Florin Dinulică

şef lucrări dr.ing.,

Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere

IDENTIFICAREA LEMNULUI
SPECIILOR FORESTIERE

2016
 Lemnul de brad (Abies alba Mill.)
• Lemnul de brad prezintă cea mai simplă structură dintre toate coniferele:
– este constituit din vase imperfecte (traheide) şi, în cantităţi mici, parenchim radial şi parenchim
lemnos.
– Razele sunt omogene (sunt alcătuite numai din parenchim radial) şi nu sunt vizibile cu ochiul liber
sau cu lupa.
– Lemnul de brad nu prezintă formaţiuni rezinifere. Excepţional formează canale rezinifere
traumatice.
• Criterii de identificare macroscopică
– Lemn fără duramen. Alburnul se distinge doar la lemnul verde, datorită plusului de umiditate faţă de
lemnul matur.
– Culoarea: alb-gălbuie, adeseori cu nuanţe albăstrui-cenuşii sau trandafirii; lemnul de brad cu
culoarea trandafirie este superior calitativ lemnului obişnuit.
– Lemnul târziu este pronunţat (în mod obişnuit lemn vărgat)
– Trecerea de la lemnul timpuriu la lemnul târziu: bruscă
• Confuzii probabile:
– Lemnul masiv de brad poate fi confundat cu lemnul de molid (faţă de care se deosebeşte în primul
rând prin absenţa formaţiunilor rezinifere şi prin grosimea lemnului târziu) şi cu lemnul de pin negru
(care însă prezintă canele rezinifere mari, bine vizibile şi duramen îngust)

rază

…după uscare

Lemn timpuriu
Alburn
Lemn
târziu

Aspectul macroscopic al secţiunii transversale

Aspectul microscopic al secţiunii transversale

Lemnul de molid - Picea abies (L.) Karst

Structura lemnului: Lemnul este constituit din traheide (în proporţie de 95 %), parenchim radial (1.4 %) şi formaţiuni rezinifere (3.6 %). Razele nu
sunt vizibile cu ochiul liber sau cu lupa.
– Lemnul de molid prezintă formaţiuni rezinifere .
• Canalele rezinifere sunt atât verticale (cele mai numeroase şi mai late), cât şi orizontale. Canalele rezinifere verticale sunt localizate, de
regulă, în lemnul târziu.
• Canalele rezinifere sunt înguste (Φ ~ 125 μm ) şi rare (25-35/ buc./cm2), nevizibile cu ochiul liber.
• Criterii macroscopice de identificare
– Lemn fără duramen (cu alburn şi lemn matur). Alburnul se distinge doar la lemnul verde, datorită plusului de umiditate
faţă de lemnul matur.
– Culoarea: alb-gălbuie, cu luciu slab pe secţiunea radială. Culoarea lemnului masiv prezintă stabilitate în timp sub
acţiunea luminii. La exemplarele de molid care cresc pe soluri cu exces de umiditate lemnul prezintă o nuanţă
roşiatică. Miros slab de răşină.
– Lemnul târziu este slab evidenţiat (lemn slab vărgat)
– Trecerea de la lemnul timpuriu la lemnul târziu: treptată
Confuzii probabile: Lemnul masiv de molid poate fi confundat cu lemnul de brad (faţă de care se deosebeşte în primul rând prin
prezenţa formaţiunilor rezinifere şi prin aspectul lemnului târziu) şi cu lemnul de plop (care însă prezintă pori, iar inelele anuale
sunt mult mai slab evidenţiate).

Canal rezinifer vertical

Pungă de răşină în secţiune radială

 Lemnul de larice (Larix decidua Mill.)

• Structura lemnului de larice

– Lemnul este constituit din traheide (în proporţie de 91 %), parenchim radial şi parenchim lemnos(1 %) şi
formaţiuni rezinifere (8 %). Razele nu sunt vizibile cu ochiul liber sau cu lupa.
– Lemnul de larice prezintă formaţiuni rezinifere:
• Canalele rezinifere sunt înguste (Φ ~ 125 μm ) şi rare (13-22/ buc./cm2), nevizibile cu ochiul liber,
localizate la trecerea dintre lemnul timpuriu şi lemnul târziu sau spre limita exterioară a lemnului târziu.
Criterii pentru identificarea macroscopică a lemnului de larice
– Lemn cu duramen distinct.
– Alburnul este relativ îngust (în medie7-15 inele, maxim 20). Lăţimea alburnului variază cu
vârsta: 3 cm la 40-50 ani, 2 cm la 70-80 ani, 1.4 cm la 200 ani.
– Culoarea alburnului: gălbui-roşiatic. Culoarea duramenului este variabilă: de la gălbui-brun la brun roşiatic.
După culoarea alburnului se disting două forme de larice:
• haematoxyla – cu duramen roşu-aprins sau roşu-brun şi alburn îngust
• lutea – cu duramen mai deschis, galben-brun şi alburn mai lat
– Lemnul târziu este bine evidenţiat (lemn vărgat):
– Trecerea de la lemnul timpuriu la lemnul târziu: bruscă
– Lemn potrivit de greu, moale, cu miros de răşină
• Confuzii probabile: Lemnul masiv de larice poate fi confundat cu lemnul de pin silvestru (faţă de
care se deosebeşte în primul rând prin lăţimea alburnului şi desimea canalelor rezinifere, uneori şi
prin culoarea accentuat brună a duramenului) şi cu lemnul de duglas (care însă prezintă canale
rezinifere mai mari, vizibile şi nuanţă trandafirie a duramenului).

