UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

MANAGEMENT ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ, ALIMENTAȚIE PUBLICĂ ȘI
NUTRIȚIE SPECIALĂ

LRGISLAȚIE ÎN ALIMENTAȚIE
PUBLICĂ
- Proiect –

COORDONATOR: MASTERAND:

Lect. dr. Hoffman Dan Cimpoi Ana

TEMĂ PROIECT: Producția
ecologică și etichetarea produselor
ecologice

Introducere
Alimentele ecologice, denumite și organice sau biologice, sunt produse de
origine animală sau vegetală care au fost obținute fără utilizarea substanțelor chimice

2
precum pesticide sau ierbicide, fără adaosuri de substanțe sintetice la procesarea lor,
nemodificate genetic și care nu au fost expuse iradierii. Beneficiile sunt deopotrivă pentru
sănătatea consumatorului dar și pentru mediul înconjurator care nu are de suferit în urma
proceselor tehnologice.
Odată cu educarea populației asupra stilului de viață și conștientizarea
importanței unei alimentații corecte pentru sănătatea organismului, noile produse
ecologice au început sa înlocuiască o parte dintre cele convenționale în dieta multor
persoane. La noi în țară, produsele ecologice nu sunt chiar atat de populare precum în
țările occidentale, unde agricultorii și comercianții au prevederi legale stricte iar
consumatorii sunt siguri de ceea ce cumpară.
Alimentele organice sunt cel mai bun mod de a reduce expunerea la
toxinele folosite din ce în ce mai des pentru obținerea unor alimente cu un aspect
impecabil care să reziste cât mai mult timp cu aspect proaspat și cu un termen de
garanție cât mai lung. Aceste toxine includ nu numai pesticidele (multe dintre aceste
pesticide au fost deja clasificate ca fiind cancerigene), dar și metalele grele, ca Pb sau Hg
[1].
Produse ecologice sunt numai acelea care au un certificat de calitate şi poartă pe
ambalaj sigla organismului de certificare şi nu orice produs care se vinde sub denumirea
de "natural", "ţărănesc" etc.

Pe eticheta unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni:

 sigla "ae"
 numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
 denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;
 numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare.

3
 IMPLEMENTAREA LEGISLATIEI PRIVIND AGRICULTURA
ECOLOGICA IN ROMANIA

Agricultura ecologică se deosebeşte fundamental de agricultura convenţională.

Procesul şi procedurile de obţinere a produselor ecologice sunt reglementate de reguli şi
principii de producţie stricte, care pleacă de la calitatea pe care trebuie să o aibă pământul
şi până la obţinerea efectivă a produsului final. Rolul acestui sistem de agricultură
este de a produce hrană mult mai curată, mai potrivită metabolismului organismului
uman, dar în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului.

LEGISLATIA PRIVIND AGRICULTURA ECOLOGICA IN UNIUNEA

EUROPEANA

Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe obţinerea produselor vegetale sau

animale prin procedee ecologice şi îi încurajează pe cei care doresc să practice o astfel de
agricultură. Revenirea la aceste procedee nu este tocmai simplă, întrucât regulile sunt
foarte stricte, astfel încât produsul final să fie într-adevăr complet natural, ecologic.
Normele europene, interesul crescând pentru produsele realizate în condiţii atoxice şi
potenţialul bogat de care dispunem ne dau încredere că piaţa “chemical free” şi o
ecologică gestionare a resurselor, constituie un punct de plecare viabil pentru orice
activitate. A investi pentru viitor ţine în cea mai mare măsură de calea şi conceptul pe
care decidem să îl urmăm, care va fi capabil să satisfacă multe din exigenţele impuse, cu
o pozitivă reflectare pe termen mediu şi lung atât în ce priveşte natura cât şi sănătatea
noastră.
La momentul actual, agricultura ecologică, protecţia mediului şi conservarea
resurselor naturale au ca deziderat un nivel superior de înţelegere, abordare şi necesită
pentru fermierii autohtoni o muncă suplimentară şi costuri mari, care încă nu sunt
compensate corespunzător. Pe de altă parte, nici consumatorii interni nu au fost încă
educaţi să aprecieze produsele ecologice în raport cu cele obţinute prin chimizare

