Leptospiroza in pesteri. Exista riscuri pentru exploratori?

CIOCĂNĂU Marius-Alexandru1,VLAICU Marius2, Maria GURĂU1, BĂRĂITĂREANU Stelian1,

PETCULESCU Alexandru2, MANTONIU Dragoş2, Doina DANEŞ1
1 USAMV -Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti, Clinica de Boli Infecţioase şi Medicină Preventivă
2 Institutul de Speologie Emil Racoviţă Coresponding author: marius_ciocanau@yahoo.com
Turismul speologic devine din ce în ce mai popular in România. Contribuţiile speologilor
sunt remarcabile, fiind descoperite peste 12000 cavităţi la nivel naţional. Fiecare peşteră prezintă
particularităţile şi provocările sale, fiind necesare tehnici speciale de parcurgere a acestora. În
acest sens, echipamentul de protecţie este o componenta obligatorie.
În acestă prezentare vom face o sinteză a potenţialului risc de infecţie cu germeni din genul
Leptospira a persoanelor care explorează peşteri şi modalităţile prin care o posibilă expunere
poate fi evitată sau minimizată.
Leptospiroza este o zoonoză produsă de bacterii gram negative, helicoidale, mobile,
morfologic identice dar antigenic distincte, incadrate in genul Leptospira. Perioada de incubatie
inregistreaza la om 7-14 zile în medie, pana 30 zile, in funcţie de seovarul infectant de
Leptospira. Clinic, debutul bolii este asemănător in cazul majoritatii serovarurilor de leptospira,
principalele manifestări clinice fiind: cefalee paroxistică instalată brusc, febră, frisoane, rash
tranzitor al palatului şi tegumentelor. Posibile şi frecvente sunt si manifestările digestive: greaţă,
vărsături, icter. Dupa 3 săptămâni de la debutul bolii poate apărea o recidivă uşoară. În formele
grave se instalează insuficienţă renală, hemoragii. Formele atipice au o evoluţie discretă,
asemănătoare cu a gripei. Potrivit O.M.S/F.A.O, leptospiroza este una din cele mai răspândite
zoonoze şi prezintă o importanţă majoră pentru Europa.
Transmiterea leptospirelor poate fi directă sau indirectă: expunerea directă se realizeaza
prin contactul cu urina subiectilor/animalelor infectate. Infecţiile asimptomatice ale animalelor
ca si animalele care se remit clinic sub terapie incompleta sau spontan, devin purtătoare la nivel
renal si excretoare de leptospire prin urină, contaminând astfel mediul. Transmiterea indirectă
este cel mai adesea consecinta expunerii la sursele de apă contaminate. Pătrunderea leptospirelor
în organism se realizeaza prin microleziuni la nivelul pielii/mucoaselor, ca urmare a expunerii
acestora la apa contaminată sau la urina animalelor (liliecilor) purtătoare. Prin natura lor,
explorările subterane ocazioneaza microleziuni cutanate care pot constitui poartă de intrare în
organismul uman pentru leptospire şi expun speologii la riscurile menţionate anterior. În apele
subterane a căror temperatură este de 5-7oC, leptospirele pot supravieţui 9-10 zile. Cursurile de
apă subterană rezultate prin drenajul din mai multe galerii, pot concentra bacterii, iar pH-ul apei
facilitează supravieţuirea acestora. Nivelul contaminării ambientale este esenţial pentru
transmiterea indirectă. Ingestia apei poate fi o cale de infecţie, în mod special ingestia de apă
stătătoare contaminată cu leptospire viabile. Pe lângă ingestia accidentală din timpul imersiei în
apă, leptospirele pot invada mucoasele şi tegumentul descuamat şi inmuiat de apă.
Măsurile preventive trebuie să se bazeze pe cunoaşterea statusului animalelor din
ecosistemul pesterilor, a presiunii infecţioase şi a frecvenţei cazurilor de îmbolnăviri animale şi
umane. Transmiterea poate fi limitată prin echipament de protecţie corespunzător: echipament
impermeabil pentru a realiza o barieră impotriva infecţiei - cizme de cauciuc, salopetă, mănuşi
impermeabile etc; spălarea imediată în caz de expunere la urina (leptospirele sunt foarte sensibile
la detergenţii uzuali); acoperirea leziunilor cu plasturi impermeabili. Aceste măsuri generale de
profilaxie nu sunt suficiente în cazul imersiei totale în apă, fiind necesară antibioterapia
profilactică.
 In consecinta, explorarea unei cavităţi, în care există expunerea la apă şi urina liliecilor pot
fi considerate ca factor de risc pentru infecţii cu leptospire şi necesita măsuri speciale de
profilaxie.
Transmiterea poate fi limitata prin echipamente de protecţie corespunzătoare
Speologii ar trebui să conştientizeze riscul potenţial de leptospiroză asociat cu mediul în
care sunt prezente animale (lilieci).

