Starea de echilibru termodinamic

Daca in stare stationara parametrii nu sunt constanti pe intreg sistemul ei raman

constanti in timp. In schimb in stare de echilibru parametrii intensivi sunt aceeasi. Starea
de echilibru se caracterizeaza prin entropie maxima. Daca prin sursa de entropie
intelegem viteza de variatie a entropiei in timp in stare de echilibru deoarce entropia isi
atinge punctul de extrem (minim/maxim) sursa de entropie devine 0 adica sistemul nu
poate parasi aceasta stare fara o interventie din exterior ( principiul 0 al termodinamicii).

In schimb in stare stationara sistemul elimina catre exterior dezordinea sau

entropia provenita din procesele ireversibile ce au loc in interiorul sistemului.

In interiorul oraganismului se asimileaza multe stari cu stare stationara adica

organismul isi mentiine constanti anumiti parametrii in timp pe baza consumului de
energie metabolica . Ca exemplu : o celula reprezinta un sistem termodinamic aflat in
stare stationara.

Procese cuplate si procese cuplante

Per ansambllu organismul este alcatuit din mai multe subsisteme. Per total
predomina procesele ireversibile deci pt organism entropia creste ; asta chiar daca unele
subsisteme alcatuiesc organisme si se afla in stare de echilibru.

Numim procese cuplate procesele din interiorul organismului pt care entropia

scade. Acest lucru se poate intampla doar pe baza anabolismului,adica organismul preia
din exterior sub forma de hrana molecule complexe cu entropie mica si le transforma in
molecule simple cu o dezordine mult mai mare.

Procesele cuplate sunt strict legate de anabolism,in schimb procesele cuplante se

refera la procesele organismului in care entropiacreste si aceste procese sunt legate de
catabolism.

In anasmblu sistemul organism-mediu nu incalca principiul II al termodinamicii

deci per total pe intregul corp entropiia organismului creste.

O masura a acestei cresteri a dezordinii celulare o reprezinta imbatranirea care

este strict un proces ireversibil.

Biofizica sistemelor disperaste

 Prin sistem dispresat intelegem un amestec dispersat de 2 sau mai multe
substante in care unul majoritar reprezinta faza dispersanta,iar celalalt ,minoritar,faza
dispersata.

In functie de diviziunea particulelor implicate dispersiile se impart in solutii

moleculare/adevarate cu diametrul fazei dispersate mai mic de 1 Nm,avem de a face cu
solutii coloidale cu un diametru al fazei dispersate cuprins intre 1Nm si 100 Nm.

In cazul solutiilor lichide prin mediul dispersant intelegem solventul numit si

dizolvat pe cand fazele dispersate reprezinta solvatul/solutul/solvitul/dizolvatul.

Din punct de vedere al sangelui acesta poate fi privit ca p sp;itoe adevarata pt

ionii dizolvati in acesta,dar la fel de bine sangele este un coloid pt proteine si o suspensie
pt elementele figurate,pt globulele sangelui.

Totodata sangele poate prezenta ca dispersant atat faza lichida cat si faza gazoasa
(oxigen,dioxid de carbon si azot).

In continuare din punct de vedere biologic solventul va fi reprezentat de apa,iar

concentratia atunci cand nu e specificata va fi concentratie molara.

Solutii de gaz in lichide

Comform legii lui Henry : cantitatea de gaz ce se poate dizolva in unitatea de volum
este direct proportionala cu presiunea gazului de la suprafata acestuia.

Pe langa presiune solubilitatea gazelor pentru lichide scadde cu cresterea temperaturii.

De asemena,solubilitatea depinde de cantintatea gazului dizolvat,astfel ca dioxidul de

carbon are o mai buna solubilitate comparativ cu oxigenul respectiv azotul.

In conditii normale de temperatura si presiune prezenta gazelor in sange si situeaza intre

limite precisre astfel in cazul oxigenului la presiuni mai mari de 1,7 atm creste
concentratia acestuia in sange peste valorile normale intervenind astfel fenomenul de
hiperoxie. Se produce un efect toxic asupra sistemului nervos central caracterizat de o
stare de lesin si apoi moarte.

