LOGISTICA

LOGISTICA
1.CONŢINUTUL ŞI COMPONENTELE LOGISTICII.
Conceptul de logistică. Definiţii generale ale logisticii. Evoluţia istorică a logisticii. Factorii motori ai apariţiei şi
evoluţiei logisticii. Tipurile de bază ale activităţii logistice. Relaţiile dintre marketing şi logistică: relaţiile dintre logistică
şi produs; relaţiile dintre logistică şi preţ; relaţiile dintre logistică şi promovare; relaţiile dintre logistică şi distribuţie.

1.1.Conceptul de logistică. Definiţii generale ale logisticii.

Posibilitate unică de a reduce costurile (în intreprideri) – logistica.
Componentă impt-tă a act-ii ec-ce, logistica si-a dobîndit relativ recent statutul de funcţie majoră în cadrul
intreprinderii.
Nu există dificit în lume → există imperfecţiune în logistică → ex.: un frigider nu e-e un frigider dacă e-e cerut la
Huston, dar se află la Detroit. Logistică = Managementul lanţului de aprovizionare-livrare = plasament = distribuţie =
supply chain
Etimologia (grec) = logos (ştiinţă) → logisticos (arta calculelor) → logista (cantabilă, în Imperiul Roman: persona,
magistratul capabil de a face calcule, iar în greacă: contabil) sau legein (arta calculelor, arta de adiscuta)

Termenul logistică trebuie să indice esenţial o act-te bazată pe raţionalitate şi logică:

Conform AILOG Logistica – o totalitate de act-ţi organizative gestionale şi strategice c-e guvernează în cadrul
(Asociaţia Italiană de intreprinderii fluxurile de materiale de la chestionarea materiilor prime de la furnizori, pînă la
Logistică) oferirea produselor finite clienţilor şi serviciul post-vînzare.
Conform ELA Logistica – organizarea, planificarea, execuţia şi controlul fluxurilor de bunuri şi informaţie de
(Asociaţia Europeană la apariţie şi aprovizionare, producţie şi distribuţie, pînă la clientul final, cu obiectivul de a
de Logistică) satisface cererea pieţei cu cost minim şi cu o implicaţie minimă de capital.
Conform CML Logistica – e-e o parte a supply chain management, c-e se ocupă de planificări, implimentări şi
(Consiliul de Mngmt controale eficiente, eficienţa costurilor şi stocării materialelor, relatării fluxurilor de informaţie
Logistic din SUA) de la origine pînă la consum în scopul conformării cu cerinţele consumatorului.

Scopul final al sistemei logistice (funcţiile logisticii):

 obiectivul de eficienţă – cost minim global de gestiune a fluxurilor fizice şi informaţionale pe parcursul
întregului proces;
 control al stocurilor
 gestionare a stocurilor
 obiectivul de eficacitate – de a garnata clienţilor final nivelul serv-lui predefinit, determinat în baza parametrilor
de punctualitate, promptitudine, securitate, etc.;
 intermediere a schimbului
 transfer al proprietăţii
După Grosvenor, sistemul logistic al intreprinderii se bazează pe „5 reguli juste”:
 produsul just  locul just  timpul just
 în condiţii juste  la costul just
Ca şi toate act-le ec-ce, logistica operează pe/la concomitent 3 nivele de spaţi:
1. spaţiul ec-c
2. spaţiul organizatoric
3. spaţiul geografic (un anumit teritoriu)

În literatura de specialitate, pe lîngă termenul de logistică, mai întîlnim şi alţi termeni:

 mezologistica – logistica la nivel de ramură a ec-ei naţionale;
 macrologistica – la nivelul ec-cei naţionale;
 logistica globală;
 eurologistica, etc.

Structura act-ţii logistice în cadrul întreprinderii:

1
 LOGISTICA

 Procesul (practic) începe de la client – studiul necesităţilor acestuia.

 Stabilim: mărimea depozitului, materia primă necesară, componentele, furnizorii.
 Se elaborează ordinul de aprovizionare.
 Are loc aprovizionarea. Furnizorii livreaza produsele solicitate.
 Are loc logistica comercială (sau distribuţia fizică).
 Logistica reversibilă (inversă), c-e e-e de 10 ori mai costisitoare decît procesul logistic.

1.2.Evoluţia istorică a logisticii. Factorii motori ai apariţiei şi evoluţiei logisticii.

 Domeniul militar – primul domeniu de aplicare a logisticii  Unul din factorii de bază c-e au contribuit la
succese/ insuccese în razboaie – are legătură cu sistemul de organizare a sistemului logisticii în armată.
 Termenul de logistică a fost p-u prima dată utilizat în domeniul militar, iar prima s-a recunoaştere teoretică
vine de la Academia Militară din Sanct Petersburg. Conceptul modern de logistică militară poate fi formulat astfel:
 Logistica militară – reprezintă o totalitate de act-ţi c-e studiază, organizează şi coordonează mişcarea
trupelor militare pe un teritoriu inamic.
 În act-a ec-că, logistica e-e utilizată mi întîi în domeniul bunurilor de larg consum. În anii 1960 SUA
diversificarea gamei de bunuri şi mărirea concurenţei (accentuarea acesteia), impune intreprinderile de a-şi restructura
act-a com-lă, iar logistică era acea act-te de c-e era nevoie.
 Criza energetică din anii 1970 c-e a afectat esenţial costurile, îndeosebi cele de transport, a constituit un imbold
foarte impt-t în dezvoltarea şi utilizarea logisticii.
 O etapizare a elvoluţiei logisticii în SUA e-e cea prezentată de către Donald Bowersox:
 coordonarea operaţiunilor logistice – se încearcă de a delimita act-le logistice: aprivizionarea, logistica
internă, distribuţia fizică;
 regruparea personalului – se încearcă de a face legătura dintre act-le logistice si de a exista schimb de
informaţii dintre acestea;
 logistica integrată – se încearcă de contura fiecare act-te logistică, de a crea un lanţ integru, logistica să
îndeplinească obiectivele întreprinderii;
 logistica strategică – a crea alianţe strategice la nivel de întreprindere, şi în exteriorul acesteia (cu
furnizori, intermediari, distribuitori, etc.).
 Factorii apariţiei şi evoluţiei logisticii:
 sporirea în ritm rapid a ch-lor de transport (în special  necesitatea organizării şi coordonării
după anii 1970); adecvate a fluxurilor info-le;
 posibilităţi limitate de creştere a eficienţei producţiei  utilizarea pe scară tot mai largă a
(organizarea act-lor logistice, eficientizarea act-ii logistice); calculatoarelor şi revoluţia info-lă;
 schimbările înregistrate în gestiunea  iniţiativele referitoare la calitate;
stocurilor;  preocupările de protejarea mediului
 înnoirea şi diversificarea fără precedent a producţiei ambiant/ înconjurător.
de mărfuri;

2
 LOGISTICA
1.3.Tipurile de bază ale activităţii logistice.
Activităţi manageriale:
- Planificarea - Execuţie
- Realizarea - Control

Intrări logistice:
- Resurse
materiale Ieşiri logistice:
Managementul logistic:
(abiectul de - Diferenţiere
- Materii prime şi materiale (obiectul
act-te a FUR concurenţială
de act-te a logisticii) CONSU
logisticii) NIZO - Livrare eficientă
- Producţie finită MATOR
- Resurse R - Utilitatea timpului şi
- Producţie în curs de execuţie
financiare locului
- Etc.
- Resurse umane - Etc.
- Resurse
informaţionale

Act-ţi logistice:
1.Servirea 6.Alegerea locului de 1.Logistica internă: 2.Logitica
clienţilor amplasare a depozitului - Previziune + comercială (externă,
2.Aprovizio 7.Recepţionarea Planificare servirea clienţilor):
narea comezilor - Aprovizionare - Primirea
3.Transport 8.Formarea comezilor - Depozitare comezii
area 9.Manipularea - Gestiune a - Livrarea
4.Depozitar produselor în depozit, stocurilor produselor
ea Etc. - Controlul - Onorarea
5.Stocarea stocurilor comenzii
1. Logistica
reversibilă

