4.

Arcul electric în echipamentele de comutație

Arcul electric este o descărcare autonomă, în gaze, ce apare la întreruperea

circuitelor parcurse de curenți, între contactele aparatelor de comutație. Coloana arcului
electric este o plasmă cu temperatură înaltă, aflată în echilibru termic.
Arcul electric se comportă ca un conductor foarte mobil, ușor de deplasat sub
influența curenților de fluid, a câmpurilor electric și magnetic, cu o secțiune care se
ajustează spontan în funcție de valoarea curentului care-l parcurge și cu un caracter
rezistiv în cadrul circuitelor electrice în care apare. Modelul fizic al arcului electric este
prezentat în Fig. 4.1, cu căderile de tensiune anodică (U aA), catodică (UaK) și pe coloana
arcului electric (UaC)

Fig. 4.1. Modelul fizic idealizat al arcului electric

Amorsarea (aprinderea) arcului electric este cauzată de emisia electronilor de la

catod ca urmare a câmpului electromagnetic de mare intensitate ce apare în cazul în care
are loc întreruperea unor curenți mici iar distanța dintre contactele electrice care se separă
este redusă. În cazul curenților mari, separarea contactelor presupune o scădere a
presiunii de contact ca urmare a micșorării numărului de puncte de contact rezultând
topirea parțială a pieselor de contact și formarea de punți fluide între acestea. La atingerea
temperaturii de fierbere puntea lichidă se vaporizează și are loc apariția arcului electric în
spațiul dintre contacte.
Formarea și menținerea arcului electric sunt cauzate de fenomenele de ionizare ce
apar la suprafața electrozilor și în coloana arcului. Aceste fenomene de ionizare pot fi de
trei tipuri:
- ionizare prin ciocniri: electronii liberi ce se găsesc în spațiul dintre electrozi se
deplasează spre anodsub acțiunea câmpului electric existent și produc ionizarea
prin ciocnirea particulelor neutre;
- ionizare prin emisie: emisie termoelectronică, autoemisie, etc;
- ionizare termică datorată temperaturilor înalte ale gazului.
În același timp cu procesele de ionizare au loc și procese de deionizare cauzate de
recombinarea ionilor și de difuzie. Atunci când procesele de ionizare sunt mai intense
decât cele de deionizare, arcul electric se automenține, în caz contrar având loc stingerea
lui. Stingerea arcului electric se poate deci efectua prin recombinarea particulelor
încărcate sau prin difuzia ionilor. În cazul recombinării particulelor încărcate este
necesară prezența unor particule neutre (provenite din medii de stingere) cu rol de a
neutraliza fluxul de electroni și ioni, iar în cazul difuziei se recurge la deplasarea
particulelor încărcate din zona arcului înspre mediul înconjurător. Stingerea arcului este
cu atât mai eficientă cu cât procesele anterior menționate se desfășoară mai energic.
Experimental s-a constatat că valoarea căderii de tensiune pe arcul electric depinde
de lungimea acestuia.
 4.1. Arcul electric de curent continuu

4.1.1. Caracteristicile arcului electric de curent continuu

Caracteristica statică a arcului electric de curent continuu este reprezentată de

dependența ua=f(i) în cazul regimului staționar și pentru o lungime constantă a arcului.
Alura acestor caracteristici se poate urmări în Fig. 4.1.1 pentru diferite lungimi constante
ale arcului electric.

Fig. 4.1.1 Caracteristici statice ale arcului electric de curent continuu

Se poate observa că la o lungime constantă a arcului electric căderea de tensiune

ua pe arc scade odată cu creșterea curentului i, atingând un minim și crescând din nou
conform liniei punctate. Această diminuare a căderii de tensiune la curenții mici este
explicabilă prin faptul că rezistența electrică a coloanei arcului scade, secțiunea coloanei
arcului crește deci are loc și o creștere a conductivității electrice odată cu creșterea
curentului prin arc. La curenți foarte mari se poate considera că întregul spațiu dintre cei
doi electrozi este complet ionizat, rezistența electrică a arcului rămâne constantă și odată
cu creșterea curentului căderea de tensiune pe arc va prezenta din nou o alură crescătoare.
Totodată se poate observa o deplasare a caracteristicii în sus cu cât lungimea arcului este
mai mare, adică pentru același curent se va obține o cădere de tensiune mai mare.
Practic, arcul electric poate fi considerat un element de circuit cu caracter rezistiv
având un comportament asemănator unei rezistențe neliniare negative.
Pentru modelarea în domeniul uzual (zona căzătoare a caracteristicilor statice) a
arcului electric de curent continuu se utilizează diferite relații ce aproximează
caracteristicile determinate experimental, dintre care cea mai folosită este relația lui
Ayrton care are forma:

în care, ua[V] – căderea de tensiune pe arcul electric;

i[A] – curentul prin arcul electric;
l[cm] – lungimea arcului electric;
α[V], β[V/m], γ[VA], δ[VA/cm] - constante ce depind de natura materialului
electrozilor și a gazului în care arde arcul electric.
Valorile constantelor din formula lui Ayrton sunt prezentate în Tabelul 4. 1.

