Ministerul Educatiei Si Cercetarii

Stiintifice
Colegiul Tehnic Cai Ferate,,Unirea’’-
Pascani

Pentru sustinerea examenului de certificare a

competentelor profesionale nivel 4

Profil:Tehnic

Filiera:Tehnologica

Specializare:Tehnician operator tehnici

de calcul

Coordonator: Candidat:
PrisacariuGeorgeta Amariei Iustin

1
 clasa a XII–aJ

2
Cuprins

* ‘Nasterea’ Microprocesorului ……………………………………………..4-6

* Structura, tipuri, functionare ………………………………………………7-9

Cap.I Microprocesorul Z80 ………………………………………………

1.Notiuni introductive. Arhitectura interna………………………………….10-11

2.Performantele microprocesorului…………………………………………..12-13

3.Tipul microprocesorului…………………………………………………....13-14

4. Frecventa de lucru a microprocesorului………………………………….14-15

5.Cuvantul microprocesorului……………………………………………….15

Cap. II INTEL, arhitectul revolutiei calculatoarelor personale

1.Arhitectura microprocesorului INTEL…………………………………...16-18

2.Microcalculatoarele; o privire asupra tehnologiei………………………..19-20

3.Clasele principale de procesoare INTEL………………………………….21

4.Procesoare compatabile INTEL……………………………………………21

Cap. III Microprocesoarele PENTIUM

1.Aparitia microprocesorului PENTIUM…………………………………...23

2.Functionarea microprocesorului PENTIUM……………………………..24-28

Cap.IV Microprocesoare PENTIUM IV

1.Functionarea microprocesorului PENTIUM IV………………………...29-30

* Norme de protectie a munci…………………………………………….....31-33

* Bibliografie…………………………………………………………………34

3
 Microprocesorul, creatie ce a rasarit in constelatia siliciului
incepand cu deceniul al 8-lea al secolului XX ,a cunoscut o evolutie
spectaculoasa atingand in prezent cotele maturitatii,in ciuda tineretii
sale.Procesul evolutiv se datoreste ,in principal,rafinamentelor introduce in
tehnologia prelucrarii siliciului -insa-de neglijat aportul noilor arhitecturi
logicea procesoarelor si reactia utilizatorilor acestora.
Pentru elasa microprocesoarelor de 8 biti cursa a fost castigata de
microprocesorul Z80 lansat de ZILOG denumit MMN 80 CPU de catre
intreprinderea romaneasca Microelectronica.Prezent in milioane si milioane
de aplicatii pe toate meridianele globului ecest microprocesor dispune de o
vasta acoperire cu programme de uz general sau de aplicatie si de o
impresionanta bibliografie.
implantat In tara noastra, gratie dezvoltarii impetuoase a industriei
electronice in ultimile doua decenii, microprocesorul Z80 este puternic,
constituind elementul esential al multor echipamente de tehnica de calcul si
automatizare cum ar fi calculatoarele personale PRAE, aMIC,HC-85, TIM-S
microcalculatoarele ECAROM,MADS,MIND,videoterminalele DAF 2020
VDT 52S ,etc.Microprocesorul MMN 80 CPU si circuitele MOS-LSI din
familia sa MMN 80SIO, MMN 80 PIO ,MMN 80 CTC si MMN 80 DMA se
afla in productie de serie la intreprinderea Microelectronica.Aceste realizari
ale tinerei industrii electronice romanesti se gasesc in exploatare in mai toate
domeniile vietii economice si sociale, formand obiectul atentiei zilnice a mii si
mii de specialisti.

„Nasterea” Microprocesorului

4
 În 1971, societatea americană INTEL lansa primul circuit integrat ce
regrupa funcţiile logice necesare în tratarea numerică a informaţiei. O
invenţie capitală anunţa triumful computerului!
În 1947, americanii Bardeen, Brattain şi Shockley inventează
tranzistorul, deschizând o cale regală pentru industria încă în devenire a
computerelor.
Primele maşini utilizau tuburile cu vid ( triode) pentru a trata 0 şi 1 din
algebra binară. Dar aceste tuburi aveau mărimea unui pahar de lichior, ceea
ce făcea să ocupe mult loc atunci când trebuiau instalate în număr mare, de la
10000 la 20000. De exemplu, calculatorul ENIAC în 1946 avea peste 11000
astfel de tuburi! În plus, acestea consumau multă energie electrică, din care o
mare parte se transforma în căldură, ducând la încălzirea enormă a
ansamblului: sistemul de răcire indispensabil necesita aproape tot atâta
energie cât pentru alimentarea tuburilor. În sfârşit, aceste tuburi se ardeau
fără a preveni ca şi becurile pentru iluminat. Din această cauză maşinile de
calcul nu puteau funcţiona un timp îndelungat, iar viteza de calcul electronic
era scăzută.
Tranzistorul era încă de la început de zece ori mai mic ( o mică pălărie
metalică de 8 mm diametru şi 6mm înălţime), el ocupa un volum de mii de ori
mai mic, consuma puţină energie, nu se încălzea practic deloc şi nu claca
niciodată. Acesta avea exact aceeaşi funcţie ca şi o triodă: controlul trecerii
unui curent intens cu ajutorul unui curent slab de comand. Acest dispozitiv
electronic este ca un sandwich format din trei regiuni semiconductoare al
căror tip de conducţie alternează, numite: emitor, bază, colector. Curentul nu
poate trece decât de la emitor la colector, cu condiţia ca un curent de control
să fie aplicat la bază, exact principiul triodei!
Algebra binară- booleană foloseşte doar 1 şi 0 din cele zece cifre
obişnuite. Acestea pot fi asociate stărilor de comutare, care poate avea numai
două valori: 1-închis (ON) şi 0-deschis (OFF). Sau, dacă aplicăm un curent la
intrarea tranzistorului, deci avem 1, la ieşirea colectorului putem avea un
curent, deci 1, sau nu, deci 0, după cum aplicăm la bază un curent-1 sau nu-0.
Combinând mai mulţi tranzistori se obţin porţi logice de tip: ŞI, SAU, NU,
NAND, NOR, etc.
Astfel, IBM prezintă, in 1955,un calculator care avea 2200 de
tranzistori. Dar pentru a trata rapid datele numerice din ce în ce mai
complexe, trebuia multiplicat numărul de tranzistori şi domeniul a început să
se dezvolte în acest sens: de la 10000 tranzistori la 50000. Acest număr imens
cerea multe conexiuni care afectau fiabilitatea ansamblului.
Dummer a fost primul care propune circuitul electric fără fir, în 1952.
Acest circuit era un ansamblu monolitic cu componente suprapuse, care nu

5
avea suduri şi nici discontinuităţi. Acesta cerea montarea pe un izolator, iar la
acea dată germaniul din care se realizau tranzistorii, nu putea fi transformat
în izolator sau în conductor.
Frosh şi Derick, doi cercetători de la laboratoarele Bell, în 1954,
descoperă că se poate, pe cale chimică, oxida la suprafaţă siliciul pentru a
obţine silice ( cuarţul ), care era un izolator perfect.
În 1958, un cercetător de la Texas Instruments, Jack St. Clair Kilby,
reuşeşte să realizeze primul circuit integrat şi visul lui Dummer s-a realizat!
Acest tip se dezvoltă şi graţie cererii programului Apollo, în 1969, NASA
cumpărase milioane de astfel de circuite, făcând să scadă preţul acestora.
Totuşi un calculator avea multe circuite integrate, iar acest fapt cerea
realizarea unui alt tip mai complex care să juxtapună toate părţile
componente.
La cererea fabricantului japonez Busicom, societatea americană Intel,
una din cele mai mari producătoare de circuite integrate, în 1969 prezintă un
circuit numit deprocesor, derivat din verbul englezesc to process, care în
vocabular industrial înseamnă „ a trata o materie primară” ( de exemplu,
petrolul intr-o rafinărie ). Procesorul era acel circuit care trata datele iniţiale
pentru a ajunge la rezultatul dorit. Astăzi acesta este numit microprocesor
datorită dimensiunilor sale, diferenţa dintre CPU, procesor şi microprocesor
dispare.

