I.

EXAMENUL CLINIC AL APARATUL RESPIRATOR

Examenul clinic cuprinde inspecţia şi observarea vizuală cât şi cea auditivă a pacientului
pentru a sesiza următoarele elemente semnificative:
1. Dispneea este definită ca fiind o respiraţie de efort. Iar pentru evaluarea respiraţiei în
condiţii de dispnee se urmăreşte: frecvenţa respiratorie (8-10 resp/min; peste 12-16
resp/min=polipnee; sub 8-10resp/min=bradipnee); amplitudinea mişcărilor
respiratorii (o excursie toracică normal defineşte Vcurent=8ml/kgcxl’ măsurabilă cu
un spirometru portabil dacă VC>8-10ml/kgcxl’ determină amplitudini mari ale
mişcărilor toracice în timp ce VC<8ml/kgcxl’ determină respiraţii mai puţin ample,
superficiale).
2. Tirajul reprezintă depresia spaţiilor supra şi subclaviculare şi a spaţiilor intercostale,
în cursul inspirului, ca urmare a mobilizării muşchilor respiratori accesori pentru
compensarea unei respiraţii ineficiente.
3. Stridorul, nu este altceva decât o formă de respiraţie şuierătoare care este dată de o
obstrucţie la nivelul glotei sau laringelui (în inspir) sau traheii (în expir), prin edem,
corpi străini, secreţii vâscoase şi aderente, procese patologice înlocuitoare de spaţiu,
etc.
4. Wheesingul semnifică o obstrucţie a bronhiolilor terminale şi respiratorii. Este la fel
ca şi Stridorul o formă de respiraţie şuierătoare dar spre deosebire de acesta v-a
apărea numai la expir.
5. Bătăile aripilor nasului sunt un reflex arhaic ce traduce hipoxemia.

6. Cianoza poate fi perioronazală sau în jurul buzelor sau a limbii

sau în vârful urechilor şi a patului subunghial şi apare

atunci când concentraţia de Hb, neoxigenată este peste 50g/l.
7. Eritroza facială

şi hiperemia conjuctivală care se

pot asocial cu transpiraţii profuze în jumătatea superioară a capului şi tahicardie
definesc hipercapnia.
II.PREGĂTIREA PACIENTULUI
PENTRU EXPLORĂRI PARACLINICE:
1. Pregătirea pacientului pentru
radiografia toracică standart
Scop: studierea morfologiei şi funcționalității
plămânilor, a modificărilor de volum și de
formă ale inimii pentru stabilirea
diagnosticului (tumori pulmonare, atelectazii,
modificări topografice și de calibru ale
bronhiilor etc.)

Pregatirea psihica a pacientului:

-se anunță pacientul, explicându-i-se condițiile în care se va face examinarea (cameră în

semiobscuritate);

-pacientul va fi condus la
serviciul de radiologie;

-se explică pacientului cum

trebuie să se comporte în
timpul examinării (va
efectua câteva mișcări de
respirație, iar radiografia se
face in apnee, dupa o
inspirație profundă.

Pregatirea fizică a
pacientului:

-se dezbracă complet regiunea toracică (părul lung al femeilor se leagă pe creștetul capului);

-se îndepărtează obiectele radioopace;

-se așază pacientul în poziție ortostatică cu mâinile în șolduri și coatele aduse înainte (fără să
ridice umerii) în spatele ecranului,cu pieptul apropiat de ecran sau de caseta care poartă filmul;

-cînd poziția verticală este contraindicată, se așază pacientul în poziție șezând sau în decubit
dorsal;

-în timpul examenului radiologic se ajută pacientul să ia pozițiile cerute de medic.Sugarii și

copiii mici se fixează prin înfășare pe un suport de scânduri sau se suspendă în hamuri (pentru a
nu se iradia persoana care l-ar susține).
Îngrijirea pacientului după examen:

-pacientul va fi ajutat să se imbrace, după terminarea examenului radiologic, va fi condus la pat;

-se notează în foaia de observație examenul radiologic efectuat, data.