4
intensivă. În ce priveşte responsabilitatea faţă de mediul ambiant, mai sunt încă multe de
făcut.
Dar care este diferenţa dintre un produs ecologic şi celelalte? Produsele ecologice,
organice sunt certificate că au fost făcute în sistem ecologic, conform normelor Uniunii
Europene în ceea ce priveşte aratul, semănatul, depozitarea. Asta nu înseamnă că
produsele convenţionale nu respectă normele Uniunii Europene, ci pur şi simplu că în
cultivarea lor se folosesc chimicale. De asemenea, există o diferenţă importantă şi în ceea
ce priveşte produsele ecologice şi cele naturiste. Chiar dacă pe un produs scrie că e
natural, de unde ştim că este natural? Lipsa certificării este diferenţa cea mai importantă.
În 1991, Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii a adoptat Regulamentul
(CEE) nr. 2092/91 privind agricultura ecologică şi etichetarea corespunzătoare a
produselor şi alimentelor agricole. Introducerea acestui regulament a făcut parte din
reforma Politicii Agricole Comune a UE şi a reprezentat încheierea unui proces prin care
agricultura ecologică a primit recunoaşterea oficială din partea celor 15 state care erau
membre ale UE la vremea respectivă.
Iniţial, Regulamentul privind agricultura ecologică reglementa numai produsele
vegetale. Ulterior, au fost introduse prevederi suplimentare pentru producţia de produse
animale. Aceste norme se refereau şi la furajele pentru animale, la prevenirea bolilor,
tratamentele veterinare, protecţia animalelor, creşterea şeptelului în general şi la utilizarea
îngrăşămintelor de origine animală.
Utilizarea organismelor modificate genetic şi a produselor generate din acestea a
fost explicit exclusă din producţia ecologică. Totodată, s-a aprobat importul de produse
ecologice din ţări terţe ale căror criterii de producţie şi sisteme de control ar putea fi
recunoscute ca fiind echivalente cu cele ale UE.
Ca urmare a acestui proces continuu de completare şi modificare, prevederile din
Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 au devenit foarte complexe şi detaliate.
Importanţa de care s-a bucurat iniţial Regulamentul UE privind agricultura
ecologică a constat, de fapt, în crearea standardelor minime comune pentru întreg
teritoriul UE. În cadrul acestui proces, s-a întărit încrederea consumatorilor, care puteau
cumpăra produse ecologice din alte state membre având siguranţa că aceste produse

5
îndeplinesc aceleaşi cerinţe minime. S-a lăsat la latitudinea statelor membre şi a
organizaţiilor private adoptarea propriilor lor standarde suplimentare mai stricte.
La data de 1 ianuarie 2009, au intrat în vigoare noile regulamente ale Uniunii
Europene privind producţia, controlul şi etichetarea produselor ecologice. Cu toate
acestea, unele dintre noile prevederi privind etichetarea au intrat în vigoare abia de la
data de 1 iulie 2010.
În iunie 2007, Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii a convenit asupra
unui nou Regulament al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor
ecologice. Acest nou Regulament al Consiliului conţine obiective, principii şi reguli
generale clar definite privind producţia ecologică.
Obiectivul acestui nou cadru juridic este stabilirea unui nou parcurs pentru
dezvoltarea permanentă a agriculturii ecologice. Scopul îl reprezintă sistemele sustenabile
de cultivare şi o gamă variată de produse de calitate ridicată. În cadrul acestui proces, în
viitor va trebui să se pună accentul într-o şi mai mare măsură pe protecţia mediului, pe
biodiversitate şi pe standardele ridicate de protecţie a animalelor.
Producţia ecologică trebuie să respecte sistemele şi ciclurile naturale. Producţia
durabilă trebuie realizată pe cât posibil cu ajutorul proceselor de producţie biologice şi
mecanice, prin intermediul producţiei legate de pământ şi fără utilizarea organismelor
modificate genetic (OMG).
În agricultura ecologică, se preferă ciclurile închise care utilizează resursele
interne în locul ciclurilor deschise care se bazează pe resurse externe. În mod ideal,
resursele externe trebuie limitate la resurse ecologice din alte ferme ecologice, materiale
naturale sau obţinute pe cale naturală şi îngrăşăminte minerale cu solubilitate scăzută. Cu
toate acestea, în cazuri excepţionale, se admit resurse chimice sintetice dacă lipsesc
alternativele corespunzătoare. Acestea sunt autorizate şi incluse în liste aprobate ale
Anexei Regulamentului Comisiei numai după ce au fost analizate amănunţit de către
Comisie şi de către statele membre.
Deoarece Uniunea Europeană se întinde din Nordul îndepărtat înspre Sud şi
Europa de Est, diferenţele locale climatice, culturale sau structurale se pot compensa prin
reguli de flexibilitate.

6
 Alimentele pot fi marcate ca fiind „ecologice” numai dacă cel puţin 95% din
ingredientele lor agricole sunt ecologice. Ingredientele ecologice din alimentele
neecologice pot fi enumerate ca ecologice pe lista ingredientelor cu condiţia ca aceste
alimente să fie produse în conformitate cu legislaţia privind agricultura ecologică. În
vederea asigurării unei mai bune transparenţe, trebuie indicat codul numeric al
organismului de control.
Încă este interzisă utilizarea în producţia ecologică a organismelor modificate
genetic (OMG) şi a produselor obţinute din OMG-uri. Produsele care conţin OMG-uri nu
pot fi etichetate ca fiind ecologice decât dacă ingredientele care conţin OMG-uri au ajuns
în produse în mod neintenţionat şi dacă proporţia de OMG din ingredient este de sub
0,9%.
Conform noii legislaţii, producătorii de alimente ecologice ambalate trebuie să
utilizeze sigla UE de agricultură ecologică de la data de 1 iulie 2010. Totuşi, utilizarea
siglei pe alimentele ecologice din ţări terţe este opţională. Atunci când se utilizează sigla
UE de agricultură ecologică, trebuie menţionat locul producţiei ingredientelor agricole,
începând de la 1 iulie 2010.
Se permite distribuţia produselor ecologice din ţări terţe numai pe piaţa comună,
dacă acestea sunt produse şi controlate în aceleaşi condiţii sau în condiţii echivalente.
Odată cu noua legislaţie, regimul de importuri a fost extins. Anterior, se puteau importa
numai alimentele ecologice din ţări terţe recunoscute de către UE sau bunuri a căror
producţie era controlată de către statele membre şi care primiseră autorizaţii de import.
Pe viitor, procedura pentru autorizaţiile de import va fi înlocuită cu un nou regim
de importuri. Organismele de control care activează în ţări terţe vor fi autorizate şi
monitorizate direct de către Comisia Europeană şi de către statele membre.
Această nouă procedură permite Comisiei Uniunii Europene să supravegheze şi să
monitorizeze mai eficient importurile de produse ecologice şi controlul garanţiilor de
agricultură ecologică. În plus, în noua legislaţie s-au pus bazele acceptării normelor UE
privind acvacultura ecologică şi algele.
Particularităţi ale legislaţiei ecologice a UE