***
Primul microprocesor (μP) apare pe piaţă la 15 noiembrie 1971, sub
numele Intel 4004, primul circuit integrat care încorpora elementele unui
calculator într-o singură unitate: unitatea de calcul, memoria, controlul
intrări-ieşiri. Acest μP de 4 biţi pe un chip( bucată ) de 12 mm2 conţinea 2300
tranzistori şi lucra la o viteză de 108 KHz.( foto 1) Inventatorul acestuia este
considerat Marcian Ted Hoff, inginer de la Intel.
Un pas gigantic în lumea miniaturizării: cu aproape 30 de ani în urmă,
ENIAC, primul calculator, ocupa 170m2, conţinea 18000 tuburi cu vid şi
consuma 15000W, cât să înainteze o locomotivă!

6
 Structură, tipuri, funcţionare

Unitatea centrală a unui μP cuprinde:

● o unitate aritmetică şi logică (UAL) care efectuează operaţiile;
● o unitate de comandă şi control (UCC) care comandă ansamblul
microprocesorului în funcţie de instrucţiunile programului;
● registre care permit microprocesorului de a stoca date temporar.
Legăturile interne precum şi cele externe se fac cu ajutorul magistralelor.
Există mai multe familii de μP:
● cea mai cunoscută de marile public este familia x86, dezvoltată în

principal de către Intel

( Pentium), AMD (Athlon), VIA, Transmeta… Primii doi sonstructori sunt

pe viitor în cursă şi fabrică cea mai mare parte din μP pentru Compatible

PC. Intel echipează şi Macintosh din 2006!

● Power PC de la IBM şi Motorola care până în 2006 echipau

calculatoarele Macintosh- Apple Computer.
● 6502 de la Motorola care a servit la fabricarea celebrului Apple II.
Graţie cunoscutului Computer History Museum se poate studia evoluţia
tipurilor de μP de la primul tip I-4004 la HP PA-8000 de la Hewlette-Packard
(HP) din 1996 care pe un cip de 347 mm2 conţinea 3,9M tranzistori, de 1700
de ori mai mulţi decât în 1971.
Microprocesoarele sunt cadenţate de un orologiu care asigură un ritm
circuitului, asigurând o sincronizare cu alte componente. Viteza acestuia a
crescut de la 8 MHz în 1980 la 5 GHz în 2004.
Cu cât viteza orologiului este mai mare, cu atât μP va fi capabil să
efectueze mai rapid instrucţiunile programelor. Dar acest fapt prezintă
inconveniente: cu cât μP lucrează mai repede, cu atât consumă mai multă
energie electrică, deci se încălzeşte mai mult, necesitând sisteme de răcire.
Ventilatoarele uzuale emit zgomote ce deranjează în mediu de birou, astfel
sunt indicate lichide pentru răcire, ca de exemplu apa.

Creierul unui calculator PC este procesorul, numit şi unitate centrală de

7
prelucrare CPU (Central Processing Unit). Rolul acestuia este de a executa
calculul
şi prelucrarea datelor din sistem cu excepţia calculelor matematice complexe
pe care
le execută coprocesorul.

Caracteristicile procesoarelor sunt:

♦ Magistrala de date

O magistrală este un grup de conexiuni ce transferă semnale comune. Un

procesor are două magistrale importante pentru transferul datelor şi
informaţiilor
privitoare la adresarea memoriei: magistrala de date şi magistrala de adrese.
Cea mai importantă este cea de date: ansamblul liniilor utilizate pentru a
trimite şi recepţiona date. Un procesor pe 32 de biţi are o magistrală de date pe 32
de
biţi, deci transmite simultan 4 octeţi.
♦ Registrele interne
Mărimea registrului intern este un indiciu important asupra cantităţii de
informaţii ce poate fi prelucrată la un anumit moment de către procesor.
Procesoarele
avansate folosesc astăzi registre interne pe 32 de biţi.
Unele procesoare au o magistrală internă )linii de date şi unităţi de stocare –

8
registre) diferită de cea externă: ex. 386 SX foloseşte în interior un registru de
32
biţi dar în exterior este restricţionat la 16 biţi.
Registrele interne de obicei sunt mai mari decât magistrala de date: ex.
Pentium are magistrală de 64 biţi dar registre de doar 32 biţi. pentru a
compensa are
două secţiuni interne pe 32 de biţi.

♦ Magistrala de adrese

Este grupul de linii care transportă informaţiile referitoare la adresă,

necesare
pentru precizarea locaţiei de memorie către care se transmit datele sau unde
pot fi
găsite. fiecare linie transportă un bit reprezentând o singură cifră a adresei.
Lăţimea
magistralei de adrese determină dimensiunea maximă a memoriei RAM.

Vitezele procesorulu
Viteza de lucru a unui calculator se referă la frecvenţa ceasului,
exprimatădeobicei în perioade (cicluri) pe secundă. Frecvenţa ceasului este
controlată de un
oscilator cu cristal compus dintr-o aşchie de cuarţ montată într-un mic
container
metalic. aplicând o tensiune cuarţului începe şă vibreze (oscileze) pe o
armonică dată
de cristal. Acest curent alternativ se numeşte semnalul de ceas. Valoarea
frecvenţei
este de ordinul milioanelor într-un PC, de aceea se măsoară în MHz

o perioadă de ceas este cel mai mic element de timp al procesorului. Duratele
de execuţie diferite a instrucţiunilor (exprimate doar în perioade de ceas) fac
irelevantă compararea sistemelor doar pe baza frecvenţei ceasusului
(contează foarte
mult şi eficienţa).

9
Pentru a putea compara adegvat puterea procesoarelor, Intel a dezvoltat o
serie
de teste de evaluare a performanţelor pentru cipurile sale, ca instrument de
etalonare. Această etalonare se numeşte ICOMP (Intel COmparative
Microprocesor Perormance). De ex. 486 DX4-100 are 435 iar P166 are 1308.

Capitolul I

Microprocesorul Z80

Microprocesoarele nu sunt altceva decat unitati centrale de calculator

(CPU – Central Processing Unit) incorporate intr-o singura capsula de circuit
integrat.
Ele vor citi instructiunile unui program dintr-un bloc de memorie, le vor
decodifica si vor executa comenzile formulate in insusi codul instructiunii.
Pentru a citi din blocul de memorie externa codul instructiunii ce urmeaza a fi
executata, microprocesorul va trebui sa genereze o adresa pe care o va pune la
dispozitie memoriei, pana cand din celula selectata pe baza acestei adrese va
apare data ceruta. Pentru a putea „mentine” starea liniilor de adresa pe
durata intregii operatii de citire, microprocesorul va trebui sa posede un
element memorator intermediar, pe care-l vom numi registrul tampon de
adrese AB (Adress Buffer). Informatia codificata, citita din memorie o vom
depune temporar, de asemenea intr-un registru intermediar numit registrul
tampon de date DB (Data Buffer).
Liniile electrice pe care se va genera cuvantul binar de adresa le vom
numi magistrala de adrese ABUS (Adess Bus), iar pe cele dedicate datelor
citite/ scrise in memorie, magistrala de date DBUS (Data Bus).
Z80 este un microprocesor pe 8 biti, cu 16 linii de adresa.

