MODA ÎN ANTICHITATE

Detaliile despre cum obisnuiau oamenii sa se imbrace la inceputuri, nu sunt intotdeauna la indemana noastra. Nu orice
civilizatie a lasat istoriei toate elementele care au compus-o. Perenitatea unei civilizatii depinde de cat de avansata a
fost aceasta si desigur, depinde de modul acesteia de exprimare: sculptura, scrisul, pictura.
In ceea ce priveste vestimentatia, detinem informatii numai de la civilizatiile avansate, cum acestea au lasat in urma
picturi si sculpturi care sa ateste modul de a se imbraca al popoarelor respective. Aceste civilizatii sunt cea egipteana,
romana si greaca.

Egiptenii (sec. IV.-I. i. Chr.)

Din punct de vedere arheologic, istoria popoarelor a inceput cu 6000 de ani in urma.
Din marile civilizatii si culturi, cultura egipteana s-a pastrat cel mai bine. In secolul IV. i. Chr, egiptenii erau deja un
popor foarte evoluat. Lucrul acesta il dovedeste filozofia, religia si arta egiptenilor.
Egiptenii au lasat multe statui si fresce in urma, opere de arta care invie momente din viata acestor oameni.
Cele mai importante dovezi sunt piramidele, fabuloasele si faimoasele mormintele ale faraonilor. Constructia
piramidelor debuta cand faraonul se urca pe tron si lua sfarsit la moartea acestuia. Inaltarea piramidelor era un lucru
anevoios pentru care era nevoie de o forta de munca iesita din comun. Spre exemplu, la piramida lui Keops au lucrat
100.000 oameni timp de 30 de ani.

Egiptenii credeau in viata dupa moarte, astfel incat puneau in morminte langa decedat comori si unelte, toate
trebuincioase defunctului pentru ca acesta sa traiasca mai departe. Pe de alta parte, picturile trebuiau sa povesteasca
zeilor despre faptele si meritele mortilor. In fresce era redata cu de-amanuntul si viata de zi cu zi, prietenii si ocupatiile
celui decedat.
Frescele si sculpturile din piramide imortalizeaza de asmenea si modul de a se imbraca al unei civilizatii disparute cu
mii de ani in urma.
Hainele barbatilor

Clima Egiptului este si a fost una foarte calda, astfel incat imbracamintea egiptenilor era destul de sumara. In toate
picturile sau statuile, barbatii poarta fustanele (schendschut) scurte din in.

Chiar si regele purta asemenea fustanele simple care insa aveau si un semn distinctiv: erau plisate si aveau o centura.
Timp de 4000 de ani fustanela a fost imbracamintea de baza. In timp insa sufera mici modificari, cum ar fi cele legate
de lungimea ei si modul de a fi purtata. In vechiul regat fustanela era scurta, simpla, in timp ce in noul regat aceasta
era dubla si mai lunga, putand fi purtata drapata sau plisata, impreuna cu o camasa de in. Felul si forma fustanelei
depindea si de rangul purtatorului, cele plisate fiind purtate impreuna cu bijuteriile adecvate, de nobili.

Barbat cu fustanela scurta (Regatul Mijlociu)

 Barbat cu fustanela lunga (Regatul Nou)

Taranii purtau de cele mai multe ori numai o curea de piele sau un percal (o bucata de panza) infasurat in jurul taliei.

Hainele femeilor

Femeile au purtat mult timp o roba simpla alba pana la glezna. Aceasta putea ajunge pana la sani sau peste sani si
putea fi purtat si cu bretele. Roba este cunoscuta sub numele de: kalasiris.
Din 1600 i. Chr incep si barbatii sa poarte kalarisis.
 femeie in roba alba (Regatul mijlociu)
Intre 1353 si 1336 (in epoca lui Nefertiti) apare si roba petrecuta, care era destul de complicata si se putea imbraca in
mai multe feluri: o bucata dreptunghiulara de panza acoperea partea de jos a corpului apoi roba se punea de la spate
in fata, peste umeri si brate. Colturile se legau peste piept si un colt atarana de un umar. Sub roba barbatii purtau
cateodata si o fustanela.

Roba femeilor era de multe ori dintr-un material fin si transparent, astfel incat li se vedea corpul prin el.
Peruci si coafuri

Cea mai mare atentie a egiptenilor era indreptata insa spre cap si spre par. Palarii, peruci din lana, si imense gulere
din pietre decorative din metal, panza sau piele constituiau o importanta parte a imbracamintii.
Egiptenii (atat femeile cat si barbatii) aveau obiceiul sa isi rada capul apeland in public la peruci.
Perucile erau formate din mai multe suvite ondulate, ajungand de multe ori pana la piept. Acestea erau fabricate din
par de om, blana de animal si fibre vegetale. Pentru a fixa suvitele egiptenii foloseau mierea. Atat barbatii cat si
femeile purtau peruci. Perucile femeilor erau mai elaborate si mai lungi, in timp ce perucile barbatilor erau destul de
simple.

