EXPLORAREA FUNCTIEI RENALE

Explorarea functiei renale se poate face prin mai multe categorii de teste:
1.Teste glomerulare, in care filtrarea glomerulara este investigata prin:
a.probe de clearance
b.modificari urinare(ex. Proteinuria,hematuria,cilindruria-cilindri hialini,granulari)
c.modificari sangvine(retentia de catabolite proteici de tip-uree,creatinine,acid uric)
2.Teste care investigheaza functia tubulara=reabsorbtia si secretia
a.teste care investigheaza procesele in functie de localizare
-la nivel proximal(transportul maxim al acidului para amino hippuric-PAH,transportul
maxim al glucozei sau al unor aminoacizi)
-la nivel distal pot fi: I.proba de concentrare si dilutie a urinii
II.testul de acidifiere al urinii
III.testul de concentrare a Na
b.dupa modificari urinare
-aminoaciduria
-pierderea urinara de electroliti
-cilindruria
Modificari sanguine
-acidoza metabolica
-diselectrolitemia de origine renala
3.Teste pt dozarea diferitilor hormoni
4.Teste care exploreaza CIRCULATIA renala
-clearance-ul acidului p.amino hippuric
-explorari radiologice-arteriografie
5.Teste care exploreaza caile urinare
-endoscopia
 -pielografia

EXAMENUL SUMAR DE URINA

Recoltarea se face din prima urina de dimineata, intr-un vas steril. Daca recoltarea nu
poate fi facuta prin emisie spontana se recurge la punctie percutana a vezicii urinare sau
cateterism uretral. Tot pentru recoltare, proba se recolteaza din jetul mijlociu pt a se evita
contaminarea cu celule epiteliale dermice, celule vaginale, bacterii si secretii.
Se pot efectua 3 categorii de examene: examen macroscopic, fizico-chimic si
microscopic.
Examenul MACROSCOPIC al urinii presupune investigarea a 3 categorii de parametri.
Prima categorie cuprinde VOLUMUL. A doua categorie cuprinde ASPECTUL SI
CULOAREA. A 3a categorie cuprinde MIROSUL.
In mod normal, volumul pe 24h denumit si DIUREZA este cuprins intre 1200 si
1800mL. Raportul intre volumul urinar diurn si volumul urinar nocturn este cuprins intre
2:1 si 4:1.
Raportul devine 1:1 in insuficienta renala cronica si se inverseaza in insuficienta
cardiaca sau ciroza hepatica!

ASPECTUL se refera la gradul de transparenta al urinii. In mod normal, urina este un

lichid transparent. Modificarile presupun scaderea transparentei
Excesul de celule descuamate care dau aspectul de suspensie fina ce sedimenteaza si in
mare parte din cazuri NU are semnificatie patologica.
Excesul de leucocite sau hematii.
Excesul de saruri, uneori cu prezenta cristalelor sarurilor respective. Daca este vorba de
un exces de fosfati, urina se clarifica dupa adaugarea de CH3COOH 10%, daca e vorba
de un exces de oxalati, urina se clarifica dupa adaugarea de HCl, iar daca este vorba de
un exces de urati, urina se clarifica la incalzire!
Tot scaderea transparentei se poate observa si in conditiile unui exces de lichide.
CULOAREA, in mod normal variaza de la galben pal pana la galben rosiatic.
Urina ROSIE-poate fi tulbure, hematuria, care poate fi intalnita in infectii ale cailor
urinare, sau in cazul prezentei unor calculi. Urina rosie poate fi si limpede,
hemoglobinuria, asa cum se poate observa in hemoliza intravasculara. Un alt exemplu
este ingestia de alimente cu pigment specific, ex sfecla rosie.
Urina BRUNA sau MARONIE-intalnita in ictere, cand apare o eliminare crescuta de
pigment biliar, bilirubina directa. In icterele mecanice severe apare aspectul de bere
neagra printr-o concentrare ridicata a pigmentilor biliari dar si a sarurilor biliare care au
rol tensioactiv. Alt exemplu este consumul de alimente- affine.
Urina ALBASTRA sau VERDE- foarte des se intalneste in urma ingestiei unor
dezinfectante orale pe baza de albastru de metil.
Urina PORTOCALIE- in cazul consummului unei cantitati ridicate de morcovi.

