UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

PRACTICA ŞI METODICA ACTIVITĂŢILOR

MOTRICE PE GRUPE DE VÂRSTĂ
- CURS -

Lect. LILIANA RADU

 Cuprins

Pagina

1. Sportul pentru toţi în lume..................................................……………………………..……… 3

2. Sportul pentru toţi şi Mişcarea olimpică................................................................................. 7
2.1. Comisia Sportul pentru toţi a Comitetului Internaţional Olimpic
2.2. Principalele activităţi ale comisiei
2.3. Sportul pentru toţi şi federaţiile internaţionale
3. Sportul pentru toţi în România............................................................................................... 16
3.1. Până în 1990
3.2. După 1990
3.3. Sportul pentru toţi – obiective şi programe
4. Federaţia Română Sportul pentru toţi şi programele sale...................................................... 34
4.1. Valorile fundamentale ale sportului pentru toţi
4.2. Animatorul pentru activităţi sportul pentru toţi
4.3. Voluntariatul în sportul pentru toţi
4.4. Programe sportul pentru toţi. Mersul în forţă
4.5. Programe sportul pentru toţi. Jogging
5. Realizarea de proiecte în vederea finanţării............................................................................ 49
 Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:
Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului:
Abilitatea de a recunoaşte şi folosi în mod adecavat terminologia sportul pentru toţi.
Abilitatea de a recunoaşte şi folosi în mod adecavat terminologia sportul pentru toţi.
O imagine clară a evoluţiei sportului pentru toţi în lume şi în România.
O imagine clară a evoluţiei sportului pentru toţi în lume şi în România.
Capacitatea de a proiecta activităţi şi evenimente destinate sportului pentru toţi pe programe:
Capacitatea de a proiecta activităţi şi evenimente destinate sportului pentru toţi pe programe:
Baby sport, Femi sport, Fun sport, Old sport.
Baby sport, Femi sport, Fun sport, Old sport.
Dreptul de a organiza şi desfăşura evenimente cu caracter sportul pentru toţi (cultural-artistice
Dreptul de a organiza şi desfăşura evenimente cu caracter sportul pentru toţi (cultural-artistice
şi sportive) în comunitatea locală.
şi sportive) în comunitatea locală.
 1. Sportul pentru toţi în lume

Încă din antichitate au fost recunoscute efectele sanogenetice ale exerciţiului

fizic. Grecii îl considerau ca un element principal, indispensabil pentru realizarea
armoniei fiinţei umane, ideal spre care tindea educaţia elenă a păturilor privilegiate.
Egiptul, India, China, Japonia foloseau exerciţiile fizice atât în scop igienic cât şi în
scop medical. Efectele favorabile ale exerciţiilor fizice asupra sănătăţii individului şi
colectivităţii au fost reliefate de numeroase personalităţi, în fiecare epocă istorică,
pentru că numai evoluţia naturală a omului nu poate asigura întreaga şi complexa
gamă de deprinderi, priceperi şi calităţi motrice, necesare adaptării şi evoluţiei
acesteia.
În 1890, baronul Pierre de Coubertin s-a arătat interesat de atragerea spre
practicarea sportului a unui număr cât mai mare de tineri. Este semnificativă
declaraţia lui conform căreia: „oricine, muncitor sau student, care militează pentru
integritatea sportului poate servi, cu drepturi egale, ideea olimpică. Sportul nu este
timp liber luxos şi o activitate destinată câtorva; pentru orice bărbat, femeie sau
copil, sportul oferă oportunitatea auto-dezvoltării.”
Sportul pentru toţi, ca formă a activităţilor motrice, s-a dezvoltat tocmai din
nevoia de a-l proteja pe omul modern de anumite boli, mai ales cele legate de
sistemul cardio-vascular, dar şi de bolile endocrine şi mentale datorate
sedentarismului vieţii moderne şi stresului cotidian.
Sportul pentru toţi pare a fi modul ideal pentru om pentru a-şi recuceri corpul,
pentru a elimina plictiseala şi a se elibera de stresul fizic şi psihic. Prin acest gen de
activitate, datorită elementelor sale opţionale privind competiţia, intensitatea şi
durata efortului, se poate satisface orice preferinţă, fără a impune rigori de tehnică
sau calitate. Trebuie să fie însă suficient de ambiţios şi de convingător pentru ca el
să poată umple timpul liber al atâtor categorii de oameni.
Pe plan mondial, dezvoltarea Sportului pentru Toţi este susţinută de:

 Consiliul Europei – Comisia de dezvoltare a sportului

 UNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
 CIO – Comitetul Internaţional Olimpic, Comisia Sportul pentru Toţi
 CIEPSS – Consiliul Internaţional pentru Educaţie Fizică şi Ştiinţa Sportului
 CSIT – Comitetul Sportiv Internaţional al Muncii
 FIEP – Federaţia Internaţională de Educaţie Fizică
 IANOS – Asociaţia Internaţională pentru Organizaţii Naţionale pentru Sport
 FISPT – Federaţia Internaţională Sportul pentru Toţi
 TAFISA – Asociaţia Internaţională Sportul pentru Toţi
 ICSSPE – Comitetul Internaţional pentru Educaţie Fizică, Recreere şi Sport
 BSSA – Asociaţia Balcanică Sportul pentru Toţi

Aceste organizaţii care susţin activitatea sportul pentru toţi organizează la

nivel mondial, european sau local diferite activităţi precum:
 adunări, conferinţe, simpozioane, congrese;
 cursuri de formare specialişti;
 activităţi sportive, cultural-artistice gen: Challenge Day, Ziua Mondială a
mersului, Festivalul Mondial al Jocurilor şi Sporturilor Tradiţionale, Ziua Olimpică,
Jocurile Mondiale ale Sportului pentru Toţi Europene, Sport şi Sănătate;
 cercetare ştiinţifică: testul EUROFIT pentru copii, tineri şi adulţi
 programul SPRINT, proiect de sprijinire a ţărilor din Europa de Est susţinut de
Consiliu Europei, Comisia de Dezvoltare a Sportului

Timp de lucru (recomandat) 18 ore

Rezumat Sportul pentru toţi este susţinut de importante organizaţii internaţionale

care pe lângă activitatea de performanţă îşi îndreaptă atenţia şi spre
sportul destinat altor categorii de persoane: copii, tineri, persoane cu
disabilităţi, femei, persoane în vârstă.
Paticipanţii la sportul pentru toti au la îndemână bateria de teste Eurofit
pentru a-şi putea evalua condiţia fizică.

Concluzii Cele mai cunoscute evenimente sportive destinate tuturor sunt: Crosul
Ziua olimpică, Ziua modială a mersului şi Challange day.
Exemple ilustrative:

Challenge Day, Iaşi, 2011 Certificat TAFISA, 2011

Ziua mondială a mersului, Iaşi, 2010

Ziua mondială a mersului, 2010

Crosul olimpic, Iaşi, 2009. Cei mai vârstnici participanţi Crosul olimpic, Iaşi, 2009. Cei mai tineri participanţi

Teste de a. Ce fel de activităţi se pot desfăşura cu ocazia: Zilei Mondiale a mersului şi

autocontrol Challange Day?
Challange Day, broşura de prezentare la
http://www.tafisa.net/index.php?option=com_content&view=article&id=48&Itemid=55
Ziua mondială a mersului, prezentare la:
http://www.tafisa.net/index.php?option=com_content&view=article&id=71&Itemid=56

b. Organizaţi un eveniment Sportul pentru toţi la alegere pentru elevii dintr-o şcoală
generală.
Surse bibliografice a. Alice Luca, Gheorghe Luca – Sportul pentru Toţi, Ed. Altius Academy, Iaşi,
2001
b. xxx – Curs pentru Instructori sportivi, nivel B, Federaţia Română Sportul
pentru Toţi, Bucureşti 2004
c. xxx - Sports Administration Manual, International Olympic Committee,
Laussane, 2001

a. d. www.tafisa.net
 2. Sportul pentru toţi şi Mişcarea olimpică

Încă din anii 1900, baronul Pierre de Coubertin convins de ideea că

sportul este un mijloc de educare şi de răul care îl reprezintă sportul de elită a creat
sloganul “Sportul pentru toţi”.
Acesta ar fi fost în viziunea sa o versiune a sportului de mare performanţă,
fără învingători şi perdanţi, dar cu participanţi în activităţi sănătoase.
După Pierre de Coubertin “sportul nu înseamnă numai competiţie între
excelenţi atleţi, dar reprezintă o oportunitate şi o sarcină ce ar trebui îndeplinită de
fiecare persoană, individ sau în grup, independent de legile şi regulile competiţiilor
sportive”.
“Sportul pentru toţi” s-a născut din dreptul cetăţenilor la sport şi mişcare,
independent de clasa socială, vârstă, rasă, sex.
Această mişcare ajută la realizarea idealului olimpic care proclamă că sportul
este un drept ce aparţine tuturor indivizilor şi are drept obiectiv întărirea sănătăţii
fizice şi psihice şi este un subterfugiu a celor ce vor să practice activităţile fizice.
Charta Olimpică stipulează pe de altă parte despre Comitetul Internaţional
Olimpic că încurajează coordonarea, organizarea şi dezvoltarea sportului şi
competiţiilor sportive; colaborează cu organizaţiile şi autorităţile publice sau private
competente ce pun în final sportul în serviciul umanităţii; este unul din bazale
sportului de mare performanţă.
Mişcarea Olimpică trebuie să-şi asume un rol important în mişcarea “Sportul
pentru toţi” deoarece graţie acestei mişcări, valorile practicării exerciţiilor fizice sunt
transmise în ansamblul societăţii.
Comitetul Internaţional Olimpic trebuie să favorizeze cooperarea între diferite
organizaţii ale sportului pentru toţi şi coordonarea activităţilor sale. De asemenea,
trebuie atrasă atenţia autorităţilor despre necesitatea de a grăbi expansiunea
sportului pentru toţi, care este un factor cheie în dezvoltarea societăţii.
 2.1. Comisia “Sportul pentru toţi” a Comitetului Internaţional Olimpic

În 1983, pentru a răspunde interesului crescut afişat de populaţie pentru

sportul privit prin prisma sănătăţii şi a condiţiei fizice s-a creat un “grup de muncă”
(Work Group) pentru “sportul pentru toţi”. Obiectivul său era să găsească mijloacele
prin care Mişcarea Olimpică să susţină şi să promoveze asemenea activităţi.
Constanta dezvoltare a tendinţei “sănătate şi fitness” prin sportul pentru toţi, care a
cunoscut apogeul în anii 1980, sub conducerea preşedintelui Comitetului
Internaţional Olimpic, J.A. Samaranch, s-a creat oficial Comisia Sportul pentru toţi,
pe care a condus-o până în 1950. Succesor la conducerea comisiei a trecut Walter
Trong, membru al Comitetului Internaţional Olimpic din Germania. Aceasta comisie
este compusă din membri Comitetul Internaţional Olimpic, reprezentanţi ai fundaţiilor
internaţionale şi ale Comitetelor Naţionale Olimpice, sportive şi membri individuali.
Obiectivele comisiei:
- de a aplica principiile fundamentale şi regulile Chartei Olimpice;
- de a încuraja şi susţine eforturile altor organizaţii implicate în sportul pentru
toţi, contribuind la răspândirea avantajelor sociale şi beneficiilor câştigate de toţi
membrii societăţii prin practicarea regulată a activităţilor fizice;
- de a încuraja o mai bună promovare şi a favoriza cunoaşterea sportului
pentru toţi prin intermediul patronajului Congresului Mondial al Sportului pentru toţi.
Subiectul “Sportul pentru toţi” a fost abordat pe larg în timpul discuţiilor pe
tema “Sportul în contextul său social” la Congresul Centenarului Olimpic care a avut
loc la Paris în septembrie 1994.

Ziua Olimpică
În ianuarie 1948 la cea de-a 42 Sesiune CIO la St. Moritz, Elvetia, Comitetul
Internaţional Olimpic aproba ideea celebrării Zilei Olimpice. Această celebrare a fost
folosită pentru a ne aduce aminte de ziua în care a fost creat Comitetul Internaţional
Olimpic în 23 Iunie 1894 la Paris. Ziua Olimpică a fost celebrată pentru prima oara la
23 iunie 1948, nouă CNO-uri găzduind ceremonii în respectivele ţări: Austria, Belgia,
Canada, Marea Britanie, Grecia, Portugalia, Elveţia, Uruguay şi Venezuela.
 În efortul de a încuraja Comitetele Naţionale Olimpice de a celebra Ziua
Olimpică, Comisia Comitetului Internaţional Olimpic Sportul pentru Toţi a promovat
“conceptul” Crosul Olimpic cu obiectivul de a promova practicarea şi participarea de
către femei, barbaţi, copii din toate colţurile lumii şi persoane cu handicap, de toate
rasele şi din toate clasele sociale, într-o uniune a bucuriei prin sport sub idealurile
olimpice.
Primul Cros Olimpic a avut loc în 1987, pe o distanţă de 10 km, cu
participarea a 45 de Comitete Naţionale Olimpice. Tradiţia dăinuie şi astăzi când în
weekend-ul dinainte sau după 23 iunie se organizează la scară naţională de către
CNO-uri întreceri pe distanţe cuprinse între 100m pentru copii şi până la maraton.
Sunt ţări care au incluse în aria curriculară şcolară întreceri sportive, cu caracter
olimpic şi artistic pentru a celebra Ziua şi Săptămâna Olimpică . Unele întreceri se
desfăşoară într-o zi, altele se întind pe parcursul mai multor luni. În ultimii 17 ani,
Crosul Olimpic a devenit o modalitate de a celebra Ziua Olimpică la scară naţională
mondială şi de a promova idealul olimpic.
Crosul Olimpic din 2004 a avut loc doar cu câteva luni înaintea Jocurilor
Olimpice de la Atena şi pentru multe Comitete Naţionale Olimpice a fost momentul
care a marcat startul pentru campania de promovare a Jocurilor Olimpice. Au
participat 162 de ţări, comparativ cu 141 în 2003. În total, cu 1,3 milioane de bărbaţi,
femei şi copii s-a înregistrat un record de participare în acest sens, Crosul Olimpic
devenind din ce in ce mai popular în fiecare an.

