Rolurile muzicii in “Concert baroc” de Alejo Carpentier

“Concert baroc’’ este o operă în care Alejo Carpentier adună mari muzicieni ai diferitelor
epoci şi spaţii culturale în scopul grăirii adevărului despre individualitatea unui continent
necunoscut Europei. Însă, este vorba despre un ţinut care se remarcă prin succese artistice şi
iubire faţă de înaltele valori ale spiritului. Este reliefat conflictul de natură culturală dintre
Europa şi America, aspect datorat decalajelor nivelului de dezvoltare, dar şi distanţei sociale.

Textul redă imaginea unui om iubitor de cultură, de artă, a cărui existenţă este marcată de
opulenţă, de grandoare. Acesta apare având diverse denumiri de-a lungul operei, iniţial este
numit “Stăpânul”, ca un efect al faptului că era un om destul de bogat care îşi permitea costul
unui servitor, apoi “Mexicanul” şi “ Indianul”, acestea referindu-se la originea sa. Nu îi este
înfăţişat adevăratul nume ,deoarece acesta nu ar fi fost relevant pentru mesajul pe care scriitorul
doreşte să îl transmită, Alejo Carpentier fiind interesat, mai degrabă, de reliefarea constrastelor
dintre lumi, cu mentalităţi şi culturi diferite.

Stăpânul alături de servitorul său, Francisquillo, pleacă din Coyoacan într-o călătorie în
Europa din dorinţa de a-şi cunoaşte rădăcinile, de a-şi descoperi identitatea, putându-şi astfel
explica lumea în care trăieşte. Aceştia călătoresc cu corabia, iar aceasta, din cauza unor vânturi
neprielnice, este distrusă. Sunt nevoiţi să oprească într-un port, unde însă sunt întâmpinaţi de o
epidemie de febra galbenă, circumstanţă care îi alungă din nou. Aceştia ajung în Villa de Regla,
o zona sărăcăcioasă, ale cărei locuinţe “de-abia de-ar fi slujit la coteţe de păsări sau cocine de
porci” în Coyoacan. Servitorul său moare din cauza infectării cu febră galbenă. Ulterior însă,
stăpânului îi este atrasă atenţia de către un negru liber ce obişnuia să “ciupească corzile unei
chitare…acompaniindu-se de o tobă”. Numele acestuia era Filomeno şi era strănepotul eroului pe
nume Salvador, a cărui faptă de vitejie i-a oferit libertatea. Acesta acceptă să intre în slujba
Stăpânului.

Aceştia călătoresc la Madrid, care i se pare trist, şters şi sărac Stăpânului, spre deosebire de
locurile în care acesta a crescut, înconjurat de argintul şi piatra vulcanică din Mexic. Deoarece
totul se află într-o stare precară aici, Stăpânul ia hotărârea să meargă în Italia. Aici îi încântă
Valencia, prin ritmul de viaţă al oamenilor, unul lipsit de grija ceasurilor. Aceştia ajung în Italia
tocmai când carnavalul Bobotezei izbucnise, totul era o explozie de viaţă şi de culoare. Pentru a
se încadra în peisajul carnavalesc, Stăpânul se costumează în Montezuma, în timp ce negrul
alege să nu se costumeze.

Aceştia îi întâlnesc într-o cafenea pe iluştrii compozitori, Antonio Vivaldi, Georg Friedrich
Handel şi Domenico Scarlatti. Stăpânul îi povesteşte lui Antonio Vivaldi istoria personajului în
care este costumat, pe care compozitorul o consideră un subiect interesant pentru o operă.