In viata de zi cu zi al egiptenilor un rol important il aveau coafurile. Egiptenii adaugau perucilor extensii de par, perle
din lut si bijuterii de toate felurile. Coafarea era o adevarata arta, ajungandu-se la frizuri fantastice, colorate si
complicate.
Perucile si frizurile erau de asmenea si un important simbol social: cu cat erau mai elaborate, cu atat cel ce le purta se
afla pe o treapta sociala mai inalta.

Fardurile si ingrijirea corporala in Egiptul antic

Fardurile si parfumurile aveau mare trecere in Egiptul antic. Zeii erau considerati idealul frumusetii si oamenii doreau
cu orice pret sa ajunga la frumusetea suprema. Daca nu puteau sa opreasca imbatranirea, macar incercau sa o ascunda
pe cat de bine posibil. Din aceasta cauza ingrijirea corporala capata in Egiptul antic un rol foarte important in societate.
Atat femeile cat si barbatii se ingrijeau de aspectul exterior, fie ei din clasa cea mai de jos sau cea mai inalta.
Fardurile, pudra, creionul kohl si parfumurile nu le erau egiptenilor straine.
Fardarea ochilor era un obicei raspandit. Atat barbatii cat si femeile foloseau fard verde (din malahit) sau albastru (din
galena) si creion din carbune la ocazii speciale. Pentru gene era adesea folosit kohl-ul dizolvat in apa.Machiajul ochilor
se facea pana la tample, in asa fel incat sa migdaleze si sa prelungeasca ochii, dandu-le o forma aparte, armonioasa.

Regina Nefertiti

Fardarea ochilor avea si un rol important in ceea ce priveste protectia solara.

Pentru unghiile de la maini si de la picioare dar si pentru vopsirea parului egiptenii recurgeau la extractele naturale de
henna.
Buzele si obrajii erau fardate cu orcu rosu.
Atat femeile cat si barbatii foloseau pentru gat si decolteu pudra stralucitoare, cu nuante aramii.
Fardurile erau folosite de toate clasele sociale, atat in scopuri personale cat si religioase, cultice, astfel incat era nevoie
de o mare cantitate de ingrediente. Se poate vorbi de o adevarata industrie cosmetica iar materialele pentru farduri
erau aduse de la mare indepartare: din Asia sau din Arabia.

Pe langa farduri egiptenii foloseau uleiuri de corp facute din extracte de mir si de crin. Pentru a corespunde idealului
frumusetii egiptenii se epilau pe tot corpul si utilizau nisipul pentru exfoliere. De asemenea foloseau si masti din argila
pentru fata si pentru corp. Oamenii simplii se ungeau cu ulei de ricin in timp ce egiptenii bogati dispuneau de ulei de
trandafir.
Parfumurile erau obtinute din uleiuri eterice de migdale, din rasina, din mir si ulei de masline.

Mustata sau barba nu erau decat rar intalnite la egipteni. Un obicei destul de raspandit insa era utilizarea unei mici
barbi artificiale, din lemn. Adesea faraonii sunt infatisati folosind aceasta barba, de o dimensiune mai mare decat cea
a oamenilor simplii.
Simboluri vestimentare

In ceea ce priveste imbracamintea, existau anumite detalii vestimentare care scoteau in evidenta rangul sau meseria
celui care le poarta.
De exemplu preotul purta blana de leopard, ca semn al puterii iar judecatorul purta pene.

Judecator in Egiptul antic Preot in Egiptul antic

Faraonul tinea in mana o cruce egipteana, ca simbol al puterii asupra vietii si mortii. Pe cap purta un sarpe, care avea
ca functie protectia purtatorului de pericole. De asmenea barba artificiala, lunga, era un simbol distinctiv al faraonilor.
Stofa

Hainele egiptenilor erau in intregime din in. Inul era cunoscut de catre acest popor deja de 5000 de ani. Din epoca
predinastica ne-au parvenit haine intregi din in.

Fabricarea stofelor si a hainelor era una din indeletnicirile casnice a femeilor, insa in cazul productiei in masa a stofelor
luau si barbatii parte la fabricarea acestora.
Stofa (si rolele de stofa) constituiau una din cele mai importante obiecte (pe langa mancare) care erau menite sa
acompanieze decedatul pe lumea de apoi.
Dar nu numai pentru imbracaminte era nevoie de material ci si pentru mumificare. Din aceasta cauza productia de
stofe era imensa.
Din in se putea farbrica o intreaga gama de material: de la materialul obisnuit pentru tunicile simple, la materialul
plisat, pana la voalul transparent si delicat al imbracamintii feminine.
Materialul nu se colora ci ramanea alb. Albul putea fi insa de multe nuante: de la albul stralucitor la cel care bate spre
gri sau spre galben.

Pantofii

In general egiptenii umblau in picioarele goale insa nobilii mai purtau si sandale (tatbeb).
Sandalele erau cunoscute in Egiptul antic inca din epoca predinastica ( 3000 i. Chr.).
In aceasta epoca femeile foloseau foarte putin sandalele si barbatii numai din cand in cand, cand mergeau intr-o vizita.
Nobilii aveau servitorii care le duceau incaltamintea care erau utilizata in momentul in care acestia ajungeau la
destinatie.

