Sindromul Chicken Little

Constantin Crânganu
Odată ce o politică a fost adoptată și implementată,

toate activitățile ulterioare devine eforturi de a o justifica.

Barbara Tuchman

Marșul nebuniei: Din Troia spre Vietnam, 1984 (trad. pers.)

În folclorul american există un basm foarte popular printre copii: Chicken Little. Este vorba despre o
găinușă – Chicken Little sau Henny Penny – căreia, trecând pe sub un stejar, i-a căzut o ghindă-n cap.
Îngrozită și panicată, găinușa (figura dedesubt) a început să cotcodăcească din răsputeri: The sky is
falling! The sky is falling!! (Ne cade cerul în cap! Ne cade cerul în cap!).

Foarte alarmată, Chicken Little s-a repezit să anunțe groaznica veste regelui local. Pe drum, și-a găsit
suratele înaripate - Cocky Locky, Ducky Lucky, Drakey Lakey, Goosey Loosey, Gander Lander și
Turkey Lurkey – cărora le-a transmis, cu frica-n suflet, că cerul va cădea peste ele și că va veni
sfârșitul lumii. Dar, la o cotitură, s-au întâlnit cu vulpoiul Foxy Loxy, care le-a liniștit imediat: Intrați,
dragele mele, în vizuina mea și veți fi salvate. The rest is history sau This is the end of story.

Plecând de la simbolistica basmului, sindromul Chicken Little a ajuns să denumească o isterie de

masă, paranoică, generatoare a unei false credințe într-un dezastru iminent. Purtătorii sindromului
utilizează ad nauseam un repertoriu alarmist, dominat de strigăte disperate precum: Este sfârșitul
lumii! Este prea târziu! Apocalipsa vine peste noi!

Istoria cunoaște multe epidemii produse de sindromul Chicken Little. Dacă m-aș opri doar la
alarmismul climatic, probabil că cea mai dezastruoasă manifestare a sindromului o reprezintă
procesele vrăjitoarelor din Europa medievală. După ce inchiziția a eradicat ereticii autentici (precum
catarii și waldensienii), începând cu anii 1400, majoritatea vrăjitoarelor au fost acuzate că produc
vreme rea. În 1484, Papa Inocențiu al VIII-lea a recunoscut că vrăjitoarele „au spulberat recoltele
pământului, strugurii din vii, fructele din copaci…,[au distrus] livezi, pajiști, pășuni, porumbul, grâul
și toate celelalte cereale.”[1]. Pe măsura ce Europa se afunda în Mica Glaciație, tot mai multe zone se
confruntau cu recolte dezastruoase, cu prețuri alimentare crescute și, în final, foamete intensă.
Consecința: vrăjitoarele au devenit țapii ispășitori. Circa o jumătate de milion de vrăjitoare au fost
executate între 1500 și 1700 și există o corelație semnificativă între temperaturile scăzute și creșterea
numărului de procese înscenate vrăjitoarelor pe cuprinsul Europei.

Următoarele exemple, selectate din mass-media vremii, ilustrează alarmismul și isteria climatică într-o
perioadă mult mai recentă.

Chicken Little și răcirea globală

The New York Times, 24 februarie 1895: „Geologii cred că lumea ar putea îngheța din nou”.

15 aprilie 1912: Transatlanticul Titanic se ciocnește catastrofal cu un aisberg la o latitudine de

41.7°N. Portul de destinație, New York, este pe paralela de 40.7°N. Poate de aceea, ori de câte ori
vreun aisberg se rupe pe undeva, găinușa noastră face un atac de panică.

The New York Times, 7 octombrie 1912: „Prof. Schmidt ne avertizează că se apropie o nouă eră
glaciară.”

Los Angeles Times, 7 octombrie 1912: „A cincea eră glaciară este pe drum. Rasa umană va trebui să
lupte pentru supraviețuirea sa împotrivă frigului.”

Chicago Tribune, 9 august 1923: „Oamenii de știință afirmă că gheața arctică va distruge Canada.”

