5

Lucrarea nr. 1

INFLUENŢA SPECIFICĂ A PRINCIPALELOR ELEMENTE

DE ALIERE ALE OŢELURILOR

1. OBIECTUL LUCRĂRII

Proprietăţile fizico-mecanice şi tehnologice ale materialelor feroase, în

general, şi ale oţelurilor, în special, pot fi modificate în limite largi, în mai mare
măsură decât în cazul altor materiale, prin intermediul diverselor elemente de aliere.
Lucrarea prezintă în acest sens influenţa specifică a principalelor elemente de
aliere ale oţelurilor, în scopul alegerii optime a acestora pentru un anumit produs.

2. NOŢIUNI TEORETICE

Conform recomandării ISO 4849/1, clasificarea oţelurilor poate fi făcută şi în

funcţie de compoziţia lor chimică existând, din acest punct de vedere, oţeluri carbon şi
oţeluri aliate.
În tabelul 1 sunt redate conţinuturile limită care separă oţelurile carbon de
cele aliate; cifrele înscrise în acest tabel se înţeleg drept conţinuturi maxime în
oţelurile carbon, respectiv minime în oţelurile aliate.
Oţelurile aliate sunt acelea în a căror compoziţie se adaugă, în mod voit, unul
sau mai multe elemente de aliere din cele indicate în tabel - în conţinuturi egale sau
mai mari decât valorile limită.
După conţinutul elementelor de aliere se deosebesc:
- oţeluri slab aliate, folosite, în majoritate, ca oţeluri de masă în construcţii
metalice şi construcţii de maşini.
Pentru oţelurile slab aliate, suma totală a elementelor de aliere este sub 5%.
- oţeluri aliate (cuprinzând oţeluri mediu şi înalt aliate) folosite de obicei
în stare tratată termic. Sunt considerate oţeluri înalt aliate cele la care suma
elementelor de aliere depăşeşte 10% sau un singur element de aliere este în proporţie
mai mare decât limitele cuprinse în tabelul 2.
6 Lucrarea 1

Pentru oţelurile mediu aliate suma elementelor de aliere este cuprinsă între 5%
şi 10%.
Tabelul 1
Denumirea elementului Conţinut, % Denumirea elementului Conţinut, %
Aluminiu 0,18 Niobiu 0,05
Bor 0,0008 Plumb 0,40
Bismut 0,10 Seleniu 0,10
Crom 0,30 Siliciu 0,50
Cobalt 0,10 Telur 0,10
Cupru 0,40 Titan 0,05
Mangan 0,8 Vanadiu 0,05
Molibden 0,08 Wolfram 0,10
Nichel 0,30 Zirconiu 0,05

Tabelul 2
Elementul de aliere Si Mn Cr Ni W Mo Co V
Conţinutul, % 6 6 6 4,5 4 1 1 1

Cu titlu orientativ, în tabelul 3 sunt indicate conţinuturile procentuale, în

general admise, din fiecare element de aliere, care determină încadrarea oţelului în
categoria corespunzătoare.
În continuare sunt prezentate explicaţii privind influenţa principalelor elemente
de aliere ale oţelurilor.
ALUMINIU - Al
Element puternic dezoxidant şi denitrurant. Are o influenţă favorabilă asupra
sensibilităţii la îmbătrânire. În proporţii mici favorizează micşorarea granulaţiei. Este
folosit adesea ca element de aliere a oţelurilor de nitrurare datorită marii durităţi pe
care o conferă în prezenţa nitrizilor de azot.
Favorizează stabilitatea feritică, fiind din acest motiv folosit adesea la alierea
oţelurilor termorezistente. Datorită creşterii forţei coercitive este folosit ca element de
aliere pentru magneţi permanenţi Fe-Ni-Co-Al. Îmbunătăţeşte rezistenţa oţelurilor la
coroziune, la temperatură ambiantă. O influenţă pozitivă, deosebit de puternică,
exercită şi asupra rezistenţei la oxidare la temperaturi ridicate.
AZOT - N
Stabilizează structura oţelurilor austenitice; favorizează creşterea
caracteristicilor mecanice de tracţiune la cald; scade tenacitatea. La oţelurile specifice
de nitrurare se obţine o duritate superficială datorită formării unui strat de nitruri, prin
Lucrarea 1 7

difuzie. Sporeşte sensibilitatea la îmbătrânire a oţelurilor şi favorizează fenomenul de

fragilitate la cald şi la coroziune fisurantă sub sarcină la oţelurile carbon şi slab aliate.