In regatul mijlociu insa lucurile se schimba. Numai saracii nu aveau sandale. Restul populatiei le purtau cu ei si le
incaltau cand ajungeau la locul dorit.

Sandalele erau fabricate din piele moale sau din fibre vegetale. Talpa era facuta din fibre de papirus sau din coaja de
palmier, la care se prindeau cateva cureluse.
Oamenii simplii purtau sandale din palmier si fibre vegetale in timp ce nobilii isi permiteau sandale din piele.
Sandalele aveau forme diferite care variau in functie de statutul social al celui care le poarta. Sandalele regilor aveau
varful lung si intors spre interior. Cleopatra purta de exemplu sandale din piele alba cu o camee reprezentand un
scarabeu.
Bijuteriile

Egiptul antic era vazut ca tara aurului in antichitate. Cantitati mari de aur proveneau din Nubia (nebu= tara aurului),
teritoriu care apartinea faraonului. In semn de apreciere faraonul daruia aur supusilor sai loiali.
Din acesta cauza oamenii simplii nu purtau mai niciodata bijuterii din aur.
In Egiptul antic bijuteriile nu aveau numai un scop decorativ ci aveau un character magic. Simbolurile religioase erau
incrustate in aur sau in lut. Zeii care apareau cel mai des pe bijuterii erau Horus (ochii lui simbolizau eternitate) si Ra
(zeul soarelui). Alte simboluri care pot fi regasite pe bijuteriile egiptene sunt omul cu aripi ( care ii dadea purtatorului
puterea de a ajunge la cer), floarea de lotus (simbolul soarelui si a invierii) si vulturul sacru ( simbol ce ofera
purtatorului protectie).

Ochiul lui Horus

Aurul avea pentru egipteni o putere divina care il facea pe cel care il poarta aidoma zeilor si il proteja, dandu-i putere
vitala. In mormintele faraonilor s-au gasit foarte multe bijuterii, cum egiptenii credeau ca aceste obiecte il fac pe cel
decedat placut zeilor, asemuindu-se lor.

Egiptenii erau niste exceptionali bijutieri si lucrau cu mare migala, acestia fiind cunoscuti pentru dexteritatea cat si
pentru originalitatea lor. Cel mai des erau produse amulete si talismane, care se considera a avea puteri magice. Si
margelele (sha-sha) aveau o functie magica, si anume sa aduca purtatorului noroc (sha inseamna in egipteana noroc).
Perlele erau facute din sticla sau ceramica.
 Margele egiptene Amuleta reprezentand un vultur

Exista o mare productie de bijuterii in Egiptul antic, deorece erau purtate de toate clasele sociale. Cei mai bogati
purtau bijuterii din aur si pietre semipretioase, cei saraci din lut, os sau faianta.

Bijuteriile ieseau in general in evidenta prin culorile stralucitoare (mai ales verde si turcoaz) cat si prin marimea lor:
erau foarte grele si de dimensiuni foarte mari.
Atat femeile cat si barbatii purtau bratari, inele, coliere si cercei.

Cea mai cunoscuta bijuterie egipteana era pieptarul. Acesta era purtat la gat si se lega cu o panglica. Pieptarul era facut
din bronz si avea de cele mai multe ori un rol religios.

Pieptar egiptean cu vulture Scarabeu

Pe langa pieptar, o bijuterie care avea mare trecere in egiptul antic era scarabeul (kheper). Scarabeul era unul din cele
mai importante simboluri in Egiptul antic.Acesta avea un caracter protector si era pus in relatie cu soarele si cu puterea
de regenare. Multe bijuterii egiptene au ca motiv scarabeul. Scarabeul putea fi facut din aur, din lut, din piatra si putea
fi smaltuit in verde sau albastru.
Cultura egipteana nu a fost mult timp influentata de popoarele vecine. Chiar si dupa cucerirea Egiptului de catre persi,
in 525 i.Chr., egiptenii pastrau aceeasi cultura intacta.
Cu toate astea in perioada Greco-romana (332-395 i) au loc schimbari in vestimentatia egipteana. Deja se fac simtite
influente grecesti.
Din anul 30 i. Chr. Egiptul devine provincie romana. In acest moment are loc si ruperea radicala de o traditie veche
de mii de ani.
 MODA ÎN GRECIA ANTICA