In cazul gazelor inerte cresterea presiunii poate duce la simpotme asemanatoare cu

primele stadii ale anesteziei generale. Ese cazul azotului care se manifesta cu precadere
la scafandrii atunci cand revin brusc la suprafata. Acest fenomen se numeste "betia
adancurilor"

In cazul dioxiduluii de carbon presiuni relativi mici au efect tonic stimulator asupra
organismului asemanator cafelei,crescand presiunea acumularii dioxidului de carbon in
sange apare fenomenul de acidoza ce mareste aciditatea sangelui provocand stari de
somnolenta,greata,un rau generalizat care duce la moarte.

La diferente mari de presiune sangele poate elimina o cantitate mare de gaz prin
continutul sau.Exista insa aceasta posibilitate si la trecerea sangelui in diferite tesuturi cu
grad diferit de absortie,acest fenomen se numeste disbarism,iar rezultatul este o
eliminare a gazului din sange. Acumularea acestuia la nivelul capilarelor provoca embolii
gazoase,adica comform legii lui Laplace micile bule cu raze mici necesita presiuni mari pt
ca sangele sa poata trece de acestea.

Proprietati electrice ale solutiilor

Concentratia unei solutii este legata de conducitivitatea si rezisitivitatea unei solutii.

Legea lui Nermst : Atunci cand un electrod metalic este cufundat intr-o sare a aceluiasi
metal in functie de temperatura apare un echilibru intre dizolvarea ionilor metalici in
solutia respectiva.

Lucrul mecanic de dizolvare in solutii este egal cu lucrul mecanic al recombinarii ionilor
cu electrodul metalic.

Lucrul mecanic termodinamic este Rt x ln(concentratie)=z x F x V , unde F-nr lui

Faradai, z- valenta metal

Pentru a pune in evidenta potentialul electric practic se utilizeaza 2 solutii de

concentratii diferite : C1 respectiv C2 astfel ca intre 2 electrozi metalici apare o diferenta
de potential numita POTENTIAL NERST ce depinde de temperatura,concetratia solutiei si
de valenta ionilor metalici.

E =[ (R x T) / z x F ] x ln (C2/C1)

Potentialul Nerst isi gaseste aplicativitatea in cazul potentialuluui electric

transmembranar al celului.

Proprietati optice ale solutiilor

Concentratia unei solutii este coreltata u indicele de refratie al acesteia ( "n" ) Acest
parametru adimensional reprezinta raportul dintre viteza luminii in vid si viteza luminii in
mediul respectiv,viteza diminuata.

Pe de alta parte indicele de refractie al unui mediu depinde de frecventa radiatiei

luminoase pt care se calculeaza. De exemplu,in sticla radiatia rosie este mai rapida decat
cea albastra astfel ca in prisma din lumina alba provenita de la soare va iesi mai intai
radiatia rosie apoi radiatia albastra aparand astfel efectul curcubeu(ROGVAIV). Lumina
alba se despica in componentele sale.

In concluzie indicele de refractie depinde de lungimea de unda , fenomen numit

dispresie.

Din punct de vedere al analizei de laborator indicele de refractie pt o radiactie

monocromatica (galben) va depinde de concentratie,in cazul glucozei in urina la punerea
in evidenta a diabetului zaharat.

Se poate face atat o analiza calitativa de tipul n=f x concentratia dar si o analiza
cantitativa putandu-se observa cum indicele de refractie depinde de specia moleculei
dizolvate, de tipul de legaturi din dizolvat,etc,cu ajutorul refractie molare.

Polimetria foloseste lumina polarizata.

Lumina naturala este nepolarizata adica este alcatuita din fotoni ce pot oscila haotic pe
directia de propagare a luminii. Cu ajutorul unui filtru numit polarizator putem filtra doar
acei fotoni care au o directie unica de oscilatie observand astfel lumina polarizata.

Lumina polarizata are un comportament straniu atunci cand intalneste asa zise medii
chirale cu activitate optica. Aceste medii sunt alcatuie din molecule spirale spre dreapta
sau spre stanga si care sunt capabile sa roteasca planul luminii polarizate .

Exista o lege cantitativa stabilita de Biot ce coreleaza unghiul de rotatie al planului de

polarizare cu lungimea mediului optic activ strabatut si cu concentratia moleculei chirale
din acest mediu

L= l x c x k unde k-puterea de rotatie a mediului, l-grosimea mediului strabatut , c-

concentratia mediului