Cresterea pasarilor - Ce trebuie sa stim despre closca si clocit?

Activitatea de a “scoate” pui sau boboci este o indeletnicire straveche.

Desigur, este de dorit ca si la noi tractorul sa ia locul calului si incubatorul functia clostii,
dar cum faptul nu este posibil decat in fermele mari, cu respect pentru ziua de maine,
vom mai chema inca puii si bobocii sa dea binete primaverii si cu ajutorul clostilor.

Ca sa avem incredere in “capacitatea de productie” a clostilor, trebuie sa stim ca unii

cercetatori din multe tari au studiat amanuntit diferitele aspecte privind clocitul natural si
nu doar de dragul cunoasterii acestui comportament instinctiv al pasarilor, ci tocmai cu
scopul de a perfectiona functionarea incubatoarelor.

Pe baza acestor cunostinte s-a recurs, in mare masura, la imitarea conditiilor pe care le
asigura cu “maiestrie” clostile, la aparatele de incubat.

In articolul de fata, urmarim sa punem la dispozitia celor interesati cunostinte practice

folositoare, privind incubatia naturala a pasarilor, pentru a mari, in mod neindoielnic,
eficienta economica a acestei activitati.

Pentru a “scoate” pui si boboci, cat mai avantajos din punct de vedere economic, trebuie
sa stim cum sa asiguram oua si closti de buna calitate si conditii normale de viata
pasarilor puse sa cloceasca.

PROCENTUL DE ECLOZIUNE

Cel mai important indicator pentru aprecierea rezultatelor incubatiei este procentul de
ecloziune. Acesta reprezinta valoarea, exprimata in procente, a numarului de pui sau
boboci viabili, obtinuti din numarul de oua puse la clocit.

In conditiile gospodariilor mici din tara noastra, de multe ori, calitatea hranei administrate
gainilor (daca nu si cantitatea) este necorespunzatoare, constituind un factor care
conditioneaza scaderea procentului de ecloziune.

Faptul este grav si pentru ca afecteaza, in primul rand, ouale provenite de la gainile cu
productie mare. Pentru o apreciere corecta, reala economic, avem in vedere numai puii,
sau bobocii viabili, respectiv cei care au iesit singuri din oua (fara ajutor), se tin bine pe
picioare, au abdomenul inchis (orificiul ombilical uscat) si sunt vioi.

Ceilalti (de regula foarte putini), slabi, “bicisnici” sau cu alte defecte vizibile, nu merita
sa fie retinuti pentru crestere, deoarece de obicei mor in primele 3 - 10 zile de la data
ecloziunii.
Si chiar daca ar mai supravietui, ei vor ramane in urma cu cresterea si nu vor fi de nici un
folos.

In conditii normale procentul de ecloziune in incubatia naturala se incadreaza in

urmatoarele limite:
• pentru ouale de gaina - 70 - 80%
• pentru ouale de curca - 60 - 70%
• pentru ouale de rata - 65 - 70%
• pentru ouale de gasca - 45 - 65%

ALEGEREA OUALOR

Pentru a pune sub closti numai oua corespunzatoare scopului urmarit, acestea trebuie
verificate si alese dupa o serie de criterii, dupa cum urmeaza:

Starea de fertilitate
Ouale destinate incubatiei, spre deosebire de cele pentru consum, trebuie sa fie fecundate,
adica sa aiba “samanta” de la mascul (cocos, gascan etc., in functie de specia de pasari).

Deoarece in practica nu se pot deosebi ouale fecundate de cele nefecundate, vom recurge
la o informatie indirecta, si anume, trebuie sa ne asiguram ca femelele au fost intretinute
impreuna cu masculii, intr-un anumit raport numeric, in functie de specie, dupa cum
urmeaza: un cocos pentru 10 - 12 gaini, un ratoi pentru 5 - 6 rate, un gascan pentru 3 - 5
gaste, un curcan pentru 8 - 12 curci.

La gaste este necesar, insa, ca grupele de femele cu masculi sa fie formate inca din
toamna anului precedent, pentru ca sa se formeze un fel de familii.