Tabelul 4.1
Constanta α[V] β[V/m] γ[VA] δ[VA/cm]
Material
Cupru 30 10 10 30
Carbon 39 11,7 0,21 1,05

Temperatura și diametrul coloanei arcului electric și prin acestea conductivitatea ta

nu se pot modifica rapid în cazul unei modificări a valorii curentului iar căderea de
tensiune pe arc nu va mai urmări caracteristica statică. Arcul electric are o inerție termică
ce determină o creștere mai mare a căderii de tensiune la creșterea curentului și o
comportare inversă la scăderea tensiunii. Concomitent cu modificarea acestor parametri
se produc și modificări rapide ale formei geometrice a arcului electric.
 În Fig. 4.1.2 sunt prezentate caracteristicile dinamice ale arcului electric de curent
continuu, caracteristici ce ilustrează modul în care arcul electric este influențat de
variațiile de curent.

Fig. 4.1.2 Caracteristicile dinamice ale arcului electric de curent continuu

Practic, caracteristicile dinamice sunt situate între 0 și ∞ pentru diferite pante de

variație a curentului în raport cu timpul (di/dt). Se poate observa că, în cazul în care
raportul di/dt=0, vom obține caracteristica statică a arcului electric, iar în cazul în care
di/dt=∞, ua=f(i) va avea o variație liniară datorată faptului că rezistența (conductivitatea)
arcului rămâne constantă în cazul modificării curentului.
 4.1.2. Arderea și stingerea arcului electric de curent continuu

Se consideră un circuit serie (Fig. 4.1.3) alimentat în curent continuu de la

tensiunea U, care conține o rezistență R, inductivitatea L și arcul electric pe care apare o
cădere de tensiune ua.

Fig. 4.1.3 Determinarea stabilității arcului electric de curent continuu

Determinarea condițiilor de ardere stabilă și instabilă a arcului electric se poate

face analizând cazul simplificat în care are loc o îndepărtare rapidă a contactelor electrice
după întrerupere, acestea ajungând până la poziția finală. În acest caz vom avea o
lungime constantă a arcului și putem utiliza caracteristica arcului determinată
experimental anterior.
Determinarea acestor condiții de ardere stabilă respectiv instabilă a arcului electric
este importantă prin prisma utilizării arcului electric în diferite aplicații precum sudura
electrică, cuptoarele electrice cu arc, aparatele de protecție și comutație, etc. Spre
exemplu, în cazul sudurii electrice cu arc sau a cuptoarelor electrice cu arc este necesară
o ardere stabilă a arcului electric, pe când, în cazul descărcătoarelor sau siguranțelor
fuzibile se impune o stingere cât mai rapidă a arcului electric, cu alte cuvinte arcul
electric trebuie să fie cât mai instabil.
 Ecuația diferențială a circuitului din Fig. 4.1.3 a) în regim dinamic este:

În Fig. 4.1.3 b) sunt reprezentate:

