Energia nucleara de fuziune

1. Introducere

Energia produsă în interiorul Soarelui şi al altor stele apare în urma reacţiilor de fuziune

nucleară. În cazul fuziunii nucleare doi atomi (de obicei izotopi de hidrogen) se unesc dând

naştere unuia nou, mai greu (heliu), iar în cadrul acestui proces este eliberată o cantitate

uriaşă de energie. În momentul in care doi atomi mai uşori fuzionează dând naştere unuia

mai greu, mai masiv, atomul rezultant are masa mai mică decât suma maselor celor doi

atomi care i-au dat naştere. Conform ecuaţiei lui Einstein, E=mc2, care exprimă echivalenţa

masă-energie, şi asemenea cazului fisiunii nucleare, masa lipsă se transformă în energie în

cadrul procesului de fuziune nucleară. Ca urmare a fuziunii se produc şi alte particule

subatomice, ca de exemplu neutroni sau raze alfa (nuclee de heliu) sau beta (electroni sau

pozitroni).

Din cauză că nucleele participante în fuziune sunt încărcate electric, reacţia de fuziune

nucleară poate avea loc numai atunci când cele două nuclee au energie cinetică suficientă

pentru a învinge potenţialul electric (forţele de respingere electrică) şi prin urmare se apropie

suficient pentru ca forţele nucleare (care au rază de acţiune limitată) să poată rearanja

nucleonii. Această condiţie presupune temperaturi extrem de ridicate dacă reacţia are loc

într-o plasmă, sau accelerarea nucleelor în acceleratoare de particule.

2. Istoric

Fuziunea nucleară a fost realizată pentru prima dată prin anii 1930 prin bombardarea

unei ţinte contţinând deuteriu, izotopul hidrogenului cu masa 2, cu deuteroni într-un ciclotron.

Pentru accelera raza de deuteroni este necesară folosirea unei imense cantităţi de

energie, marea majoritate transformându-se în căldură. Din această cauză fuziunea nu este

o cale eficientă de a produce energie. În anii 1950 prima demonstraţie la scară largă a

eliberării unei cantităţi mari de energie în urma fiziunii, necontrolată a fost făcută cu ajutorul
armelor termonucleare în SUA, URSS, Marea Britanie şi Franţa. Această experienţă a fost

foarte scurtă şi nu aputut fi folosită la producerea de energie electrică.

3. Fuziunea nucleara – potential energetic

Fuziunea nucleară este probabil unica metodă de a produce energie care să reprezinte

o soluţie energetică pe termen lung pentru planeta noastră. Energiile alternative de tipul celei

eoliene, geotermale, solare etc. nu deţin nici pe departe potenţialul pe care fuziunea nucleară

îl prezintă. Centralele nucleare ce ar urma să producă energie prin fuziune nucleară ar

prezenta şi avantajul că ar fi foarte sigure, negeneratoare de deşeuri radioactive (spre

deosebire de centralele atomoelectrice actuale, bazate pe fisiunea uraniului sau altor

elemente produse pe cale artificiala,) şi ar fi, de asemenea, nepoluante, aspect extrem de

important în contextul încălzirii globale. Combustibilul necesar fuziunii nucleare ar fi şi extrem

de simplu de procurat, fiind disponibil oriunde în lume. Cel mai important aspect ar fi totuşi

randamentul unei asemenea reacţii nucleare, mult superior tuturor celorlalte imaginate şi

puse în practică până acum de civilizaţia umană. De exemplu, energia rezultată în urma

fuziunii deuteriu-tritiu (cea mai uşor de realizat dpdv practic reacţie de fuziune nucleară, unde

deuteriul şi tritiul sunt 2 izotopi ai hidrogenului) ar fi de 400 de ori mai mare decât necesarul

de introdus în sistem pentru a genera reacţia de fuziune.

Deşi energia obţinută prin fuziune nucleară ar fi practic nelimitată, costul imens al

aducerii atomilor în starea de plasmă o transformă într-o solutie nerentabilă pentru moment

din punct de vedere economic. În orice caz, mulţi oameni de ştiinţă cred şi susţin cu tărie că

în următorii 40-50 de ani umanitatea îşi va asigura majoritatea necesarului energetic pe baza

fuziunii nucleare.