REGENERARE URBANĂ

PRIN CULTURĂ

Felicia-Anca BABOŞ

Felicia-Anca BABOŞ
Masterand, Departamentul de Administraţie Publică,
Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării,
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România
Urban Regeneration through Culture Tel.: 0040-742-240.835
E-mail: anca_babos@yahoo.com
Abstract
Cultural urban regeneration, is it myth or reality?
This paper aims at analyzing whether the trend of
urban regeneration through culture was successfully
adopted in the past and if it can be used in the case
of Eastern-European cities, like Cluj-Napoca.
First, the theoretical aspects with regard to
urban regeneration through culture are presented
in order to develop a broader vision upon the topic.
Second, a case study of Cluj-Napoca is considered
in relation to urban regeneration and culture.
By analyzing the literature available it was con-
cluded that cultural urban regeneration exists for
more than 40 years in the Western societies and
more recently started to influence the post-socialist
states in a notable way. Cultural urban regeneration
became an important aspect to be considered in
the decision-making process as it influences the
quality of life of the citizens. The countries that
initiated cultural programs for regenerating the urban
setting used this approach in such a way to better
suit the needs of their citizens. By undertaking a
case study which focused on culturally rehabilitating
the downtown area of Cluj-Napoca through the
perceptions of the youth, it was demonstrated that
there is a high possibility for success when it comes
to art and culture and the urban layout. Revista Transilvană
Keywords: culture, creative city, creative de Ştiinţe Administrative
quarters, collective memory, public art, gentrification. 1(30)/2012, pp. 3-20

3
1. Introducere
Lucrarea de faţă are menirea de a răspunde la următoarea întrebare: Regenerare
urbană prin cultură, mit sau realitate? Găsirea unui răspuns propice reiese din
necesitatea găsirii de alternative mai apropiate de nevoile cetăţeanului în procesul
de regenerare urbană, alternative care să promoveze un stil de viaţa mai sănatos, atât
fizic cât şi intelectual. Mai mult, accentul este pus pe reabilitarea zonei centrale a
oraşului Cluj-Napoca, afectată de deciziile disfuncţionale adoptate în perioada, încă
de tranziţie, post-comunistă.
În primă fază, concepte precum oraşul creativ, cartiere creative, memorie colectivă,
artă publică sau gentrificare sunt discutate în cadrul teoriilor dezvoltate până în
momentul de faţă cu privire la regenerarea urbană prin cultură. Scopul acestui demers
este de a oferi o viziune mai amplă asupra subiectului şi de a evidenţia faptul că
importanţa acestuia este în continuă ascensiune în luarea deciziilor în domeniul
public. Poziţia UE cu privire la această chestiune şi situaţia actuală a procesului de
regenerare urbană în România sunt de asemenea evidenţiate pentru a crea o bază
empirică în ceea ce priveşte studiul de caz.
Aspectele teoretice sunt urmate de un studiu de caz menit a demonstra fezabilitatea
unei regenerări culturale a centrului oraşului Cluj-Napoca. Zece subiecţi cu vârste
cuprinse între 20 şi 30 de ani au participat în cadrul unui focus-grup pentru a dezbate
anumite aspecte cu privire la regenerarea urbană a centrului oraşului Cluj-Napoca
prin cultură. Media de vârstă a fost selecţionată potrivit literaturii de specialitate,
în sensul în care este considerat că tinerii pun accent mai mult pe inovaţie, au mai
mult timp liber la dispoziţie şi sunt mai conectaţi la schimbările recente din societate.
Recomandări îndreptate spre autoritatea publică locală sunt evidenţiate la finalul
analizei.

2. Cultură şi regenerare urbană

Ce este cultura? Cultura este unul dintre acele concepte dificil de definit deoarece
are înţelesuri oarecum diferite pentru fiecare individ sau comunitate, mai ales atunci
când este legată de regenerare şi planificare urbană. Pentru Raymond Williams (apud
Johnson, 2009, pp. 3-120), cultura are trei înţelesuri, relaţionate, care descriu realităţi
opuse aproape în totalitate. În primul rând, cultura poate reprezenta procesul general
al dezvoltării intelectuale, spirituale şi estetice. În al doilea rând, cultura este văzută
precum modul de viaţă al unui popor, într-o anumită perioadă de timp, sau al unui
grup sau chiar al umanităţii. În al treilea rând, cultura reprezintă lucrările şi practicile
intelectualilor cunoscuţi precum artişti. Astfel, putem lega cultura de rezultatele
sale materiale sau spirituale dezvoltate de artişti şi care, în acelaşi timp, pot oferi
însemnătate stilului de viaţă al unui anumit popor. Spiritul cultural poate deveni
recunoscut sub acestă formă de către cetăţenii unei naţiuni, precum şi de cei ai lumii.
Cultura se poate reînnoi la o anumită perioadă de timp, ea fiind supusă constant
schimbării. Procesul cultural este un proces în perpetuă desfăşurare care oglindeşte
dorinţele oamenilor şi ale societăţii.

4
 Pentru Tarek Saad Ragab (2010, pp. 107-114) cultura poate fi definită ca modalităţi
sociale de a trăi („moştenită, împărtăşită şi învăţată”), avute de către oameni datorită
faptului că aparţin unor grupuri sociale. Acest concept este identificat şi la nivel local,
fiind reprezentat de un sistem complex de semnificaţii (compus din simboluri, scheme
şi alte reprezentări cognitive) care sunt create, împărtăşite şi transmise de indivizii
din trecut către cei din prezent. Pe scurt, cultura este reprodusă social şi moştenită.
Cu toate acestea, cultura poate fi, de asemenea, afectată de conflict, dacă e să vorbim
de un „conflict cultural”. Într-o asemenea situaţie, cultura este afectată de schimbare
sau de crize dezvoltate pe fondul unui grad ridicat de confuzie.
Michael Ian Borer (2006, pp. 173-197) defineşte cultura ca modul prin care oamenii
înţeleg lumea prin intermediul produselor care simbolizează şi exprimă acel mod de
viaţă. Există o legătură semnificativă între modul de viaţă şi spaţiul unde oamenii îşi
practică cultura. După spusele lui Thomas Gieryn (apud Borer, 2006, pp. 173-197),
spaţiul trebuie să prezinte trei trăsături pentru a deveni un loc:
– spaţiul trebuie să aibă o localizare geografică unică;
– o formă materială este necesară, fie ea naturală sau artificială, sau amândouă; şi
– un loc trebuie să aibă înţeles şi valoare.
Luând în considerare cele spuse mai sus, putem afirma că un loc este un loc atunci
când are creatori de cultură, adică oameni, pentru a-l crea, a trăi acolo şi a-i conferi
însemnătate. Şi cultura are nevoie ca oamenii să îşi expună lucrările de artă şi să îşi
fructifice calităţile pentru a fi transmisă de la o generaţie la alta.
Gerald Suttles (apud Borer, 2006, pp. 173-197) face diferenţa între două tipuri
de cultură: cultura înaltă şi cultura populară. Cultura înaltă este reprezentată de
lucrurile puse în muzeuri de către oameni pe când cultura populară este regăsită pe
stradă, prin ce îşi pun oamenii pe maşini sau pe tricouri. Aceste trăsături culturale
demonstrează că textura oraşului reiese din istoria acestuia, arhitectura predominantă,
numele străzilor, accent, etc.