7
 Pe lângă un nou Regulament al Consiliului, în 2008 au fost adoptate două noi
Regulamente ale Comisiei referitoare la producţia ecologică, la importul şi distribuţia de
produse ecologice, precum şi la etichetarea acestora.
Regulamentul Consiliului regulamentul (ce) nr. 834/2007 al consiliului din 28
iunie 2007
privind productia ecologică si etichetarea produselor ecologice, stabileşte cadrul legal
pentru toate nivelurile de producţie, distribuţie, control şi etichetare ale produselor
ecologice care se pot oferi şi comercializa în UE. Acesta stabileşte dezvoltarea
permanentă a producţiei ecologice prin asigurarea de obiective şi principii clar definite.
Instrucţiunile generale privind producţia, controlul şi etichetarea au fost stabilite prin
Regulamentul Consiliului şi, prin urmare, pot fi modificate numai de către Consiliul
European al Miniştrilor Agriculturii. În acelaşi, timp, se abrogă Regulamentul (CEE) nr.
2092/91.
Noile regulamente privind etichetarea legate de utilizarea obligatorie a siglei UE
de agricultură ecologică au fost amânate până la 1 iulie 2010 printr-un amendament la
Regulamentul Consiliului.
Domeniul de aplicare
Regulamentul Consiliului se aplică următoarelor produse de origine agricolă,
inclusiv acvaculturii şi drojdiei:
 Produse vii sau neprocesate
 Produse agricole procesate
 Furaje pentru animale
 Seminţe şi material de înmulţire vegetativ
Colectarea de plante sălbatice şi de seminţe este inclusă, de asemenea, în sfera de
aplicare a acestui Regulament
Neincluse în sfera de aplicare:
• Produsele obţinute din vânatul şi pescuitul animalelor sălbatice.
Regulamentele Comisiei
Până în prezent, au fost adoptate următoarele Regulamente ale Comisiei:
• Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008care conţine
norme

8
amănunţite în ceea ce priveşte producţia, etichetarea şi controlul, inclusiv prima sa
modificare privind normele de producţie a drojdiei ecologice Primul Regulament de
modificare, care stabileşte noi norme pentru producţia drojdiei ecologice.
• Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 care
stabileşte norme amănunţite privind importul produselor ecologice din ţări terţe
În Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei, sunt reglementate toate nivelurile
de producţie vegetală şi animalieră, de la cultivarea terenurilor şi îngrijirea animalelor la
procesarea, distribuţia şi controlul produselor alimentare ecologice. Acestea conţin
numeroase detalii tehnice şi reprezintă, în mare parte, o continuare a regulamentului
iniţial privind agricultura ecologică, cu excepţia reglementărilor diferite din
Regulamentul Consiliului.
Regulamentul Comisiei cuprinde numeroase anexe. În cadrul acestora, se
enumeră următoarele:
• Produse permise în agricultura ecologică, cum ar fi îngrăşămintele,
amelioratorii de sol şi pesticidele
• Cerinţele minime privind dimensiunea suprafeţelor destinate adăpostirii şi
mişcării, inclusiv a păşunilor pentru efectivele de animale ecologice, în funcţie
de speciile de animale şi de stadiul de dezvoltare.
• Furajele neecologice pentru animale, aditivii pentru furaje şi substanţele
auxiliare la procesare pentru producţia de furaje combinate şi preamestecuri
permise în agricultura ecologică.
• Ingredientele, aditivii şi substanţele auxiliare neecologice permise în producţia
de hrană ecologică (inclusiv în producţia de drojdie).
• Cerinţe privind sigla comunitară.
Aceste Anexe şi alte părţi ale Regulamentului Comisiei pot fi completate de către
Comisie în aşa fel încât să fie menţinute la zi în ceea ce priveşte progresele permanente
ale tehnologiei, ştiinţei şi pieţei produselor ecologice.
Pentru a se facilita punerea în aplicare a noilor norme şi pentru a se integra unele
derogări care expiră ale Regulamentului anterior privind agricultura ecologică, s-au
stabilit măsuri de tranziţie.