Larix decidua f. lutea

(Măneciu_Prahova)
Lemn tânăr de larice
(Pădurea Bogăţii_Braşov)

Aspectul microscopic al
secţiunii transversale a
lemnului de larice

Aspectul
lemnului
brut în
secţiune

Larix decidua f. haematoxyla

Aspectul macroscopic al secţiunii transversale la lemnul brut de larice

 Lemnul pinului silvestru (Pinus sylvestris L.)
Structura lemnului de pin silvestru
– Lemnul este constituit din traheide (în proporţie de 93 %), parenchim radial (1.4 %) şi formaţiuni rezinifere (6.6 %). Nu
prezintă parenchim lemnos.
– Razele sunt bine reprezentate, nu sunt vizibile cu ochiul liber sau cu lupa.
Criterii de identificare
– Lemn cu duramen distinct, a cărui culoare se închide prin expunere la lumină.
– Alburnul este lat (minim 15-20 inele).
• Culoarea alburnului: gălbui sau alb-roşiatic. Culoarea duramenului este variabilă: de la roz-roşiatic la roşiatic-brun.
– Lemnul târziu este bine evidenţiat (lemn vărgat). Trecerea de la lemnul timpuriu la lemnul târziu: variabilă cu
provenienţa (de regulă bruscă, uneori treptată).
– Lemnul de pin prezintă formaţiuni rezinifere (canale rezinifere şi pungi de răşină).
• Canalele rezinifere sunt de grosimi medii (Φ = 100…150 μm ) şi dese (45 buc./cm2), de regulă vizibile cu
ochiul liber, mai ales în lemnul verde, localizate în lemnul târziu şi la trecerea dintre lemnul timpuriu şi lemnul
târziu.
– Lemn uşor, moale, cu miros puternic de răşină
• Confuzii probabile:
– Lemnul masiv de pin silvestru poate fi confundat cu lemnul de larice (faţă de care se deosebeşte în primul rând prin
lăţimea alburnului şi desimea canalelor rezinifere, uneori şi prin culoarea mai deschisă a duramenului) şi cu lemnul de
duglas (care însă prezintă un număr mai mic de inele în alburn şi o nuanţă trandafirie a duramenului).

Aspectul macroscopic al
canalelor rezinifere pe secţiunea
transversală a lemnului

Aspectul microscopic al Aspectul macroscopic al secţiunii transversale la lemnul brut de pin silvestru
secţiunii transversale
Lemnul de tisă (Taxus baccata L.)
• Structura lemnului de tisă:
– Lemnul este constituit din vase imperfecte (traheide) şi parenchim radial. Nu prezintă parenchim lemnos. Traheidele sunt mai
înguste decât la gimnospermele prezentate anterior. Razele sunt bine reprezentate şi sunt înguste, nefiind vizibile cu ochiul liber
sau cu lupa.
Criterii de identificare
• Lemn cu duramen brun-roşiatic sau brun-gălbui, brăzdat longitudinal de dungi negricioase. În apă lemnul dobândeşte o
culoare violetă-liliachie.
• Alburnul este foarte îngust (maxim 1 cm lăţime), alb-gălbui, verzui uneori spre duramen (trecere treptată de la culoarea
alburnului la cea a duramenului).
• Inelele anuale în general sunt înguste sau foarte înguste, bine delimitate; au conturul transversal uşor ondulat.
• Trecerea greoaie de la lemnul timpuriu la lemnul târziu.
• Lemnul de tisă nu prezintă formaţiuni rezinifere (canale rezinifere sau pungi de răşină). Excepţional formează canale
rezinifere traumatice.
• Lemn cu textură foarte fină, untoasă.
• Lemn tare şi greu. Duramenul este lucios pe secţiunile longitudinale. Nu prezintă miros caracteristic, dar are gust amar.
• Confuziile sunt improbabile.

Aspectul macroscopic al secţiunii transversale

 Lemnul de pin negru (Pinus nigra Arn.)
şi lemnul de duglas (Pseudotsuga menziesii Franco)
Criteriu de identificare DUGLAS PIN NEGRU
Prezenţa formaţiunilor rezinifere DA DA
Mărimea şi gradul de vizibilitate Mijlocii (60…150 μm), vizibile cu Mari (100…150 μm), bine vizibile cu
al canalelor rezinifere ochiul liber ochiul liber, frecvent grupate câte 2-3
Desimea canalelor rezinifere Rare Dese

Mărimea alburnului Îngust Foarte lat

Culoarea lemnului Alburn: alb-gălbui-roşiatic Gălbui-cenuşiu

Duramen: VARIABIL, duramen îngust slab distinct de alburn,

Galben-trandafiriu…brun-roz gălbui-brun sau roşiatic brun

Gradul de dezvoltare a lemnului Puternic îngroşat şi dens Lemn târziu foarte pronunţat
târziu Lemnul târziu este mai pronunţat în
inelele mai late
Trecerea de la timpuriu la lemnul bruscă Bruscă
târziu
Densitate Uşor (ρ0 = 0.49 /cm3; ρ15 = 0.55 /cm3) Potrivit de greu (ρ0 = 0.57 g /cm3; ρ15 =
0.60 /cm3; lemn verde: 0.88 g/cm3)
Duritate Moale (lemnul timpuriu – foarte moale, moale
lemnul târziu tare)

Miros De răşină De răşină

Pinul negru prezintă cele mai ridicate performanţe mecanice dintre toate coniferele de la noi. Este urmat de duglas.
Duglasul este considerat, în Franţa, cel mai bun material de construcţii.