Altfel spus, intr-un card de gaste cu gascani (de exemplu 20 - 30 de capete), fiecare
gascan isi alege 3 - 5 gaste cu care se va obisnui sa convietuiasca, sa fie mai tot timpul
impreuna (la hrana, apa, pasune) si pe acestea va avea grija sa le si “calce”.

Daca gascanul este dat intr-un grup de gaste doar in primavara, el nu va reusi sa-si
formeze familia (de tip harem) si din aceasta cauza nu-si va putea indeplini nici functia
de “insamantator”, ori si-o va indeplini prea tarziu, respectiv, dupa ce o buna parte din
oua vor fi fost deja puse la clocit (desigur nefecundate).

O situatie particulara se constata la gascanii de rasa chineza. Acestia manifesta tendinta

de monogamie, adica de a “curta” si de a calca o singura gasca (de a forma o pereche, ca
la porumbei).

In acest caz, in afara de cea aleasa, celelalte gaste din grup vor produce oua nefecundate.
Mentionam ca examinarea oualor privind prin transparenta spre o sursa de lumina (soare,
bec electric) nu da intotdeauna rezultate.

Marimea oualor
Ouale puse sub closti trebuie sa fie de marime mijlocie (medie), caracteristica speciei si,
respectiv, rasei de pasari. Din ouale prea mari sau prea mici se obtin mai putini pui sau
boboci.
Greutatea medie a oualor bune pentru clocit, corespunzatoare populatiilor de pasari
existente in gospodariile mici, este caracterizata prin urmatoarele valori: ouale de gaina
50 - 60 g; ouale de curca 70 - 80 g; ouale de rata 60 - 70 g; ouale de gasca 120 - 160 g.

Forma oualor
Pentru clocit se aleg numai ouale cu forma normala, adica sa aiba un capat mai ascutit si
celalalt mai rotunjit. Ouale cu forma alungita, avand amandoua capetele ascutite, precum
si rotunjite la amandoua capetele, dau rezultate mai slabe.

Ouale anormale, in primul rand, cele cu doua galbenusuri, dar si “starpiturile”, adica
ouale foarte mici, precum si ouale cu pete de sange in galbenus, nu se vor pune la
incubat.

Coaja oualor
Ouale bune pentru incubatie trebuie sa aiba coaja normal constituita, caracteristica
fiecarei specii de pasari, neteda pe toata suprafata oului, curata si intreaga. Nu se vor
pune la clocit ouale cu coaja aspra, cele cu rugozitati in anumite zone si cele murdare.

Se exclud, desigur, ouale cu coaja sparta sau care prezinta doar fine crapaturi, greu de
observat (coaja cu “fisuri”). Ouale cu coaja fisurata pot fi depistate examinandu-le, prin
transparenta, sub o sursa de lumina, cu un instrument numit ovoscop.

In lipsa acestuia, iata, un procedeu la indemana tuturor: intr-o mana tinem (cu doua
degete) un ou cu coaja intreaga, iar cu cealalta mana vom lua, unul cate unul, ouale pe
care vrem sa le controlam si le vom ciocani usor de oul intreg; oul cu coaja fisurata va
produce un sunet dogit, pe cand oul cu coaja intreaga, un sunet mai “ascutit”, mai inalt.

Ouale pe a caror coaja se observa pete transparente, sticloase, nu trebuie puse la clocit,
caci acest aspect denota o coaja rau formata care nu poate asigura dezvoltarea normala a
embrionilor.

Unele deficiente in legatura cu intretinerea pasarilor pot conduce la degradarea calitatii

oualor destinate incubatiei.

Astfel, daca pasarile depun ouale pe jos, pe asternut umed si murdar (in general din cauza
numarului insuficient de cuibare), sau daca asternutul din cuibare este murdar, coaja se va
contamina cu microbi si mucegaiuri, care pot provoca o dezvoltare anormala sau chiar
moartea embrionilor.

In acelasi sens, deprecierea calitatii oualor pentru incubatie poate avea drept cauza
recoltarea necorespunzatoare, la intervale de timp prea mari, a oualor. Regula esentiala
este ca ouale sa fie recoltate (adunate) cat mai des, cel putin la un interval de doua ore,
daca nu din ora in ora.