2.1. Planificarea culturală şi oraşul creativ

Începând cu 1980 a avut loc o schimbare la nivel guvernamental cu privire la
planificarea de la nivelul local (García, 2004, pp. 103-118). Schimbarea s-a datorat
conştientizării faptului că activităţile artistice pot fi o unealtă utilă pentru cei cu
puteri semnificative în cadrul procesului decizional. Concepte precum turism cultural
sau turism urban au început să aibă rezonanţă considerabilă la diverse nivele de
guvernământ. Evenimentele grandioase s-au dovenit a fi catalizatori eficienţi în
procese şi proiecte de regenerare urbană fiindcă întăresc încrederea cetăţenilor în
autorităţile locale.
Deborah Stevenson (2003, pp. 93-112) identifică două abordări cu privire la
accentul pus pe unicitatea oraşului şi dezvoltarea acestuia în funcţie de trăsăturile
unice pe care le prezintă. Prima abordare este „americanizarea” reprezentată prin
târguri cu o anumită tematică şi de încercarea de a redezvolta malurile apelor pentru
a corespunde nevoii de consum, divertisment şi spectacol. Aceasta este o abordare

5
de sus în jos, care poate implica uneori parteneriate publice-private. Cea de-a doua
abordare, „europenizarea”, este sinonimă cu planificarea culturală. Obiectivul cheie
în momentul adoptării unei astfel de strategii este încurajarea şi promovarea oraşului
local cultural atât în interiorul oraşului cât şi prin împrejurimi. În cadrul „oraşului
creativ” accentul este pus pe creativitatea oraşului şi a regiunii din care face parte,
care reprezintă şi baza strategiilor îndreptate spre redezvoltare. Planificarea culturală
este rezultatul unui amalgam de factori înglobând principii democratice (ex. echitate,
acces), evoluţia culturii şi considerarea artelor şi a activităţilor culturale precum
industrii.
Producerea, atragerea şi menţinerea artiştilor în zonele dezafectate ale oraşelor ar
trebui să fie obiective cheie într-un proces de regenerare urbană eficient (Markusen,
2006). Artiştii sunt întâlniţi, în numeroase cazuri, în zone abandonate sau afectate de
colapsul industrial, zone care în prezent sunt lipsite de un scop anume. Muncitorii
culturali de bază, după cum sunt numiţi artiştii, deseori îşi reinvestesc venitul în
sectorul de artă local. Ei investesc mai mult în capitalul uman şi pot mai uşor să treacă
dintr-un domeniu economic în altul. Mesajele artiştilor sunt de multe ori politice,
deci pot influenţa cu uşurinţă procesul politic prin întărirea vocii comunităţii. Munca
artiştilor poate revitaliza zonele disfuncţionale ale oraşelor şi poate atrage profit prin
turişti sau investitori.
Importanţa crescândă acordată culturii în planificarea urbană este vizibilă şi
pentru Greg Young (2008, pp. 1-27). Young consideră rolul culturii ca fiind esenţial
în protejarea societăţii civile şi în prevenirea pierderii specificului acesteia. Chiar şi
anumite instituţii internaţionale au devenit mai interesate de acest aspect începând cu
1990. Banca Mondială a adoptat cultura ca un instrument de îndeplinire a obiectivelor
integrate în strategiile sale. Iniţial, planificarea culturală a apărut datorită presiunilor
democratice asupra guvernelor cu privire la participarea cetăţenilor în procesul
decizional. Scopul planificării culturale a fost de a îmbunătăţii domeniul public şi
de a susţine iniţiativele de a întări comunităţile locale.
Un concept nou pe scena oraşelor creative este introdus de Richard Florida (apud
Castellón Jordan): „clasa creativă”. Această „clasă” este deschisă spre diferit, dispusă
să accepte diversitatea şi să încurajeze stiluri de viaţă alternative. „Clasa creativă”
preferă „cultura de nivel stradal” (cafenele, galerii, cântăreţi la colţ de stradă etc.) unde
este aproape imposibil de a diferenţia artiştii de public. În cadrul „clasei creative”
este adăpostit talentul sau, după spusele lui Florida, capitalul uman. Florida susţine
că dezvoltarea economică rezultă din modul de viaţă al „clasei creative” şi depinde
de „cei trei T” (Tehnologie, Talent, Toleranţă) pentru a reuşi.
„Bunurile culturale” şi „turismul cultural” sunt două concepte cheie rezultate în
urma avântului planificării urbane. UNESCO defineşte „bunurile culturale” precum
„acele bunuri consumate care propagă idei, simboluri şi modalităţi de a trăi” (Johnson,
2009, p. 8). Rolul acestor bunuri este unul extrem de complex în sensul în care
acestea informează şi întreţin buna dispoziţie şi, în acelaşi timp, ajută la construirea
identităţii colective şi influenţează practicile culturale. Sharon Zukin (apud Borer,

6
2006, pp. 173-197) vede cultura ca produse sau bunuri comerciale, chiar şi stiluri de
viaţă, care sunt determinate de statutul financiar. În viziunea acesteia, oraşele nu mai
sunt reprezentative pentru producţie ci mai degrabă pentru consum.
Turismul cultural (Huh, 2002) este descris precum dezvoltat din experienţele
trăite prin implicarea personală în artele vizuale, interpretări artistice şi festivaluri.
Comunitatea care aparţine turismului cultural este vizitată de cei din exteriorul ei
datorită interesului în istoria acesteia, a trecutului ştiinţific sau artistic. De asemenea,
astfel de comunităţi sunt considerate centre de atracţie datorită moştenirii şi a stilului
de viaţă pe care îl promovează, chiar şi la nivel de regiune, grup sau instituţie. Pentru
Borer (2006, pp. 173-197) turismul cultural poate fi un factor decisiv în dezvoltarea
memoriei colective. Memoria colectivă facilitează înţelegerea trecutului şi modul
în care trecutul influenţează acţiunile din prezent. Istoria şi comemorarea sunt cele
două surse ale memoriei colective, deoarece aceasta este o reprezentare a trecutului
prin dovezile istorice şi simbolismul comemorativ.

2.2. Arta publică şi oraşul

Spaţiul public poate fi definit din mai multe perspective (Bennett şi Butler, 2000,
pp. 19-26). În primul rând, spaţiul public poate fi văzut ca şi spaţiul care nu e privat.
Dacă public înseamnă doar a fi cu alţi oameni şi nu singur în mediul familial, adică a fi
social şi nu domestic, atunci public poate fi orice loc care nu aparţine sferei domestice.
În al doilea rând, public poate fi definit prin lipsa costului şi a constrângerilor, prin
capacitatea sa de a încuraja şi susţine dezbateri libere între sfere sociale diferite. În
cuvintele lui Louis Mumford (apud Shaftoe, p. 20), scopul spaţiilor publice dintr-
un oraş este de a „permite, chiar a încuraja, într-un număr considerabil de mare,
întâlnirile, întrevederile, provocările dintre persoane şi grupuri diferite, ca şi cum ar
fi o scenă pe care poate fi interpretată drama vieţii sociale, cu actori care, pe rând,
devin însuşi spectatori”. În al treilea rând, accesibilitatea este o calitate a democraţiei.
În tradiţia democratică vestică, public reprezintă tot ceea ce este bun înglobând
participarea, echitatea şi egalitatea.
Pentru Henry Shaftoe (2008, pp. 1-32) spaţiile publice sunt direct relaţionate cu
gradul de civilizaţie a comunităţii. Începând cu agora grecească, spaţiile publice au
avut o amprentă semnificativă în evoluţia societăţii şi a mediului urban civilizat.
Dacă oamenii se simt în siguranţă şi protejaţi în astfel de locuri, ca urmare, acestea
vor fi extrem de populate. Lipsa vizitatorilor poate indică faptul că acel loc nu este
sigur, deci se transformă într-un „spaţiu”. Shaftoe susţine în analiza sa ideea conform
căreia criminalitatea poate fi prevenită prin proiectarea corespunzătoare a mediului.
Autorităţiile publice pot reduce rata criminalităţii prin mijloace „hard” (securitate
fizică) sau „soft” (supraveghere naturală conform noii teorii urbaniste).
Încă din epoca medievală, arta a jucat un rol important în procesul de construire
a oraşelor (Mazzucotelli Salice, 2010). Operele de artă erau imaginea şi dovada celor
care au locuit înainte în oraş. Istoria şi vieţile oamenilor sunt iluminate prin artă.
Monumentele sunt considerate a fi expresii ale relaţiei dintre artă şi oraş, rareori
fiind folosite ca şi canale de răspândire a anumitor valori sau modalităţi de gândire.

