iniţial pentru fondarea unor centre eco-turistice(nord, centru, sud),
care s-ar ocupa de elaborarea programelor de călătorii şi odihnă în eco-rural;

87
 - investiţiile minime în infrastructura viitorului eco-turism;
- lipsa mijloacelor băneşti pentru pregătirea agenţilor economici şi a diverselor
categorii de personal pentru prestaţiile serviciilor în eco-rural.
La cauzele organizatorice putem menţiona:
- numărul mic de itinerarii eco-turistice rurale elaborate pînă în prezent;
- lipsa firmelor specializate în eco-turism;
- numărul mic de servicii de agrement în rural;
- lipsa reclamei de promovare a pachetelor turistice în eco-rural;
- lipsa unor operatori turistici, ghizi interpreţi calificaţi care şi-ar asuma responsa-
bilitatea să elaboreze şi să organizeze excursii pe itinerariile turistice eco-rurale;
- lipsa bazei normative-legislative pentru dezvoltarea turismului eco-rural în Republica
Moldova.
La toate acestea putem menţiona şi factorul psihologic reflectat prin slaba pregătire a
organelor publice locale şi a populaţiei rurale pentru activitatea turistică.
În condiţiile actuale de incertitudine politică şi economică procesul transpunerii în
viaţă a unui proiect de dezvoltarea a turismului eco-rural poate dura mult timp, ce ar
însemna omiterea unor avantaje economice, şi a continuării stagnaţiei economice în ţară.
Scepticismul în dezvoltarea turismului eco-rural este nelalocul lui. Va trece puţin timp după
ce va demara proiectul de dezvoltare a turismului eco-rural aplicat şi se va înţelege şi la noi
că putem trăi cu adevărat fericit, fiind în bună înţelegere şi armonie cu natura[5, p.162].

BIBLIOGRAFIE:
1. Cosolapov A.B. “Teoria i practica ecologicescogo turizma”. M.:cnorus, 2005-240p.
2. Ibidem, p.9.
3. Hrabovcenco V.V. Ecologicescii turizm. M.:Finansi I statistica, 2003-206 p.
4. Ion Talabă, “Turismul rural între mit şi realitate”. Iaşi.:Editura Pan-europe, 1999-259 p.
5. Leonod OSTROFEŢ “Dezvoltarea turismului eco-rural aplicat – proiect deschis pentru integrarea
europeană”, Chişinău, 2010, 184 p.

PREMISE PRIVIND REDRESAREA PROBLEMELOR GLOBALE:

ÎMPADURIREA TERENURILOR

Aurel BUNGHEZ, drd., ULIM

Laurenţiu HERARU, drd., ULIM

ABSTRACT. The project concerns the afforestation (manual and mechanized) of degraded
agricultural lands in the southwest and southeast of the Romanian Plain and the ecological
reconstruction of part of the Lower Danube floodplain (Braila and Olt Counties) through the
planting of native species. Species selection is based on local site conditions and management
objectives (fertility, soil stabilization, ecological reconstruction). The main species for degraded
lands is Robinia (Robinia pseudoaccacia), a naturalized species which has been planted extensively
in Romania over the past century. Where site conditions permit, oak and other broadleaf tree and
shrub species will be planted. On the Lower Danube Floodplain native Poplars (Populus alba and
Populus nigra) will be planted with some native Willow (Salix spp). The total afforestation area
included in the project is 6,728 hectares (net of roads and buildings etc.) and is spread across seven
counties. Apart from 500 hectares on the small Island of Braila, which belong to NFA and are
currently being planted, all lands are under the stewardship of the State Domain Agency (SDA) and
are in the process of being transferred to the NFA.