Aspectul canalelor rezinifere pe secţiunea

transversală a lemnului de pin negru

Aspectul canelor rezinifere pe secţiunea

tangenţială a lemnului de pin negru

Aspectul canalelor rezinifere pe secţiunea

radială a lemnului de duglas
 Lemnul de stejar şi gorun (Quercus robur L., Quercus petraea Matt.)
• Precizare: Denumirea comercială de lemn de stejar include atât lemnul stejarului pedunculat , cât şi al gorunului, între care nu au fost puse în evidenţă
încă deosebiri morfologice macroscopice certe.
Structura lemnului cvercineelor este foarte diversă anatomic. Lemnul este constituit din vase perfecte (trahee), parenchim lemnos, parenchim radial şi fibre.
Criterii de identificare
1. Aspectul macroscopic al lemnului:
• Lemn cu alburn alb-gălbui şi duramen brun-gălbui – la unele provenienţe duramenul este brun-roşcat. Unele exemplare formează
suplimentar un duramen fals – numit inimă brună a stejarului – inclus în duramenul adevărat.
• Inele anuale se disting cu uşurinţă datorită contrastului de culoare între lemnul timpuriu – gălbui şi mai îngust – şi lemnul târziu – care
este brun şi mai lat.
• Lemn tare şi greu.
2. Vasele:
• Secţiunea transversală a vaselor perfecte este circulară sau eliptică şi poartă numele tehnic de por, cu aspect de orificiu.
• Vasele din lemnul timpuriu sunt mari (Φ = 100-500 μm) şi formează, pe circumferinţa inelului anual, o coroană circulară cu aspect
transversal de inel (de aici şi denumirea categoriei foioaselor cu pori inelari, în care se înscriu şi cvercineele).
• Lemnul timpuriu este constituit din 1…3 rânduri tangenţiale de pori, care se văd cu ochiul liber. Din cauza porozităţii, lemnul
timpuriu se distinge cu uşurinţă de lemnul târziu prin culoarea mai deschisă.
• Vasele lemnului timpuriu din duramen sunt astupate cu tile (= depuneri de substanţe organice cu aspect lucios excretate de celulele de
parenchim din apropierea vaselor, cu rolul de a obtura secţiunea acestora)
• Vasele din lemnul târziu sunt înguste (Φ = 24-70 μm ) şi au pereţi subţiri. Porii formaţi pe secţiunea transversală nu se văd cu ochiul
liber şi nici cu lupa.
• Vasele lemnului târziu formează, împreună cu parenchimul, zone cu aspect de flăcări.
• Pe secţiunile longitudinale vasele formează striaţiuni, mai mari şi mai grupate în lemnul timpuriu.
3. Razele:
• Lemnul de cvercinee prezintă raze de 2 mărimi:
– Unele late (până la 0.5 mm), bine vizibile pe secţiunea transversală sub formă de linii mai deschise la culoare,
care formează pe secţiunea radială oglinzi mari, iar pe secţiunea tangenţială segmente de dreaptă orientate
vertical înalte de 1-3 cm.
– Altele înguste, microscopice.
4. Parenchimul:
• Lemnul cvercineelor conţine celule de parenchim (= celule izodiametrice cu rol de depozitare a substanţelor de rezervă) izolate sau
asociate în linii fine tangenţiale (numit parenchim metatraheal) şi în coroane de jur împrejurul vaselor (numit parenchim paratraheal).
5. Fibrele:
• Sunt celule lungi (mai scurte însă decât traheidele), înguste, cu pereţi groşi şi lumen îngust. Fibrele constituie cea mai mare parte a
lemnului târziu, în care formează zone compacte de culoare brună (care imprimă de fapt culoarea lemnului târziu). Densitatea lemnului
târziu (care predomină în inelele anuale de la cvercinee) se datorează tocmai grosimii pereţilor celulari ai fibrelor.
Confuzii posibile: Lemnul masiv de stejar sau gorun poate fi confundat cu lemnul de salcâm (faţă de care se deosebeşte în primul
rând prin lăţimea alburnului, prin flăcările de pe secţiunea transversală şi prin grosimea razelor care formează urme
caracteristice pe toate secţiunile lemnului) şi cu lemnul castanului comestibil (care însă prezintă un alburn îngust şi raze
foarte puţin distincte).

Flacără

Flacără

Aspectul macroscopic
al secţiunii transversale
prin lemnul de stejar
Lemn târziu

Aspectul microscopic Lemn timpuriu

al secţiunii transversale
prin lemnul de stejar. Detaliu

Por Parenchim metatraheal

Parenchim paratraheal
 Lemnul de cer (Quercus cerris L.)
Structura lemnului de cer este foarte asemănătoare cu a lemnului de stejar şi de gorun (vezi acolo). Deosebirile se referă la:
1. mărimea porilor din lemnul târziu: care se văd bine cu o lupă 9 x la cer, în timp cel la stejar nu pot fi distinşi pe această cale;
2. distribuţia porilor din lemnul târziu: la cer aceştia nu mai formează flăcări, ci şiruri radiale simple, neramificate;
3. lăţimea alburnului: la cer alburnul este mai lat decât la stejar sau gorun;
4. culoarea duramenului: la cer duramenul prezintă o nuanţă brun-cenuşie mai accentuată, deci este mai întunecat decât la stejar şi
gorun.
Variaţii intraspecifice. Literatura ştiinţifică şi experienţa practică de la noi indică existenţa a două varietăţi morfologice de cer:
– cer alb – cu culoare mai deschisă a lemnului şi fără duramen fals.
– cer roşu – care formează suplimentar duramen fals, roşcat, brun sau cafeniu.

Alburn

Duramenul adevărat

Duramenul fals

Aspectul stereomicroscopic al secţiunii transversale

Lemnul de salcâm (Robinia pseudacacia L.)