9
 În plus faţă de legislaţia UE privind agricultura ecologică şi producţia ecologică,
fermierii şi procesatorii care lucrează prin metode ecologice trebuie să adere, de
asemenea, la normele cu aplicabilitate generală privind producţia agricolă şi procesarea
produselor agricole. Aceasta înseamnă că normele cu aplicabilitate generală privind
reglementarea producţiei, procesării, promovării, etichetării şi controlului produselor
agricole se aplică şi produselor agricole ecologice.
Noile regulamente privind importurile
Se va menţine recunoaşterea bilaterală obişnuită a ţărilor terţe de către Comisie, în
cooperare cu statele membre. Astfel, Comisia, cu sprijinul statelor membre,
supraveghează producţia şi controlul produselor ecologice care trebuie să fie conforme cu
obiectivele şi principiile legislaţiei privind agricultura ecologică, însă nu este necesar să
fie identice. O listă a ţărilor terţe recunoscute se găseşte în anexa III la Regulamentul
privind importurile.
Noile regulamente privind importurile asigură posibilitatea de a importa produse
ecologice din ţări terţe care nu au obţinut încă recunoaşterea bilaterală.
Produsele care sunt obţinute şi controlate exact în acelaşi mod ca în UE ar trebui,
de asemenea, să aibă acces liber pe piaţa comună în viitor. Organismele de control care
intenţionează să întreprindă astfel de controale trebuie să-şi depună candidatura în faţa
Comisiei UE şi să fie autorizate în acest scop de către Comisie şi de către statele membre.
Sarcina de supraveghere a acestora revine direct Comisiei în cooperare cu statele
membre.
Cu toate acestea, deoarece, în general, condiţiile de producţie din ţări terţe diferă
semnificativ de cele din Europa, adesea este imposibil să se aplice exact aceleaşi reguli
pentru producţie sau control. Prin urmare, trebuie să se poată permite şi existenţa unor
reguli similare care să fie conforme ca principiu cu obiectivele şi principiile legislaţiei
privind agricultura ecologică.
- Stabilirea unei strânse cooperări între organizaţiile internaţionale, organizaţiile statelor
membre şi Comisie
- Supravegherea progreselor din sfera politică
- Sprijinirea schimbului de informaţii, experienţă şi metode certificate.

10
 DIRECTIVA PRIVIND ETICHETAREA PRODUSELOR ECOLOGICE

Cele mai importante reglementări internaţionale privind etichetarea alimentelor,

deşi au caracter de recomandare, au fost elaborate de Comitetul pentru etiche-tarea
bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentarius, organism ce-şi desfăşoară
activitatea sub egida F.A.O. şi O.M.S. Potrivit acestora, eticheta pentru mărfurile
alimentare rezultate din procesare trebuie să conţină următoarele menţiuni:
- denumirea produsului;
- lista ingredientelor (materii prime şi auxiliare, inclusiv aditivii);
- conţinutul net;
- elementele de identificare a lotului şi data fabricaţiei;
- valoarea nutritivă a alimentului (mai ales la produsele dietetice şi a celor destinate
copiilor);
- termenul limită de consum;
- numele şi adresa producătorului, distribuitorului, importatorului sau exportatorului;
- ţara de origine.
Faţă de aceste menţiuni de pe etichetele ce însoţesc produsele, Centrul Internaţional
Comercial C.N.U.CED/GATT face recomandări suplimentare: descrierea produsului
(eventual însoţită de o ilustraţie); clasa de calitate sau de calibrare, după caz; instrucţiuni
de manipulare, păstrare şi utilizare.
Mult mai cuprinzătoare, mai detaliate şi mai precise sunt recomandările adoptate de
Piaţa Comună Europeană prin Directiva Consiliului C.E.E. din 18 decembrie 1978
(actualizată în 1989) referitoare la apropierea legislaţiei statelor membre privind
etichetarea şi prezentarea produselor alimentare destinate consumului final, precum şi la
publicitatea respectivă. Directiva extinde înţelesul termenului de etichetare la menţiunile,
indicaţiile, mărcile de fabrică sau comerciale, imaginile sau simbolurile referitoare la
produs, care figurează pe orice ambalaj, document, afiş, etichetă, inel sau banderolă ce
însoţeşte alimentul sau se referă la el. De asemenea, precizează interdicţii sau limitări ale
etichetării în scopul evitării inducerii în eroare a cumpărătorului în privinţa identităţii,
naturii, calităţii, conservării, originii sau provenienţei produselor, a fabricării sau a

11
obţinerii acestora, a atribuirii unor proprietăţi sau însuşiri terapeutice pe care nu le
posedă.
În anul 1993, C.E.E. a introdus ecoeticheta, în scopul încurajării agricultorilor şi
procesatorilor de a realiza produse alimentare cât mai naturale şi cu impact ecologic cât
mai redus, cu efecte benefice asupra sănătăţii şi securităţii consumatorilor. Ecoeticheta
are menirea de a oferi consumatorilor informaţii cât mai complete privind superioritatea
calitativă a acestor produse.
Pe plan mondial, în prezent, există mai multe metodologii de proiectare şi
executare a etichetelor pentru mărfurile alimentare care, în esenţă, presupun utilizarea
unor tehnici speciale de punere în evidenţă a caracteristicilor frapante ale produselor, în
vederea captării atenţiei consumatorilor şi declanşării cererii de cumpărare a acestora.
Depozitarea, prelucrarea şi etichetarea produselor agroalimentare ecologice se
face potrivit legislaţiei româneşti în vigoare, care respectă regulile specifice armonizate
cu reglementările Uniunii Europene şi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii,
alimentaţiei şi pădurilor. Etichetarea produselor ecologice, prin care se asigură şi
garantează calitatea se face în conformitate cu reglementările legale, privind specificul
acestor produse (cu referire la denumire, siglă, condiţii de păstrare, termen de valabilitate
etc.).
Pe etichetă se indică în mod obligatoriu:
● numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
● denumirea produsului şi metoda de producţie ecologică utilizată;
● numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;
● condiţiile de păstrare şi termenul minim de valabilitate;
● interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice cu alte produse
(neecologice);