88
 Padurile din Romania au un potential important din punctul de vedere al utilizarii
multifunctionale a terenurilor, reprezentand o sursa de bunuri de natura sociala, economica
si de mediu. Gestionarea durabila a padurilor si dezvoltarea sectorului forestier trebuie sa
devina un element esential in strategia nationala de prevenire a inundatiilor. Încălzirea
climei se manifestă diferenţiat în cele două emisfere, pe suprafaţa continentelor şi a
oceanelor, conducând la producerea unor fenomene extreme în zone în care acestea nu erau
cunoscute. Pentru viitor, în unele regiuni ale globului terestru se aşteaptă intensificări
hidrometeorologice legate de variabilitatea climatică, ce pot conduce la intensificarea
inundaţiilor, odată cu extinderea arealelor afectate de secetă şi deşertificare. Deşi puţin
probabile, exită însă şi previziuni conform cărora, dacă nu se vor lua măsuri energice pentru
oprirea sau măcar încetinirea procesului de încălzire, creşterea temperaturii medii globale ar
putea ajunge la 5...6 grade Celsius, cu extrem de grave consecinţe pentru însăşi existenţa
umanităţii. Menţinându-ne în cadrul celor mai probabile previziuni, este de aşteptat ca, în
condiţiile ţării noatre, regimul torenţial al precipitaţiilor să se intensifice, generând, în
zonele montane şi deluroase, viituri torenţiale rapide iar în luncile râurilor şi câmpiile joase
de subsidenţă, inundaţii mai mari şi mai frecvente, având ca urmări colmatarea cu aluviuni a
lacurilor de acumulare, înălţarea paturilor albiilor cursurilor de apă, provocarea de mari
pagube obiectivelor interceptate, pierderi irecuperabile de vieţi omeneşti ş.a. Aceste
evenimente sunt amplificate de prezenţa unor mari suprafeţe de terenuri degradate şi de
insuficienţa lucrărilor de amenajare hidrologică şi antierozională a teritoriilor şi a celor de
apărare împotriva inundaţiilor. Din evaluările efectuate de Institutul de Cercetari pentru
Pedologie şi Agrochimie, la nivelul întregii ţări, eroziunea hidrică afectează circa 6,3
milioane ha terenuri agricole, din care circa 2,5 milioane ha sunt puternic degradate, în timp
ce terenurile cu fenomene de deplasare, ocupă circa 0,7 milioane ha (M. Dumitru et al.,
2002). In circumstanţele naturale specifice ţării noastre, unde terenurile în pantă reprezintă
67% din teritoriu, în condiţii geomorfologice şi litologice favorizante accelerării acestor
procese, principala cauză care a generat, în timp, cea mai mare parte a terenurilor degradate
o reprezintă reducerea masiva a suprafeţelor acoperite de păduri. Astfel, dacă în primul
mileniu al erei creştine procentul de acoperire cu păduri era de 75...80%, acesta a scăzut la
40...45%, la începutul secolului XIX şi la cca 27%, în prezent. La aceasta se adaugă
utilizarea inadecvată a unor mari suprafeţe de terenuri în pantă, după înlăturarea scutului
protector al pădurii. Se impune precizare că degradarea terenurilor sub diferite forme,
contribuie la creşterea concentraţiei de dioxid de carbon ca urmare a faptului că aceste
terenuri îşi pierd capacitatea de a susţine un covor vegetal consistent, capabil să stocheze
corepunzător carbonul. Situaţia devine din ce în ce mai gravă, pe măsură ce degradarea
avansează, astfel încât, în cazul terenurilor excesiv erodate, vegetaţia este practic inexis-
tentă. Dintre consecinţele cele mai grave ale dezechilibrelor produse ca urmare a modifi-
cărilor climatice generate de încălzirea globală reţinem: activarea proceselor torenţiale,
creşterea riscului de producere a inundaţiilor catastrofale, manifestarea secetelor şi tendinţa
de aridizare în zonele de stepă şi silvotepă, cu deosebire în partea de sud-est a ţării.
Impădurirea terenurilor degradate în contextul măsurilor de combatere a
încălzirii globale.
România se situează pe locul 13 în Europa în ceea ce priveşte suprafeţele împădurite.
Suprafaţa împădurită a României este de 26%, aflându-se sub media europeană cu 2,6 procente.