Cu cat stau mai mult in cuibar, cu atat se contamineaza mai mult coaja cu
microorganisme.
Inconveniente negative suplimentare se vor suprapune peste cele aratate mai sus, in cazul
perioadelor reci, de iarna, sau a celor foarte calduroase, vara, daca recoltarea oualor nu se
face la timp.

Durata de pastrare
Cele mai bune rezultate la incubatie se obtin daca se respecta limita de temperatura a
aerului din camera de pastrare. Numai in cazuri de stricta necesitate ouale pot fi pastrate
si pana la 10 - 14 zile in camera de depozitare.

Pentru ouale de rata si de gasca si la durate de pastrare de peste 10 zile se va mentine

temperatura de cca 10°C.

In incaperea pentru pastrarea oualor de incubatie trebuie sa se faca zilnic aerisire (nu prea
intensa) si sa se asigure o umiditate a aerului relativ mare (70 - 75%).

Ouale pot fi asezate orizontal (culcat), pe o suprafata curata si intr-un singur rand, pentru
ca sa poata fi intoarse. Schimbarea pozitiei oualor, ca si intoarcerea lor, trebuie sa se faca
de doua ori sau cel putin o data pe zi.

Intoarcerea oualor, indiferent de specia de pasari de la care provin, se va face de fiecare

data cu 180°, adica de pe o parte pe cea opusa. Pentru a se usura operatia de intoarcere,
este bine ca pe una din partile oului (cea superioara in momentul asezarii oualor) sa se
faca un semn, cu un creion negru.

De ce este necesara intoarcerea oualor in timpul pastrarii?

Pentru ca galbenusul este mai usor decat albusul si deci are tendinta de a se ridica, de la
mijlocul oului spre coaja. Daca lasam oul in aceeasi pozitie mai mult timp, “chingile”
(salazele), care tin galbenusul ancorat in centrul oului, slabesc si, astfel, galbenusul se va
apropia si, in final, se va lipi de coaja.

Si pentru ca pe suprafata galbenusului se gaseste viitorul embrion, acesta va avea de

suferit sau chiar va muri, din cauza pierderii lichidului din apropierea sa, datorita
evaporarii apei prin porii cojii oului.

Closca “stie” acest lucru si pentru a-l preveni, intoarce ouale cu ajutorul ciocului.

ALEGEREA CLOSTILOR SI A LOCULUI DE CLOCIT

Alegerea clostilor
Pasarile domestice clocesc oua provenite de la specia careia ii apartin, precum si de la
alte specii. Astfel, gainile si curcile pot cloci oua de rata, cu bune rezultate, iar curcile pot
“scoate” si boboci de gasca.

Ratele nu clocesc, iar dintre gaini, cele de rasa Leghorn, de asemenea, nu cad closti
(pentru ca au fost selectionate, sute de generatii, pentru productii foarte mari de oua).

Gainile locale, neameliorate, si cele din rasele mixte clocesc bine si apoi ingrijesc bine
puii.
Dintre acestea din urma, mentionam rasa Rhode-Islansd, mai frecvent intalnita in
gospodariile mici de la noi.

Dintre speciile de pasari domestice, curcile sunt cele mai bune closti si cele mai bune
mame (ingrijesc cu mult “devotament” puii, pana ce acestia ajung mari, respectiv 2 - 3
luni).
Compartimentul de clocit, in afara de deosebirile aratate, in functie de specie si de rasa,
difera si de la un individ la altul.

Acest lucru explica necesitatea de a alege, dintre pasarile care cad closti, pe cele care
confirma calitatea de closti bune. Pentru alegerea unor closti bune, dupa ce se constata
semnele specifice comportamentului de clocit, trebuie sa urmarim daca pasarile pe care
vrem sa le verificam, puse pe un cuib cu cateva oua, indeplinesc urmatoarele doua
cerinte: raman pe cuib 24 - 36 de ore si daca, dupa ce ies pentru a se hrani, se grabesc sa
se intoarca la cuib.