1.4.Relaţiile dintre marketing şi logistică: relaţiile dintre logistică şi produs; relaţiile dintre logistică şi preţ;
relaţiile dintre logistică şi promovare; relaţiile dintre logistică şi distribuţie.
Logitica: Marketing:
 Manipularea Act-ţi de intresecţie:  Cercetări de mk
materialelor  Aprovizionarea  Stabilirea obiectivelor  Gestiunea forţei de
 Depozitarea produselor  Localizarea depozitelor de mk vînzare
finite  Managementul  Proiectarea produselor  Stabilirea/ elaborarea
 Controlul stocurilor stocurilor  Poiectarea capaniei mixului
 Transportul promoţionale
Domeniile majore de interacţiune între logistică şi marketing includ:
 Proiectarea produsului. Aceasta poate avea un efect major asupra depozitării şi transportului şi prin urmare
asupra costurilor aferente.
 Stabilirea preţului. Aceasta este modalitatea prin care cererea serviciilor de logistică influenţează costul total al
produsului, şi, prin urmare, şi politicile de preţ ale companiei.
 Prognozarea pieţei şi a vânzărilor. Prognozele de marketing vor dicta nivelul resurselor logistice necesare
livrării produselor la clienţi.
 Strategiile de servire a clientului. Dacă departamentul de marketing optează pentru un nivel foarte înalt de
servire, resursele logistice, adică echipamentele şi stocul, vor trebui să fie considerabile.
 Procesarea comenzilor. Responsabilitatea pentru cine primeşte comenzile clienţilor şi viteza şi eficienţa
procesării are o influenţă majoră asupra costurilor operaţionale şi asupra imaginii clienţilor despre nivelul serviciului. În
acest domeniu este preferabilă elaborarea în comun a strategiei.
 Canalele de distribuţie. Decizia de furnizare direct către client sau prin intermediari va influenţa puternic
nivelul resurselor logistice necesare. Marketingul trebuie să consulte logistica în luarea deciziilor care privesc canalul de
3
 LOGISTICA
distribuţie.

2.SERVIREA CLIENŢILOR.
Conceptul de servire a clienţilor. Elementele servirii clienţilor: elementele pretranzacţionale; elementele
tranzacţionale; elementele post–tranzacţionale. Măsurarea nivelului de servire. Componentele majore ale servirii
clienţilor: disponibilitatea produselor în stoc; durata ciclului comenzii; retragerea produselor de pe piaţă.

2.1.Conceptul de servire a clienţilor.

Nivelu de servire a clienţilor intreprinderii e-e rezultatul unui întreg sistem de act-ţi log-ce. Impactul său direct asupra
vînzărilor şi profiturilor impune stabilirea nivelului de servire ca obiectiv al strategiei log-ce a intr-ii. Intr-un mediu
concurenţial foarte intens, nivelul servirii (NS) constituie un mijloc impt de diferenţiere faţă de concurenţi şi de creştere a
loialităţii faţă de clienţi.
În litaratură sunt întîlnite mai multe difiniţii ale servirii clienţilor:
 p-u majoritatea practicienilor servirea clienţilor înseamnă să creezi în mintea consumatorilor percepţia că
întreprinderea ta e-e una dintre acelea cu c-e se poate face afaceri cu uşurinţă;
 serivrea clienţilor reprezintă asigurarea disponibilităţii produsului p-u clienţi;
 servirea clienţilor reprezintă lanţul act-lor de vînzare şi satisfacere a cerinţelor clienţilor, c-e începe cu primirea
comenzilor şi se încheie cu livrarea produselor la clienţi, în unele cazuri continuînd cu serv-ii de întreţinere a
echipamentelor sau alte forme de sprijin tehnic;
 servirea clienţilor reprezintă procesul de oferire a unor beneficii semnificative, substanţiale în privinţa valorii
adăugate, lanţului de aprovizionare-livrare, într-un mod eficace sub aspectul costurilor. (firma oferă subansamble înainte
de a fi nevoie de acestea p-u firma cumpărător al utilajului)

2.2.Elementele servirii clienţilor: elementele pretranzacţionale; elementele tranzacţionale;elementele post –

tranzacţionale.
Îmbunătăţirea servirii clienţilor e-e recunoscută ca o necesitate p-u majoritatea întreprinderilor, şi e-e inclus ca obiectiv
în planul de afaceri şi planul de mk, în planul logistic. Oferirea unui NS adaptat cerinţelor pieţei depinde însă de măsura
în c-e întreprinderea reuşeşte reuşeşte să asigure mngmt-ul tuturor elementelor componente ale servirii clienţilor.
Elementele servirii clienţilor:
Elementele În această categorie sunt incluse elementele c-e creează un climat favorabil servirii clienţilor. Aceste
pretranzacţio elemente au leg-ră reciprocă cu politicile, programele şi obiectivele întreprinderii, c-e constituie cadrul
nale: necesar servirii clienţilor. Din acestea fac parte:
 declaraţia scrisă – referitoare la politica de servire a clienţilor (ex.: o broşură, cărţulie cu privire la
servirea clienţilor);
 planurile de rezervă – p-u situaţiile de forţă majoră (ex.: cum pot fi soluţionate anumite probleme
c-e pot apărea);
 flexibilitatea sistemului
 programele de perfecţionare a sistemului, etc.
Elementele Se referă la elementele servirii clienţilor c-e sunt determinate de îndeplinirea efective a f-ei logistice.
tranzacţional Din aceasta fac parte:
e:  disponibilitatea produsului (ex.: existenţa produselor în stoc, la depozit, dacă produsul nu e-e în
stoc – apare ruptura de stoc);
 durara ciclului comenzii (de la preluarea comenzii pînă la livrarea acesteia);
 furnizarea de info-ii referitoare la stadiul onorării comenzii (ex.: pizzeria „Domino”);
 precizia executării comenzii
 starea mărfurilor la recepţie (produsul în stare şi la condiţii corecte).
Elementele După efectuarea nemijlocită a cumpărăturii de către client, produsul e-e susţinut de servicii c-e asigură
posttranzacţi obţinerea de către clien a beneficiilor suplimentare. Aceste elemente prelungesc procesul de vînzare şi
onale: după momentul în care clientul a intrat în posesia bunului. Din această categorie fac parte:
 oferirea de garanţii;

4
 LOGISTICA
 instalarea produselor;
 efectuarea de reparaţii şi asigurarea cu piese de schimb;
 înlocuirea temporară a produselor pe periaoda reparaţiei;
 soluţionarea reclamaţiilor;
 posibilităţi de returnare a produselor defecte de pe piaţă

În ceea ce priveşte performanţa furnizorului, viteza (rapiditatea) reprezintă un element impt de caracterizare a
nivelului de servire (NS). Pe lîngă elementul dat, în literatură mai sunt prezente şi alte elemente:
 consecvenţa – refelctă capacitatea întreprinderii de a respecta o anumită durată a timpului de livrare pe parcursul
unui număr mai mare de cicluri de performanţă (ex.: durata de execuţie a diferitor comenzi);
 flexibilitatea – capacitatea furnizorului de a îndeplini cerinţele speciale şi neaşteptate ale clienţilor;
 capacitatea de redresare – reprezintă capacitatea firmei, a întreprinderii de a găsi soluţii adecvate în cazul
funcţionării necorespunzătoare a sitemului logistic;
 seriozitatea, etc.

2.3.Măsurarea nivelului de servire.