10
In interiorul calculatoarelor toate informatiile sunt reprezentate sub forma
unor numere binare, sau sub forma unor grupe de biti.
Sistemul cel mai potrivit s-a dovedit a fi cel hexazecimal, cel care admite
saisprezece cifre distincte (0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E, F).

Structura interna a microprocesorului Z80, organizata pe blocuri functionale,

este prezentata in figura alaturata. (UAL – Unitatea aritmetica si logica;
RI – Registrul de instructiuni;
UCC – Unitatea de comanda si control.) Microprocesorul (mP)

La baza funcţionării unui calculator(SC) se află microprocesorul(mP),

inventat în anul 1971 de către ing. M.F. HOFF de la firma INTEL, care a
produs o adevarată revoluţie în domeniul calculatoarelor şi al informaticii,
având un impact deosebit în toate domeniile stiintifice, economice şi sociale.
Microprocesorul (mP) a fost inventat ca urmare a rezultatelor obţinute în trei
domenii speciale apărute şi dezvoltate în secolul XX:

· sisteme cibernetice

· programare;

· circuite integrate.

Din acest motiv, microprocesorul poate fi considerat un “calculator în

miniatură” constituit din:

· unitatea de comandă - control (Ucc);

· unitatea de execuţie (operaţii aritmetice şi logice-Ual);

· memorie proprie formată din 14 registre(MmP).

Activitatea primelor componente (Ucc, Ual) are loc prin utilizarea celor
14 registre: 2 pentru comandă-control, 4 pentru date (informaţii) şi 8 pentru
adrese.

11
 Un registru este un element esenţial în procesul de prelucrare a
informaţiilor provenite din activitatea de execuţie a programelor aflate în
memoria internă a calculatorului. Acesta reprezintă o unitate de adresare a
memoriei interne în cadrul procesului de adresare a conţinutului memoriei
interne, proces prin intermediul căruia are loc accesarea informaţiilor stocate
în memorie. Unitatea de adresare se numeşte cuvânt de memorie.

2. Performanţele microprocesorului sunt in funcţie de:

· organizarea şi reprezentarea informaţiilor;

· organizarea şi capacitatea memoriei interne;

· tehnica de adresare a memoriei interne;

· metodele de execuţie a operaţiilor în procesarea informaţiilor;

· viteza de lucru (frecvenţa de lucru) în execuţia operaţiilor.

Formal, memoria internă este considerată o structură liniară (mi)i.>0, mi

fiind 0 sau 1 cu semnificaţia “stins”, respectiv “aprins” şi reprezintă o poziţie
binară, numită bit (binary digit). Prin urmare, o succesiune de biţi poate fi
utilizată pentru stocarea de informaţii convertite în poziţii binare. Unitatea de
masură pentru memorie este byte-ul (octet-ul) şi reprezintă o succesiune de 8
poziţii binare, de exemplu 0 1 0 1 0 1 1 1 1 Kb = 1024 b = 210 b ; 1 Mb =
1024 Kb =220 b ; 1 Gb = 1024 Mb = 230 b.

Din punct de vedere logic, memoria internă a unui calculator este

organizată în blocuri de memorie, 1 bloc = 64 Kb, aceste blocuri având
destinaţii precise în stocarea informaţiilor pentru buna funcţionare a
calculatorului sub un sistem de operare adecvat.

Un rol important în utilizarea memoriei interne şi in procesul de

prelucrare a informaţiilor are conceptul de cuvânt de memorie (word), acesta
fiind de fapt o unitate de masură (unitate de adresare) în sistemul de
coordonate (adrese) ataşat unei memorii interne având o anumită organizare
logică, de exemplu în blocuri.

În evoluţia sistemelor de calcul, capacitatea cuvântului de memorie a fost

variabilă şi a determinat creşterea performanţelor acestora, în acest sens este

12
cunoscută clasificarea microprocesoarelor în generaţii funcţie de capacitatea
cuvântului de memorie utilizat:

· 1 cuv. = 4 biţi;

· 1 cuv. = 8 biţi = 1 b;

· 1 cuv. = 16 biţi = 2 b;

· 1 cuv. = 32 biţi = 4 b.

În acest sens, până în prezent sunt cunoscute următoarele generaţii de

microprocesoare:

· gen. 1 - mP tip 4004, 8008, 1w = 4 biţi ( dupa anul 1971);

· gen. 2 - mP tip XT 8080, 1w = 8 biti ( dupa anul 1974);

· gen. 3 - mP tip AT 8088, 8086, 80186,80286, 1w = 16 biţi ( dupa anul

1978; in 1981 apare PC ; in 1982 apar 80186, 80286); 1b = 8 biţi sau 1o = 8
biţi. Multiplii byte-ului sunt: · gen. 4 - mP tip AT 80386, 1w = 32 biţi
( anul 1985 );

· gen. 4,5 - mP tip 80486, 80586(Pentium), 80860, RISC-I860, etc.,1w = 32

biţi(după anul 1989; 80486 înglobează şi coprocesorul matematic 80387;1993-
586 ).

Performanţa microprocesorului este dată şi de viteza de lucru (frecvenţa

de lucru-impulsuri la intervale foarte mici de timp), masurată în MHz şi care
determină realizarea unei viteze de execuţie de câteva milioane de
instructiuni/secundă. Dacă primele microprocesoare aveau frecvenţa de lucru
de 4MHz(mP 8088), 8MHz(mP 80186), 16MHZ(mP 80286), 30 MHz(mP
80386) , astăzi microprocesoarele actuale lucrează cu o frecvenţă de ordinul
400/500 MHz sau 700/900 MHz, aceasta datorându-se faptului că
modernizarea lor este tot timpul în atenţia proiectanţilor şi fabricanţilor de
microprocesoare, dar şi pentru că acestea încorporează aşa-numitul
coprocesor matematic ce măreste viteza de lucru la execuţia operaţiilor
aritmetice cu numere reale.

Performanţa microprocesorului este determinată şi de spaţiul de

memorie internă pe care il poate adresa. Dacă primele microprocesoare erau

13
construite să adreseze un spaţiu de memorie de 256Kb, 640Kb, sau 1Mb,
astăzi există microprocesoare ce sunt proiectate sa adreseze un spaţiu de
memorie de 32Mb>64Mb.

Microprocesorul îşi exercită funcţiile, şi anume prelucrează programele

aflate în memoria internă, prin utilizarea, coordonarea şi controlul:

· memoriei interne;

· dispozitivelor rapide (HD, FD, CD);

· dispozitivelor auxiliare ( diverse dispozitive I/O).

3.Tipul microprocesorului defineşte apartenenţa microprocesorului la o

familie de microprocesoare care au caracteristici comune. Aceste
caracteristici determină performanţele calculatorului: viteza de lucru,setul de
instrucţiuni care sunt înţelese şi executate de procesor etc. Fiecare tip de
microprocesor este caracterizat printr-o arhitectură internă.

Pe calculatoarele IBM-PC, cât şi pe cele compatibile IBM se întâlnesc

microprocesoarele din familiile INTEL 80x86, unde x=0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, Cu

14
cât x este mai mare, cu atât microprocesorul este mai performant (de
exemplu, 80686) va putea înţelege şi executa instrucţiunile unui program scris
pentru un microprocesor mai puţin performant (de exemplu, 80486).

Procesoarele folosite de calculatoarele IBM-PC sau compatibile IBM-PC sunt

produse de firme ca Intel, AMD, Cyrix, etc.Familia din care acestea fac parte
se stabileşte prin compararea performantelor cu familiile de procesoare Intel:
286, 386, 486, Pentium, PentiumII, PentiumIII, PentiumIV.