Structura lemnului de salcâm: Lemnul este constituit din vase perfecte (trahee), parenchim lemnos, parenchim radial şi fibre. Parenchimul lemnos este
mai bine reprezentat în lemnul de salcâm decât la numeroase alte foioase.
Criterii de identificare:
• 1. Aspectul macroscopic al lemnului
– Lemn cu alburn şi duramen.
• Alburnul este foarte îngust, fiind constituit din 2-5 inele anuale şi este alb-gălbui.
• Duramenul este lat, brun-auriu la maturitate şi brun-verziu la arborii tineri. Cu cât este mai închis la culoare, cu atât lemnul este
mai dens şi mai trainic.
– Inele anuale sunt uşor de distins şi late.
– Lemn tare şi greu.
• 2. Porii
– Porii din lemnul timpuriu sunt mari (Φ = 200-300 μm), bine vizibili cu ochiul liber. Porii lemnului timpuriu formează, ca la
cvercinee, zone poroase inelare constituite din 1 sau 2 rânduri de pori mari (salcâmul este încadrat în categoria foioaselor
cu pori tipic inelari)
– Atât vasele din lemnul timpuriu, cât şi vasele din lemnul târziu sunt astupate cu tile lucioase, în duramen şi în inelele de
alburn în curs de duramenizare.
– Porii din lemnul târziu sunt împrăştiaţi, cu unele tendinţe de asociere tangenţială în şiruri. Sunt ceva mai mici decât porii
lemnului timpuriu – au aspectul de puncte gălbui care contrastează cu fondul întunecat al lemnului târziu; pot fi distinşi, prin
urmare, cu ochiul liber.
• 3. Razele
– Lemnul de salcâm prezintă un singur fel de raze: fine, greu de distins cu ochiul liber.
Confuzii posibile: Lemnul masiv lemnul masiv de salcâm poate fi confundat cu lemnul de stejar şi gorun doar după aspectul cromatic (deosebirile se
manifestă însă puternic la nivelul razelor, care sunt mult mai groase la cvercinee şi dau urme vizibile pe toate secţiunile) şi cu lemnul castanului
comestibil (de care se deosebeşte prin modul de distribuţie a porilor din lemnul târziu, care la Castanea formează benzi radiale).

Lemn
timpuriu
Por din lemnul
târziu Lemn târziu

Rază

Pori din lemnul timpuriu

Pori din lemnul
astupaţi cu tile
târziu

Lemnul timpuriu
Aspectul macroscopic al secţiunii transversale
 Lemnul de castan bun (Castanea sativa Mill.)
Structura lemnului de castan: Lemnul este constituit din vase perfecte (trahee), parenchim lemnos, parenchim radial şi fibre.
Criterii de identificare:
• 1. Aspectul macroscopic al lemnului
– Lemn cu alburn şi duramen.
– Alburnul este foarte îngust, fiind constituit din 2-4 inele anuale şi este alb-brun deschis, de culoarea biscuitelui.
– Duramenul este lat, brun-gălbui, de culoare asemănătoare stejarului.
– Lemn potrivit de greu şi tare.
• 2. Porii
– Porii din lemnul timpuriu sunt mari (Φ până la 500 μm), vizibili cu ochiul liber.
– Porii lemnului timpuriu formează, ca la cvercinee, zone poroase inelare constituite din 1-3 rânduri de pori mari (castanul bun
este încadrat în categoria foioaselor cu pori tipic inelari).
– Porii lemnului timpuriu din duramen sunt astupaţi cu tile.
– Porii din lemnul târziu sunt dispuşi în şiruri radial-oblice. Sunt mult mai mici decât cele din lemnul timpuriu. Formează, însă,
împreună cu parenchimul înconjurător benzi radiale ondulate, asemănătoare cu flăcările stejarului, neramificate însă, mai subţiri
şi mai dese decât la acesta.
• 3. Razele
– Lemnul castanului bun prezintă un singur fel de raze: fine, vizibile cu lupa şi numeroase. Acestea formează, pe secţiunea
radială, oglinzi mici, lucioase, numeroase, uneori greu de distins.
Confuzii posibile: Lemnul masiv lemnul masiv de castan poate fi confundat cu lemnul de stejar şi gorun după aspectul cromatic (deosebirile se
manifestă însă puternic la nivelul razelor, care sunt mult mai groase la cvercinee şi dau urme vizibile pe toate secţiunile) şi cu duramenul
de frasin (diferenţele se fac cu ajutorul porilor din lemnul târziu, care sunt dispuşi diferit la cele două specii).

Por din lemnul timpuriu

astupat cu tile

Lemnul
târziu

Lemnul timpuriu

Aspectul macroscopic al secţiunii transversale în

lemnul castanului bun. Porii din lemnul târziu formează
benzi radiale fine, asemănătoare cu flăcările cvercineelor
Aspectul stereomicroscopic al inelului anual în duramen
 Lemnul de frasin (Fraxinus sp)

Structura lemnului de frasin este eterogenă. Lemnul este constituit din vase perfecte (trahee), parenchim lemnos, parenchim radial şi fibre, cu
mărimi variabile în cuprinsul inelelor anuale.
Criterii de identificare:
• 1. Aspectul macroscopic al lemnului
– Lemn cu alburn şi duramen facultativ (unele exemplare prezintă duramen, altele nu). Apariţia duramenului la frasin este târzie.
Unele provenienţe de frasin nu prezintă duramen nici la vârste înaintate; se consideră că lemnul de frasin provenit de la
exemplare fără duramen este cel mai valoros.
– Alburnul este lat (fiind constituit din 18-20 inele anuale), alb-gălbui-roz.
– Duramenul este îngust şi se distinge mai greu de alburn prin culoare (brun-deschis sau cenuşiu, uneori cu nuanţe verzui).
– Inelele anuale se disting cu uşurinţă, datorită lemnului timpuriu, care este mai deschis la culoare şi mai poros. Vasele lemnului
timpuriu formează striaţiuni prin secţionare longitudinală (striaţiunile = porţiuni aspre, grăunţoase, determinate de intersectarea
planului de tăiere cu direcţia vaselor perfecte; întrucât această direcţie nu concordă cu direcţia planului de tăiere, vasele apar
întrerupte). Striaţiunile formează la frasin sunt mai pronunţate şi formează un desen în benzi foarte apreciat la fabricarea
mobilierului şi a furnirelor estetice.
– Lemn lucios pe secţiunea radială. Lemn tare şi greu.
• 2. Porii
– Porii din lemnul timpuriu sunt mari (Φ = 250-350 μm), bine vizibili cu ochiul liber.
– Porii lemnului timpuriu sunt dispuşi în 1-2 rânduri tangenţiale care formează, ca la cvercinee, zona poroasă inelară caracteristică
foioaselor cu pori tipic inelari, categorie în care se înscrie şi frasinul.
– Porii din lemnului timpuriu al duramenului sunt parţial umpluţi cu tile.
– Porii din lemnul târziu sunt mici şi dispuşi împrăştiat, cu unele tendinţe de asociere tangenţială în grupuri 2-5.
• 3. Razele: Lemnul de frasin prezintă un singur fel de raze: fine, greu de distins cu ochiul liber.
• Confuzii posibile:
– Lemnul masiv lemnul masiv de frasin ar putea fi confundat cu lemnul de castan (faţă de care se deosebeşte prin lăţimea
alburnului şi modul de dispunere a porilor din lemnul târziu) şi cu lemnul stejar (care, însă, prezintă raze de mai multe mărimi,
unele late şi bine vizibile pe toate secţiunile lemnului, precum şi flăcări, pe secţiunea transversală).