Washington Post, 10 august 1923: „Vine era glaciară.”

Los Angeles Times, 6 aprilie 1924: „Dacă aceste lucruri sunt adevărate, este evident că… ne
îndreptăm obligatoriu spre o eră glaciară.”

Chicken Little și încălzirea globală

După iminenta epoca glaciară, în jurul anilor 1930, temperaturile au început să crească. Little
Chicken și-a făcut din nou de treabă, schimbându-și însă cotcodăcitul cu 180°:

Los Angeles Times, 11 martie 1929: “Majoritatea geologilor cred că lumea se încălzește și că va
continua să devină mai caldă.”

Chicago Daily Tribune, 6 noiembrie 1939: „Chicago este pe primul loc printre miile de orașe [din
întreaga lume] care au fost afectate de o tendință misterioasă către un climat mai cald în ultimele două
decenii.”

The New York Times, 10 august 1952: „Lumea a început să se încălzească în ultima jumătate de
secol.”
Chicken Little și răcirea globală

Dar, de la începutul anilor 1940 până prin anii 1970, temperaturile au scăzut atât de mult încât Little
Chicken s-a apucat să cotcodăcească din nou: Răcirea globală vine peste noi! Răcirea globală vine
peste noi! Iată ce au scris o parte din suratele ei alarmate:

Science News, 15 noiembrie 1969: „Cât de mult continuă actuala tendință de răcire este una dintre
cele mai importante probleme ale civilizației noastre.”

Washington Post, 11 ianuarie 1970: „Iernile reci anunță sosirea unei noi glaciații.”

Science Digest, 1973: „În acest moment nu ne mai putem bucura de o distanță confortabilă de mii de
ani pentru a ne pregăti pentru următoarea glaciație…Odată ce înghețul începe, va fi prea târziu.”

The New York Times, 29 decembrie 1974: „Actualele schimbări climatice for produce morți în masă
prin înfometare și probabil anarhie și violență.”

Christian Science Monitor, 1974: „Atlanticul de Nord se răcește aproape la fel de repede cât de poate
răci un ocean.”

Time Magazine, iunie 1974: „O nouă eră glaciară? Când meteorologii măsoară temperaturile medii
de pe glob, ei constata că atmosfera a fost din ce în ce mai rece în ultimele trei decenii…și anomaliile
meteo pe care ei le studiază ar putea reprezenta începutul unei alte glaciații.”

Newsweek, 28 aprilie 1975: „Reducerea producției alimentare [ca rezultat al schimbărilor climatice]
ar putea începe foarte curând, probabil în numai zeci de ani de acum încolo. […] Faptul principal
[este că] clima terestră pare să se răcească.” (vezi figura dedesubt)

The New York Times, 21 mai 1975: „Mai devreme sau mai târziu, o răcire majoră pe scară largă [este]
considerată inevitabilă. Indiciile că a început deja sunt evidente”

Science News, 1 martie 1975: „Încă o dată, această tranziție ar putea induce numai o mică schimbare
în temperatură globală – 2 sau 3 grade -, dar impactul asupra civilizației va fi catastrofal. Răcirea
începută în 1940 a fost suficient de mare și suficient de consistentă pentru a mai putea fi inversată
curând.” Pe copertă (vezi dedesubt), titlul este „Vine epoca glaciară?” și, pentru prima dată,
Manhattanul este prezentat sub asaltul nemilos al ghețarilor. În 2004, filmul „The Day After
Tomorrow” a valorificat această imagine apocaliptică.
New Scientist, 1975: „Amenințarea unei noi ere glaciare trebuie să stea alături de războiul nuclear ca
o posibilă sursă de moarte și mizerie enormă pentru omenire.”

Chiar și prestigioasa National Academy of Sciences a fost de acord cu acest punct de vedere. În 1975,
Academia americană a avertizat că exista o „posibilitate non-trivială că o răcire globală serioasă ar
putea să afecteze Pământul în următorii 100 ani.”