În cadrul aceleiaşi familii, microprocesoarele sunt compatibile între ele.

4. Frecvenţa de lucru a microprocesorului se măsoară în megahertzi

(MHz), adică în milioane de impulsuri pe secundă. De exemplu, dacă un
microprocesor are frecvenţa de 900 MHz înseamnă un semnal cu 900 de
milioane de impulsuri pe secundă. Cu cât această frecvenţă este mai mare, cu
atât microprocesorul este mai performant, deoarece ea este direct
proporţională cu viteza cu care microprocesorul execută instrucţiunile, deci
cu viteza de lucru a calculatorului. Pentru sistemul de operare Windows XP ,
care este un mare consumator de resurse, se recomandă un procesor cu o
frecvenţă de cel puţin 500 MHz.

5. Cuvântul microprocesorului reprezintă numărul de biţi întotdeauna

multiplu de octeţi care pot fi prelucraţi la un moment dat de către
microprocesor (de exemplu 8 biţi,16 biţi,32 biţi,64 biţi). Cu cât cuvântul are
mai mulţi biţi, cu atât viteza de lucru a microprocesorului este mai mare şi el
este mai performant.

Toate aceste elemente determină viteza de lucru a microprocesorului, adică

determină cât de repede execută microprocesorul o instrucţiune. Viteza se măsoară

15
în milioane de instrucţiuni pe secundă - MIPS sau MFLOPS. Un calculator
performant are o viteză de execuţie de ordinul a 2-30 MIPS.

Capitolul II
INTEL, arhitectul revoluţiei

calculatoarelor personale

1. Arhitectura microprocesorului INTEL

Arhitectura microcalculatoarelor de astăzi este datorată în proporţie de

70% firmei INTEL, într-adevăr, luînd în considerare primul calculator
personal realizat în 1974, MITS ALT AIR, avînd la bază microprocesorul
8080, IBM PC şi nenumăraţii compatibili care au făcut ca arhitectura 8086/88
să devină un standard, generaţiile succesive ale lui 86, 80286, 80386 cu
nenumăratele aplicaţii, foarte rapidul 486, toţi rulînd acelaşi software şi
împingînd compatibilitatea de jos în sus înspre secolul următor, putem susţine
afirmaţia de mai sus fără ezitare.Succesul lui INTEL se datorează abilităţii
acestei firme de a descoperi tendinţe de viitor şi de a se poziţiona astfel încît să
poată exploata aceste tendinţe. Cînd Robert Noyce şi Gordon Moore au
înfiinţat compania în 1968, erau deja veterani ai industriei electronice; s-au
întîlnit în timp ce lucrau pentru William Shokley, cel ce coinventase
tranzistorul şi împreună cu alţi 6, au înfiinţat Fairchild Semicon ductors. In

16
timp ce erau la Fairchild, Noyce a inventat circuitul integrat, iar Moore a
coordonat echipa de cercetători care a introdus în fabricaţie primul circuit
integrat. Scopul iniţial al lui INTEL, într-un moment cînd memoria
calculatoarelor era realizată pe toruri de ferită, era de a realiza o memorie pe
un circuit integrat. Prin 1969, INTEL producea primul circuit integrat RAM
static, iar în 1970, RAM-ul dinamic 1103 a constituit o soluţie providenţială
pentru calculatoarele de capacitate medie, făcînd ca memoriile pe toruri de
ferită să fie depăşite şi curînd abandonate. 1971 a marcat două evenimente
deosebite pentru INTEL: primul EPROM şi primul microprocesor. Spre
deosebire de memoriile programabile anterioare, care trebuiau să fie înlocuite
ori de cîte ori era necesară o schimbare a programului conţinut în memorie,
EFROM-ul poate fi şters cu un spot de raze ultraviolete şi apoi reprogramat.
Microprocesorul, fructul gîndirii creatoare a lui Ted Hoff, a pornit ca rezultat
al cercetării unui proiect de realizare a 12 circuite la cererea clientului,
BUSICOM, o firmă japoneză care dorea să construiască o familie de
calculatoare programabile. Hoff a decis că ideea utilizării a 12 circuite pentru
realizarea proiectului respectiv era neinteligentă şi costisitoare şi în loc a
dezvoltat unul singur, dispozitiv logic de uz general într-o lume de circuite
dedicate. Formal, introdus la sfîrşitul lui 1971, microprocesorul pe 4 biţi 4004,
a fost urmat în anul 1972 de cel pe 8 biţi, 8008. In1974, microprocesorul 8080,
oferind o performanţă de 10 ori mai mare decît 8008, devine curînd un
standard industrial (pe baza lui s-a realizat primul calculator personal
ALTAIR). Evoluţia lui INTEL nu a fost întotdeauna ascendentă, existînd şi
perioade mai slabe. Astfel, implicarea prin anii '70 în industria ceasurilor
digitale a fost neinspirată; producţia memoriilor MOS dinamice a continuat
pînă în anul 1985, cînd a trebuit să fie abandona tă, mai ales datorită
dumping-ului practicat de japonezi. Dar implica rea gigantului IBM în

17
afacerile firmei, prin cumpărarea în 1983 a 15% din stocul INTEL, a
reprezentat o infuzie de capital şi mai ales de motivaţie care au propulsat
INTEL din nou pe poziţii fruntaşe în industria de semiconductoare. Nici
abandonarea cooperării cu SIEMENS, nici obositoarea luptă cu NEC asupra
procesoarelor compatibile 8086/88, nu au putut slăbi forţa inovativă a acestei
companii de excepţie. Trebuie remarcat că, din punct de vedere financiar,
80386 a contribuit în mod decisiv la imaginea de excepţie a firmei.
În iulie 1986, INTEL a început să desfacă microprocesorul 80386 la un
preţ de 299 $. Un cîştig de 150 de milioane $ a fost obţinut la sfirşitul anului
1987 m urma vînzării a peste 600.000 de microprocesoare. La sfîrşitul anului
1988, 386 era un produs de o jumătate de miliard de dolari. Investiţia de 100
milioane $ făcută în 80386 a fost plătită în 1988. în 1987,INTEL a închis anul
fiscal cu cîştiguri de 1,9 miliarde $, o creştere de peste 50% faţă de Inventarea
microprocesorului în 1971 de către Ted Hoff în laboratoarele Fairchild a avut
o importanţă mult mai mare decît s-a prevăzut iniţial, căci dincolo de
aplicaţiile imediate, de control, el a făcut posibilă apariţia
microcalculatorului, un dispozitiv electronic folosit pentru prelucrarea
informaţiei cu ajutorul unor semnale electrice produse de circuite plasate pe o
pastilă de siliciu. Complexi tatea microprocesorului a crescut de la cîteva
circuite pînă la circuitul integrat pe scară foarte largă (VLSI) de astăzi, care
adună peste 100.000 de circuite pe aceeaşi pastilă. Microcalculatoarele
moderne conţin mai multe subsisteme conectate între ele şi circuite de suport
VLSI. Constructorul de microcalculatoare are de ales dintr-o gamă largă de
microprocesoare, circuite de memorie, de interfaţă în variante constructive
nMOS, CMOS, I2L, factorul primordial de alegere fiind raportul preţ /
performanţă.Microprocesorul este, după cum am amintit, cea mai importantă
componentă a sistemului. El prelucrează aproape toate informaţiile din