2. Pregătirea pacientului pentru bronhografie

Pregatirea materialelor necesare: medicamente sedative(fenobarbital, atropină), sonda Metras
sterilă, substanţe de contrast (lipidol sau idiopin- liposolubile și ioduron B sau diiodonul-
hidrosolubile), expectorante și calmante ale tusei, scuipătoare.

Pregătirea psihică a pacientului:

-Se anunță pacientul și I se explică necesitatea efectuării tehnicii;
- Se anunță pacientul să nu
mănânce în dimineața examenului.

Prăgătirea fizică a pacientului:

-Cu 1-3 zile înaintea examenului
se administrează pacientului
medicamente expectorante;
- În ajunul examinării se
administrează o tabletă de
fenobarbital sau alte medicamente
asemănătoare;
-Cu o jumătate de oră înaintea
examenului, se administrează
atropină (pentru a reduce secreția
salivei și a mucusului din căile respiratorii) și medicamente calmante pentru tuse;
-Pacientul va fi ajutat sa se dezbrace și va fi așezat în decubit dorsal, puțin înclinat spre partea
care trebuie injectată;
-Medicul efectuează anestezia căilor respiratorii (reușita examinării depinde de calitatea
anesteziei), introduce sonda Metras în arboreal bronșic și apoi substanța de contrast ușor
încălzită, încet cu o presiune moderată;
-În timpul injectării substanțeii, pacientu v-a fi ajutat să-și schimbe pozitia în decubit (dorsal,
lateral stâng sau drept, ventral);
-În timpul examinării radiologice, se așează pacientul în poziție Trendelenburg (pentru a
evedenția arboreal bronșic din părțile superioare ale plămânilor) apoi se așează pacientul cu
toracele moderat ridicat, pentru a evedenția bronhiile mijlocii inferioare.
 Îngrijirea ulterioară a pacientului:
Pacientul va fi avertizat să nu mănânce și să nu bea
nimic timp de 2 ore, până când încetează efectul
anestezicului;
-Va fi atenționat să colecteze în scuipătoare substanța
de contrast care se elimină prin tuse (nu se înghite,
deoarece produce intoxicație pacientului);
-După examen pacientul va fi ajutat sa se îmbrace și
va fi condus în salon;
Reorganizăm locul de muncă și notăm în F.O a
pacientului.

3. Pregătirea pacientului pentru bronhoscopie

(https://www.youtube.com/watch?v=zWy5sckh4vc)

Pregătirea instrumentelor și materialelor necesare:

-măsti de unică folosință sau casolete cu măști sterile,

mănuși sterile, casolete cu tampoane și comprese de
tifon sterile; pense porttampon; oglindă frontala, seringă
laringiană, tăviță renală, aparatele (bronhoscop sau
fibroscop) cu toate anexele sterilizate.

• important

-sterilizarea componentelor aparatelor principale și a

anexelor se face ținând cont de instrucțiuni (fiecare component are alt mod de sterilizare,
prevăzut în instrucțiuni de ex. ultraviolete, glutaraldehide

-se verifică sursa de lumină și corecta cuplare a cablurilor

-se verifică aspiratorul și etanșeitatea legăturilor

-vor fi la îndemână: flaconul cu anestezic (xilină 2%, flaconul cu ser fiziologic, flaconul cu
soluție de adrenalină 1%, seringi de 10 ml de unică folosință, tampoane, comprese de tifon).

-suprafața mesei pe care se află instrumentarul e încălzită la 40- 45°, pentru a preveni aburirea
instrumentarului optic.