12
 LEGISLATIA PRIVIND AGRICULTURA ECOLOGICA IN
ROMANIA

Pentru prevenirea si combaterea înselaciunii, eliminarea fraudelor prin

substituirea produselor ecologice cu cele conventionale (mai ieftine), în scopul asigurarii
protectiei consumatorilor, au aparut reglementari specifice în numeroase tari, iar apoi s-a
trecutla elaborarea si aplicarea de standarde internationale, care urmaresc respectarea
unor reguli stricte în producerea, prelucrarea, transportul si comercializarea acestor
produse. În tara noastra, baza legala pentru organizarea productiei si desfacerii de
produse ecologice a fost pusa prin Ordonanta de Urgenta a Guvernuluinr. 34/2000,
aprobata prin Legeanr. 38/2001 si prin Hotarârea de Guvern 917/2001, care stabileste
Normele metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.nr. 34/2000.
La data de 06.09.06 a intrat în vigoare Ordonanta de Urgentanr. 62/06.09.06 care
aduce o serie de modificari în cazul O.U.G 34/2000, data fiind necesitatea stabilirii
pânala data aderarii a competentelor institutionale în domeniul gestionarii bazei de date
pentru seminte, acordarii autorizatiilor privind importul de produse agroalimentare
ecologice din terte tari, precum si gestionarii siglei specifice produselor ecologice
controlate.
Culturile de soia modificată genetic au fost interzise în România de la 1 ianuarie
2007, conform reglementărilor Uniunii Europene. Datele statistice deţinute de Ministerul
Agriculturii şi Dezvoltării Rurale referitoare la suprafeţele cultivate cu soia modificată
genetic se bazează pe declaraţiile pe proprie răspundere ale cultivatorilor, verificate de
direcţiile agricole. În pofida existenţei reglementărilor legale de raportare (la sfârşitul
perioadei de însămânţare şi după recoltare) a suprafeţelor însămânţate cu soia modificată
genetic există multă confuzie în datele statistice. În anul 2005 cele două companii care
deţin dreptul de comercializare au raportat vânzări de seminţe certificate de soia

13
modificată genetic cu rezistenţă la erbicid, pentru o suprafaţă de aproximativ 40.000
hectare, în timp ce datele provenite de la fermieri indică o suprafaţă de circa 85.000
hectare. Lipsa transparenţei şi neimplicarea publicului în procesul de decizie precum şi
absenţa minimei informării a consumatorului au condus la absenţa unei dezbateri publice
a problematicii organismelor modificate genetic şi a produselor ce derivă din procesarea
acestora.
Existenţa unei mari suprafeţe cultivate cu soia modificată genetic necertificată aduce
atât pierderi de imagine şi credibilitate autorităţilor române cât şi importante prejudicii
celor două companii ce deţin drepturile exclusive asupra biotehnologiei, statului şi
consumatorului român. Singurii care câstigă din aceste activităţi situate dincolo de limita
legalităţii sunt acei fermieri care multiplică şi vând sămânţă necertificată. În realitate, atât
statul cât şi companiile pierd sume apreciabile datorită multiplicării şi comercializării
seminţelor necertificate de către anumiţi fermieri. Aceasta situaţie afectează şi industria
alimentară deoarece normele europene impun etichetarea specifică a produselor ce conţin
organisme modificate genetic Aprobarea introducerii, în anul 1999, în cultură şi consum a
singurei plante modificate genetic, cu rezistenţă la erbicidul pe baza de glifosat, soia,
Romania reprezinta un reper temporal şi economic important pentru evoluţia agriculturii
şi industriei alimentare româneşti. La data introducerii în cultură a plantelor modificate
genetic, cu rezistenţă la erbicid, România nu era pregatită din punct de vedere agronomic,
economic şi legislativ să gestioneze noua tehnologie. Primele reglementări legislative în
domeniul organismelor modificate genetic au fost adoptate în anul 2000, ele intrând în
vigoare după două sezoane de cultivare a plantelor modificate genetic.
Datorită considerentelor de mai sus şi a legislaţiei permissive, mulţi fermieri români
au preferat să multiplice şi să reînsămânţeze soia modificată genetic fără cunoştinţa sau
acceptul deţinătorilor soiurilor. Această situaţie afectează şi industria alimentară deoarece
normele europene impun etichetarea specifică şi trasabilitatea produselor ce conţin soia
modificată genetic, în timp ce România nu dispune de un sistem de monitorizare şi
control a produselor ce derivă din soia modificată genetic pe tot fluxul de producţie. O
consecinţă imediată este absenţa oricărei informaţii necesare consumatorului.