18
interiorul unui microcalculator, citeşte instrucţiuni şi date din memorie,
execută prelucrări asupra lor, le trimite sau le primeşte către / dinspre
periferice prin instrucţiuni de intrare ieşire. Cunoscut şi sub numele de
unitate centrală, microprocesorul este un circuit integrat digital care
prelucrează informaţia în mod secvenţial.Toate microcalculatoarele de tip
IBM şi compatibilele IBM conţin microprocesoare INTEL din familia
8086/8088,80286,80386SX, 80486. Microprocesoarele MOTOROLA 68000,
68020, 68030 stau la baza microcalculatoarelor APPLE Macintosh şi a
staţiilor de lucru din prima linie.Microprocesoarele se clasează după numărul
de biţi din cîmpul de adrese şi lărgimea cuvântului. Modul în care datele sînt
manevrate în interiorul microprocesorului depind de organizarea internă, de
arhitectura căilor de date şi de adrese. Viteza de prelucrare a micropro-
cesorului este în mod direct legată de arhitectura acestuia şi de calităţile
tehnologice ale circuitelor componente.Dimensiunea cîmpului de adrese
determină mărimea spaţiului fizic de memorie care poate fi adresat de
microprocesor.De exemplu, un microprocesor pe 8 biţi are un cîmp de adrese
cu lărgimea de 16 biţi. Spaţiul de memorie care poate fi adresat este de 216
locaţii, adică 64 000 de locaţii de memorie. 8086 dispune de un cîmp de adrese
de lăţime de 20 de biţi. Ca atare acesta poate accesa 2 20 locaţii, adică pînă la l
milion de locaţii de memorie. Magistrala de adrese de 24 de biţi a lui 80286
permite adresarea a 16.000.000 de locaţii; cea de 32 de biţi a lui 80386
adresează un spaţiu liniar de memorie de 4 miliarde de octeţi. Lărgimea căilor
de date influenţează în mod direct performanţele de viteză ale
microprocesorului. Dimensiunea mai mare a căilor de date înseamnă
prelucrarea şi manipularea unei cantităţi mai mari de informaţie pe unitatea
de timp. Lărgimea bus-ului de date determină şi rata de transfer din şi către
unitatea centrală în lucrul cu perifericele. Un bus de date mai larg înseamnă

19
transferuri mai eficiente, deci o performanţă de viteză mare. Spre exemplu,
microprocesoarele 8086 şi 8088 sănt funcţional identice. Diferă însă sub
raportul lărgimii busului de date pentru operaţiile deintrare / ieşire. 8086
dispune de 16 biţi de date pentru lucrul cu intrarea / ieşirea, în timp ce 8088,
de numai 8 biţi. Ca o consecinţă, 8086 este cu 20% mai rapid decît 8088.
Frecvenţa ceasului de bază este parametrul cel mai intim legat de
tehnologia de realizare a microprocesorului. Viteza microprocesorului
depinde în mod invers proporţional de perioada de timp în care
microprocesorul execută o operaţie elementară. Cu cît aceasta este mai mică,
cu atît numărul de operaţii elementare executate într-o unitate de timp este
mai mare. Cum instrucţiunile microprocesorului sînt constituite din
succesiunea unor operaţii elementare, rezultă de aici implicaţia directă asupra
vitezei de lucru a microprocesorului.După cum am mai spus, creşterea vitezei
este limitată de caracteristicile tehnologice ale realizării microprocesorului. În
timp, aceste tehnologii au evoluat în sensul creşterii performanţelor de viteză
de la PMOS, NMOS, HCMOS etc.O privire asupra evoluţiei
microprocesoarelor INTEL în timp, relevă evoluţia acestor factori
menţionaţianterior.

3 CLASELE PRINCIPALE DE PROCESOARE INTEL

Procesoare Intel
Principalul producător de procesoare, Intel a lansat pe piaţă următoarele
familii de microprocesoare:
- familia 4004, în 1971, cuprinde microprocesoarele 4004, pe 4 biţi şi 8008
pe 8 biţi, o îmbunătăţire a celui anterior.
- familia 8080, în 1974apare 8080, prelucrând datele pe 8 biţi, a fost
îmbunîtîţit de firma Zilog Corporation, apărând Z80. Urmat de versiunea 8085, o
îmbunătăţire a lui Intel.
- familia 8086, în 1978, lucra pe 16 biţi, cuprindea

20
- procesorul 8086, descendent al lui 8080, frecvenţa 5 sau 8 MHz
- procesorul 8088, identic cu 8086 dar cu magistrala redusă la 8 biţi
- procesorul 80C86 şi 80C88, identice cu 8086 şi 8088 dar cu consum- 386SL,
pentru calculatoare portabile, regiştri pe 32 biţi.
- familia 486, apare în 1989, iniţial 486 a fost creat ca membru al familiei
386, cuprinde:
- 486DX, are 168 pini, capsulă ceramică, frecvenţa 50 MHz, memorie
cache 8 K, conţine şi coprocesorul intern.
- 486SX, lucrează cu un coprocesor separat 487SX
- 486DX2, are o frecvenţă de ceas dublă faţă de DX
- 486SL, este un SX cu consum mic de energie, a existat şi SL Enhanced
- 486 DX4, frecvenţa dublă faţă de DX2, tehnologie la 0.6 microni, până
la 16 K cache
- 486 OverDrive, destinate modernizării Pc-urilor existente, au
tehnologia de triplare a vitezei, sunt de fapt procesoare 486 adaptate să lucreze
pe soclurile mai vechi.
- familia Pentium, interfaţă pe 64 de biţi, total diferite de 486, au 16 K
cache, necesită noi plăci de bază. Au apărut Pentium MMX, şi Overdrive.
- familia Pentium Pro, cunoscut ca P6, este cel mai puternic procesor Intel.
a fost complet reproiectat renunţându-se la arhitectura CISC pentr a adopta
arhitectura RISC mai rapidă.
- familile PII şi PIII, cele mai noi familii şi cele mai performante
Pentru a putea folosi procesoare MMX pe vechile plăci de bază cu socket sau 7, se
utilizeaza adaptoare MMX.

mai mic de energie, proiectate pentru calculatoare mobile.

- 80186 şi 80188, conţineau pe acelaşi substrat şi majoritatea circuitelor
suport, lansate în 1982.
- familia 286, apărute în 1982, introdus în IBM PC AT, este pe 16 biţi, la
frecvenţe 6, 8, 10, 12.5, 16 şi 20 MHz, a fost un succes imens la acea
vreme.
- familia 386, lansată în 1985, a adus mai multă putere şi viteză decât oricare
alt procesor existent până atunci. Cuprindea:
- procesorul 386 DX, pe 32 biţi, , încorporează 16 octeţi cache, a
avut erori de proiectare corectate ulterior.
- procesorul 386SX, lucra pe 16 biţi, la 16 MHz, mai rapid cu 33 %
decăt 286 cel mai rapid.