Mesajul Preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Jacques Rogge

Crosul “Ziua Olimpică” stă mărturie pentru locul important pe care îl ocupă
sportul pentru toţi în societatea noastră şi pentru contribuţia sa la integrarea socială
a fiinţei umane.
Şi în acest an, mii de oameni, femei, copii, persoane în vârstă, persoane cu
handicap, vor răspunde apelului Comitetelor Naţionale Olimpice (C.N.O.-uri) de a
alerga pe străzi sau pe drumuri în toate cele patru colţuri ale lumii. Ei vor sărbători,
în acest fel, şi aniversarea creării, la 23 iunie 1894, la Universitatea Sorbona din
Paris (Franţa), a Comitetului Internaţional Olimpic.
 Această manifestare nu s-ar bucura de atâta succes fără sprijinul şi
colaborarea sponsorului Jocurilor Olimpice –“Mc Donalds“ – devenit în 2003
partenerul său mondial. Făcând echipă cu alte filiale locale ale “Mc Donalds”,
C.N.O.-urile pot face acest eveniment unic mai atrăgător şi entuziast, încurajând un
stil de viaţă echilibrat şi activ.
În acest an proclamat de către Naţiunile Unite “Anul Internaţional al Sportului
şi Educaţiei Fizice”, crosul “Ziua Olimpică 2005” readuce în atenţie faptul că sportul
face parte, mai mult ca niciodată, din dezvoltarea socială şi ca activitatea fizică este
esenţială pentru a garanta tuturor trup şi minţi sănătoase.
Fie ca ediţia 2005 a Crosului Olimpic sa fie un succes pentru organizaţii şi
pentru participanţi!

Ce înseamnă Crosul Ziua Olimpică?

Crosul Olimpic este întotdeauna o întrecere inclusă în calendarul Comitetelor
Naţionale Olimpice. Rămâne singura celebrare mondială simultană a Zilei Olimpice
şi dă posibilitatea CNO să includă publicul larg în activităţile sale.

2.2. Principalele activităţi ale comisiei

În fiecare an, Comisia Sportul pentru toţi sub patronajul Comitetului

Internaţional Olimpic acordă ajutor financiar pentru 3 evenimente ale Sportului
pentru toţi, pe fiecare din cele cinci continente.
Aceste activităţi includ o arie nouă de evenimente sportive, pincipalul criteriu
de selecţie fiind acela că trebuie să fie adevărate activităţi sportive deschise
oamenilor de toate vârstele.
Pentru a permite tuturor ţărilor să beneficieze de aceste programe, orice
Comitet Naţional Olimpic care a primit ajutorul financiar, nu mai poate cere acest
lucru pe o perioadă de trei ani. La această dată, mai mult de o sută de Comitete
Naţionale Olimpice au beneficiat de aceste programe.
 Declaraţia comună a Comitetului Internaţional Olimpic şi a Oraganizaţiei
Mondiale a Sănătăţii în legatură cu “Sportul pentru toţi”

În anul 1994 in Uruguay a avut loc cel de-al IV- lea Congres Mondial al
Sportului pentru Toţi prilej cu care a fost adoptată declaraţia comună a Comitetului
Internaţional Olimpic şi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Ele împărtăşesc un obiectiv comun: promovarea sănătăţii prin mijlocul
sportului şi al exerciţiului fizic. Aceste două organisme sunt convinse de efectele
pozitive ale practicării exerciţiilor fizice asupra bunăstării psihice, mentale, fizice şi
sociale a tuturor indivizilor.
Comitetul Internaţional Olimpic şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii se
anagajează să încurajeze dezvoltarea „Sportului pentru toţi” ca parte integrantă a
unui stil de viaţă care duce la promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor. Amândouă
organizaţiile sunt conştiente că e nevoie de programe de informare şi o educaţie
adecvată pentru a evita toate efectele negative care ar putea apărea din practicarea
sportului şi a exerciţiului fizic în mod raţional şi neştiinţific.
Politicile adoptate în materie de Sport pentru toţi şi Sănătate pentru toţi,
elaborate de CIO şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, nu pot fi eficiente decât
dacă sunt puse în practică la nivel internaţional, naţional şi local. Sunt necesare
crearea unor infrastructuri de susţinere, înţelegând prin aceasta facilităţi accesibile
tuturor indivizilor, copiilor, adolescenţilor şi tinerilor, adulţi şi persoanelor din lumea
întreagă.
Adunarea generală a Naţiunilor Unite, în a 48–a sesiune din 25 octombrie
1993 a proclamat anul 1994 –Anul Internaţional al Sportului şi al Idealului Olimpic.
CIO si Organizaţia Mondială a Sănătăţii au invitat toţi membrii să adopte măsurile
necesare pentru încurajarea şi promovarea practicării sportului şi a exerciţiilor fizice
pentru a crea un nou stil de viaţă mai sănătos.
Congresele Mondiale ale Sportului pentru toţi sub patronajul C.I.O.

Din 1986 CIO acordă patronajul său Congresului Mondial al Sportului pentru
Toţi şi începând cu anul 1994 congresele au beneficiat ţi de patronajul Oganizaţiei
Mondiale a Sănătăţii.
Din 1996, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, UNESCO, GAISF (Asociaţia
generală a federaţiilor internaţionale sportive) colaborează cu CIO la organizarea
congreselor. Aceste organizaţii sunt reprezentate în comitetul de coordonare pentru
a asigura continuitatea scopurilor sale şi pentru a menţine un nivel înalt al
conţinutului. În cooperare cu comitetul de organizare, comitetul de programe
defineşte formele generale ale programului şi temele de discuţie, evaluează
rezultatul lucrărilor propuse şi selecţionează vorbitorii.
Aceste manifestări sunt locul ideal de a schimba idei şi experienţa în domeniul
“Sportului pentru toţi” la un nivel internaţional.
Primele şapte congrese mondiale a Sportului pentru toţi au abordat
următoarele teme:
 Frankfurt (Germania) 1986- “Principiile fundamentale ale Sportului pentru toţi”;
 Praga (Cehia) 1988 – “Solidaritatea mondială în favoarea dezvoltării Sportului
pentru toţi”;
 Tampere (Finlanda) 1990 – “Sportul pentru toţi până în anul 2000”;
 Varna (Bulgaria) 1992 – “Sportul pentru toţi în societatea contemporană”;
 Punta del Este (Uruguay) 1994 – “Sportul pentru toţi – Sănătate pentru toţi”;
 Seul (Corea) 1996 – “Familia mondială şi sportul în secolul XXI”;
 Barcelona (Spania) 1998 – “Sportul pentru toţi şi promovarea educaţiei prin
sport la nivel mondial”;
 Quebec (Canada) mai 2000 – “Sportul pentru toţi şi politicile guvernamentale”.

2.3. Sportul pentru toţi şi federaţiile internaţionale

Federaţiile Internaţionale prin intermediul structurilor naţionale, regionale şi a
cluburilor lor au fost primele ce au încercat să contribuie la dezvoltarea Sportului
pentru toţi. Evoluţia rapidă a sportului de înalt nivel nu le-a permis întotdeauna să
răspundă cu atenţie sportului pentru toţi. O serie de federaţii au creat comisii şi
 programe de dezvoltare a „Sportului pentru toţi” în ideea de a demonstra interesul lor
în acest domeniu.
Comitetul Internaţional Olimpic nu controlează “Sportul pentru toţi”, ci caută să
ajute organizaţiile şi organismele angajate în acest domeniu pentru a lucra împreună
în aceeaşi direcţie şi în acelaşi spirit.
În ţările cele mai dezvoltate s-a ajuns ca sportul, în accepţiunea sa cea mai
extinsă – sportul pentru toţi, pentru sănătate, educaţie si recreere să reprezinte o
politică de stat, un criteriu de performanţă şi viabilitate a organismului social, iar pe
plan european preocupările, eforturile şi realizările din acest doemniu sunt din ce în
ce mai numeroase şi consistente. Astfel, unul dintre cele mai dinamice organisme
ale Consliului Europei este Comitetul pentru dezvoltarea sportului, a cărui activitte
este îndreptată către democratizarea sportului, care trebuie să devină accesibil
pentru fiecare persoană a acestui continent.
În articolul al doilea al Cartei europene a sportului acesta este definit în felul
următor: prin sport se înţelege „totalitatea formelor de activitate fizică care, prin
participare individuală sau organizată, urmăreşte:
- exprimarea sau îmbunătăţirea condiţiei fizice şi a stării mentale de bine;
- formarea de relaţii sociale;
- obţinerea de rezultate sportive în competiţii de diverse nivele.”
Existenţa Cartei europene a sportului şi definiţia pe care o conţine probează
faptul că, la fel ca şi în alte domenii de activitate se poate vorbi de o dimensiune
europeană şi în sport. Această definiţie ne arată că în viziunea Consiliului Europei
sportul are, în primul rând, un rol de promovare a sănătăţii şi stării de bine, iar în al
doilea rând, un rol de integrare socială a individului. Abia în al treilea rând, şi pentru
o parte restaţnsă a populaţiei, menirea sportului este accea de a realiza cadrul în
care indivizii concurează între ei, pentru a-şi măsura forţele, în ideea de a câştiga
celebritate şi bani din această activitate.

Comitetul Internaţional de Coordonare a Organizaţiilor Sportul pentru Toţi

Câteva organizaţii internaţionale îşi dedică programele lor exclusive sau în
mare măsură Sportului pentru toţi. Datorită nevoii clare de a creşte colaborarea între
ele şi dorinţei de a coordona activitatea lor cu programele CIO, în timpul celui de al
3-lea Congres Mondial al Sportului pentru toşi, preşedintele Comitetului Olimpic, J.
A. Samaranch a iniţiat crearea unui comitet special pentru activitatea organizaţiilor
internaţionale a Sportului pentru toţi.
Sub preşedenţia prof. Pava V. Komi (Finlanda) s-a constituit Comitetul
Internaţional de coordonare a Organizaţiilor Sportului pentru Toţi.
Activităţile acestui comitet includ:
-crearea de condiţii necesare pentru colaborarea membrilor comitetului;
-facilitatea difuzării informaţiilor şi schimbul de puncte de vedere între membrii săi.
Pentru a-şi atinge scopul acest comitet a publicat un calendar al manifestărilor
Sportului pentru toţi indicând activitatea membrilor sai. Acest calendar include
congresele, concursurile şi evenimentele din acest domeniu de activitate.

Timp de lucru (recomandat) 24 ore

Rezumat Comisia Sportul pentru toţi din cadrul CIO a fost creată ca răspuns al
interesului crescut faţă de practicarea sportului. Rolul acestei comisii
este ca împreună cu federaţiile internaţionale, comitetele naţionale
olimpice şi organizaţii sportive naţionale să sprijine şi să încurajeze
practicarea în mod regulat a activităţilor sportive a persoanelor de toate
vârstele, indiferent de sex, condiţie socială sau economică.
Concluzii Sportul este un drept al tuturor. Sportul pentru toţi promovează
sănătatea, educaţia, starea de bine obţinută prin practicarea sportului de
către toţi fără discriminare.

Exemple ilustrative:

Sportul pentru toţi Exerciţiul fizic

Sănătate

Efecte pozitive asupra bunăstării

psihice mentale fizice sociale

Efectele benefice ale sportului pentru toţi

 Orice vârstă Ambele sexe

SPORTU
L
Apartenenţă politică PENTRU Apartenenţă religioasă
TOŢI

Poziţie socială

.
Teste de autocontrol a. Accesaţi site-ul www.cosr.ro şi descrieţi sub ce forme este organizată
activitatea sportul şi cum este sprijinită de către Comitetul Olimpic şi
Sportiv Român.

b. Realizaţi o schiţă de proiect pentru organizarea crosului Ziua olimpică,

ţinând cont de: data de desfăşurare, locul, ora, numărul de participanţi,
traseul, premiile acordate, deviza competiţiei, cine organizează, sponsori

Surse bibliografice a. Adrian Dragnea, Aura Bota – Teoria activităţilor motrice, Ed. Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti, 1999
b. xxx - Sports Administration Manual, International Olympic Committee,
Laussane, 2001
c. xxx – Curs pentru Instructori sportivi, nivel B, Federaţia Română Sportul
pentru Toţi, Bucureşti 2004
d. www.olympics.org
e. www.cosr.ro
f. www.fispt.org
b.
 3. Sportul pentru toţi în România

Apariţia acestei instituţii noi în ansamblul sistemic al sportului românesc,

alături de celelalte federaţii, cu un profil specific, se datoreşte Ordinului nr. 90 din
1992 al Ministerului Tineretului şi Sportului. Prin această dispoziţie, s-a transformat
în federaţie Direcţia Programe Sportive pentru Public, din cadrul aceluiaşi minister.
Conceptul de sport pentru toţi a fost preluat din terminologia şi bibliografia
occidentală, consacrat pentru o astfel de activitate şi adoptat de către Carta
Internaţională a Educaţiei Fizice şi Sportului, la care România a aderat în 1990.
Denumirea acceptată o înlocuieşte pe cea anterioară, sportul de masă, folosită în
România în perioada anterioară. De origine sovietică, această sintagmă
conceptualiza ideea şi practica efectuării de exerciţii fizice şi activităţi competiţionale
de către populaţia adultă şi de către tineret, într-un mod constant, gradat şi continuu,
cât mai mult posibil, începând din perioada vârstei active a omului.
Ţinând cont de tendinţele şi orientările internaţionale, dar şi de condinţiile
existente şi specificul românesc, documentele definesc sportul pentru toţi astfel:
activitatea socială de interes naţional, bazată pe libera alegere de practicare a
activităţilor fizice-sportive de către orice peroană, într-un mediu curat şi sigur, în
cadrul organizat sau independent, în funcţie de nevoile, capacităţile şi preferinţele
fiecăruia, al cărui rezultat final trebuie să fie sănătatea şi starea de bine.