în lemnul
timpuriu

în lemnul
târziu

Aspectul striaţiunilor în secţiunea tangenţială

Aspectul macroscopic al secţiunii transversale

Pori Por
din lemnul târziu din lemnul timpuriu

Aspectul stereomicroscopic al inelului anual în duramen

Lemnul de frasin la exploatabilitate

 Lemnul de ulm (Ulmus sp.)
Precizare. Speciile de ulm de la noi prezintă diferenţe morfologice sensibile şi la nivelul trăsăturilor lemnului. Se prezintă în continuare, în sinteză,
principalele criterii de diferenţiere a genului Ulmus de celelalte foioase, fără a insista asupra deosebirilor între specii.
Criterii de identificare:
• 1. Aspectul macroscopic al lemnului
– Lemn cu alburn şi duramen.
• Alburnul este lat la ulmul de câmp şi la velniş (20-25 inele), îngust la ulmul de munte (8-10 inele) şi foarte îngust la ulmul de
Turkestan (5 inele). Culoarea alburnului variază de la o specie la alta de ulm – la ulmul de munte este alb-gălbui-roşiatic, iar
la ulmul de câmp, brun-deschis.
• Duramenul este brun-ciocolatiu.
– Lemn potrivit de tare şi greu.
• 2. Porii
– Porii din lemnul timpuriu sunt mari (Φ = 130-340 μm) şi formează zone poroase inelare constituie din 1-3 rânduri tangenţiale (ulmii
sunt încadraţi în categoria foioaselor cu pori tipic inelari). Lemnul timpuriu este constituit din pori individuali (izolaţi) sau asociaţi în
ciorchine.
– Porii lemnului timpuriu sunt parţial umpluţi cu tile.
– Porii din lemnul târziu sunt ceva mai mici (20-120 μm) şi se asociază în benzi tangenţiale ondulate şi late, adeseori întrerupte, cu
aspect de valuri.
• 3. Razele:
– Lemnul de ulm prezintă un singur fel de raze: fine, numeroase, bine vizibile cu lupa. Razele formează, pe secţiunea radială, oglinzi
joase, numeroase cu aspect individual de solzi; ansamblul oglinzilor creează un desen specific numit: “piele de şarpe”.
Confuziile sunt puţin probabile, bănuiesc (?!!!?).

Desenul “piele de şarpe” format de oglinzi

Aspectul macroscopic al secţiunii transversale.

Se remarcă benzile ondulate formate de porii din lemnul târziu
Aspectul stereomicroscopic al inelului anul în secţiune transversală

Lemnul de cireş (Prunus avium)

Structura lemnului:
– Porii sunt mici, vizibili cu lupa şi sunt dispuşi semiinelar (mai deşi şi ceva mai mari în lemnul timpuriu, fără însă a forma
zonele poroase vizibile, caracteristice foioaselor cu pori inelari). Trecerea de la mărimea porilor din lemnul timpuriu la mărimea
porilor din lemnul târziu este treptată.
– Razele sunt 2-4 seriate, variabile ca lăţime. Parenchimul lemnos este slab reprezentat.
Criterii macroscopice de identificare
– Lemn cu alburn şi duramen – contrastul între alburn şi duramen adeseori nu este precis. Alburn îngust, alb-roşiatic, duramen
roşiatic-brun de coloraţie neuniformă (marcată de dungi verziu-roz şi/sau violacee).
– Razele sunt fine, greu vizibile cu ochiul liber, pe secţiunea transversală, bine vizibile cu lupa. Formează oglinzi distincte în
alburn.
– Nu prezintă pete medulare – spre deosebire de corcoduş, cu al cărui lemn prezintă numeroase similitudini structurale şi
cromatice.
Rază fină

Inel anual

Lemn brut de cireş

Secţiunea transversală la cireş,

în vedere stereomicroscopică (40x)
 Lemnul de nuc (Juglans regia L.)
Structura lemnului de nuc
• VASELE
– Nucul prezintă cele mai largi vase dintre foioasele cu pori împrăştiaţi de la noi (Φ = 150-240 μm).
– Sunt uniform împrăştiate în cuprinsul inelului anual (nucul face parte din categoria foioaselor cu pori împrăştiaţi). Sunt
vase individuale sau asociate radial în grupuri de 2 până la 4 vase. Prezintă o oarecare tendinţă de aşezare semiinelară
(adică sunt ceva mai dese în prima parte a inelului anual). Mărimea lor este constantă pe lăţimea inelului anual.
– Vasele sunt parţial astupate cu tile brune, lucioase.
– Vasele formează pe secţiunile longitudinale striaţiuni negricioase.
– Lemnul timpuriu nu se diferenţiază de lemnul târziu după modul de distribuţie a vaselor sau după alte criterii.
• RAZELE
– Lemnul de nuc prezintă raze de o singură mărime: fine, bine vizibile cu lupa – care formează pe secţiunea radială oglinzi
mici (uneori punctiforme) şi lucioase
Aspectul macroscopic al lemnului
– Lemn cu duramen.
– Alburnul este lat, alb-cenuşiu. Duramenul este brun-cenuşiu sau cenuşiu-cafeniu şi este străbătut de dungi negricioase.
În mod curent trecerea de la culoarea alburnului la cea a duramenului este treptată, duramenul fiind înconjurat, pe
secţiunea transversală, de un halo portocaliu sau roz.
– Lemn tare şi greu.
• Confuziile sunt improbabile.