Alegerea locului pentru clocit

Incaperea in care se amplaseaza cuibarele pentru clocit trebuie sa fie izolata de restul
pasarilor si ferita de accesul cainilor, pisicilor, sobolanilor si de circulatia
oamenilor. Aceasta trebuie sa fie intunecoasa, lipsita de curenti si sa permita mentinerea
unei temperaturi a aerului care sa nu depaseasca limitele valorilor de 14 - 22°C.

Este necesar, deci, ca pe timp friguros, iarna, sa se asigure incaperi mai calduroase si vara
mai racoroase. Gastele clocesc mai bine chiar in cuibarul in care au ouat, dar daca acesta
nu se gaseste intr-un adapost, care indeplineste conditiile aratate mai sus, trebuie sa se
aseze un cuibar pentru clocit in alta incapere.

Pentru a se asigura umiditatea necesara oualor in timpul clocitului, se recomanda ca

pardoseala incaperii in care se asaza cuibarele pentru clocit sa fie din pamant batut.
Cuibarele pentru clocit pot fi simple cadre, confectionate din scanduri, de forma patrata,
ca niste sertare fara fund.

Latura patratului la cuibarul pentru gaini va fi de 40 de cm, iar pentru curci si gaste de 60
de cm.

Pentru gaini si curci, peretii laterali si cel posterior trebuie sa aiba inaltimea de 20 - 25
cm, iar peretele din fata mai putin inalt, ca un prag, de circa 15 cm. In acest fel, la
revenirea in cuibar, clostile nu vor fi obligate sa sara si, astfel, se evita spargerea oualor.

Cuibarele pentru gaste trebuie sa fie prevazute cu pereti despartitori, inalti de 60 - 70 cm,
pentru ca pasarile sa nu se vada intre ele, mai ales vecinele care incearca sa-si fure ouale.
In cuibarele pentru clocit se asaza paie curate, direct pe pardoseala din pamant batut,
stropita cu apa, in prealabil.
Daca in incaperea unde se pun cuibarele, pardoseala este din scandura, sub asternut se
recomanda a se aseza o brazda de pamant, de asemenea, stropita cu apa.
Numarul de oua ce se pun sub closti se apreciaza in functie de marimea pasarilor si de
marimea oualor, cu unele diferente, si in functie de anotimp (numar mai mic de oua in
lunile reci si mai mare, vara).

INGRIJIREA CLOSTILOR, A CUIBARELOR SI A OUALOR PUSE LA CLOCIT

Ingrijirea clostilor si a cuibarelor

O closca buna, adesea, refuza sa paraseasca cuibarul cate 1 - 2 zile, riscand sa slabeasca
prea mult, datorita hranirii insuficiente. Crescatorul trebuie sa ridice closca de pe cuibar,
cu blandete, avand grija, ca aceasta sa nu se zbata si sa nu sparga ouale.

Se recomanda ca aceasta operatiune sa se faca de doua ori pe zi (sau cel putin o data pe
zi), asigurandu-se in acest fel clostilor hranirea, adaparea, defecarea, dar si posibilitatea
de a-si dezmorti picioarele si aripile, practic de a-si mentine starea de sanatate.

Daca spatiul si starea timpului permit, clostile ar fi incantate daca ar putea sa faca baie in
nisip.
In timpul cat closca lipseste de pe cuibar (nu mai mult de 10 - 15 minute), se va verifica
asternutul si daca se constata ca este umed sau murdar, se va schimba.

Ingrijirea oualor in timpul clocitului.

In timpul perioadei de clocit este necesar sa se faca doua controale pentru a depista ouale
limpezi si cele cu embrioni morti, care se indeparteaza din cuibar. La ouale de gaina,
primul control se face in ziua a saptea si cel de-al doilea in ziua a 14-a.

Ouale se examineaza cu ajutorul unui ovoscop. In lipsa acestuia, se poate folosi si

urmatoarea tehnica: se tine oul cu doua degete de la o mana, la circa 10 cm de becul unei
veioze, iar cu palma deschisa a celeilalte maini, apropiata de ou, se tine pavaza ca sa ne
vina lumina in ochi.