3.1. Istoricul apariţiei sportului în România (de la sport şi sport de masă la sportul
pentru toţi)

Problematica nu este nouă, îşi are istoricul ei. Ideea respectivă apare încă din
zorii secolului XX. Intenţia de a extinde practicarea exerciţiilor fizice şi în afara
spaţiului militar şi a şcolilor, aparţine Ministrului Instrucţiunii, Spiru Haret. La
începutul secolului al XX-lea, pentru a stimula înfiinţarea de societăţi destinate să
propage extinderea exerciţiilor fizice în viaţa maselor populare cu sprijinul şcolii,
Spiru Haret, într-o circulară adresată prefecţilor de judeţe şi primarilor din oraşe,
deplânge indiferenţa cercurilor conducătoare din perioada respectivă faţă de
exerciţiile fizice şi adresează un apel autorităţilor să ia măsuri organizatorice. În
acest scop, el propunea înfiinţarea de societăţi de gimnastică, de jocuri, de tragere
la semn, de nataţie şi canotaj, care să susţină acţiuni, să organizeze serbări locale şi
competiţii interjudeţene, cu concursul corpului didactic (C. Kiriţescu, Palestrica,
1964, pag. 533).
Unor astfel de măsuri, li se adaugă şi alte acţiuni şi lucrări semnate de
oameni de cultură şi de ştiinţă. Se remarcă lucrarea doctorului C. I. Istrati, intitulată
Consideraţiuni asupra importanţei şi necesităţii gimnasticii din punct de vedere
higienic şi social (1880). Dr. Istrati a considerat problema educaţiei fizice în România
drept o preocupare de ordin social, acordând prioritate întăririi, prin exerciţiile fizice,
a sănătăţii şi a potenţialului muncii maselor şi îndeosebi a ţăranilor români. El
semnalează bogăţia jocurilor populare păstrate prin tradiţie; aceste exerciţii igienice
asociate cu instrucţia militară, la care se adaugă exerciţii de gimnastică şi scrimă, ar
alcătui un program propriu de natură să ridice poporul nostru din starea în care l-au
adus precarele condiţii sociale, economice şi igienice din epoca respectivă. Teza lui
este preluată de prof. univ. dr. I. Athanasiu, care constata, pe plan biologic, scăderea
forţei de muncă a populaţiei rurale. Acest efect îl atribuia unor cauze complexe de
natură socială, educativă, igienică, dintre care cele mai importante ar fi: hrană
insuficientă, lipsa exerciţiilor fizice din viaţa oamenilor de toate vârstele, mai ales din
lumea satelor.
În instituţiile şcolare, îndeosebi din mediul urban, instrucţia militară (apărută în
1874, după modelul francez, al batalioanelor micilor dorobanţi) a fost redusă sub
presiunea oamenilor de cultură şi a pedagogilor cu experienţă şi autoritate,
acreditându-se tot mai intens intenţia unor foruri conducătoare de a se asigura o
pregătire fizică a întregului tineret înaintea recrutării. Această idee a condus la
diverse proiecte de organizare a unei pregătiri premilitare şi apoi a unui complement
sub denumirea de instrucţie postregimentară. Proiectele nu au putut fi realizate din
cauza declanşării primului război mondial. Problema respectivă a fost reluată în
1921, când a fost elaborat un proiect de lege de către Marele Stat Major al Armatei
(propus de generalul Răşcanu, având la bază aceeaşi concepţie a proiectelor
anterioare semnate de generalul Herjeu, inspirate de experienţa elveţiană, belgiană
şi italiană).
 În succesiunea cronologică a organelor de conducere a educaţiei fizice şi
sportului românesc din anii 1920, 1930 şi 1940 (FSSR, ONEF, UCFS, Organizaţia
Sportului Românesc), problematica sportului pentru toţi nu şi-a găsit nici locul, nici
structura organizatorică. Dar, în 1934, înfiinţarea Oficiului de Educaţie a Tineretului
Român îşi propunea educaţia morală, naţională şi fizică a tineretului de ambele sexe
până la 18 ani, precum şi coordonarea şi controlul activităţilor similare ale instituţiilor
de stat şi particulare (E. Ghibu şi I. Todan, 1970). Totodată, în legea publicată în
Monitorul Oficial din 1934, privitoare la apariţia OETR, se prevedea ca întreg
tineretul - de la 7 la 18 ani- să fie încadrat în organizaţia Straja Ţării sau Străjeria, în
compoziţia căreia a fost asimilată şi Cercetăşia (organizaţie paraşcolară de inspiraţie
engleză), care cultivă, ca şi Străjeria, educaţia morală, motrică, sportivă şi
recreativă, plasând tineretul în natură, în acţiuni turistice şi de viaţa de tabără.
Înfiinţarea structurii de conducere „Organizarea Sportului Românesc” (OSR),
în septembrie 1940, reprezintă un moment important şi semnificativ pentru ideea
cuprinderii în sport a unor segmente cât mai multe şi mai variate din populaţia ţării.
Edificator va fi faptul că în structura organizatorică a OSR funcţionau, pe lângă
direcţia tehnică, şi cinci comisii auxiliare: Comisia sportului şcolar, Comisia sportului
universitar, Comisia sportului extraşcolar şi premilitar, Comisia sportului muncitoresc
şi Comisia sportului rural. La reorganizarea OSR, în 1942, printre cele 14 federaţii va
fi nominalizată şi Federaţia Română a Organizaţiilor de Educaţie Naţională a Satelor,
Jocuri româneşti şi Cămine culturale.
În acest deceniu, în România se cultivă ideea educaţiei fizice în aer liber, care
reprezintă concepţia unei şcoli noi, o metodă de educaţie, în general, şi educaţie
fizică, în special, care, la începutul secolului al XX-lea, prin rezultatele ei, s-a afirmat
din ce în ce mai mult, cu tendinţă să fie răspândită la vremea respectivă în toate
statele evoluate pe plan social, în vederea ocrotirii şi stimulării bunei stări biologice şi
psihice a omului, indiferent de clasa sa socială. Evoluţia ideii de educaţie în aer liber,
ne relatează în 1941 prof. univ. dr. Iacob Mihăilă, a cunoscut trei etape:
a) Conceptul şi instituţia au izvorât din experienţa făcută la începutul secolului
al XX-lea la Charlottenburg cu „Waldschule” şi iniţiativa Ligii pentru Educaţia în Aer
Liber din Franţa, fondată de Marie Davy şi Lemonnier, care pun bazele şcolilor de la
Vernay, lângă Lyon, şcoala de la Boulevard Jourdon (Lemonnier) şi cea de la Martan
(Mery şi Dufestel). La aceste iniţiative, se adaugă campania dusă de Demolin, care
a determinat crearea în învăţământul secundar a Şcolii „des Roches” şi a Colegiului
de Normandie.
b) A doua perioadă începe după primul război mondial şi a fost exprimată prin
crearea şcolii denumite L.Ecole au Soleil a lui Rollier, în Elveţia şi prin răspândirea
sistemului natural de educaţie fizică a lui G. Hébert, în Franţa. Aceste şcoli s-au
caracterizat prin aplicarea sistematică a helioterapiei copiilor şcolilor în aer liber.
Datorită rezultatelor remarcabile obţinute de aceste două instituţii, s-au format într-
un timp relativ scurt mai multe şcoli în aer liber, cu internat şi externat.
c) A treia perioadă corespunde anilor 1920 şi 1930; ea se caracterizează prin
generalizarea metodei, atât în şcoală, cât şi, mai ales, în organizaţiile paraşcolare
ale tineretului. Exemplu de şcoală în acest gen îl constituie şcoala în aer liber de la
Suresnnes, apărută la iniţiativa lui H. Sellier. {coala cu externat a adoptat integral
soluţia desfăşurării ei în aer liber, în care elevii îşi petrec şcolaritatea de la 6 la 14
ani.
Punctul de plecare al precursorilor educaţiei în aer liber a fost constatarea că
aerul viciat al claselor închise are efecte dăunătoare pentru sănătatea, dezvoltarea
fizică şi puterea de muncă a şcolarilor. Constatările empirice ale sfârşitului secolului
al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au fost confirmate de datele ştiinţifice
ulterioare, care au demonstrat că aerul este unul dintre factorii care influenţează
buna dezvoltare a elevilor şi starea de homeostazie a adultului. Împreună cu acest
factor natural - aerul, alimentaţia, soarele cu influenţa lui asupra aparatului locomotor
şi a epidermei îndeosebi, asociat cu mişcarea, prin exerciţiile fizice sistematice
practicate în aer liber şi curat, acţionează unitar şi hotărâtor asupra dezvoltării şi
creşterii fizice a copiilor. Principiile şcolii în aer liber capătă o largă răspândire în
activitatea organizaţiilor paraşcolare ale tineretului - Cercetăşia, Străjeria şi altele,
care vor apărea în anii următori. Ele vor influenţa, de asemenea, şi metodele de
instruire şi educaţie şcolară. Cei care au pus în valoare efectele acestor factori,
asociaţi cu practicarea exerciţiilor fizice în aer liber, au fost dr. Rollier şi G. Hébert.
Practicile lor empirice au fost confirmate de cercetările experimentale, după 1918,
ale dr. Alfred Hess din New York şi colaboratorilor lui, care au stabilit că lumina
soarelui constituie cel mai eficient tratament curativ al rahitismului. {coala
românească a luat cunoştinţă de metodele preconizate de şcoala în aer liber, dar
aplicarea lor s-a făcut numai sporadic, fără o coordonare a lor.
Dintre şcolile care şi-au făcut faimă aplicând parţial metodele şcolii în aer
liber, au fost Liceul Militar de la Mănăstirea Dealul, înaintea primului război mondial
şi {coala Confesională Românească de pe lângă Episcopia din Arad, după război.
Organizaţiile tineretului: Cercetăşia, Străjeria şi iniţiativa particulară, în genere, au
încurajat viaţa în aer liber, prin crearea de colonii şi tabere de vară. Dintre instituţiile
de stat, Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, Fundaţia Culturală .Regele Mihai I., prin
echipele studenţeşti şi Serviciul Social, au aplicat şi au acţionat pe baza principiilor
educaţiei în aer liber. Metoda a fost preluată şi de armată, îndeosebi de regimentele
de vânători de munte. Generalul Virgil Bădulescu, într-un articol publicat în 1941 în
revista Viaţa în aer liber, susţine ideea mutării procesului de educaţie în natură, în
aer liber, unde mişcarea, împletită cu ceilalţi factori naturali, stimulează creşterea şi
dezvoltarea copiilor. El enumeră multiplele şcoli cu acest profil care funcţionau în
Germania, Elveţia, Ungaria şi Italia.
Ca urmare, s-a constituit Comitetul Român pentru Educaţia în Aer Liber, al
cărui preşedinte a fost ales generalul Virgil Bădulescu, iar ca secretar general, prof.
dr. I. Mihăilă. Membrii comitetului au fost: ing. I. Bujoi, dr. Sabin Manuilă, prof. O.
Neamţu, arh. H. Creangă, I. Nisipeanu, prof. I. C. Petrescu, T. Iacobescu, Eleonora
Bădulescu. Acest comitet avea să funcţioneze până în 1944. Dar problematica a
pătruns în gândirea specialiş tilor şi de la ideea de şcoală în aer liber, la valorificarea
în plan educativ a timpului liber, n-a mai fost decât un pas.
O astfel de idee a determinat mişcarea deceniilor următoare a loisirului, din al
cărui conţinut au făcut parte prioritar exerciţiile fizice şi petrecerea tipului liber în
natură, în aer liber. Instituţionalizarea acestei activităţi a generat o teorie, concepte şi
o multitudine de programe, insigne şi complexe de practicare a exerciţiilor fizice şi a
întrecerilor sportive, pe care tineretul şi lumea adultă să le includă ciclic în viaţa lor,
tot mai încărcată de sedentarism şi poluată fonic şi chimic de aglomeraţia spaţiului
urban. În 1943 este introdusă Insigna sportivă, reprezentând un moment esenţial şi
original pentru istoria sportului pentru toţi din ţara noastră. Insigna avea trei grade
(aur, argint şi bronz). Gradarea calitativă a valorii insignei decernate şi cele 6 profiluri
motrice ale probelor dezvăluie, mai mult decât orice declaraţie de intenţie, caracterul
ei polivalent şi opţional. Calităţile motrice şi deprinderile sportive solicitate de cele 6
probe scot în evidenţă orientarea militară a pregătirii viitorilor purtători ai insignei.
Acţiunea nu va avea efectul scontat, limitele organizatorice, propagandistice şi de
mentalitate determinând un interes scăzut şi o eficienţă slabă, motive pentru care a
căzut în desuetudine.
Evenimentele politice din vara anului 1944 au influenţat profund concepţia şi
organizarea educaţiei fizice şi sportului din România, îndeosebi din punctul de
vedere al sportului pentru toţi sau al sportului de mase, cum se intitula la vremea
respectivă. Organizarea Sportul Românesc (OSR) este desfiinţată, sarcinile de
organ de conducere a domeniului fiind preluate de Organizaţia Sportului Popular
(OSP), evident de origine şi de orientare sovietică.
Funcţionând paralel un timp cu Uniunea Federaţiilor Sportive din România
(UFSR), organ înfiinţat în 1930 cu sprijinul Casei Regale, OSP, împreună cu Comisia
sportivă a sindicatelor unite (apărută în 1945), iniţiază mai multe concursuri cu
caracter popular, menite să organizeze mase cât mai mari de tineri din industrie, de
la sate şi din şcoli. S-a dorit şi s-a realizat un sport de masă, concretizat prin
campionate şcolare pe ramură de sport, crosuri şi cupe cu o mare cuprindere de
tineret de diferite vârste şi îndeletniciri, inclusiv femeile. Acestora li s-a organizat în
vara anului 1943 Luna femeii sportive. Orientarea acţiunilor şi programelor era
subordonată lozincii: Toate sporturile pentru popor. O acţiune de amploare a OSP a
fost Cupa UTM, care a angrenat peste 6 000 de sportivi, reprezentând 40 de cluburi
şi asociaţii sportive în întreceri de fotbal, volei, ping-pong, atletism şi box. Competiţia
s-a desfăşurat pe etape, finala având loc la Bucureşti, pe stadionul Giuleşti.
În anul 1947, numărul crosurilor sporeşte, dintre acestea amintim pe cel
organizat de ziarul Sportul Popular, cel intitulat Să întâmpinăm 1 Mai devine
tradiţional. În scopul dezvoltării preocupării tineretului pentru atletism, disciplină cu
multiple valenţe educative şi funcţionale, se iniţiază Triatlonul popular.
În anul următor (1948), a fost organizată Cupa Uniunii Tineretului (CUT), la
care au participat 4 280 000 de tineri, desfăşurată pe etape eliminatorii pe mai multe
ramuri de sport: atletism, gimnastică, box, fotbal, volei, handbal şi şah.
În 1949, OSP este înlocuită cu Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport (CCFS)
de pe lângă Consiliul de Miniştri, organ de conducere apărut în iunie 1949 prin
Hotărârea Partidului Comunist Român şi în baza decretului din luna august al
aceluiaşi an. În structura CCFS, mai amplă şi mai diversificată decât a OSP, se
regăseşte în cadrul direcţiei instruirii sportive şi serviciul Complexului GMA (Gata
pentru muncă şi apărare) şi al competiţiilor de masă. Celor devenite tradiţionale li s-
au adăugat altele noi (Cupa Satelor, Cupa Oraşelor, Crosul 7 Noiembrie etc.,
campionatul sătesc de gimnastică şi atletism), dintre ele detaşându-se, cu putere de
cuprindere şi semnificaţie Complexul GMA şi Spartachiada pe diferite ramuri sportive
(atletism, gimnastică, lupte, volei, schi, săniuţe, şah). Se înregistrează o acţiune
susţinută începând din 1957 pentru introducerea gimnasticii în producţie.
Aceste programe şi activităţi se vor continua şi în deceniile următoare,
coordonate de organele de conducere ale educaţiei fizice şi sportului (Uniunea
pentru Cultură Fizică şi Sport - UCFS din 1957 până în 1967 şi apoi Consiliul
Naţional de Educaţie Fizică şi Sport - CNEFS din 1967 până în 1989), succedate în
anii orânduirii comuniste. Se reţine îndeosebi intenţia acestor organisme centrale de
a organiza competiţii de amploare, menite să îmbine sportul de masă şi cel de
performanţă, denumite Spartachiada militară (1964) şi Daciada.
În 1963, Complexului GMA i s-a atribuit la vremea respectivă o importanţă
exagerată, el constituind, conform documentelor, baza sistemului de educaţie fizică
şi sport din RSR.. Considerăm că este util să prezentăm obiectiv originea,
semnificaţia şi problematica lui. Orânduirea comunistă din Uniunea Sovietică
instituise încă din anii 1920-1930 complexul GTO, integrat în ideea sportului de
mase, care urmărea să asigure cetăţeanului o activitate accesibilă şi periodică,
având ca obiective menţinerea şi întărirea stării sale de sănătate, prin stimularea
calităţilor motrice şi a funcţiunilor organismului supus sedentarismului şi stereotipiei
actelor de producţie şi de muncă.
Acestui obiectiv generos i se substituia şi intenţia vădită ca acestei populaţii
numeroase - atât bărbaţilor cât şi femeilor - să i se asigure un potenţial biologic şi
motric ridicat şi pentru muncă, dar şi pentru apărare, care s-a demonstrat istoric că a
fost subordonat ideii de militarizare şi pregătirii în scopuri politice. Deturnarea
funcţiunilor fundamentale ale sanogenezei, educaţiei, culturii, eticii şi reprezentării
exerciţiilor fizice de către puterile şi ideologiile totalitare este de acum un fapt
confirmat în practica secolului al XX-lea (în Germania nazistă şi Italia fascistă).
 Cum educaţia fizică şi sportul românesc, ca de altfel întreaga structură şi
esenţă a vieţii sociale, economice, politice, etice şi culturale din România, au fost
radical modificate după reformele din 1948, după modelul sovietic, evident că şi
complexele GTO şi BGTO au fost preluate şi adaptate societăţii româneşti. Aşa se
explică faptul că în anii 1950 au fost incluse, în cadrul concepţiei Sportul de mase,
complexele GMA şi FGMA, ultimul fiind aplicat tineretului. Ambele complexe erau
alcătuite dintr-o suită de exerciţii şi probe contracronometru, de întreceri gradate,
individuale şi colective, diferenţiate pentru bărbaţi şi femei.
Trecerea acestor probe (selecţionate din atletism şi gimnastică), sub forma
unor parcursuri cu obstacole, ca şi rezultatele jocurilor desfăşurate periodic, se
înregistrau, determinând o evidenţă riguroasă a rezultatelor. În funcţie de nivelul
acestora, se acordau diplome, carnete, insigne şi categorii. Pentru stimularea
participării periodice şi a obţinerii unor rezultate tot mai bune se puteau aborda
gradual de către candidaţii purtători de insignă, categoriile superioare ale
complexelor.
Ideea în esenţa, ei, nu poate fi respinsă, întrucât complexele, prin normele lor,
reclamau o anumită continuitate în pregătire şi o sporire treptată a eforturilor fizice
opţionale. Dar, în pofida acestor intenţii, unanim admise, caracterul în general
imperativ, chiar obligatoriu şi formal al acestor complexe, poate şi sorgintea lor
împrumutată sau dificultatea împlinirii lor de majoritatea oamenilor, datorită inerţiei şi
slabei sau neînţelesei preocupări faţă de aceste modalităţi de implementare a
exerciţiului fizic în viaţa lor curentă, au determinat căderea lor în desuetudine către
sfârşitul anilor 1960. Ideea în sine nu putea fi abandonată, pentru că Sportul de
masă constituia de acum o categorie esenţială a sistemului de educaţie fizică şi
sport în România. Pentru acestea s-a conceput o competiţie naţională, în care s-a
integrat sportul de performanţă, prin reţeaua sa de concursuri.
Această competiţie, denumită Daciada, includea într-un calendar cuprinzător
ansamblul total de întreceri şi de acţiuni individuale şi colective, sub diferite
denumiri, după profilul profesional, local sau tradiţional, care se gradau ca dificultate
şi tehnicitate, culminând cu diviziile naţionale şi concursurile pe ramuri de sport care
promovau campionii naţionali.
 Pe plan cultural, s-a creat o instituţie asemănătoare, Cântarea României, care
avea acelaşi rol apologetic şi centralizator. Caracterul hibrid şi forţat, tendinţa de
uniformizare şi mai ales de vulgarizare, ostilă indirect unor elite culturale şi sportive,
incompatibilitatea internaţională a unor astfel de concursuri cu profil festivist, n-au
asigurat caracterul piramidal al promovării talentelor în măsura dorită, semnificaţia
lor predominant politică n-a asigurat decât parţial eficienţa scontată (descoperirea
talentelor) şi n-a servit eficient obiectivelor declarate ale instituţiilor respective. Ele
au dispărut fără urmă după Revoluţia din decembrie 1989.
După acest moment cu semnificaţii istorice, politice, economice şi sociale,
competiţia a fost uitată şi conceptul Sportul de masă a fost eliminat din terminologia
domeniului. Tradus, ca atare, din limba rusă, el se dovedea limitat şi peiorativ, pentru
că, în mod corect, el trebuie să aparţină maselor, deci colectivităţilor umane şi nu să
desemneze dejunul luat de ele cu ajutorul obiectului de mobilier omonim. Conceptul
Sportul pentru toţi a fost folosit postbelic în literatura şi publicistica occidentală.
Sintagma s-a dovedit a fi mai inspirată, sugerând fără echivoc destinaţia şi
apartenenţa acestui tip de sport. El devine, ipotetic, accesibil celor care nu practică
sportul de performanţă.
În ţările din apusul continentului, micşorarea numărului de ore de muncă după
război a provocat mărirea orelor de repaus, care au dobândit şi un concept propriu -
timp liber (loisir). Ocuparea lui a preocupat forurile internaţionale şi organismele
naţionale animate de intenţia generoasă de a proteja fiinţa umană de stres, de
poluarea chimică şi fonică, de efectele sedentarismului, de agresivitatea şi tentaţia
programelor canalelor de televiziune, de opulenţa alimentară etc. Sociologii şi
psihologii i-au studiat dimensiunea şi compoziţia acestui „timp liber”, descoperindu-i
posibilităţile de culturalizare, recuperare şi refacere a omului modern, de
reîntoarcere a lui în natură, conform preceptului rousseauist.
Extinderea weekend-ului, dezvoltarea impetuoasă a industriei hoteliere şi
moteliere, concomitent cu cea a automobilului, au plasat omul adult în spaţii de
agrement, ale sporturilor în aer liber, pe apă şi pe zăpadă, în acţiuni turistice şi de
drumeţie, în zonele verzi şi aerisite ale muntelui şi pădurii.
Asociaţiile internaţionale destinate dezvoltării sănătăţii şi întreţinerii active a
omului modern, în frunte cu UNESCO şi Consiliul Internaţional pentru Educaţie
Fizică şi Sport, au militat pentru permanenţa educaţiei şi culturalizării omului acestor
decenii, pentru practicarea continuă şi sistematică a exerciţiilor fizice, în diversitatea
formelor lor de manifestare. Crearea conceptelor de educaţie nonformală - educaţie
realizată independent, în timpul liber, în afara spaţiului şcolilor (educaţia formală) şi
informală prin şi cu ajutorul programelor de instruire şi informare a omului, oferite de
mass-media, constituie un deziderat vechi al fondatorului pedagogiei moderne, I. A.
Komenski.
Într-o astfel de viziune unitară de educaţie şi de întreţinere somatică şi
funcţională, se integrează şi Sportul pentru Toţi. Aşa se explică organizarea lui pe
plan internaţional şi naţional, şi implicit înfiinţarea Federaţiei Române Sportul Pentru
Toţi în 1992. O astfel de federaţie apărută în mozaicul organizării sportului
românesc reprezintă o noutate, ea înscriindu-se în strategiile sociale care vizează
starea de bine a populaţiei şi se alătură eforturilor de stimulare a sănătăţii, educaţiei,
culturii şi protecţiei oamenilor, indiferent de vârstă, sex şi profesiune.