P-u examinarea şi cuantificarea Ns e-e necesar ca Ns să fie măsurat. Acest proces facilitează planificarea, realizarea şi
controlul procesului de servire a clienţilor. În literatura de specialitate sunt prezentate 2 categorii de variabile utilizate în
procesul de măsurare a nivelului de servire a clienţilor:
Variabile absolute (cantitative): Variabile relative (valitative):
 nr. (volumul/ valoarea) comezilor primite;  ponderea art-lor inexistente în stoc în nr.total de art-le din
 nr.rupturilor de stoc (lipsa produselor în stoc); gama furnizorilor;
 nr.recalmaţiilor primite;  pondrea comezilor executate în mod corect în nr.total al
 nr. (volumul/ valoarea) comezilor executate în comenzilor primite;
regim de urgenţă (flexibilitatea); etc.  ponderea reaclamaţiilor primite p-u un anumit produs, în
 nr. (volumul/ valoarea) returnărilor de produse; nr.total al reclamaţiilor clienţilor;
 nr. (volumul/ valoarea) comezilor anulate;  ponderea comezilor executate în nr.total de comenzi primite;
 timpul de la primirea comenzii – la livrarea  ponderea timpului de asamnblare a comenzii în durata ciclului
mărfurilor către client (ciclului comenzii); comenzii;
 nr.comenzilor expediate în formă/ stare  ponderea returnărilor, în volumul (valoarea) total (ă) a
incompletă; livrărilor; etc.
Sub aspect temporal, Ns a clienţilor poate fi măsurat în 2 secţiuni: Ca formulă de calcul a Ns, este utilizată
 secţiunea transversală (vertical) – reflectă situaţia servirii următoarea formulă:
clienţilor la un anumit moment; m
Ns= ×100 ;
 secţiunea longitudinală (orizontal) – indică evoluţia în timp a M
capacităţii de servire a întreprinderii. Ns – nivel de servire;
În cadrul procesului de măsurare p-u cunatificarea Ns sunt utilizate m – valoarea cantitativă a nivelului efectiv
mai multe categorii de unităţi de măsură: de serviciul logistic;
 unităţi cantitative (m , m , etc.);
2 3 M – valoarea cantitativă a niveluli teoretic
 unităţi valorice (lei, €, $, valută convertibilă, Dts, eq.., etc.). de serviciu logistic.

2.4.Componentele majore ale servirii clienţilor: disponibilitatea produselor în stoc; durata ciclului comenzii;
retragerea produselor de pe piaţă.
În f-e de particularităţile cererii clienţilor vizaţi, întreprinderea va defini Ns în baza componentelor c-e sunt percepute
ca impt-te p-u clienţi. Aşteptările referitoare la Ns şi gama de componente variază de la un segment de piaţă la altul.
Componentele de bază ale servirii clienţilor:
1. disponibil Reprezintă posibilitatea existenţei produselor în stoc în momentul în c-e sunt solicitate de către
i-tatea clienţi.
produselo Politica întreprinderii referitoare la stocuri e-e fundamentată în baza cererii estimate. În plus, politica
r în stoc referitoare la stocuri se diferenţiază în f-e de produs. (ex.: Lavazza – producător de cafea – a construit

5
 LOGISTICA
primul depozit automaizat din Europa, activînd fără intervenţia personalului, există un specialist c-e
analizează datele meteo, mişcarea presiunii de aer, a curenţilor – cum apar chimbări – cumpără materie
primă – cîştigă la procu rarea acesteia).
În vederea satisfacerii cererii previzionate, într-a îşi constutie un stoc de bază. Înafară de acesta,
intrepr-le îşi formeză şu un stoc de siguranţă p-u a asigura protecţia fţă de variaţiile neaşteptate ale
cererii sau de incertitudinea în privinţa intervalului de reaprovizionare de la furnizori. În ceea ce priveşte
disponibilitatea produselor, intr-a poate avea şi o politică separată referitoare la depozitare (ex.:
japonezii – produse electronice p-u Europa – un depozit amplasat în aşa fel, ca timpul livrării tur-retur să
fie de maxim 24h).
P-u măsurarea disponibilităţii produselor în stoc se apelează la mai multe variabile:
 frecvenţa rupturilor de stoc – reprezinţă nr . ∏ .li
probabilitatea absenţei unui produs din stoc, în cazul în c-e frecen ţ a rupturilor de stoc=
durata perioa
acest produs e-e solicitat de către client. Această variabilă
poate fi măsurată p-u an anumit produs sau p-u totalitatea
produselor oferite de către vînzător (mai des apare la
produsele c-e se cumpără mai des);
 indicele de execuţie Ie – măsoară mărimea sau Qlivrat ă
Ie= ×100
impactul rupturile de stoc în decursul timpului (perioadei). Q comandat ă
Spre deosebire de frecvenţa rupturilor de stoc, Ie corelează
disponibilitatea prod-lui cu cererea exprimata de către
clienţi. Lipsa unui produs din stoc afectează Ns numai în
situaţia în c-e într-a primeşte comezi de la clienţi:
 numărul livrărilor de comezi complete – e-e o măsură a disponibilităţii prod-lui în stoc alături de
frecvenţa rupturilor de stoc şi Ie. Reprezintă nr.situaţiilor în c-e într-a e-e capabilă să onoreze în mod
integral comanda clientului – o comanda e-e onorată în mod integral – atunci cînd într-a deispune de
toate produsele solicitate şi în condiţiile cerute.
2. durata Această variabilă poate fi realizată din 2 puncte de vedere (perspective):
ciclului  din perspectiva clientului – ciclul comenzii = intervalul de timp de la momentul transmiterii
comezii comenzii către furnizor pînă la primirea mărfurilor solicitate;
 din perspectiva furnizorului – ciclul comenzii = intervalkul de timp c-e începe în momentul
primirii comezii de la client pînă la predarea sau transmiterea mărfurilor comandate clientului.
Impt-ţa acordată de către furnizor ciclului comezii p-u îmbunătăţirea Ns e-e determinată de faptul că
scăderea duratei şi consecvenţa în respectarea unui anumit interval stabilit, generează avantaje p-u
clienţi, deoarece diminuează substanţial stocul mediu necesar.
Ciclul comenzii include toate act-le desfăşurate p-u ca clientul să ajungă în posesia mărfurilor
comandate. În literatura de specialitate, sunt prezenatet următoarele etape ale ciclului comenzii:
I.transmiterea comezii (formă fizică/ IV.procurarea stocului suplimentar (în caz de
scrisă sau electronică); necesitate, nu e-e prezenţă dacă stocul e-e suficient);
II.prelucrarea comenzii (primirea, V.livrarea comenzii (în dependenţă de clauzele
confirmarea primirii, reconfirmarea contractuale).
comezii);
III.prluarea şi asamblarea comenzii
(depozit);

Algoritmul cilcului comezii dupa Stock şi Douglas:

Comada Livrarea Încărcarea
clientului comenzii comenzii
clientului

Transmiterea Existenţa (amînarea) Factura de Corespundrea

comenzii produselor întîrzierea expediţie facturii cu
în stoc îndeplinirii produsele
comezii încărcate
6
 LOGISTICA

Primirea Verificarea Baza de Pregătirea Primirea În

comenzii bonităţii date comenzii mărfii de la dependenţă
clientului referitoare depozit de
la stocuri condiţiile
contractuale

Graficul Procesul Pregătirea Graficul

procesului de actelor de rutelor de
de producţie însoţire a transport
producţie comenzii

Dacă stocul Dacă nu sutn +certificat de

nu e-e Analiza suficiente provenienţă, de
suficient comenzii produse în autenticitate, etc.
stoc
3. retragere Logisticienii se confruntă foarte des cu situaţii în c-e, din anumite motive, e-e necesară retragerea
a produselor de pe piaţă. Cauzele c-e impun o astfel de acţiune pot fi diverse:
produselo  defecte de calitate;
r de pe  ambalarea sau etichetarea necorespunzătoare;
piaţă  metode de distriuţie neadecvate; etc.
Acţiunile de retragere a prod-lor de pe piaţă sunt cunoscute de către noi ca procesul de logistică
reversibilă sau inversă.
În f-e de fiecare produs în parte, procesul de retragere a produselor de pe piaţă presupune următoarele
modalităţi de acţiune:
 rambursarea;
 înlocuirea;
 repararea;
 retragerea toatală (ex.:laptele praf pentru copii, din China).