Pregătirea psihică și fizică a pacientului:

-pacientul trebuie convins de necesitatea examenului, asupra riscului pe care și-l asumă
refuzandu-l, lipsind medicul de informare diagnostica esențială
-pacientul trebuie convins că, deși neplăcut, examenul nu e dureros în șine, iar incidentele sau
accidentele survin foarte rar

-se creează pacientului un climat de siguranță, pentru a asigură cooperarea lui în toate momentele
examinării, punându-l în legătură cu alți pacienți cărora li s-a efectuat o bronhoscopie sau
fibroscopie

-în ziua premergătoare examinării, se

execută o testare la xilină pentru a
depista o alergie la acest anestezic; la
indicația me¬dicului, pacientul va fi
sedat atât în seară premergătoare
explorării, cât și în dimineață zilei
respective

-pacientul trebuie anunțat că nu

trebuie să mănânce dimineață

-pentru anestezie, e așezat pe un

scaun, în mână dreaptă va ține o
tăviță renală sau o scuipătoare, iar cu
mână stânga, după ce își deschide
larg gură, își scoate limbă, și-o
imobilizează cu două degete
deasupra și policele dedesupt

-într-un prim timp, medicul, cu

ajutorul unui spray cu xilină 2%, îi
anesteziază limbă, orofaringele și
hipofaringele, urmând să anestezieze
arborele traheobronsic, instiland,
picătură cu picătură, anestezicul ușor
încălzit, cu ajutorul unei seringi
laringiene

-pacientul este condus în cameră de

bronhoscopie

Participarea la efectuarea tehnicii

de bronhoscopie (sunt necesare
doua asistente)

-asistenta I așază pacientul pe masă de examinare în decubit dorsal, cu extremitatea cefalică în

extensie
-sub umerii lui, se plasează o pernă tare, care, ridicând capul la 12-15 cm, ajută la extensia
acestuia;

-orientează capul în direcția indicată de medic, pentru a permite acestuia o orientare cât mai
completă;

-asistenta II servește medicul cu instrumentele și materialele solicitate (Dacă masa de examinare

este prevăzută cu o tetieră, este nevoie doar de o singură asistentă).

∎ ATENȚIE:

-ambele asistențe, înainte de examinare, se vor spăla pe mâini și vor purta mască sau cagulă;

Supravegherea pacientului după bronhoscopie:

După examinarea bronhoscopică, pacientul nu va mânca o oră. Asistenta va supraveghea, în

acest timp, parametrii vitali (puls, TA etc.), anunțând imediat pe medic dacă survin modificări
ale acestora.

Asistenta va avea la îndemână hemostatice, pe care le va administra în cazul unei hemoptizii,

chiar înainte de a anunța medicul (Adrenostazin, Dicinone, E.A.C., Venostat etc.)

Participarea la efectuarea tehnicii de Fibroscopie (sunt necesare doua asistente)

-pacientul este așezat pe un scaun, asistenta I conectează pacientul la sursa de oxigen,

asigurându-se că acesta primește debitul recomandat de medic;

-asistenta I se plasează în spatele pacientului, îi fixează piesa bucală aflată în trusa fibroscopului,
pe care o va avea sub control tot timpul examinării, imobilizând-o din lateral cu indexul și
degetul mijlociu, de la ambele mâini;

-asistentei II îi revine atribuția de a servi medicul cu instrumentarul necesar;

Supravegherea pacientului după fibroscopie

Regulile sunt aceleași ca și pentru bronhoscopie.

Incidente și accidente (de bronhoscopie și/sau ale fibroscopului)

- hemoragii,diseminări tuberculoase sau suprainfectii cu diferiți germeni, dureri în gură;

disfagie sau orofagie, dureri retrosternale, cefalee, insomnie, tuse, expectorație, stare subfebrila.