3.2. Sportul pentru toţi – obiective şi programe

Obiectivul principal al federaţiei este acela de schimbare a atitudinii

cetăţenilor faţă de conceptul Sportul pentru Toţi, ca beneficiari ai practicării
sistematice a exerciţiilor fizice. În al doilea rând, federaţia se preocupă să asigure
condiţiile materiale şi reglementările care să permită oricărui cetăţean practicarea
liberă a activităţilor fizice şi sportive într-un mediu propice, în cadru organizat sau în
mod independent, în funcţie de capacitate, interesele şi preferinţele sale, al căror
rezultat să fie obţinerea stării de bine, de confort fizic şi psihic.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, FRSPT îşi propune o serie de acţiuni,
dintre care cele mai importante în acest deceniu sunt prevăzute în statutul său.
Dintre acestea menţionăm:
- susţine prin programe, regulamente, organizare, dotare şi premise
practicarea activităţilor fizice şi sportive de către toate categoriile de populaţie, în
scopul îmbunătăţirii sănătăţii şi ridicării ei la un standard superior şi comparabil cu
cel al oamenilor din ţările civilizate, care cultivă tradiţional asemenea activităţi, ca
mijloc de integrare socială şi dezvoltare a sănătăţii şi personalităţii umane, de
învăţare a toleranţei, autodisciplinei şi responsabilităţii în plan social şi moral;
- coordonează şi sprijină tehnic, material şi organizatoric, persoane fizice,
cluburi, asociaţii şi centre cu preocupări în domeniul sportului pentru toţi;
- elaborează calendarul programelor şi agenda activităţilor interne şi
internaţionale cu un astfel de profil şi efect;
- organizează împreună cu federaţiile naţionale pe ramuri de sport, cu
Comisiile Direcţiilor Judeţene şi Municipiului Bucureşti pentru tineret şi sport, cu
fundaţii, cluburi şi asociaţii activităţile şi programele iniţiale ale FRSPT;
- instituie sistemul de informare şi documentare cu acest profil, editează
propriul său Buletin Informativ, organizează adunări, stagii, cursuri de formare şi
perfecţionare de specialişti în Sportul pentru Toţi;
- stimulează şi prospectează sponsorizarea şi ajutorul acordat de persoane
fizice şi juridice activităţilor specifice, susţine şi efectuează prin instituţii specializate
cercetarea ştiinţifică şi preocuparea de documentare şi evidenţă proprie domeniului;
- încurajează acţiunile de proiectare de construcţii, de întreţinere şi de
amenajare a spaţiilor destinate Sportului pentru Toţi;
- susţine interesele federaţiei respective în relaţiile ei cu organele legislative,
administrative, juridice de stat, cu instituţiile şi asociaţiile particulare;
- stabileşte şi întreţine relaţii cu federaţiile similare din alte ţări, cu forurile
internaţionale cu aceste preocupări, asigură participarea reprezentanţilor români la
acţiuni, programe, concursuri internaţionale, efectuează schimbul de informaţii şi de
experienţă cu acest conţinut.
Practic, FRSPT nu numai că elaborează, dar şi susţine efectuarea
programelor lansate, care poartă o diversitate de titulaturi, ce urmăresc în principal
angrenarea în activitate motrică, sistematică şi ritmică a populaţiei în toată
diversitatea ei de vârstă, profesională, din mediile urbane şi rurale, de ambele sexe,
din zonele geografice atât de variate ca relief ale ţării, în toate anotimpurile anului.

