Arhitectura, fenomen emotional

I. Explicatia titlului

Arhitectura este mai mult decat o simpla arta, mai mult decat un obiect static, este cea care da
nastere senzatiilor, emotiilor prin spatiul pe care il creeaza.

II.

Le Corbusier spune ca “arhitectura este o arta, un fenomen emotional, in afara problemelor

de constructie si dincolo de ele.” Intradevar, arhitectura este cea care da nastere unui spatiu
care primeste indivizii in interiorul sau si potenteaza exprimarea si trairea de emotii.

Henri Gaudin considera ca “Ceea ce dincolo de distrugerea spatiului noi banuim, este ca
obiectivitatea exteriorului, socializarea spatiului comun da forma arhitecturii. Este aici
(atunci) inconstientul, invizibilul care face sa sclipeasca naiva liniste (seninatate) a
construitului. Noi invatam din dualism ca separarea urii si a iubirii, a raului si a binelui, a
vizibilului si a invizibilului, a materiei si a spiritului, este cel mai radical obstacol pentru
nasterea formelor.” in lucrarea sa, Consideration sur l’espace.

Observam in citatul de mai sus mai multe cuvinte cheie, printre acestea numarandu-se:
distrugerea spatiului, obiectivitatea exteriorului si socialitatea spatiului, inconstientul,
dualismul considerat ca fiind un obstacol radical pentru nasterea formelor.

In dictionarul explicativ al limbii romane gasim dualismul ca fiind un curent filosofic ce

considera folosirea a doua principia ireductibile, eterogene (fie in conflict, fie
complementare) in analiza procesului cunoasterii sau in explicarea realitatii.

Arhitectura este intradevar potentata de individul care o utilizeaza, o observa si o percepe.

Asa cum spuneam mai sus obiectivitatea exteriorului si socialitatea spatiului sunt doua
elemente extrem de importante in spatiul arhitectural. Pe de alta parte, distrugerea despre
care ne aminteste Henri Gaudin, apare in momentul in care separam elementele vizibile de
cele invizibile. Acestea din urma sunt dependente una de cealalta si se potenteaza reciproc.

Din punct de vedere al dualismului, putem considera ca un spatiu arhitectural poate trai si
straluci in momentul in care luam arhitectura ca pe un intreg format din partea perceputa de
privire, fizica si partea invizibila, a spiritului.