Tabelul 3
Elementul de Conţinut % pe categorii
aliere Oţel carbon Oţel aliat
Slab aliat Mediu aliat Înalt aliat
Siliciu < 0,5 0,5…1,1 1,1…6 >6
Mangan < 0,8 0,8…1,8 1,8…6 >6
Crom < 0,3 0,3…0,5 0,5…6 >6
Nichel < 0,3 0,3…0,5 0,5…4,5 > 4,5
Molibden < 0,08 0,08…0,1 0,1…1 >1
Vanadiu < 0,05 0,05…0,1 0,1…1 >1
Titan < 0,05 > 0,05
Bor < 0,0008 > 0,0008
Wolfram < 0,1 0,1…0,3 0,3…1 >1
Cobalt < 0,1 0,1…0,3 0,3…1 >1
Zirconiu < 0,05 > 0,05
Niobiu < 0,05 > 0,05
Aluminiu < 0,18 > 0,18
Cupru < 0,4 > 0,4
Plumb < 0,4 > 0,4
Suma <5 5…10 > 10

BOR -B
Chiar la conţinuturi foarte mici (începând cu 0,0004 % B) îmbunătăţeşte
călibilitatea. Conţinuturi reduse de bor, sub 0,005 %, îmbunătăţesc forjabilitatea şi
reduc tendinţa de fisurare. Ameliorează capacitatea de prelucrare prin aşchiere,
permiţând creşterea vitezei de aşchiere cu 20 - 30 %. Are influenţe favorabile asupra
proprietăţilor mecanice, imbunătăţind rezistenţa şi tenacitatea în funcţie de
tratamentele termice aplicate.
CARBON - C
Principalul element de aliere a oţelului. Orice oţel nealiat conţine, pe lângă
carbon, şi elementele Si, Mn, P şi S, ca elemente adăugate neintenţionat la elaborare.
Adăugarea unora din aceste elemente, intenţionat, duce la obţinerea oţelurilor aliate.
Prin creşterea conţinutului de C creşte rezistenţa şi duritatea, scăzând alungirea,
8 Lucrarea 1

forjabilitatea, sudabilitatea şi prelucrabilitatea prin aşchiere. Rezistenţa la coroziunea

apei, acizilor şi gazelor calde nu este influenţată de C.
CROM - Cr
Favorizează mult creşterea rezistenţei la tracţiune şi la uzură; măreşte
termorezistenţa şi rezistenţa la oxidare la cald. Printr-un conţinut ridicat de Cr (12 %)
oţelurile devin inoxidabile. Sudabilitatea scade în raport cu creşterea conţinutului de
Cr. Rezistenţa la tracţiune creşte (cu 8-10 daN/mm2 pentru 1% Cr) datorită formării
carburilor de Cr; alungirea creşte şi ea, dar nu în aceiaşi măsură. Cromul scade
rezistenţa la şoc, conductivitatea electrică şi termică. Cu creşterea conţinutului de Cr
creşte călibilitatea oţelului.
COBALT - Co
Sporeşte duritatea şi rezistenţa, îndeosebi la temperaturi ridicate. Asigură
menţinerea unei bune aşchieri la cald, sporeşte în mare măsură remanenţa şi forţa
coercitivă, precum şi conductivitatea termică, fiind folosit ca element de aliere de bază
la oţelurile şi aliajele pentru magneţi permanenţi. Sub bombardament neutronic
formează un izotop puternic radioactiv, Co 60, de aceea oţelurile destinate instalaţiilor
pentru energie nucleară nu trebuie să conţină Co, nici măcar sub formă de impuritate.
CUPRU -Cu
Favorizează creşterea rezistentei la tracţiune şi a limitei de curgere. Scade
alungirea. Chiar la conţinuturi scăzute de Cu creşte rezistenţa la coroziune a oţelului
în aer atmosferic. Sudabilitatea nu este influenţată de Cu.
FOSFOR - P
Element în general dăunător, favorizând segregaţiile primare din oţel.
Favorizează fragilitatea de revenire. În oţelurile cu 0,1 % C, fosforul face să crească
rezistenţa mecanică, favorizând şi rezistenţa la coroziune, îndeosebi în asociere cu Cu.
HIDROGEN - H
Element dăunător în oţel datorită favorizării fragilizării fără o creştere
corespunzătoare a rezistenţei şi limitei de curgere. Reduce alungirea.
MANGAN - Mn
Creşte rezistenţa oţelului fără a scădea în aceeaşi măsură alungirea.
Favorizează forjabilitatea şi sudabilitatea. Un conţinut ridicat de Mn (12 %) face
oţelul austenitic foarte rezistent la uzură. Măreşte considerabil adâncimea de călire.
Până la 3 % Mn creşterea rezistenţei la tracţiune este de cca 10 daN/mm2 pentru
fiecare 1 % Mn; între 3-8 % Mn creşterea este minimă iar peste 8 % Mn rezistenţa
scade. Creşterea conţinutului de Mn duce la creşterea coeficientului de dilatare
termică liniară şi la micşorarea conductivităţilor termică şi electrică; el determină, de
asemenea, micşorarea inducţiei şi permeabilităţii magnetice.
Lucrarea 1 9