3.CUMPĂRAREA MĂRFURILOR.
Conceptul de cumpărare. Obiectivele cumpărării. Sursele de cumpărare.Strategii logistice referitoare la cumpărare.

3.1.Conceptul de cumpărare.
Foarte mult timp act-a de cumpărare era privită ca o arie (act-te) secundară, însă şi-a dobîndit un nou statut în cadrul
organizaţiei, atît din punct de vedere conceptual cît şi practic, relativ recent.
Considerată anterior doar un ansamblu de act-ţi necesare, generatoare de ch-li, act-a de cumpărare e-e asociată, în
prezent, cu un centru de profit.
În literatura de specialitate sunt întîlnite mai multe concepte şi definiţii ale acestor concepte, referitoare la cumpărare.
Întîlnim aşa termeni: cumpărare = aprovizionare = achiziţie = procurare = logistica aprovizionării, etc. Uneori aceşti
termeni sunt utilizaţi ca sinonime, alteori – sunt prezentate diferenţe de conţinut ale acestor termeni. În ceea ce priveşte
definiţiile date act-ii date sunt:
cumpărarea poate fi definită ca f-e responsabilă în cadrul întreprinderii de obţinere prin cumpărare, închiriere sau
org-lă (după alte mijloace legale a echipamentelor, materialelor, furniturilor şi serv-lor necesare în vederea utilizării
Lysons) lor în cadrul procesului de producţie;
aprovizionarea e-e o f-e de execuţie orientată spre interiorul întreprinderii şi relaţia cu furnizorul e-e limitată la un
termen scurt;
cumpărarea e-e o f-e de achiziţionare de res-se mat-le a întreprinderii orientată spre exterior, iar rel-a cu
furnizorul e-e pe termen mediu;
Mk e-e considerat o f-e de gestiune a res-lor mat-le a într-ii, pe termen lung;
cumpărărilor
aprovizionarea reprezintă totalitatea operaţiunilor ce permit întreprinderii să dispună de bunurile şi serv-le necesare
7
 LOGISTICA
act-ii sale şi pe c-e trebuie să le procure din exterior;
cumpărarea e-e o decizie punctuală de achiziţionare a unui anumit bun, în timp ce aprovizionarea constă în adm-
a fluxurilor de bunuri şi servicii pe c-e într-a are nevoie p-u continuarea funcţionării sale, satisfacerii
cererii clienţilor şi asigurarea renatbilităţii.
Cumpărarea constă din achiziţionarea de bunuri şi serv-ii necesare, la cost optim, din resurse competente şi sigure.
Analiza acestei formulări ne relevă următoarele caracteristici ale cumpărării:
 examinarea necesităţii cumpărării;
 peocurarea de bunuri şi servicii;
 cumpărarea la cel mai favorabil cost (cu ajutorul analizei ofertei);
 selecţia atentă a surselor.
Obiectul operaţiunilor de cumpărarea îl pot constitui:
 materiile prime; - materialele; - produse finite; - articole de
întreţinere-reparaţie-exploatare;
 semifabricatele; - componentele; - echipamente (utilaje); - serviciile
(transport, încărcare/ descărcare, etc.).
În cadrul într-ii, cumpărarea ca f-e a într-ii NU e-e responsabilă de (nu face obiectul):
 resursele umane; - achiziţionarea bunurilor imobiliare, acţiunilor;
 atragerea fondurilor; - efectuarea de investiţiii; etc.
Nu toate act-le asociate cumpărării consituie preocuparea eclusivă a logisticienilor din cadrul într-ii. În mod direct
logisticianul are responsabilitatea:
 de a alege punctele de livrare a mărfii de către furnizori;
 de a stabili cantitatea de produse ce va fi comandată;
 de a eşalona în timp fluxurile de mărfuri;
 de a selecta modurile de transport cele mai convenabile, etc.
Acestea sunt doar cîteva din deciziile majore de c-e depinde funcţionarea sistemului logistic. Există însă şi o serie de
act-ţi legate de aprovizionare, pe c-e logisticianul le desfăşăoară împreună cu alţi specialişti din cadrul întreprinderii
(negocierea contractelor, evaluarea furnizorilor, etc.).

3.2.Obiectivele cumpărării.
Obiectivele  calitatea justă;  sursa justă;  locul just;
cumpărării  cantitatea potrivită;  timpul potrivit;  preţul potrivit.
(Teoria clasică)
Obiectivele  asigurarea la momentul potrivit a bunurilor şi serv-lor necesare p-u ca într-a să poată onora la
cumpărării timp comenzile clienţilor săi;
(Teoria  realizarea celei mai avantajoase combinaţii dintre calitate-preţ-serviciu-timp;
modernă)  reducerea la minimum a pierderilor legate de stocuri;
 dezvoltarea rel-lor cu furnizorii competenţi;
 identificarea şi dezvoltarea unor surse alternative de încredere p-u a diminua dependenţa de o
singură sursă de cumpărare;
 valorificarea avantajelor standardizării şi simplificării;
 urmărirea tendinţelor pieţii şi menţinerea poziţiei competitive a într-ii;
 menţinerea unor relaţii bune între departamentul de aprovizionare şi celelalte departamente în
cadrul întreprinderii;
 adm-a f-ei de cumpărare în mod de eficienţă şi eficacitate în cond-le respectării prevederilor
legale şi standartelor etice;
 dezvoltarea profesionalismului în domeniul cumpărării prin recrutarea, selectarea, promovarea şi
motivarea unui personal competent.
La nivelul fiecărei într-i, în concordanţă cu aceste priorităţi ale cumpărării, specialiştii vor stabili obiectivele specifice,
în f-e de obiectivele generale ale într-ii şi de cele de Mk, corespunzătoare specificului sau particularităţilor mediului
intern şi extern al într-ii.

8
 LOGISTICA

3.3.Sursele de cumpărare.
În cazul în c-e are nevoie de un anumit produs, firma evaluează oportunitatea de a-l cumpăra de la furnizori externi
sau de a-l realiza cu forţele proprii. Decizia de procurare din afara org-ei implică stabilirea surselor, ca o cumponentă
majoră a strategiei de cumpărare. Decizia privind tipul relaţiilor cu furnizorii e-e o altă componentă a strategiei de
cumpărare. Elaborarea strategiei referitoare la surse e-e urmată de o serie de decizii tactice, privind alegerea firmelor
furnizoare. P-u orice firmă, managementul eficient al bazei de furnizori condiţionează îndeplinirea obiectivelor act-lor
de cumpărare.
Cumpărarea şi realizarea cu forţele proprii. În anumite situaţii, firmele producătoare au posibilitatea fie să
cumpere, fie să realizeze cu forţele proprii produsul necesar. Adoptarea deciziei potrivite presupune cooperarea directă
dintre specialiştii în producţie, cercetare-dezvoltare şi cei în domeniul cumpărării. Decizia de producţie sau cumpărare
poate avea fie un caracter strategic, fie un caracter tactic:
 Nivelul decizional strategic – vizează obiectivele companiei pe termen lung, din perspectiva cărora e-e
analizată oportunitatea investiţiei în capacităţi proprii de producţie sau a apelării la surse externe;
 Nivelel decizional tactic – urmăreşte conjunctura pieţei şi favoreazează, pe termen scurt, cumpărarea (în
cazul în c-e creşterea cererii p-u produsul finit determină un deficit de capacitate de prosucţie) sau realizarea
cu forţele proprii (dacă scăderea cererii disponibilizează o parte a capacităţii de producţie, iar relaţiile cu
frnizorii nu sunt afectate de această decizie).
Costul e-e criteriul hotărîtor p-u cumpărarea sau realizarea cu forţe proprii. Principalele aspecte urmărite sunt:
 costul marginal (din structura costului marginal fac parte: costurile cu materialele şi munca directă, ch-le directe,
precum şi ch-le indirecte variabile);
 costul de oportunitate (se calculează ca venitul maxim pe c-e l-ar fi obţinut firma în cazul în c-e aceleaşi capacităţi
utilizate p-u producţie ar fi folosite în alt scop);
 învăţarea (în cazul cumpărării, spre deosebire de realizarea cu forţele proprii, oportunitatea de a învăţa e-e mică).
Alături de cost, la baza deciziei de “cumpărare sau producţie” stau criterii c-e se referă la:
 disponibilitatea capacităţilor de  cantitatea de produse necesare;
producţie şi a resurselor umane  evoluţia pieţei pe termen lung;
specializate;  oportunitatea dezvoltării unei noi capabilităţi la nivel organizatoric;
 controlul calităţii;  continuitatea asigurării produsului;
 gradul de dependenţă faţă de furnizori;  menţinerea secretului de fabricaţie; etc.
 flexibilitatea firmei;
Decizia de a cumpăra sau de a asigura prin forţe proprii un anumit produs impune analiza atentă a avantajelor şi
inconvenientelor fiecărei variante. Adesea, decizia nu înseamnă alegerea unei singure variante, ci a ambelor.