Aspectul macroscopic al porilor

Aspectul macroscopic al secţiunii radiale. Se
remarcă striaţiunile (1) formate de vase şi
dungile longitudinale negricioase (2)

Lemnul de sorb (Sorbus torminalis Cr.)

• Lemn cu alburn şi duramen distincte. Duramenul este brun-roşiatic, iar alburnul alb-trandafiriu sau alb-gălbui-roşiatic.
• Conţine pete medulare dese, brune. Pată medulară
• Razele sunt de o singură mărime: fine, dese, vizibile cu lupa.
• Lemn greu şi tare (lemnul de scoruş este chiar mai dur).
• Vasele sunt împrăştiate în cuprinsul inelului anual, sunt foarte înguste (Φ = 25-70 μm), vizibile cu lupa.

Pată medulară

Oglinzi punctiforme

Detaliu macro obiectiv de pe secţiunea

Aspectul macroscopic al Aspectul macroscopic al transversală. Sunt evidenţiaţi porii, foarte
secţiunii transversale secţiunii radiale mici şi razele, foarte fine
 Lemnul de fag (Fagus sylvatica)
Structura lemnului: Lemnul de fag este alcătuit din elemente de vase (care, prin compunere verticală, formează traheele), fibre, fibrotraheide şi
parenchim (radial şi lemnos) – toate în proporţii echilibrare, care conferă omogenitate.
Criterii de identificare:
• Lemn unicolor alb-roşiatic. Lemnul de fag cu structură normală nu prezintă nici duramen adevărat, nici duramen fals;
exemplarele mature formează, însă, frecvent duramene false (inima roşie, inima de ger, inima stelată, inima mozaicată), cu
colorit diferit de lemnul alburnului. Alburnul se diferenţiază de restul secţiunii doar la lemnul verde, prin plusul de umiditate pe
care îl caracterizează.
• Lemnul de fag de culoare alb-gălbuie şi care la exploatabilitate nu prezintă duramene false este cunoscut sub denumirea
comercială de fag alb.
• Porii sunt mici, nevizibili cu ochiul liber(5-100 μm), deşi şi dispuşi împrăştiat (uneori cu tendinţa de concentrare în prima
jumătate a inelului), fără variaţii dimensionale pe lăţimea inelului anual. Sunt izolaţi sau asociaţi radial în grupe mici. Pereţii
vaselor sunt prevăzuţi cu punctuaţiuni simple alungite.
• În lemnul normal porii nu sunt astupaţi cu tile. Formarea duramenelor false antrenează apariţia tilelor în lumenul vaselor.
• Razele sunt de 2 mărimi:
– Unele late, vizibile cu ochiul liber pe toate secţiunile lemnului (formând linii fine portocalii, pe secţiunea transversală, oglinzi cu
aspect de pistrui violacei cu înălţimea de maxim 4 mm, pe secţiunea radială şi lenticele caracteristice, pe secţiunea tangenţială).
Pe secţiunea transversală razele late se îngroaşă în dreptul limitei exterioare a inelelor anuale.
– Altele înguste, uniseriate (uniseriat = alcătuit dintr-un singur şir vertical de celule de parenchim).
• Inelele anuale sunt adeseori greu de delimitat cu ochiul liber. Lemnul de fag cu inele late este mai greu (în inelele late creşte
proporţia fibrelor şi razelor în defavoarea vaselor)
• Caracteristici senzoriale: lemn tare, greu, fără gust şi miros caracteristice.

Alburnul la fag poate fi evidenţiat doar la lemnul verde

Ipostază reprezentativă a inimii roşii

Limita exterioară a inelului anual

Limita interioară a inelului anual

Distribuţia împrăştiată a porilor

Îngroşarea razelor la limita exterioară a inelelor anuale
şi razele de 2 mărimi
 Fazele degradării lemnului la fag

1. Încinderea 2. Răscoacerea 3. Putrezirea

Încinderea: Răscoacerea. Faza II:

Diagnostic:
• Modificarea culorii
lemnului în roşiatic-brun
• Formarea tilelor
Cauza: pierderea apei
libere
Răscoacerea. Faza I: • Face trecerea la putregai
Diagnostic: Diagnostic
• Culoare neuniformă, cu dungi gălbui şi • Conturul zonei răscoapte
pete deschise care contrastează cu este accentuat de dungi
lemnul înconjurător negre, care conferă lemnului
•Cauza: pătrunderea unor specii xilofage un aspect marmorat
•Dinamică: degradarea debutează la o • Dinamica: degradarea
săptămână după secţionarea pieselor şi apare la o lună de la
înaintează în interior cu 25-40 cm/lună secţionare şi înaintează în
interiorul pieselor cu 20-30
cm/lună
Putrezirea
• Diagnostic: Lemnul îşi pierde
consistenţa sub acţiunea ciupercilor care
consumă constituenţii săi chimici