- caracteristica statică a arcului electric (căderea de tensiune pe arc) ua(i);
- caracteristica externă a sursei (dreapta tensiunilor disponibile) U-Ri;
- diferența celor două caracteristici ∆Ul;
- punctele α și β în care arcul electric arde instabil respectiv stabil.
În regim staționar, ecuația circuitului din Fig. 4.1.3 a) este:
U = R i + ua, sau U – R i = ua,
condiție ce este îndeplinită în punctele α și β, la intersecția caracteristicii externe a
circuitului cu caracteristica arcului. Se poate observa că stingerea arcului este posibilă
dacă există tendința de scădere a curentului, adică ∆U1 < 0. Această condiție este
îndeplinită în cazul în care i < iα și i > iβ. Dacă i > iβ, ∆U1 < 0 și curentul va scade la
valoarea iβ. Dacă iα < i < iβ, ∆Ul > 0 și curentul va crește spre valoarea iβ. De aici va
rezulta că β este un punct de ardere stabilă a arcului, deoarece creșterea sau descreșterea
curentului este însoțită de apariția căderii de tensiune negativă respectiv pozitivă, care
readuc curentul la valoarea iβ.
În schimb punctul α este un punct de ardere instabilă a arcului electric, deoarece
creșterea curentului este însoțită de apariția unei căderi de tensiune ∆U1 pozitive care va
mări în continuare curentul până la valoarea iβ; iar scăderea curentului sub valoarea iα
este urmată de apariția unui ∆U1 negativ, care accentuează scăderea curentului până la
valoarea zero.
Din Fig. 4.1.3 rezultă că pentru stingerea arcului electric de curent continuu este
necesar ca între caracteristica arcului (ua=f(i)) și caracteristica tensiunilor disponibile (U-
Ri) să nu existe puncte de intersecție, caz în care ∆U1 va fi negativ pentru orice valoare a
curentului. Se poate deduce de aici că un circuit poate fi întrerupt numai cu un anumit
întreruptor, având în vedere că ua=f(i) este o caracteristică specifică fiecărui întreruptor în
parte. Condiția de neintersecție a celor două caracteristici se poate obține prin două
metode și anume:
- ridicarea caracteristicii arcului electric prin mărirea lungimii arcului sau prin
activarea condițiilor de răcire (creșterea ua=f(i));
- modificarea parametrilor circuitului (introducerea în serie cu circuitul a unor
rezistențe suplimentare ce modifică înclinarea caracteristicii tensiunilor disponibile
U-Ri).
Exemplificarea metodelor de stingere a arcului electric de curent continuu
menționate poate fi urmărită în Fig. 4.1.4.

a) b)
Fig. 4.1.4 Metode de stingere a arcului electric de curent continuu

Prima metodă se poate realiza prin alungirea mecanică a arcului electric pe calea
îndepărtării contactelor, prin deionizarea mediului de arc utilizând suflajul magnetic,
suflajul cu fluide sau răcirea arcului în camere de stingere. Posibilitatea stingerii arcului
electric prin lungirea sa este prezentată în Fig. 4.14.a. Astfel, pentru o lungime l1 arcul va
arde stabil iar pentru o lungime l3 arcul va arde instabil. Cazul limită de la care arcul va
începe să ardă instabil este cazul în care curba va fi tangentă la dreaptă în punctul marcat.
Cu începere de la această lungime care poartă numele de lungime critică arcul electric va
începe să ardă instabil.
 Cea de-a doua metodă constând în înclinarea caracteristicii externe a circuitului
prin introducerea rezistențelor suplimentare în serie cu arcul electric este prezentată în
Fig. 4.14.b. Se poate constata că odată cu creșterea rezistenței circuitului, curentul de
ardere stabilă scade și începând de la valoarea rezistenței critice (Rcr) când dreapta este
tangentă la caracteristică, arcul arde instabil, fapt valabil pentru oricare altă rezistență R
> Rcr.

4.2. Arcul electric de curent alternativ

Arcul electric de curent alternativ este un proces dinamic caracterizat prin stingeri
și aprinderi periodice, la fiecare trecere a curentului prin zero.

4.2.1. Caracteristicile arcului electric de curent alternativ

Arcul electric apare între contactele echipamentului la o anumită tensiune de

aprindere uap (Fig. 4.2.1.a) şi se stinge la tensiunea de stingere us. La fiecare trecere a
curentului de arc iarc prin valoarea zero apare un vârf de aprindere. Tensiunea de aprindere
uap depinde de distanţa între contacte, de temperatura arcului şi de starea mediului
ambiant al arcului.
Tensiunea de stingere us, corespunzătoare micşorării curentului de arc până la
valoarea zero este întotdeauna mai mică decât tensiunea de aprindere.
Tensiunea arcului uarc are o formă de şa. Cu cât deionizarea este mai intensă, cu
atât această formă este mai pronunţată.
Caracteristica tensiune-curent uarc = f(iarc) rezultă din Fig.4.2.1.a; pentru diferite
momente 1, 2, 3, 4 şi 5 se determină valorile instantanee ale curentului de arc şi tensiunile
arcului uarc corespunzătoare acestora şi cu aceste valori se ridică caracteristica tensiune-
curent a arcului (Fig.4.2.1.b.). Se observă că arcul electric are un aspect inerţial.
Fenomenul de inerţie al arcului electric se datorează faptului că, conductibilitatea
electrică (gradul de ionizare al gazului) depinde de temperatură, iar temperatura nu se
poate modifica arbitrar de rapid.
 Este necesar să treacă un anumit timp, ca după variaţia de curent, să se stabilească
un nou regim de temperatură în coloana arcului.
Faptul că un arc electric alimentat în curent alternativ, se reamorsează la fiecare
semiperioadă nouă, atestă că, la trecerea prin zero a curentului electric, mai există o
conductibilitate remanentă.