In mod normal, MIROSUL urinei e descris ca fiind aromatic sau fad, de migdale amare.
Miros de MERE ACRE-in cetoacidoza
Miros AMONIACAL- in infectiile bacteriene in care ureea este hidrolizata
Miros PUTRID- infectii cu flora anaeroba
Miros NEPLACUT- datorat ingestiei unor alimente ca usturoi, hrean, sparanghel

EXAMENUL FIZICO-CHIMIC.
Primul parametru este pH-ul. In mod normal, pH-ul urinar variaza intre 4 si 8. Un pH
sub 4 se poate observa in cazul unei diete predominant proteice, in cazul
hiperaldosteronismului, dar si in cazul acidozelor metabolice. Un pH peste 8 poate fi
observant in cazul alcalozelor metabolice, in cazul unor diete predominant vegetariene,
dar si in infectii urinare, cum ar fi infectia cu Proteus.
DENSITATEA urinara se poate determina prin mai multe metode, una din ele utilizand
urodensimetrul. Se introduce urina intr-un cilindru inalt, iar apoi se introduce
urodensimetrul care pluteste. Citirea se face direct pe aparat, la nivelul meniscului
inferior. Urodensimetrele sunt calibrate pentru anumite temperaturi, motiv pt care
modificarea temperaturii mediului conducator cu 3*C, determina modificarea densitatii
urinare cu o unitate.
In mod normal, densitatea urinara este cuprinsa intre 1011 si 1035. Daca densitatea se
afla in acest interval, starea se numeste NORMOSTENURIE. In cadrul intervalului
normal se deosebeste un subinterval cu valori optime, anume intre 1015 si 1025. Daca
densitatea este sub 1011 se numeste HIPOSTENURIE si se poate observa in aportul
lichidian exagerat, in urma administrarii de diuretice sau in insuficienta renala, in faza
compensata. Daca densitatea depaseste 1035, starea se numeste HIPERSTENURIE si se
poate observa in deshidratare sau in glomerulonefrita acuta difuza.
Valoare densitatii permite calculul cantitatii de substante care sunt dizolvate intr-un litru
de urina. Pentru acest lucru se utilizeaza coeficientul HAUSSER care are valoarea de 2,3.
Un exemplu usor, pentru o densitate urinara de 1010 se inmulteste 10 cu 2,3 iar rezultatul
e de 23 grame de substanta dizolvata intr-un litru de urina.
PROTEINELE. In mod normal, in urina sunt prezente proteine in cantitati mici ce pot
sau nu sa fie determinate in functie de sensibilitatea metodei applicate. Daca modalitatea
de determinare este mai putin sensibila, atunci se considera rezultat normal absenta
proteinelor in urina.
Modificari:- cresterea cantitatii de proteine poate fi evidentiata prin diferite metode cum
ar fi: 1.metoda cu acid tricloracetic
2.metoda cu acid sulfosalicylic
3.metoda cu reactive nitro-nitros
Prima determinare, cea cu acid sulfosalicylic 20%, este mai sensibila pentru albumine,
fiind considerate primele proteine care apar in cantitati ridicate la nivel urinar chiar si in
conditiile afectarii electronegativitatii membrane filtrante glomerulare, asa cum se
intampla in inflamatie. In general, este metoda cea mai utilizata. Aceasta metoda interfera
sau poate prezenta rezultate fals pozitive daca in urina sunt prezente substante de contrast
sau cantitati mari de antibiotic de tip cefalosporine. Se iau intr-o eprubeta 5mL de urina
peste care se adauga 10-15 picaturi de reactiv. Se urmareste transparenta probei pe un
fond intunecat.
Rezultatele: daca proba ramane limpede, se considera proteine absente sau in cantitati
normale
Daca proba devine usor opalescenta, se considera o crestere usoara.
Daca proba devine tulbure, se considera o crestere moderata.
Daca proba devine tulbure si prezinta aggregate-crestere mare.

Metoda acidului tricloracetic este mai sensibila pt determinarea globulinelor.

Reactivul nitronitros-proba HELLER. Daca intr-o eprubeta se iau 5mL de urina si se
introduce reactive pe fundul eprubetei cu o pipeta efilata, rezultatele se citesc la 5 min iar
rezultatul consta in formarea unui inel opalescent la limita dintre lichide.