Lowell Ponte, Răcirea: A început deja următoarea glaciație? Vom putea supraviețui?, 1976: „Răcirea
a omorât deja sute de mii de oameni în țările sărace… Dacă aceasta va continua și nu se vor lua
măsuri ferme pentru a face față acestei situații, răcirea va provoca foamete mondială, haosul mondial
și, probabil, războiul mondial, iar toate acestea s-ar putea întâmpla până în anul 2000”[2].

Chicken Little și încălzirea globală

Dar, nu după mult timp, găinușa Chicken Little și celelalte orătănii înaripate au găsit un alt motiv de
panică devastatoare: Încălzirea globală ne va omorî pe toți! Încălzirea globală ne va omorî pe toți! Și
cum orice panică, mai mult sau mai puțin justificată, produce anxietate, s-a ajuns la următoarele:

The New York Times, 22 august 1981: „O încălzire globală, cu o magnitudine aproape fără precedent,
este prezisă.”

The Independent, 17 ianuarie 2006: „Colapsul civilizație este rezultatul probabil dacă folosirea
combustibililor fosili crește.”

Washington Post, 18 ianuarie 2006: „Creșterea temperaturilor ar putea, literalmente, să modifice

fundamentele vieții de pe planetă.”

Sunday Times, 19 februarie 2006: „Odată ce o calotă glaciară începe să se dezintegreze, se poate
ajunge la un punct critic, dincolo de care topirea devine exploziv de rapidă.”

Pe 24 martie 2006 are loc lansarea filmului An Inconvenient Truth. Al Gore a prezis creșterea nivelului
oceanelor, topirea calotelor glaciare, temperaturi mai ridicate și mai multe uragane.

Time Magazine, 26 martie 2006: „Calotele polare se topesc mai repede ca niciodată…Din ce în ce mai
mult…Pământul este devastat de secetă…Creșterea nivelului oceanelor produce inundarea
comunităților de pe țărmurile joase…Oricum am privi, Pământul este într-un punct critic al
echilibrului. Clima se prăbușește și de vină este încălzirea globală.”

Time Magazine, 3 aprilie 2006: „Încălzirea globală: Fiți îngrijorați. Fiți foarte îngrijorați.”
Reader’s Digest, 12 iunie 2006: ”Niciodată în trecut nu ne-am confruntat cu o astfel de criză
globală.”[3]

Exemplele post-2006 despre sunt prea multe și prea bine cunoscute pentru a le mai menționa aici.

Așadar, dacă numărăm bine, în circa 125 ani, Chicken Little ne-a avertizat, în stilul ei caracteristic,
despre patru schimbări climatice, una mai catastrofică decât altele. Și, iarăși, dacă am accepta logica
ei de găinușă alarmistă, ar trebui să ne așteptăm la o nouă răcire globală! Nu-i așa, Chicken Little?!

Aș mai remarca faptul că o publicație liberală majoră –The New York Times - a raportat despre toate
cele patru schimbări climatice post-1895: o dată că vine înghețul global, apoi că vine încălzirea
globală, apoi iar vine înghețul global, iar în prezent ne omoară încălzirea globală. Cel mai recent,
redactorul climatic al trustului de presă new-yorkez a scris, negru pe alb, că dioxidul de carbon este
cel mai prevalent gaz cu efect de seră !?! Pe baza articolelor climatice publicate din 1895 până în
prezent, The New York Times merită din plin trofeul Chicken Little.

Ceea ce Chicken Little și suratele-i panicate nu discută niciodată este că trecutul planetei noastre, cu
mult înainte de apariția omului, a înregistrat o succesiune de extreme, fără egal astăzi: temperaturi
mai reci și mai clade; concentrații de CO2 mai mari și mai mici; volume de gheață mai mari sau mici;
niveluri oceanice mai ridicate sau mai scăzute.

