CAPITOLUL 1. OBIECTIVELE DE BAZA ÎN KINETOTERAPIE - RELAXAREA - Algica – apare un reflex nociceptiv dar este autoîntretinut prin feed-back pozitiv.
dar este autoîntretinut prin feed-back pozitiv. Pct de Redoarea caracterizeaza un muschi contractat-retracturat si prezenta de scurtari/aderente ale
Dupa Sbenghe, acestea sunt :
- Relaxarea; - Corectarea posturii si a aliniamentului corpului; - Cresterea mobilitatii articulare;
- Cresterea fortei musculare
- Cresterea rezistentei musculare; - Coordonarea, controlul si echilibrul; - Antrenarea la efort; -
Reeducarea respiratorie
- Reeducarea sensibilitatii
Dupa Teleki, obiectivele sunt :
- Refacerea fortei de contractie; - Refacerea mobilitatii articulatiei afectate; - Refacerea
rezistentei musculare
- Refacerea coordonarii musculare
Are dublu sens, fiind reprezentata de inversul activitatii musculare si inversul starii de tensiune
nervoasa. Este un proces prin care un sistem scos din starea initiala revine la aceasta sau la o
alta stare. Este un proces psihosomatic terapeutic f. important. Se indica în tensiunea musculara
crescuta dar si în starea psihica tensionata. Este un proces autonom prin care se realizeaza o
reglare tonico-emotionala optimala.
În kinetoterapie se poate face o relaxare generala sau partiala (pentru un segment/grup
muscular/muschi ). Relaxarea partiala se face prin încercari de decontracturare, prin scuturare
sau balansare, prin pozitionare în pendul. Miscarile sunt ample, lente, ritmate de respiratie.
Relaxarea generala se face din exterior iar subiectul este pasiv. Uneori se face cu aparate
(fotoliu, masa vibratorie ). Alteori se apeleaza la masajul miorelaxant însotit sau nu de
medicatia miorelaxanta (sedative, miorelaxante, neuroleptice), sau la caldura sau electroterapie.
Relaxarea poate fi extrinseca, când pacientul devine dependent de aceste mijloace, sau
intrinseca, când pacientul îsi induce singur, activ, relaxarea.
Exista trei curente metodologice :
o Curentul oriental utilizat în scop profilactic
o Curentul fiziologic
Curentul fiziologic a fost introdus de Jacobson. Consta în relaxarea progresiva prin
identificarea kinestezica a starii de tensiune ( contractie ) musculara în antiteza cu lipsa de
contractie ( relaxarea ). Relaxarea se realizeaza din decubit dorsal.
Din acest curent s-au desprins mai multe variante :
- Tehnica Jacobson inversata – faza de contractie este izometrica
- Tehnica pentru membre – relaxare pendulara ( membrul superior din sezând, membrul
inferior din decubit dorsal )
- Metoda Jareau-Klotz, varianta separata de relaxare – miscari pendulare ale
segmentelor/corpului întreg. Este indicata în paratonia musculaturii striate voluntare ( nu si
viscerale ).Este o metoda periferica, impactul muschi-psihic este redus.
- Metoda Gindler-Stolze – se fac miscari absolut libere, din diverse pozitii (“dezordine” de
miscari mai mult sau mai putin bruste). Scopul este constientizarea musculara si a posturii.
- Metoda Parow – în decubit dorsal nemiscat complet timp de 20 de minute (concentrare pe
ritmul respirator liber, nefortat, cu expir suierator)
- Metoda Maccagno – în decubit dorsal, bolnavul se “întinde” la maxim, se relaxeaza, din nou
se întinde.
- Metoda Winterbert ( pentru copii si marii traumatizati ) – se executa miscari pasive, pt câte un
segment, rapid, apoi mai lent.
- Bio-feed-back – se pun electrozi pe musculatura, conectati la un electromiograf si se
vizualizeaza sau se obtine un semnal acustic. Pacientul îsi induce treptat relaxarea. Încordarea
psihica este controlata similar pe un ecran EEG. Primii care au indus aceasta metoda au fost
Marinacci si Horande. Indicatiile sunt reprezentate de tonifierea musculaturii slabite, sub
control volitional si sub control EMG.
o Curentul psihologic
Determina o relaxare de tip central. Autocontrolul mental imaginativ det relaxarea periferica.
Este influentata si paratonia viscerala. Cel mai util este autotraining-ul Schultz. Alte terapii
apartin terapiei comportamentale.
CAPITOLUL II CORECTAREA POSTURII SI ALINIAMENTULUI CORPULUI
Defectele posturale ale copilariei/adolescentei la adult determina degradarea degenerativa a
aparatului locomotor.Afectiunile aparatului locomotor sau ale altor aparate determina
deposturari, dezalinieri care în timp pot ramâne fixate functional sau organic. Recuperarea
oricarui deficit functional se face doar în cadrul restabilirii raporturilor fixiologice ale corpului
care sa asigure desfasurarea lanturilor kinetice corporale normale. Deposturarea si dezalinierea
vor determina dezechilibre functionale, miscari viciate, încarcari neadecvate, scaderea
randamentului, oboseala precoce.
Mecanismele dezechilibrului muscular :
- Prin substitutie (înlocuire functioanla) – stabilirea unui agonist, antrenarea sinergistilor, noi
stereotipii defavorabile.
- Prin “înstrainare” (pareza functionala) – exemple: contractura puternica
prelungita/spasticitatea antagonistului si nu poti utiliza agonistul desi este functional.
- Prin compensare ( deosebit de primul mecanism ) – când un întreg grup muscular este slab,
necesita contractia altor grupe musculare, rezultând o caricatura a miscarii.
- Prin incoordonare – cauzele sunt : dereglarea de forta musculara sau dereglare în derularea
cronologica a activitatilor muschilor; stereotipurile dinamice vor disparea repede.
Problema deposturarilor se cere rezolvata concomitent, chiar înaintea celorlalte obiective.
Tehnici pentru corectarea posturii si a aliniamentului :
o Postura corectata/hipercorectata mentinuta pe diverse metode de fixare
o Miscari pasive, active, asistate
o Contractii izometrice
o Tehnici de facilitare proprioceptiva
Înainte de aceste exercitii este necesara o prealabila relaxare.
Corectarea posturii si a aliniamentului structurata pe zone :
Alinierea coloanei cervicale
Dezalinierile constau în pozitie avansata a capului si cap pe spate si în jos. Din sezând sau D V
se trage capul în jos.
Alinierea coloanei toracice si a centurii scapulare
Se face tonifierea muschilor trapez superior si mijlociu, romboizii, infraspinosul, micul rotund
si întinderea muschilor mare rotund, mare dorsal, subscapular, mare si mic pectoral.
Se face delordozare cervicala, lombara, adductia scapulei si se tractioneaza caudal.
Exercitiile se fac din decubit dorsal, sezând în pozitie mahomedana sau ortostatism. Se mai pot
face exercitii cu bastonul la nivelul trenului superior posterior.
Alinierea coloanei lombare si a pelvisului
Se realizeaza tonifierea flexorilor trunchiului (musculatura abdominala, fesierul mare)
Si a extensorilor soldului (fesierul mare, ischiogambierii), precum si întinderea extensorilor
lombari (erectorii coloanei, patratul lombar) si a flexorilor soldului ( psoas iliac). Pentru flexia
trunchiului exercitiile se fac din decubit dorsal +/- MI doar cu genunghii flectati, altfel,
antrenam psoasiliacul. Se fac tractiuni pe CL si jonctiunea lombosacrata, cu fixarea pelvisului.
Se evita efectul Valsalva si este necesar un expir zgomotos, suierator.
Alinierea extremitatii inferioare
Se realizeaza tonifierea rotatorilor laterali ai soldului, abductorilor si extensorilor soldului,
precum si a extensorilor genunchiului si a tibialului posterior (inversorul piciorului).
Se realiz întinderea muschilor: adductori sold , ischiogambieri, rotatori interni si externi, flexori
genunchi si flexori planta.
CAPITOLUL III CRESTEREA MOBILITATII ARTICULARE
Obiectivele sunt obtinerea unghiurilor functionale si redobândirea întregii amplitudini de
miscare.
Exemple de calcul al deficitelor :
o Caz I : flexie de sold între 0- 50iar coeficientul functional este 50 x0,6 = 30
o Caz II : flexie de sold de 35, face flexie de 50de la femur în sus iar coeficientul functional
este 50 x0,4 = 20. Deci, 20 repr 66% din 30 deci exista deficit functional de 33% ( diferenta de
10 ).
o Caz III : evaluarea globala procentuala
Un sold prezinta 30F, 20Abd, 10RI, 5E, 0Add, 15RE.
[ 300,6 ] + [( 150,6) + ( 50,4)] + [ 100,2 ] + [ 5 0,2 ] + [ 150,3 ] = 18 + 11 + 2 + 1
+ 4,5 = 36,5 %
ARTICULATIA
Cauzele care genereaza deficit de mobilitate :
Redorile :
- Leziuni tegumentare : infiltratii edematoase, sângerari, inflamatii, cicatrici, scleroza (
recuperare )
- Leziuni aponevrotice : retracturi din boala Dupuytren ( chirurgie, apoi recuperare )
- Leziuni musculotendinoase : rupturi, hematom, calcifieri, scleroza, inflamatie; genereaza
contractura/retractura
- Leziuni capsuloligamentare : traume directe, inflamatii. Apar cicatrici retractile, calcifieri,
osificari(osteofite, sindesmofite ). Kinetoterapia va determina secretie endocrina, fenomene
vasculotrofice, reflexe locale.
- Leziuni sinoviale : inflamatie
- Leziuni cartilaginoase/osoase – sunt cele mai severe si sunt ireversibile. Fragmentarea
cartilajului determina caderea
fragmentelor în articulatie. Atrofia si fisurarea cartilajului determina durere. Osul sufera si apar
fenomene ca exostoze si osteoliza. Apar durerea si deformarile, redoarea, ankiloza.