Fig. 4.2.1 Caracteristici dinamice ale arcului electric

 Datorită conductibilităţii remanente, sub influenţa tensiunii care apare, se poate
introduce din nou putere în plasma arcului care se găseşte în faza de descompunere (îşi
pierde ionizarea). La reaprinderea arcului electric de curent alternativ, conductanţa este
minimă, rezistenţa electrică maximă şi tensiunea foarte mare sub forma vârfului de
aprindere. Vârful de stingere este mai mic decât cel de aprindere, deoarece intensitatea
curentului este în descreştere, iar conductanţa are tendinţa inerţială de a rămâne
corespunzătoare unui curent mai intens.

4.2.2. Condiţii de stingere a arcului electric la întreruperea curentului alternativ

Întreruperea arcului electric de curent alternativ este facilitată de trecerea, în mod

natural, a curentului prin valoarea zero, moment în care ionizarea în coloana arcului este
minimă. Întreruperea reuşită sau nereuşită a arcului electric în camera de stingere depinde
de:
- parametrii reţelei (curentul de scurtcircuit şi tensiunea tranzitorie de restabilire)
- parametrii întreruptorului (tensiunea de arc şi de tensiunea de ţinere, care semnifică
refacerea rigidităţii electrice în coloana arcului electric).
În Fig. 4.2.2. sunt prezentate diagramele la deconectarea unui scurtcircuit într-o
reţea de curent alternativ. Fig. 4.2.2.a prezintă curentul i şi tensiunea sursei us înainte de
separarea elementelor de contact.
Fig. 4.2.2.b. prezintă întreruperea reuşită după separarea contactelor. Tensiunea
arcului electric u durează o semiperioadă; la prima trecere prin zero a curentului, arcul
electric se stinge, iar la bornele întreruptorului apare tensiunea de restabilire ur. După o
întrerupere reuşită apare un curent post arc ipa, care este de aproximativ 104 ori mai mic
decât curentul de scurtcircuit. După stingerea arcului electric în camera de stingere mai
există o plasmă asemănătoare plasmei arcului electric, există aşadar o conductanţă de
rest. Curentul postarc rezultă din transportul purtărilor de sarcină existenţi în plasmă după
stingerea arcului electric, în câmpul electric al tensiunii de restabilire.
 a) b)
Fig. 4.2.2 Deconectarea unui scurtcircuit într-o rețea de curent alternativ

Fig. 4.2.3 prezintă secvențele unei întreruperi nereuşite, caz în care curentul de
scurtcircuit şi tensiunea de arc apar în continuare.
Fig. 4.2.4 prezintă corelaţiile ce determină arderea/stingerea arcului electric și
anume:
a) corelaţia între tensiunea de arc şi tensiunea de restabilire. În acest caz, pentru ca
arcul electric să nu se poată reaprinde după trecerea prin zero a curentului este
necesar ca tensiunea arcului electric 2 să fie superioară tensiunii de restabilire 3.
Dacă tensiunea de arc 1 este mai mică decât tensiunea de restabilire, arcul se
reaprinde și tensiunea de restabilire îndeplineşte în acest caz, rolul de tensiune de
sursă.
b) corelația între tensiunea tranzitorie de restabilire şi tensiunea de ţinere. În acest
caz, pentru ca arcul electric să nu se reaprindă este necesar ca tensiunea de ţinere 4
să fie superioară tensiunii de restabilire 3. Tensiunea de ţinere este tensiunea de
refacere a rigidităţii dielectrice după stingerea arcului electric şi depinde esenţial
de proprietăţile mediului de stingere. Această tensiune se reface progresiv pe
măsura deionizării spaţiului din camera de stingere. Dacă tensiunea de ţinere nu
 creşte suficient de rapid, pentru a depăşi în permanenţă tensiunea tranzitorie de
restabilire se produce o reamorsare a arcului electric. Curba 5 reprezintă tensiunea
de ţinere care intersectează în punctul m tensiunea de restabilire.