Prin transparenta oului vom observa, dupa 7 zile de la inceputul clocitului, o zona rotunda
foarte clara la varful rotunjit al oului (care este camera cu aer), iar in prelungirea camerei
cu aer se distinge o retea, asemanatoare ramurilor unui pom, de culoare rosie, ce se
intinde pana la mijlocul lungimii oului sau ceva mai mult.

Aceasta imagine este o dovada sigura ca in oul respectiv embrionul se dezvolta normal.
Daca in oul examinat nu se constata aceasta retea si continutul apare clar, uniform, este
sigur ca nu are embrion si este un ou limpede. Acesta n-a fost fecundat si n-a avut, deci,
din ce sa se dezvolte un embrion.

Unele oua pot prezenta la aceasta varsta un cordon (ca un inel) rosu in mijloc. Astfel de
oua au embrioni morti. In ziua a 14-a, aspectul oualor cu embrion in dezvoltare este
urmatorul: reteaua amintita, de culoare rosie, s-a extins pe toata suprafata interna a oului,
inclusiv peste varful ascutit.

Ouale cu embrioni morti, intre ziua a 7-a si a 14-a, prezinta o retea rosie care nu ajunge la
varful ascutit al oului.

La ouale de curca si de rata, primul control se face la 9 zile, iar la cele de gasca la 10 zile.
Al doilea control la ouale de curca si de rata se face la 18 zile, iar la cele de gasca la 21
de zile.
Semnele ce se pot constata sunt asemanatoare cu cele descrise pentru ouale de gaina.

Este necesar sa se inlature din cuibar atat ouale limpezi, cat si cele cu embrioni morti,
deoarece acestea influenteaza negativ incalzirea normala a oualor cu embrioni vii.

ECLOZIUNEA

Actul de iesire a puilor din oua este cunoscut sub denumirea de ecloziune. Daca ouale,
clostile si conditiile de viata asigurate clostilor au fost de calitate buna, ecloziunea se
desfasoara cu usurinta, la toate speciile de pasari.

La ouale de gaina, din momentul in care puiul ciocneste coaja (sfarsitul zilei a 19-a sau
inceputul zilei a 20-a) si pana in momentul ecloziunii trec aproximativ 14 ore.

La ouale de gasca, bobocii incep sa ciocneasca in zilele a 27-a si a 28-a, iar ecloziunea se
termina in ziua a 30-a.

Este important de stiut faptul ca in perioada de timp ce se scurge din momentul ciocnirii
si pana la ecloziune au loc doua procese biologice de o insemnatate deosebita. Reteaua
rosie, despre care am relatat, este o retea de vase de sange, aflata in afara corpului
embrionului.
Sangele din aceasta retea se retrage in corpul lui tocmai in aceasta perioada, deci inainte
de ecloziune (iar vasele raman pe coaja).

In acelasi timp, partea de galbenus, in mod normal neconsumat pana in momentul

ciocnirii, se retrage, de asemenea, in cavitatea abdomenului, iar locul pe unde se retrage
galbenusul (orificiul ombilical) se inchide bine.

Cunoscand cele doua aspecte precizate in randurile de mai sus, vom intelege ca nu este
bine sa intervenim in intervalul de timp mentionat pentru a ajuta puiul sau bobocul sa iasa
din ou.
Cu alte cuvinte nu este permis sa grabim iesirea din ou (ecloziunea) pentru ca am
impiedica desfasurarea normala a celor doua procese biologice care pregatesc noua viata
pentru lumea de afara.

Ing. Ion CIOBOTAR

Cititi si articolele:
Cum se ingrijesc gainile ouatoare iarna
http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=287

Cresterea gainilor - Stimularea ouatului si obtinerea clostilor

http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=283

Cum sa hranim gainile ouatoare

http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=198

Prepararea de amestecuri furajere pentru hrana gainilor ouatoare

http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=161

Cotetele de pasari la standarde europene

http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=1276

Sfaturi practice privind incubatia la pasari

www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=547

Rase de gaini crescute pentru productie si pentru frumusete

http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=67

Rase de gaini mixte

http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=481

Pseudopesta aviara
http://www.fermierul.ro/modules.php?name=News&file=article&sid=1452