You are on page 1of 8

Recrutare permanenta consilieri probatiune

Pentru licenţiații în asistenţă socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau


drept: recrutare permanenta in serviciile de probațiune.

www.just.ro/Sections/DirecţiaProbaţiune/tabid/1194/Default.aspx

Probaţiunea promovează şi execută măsurile şi sancţiunile noncustodiale


prin sprijinirea persoanelor care au comis infracţiuni să respecte legea,
contribuind astfel la creşterea gradului de siguranţă socială.

Ca activităţi principale, consilierul de probaţiune:

– întocmeşte referate de evaluare;

– supraveghează modul în care minorii, respectiv persoanele condamnate


respectă şi execută măsurile şi obligaţiile impuse de către instanţă în sarcina
acestora;

– oferă asistenţă individuală şi de grup persoanelor aflate în supravegherea


serviciilor de probaţiune şi celor aflate în penitenciar / centru de reeducare
minori;

– participă la lucrările Comisiei pentru individualizarea regimului de


executare a pedepselor privative de libertate din penitenciare;

– oferă asistenţă victimelor unor infracţiuni.

Dacă vrei să devii consilier de probaţiune şi să urmezi o carieră în acest


domeniu, acum ai posibilitatea de a intra în baza noastră de date.

E simplu. Trebuie să urmezi doar 3 paşi:

1. Verifică dacă îndeplineşti condiţiile prevăzute de art. 20 din Legea


123/2006 privind statutul personalului de probaţiune:
ART. 20

(1) Pentru a fi numită în funcţia de consilier de probaţiune persoana trebuie să


îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

a) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

b) să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal;

c) să cunoască limba română, scris şi vorbit;

d) să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea


funcţiei, fapt dovedit pe baza testării medicale şi psihologice de specialitate
organizate în acest scop;

e) să se bucure de o bună reputaţie;

f) să fie licenţiată în asistenţă socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau


drept;

g) să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcţiei pentru care


candidează.

(2) În termen de 60 de zile de la angajare, persoana trebuie să prezinte


direcţiei de specialitate dovada stabilirii reşedinţei în România.

2. Completează CV-ul în format european (vezi modelul anexat şi


instrucţiunile de completare).

CV în format european

Instrucţiuni de completare a CV-ului

Exemplu de CV

3. Trimite CV-ul completat la adresa de email


recrutare.probatiune@just.ro

După trimiterea CV-ului către Direcţia de probaţiune vei primi un mesaj de


confirmare a primirii.
Atunci când se va organiza un concurs de ocupare a posturilor vacante din
sistemul de probaţiune vei fi înştiinţat prin email.

Care sunt avantajele acestui sistem de recrutare?

– Eşti în baza de date a Direcţiei de Probaţiune. Poţi fi înştiinţat nu numai


cu privire la posturile scoase la concurs, ci şi cu privire la activităţile de
voluntariat, evenimente, cursuri organizate de către Direcţia de Probaţiune,
programe de master în probaţiune etc.

– Vei fi anunţat imediat ce se vor scoate posturi la concurs. Nu trebuie să


verifici în fiecare zi site-ul Ministerului Justiţiei, ci doar contul tău de email.

Informaţii privind concursul şi etapele de desfăşurare ale acestuia pot fi găsite


aici:

Regulament privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea


posturilor şi funcţiilor vacante din sistemul de probaţiune

Atenţie! Aceste informaţii sunt orientative. Regulamentul de concurs se poate


modifica de la un concurs la altul.

Poţi să începi studiul din timp. Ai la dispoziţie:

Informaţii generale

Manual de probaţiune

Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea


serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării
sancţiunilor neprivative de libertate

Legea nr. 129/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000


privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a
infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate

Hotărârea nr. 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a


dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.92/2000 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere
a executării sancţiunilor neprivative de libertate

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de


organele judiciare în cursul procesului penal
Hotărârea nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii
nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal

Legea nr. 211/ 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor
infracţiunilor

Ordinul nr. 2355/C din 11 septembrie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind
supravegherea executării obligaţiei persoanei condamnate sau minorului de a
presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public impusă de
către instanţa de judecată

Informaţii privind statutul, salarizarea şi alte drepturi pentru personalul de


probaţiune pot fi găsite aici:

Legea 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune

Legea nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din
serviciile de probaţiune

Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri


publice

https://cristidanilet.wordpress.com/2014/05/13/recrutare-permanenta-consilieri-
probatiune/
Pentru licenţiații în asistenţă socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept: recrutare
permanenta in serviciile de probațiune.

www.just.ro/Sections/DirecţiaProbaţiune/tabid/1194/Default.aspx

Probaţiunea promovează şi execută măsurile şi sancţiunile noncustodiale prin sprijinirea


persoanelor care au comis infracţiuni să respecte legea, contribuind astfel la creşterea
gradului de siguranţă socială.