Ceea ce iarăși Chicken Little et comp. nu discută niciodată este faptul că încălzirea globală nu este un
fenomen caracteristic doar Pământului, unde ar fi produs „prevalent” (cf. NYT) de emisiile
antropogene de CO2: Glaciații și interglaciații au loc și pe Marte, o planetă fără atmosferă
consistentă (este de circa 100 ori mai subțire decât cea terestră) și fără oameni care să genereze
CO2[4]. Habibullo Abdussamatov, directorul laboratorului de cercetări spațiale din cadrul
Observatorului Astronomic din Pulkovo, Rusia, a afirmat încă din 2007 că schimbările climatice de pe
Marte sunt rezultatul activității solare și a ciclurilor Milankovitch[5].

Cum se manifestă și se tratează în prezent sindromul Chicken Little?

Îngrijorările legate de retorica persistentă și inflamatoare a încălzirii globale a creat o piață

înfloritoare pentru „eco-terapiști”, specializați în tratarea „eco-anxietății”. De exemplu, pe 16
februarie 2008, The New York Times a raportat într-un articol că peste 120 dintre acești specialiști
sunt listați în domeniul „eco-psihologie” pentru a ajuta oamenii îngrijorați excesiv de faptul că
emisiile lor de carbon produc încălzirea globală[6]. Există unele școli, precum Lewis and Clark
College în Portland, Oregon, care au creat cursuri speciale pentru consilierea unor astfel de pacienți.
Unul dintre ei, Sarah Edwards, a explicat, pe 17 aprilie 2008, pe canalul Fox News, că suferă din
cauza benzinei pe care o arde în automobil, a șervețelelor de hârtie pe care le aruncă la coș, a
gunoaielor de pe plajă, a poluării apei. Pe scurt, Sarah suferă de eco-anxietate. Manifestată prin
teamă, îndurerare, mânie, confuzie și depresie, eco-anxietatea i-au produs durere, fibromialgie și
oboseală în umeri.

Treaba cu eco-anxietatea e mai serioasă decât pare la prima vedere. O sursă independentă de știri din
Marea Britanie a raportat că eco-anxietatea este blamabilă pentru simptome diverse, precum bulimia,
alcoolismul ori depresia (Bell, 2011). Ultimul articol pe această temă l-am citit în ianuarie 2018 în
revista Psychology Today: Coming to Terms With Ecoanxiety Growing an awareness of climate
change. Conform autoarei, The International Psychoanalytical Association consideră schimbările
climatice ca fiind „cea mai mare amenințare globală la adresa sănătății din secolul al 21-lea, urmată
îndeaproape de războiul nuclear [sic!]”.

Poate că unii dintre dumneavoastră încercați un zâmbet citind rândurile de mai sus. Toate aceste
chestii ar putea fi comice dacă nu ar exista unii oameni profund tulburați de alarmele de tip Chicken
Little și care se simt vinovați din cauza contribuțiilor lor la încălzirea globală.

Un caz tragic a implicat o familie din Argentina. În martie 2010, Francisco Lotero (56 ani) și Miriam
Coletti (23 ani) și-au împușcat copiii înainte de a se sinucide. Motivul a fost indicat într-o notă
suicidală: frica de încălzirea globală. Deși fiul lor de 2 ani, Francisco, a murit instantaneu, fiica lor de
7 luni a supraviețuit miraculos.

Un alt caz tragic s-a petrecut recent în Brooklyn, New York. Pe 14 aprilie 2018, avocatul David Buckel
(60 ani) a murit după ce și-a dat foc în Prospect Park. Două note scrise de Buckel, descriu actul lui ca
un „protest suicidal” menit „să atragă atenția asupra nevoii de a extinde acțiuni” contra schimbărilor
climatice și utilizării combustibililor fosili. Într-un notă marcată „Pentru poliție”, Buckel a scris că s-a
stropit cu un „combustibil fosil” înainte de a-și da foc pentru a sugera o metaforă despre distrugerea
planetei.