14
 La 25 octombrie 2005, comisarul european pentru integrare, Olli Rehn prezenta
Raportul Comisiei Europene pentru România. Atenţia neaşteptată acordată problemei
organismelor modificate genetic din România a reprezentat o mare surpriză pentru
autorităţi, presă şi publicul avizat. Este vorba despre alimentele care provin din
organisme modificate genetic şi despre sortimentele de soia cu rezistenţă la erbicidul pe
bază de glifosat cultivate în România, dar neadmise pentru cultivare în Uniunea
Europeană (care duce o politică prudentă în abordarea organismelor modificate genetic).
Politica precaută a Uniunii Europene este determinată, printre alte considerente,
de reacţia consumatorilor şi de faptul că oamenii de ştiinţă nu au putut încă să determine
ce efecte poate produce folosirea organismelor modificate genetic în alimentaţia umană.
Alte norme in vigoare referitoare la agricultura ecologica :
ORDIN nr. 181 din 22 iulie 2011 privind modificarea şi completarea Ordinului
ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 65/2010 pentru aprobarea regulilor privind
organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie
şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control
ORDIN nr. 147 din 16 iunie 2011 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului
agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 17/2011 privind aprobarea reducerilor şi excluderilor
aplicabile cererilor de plată a ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor
agricole în sectorul de agricultură ecologică.
HOTĂRÂRE nr. 590 din 8 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea
calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică.
ORDIN nr. 17 din 20 ianuarie 2011 privind aprobarea reducerilor si excluderilor
aplicabile cererilor de plata a ajutorului specific pentru îmbunatatirea calitatii produselor
agricole în sectorul de agricultura ecologica.
ORDIN nr. 6 din 11 ianuarie 2011 privind modificarea şi completarea Ordinului
ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 65/2010 pentru aprobarea regulilor privind
organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie
şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control
HOTĂRÂRE nr. 1303 din 15 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea
Hotărârii Guvernului nr. 755/2010 privind schema de ajutor specific acordat

15
producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate şi a Hotărârii Guvernului nr.
759/2010 privind acordarea de
ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de
agricultură ecologică
HOTĂRÂRE nr. 1095 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 755/2010
privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele
defavorizate şi a Hotărârii Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare
specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură
ecologică
ORDIN nr. 252 din 10.11.2010 pentru modificarea Ordinului ministrului
agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 219/2007 pentru aprobarea regulilor privind
înregistrarea operatorilor în agricultura Ecologică
HOTĂRÂRE nr. 759 din 21 iulie 2010 privind acordarea de ajutoare specifice
pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică
ORDIN nr. 219 din 21 martie 2007 pentru aprobarea regulilor privind
înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică
ORDIN nr. 65 din 17 martie 2010 pentru aprobarea regulilor privind organizarea
sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare
şi de supraveghere a activităţii organismelor de control
ORDIN nr. 51 din 1 martie 2010 pentru aprobarea regulilor naţionale privind
autorizarea importurilor de produse agroalimentare ecologice din ţări terţe

Etichetarea produselor ecologice

Etichetarea produselor ecologice se realizeazã cu respectarea urmãtoarelor reguli:

- precizarea denumirii şi adresei producãtorului sau prelucrãtorului;
- menţionarea denumirii produsului, inclusiv a metodei de producţie ecologicã
utilizate;
- specificarea denumirii şi a mãrcii organismului de inspecţie şi certificare;
- respecatarea condiţiilor de pãstrare;

16
 - menţionarea termenului minim de valabilitate;
- interzicerea depozitãrii în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alãturi de alte
produse.
Etichetele vor conţine şi o siglã specificã produselor ecologice controlate,
înregistratã la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mãrci, emisã şi aplicatã pe baza
sistemului de certificare, indicând faptul cã produsul respectiv este în conformitate cu
regulile de producţie ecologicã.
De asemenea, pe eticheta unui produs agroalimentar ecologic poate apãrea şi
menţiunea "Agriculturã ecologicã Ecorom - Sistem de control RO", doar dacã produsele
îndeplinesc urmãtoarele cerinţe:
- au fost obţinute prin metode de producţie ecologicã;
- au fãcut obiectul inspecţiei pe tot parcursul ciclului de producţie, preparare şi
comercializare;
- au fost produse sau preparate de operatori de produse agroalimentare care au
fost supuse controlului de cãtre organismele de inspecţie şi certificare acreditate;
- au fost ambalate şi transportate la punctul de comercializare în ambalaje închise.
Conform legislaţiei în vigoare, este obligatorie înregistrarea operatorului de
produse agroalimentare ecologice la Autoritatea Naţionalã a Produselor Ecologice,
informaţiile despre acesta referindu-se la:
- denumire şi adresã;
- amplasarea incintelor şi a parcelelor unde se desfãşoarã operaţiunile;
- natura operaţiunilor şi a produselor;
- angajamentul operatorului pentru efectuarea operaţiunilor în conformitate
cu cerinţele reglementate;
- denumirea organismului de inspecţie şi certificare la care operatorul se
înregistreazã pentru inspecţia unitãţii/firmei.

Cum pot fi recunoscute alimentele ecologice?