7
 Dacă diversele forme ale artei determină obiectivele agendei de dezvoltare, admi-
nistraţia publică ar trebui să se asigure că aceşti factori sunt luaţi în considerare
în proiectarea şi implementarea de proiecte (Johnson, 2009, pp. 3-120). Din punct
de vedere economic, progresul nu trebuie să afecteze mediul, fie că vorbim de cel
fizic sau de cel social, dacă măsurile corespunzătoare unei dezvoltări durabile
sunt adoptate. Toţi cetăţenii, indiferent de categoria socială din care fac parte, ar
trebui să beneficieze în urma unei abordări de acest gen, nefiind condiţionată de
posibilităţi financiare considerabile, astfel anulând apariţia problemelor ce ţin de
echitate. Din perspectivă socială, justiţia şi interesul sunt bazele oraşului promovând
corectitudinea şi conştientizarea de către populaţie cu privire la servicii, oportunităţi
şi riscuri. Cultural, oraşul ar trebui să îşi concentreze atenţia asupra aspectelor unice
legate de identităţile sociale şi să le menţină deoarece reprezintă o resursă culturală
semnificativă. Mediul înconjurător trebuie luat în considerare la orice nivel, la fiecare
etapă, cu fiecare decizie luată pentru a nu periclita nevoile generaţiilor viitoare, în
ciuda potenţialelor profituri rapide din prezent.

2.3. Gentrificare şi cultură

În discuţiile despre cultură şi regenerare urbană, gentrificarea se dovedeşte a fi
un fenomen important. Sharon Zukin este unul dintre cei mai apreciaţi autori care
şi-au dedicat scrierile acestui subiect. Astfel, în cele ce urmează, vom expune ideile
principale regăsite în lucrarea acesteia, „Gentrificare: cultură şi capital în mediul
urban” (1987, pp. 129-147).
Începând cu 1960, fenomenul de gentrificare este considerat a fi prezent în zo-
nele sau cartierele dezafectate. Ruth Glass, geograf de origine engleză, elaborează
pentru prima dată conceptul de „gentrificare” atribuindu-l regenerării, renovării şi
îmbunătăţirii unor sectoare neglijate, cu poziţionare oarecum centrală, din Londra.
Gentrificarea poate fi definită precum convertirea zonelor marginale din punct de
vedere social sau cu rezidenţi reprezentând clasa muncitoare din oraş (în majoritatea
cazurilor este vorba de zona tradiţională denumită „centru”) în zone mai prospere,
regenerate economic. Un efect imediat al gentrificării este reabilitarea clădirilor în
stare avansată de deteriorare precum şi concentrarea a noi beneficii culturale în
mediul urban central.
Noi tipare rezidenţiale s-au dezvoltat după 1970 în SUA şi Europa de vest. Consi-
derabil capital a fost alocat reabilitării clădirilor în stare de degradare din apropierea
sectoarelor centrale de afaceri. Programele de acest gen au fost parţial finanţate de
autorităţile locale, parţial de pieţele private, şi parţial de oameni doritori de a depune
ei înşişi efortul fizic în atingerea scopului propus. În consecinţă, o nouă categorie
socială şi-a pus amprenta pe clădirile existente în zonele afectate reflectând stilul
lor de viaţă.
Apariţia fenomenului de gentrificare se datorează, în parte, şi abordării de „dezin-
dustrializare” care a îndreptat atenţia locurilor de muncă spre sectoarele cultural,
tehnic şi de servicii concentrate în centrul oraşului. Într-un astfel de scenariu, rolul
guvernului, fie de la nivel central, regional sau local, este esenţial în stabilirea valorii

8
culturale, economice şi sociale în mediul urban. Posibilitatea conflictelor datorate
legilor în vigoare, desemnarea sectoarelor istorice sau a evaluării proprietăţii trebuie
considerată în avans prin adoptarea de direcţii şi prerogative corespunzătoare.
În contextul zonelor centrale reabilitate ca urmare a fenomenului de gentrificare,
putem vorbi de trei categorii de oameni. În primul rând, este vorba de rezidenţii
acestor zone care fac parte, în marea majoritate a cazurilor, din clasa de jos, sau fac
parte dintr-o diferită comunitate etnică sau dintr-un grup de oameni în etate. Aceştia
sunt mai ezitanţi în faţa procesului de îmbunătăţire, mai ales dacă este întreprins
de noul val de gentrificare. Aceşti cetăţeni sunt afectaţi de creşterea costurilor de
închiriere şi sunt oarecum obligaţi a se muta la o distanţa mai mare faţă de centru.
A doua categorie de locuitori este înclinată spre restaurarea arhitecturii istorice. Cea
din urmă categorie, este reprezentată de cei care sunt nevoiţi să îşi închirieze spaţiul
datorită veniturilor mai scăzute şi a lipsei puterii de cumpărare.
Sharon Zukin (apud Juskowiak) a dezvoltat conceptul de „economie simbolică”
care poate fi caracterizată de combinarea artei şi a capitalului împreună cu elemente de
design, modă şi muncă. „Economia simbolică” se bazează pe gentrificarea culturală şi
gentrificarea serviciilor (colocvial numită „pacificare la un cappuccino”) responsabile
de crearea de noi peisaje culturale cu potenţial în generare de profit şi cultură publică
(cum sunt parcurile, muzeele, sectoarele artistice, restaurantele, cafenelele şi altele).
Relaţia dintre artişti şi fenomenul de gentrificare a fost evidenţiată pentru prima
dată de Rosalyn Deutsche şi Cara Gendel Ryan (1984, pp. 91-111). Interesul artiştilor
în aceste zone este susţinut de valoarea conferită clădirilor de către rezidenţii acestora
de o lungă perioadă de timp. Piaţa imobiliară a beneficiat de pe urma creşterii valorii
locuinţelor ca efect al „aurei boeme” şi a îmbunătăţirii estetice. Gentrificarea este
văzută precum transferului unui loc de la o clasa la alta, chiar dacă asta nu implică
întotdeauna şi schimbări fizice. Unul dintre dezavantajele fenomenului de gentrificare
este creşterea numărului de oameni fără locuinţe deoarece au fost „expulzaţi” din
cartierul lor sau zona în curs de dezvoltare.