- Retractie – adaptare. Apar dupa imobilizari prelungite. Se constata scaderea elasticitatii (
retractura pe partea scurtata ), scaderea numarului de celule corespunzatoare noilor dimensiuni,
fenomene vascultrofice ( organizarea edemului difuz ).
Ankilozele – reprezinta stadiul final al unor procese initial de redoare. Ankilozele pot fi
fibroase sau osoase, iar kinetoterapia nu are rost.
Mobilizari articulare exagerate - reprezinta inversul redorilor. Apar dupa relaxari/rupturi
ligamentare, elongatii tendinoase, hipotonii musculare. Chirurgia reface stabilitatea pasiva, iar
kinetoterapia reface stabilitatea activa deoarece actioneaza pe elemntele musculare pe care le
tonifiaza.
MUSCHIUL
Atrofie musculara de imobilizare
Are inervarea pastrata spre deosebire de atrofia de denervare.
Muschiul care nu este functional pierde 3% din volum si forta pe zi. Muschiul atrofic pierde 50
– 60% din greutate si diamterul fibrelor scade. Din punct de vedere biochimic, se constata
scaderea ARN si AND, precum si scaderea consumului de oxigen. Cauzele atrofiei de
imobilizare sunt : reflexele inhibitorii de la articulatia suferinda ( durere articulara ) si
disparitia reflexului miostatic ( nu se mai produce ).
Retractura musculara
Tonusul muscular este reprezentat de rezistenta muschiului la miscarea pasiva/starea de usoara
tensiune contractila a oricarui muschi striat în repaus. Retractura, contractura, spasticitatea sunt
starile de tonus crescut muscular.
Contracturile pot fi :
- Antalgica ( de aparare ) este secundara unei cauze patologice de vecinatate. Apare blocarea
articulatiei dureroase si prin cai
exteroceptive se obtine reflexul nociceptiv si raspunsul motoneuronilor alfa.
plecare este muschiul. Fenomenul Vulpian reprezinta aparitia unei contracturi lente si dureroase
dupa stimularea senzitiva intensa a unui muschi izolat.
- Analgica – exista trei tipuri de contractura :
o Miostatica : un segment imobilizat în scurtare musculara genereaza contractura reversibila
sau ireversibila (câteva saptamâni).
o Miotatica – suportul spasticitatii
o Congenitala – în artrogripoza (mecanism central si periferic)
Retractura reprezinta contractura pe cale de organizare/ireversibila prin scaderea sarcomerelor
si dezvoltarii de tesut conjunctiv fara elasticitate. Retracturile vechi nu beneficiaza de
kinetoterapie si necesita chirurgie. Doar retracturile în curs de constituire pot fi ameliorate.
Distrofie musculara
Distrofia musculara are un aspect atrofic si unul hipertrofic. Poate apare în : boli degenerative
ale musculaturii striate, boli conditionate genetic, boli cu evolutie lent progresiva, boli cu
etiologie incomplet cunoscuta. Kinetoterapia trebuie începuta precoce, înaintea instalarii
atrofiei. Se face dozarea efortului pâna la limita capacitatii metabolice musculare.
Oboseala musculara
Apare dupa contractii intense, prelungite si este inversul rezistentei musculare. Cauzele sunt
scaderea ATP de rezerva si scaderea fortei.
COMPLEXUL NERV – MUSCHI
Spasticitatea
Spasticitatea este de tip piramidal si membrul cedeaza “ în lama de briceag “. Conditia de baza
este reprezentata de rezistenta excesiva a membrului datorita hiperactivarii reflexului de
întindere ( descarcari excesive ale motoneuronilor de întindere). Cauza este neurologica,
centrala. În sindromul de neuron motor central exista 5 fenomene :
Scade dexteritatea
Scade forta
Reflexele osteotendinoase sunt exagerate
Creste rezistenta la întinderea pasiva a muschiului
Hiperactivarea reflexelor de flexie
Spasticitatea afecteaza calitatea miscarilor voluntare, încetineste initierea, scade performanta si
forta contractiei. Afecteaza musculatura voluntara mai putin musculatura posturala a
trunchiului. La nivelul sistemului piramidal sunt inhibate reflexele medulare miotatice prin
bucla gama. Scaparea de sub control determina hiperactivitatea buclei gama, creste
excitabilitatea motoneuronilor alfa tonici ( exagerarea reflexului miotatic ) si apare
excitabilitatea.
Rigiditatea
Este de tip extrapiramidal. Repartitia este mai uniforma, fiin afectati musculatura flexoare,
extensoare, proximala si posturala. Apare si la întindere lenta. Ca mecanism recunoaste tot o
exagerare a reflexului miotatic, cu exagerarea activitatii buclei gama (facilitarea
motoneuronilor alfa tonici ), dar prin SR activatoare.
Hipotonii musculare
Ca si cauza este recunoscuta deprimarea arcului reflex miotatic, care poate fi de doua feluri :
local sau prin interesarea centrilor superiori ( în mod normal blocheaza descendent buclele
gama/motoneuronii alfa tonici ).
Atrofii de denervare
Cauza atrofiei este lipsa influxului nervos trofic. Se va produce o degradare structurala
musculara din saptamânile 2 – 3 de la leziune, caracterizata prin scaderea volumului si a
elementelor contractile. Va apare fibroza si infiltratia grasa.
Aceste atrofii de denervare apar în leziunile de neuron motor periferic. Obiectivul
kinetoterapiei precoce este mentinerea functiei si structurii muschiului pâna la reinervare.
NERVUL
Sindroame hipokinetice – produse în leziunile de neuron motor central si periferic.
Sindroame hiperkinetice
Kinetoterapia este mai putin utila. Aceste sindroame apar deoarece functia sistemului
extrapiramidal este egala cu 0, se pierde inhibitia motorie si apar miscari involuntare
(hiperkinezii): convulsii, tremuraturi, fasciculatii musculare, miscari coreice, atetozice,
mioclonii, crampe, ticuri.
Sindroame diskinetice
Aceste sindroame au tot miscari involuntare si apar prin alterarea mecanismului reglarii
motilitatii voluntare. Cauza este o contractie tonica tracatoare a unui grup muscular implicat
într-un anumit act motor (crampa scriitorului). Aceste contractii apar prin reflexe conditionate
patologice, prin implicarea activitatii nervoase superioare, ceea ce poate fi influentat de KT.
Afectarea coordonarii miscarilor voluntare
- Apraxia
Reprezinta o tulburare la nivelul organizarii schemelor motorii : apraxii globale, localizate
(mimica, bucolinguali), specifice (mers, îmbracat).
Pacientul stie si ar putea face miscarea. El nu o executa la comanda, dar spontan poate face
miscarea.
- Ataxia
Reprezinta o tulburare motorie de controlare a directiei, intentiei, preciziei, vitezei, limitelor
miscarii voluntare. Este o miscare inadecvata scopului propus si apare în unele tipuri de leziuni
ale sistemului nervos central.
- Discoordonarea
Este un sindrom polimorf produs de leziuni ale sistemului senzitiv, motor, de reglare. Apare
incoordonare în miscari, dissinergii agonistisinergici- antagonisti, tremuraturi, diverse forme de
ataxie.
Afectarea sensibilitatii pure
Apare prin afectarea proprioceptiei (artic, ligamente, tendoane, musculatura) si a exteroceptiei.
Este afectat simtul kinestezic.
CRESTEREA MOBILITATII ARTICULARE
Redorile articulare de recuperat pot fi :
- Redori care necesita “întinderea” tesuturilor retracturate
- Redori care necesita scaderea hipertoniei musculare
- Redori care necesita realizarea ambelor obiective
- Trebuie avute în vedere si hipotoniile musculare (atoniile)
Observatii :
- Redoarea strânsa post-imobilizare se poate produce prin scurtarea adaptativa a flexorilor sau
alungirea adaptativa a extensorilor si se cer rezolvate prin kinetoterapie. Nelucrând o perioada
extensorii, reflexul miotatic este scazut la pozitie normala si apare doar la pozitie patologica.
Necesita recâstigarea raspunsului la întindere.
- Rezistenta izometrica determina stimularea motoneuronilor gama statici si declanseaza
aferente la nivelul fusului muscular. Cu cât rezistenta este mai prelungita ( nu conteaza
intensitatea ei ) cu atât activeaza mai multi neuroni gama.
- Exercitiul se va executa la cel mai amplu nivel posibil al muschilor si se va reface
sensibilitatea buclei gama. Apoi, timpul ( durata ) scade paralel cu cresterea intensitatii
rezistentei opuse pentru cresterea fortei prin hipertofia fibrei musculare.
- Extensorii au punct optim de tonifiere în zona scurtata iar flexorii au punct optim de tonifiere
în zona mijlocie.
Redori care necesita “întindere”
Fiecare tesut are propriul sau grad de elasticitate /rezistenta la întindere. Complianta este
usurinta cu care un tesut se lasa destins. Complianta muschiului este mult mai mare decât a
tendonului ( complianta muschiului retracturat este foarte scazuta). Complianta pielii este mai
mare decât a capsulei, care este mai mare decât a ligamentului. Aplicarea prelungita de caldura
determina cresterea compliantei; întinderea este paralela cu caldura si trebuie sa se mentina si
dupa oprirea caldurii.
Tehnici :
Întindere prin posturi corective ( libere, liber-asistate, fixate ). Cel mai bine este sa folosim
pozitii seriate fixe în orteze amovibile. Sunt indicate pentru noapte si perioadele dintre exercitii.
Obiectivul este sa nu permita revenirea la pozitiile anterioare. Întinderea continua este mai buna
decât cea intermitenta. Este indicata în profilaxia retractiilor dupa traumatisme
sau interventii ortopedice chirurgicale : doua aparate gipsate bivalve în pozitie maxima de
flexie si extensie articulara care se schimba la 6 ore (metoda Judet).
Întindere prin mobilizare pasiva. Cea mai valoroasa este mobilizarea asistata de
kinetoterapeut. Când se poate, este preferata tehnica pasivactiva: contractia voluntara a
agonistilor da relaxarea reflexa a antagonistilor (care genereaza redoarea). Se face pâna la
durere si înca câteva grade, pâna la punctul de maxima întindere unde se mentine cât se poate.