Fig. 4.2.3 Secvențele unei întreruperi nereușite într-o rețea de curent alternativ
 a) b)
Fig. 4.2.4 Corelaţiile ce determină arderea/stingerea arcului electric

4.2.3. Medii de stingere a arcului electric

Mediul de stingere vine în contact cu arcul electric la temperaturi foarte ridicate

(10.000 până la 50.000C) temperaturi la care nici un mediu solid sau lichid nu poate
rezista fără a se descompune. Excepţie face întreruptorul în vid, la care extragerea de
purtători de sarcină are loc prin difuzia în vacuum şi recombinarea ionilor de vapori
metalici produşi de electrozi în zona la pereţilor recipientului.
În tehnica stingerii arcului electric se deosebesc trei tipuri de medii de stingere şi
anume:
 Medii gazoase: - hexafluorură de sulf (SF6);
- aerul comprimat.
 Medii lichide: -uleiul mineral (gaz: hidrogenul – ca rezultat al
descompunerii uleiului sub acţiunea arcului electric)
 Vidul
 Din punct de vedere al difuzivităţii termice a acestor gaze, hidrogenul are,
comparativ, cea mai mare difuzivitate, iar SF6 cea mai mică, dar cu toate acestea SF6 este
utilizat în aparatele moderne pentru proprietăţile izolante deosebite.
Un gaz în care arde arcul electric este considerat un bun mediu de stingere dacă
conductanţa sa scade repede la trecerea curentului prin valoarea zero. Urmărind acest
scop, arcul electric trebuie să fie de diametru cât mai mic, să se dezvolte într-un volum
cât mai redus iar gazul să aibă o difuzivitate a căldurii cât mai mare, energia de legătură
între atomii gazului care formează o moleculă să fie cât mai redusă, deoarece această
energie determină umărul de temperatură produs cu ocazia recombinării obţinute către
periferia arcului electric. Din aceste puncte de vedere, SF 6 este un gaz bun pentru
stingerea arcului electric; procesele de disociere se produc sub 3000 K, în timp ce
hidrogenul, deşi are o difuzivitate mare, are o temperatură de disociere către 4500 K.

a) Medii lichide
Uleiul electroizolant pur în câmpul electric uniform are o rigiditate dielectrică de
aproximativ 180-200 kV/cm. Dacă în ulei există o cantitate mică de umiditate sau de
impurităţi mecanice, rigiditatea acestuia scade mult. În Fig. 4.2.5 este reprezentată
variaţia tensiunii de străpungere a uleiului funcţie de gradul de umiditate.

Fig. 4.2.5 Variaţia tensiunii de străpungere a uleiului funcţie de gradul de umiditate

 În exploatare proprietăţile fizice şi rigiditatea dielectrică a uleiului se înrăutăţesc
nu numai datorită umezelii sau a oxidării ci şi datorită carbonizării. Rigiditatea dielectrică
a uleiului electroizolant pur, pentru diferite forme a electrozilor la frecvenţa industrială
este reprezentată în Fig. 4.2.6.

Fig. 4.2.6 Rigiditatea dielectrică a uleiului electroizolant pur, pentru diferite forme a
electrozilor la frecvenţa industrială

O dată cu creşterea presiunii, rigiditatea dielectrică a uleiului creşte. Stingerea

arcului în întreruptoare cu ulei are loc datorită descompunerii uleiului în gaze cu conţinut
mare de hidrogen. Pentru a produce o cantitate mare de gaze este nevoie de o cantitate
mică de ulei.

b) Medii de stingere gazoase

Aerul la presiunea atmosferică se foloseşte pe scară largă la aparate electrice ca
mediu izolant între căile de curent ale acestora (de exemplu, între bornele izolatoare de
intrare ale aparatelor, între contactele separatoarelor etc.), precum şi ca mediu pentru
stingerea arcului la aparate de comutaţie cu curenţi mici.
Asupra valorii tensiunii de străpungere dintre diferiţi electrozi au influenţă
densitatea şi umiditatea aerului. Curbele tensiunilor de străpungere, în funcţie de
densitatea relativă a aerului sunt prezentate în Fig. 3.8. Rigiditatea dielectrică a
intervalelor electroizolante cu aer dintre diferiţi electrozi depinde de forma electrozilor şi
de caracterul tensiunii aplicate.

1 – vârful (câmp neuniform)

2 – sfere cu diamentrul de 1 cm
3 – plane (câmp uniform)
Fig. 4.2.7 Curbele tensiunilor de străpungere, în funcţie de densitatea relativă a
aerului

În cazul ridicării umidităţii absolute a aerului tensiunea de străpungere între două

bare (sau între o bară şi un plan) creşte direct proporţional cu densitatea (Fig.4.2.8.).
 Fig. 4.2.8 Umiditatea absolută a aerului, g/m3

Aerul comprimat are o rigiditate dielectrică mult mai mare decât a aerului la
presiunea atmosferică. Rigiditatea dielectrică a aerului comprimat depinde de valoarea
presiunii acestuia, de gradul de uscare, de forma electrozilor şi de caracterul tensiunii
aplicate. În Fig. 4.2.9 sunt reprezentate curbele tensiunii de străpungere a aerului
comprimat bine uscat la frecvenţă industrială în funcţie de distanţa între electrozi la o
presiune de 10 bar (1 – între vârf şi plan, 2-3-4 - între sferele cu diametrele indicate).