III. PREGĂTIREA PACIENTULUI PENTRU PROBE FUNCȚIONALE

RESPIRATORII:
Spirometria
se execută cu spirometrul – se poate determina volumul aerului circulant, aerul complementar,
aerul de rezervă și capacitatea vitală a plamânului
Spirometrul este alcătuit dintr-un cilindru gradat care comunică cu exteriorul printr-un tub de
cauciuc prin care suflă pacientul,
cilindrul gradat este scufundat într-un cilindru mai mare plin cu apă iar aerul expirat de
pacient face ca cilindrul să se ridice deasupra apei, putându-se citi direct pe el volumul de aer
expirat.
Scop: Pentru diagnosticul tipului de disfuncție ventilatorie, urmărirea evoluției naturale sub
tratament a afecțiunii, evaluarea pacienților cu risc crescut pentru afecțiuni pulmonare cornice,
evaluare preoperatorie , ca indicator al riscului anumitor procedure.
Tehnica: Se va executa dimineața după întreruperea terapiei medicamentoase 8-12 ore și a
fumatului cel puțin 1 oră, valorile obținute se raportează la valorile ideale calculate în funcție de
talie, greutate, vîrsta , sex.
Pacientul cu nașul pensat și buzele
strînse în jurul piesei bucale,
efectuează un inspir maximal,
urmat de un expir maximal și un
inspir maximal repetat de mai
multe ori manevră de expir a
capacității vitale forțate este
completă în 3-4 secunde, dar se
recomanda prelungirea să la 6
secunde

Spirografia
Spirografia permite urmărirea dinamicii ventilatorii și astfel cu ajutorul ei se pot executa toate
măsurătorile ventilatorii statice și dinamice respective cu ei se poate determina capacitatea de
adaptare a funcțiilor respiratorii la nevoile energetice ale organismului atît în stare de repaus cît
și în timpul eforturilor.
Materiale necesare aparat, piesă bucală, pensă pentru pensat nasul, pensă de servit, recipient cu
soluție dezinfectantă pentru piesele folosite, scaun.
Pregatirea psihica a bolnavului presupune empatizarea respectiv i se va comunica pozitia pe
care trebuie sa o adopte pe parcursul interventiei.
Pregatirea fizica a bolnavului: se executa dimineața pe nemancate sau la 3-4 ore de la masa,
bolnavii nu vor folosi nici un fel de medicație excitantă sau depresivă a centrilor respiratorii cel
puțin cu 24 ore înainte. Asistenta care execută proba asigură repausul fizic și psihic fiecărui
bolnav circa 30 min înainte de probă, bolnavul va fi așezat în poziție comodă pe un scaun.
Executarea tehnicii:
Asistenta va lua piesa bucală cu pensa și o va adapta la captul liber al burdufului. Bolnavul
așezat comod preia cu mîna tubul burdufului cu piesa bucală adaptată, asistenta va pensa nasul
bolnavului, sfătuindu-l să-i asculte comenzile. La comanda asistentei bolnavul va inspira adînc
din aerul atmosferic, și tot la comandă, va introduce piesa bucală în gură, buzele se vor strînge în
așa fel să nu iasă aer pe lîngă piesa bucală, apoi se expiră maxim și profund.
Se scoate piesa bucală din gura bolnavului, care este lăsat să se odihnească , proba se repetă de
mai multe ori pînă se obțin 2-3 curbe egale sau cvasiegale, rezultatul se citește de pe hîrtia pe
care a fost inregistrata proba (ea se numește – expirograma).

ATENȚIE!!!!! –piesa bucală se schimbă după fiecare bolnav.

Spiroergografia
Spiroerografia este un test de efort care furnizează o serie de informații asupra reacțiilor
fiziologice ale organismului în condiții de suprasolicitare determinate de un efort muscular si se
analizează capacitatea de adaptare a respirației la solicitări suplimentare.
Test de bronhoconstricție: Urmărește declanșarea spsmului bronșic utilizînd substanțe
inhalatorii nespecifice sau substanțe specific.

MONITORIZAREA GAZELOR DIN SANGE

Se refera la:
A. monitorizarea CO2 din aerul expirat(metoda capnografica);
B. monitorizarea CO2 si O2 in sangele arterial si venos (metode invazive prin recoltarea de
sange arterial folosind catetere si seringi heparinizate sau metode neinvazive cu ajutorul
pulsoximetrului);
C. monitorizarea transtisulara a gazelor respiratorii;
D. determinarea saturatiei O2 in sangele venos (SVO2).

Capnografia

Capnografia reprezinta masurarea continua a concentratiei de CO2 (dioxid de carbon) din

amestecul gazos inhalat si exhalat de un pacient.