Trebuie sa se faca cel putin o întindere pe sedinta pâna la acest punct. Este bine sa se faca sub
antialgice dar sa nu se faca infiltratii locale
înaintea exercitiilor.
Artificii de tehnica :
- Pentru umar – telescoparea ( compresiunea ) capului humeral în glena cu întindere
concomitenta
- Pentru pumn, degete, articulatiile membrului inferior – tractiunea în ax ( scade durerea ) si
întinderi
- Se fac aplicatii de caldura înainte si în itmpul exercitiilor.
Întinderea lenta nu este buna deoarece apare reactia de aparare a tesuturilor si exista riscul de
rupturi. Se fac mai multe sedinte pe zi iar pauzele nu trebuie sa depaseasca 24 de ore.
Alte tehnici folosite sunt : scripetoterapia, întinderea prin autoîncarcare/greutati atasate de
extremitati.
Întinderea prin mobilizare activa si activa asistata. Se obtine contractia musculaturii
antagoniste directiei de retractura. Pacientul controleaza voluntar forta, directia, viteza,
intensitatea întinderii pâna la durere. Se face kT, scripetoterapie si terapie ocupationala.
Observatii :
- În cazul în care exista tesuturi inflamate, exercitiile se fac doar dupa scaderea inflamatiei (
atentie la inflamatia articulara ).
Exista risc de rupere ( inflamarea determina scaderea rezistentei) si de durere (reflex creste
contractura ).
- Atentie la cei dupa imobilizari care au risc de fracturi parcelare datorita osteoporozei
- Edemul de imobilizare determina coalescenta fibrelor care nu mai aluneca, apare aderenta si
exista risc de rupere
Redori care necesita scaderea hipertoniei musculare
Hipertonia musculara poate fi cauzata de contracturi sau spasticitate-rigiditate. Exista mai
multe metode prin care se poate realiza scaderea hipertoniei musculare :
- Metoda Bobath : scade activitatea neuronala care da spasticitate
- Tehnice kinetice neuroproprioceptive cu rol de scadere a tonusului muscular si cresterea
amplitudinii de miscare: initiere ritmica, relaxare-opunere, relaxare-contractie, stabilizare
ritmica, rotatie ritmica.
- Stimulari senzitive care scad tonusul muscular general: balansarea/rostogolirea ritmica, stimul
termal, tapotarea usoara paravertebrala, pozitia capului sub nivelul trunchiului, semnal vizual,
comanda verbala.
- Stimulari senzitive care scad tonusul muscular local: vibratie antagonist, întindere prelungita,
presiune pe tendoane, stimul termal, atingere usoara, semnal vizual, comanda verbala.
Redori care necesita “întindere” si scaderea hipertoniei
capsulei, ligamentelor, tesuturilor. Se vor face exercitiile sumate de la primele doua categorii de
situatii, de cât mai multe ori.
CAPITOLUL IV CRESTEREA FORTEI MUSCULARE
Dpv mecanic, forta este un parametru si o conditie a miscarii iar dpv. biologic este o calitate
fizica care permite deplasarea în spatiu , mobilizarea unui segment în raport cu altul, învingerea
unei rezistente externe, stabilizarea pârghiilor corpului.
Parametrii de care depinde forta sunt :
Diametrul de sectiune al muschiului
Prin exercitii adecvate se obtine hipertrofia musculara. Tensiunea maxima a unui muschi este
3,6-4 kg/cm² suprafata de sectiune. În hipertrofie nu creste numarul fibrelor ci creste numarul
elementelor sarcoplasmatice, cresc proteinele contractile, cresc ADN si ARN muscular.
Activitatea musculara de mare intensitate si alimentatia hiperproteica produc hipertrofie
musculara. Excitantul biologic este efortul aproape maximal cu frecvente repetitii.
Este stimulata sinteza proteica în perioada de “supracompensare” post-efort. Se fac ex. cu
încarcare, repetabile doar de 7-8 ori pe sedinta. Excitantul biologic necesar cresterii fortei care
trebuie sa det oboseala musculara va produce stress metabolic.
Numarul de unitatii motorii active
În repaus sunt active 2-5% din unitatile motorii. Într-o contractie usoara sunt active 10-30% iar
într-o contractie cu forta max sunt active 75% din unitatile motorii ( în conditii speciale de
pericol sau aparare acest procent poate creste ). La niv sistemului nervos central impulsurile
sunt mai frecvente si mai bine concentrate. Exercitiul repetat creste capacitatea de concentrare a
centrilor corticali si creste recrutarea spatiala.
Frecventa impulsurilor nervoase
Recrutarea creste paralel cu cresterea frecventei impulsurilor; creste descarcarea unitatilor
motorii active si excitabilitatea centrilor. Sumatia temporala se refera la faptul ca frecventa
impulsurilor este de 5-50 impulsuri/sec si creste paralel cu forta contractiei. La o frecventa de
40-50 impulsuri/sec se produce o contractie aproape de contractia tetanica completa.
Musculatura posturala în contractie tonica posturala primeste 5-25 impulsuri/sec.
“Concentrarea nervoasa” determina cresterea excitabilitatii focarului cortical si cresterea
frecventei impulsurilor.
Sincronizarea activitatii unitatilor motorii active
La început se fac recrutari difazate, la frecvente diferite. Activitatea asincrona determina o
contractie lina, lent crescânda, de forta scazuta. Sincronizarea determina o contractie tetanica
puternica. Sincronizarea este progresiva, paralel cu cresterea frecventei ( la circa 40-45
impulsuri/sec ). Sincronizarea este paralela cu antrenamentul ( la un antrenat este 80%, iar la un
neantrenat 20% ).
Numarul unitatilor motorii active, frecventa impulsurilor nervoase si sincronizarea activitatii
motorii active reprezinta factorii neuronali ( Moritani – Vries ). Acesti factori reprezinta
complexul cauzal al cresterii fortei în primele doua saptamâni de la începerea antrenamentului (
nu se pune problema hipertrofiei ).
Marimea unitatii motorii
Parametrii unitatii motorii sunt :
o Dimensiunea somei (celulei) neuronale; o Diametrul axonului; o Raportul inervatie/numar
fibre musculare inervate
o Marimea potentialului de actiune al unitatii motorii; o Forta generala
Observatii :
- Unitatile motorii mici au praguri de excitabilitate mici, sunt recrutate primele si genereaza
tensiuni musculare slabe
- În timp, recrutarea unitatilor motorii este tot mai mare, creste paralel cu stimulul si forta este
tot mai mare
- În determinismul fortei musculare Henneman a introdus notiunea de “ principiul marimii “.
Raportul forta/velocitate
Viteza de scurtare/alungire a muschiului genereaza forta : scurtarea rapida determina scaderea
fortei (tensiunii) dezvoltate iar alungirea rapida determina cresterea fortei.
Rapiditatea de contractie a unui muschi este de 1/20 sec. Aplicând o încarcare, velocitatea
scade paralel cu cresterea greutatii. Forta maximala determina contractie izometrica.
Raportul forta/lungime
Orice mushci scheletic are o “lungime de repaus” si în fibrele lui exista o “tensiune de repaus”.
Daca muschiul este alungit peste valorile de repaus apare “tensiunea de alungire” si activarea se
face de la acest nivel generând contractia. Daca este alungit peste lungimea tisulara normala,
tensiunea activa ( forta ) scade si se produce alungire de trei ori a lungimii de echilibru si
muschiul se rupe. Daca muschiul este scurtat, contractia de la acest nivel este scazuta. La
scurtarea a 60-70% din lungimea maxima tensiunea de contractie este 0. Forta de contractie
creste paralel cu cresterea lungimii initiale.
Contractia musculara
Reprezinta modalitatea de exprimare a fortei si singura modalitate a acesteia de a se mentine/a
creste. Este de doua tipuri : izometrica si izotonica.
1. Contractia izometrica
În acest tip de contractie tensiunea interna este crescuta fara a se modifica lungimea fibrei
musculare. ( Müller-Hettinger ) În acest timp circulatia musculara este suspendata, apare
“datorie de oxigen” si se acumuleaza cataboliti direct proportional cu tensiunea dezvoltata.
Proportional cu cresterea fortei, creste hipertrofia. Este necesar minim 35% din contractia
maximala si la 2/3 din forta maximala apare hipertrofia. În intervalul 20-35% se mentine forta
care exista iar sub 20% aceasta forta scade. Contractia izometrica de 2/3 din forta maximala
determina deficit de oxigen si acumulare de cataboliti. La oprirea ei se produce un fenomen de
rebound si creste mai mult de 40% din concentratia de repaus.
Stimularea metabolica produce cresterea sintezei proteice si de ARN si AND; se produce
hipertrofia musculara.
Factorul intrinsec este reprezentat de lantul de reactii metabolice care duc la cresterea fortei si a
hipertrofiei musculare. Declansarea lui se face peste pragul de 60-70% din forta maximala (
Liberson ).
“Timpul de utilizare a muschiului” reprezinta durata mentinerii unei tensiuni maxime posibile.
La antrenati nu poate sa fie mai mare de 12 secunde si pentru bolnavi este de 3-6
secunde/contractie.
Exercitiile unice izometrice zilnice (EUZIS dezvolta peste 60-70% din forta max (prag pentru
aparitia factorului intrinsec). Nu dureaza peste 6 secunde ( nu creste forta si risca afectarea
circulatiei generale ).
Exercitiile repetitive izometrice zilnice ( ERSIZ ) repeta de 20 de ori contractiile izometrice
scurte cu pauze de 20 secunde între ele. Rezultatele sunt mult mai bune decât în cazul EUZIS;
repetitia este un factor sigur de a atinge pragul.