În anii 1990, aceste programe abordate, lansate şi în curs de desfăşurare, au

fost următoarele:
 Baby-Sport, destinat copilului mic şi preşcolar (până la 6 ani), care
cuprinde o întreagă strategie şi practică de stimulare a acestuia şi a familiilor pentru
formarea şi perfecţionarea mişcărilor naturale, pentru alfabetizarea motrică, baza de
însuşire şi dezvoltare a activităţilor corporale viitoare. Formarea mişcărilor naturale,
dobândite prin experienţă de viaţă, dar şi prin învăţare: târâtul, şezutul, stândul,
mersul, alergarea, săriturile, aruncările, căţăratul, atârnatul, purtarea de greutăţi
accesibile, escaladarea şi trecerea peste obstacole, echilibrul - reprezintă obiectivul
programelor organizate pentru copiii de această vârstă.
 Fun-Sport, constituie o suită de jocuri, întreceri, activităţi individuale sau
colective, excursii, tabere, care să stimuleze participarea liberă, opţională şi
independentă a copiilor şi tinerilor între 7 şi 25 ani, în afara procesului de educaţie
fizică şi sport din sistemul de învăţământ şcolar şi universitar.
 Femi-Sport, program variat de stimulare a femeii pentru integrarea ei cât mai
prelungită într-o reţea de activităţi motrice, de întrecere şi de recreere, efectuate
individual sau cu ajutorul unor centre şi cluburi de întreţinere şi perfecţionare a unor
deprinderi tehnice sportive, a parametrilor somatici şi funcţionali, ca divertisment
destinat adulţilor şi oamenilor de vârsta a III-a, cu scop de odihnă activă şi de
alternare a unor activităţi diferite . intelectuale, profesionale sau domestice.
 Rural-Sport urmăreşte elaborarea unei strategii unitare şi cuprinzătoare de
stimulare a participării copiilor, tinerilor şi bărbaţilor la valorificarea întrecerilor şi
dansurilor tradiţionale, specifice datinilor străbune ale satelor româneşti.
 Pronatura - reprezintă un program complex şi activ pentru dezvoltarea şi
propagarea turismului, în diversitatea formelor sale cu preponderenţă motrică,
pentru toate vârstele şi categoriile sociale, drumeţia, concursurile de orientare şi
excursiile în mediu natural, cu precădere în zonele verzi şi montane.
 Resurse umane, sportul pentru toţi., program de selecţie, formare şi
perfecţionare a cadrelor şi specialiştilor salariaţi şi voluntari, necesar în acest
deceniu şi în perspectivă.
 Sport-privat, proces evolutiv menit să cultive interesul pentru sectorul privat
şi întreprinzătorii particulari, în care se includ acţiuni de natură legislativă,
organizatorică şi financiară, folosind calea creditelor publice, donaţiilor, sponsorizării
etc.
În perspectiva imediată se proiectează următoarele programe:
 Infrastructura Sport şi agrement, care urmăreşte construirea şi amenajarea
bazei materiale, ca şi dotarea cu echipamentele necesare practicării activităţilor
motrice, de diferite tipuri de către orice persoană. Programul prevede implantarea
acestor baze, acoperite şi descoperite, în proiectele de sistematizare urbană şi
rurală, în concordanţă cu evoluţia demografică, cu predilecţia populaţiei pentru
jocurile de agrement şi activitate motrică, desfăşurate în zonele verzi şi accesibile
din punct de vedere al spaţiului în care cetăţenii se află şi al timpului liber de care
dispun.
 Sport pentru recreere şi sănătate, un drept al fiecărui cetăţean, proiect
privind implicarea administraţiei publice centrale şi locale în organizarea şi
dezvoltarea Sportului pentru Toţi, în conformitate cu componentele şi scopurile
prevăzute prin Legea 69/1992. Se au în vedere repartizarea spaţiilor adecvate,
iniţiativele întreprinse în construirea, amenajarea, dotarea şi întreţinerea bazelor
sportive şi proprii domeniului.
 Jocurile românilor de pretutindeni, program amplu de realizare şi prin
mijlocirea sportului, a planului de reapropiere şi menţinere a legăturilor cu diaspora
română, pentru cultivarea şi valorificarea, oriunde în lume, a tradiţiilor româneşti în
acest domeniu.
Manifestările sportive şi social-culturale întreprinse în această perioadă sunt
multiple şi variate:
- tabere şi festivaluri de minibaschet, minihandbal, handbal, baschet, volei
de plajă, triatlon (crosuri, înot şi ciclism în teren variat), sporturi tradiţionale - oină,
campionate şcolare etc.;
- competiţii sportive distractive interne: Festivalul Gospodinelor, Trofeul
Corbeanca, Cupa Coca-Cola (baschet liceu) Zilele Sportului pentru Familie,
Weekend sportiv RATB, Festivalul Culturii şi Sportului Brebu, Expediţia Pronatura
ş.a.;
- participarea la competiţii specifice internaţionale: Challenge Day,
Streetball ADIDAS, Vivicitta, Ziua mondială a mersului etc.
 În perioada 1992-2000, s-au realizat anual cca 450 de activităţi de nivel
judeţean şi 18 de nivel naţional. Menţionăm cele mai importante acţiuni: Familie,
Mişcare, Viaţă, Săptămâna Sportul pentru Toţi., Maratonul celor 24 de ore de înot.
etc. S-a declanşat o serie de subprograme cu diferite denumiri şi obiective:
- Resurse umane - specialiştii Sportul Pentru Toţi în anii respectivi
funcţionează salariaţi sau/şi voluntari aproape 900 de persoane (49 de formatori,
677 de instructori, 132 de antrenori formaţi şi ataşaţi la cursurile organizate de
federaţie în colaborare cu serviciul de specialitate din cadrul MTS) cu sprijinul
Federaţiei Internaţionale Sportul pentru Toţi, MTS din Franţa şi Federaţia Franceză
Sportul pentru Toţi.
- Fun-Sport, prin care s-a elaborat strategia participării libere şi constante
a copiilor şi tinerilor (7-25 de ani) la practicarea activităţilor sportive.
- Sportul pentru sănătate şi recreere, un drept al fiecărui cetăţean -
subprogram iniţiat pentru stimularea implicării administraţiei publice locale şi
capacităţii societăţii civile în organizarea sportului pentru toţi.
- Old-Sport, care are ca obiectiv întărirea şi menţinerea sănătăţii adulţilor
şi vârstnicilor pentru activităţi recreative şi de recuperare.
- Rural-Sport - subprogram destinat menţinerii şi valorificării tradiţiilor şi
datinilor româneşti.
- Pronatura - acţiune concertată pentru dezvoltarea turismului, a
drumeţiilor, a mersului pe munte pentru descoperirea naturii şi protejarea mediului.
Federaţia de specialitate desfăşoară direct şi prin colaborare, pe bază de
contracte, studii, anchete şi sondaje de opinie privind interesele, preferinţele şi
dificultăţile practicării de către diverse categorii de cetăţeni a diferitelor sporturi
recomandate pentru toţi; cunoaşterea potenţialului biomotric, ca o componentă a
stării de sănătate şi a calităţii vieţii populaţiei şcolare, universitare, militare şi adulte;
aplicarea periodică a testelor Eurofit necesare cunoaşterii evoluţiei acestui potenţial
etc. Valorificarea concluziilor acestor studii, anchete, cercetări şi a informaţiilor
furnizate de bibliografia domeniului se face cu ajutorul organizării şi participării
specialiştilor în această problematică la simpozioane, sesiuni de comunicări
ştiinţifice, mese rotunde cu diverse tematici: Sportul pentru Toţi, tendinţe şi orientări.,
Sportul pentru Toţi, factor de progres, echilibru şi integrare socială, Valenţele
sanogenetice ale sportului pentru toţi etc.
În scop instructiv şi comparativ, FRSPT organizează şi participă la expoziţii de
fotografii cu imagini din diverse acţiuni, ca: Challange Day 1993, ONU - jubileu
1995., Sportul pentru Toţi - prilej de apropiere între naţiuni.

Federaţia Română Sportul pentru Toţi

Formele, structura, conducerea, organizarea, administraţia şi managementul

activităţii Federaţiei Române Sportul pentru Toţi reclamă formarea de specialişti
adecvaţi. Amintim activităţile întreprinse:
- stagii de formare a instructorilor-animatorilor, din care 8 sub egida
Federaţiei Internaţionale Sportul pentru Toţi;
- cursuri intensive cu sesiune de vară şi sesiune de iarnă pentru calificarea
antrenorilor pentru sporturile recreative, organizat cu sprijinul ANST, serviciului
Formarea şi Perfecţionarea de Specialişti şi al Federaţiei Internaţionale de resort;
- primul curs internaţional pentru experţi şi formatori de specialişti în
domeniul Sportului pentru Toţi s-a desfăşurat în 1997, pentru regiunea balcanică,
sub egida Federaţiei Internaţionale Sportul pentru Toţi şi a Asociaţiei Balcanice
Sportul pentru Toţi, cu participarea unor lectori din Belgia, Franţa, Germania,
România, Bulgaria, Grecia, Turcia şi Iugoslavia.
FRSPT prin toate aceste programe doreşte să ajute oamenii să fie mai
responsabili pentru propria lor sănătate şi condiţie fizică, să-i ajute, indiferent de
vârstă, statut social, talent sau handicap să dobândească priceperi şi deprinderi
pentru tot restul vieţii. Sportul pentru toţi trebuie să fie perceput din ce în ce mai mult
ca parte a unui plan general de bunăstare, în care el joacă un rol vital, la fel ca
deprinderile care ţin de stilul de viaţă şi regimul alimentar; va trebui să asigure o
bază adecvată de cunoştinţe, cu ajutorul căreia cetăţenii să-şi exprime propriile lor
opţiuni în ceea ce priveşte participarea la activităţile de promovare a sănătţii.
Statutul FRSPT este format din 7 capitole şi 34 de articole. Ele conţin
dispoziţii generale, denumirea instituţiei, profilul ei de persoană juridică,
subordonarea ei MTS, scopul şi obiectivele ei esenţiale, ca şi modalităţile de acţiune,
 condiţiile obţinerii calităţii de membru al FRSPT, drepturile şi obligaţiile lui,
organizarea şi conducerea federaţiei pe plan central şi teritorial, atribuţiile organelor
de conducere şi ale comisiilor, recompensele, cotizaţiile şi taxele, măsurile
disciplinare, sancţiunile, veniturile, însemnele şi dispoziţiile finale.
Organele centrale ale FRSPT sunt:
- adunarea generală,
- Biroul federal alcătuit din 21 de membri, având ca preşedinte pe Octavian Vintilă
şi ca secretar general pe prof. Aurelia Suciu, şi
- un comitet executiv format din 7 membri, 1 preşedinte şi 3 vicepreşedinţi,
Pe plan local sunt 41 de Comisii Judeţene ce funcţionează pe lângă Direcţiile
Judeţene ale Tineretului şi Sportului.
La toate aceste date se mai adaugă:
 75 membri colectivi afiliaţi;
 528 membri individuali voluntari;
 408 instructori-animatori sortul pentru toţi;
 37 antrenori sporturi recreative.
Planul de venituri şi cheltuieli rezultă din bugetul MTS şi din donaţii şi
sponsorizări provenite în perioada 1992-2000, din partea celor 60 de societăţi
comerciale (APY, Coca-Cola, Prisma, Pharmavit, Eurostil, King-Electronic, Agroalin,
Tabros, Olips, Quik-Aero etc.). FRSPT este afiliată la Federaţia Internaţională
Sportul pentru Toţi din 1992, la Asociaţia Internaţională pentru Sport şi Condiţie
Fizică din 1993, la Asociaţia Balcanică Sportul pentru Toţi din 1996.
Pentru rezultatele obţinute în activitatea Sportul pentru Toţi şi contribuţia
adusă de doamna Aurelia Suciu - secretar general al federaţiei, UNESCO i-a
acordat, în decembrie 1992, Medalia şi Diploma de Onoare.
În anul 2001, federaţia s-a reorganizat în conformitate cu prevederile Legii
educaţiei fizice şi sportului Nr. 69, din 28 aprilie 2000.
Ca organ de administrare şi gestionare a fost stabilit Biroul executiv, format
din: preşedintele federaţiei, secretarul general şi vicepreşedinţii federaţiei.
Timp de lucru (recomandat) 22 ore

Rezumat
După 1990, denumirea de sportul de masă a fost înlocuită cu sportul
pentru toţi, termen preluat din terminologia occidentală. Programele
elaborate de Federaţia Română Sportul pentru Toţi sunt: Baby sport, Fun
sport, Femi sport, Old sport, Pro natura, Rural sport, Sport privat,
resurse umane.
Prin aceste programe, Federaţia Română Sportul pentru Toţi doreşte să
facă populaţia mai receptivă şi responsabilă de propria sănătate şi
condiţie fizică, să dobândească priceperi şi deprinderi pentru tot restul
vieţii.

Concluzii
Activitatea Sportul pentru toţi este organizată în funcţie de nevoile,
capacitpţile şi preferinţele fiecăruia având ca rezultat sănătatea şi starea
de bine.

Exemple ilustrative:

Programe sportul pentru toţi

Resurse umane
Baby sport

Pronatura Rural sport

Fun sport Femi sport Old sport Sport privat

privat

Programe destinate Sportului pentru toţi

Teste de autocontrol a. Precizaţi ce fel de activităţi se pot organiza în cadrul următoarelor
programe: Baby sport, Femi sport, Rural sport, Fun sport.
b. Precizaţi ce activităţi sportive puteţi organiza cu ocazia unui festival
dedicat zilelor satului, în care să cuprindeţi toate categoriile de vârstă!
c. Precizaţi ce activităţi sportive puteţi organiza în cadrul unor tabere
desfăşurate la munte şi la mare!

Surse bibliografice a. Alice Luca, Gheorghe Luca – Sportul pentru Toţi, Ed. Altius Academy, Iaşi,
2001
b. Adrian Dragnea, Aura Bota – Teoria activităţilor motrice, Ed. Didactică şi
Pedagogică R.A., Bucureşti, 1999
c. xxx – Importanţa îmbunătăţirii rolului, locului şi statutului Educaţiei Fizice
şi Sportului în sistemul educaţional, FRSPT, Bucureşti, 2005
d. xxx – Modalităţi, forme şi mijloace în activitatea Sportul pentru Toţi,
FRSPT, Bucureşti, 1997
e. xxx – La vie en forme, Le Magazine de la Fédération Française EPMM,
Sports pour Tous, 2001-2003
 4. Federaţia Română Sportul pentru toţi şi activităţile sale

Federaţia Română Sportul Pentru Toţi (FRSPT) este organizaţia naţională

sportivă de specialitate, reprezentativă în domeniul Sportului pentru Toţi în România.
Funcţionează ca instituţie publică sub tutela Agenţiei Naţionale pentru Sport şi
Tineret, având personalitate juridică şi autonomie organizatorică, în condiţiile legii, şi
îşi desfăşoară activitatea în baza programelor şi bugetelor proprii stabilite în
conformitate cu Strategia naţională de organizare şi desfăşurare a sportului.
FRSPT promovează Sportul pentru Toţi ca activitate socială de interes naţional
şi susţine practicarea activităţilor fizice de către toate categoriile de populaţie, ca
factor de îmbunătăţire a sănătăţii, ca mijloc de integrare socială, ca facor de
dezvoltare a personalităţii uman, de integrare a valorilor morale, de promovare a
autodisciplinei şi respectului faţă de sine şi faţă de celălalt, ca mijloc de învăţare a
toleranţei şi respectului – elemente esenţiale în viaţa unei societăţi democratice.