21
 4. Procesoare compatibile Intel

Pe arhitectura procesoarelor Intel, alte firme au dezvoltat procesoare proprii,

total diferite:
- compatibile 386: AMD 386, Chip and Technologies 386 şi IBM 386SLC
- compatibile 486: AMD 486 DX4, Cyrix 486 SLC şi DLC, Cx486DRx2 şi
Cx486SRx2 pentru modernizarea procesoarelor 386, Cx486S şi Cx486Se modelate
dupî 486 SX, Cx486DX şi Cx486SX, IBM 486SLC2, IBM Blue
Lighting, Texas Instruments TI486SLC/E şi TI486DLC/E

22
Capitolul III
Microprocesoarele PENTIUM

1.Aparitia microprocesorului Pentium

La 19 octombrie 1992, Intel a anunţat că cea de a cincea generaţie a liniei sale de
microprocesoare compatibile (codificată P5), se va numi procesor Pentium şi nu
586 aşa cum a crezut toată lumea. Ar fi fost normal să se numească 586, dar Intel a
descoperit că nu îl poate breveta cu un nume de formă numerică, iar compania
vroia să-i împiedice pe ceilalţi producători să denumească la fel cipurile copii pe
care le-ar putea proiecta.Cipul Pentium existent astăzi, a fost lansat la 22 martie
1993. Sistemele care îl utilizează au început să apară doar la câteva luni mai
târziu.Cipul Pentium este integral compatibil cu procesoarele Intel anterioare, dar
se şi deosebeşte de acestea in multe privinţe. Cel puţin una dintre aceste deosebiri
este majoră: cipul Pentium are două canale identice de procesare a datelor, ceea ce
ii permite să execute două instrucţiuni in acelaşi timp. Intel numeşte această
capacitate de a executa simultan două instrucţiuni, tehnologie superscalară
(procesare paralelă). Această tehnologie asigură performanţe
- compatibile Pentium:
- AMD 5x86, de fapt un 486 DX5, AMD K5 mai rapide decât
similarele Pentium
- AMD K6 depăşeşte produsele Intel prin introducerea tehnologiei
Intel înaintea acesteia, se instalează pe socket 7, nucleul a fost
dezvoltat de firma NexGen achiziţionată de AMD
- Cyrix şi IBM 5x86, este de nivel 486, urmat de Cyrix 6x86 de clasă
Pentium, Cyrix Media GX, Cyrix M2.
suplimentare faţă de cea a procesorului 486.Cipul standard 486 executa o
instrucţiune, în medie, în două perioade de tact, ajungând până la o singură
perioadă pe instrucţiune prin introducerea multiplicării interne a tactului, la
procesoarele DX2 şi DX4.

23
2. Functionarea microprocesorului PENTIUM

Pentium poate executa mai multe instrucţiuni cu viteza de două instrucţiuni

pe ciclu de ceas. Arhitectura superscalară este de obicei asociată cu cipurile
evoluate RISC (Reduced Instruction Set Computer procesoare cu set redus de
instrucţiuni). Procesorul Pentium este unul dintre primele cipuri CISC (Complex
Instruction Set Computer- calculator cu set complex de ins trucţiuni), care
funcţionează cu procesare paralelă. Procesorul Pentium reprezintă practic două
opun 486 intr-o capsulă. .Cele două canale pentru executarea instrucţiunilor din
interiorul cipului sunt numite canale u şi v. Canalul u, care este canalul principal,
poate executa toate instrucţiunile pentru calculul cu numere întregi şi in virgulă
flotantă. Canalul v este canalul secundar şi poate executa numai instrucţiuni simple
de calcul cu numere întregi şi unele instrucţiuni in virgulă flotantă. Procesul prin
care se execută două instrucţiuni simultan pe canale diferite se numeşte pairing(în
pereche). Nu toate instrucţiunile secvenţiale se pot executa în pereche şi, atunci
când nu este posibil, este utilizat doar canalul u. Pentru mărirea eficienţei, puteţi
recompila softul pentru a permite mai multor instrucţiuni să se execute
astfel.Procesorul Pentium este complet compatibil cu cipurile 386 şi 486 şi, deşi
toate programele soft existente în prezent rulează mult mai rapid pe Pentium, mulţi
producători doresc să recompileze aplicaţiile ca să folosească mai mult din
adevărata putere a acestui procesor. Intel a dezvoltat compilatoare noi care folosesc
toate avantajele cipului. Firma a acordat licenţă pentru această tehnologie firmelor
care produc compilatoare, astfel încât proiectan ţii de soft ii pot folosi avantajele.
Un soft optimizat ar trebui să îmbunătăţească performan ţele calculatorului prin
creşterea numărului de instrucţiuni care se execută simultan pe cele două canale ale
procesorului.Procesorul Pentium are un modul numit BTB (Branch Target Buffer)
care utilizează o tehnică numită branch prediction (predicţia salturilor) in scopul

24
reducerii timpului de aşteptare în canalele de procesare, cauzat de aducerea
instrucţiunilor unei ramuri aflate la o altă locaţie de memorie. Modulul BTB
încearcă să prevadă când va apare o instrucţiune de salt şi să aducă in memorie
instrucţiunile corespunzătoare ramurii la care se va face saltul. Utilizarea tehnicii
de prevedere a ramificării unui program permite procesorului să menţină in
funcţionare, la viteză maximă, cele două canale ale sale. Figura de mai jos prezintă
arhitectura internă a procesorului Pentium.Cipul Pentium are o magistrală de
adrese pe 32 de biţi şi poate să adreseze 4G de memorie ca şi procesoarele 386DX
şi 486. Dar procesorul Pentium extinde magistrala de date la 64 de biţi, ceea ce
înseamnă că poate transfera sistemului de două ori mai multe informaţii decât
procesorul 486, la aceeaşi frecvenţă de ceas. Magistrala de date fiind pe 64 de biţi,
memoria sistemului trebuie accesată cu 64 de biţi, deci fiecare banc de memorie
este accesabil pe 64 de biţi.Majoritatea plăcilor de bază au memoria alcătuită din
module SIMM (Single In-Line Memory Modules), iar aceste module sunt
disponibile în versiuni pe 9 şi pe 36 de biţi. Cele mai multe sisteme Pentium
folosesc module SIMM pe 36 de biţi (32 de biţi de date plus 4 biţi de paritate), câte
4 module într-un banc de memorie. Plăcile de bază au 4 socluri pentru module
SIMM pe 36 de biţi, deci un total de două bancuri de memorie. Deşi cipul Pentium
are o magistrală pe 64 de biţi pentru comunicaţia cu sistemul, registrele lui interne
sunt de 32 de biţi. Instrucţiunile fiind procesate în interior, ele sunt împărţite in
două segmente, de instrucţiuni şi de date, pe câte 32 de biţi şi executate la fel ca în
interiorul cipului 486. Deşi unii s-au gândit că firma Intel i-a înşelat atunci când a
afirmat că Pentium este un procesor pe 64 de biţi, totuşi, transferuri pe 64 de biţi se
fac cu adevărat. În interior insă, cipul Pentium are registre de 32 de biţi care sunt
integral compatibile cu cele ale procesorului 486.Pentium are două memorii cache
interne, separate de câte 8K, in comparaţie cu cipul 486 care are o singură astfel de
memorie de 8 sau 16K. Memoria cache şi controlerul care o gestionează sunt

25
incluse in cipul CPU. Memoria imediată se comportă ca o oglindă a memoriei
RAM, pentru că păstrează o copie a datelor şi a programelor din diverse zone de
memorie. Procesoarele Pentium din generaţia a doua (cu frecvenţa de tact peste 75
MHz), conţin un modul SMM îmbunătăţit care include şi controlul ceasului, ceea
ce vă permite să variaţi viteza de procesare, pentru controlul consumului de putere.
Aceste versiuni îmbunătăţite de procesoare Pentium vă permit chiar să opriţi tactul
şi să suspendaţi deci funcţionarea procesorului, ceea ce duce la un consum minim.
Generaţia a doua de procesoare Pentium se alimentează la 3,3V (in loc de 5V),
ceea ce reduce şi mai mult atât consumul de putere, cât şi căldura disipată. Ca şi
procesorul 486, cipul Pentium conţine un coprocesor matematic incorporat (FPU).
Unitatea de calcul in virgulă mobilă, FPU, a cipului Pentium a fost reproiectată şi
are performante semnificativ mai ridicate, în condiţiile în care este integral
compatibilă cu unitatea FPU a cipului 486 şi cu cipul 387. Se estimează că unitatea
FPU a procesorului Pentium este de 2 până la 10 ori mai rapidă decât cea a
procesorului 486. în plus, cele două canale standard de procesare a instrucţiunilor,
asigură şi două unităţi de calcul cu numere întregi. (Coprocesorul matematic
execută doar calculele matematice mai complexe.) Celelalte procesoare, ca de
exemplu 486, au un singur canal de execuţie a instrucţiunilor şi deci, o singură
unitate de calcul cu numere întregi. Procesorul Pentium din prima generaţie. În
prezent, există două modele de Pentium, fiecare având mai multe versiuni.
Modelul de cip Pentium din prima generaţie cuprinde procesoare care lucrează la
60 şi 66 MHz. Acest model foloseşte o capsulă PGA cu 273 de pini şi »e
alimentează la 5V. în această variantă, procesorul lucrează cu aceeaşi frecvenţă a
tactului ca şi placa de bază, cu alte cuvinte, foloseşte multiplicarea cu x1 a
ceasului.Prima generaţie de cipuri Pentium a fost realizată în tehnologia BiCMOS
cu trasee de 0,8 microni. Din nefericire, utilizarea acestei tehnologii şi numărul
mare de tranzistoare (3,1 milioane) au făcut ca pastila cipului să fie foarte mare şi