Pentru masurarea concentratiei de CO2 este nevoie de un capnometru care afiseaza

concentratia cea mai mare de CO2 (concentratia de varf) sau de
un capnograf, care afiseaza concentratia de CO2 sub forma unei
curbe dependente de timp.
Senzorul de CO2 poate fi plasat direct în curentul de aer
sau pe un circuit colateral, si emite fascicule infraroşii cu
lungimea de undă de 4,28 mm

Clasificarea capnografelor:

Capnografe chimice - colorimetrice - modificarea unei anumite

culori (din 6) corespunde unei anumite valori de CO2
 Capnografe ce folosesc aplicaţii ale spectrometriei de masă şi absorbţiei în spectru
infraroşu - precise, rapide. Capnografe cu lumină infraroşie – CO2 are proprietatea de a absorbi
intens acest tip de lumina cu o lungime de unda de 4,28mm.

Capnograma

Este o reprezentare grafica a presiunii de CO2 din amestecul gazos pe parcursul unei respiraţii
normale a pacientului.
Prezinta patru etape distincte:
Faza A-B - reprezinta exhalarea gazelor
din spaţiul mort anatomic care în mod
normal este lipsit de CO2;
Faza B-C este o pantă ascendentă ce
reprezintă începutul golirii alveolelor cu o
creştere bruscă a concentratiei de CO2;
Faza C-D - se continua eliminarea de
CO2 din platoul alveolar, iar punctul D
reprezinta concentraţia cea mai înaltă a
CO2 de la sfârşitul expirului.Acest punct
D este cunoscut şi ca end - tidal carbon
dioxide concentration.;
Faza D-E - presiunea de CO2 scade brusc si reprezinta inceputul inspirului.Linia bazala se
aproprie de zero in cazul in care nu apare reinhalare de CO2.

Gradientul arterio-alveolar

La un pacient sanatos presiunea CO2 teleexpiratorie (PETCO2) este aproape egala cu

presiunea partiala de CO2 din capilarele alveolare.
Intre aceste doua valori pot exista variatii, considerate normale de pana la 5 mmHg.
Diferenţa dintre cele două presiuni se numeşte gradient arterio - alveolar (PaCO2 –
PETCO2). Valoarea gradientului arterio-alveolar este crescuta în situaţia în care alveolele sunt
bine oxigenate dar slab perfuzate, caz în care transferul de CO2 dinspre capilarele alveolare spre
alveole este afectat, rezultând o scădere a PETCO2 comparativ cu PaCO2.
Cauze:
debicardiacscăzut;
hiperventilaţie;
hipotermie;
embolie pulmonară (alveole bine ventilate dar slab perfuzate);
deconectare accidentală a ventilatorului detubare accidentală a pacientului;
stop cardiorespirator.
Creşterea PETCO2 (presiunea CO2 teleexpiratorie) poate să apară în următoarele situaţii:

hipoventilaţie;
hipertermie malign sepsis;
reinhalare de CO2;
administrare de bicarbonate;
 insuflare de CO2 pentru laparoscopie;

Indicatii

In caz de intubatie esofagiana ca urmare a absentei de CO2 in esofag, trebuie sa se

verifice reuşita intubaţiei traheale, deoarece capnograma nu va indica prezenţa CO2.
In timpul transportului pacientului, trebuie sa se asigure o ventilatie corecta a acestora.
In cazul de diagnostic precoce al emboliei pulmonare.
In cazul diagnosticului precoce al hipertermiei maligne,
conform standardelor europene este obligatoriu asigurarea unui monitor intraanestezic al
PETCO2.
Alte utilizari
Dupa un studiu efectuat in SUA pe un lot de 27 de pacienti s-a demonstrat ca eficacitatea
resuscitarii cardio-pulmonare (RCP) se stabileste prin capnografie. Capnografia este un indicator
al reuşitei resuscitării în prespital: cu cât valoarea PETCO2 măsurată în timpul resuscitării a fost
mai mare, cu atât a crecut si procentul reuşitelor în RCP.
PETCO2 = 17 - 24 mmHg - procent crescut de reuşită a RCP în prespital;
PETCO2 = 11 - 16 mmHg - 0 reuşite.