Inima stelată
= coloraţie anormală, mai închisă Inima de ger:
decât inima roşie şi cu contur
= coloraţie anormală
neregulat brun-negricios format
brună cu nuanţe cenuşii,
din linii frânte
cu contur brun-închis
neregulat, care
circumscrie inima roşie şi
de culoare mai deschisă
decât aceasta
Inima mozaicată
= coloraţie anormală multizonală
 Lemnul de anin (Alnus sp.)
Precizare: Denumirea comercială de lemn de anin include toate cele trei specii de Alnus care vegetează spontan la noi.
Structura lemnului de anin: Lemnul este constituit din vase perfecte (trahee), parenchim lemnos, parenchim radial şi fibre.
Criterii de identificare:
• Lemn fără duramen. Uneori formează duramen fals brun.
– Lemn unicolor, alb-roşiatic. Lemnul arborilor proaspăt doborâţi devine portocaliu intens.
• Inele anuale sunt destul de evidente, chiar dacă lemnul timpuriu nu se distinge de lemnul târziu. Frecvent inelele sunt fin ondulate (cauza:
canelura).
• Porii:
– mici, vizibili cu lupa.
– neuniform împrăştiaţi în cuprinsul inelului anual (aninul face parte din categoria foioaselor cu pori împrăştiaţi) - sunt ceva mai mari şi mai
deşi în prima parte a inelului anual.
– izolaţi sau asociaţi radial în grupuri de 2 până la 7.
• RAZELE
– Lemnul de anin prezintă raze de 2 mărimi:
• Unele late, rare, false, bine vizibile pe secţiunea transversală sub formă de linii mai deschise la culoare, care formează pe
secţiunea radială oglinzi mari, mate, roşiatice.
• Altele înguste, slab distincte cu lupa.
• Lemnul de anin conţine pete medulare brun-roşiatice, frecvente (petele medulare sunt porţiuni din masa lemnului de formă lenticulară, conţinând
parenchim traumatic provocat de înţeparea cambiului de unele specii de insecte)
• Lemn uşor şi moale.
Confuzii posibile Lemnul masiv de anin poate fi confundat cu lemnul de mesteacăn (faţă de care se deosebeşte după mărimea razelor şi a oglinzilor formate de acestea:
lemnul de mesteacăn prezintă oglinzi dese şi mici).

Lemnul de mesteacăn (Betula pendula Roth.)

Structura lemnului de mesteacăn: Lemnul este constituit din vase perfecte (trahee), parenchim lemnos, parenchim radial şi fibre.
Inelele anuale sunt demarcate prin 3-4 şiruri de fibre cu capete turtite.
Criterii de identificare:
• Lemn fără duramen.
• Lemn unicolor, alb-gălbui sau alb-roşiatic, cu luciu de sidef pe secţiunile longitudinale şi cu aspect făinos pe secţiunea transversală.
• Porii:
– mici, variabili ca mărime (Φ = 40-130 μm); sunt vizibili cu lupa 9x şi sunt destul de deşi.
– uniform împrăştiaţi în cuprinsul inelului anual (mesteacănul face parte din categoria foioaselor cu pori împrăştiaţi) ⇒ lemnul de mesteacăn
este omogenâ
– izolaţi sau grupaţi în lanţuri radiale formate din câte 2 până la 6 vase.
– Porii nu conţin tile.
• Razele
– Lemnul de mesteacăn prezintă raze de o singură mărime: înguste, vizibile cu lupa, gălbui. Razele din lemnul de mesteacăn sunt mai înguste
decât diametrul porilor.
– Razele sunt rare.
– Razele formează pe secţiunea radială oglinzi joase, de morfologie asemănătoare oglinzilor din lemnul de paltin. Pe celelalte secţiuni nu dau
urme distincte cu ochiul liber.
• Lemnul de mesteacăn conţine pete medulare brun-roşcate, variabile ca frecvenţă.
• Lemn moale şi potrivit de greu.
• Confuzii posibile: Lemnul masiv de mesteacăn poate fi confundat cu lemnul de anin, în ipostaza asemănării de culoare ( caracterul de
diferenţiere este reprezentat de raze, care la anin sunt de 2 mărimi, cele late formând, pe secţiunea radială, oglinzi mari, neregulate) şi
cu lemnul de paltin (faţă de care se deosebeşte în primul rând prin prezenţa petelor medulare

Pată medulară

Detaliu stereomicroscopic de pe secţiunea transversală

 Lemnul de carpen (Carpinus betulus L.)

Structura lemnului de carpen: Lemnul este constituit din vase perfecte (trahee), parenchim lemnos, parenchim radial şi fibre.
Criterii de identificare:
• Porii
– sunt mici, vizibili doar cu lupa, nu şi cu ochiul liber.
– sunt neuniform împrăştiati în cuprinsul inelului anual (sunt ceva mai mari şi mai dese în prima treime a inelului
anual). Carpenul face parte din categoria foioaselor cu pori împrăştiaţi.
– Sunt izolaţi sau asociaţi radial în grupuri de 2-6.
• RAZELE
– Lemnul de carpen prezintă raze de 2 mărimi:
• Unele late, false, bine vizibile pe secţiunea transversală sub formă de linii albicioase pronunţate, iar pe
secţiunea radială oglinzi mari, albicioase.
– Raze late false sunt constituite dintr-un număr oarecare de raze înguste, individuale, care
alternează cu rânduri de fibre, spaţiul dintre ele fiind atât de restrâns încât scapă ochiului liber, care
le percepe ca un ansamblu unitar.
• Altele înguste, distincte cu lupa.
• Aspectul macroscopic al lemnului
– Lemn fără duramen.
– Lemn alb-lăptos cu nuanţe cenuşii, verziu sau roşiatice sub formă de pete (lemn alb-murdar).
– Inele anuale sunt grosolan ondulate pe circumferinţa canelurilor.
• Confuzii posibil: Lemnul masiv de carpen poate fi confundat cu lemnul de paltin (faţă de care se deosebeşte după mărimea
razelor şi a oglinzilor formate de acestea).