26
dificil de fabricat. Intel nu a reuşit să le facă suficient de rapid. Ca urmare, cipurile
s-au produs şi au fost livrate în cantităţi mici. Utilizarea traseelor de 0,8 microni a
fost criticată de unii producători de echipamente, intre care Motorola şi IBM, care
folosiseră deja traseele de 0,6 microni în cipurile evoluate pe care le-au produs.
Dimensiunea uriaşă a pastilei, ca şi alimentarea la 5V, au făcut ca versiunile la 66
MHz să consume până la 3,2A (16W), ceea ce produce o cantitate imensă de
căldură şi creează dificultăţi sistemelor care nu utilizează tehnici speciale de
protecţie. Adesea, este necesar un ventilator separat care să asigure răcirea
procesorului.Multe dintre criticile aduse firmei Intel pentru prima generaţie de
Pentium erau justificate. Unii au înţeles că prima generaţie de cipuri nu mai putea
fi schimbată; ei ştiau că vor apare noi versiuni de Pentium realizate cu tehnologie
mai avansată. Mulţi dintre aceştia (între care şi autorul aceste cărţi) vă sfătuiesc să
nu achiziţionaţi nici un sistem Pentium, până când nu veţi avea la dispoziţie
generaţia a doua de procesoare.
Procesorul Pentium din generaţia a doua. Intel a anunţat apariţia procesorului
Pentium din a doua generaţie, la 7 martie 1994. Acest nou procesor era produs
iniţial în versiunile cu frecvenţa de 90 şi 100 MHz şi o versiune la 75 MHz pentru
sistemele laptop şi portabile în curs de proiectare. Cipul Pentium din generaţia a
doua utilizează tehnologia BiCMOS cu trasee de 0,6 microni care reduce
dimensiunile pastilei şi consumul de putere. Aceste noi procesoare se alimentează
la 3,3V. Versiunea de procesor cu frecvenţa tactului delOO MHz consumă maxim
3,25A la 3,3V, ceea ce înseamnă 10.725W. Versiunea mai puţin rapidă, la 90
MHz, consumă doar 2.95A la 3,3V, adică doar 9.375W. Versiunea având frecventa
tactului de 75 MHz va consuma probabilaproximativ 6W şi va constitui o soluţie
rezonabilă pentru calculatoarele laptop şi portabile alimentate de la
baterii.Procesoarele Pentium din a doua generaţie sunt livrate in capsulă SPGA cu
296 de pini (Staggered Pin Grid Array) care este incompatibilă cu versiunile din

27
prima generaţie. Singura modalitate prin care se poate trece un sistem de la primala
a doua generaţie de cipuri Pentium este schimbarea plăcii de bază. De asemenea,
procesoarele Pentium din a doua generaţie au 3,3 milioane de tranzistoare, ceea ce
reprezintă o creştere faţă de cipu rile mai vechi. Numărul suplimentar de
tranzistoare se datorează extensiei SL cu controlul frecvenţei de ceas, controlerului
de întreruperi APIC (Advanced Programmable Interrupt Controller) şi interfeţei
pentru lucrul cu procesoare în pereche (dual-processor interface).Controlerul
APIC şi interfaţa pentru procesoare in pereche realizează armonizarea funcţionării
unui sistem in care două cipuri Pentium din a doua generaţie lucrează simultan pe
aceeaşi placă de bază. Multe dintre noile plăci de bază vor avea două socluri de tip
5, care vă permit să folosiţi integral capacitatea de multiprocesare a acestor noi
cipuri. Softul care permite ceea ce este cunoscut sub numele de multiprocesare
simetrică (Symmetric Multi-Processing) a fost integrat deja in sisteme de operare
ca Windows sau OS/2.Procesoarele Pentium din generaţia a doua au circuite de
multiplicare a tactului pentru ca procesorul să funcţioneze cu o viteză mai mare
decât magistrala. Procesorul Pentium cu frecvenţa de tact de 90 MHz lucrează cu o
viteză de 1,5 ori mai mare decât placa de baza care funcţionează in general la 60
MHz. Se pare că, versiunea viitoare de Pentium la 75 MHz va folosi de asemenea
multiplicarea de 1,5 ori a frecvenţei şi deci va funcţiona pe plăci de bază care
lucrează la 50 MHz.În prezent, o placă de bază care să funcţioneze la 66 MHz nu
este realizabilă din cauza limitărilor impuse de performanţele memoriei şi ale
magistralei locale. Sistemele Pentium cele mai rapide ar trebui să combine o placă
de bază la 66 MHz cu un circuit de multiplicare a tactului de 1,5 ori şi un procesor
care funcţionează la frecvenţa de 100 MHz Dacă vă gândiţi că 66 înmulţit cu 1,5
este egal cu 99 şi nu cu 100, aveţi dreptate, numai că, aproape în toate cazurile,
valoarea de 66 MHz înseamnă de fapt 66,6666 MHz.Acum, când au devenit
disponibile procesoarele Pentium din generaţia a doua, este timpi să achiziţionaţi

28
un sistem Pentium. Calculatorul ideal ar fi acela care foloseşte un cip Pentium la
100 MHz din generaţia a doua şi o placă de bază care funcţionează la 66 MHz.

Capitolul IV

Microprocesoare PENTIUM IV

1 Functionarea mcroprocesorului Pentium IV

Pentium IV cunoscut şi sub numele de cod Willamette, este cel mai nou
model al familiei de microprocesoare Intel pe 32 de biţi, care lucrează la frecvenţe
mai mari şi înregistrează performanţe superioare faţă de modelele precedente.
Noua microarhitectură a acestor procesoare a fost denumită de către Intel,
NetBurst, în spatele acestei tehnologii aflându-se următoarele noi facilităţi:
· busul sistemului la 400MHz – utilizând noua tehnologie ‚quad pumped’ cu o
lăţime a magistralei de 64 biţi şi ceas de 100MHz, se ajunge la o rată de transfer
între procesor şi memorie de 3200 MB/s, de 3 ori mai mare ca cea a procesoarelor
Pentium III. Pentium III putea transfera doar 1.06G la o frecvenţă de 133MHz.
Pentium IV lucrează prin intermediul a două canale de transmisie cu RDRAM, la o

viteză de 3.2G/s.
· Advanced Transfer Cache – se concretizează în mărirea ratei de transfer a datelor
între memoria cache L2 şi nucleul procesorului. Dimensiunea memoriei cache L2
este de 256KB. La schimbul de date cu sistemul (memorie, AGP, PCI) se folosesc
blocuri de 64 bytes, ceea ce asigură o performanţă mare pentru transferurile în
rafală, iar conexiunea cu nucleul se face prin intermediul unei interfeţe de 256 biţi,
care poate transfera date la frecvenţa procesorului. Se obţine o lărgime de bandă de
44.8GB/s pentru un Pentium IV la1.4GHz, aproximativ de 3 ori mai mult ca un