MONITORIZAREA CO2 SI A O2 IN SANGELE ARTERIAL SI VENOS.

Schimburile de gaze respiratorii au loc la nivelul membrane alveolo-capilare, unde prin
difuziune, O2 patrunde din aerul alveolar in sangele arterial pulmonar iar CO2 traverseaza in sens
invers.
In sangele capilar pulmonar O2 se afla sub doua forme:
Dizolvat in cantitate neglijabila (3x10-5mlO2 al 1L de sange, la o presiune arterial de 1mmHg).
Combinat (99% din cantitatea totala de O2 cu Hb la o paO2 de 100mmHg saturatia in O2 a
Hb=97%).
Continutul de O2 in sange=cantitatea dizolvata+cantitatea combinata.
Monitorizarea CO2 si O2 se face prin:
Metode neinvazive:
Determinarea saturatiei O2 si CO2 la nivel tisular (conjunctival si cutanat);
Determina saturatia de O2 in sangele arterial (pulsoximetrie).
Metode invazive:
paO2 si paCO2 folosind catetere arteriale si seringi de recoltare heparinizate. Valorile normale
pentru paO2 sunt de 90mmHg iar pentru paCO2 este de 40-60mmHg. Pulsoximetria masoara
saturatia de Hb si frecventa pulsului in sangele periferic capilar: valorile normale ale SaO2 sunt
94-100% si reflecta o saturatie optima a Hb in O2.
Valori de 90-80% SaO2=hipoxemie medie;
Valori sub 80% SaO2=hipoxemie severa.

MASURAREA TRANSTISULARA A GAZELOR RESPIRATORII (ptcO2)

Se realizeaza cu ajutorul unui electrod special ce masoara gradul de difuziune a O2 din patul
capilar al demului catre suprafata. Valori normale a ptcO2=75%paO2.
MASURAREA SATURATIEI DE O2 IN SANGELE VENOS AMESTECAT (SVO2)
Se face printr-o metoda bazata pe principia similar pulsoximetriei, dar este o metoda invaziva.
Necesita instalarea unui cateter venos central, prevazut cu doua canale fibrooptice, unul pentru
emisia de lumina rosie in fluxul sanguine din artera pulmonara iar unul pentru captarea luminii
reflectate si conducerea spre un detector extern.
Valori normale ale SVO2=77-69%.
Scaderea acestor valori semnifica un consum marit de oxigen sau aport scazut de oxigen.