Moda greaca, ca de altfel si cea egipteana, se caracteriza prin simplitatea ei. De cele mai multe ori imbracamintea se
compunea doar dintr-o singura bucata de stofa patrata sau in semicerc.Pentru a primi forma, stofa putea fi drapata
artistic, aruncata peste umar sau prinsa cu ace si fibule.
O mare diferenta intre imbracamintea masculina si cea feminina nu exista. Vestimentatia antica greceasca este destul
de greu de reconstituit. Sursele pe care le avem la dispozitie sunt fragmentele orginale, arta vizuala (picturi si sculpturi)
sau literatura antica. In ciuda acestor trei surse nu se stie cu exactitate care erau denumirile fiecarui tip de imbracaminte
si nu dispunem de intreaga gama de piese vestimentare care era folosita in acea perioada.
Prea putin ne-a ramas din imbracamintea orginala pentru a ne putea orienta numai dupa aceasta sursa. Cele cateva
piese vestimentare care s-au gasit in morminte sunt intr-o stare de destramare avansata astfel incat vesmantul este greu
de reconstituit.
Reprezentarile artistice de asemenea, nu sunt o sursa sigura, deoarece piesele vestimentare infatisate nu coincid cu
cele purtate de greci in mod obsinuit, zi de zi.
Cat despre literatura, exista multe pasaje in care este descrisa moda unei anumite periode insa multe descrieri sunt
vagi si neclare, ba chiar apar denumiri de haine care nu au putut fi indentificate de catre istorici nici pana acum.

MATERIALELE

Spre diferenta de egipteni, grecii foloseau o gama mai larga de materiale pentru productia pieselor de imbracaminte.
Atat materiale de origine animala cat si cele de origine vegetala erau utilizate in creatia vestimentara. Daca egiptenii
purtau aproape exclusiv albul, grecii preferau vesmintele colorate, cu broderii.

Materiale de origine animala

Lana (Erion): Pastoritul era una din principalele ocupatii ale taranilor in Grecia antica. Oile erau crescute atat pentru
carne cat si pentru lana din care se confectiona imbracamintea. In ceea ce priveste blana, pot fi aduse in vorba doua
rase de oi: oile cu blana subtire si oile cu blana groasa. Cele mai cautate sunt cele cu blana subtire, insa sunt si cele
mai scumpe. Din blana acestora se obtinea o lana usoara si foarte moale, ideala pentru vesmintele nobililor si gusturile
fine ale acestora. De asmenea, in ceea ce priveste culoarea, lana de un alb imaculat era considerata a fi cea mai
valoroasa.

Un alt material folosit era matasea (serikon). Aceasta provenea din China unde era fabricata deja de 3000 de ani.
Valorosul material ajungea in Europa pe cunoscutul drumul al matasii. In Grecia matasea era cunoscuta deja din
secolul 5 i. Chr. Tinand cont ca acest material era atat de rar si de greu de procurat, hainele din matase pura ajung la
preturi fabuloase. Ca sa coste mai putin, matasea era amestecata de multe ori cu lana, bumbac sau in.

Pe langa matasea chinezeasca mai exista un alt fel de matase, provenita (dupa Plinius cel Batran) din Asiria. Este
vorba de varianta mai ieftina a unui material atat de indragit si apreciat in antichitate. Matasea aceasta era produsa
din viermi de matase salbatici care isi atarnau coconii in copaci astfel incat puteau fi cu usurinta culesi. Matasea
din acest coconi a fost fabricata, dupa Aristotel, prima oara pe insula Kos. Imbracamintea facuta din ea era subtire si
transparenta si era denumita dupa locul ei de provenienta: coae vestes. Piesele vestimentare de acest gen erau purtate
de obicei peste o haina opaca.

Alt material de origine animala era blana de capra (Aegis). Dat fiind faptul ca era mai dura si mai groasa se folosea
in general la confectionarea pelerinelor, a sacilor, paturilor si pantofilor.

Materialele de origine vegetala

Printre cele mai folosite plante in industria vestimentara este inul (linon). In Egipt, dupa cum am vazut, inul era folosit
inca din Vechiul Regat (3200-2200 i. Chr).
In Grecia inul era cunoscut din epoca miceniana (mileniul 2. i. Chr.). Despre acest material atesta si scrierile lui
Homer. Din in nu se fabrica numai imbracamintea ci si panze pentru corabii si un anumit fel de armura (Linothorax).
Bumbacul care deja era cultivat in India dar si in Egiptul superior ajunge in Grecia cel mai probabil in timpul
domniei lui Alexandru cel Mare (336-323 i. Chr.).
Canepa (Kannabis) era folosita in Grecia antica atat pentru imbracaminte cat si pentru funii si navoade.

Pe langa materialele de origine vegetala si animala erau folosite si materialele minerale caazbestul si amianta. Aceste
minerale aveau mare trecere pentru faptul ca aveau caracteristica de a fi ignifuge.
Azbestul si amianta erau folosite in deosebi la productia fetelor de masa si a servetelor dar si pentru vesmintele
mortuare ale regilor.

CULORILE VESMINTELOR

Atat grecii cat si romanii iubeau culorile puternice, vii, care radiaza de energie.
Cea mai scumpa culoare dar si cea mai indragita era purpura.
Coloarea este descoperita de fenicieni si devine cunoscuta apoi in intregul orient.
Purpura era produsa in cantitati mari in Siria. Obtinerea culorii era un procedeu foarte complicat: Purpura era extrasa
din glanda melcului de purpura. Animele erau stranse intre toamna si primavara, glanda care continea culoarea era
taiata si pusa in saramura apoi era curata si fiarta. Prin acest procedeu culoarea devenea vascoasa. Adaugarea mierii
asigura persistenta ei sporita.
Colorarea cu purpura cuprindea mai multe etape care are legatura cu actiunea soarelui asupra materialului. Culoarea
originara a fluidului este un alb galbui. Treptat, sub actiunea solara acesta devine verzui, violet si in sfarsit rosu.