2.4. Regenerare urbană şi cultură

Regenerarea urbană pentru statele dezvoltate sau în curs de dezvoltare a devenit
o necesitate datorită competiţiei puternice dintre oraşele lumii. Conform lui Darrin
Bayliss (2007, pp. 879-903), cultura poate fi folosită precum un instrument de succes
în procesul de regenerare urbană prin dobândirea unor avantaje noi, competitive,
care se bazează pe trăsăturile unice ale oraşului în cauză. Modul de viaţă susţinut
de oraş este cel mai mare bun şi, în acelaşi timp, cea mai valoroasă resursă de care
oraşul poate dispune, şi care poate fi explorată spre îmbunătăţirea stării curente.
Susţinerea şi încurajarea antreprenoriatului este o direcţie care poate fi adoptată
în procesul de regenerare urbană bazat pe cultură dat fiind faptul că antreprenorii
promovează invovaţia şi pot contribui, prin ideile lor, la revitalizarea oraşului. Mai
mult, activităţile culturale care implică participarea, la nivel local, a cetăţenilor este
o strategie alternativă a dezvoltării culturale care poate constitui pilonii de rezistenţă

9
ai proiectelor de anvergură desfăşurate la o scală mai mare. Astfel de activiţăţi caută
să îmbunătăţească starea fizică şi de spirit a celor implicaţi, facându-i mai conştienţi
şi pricepuţi în situaţii care îi afectează în mod direct.
Claire Colomb (2010, pp. 77-98) vobeşte despre o nouă tendinţă a oraşelor europene
în a dezvolta o infrastructură culturală la scală mare, nu doar pentru a deveni mai
competitive pe piaţa globală dar şi pentru întărirea procesului de regenerare urbană
şi dezvoltarea economică la nivel local. Colomb introduce un nou concept în sfera
regenerării urbane care are cultura drept componentă cheie. Este vorba despre efectul
trickle-down care, în economia neo-clasică, este construit conform asumpţiei că
augmentarea avuţiei şi creşterea economică pentru cei bogaţi o să prezinte beneficii
şi pentru cei săraci printr-un proces de filtrare a avuţiei spre cetăţenii cu venituri mici.
În contextul regenerării urbane, acest efect este văzut precum mecanismul setat şi
promovat de către autorităţile publice locale pentru a se asigura că nu doar cei înstăriţi
pot beneficia de investiţiile culturale, ci şi grupurile marginalizate şi vulnerabile.
Pentru Claire Colomb există cel puţin trei rezultate pozitive ale introducerii cul-
turii în procesul de regenerare urbană precum un factor decisiv. Primul rezultat ar
reprezenta folosirea la capacitate maximă a resurselor culturale deja identificate în
promovarea oraşului, prin propriile strategii de marketing, pe piaţa naţională şi pe
cea globală. Beneficii financiare pot fi obţinute şi din vânzarea produselor industriilor
creative localizate în „sectoarele creative”. În cele din urmă, oraşul poate câştiga
considerabil din contribuţia culturii la coeziunea socială şi identitatea urbană.
Design-ul urban (Wansborough şi Mageean, 2000, pp. 181-197) trebuie conectat cu
regenerarea urbană şi cultura deoarece facilitează accesul la infrastructura necesară
pentru antreprenori, mai ales în cazul oraşelor post-socialiste. Prin alăturarea acestor
trei elemente pot lua naştere sectoarele culturale. Un sector cultural este definit
precum o zonă clar delimitată care este reprezentată de o concentraţie înaltă de
facilităţi culturale prin comparaţie cu alte zone din interiorul oraşului. Locaţia unui
sector cultural este de regulă în perimetrul central al oraşului, adiacent unor spaţii
comerciale importante. Arta publică şi integrarea acesteia în mediul deja construit
stau la baza sectorului cultural.

2.5. Uniunea Europeană şi regenerarea urbană prin cultură

După Oliver Sykes (2011, pp. 1-12), prin Tratatul de la Maastricht este recunoscut
oficial rolul culturii în procesul de integrare europeană. În cadrul politicii culturale
europene, se admite faptul că valoarea şi caracteristica cheie a culturii europene
este însăşi diversitatea. Scopul politicii culturale a UE este de a încuraja cooperarea
culturală între statele memebre şi de a sprijinii acţiunile statelor şi regiunilor în acord
cu principiul subsidiarităţii. Pe scurt, se doreşte prin politica culturală a se respecta
şi proteja diversitatea naţională şi regională, dar şi de a se promova patrimoniul
cultural comun.
În 2007 a fost semnată Carta de la Leipzig pentru oraşe europene durabile (Minis-
terul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, 2007). Acestă Cartă evidenţiază

10
alternative durabile în regenerarea mediului urban şi promovează folosirea unei
abordări integrate în conceptualizarea politicilor urbane de dezvoltare. Carta proclamă,
de asemenea, un set de obiective care trebuie atinse de către autorităţi atunci când
sunt întreprinse proiecte de regenerare urbană, după cum urmează:
– atenţie considerabilă asupra zonelor dezafectate;
– reabilitarea mediului înconjurător precum şi a celor economic şi social;
– construirea de spaţii publice care răspund nevoilor oamenilor;
– implicarea populaţiei la nivel decizional şi formularea politicilor astfel încât să
promoveze inovaţia şi practicile durabile.

2.6. Regenerare urbană în România

Precum este susţinut şi în documentul „O şansă pentru oraşul tău!” (Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, 2007), oraşele româneşti, indiferent de
mărimea acestora, trebuie să îşi concentreze eforturile spre reabilitarea zonelor istorice
deoarece acestea reprezintă patrimoniul istoric şi cultural. Mai mult, îmbunătăţirea
stării zonelor rezidenţiale (cu atenţie deosebită asupra cartierelor de blocuri) trebuie
întreprinsă concomitent cu recondiţionarea spaţiilor publice, cum ar fi pieţele,
parcurile, elementele de mobilier urban, şi altele de acest gen. Pentru un rezultat
pozitiv, infrastructura urbană trebuie de asemenea modernizată, conform standardelor
europene.
Pentru atingerea acestor obiective, abordarea tradiţională de planificare urbană
trebuie înlocuită de una integrată care conştientizează importanţa mai multor factori şi
actori pe scena urbană. Sarcina guvernului naţional este de a se asigura de respectarea
acestor obiective prin iniţiativele locale şi să încurajeze autorităţile locale prin oferirea
unui mecanism mai eficient de planificare urbană, din punct de vedere legislativ,
precum şi fondurile necesare.
Regenerarea urbană din România trebuie să atingă anumite domenii care au nevoie
de intervenţie, cum ar fi: transportul şi accesibilitatea, accesul la servicii, mediul
natural şi cel construit, cultura şi identitatea locală, marketingul urban (potenţialul
urban şi imaginea oraşului). Pentru a întreprinde astfel de măsuri, este necesară
susţinerea inovaţiei prin creşterea gradului de antreprenoriat şi prin îmbunătăţirea
economiei.
Oraşele trebuie să dezvolte parteneriate între ele şi trebuie să îşi dezvolte într-un
mod eficient relaţia cu aşezările rurale. De asemenea, oraşele trebuie să îşi construiască
infrastructura corespunzătoare pe termen lung pentru promovarea dezvoltării
economice durabile prin implicarea sectorului privat şi a celui non-guvernamental,
şi prin construirea unor legături mai puternice cu autorităţile de la nivel regional şi
central. Făcând parte din reţele urbane internaţionale, oraşele româneşti pot beneficia
de bunele practici ale altor oraşe din alte state şi pot să îşi modeleze politicile de
regenerare urmând exemplul acestora. În plus, dacă proiectele oraşelor româneşti sunt
încununate de succes, pot, la rândul lor, servi drept exemplu pentru alte localităţi.