Fig. 4.2.9 Curbele tensiunii de străpungere a aerului comprimat

 Prin comprimarea aerului se îmbunătăţesc condiţiile de transmitere a căldurii (deci
de răcire) a arcului electric.

Hexafluorura de sulf SF6 este un gaz incolor, fără miros, necombustibil şi netoxic
cu o rigiditate dielectrică şi o capacitate de stingere a arcului mult mai mare în comparaţie
cu aerul. La presiunea atmosferică SF6 are o rigiditate dielectrică de aproximativ 2,5 – 3
ori mai mare decât a aerului, iar la o presiune mai ridicată de 6 – 10 ori mai mare.
Dependenţa tensiunii de străpungere a SF6 de presiune, pentru diferite valori ale distanţei
dintre electrozi este reprezentată în Fig. 4.2.10.

1 – s = 2,4 mm
2 – s = 4,8 mm
3 – s = 12,7 mm
4 – s = 25,4 mm

Fig. 4.2.10 Dependența de presiune a tensiunii de străpungere a SF6

În Fig. 4.2.11 sunt date tensiunile de străpungere relative ale aerului şi gazului SF 6
funcţie de presiune la frecvenţa industrială. Dispoziţia electrozilor constă din tulipa şi tija
la 5 cm, a unui contact de întrerupător. Ca valoare de referinţă s-a considerat tensiunea de
străpungere Us a aerului în condiţii normale.
 Fig. 4.2.11 Tensiunile de străpungere relative ale aerului şi gazului SF6

Vidul avansat (de ordinul 10-6 mm Hg şi mai mult) are o serie de avantaje faţă de
aer (la presiune atmosferică sau mai mare). Valoarea de străpungere a vidului este cu mult
mai mare şi reprezintă pentru 1 mm aproximativ 100 kV.
Rigiditatea dielectrică mare şi deionizarea rapidă a vidului se explică prin
probabilitatea redusă a ionizării prin şoc (ciocnire), din cauza numărului redus de
molecule şi din cauza parcursului mare al acestor (aproximativ 500 cm).

4.3. Principii de stingere a arcului electric

4.3.1 Principii de stingere în ulei

Principiul expandării este folosit în întrerupătoarele cu ulei. Sub acţiunea arcului

electric uleiul se descompune. Gazele formate înconjoară coloana arcului şi creează o
presiune mare. La trecerea prin zero a curentului, energia introdusă în arc este nulă şi
dezvoltarea de căldură este nulă. Gazele antrenează şi lichidul sub formă de stropi, care
răcoresc coloana acului. La o cameră de stingere cu pereţi netezi, uleiului este evacuat
sub acţiunea presiunii, aproape complet, cum se indică în Fig. 4.3.1 a. În Fig. 4.3.1 b se
observă că din cauza „buzunarelor” cu care este prevăzută camera de stingere, uleiul nu
este complet evacuat. Astfel o nouă declanşare, ca urmare a reanclanşării automate
găseşte în compartiment e o cantitate de ulei suficientă pentru a stinge arcul electric.

Fig. 4.3.1 Principiul expandării la întreruptoarele cu ulei

1 - contact fix; 2 – contact mobil; 3- arc electric

Camera elastică – arcul de curent mic trebuie stins cu o vaporizare suficientă a

mediului lichid şi cu descompunerea acestuia. Din această cauză, la arcul de curent
intens, camera de stingere este suprasolicitată.
Camera elastică este compusă din camere elementare, care permit prin stiluri
radiale evacuarea gazelor, în scopul menţinerii unei presiuni nepericuloase (Fig. 4.3.2).
 Fig. 4.3.2 Camera elastică a întreruptorului
1 - contact fix; 2 - contact mobil; 3 – resort

Principul jetului – mediul de stingere este dirijat asupra arcului electric. Acest
principiu poate fi combinat cu principiul expandării. Jetul folosit este lichid sau gazos.
Gazul este produs de efectul arcului sau este primit de la o instalaţie externă, aşa cum se
întâmplă la întrerupătoarele cu aer comprimat. Mediul de stingere este mereu împrospătat
pentru a reduce diametrul arcului şi a-l deioniza. Întreruperea arcului are loc la trecerea
curentului prin zero, când nu se mai introduce energie în arc şi când între contacte se
introduce mediul de stingere rece şi neinozat. Principiul jetului de ulei este ilustrat în Fig.
4.3.3.