29
Pentium III la1GHz.

· Advanced Dynamic Execution – optimizări ale arhitecturii de prelucrare şi

stocare temporară a instrucţiunilor – mod speculativ şi arbitrar de execuţie care
împiedică procesorul să aibă stări de stagnare când instrucţiunile aşteaptă
rezolvarea dependentelor, cum ar fi de exemplu încărcarea de date în memorie. Pot
fi rulate astfel până la126 de instrucţiuni în curs de rulare, faţă de 42 în cazul
microarhitecturii Pentium III. Execution Trace Cache – în cazul procesorului
Pentium IV nivelul 1 de cache pentru instrucţiuni este poziţionat după unitatea de
decodare. În acest caz nu mai este necesară redecodarea instrucţiunilor repetitive
odată ce ele se află în acest cache, în plus sunt mai uşor de dedus dependentele în
procesul de predicţie. Poate conţine până la 12000 de microinstrucţiuni
(comparativ este de 6 ori mai mare ca nivelul L1 de cache al unui PentiumIII ) şi
oferă spre execuţie 3 microinstrucţiuni la frecvenţa microprocesorului. Trace
Cache-ul este un cache de instrucţiuni care încearcă să înregistreze instrucţiunile în
ordinea lor de execuţie, ceea ce simplifică procesarea, asigurându-se că
instrucţiunile sunt în ordinea corectă.
Un nou algoritm de predicţie a instrucţiunilor, Enhancced Branch Prediction, cu un
buffer în care se pot stoca 4096 de alternative, de 8 ori mai multe ca la un Pentium
III, eliminându-se astfel 33% din predicţiile greşite în cazul procesorului menţionat
anterior.
Unitatea de execuţie rapidă asigură un nr mai mare de instrucţiuni –126, dintre sare
unităţile de execuţie pot alege; acest lucru permite microprocesorului să evite
aşteptările care apar atunci când o instrucţiune foloseşte datele furnizate de o altă
instrucţiune. Unitatea aduce şi o mai mare acurateţe în predicţia salturilor (ranch
prediction), rata de predicţie greşită fiind cu 33% mai mică. Acurateţea este
posibilă datorită implementării unui buffer de 4K ce stochează mai multe detalii

30
 Norme de protecţie a muncii

1. Fiecare om al muncii este obligat ca, înainte de folosirea mijloacelor

individuale de protecţie, să verifice lipsa defectelor exterioare, curăţenia lor,
marcarea tensiunii la care este permisă utilizarea precum şi dacă nu s-a
depăşit termenul de menţinere a caracteristicilor electrice.
2. Art.3825: Amestecul acizilor se face turnând pe cel mai concentrat în cel
mai diluat-
3. Art.3539: La exploatarea băilor cu conţinut acid se va evita contactul
soluţiilor cu pielea
4. Art.3676: Comenzile de pornire şi oprire a lucrărilor se vor face de
către şeful de lucrare, şi tot el va conduce probele.
5. Art.3689: Cablurile mobile de legătură se vor controla înainte de
punerea sub tensiune
6. Art.3699: Este interzisă modificarea montajelor electrice aflate sub
tensiune.
7. Art.3720: Se interzice atingerea legăturilor neizolate chiar dacă acestea
sunt alimentate la tensiuni joase.
În toate atelierele şi locurile de muncă în care se foloseşte energia electrică
se asigură protecţia împotriva electrocutării. Prin electrocutare se înţelege
trecerea unui curent electric prin corpul omenesc.
Tensiunea la care este supus omul la atingerea unui obiect sub tensiune
este numită tensiune de atingere.
Gravitatea electrocutării depinde de o serie de factori:

31
 Rezistenţa electrică a corpului omenesc. Rezistenţa medie a corpului
(pielea este singurul organ ari pentru o piele uscate sau valori mult mai mici
(200  ) pentru o piele udă sau rănită izolator) este de 1000  şi poate avea
valori mai
1. Frecvenţa curentului electric. Curentul alternativ cu
frecvenţe între 10-100Hz este cel mai periculos. La
frecvenţe de circa 500.000Hz excitaţiile nu sunt periculoase
chiar pentru intensităţi mai mari ale curentului electric.
2. Durata de acţiune a curentului electric. Dacă durata de
acţiune a curentului electric este mai mică de 0,01 efectul
nu este periculos;
3. Calea de trecere a curentului prin corp. Cele mai
periculoase situaţii sunt cele în care curentul electric trece
printr-un circuit în care intră şi inima sau locuri de mare
sensibilitate nervoasă (ceafa, tâmpla etc.) Valorile
curenţilor care produc electrocutarea. Acestea se pot
calcula simplu cu legea lui Ohm: I  U R unde R este suma

rezistenţelor din circuit. -valoarea limită a curenţilor

nepericuloşi sunt 10mA curent alternativ şi 50mA curent
continuu.
4. Efectele trecerii curentului electric prin corpul omenesc se
pot grupa în:
Electroşocuri şi electrotraumatisme. Când valoarea intensităţii curentului
electric este mai mică de 1mA, nu se simte efectul şocului electric. La valori
mai mari de 10mA curent alternativ se produc comoţii nervoase în membre;
contracţiile muşchilor fac ca desprinderea omului de obiectul aflat sub

32
tensiune să se facă greu. Peste valoarea de oprirea respiraţiei.
Electrotraumatismele se datorează efectului termic al curentului electric şi pot
provoca orbirea, metalizarea pielii, arsuri.
10mA se produce fibrilaţia inimii
1. Valorile curenţilor care produc electrocutarea. Acestea se
pot calcula simplu cu legea lui Ohm: I  U R unde R este

suma rezistenţelor din circuit. -valoarea limită a curenţilor

nepericuloşi sunt 10mA curent alternativ şi 50mA curent
continuu.
Efectele trecerii curentului electric prin corpul omenesc se pot grupa în:
Electroşocuri şi electrotraumatisme. Când valoarea intensităţii
curentului electric este mai mică de 1mA, nu se simte efectul şocului electric.
La valori mai mari de 10mA curent alternativ se produc comoţii nervoase în
membre; contracţiile muşchilor fac ca desprinderea omului de obiectul aflat
sub tensiune să se facă greu. Peste valoarea de 10mA se produce fibrilaţia
inimii şi oprirea respiraţiei.
Electrotraumatismele se datorează efectului termic al curentului electric şi pot
provoca orbirea, metalizarea pielii, arsuri.

33
 Bibliografie

1. Gheorghe Toac_e
Introducere în microprocesoare
Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1985.
2. Mihai Draganescu
Electronica functionala
Editura Tehnica, Bucuresti 1991.
3. http://www.referatele.com/referate/diverse/online4/Proiect-final-automatica-
sisteme-cu-microprocesoare---tema-proiectului---implementarea-unui-algoritm.php
4. http://www.iprotectiamuncii.ro/norme-protectia-muncii
5.http://www.referatele.com/referate/informatica/online6/Microprocesoarele-
INTEL-4004--8008--8080--Pentium-referatele-com.php
8.http://www.referat.ro/referate_despre/evolutia_microprocesoarele_pentium.html
9. http://www.scribd.com/doc/245871809/Microprocesoare-PENTIUM-IV-
doc03886#scribd

34