Ca activităţi principale, consilierul de probaţiune:

– întocmeşte referate de evaluare;

– supraveghează modul în care minorii, respectiv persoanele condamnate respectă şi


execută măsurile şi obligaţiile impuse de către instanţă în sarcina acestora;

– oferă asistenţă individuală şi de grup persoanelor aflate în supravegherea serviciilor


de probaţiune şi celor aflate în penitenciar / centru de reeducare minori;

– participă la lucrările Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a


pedepselor privative de libertate din penitenciare;

– oferă asistenţă victimelor unor infracţiuni.

Dacă vrei să devii consilier de probaţiune şi să urmezi o carieră în acest domeniu, acum ai
posibilitatea de a intra în baza noastră de date.

E simplu. Trebuie să urmezi doar 3 paşi:

1. Verifică dacă îndeplineşti condiţiile prevăzute de art. 20 din Legea 123/2006

privind statutul personalului de probaţiune:

ART. 20
(1) Pentru a fi numită în funcţia de consilier de probaţiune persoana trebuie să
îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:

a) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

b) să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal;

c) să cunoască limba română, scris şi vorbit;

d) să fie aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei, fapt
dovedit pe baza testării medicale şi psihologice de specialitate organizate în acest scop;

e) să se bucure de o bună reputaţie;


f) să fie licenţiată în asistenţă socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept;

g) să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcţiei pentru care candidează.

(2) În termen de 60 de zile de la angajare, persoana trebuie să prezinte direcţiei de


specialitate dovada stabilirii reşedinţei în România.

2. Completează CV-ul în format european (vezi modelul anexat şi instrucţiunile

de completare).

CV în format european
Instrucţiuni de completare a CV-ului

Exemplu de CV

3. Trimite CV-ul completat la adresa de email recrutare.probatiune@just.ro

După trimiterea CV-ului către Direcţia de probaţiune vei primi un mesaj de confirmare a
primirii.
Atunci când se va organiza un concurs de ocupare a posturilor vacante din sistemul de
probaţiune vei fi înştiinţat prin email.

Care sunt avantajele acestui sistem de recrutare?

– Eşti în baza de date a Direcţiei de Probaţiune. Poţi fi înştiinţat nu numai cu privire la


posturile scoase la concurs, ci şi cu privire la activităţile de voluntariat, evenimente, cursuri
organizate de către Direcţia de Probaţiune, programe de master în probaţiune etc.

– Vei fi anunţat imediat ce se vor scoate posturi la concurs. Nu trebuie să verifici în


fiecare zi site-ul Ministerului Justiţiei, ci doar contul tău de email.

Informaţii privind concursul şi etapele de desfăşurare ale acestuia pot fi găsite aici:

Regulament privind organizarea şi desfăşurarea concursului


pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante din sistemul de
probaţiune
Atenţie! Aceste informaţii sunt orientative. Regulamentul de concurs se poate modifica de la
un concurs la altul.

Poţi să începi studiul din timp. Ai la dispoziţie:

Informaţii generale

Manual de probaţiune
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de
reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de
libertate

Legea nr. 129/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea
şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării
sancţiunilor neprivative de libertate

Hotărârea nr. 1239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a


dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor
de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative
de libertate

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele


judiciare în cursul procesului penal

Hotărârea nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006
privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal

Legea nr. 211/ 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor

Ordinul nr. 2355/C din 11 septembrie 2008 pentru aprobarea Procedurii privind
supravegherea executării obligaţiei persoanei condamnate sau minorului de a presta o
activitate neremunerată într-o instituţie de interes public impusă de către instanţa de
judecată

Informaţii privind statutul, salarizarea şi alte drepturi pentru personalul de


probaţiune pot fi găsite aici:

Legea 123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune

Legea nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de
probaţiune

Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
http://caplimpede.ro/cura-cu-cea-mai-utilizata-planta-medicinala-de-pe-glob-
este-cea-mai-indicata-in-acest-sezon/

You might also like