Ţările similare României ca relief şi condiţii climatice au o situaţie mult mai bună: Austria
este împădurita în proporţie de 38%, Cehia şi Slovacia au 34,7% pădure, iar Bulgaria are
32,5%. Nici dacă raportăm suprafaţa împădurită a României la numărul de locuitori nu ieşim
prea bine: din acest punct de vedere ocupăm locul 10 în Europa, cu 0,33 hectare pe cap de

89
locuitor. Sub noi se situează Germania (0,13 hectare la un locuitor), Luxemburg (0,25 hectare),
Cehia şi Slovacia (0,29 hectare). Pe primele locuri se află ţările nordice: Finlanda (4,66 hectare
la un locuitor), Suedia (2,88hectare) şi Norvegia (2,32hectare).
Cel mai sarac judet în păduri este Calaraşiul. Doar 4,2% din suprafaţa acestuia este
împădurită. Urmează Teleormanul cu 5%, Constanta cu 5,5%, Brăila (5,7%), Ialomiţa
(5,8%), Galaţi (8,3%) şi Olt (9,6%).
Pe plan mondial se consideră că, pentru satisfacerea nevoilor de lemn, dar şi pentru ca
pădurile să-şi realizeze funcţiile de protecţie, procentul minim de împădurire a teritoriului
unei ţări nu trebuie să scadă sub 25%. Astfel, putem spune ca procentul de 26,7% de
suprafeţe imădurite din România înseamnă foarte puţin peste procentul minim admisibil.
În acord cu principiul dezvoltării durabile a societăţii umane care are în vedere satisfa-
cerea cerinţelor prezentului fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi
satisface propriile cerinţe, asigurarea creşterii economice şi a bunăstării este necesar să se
realizeze în condiţiile menţinerii calităţii mediului înconjurător şi a unei gospodăriri
judicioase a resurselor naturale. Activităţile de prevenire a degradării mediului este necesar să
se desfăşoare concomitent cu cele de refacere a arealelor degradate şi de conservare a
resurselor naturale. Dintre principale măsuri de combatere a încălzirii gobale fac parte cele
privind reducerea emisiilor de gaze care produc efectul de seră (în principal dioxid de carbon)
şi folosirea raţională a resurselor, cu accent pe utilizarea unor forme de energie nepoluante şi
regenerabile (solară, eoliană, nucleară, biomasă). Principalul obiectiv urmărit îl reprezintă
preîntâmpinarea agravării procesului de încălzire globală, prin menţinerea concentraţiei
dioxidului de carbon din atmosfera terestră la limite tolerabile. Legat de aceste preocupări,
împădurirea terenurilor degradate şi a celor inapte folosinţelor agricole reprezintă una din cele
mai eficiente măsuri de protecţie a mediului ambiental şi de contracarare a schimbărilor
climatice, vegetaţia foretieră instalată pe aceste terenuri având un ridicat rol de protecţie, prin
funcţiile vitale pe care le exercită, concomitent cu aigurarea de resurse materiale (inclusiv
energetice) regenerabile. În acelaşi mod acţionează şi culturile sub formă de perdele de
protecţie. Din multitudinea efectelor de protecţie exercitate de aceste culturi, cel de stocarea a
carbonului devine, în condiţiile încălzirii globale, deosebit de important. Prin funcţia de
asimilare a dioxidului de carbon în procesul de fotosinteză, culturile foretiere de protecţie
eliberează în atmosferă oxigenul şi stocheză carbonul în biomasă.
Asimilarea dioxidului de carbon este direct proporţională cu starea de vegetaţie a
acestor culturi, respectiv cu potenţialul productiv al terenurilor degradate pe care au fost
instalate, şi anume:
 între 5 şi 8 tone pe hectar şi an, pe terenuri cu eroziune în suprafaţă slabă la moderată şi
terenuri alunecătoare cu deplasare în bloc sau fragmentare slabă a masei alunecătoare;
 între 4 şi 6 tone pe hectar şi an, pe terenuri cu eroziune în suprafaţă puternică şi
terenuri alunecătoare cu fragmentare puternică a masei alunecătoare;
 între 2 şi 4 tone pe hectar şi an, pe terenuri cu eroziune în suprafaţă foarte puternică
şi excesivă, taluzuri de ravene şi suprafeţe de desprindere ale alunecărilor de teren (calcule
după formula IPCC, Blujdea, 2007).
