în căldare, după vaporizarea acesteia, rămîn în căldare contri-

buind la creşterea concentraţiei sărurilor în apa căldării.

Aşa de exemplu, apa potabilă conţine cca. 0,02% sau 0,2
grame săruri la litru. La prima vedere pare că acest conţinut,
poate fi neglijat. In realitate, dacă o căldare cu debitul de 120
t/h este alimentată cu astfel de apă timp de 24 ore, în interiorul
ei sevor acumula cca. 576 kg de săruri. Această cantitate de
săruri dacă s-ar depune uniform pe suprafaţa de încălzire a
căldării ar acope- ri-o cu un strat uniform de cca. 0,2 mm. In
realitate depunerea acestor săruri este mai accentuată în
primele rînduri de tuburi,, unde vaporizarea este mai intensă.
Dacă căldarea ar funcţiona în acelaşi regim timp de 20
zile„ pe suprafaţa de încălzire s-ar depune o cantitate de cca.
10 tone săruri. Din cele analizate rezultă că apa potabilă nu
poate fi folosită pentru funcţionarea căldării sau dacă se
foloseşte trebuie luate măsuri ca sărurile ce rămîn în căldare să
fie într-un fel sau altul eliminate sau neutralizate.
Totalitatea măsurilor care se iau pentru a crea condiţii
favorabile funcţionării căldării cu apă naturală constituie aşa-
numita tratare sau prelucrare a apei pentru căldări.
La bordul navelor maritime, căldările acvatubulare folosesc
cca. 95—97% apa provenită din condensarea aburilor prelucraţi
„în maşinile principale şi auxiliare şi numai 3—5% apă tratată.
La navele fluviale dofate cu căldări ignitubulare se foloseşte
90—93% apă de fluviu şi numai 7—10% condensat.
Indiferent de cantitatea de apă completată în circuit, trebuie
să se trateze întreaga cantitate de apă folosită de căldare.
Privită din punctul de vedereal calităţii, apa căldărilor se
poate împărţi în două categorii: apa de alimentaţie şi apa din
căldare.
Prin apă de alimentaţie se înţelege acea apă care se
găseşte în drum spre a fi introdusă în căldare.
Apa din căldare se deosebeşte foarte mult de apa de
alimentaţie mai ales prin concentraţia mare de săruri.
Calitatea apei de alimentaţie şi a apei din căldare se carac-
terizează cu ajutorul următorilor indici de calitate:
1. Duritate- temporară. Acest indice caracterizează prezenţa
bicarbonaţilor de calciu — Ca(HC03)2 —şi bicarbonaţilor de
magne ziu — Mg(HC03)2 în apă.
Prin fierberea apei aceşti bicarbonaţi se descompun
formînd carbonaţi indisolubili:
Mg(HCQ3)2 = MgC03 + Hp + C02.
Carbonat ii de raagneziu şi de calciu (MgC03 şi CaC03) se depun
sub formă de nămol nemaicontrrbuind la formarea crustei

. 1
 .■ 2. Duritate permanentă. Constituie indicele ce
caracterizează prezenţa sulfaţilor şi clorurilor de calciu şi
magneziu care în timpuî încălzirii apei nu se depun, ci rămîn
dizolvaţi în masa apei con- inbumd la formarea crustei.
Creşterea concentraţiei de astfel de ¡aruri în apa căldării face
ca acestea să se depună sub formă de crusta. Din sărurile
care compun duritatea permanentă a apei, cel mai periculos
component este sulfatul de calciu (ghips CaS02), care
formează o peliculă solidă pe suprafaţa interioară a căldării.
3. Duritatea totală. Constituie indicele care însumează
valorile durităţii temporare şi permanente.
Duritatea totală a apei se măsoară în grade de duritate d.
Un grad duritate reprezintă 10 mg săruri de calciu la un litrtr
de apă.
1° d — 10 mg CaO — 7,14 mg MgO
1° ¿(STAS) = 1° d(german) = 1,786° ¿¿(francez) =
1,251° d(englez).
Dacă se spune despre o apă că are 10° duritate, aceasta
înseamnă că fiecare litru de apă conţine 100 mg săruri de
calciu- şi magneziu.
... In general, apele pot fi moi —cînd în contact:cu săpunul
formează spumă , şi dure—cînd în contact cu săpunul nu
formează spumă; '
Gradul durităţii apei este caracterizat de datele tabelului
nr. 5. .
Tabelul nr., 5
Duritatea totală °d | Gradul durităţii