11
3. Studiu de caz – Cluj-Napoca (percepţia oamenilor tineri cu privire
la evenimentele culturale organizate în centrul oraşului Cluj-Napoca)
Cluj-Napoca este un oraş caracterizat de multiculturalism fiind supus numeroaselor
influenţe care au dictat forma actuală a oraşului. După cum este stabilit în „Strategia
de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca” (2006), rolul culturii în procesele de
dezvoltare urbană este conştientizat şi se doreşte o abordare asemănătoare cu cea
a strategiilor de dezvoltare a oraşelor lumii. Este necesar să evidenţiem şi intenţia
autorităţilor locale de a candida pentru titlul de Capitală Culturală European pentru
anul 2020. Astfel, cultura este definită ca unul dintre cele mai imperioase obiective
care trebuie atinse şi susţinute. Cluj-Napoca a căutat să îşi dezvolte propria strategie
în domeniul culturii pentru întărirea calităţii actului cultural. S-a dorit reînnoirea
oraşului atât la nivel regional cât şi naţional precum o comunitate care îmbrăţişează
cultura şi care doreşte să o dezvolte în continuare.
Un set de directive strategice a fost dezvoltat pentru a facilita îndeplinirea obiec-
tivelor:
– asigurarea spaţiului necesar pentru activitatea culturală a instituţiilor şi organi-
zaţiilor culturale;
– augmentarea vieţii culturale a oraşului: creşterea cererii şi ofertei de bunuri cul-
turale;
– creşterea durabilităţii instituţiilor culturale;
– concentrarea asupra dezvoltării de contracte de parteneriat între artişti, afaceri
culturale, mediul academic şi administraţia publică locală;
– adoptarea de politici culturale comunitare.
În cele ce urmează, ne vom concentra asupra percepţiei tinerilor din Cluj-Napoca
asupra evenimentelor culturale organizate în zona centrală. O serie de întrebări de
cercetare au fost construite pentru încadrarea analizei. Întrebări de cercetare precum:
Cum folosesc oamenii, în special tinerii, centrul oraşului?, Care este părerea tinerilor
cu privire la evenimentele culturale organizate în centrul oraşului?, şi Cum ar schimba
tinerii aspectul cultural al centrului oraşului? sunt urmărite pentru a primi răspuns.
Pentru a descoperi percepţiile, credinţele şi consideraţiile tinerilor cu privire la acest
subiect, focus grupul, ca metodă de cercetare calitativă a fost întreprins, pentru a avea
un contact direct cu subiecţii.

Focus grup
Focus grupul este o metodă calitativă de cercetare care evidenţiază o descriere
comprehensivă despre părerile cetăţenilor cu privire la un anumit subiect, în cazul
nostru, regenerare urbană prin mijloace culturale. Această metodă s-a dovedit eficientă
pentru captarea răspunsurilor în ciuda faptului că interesul şi atenţia subiecţilor,
într-o oarecare măsură, nu au fost la acelaşi nivel la început şi spre final.
Scopul acestei sesiuni a fost de a descoperi ce înseamnă cultura pentru participanţi
şi cum poate fi îmbunătăţită situaţia curentă prin intermediul acesteia. Focus grupul
a fost organizat în 8 iunie 2011, începând cu ora 1900. Întrebările au adresat iniţial

12
chestiuni mai generale ale cercetării după care s-a continuat spre chestiuni mai
specifice, precum evenimente culturale la care au participat recent sau recomandări.
Doar tineri cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani au fost prezenţi la focus grup.
Această alegere a fost făcută după consultarea literaturii de specialitate în care tinerii
sunt descrişi precum cele mai valoroase resurse cu privire la inovaţie şi spiritualitate
atunci când vorbim despre schimbare. În consecinţă, zece persoane au participat
la focus grup, cinci de sex feminin şi cinci de sex masculin. S-a încercat invitarea
participanţilor din medii diferite pentru a avea o imagine mai largă asupra subiectului.
Discuţia a fost înregistrată în totalitate iar notiţe au fost luate pentru a asigura păstrarea
informaţiei.
Întrebările din cadul focus grupului vor fi integrate în text după cum urmează, cu
unele răspunsuri şi analiza acestora.

Cum delimitaţi centrul oraşului?

Majoritatea respondenţilor au mărturisit că ceea ce înseamnă centrul oraşului
Cluj-Napoca este cuprins între anumite străzi (bine cunoscute). Pentru un participant,
centrul oraşului înseamnă o piaţă centrală şi anumite străzi adiacente care delimitează
centrul în lungime şi în lăţime. Pentru un alt participant, centrul oraşului însemnă
doar tranzitul zilnic spre şcoală.
Dintr-un alt punct de vedere, centrul oraşului este definit precum staţiile de
autobuz sau troleu şi liniile aferente care sunt în mod regulat folosite pentru a ajunge
dintr-un loc în altul. O studentă în vârstă de 22 de ani a susţinut faptul că pentru ea
centrul este tot ceea ce e vechi şi nu poate fi asociat tiparului impus de blocurile de
apartamente. Pentru un alt participant, centrul este încadrat de linia clădirilor istorice,
implicit a instituţiilor culturale.
Centrul oraşului este de asemenea „cam tot spaţiul în care densitatea de locuri
publice e mai mare decât în restul [oraşului] pentru că aşa un mic centru e şi în Mărăşti
la Piaţa Mărăşti dar nu o să fie Teatru sau altceva” (student, sex masculin, 24 de ani).

În viziunea voastră, care credeţi că este rolul centrului oraşului?

Centrul oraşului este văzut de trei dintre participanţi precum o diversitate de locuri
publice cu trăsături culturale şi recreaţionale, un loc unde ar trebui să fie prezente
servicii care să susţină aceste funcţii, cum ar fi, mai puţin trafic şi mai multe cafenele
şi restaurante.
Pentru un participant, centrul este zona prin care trebuie să treci, fie că îţi doreşti
asta sau nu, şi este un loc unde au loc cele mai multe ambuteiaje în trafic.
Două păreri contrare au rezultat din discuţie, deoarece pentru un subiect centrul
oraşului înseamnă „rădăcinile, înseamnă istoric şi înseamnă imagine, viaţă, viaţă
socială-întâlniri, cultură” (student, sex masculin, 24 de ani) iar pentru alt participant
centrul nu are o însemnătate deosebită fiindcă „centru e de când s-a inventat oraşul sau
s-a format oraşul deci cred ca noi îi atribuim tot felul de semnificaţii şi, în principal,
având în vedere că acolo s-au aglomerat toate instituţiile astea mai culturale să le zic

13
aşa; cum ar fi Biblioteca Central Universitară, Teatrul şi Casa de Cultură a Studenţilor”
(student, sex feminin, 22 de ani).

În mod normal, de ce vizitaţi centrul oraşului şi cât de des?