Fig. 4.3.3 Principiul jetului de ulei

 Pentru dirijarea uleiului din camera superioară asupra arcului electric se utilizează
un piston diferenţial din material izolant. Gazele rezultate din descompunerea uleiului
împing pistonul diferenţial în sus. Prin aceasta se exercită o presiune asupra uleiului din
camera superioară, care este dirijat asupra arcului electric. Un resort readuce pistonul
diferenţial în poziţia iniţială gata de funcţionare.
În Fig. 4.3.4 se indică variante de stingere a arcului cu jet transversal. La ambele
variante a, b lungimea arcului este limitată de plăci izolante reci şi prin aceasta se
contribuie la răcirea arcului electric.
În varianta a, presiunea din partea superioară a dispozitivului împinge lichidul în
partea inferioară, unde sunt practicate orificii laterale pentru dirijarea jetului.
În varianta b, există un contact intermediar care are rolul de a asigura formarea de
gaze în zona superioară a dispozitivului, în faza iniţială. Ca urmare arcul electric va fi
dirijat.

Fig. 4.3.4 Stingerea arcului electric cu jet transversal

4.3.2 Principiul de stingere a arcului electric cu aer sub presiune

Conductivitatea aerului, la presiunea normală de 1 bar, este redusă. De asemenea
rigiditatea dielectrică a aerului la presiune normală este redusă – 20 -30 kV/cm, în câmp
electric omogen. Dacă însă, aerul folosit la stingerea arcului electric este folosit la
presiuni mai mari (10…30) bar, conductivitatea termică creşte şi se poate extrage mai
multă căldură din coloana arcului electric.
Imediat după stingerea arcului electric, camera de stingere se menţine sub
presiune, iar rigiditatea dielectrică a aerului creşte sensibil. Principiul de stingere folosit
pentru stingerea arcului electric la întrerupătoarele cu aer comprimat este principiul
jetului de gaz sub presiune. Acesta poate fi dirijat longitudinal (în lungul coloanei arcului
electric), radial, transversal. În acest mod se extrage căldura din coloana arcului electric,
iar acesta se stinge la o trecere prin zero a curentului electric, în mod normal la prima
trecere prin zero.
În Fig. 4.3.5 se prezintă în schiţa a, o cameră de stingere cu jet simplu longitudinal
şi în schiţa b, cu jet dublu longitudinal. Arcul electric se stabileşte între o tijă 1, care este
retrasă din ajutaj şi un contraelectrod 2, în faţa ajutajului. Prezenţa arcului electric de
curent intens, în ajutajul camerei de stingere, determină încălzirea jetului de aer
longitudinal. Aerul se dilată, iar presiunea locală creşte.
Dacă p1>p0, se produce fenomenul de refulare, la intervale de timp regulate, aerul
de răcire capătă o viteză dirijată dinspre ajutaj, în care există presiunea p1, către camera
de admisie a aerului comprimat unde există presiunea p0. Procesul de refulare apare în
cazurile în care fie intensitatea curentului este prea mare faţă de aria secţiunii transversale
a ajutajului, fie presiunea p0 este prea mică în raport cu presiunea p1 care se creează la
intrarea în ajutaj.

Fig. 4.3.5 Camere de stingere cu jet simplu (a) dublu longitudinal (b)
 Dacă puterea dezvoltată de arc este mai mare decât cea evacuată, apare fenomenul
de refulare. În curent alternativ, la trecerea curentului electric prin zero, debitul de aer
este maxim, iar scurgerea aerului este neperturbată. Pentru ca arcul electric să poată fi
răcit, şi deci pentru a fi stins, este necesar ca scurgerea gazului să se afle în afara
domeniului refulării şi deci este necesar să se asigure viteze minime ale gazului la
intrarea în ajutaj.
Studiul comportării întrerupătoarelor existente arată că stingerea arcului este
sigură dacă viteza gazului, în momentul în care curentul în arc îşi atinge valoarea
maximă, depăşeşte 8-10 m/s. În multe întrerupătoare moderne jetul de gaz longitudinal
este combinat cu cel radial, ceea ce îmbunătăţeşte sensibil condiţiile de răcire a arcului
electric.
Pentru îmbunătăţirea procesului de comutaţie, întrerupătoarele sunt prevăzute cu
rezistenţe conectate în paralel cu camera de stingere căror valoare depinde de rolul
funcţional urmărit. Aceste rezistenţe de şuntare, reduc tensiunea de restabilire şi viteza
de creştere a acesteia şi diminuează curentul de scurtcircuit în arcul electric. Prin
conectarea acestor rezistenţe în paralele tensiunea de restabilire se repartizează uniform
pe camerele de stingere conectate în serie.