În legatura cu lungimea muschiului la care se executa izometria, la lungime maxima muschiul
dezvolta tensiuni maxime. La o anumita pozitie nu toate fibrele sunt activate la aceeasi
tensiune. De exemplu, în cazul muschiului cvadriceps, la 60dezvolta 35-45% din forta
maxima în timp ce la 25dezvolta circa 80% din forta maxima. Antrenând succesiv un muschi
la lungime scurta-mediu-lunga si apoi invers forta la prima pozitie este de 3-4 ori mai mare fata
de celelalte. Cauza este “factorul de coordonare” ; are un grad mare de concentrare volitionala (
coordonare, recrutare, sincronizare). Antrenarea la pozitia functionala este cea mai buna si
prezinta avantajul mecanic de contractie la acel unghi al segmentului dat.
Avantajele contractiei izometrice :
- Eficienta buna pentru cresterea fortei si hipertrofie (superioara altor tehnici)
- Creste rezistenta musculara; - Tehnica simpla; - Durata scurta de tratament; - Nu solicita
articulatia; - Mai putin obositoare
- 50% din forta maxima determina cresterea cu 3-5% a fortei saptamânal
- Este bine sa se sumeze cu contractia dinamica pentru a se obtine coordonarea nervoasa
- Sa fie precedata de efort dinamic/doar încalzire prin miscari libere.
Dezavantajele contractiei izometrice:
- Creste munca ventriculului stâng, creste alura ventriculara si tensiunea arteriala (diastolica);
creste perioada de preejectie (riscuri mari la batrâni)
- Exercitii cu respiratia blocata pentru 8-12 secunde cu pauze scurte între exercitii determina
cresterea presiunii intratoracice si intracraniene.
- Nu influenteaza supletea articulara; - Tonifica fibrele antrenate la unghiul dat
- Antreneaza pentru contractii lente ca raspuns întârziat;
- Nu antreneaza coordonarea pentru activitatii motorii complementare
2. Contractia izotonica
Este o contractie dinamica, cu diferenta între lungimile muschiului, cu dezvoltarea unei tensiuni
musculare constante pe parcursul miscarii. Caracteristic, pe masura ce muschiul se scurteaza,
forta scade. Contractia izotonica simpla, fara încarcare, nu creste forta. La forta 2 contractia se
face fara gravitatie iar la forta 2-3 se face sub influenta gravitatiei. Forta creste prin
contrarezistenta reprezentata de segmentul de membru mobilizat. Contractia izotonica nu se
face la forta 4-5 deoarece în acest caz este necesara o contrarezistenta proportionala, sa nu
blocheze miscarea.
Modificarea lungimii muschiului se poate face prin apropierea capetelor ( scurtare ),
realizându-se o contractie dinamica concentrica, sau prin îndepartarea capetelor ( alungire )
cauzata de o forta exterioara care învinge rezistenta muschiului, realizându-se o contractie
dinamica excentrica. Ambele tipuri det cresterea fortei daca raportul capacitate muschi/valoarea
rezistentei este adecvata. Contr izotonica cu rezistenta este cea mai utilizata pentru cresterea
fortei si hipertrofie.
Comparatii :
o Capacitatea de a genera forta: contractia excentrica > izometrica > concentrica
o Randamentul ( efect/consum energie ): izometric > excentric > concentric
o Cresterea presiunilor intraarticulare: excentric > concentric > izometric
Avantajele contractiei izotonice :
- Mai buna coordonare nervoasa; - Antrenare egala la suma unghiurilor de miscare; -
Pastrarea/recâstigarea imaginii motorii
- Dupa rezistenta, antrenarea fixatorilor, sinergistilor, alaturi de agonisti; - Cresc forta si
rezistenta musculara
- Creste forta utila în viteza de miscare; - Sa se lucreze mult cu multe contractii repetate
Rezistenta are mai multe variante :
o Rezistenta maximala ( se poate repeta doar de 2-3 ori deoarece apare stare de oboseala sau
concentrare scazuta ). Efortul se va face pe toata amplitudinea miscarii. Se face la sportivi.
o Rezistenta moderata ( 30-40% din forta maxima care creste treptat la 60-70% ) cu repetari
pâna la oboseala.Ultimele ridicari se fac cu oboseala, stress metabolic care este excitantul
biologic pt cresterea fortei si hipertrofiei ( apar procese anabolice ). Se fac repetari multe cu
frecventa mare si sincronizare mare treptata.
o Rezistenta moderata si cresterea treptata a vitezei. Exercitiile au amplitudine completa. Sunt
putin utilizate în recuperare si sunt utile în gimnastica aerobica. Sunt foarte indicate în
profilaxie.
3. Contractia izokinetica
Este o contractie dinamica în care viteza este reglata ca rezistenta sa fie proportionala cu forta
permanent. Deci, rezistenta trebuie sa fie adaptata. Este foarte valoroasa dar nu pentru uz
curent.
TEHNICI SI EXERCITII DE CRESTERE A FORTEI:
Exercitii izometrice :
- EUSIZ – 6 secunde/zi
- ERSIZ – 20 6 secunde/zi cu pauze de 20 secunde între ele; o sedinta/zi.
- 3 contractii 6 secunde/zi cu pauze de 30-60 secunde între ele; 2-3 sedinte/zi.
Primele doua tipuri de exercitii au conditie de 60-70% forta maxima.
Exercitii dinamice cu rezistenta :
- Exercitiul maximal scurt ( EMS )
1 RM – greutate maxima ridicata o data si sustinuta 5 secunde ( Rose & co ). Se poate face o
data/zi sau de 3 ori/zi cu pauze de 1-2 minute între ele.
- Exercitiul maximal cu repetitie ( EMR )
Se cresc progresiv greutatile pâna se testeaza 10 RM ( 10 repetitii maxime ); la 5-7 zile (o
sedinta/zi ) se face retestarea. McQueen propune 4 seturi de 10 RM/zi, de 3 ori pe saptamâna.
- Tehnica fractionata DeLorme-Watkins ( exercitiu cu rezistenta progresiva )
Principiul metodologic este de crestere a fortei si a rezistentei musculare, fiind o metoda prea
rigida.
Set I – 10 cu 50% 10 RM
Set II – 10 cu 75% 10 RM
Set III – 10 cu 100% 10 RM
Între seturi se face pauza de 2-4 minute. Ex. se fac o data/zi, de 4 ori pe saptamâna si în a 5-a zi
se face testare pt 10 RM.
Principiul progresiei rezistentei reprezinta adaptarea la fiecare pacient.Daca se depaseste în
timp 10RM,se creste nr de ridicari
- Exercitii rezistive repetitive ( tehnica Oxford-Zinovieff )
Set I – 10 cu 10RM
Set II – 10 cu 90% 10 RM
Set III – 10 cu 80% 10 RM
Set IV – 10 cu 70% 10 RM
În general se fac 4 seturi, dar se pot face si 10 seturi pâna la 10% 10 RM. Cauza : muschiul
oboseste treptat, deci fiecare set reprezinta o performanta aproape maximala. La 5-7 zile se face
retestarea 10 RM.
- Exercitiile cu 10 Rm ( repetitii minime )
Sunt indicate în cazul muschilor slabi ( nu poate ridica de 10 ori nici chiar segmentul propriu ).
Testarea agonistului ( asistare minima necesara ) se face pentru 10 Rm ( exercitii cu scripete cu
contragreutate ). Exxista diverse variante, dar clasic se folosesc trei serii :
Seria I – 10 cu 2 Rm
Seria II – 10 cu 1,5 10 Rm
Seria III – 10 cu 10 Rm
- Exercitii culturiste ( body-building )
Sunt exercitii analitice cu încarcare progresiva, cu numar de repetari si viteza de executie
crescute, si exercitii izometrice si exercitii dinamice cu rezistenta. Se face ridicare de greutati :
o Mici – 30-50% 1 RM, peste 15 repetari
o Mijlocii – 50-70% 1 RM, peste 6-9 repetari
o Mari – 70-100% 1 RM, 1-3 repetari
Treptat creste numarul reprizelor/grup muscular. Se fac 3-7 antrenamente/saptamâna, a 50-120
minute, pentru toate grupele musculare. Se fac pauze de 1-3 minute între reprize.
Exercitiile dinamice cu rezistenta se fac cele mai utile în hipertrofie, cresterea mobilitatii
articulare si cresterea rezistentei musculare. Exercitiile izometrice singure cresc cel mai rapid
forta pâna la un prag si pot produce hipertrofie dar mai scazuta.
Exercitiile dinamice cu rezistenta pot determina instalarea oboselii musculare si daca aceasta
este depasita, scade forta ( risc la muschii slabi ) si se impune testarea fortei si la grupul
simetric. Este importanta viteza de executie si durata.
Alte tipuri de exercitii indicate în deficite mari de forta, de cauza neurologica:
Posturi declansatoare de reflexe tonice (reflexe tonice cervicale/labirintice )
Tehnici de facilitare pentru întarirea musculaturii :
- Inversarea lenta cu opunere; - Initierea ritmica; - Contractii repetate; - Izometrie alternanta; -
Stabilizare ritmica
Elemente facilitatore a raspunsului motor :
- Întindere rapida; - Tractiune; - Telescopare; - Vibratie; - Periaj
Pentru o forta sub 3se face suma miscarilor active si miscare pasiva. Pentru o forta 0- 1 se face
prezentarea amplitudinii de miscare si reeducarea miscarii prin reflexe tonice articulare (reflex
de întindere). Pentru forta -2 si -3 se face miscare activa asistata. Sustinere de catre
kinetoterapeut , suspendare cu contragreutate, orteza dinamica. Pentru forta 2 si 3 se face
miscare activa iar pentru forta 2+, 3+, -4, 4 se face miscare activa cu rezistenta.