O alta culoare rosie, dar mai putin scumpa, este carminul. Acesta este obtinut prin zdrobirea femelei cosenilei
poloneze.

Alte culori cunoscute de greci sunt galbenul, portocaliul, rozul, albastrul dechis, violetul, albastrul inchis si
negrul. Pentru a obtine culoarea galbena se folosea in Grecia antica sofranul, pentru portocaliu sofranelul, albastrul
era obtinut din inula germanica
( culoarea putea fi si importata din India unde crestea planta de indigo), iar negrul era produs din ghinde.

Grecia Antica - Epoca arhaica (750-500 i. Chr.)

Cand vorbim de epoca arhaica facem diferenta intre vesmintele cusute (Endymata) si cele necusute (Epiblemata).
Una din cele mai importante surse despre costumul in perioada arhaica greceasca este Homer. Chiar daca poetul
vorbeste in opera sa despre razbioul Troian, care a avut loc in anul 1250 i. Chr., vesmintele pe care eroii sai le poarta
sunt cele contemporane cu poetul. Caracteristic pentru vremea lui Homer este simultaneitatea vesmintelor orientalo-
cretane si cele grecesti. Stilul oriental era caracterizat printr-un colorit aparte si vesmintele erau bogat decorate.
Hainele de inspiratie orientala erau de cele mai multe ori stranse cu fibule.
Vesmintele pur grecesti sunt cele ionice si dorice. Amandoua stilurile sunt inspirate din arhitectura. Stiul doric
este simplu in timp ce cel ionic se caracterizeaza prin suplitatea formelor si modelele incarcate. Hainele dorice
erau constituite in mare parte din lana si erau stranse cu fibule. In schimb hainele ionice erau faurite dintr-un material
mai subtire, de multe ori transparent si aveau falduri multe si delicate.

Herodot afirma ca de fapt numai stilul doric este pur grecesc in timp ce stilul ionic a fost importat din Asia Mica.
In moda ionica caracteristic este faptul ca atat barbatii cat si femeile purtau un chiton, un fel de tunica care era facuta
de cele mai multe ori din lana. Era strans numai in putine locuri cum ar fi la umeri si in parti. Se putea folosi si cu o
curea. Chitonul putea fi stramt sau larg, lung sau pana la genunchi.
 Chiton doric (simplu) si chiton ionic (cu falduri)

Hermes purtand un Chiton scurt

In cazul in care chitonul era larg putea sa ia mai multe forme, pierzandu-si forma initiala de tunica: se putea de
exemplu trage din material peste curea, formand acel kolpos care se afla intre piept si curea. Kolposul putea fi abia
observat sau foarte lung, pana la coapse. Ultima varianta era de cele mai multe ori folosita de femei.
 Femeie purtand chiton cu kolpos

Chitonul putea fi cu sau fara maneci. La varianta fara maneci, larga, putea fi stransa stofa sus cu un un fel de nasturi
din loc in loc, lasand sa se vada prin deschizaturi bratele si formand niste maneci false.

Chiton larg

O alta varianta de purtare a unui chiton larg era cu un Maschalister: acesta era o curea subtire a carei capete se puteau
lega, dand curelusei forma unui opt. Prin cele doua inele puteau fi trecute bratele. Maschalisterul putea forma optul
pe piept sau la spate.
 Maschalister

Conducator de car din Delfi purtand un

Maschalister strans la spate

Barbatii, ca si unele amazoane, purtau chitonul cateodata pe un singur umar in timp ce cealata parte a tunicii atarna
liber. In acest caz avem de-a face cu un exomis.

Tanar purtand un exomis

Chitonul putea fi purtat si cu maneci lungi. Acestea erau ori croite impreuna cu camasa ori adaugate ulterior. Chitonul
cu maneci lungi provine de la persi sau sciti. De cele mai multe ori insa era folosit de servitori si de persoane dintr-o
clasa sociala mai joasa.
Cureaua la chiton putea fi din piele, metal sau din material si era stransa pe mijloc sau pe sold. Sub piept o
purtau cateodata femeile.
Existau la chiton si diferite broderii care se gaseau cel mai adesea la guler, maneci sau umpleau intregul material.
Femeile si conducatorii de care, ca si barbatii de rang inalt, foloseau un chiton lung in timp ce copiii, barbatii tineri,
vanatorii si militarii foloseau un chiton mai scurt, pana la genunchi.

Pe langa Chlaina barbatii purtau careodata si un Pharos care era un fel de esarfa lunga din in care era purtata mai
mult de cei din inalta societate.