4.3.3 Principiul de stingere a arcului electric în hexafluorură de sulf (SF 6)

Principiul folosit la stingerea arcului electric în gazul SF6 este cel al jetului de gaz,
cu deosebirea că în loc de a folosi aerul comprimat, se foloseşte gazul SF6.
În faza iniţială a arcului, gazul SF6 se încălzeşte prin preluare de energie din
coloana arcului electric. Cum în această fază, volumul gazului încălzit este cvasilimitat,
se produce o creştere a presiunii locale care conduce la formarea jetului de gaz. Acesta, în
faza stingerii, este dirijat asupra arcului electric; arcul electric este răcit printr-un jet de
gaz longitudinal.
În construcţia întrerupătoarelor cu performanţe mari, camera de stingere se poate
prezenta schematic, în faza de formare a arcului electric, ca în Fig. 4.3.6.
 Fig. 4.3.6 Formarea arcului într-o cameră de stingere cu SF6

Sistemul de conectare este constituit din: piesele de contact pentru arcul electric
1a şi 1b; piesele de contact pentru regim permanent 2a şi 2b. Jetul de gaz obţinut prin
autocompresie, este dirijat în zona I, în care se divide în două jeturi longitudinale de
sensuri opuse. Un jet este dirijat în interiorul piesei mobile de contact 1a, iar celălalt jet
este dirijat către piesa fixă de contact 1b. Camera de stingere prezintă trei zone
importante în ceea ce priveşte stingerea arcului electric.
Zona I corespunde bifurcaţiei jetului de gaz. În această zonă se poate admite că
există un echilibru între puterea dezvoltată de arcul electric şi puterea evacuată prin
convecţie.
Zona II corespunde celor două intrări în ajutaje, la stânga şi la dreapta faţă de zona
I. La această zonă, aria secţiunii transversale a arcului electric este mică, iar turbulenţa
foarte mare.
Zona III nu are influenţă determinată la stingerea arcului electric, dar contribuie la
formarea tensiunii de arc electric şi acţionează în ceea ce priveşte stabilitatea acestuia la
interacţiunea între arcul electric şi reţea.
 4.3.4 Principiul de stingere a arcului electric în vid

Ideea folosirii vidului pentru stingerea arcului electric s-a dezvoltat în urma
dezideratului de a înlătura suportul material al arcului electric dintre contacte. Din
nefericire însă, realizarea unui vid în jur de 10 –7 bar a constituit o perioadă destul de
îndelungată o problemă tehnică dificilă, deoarece presupunea nu numai evacuarea aerului
din spațiul propriu-zis al camerei de stingere, ci și degazarea materialelor pereților
camerei de stingere și a contactelor. Totodată, vidul trebuia menținut astfel încât să
asigure condițiile mobilității unuia dintre contacte, care realizează deplasarea în timpul
operațiilor de conectare.
Principiul vidului în camere de stingere presupune o rigiditate dielectrică sporită la
distanțe extrem de reduse între contacte și dezvoltarea arcului electric în vaporii metalici
care se degajă din materialul contactelor. Acești vapori condensează însă foarte repede pe
suprafețele reci ale camerei de stingere și vidul se reface. Totuși, pentru a evita
conturnarea acestor suprafețe, trebuie avute în vedere măsuri de ecranare ale acestora prin
utilizarea unor ecrane electroizolante înconjurătoare.
La aparatele de comutaţie în vid, piesele de contact se află într-o incintă vidată şi
etanşă faţă de mediul ambiant. Funcţionarea acestor aparate se bazează pe următoarele:
a) Presiunea în camera de stingere este de 10 -6…10-10 bar, iar distanţa între piesele
de contact în poziţia deschis a aparatului este de 2 mm la tensiunea nominală de 1000 V
şi de 22 mm la tensiunea nominală de 24 kV. Rigiditatea dielectrică a mediului este mult
superioară rigidităţii altor medii, ca aerul sau SF 6 la presiuni de 10-6…10-10 bar, parcursul
mediu liber al particulelor de gaz este sensibil mai mare decât distanţa între piesele de
contact şi ca urmare probabilitatea ionizării prin şoc scade considerabil, iar rigiditatea
dielectrică creşte sensibil.
b) Arcul electric se dezvoltă în vapori metalici. La întreruperea efectuată în vid,
arcul de scurtă durată poate exista numai în vaporii metalici proveniţi din contactele care
se separă. Deoarece vaporii metalici difuzează foarte repede în vid, rezultă că suportul
material al arcului electric dispare.
 În Fig. 4.3.7 este prezentată structura unei camere de stingere a arcului electric cu
vid.

Fig. 4.3.7 Structura unei camere de stingere a arcului electric cu vid