Aspectul stereomicroscopic al secţiunii transversale

Rază lată

Detaliu microscopic al
secţiunii transversale Rază îngustă

Pori asociaţi

Parenchim metatraheal
în benzi tangenţiale

Conturul grosolan ondulat al inelelor

anuale în secţiune transversală
detaliu

Aspectul razelor late pe Aspectul razelor late

secţiunea tangenţială pe secţiunea radială

Aspectul razelor late pe secţiunea transversală

 Lemnul de paltin (Acer sp.)
Precizare. În ciuda aspectului macroscopic destul de apropiat, între lemnul de paltin (Acer pseudoplatanus) şi lemnul de arţar (Acer
platanoides) există câteva deosebiri esenţiale: 1) lemnul paltinului nu prezintă pete medulare, în timp ce lemnul de arţar
prezintă rar astfel de formaţiuni; 2) lemnul de arţar prezintă raze mult mai fine şi oglinzi, formate de acestea, mult mai mici şi
mai roşcate.
Structura lemnului paltinului de munte.
• Lemnul este constituit din vase perfecte (trahee), parenchim lemnos, parenchim radial şi fibre.
Criterii de identificare a lemnului de paltin:
• Lemn fără duramen; uneori formează un duramen fals (inima negricioasă a paltinului) .
• Lemn de culoare alb-gălbuie, uneori cu dungi longitudinale cenuşii.
• Lemn potrivit de greu şi de tare. Lemnul arţarului este mai tare.
• Porii:
– mici, vizibili cu lupa şi destul de rari.
– neuniform împrăştiaţi în cuprinsul inelului anual. Mărimea şi desimea porilor descresc spre limita exterioară a
inelului anual. Acerineele face parte din categoria foioaselor cu pori împrăştiaţi.
– izolaţi sau grupaţi radial câte 2.
• RAZELE
– Lemnul paltinului de munte prezintă raze de o singură mărime, relativ bine vizibile pe secţiunea transversală sub
formă de linii albicioase fine, echidistante, care formează pe secţiunea radială oglinzi joase (cu înălţimea de până la
1.5 mm).
• Confuzii posibile: Lemnul masiv de paltin poate fi confundat cu lemnul de mesteacăn (faţă de care se deosebeşte după: 1) gradul de
distincţie al razelor pe secţiunea transversală: la mesteacăn sunt vizibile cu lupa, în timp ce la paltin se văd cu ochiul liber şi 2) lipsa petelor
medulare), precum şi cu lemnul de carpen (care însă este 1) mai greu şi mai dur şi 2) prezintă raze mult mai late, distincte pe toate
secţiunile lemnului, inclusiv pe secţiunea tangenţială).

Rază lată

Inel anual

Aspectul oglinzilor
Aspectul stereomicroscopic
al secţiunii transversale
Aspectul razelor late pe secţiunea transversală

Lemnul de tei (Tilia sp.)

Criterii de identificare a lemnului de tei:
• Lemn fără duramen. Oglinzi în lemnul de tei
– Lemn unicolor, alb-gălbui, cu nuanţe roz. Teiul de deal prezintă tendinţa unei coloraţii mai
brune în inima lemnului.
• Inele anuale sunt greu de distins.
• Porii
– Sunt mici şi deşi, vizibili doar cu lupa.
– Sunt neuniform împrăştiaţi în cuprinsul inelului anual (teii fac parte din categoria
foioaselor cu pori împrăştiaţi).
– Sunt, în general, izolaţi, uneori asociaţi câte 2.
• RAZELE:
– Lemnul de tei prezintă raze de o singură mărime: înguste, distincte cu lupa. Lăţimea
razelor este similară cu dimetrul porilor – la teiul argintiu şi teiul cu frunza mare – sau
razele sunt mai late decât deschiderea porilor – la teiul de deal. Razele formează oglinzi
cu aspect similar lemnului de fag.
• Lemn uşor şi moale. Nu prezintă pete medulare.
• Confuzii posibile: Lemnul masiv de tei poate fi confundat cu lemnul de mesteacăn (faţă de care
se deosebeşte prin absenţa petelor medulare şi prin mărimea oglinzilor) şi cu lemnul de fag (care,
însă, este mai greu şi prezintă raze distincte cu ochiul liber pe toate secţiunile).
 Lemnul de plop (Populus sp.)
• Denumirea comercială de lemn de plop încadrează lemnul valorificabil al tuturor speciilor din genul Populus, care se
disting prin identitatea structurii microscopice a xilemului lor.
Caracterele comune ale structurii lemnului plopilor:
• Razele sunt omogene, uniseriate, dese (peste 10 buc./mm), de o singură mărime: nevizibile cu lupa, ondulate după
conturul porilor
• Porii sunt mici, vizibili cu lupa, ceva mai mari în lemnul timpuriu (≈100 μm) şi mai mici în lemnul târziu (≈50 μm)
• Porii sunt deşi, unitari sau, frecvent, în grupe radiale (alcătuite din 2-7 vase). Speciile de plop prezintă pori împrăştiaţi.
• Lemnul de plop prezintă parenchim lemnos localizat terminal (la limita exterioară a inelului anual)
Criterii pentru identificarea macroscopică diferenţiată a lemnului speciilor de plop

Caracter Plopul tremurător Plopul alb Plopul negru Plopii negri hibrizi

Prezenţa - + + +
duramenului
Culoarea lemnului Alb-cenuşiu, uneori cu nuanţe Alburn lat (18- Alburn destul de lat, alb- Alburn de lăţime medie
verziu, lucios 20 inele), alb- cenuşiu (8-12 inele), alb-gălbui
gălbui Duramen brun-albicios sau alb-cenuşiu
Duramen alb- sau cenuşiu-brun Duramen cenuşiu-gălbui
roşiatic sau
roşiatic-brun

Gradul de distincţie a - Duramen clar Duramenul slab distinct de alburn

duramenului în distinct de (culoarea de bază a duramenului: CENUŞIE)
raport cu alburnul alburn
(culoarea de
bază a
duramenului:
ROŞIE)

Culoarea, mărimea şi Albe, rare Albe, destul de Albe, mari, dese Rare sau absente
frecvenţa petelor mari, dese
medulare)
Gradul de distincţie a Inelele anuale sunt delimitate prin zonele de lemn târziu ceva mai închise la culoare, care conferă secţiunii radiale
inelelor anuale un aspect slab vărgat

Gradul de Porii din lemnul timpuriu - Porii sunt mai mari şi mai Pori uniformi ca mărime
uniformitate a sunt ceva mai mari decât deşi în lemnul timpuriu în cuprinsul inelului anual
mărimii porilor pe porii din treimea
exterioară a inelului
lăţimea inelului anual
anual

Pată
medulară în
secţiune
transversală

Detaliu stereomicroscopic al secţiunii radiale. Se remarcă

dispunerea porilor (împrăştiaţi, deşi, relativ uniformi ca mărime) şi
fineţea razelor