Oxigenoterapia

Oxigenoterapia este metoda terapeutica de corectie a hipoxiei, constand in

suplimentarea cu oxigen a aerului atmosferic inspirat.

Indicatii:

- afectiuni respiratorii insotite de insuficienta respiratorie acuta sau cronica: astm bronsic;
bronhopneumopatie obstructiva cronica; infectii acute (pneumonie, bronhopneumonie);

-afectiuni musculo-scheletice sau neurologice insotite de insuficienta ventilatorie si

respiratorie acuta sau cronica;

-afectiuni cardiace cauzatoare de hipoxemie: insuficienta cardiacă, infarctul miocardic

acut, angina pectorala instabila

-insuficienta circulatorie acuta: şoc hipovolemic, şoc toxico-septic; şoc cardiogen.

-infectii sistemice severe;

-politraumatisme;

-hemoragii;

-anemii severe;

-pre- si postoperator (analgezicele si narcoticele pot deprima functia respiratorie).

Indicatia administrarii oxigenoterapiei revine medicului (inclusiv precizarea

modului de administrare, a debitului si fractiei de oxigen inspirate).

Administrarea corecta a oxigenului, supravegherea pacientului si documentarea

procedurii efectuate sunt atributii care revin asistentei medicale.

Adminstrarea oxigenului se va face după permeabilizarea căilor respiratorii.

Înainte de efectuarea tehnicii se vor lua toate măsurile de precauţie.
Pe timpul administrării se vor supraveghea atent pacientul şi echipamentul de
adminstrare (manometrul de presiune şi indicatorul de debit).
Echipament necesar -sursa de oxigen-statie centrala de oxigen, microstatie, butelie cu oxigen
administrarii -umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conzinand apa sterila)
oxigenului -sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda aleasa
-material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei

Metode de a.prin sondă nazală

administrare a -este metoda cea mai frecvent utilizată
oxigenului -permite administrarea oxigenului în concentraţie de 25%-45%
-poate fi utilizată pentru o terapie pe termen lung
-nu poate fi utilizată la pacienţii cu afecţiuni ale mucoasei nazale

b.prin mască (cu sau fără reinhalarea aerului expirat)

-permite administrarea oxigenului în concentraţie de 40%-60%
-este incomodă datorită sistemului de prindere şi etanşeizare
-accentuează starea de anxietate, mai ales la copii
-poate cauza iritaţia tegumentelor feţei
-nu se va utiliza la pacienţii cu arsuri la nivelul feţei

c.ochelari pentru oxigen

-sunt prevazuţi cu două sonde care se introduc în ambele nări
-se utilizează la copii şi pacienţi agitaţi
-sunt mai bine toleraţi de pacienţi

d.cortul de oxigen
-frecvent utilizat la copii
-concentratia oxigenului nu poate depasi 50%
-are dezavantajul că atmosfera de sub cort se încălzeşte şi se supraîncarcă cu
vapori datorită faptului că pacientul inspiră şi expiră în acelaşi mediu
-oxigenul introdus în cort nu va fi umidificat, ci trecut prin instalaţii de răcire
-în cort se pot monta instalaţii de răcire
-copiii vor fi supravegheaţi permanent pentru a nu disloca cortul
Intervenţiile - pregătirea psihică a pacientului, asigurându-l de luarea tuturor
asistentei măsurilor de precauţie şi aşezarea pacientului în poziţie
corespunzătoare (dacă este posibil poziţie semişezând, care
favorizează expansiunea pulmonară)
- ambalarea echipamentului
- dezobstruarea căilor respiratorii
- măsurarea lungimii sondei de la nară la tragus
- umectarea sondei cu apă sterilă pentru facilitarea inserţiei şi
prevenirea lezării mucoasei
- introducerea sondei în nară şi fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de
leucoplast
- dacă se utilizează masca de oxigen, aceasta se va aşeza acoperind
nasul şi gura pacientului şi se va fixa cu o curea în jurul capului
- fixarea debitului de administrare a oxigenului, în funcţie de prescripţia
medicului
- aprecierea răspunsului therapeutic al administrării oxigenului
(obeservarea culorii tegumentelor, măsurarea respiraţiei şi pulsului)
- supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau
de apariţie a unor complicaţii
- supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune,
debit)
- acordarea suportului psihic pacientului pe timpul administrării
oxigenului şi combaterea oricărei cauze de disconfort
- mobilizarea periodică a sondei
- scoaterea sondei o dată pe zi şi introducerea ei în cealaltă nară
- curăţarea echipamentului la terminarea tehnicii

Incidente şi - dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidul

accidente poate fi împins de oxigen în căile respiratorii ale pacientului,
asfixiindu-l
- in cazul utilizării prelungite a oxigenului în concentraţii mari sau la
presiuni ridicate, pot apărea:
- iritare locală a mucoasei
- congestie şi edem alveolar
- hemoragie intraalveolară
- atelectazie
- pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală

Precauţii în - deoarece oxigenul favorizează combustia, prezenţa sa trebuie atenţionată

folosirea surselor - pacienţii şi vizitatorii vor fi atenţionaţi aspura pericolului fumatului sau
de oxigen al unei flăcări în prejma sursei de oxygen
- se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
- se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică
(materialele sintetice) şi a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
- aparatele de monitorizare sau apirare vor fi plasate în partea opusă sursei
de oxigen
-transportul buteliilor cu oxigen se va face pe carucioare, evitandu-se
lovirea lor in timpul transportului
-buteliile cu oxigen vor fi asezate in pozi;ie verticala, pe un suport si
fixate de perete cu inele metalice, departe de calorifer
-cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de
amplasare a extinctoarelor si a modului de utilizare a acestora.