Dionisos cu Pharos

In epoca arhaica tarzie, mai ales in Atena apare la barbati si obiectul vestimentar numit Chlamys. Acesta era format
dintr-un dreptunghi care era strans cu o fibula. Prin deschizatura formata Chlamys-ul putea fi imbracat peste cap. In
general militarii si cavalerii purtau Chlamys-ul.

Barbat cu Chlamys
Pe langa chalmys barbatii poarta in perioadata asta si o pelerina: Himation, care era purtat fie peste Chiton fie
singur. Himationul era fabricat dintr-o stofa dreptunghiulara care acoperea corpul si avea la poale greutati ca sa se
obtina asezarea dorita. Himation-ul putea fi drapat sau strans cu o fibula.

Barbat cu un himation drapat

Sclavii se foloseau la munca de cele mai multe ori numai de un slip dintr-o panza infasurata in jurul soldurilor.

Femeile in epoca arhaica purtau peste chiton si cunoscutul Peplos doric. Acest Peplos era format dintr-o panza
dreptungiulara si putea fi despicat pe o parte sau cusut, purtat cu sau fara curea. In partea de sus stofa este prinsa cu
mai multe fibule astfel incat capul si bratele puteau fi introduse prin deschizaturile formate. In general Peplosul nu
avea motive cusute ci numai borduri colorate.

Peplos

La Peplos femeile au folosit si un fel de broboada, Kredemnon sau Kalymma, care ajungea pana la mijloc.
 Kredemnon

Ca si barbatii femeile purtau si pelerine. Cel mai utilizat model de pelerina este cel al pelerinei purtate oblic care era
trecut pe dupa soldul drept si era strans cu fibule pe bratul drept.

Pelerina purtata oblic

Femeile mai poarta asemenei barbatilor peste Peplos si Himationul. Pe langa varianta drapata exista si cea care este
stransa cu o fibula.

Moduri de a purta un Himation

Perioada clasica (500 -323 i. Chr.)

In perioada clasica are loc o fuziune intre stilul ionic si cel doric. Aceasta schimbare nu are loc numai in moda ci si in
arhitectura. Unul din exemplele acestei fuziuni este Acropola si Parthenonul. Bogatia stilului arhitectural ionic se
imbina armonic cu simplitatea si duritatea stilului doric.

In ceea ce priveste imbracamintea, in perioada aceasta ia nastere si stilul tipic grecesc.

Majoritatea vesmintelor din epoca clasica sunt preluate din epoca arhaica, cum ar fi cunoscutul Chiton, Himationul,
Chlaymsul si Peplosul. In schimb Pharosul dispare total.
Fuziunea celor doua stiluri este numaidecat vizibila in ceea ce priveste Chitonul si Peplosul. Chitonul se apropie de
Peplos, putand avea la randul sau un rever. Chitonul putea avea sub rever si un Kolpos care nu mai era atat de lung ca
in perioada arhaica.

Dansatoare cu chiton cu rever si Kolpos

O alta fuziune este vizibila in ceea ce priveste Chitonul, acesta putand fi purtat nu cu o singura curea ci cu doua, astfel
incat apareau doi Kolpoi. In acest caz materialul folosit trebuia sa fie foarte lung.
 Chiton cu doua curele

Ca si in perioada arhaica, Chitonul putea fi strans cu un Maschalister, care il forma.

Peplosul se apropia de Chiton, fiind facut dintr-un material mai pretios. Peplosul putea fi folosit in aceasta perioada
peste chiton sau pur si simplu.
Se observa la anumite statui din aceasta perioada si o pelerina care era prinsa la umeri si atarna pana jos.
De altfel este atestata si existenta unui fel de sutien care avea ca rol sustinerea pieptului dar si ascunderea acestuia.
Sutienul era facut dintr-o fasie lata de material care era purtata direct pe piele.

Femeie cu 'sutien' la baie

Epoca elenistica (323 - 30 i. Chr.)

Epoca elenistica este ultima faza de dezvoltare a culturii grecesti. Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o sinteza
a elementelor tipice grecesti si cele orientale. Grecia intra in contact direct cu orientul prin asimiliarea regiunilor
orientale in Imperiul Macedonean sub domnia lui Alexandru cel Mare.
Viata culturala este influentata din mai multe puncte de vedere de civilizatia orientala. Atat religia cat si arhitectura
sufera schimbari majore. Culturi noi apar, ba chiar intreaga religie greceasca se apropie de formele mistice ale
misteriilor orientale. In arhiectura gustul pentru colosal se oglindeste in construirerea Mausoleului din Halicarnas.
Intreaga arhitectura din epoca elenistica se caracterizeaza printr-un exces de decoratiuni dar si printr-un complexitate
si un monumentalism care eclipseaza claritatea clasica a elementelor arhitecturale de pana atunci.
Moda in aceasta perioada sufera la randul ei cateva schimbari majore. Caracteristica principala a epocii elenistice este
frumusetea si pretiozitatea vesmintelor. In voga sunt hainele transparente, din matase, bogat decorate. Influentele
orientale sunt numaidecat vizibile, grecii imprumutand chiar obiecte vestimentare din cultura orientala.
Chitonul barbatesc ramane neschimbat, cel feminin insa primeste alta forma. Cureaua nu mai este purtata in talie ci
sub piept. Femeile au observat in aceasta perioada ca daca vesmintele erau stranse pe talie, picioarele pareau a fi mai
scurte. Pentru a evita acest lucru femeile au inceput sa poarte cureaua sub piept, astfel incat, optic, picioarele dadeau
impresia ca sunt mai lungi.