La leptospirose dans les grottes. Existe-t-il des risques pour les explorateurs ?
Le tourisme spéléologique devient de plus en plus populaire en Roumanie. Les
contributions des spéléologues sont remarquables, étant plus de 12000 formations karstiques.
Chaque grotte a ses particularités et son défi, nécessitant des techniques d’escalade ou de rampe
pour traverser certains obstacles. Pour cela, l’équipement de protection est obligatoire.
Dans cet article, nous allons faire la synthèse du risque potentiel d’infection avec les
germes du genre Leptospira auquel ceux qui explorent les grottes s’exposent et les modalités qui
permettent d’éviter ou de minimiser une éventuelle exposition.
La leptospirose est une zoonose produite par des bactéries du genre Leptospira, Gram
négatives, hélicoïdales, mobiles, tous différentes du point de vue antigénique. Selon OMS/FAO,
la leptospirose est une des plus répandues zoonoses et représente une importance majeure pour
l’Europe.
Pour pénétrer dans l’organisme, il faut qu’il existe des microlésions au niveau de la peau
ou des muqueuses, qui soit exposés à l’eau contaminée ou à l’urine des animaux (les chauves-
souris) porteurs, ceux-ci représentent les principales sources d’infection. Par leur nature, les
explorations karstiques exposent les spéléologues aux éléments mentionnés, le contact prolongé
avec les rocher produisant des microlésions cutanées qui servent de porte d’entrée aux
leptospires. Dans les eaux naturelles dans lesquelles la température est de 5-7°C, les leptospires
restent vivantes 9-10 jours. Les cours d’eau souterrains résultent du drainage de plusieurs
galeries et peuvent concentrer des bactéries et le pH de l’eau facilite la survie de ces dernières.
Le niveau de contamination d’environnement est essentiel pour la transmission indirecte.
L’ingestion de l’eau peut être une voie d’infection, surtout l’ingestion de l’eau stagnante
contaminée avec des leptospires viables en présence des microlésions la muqueuse des vois
digestives. En dehors de l’ingestion accidentelle pendant l’immersion dans l’eau, les leptospires
peuvent envahir les muqueuses et le tégument desquamé et trempé dans l’eau.
Les moyens de prévention doivent tenir compte de la connaissance du status des animaux
qui vif dans les grottes, de la pression infectieuse et de la fréquence des cas de maladie animale
et humaine. La transmission peu être limitée par l’équipement de protection. Il doit être
imperméable pour réaliser la barrière contre l’infection et l’humidite: bottes en caoutchouc,
salopette, gants imperméables, etc; le lavage en cas d’exposition à l’urine (les leptospires sont
très sensibles aux détergents usuels); le recouvrement des lésions avec des pansements
imperméables. Ces mesures génèrales de prophylaxie ne suffissent pas au cas de l’immersion
totale dans l’eau, étant nécessaire une antibiothérapie prophylactique Les explorations
spéléologiques dans lesquelles existe l’exposition à l’eau et à l’urine des chauves-souris peuvent
être considérées comme porteur des facteurs de risque pour les infections aux leptospires et
imposent des mesures de prophylaxie.
La transmission peut être limitée par l’équipement de protection correspondante.
 Les spéléologues devraient être au courent sur le risque potentiel de leptospirose associé
avec le milieu dans lequel sont présents les animaux (les chauves-souris).

Leptospirosis in caves.Are there any risks to cavers?

Caving is becoming increasingly popular in Romania. The contributions of cavers are

remarkable, being covered over 12,000 karstic formations nationwide. Each cave has its unique
features and its challanges, requiring climbing or crawling techniques for crossing obstacles. In
this purpose, the equipment is a vital component.
This article will make a summary of the potential risk of leptospirosis infection in cavers
and potential ways in wich exposure can be avoided or minimized.
Etiologic agent:
Leptospirosis is a zoonosis caused by gram-negative,helicoidal, mobile bacteria,
morphologically indistinguishable but different antigenically. In humans, the incubation period
ranges from 7-14 days, sometimes even 30 days, depending on the infecting type of Leptospira.
The onset of the disease is similar in most forms of leptospirosis, the main clinical manifestations
are paroxystic headache, sudden fever, chills and skin rash. Frequent possible digestive
manifestations may also include: nausea, vomiting, jaundice. There might be a slight relapse 3
weeks after the onset. In severe forms symptoms include kidney failure and hemorrage. Atypical
forms might include a discrete evolution similar to influenza. According to the WHO/ FAO,
leptospirosis is one of the most widespread zoonoses and has a major importance in Europe.
Pathogenetic mechanism:
Transmission of leptospirosis occurs by direct or indirect contact. Direct transmission
occurs via exposure of infected animals (urine). Asymptomatic kidney infections in carrier
animals can lead to prolonged excretion of leptospirosis in urine, thus contaminating the
environment. Indirect transmission occures via exposure to contaminates sources of water. In
order to enter the body, there must be skin micro-lesions, also exposure to contaminated water or
animal urine (bats) are the main sources of infection. Due to the nature of the expeditions, cavers
have an increase exposure risk due to the multiple skin abrasions that serve as a gateway for
leptospire. In natural waters whose temperature reaches 5-7 oC, Lepotospires survive 9-10 days.
Undergrownd rivers resulted from draining of multiple galleries can concentrate bacteria and the
water pH might facilitate the survival of the bacteria. The ammount of environmental
contamination is essential for indirect transmission. Ingestion of contaminated water is an
alternative infection route. In addition to accidental ingestion, water immersion maximizes
exposure risk due to the combination multiple skin abrasions that are exposed to viable
Leptospira while immersing in a contaminated area.
Prevention:
Preventive measures should be based on knowledge of the infectious pressure in a certain
area and the case frequency of animal or human leptospirosis infections. Transmission may be
limited by wearing appropiate protective equipment: waterproof equipment that offers a barrier
against infection such as rubber boots, overalls, waterproof gloves etc, washing in case of
exposure to urine or contaminated water ( Leptospires are easily killed by exposure to common
detergents), any lesions should be covered with waterproof patches. Such preventive measures
are important but they are not sufficient for those who are likely to have water immersion, cavers
should take prophylactic antibiotics.
Conclusions:
Cavers that are exposed to water and animal urine stand a grater risk of Leptosirosis,
special measures for prevention are imposed.
Transmission may be limited by appropiate protective equipment
Raising awareness of the disease and its modes of transmission might reduce the risk of
illness while caving. Knowledge of potential risks before engaging in these activities is
important.