CONSERVATORISMUL

Este o doctrină politică apărută ca o reacţie la liberalism,

conservatorismul îşi areşi el rǎdǎcinile în revoluţia francezǎ si a fost
organizat ca doctrină politică de cătregânditorul Edmund Burke. În
concretizarea lui Edmund Burke, statul conservator trebuiesă instituie
următoarele principii:

Supremaţia legii. Independenţa justiţiei;

Sistem de guvernare reprezentativ;

Instituţia proprităţii private;

O politică externă menită să apere indepenţa politică. Echilibrul de

putereeste singurul principiu realist pentru păstrarea păcii
internaţionale.Principalele elemente ale gândirii conservatoare sunt:

1. Omul ca fiinţă eminamente religioasă, întruchipare a raţiunii, a

instinctului şi aemoţiei, iar religia element fundamental al
societăţii civile
2. Comunitatea ca element teleologic anterior individului.
3. Drepturile ca urmare firească a obligaţiilor individuale.
4. Răul considerat înrădăcinat în fiinţa umană şi nu în instituţiile
statale.
5. Inegalitatea umană (nu şi din punct de vedere moral, însă) ca
urmare a organizăriisociale complexe.
Democrația liberală reprezintă formula de democrație avansată
caracterizată prin echilibrul constituțional dintre valoarea
fundamentală a democrației (în speță, egalitatea) și cea a liberalismului
(libertatea).

Exagerarea ideii de egalitate conduce spre egalitarism, în defavoarea

drepturilor individuale, iar accentuarea libertăților poate determina
individualismul sau anarhia. Ideea de democrație liberală constă în
echilibrarea raportului dintre valorile colective (egalitatea) și cele
individuale (libertatea).

Liberalizarea economică și cea politică sunt fenomene de anvergură

globală ce depășesc influența partidelor politice liberale, dovadă și
faptul că democrația liberală este comună tărilor occidentale unde
partidele liberale fie nu există (Statele Unite ale Americii), fie au un
capital politic minor (Marea Britanie, Germania).
 Cauzele
Războiul de secesiune a fost un conflict politic și militar de patru ani
(1861–1865) dintre Uniunea sau Statele din Nord ale Statelor Unite ale
Americii și Statele din Sud ale acesteia, și anume șapte, mai apoi
unsprezece state, care au părăsit pe rând Uniunea în 1860–1861,
alcătuind entitatea statală federală denumită Statele Confederate ale
Americii

Coexistența unui Sud sclavagist cu un Nord din ce în ce mai puternic

aboliționist a mărit posibilitatea conflictului. Lincoln nu a propus legi
federale împotriva sclaviei acolo unde ea exista deja, dar, în 1858, prin
discursul „Casa dezbinată”, și-a exprimat dorința de a „limita
răspândirea sa, și a o pune acolo unde conștiința publică va putea
păstra credința că este pe calea spre dispariția totală”.[1] Mare parte
din lupta politică a anilor 1850 s-a concentrat pe extinderea sclaviei în
teritoriile nou create.

Temerile Sudului de a pierde controlul guvernului federal în fața

forțelor antisclavie, și temerile Nordului că forțele sclavagiste controlau
guvernul, a adus criza la culme spre sfârșitul anilor 1850.

Atât Nordul, cât și Sudul erau influențate de ideile politice ale lui
Thomas Jefferson. Sudiștii puneau accent, în ce privește cu sclavia, pe
drepturile statelor în raport cu guvernul federal. Nordiștii, puneau
accent pe declarația lui Jefferson că toți oamenii sunt creați egali.

În vreme ce sudiștii foloseau adesea argumentele bazate pe drepturile

statelor în apărarea sclaviei, uneori rolurile erau inverse, atunci când
sudiști cereau legi naționale de apărare a intereselor lor în raport cu
Interdicția Discuției și cu Legea Sclavilor Fugari din 1850. În aceste
chestiuni, nordiștii erau cei care voiau să apere drepturile statelor lor.

Coperta romanului aboliţionist Coliba unchiului Tom, de Harriet

Beecher Stowe, carte care a influenţat puternic curentul aboliţionist din
Nord.

Printre alte cauze ale războiului se numără secționalismul (cauzat de

creșterea sclaviei în Sud, în timp ce ea a dispărut încet în Nord) și
diferențele economice între Nord și Sud, deși majoritatea istoricilor
moderni sunt în dezacord cu determinismul economic extrem al
istoricului Charles Beard și afirmă că economiile Nordului și Sudului
erau în mare parte complementare. Efectul polarizant al sclaviei și
controversele cauzate de cruzimile sclaviei au împărțit și marile culte
religioase. Faptul că șapte din opt imigranți se stabileau în Nord, plus
faptul că de două ori mai mulți albi plecau din Sud în Nord decât invers,
au contribuit la comportamentul politic defensiv-agresiv al Sudului.

Alegerea lui Lincoln în 1860 a fost declanșatorul final al secesiunii.

Liderii din Sud se temeau că Lincoln va opri expansiunea sclaviei și că o
va duce la dispariție.
Consecinte
Sclavia a luat sfârșit în SUA în primăvara lui 1865 când armatele
confederate au capitulat. Toți sclavii din Confederație au fost eliberați
prin Proclamația de emancipare, care stipula că toți sclavii din zonele
confederate erau declarați liberi. Sclavii din statele de graniță și din
regiunile Sudului controlate de Uniune au fost eliberați prin acțiunea
statelor sau prin Amendamentul al 13-lea la Constituția SUA (la 6
decembrie 1865). Restaurarea totală a Uniunii a fost urmarea
eforturilor unei perioade controversate, denumită Reconstrucția.
Războiul s-a soldat cu aproximativ 1.030.000 de morți (3% din
populație), inclusiv 620.000 de soldați omorâți de boli. Războiul civil a
produs mai mulți morți decât toate celelalte războaie ale Statelor Unite
la un loc. Cauzele războiului, motivele rezultatului său, și chiar numele
conflictului sunt încă subiect de controversă între istorici. Aproximativ 4
milioane de sclavi negri au fost eliberați în perioada 1861-1865. Pe baza
rezultatelor recensământului din 1860, 8% din toți bărbații albi între 13
și 43 de ani au murit în război, cifra defalcată pe cele două tabere fiind
de 6% din cei din Nord și 18% din cei din Sud.

O cauză pentru numărul uriaș de morți din timpul războiului a fost

utilizarea tacticilor napoleoniene, cum ar fi șarjele. Cu adaosul puștilor
mai precise și (spre sfârșitul războiului, în armata unionistă) armelor de
foc cu repetiție, cum ar fi carabina cu repetiție Spencer și câteva arme
Gatling (predecesoare ale mitralierelor), soldații erau decimați în câmp
deschis. Astfel s-a recurs la tranșee, tactică ce avea să fie folosită
intensiv în primul război mondial.