România nu are o piaţã internã de produse ecologice, majoritatea producţiei

17
ecologice fiind exportatã cãtre țãri din Europa. Acest lucru este realizat datoritã lipsei
unei culturi a consumatorilor privind alimentaţia, a preţului ridicat al acestor produse.
Produsele alimentare ecologice românesti au mare cãutare peste hotare.
Din datele furnizate de Ministerul Agriculturii, Padurilor şi Dezvoltarii Rurale a
reieşit faptul cã 95% din produsele ecologice vegetale şi 20 la sutã din cele de origine
animalierã au fost livrate anul trecut la export.
Exemplu de produsele ecologice pe piaţã, certificate de organisme în colaborare
cu organisme de acreditare din ţãrile UE:
- lapte de vacã, şvaiţer şi caşcaval - marca Dorna;
- lapte de oaie şi telemea Feta - Zieghenthal Betriebs din Ţichindeal, Sibiu;
- grâu, porumb, floarea soarelui, rapiţã - Erremme AgroFerma, Timişoara;
- porumb, floarea soarelui, furaje, Prod HO din Horia, Alba şi Prod Bioagro,
Ciolãneşti, Teleorman;
- miere de albine, Asociaţia Crescãtorilor de Albine - Apicola, Târgu Mureş.
Hotelul Green Forum deţine primul restaurant ecologic din România.

Produsele agroalimentare ecologice, poartã, pe

lângã sigla organismului de certificare şi sigla
urmãtoare:

Ecoetichetarea

Multe ţãri au adoptat programe de ecoetichetare, care permit consumatorilor sã

aleagã produsele care respectã mediul. Ecoetichetarea este o activitate voluntarã, însã ea
se afirmã din ce în ce mai mult ca o exigenţã pe diverse pieţe.

18
 Consumatorii care dispun de venituri ridicate aleg produsele ecoetichetate în
detrimentul celorlalte, chiar şi în condiţiile în care trebuie sã achite un preţ mai ridicat
pentru acestea. În acest context, produsele care nu sunt etichetate în mod corespunzãtor
fac faţã cu greu concurenţei.
Ecoetichetarea se alãturã numeroaselor mãsuri adoptate în întreaga lume, în
scopul reducerii şi eliminãrii modurilor de producţie şi consum nondurabile, al obţinerii
unui nivel superior de calitate a vieţii, al menţinerii sãnãtãţii şi securitãţii consumatorilor.
Aceste obiective sunt cuprinse în Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltãrii.
Aceastã Declaraţie continuã prevederile Summitului asupra Pãmântului, adoptate la
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltãrii din 1992.
Pe plan mondial existã numeroase organisme ce abordeazã problematica
dezvoltãrii activitãţilor comerciale în corelaţie cu aspectele ce vizeazã protecţia mediului,
ca de exemplu: Uniunea Europeanã, Comisia Codex Alimentarius FAO/OMS, Centrul de
Comerţ Internaţional (CCI), Organizaţia Internaţionalã a Standardizãrii (ISO),
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economicã (OCDE), Organizaţia Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare Industrialã (ONUDI), Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu
(PNUE), Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltãrii (CNUCED),
Programul pentru Dezvoltare al Naţiunilor Unite (PNUD), Organizaţia Mondialã a
Comerţului Primul program de ecoetichetare dateazã din anul 1977 şi a fost derulat în
Germania. Ulterior au fost iniţiate şi dezvoltate astfel de programe în Uniunea Europeanã,
Brazilia, Canada, China, Croaţia, Israel, Japonia, Noua Zeelandã, Coreea, Taiwan,
Thailanda, Statele Unite ale Americii etc. Majoritatea programelor se încadreazã în
Reţeaua Globalã de Ecoetichetare, creatã în anul 1994, reţea care vizeazã încurajarea
cooperãrii, a schimburilor de informaţii, armonizãrii şi promovãrii acestor programe în
întreaga lume.
În România, procedura de acordare a etichetei ecologice este prevãzutã în
Hotãrârea de Guvern numãrul 189 din anul 2002. Scopul introducerii etichetei ecologice
este de a promova produsele care au un impact redus asupra mediului, pe parcursul
întregului ciclu de viaţã, în comparaţie cu altele aparţinând aceluiaşi grup de produse.
Promovarea acestor produse contribuie la utilizarea eficientã a resurselor şi la un nivel