3.4.Strategii logistice referitoare la cumpărare.

Înainte de a selecta firma de la c-e va achiziţiona produsele necesare, orice org-e trebuie să stabilească strategia sa
referitoare la sursele de cumpărare.
P-u elaborarea strategiei date, la bază stau următoarele criterii principale:
 numărul surselor – conform acestui  în f-e de proximitatea surselor – firmele cumpărătoare pot alege
principiu, firma poate alege p-u fiecare produs furnizori locali şi/ sau furnizori aflaţi la distanţe mai mari de
în parte, fie un furnizor unic, fie furnizori firma cumpărătoare şi unităţile ei de producţie sau
multipli; comercializare;
 presupune cumpărarea din mai multe surse,  mărimea furnizorilor – un alt criteriu c-e stă la baza elaborării
în cazul în c-e cantitatea necesară e-e strategiei referitoare la sursele de cumpărare; firma se poate
suficient de mare; orienta la surse mari sau mici, fiecare cu avantajele şi
 fiecare strategie adoptată de firmă, sau dezavantajele sale;
strategia cumpărării din sursă unică sau  firma consideră piaţa de provenienţă, alături de celelalte, un
surse multiple, au la rîndul lor anumite element impt în elaborarea strategiei date; alternativele strategige
avantaje şi dezavantaje; constau în surse de pe piaţa internă şi/ sau cele externe.
Un alt element impt al strategiei logistice referitoare la cumpărare îl reprezintă identificarea, evaluarea şi selecţia
furnizorilor, acest proces presupune parcurgerea următoarelor etape:
9
 LOGISTICA
1. identificarea furnizorilor 2. stabilirea criteriilor 3. evaluarea 4. evaluarea 5. selecţia
existenţi; de selecţie; preliminară; detaliată; furnizorilor.
Capacitatea de anticipare a evoluţiei cererii şi preţurilor sporeşte eficacitatea şi eficienţa cumpărărilor. Din punct de
vedere al timpului şi cantităţilor achiziţionate, logisticienii pot alege dintre următoarele variante strategice de
cumpărare:
 cumpărarea de pe o zi pe alta – procurarea de cantităţi mici (nu depăşesc nivelul necesităţilor immediate, p-u a
menţine continuitatea act-ii de prod/ comerţ a fiemi), în cond-e lansării frecvente a comenzilor, obiectivul – de a reduce la
minimukm stocurile în perioadele de recesiune sau de fluctuaţii ale preţurilor; cînd utilizăm: piaţă, cerere instabilă;
recesiune; caracteristicile produsului nu permit o altfel de aprovizionare (ex.pîinea, lapte); nu au resurse suficiente; nu au
depozit;
 cumpărarea în f-e de cerinţele cerute – lansarea unor comezi mai mari, cu o fecvenţă cumparativ mai mică, e-e
recomenadtă în perioadele de stabilitate a preţurilor, p-u produsele c-e sunt utilizate în mod constant; cînd utilizăm – cînd
cererea este relativ stabilă;
 cumpărarea anticipată – caracteristica distinctivă – achiziţionarea de produse în avans faţă de cerinţele curente
ale firmei, p-u a valorifica o conjunctură favorabilă a preţurilor; cumpărăm pt a cîştiga; cînd utilizăm – anticipăm o
fluctuaţie a cererii; o creştere a preţului;
 cumpărarea speculativă – firma cumpără o cantitate foarte mare de produse (c-e depăşeşte necesarul curent sau
previzibil), p-u a valorifica o oportunitate temporară de preţ; ipoteza pe c-e se bazează – preţul mic, din momentul
efectuării achiziţiei, ca creşte în mod accentuat, în viitorul apropiat; dacă estimările se confirmă – profituri impt-te din
vînzarea produselor cumpărate anterior; se cumpără pt că anticipăm (fie o creştere a preţului) şi se cîştigă din revînzarea
acestor produse cumpărate anticipativ.

4.TRANSPORTUL MĂRFURILOR.
Locul şi rolul transportului în activitatea economică. Principalele părţi participante la tranzacţiile de transport.
Structura costurilor de transport. Modurile de transport şi caracteristicile lor: transportul feroviar; transportul rutier;
transportul pe apă; transportul aerian; transportul prin conducte. Transportul intermodal. Decizii referitoare la transportul
de mărfuri. Evaluarea şi selecţia transportatorilor. Condiţiile de livrare INCOTERMS.

4.1.Locul şi rolul transportului în activitatea economică. Principalele părţi participante la tranzacţiile de

transport.
Tranportul (T) e-e o componntă d bază a sstml lgistic al firmei datorită contribuţi sale la îndeplinirea misiuni lgstce a
firmei. T e-e definit ca deplasarea fizică a mărfurilor şi persoanelor între 2 puncte. T mărfurilor reprezintă un set de
act-ţi logistice de bază ce se desfăşoară pe orice canal de Mk. Definirea T-lui nu trebuie să se reducă doar la simpla
deplasare spaţială a mărfurilor în cazul apelării la serviciile de transport.
T de mărfuri implică şi anumite părţi la trenzacţiile de transport:
 participanţii primari (furnizorii de  guvernul (reglementează şi susţine domeniul);
mărfuri şi clienţii lor);  publicul (clienţii în interesele cărora se efectuează transportul).
 transportatorii;
La nivel microec-c impt-ţa transporturilor e determinată de La nivel macroec-c principalii factori c-e justifică impt-ţa
următorii factori: T-lor de mărfuri sunt:
 utilitatea de loc (produsul are valoare dacă e-e la locul  posibilitatea specializării geografice;
potrivit);  producţia pe scară mare (în dep-ţă de greutatea/
 utilitatea de timp; cantitatea transportată);
 utilitatea de formă (condiţii juste);  intensificarea concurenţei (concurenţi mulţi – preţ mai
 impactul asupra competitivităţii (concurenţei); mic, calitate mai înaltă);
 contribuţia la corâsturi şi preţuri;  dezvoltarea ec-că (ca domeniu al ec-i naţionale
 influenţa asupra profitului (în dep-ţă de costuri); contribuie la formarea PIB);
 impactul asupra altor act-ţi logisitice;  etc.
 influenţa asupra act-ţii generale a într-ii.
Înafară de impt-ţa sa ec-că, T de mprfuri mai are şi o semnificaţie socială, ecologică, politică.