Frecvenţa cu care participanţii merg în centrul oraşului depinde, în majoritatea
cazurilor, de activităţile lor zilnice şi de distanţa faţă de centru a locuinţei lor. Deoarece
centrul este o zonă de tranzit pentru cel puţin trei subiecţi, acesta trebuie parcurs din
nevoie şi mai puţin din plăcere. Doar 10% din vizite sunt din plăcere, după spusele
unui participant (student, sex masculin, 23 de ani), doar când este vorba de ocazii
deosebite.
Totuşi, au existat şi opinii mai „pozitive” cu privire la centrul oraşului. Pentru un alt
participant, centrul oraşului se prezintă drept locul unde sunt organizate evenimente
interesante şi unde sunt covrigării bune, fiind şi un loc potrivit pentru destindere prin
plimbare atunci când nu sunt evenimente. Un student de sex masculin a declarat că
mâncarea (în special fast-food), în afară de şcoală şi târgurile de meşteşugari, este
unul dintre motivele pentru care vizitează centrul. Exceptând diversitatea oferită de
centrul oraşului cu privire la locurile unde se poate servi o masă, pentru un alt subiect,
centrul oraşului este locul unde merge pentru a socializa, pentru a merge la cinema,
pentru a cumpăra cărţi, şi în vizită la rude, încât „majoritatea lucrurilor [când ies din
casă] le fac în centru” (liber profesionist, sex feminin, 26 de ani).
După cum rezultă din răspunsul care urmează, centrul oraşului are două roluri
esenţiale: „Vizitez centrul cel puţin de două ori pe saptămână. În primul rând pentru a
socializa, participând la diferite activităţi culturale sau altfel de activităţi. În al doilea
rând, merg în centru pentru scopuri mai puţin nobile, de exemplu a-mi plăti diferite
cheltuieli şi aşa mai departe. Şi asta-i centru!”(arheolog, sex masculin, 30 de ani).

Care este modalitatea de deplasare şi cam cât timp petreceţi în centrul oraşului?
Majoritatea participanţilor (6) merg spre centru pe jos. Acest fapt se datorează, în
mare parte, accesibilităţii faţă de centrul oraşului deoarece, pentru cei care locuiesc
la o distanţă considerabilă faţă de centrul oraşului mersul pe jos nu reprezintă o
variantă viabilă.
Cu privire la frecvenţa vizitelor pe săptămână, şase subiecţi au susţinut că vizitează
centrul oraşului de mai mult de două ori pe săptămână, doi au declarat că vizitează
centrul de două ori pe săptămână, unul doar o dată, iar vizitele unui alt participant
sunt reduse la nici măcar o dată pe săptămână.
Patru dintre subiecţi petrec mai mult de două ore în centrul oraşului. Pentru doi
dintre participanţi centrul oraşului nu reprezintă o atracţie sau un loc prielnic de
socializare, astfel vizitele lor se limitează doar la timpul de tranzitare spre o destinaţie
diferită.
În ceea ce priveşte timpul petrecut în centrul oraşului, patru din zece participanţi
au declarat că durata vizitelor este de mai mult de două ore. Doar doi subiecţi petrec
mai puţin de o oră în centrul oraşului, pe când doar unul dintre ei petrece în medie
aproximativ o oră atunci când vizitează centrul oraşului.

14
 După cum s-a putut observa, subiecţii care vizitează centrul oraşului de mai mult de
două ori pe săptămână sunt acei care se deplasează pe jos şi au vizite mai îndelungate.
Tranzitul este, în majoritatea cazurilor, făcut pe jos dar şi cu autobuzul (de către cei
care exclusiv tranzitează prin centru) sau cu maşina (personală sau cu taxi).

Când a avut loc ultima vizită în centrul oraşului şi care a fost motivul acesteia?
– „La o proiecţie de film, săptămâna trecută.” (student, sex masculin, 24 de ani)
– „Am fost ieri să o vizitez pe bunica mea.” (liber profesionist, sex feminin, 26 de ani)
– „Ieri seară am fost când eram în drum spre ceva. Deci îmi era în drum. (student,
sex feminin, 23 de ani)
– „Din nevoie astăzi, din plăcere săptămâna trecută.” (student, sex masculin, 23
de ani)
– „Azi BCU şi Institutul de Psihologie.” (student, sex feminin, 22 de ani)
– „Ieri, pentru o degustare cu prietenii.” (arheolog, sex masculin, 30 de ani)
– „Astăzi, la o cofetărie.” (student, sex feminin, 24 de ani)
– „În prima sau a doua zi de TIFF, la o plimbare. ”(student, sex masculin, 27 de ani)
După cum reiese din răspunsurile de mai sus, atunci când se vorbeşte despre
ultima vizită în centrul oraşului, răspunsurile se află în proximitate temporală cu
momentul vorbirii. Evenimentele culturale nu au reprezentat atracţia principală a
subiecţilor spre centrul oraşului, mai mult, activităţiile legate de educaţie sau locul
de muncă au predominat. În anumite cazuri, aspectele sociale au fost determinante
în planificarea unei vizite în centrul oraşului.

Care este motivaţia care se ascunde în spatele deciziei de a merge la cumpărături, de

a participa la evenimente culturale sau pur şi simplu de a vă petrece timpul liber în
alte locaţii decât centrul oraşului?
După cum este expus de către subiecţi, oamenii nu aleg centrul oraşului pentru
a-şi face cumpărăturile deoarece oferta este foarte scăzută în comparaţie cu cea a
centrelor comerciale de la periferia oraşelor. De asemenea, preţurile sunt mai crescute
în centrul oraşului datorită lipsei unei concurenţe reale, produsele nu prezintă acelaşi
nivel de calitate ca şi cele din centrele comerciale, iar, în anumite cazuri, acest fapt se
datorează pur şi simplu distanţei mai mici a locuinţei lor faţă de centrele comerciale
în comparaţie cu centrul oraşului. Centrele comerciale sau supermarketurile sunt mai
aproape de locuinţa lor, produsele sunt mai variate, preţurile sunt mai scăzute, şi au
avantajul de a găzdui magazine cu diverse utilităţi, astfel poti găsi tot ce ai nevoie în
acelaşi loc. Centrele comerciale câştigă mai mult public şi cu privire la restaurante.
După cum a declarat un participant, „majoritatea restaurantelor [din central oraşului]
mi se par foarte fancy, aşa foarte chic. Inaccesibile!” (student, sex feminin, 22 de ani).
Atunci când vine vorba de activităţi de relaxare, pentru un subiect centrul oraşului
nu este o alternativă prielnică datorită lipsei spaţiilor verzi, în comparaţie cu alte
zone ale oraşului. Cu excepţia Parcului Central (care pentru unii participanţi, nu
face parte din centrul oraşului), este dificil a menţiona alte spaţii care împărtăşesc
„eticheta verde”.

15
Ce anume înţelegeţi prin evenimente culturale?
În mod general s-a decis asupra faptului că festivalurile, proiecţiile (de filme, poze
etc.) în aer liber, concertele, târgurile de carte, piesele de teatru, teatrul de păpuşi,
şi chiar întrunirile spontane în care se cântă la chitară sau la un alt instrument,
fac parte din categoria evenimentelor culturale. Chiar şi activităţi mai serioase,
precum conferinţe sau dezbateri sau chiar şi activităţi îndreptate spre conştientizarea
populaţiei, implică şi un anumit grad de destidere, de relaxare.

Ce evenimente sau activităţi culturale v-ar atrage spre centrul oraşului?

Pentru subiecţii noştrii, mai multe reprezentaţii artistice ar fi apreciate. Sculpturi,
picturi, poze, şi tot ce mai este inclus în categoria de arte vizule, pot atrage mai mulţi
locuitori ai oraşului spre zona centrală a acestuia.
Pentru un respondent, reprezentaţii stradale care nu implică o scenă sau lumini
sunt considerate evenimente culturale care sunt la dispoziţia tuturor şi care ar putea
antrena, la rândul lor, la implicarea personală în dezvoltarea acestora.
Unul dintre subiecţi ar dori să vadă mai mulţi artişti locali sau meşteşugari lucrând,
arătând publicului care este procesul de creare al obiectele care sunt puse în vânzare.
Asta ar ridica interesul cetăţenilor spre astfel de meşteşuguri precum şi a gradului de
apreciere a obiceiurilor locale.