19
ridicat de protecţie a mediului, prin furnizarea cãtre consumatori a unor informaþii
corecte, exacte şi stabilite pe bazã ştiinţificã despre produsele respective.
Eticheta ecologicã se acordã, în România, la cerere, grupurilor de produse care
necesitã existenţa:
- unui potenţial ridicat de protecţie a mediului, care sã determine alegerea fãcutã
de cumpãrãtor;
- unor avantaje competitive pentru producãtorii de bunuri şi/sau prestatorii de
servicii;
- unei cereri mari de consum sau utilizare finalã, exprimatã prin volumul de
vânzãri.
Eticheta ecologicã trebuie sã cuprindã în mod efectiv douã rubrici:
- prima rubricã conţine simbolul etichetei ecologice; acesta este o floare pe fond
alb cu şase petale, sub formã de cercuri, colorate alternativ în roşu, galben şi albastru şi
frunze colorate în verde; centrat se scriu iniţialele "RO" cu font Times New Roman de
dimensiune 12; componentele "R" ºi "O" ale marcajului RO trebuie sã aibã aceeaşi
dimensiune pe verticalã, nu mai puţin de 3 mm; diametrele celor şase cercuri au aceeaşi
dimensiune, nu mai puţin de 5 mm;
- a doua rubricã cuprinde textul descriptiv; textul se va scrie integral în negru, cu
font Times New Roman 12; fondul este alb.
Autoritatea competentã pentru acordarea etichetei ecologice este Ministerul
Mediului şi Gospodãririi Apelor, care colaboreazã cu Comisia Naţionalã pentru
Acordarea Etichetei Ecologice în luarea deciziilor privind acordarea etichetei ecologice,
cu Autoritatea Naţionalã pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.) în cazul evaluãrii
gradului de eficienţã cu care eticheta ecologicã rãspunde nevoilor de informare a
consumatorilor. Pe baza evaluãrii Ministerul Mediului şi Gospodãririi Apelor, A.N.P.C.
propune modificãrile corespunzãtoare cu privire la informaţiile care vor fi incluse în
eticheta ecologicã.
Solicitãrile pentru acordarea etichetei ecologice pentru produsele introduse pe
piaţã se înainteazã autoritãţii competente de cãtre agenţii economici: producãtori,
importatori, prestatori de servicii sau comercianţi. Comercianţii pot solicita acordarea
etichetei ecologice doar pentru produsele introduse pe piaţã sub numele propriei mãrci.

20
 Consumatorii sunt de asemenea preocupaţi de problematica protecţiei mediului şi,
în consecinţã, nu ezitã sã cumpere produse care poartã menţiuni de genul "natural",
"ecologic", "biodegradabil" (în cazul ambalajelor) etc. Atributele respective sunt însã
dificil de verificat de cãtre consumatori şi în aceste condiţii, aceştia pot fi înşelaţi.

Produsele care pot fi ecoetichetate în România

- aparate frigorifice (conform H.G. nr. 827/2002);

- maşini de spãlat rufe, de uz casnic (conform H.G. nr. 40/2003);
- maşini de spãlat vase, de uz casnic (conform H.G. nr. 325/2003);
- calculatoare portabile (conform H.G. nr. 175/2004);
- amelioratori de sol şi substraturi de culturã (conform H.G. nr. 176/2004);
- detergenţi pentru maşini de spãlat vase (conform H.G. nr. 253/2004);
- încãlţãminte (conform H.G. nr. 254/2004);
- produse textile (conform H.G. nr. 177/2004);
- vopsele şi lacuri utilizate pentru interioare (conform H.G. nr. 259/2004);
- saltele de pat (conform H.G. nr. 284/2004);
- lãmpi electrice (conform H.G. nr. 542/2004);
- detergenţi universali şi detergenti pentru grupuri sanitare (conform H.G. nr.
1058/2004);
- detergenţi de vase pentru spãlare manualã (conform H.G. nr. 1530/2004);
- hârtie copiativã şi hârtie graficã (conform H.G. nr. 1894/2004);
- hârtie absorbantã (conform H.G. nr. 522/2005);
- materiale pentru pardoseli rigide (conform H.G. nr. 804/2005);
- televizoare (conform H.G. nr. 815/2005);
- servicii pentru cazare turisticã (conform H.G. nr. 1855/2005);
- aspiratoare (conform H.G. nr. 1716/2005);
- lubrifianţi şi servicii de camping - în curs de avizare.

CONCLUZII

21
 Siguranţa alimentelor nu poate deveni un fapt real decât dacă ea constituie o
responsabilitate a tuturor celor implicaţi în domeniul alimentar, de la profesionişti la
consumatori. Totuşi, riscul zero în alimente nu există şi trebuie să fim constienţi de faptul
că cea mai bună legislaţie şi cele mai bune sisteme de control nu ne pot proteja întru totul
împotriva celor care au intenţii rele.
În România s-au realizat lucruri importante în domeniul agriculturii, dar totuşi, ar
trebui să renunţe la importurile scumpe şi de calitate slabă şi să se adopte producerea şi
fabricarea propriilor noastre alimente, sănătoase, care vor fi mai ieftine.

Bibliografie

1. Banu, C., Vasu, C.,“Produsele alimentare si inocuitatea lor, Bucuresti,

Editura Tehnic, 1982.
2. Balint, C. “Procedee de îmbunatatire a calitii si a stabilitii produselor
alimentare”, Bucuresti ,Editura Tehnic, 1982.
3. Pelin Petruta “Scenarii si tipologii privind securitatea alimentara a
Romaniei”,Teza de doctorat, 2003
4. Brown Lester “Planul B: salvarea unei planete sub presiune si a unei
civilizatii in impas”, Editura Tehnica, 2006
5. Ene Corina “Impactul Securitatii alimentare in elaborarea politicilor
nutritionale si alimentare”, Teza de doctorat, 2005
6. Zahiu Letitia “Politici agroalimentare comparate”, Editura
Economica, 2001
7. Bulgaru Mircea “Dreptul de a manca”, Editura Economica,
Bucuresti, 1996
8. www.produseecologice.org

22
9. http://facultate.regielive.ro/proiecte/industria_alimentara/securitatea_
versus_siguranta_alimentara-31272.html?in=all&s=secur
%20alimentar

23