Subliniem faptul că prin multiplele funcţii pe care le exercită, culturile foretiere
intalate pe terenurile degradate conduc la oprirea eroziunii, reduc substanţial deplasările în
masă, regularizează scurgerile de suprafaţă şi subterane. Aceste culturi exercită, în acelaşi
timp, efecte însemnate în ceea ce priveşte atenuarea adversităţilor climatice, ameliorarea
progresivă a condiţiilor de vegetaţie (cu deosebire a solului), corectarea (reconstrucţia şi
înfrumuseţarea) peisajului, s.a.

90
 In zona Vrancei, cunoscută în trecut prin intensitatea degradării terenurilor, aplicarea
unor măsuri şi lucrările adecvate de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale a condus
la o evoluţie de ansamblu pozitivă, reflectată mai ales în oprirea eroziunii şi stabilizarea
deplasărilor de teren. Concomitent au fost înregistrate progrese importante în echilibrarea
regimului de scurgere la nivelul varsanţilor şi în reţeaua hidrografică. Cercetările efectuate
evidenţiază că degradarea terenului în bazinele torenţiale parcurse cu lucrări de amenajare
hidrologică şi antierozională a fost, în general, oprită sau substanţial diminuată, în raport de
condiţiile staţionale, schimbările de folosinţă şi lucrările de amenajare hidrologică şi
antierozională efectuate. Astfel, după 25 de ani de la executarea lucrărilor de împădurire,
degradarea terenului în aceste suprafeţe a fost oprită pe 90...95 % din suprafaţă. Reinstalarea
pădurii pe terenurile degradate reprezintă, în acelaşi timp, o modalitate oportună şi eficientă
de reconstrucţie şi ameliorare a potenţialului productiv al acestor terenuri. Reducerea
marcantă a scurgerii de suprafaţă şi a eroziunii solului (de la peste 50 t/ha.an, la mai putin
de 1 t/ha.an) au permis reluarea procesului de solificare pe terenurile cu rocă la suprafaţă şi
ameliorarea solurilor divers erodate şi a celor în formare. Acumularea de substantă organică
pe terenuri cu rocă la suprafaţă, după vârsta de 20…30 ani a culturilor, în primii 3…5 cm,
variază în raport cu tipul de cultură, natura substratului litologic, relief si condiţiile
climatice, intre 1 si 4% iar în următorii 10…15 (20) cm, între 0,5 si 1,5%. Pe lângă rezul-
tatele deosebite, legate de ameliorarea condiţiilor de vegetaţie s-au creat arborete viabile,
preponderent de pini, în culturi pure sau în amestec cu paltin, frasin, cireş ş.a. şi de salcâm,
cu creşteri de 3...8 mc/ha/an, în raport cu potenţialul productiv al acestor terenuri. Cu privire
la terenurile degradate şi ineficiente pentru agricultură, academician Victor Giurgiu a suţinut
în repetate rînduri oportunitatea punereii acestora în valoare prin împădurire, în vederea
realizării procentului de acoperire a teritoriului cu păduri, pentru ţara noastră, de 40...45% ,
comparabil cu cel din ţările europene cu condiţii apropiate de România, cuprins între
35…55% (Giurgiu, 2008). Beneficiile social-economice şi ecologice rezultate din aplicarea
acestui generos obiectiv sunt deosebite, prin multitudinea şi amploarea efectelor funcţionale
şi economice ale culturilor forestiere de protecţie ce se vor realiza.