Cunoaşteti evenimente culturale organizate recent în centrul oraşului? Ce rol credeţi

că are primăria în organizarea şi finanţarea acestora sau ce alţi actori consideraţi că
sunt implicaţi în acest demers?
Datorită faptului că focus-grupul a avut loc în aceeaşi săptămânâ în care a avut
loc Festivalul Internaţional de Film Transilvania (2011), s-au aşteptat din partea
participanţilor exemple care să aibă de-a face cu acest festival.
În ciuda acestui fapt, şi alte evenimente culturale au fost menţionate, precum
concertele din Piaţa Unirii cu ocazia Zilelor Cluj-Napoca, sau Zilele Arhitecturii
în cadrul cărora construcţii din lemn au fost plasate în diverse părţi ale centrului
oraşului.
După un respondent, Primăria ar putea facilita accesul asociaţiilor şi al organizaţiilor
în cadrul vieţii culturale a oraşului prin punerea la dispoziţie a unor spaţii sau oferirea
de sprijin logistic. Primăria mai poate oferi o desfăşurare a evenimentelor în siguranţă
prin prezenţa Poliţiei Comunitare.
Traficul este o chestiune importantă care trebuie considerată atunci când astfel
de evenimente sunt organizate. Este considerată, aproape în unanimitate, necesară
devierea traficului spre alte rute pentru eliberarea centrului oraşului.

Ce recomandări aţi avea pentru creşterea atractivităţii centrului ca locaţie potrivită

pentru astfel de evenimente?
Exemplul de succes al altui oraş, Baia Mare, este adus în discuţie de către unul
dintre subiecţi. Acest model cuprinde două centre diferite, centrul vechi, tradiţional
şi cel nou. Cel tradiţional include clădirile vechi şi instituţiile culturale, pe când cel

16
nou este caracterizat de clădiri destinate afacerilor şi investiţiilor de acest gen. Acest
model, aplicat la oraşul Cluj-Napoca, poate ajuta la decongestionarea traficului din
centrul tradiţional oferindu-i o mai largă varietate de posibilităţi cu privire la utilitatea
acestuia.
Un alt răspuns în această privinţă susţine prevenirea traficului pe durata eveni-
mentelor culturale din centrul oraşului. Atmosfera per general este mai destinsă,
oamenii se simt mai comfortabil şi mai relaxaţi, implicit mai dornici de a petrece
timp în centrul oraşului.

Care este părerea voastră cu privire la arta neconvenţională?

Nici unul dintre subiecţi nu s-a declarat a fi împotriva acestei forme de artă, însă
nu au existat numeroase sugestii cu privire la acest subiect.
Proiecţiile de filme şi imagini sunt apreciate şi dorite în continuare, precum şi un
nou tip modern de graffiti din sfera engleză, susţinut de artistul Bansky. Se doreşte
promovarea acestei forme de artă în peisajul urban fără afectarea unor clădiri sau
locaţii cu deosebită însemnătate istorică.
Unul dintre participanţi oferă exemplul clădirilor din cartierul boem Skadarlija,
Belgrad: „Boemii oraşului Belgrad au o stradă a lor, strada aparţinea unui cartier foarte
frumos, istoric, dar comuniştii au dărâmat tot ce exista şi au făcut nişte clădiri urâte.
Toţi artiştii s-au adunat şi au pictat pereţii acestor clădiri la fel cum a fost cartierul.
Aşa picturi tridimensionale încât ai impresia că clădirea care e pictată chiar există.”
(arheolog, sex masculin, 30 de ani)
Acest exemplu poate fi adaptat la Cluj-Napoca în cazul clădirilor afectate de
ideologia comunistă sau pur şi simplu pentru a reda din frumuseţea trecută a unor
clădiri degradate datorită neglijenţei relativ recente.

Cât de des mergeţi la evenimente culturale organizate în centrul oraşului?

Patru dintre participanţi participă la evenimente culturale organizate în centrul
oraşului de două sau de trei ori pe lună. Totul depinde, după cum este evidenţiat de
unul dintre participanţi, de costul acestor evenimente şi mai ales dacă sunt organizate
sau nu. Iarna sunt considerabil mai puţine evenimente culturale organizate comparabil
cu celelalte anotimpuri când condiţiile meteo sunt mai prielnice.
Pentru doi subiecţi centrul oraşului este un bun loc de socializare, chiar dacă
evenimentul este organizat într-un spaţiu închis. Aceştia aleg să participe la evenimente
culturale de trei sau patru ori pe lună.

Cum vă informaţi cu privire la evenimentele culturale din centrul oraşului şi care ar

fi sugestiile voastre spre îmbunătăţirea accesului la informaţiile de acest gen?
Pentru cei care locuiesc aproape de centrul oraşului (receptori pasivi), informaţia
este extrem de accesibilă fără ca un efort considerabil să fie depus. La polul opus,
pentru cei care locuiesc la o distanţă considerabilă de centrul oraşului, informaţia
nu este întotdeauna la îndemână.

17
 Mijloacele de răspândire a informaţiei, pentru subiecţi, trebuie să fie adaptate la
grupul ţintă. Posterele şi flyerele informative sunt eficiente pentru cei tineri în a le
atrage atenţia, la fel şi prin intermediul reţelelor de socializare. Dacă grupul ţintă
este alcătuit de persoane în etate, atunci s-a sugerat ca promovarea evenimentelor
să fie facută pe undele radiofonice (radio stradal precum şi posturile locale), afişe
pe ferestrele autobuzelor (fiind mijloacele de transport în comun cele mai uzuale
pentru cei vârstnici), precum şi articole în presa locală sau reportaje ale posturilor
locale de televiziune.

Care ar fi zonele în care aţi muta anumite activităţi din centrul oraşului?
Una dintre sugestii a fost mutarea concertelor cu public numeros spre zone care
dispun de mai mult spaţiu, cum ar fi zona în care este poziţionat stadionul în proces
de construire. Spaţiul este mai mare şi în plus, are avantajul proximităţii faţă de
centrul oraşului.
Pentru un alt participant, Piaţa Mihai Viteazu este o opţiune viabilă. În ciuda
faptului că este o piaţă mai mică, are avantajului de a nu fi extrem de populată. Mai
mult, ar revitaliza puţin şi această zonă care nu este neapărat în centrul oraşului.