10
 LOGISTICA
4.2.Structura costurilor de transport.
O latură impt-tă a ec-ei T-lor se referă la costuri. Preincipalele criterii utilizate în clasificarea costurilor de transport
sunt:
după costuri  ele nu variază în f-e de volumul de act-te;
criteriul fixe  trebuie să fie acoperite chiar şi în situaţia cînd întreprinderea nu funcţionează;
variaţiei:  transportatorii includ în această categorie:
- costuri legate de închirierea spaţiilor de parcare;
- terminalele;
- adm-a act-ţii de T;
- întreţinerea sistemelor info-le; ect.
costuri  se modifică în mod direct în f-e de nivelul de act-te, în cadrul unei anumite perioade de
variabil timp;
e  o într-e de T poate evita suportarea costurilor de T (variabile) doar în situaţia cînd nu
utilizează nici un vehicol;
 în T, ca categorie de costuri variabile sunt:
- combustibilul (variaţia preţului); - forţa de muncă;
- întreţinerea echipamentelor; - încărcare/ descărcare; etc.
după costuri  costuri c-e pot fi alocate cu uşurinţă unei anumite ieşiri sau unui anumit destinatar sau
criteriul separab expeditor;
separabilită ile  c-e pot fi calculate p-u fiecare operaţiune în aprte; ex.: încărcare, descărcare, vămuire, etc.
ţii: costuri  se referă la situaţiile în c-e oferirea unui serv-u atrage după sine oferirea altui serviciu (all
asociate inclusive);
costuri  asemănătoare cu cele asociate, deoarece sunt generate de oferirea unui anumit serviciu
comune unui tip de utilizator;
 se deosebesc de cele asociate prin faptul că utilizarea de resurse p-u oferirea unui serviciu
nu conduce în mod inevitabil la oferirea altui serviciu;

La stabilirea tarifelor de T se iau în considerare 2 factori (dimensiuni) impt-ţi:

 distanţa;  volumul mărfurilor transportate.

4.3.Modurile de transport şi caracteristicile lor: transportul feroviar; transportul rutier; transportul pe apă;
transportul aerian; transportul prin conducte. Transportul intermodal.
Modul de T reprezintă o formă sau metodă de T de bază. Fiecare utilizator de serv-u de T poate selecta în f-e de
necesităţi unul sau mai multe moduri de T p-u deplasare de mărfuri. Principalele moduri de transport sunt:
 rutier;  feroviar;  pe ape;  aerian;  prin  de  prin  intermodal;
conducte; date; unde;
Utilizatorul de serv-ii de T va selecta serv-l sau combinaţia de serv-ii c-e asigură cel mai convenabil raport calitate-
costuri. Pe lîngă aceste 2 criterii, în lit-ră mai sunt prezentate şi altele, c-e în dep-ţă de anumite cond-ii stau la baza luării
deciziei de T. Selecţia serv-l de T se fundamentează pe baza caracteristicilor de cost şi performanţă a modurilor de T.
Cele mai impt-te caracteristici sunt:

 costurile – T pe apă/ conducte – de4 ori mai ieftin decît – T feroviar – de 7 ori mai ieftin ca – T rutier – de 2 ori mai
ieftin ca – T aerian;
 timpul de tranzit (t)– timpul mediu necesar p-u ajungerea mărfii de la expeditor la destinatar;
 viteza mijlocului de T – c-e are o influenţă asupra t;
 consecvenţa – se referă la capacitatea unui mod de transport de a menţine durata t pe parcursul timpului;
 disponibilitate – se referă la capacitatea modului de T de a deplasa mărfuri între 2 puncte (cel mai disponibi –
rutier); flexibilitatea – capacitatea moduslui de T de a îndeplini cerinţele speciale ale utilizatorilor de T (cond-le
necesare transportării);
 fecvenţa – indică nr de livrări programate într-un anumit interval de timp (ex.: frecvenţa 100% - conducte);
 siguranţa – se referă la capacitatea de a menţine calitatea produselor în t şi de a evita pierderea sau deteriorarea
produselor (cel mai sigur – T aerian).
T intermodal constă în combinarea a 2 sau mai multe moduri de T, între punctul de origine şi destinaţia finală a
11
 LOGISTICA
mărfurilor în vederea deplasării eficiente sub aspectul timpului şi costurilor.

4.4.Decizii referitoare la transportul de mărfuri.

g) urmărirea transportului.
4.5.Evaluarea şi selecţia transportatorilor.
Una dintre cale mai impt-te decizii tactice adoiptate de managerii de T e-e selecţia T-lor. Această decizie se bazează
pe evaluarea atentă a tuturor variantelor existente şi succede deciziei strategice referitoare la selecţia modului sau
modurilor de T utilizare. În timp ce alegerea modurilor de T e-e în competenţa managerului logictic c-e urmăreşte
obţinerea unui anumit nr de serv-ii în cond-le unui cost convenabil, responsabilitatea selecţiei firmei de T revine
managerului de T.
Procesul de evaluare şi selecţie a T-lor cuprinde următoarele etape: Lista criteriilor de selecţie:
1. cercetarea pieţei serv-lor de T (la etapa dată se stabileşte lsita  costul de T;
candidaţilor);  t;
2. definirea criteriilor de selecţie (elaborarea lsitei criteriilor);  variaţia t;
3. evaluarea preliminară;  disponibilitatea (accesibilitatea),
4. evaluarea detaliatp;  flexibilitatea;
5. alegerea transpotatorilor/ lui.
 siguranţa.

4.6.Condiţiile de livrare INCOTERMS.

Condiţiile de livrare INCOTERMS (1936) (3+4+5+6+10+11 – doar T pe apă şi 1+7+8+9+13 – toate modlităţile de
T). Începînd cu 2011 vor fi 11 condiţiii INCOTERMS, motivul – simplificare; au fost scoase clauzele 9, 10, 11, 12 şi
introduse „Delivered at terminal” şi „Delivered at point”.
Grupa Vînzătorul pune marfa în propriile depozite la dispoziţia cumpărătorului;
„E” 1. EX Ex works – franco fabrică:
W  vînzător – obligaţii minime;
Grupa Transportul principal nu ee-e plătit de către vinzător, c-e remite marfa unui transportator desemnat;
„F” 2. FCA Free carrier – franco cărăruş:
12
 LOGISTICA
3. FAS Free alongside ship – franco de-a lungul navei:
4. FOB Free on board – franco la bord:
Grupa Tranportul principal e-e plătit de către vînzător, c-e suportă ch-le, dar nu şi riscurile pe perioada transportării;
„C” 5. CFR Cost and freight – cost şi navlu:
6. CIF Cost, insurance and freight – cost, asigurare şi navlu:
7. CPT Carriage paid to – cărăuş plătit pînă la:
8. CIP Carriaga and insurance paid to – cărăuşul şi asigurarea plătite pînă la:
Grupa Vînzătorul suportă toate ch-le şi riscurile p-u transportarea mărfii la locul destinaţiei convenit;
„D” 9. DAF Delivered at frontier – livrat la frontieră
10. DES Delivered ex ship – livrat pe navă:
11. DEQ Delivered ex quay – livrat pe chei:
12. DDU Delivered duty unpaid – livrat, taxe vamale neplătite:
13. DDP Deliveret, duty paid -livrat, taxe vamale plătite:

13
LOGISTICA

14
LOGISTICA

5.STOCURILE DE MĂRFURI.
15
 LOGISTICA
Importanţa stocurilor în cadrul sistemei logistice. Tipologia stocurilor. Costurile generate de stocuri. Planificarea
stocurilor: planificarea în condiţii de certitudine; planificarea în condiţii de incertitudine. Controlul stocurilor: controlul
continuu şi controlul periodic; metoda JIT; metoda MRP; metoda DRP; controlul agregat al stocurilor.

5.1.Importanţa stocurilor în cadrul sistemei logistice.