Cei cinci merg în Ospedale della Pieta, unde compozitorii alături de cele şaptezeci de femei
cunoscătoare ale muzicii şi Filomeno dezlănţuie “cel mai cumplit concerto grosso ce-ar fi putut fi
ascultat vreodată”. Maestrul Vivaldi “se năpusti asupra simfoniei cu un avânt fabulos, într-un joc
de armonii”. Domenico Scarlatti se porni în vertigijoase game de clavicembal, iar Georg
Friedrich Handel se lasă furat de fantastice variaţiuni ce călcau în picioare normele basului
continuu.” Fetele se identifică pe deplin cu instrumentele, iar Filomeno reuşeşte să creeze ritm şi
armonie în cele mai neobişnuite moduri “..lângă clavicembal, cu o cupă pusă pe cutia de
rezonanţă… ritma dansul, râcâind o răzătoare cu o cheie”. În cele din muzica le oferă tuturor
celor prezenţi la Ospedale o stare de extaz, o eliberare spirituală. Cu toţii intră într-un şir
dănţuitor şi şerpuitor “în casa aceea consacrată muzicii şi artei de a cânta, unde cu două zile
înainte se dăduse un mare concert de muzică religioasă în onoarea regelui Danemarcei.”
Momentul cheie al operei este simfonia realizată de Antonio Vivaldi, numită “Montezuma” la
care Stăpânul şi Filomeno asistă. Era o simfonie mai agitată şi mai ritmată decât celelalte
simfonii ale sale. Se remarcă printr-o explozie de culoare. Stăpânul constată cu indignare faptul
că Vivaldi schimbă aspectele istorice, oferindu-le o interpretare barocă, realizând o “răsturnare a
aparenţelor”. Indianul se rătăceşte în labirintul acţiunii încâlcite care se desfăşoară pe scenă,
urmând că acesta să exclame lispa de veridicitate a finalului. Însă acum, în mintea Stăpânului, se
produce schimbarea perspectivei asupra lumii. Acesta afirmă “Părintele Antonio m-a pus serios
pe gânduri cu extravaganta lui operă mexicană.” Deşi acesta are aceeaşi origine ca Hernan
Cortes, mărturiseşte că pe măsură ce muzica lui Vivaldi curgea, el fiind captivat de lupta dintre
spanioli şi mexicani ilustrată, dorea arzător să câştige mexicanii, sperând la un deznodământ
imposibil. Îşi dă seama că se află de partea americanilor, dorind distrugerea celor care i-au oferit
sângele şi numele lor. După câteva momente, mărturiseşte: “Dintr-o dată, m-am simtit, parcă, în
afara întâmplărilor, exotic în acest loc, nepotrivit cu ambianţa, departe de mine însumi şi de tot
ceea ce este cu adevărat al meu […] Mă întorc la mine chiar în noaptea asta. Eu am nevoie de alt
aer care învăluindu-mă, să mă dăltuiască şi să-mi dea formă.”Muzică este cea prin intermediul
căreia se produce o iluminare în interiorul său.

Pentru Filomeno, muzica este libertate, este salvarea pe care o aştepta. Acesta hotărăşte să mai
rămână aici pentru aasculta concertul lui Louis Armstrong, ca după aceea să plece la Paris,
această călătorie fiind şansa lui de a se salva. Filomeno afirmă: “La Paris o să mi se spună
Monsieur Philomene, cu PH şi un frumos accent grav pe E. La Havana n-aş fi decât <<negrul
Filomeno>>.” Muzica este oportunitatea pe care Filomeno nu doreşte să o piardă, ci să o
folosească în scopul conturării existenţei sale. Muzica îl va salva, îl va elibera de pecetea sclaviei
întipărită în culoarea pielii sale.

Aşadar, în “Concert baroc”, muzica ocupă rolul principal, după cum şi titlul o sugerează. Aici
muzica, pe lângă menirea de a bucura, de a induce stări de fericire sau extaz, are puterea de a
conduce omul către descoperirea identităţii sale, cum se remarcă în cazul Stăpânului, şi de a-l
salva, de a-i oferi libertate, cum aceasta o face cu Filomeno.Muzica este cea care, prin deosebitul
său impact, îi readuce la viaţă pe cei doi. Stăpânului îi deschide ochii sufletului spre a-şi înţelege
originile, spre a-şi cunoaşte pe deplin propria-i existenţă, iar lui Filomeno îi dă posibilitatea de a
se exprima, de a-şi scoate la lumina talentul, de a salva artistul ce sălăşluieşte înlăuntrul său.