4.1. Cadru juridic şi finanţare

Conform legislaţiei în vigoare,

(1) Sportul pentru toţi reprezintă un complex de activităţi bazate pe practicarea
liberă a exerciţiului fizic într-un mediu curat şi sigur, individual sau în grup, organizat
ori independent.
(2) Sportul pentru toţi este sprijinit de stat, de organizaţii neguvernamentale şi de
structuri ale administraţiei locale, în vederea menţinerii sănătăţii, a recreării şi
socializării cetăţenilor.
(3) Pentru coordonarea aplicării Programului naţional "Sportul pentru toţi" se
constituie Comitetul activităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreare,
organism consultativ în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, a cărui
organizare, funcţionare şi componenţă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(4) Finanţarea programului naţional "Sportul pentru toţi" se asigură din fonduri
prevăzute distinct în bugetul de stat şi din fonduri de la bugetele locale.
(5) Mijloacele financiare necesare pentru susţinerea subprogramelor derulate de
Federaţia Sportivă Naţională "Sportul pentru toţi" se asigură din fonduri prevăzute
distinct în bugetul de stat.
(6) Subprogramele propuse de celelalte instituţii sunt finanţate de la bugetele locale,
din fonduri primite de la organismele internaţionale, din sponsorizări, donaţii, precum
şi din fonduri ale bugetului de stat, care vor fi prevăzute cu destinaţia pentru
activitatea sportivă şi de tineret.

4.2. Animatorul pentru activităţi SPT

Conceptele de animaţie şi animator

Din punct de vedere etimologic, verbul a anima vine de la latinescul “animare”,
care la rândul lui provine de la cuvântul “animă”, ce se traduce prin suflet şi de la
cuvântul “animus” care înseamnă spirit. A anima înseamnă “a pune suflet”, a
însufleţi, a crea o anumită atmosferă favorabilă, plină de “căldură”.
Câteva definiţii ale animaţiei:
- acţiunea de a aduce antren şi vivacitate într-o activitate;
- acţiunea de a anima un grup, o dezbatere, o emisiune etc;
- metoda de conducere a unui grup, ce favorizează integrarea şi participarea
membrilor grupului în viaţa colectivă (definiţia Academiei Franceze).
Obiectivele animaţiei:
- să definească un mod de organizare între diferiţi “actori”;
- să creeze o stare de spirit, o anumită dinamică în cadrul unei organizaţii,
ceea ce va permite tuturor participanţilor să se asocieze într-o acţiune globală
de animaţie
- să favorizeze adeziunea tuturor membrilor grupului la obiectivele animaţiei,
stabilite în mod liber;
- să favorizeze relaţiile, să promoveze schimburile şi să creeze, astfel, un
nou mod de viaţă, bazat pe relaţionarea cu alţii.

Principalele tipuri de animaţie:

a. Animaţia de tip “socializare” –are ca scop facilitarea comunicării între
membrii unui grup, prin organizarea unor acţiuni de animaţie cum ar fi
seratele dansante sau unele jocuri de societate (jocuri de cărţi,
scrabble).
 b. Animaţia de tip “creativitate“ -se oferă turiştilor posibilitatea să
desfăşoare activităţi manuale, de îndemânare, de creativitate (desen,
pictură, împletituri, olărit).
c. Animaţia de tip “cultură, descoperire, viaţă” –satisface nevoile de
informare, de curiozitate, de schimbare prin participarea la manifestări
sau activităţi diverse (festivaluri de muzică, seminarii, conferinţe, cursuri
de limbi străine, de gastronomie, de iniţiere în tehnici noi).
d. Animatia de tip “linişte, calm, odihnă” –compensează stresul vieţii
cotidiene prin activităţi liniştite, precum practicarea de exerciţii tip yoga,
meditaţii în grup, plimbări uşoare în mijlocul naturii.
e. Animaţia de tip “mişcare” –contribuie la dezvoltarea activităţilor fizice şi
sportive.
f. Animaţia de tip “aventură” –se adresează celor aflaţi în căutarea de
neprevăzut, de necunoscut dar şi de pericole, de dificultăţi, fie prin
întoarcerea în natură (expediţii), fie prin practicarea unor sporturi
extreme (paraşutism, parapantă, bungee-jumping, rafting).
Persoana responsabilă cu animaţia poartă numele de animator. Aceasta este
persoana însărcinată cu dinamizarea, comunicând celorlalţi dinamismul necesar
implicării în diferitele activităţi specifice de animaţie.
În concluzie, animatorul reprezintă persoana desemnată să se ocupe de
animarea unui grup, cea care propune activităţi şi facilitează relaţii între membrii
grupului respectiv.

Aptitudinile animatorului:
- imaginaţie şi creativitate: capacitatea de a improviza şi a avea idei noi;
- showman - capacitatea de a prezenta şi a se manifesta în faţa publicului, pe
care, să-l implice în activităţile de animaţie desfăşurate;
- observator şi psiholog: să ştie în orice moment ce vor membrii grupului ţintă
şi să acţioneze în consecinţă;
- să aibă condiţie fizică şi aptitudini pentru sport, expresivitate verbală şi
corporală: să poată desfăşura toate activităţile programate cu cea mai mare
eficacitate şi profesionalism.
Animatorul nu trebuie să fie un sportiv de performanţă, dar trebuie să aibă o
sănătate şi o condiţie fizică bună.
 Activităţi de animaţie cu caracter sportiv nu trebuie să lipsească din nici un
program de animaţie atât în timpul vacanţei, cât şi la sfârşit de săptămână.
Acestea se practică atât în spaţiile exterioare, cât şi în cele interioare, în funcţie
de echipamentele disponibile şi de numărul participanţilor.
Clasificarea activităţilor fizice sportive se poate face după criterii diferite:
- mod de organizare –activităţi organizate sau independente;
- participare –individual sau de grup;
- loc –în interior, aer liber, apa;
- vârstă –copii, adolescenţi, tineri, adulţi, vârstnici, toate categoriile;
- dotare –la aparate sau liber, cu materiale sau fară;
- profesie –sedentari, munci fizice grele, agricultori;
- tipul de activităţi: activităţi fizice de expresie şi întreţinere (gimnastică, dans,
culturism), ludice cu caracter sportiv (jocuri sportive, distractive, colective),
activităţi de exterior şi de mediu natural (mers, alergare, ciclism, vâslit, trasee
amenajate).
Iată câteva exemple de activităţi sportive ce pot fi derulate săptămânal, în
vacanţe şi nu numai:
 Show sportiv în aer liber;
 Kids club;
 Concurs de căţărat;
 Castele de nisip;
 Lupte în costume "SUMO";
 Water instant;
 Leagăn de apă;
 Concurs de strâmbături;
 Water volley & Beach volley;
 Tras funia;
 Petanque;
 Cine împinge salteaua;
 Jogging;
 Aqua-gym;
 Karaoke;
  Concurs de dans;
 Plasa elastică;
 Concurs "foto" pe nisip;
 Kiteboard;
 Tricouri ude
 Body painting;
 Campionat de table.
Dintre aceste activităţi fizice, specifice sportului pentru toţi, cele mai accesibile
şi agreate sunt: mersul, alergarea, gimnastica aerobică de întreţinere, culturismul,
dansul, înotul, badmintonul, tenisul de masă, artele marţiale, baschetul, fotbalul,
voleiul de plajă, turismul montan şi schiul.
Pe de altă parte, activităţile fizice pot fi împărţite în trei mari grupe, în funcţie
de gradul de dificultate, de exigentele fizice şi de complexitate:
1. În prima grupă intră activităţile care cer mai puţin efort şi sunt recomandate
pentru toate vârstele (minigolf, petanque, taichi, d’arts). Animatorul participă la
activităţile sportive sau este simplu arbitru, ocupându-se, de asemenea, de
întreţinerea şi controlul materialului utilizat şi de buna desfăşurare a activităţilor.
2. În a doua grupă intră activităţile sportive care necesită un efort mediu şi
aptitudini specifice (gimnastica de întreţinere, tenis de masă, badminton). În
acest caz, ţinând cont că activităţile sportive necesită aptitudini specifice,
animatorul va fi însoţit de un monitor sau un alt animator specializat în sportul
respectiv.
3. În cea de-a treia grupă intră acele activităţi ce necesită un efort ridicat, ce
antrenează mai mulţi participanţi (polo pe apă, volei, baschet, tenis de câmp,
fotbal, rugby). Ca şi în cazul anterior, animatorii implicaţi vor fi specializaţi pe
aceste sporturi sau vor fi însoţiţi de monitori sportivi specializaţi.
Animatorul Sportul pentru toţi, alături de instructorul şi antrenorul SPT
formează colectivul specialiştilor care-şi desfăşoară activitatea la nivel naţional,
judeţean şi local. Specialistul SPT se poate implica în desfăşurarea mai multor forme
de activitate, diferite în funcţie de cereri, obiective, mod de desfăşurare, anvergură,
cum ar fi:
- lecţia, şedinţa, antrenamentul;
 - întrecerea, competiţia, trofeul, campionatul;
- festivaluri, serbări, mitinguri, spectacole.
Principalul criteriu de eficienţă al programelor de activităţi SPT este
profesionalismul specialistului care, trebuie să dispună de un adevărat patrimoniu
de cunoştinţe, comportamente şi tehnici, dobândite ca urmare a unei pregătiri
complexe şi temeinice, atât teoretică cât şi practică.
În vederea dezvoltării SPT trebuie, în primul rând, să se asigure formarea,
calificarea, perfecţionarea şi încadrarea specialiştilor. Astfel, pentru o activitate de
durată, sistematică şi eficientă trebuie să se constituie colective de colaboratori şi
voluntari, persoane de diverse profesii, dar pregătite şi atestate în domeniul
activităţilor fizice sportive.
Animatorul SPT reprezintă specialistul aflat la primul nivel de instruire,
obiectivele activităţilor sportive de timp liber organizate de către aceştia, fiind
următoarele:
1. Modelarea stărilor psihocomportamentale şi transpunerea acestora în practica
vieţii sociale (fair-play, spiritul de echipă, responsabilitate, perseverenţă,
hotărâre, încredere, stăpânire de sine).
2. Formarea convingerilor şi deprinderilor de practicare independentă a
exerciţiilor fizice şi sporturilor preferate, în scop igienic, deconectant şi de
educare sportivă (educaţie fizică şi sportivă permanentă).
3. Asigurarea efectelor de compensare asupra activităţii intelectuale, a
tratamentului asupra sedentarismului, stresului şi oboselii.
Stagiile de formare şi perfecţionare pot fi organizate la nivel local de către
A.J.S.P.T.-uri sau la nivel regional /naţional de către F.R.S.P.T. şi se adresează tuturor
doritorilor cu vârste cuprinse între 16 şi 40 de ani.
După terminarea stagiului, participanţii vor avea cunoştinţele necesare,
teoretice şi practice, pentru a se implica în organizarea unor activităţi SPT, dupa cum
urmează:
- proiectare – întocmirea planului, mobilizarea participanţilor, oficialităţilor şi a
sponsorilor, realizarea corespondenţei;
- organizarea propriu-zisa – întocmirea fişelor, pregătirea locului de
desfăşurare, implicarea în arbitraj şi susţinerea acţiunii ca şi animator;
 - evaluare finală – adrese de mulţumiri, raportul acţiunii, decontul acţiunii.
Animatorii SPT vor fi legitimaţi la nivel local de către Asociaţiile Judeţene SPT, iar
Direcţiile Judeţene pentru Sport vor recunoaşte calitatea oficială a acestora prin
acordarea vizei anuale.

4.3. Voluntariatul în sportul pentru toţi

I. ABC-ul voluntariatului în recrutarea, motivarea şi păstrarea voluntarilor

Voluntarii au o valoare deosebită, ei sunt cei care dau viaţă oricărei activităţi,
fie în desfăşurarea evenimentelor de orice dimensiune.
Media şi publicul în general, aclamă sportivii pentru rezultatele şi spectacolul
pe care-l oferă, rareori se gândesc să menţioneze si pe cei care fac acestea să se
realizeze.
Privind dintr-un anumit punct de vedere, este evident că, cheia succesului într-
o organizaţie sportivă, în desfăşurarea unui eveniment sportiv, depinde de abilitatea
liderilor de a organiza, conduce, motiva sportivii, participanţii, membrii pentru a-şi
atinge obiectivele, dar şi de modul în care liderii ştiu să folosească ajutorul dat de
voluntari, de care ei sunt răspunzători.
Pentru aceasta, înainte de a-l solicita, orienta către sarcinile cele mai potrivite şi
responsabiliza, trebuie să se cunoască exact: de ce calităţi trebuie să dispună
voluntarii, pentru ce sunt necesari voluntarii, de ce fac această activitate, unde
şi cum pot fi găsiţi, şi multe altele.

A. De ce calităţi trebuie să dispună voluntarii?

Indiferent de vârstă, fiecare trebuie să posede o bună calificare,
răbdare şi abilitatea de a se adresa unui public divers, să dispună de timp pentru
a realiza o mare varietate de probleme.
Ei trebuie sa fie dinamici, creativi, perseverenţi, să fie animaţi de dorinţa
de a-i ajuta şi stimula pe oamenii cu care lucrează. Alte calităţi: adaptabilitate,
disponibilitate, generozitate, spirit de echipă, responsabilitate.
B. Pentru ce sunt necesari voluntarii?