Chiton cu curea sub piept

Himationul este drapat in aceasta perioada intr-un mod foarte complicat. Nenumaratele pliuri, distribuite pe tot corpul,
ascund forma trupului total. Himationul era de multe ori transparent astfel incat se vedea vesmantul purtat pe dedesubt.
 Femeie cu Himation

O alta schimbare este croiala Chlamysului masculin. Forma nu mai este patrata, ci rotunda.

Hermes cu Chlamys rotund

Peplosul aproape ca dispare, nu mai este imbracat decat de fetite.

Femeile folosesc in aceasta perioada un Peronatris din lana. Acest vesmant era strans cu fibule pe umeri, nu avea rever
si nici maneci si putea fi imbracat peste un chiton.
 Muza cu Peronatris

Un nou element introdus in moda este voalul care avea ca rol ascunderea fetei (Tegidion). Voalul este cu siguranta
inspirat din cultura orientala si apare la multe din statuile feminine din epoca elenistica.

Femeie cu Tegidion
MODA IN ROMA ANTICA

Cea mai puternica influenta in ceea ce priveste vestimentatia romanilor a provenit de la etrusci si eleni. Dar s-au facut
simtite si influente minore de la alte popoare asimiliate imperiului, imbracamintea romanilor devenind foarte variata.
Romanii facusera cuceriri semnificative, imperiul roman ajungand in anul 100 d. Chr din Britania pana in Egipt, din
Spania pana la Eufrat. Prin faptul ca imperiul roman era atat de vast, diferite culturi s-au intalnit, s-au confruntat si s-
au contopit, pastrandu-si insa elementele semnificative si distincte. Aceasta diversitate culturala a influentat si
imbracamintea latinilor.

Toga

Toga

Cel mai caracteristic obiect de vestimentatie este toga romana. De unde provenea toga? De la etrusci. Acestia purtau
un fel de toga pe care o numea “tebenna”. Toga romana fusese ridicata la rang de port national si, in acelasi timp, era
imbracamintea individului roman liber, al celui numit ‘togatus’. Tocmai prin acest obiect vestimentar romanul liber
se diferentia de alti locuitori ai orasului: de cei neliberi si de straini Prin simplul fapt de a purta o toga, cetateanul
roman avea dreptul de a fi stapanul intregii lumi (rerum dominos genteque togatam).

Toga se impartea in doua categorii mari: toga praetexta si toga virilis. Prima era purtata de tineri pana la varsta de
17 ani, cea de-a doua de barbati.
Toga putea fi de mai multe culori, in functie de rolul pe care il juca cetateanul in societate: toga obisnuita era din lana,
de culoare naturala (toga pura). Magistratii purtau o toga de un alb stralucitor (toga candida) in timp ce persoanele
care erau in doliu purtau o toga de culoarea gri sau neagra (toga pulla). Toga de culoare purpurie cu margini aurii era
purtata de generali (toga picta). Un alt fel de toga era toga trabea care era purtata de preoti (mov) si de regi (mov cu
alb).

In perioada imperiului toga era facuta din lana si avea forma unui oval pliat o data sau de doua ori. Lungimea
materialului era in general de 5 metri. Ca imbracaminte oficiala, toga lasa putin loc de individualitate. Se strangea si
lega dupa reguli stricte.
Imparatii, intorsi dintr-o campanie incununata cu succes erau imbracati de catre pretori intr-o toga purpurie, decorata
cu elemente aurii (toga picta).
Chiar si imbacamintea copiilor era formata dintr-o toga cat se poate se simpla.

Imbracarea togii nu era un lucru simplu si nu putea fi dusa la bun sfarsit de un singur om, ci era nevoie sa se apeleze
la un servitor. Multele falduri ale togii ii ofereau purtatorului un aer demn dar si o lipsa de mobilitate in ceea ce
priveste miscarile sale.

cum se imbraca o toga

Pallium

Pallium
Dupa o perioada se renunta la statulul togii ca port national, pentru simplul fapt ca sunt anexate nenumarate provincii
si locuitorii liberi ai acestor provincii au imbracat la randul lor toga. Toga a ramas sa fie folosita mai mult la ocaziile
oficiale, fiind inlocuita treptat in totalitate cu himation-ul grecesc (romanii o numeau “Pallium”). Pallium-ul era spre
diferenta de toga mult mai usor de purtat, mai putin incarcata si mai simplu de imbracat deoarece nu necesita ajutorul
servitorilor. Pallium-ul ajungea pana la glezne si putea fi purtat numai pe un singur umar. Acest obiect vestimentar
putea fi folosit si de femei, acestea putandu-si acoperi lesne si capul cu ampla stofa.