Sindromul Chicken Little și Confirmation Bias (Wishful Thinking)

Sindromul Chicken Little este legat de confirmation bias, clasic ilustrat de motto-ul pe care l-am ales:
Odată ce ne-am format sau ni s-a sugerat o părere (de ex., fracturarea hidraulică va otrăvi apa
potabilă ori încălzirea globală – numai cea antropogenă! – ne va omorî), toate activitățile viitoare se
vor concentra pe căutarea și acceptarea numai a acelor informații care ne justifică părerea. În același
timp, vom respinge sau vom ignora informațiile care aruncă o umbră de îndoială asupra părerii pe
care ne-am format-o. La fel ca și cei suferind de sindromul Chicken Little, adepții lui confirmation bias
nu percep obiectiv toate circumstanțele: sunt alese doar acele părți care îi fac să se simtă bine pentru
că le confirmă prejudecățile. Apare astfel riscul de a deveni prizonieri ai propriilor presupuneri sau
iluzii.

Voltaire spunea cu multă vreme în urmă că „Iluzia este prima dintre toate plăcerile.” De aici rezultă
că, îndulcindu-ne cu propriile iluzii, ne „drogăm” cu ele și ne auto-amăgim în realitate. Ne amorțește
spiritul critic în fața realității, închidem un ochi sau pe amândoi când vine vorba de a aduna dovezi
tari, ori de a gândi independent de tribul căruia îi aparținem. În aceste situații, detectorul nostru de
baliverne rămâne înțepenit pe poziția indicată de ordinul pe unitate.
Un ultim exemplu care ilustrează caracterul comun al sindromului Chicken Little și cel al lui
confirmation bias este dat de folosirea necontrolată a modelelor climatice. Pentru un outsider, cea mai
importantă inovație în controversa încălzirii globale este dependența evidentă de predicțiile modelelor.
Ele nu mai sunt judecate după cât de bine reproduc datele din lumea reală, ci după cât de bine
răspund la confirmation bias: odată implementată politica încălzismului global, modelele climatice
acceptabile sunt doar cele care furnizează date pentru a justifica acea politică, date care -deși virtuale
– sunt luate drept o realitate inconturnabilă. Oricare alt model, ce ar contrazice politica oficială, are
șanse reduse de a fi evaluat/popularizat/susținut fără teamă de represalii ideologice. De aceea,
scepticii încălzismului global sunt, de regulă, oamenii de știință mai în vârstă, care nu mai au prea
mult de pierdut dacă fluieră în biserica corectitudinii politice.

Suntem în prezent martorii unei hegemonii (tiranii?) exercitate de predicțiile climatologice impuse
peste sau contra realităților contingente, imaginative și umaniste ale vieții sociale și viziunilor despre
viitor. Modelele climatice sunt acum privite ca adevărații predictori ai schimbărilor pe care clima le-ar
putea suferi. Este o hegemonie care conduce la inflamarea disproporționată a puterii discursului
social și politic bazat pe modelările posibilelor schimbări viitoare ale climei.

Este locul geometric unde se întîlnesc Chicken Little și confirmation bias.

Concluzii

Tot mai mulți oameni își culeg astăzi informațiile de pe rețelele de socializare. Citirea unor articole
științifice este mai dificilă din cauza jargonului, adeseori greu de înțeles, folosit de cercetători și, de
multe ori, din cauza prețurilor exorbitante pe care le cer revistele de specialitate pentru a accesa
articolele de interes. În aceste condiții, proliferarea unor știri trunchiate, alterate, manipulatorii din
diverse motive, devine le mot du jour printre membrii unui grup social. Filtrarea unor știri genuine vs.
fake news este de multe ori o problemă greu de rezolvat. Un posibil risc apare astfel:

Citiți o știre publicată pe o rețea de socializare și vă îndoiți inițial: Ei, nu poate fi chiar așa de rău!…
Dar, după ce ați terminat de citit comentariile despre articol, e posibil să vă schimbați părerea: O,
Dumnezeule, lumea se va termina în secunda următoare! Dacă ați experimentat astfel de situații,
înseamnă că peer pressure și-a făcut datoria și v-ați molipsit de sindromul Chicken Little. Nu sunteți
singurul/singura, din păcate. Noi, oamenii, avem o înclinație psihologică să luăm microbul și să
acționăm ca atare: de exemplu, undeva are loc o întâmplare, nefericită dar izolată, însă imaginația
noastră o ia razna pe căi neumblate, căutând tot soiul de explicații posibile. Chicken Little are obiceiul
să facă din țânțar armăsar – mici neînțelegeri pe care le transformă în apocalipse.