P - a administra un club sportiv de timp liber; a ajuta la strângere de fonduri;

E - a se ocupa de echipament; a se implica în organizarea activităţilor;
N - a sprijini activitatea de comunicare; organizarea festivităţilor de premiere;
- realizarea materialelor promo-documentare-informare cu privire la activităţi;
T – Activităţile de reclamă şi relaţii cu publicul; probleme de management financiar;
R – a ajuta realizarea documentaţiei video legată de activitatea în care s-au implicat
U - atragerea de suport financiar, material, şi moral în desfăşurarea şi dezvoltarea
activităţilor.

Succesul, sau eficienţa activităţii voluntarilor constă în înţelegerea

motivaţiei acestora.

C. De ce fac oamenii această activitate de voluntariat?

Motivele sunt numeroase, diverse, enumerăm pe cele mai des întâlnite:

P – a învăţa lucruri noi; a fi de ajutor celorlalţi;
E – a se implica în problemele sociale; a-şi folosi abilităţile şi talentele;
N – a ieşi din monotonie; a lega prietenii;
T – a-şi mări încrederea în sine; a se simţi folositor şi apreciat:
R - a găsi o nouă orientare în viaţă; a câştiga prestigiu;
U – a petrece în mod plăcut timpul liber:

Identificarea nevoilor, intereselor, preferinţelor voluntarilor este fundamentală

în satisfacerea motivaţiilor acestora şi găsirea modalităţilor de răsplată.
Este esenţială cunoaşterea fiecărui voluntar în parte pentru a trata pe fiecare
în cel mai potrivit mod.
Cu certitudine, voluntarii sunt motivaţi de satisfacţii care nu au legătură în
principal cu banii. Cel mai des sunt motivaţi de dorinţa de a câştiga experienţă, de
nevoia de a fi cunoscuţi şi de statutul respectiv şi, de multe ori, de faptul că este
implicată familia ( în mod deosebit copiii).
D. Găsirea voluntarilor

Înainte de a încerca să recrutezi voluntari, trebuie să răspunzi la următoarele

întrebări:
De câţi voluntari am nevoie?
La ce vor fi folosiţi?
De cine, de ce răspunde fiecare voluntar?
Ce tip de individ este potrivit pentru funcţiile necesare?
Ce calităţi trebuie să aibă?

La baza acestei activităţi trebuie să stea ideea clară a necesităţii lor.

Ideal ar fi ca o persoană activă, dinamică, convingătoare să preia funcţia de
voluntar-coordonator. Acesta trebuie să fie dispus să se dedice acestei activităţi.
Voluntarul-coordonator sau persoana care este desemnată să se dedice
acestei slujbe trebuie:
- să depisteze locurile în care sunt necesari voluntarii;
- să întocmească sarcinile fiecărui individ;
- să realizeze un plan, o strategie de găsire şi angajare a voluntarilor;
- să supravegheze activitatea voluntarilor;
- să ţină întruniri sistematice cu voluntarii;
- să propună şi să organizeze cursuri de pregătire şi perfecţionare a voluntarilor;
- să susţină entuziasmul şi motivaţia voluntarilor.

E. Unde şi cum pot fi găsiţi voluntarii?

Deoarece voluntarii pot fi găsiţi peste tot, campaniile de recrutare trebuie să

aibă în vedere grupuri cât mai largi şi zone cât mai răspândite şi totodată bine
determinate. Esenţialul constă în conţinutul informaţiilor care trebuie să fie: clare,
exacte şi atractive.

Responsabilităţi:
- un eveniment social de reuniune a prietenilor;
- pe listele cu membrii din trecut şi cei actuali;
- organizarea unei campanii de recrutare folosind voluntarii existenţi;
- folosirea unui ziar local: anunţuri publicitare, scrisori, articole de reclamă;
- realizarea de postere, pliante şi fluturaşi care vor fi distribuite în zonele în care
pot exista posibili voluntari;
- folosirea unui post de televiziune şi radio local.

F. Ce avantaje pot avea voluntarii?

În primul rând, cele mai adesea, cele legate de motivaţia personală. Aspectele
pozitive pe care le poare oferi în general genul de activităţi specifice sportului pentru
toţi, respectiv:
- participarea la competiţii, tabere excursii,
- întâlnirea şi comunicarea cu diverse persoane;
- stabilirea de noi relaţii şi prietenii;
- acumularea de noi cunoştinţe şi calităţi;
- satisfacţia de a ajuta oamenii şi de a-i vedea mulţumiţi.

G. Cum păstrăm voluntarii?

Deşi majoritatea organizaţiilor au, pentru început, un deosebit succes în

atragerea voluntarilor, nu reuşesc acelaşi lucru în păstrarea lor pentru mai multă
vreme. Adesea voluntarii îşi pierd interesul şi se retrag, dispar.
Problema centrală este legată de motivarea voluntarilor, convingerea acestora
să renunţe la alte activităţi, la comoditate, la anonimat. Ideea este de a identifica ce
este important pentru o persoană şi de a asigura ceea ce este necesar pentru
evoluţia sa.
Trebuie încercat ca nevoile fiecăruia să se potrivească exact cu beneficiile şi
posibilităţile activităţii. Tipurile de sarcini trebuie să corespundă aşteptărilor,
deoarece satisfacţia muncii este determinată de realizarea unor lucruri de valoare.
 Esenţial în păstrarea voluntarilor este programul acestora, iniţierea şi
pregătirea lor, satisfacţia muncii şi recunoaşterea.
Voluntarii trebuie să se considere:
 bine-veniţi;
 necesari;
 o parte a echipei;
 responsabili;
 investiţi cu autoritate.
Programul de iniţiere şi pregătire trebuie să fie plăcut, eficient, să creeze
acel ambient care să-i facă să revină, să se implice cu entuziasm şi bucurie în
rezolvarea sarcinilor.
În sinteză, pentru a recruta, motiva şi păstra voluntarii este necesar să:
- vă asiguraţi că fiecare voluntar înţelege nevoile şi obiectivele organizaţiei şi
implicaţiile muncii lor;
- identificaţi ceea ce îi determină să se implice în activitate;
- stabiliţi cu claritate natura muncii care va fi realizată, descrierea activităţii,
definirea rolurilor;
- încercaţi plasarea adecvată a voluntarilor, între motivaţiile fiecăruia şi răsplata
muncii, să fie o potrivire perfectă;
- fixaţi obiective pentru ca voluntarii să înţeleagă rolul pe care-l au în realizarea
temelor organizaţiei;
- asiguraţi pregătirea înaintea activităţii şi acordaţi instrucţiuni clare pentru a ajuta
îndeplinirea obiectivelor;
- creaţi o atmosferă de înţelegere şi cooperare;
- încurajaţi voluntarii să contribuie cu idei şi ajutaţi-i să le explice dacă este cazul.

Daţi posibilitatea voluntarilor de a se bucura de munca lor alături de

dumneavoastră:
- ajutaţi-i în acumularea de experienţe personale în munca pe care o efectuează;
- convingeţi-i că ei au o contribuţie valoroasă la realizarea obiectivelor
organizaţiei;
- asiguraţi-vă că ei au control asupra tuturor aspectelor muncii pentru care sunt
delegaţi;
- convingeţi-i că şi-au îmbunătăţit calităţile şi şi-au dezvoltat experienţa.

RECUNOAŞTEREA este un factor important, vital în păstrarea voluntarilor.

Acordaţi o recunoaştere adecvată nu numai muncii lor, ci şi nevoilor şi
aspiraţiilor lor, exprimaţi-vă interesul faţă de viaţa lor personală, faţă de
părerile lor importante.

Modalităţi de răsplătire a voluntarilor pot fi următoarele:

- acordarea de tricouri, şepci, insigne cu emblema organizaţiei;
- acordarea de premii, diplome şi alte stimulente, în funcţie de disponibilităţi, dar
care să-i bucure;
- menţionarea lor în prezentarea activităţilor;
- aprecierea efortului la încheierea activităţilor sau cu prilejul analizelor;
- felicitarea cu prilejul zilei de naştere şi a altor sărbători;
- organizarea de întruniri festive pentru ei;
- acordarea de drepturi financiare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Timp de lucru (recomandat) 30 ore

Rezumat
Persoana desemnată cu animarea unui grup şi care propune activităţi şi
facilitează relaţiile dintre membrii grupului poartă numele de animator.
Activităţile destinate sporului pentru toţi se practică atât în spaţiile din
interior şi din exterior în funcţie de vreme, echipamentul necesar şi
numărul participanţilor.
Voluntarii sunt cei care sprijină buna organizare şi funcţionre a
activităţilor, bucurându-se alături de participanţi de reuşita momentului.

Concluzii Activitatea sportul pentru toţi se desfăşoară sub îndrumarea unui

animator, instructor sau antrenor şi cu sprijinul voluntarilor.
Exemple ilustrative:

MINISTER

FEDERAŢII COSR
SPORTIVE DSJ
NAŢIONALE

DEPARTAMENTUL
FEDERAŢIA EDUCAŢIE
SPORTUL OLIMPICĂ, SPORT
PENTRU TOŢI ASOCIAŢIA ŞCOLAR ŞI
JUDEŢEANĂ UNIVERSITAR
SPORTUL
PENTRU TOŢI

Sistemul Sportul pentru toţi în România

Tip socializare

Tip creativitate

Tipuri de animaţie Tip cultură, descoperire, viaţă

Tip linişte, calm, odihnă

Tip aventură

Tipuri de animaţie
 - pentru a învăţa lucruri noi
- pentru a fi de ajutor
- pentru a ieşi din monotonie
DE CE - pentru a lega prietenii
VOLUNTARIAT - pentru a se simţi folositor şi apreciatt
? - pentru a câştiga prestigiu
- pentru a petrece plăcut timpul liber
- pentru a te implica în problemele sociale
- a-ţi folosi abilităţile şi talentele

Motive pentru a deveni voluntar

Teste de autocontrol a. Care sunt responsabilităţile unui animator?

b. Ce responsabilităţi poate avea un voluntar în următoarele situaţii: lecţie

sau şedinţă de antrenament; întrecere sau competiţie; festival, serbare sau
spectacol?

c. Aţi făcut parte dintr-o echipă de voluntari? Descrieţi activitatea depusă.

Dacă nu, aţi dori să faceţi parte dintr-o echipă de voluntari? Motivaţi de ce!
d.

Surse bibliografice a. Alice Luca, Gheorghe Luca – Sportul pentru Toţi, Ed. Altius Academy, Iaşi,
2001
b.
b. xxx – Curs pentru Instructori sportivi, nivel B, Federaţia Română Sportul
pentru Toţi, Bucureşti 2004

c. xxx - Sports Administration Manual, International Olympic Committee,

Laussane, 2001
5. REALIZAREA DE PROIECTE ALE SPORTULUI PENTRU TOŢI ÎN VEDEREA
FINANŢĂRII

În continuare prezentăm direcţiile către care pot fi orientate proiectele în

vederea practicării sporului pentru toţi. Activităţile desfăşurate (aşa cum am
prezentat mai sus) pot fi îndreptate pe trei direcţii (şi nu avem pretenţia că le-am
epuizat pe toate):
1. loisir sportiv
- activităţi gimnice: gimnastică de întreţinere, step, stretching, gimnastică în apă,
gimnastică aerobică ş.a.
- activităţi în natură: plimbări, turism, escaladă, jogging, rafting ş.a.
- jocuri sportive
2. socio-profesional
- formare profesională – instructori sportul pentru toţi
- formare de animatori pentru activităţi fizice şi sportive
3. socio-educativ
- conştientizarea importanţei practicării sportului
- reprezentarea sportului în diferite ipostaze: expoziţii fotografice, sculpturi, picturi,
epigrame sportive, mese rotunde cu specialişti ai domeniului.

Etape urmărite în realizarea unui proiect şi explicarea lor:

- Titlul proiectului: se menţionează denumirea acestuia

- Manager de proiect: numele celui care coordonează întreg proiectul şi
activităţile care decurg de aici
- Cadru general: se precizează în linii mari cum a apărut ideea acestui proiect
- Organizator: persoana fizică sau instituţia care propune proiectul ( organizatorul
nu trebuie neapărat să coincidă cu managerul de proiect)
- Parteneri (inclusiv media): sunt nominalizaţi toţi acei care iau parte la
realizarea proiectului, promovarea, finanţarea acestuia
- Perioada de desfăşurare: menţionarea în mare a datei proiectului. Trebuie avut
în vedere cu exactitate data, aceasta fiind un element foarte important în succesul
 oricărui proiect. Trebuie să sondăm piaţa evenimentelor pentru a observa eventuala
concurenţă la acea dată, adică alte evenimente de mare anvergură propuse la
aceeaşi dată.
- Grupul ţintă: alegerea unui segment al populaţiei care se referă fie la vârstă,
sex, naţionalitate, rasă, religie, categorii defavorizate şi menţionarea alegerii acestui
segment.
- Beneficiari: se menţionează cei care beneficiază de acest proiect. Beneficiarii
direcţi sunt cei cărora le este destinat proiectul, iar cei indirecţi cei care, prin
contactul cu beneficiarii direcţi, pot să-şi însuşească obiectivele proiectului.
- Motivaţia: se precizează motivele pentru care am demarat acest proiect şi ce
aduc nou cu subiectul abordat
- Scopul: ce se urmăreşte în arie largă cu acest proiect
- Obiectivele: ce se urmăreşte cu proiectul pe puncte bine definite
- Plan de acţiune: sunt enumerate pe zile, săptămâni şi luni etapele parcurse în
alcătuire, derularea şi evaluarea proiectului;
- Resurse folosite în elaborarea, desfăşurarea şi evaluarea proiectului:
Umane: numărul de persoane implicate in proiect şi atribuţiile fiecăreia în parte
Materiale: materiale necesare pentru desfăşurarea proiectului
Financiare: este precizat bugetul, precum şi potenţialii finanţatori, sponsori, etc.
De timp: este precizată perioada de timp necesară pentru pregătirea şi derularea
proiectului
- Strategii de marketing: strategiile marketing implică în linii mari mijloacele
folosite pentru a face cunoscut proiectul şi cuprinde totalitatea afişelor, insignelor,
agende, fluturaşi, pixuri, mape, tricouri, etc.
- Rezultatele cantitative şi calitative: aceste rezultate conturează în mare
eficienţa proiectului, precum şi îndeplinirea obiectivelor
- Grila analizei de risc: sunt luate în calcul toate posibilităţile care ar putea duce la
periclitarea proiectului şi găsirea de soluţii viabile
- Bilanţ şi recomandări: evidenţierea şi analizarea lucrurilor care au decurs bine,
dar şi a micilor nereuşite din cadrul proiectelor, precum şi propunerea de soluţii
pentru rezolvarea acestora.
5.1. Programe sportul pentru toţi. Mersul în forţă