0 — 4 Apă cu duritate foarte mică

4—8 Apă cu duritate mică

8 —16 Apă cu duritate medie
16 — 30 Apă dură
peste 30 Apă foarte dură

4. Salinitatea apei. Acest indice caracterizează prezenţa şf

conţinutul clorurilor de sodiu, calciu şi magneziu (NaQ, CaCl 2,.
MgCl2) în apă. Salinitatea apei se măsoară în grade Brandt
(°Br). Un grad Brandt reprezintă 10 mg de cloruri într-un litru
de apă.
Dacă se spune că apa potabilă de canal are salinitatea de
2° Br, aceasta înseamnă că fiecare litru de apă conţine 20 mg
:
sare de bucătărie.

2
 Salinitatea mărilor şi oceanelor este mult mai mar6 decît a
apei potabile. Mai jos sînt redate valorile salinităţii apelor
cîtorva mări şi oceane. _ .• ,
•; ! ■— Marea Baltică ■ —• 750°Br;
— Marea'Caspică ' -1— 1280°Br;
— Marea Neagră — 1 600° Br;
— Marea Nordului — 3 280°Br;
, — Oceanul Pacific — 3 360°
Br;
— Oceanul Indian — 3 380° Br;
— Oceanul Atlantic — 3 600° Br;
— Marea Mediterană — 3 940° Br;,
— Marea Roşie — 4 300° Br.
5. Conţinutul de oxigen dizolvat în apă. Acest indice carac-
terizează cantitatea de miligrame de oxigen dizolvat într-un
litru
•de apă. '
Cunoaşterea acestui indice este importantă îndeosebi
pentru apa căldărilor de înaltă presiune, unde s-a constatat că
oxigenul dizolvat în apă, la presiuni ridicate, corodează
puternic metalul ■căldării. . .
6. Numărul bazic. Este indicele care reprezintă care anume
parte din conţinutul total de corpuri chimice aflate în apă. se
comportă ca soda caustică. Numărul bazic reprezintă cantitatea
de NaOH într-un litru de apă.
7. Numărul fosfatic. Pentru depunerea sărurilor dure în stare
•de nămol, în căldare se introduc anumiţi compuşi chimici la
baza cărora stă anhidrida fosfatică (P205).
Pentru a se cunoaşte conţinutul de anhidridă fosfatică în
apa căldării se foloseşte numărul fosfatic care reprezintă
numărul de miligrame-P205 într-un litru de apă.
8. Indicele de hidrogen (pil). Acest indice caracterizează
concentraţia ionilor de hidrogen în apă. El constituie unitate de
măsură a reacţiei apei.
Astfel cînd:
pH - 7,0 — apa va fi uh mediu neutru;
pH < 7,0 —apa va constitui un mediu acid;
- pH > 7,0 —ap a va constitui un mediu bazic. *
Avînd în vedere indicii de calitate analizaţi, la baza experienţelor
şi practicii exploatării căldărilor navale s-au stabilit norme ale
apei de alimentaţie şi ale apei din căldări, Aceste norme sînt
cuprinse în tabelele ,nr. 6 şi nr. 7. • -

. 3
 Tabelul nr. 6 Tabelul nr. f
Apă de alimentaţie Indici Apa din •
căldare
Indici de p^,—16—30 Pk > 30
calitate kg'f/cm 2
kgf/cm 2
g
Salinitate
Salinitatea în maximum 2° • 1,0° 30-1000° Br
°Br Numărul
fosfatic

Duritate totala • 0,2 0,15 Număr ba- ■ 30—50 ■ ,

în °d zic
Numărul 0,3 0,3 10-5-100
bazic

Conţinut de = 0,1 0,05

oxigen

•Salinitatea normală a apei din căldare trebuie să fie 30°Br

pentru căldările cu pk > 30 kgf*/cm2, 50° Br pentru căldările cu
tpk == 17 30 kgf/cm2 şi 80° Br pentru căldările cu pk < 17
2
kgf/cm .
In căldările ignitubulare salinitatea maxim admisă este 1 000°
Br, In scopul menţinerii calităţii apei căldărilor în limitele nor-
melor admise, la bordul navelor se execută tratarea apei atîi în
■âfara căldărilor,-cît şi în interiorul acestora.