CAPITOLUL V - CRESTEREA REZISTENTEI MUSCULARE
Rezistenta este capacitatea de a sustine un efort, adica o activitate musculara pe o perioada
lunga de timp, dar si capacitatea de a sustine o contractie. Factorii care realizeaza rezistenta
musculara sunt :
- Forta musculara; - Rezistenta musculara; - Metabolismul muscular
- Complexul factorilor neuronali : concentrare, excitatie/inhibitie corticala
- Starea generala ( boala/sanatate, dezechilibru neurovegetativ, endocrin)
Rezistenta musculara este o proprietate de baza în procesul muncii, mai importanta ca forta
propriu zisa. Se fac testari :
o Capacitatea de a mentine o contractie : 15% din forta maxima mentinuta nelimitat, 50% din
forta maxima mentinuta pentru 1 minut, 100% din forta maxima mentinuta pentru 6 secunde.
o Testare cu 15-40% din forta maxima sau numarul repetarilor posibile fara încarcare si ritmul
(viteza) duc la oboseala compensata (ranspiratii, mimica) si apoi decompensata (scade ritmul,
scade amplitudinea).
Exista mai multe tipuri de rezistenta :
- Rezistenta generala a organismului de a face un anumit lucru mecanic (peste 2/3 din masa
musculara în actiune
- Rezistenta speciala ( la sportivi ); - Rezistenta locala – un segment ( 1/3 din masa musculara a
corpului)
- Rezistenta neuropsihica; - Rezistenta emotionala
Cresterea rezistentie se obtine prin cresterea duratei exercitiului : intensitati de efort mic dar
duarta mare. Se fac exercitii dinamice cu rezistenta 15-40% 10 RM/1 RM cu durata mai mare
pâna la oboseala. Se utilizeaza orice ex active cu rezistenta.
Cresterea rezistentei musculare se foloseste în cadrul terapiei ocupationale si a sportului
terapeutic.
CAPITOLUL VI - CRESTEREA COORDONARII, CONTROLULUI SI
ECHILIBRULUI
Controlul motor are 4 etape de baza :
1. reeducarea mobilitatii; 2. reeducarea stabilitatii; 3. reeducarea mobilitatii controlate; 4.
reeducarea abilitatii
Ultimele doua etape constituie obiectivul VI al kinetoterapiei. Coordonarea presupune
combinarea activitatii unui numar de muschi într-o schema de miscare continua, lina, executata
de în conditii normale. Coordonarea presupune si control; este automata, neperceputa constient
desi poate fi facuta si constient. Monitorizarea se face prin proprioceptori si centrii subcorticali,
partial suplinit de control vizual si centrii corticali ( nu va fi la fel de fina ). Coordonarea
presupune foarte multe repetari ( paralel cu cresterea ). Necesita antrenament, creste precizia cu
economie maxima de efort muscular, ceea ce
presupune inhibitia oricarei iradieri inutile a excitatiei în cortex. Stereotipurile (pattern-urile,
modelele) motorii : miscare volitionala ce presupune selectarea, modificarea, combinarea
schemelor fixate subcortical.
Legile antrenamentului pentru coordonare ( Kottke ) :
- exercitii de câteva ori pe zi fara întrerupere pâna la coordonare
- orice contractie inutila trebuie evitata (sa nu apara iradierea excitatiei care poate compromite
coordonarea)
- întarirea perceptiei senzoriale corecte (explicatii verbale, înregistrari cinematice, desene)
- concentrarea pacientului (daca apre oboseala sau plictiseala se opreste)
- nu se foloseste forta maxima : cu cât rezistenta opusa miscarii va fi mai mica, cu atât iradierea
excitatiei în SNC va fi mai mica si creste coordonarea (chiar sub 10% din forta maxima).
Mobilitatea controlata se realizeaza într-o postura cu încarcare corporala si extremitatea distala
fixata. De exemplu, se fac mobilizari ale genunchiului sau soldului cu piciorul fixat pe sol
(“patrupedie”, “stând în mâini”). Abilitatea sau dibacia (skill) se realizeaza cu extremitatea
distala libera, nefixata. Se fac miscari ( inclusiv mers) în afara unei posturi; mobilizarea
extremitatilor în mediu cu trunchiul mentinut drept. Scoala franceza defineste miscarea
coordonata ca un echilibru între lantul articular si lantul muscular kinetic. Exista doua tipuri de
lant kinetic :
o Lant kinetic închis (extremitatea fixata) ce realizeaza miscarea în articulatiile proximale si
presupune mobilitate controlata si miscare în postura.
o Lant kinetic deschis (extremitatea libera) ce presupune abilitatea si miscarea în afara posturii.
Apar diferente mari daca lantul implica mai multe unitati kinetice (articulatii). În lantul deschis
– flexorii genunchiului (ischiogambieri si gemeni) iar în lantul închis – extensorii genunchiului
( agonisti cvadriceps ). Ischiogambierii trag posterior platourile tibiale si gemenii trag posterior
condilii femurali. Antrenarea mobilitatii în lantul kinetic închis determina mobilitate controlata,
iar în cel deschis abilitate.
Tehnici globale pentru lanturile kinetice ( închis/deschis):
- Mobilizari poliarticulare
Sunt tehnici analitice dar pe mai multe grupe de muschi si articulatii. Grupa 1 sau “muschi-
tragaci” si grupa 2 sau “muschi-tinta” se lucreaza cu/fara rezistenta manuala/scripete cu
contragreutati. În exercitiul Frenkel se realizeaza coordonarea M. inferioara decubitsezând-
ortostatism si creste controlul proprioceptiv al MS inferioare în tulburari neurologice.
- Tehnici neuroproprioceptive de facilitare
Metoda Kabat utilizeaza principiul gesticii umane si permite antrenarea “muschitragaci” si
“muschi-tinta”.
- Reflexe de echilibrare si stabilizare
Reflex de echilibrare – departarea unui segment (linia gravitationala sa cada tot în poligonul de
sustinere ).
Reflex de stabilizare – cautarea unui punct fix exterior.
Metoda consta în coordonarea dezechilibrarii. Posturile detremina reactii de reechilibrare si
restabilizare ( dezechilibrarea e treptata si apar reflexele .
- Gestualitate coordonata
Determina o activitate musculara optimala, armonioasa, individualizata. Elaborarea gestului se
poate realiza prin cumpana pe un picior pentru a culege ceva de pe podea (program Williams
pentru lombosacralgii ) sau în cazul sportivilor de performanta în diverse sporturi.
- Coordonari paleative
Se realizeaza prin adaptarea la mers cu ajutorul cârjelor sau a bastonului; alteori prin adaptari la
disfunctii ireversibile ( pareze cu miscari trucate, ankiloze articulare).
Coordonarile paleative se utilizeaza doar când o coordonare fiziologica este imposibila.
- Terapia ocupationala
Necesita cea mai complexa coordonare. Avantajele terapiei ocupationale sunt: dezvolta
coordonarea pe gesturi fixate anterior bolii si antreneaza direct gestica cotidiana.
Tehnica dezvolta abilitati în lant kinetic deschis, pentru membrele superioare si prehensiune
Recuperarea obiectuvului VI este cu atât mai grea cu cât imoblizarea este mai lunga si se face
dupa obtinerea stabilitatii, a fortei si mobilitatii suficiente. Orice ex se va executa tot mai
repede ca dovada de precizie.
CAPITOLUL VII - CORECTAREA DEFICITULUI RESPIRATOR
Cuprinde :
Posturarea în kinetoterapie respiratorie:
- Posturi relaxante si facilitatorii ale respiratiei; - Posturi de drenaj bronsic
Reeducarea respiratorie :
- Dirijarea aerului la nivelul cailor respiratorii superioare; - Reeducarea respiratiei costale
- Reeducarea respiratiei diafragmatice
- Controlul si coordonarea respiratiei : o Frecventa; o Raportul între timpii respiratori; o Viteza
fluxului de aer
o Controlul respiratiei în miscare si efort
Gimnastica de corectare :
- Corectarea curburilor patologice ale gâtului si pozitia capului; - Corectarea pozitiei umerilor
si scapulei
- Corectarea curburilor patologice ale coloanei dorsale; - Corectarea curburilor patologice ale
coloanei lombare
- Corectarea pozitiei si mobilitatii bazinului; - Tonifierea diafragmului si a musculaturii
respiratorii toracice pasive
CAPITOLUL VIII - ANTRENAMENTUL LA EFORT
Toleranta la efort este principala masura pentru aprecierea capacitatii de munca a unui bolnav.
Scaderea tolerantei la efort determina dependenta. Lipsa efortului fizic determina deficite
functionale ale întregului organism si dezadaptari cardiorespiratorii, metabolice, musculare.
Antrenamentul la efort este important în orice etapa si este o adaptare specifica a întregului
organism la complexul excitant reprezentat de “efortul fizic”.
Sechelele severe dupa un reumatism se pot clasifica în :
o Sechele locale disfunctionale – reprezentate de hipotonie si hipotrofie musculara, redoare
articulara, paralizii. Se face kinetoterapie, urmarind obiectivele I – VI.
o Sechele generale – inertie fizica si psihica prelungita. Se face kinetoterapie si se urmareste
atingerea obiectivului VIII.
Antrenamentul la efort se indica urmatoarelor categorii :
- Bolnavi cardiovasculari coronarieni dupa infarct miocardic
- Bolnavi respiratori cu BPOC, sindrom post TBC, sechele toraco-pleurale
- Sechelari locomotori cu perimetru de miscare net limitat; - Sedentarii
Efortul fizic la care trebuie sa antrenam bolnavul este nivelul activitatii fizice la care parametrii
cardiorespiratori nu se pot adapta rapid si corespunzator.
Efortul fizic reprezinta un stress complex pentru organismul care nu se poate adapta la el.
Depinde de nivelul de la care pornim, unde se poate ajunge ( în functie de starea bolnavului ) si
ce mijloace de antrenament are acel pacient. Tipurile de antrenament pot fi : ridicarea din pat si
asezarea pe fotoliu, mersul pe jos, alergatul pe distante tot mai mari.
Testarea capacitatii de efort se face la persoanele sanatoase ( mai rar ) în sala de kinetoterapie,
dar cel mai frecvent se face în laboratorul de explorari functionale. Testarea capacitatii de efort
se exprima astfel : puterea efortului în Watt-i, consum de O2, kgm/minut sau kgm/secunda.
Se face testul de efort la scarita al lui Master( util si pentru antrenament ). Clasic, se utilizeaza 3
trepte cu o înaltime de 23 cm.