Cu privire la tehnologiile de instalare a culturilor forestiere de protecţie pe
terenuri degradate, în condiţiile schimbărilor climatice generate de încălzirea globală
Incălzirea globală va afecta îndosebi zonele de stepă şi silvotepă unde procentul de
împădurire este foarte mic. Factorul limitativ cel mai sever pentru vegetaţia forestieră este
reprezentat aici de cantitatea redusă de precipitaţii şi repartiţia lor necorespunzătoare în
timpul sezonului de vegetaţie. La aceasta se adaugă vânturile calde din perioada estivală, ale
căror efecte se resimt prin accentuarea deficitului de umiditate în sol şi creşterea
evapotranspiraţiei. Alături de nivelul scăzut al precipitatiilor se evidenţiază temperaturile
deosebit de ridicate înregistrate la sol. Menţionăm că, deşi prin creşterea temperaturii medii
se produce o creştere echivalentă a cuantumului precipitaţiilor, repartiţia neuniformă a
acestora în sezonul de vegetaţie şi secetele prelungite ridică probleme deosebite legate de
instalarea culturilor foretiere. În condiţiile climatice puţin favorabile ale teritoriilor la care
ne referim, cu deosebire în cazul versanţilor însoriţi, care prezintă un accentuat caracter
stepic, este necesar să se aplice tehnologii adecvate de amenajare hidrologică şi
antierozională a terenurilor, care să conducă la regularizarea scurgerilor superficiale si
menţinerea apei din precipitaţii la nivelul versanţilor, concomitent cu folosirea unui
asortiment de specii, cu mari posibilităţi de adaptare la stresuri hidrice şi termice. În
consecinţă, instalarea vegetaţiei forestiere pe aceste categorii de terenuri impune utilizarea
unor tehnologii adecvate de lucru care să permită reţinerea în sol a apei provenite din
precipitaţii prin disiparea şi oprirea scurgerii superficiale şi reducerea la maximum a

91
evaporaţie. Dintre lucrările care prezintă o eficienţă ridicată în diminuarea scurgerilor
superficiale şi reţinerea apei pe versanţi cele mai eficiente s-au dovedit terasele cu platforma
în contrapantă. Acet tip de lucrări se recomandă îndeosebi pe terenurile cu pantă mai mare
de 15 grade, cu deficit pronunţat de umiditate, înierbate. În cazul versanţilor foarte puternic
la excesiv erodaţi este necesar să se execute terase suţinute de gărduleţe cu banchete din
zidărie de piatră. Pe terenuri stabile şi întelenite, cu pante sub 15 grade s-a dovedit eficientă
mobilizarea solului în fâşii late de 0,8...1,5 m, alternând cu fâşii inierbate, executate
mecanizat. Prin intermediul teraselor se favorizează infiltrarea apei în sol, în banda de teren
afânată prin desfundare (respectiv, în zona platformei terasei), asigurându-se în acest mod o
aprovizionare suplimentară cu apă a puieţilor plantaţi pe terase. (Aceste lucrări pot fi
dimensionate în scopul reţinerii pe versant a volumului de apă rezultat în situaţia unei ploi
de o anume cantitate, în funcţie de lăţimea platformei, distanţa dintre terase, înclinarea
platformei teraselor în contrapantă şi înclinarea taluzului de săpătură). Astfel, în cazul
teraselor cu platformă în contrapantă şi lăţimea de 70… 80 cm, amplasate la distanţă de 2m
din ax în ax, volumul de apă pe care acestea îl pot reţine este de cca 17 l/mp, la o
contrapantă a terasei de 10% şi de 25 l/mp, la o contrapantă a terasei de 15%, fără a lua în
considerare apa care se infiltrează în sol. Dacă se ia în consideraţie şi infiltraţia din timpul
ploilor, în solul afânat de pe terase, se poate conchide că terasele de acest tip pot asigura