§ 4/ TRATAREA APEI IN AFARA CĂLDĂRILOR

Tratarea apei în afara căldării constă în aceea că înainte ca

apa să fie introdusă în căldare este supusă unui regim de filtrare
mecanica sau chimică în scopul îmbunătăţirii calităţii ei.
Filtrarea mecanică are rolul de a înlătura din conţinutul apei
impurităţile mecanice de natura uleiurilor şi altor impurităţi/
Filtrarea apei în afara căldării se face în puţul cald al insta-
laţiei sau în başâ. Acestea sînt tancuri care au rolul de a depo-
zita temporar condensatul obţinut în condensor.
In interior ele sînt prevăzute cu filtre capabile să reţină
uleiul şi alte impurităţi mecanice ale condensatului.
In figura 163 este reprezentat puţul cald al unei instalaţii
de căldări. Acesta este un tanc cu secţiunea dreptunghiulară al
cărui volum este despărţit în două, printr-un perete metalic ori-
zontal.
In camera de sus sînt instalate diafragme şi site care
permit scurgerea condensatului conform direcţiilor indicate de
săgeţi. în primele trei camere are loc separarea
impurităţilor solide din apă.
209
14 — Manualul căldăristuluiiar în ultimele două. cartiere se face
curăţirea apei de grăsimi la trecerea'ei prin filtre cu cocs.
Deasupra cocsului se instalează urr strat de 50 mm din sfoară de
manila. Din ultima cameră de fii-

Fig., 163

trare apa se scurge printr-o conductă scurtă în camera

inferioară: a tancului, de lînde este aspirată de pompele de
alimentaţie ale căldărilor. Puţul cald este prevăzut cu sticlă de
nivel pentru a se urmări şi menţine nivelul constant al apei în
interior.
Filtrarea chimică tratează apa cu ajutorul unor reactivi chimici
care în combinaţie <,cu sărurile dizolvate în apă formează alte
săruri indisolubile .care se depun în părţile inferioare ale căldării
sub formă de nămol-pastă sau transformă duritatea permanentă
în duritate temporară care se îndepărtează uşor prin încălzirea
sau fierberea apei.
In prezent o largă utilizare în instalaţiile de căldări a obţinut-
o procedeul de filtrare chimică cu permutit. Esenţa actestui
procedeu consta în faptul că unele corpuri minerale, cum este
cazul per- mutitului şi gluconitului, au proprietatea de a intra în
reacţie cu sărurile calciului şi magneziului conţinute de apă, şi în
urma acestei reacţii, sodiul conţinut de corpurile minerale este
înlocuit de calciul sau magneziul din conţinutul apei.
Reacţia reciprocă între permutitul PNa2 şi sărurile durităţii
permanente şi temporare ale apei se desfăşoară astfel:
PNa, + Mg(HC03)2 = PMg + 2 NaHC03;
PNa2 + Ca(HC03)2 = PCa + 2 NaHC03 3 PNa2 + MgCl2 =
>

PMg + 2 NaCl;
PNa 2 + CaS04 = PCa + Na2S04.
Noile săruri ale sodiului sînt solubile în apă şi nu
formează crustă în căldare. Ele pot fi evacuate cu uşurinţă din
căldare prin: efectuarea extracţiei de fund. Această reacţie
continuă atît timp cît permutitul mai conţine sodiu. După ce
sodiul permutitului

2
s-a consumat se pot restabili calităţile iniţiale ale acestuia prin-
tr-un proces.de regeneraţie, folosind sarea de bucătărie.
Procesul de' regeneraţie se desfăşoară după reacţia
următoare: PCa -f- 2 NaCl = PNa2 + CaCl2; ' sau: ; ’ •
'
PMg + 2 NaCl = PNa2 + MgCl2.
In figura 164 este reprezentată schema filtrului cu permutit.
Acesta constă din rezervorul cilindric 1 şi sitele metalice 2 şi 7.
Peste sita 2 se aşază două straturi de pietriş fin 3 şi 4 pe o înăl-
ţime de 150 mm fiecare strat. Peste stratul de pietriş 4 se aplică
o cantitate de permutit 5 corespunzătoare cantităţii de apă care
trebuie.tratată. Intre stratul de permutit 5 şi sita metalică 7 se
lasă un spaţiu liber 6 pentru apă.
Peste sita 7 se aplică două straturi de marmură 8 şi 9 pe o
porţiune de 700 mm (235 + 465 mm). Marmura constituie filtrul
care opreşte bioxidul de carbon dizolvat în apă.
Prelucrarea termică a ape/ constituie un alt procedeu de
tratare a apei în afara căldării. Acest procedeu constă în
vaporizarea apei de mare în instalaţii de distilare. Aburii obţinuţi
sînt condensaţi, şi în felul acesta se obţine apă distilată care
poate fi folosită în bune condiţii pentru completarea pierderilor
de apă în circuitul apei de căldări.
In figura 165 este reprezentată'schema principială a instala-
Fig. 164