Valoarea efortului performat se poate :
o Exprima în Watt-i
W = 4/3 ( greutate bolnav 0,23 f 9,81 )/60
o Exprima în kgm/min
Kgm/min = greutate bolnav 0,23 f
0,23 se refera la înaltimea scaritei si este exprimata în metri.
9,81 este cifra de conversie a kgm în W : 1 kgm = 9,81 W.
f reprezinta numarul de urcari pe minut.
Se vor stabili: nivelul initial de efort, obiectivele intermediare si obiectivul final.
Obiectivele pot fi exprimate în : nivel de efort ( W sau kgm/minut ) sau prin activitati ( numar
metri parcursi/numar minute, anumita munca ).
Metode de antrenament :
o Mersul
Se poate indica si pulmonarilor cu administrare de oxigen ( treptat suspendata ).
Avantajele mersului sunt : exercitiu fiziologic cu automatism prestabilit, este simplu si pune în
actiune grupe musculare mari. Dozarea este relativa, în fct de ritm, distanta, durata si panta. O
varianta a mersului este “cura de teren” în statiunile balneare.
o Autoîngrijire si activitati casnice
Sunt indicate în deficientele cardiopulmonare si locomotorii severe. La început, autoîngrijirea
si activitatile casnice reprezinta scopul si metoda reeducarii la efort.
o Urcat scari si pante
Progresia se exprima prin nr. de trepte si durata urcarii. Pentru panta sunt importante înclinarea,
distanta si ritmul de mers.
o Bicicleta ergonomica /covor rulant
Avantajele sunt reprezentate de dozarea efortului si urmarirea parametrilor cardiorespiratori la
efort.
o Alergare
Este cea mai utilizata si este indicata sedentarilor si bolnavilor cardiopulmonari la un anumit
nivel de antrenament. Dozarea tine cont de ritm si nivelul de ridicare al genunchiului (distanta,
durata). Ca variante se desprind alergarea pe loc, în casa, saritul cu coarda, etc.
o Înot
Avantajele înotului sunt efectele benefice ale apei calde si ale presiunii hidrostatice pe muschi,
articulatii si circulatie periferica. Este greu de dozat.
o Terapia ocupationala
Trebuie sa se aleaga bine formula. Este indicata pentru bolnavii cardiorespiratori si locomotori.
o Sportul terapeutic
Este indicat sedentarilor si reprezinta obiectivul final pentru pacientii cu afectiuni
cardiopulmonare si locomotorii.
o Munca
Trebuie sa atinga capacitatea de efort ceruta de munca sa fizica.
Cea mai moderna exprimare a intensitatii unui efort este “echivalentul metabolic” (EM ). 1 EM
reprezinta energia necesara acoperirii nevoilor bazale, de repaus. 1 EM = 3,5-4 ml O2/kg/minut
= 1,2 kcal/minut. Efortul se exprima prin multiplii de EM, exprimat în ml O2/kg/minut sau
kcal/minut.
Suportabilitatea efortului se urmareste prin :
o Semne clinice: tahicardie (aritmii), dureri precordiale, dispnee, oboseala accentuata, paloare,
transpiratii reci, ameteli, dureri
claudicante sau simple dureri muscloarticulare.
o Semne paraclinice : modificari ale tensiunii articulare si pe EKG.
Se urmareste alura ventriculara ( nu arata rezerva cronotropa a cordului ). Se stabileste AV
maxim admisa ( P max ): P max = 220 – vârsta ( în ani ) sau P max = 215 – [vârsta ( în ani )
0,66 ].
Pacientii se împart în doua categorii :
- Pacienti care suporta “bine” efortul fizic de antrenament si vor obtine beneficii
- Pacientii care suporta “rau” si renunta ( nu suporta eforturi mai mari de 2 EM ); apar repede
semne clinice.
Eficienta efortului fizic de antrenament este dat de intensitate, durata, frecventa si cu cât
acestea sunt mai mari, cu atât eficienta antrenamentului este mai mare. Eforturile cu intensitate
sub 50% din consumul de O2, durata sub 10 minute si o frecventa sub 2 sedinte/saptamâna nu
cresc conditia fizica la sanatosii sedentari.
Intensitatea de efort la bolnavii cardiaci sau pulmonari este de 60-70% din capacitatea
functionala testata. Se va începe cu 25-50% si va creste treptat. Se va ajunge treptat la 60-70%
din consumul maxim de O2. Efortul mare este periculos. Durata efortului este de 10-20 minute
( la început eforturile sunt scurte, de 3 minute, cu pauze de 30-180 secunde si ciclul se repeta
30-60 minute ). Frecventa sedintelor este de 2-3/saptamâna pentru cei care performeaza eforturi
de intensitate si durata mari. Sedintele pot fi zilnice sau mai multe pe zi pentru cei care
performeaza eforturi mici ( mobilizare din pat, mers prin camera ).
Metodica sedintelor de antrenament la efort (Haskell) :
1. 6-15 minute de încalzire, adaptare, cu exercitii lente fara efort mare
2. Exercitiile propriu zise
3. Trecerea la starea de repaus în 5-10 minute. Se fac miscari usoare de membre, mers relaxat,
miscari respiratorii. Vasodilatatia mare produsa la efort nu dispare la oprirea acestuia si a
contractiei musculare, existând riscul de hipotensiune, lipotimie si tulb. de ritm. Rolurile acestei
etape sunt : scaderea tahicardiei, stabilizarea tensiunii arteriale, disiparea caldurii
acumulate prin efort, “spalarea” metabolitilor acizi din muschi.
Efectele antrenamentului la efort sunt :
- Creste conditia psihica ( încrederea în sine )
- Scade alura ventriculara, scade tensiunea arteriala sistolica si este ameliorata functia
ventriculului stâng.
- Creste suprafata alveolocapilara de schimb, este ameliorat raportul V/Q si difuziunea
oxigenului
- Scade rezistenta vasculara periferica; - Creste extractia de oxigen din sânge si respiratia
tisulara
- Scade denivelarea ST la efort
- Scad catecolaminele si lipidele sanguine la efort iar HDL colesterol creste fata de colesterolul
total
- Scade tesutul adipos si creste masa musculara; - Creste capacitatea sexuala
- Efecte favorabile asupra proceselor de coagulare-fibrinoliza
Este înca controversat daca antrenamentul la efort creste circulatia coronariana si daca are
capacitatea de supleere efectiva ( se pare ca da, dar înca exista semne de întrebare ). La
cardiaci, cel putin în primele faze, antrenamentul se face sub controlul cardiologului.
Obiectivul VIII nu trebuie sa lipseasca din orice program de kinetoterapie.
CAPITOLUL IX - REEDUCAREA SENSIBILITATII
Este indicata în afectiuni ale SNC/SNP produse de afectarea receptiei si întreruperea
transmisiei. Întreruperea transmisiei se poate produce la orice nivel :
o leziuni ale pielii care afecteaza receptorii; o leziuni ale nervului periferic care produce deficit
senzitiv
o leziuni de maduva care detremina tulburari senzitive dermatomiale
o leziuni ale ariilor senzitive corticale ce produc afectarea discriminarii senzitive si a analizei
constiente senzitive
Putini kinetoterapeuti se preocupa de obiectivul IX, iar recuperarea deficitului senzitiv este
dependenta de cel motor. Evaluarea deficitului senzitiv cunoaste mai multe etape:
- atingere usoara cu vata (bolnavul sta cu ochii închisi si este întrebat daca simte)
- presiune cu un obiect bont ce stimuleaza receptorii profunzi; se mai utilizeaza diapazonul care
produce vibratii de 256 Hz.
- Temperatura, senzatie cald-rece
- Durere ( întepare cu un obiect ascutit ); azi înlocuita cu diapazonul (vibratie de 30 Hz ).
- Simtul pozitiei ( proprioceptie ) se apreciaza prin modificari succesive de pozitie ale unor
segmente.
- Simtul misc ( kinezie ) se apreciaza prin miscarea unui segment într-un sens si în celalalt si se
? care este directia miscarilor.
- Stereognozia ( identificarea prin palpare a unui obiect ) suporta diverse aprecieri : forma,
dimensiuni, greutate, consistenta, textura ( neted/rugos), tip de material ( lemn, metal, plastic ).
- Discriminarea tactila a doua puncte se realizeaza prin întepare simultana, la o anumita
distanta; treptat distanta scade, pâna simte doar un punct.
Evaluarea deficitului senzitiv este un proces greu si suporta participarea totala a bolnavului,
subiectivism si efort de concentrare ( oboseste repede ).
Dupa Maynard se începe reeducarea senzoriala doar daca pacientul percepe vibratia
diapazonului la 30 Hz sau 256 Hz. Metodologia cunoaste anumite reguli :
o Stimularea se face întâi sub privirea pacientului, apoi cu ochii închisi
o Sedinta dureaza maxim 5-10 minute dar se poate repeta în cursul aceleiasi zi; obiectul trebuie
recunoscut în maxim 60 sec, apoi se schimba.
o Progresie de la stimul intens, grosolan, greu la unul fin, mic, usor; pentru proprioceptie
progresia se face de la articulatiile mari la cele mici.
o Deficit senzitiv unilateral – stimulare identica simultana simetrica; foarte utila pentru
refacerea stereognoziei
o Ordinea reeducarii : presiune – durere, proprioceptie, kinestezie, sensibilitate termica ( întâi
rece, apoi cald )
În timp, Mountcastle a încorporat functia motorie în contextul antrenamentului senzitiv :
apucarea unui obiect, scoaterea obiectelor dintr-un sertar sau cutie, învârtire robinete, rasfoire
carti.
Este importanta refacerea “hartii sensibilitatii” corpului, pentru teritoriul afectat, prin exercitii
repetate : excitare cu vizualizare, apoi fara si repetat de 3-4 ori.
EXERCITIUL FIZIC TERAPEUTIC
Tehnicile sunt elemente constitutive ale unui exercitiu fizic care au structura completa si sens
terapeutic. Exercitiul fizic este baza metodelor de kinetoterapie. Deci, tehnici  exercitii
metode.