MANEVRE DE ELIBERARE A CAILOR AERIENE

Manevra Heimlich: se varealiza in conditii de aspirare de corpi straini in caile
respiratorii superioare, sau de inec. Cu un pacient constient, salvatorul se aseaza in spatele
victimei pe care o cuprinde cu ambele brate la nivelul bazei toracelui, cu un pumn nul in
epigastru si realizeaza 4-5 compresiuni bruste in sens intern si cranian.
Pentru o mai eficienta tuse si expectorare a corpului strain se pot administra 4-5 lovituri cu palma
in regiunea interscapulara. Daca victim este inconstienta, va fi imediat intinsa in decubit dorsal si
salvatorul se va plasa in fata si deasupra victimei, efectuand aceeasi compresie la baza toracelui,
in sens cranian pentru evacuarea corpului strain si reluarea respiratiei spontane. Odata reusita
manevra se va plasa bolnavul in pozitie laterala de siguranta..
Pozitia laterala de siguranta: Se adreseaza pacientilor inconstienti, dar cu functia
respiratorie- conservata. Avantajele acestei pozitii sunt: nu permite limbii sa cada spre posterior
mentinand astfel caile aeriene superioare deschise si reduce riscul aspirarii continutului gastric in
caile respiratorii superioare in cazul unei eventuale regurgitari.
Salvatorul se aseaza in genunchi langa victim, pozitionand-o in decubit lateral cu un
membru inferior flectat si un brat flectat deasupra capului pacientului in unghi drept; mana
cealalta este adusa pe umarul contralateral, incrucisand bratul pe torace. Se verifica respiratia
victimei.
In cazul pacientilor traumatizati nu se aplica pozitia laterala de siguranta. In cazul de
nereusita a manevrei se recurge de urgenta la intubatie orotraheala si aspiratie pe sonda de
intubatie orotraheala sau la bronhoscopie.
Tehnica intubatiei orotraheale: Cuprinde o serie de pasi foarte importanti precum:
spalarea mainilor si utilizarea manusilor de protective precum si pregatirea echipamentului
necesar (laringoscop functional, sonda de intubatie(se verifica balonasul sa fie de marime
corespunzatoare, dupa indicatia medicului), aspiratorul, sursa de oxigen.). La nevoie se poate
utiliza un mandren lubrifiant introdus in sonda de intubatie in asa fel incat varful mandrenului sa
nu depaseasca capatul sondei. Sonda de intubatie se manipuleaza tinand de capatul proximal.
Pozitia pacientului: decubit dorsal, cu capul in hiperextensie (ATENTIE LA PACIENTII
TRAUMATIZATI). Se verifica cavitatea bucala a pacientului si se indeparteaza proteza dentara
(daca are). Balonul si masca facial adecvata. Daca este cazul se pot utiliza agenti anestezici. Se
aspira secretiile din cavitatea bucala. Se aplica anestezic local pe sonda de intubatie si in faringe.
Se pregateste laringoscopul (laringoscopul se tine in mana stanga introducanduse treptat lama din
coltul drept al gurii spre centru, incarcand limba pana ce lama ajunge la nivelul valeculei, se
ridica laringoscopul tractionand planseul buccal pana cand se vizualizeaza corzile vocale, a se
evita folosirea dintilor superiori ca support pentru ridicarea varfului laringoscopului). Pentru o
vizualizare mai buna a glotei, un ajutor poate indeparta coltul gurii. Se poate realiza manevra
Sellick care are rolul de acomprima traheea, asigurand o mai buna vizualizare a glotei, totodata
comprimand esofagul pe coloanal vertebrala reducand-use astfel riscul aspiratiei continutului
gastric in caile aeriene.
Manevra Sellick consta in: comprimarea extremitatii inferioare a laringelui si traheii
catre coloanal vertebrala inchizand astfel esofagul si reducand riscul aparitiei continutului gastric
in caile aeriene. In cazul stomacului plin este obligatorie efectuarea manevrei Sellick pana cand
s-a umflat balonasul sondei de intubatie. Sonda de intubatie se tine in mana dreapta cu
concavitatea in sus si se introduce pana cand balonasul depaseste corzile vocale. Ajutorul retrage
incet mandrenul, in acelasi timp se inainteaza cu sonda de intubatie pana cand balonasul nu se
mai vizualizeaza. Se umfla balonasul sondei in functie de indicatie 5 sau 10 ml. Se verifica
corectitudinea pozitionarii sondei: se
ventileaza pacientul si se asculta toracele in 6
puncte (varf, mijloc, baza bilateral) si in
epigastru. Daca sonda s-a introdus prea
adanc, se ventileaza numai un hemitorace,
prin introducerea varfului sondei in bronhia
principal dreapta. In aceste conditii se
dezumfla balonasul si se retrage sonda pana
cand se asculta murmur vezicular la nivelul
ambilor plamani in mod egal. Corectitudinea
pozitionarii sondei de intubatie se poate
urmari si prin capnografie. Sonda de
intubatie se fixeaza cu doua benzi de
leucoplast sau cu un fixator extern special,
zona cutanata unde se fixeaza fiind curatata in prealabilcu alcool, apoi stearsa cu comprese
uscate pentru a asigura o aderenta corespunzatoare, la pacientii cu mustata sau barba este
recomandata folosirea unui fixator extern de sonda. Sonda de intubatie trebuie introduce de
obicei la femei 21cm iar la barbati 23cm, pec and la copii se estimeaza inaltimea in cm impartitit
la 10 la care se adauga 5, sau greutatea in kg impartit la 15+12. Se poate utiliza la nevoie pipa
Guedel (marimea pipei trebuie sa fie egala cu distanta dintre coltul gurii si tragus, se introduce cu
concavitatea in sus pana cand varful atinge palatal gurii, apoi se rasuceste 180 de grade si se
introduce pana cand inelul pipei este la nivelul buzelor).
 Complicatiile intubatiei endotraheale
In cursul IOT pot aparea pot aparea o serie de accidente: traumatisme ale cavitatii bucale,
ale dintilor, ale pilierilor amigdalieni, ale epiglotei sau ale elementelor componente ale glutei.
Sunt frecvente cand pacientul nu este sufficient relaxat.
Daca a fost intubate selectiv o bronhie principal se retrage sonda. Un accident grav poate
fi intubatia in esofag. Hipoxia se evita prin ventilarea pacientului cu oxigen 100% inainte si dupa
intubatie. O grava complicatie este imposibilitatea de a intuba traheea, in aceste conditii se
ventileaza pacientul pe masca si balon si se incearca alte metode de intubatie: masca laringiana,
combitub sau traheotomie, cricotiroidotomie. Pot aparea, de asemenea, leziuni ale corzilor
vocale. Stimularea vagala cu bradicardie si hipotensiune poate aparea la efectuarea manevrei
Sellick sau cand balonasul sondei este prea umflat. Se depisteaza cauza si se administreaza
Atropina 0,5-1 mg intravenous in bolus. Alte complicatii pot fi detubarea accidentala si pierderea
aerului din balonas.