ţiei de distilare. Aceasta constă din vaporizatorul 1, serpentina

de încălzire 2, condensorul <5 şi preîncălzitorul 4.
Apa de mare din vaporizator este încălzită de serpentina 2 prin
care circulă aburul circuitului primar. Prin vaporizarea apei obţin
aburi care sînt acumulaţi de separatorul 5 şi canalizaţiîn
condensorul 3 unde, întîlnind suprafaţa rece a tuburilor răcite de
apa de mare, se condensează scurgîndu-se prin partea inferi- ‘oară
în stare de distilat,' Periodic sau continuu, din partea inferioară a
va pori za torului '1 se elimină o cantitate de saramură. Aceasta
este trecută mai întîi prin încălzitorul 4 unde cedează din căldura sa
noii porţii de apă de mare care pătrunde în vaporizator, după care
este evacuată în afara bordului.
Degazarea apei de alimentaţie constituie o altă metodă de tra-
tare a apei în afara căldării. Degazarea apei de alimentaţie se
utilizează la căldări a căror presiune de regim depăşeşte 30 kgf/cm 2
şi se realizează în aparate speciale numite degazocire.
Degazarea apei constă în pulverizarea continuă a apei de
alimentaţie în scopul eliberării .gazelor dizolvate în apă (oxigen,
.bioxid de carbon etc).> In cazul folosirii degazonilui, instalaţia de
căldări nu mai necesită puţ cald şi nici başă, rolul acestora pre-
luîndu-1 degazorul. . .
Degazoarele sînt tancuri cilindrice, de regulă dispuse în planul
diametral al navei, între compartimentele de căldări şi maşini. Ele
sînt dotate cu dispozitive de pulverizare măruntă a apei şi canale
speciale pentru evacuarea gazelor separate. Reducînd cantitatea de
gaze dizolvate în apa de alimentaţie, degazoarele
Fig, 166 contribuie în bună măsură la ridicarea calităţii apei
de alimentaţie.
Tratarea electromagnetică a apei. In ultimul timp a
început a fi folosită metoda de tratare
electromagnetică a apei în instalaţiile de căldări
terestre şi navale. In figura 166 este reprezentat
aparatul’destinat tratării electromagnetice a a-
pei. Acesta se compune din electromagneţii 1
(şase bucăţi) carcasa 2 şi tubul din cupru 5.
Miezul fiecărui electromagnet este executat din
oţel; iar 'bobinele, din conductori de cupru cu
diametrul de 0,37 mm, cîte 1 500 spire la fiecare
din cele şase bobine.
Electromagneţii sînt fixaţi în interiorul carcasei
etanşe 2, care în partea superioară este continuată
cu un tub de cupru 5, prin care se trec cele două;
capete ale conductorilor prin care se
alimentează'- bobinele cu curent continuu. ^
Carcasa se fixează în- interiorul, tubului' 4 prin care circulă.' apa :
destinată, a fi tratată. La nave, acest .aparat ■ şe introduce în
tubulatura de aspiraţie a pompei de ’ alimentaţie a căldării, într-o
poziţie verticală.. \ ’ ' ' *