Structura exercitiului fizic terapeutic este urmatoarea :
1. Pozitie de start si miscarile efectuate în cadrul acestei posturi
2. Tipul de contractie : concentrica, excentrica, izometrica
3. Elemente de facilitare/inhibare a raspunsului contractil (stimuli senzoriali).
Dupa scoala din Boston, 1 = “activitate”= A, 2 = “tehnica” = T, 3 = “elemente”= E.
Exercitii propuse :
A : sezând, extensia genunchiului
T : contractie concentrica +/- excentrica
E : rezistenta gravitatiei si presiunea mâinii kinetoterapeutului pentru tonifierea cvadricepsului
A : ortostatism, abductie umar; T : contractie concentrica; E : RE brat pentru mobilizarea
umarului
A : decubit lateral, flexie sold homolateral
T : contractie concentrica; E : placa talcata, fara gravitatie ( pentru tonifierea psoasiliacului
forta 2 )
Scopurile exercitiului fizic sunt :
o Creste forta musculara; o Mobilizare articulara; o Coordonare neuromotori/abilitate
Principiile de baza ale exercitiului fizic sunt :
- Executie lenta, ritmica
- Pozitii de start stabile, solide, care sa faciliteze travaliul muscular. Pozitia de start trebuie sa
aiba baza de sustinere cât mai larga; baza este mica daca urmarim antrenarea coordonarii si
echilibrului.
- Progresivitate lenta – sa nu se sara etapele
- Exercitii de tonifiere pentru toata amplitudinea de miscare posibila
- Pauzele sunt proportionale cu intensitatea contractiei efectuate;se stabileste corect ritmul
exercitiului.
- Exercitiile se fac în limitele maxime ale unghiurilor de miscare a segmentului; se antreneaza
toate fibrele musculare si amplitudinea va redeveni normala.
Principiul progresivitatii :
Progresivitate pentru tonifiere musculara :
- Cresterea progresiva a lungimii si bratului pârghiei.
De exemplu, în cazul tonifierii abdominalilor exista 3 trepte de progresivitate : cu bratele
înainte, cu bratele pe lânga corp, cu bratele la ceafa.
Exercitii simple cu rezistenta : rezistenta se aplica tot mai distal de articulatia în miscare
(pentru extensia cotului rezistenta se aplica pe antebrat ). Rezistenta este egala cu produsul
dintre greutatea aplicata si distanta de centrul de miscare.
- Scoaterea treptata a ajutorului dat de musculatura accesorie
- Cresterea amplitudinii unei miscari executate contra gravitatiei/cu o greutate adaugata. De
exemplu, pentru tonifierea abdominalilor, din decubit dorsal se face forfecare pe verticala a M
I, iar amplitudinea de forfecare creste treptat.
- Asocierea unor miscari la un exercitiu care antreneaza grupul muscular principal. De
exemplu, pentru tonifierea regiunii
dorsolombare, pacientul sta în decubit ventral, ridica trunchiul, ridica un membru inferior, apoi
ambele – etape de solicitare tot mai mari pentru musculatura paravertebrala.
- Modificarea ritmului : la contractiile excentrice ritmul lent este solicitat mai mult iar la
contractiile concentrice orice tip de ritm este mai mult sau mai putin solicitat fata de ritmul
optim respirator.
- Succesiunea contractiilor statice determina contractie dinamica.
De exemplu, pentru cvadriceps – din semiculcat : izometrie, apoi ( cu sul sub genunchi, unghi
de 30) extensia gambei.
- Succesiune miscari fara gravitatie, cu gravitatie; indicat pentru forta 2-3.
- Cresterea sarcinii care reprezinta rezistenta aplicata (exercitii de tip DeLorme).
- Prelungirea duratei exercitiilor paralel cu adaptarea la effort
Progresivitate pentru amplitudine :
- cresterea ritmului miscarilor executate pe toata amplitudinea posibila
- o serie de exercitii mici si ritmice la limita sectorului de mobilitate posibila
- tensiuni prelungite pe directia de recuperat (fortarea nu trebuie sa fie dureroasa )
Progresivitate pentru coordonare:
- Progresiv, de la exercitii pentru articulatii mari spre miscari pentru articulatii mici (control
coordonator mai mare).
- Cresterea preciziei în executie (la hemiplegici flexia este necoordonata si face flexia cu mâna
la gura )
- Combinarea miscarilor în diverse articulatii si segmente (miscari asimetrice – genuflexiune cu
ridicarea unui brat); pentru
coordonarea membrelor inferioare si trunchi.
- Scade treptat poligonul de sustinere; - Cresterea dificultatii de a mentine în echilibru o pozitie
Progresivitatea în timp ( creste durata )
Exercitiul fizic antreneaza un segment/parte a corpului, pentru refacerea functiei motorii la acel
nivel(exercitiu local specific), sau poate antrena întreg corpul, antrenând astfel functiile
generale ale organismului (cardiovasculare, metabolism, reechilibrare endocrina si psihica,
dezvoltare armonioasa). Exercitiile sunt individualizate pentru a servi unor scopuri anume.
Bazele procedurale ale exercitiului fizic :
Pozitie si miscare
Pozitii de pornire
Exista 5 pozitii fundamentale din care se pot desprinde pozitii derivate :
1. Pozitie ortostatica
Din pozitia ortostatica fundamentala se pot desprinde pozitiile derivate :
- Schimbând pozitia bratelor; - Schimbând pozitia trunchiului (înclinari anterior, lateral)
- Schimbând pozitia picioarelor (departate, pe linie, fandat, ghemuit)
2. Pozitie sezând
Din pozitia sezând mai exista variantele : - Schimbând pozitia picioarelor; - Schimbând pozitia
bratelor
3. Pozitia în genunchi
Pozitiile derivate sunt :- Patrupedie; - Schimbând pozitia picioarelor
4. Pozitia culcat
Ca varianta, se pot schimba pozitiile picioarelor.
5. Pozitia “atârnat”
Pozitiile derivate din aceasta pozitie fundamentala sunt :
- Schimbând pozitia picioarelor; - Schimbând pozitia mâinilor : în pronatie, în supinatie,
apucând cu palmele fata în fata
Pentru deficientele motorii determinate de SNC (dar nu numai atunci) exista posturile speciale :
1. decubit lateral si rostogolire ( marii handicapati )
2. pozitia sezând; antreneaza functiile vitale (circulatorii, respiratorii) si amelioreaza activitatile
zilnice
3. decubit ventral cu sprijin pe coate; solicita reflexele de postura cap, gât, umeri (tonifierea
musculaturii scapulare si a umerilor) si controleaza forta genunchilor.
4. patrupedie; antreneaza art membrelor si trunchiului, solicita reflexele de echilibru si
elibereaza coloana care poate fi usor mobilizata.
5. ortostatism; antreneaza musculatura posturala si reflexele posturale, creste amplitudinea de
miscare a membrelor superioare prin miscari izotonice, iar membrele inferioare executa miscari
izometrice
6. alte posturi de lucru : o semi-îngenuncherea; o decubit dorsal cu rotatia pelvisului; o “podul”;
o mersul
Promovarea miscarilor sau controlul motor
Se realiz pentru refacerea functiei motorii pierdute prin leziuni ale SNC. Suita completa a
etapelor controlului motor este :
1. mobilitatea
Reprezinta abilitatea de a initia si executa miscarea pe toata amplitudinea fiziologica.
Mobilitatea poate fi afectata prin: hipertonie, hipotenie, dezechilibru tonic, redoare
articulara/periarticulara. Reeducarea mobilitatii implica: cresterea amplitudinii, cresterea fortei
sau cresterea ambelor.
2. stabilitatea
Reprezinta capacitatea de a mentine posturile gravitationale, antigravitationale si mediane ale Sunt folosite toate tehnicile cu toate pozitiile, în succesiune. Creste stabilitatea proximala a
corpului. Stabilitatea da posibilitatea de contractii normale simultane a muschilor din jurul unei corpului.
articulatii ( co-contractie ). 2 procese: Tehnici pentru promovarea abilitatii
o integritatea reflexelor tonice posturale; o co-contractia – stabilitatea în posturile cu încarcare Se fac în pozitii cu eliberarea extremitatilor : sezând, în genunchi, ortostatism, decubit dorsal.
3. mobilitatea controlata o Inversarea agonista
Reprezinta abilitatea de a face miscari în posturi de încarcare ( prin greutatea Este cea mai utilizata si determina controlul excentric.
corpului/segmentului distal fixat ) sau de a rota capul si trunchiul în timpul acestori posturi. Urmatoarele doua tehnici sunt specifice.
Stadiul intermediar, de activitate “ static-dinamica”, presupune ca portiunea proximala se o Progresia cu rezistenta ( PR )
roteaza si portiunea distala este fixata prin greutatea corpului. Mobilitatea controlata reclama Se caracterizeaza prin opozitie facuta de kinetoterapeut locomotiei pacientului (controleaza
forta musculara ( pentru miscare ), reactii de echilibru în balans si abilitate de utilizare a deplasarea înaintea bazinului) sau contreaza miscarea unui segment sau a unui membru.
amplitudinilor functionale ( proximal si distal ). o Secventialitatea normala ( SN )
4. abilitatea Se face de la distal la proximal. Se pot utiliza CR si SI apoi SN care se repeta, ceea ce
Se poate caracteriza ca posibilitate de a “manipula si explora mediul înconjurator”. determina cresterea coordonarii si a abilitatii. În timp apare automatismul.
Reprezinta capacitatea de a misca segmentele în afara posturii/locomotiei.
Contractiile musculare
Se folosesc tehnicile de facilitare neuromusculara proprioceptiva ( FNP ) – Knott si Voss.
Tehnicile FNP sunt :
Tehnici FNP fundamentale
Tehnicile fundamentale se utilizeaza la orice pacient, cu sau fara cooperarea acestuia.
Aceste tehnici sunt :
Priza mâinilor
Contactul manual cu muschii, tendoanele si articulatiile trebuie sa îndeplineasca conditiile : sa
fie ferma dar nedureroasa, sa fie pe elementele care fac miscarea si sa nu jeneze amplitudinea
completa de miscare.