retenţia integrală a apei pe versant, la ploi de 20 - 40 mm (l/mp), mai ales dacă contrapanta
teraselor este refăcută mereu, cu ocazia întreţinerii culturilor forestiere tinere. Gropile cu
pâlnii, utilizate la lucrările de împădurire a terenurilor degradate, conduc, de asemenea la
reţinerea pe versanţi a unei impotante cantităţi din apa de scurgere. Pâlniile cu diametrul la
suprafaţa terenului de 60 cm, diametrul la baza farfuriei de 30 cm şi adâncimea între 7,5 şi
15 cm pot reţine următoarele volume de apă: cca. 12 l, în cazul celor cu adâncime de 7,5 cm
; 16 l, în cazul celor cu adâncime de 10 cm ; 21 l, în cazul celor cu adâncime de 12,5 cm şi
25 l, în cazul celor cu adâncime de 15 cm. Dacă se ia în considerare şi infiltraţia apei în sol
în timpul ploii, în cazul unui teren parcurs cu lucrări de plantare în gropi cu pâlnii, la un
număr de 5000- 6700 gropi la hectar, se poate conta pe reţinerea integrală a apei pe versant,
la ploi de 10…20 l/mp. Menţinerea profilului iniţial al pâlniilor, prin lucrările de întreţinere
a culturilor are ca rezultat păstrarea capacităţii de reţinere a apei la nivelul versanţilor, pâna
ce vegetaţia forestiera preia această funcţie. Sanţurile cu val au fost aplicate în condiţiile
unor terenuri degradate din silvostepă, în perimetrele de ameliorare Moscu, din judeţul
Galaţi şi Livada, din judeţul Buzău. Acestea au fost executate în diferite variante: cu val
continuu; cu val întrerupt (cu dispunere în chincons); cu profil mare (cu adâncime de 75 cm
şi val de 25..35 cm, înălţime eficientă) şi cu profil mic (cu adâncime de 50 cm şi val de
20..30 cm, înălţime eficientă). Şi aceste lucrări pot fi dimensionate şi amplasate astfel încât
să se reţină pe versanţi întregul volum de apă rezultat în cazul unei ploi date. Apa reţinută la
nivelul versanţilor şi înmagazinată în sol asigură aprovizionarea corespunzătoare a
culturilor, mai ales în perioadele de secetă. Deosebit de importantă pentru reducerea
evaporaţiei apei din sol este mulcirea cu ierburile rezultate în urma lucrărilor de întreţinere,
în jurul puieţilor. Se impune însă precizarea că lucrările de terasare şi şanţurile cu val sunt
indicate numai în cazul terenurilor cu stabilitate ridicată la alunecari sau alte forme de
deplasare gravitaţională, în masă. O atenţie deosebită trebuie acordată alegerii speciilor de
împădurire, avându-se în vedere realizarea concordanţei între exigenţele staţionale ale
acestora şi condiţiile de mediu, modificate de încălzirea globală. În această direcţie sunt
necesare noi cercetări. Pe baza experienţei acumulate până acum recomandăm utilizarea cu
precădere a speciilor cu mari posibilităţi de adaptare la stresuri hidrice şi termice:

92
  Ca specii principale sau de bază, care formează etajul superior al viitorului arboret,
recomandăm a se lua în considerare: stejarul brumăriu, stejarul pufos, ulmul de Turkestan,
frasinul (ecotipul rezistent la uscăciune), teiul argintiu.
 Ca specii de ajutor, care formează etajul al doilea, având rolul de a stimula creşterea
în înălţime a speciilor principale şi de a asigura o mai bună protecţie a solului sunt indicate:
arţarul tătărăsc, părul pădureţ, vişinul turcesc, corcoduşul, mojdreanul, cenuşarul.
 Ca specii arbustive, cu rol de protecţie a solului, împiedicarea înierbării, favorizarea
descompunerii litierei (îmbunătăţiţirea circuitului biogeochimic) se pot folosi: păducelul,
cornul, liliacul, lemnul câinesc, caragana şi scumpia.