5
 Aparatul electromagnetic pentru tratarea apei de
alimentaţie . a căldărilor, descris mai .sus, este calculat a folosi
curent electric cu tensiunea de 100 V şi intensitatea de-0,3 A.-
Electromagneţii .pot fi alimentaţi din reţea xu curent alter-
nativ după ce a fost trecut prin transformator şi redresor cu
seleniu.
Aparatul electromagnetic descris poate trata cca. 15 m 3 de
apă într-o oră.
Apa destinată 'tratării este introdusă în aparat .prin partea
inferioară a tubului de aspiraţie şi trece.prin spaţiul dintre tubul
■de aspiraţie şi carcasa aparatului. ' ' .
La trecerea prin dreptul electro magneţilor * apa întretaie li-
• niile de forţă 5 ale’magneţilor sub un, unghi . drept.
Tratarea apei se face tocmai ca urmare a trecerii -apei
printr- un cîmp magnetic constant.
- " In prezent nu se cunoaşte prea bine influenţa cîmpului
magnetic asupra sărurilor de duritate conţinute de apă; se
cunoaşte însă că sărurile de duritate ale apei sub acţiunea
cîmpului magnetic îşi schimbă forma cristalelor şi, ca urmare,
aceste săruri îşi pierd proprietatea de a se lipi pe suprafaţa de
încălzire în stare de crustă. .
Intrînd în căldare, apa tratată ^electromagnetic depune să-
rurile de duritate în stare de nămol-pastă care se îndepărtează
prin extracţiile de fund ale căldării.
Pentru tratarea unor cantităţi mici de apă se pot folosi
aparate dotate cu magneţi permanenţi, fapt care\permite
tratarea continuă a apei independent de existenţa energiei
electrice în instalaţie.
Avantajul tratării electromagnetice constă în simplitatea con-
structivă a instalaţiei, precum şi deservirea automată a acesteia.
Tratarea electromagnetică a apei este puţin costisitoare;
oristrucţia aparatului electromagnetic pentru tratarea unui debit
e apă de-’15 m3/h nu costă mai mult de 500 lei, iar consumul e
energie electrică .pentru acelaşi debit nu depăşeşte 0,50 kWh,.
In scopul asigurării unor rezistenţe hidraulice minime în
tu-, ulatura de aspiraţie, carcasa etanşă 2 are formă cilindrică
termi- ată în partea inferioară cu un capac de formă conică.

6
 § 3. TRATAREA APEI. IN CĂLDARE
Diametrul interior al tubului de aspiraţie în locul unde se
~seşte aparatul electromagnetic se alege astfel încît, suprafaţa e
trecere a apei să fie egală cu suprafaţa transversală a tubului e
aspiraţie în porţiunea sa iniţială.Deşi tratată în afara căldării, apa de
alimentaţie la intrare în căldare mai păstrează totuşi o mică
cantitate de săruri ale durităţii permanente îşi temporare. Cu
timpul, concentraţia acestor săruri creşte şi poate deveni
periculoasă pentru căldare. Din a- ceastă cauză se impune ca ,
(procèsul de tratare a apei să continue şi în interiorul căldării.
Tratarea apei în căldare constă în introducerea unor reactivi
chimici în căldare. Aceştia intrînd în combinaţie cu sărurile
conţinute de apa din căldare dau naştere altor săruri solubile care
-
se depun pe fundul căldării în stare de nămol- pastă.
In calitate de reactivi chimici se folosesc preparate speciale.
In ţara noastră, întreprinderea locală Balş —regiunea Oltenia
produce preparatul Acvadedur care poate fi folosit cu succes pentru
tratarea apei în căldare.
Metoda chimică pentru reducerea durităţii apei constă în
tratarea apei cu dedurizant Acvadedur pentru a îndepărta cît mai
complet sărurile care dau depuneri ; astfel anionii soluţiei deduri-
zante formează cu cationii calciului şi magneziului compuşi greu
solubili, cum sînt carbonaţii de calciu şi hidroxidul de magneziu
care se separă. ' *
Prin tratarea apei în căldare, în timpul funcţionării acesteia,
duritatea apei poate fi redusă la 0,1° d şi chiar mai puţin. La
temperaturi ridicate (peste 100° C) se formează hidroxilapatita (3
Ca0P205)3 Ca0H20 care fiind insolubilă, precipită ca un nămol
neaderent.
Tratarea apei din căldare cu dedurizant Acvadedur se face
astfel.
Se adaugă produsul Acvadedur în apa ce urmează a fi deduri-
zată, de preferinţă efectuîndu-se dizolvarea sa separat şi apoi
introdus în tubulatura de aspiraţie a pompei de alimentaţie a
căldării.
Cantitatea de dedurizant necesară pentru reducerea durităţii se
calculează în raport cu duritatea apei din căldare. In acest scop
este necesar ca în prealabil să se efectueze analiza apei din
căldare.
Duritatea în 0 d cunoscută în urma analizei este introdusă în
calcul, ţinînd seama că se consumă pentru fiecare grad de duritate
 § 3. TRATAREA APEI. IN CĂLDARE
15 grade din produsul Acvadedur pentru fiecare m3 de apă din
căldare.