Tunica

Tunica
Sub toga era purtata in general o tunica care era facuta din doua bucati dreptunghiulare de material care erau cusute
impreuna si stranse cu o curea. Aceasta tunica era purtata de ambele sexe. In ceea ce priveste statutul social, se pot
oberva cateva mici diferente la modelul tunicii: pe tunica senatorilor se gaseau cateva dungi groase de purpura, pe
cea a cavalerilor erau cateva dungi subtitri.

Tipuri de tunica
Tunica femeilor avea maneci lungi si ajungea pana la glezne in timp ce tunica barbateasca ajungea pana la genunchi.
Tunica era folosita si noaptea, mai ales daca era foarte frig. Deoarece tunica era foarte comoda, era de multe ori folosita
fara toga, ceea ce l-a silit pe imparatul Augustin sa decreteze o lege prin care se cerea ca in cadrul ceremoniilor sa fie
purtata peste tunica neaparat si toga.

Paenula si Lacerna

In perioada imperiului au fost folosite si alte tipuri de imbracaminte. Peste toga pe timp de ploaie sau iarna se folosea
un obiect vestimentar cunoscut sub numele de Paenula care era un fel de pelerinea si avea o gluga.
Pe timpul friguros sau ploios se mai folosea si Lacerna, tot un fel de pelerina dreptunghiulara, stransa cu o fibula. O
alta haina care putea fi purtata deasupra togii era un obiect inspiriat din vestimentatia galica: o pelerina rotunda cu
gluga. In evul mediu se va regasi o pelerina asemanatoare.

Lacerna

Paludamentum

Maresalii romani purtau un Paludamentum: o pelerina lunga care era stransa cu o fibula. La inceputuri pelerina era
facuta din lana si avea o forma dreptunghiula. In perioada imperiului a luat o noua forma: era rotunda. Tot cu aceeasi
forma apare si in evul mediu, fiind purtata de rege. Aceasta pelerina era de inspiratie germana. De la germani au
preluat romanii si pantalonii scurti pana la genunchi.
Incepand cu anul 395 d. Chr., dupa impartirea regatului, se observa din ce in ce mai multe influente orientale in
imbracamintea romana. Daca la inceput vesmintele romane erau destul de lipsite de culoare si de decoratiuni acum
devin din ce in ce mai incarcate si mai colorate. Un material nou folosit la confectionarea imbracamintii era matasea.
Acest nou material folosit era extrem de scump, fiind cantarit in aur.

In 391 d. Chr devine crestinismul religie oficiala. Dupa aceasta data incepe sa se poarte tunica cu maneci luni. Ba
chiar se puteau purta cate doua tunici una peste cealalta. Un alt obiect vestimentar care era folosit incepand chiar cu
secolul 2 d. Chr. era Dalmatica, o tunica care se purta fara curea si avea manecile cusute. Dalmatica era folosita mai
intai de regi si de oamenii regelui dar treptat a fost folosita si ca vestimentatie bisericeasca deoarece ascundea in
totalitate prin forma si croiala corpul uman. Dalmatica a devenit chiar o haina tipic crestina, ramanand astfel pentru
mult timp.
 Dalmatica (aici cu o curea) Paludamentum

Imbracamintea femeilor in Roma Antica

Femeile purtau in imperiul roman Palla, o haina asemanatoare cu Pallium-ul barbatesc. Stofa hainele femeiesti era
mult mai subtire si mai moale, facand mai multe falduri. Materialul folosit la confectionarea vesmintelor era in general
inul.

Palla

Pentru a-si acoperi capul, femeile foloseau ori un sal sau, materialul de la Palla, tinand cont ca acesta era foarte amplu.
Tunica femeilor era mult mai lunga si mai larga decat cea barbateasca. Abia incepand cu secolul al doilea se face
observata tendinta de a stramta tunica.
Femeile purtau cateodata chiar si doua tunici una peste alta. A doua tunica purta numele de stola si era cu sau fara
maneci, lunga pana la glezne. Stola era mai ales simbolul femeilor casatorite si putea avea atat la guler cat si la
margini dungi de purpura. Mai ales in ultima perioada a imperiului roman stola era purtat de femeile crestine.
Femeie cu stola Femeie acoperindu-si capul cu Palla

Lenjeria nu le era necunoscutula femeilor romane! Pe sub haine acestea purtau adesea un fel de bustiera, formata
dintr-o fasie de material (strophium) cu care isi acopereau sanii.

Lenjeria femeilor in Roman Antica

Vesmintele femeilor, variind prea putin in forma, castigau individualitate prin culori. Ba chiar, in cazul femeilor
avute, insusi materialul hainelor iesea in evidenta, continand fire subtiri de aur.

Femeile isi imbogateau vestimentatia cu bratari, coliere, cercei, camee si geme.

Un obiect de imbracaminte tabu pentru femei era toga. Cele care indrazneau sa o poarte erau blamate, fiind privite ca
prostituate sau adulterine.