Comenzile si comunicarea
Stabilesc o relatie senzoriala între pacient si kinetoterapeut.Comenzile trebuie sa fie
scurte,clare, ferme sau blânde(dupa caz ). Pacientul trebuie sa îsi urmareasca dirijarea miscarii.
Întinderea
Muschiul raspunde mai bine dupa ce a fost întins (Kabat pozitioneaza la întindere maxima).
Este implicata componenta de rotatie a segmentelor, ceea ce determina o întindere mai mare a
muschilor din schema. Din punct de vedere al tehnicii, kinetoterapeutul executa tractiunea
(alungirea), apare “stretch-reflex”-ul, contractia reflexa si exact în acest moment pacientul
începe contractia ( miscarea ).
Tractiunea si compresiunea
Tractiunea se face la comanda “împinge !” si stimuleaza miscarea în timp ce compresiunea se
face la comanda “trage !” si stimuleaza stabilitatea.
Rezistenta maximala
Permite totusi executarea miscarii si cresterea fortei. Miscarea este lenta, fara sacade.
“Maximul” se raporteaza la forta actuala. Iradierea se face de la grupele musculare puternice
din schema la cele slabe.
Secventialitatea normala a miscarii
Controlul muscular este initial proximal si apoi distal. Dupa dezvoltarea acestui control,
miscarea se face dinspre distal spre proximal. Secventialitatea normala este urm : începutul
miscarii îl face rotatia în cadrul schemei – miscarea segmentului distal
– apoi miscarea segmentului proximal. Daca rotatia nu se poate face, nici restul miscarii nu se
poate face. Refacerea controlului apare întâi proximal si apoi distal.
Întarirea ( cresterea fortei musculare ) se face prin :
- “Iradierea” influxului nervos de la muschii puternici la cei slabi( musculatura proximala este
mai puternica decât cea distala)
Aplicând contrarezistenta pe musculatura puternica, este generata miscarea doar a musculaturii
slabe, de antrenat.
Contrarezistenta se aplica treptat, pentru a permite iradierea.
- “Iradiere “ de la membrul sanatos la cel bolnav (rezistenta pe grupele mai puternice, apoi pe
cele slabe)
- Reflexe tonice (ale gâtului si labirintice), reflexe de flexie/extensie, reflexe de postura si
echilibru
- Vizualizarea miscarii; - Reciprocitate între doua scheme
- Miscarile de decompensare : diminueaza sau evita oboseala. Prin trecerea de la o tehnica FNP
la alta/combinatii între ele se poate prelungi antrenamentul.
Tehnici FNP speciale cu caracter general
Tehnicile specifice depind de cooperarea si efortul voluntar al pacientului. Aceste tehnici sunt :
Inversarea lenta ( IL ) si inversarea lenta cu opunere ( ILO )
Acestea presupun contractii ritmice ale agonistilor-antagonistilor dintr-o schema, fara pauze.
Treptat, creste rezistenta aplicata miscarilor, dar miscarea trebuie sa se faca pe toata
amplitudinea si sa fie suficient de intensa. În jurul unei artic, rezistenta se pune întâi pe muschii
puternici, apoi pe cei slabi.
ILO reprezinta o varianta de IL cu contractie izometrica la amplitudine maxima.
Baza este “inductia succesiva” ( Sherrington ). Contractia concentrica duce la scaderea
“stretch-reflex”-ului si apoi scad aferentele de la fusul neuromuscular. Rezistenta inhiba
reflexul Golgi asupra motoneuronului agonistului si agonistul se contracta. Celulele Renshaw
au actiune inhibitorie pe motoneuronul alfa agonist. Întinderea muschiului determina reflex
miotatic, stimularea antagonistilor si contractie. ILO, prin izometrie, determina si recrutarea de
motoneuroni gama.
În concluzie, IL inhiba agonistul spre sfârsitul miscarii , dar pregateste antagonistul, în timp ce
ILO creste forta agonistului. Repetarea IL – ILO determina facilitare în ambele directii.
Contractii repetate ( CR )
Contractiile repetate sunt indicate pe musculatura unei directii de miscare slaba.
Înainte se faceau contractii izotonice pe antagonisti, inductie succesiva pe agonistii slabi si apoi
CR.
Contractiile repetate se aplica în trei situatii :
- Forta 0, 1
Nu se initiaza miscarea voluntara. CR se fac la lungime maxima (pasiv ) si se declanseaza
reflex miotatic extern. De asemeni se spun comenzi verbale ferme. Amplitudinea întinderilor
este cât mai mare. Daca începe miscarea, rezistenta este direct proportionala cu contractia, care,
la sfârsit, este izometrica si stimuleaza circuitul gama si fusul neuromuscular.
- Forta 2,3 (slabiciune pe tot parcursul) : în timpul miscarii, în diverse puncte întinderi rapide
- Activi pe toata schema dar cu forta inegala Se fac CR în punctele cu forta scazuta. Întâi
izometrie, apoi întinderi manuale si contractie izotonica cu rezistenta pâna la capatul cursei.
Bazele sunt :
o Stretch-reflex ce stimuleaza sistemul gama (prin izometrie actioneaza pe gama statici ); o
Comenzile verbale ferme : SR
Secventialitate pentru întarire ( SI ) – când doar un segment din schema este slab ( vezi
anterior )
Inversarea agonista ( IA )
Reprezinta o secventa de contractie concentrica, apoi excentrica pe o anumita schema de
miscare. De exemplu, pentru flexorii coapsei pacientul sta în decubit dorsal, ridica coapsa
contra rezistenta ( contractie concentrica ), la maxim se solicita sa o tina acolo si
kinetoterapeutul o împinge în jos ( contractie excentrica ). Se repeta cu cresterea amplitudinii
contractiilor concentrice – excentrice.
Tehnici FNP specifice :
Tehnici pentru promovarea mobilitatii (combaterea hipertoniei/hipotoniei musculare ):
o Initierea ritmica ( IR )
Este indicata în hipertonii musculare, scopul fiind relaxarea si dupa ce aceasta se obtine, se
initiaza miscarea, întâi pasiv, pasiv-activ, activ si la final cu usoara rezistenta se trece spre IL.
Comenzile sunt ferme, insistente iar miscarile lente si ritmice. Se va evita declansarea stretch-
reflex-ului. Comenzile verbale au rol inhibitor cortical.
o Miscarea activa de relaxare – opunere ( MARO )
Este indicata în hipotonii. Contractia izotonica se face cât poate pacientul, apoi este contractie
izometrica, relaxare brusca la comanda iar kinetoterapeutul face rapide întinderi pasive –
comanda contractia cât poate cu usoara rezistenta. Baza este reprezentata de coactivarea
neuronilor alfa si gama.
o Relaxare – opunere ( RO )
Este o tehnica izometrica indicata în limitarea miscarii prin contracturi musculare dureroase (
exemplu : ischiogambieri ). Se mai numeste si tehnica “ tine-relaxeaza”. În punctul de limitare
a miscarii se face izometrie – relaxare lenta ( este involuntara si contractia izotonica este a
antagonistului). Se merge din treapta în treapta pe toata amplitudinea. Daca forta este mica
dupa izometrie, se face miscare pasiva.
Acest tip de tehnica este de doua tipuri :
- RO antagonista – izometrie muschi retracturat. De exemplu, daca extensia cotului este
limitata, se face flexie, “tine!” ( izometrie ) si relaxeaza, deci face extensie activa.
- RO agonista – izometrie agonist. De exemplu, în cazul tricepsului se face izometrie la
extensie maxim posibila = “împinge” – relaxare – extensie .
RO +/- ILO
o Relaxare – contractie ( RC )
Este indicata daca exista mobilitate redusa pe una din partile articulatiei si este contraindicata la
durere. Relaxarea se face doar pe antagonistul ce limiteaza miscarea.
RC se face la punctul de limitare. Pacientului îi sunt date comenzi sa traga si sa roteze sau sa
împinga si sa roteze, în timp ce kinetoterapeutul se opune împingerii/tractiunii.
Tractiunea/împingerea sunt izometrice în timp ce rotatia este izotonica.
o Stabilizare ritmica ( SR )
Este indicata în reducerea antalgica a mobilitatii sau redori post-imobilizare gipsata.
Se face simultan ( apoi alternativ ) contractia izometrica agonisti-antagonisti ( co-contractie ).
De exemplu, pentru sold se face flexie – abductie – rotatie externa la amplitudine maxima în
etapele :
- Kinetoterapeutul comanda “tine” si se obtine izometria schemei
- Se împiedica orice miscare si se obtine izometria antagonistilor (extensie – adductie – rotatie
interna )
- În “tine”; - Repetitie de 2 – 3 ori; - La final se fac contractii izotonice repetate
o Rotatia ritmica ( RR )
Este indicata în hipertonii. Se face miscare pasiva pâna la obtinerea relaxarii, apoi pasiv/activ
face miscarea limitata.
Tehnici pentru promovarea stabilitatii
Stabilitatea este data de tonus postural bun si de co-contractie eficienta. Acestea sunt antrenate
în descarcare ( ex. decubit ).
o Contractia izometrica în zona scurtata ( CIS ); o Izometria alternanta ( Iz A )
Sunt contractii izometrice alternative agonisti – antagonisti, din aceeasi pozitie.
Pentru recâstigarea co-contractiei, în pozitii neîncarcate, ordinea dificultatii este : IL – ILO –
CIS – Iz A. Dupa recâstigarea co-contractiei în segmentul proximal (din postura neîncarcata) se
trece la încarcare.
- Din “patrupedie” – SR (uneori este necesara ILO apoi SR): succesiunea din patrupedie ILO –
Iz A – SR; pentru toata
musculatura flexie – extensie – abductie – adductie .
- Din genunchi – asezat – ortostatic
Tehnici pentru promovarea mobilitatii controlate
Obiectivele sunt : o Tonifiere pe parcursul disponibil; o Amplitudinea functionala; o
Antrenarea de posturi variate