Alte sugestii şi recomandări

– „Ce-ar fi dacă am da mână liberă artiştilor asupra clădirilor dărăpanate, să le împo-
dobească puţin, să aducă ceva nou.” (student, sex masculin, 24 de ani)
– „Nu sunt de acord cu închiderea traficului. Trebuie să ne asumăm timpurile în
care trăim şi asta e un vis, nu e o soluţie. Nu ai cum să închizi centrul. N-aş fi zis
asta probabil dacă acum două saptămani, când am vrut să plec din Cluj, nu aş fi
făcut strada Avram Iancu într-o oră. Mi-a plăcut mult ce s-a zis în legătură cu arta
populară şi produsele tradiţionale şi bio, şi zic că sunt destule străzi pietonale
unde s-ar putea desfăşura astfel de evenimente. Mi-ar plăcea un festival de teatru
mai cunoscut, mai bine promovat.” (student, sex masculin, 24 de ani)
– „Să avem şi noi un festival de jazz. Săptămâna asta tot vedem chestii fiindcă e
TIFF-ul dar după aceea o sa moară brusc oraşul, mai ales că pleacă studenţii, o
să fie deprimant de-a dreptul şi nu o să mai fie nici activităţi.” (liber profesionist,
sex feminin, 26 de ani)

4. Concluzii
Curentul de regenerare urbană prin cultură este prezent în anumite state dezvoltate
încă din 1970. Cetăţenii şi guvernele lor au devenit mai conştienţi de efectele revoluţiei
industriale asupra mediului, atât cel fizic cât şi cel social. Valorile au început să se
schimbe şi, din punct de vedere public, erau considerate ca elemente cheie în procesul
decizional şi în dezvoltarea politicilor publice. Competiţii internaţionale între oraşe
pentru resurse intangibile s-au dovedit a fi decisive în abordarea municipalităţiilor
cu privire la politicile menite a îmbunătăţi starea curentă în care se găseau oraşele.
Prin studiul de caz „Percepţia oamenilor tineri cu privire la evenimentele culturale
organizate în centrul oraşului Cluj-Napoca” s-a dorit a demonstra că oamenii tineri

18
sunt mai predispuşi să viziteze centrul oraşului Cluj-Napoca atunci când sunt
organizate evenimente culturale. În cadrul focus-grupului, participanţii au susţinut
că centrul oraşului este în principal o zonă de tranzit. Situaţia este diferită atunci
când sunt organizate evenimente culturale care corespund intereselor lor. Într-un
astfel de scenariu, frecvenţa vizitelor este mai crescută, precum şi timpul petrecut
în centrul oraşului.
Municipalitatea Cluj-Napoca poate folosi regenerarea urbană prin cultură pentru
revitalizarea din punct de vedere economic a centrului oraşului. Astfel, producţia
de „bunuri culturale” poate influenţa pozitiv alte tipuri de bunuri sau industrii
conducând chiar şi la dezvoltarea unora noi care răspund la nevoile cetăţenilor. Dacă
o politică de regenerare urbană prin artă este considerată, autorităţile publice locale
pot împrumuta elemente de succes din politicile altor oraşe reprezentative pentru un
astfel de program. Stabilirea limitelor cu privire la serviciile pe care centrul oraşului
le poate pune la dispoziţia cetăţenilor, este un bun pas de început.
Poate fi concluzionat faptul că oamenii tineri trebuie consideraţi într-un proces
de planificare culturală deoarece ei reprezintă un grup activ pe scena urbană cu
nenumărare resurse, mai exact, idei creative.

Bibliografie
1. Bayliss, D., „The Rise of the Creative City: Culture and Creativity in Copenhagen”,
2007, European Planning Studies, vol. 15, nr. 7, pp. 879-903.
2. Bennett, S. şi Butler, J. (eds.), Advances in Art and Urban Futures, vol. I – Locality,
Regeneration and Divers[c]ities, Bristol: Intellect Books, 2000.
3. Borer, M.I., „The Location of Culture: The Urban Culturalist Perspective”, 2006,
City & Community, vol. 5, nr. 2, pp. 173-197.
4. Castellón Jordan, M.A., „Presenting a Special First Thursday ARTWalk in the
University Art Community as a Bridge Between the University and the Downtown
Community Art Scene”, martie 2006, Universitatea din Oregon, [Online] disponi-
bil la adresa http://pages.uoregon.edu/mjordan/Abstract%20for%20Presenting%20
a%20Special%20FTAW%20in%20the%20University%20Community.pdf, accesat
la data de 14 mai 2011.
5. Colomb, C., „Culture in the City, Culture for the City? The Political Construction
of the Trickle-Down in Cultural Regeneration Strategies in Roubaix, France”,
2010, Town Planning Review, vol. 82, nr. 1, pp. 77-98.
6. Deutsche, R. şi Gendel Ryan, C., „The Fine Art of Gentrification”, 1984, October,
vol. 31, pp. 91-111, [Online] disponibil la adresa http://friklasse.dk/files/Fine%20
Art%20of%20Gentrification.pdf, accesat la data de 15 mai 2011.
7. García, B., „Urban Regeneration, Arts Programming and Major Events. Glasgow
1990, Sydney 2000 and Barcelona 2004”, 2004, International Journal of Cultural
Policy, vol. 10, nr. 1, pp. 103-118, [online] disponibil la adresa http://web.ebsco-
host.com/ehost/pdfviewer/pdfviewer?sid=0dd043ba-14a4-491e-bf2e-23cc62df8e
e8%40sessionmgr15&vid=2&hid=8, accesat la data de 28 mai 2011.

19
8. Huh, J., „Tourist Satisfaction with Cultural/Heritage Sites: The Virginia Historic
Triangle”, martie 2002, Blacksburg Virginia, [Online] disponibil la adresa http://
scholar.lib.vt.edu/theses/available/etd-05142002-171010/unrestricted/Thesis.pdf,
accesat la data de 14 mai 2011.
9. Juskowiak, P., „Gentrification, Art and Creative Sabotage in Poznan and War-
saw”, [Online] disponibil la adresa http://www.inter-disciplinary.net/wp-content/
uploads/2011/02/juskowiakupaper.pdf, accesat la data de 14 mai 2011.
10. Johnson, L.C., Cultural Capitals-Revaluing the Arts. Remaking Urban Spaces, Bur-
lington, VT: Ashgate Publishing Limited, 2009.
11. Markusen, A., „Cultural Planning and the Creative City”, 2006, Ft. Worth, Texas,
[Online] disponibil la adresa http://www.hhh.umn.edu/img/assets/6158/271Plan
ningCulturalSpace.pdf, accesat la data de 14 mai 2011.
12. Mazzucotelli Salice, S., „The Place of Public Art in Social Change”, octom-
brie 2010, Universià Cattolica del Sacro Cuore, Departamentul de sociologie,
Milano-Italia, [Online] disponibil la adresa http://papers.ssrn.com/sol3/papers.
cfm?abstract_id=1692696, accesat la data de 11 iunie 2011.
13. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Guvernul României, „O
şansă pentru oraşul tău!” – Ghid informativ privind regenerarea urbană (princi-
pii şi practici europene), 2007, Bucureşti, [Online] disponibil la adresa http://
www.mdrl.ro/_documente/publicatii/2007/Brosura%20Ghid%20informativ%20
privind%20Regenerarea%20Urbana%20-%20principii%20si%20practici%20
europene.pdf, accesat la data de 14 mai 2011.
14. Primăria Cluj-Napoca, „Strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca”, 6
decembrie 2006, [Online] disponibil la adresa http://www.primariaclujnapoca.
ro/doc/strategie/Strategia_Municipiului_Cluj_Napoca.pdf, accesat la data de 9
noiembrie 2011.
15. Ragab, T.S., „The Crisis of Cultural Identify in Rehabilitating Historic Beirut-
Downtown”, 2011, Cities, vol. 28, nr. 1, pp. 107-114.
16. Shaftoe, H., Convivial Urban Spaces, London: Earthscan, 2008.
17. Stevenson, D., Cities and Urban Cultures, Maidenhead: Open University Press,
2003.
18. Young, G., Reshaping Planning with Culture, Aldershot: Ashgate, 2008.
19. Zukin, S., „Gentrification: Culture and Capital in the Urban Core”, 1987, Annual
Reviews of Sociology, nr. 13, pp. 129-147.

20