OXIGENOTERAPIA
In conditiile in care ventilatia spontana sau artificiala nu asigura oxigenarea adecvata a
tesuturilor, se impune cresterea concentratiei oxigenului in aerul inspirit. De regula,
oxigenoterapia se aplica in toate starile de hipoxie de cauza pulmonara dar si in hipoxiile
consecutive tulburarilor in captarea si transportul oxigenului la tesuturi.

Tehnica oxigenoterapiei
Exista numeroase modalitati de administrare a oxigenului de la canulă nazală la aparatul de
ventilație mecanică. Dispozitivele utilizate în practică nu permit reinhalarea aerului administrat și
se împart în 2 categorii: dispozitive cu flux scăzut și performanță variabilă; dispozitive cu flux
crescut și performanță fixă. Dispozitivele cu flux scăzut și performanță variabilă, asigură un
debit de oxigen, care nu acoperă întregul volum de aer necesar bolnavului, dar în completare este
antrenat aerul atmosferic și în funcție de parametrii respiratorii ai bolnavului, concentrația de
oxigen din aerul inspirat (F1O2) ajunge la 40-80%. Aici sunt incluse: cateterul nazal care
realizează o concentrație de oxigen de 25-40% la un flux de 2-6l/minut; dispozitivul cu rezervor
și mască facială realizează o concentrație de oxigen de 35-70% la un flux de 4-15l/minut;
corturile de oxigen și incubatoarele realizează o concentrație de oxigen de 80% la un flux de 10-
15l/minut. Dispozitivele cu flux crescut și performanță fixă asigură întreaga nevoie de oxigen și
aer al pacientului. Un astfel de dispozitiv este masca Venturi. Fluxul de oxigen este de 6-
12l/minut, dar antrenând aerul prin efectul Venturi, se ajunge la 40-6-l/minut.

Ventilația mecanică
Cea mai utilizată metodă de ventilație mecanică este ventilația cu presiune pozitivă,
reprezentând introducerea cu presiune pozitivă a aerului în căile aeriene, cel mai des prin
intermediul unei căi aeriene artificiale. Indicațiile ventilației mecanice sunt: Insuficiența
respiratorie; Tulburări neurologice; Insuficiența organică multiplă; Deprimarea chimică a
respirației; Traumatisme; Hipoxemie; Acidoză metabolică; Stare de șoc; Oboseală musculaturii
respiratorii; Scăderea efortului respirator.