Se recomandă prudenţă privind folosirea pinilor şi a salcîmului pe terenurile degradate din
zonele expuse secetelor îndelungate şi aridizării. In legătură cu folosirea diferitelor specii în funcţie
de specificul staţional al terenurilor degradate la care ne referim se recomandă următoarele:
Q stejarul brumăriu şi stejarul pufos se vor introduce în staţiunile favorabile
vegetaţiei forestiere, cu soluri apropiate de cele normale, asigurându-se tranziţia treptată
către ecosistemele naturale zonale, odată cu ameliorarea condiţiilor staţionale sub efectul
direct al culturilor forestiere instalate;
Q frasinul (provenienţă din ecotipul de versant, rezistent la secetă şi carbonaţi de
calciu), se va planta pe terenurile aşezate, platouri şi poale de versant, cu sol cel puţin
moderat profund şi regim favorabil de umiditate;
Q ulmul de Turchestan, caracterizat prin rezistenţă mare la secetă si exigenţe mici
faţă de sol, poate fi introdus pe soluri erodate, superficiale la moderat profunde, slab la
moderat humifere, predominant pe versanţii insoriţi;
Q teiul argintiu, se va planta pe terenuri cu sol cel puţin moderat profund şi regim
favorabil de umiditate.
Compoziţiile de împădurire şi schemele de amestec (asortimentul, proporţia,
dispunerea şi asocierea speciilor) se vor stabili avându-se în vedere caracteristicile biologice
ale speciilor şi rolul pe care acestea îl au de îndeplinit.
In staţiunile caracterizate prin variaţii ale factorilor staţionali pe spaţii mici (dispunere
mozaicată a microstaţiunilor, mai ales în funcţie de pantă şi expoziţie), plantarea puieţilor
diferitelor specii forestiere este indicat să se facă, de regulă, în mod grupat. În cazul terenurilor
omogene sub raport staţional, amestecurile se pot efectua regulat, în rânduri sau benzi alterne.
În legătură cu aplicarea soluţiilor tehnice de instalare a culturilor forestiere se mai
precizează următoarele:
 folosirea la împădurire a unui număr cât mai mare de specii din fiecare categorie
(principale de amestec, de ajutor şi arbuşti), cu respectarea exigenţelor acestora în raport cu
factorii ecologici, este de natură să conducă la creşterea biodiversitaţii, a rezistenţei arbo-
retelor la impactul factorilor biotici şi abiotici daunători şi, implicit, la mărirea stabilitaţii
acestora şi creşterea eficienţei funcţionale a viitoarelor arborete;
 evitarea dispozitivelor de plantare rigide şi dispunerea speciilor din compoziţiile
de împădurire în raport cu specificul microstaţional, în terenurille cu diversitate microsta-
ţională pronunţată, permite o mai bună valorificare a potenţialului productiv al acestora;
 reuşita şi evoluţia corespunzătoare a culturilor tinere necesită, pe lângă aplicarea
atentă a compoziţiilor de împădurire şi a tehnologiilor de instalare a culturilor, executarea cu
o deosebită atenţie a lucrărilor de întreţinere şi asigurarea pazei şi protecţiei culturilor
împotriva diferiţilor factori dăunători;
 folosirea de puieţi sănătoşi, de cea mai bună calitate (viguroşi şi bine conformaţi,
cu sistemul radicular bine dezvoltat şi a puieţilor crescuţi în pungi de polietilenă sau alte
tipuri de recipienţi, în condiţiile staţionale cele mai dificile, conduc la buna reuşită a
lucrărilor şi creşterea eficienţei culturilor instalate.

93
 Arhitectii vizionari au proiectat "zgarie nori impaduriti", pentru a combate efec-
tele incalzirii globale.
Cladirile revolutionare sunt proiectate sa adaposteasca o padure intreaga, cu 400 de
arbori, capabila sa absoarba cantitati mari de dioxid de carbon, informeaza Daily Mail.
Arhitectii considera ca aceste cladiri trebuie amplasate in apropierea fabricilor, considerate
factorul principal de poluare al planetei. Copacii vor fi plantati pe mai multe etaje ale
cladirii, care are o inaltime de 120 de metri. Constructia va fi dotatat cu un sistem bazat pe
energie eoliana, care va asigura aprovizionarea cu apa si nutrienti pentru arbori.