MOLIBDEN - Mo
Creşte rezistenţa la tracţiune şi, îndeosebi, rezistenţa la temperaturi ridicate
(termorezistenţa), favorizând şi sudabilitatea. Un conţinut mai ridicat de Mo
îngreunează forjabilitatea. Folosit ca element de aliere împreună cu Cr şi Ni, se obţin
măriri ale limitei de curgere şi ale tenacităţii. Mo formează carburi, fiind utilizat în
oţelurile rapide de scule. În oţelurile austenitice sporeşte rezistenţa la coroziune.
Reduce fragilitatea de revenire şi favorizează granulaţia fină. Măreşte mult câmpul
coercitiv şi inducţia remanentă a oţelurilor. Ridică stabilitatea chimică în acizi şi într-o
serie de soluţii alcaline.
NICHEL -Ni
Sporeşte puţin caracteristicile de rezistenţă mecanică, asigurând o bună
rezilienţă, îndeosebi la temperaturi scăzute. Nu influenţează sudabilitatea. Împreună
cu cromul constituie principalele elemente de aliere ale oţelurilor austenitice rezistente
la coroziune şi refractare. Măreşte mult călibilitatea. Influenţează puternic coeficientul
de dilatare liniară, valoarea acestuia menţinându-se constantă în intervalul de
temperaturi cuprinse între 0 şi 1000 C; măreşte permeabilitatea magnetică iniţială.
NIOBIU - Nb
Element de aliere, folosit ca stabilizator la oţelurile rezistente la coroziune.
OXIGEN -O
Element dăunător în oţel. Scade caracteristicile mecanice de rezistenţă,
îndeosebi valoarea rezilienţei transversale.
Sporeşte tendinţa de fragilizare la îmbătrânire. Predispune la ruperea fibroasă
şi la ruperea oţelului la cald.
SILICIU - Si
Element cu acţiune dezoxidantă. Considerat ca element de aliere în oţel la
conţinut mai mare de 0,5 %. Măreşte limita de curgere şi rezistenţa (cca. 10 daN/mm2
pentru fiecare 1 % Si). Favorizează creşterea limitei de elasticitate, caracteristică
importantă pentru oţelurile de arcuri. Sporeşte rezistenţa la uzură. Pentru mărirea
rezistenţei la coroziune la cald se adaugă cca. 1 % şi în oţelurile termorezistente şi
refractare. Oţelurile cu peste 12 % Si sunt anticorozive, însă neprelucrabile prin
aşchiere. Conţinuturile ridicate de Si sunt defavorabile prelucrabilităţii la cald şi la
rece. Scade conductivitatea electrică, forţa coercitivă şi pierderile la magnetizare.
SULF -S
Element dăunător în oţel, provocând segregaţii puternice. Face oţelul casant la
cald. Conţinut admisibil uzual: 0,025 - 0,030 %. Fac excepţie oţelurile pentru
automate la care se adaugă S în mod intenţionat (până la 0,30 %), rezultând mici
incluziuni sulfidice, provocând discontinuităţi în textura metalului, ceea ce
favorizează formarea unor aşchii scurte.
10 Lucrarea 1

TITAN -Ti
Metal foarte dur. Formează carburi, fiind folosit în oţelurile inoxidabile
austenitice ca element stabilizator împotriva coroziunii intercristaline. Favorizează
micşorarea granulaţiei. Sporeşte rezistenţa la cald.
VANADIU -V
Chiar în conţinuturi reduse îmbunătăţeşte rezistenţa la cald şi reduce
sensibilitatea la supraîncălzire. Este deosebit de eficace pentru oţelurile de construcţie
şi de scule, îmbunătăţind caracteristicile de aşchiere ale oţelurilor rapide. Este un
puternic generator de carburi. Sporeşte rezistenţa la tracţiune. Este folosit ca element
de aliere mai ales împreună cu Cr în oţelurile de construcţie şi cele refractare şi
împreună cu W în oţelurile rapide şi oţelurile de scule destinate să lucreze la cald.
WOLFRAM - W
Sporeşte rezistenţa, duritatea şi aşchiabilitatea, asigurând o mare duritate la
cald. Folosit îndeosebi ca element de aliere pentru oţeluri de scule destinate
prelucrărilor la cald, pentru oţeluri rapide şi oţeluri termorezistente.

3. DESFĂŞURAREA LUCRĂRII

3.1. În funcţie de simbolizare, se vor determina care sunt elementele de aliere

din oţelurile de mai jos (calitativ şi cantitativ):
a) 15Cr08 d) 35MnSi12
b) 13CrNi30 e) 35Mn16
c) 50VCr11 f) 40BCr10

3.2. Se vor determina, pentru aceste oţeluri, principalele caracteristici datorate

elementelor de aliere:
a) - caracteristici mecanice
b) - caracteristici tehnologice .

3.3 Se vor indica elementele de aliere pe care trebuie să le conţină un oţel

pentru a răspunde următoarelor cerinţe:
a) rezistenţă mare la coroziune;
b) rezistenţă mare la tracţiune simultan cu rezistenţă mare la cald;
c) prelucrabilitate bună prin aşchiere;
d) rezistenţă mare la uzură simultan cu limită mare de elasticitate.