Deciziile referitoare la SM au o infl-ţă majoră asupra sistemului logistic al într-ii. Ele determină nivelul servirii
logisticeoferit clienţilor şi continuitatea desfăşurării act-ţii. Infl-ţa exercitată asupra profitabilităţii act-lor logistice e-e
determinată de:
 costul mărfurilor deţinute în  celelalte costuri asociate a act-ii de stocare (transport, costuri de manipulare,
stoc; lansarea, pregătirea comenzilor.
Formularea politicii referitoare la S presupune înţelegerea rolului SM în cadrul sistemului logistic al într-ii.
Termenul de stoc e-e utilizat p-u a defini în expresie valorică sau cantitativă, materiile prime, componentele,
subansamblele, produsele în curs de prelucrare şi/ sau produsele finite c-e sunt menţinute în vederea utilizării lor pe
măsura apariţiei nevoii.
Stocurile sunt definite (contabilitate) ca active circulante materiale destinate utilizării în procesul de producţie,
fabricate în cadrul acestui proces sau cumpărate în vederea revînzării (c-e se află în proprietateaîntr-ii).
În cadrul sist.log-c S există în mai multe puncte:
 în mijloacele de transport;  în depozite aflate în cadrul unităţilor de producţie;
 în centrele de distribuţie proprii;  în magazine, etc.
Dacă nereferim la procesul log-c a unei într-i producătoare putem spune că S se află în 3 faze ale procesului log-c
al într-ii:
 aprovizionare;  producţia;  distribuţia.
În ceea ce priveşte opiniile referitoare la SM ele sunt total contradictorii:
 concepţia clasică – S trebuie  concepţia modernă – S în cadrul sist.log-c trebuie eliminate (ex. Toyota
formate la într-e; – proces logistic de producţie, stoc = 0; WollMart – nu are stoc).
În esenţă, rolurile stocurilor e-e de a realiza (concepţia clasică):
 îmbunătăţirea serv-lui log-c p-u clienţi (disponibilitatea produselor în stoc);
 echilibrul rel-ei dintre cerere şi ofertă (sezonalitatea acestora, ex. se fac SM cînd se prevede o ceştere a cererii);
 reducerea costurilor (economie de scară – S mai mari – scade costul pe unitate, cumopărarea speculativă);
 diminuarea incertitudinii (cererea şi aprovizionarea furnizorului – credibilitatea acestuia).

5.2.Tipologia stocurilor.
V conform SNC:  materiale;  OMVSD  producţia în curs de execuţie;
 produse finite;  mărfuri;  animale la creştere şi îngrăşat;
II după destinaţia lor:  stocuri p-u consum final (în producţie);
 stocuri c-e mai intră într-un nou proces de producţie (ex.semifabricatele);
 stocuri c-e mai intră într-un nou proces de comerţ (ex.angrosiştii, comerţ).
III după locul de cons-  SM la unităţile producătoare;
tituire:  SM la unităţile de comerţ cu ridicata (angrosiştii);
 SM la unităţile consumatoare;
 SM la unităţile de comerţ cu amănuntul (detailişti);
 SM la consumatorii individuali;  SM în rezerva de stat;
 SM la consumatorii colectivi (ex. Asociaţii de locatari – cazangeria comună,
materiale p-u lăcătuş);
 SM aflate în tranzit (în drum spre...);
 SM aflate în curs de aprovizionare (încă nu sunt expediate).
IV după perioada p-u c-e se  curente;
formează şi în f-e de org-  de siguranţă; sezoniere;
rea utilizării lor (SM) în  de condiţionare (ex.vin, coniac, caşcaval, salamuri, etc.);
producţie sau vănzare:  în curs de transport.
V după f-le lor în mngmt-ul  iniţial;  final;  stocuri medii;
producţiei şi al  preliminar (din timp);  maxim normat;  minim normat.
aprovizionării:
16
 LOGISTICA
VI după ritmul de mişcare:  cu mişcare rapidă (ex.: lactate, pîine, articole de cofetărie);
(orice produs în dep-ţă de  cu mişcare lentă;
impt- ţă, caracteristici,  fără mişcare (ex.: SUA – rezerve de combustibili în Alaska);
poate aparţine la toate  strategice (de rezervă).
tipurile)
VII după modul de calcul şi  cu fundamentare ştiinţifică (strict determinate, în dep-ţă de anumite evoluţii);
fundamentare:  fără fundamentare ştiinţifică.
SM pot fi exprimate în următoarel unităţi:
- în unităi naturale (fizice); - în unităţi valorice; - în zile.

5.3.Costurile generate de stocuri.

Un element de bază al politicii referitoare la SM îl reprezintă costurile (C). Principalele categorii de cosutir generate
de costuri:
costuri de Asociate efectuării comezilor, în vederea creerii sau completării SM:
achiziţie:  C selecţiei furnizorilor;  C-ri legate de egocieri;
 C formării comenzii;  C transmiterii comenzii către furnizor;
 C transportului comenzii;  C-ri de recepţie a mărfurilor;
 C-ri de manipulare a produselor;  C-ri de încărvcare/ descărcare.
costuri de Sunt determinate de păstrarea mărfurilor o anumită per-dă, pînă la momentul solicitării lor de către cliet.
menţinere: Sunt relativ proporţionale cu volumul madiu de mărfuri deţinute în stoc.
Costuri financiare: Se referă la costul capitalului investit în SM. Stabilirea C.fin ia în
considerare:
 rata dobînzii;
 costurile de oportunitate.
Determinarea exactă a acestor tipuri de C-ri are un caracter relativ-subiectiv.
Costuri de depozitare: Sunt detrminate de păstrarea mărfurilor în spaţiile de depozitare.
În cazul în c-e într-a închiriază spaţiu de depozitare, tarifele de stocare se
percep, de regulă, în f-e de:
suprafaţa depozitului (m2);
 volumul de depozitare (m3).
În situaţia în c-e depozitul e-e propriu, C.dep p-u un anumit produs se
calculează prin:
 repartizarea C de exploatare legate de spaţiul de dep-re în f-e de cantitatea
menţinută în SM.
Costurile de asigurare: Poartă un caracter facultativ.
C deteriorării sau Pe parcursul păstrării în spaţiile de dep-re, mărfurile se pot detriora fizic sau
uzurii materialelor: uza moral.
Estimările referitoare la C asociate deteriorării şi uzurii ia în considerare
următoarele componente:
 pierderea de valoare a produsului;
 C operaţiunilor de remediere a produsului;
 C procurării unui produs similar de la altă într-e.
costuri Sunt o categorie distinctă a C-lor generate de S şi sunt determinate de absenţa produselor din stoc, în
datorate momentul solicitării lor de către clienţi. Unele C-ri din această categorie pot fi cuantificate cu uşurinţă,
rupturii de
stoc: altele – însă, forte greu (poartă un caracter subiectiv). Din această categorie fac parte:
Costul Clientul confruntat cu o ruptură de stoc la nivelul firmei vînzătoare poate decide să
vînzării anuleze comanda, în loc să o amîne pînă în momentul în c-e produsul va deveni
pierdute: disponibil.
Costul pe c-e îl generează p-u furnizor absenţa produselor e-e pierderea profitului pe c-e
ar fi putu să îl obţină în cond-le efectuării tranzacţiei de vînzare-cumpărare.
Costul Efectul comenzilor neonorate datorită rupturii de S poate fi reorientarea parţială sau
pierderii totală a clienţilor spre alţi furnizori.

17
 LOGISTICA
loialităţii Această consecinţă e-e valabilă în special în cazul prodselor c-e nu se diferenţiază de
clienţilor: ofert furnizorilor concurenţi.
Costul suportat de furnizor e-e determinat de pierderea V viitoare pe c-e le-ar fi realizat
în cazul continuării rel-lor cu clienţii săi.
Costul În cazul în c-e clientul nu anulează comanda, furnizorul realizează comanda la un
unei noi moment ulterior cînd produsul e-e mai costisitor de a-l achiziţiona.
comenzi: Furnizorul suportă însă o serie de ch-li suplimentare datorate preluării comenzii,
operaţiunilor de transport şi manipulare c-e sunt cu mult mai costisitoare decît în cazul
unei comenzi obişnuite.
Politica referitoare la S trebuie să fie definită în f-e de costurile corespunzătoare diverselor niveluri de servire a
clienţilor. Interdependenţele dintre aceste 3 categorii de costuri impun minimalizarea costului total asociat obţinerii
nivelului de servire, în locul minimalizării costurilor din fiecare categorie.

5.4.Planificarea stocurilor: planificarea în condiţii de certitudine; planificarea în condiţii de incertitudine.