Iar folosirea unui dublu limbaj este la ordinea (ordinul?) zilei: Când gerurile și ninsorile se întețesc și
se extind pe perioade lungi de timp, mass media ne oferă tot soiul de etichete exotice: vortex polar,
ciclon bombă, expres trans-siberian, adică meteorologie, nimic despre climă. Dar când temperaturile
cresc în timpul verii, limbajul se schimbă brusc: numai este vorba despre vreme, ci despre încălzire
globală și schimbări climatice, de regulă, iminente și catastrofale.
Viața noastră este prea scurtă ca să o irosim cu astfel de exagerări, alarmisme, paranoia, concluzii
catastrofale, isterie în masă etc. Dacă vi se va întâmpla vreodată să vă cadă o ghindă în cap, nu intrați
în panică și cugetați o secundă: Oare cade cerul peste mine cu adevărat sau stau cumva sub un stejar?

Iar dacă altcineva vrea să vă sperie – Cade cerul peste noi! – uitați-vă cu atenție și la capul lui. Dacă
nu vedeți nici un stejar acolo, faceți un pas în spate sau într-o parte și lăsați-l în plata Domnului (vezi
P.S.)

P.S. În 1874, Ion Creangă a publicat o variantă românească a sindromului Little Chicken. Deși la
scară mai mică și cu mai puține personaje, isteria și paranoia erau similare celei din povestea
americană: Cade drobul de sare în capul copilului!! Cred că titlul povestirii lui Creangă – Prostia
omenească – ar fi foarte potrivit ca subtitlu pentru sindromul Chicken Little.

NOTE________________
[1] Oster, E., 2004, Witchcraft, Weather and Economic Growth in Renaissance Europe, Journal of
Economic Perspectives, vol. 18, no. 1, pp. 215 – 228.

[2] Tot în 1976, un tânăr climatologist, Stephen H. Schneider, a publicat The Genesis Strategy, în care
s-a făcut ecoul consensului de atunci: răcirea globală este o realitate, iar recoltele dezastroase din
1972, 1974 și 1975 reprezintă un tragic semnal de alarmă pentru iminenta înfometarea a omenirii.
Foarte interesant, acest autor și-a schimbat ulterior poziția cu 180°, intrând cu tot armamentul și toată
muniția în tabăra încălzismului global. La moartea sa din 2010 a fost deplâns de Al Gore și un
personaj binecunoscut ca profet mincinos, Paul Ehrlich.

[3] Majoritatea citatelor provin din:

Lomborg, B., 2007, Cool It – The Skeptical Environamentalist’s Guide to Global Warming, Alfred A.
Knopf, 258 p.

Bell L., 2011, Climate of Corruption: Politics and Power Behind the Global Warming Hoax, Greenleaf
Book Group, 298 p.

https://www.quora.com/Should-we-be-worry-about-another-Ice-Age

[4] Smith., I. B. et al., 2016, An ice age recorded in the polar deposits of Mars, Science, vol. 352, issue
6289, pp. 1075 – 1078.

[5] Ravilious, K., 2007, Mars Melts Hints at Solar, not Human, Cause for Warming, Scientist Says,
National Geographic News

[6] În 2007, Chicken Little din Minnesota era extrem de îngrijorată: Planeta se încălzește! Nu mai
respirați! Dioxidul de carbon din respirația voastră topește ghețarii!

O parodie delicioasă produsă de Minnesotans for Global Warming.