Zgarie norul CO2 este proiectat sa "gazduiasca" 400 de copaci. Acestia vor absorbi
substantele daunatoare mediului si vor transforma dioxidul de carbon in oxigen. Singura sursa
exterioara necesara este energia electrica, pentru functionarea unui lift care va fi folosit de
personalul cladirii", a declarat purtatorul de cuvant al Nectar Product Development, firma care a
elaborat proiectul. Specialistii au atestat ca proiectul ar aduce beneficii imediate oamenilor si
animalelor din vecinatatea cladirilor. "Cladirile vor raci aerul din raza lor de actiune, de-a lungul
verilor caniculare. Consideram ca acest plan va putea aduce vegetatia in locuri in care nu se pot
amplasa copaci, in mod normal, spre exemplu in apropierea fabricilor si a asezarilor urbane
foarte aglomerate", a adaugat purtatorul de cuvant.
Oamenii de stiinta sunt foarte incantati de acest proiect, considerandu-l o solutie potrivita
pentru combaterea incalzirii globale. "Zgarie norul CO2 este exact genul de propunere pe care
trebuie sa o cautam in aceste momente. Este o investitie buna pentru industria ecologică.
Concluzii
1. Umanitatea se află în faţa unor schimbări climatice inechivoce, având consecinţe
dintre cele mai severe, în primul rând asupra evoluţiei sale viitoare, fiind nevoită să adopte
neîntârziat măsuri de preîntâmpinare a agravării procesului de încălzire globală.
2. În condiţiile ţării noastre, dintre consecinţele cele mai grave ale dezechilibrelor
produse ca urmare a schimbărilor climatice generate de încălzirea globală fac parte:
activarea proceselor torenţiale, creşterea riscului de producere a inundaţiilor catastrofale,
manifestarea secetelor şi tendinţa de aridizare a zonelor de stepă şi silvostepă.
3. Împădurirea terenurilor degradate şi a celor inapte folosinţelor agricole, asociată cu
instalarea de perdele forestiere, reprezintă una din cele mai eficiente măsuri de protecţie a
mediului ambiental şi de preîntâmpinare şi atenuare a schimbărilor climatice, prin funcţiile
vitale pe care culturile forestiere le exercită, concomitent cu asigurarea de resurse materiale
regenerabile. Din multitudinea efectelor de protecţie exercitate de aceste culturi, cel de
stocarea a carbonului devine acum deosebit de important.
4. Instalarea vegetaţiei forestiere pe terenurile degradate, în zonele de stepă şi silvo-
stepă, frecvent afectate de secete prelungite, impune adoptarea unor tehnologii adecvate
noilor condiţii şi alegerea speciilor de împădurire în concordanţă cu specificul staţional al
acestor terenuri şi cu tendiţa de aridizare a climatului.
BIBLIOGRAFIE:
1. Bălteanu, D., Şerban, M. Modificările globale ale mediului. Bucuresti: Editura Coresi, 2005. 231 p.
2. Boia, L. Omul şi clima. Bucuresti: Editura Humanitas 2005. 184 p.
3. Blujdea, V. Modelarea stocării carbonului în forme ecosistemice tranzitorii asociate schimbării utilizarii
terenurilor forestiere din Romania. Proiect FORLUC 2007...2009. ICAS Bucureşti, 2007, 236p.
4. Braun,L., Larsen, J., Fischlowitz-Roberts, B. Politica ecologică a planetei., Bucureşti: Editura Tehnică,
2002, 178p.
5. Untaru, E., Constandache, Roşu, C., Efectele culturilor forestiere instalate pe terenuri erodate şi
alunecatoare, vol. VI - Amenajarea bazinelor hidrografice torentiale. Noi conceptii şi fundamente
ştiinţifice, sub redactia Victor Giurgiu. Bucureşti: Editura Acad. Române, 2008, pp 137...164.

94