18
 LOGISTICA

5.5.Controlul stocurilor: controlul continuu şi controlul periodic; metoda JIT; metoda MRP; metoda DRP;
controlul agregat al stocurilor.

19
LOGISTICA

20
LOGISTICA

21
LOGISTICA

6.DEPOZITAREA MĂRFURILOR.
6.1.Conceptul de depozitare.

22
LOGISTICA
6.2.Rolul şi funcţiile depozitelor.

23
 LOGISTICA

6.3.Topologia depozitelor.

6.4.Metode de amplasare a depozitelor: metode de amplasare a unui singur depozit; metode de amplasare a mai
multor depozite.
Deciziile de amplasare a depozitelor au un impact direct asupra capacităţii sistemului logistic de a oferi nivelul dorit
de servire a clienţilor şi costurilor totale. Numărul şi amplasarea depozitelor sunt determinate de coordonatele spaţiale ale
clienţilor şi unităţilor de producţie, precum ţi de particularităţile produselor. Depozitele au rolul de a contribui la eforturile
firmei de a oferi clienţilor utilităţi de timp şi loc.
Un depozit va fi stabilit pe un anumit amplasament, numai dacă generează efecte favorabile în domeniul mk şi
vînzărilor şi reduce costurile totale. În mod tradiţional, criteriile de amplasare au fost clasificate astfel:
Amplasarea Această variantă presupune localizarea depozitului în apropierea clienţilor cheie. Amplasarea unui
în funcţie de depozit în funcţie de piaţă se justifică atunci când constiuie modalitatea de a oferi clienţilor un sprijin
piaţă. logistic rapid, cu cel mai mic cost total. Principalele avantaje oferite de această variantă de amplasare
sunt următoarele: costurile de transport relativ mici, datorită aprovizionării în cantităţi mari de la
furnizori; sortimentul de produse variat; posibilitatea aprovizionării fiecărui client, conform
necesităţilor, cu cantităţi de produse mai mici decât cele specifice aprovizionării directe de la furnizori;
reducerea timpului necesar pentru completarea stocului, etc. Amplasarea în apropierea pieţei este o

24
 LOGISTICA
soluţie întâlnită în cazul produselor alimentare şi bunurilor de consum curent.
Amplasarea Depozitul este plasat în apropierea unităţilor de fabricaţie ale unei firme producătoare. Funcţiile
în funcţie de principale pe care le îndeplineşte sunt combinarea produselor şi consolidarea livrărilor. Apelarea al un
producţie astfel de depozit este necesară în cazul în care fiecare unitate de fabricaţie este specializată în realizarea
unui anumit produs, iar clienţii solicită un sortiment complet. Printre avantajele specifice menţionăm:
facilitarea obţinerii de către cleint a unui sortiment constituit din produse fabricate de diferite unităţi;
reducerea costurilor de transport prin consolidarea livrărilor către clienţi; posibilitatea clienţilor de a
comanda o cantitate mică din fiecare produs; simplificare, pentru client, a operaţiunilor de urmărire a
livrărilor efectuate de furnizor, datorită primirii mai multor produse cu o singură factură etc.
Amplasarea Spre deosebire de celelalte 2 variante, nu pune accentul pe proximitatea faţă de clienţi sau faţă de
intermediară unităţile de fabricaţie ale producătorului. Depozitele sunt poziţionate între clienţi şi unităţile de
producţie. funcţiile îndeplinite sunt consolidarea şi crearea sortimentului. La un cost logistic scăzut, se
livrează fiecărui client structura sortimentală dorită.

Metodele de amplasare a depozitelor pot fi clasificate în f-e de următoarele criterii:

 numărul depozitelor – problemele de amplasare pot viza amplasarea unui singur depozit sa a mai multor
depozite. Metodele de amplasare a unui depozit unic consideră o problemă simplificată, deoarece nu iau în considerare
distribuirea cererii pe mai multe depozite, efectele de consolidare a stocurilor şi costul depozitului;
 caracterul discret al alegerii – există 2 categorii de metode – continue şi discrete: metodele continue permit
găsirea celei mai bune amplasări într-un spaţiu ec-c; metodele discrete permit selectarea amplasamentului dintr-o listă de
alegeri posibile, în practică, metodele discrete sunt mai des utilizate;
 gradul de agregare a datelor – metode c-e utilizează date cu grad mare de agregare limitează amplasamentul la
o arie geografică largă, de ex.: o localitate; metodele bazate pe date cu grad mic de agregare permit diferenţierea între 2
amplasamente foarte apropiate, de ex.: separate doar de o stradă;
 orizontul de timp – apelarea la date referitoare la o singură perioadă de timp (de ex.: un an) e-e specifică
metodelor statice; amplasarea în f-e de evoluţiile estimate pt mai mulţi ani se poate stabili cu autorul metodelor dinamice.

6.5.Aranjarea mărfurilor în depozit.

Una din deciziile impt-te referitoare la depozitare e-e legată de aranjarea produselor în spaţiile de păstrare.
Obiectivele urmărite în procesul de aranjare a produselor sunt următoarele:
 minimizarea costurilor de manipulare;
 utilizarea la maxim a spaţiului de depozitare;
 îndeplinirea anumitor cerinţe referitoare la compatibilitatea produselor;
 preluarea mărfurilor pt asamblarea comenzilor;
 la securitate şi evitarea incendiilor;
Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică urătoarele criterii:
 complementaritatea. Produsele care sunt folosite împreună în consum şi sunt solicitate de clienţi în cadrul
aceleiaşi comenzi vor fi amplasate în apropiere.
 Compatibilitatea. Aranjarea mărfurilor în depozit trebuie să ia în considerare caracteristicile lor merceologice.
Produsele compatibile sunt cele care pot fi amplasate în apropiere, fără a genera riscuri.
 Popularitatea. Utilizarea acestui criteriu are la bază diferenţele existente între produse în privinţa vitezei de
circulaţie. În cazul în care un produs cu circulaţie rapidă este preluat din stoc în cantităţi mai mici decât cele în care este
furnizat, se recomandă amplasarea lui în apropierea punctelor de expediere către clienţi.în consecinţă, cu ocazia fiecărei
operaţiuni de preluare, distanţa pe care o vor parcurge astfel mărfurile va fi cea mai scurtă.
 Mărimea. Potrivit acestui criteriu, mărfurile de dimensiuni mici se amplasează în apropierea zonelor de
expediţie. Se asigură în acest mod o densitate mare de produse în proximitatea punctelor de livrare. Criteriul mărimii
garantează cel mai mic cost de manipulare doar în cazul în care produsele de dimensiuni mici sunt cele care au o
circulaţie rapidă.

7.LOGISTICA PROCESULUI DE PRODUCŢIE.

25
LOGISTICA
7.1.Noţiuni generale privind logistica procesului de producţie.

26
LOGISTICA

7.2.Sistema „de împingere” utilizată în gestiunea fluxurilor de materiale.

27
LOGISTICA

7.3.Sistema „de tragere” utilizată în gestiunea fluxurilor de materiale.

8.LOGISTICA INFORMAŢIONALĂ.
8.1.Conţinutul, scopul şi funcţiile logisticii informaţionale.

28
LOGISTICA

29
LOGISTICA
8.2.Fluxurile informaţionale în cadrul sistemei logistice.

8.3.Tipurile de sisteme informaţionale utilizate în logistică.

30
LOGISTICA

31
LOGISTICA

9.ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR LOGISTICE.

9.1.Evoluţia structurilor organizatorice.

9.2.Schimbările înregistrate în organizarea logistică.

32
LOGISTICA

9.3.Restructurare şi reengineering

33
LOGISTICA

Literatura recomandată:
1. Carmen Bălan „Logistica”, Bucureşti 2004.
2. Turcov Elena „Tehnologiile comerciale şi logistica”, Chişinău 2005.
3. Djems Stock, Duglas Lambert „Стратегическое управление логистикой”, Москва 2005.
4. А. Гаджинский „Логистика”, Москва 2006.
5. Ю. Неруш „Логистика”, Москва 2006.

34