Deprindere motrică de bază, asociată de cele mai multe ori scopurilor utilitare,
mersul a căpătat în ultimul timp valoarea de mijloc pentru âmbunătăţirea nivelului
condiţiei fizice. Considerat în trecut ca „prea uşor” pentru a crea modificări adaptative,
mersul ântr-un ritm alert îmbunătăţesşte consumul de oxigen, reduce frecvenţa
cardiacă de repaus, tensiunea arterială, optimizează funcţiile cardiacă şi respiratorie
şi reduce excesul de greutate corporală.
Mersul este accesibil, costurile sale fiind reduse aproape la zero.
S. Reeves (1982), în pledoaria pe care o face acestei forme de activitate,
descrie 6 factori care transformă mersul ântr-un exerciţiu de creştere a nivelului
componentelor fitness-ului, lungimea pasului, menţinerea ritmului respirator, cadenţa
paşilor (viteza), diatanţa parcursă, gradul de înclinare a terenului şi încărcătura
suplimentară.
K. Cooper recomandă mersul ca exerciţiu deoarece „prezintă avantajul că
poate fi realizat de oricine, oriând şi oriunde; nici măcar nu arată ca un exerciţiu, iar
pentru cei timizi, nedemonstrativi, poate fi un mijloc adecvat.”
Deoarece mersul în forţă urmăreşte dezvoltarea sistmului aero, prin stimularea
gradată a cordului şi plămânilor (principiul rezistenţei progresive), acesta diferă destul
de mult de mersul obişnuit, distingându-se prin următorii 4 factori:
- lungimea pasului este superior, fapt ce stimulează într-o măsură mai mare
capacitatea aerobă;
- ritmul crescut reclamă consum energetic mi mare decât cadenţa scăzută a
mersului obişnuit;
- mersul pe o pantă de 10% presupune un efort crescut faţă de mersul pe teren
plat;
- încărcătura suplimentară ataşată corpului în programele pentru avansaţi creşte
mai mult solicitările sistemului aerob.
 Aspecte metodice

Efectele fiziologice ale mersului în forţă se resimt la nivelul inimii, plămânilor,

vaselor capilare, sângelui, precum şi la nivelul muscular. La nivel cardiac, mersul în
forţă produce în timp bradicardie de repaus şi efort, fenomen care conduce lao uzură
inferioară a inimii şi la economie funcţională.
Tabelul următor prezintă valorile de frecvenţă cardiacă maximă, precum şi
intervalul optim de frecvenţă cardiacă pentru vârstele de 20-70 ani.

Vârsta FC maximă FC urmărită Interval de FC (75-80%)

20 200 150 140-170
25 195 146 137-166
30 190 142 133-162
35 185 139 130-157
40 180 135 126-153
45 175 131 123-149
50 170 127 119-145
55 165 124 116-140
60 160 120 112-136
65 155 116 109-132
70 150 112 105-128

Intervalul de frecvenţă cardiacă prezentat în tabel, este de fapt, zona optimă

de solicitare care indică gradul intensităţii care trebuie atinsă în timpul efortului. Dacă
se depăşeşte limita superioară a acestui interval, efortul va deveni predominant
anaerob şi deci prea intens pentru obiectivele mersului în forţă.
La nivel pulmonar, mersul în forţă va determina creşteri ale volumului
pulmonar, creşterea suprafeţelor de schimb gazos, reducerea frecvenţei respiratorii
de repaus şi creşteri mai atenuate ale acesteia în timpul efortului. La nivelul copiilor,
capacitatea vitală se îmbunătăţeşte prin efort sistematic, în timpul perioadei de
creştere.
La nivelul sistemului vascular, mersul în forţă determină o creştere a numărului
de hematii şi o creştere a capacităţii de fixare a oxigenului, în paralel cu creşterea
numărului de capilare.
Pentru a avea un maximum de beneficiu, subiectul trebuie să se concentreze
pe un mers în forţă cât mai corect din punct de vedere tehnic. Astfel călcâiul piciorului
din faţă atinge solul având genunchiul uşor flexat. Când planta ia contact cu solul
complet, piciorul din spate se întinde prin contracţia în forţă a muşchilor fesieri. Când
piciorul din faţă ajunge înapoi, mebrul opus este întins riguros spre înainte, astfel
încât lungimea pasului sî fie cât mai mare. În fiecare moment, subiectul trebuie să
aibă o atitudine posturală corectă, cu trunchiul întins şi bărbia ridicată. Braţele
pendulează pe lângă corp, la un unghi de 45 de grade înainte şi 30 de grade înapoi.
Mişcarea braţelor va ajuta lungimea pasului şi vacontrabalansa forţa exercitată de
membrul inferior. Odată însuşită tehnica mersului corect, subiecţii se vor concentra pe
menţinerea ritmului respirator. Tehnica respiraţiei corecte este inspiraţie adâncă pe
trei paşi (drept, stâng, drept) şi apoi respiraţie forţată pe trei paşi (stâng, drept, stâng).
Respiraţia ritmică face ca aerul sî fie inhalat progresiv în partea inferioară, mediană şi
superioară a plămânilor.
După S. Reeves, faza în care aerul este împins afară dion partea inferioară
pulmonară, este cea mai importantă pentru că majoritatea subiecţilor utilizează doar
partea superioară, în inspiraţie.ca rezultat, aceştia utilizează mai mult plămânul
inferior, decât cel mediu sau superior. În prima fază a inspiraţiei subiectul va împinge
afară abdomenul, astfel încât aerul va fi forţat să pătrundă în partea inferioară
pulmonară. În a doua fază, partea inferioară costală şi toracele median se vor
extinde, dând posibilitatea aerului să intre în partea mediană pulmonară. În a treia
fază, se arcuieşte pieptul în exterior, simultan cu retracţia abdomenului şi aerul intră
în partea superioară pulmonară. În timpul expiraţiei, aerul parcurge secvenţa inversă:
piept, cutie toracică, regiune abdominală.
După însuşirea tehnicii rspiratorii, subiectul se va concentra pe viteza de mers.
Pentru început subiectul se va deplasa pe o distanţă de 800m, cu un ritm alert, având
drept obiectiv parcurgerea acetei distanţe progresiv în 8 minute. După ce această
distanţă a fost parcursă în 8 minute, ea va creşte spre 1,5-1,6 km. Timpul urmărit va fi
la început de 20 minute, apoi progresiv va scădea la 12 minute. Când mersul în forţă
se va realiza la o viteză de 8km/oră înseamnă că obiectivul acestei actvităţi este
atins.
În ceea ce priveşte distanţa de lucru, se recomandăsă se înceapă cu 2,5km
parcurşi în aproximativ 18 minute (15-20 minute). Orice efort inferior duratei de 15
minute, nu va produce modificări sistemului cardio-respirator. Din punctul de vedere
al profilului terenului, iniţial, subiecţii preferă să lucreze pe teren plat deşi este de dorit
ca aceştia să înceapă direct pe un profil variat (chiar dacă ritul de deplasare va
scădea). Volumul de lucru pe săptămână, pentru un începător, este de 3x15 minute
de efort. Pentru avansaţi, volumul este de 4x30 minute.
În continuare prezentăm un program de lucru de 12 săptămâni pentru
începători şi avansaţi (după S. Reeves, 1982).

Program pentru începători

Săpt. Lecţia Conţinut Volum de lucru
1 1 Exersarea tehnicii de rulare călcâi, talpă, 800m ritm lent
vârf. Concentrare pe respiraţie adâncă.
Control al aliniamentului corporal.
1 2 Idem lecţia 1 800m ritm lent
1 3 Idem lecţia 1 800m ritm lent
2 1 Creşterea lungimii paşilor şi respiraţia 800m ritm normal
controlată
2 2 Idem lecţia 1 din săptămâna 2 800m ritm normal
2 3 Idem lecţia 1 din săptămâna 2 800m ritm normal
… … …
… … …
12 1 Mers în forţă pe teren variat 2400m cu ritm de
8km/h
12 2 Idem lecţia 1 din săptămâna 12 2400m cu ritm de
8km/h
12 3 Idem lecţia 1 din săptămâna 12 2400m cu ritm de
8km/h

Program pentru avansaţi, bărbaţi, 30 ani, 75 kg

Săpt. Distanţa Durata recomandată Încărcătură suplimentară (P-poigne, T-
(m) (min) talie, G-glezne) kg
1 800 6-10 P 0,5
2 1600 12-15 P 0,5
3 1600 12-14 P 0,5 T 2,5
4 1600 12-14 P 0,5 T 2,5
5 2400 20-25 P 1 T 2,5
6 2400 20-25 P 1 T5
7 2400 19-24 P 1 T5
8 2400 18-23 P 1 T6
9 3200 25-32 P 1,5 T6
10 3200 25-32 P 1,5 T6 G 0,5
11 3200 24-31 P 1,5 T 7,5 G 0,5
12 3200 24-31 P 1,5 T 7,5 G 0,5
 Program pentru avansaţi, bărbaţi, 30-50 ani, 75 kg
Săpt. Distanţa Durata recomandată Încărcătură suplimentară (P-poigne, T-
(m) (min) talie, G-glezne) kg
1 800 7-11 P 0,5
2 1600 14-18 P 0,5
3 1600 13-17 P 0,5
4 2400 21-26 P 0,5 T 2,5
5 2400 20-25 P 1 T 2,5
6 2400 19-24 P 1 T5
7 2400 19-24 P 1,5 T5
8 3200 26-33 P 1,5 T5
9 3200 26-33 P 1,5 T5 G 0,5
10 3200 25-32 P 1,5 T5 G 0,5
11 3200 25-32 P 1,5 T 7,5 G 0,5
12 3200 24-30 P 1,5 T 7,5 G 0,5

Program pentru avansaţi, femei, 30-50 ani, 70 kg

Săpt. Distanţa Durata recomandată Încărcătură suplimentară (P-poigne, T-
(m) (min) talie, G-glezne) kg
1 800 8-12 P 0,5
2 800 8-10 P 0,5
3 1600 17-21 P 0,5
4 1600 16-21 P 0,5 T 2,5
5 1600 15-20 P 0,5 T 2,5
6 1600 15-20 P 0,5 T 2,5
7 1600 14-19 P 0,5 T 2,5
8 1600 13-18 P 0,5 T 2,5
9 2400 23-28 P1 T 2,5
10 2400 22-27 P1 T 3,5
11 2400 21-26 P1 T 3,5
12 2400 21-26 P1 T 3,5
13 3200 28-33 P1 T 3,5 G 0,5
14 3200 27-32 P1 T 3,5 G 0,5
15 3200 26-31 P1 T 3,5 G 0,5

5.2. Programe sportul pentru toţi. Jogging

Termenul de jogging provine din limba engleză şi înseamnă „alergare uşoară

practicată în scopul menţinerii sănătăţii”.
 Acest cuvânt a pătruns impetuos în vocabularul ţărilor civilizate ca remediu
împotriva sedentarismului şi obezităţii, dar şi ca mijloc ideal pentru energie şi
optimism.
În Petit Robert definiţia cuvântului jogging este mult mai apropiată de înţelesul
real al cuvântului: „alergare moderată pe terenuri variate sau în oraş fără spirit de
competiţie”.
Pornind de la această definiţie, putem preciza că joggingul este o alergare în
tempo uşor sau moderat , pe teren variat sau în oraş, fără spirit de competiţie,
executată pentru obţinerea şi menţinerea sănătăţii şi a bunei dispoziţii.

Scurt istoric
Scânteia care a aprins interesul lumii civilizate pentru această alergare
benefică a fost experienţa reuşită a celebrului antrenor neo-zeelandez Arthur Lydiard
care a fost convins de un grup de oameni de afaceri cu diverse afecţiuni cardiace şi
obezitate să-i primească pe stadion pentru a da jos kilogramele în plus. Spre
satisfacţia tuturor, după câteva luni de alergare, oamenii de afaceri au constatat că,
pe lângă kg dispărute au dispărut şi unele afecţiuni cardiace, respiratorii sau
reumatismale. La aceasta s-a adăugat şi starea sufletească de optimism şi vitalitate
pe care le dobândiseră cu prisosinţă.
Rezultatele, confirmate şi de medici, au făcut senzaţie în presa vremii. Şi aşa
joggingul a ajuns şi în America, unde un cunoscut antrenor de atletism, Bowerman
împreună cu doctorul Harris au scris o carte despre miraculoasa alergare (1967).
La un an de la apariţia cărţii, doctorul Keneth Cooper a publicat o carte
intitulată Jogging, cu care a bătut toate recordurile editoriale.
În Europa, joggingul pătrunde în special în ţările occidentale. Însă, nu trebuie
să uităm că în Franţa, Elveţia, Anglia şi alte ţări, aveau loc curse populare dinaintea
apariţiei mişcării de alergare în America. Un rol deosebit în răspândirea joggingului în
Europa l-a avut revista Spiridon, editată de elveţianul Noel Tamini, care a contribuit la
răspândirea noţiunilor tehnice, dar şi de solidaritate şi prietenie.
În România, colonelul medic Ion Lascăr, cunoscut ca medic al Reginei Maria
putea fi văzut aproape zilnic alergând pe stadionul ANEFS (apoi Republicii). Şi asta
se întâmpla prin anii 1940-1950!!!!! Alerga dimineaţa, de cele mai multe ori cu bustul
gol şi povestea curioşilor că aceasta este doctoria lui cea mai bună.
Prin anii *70 Alexandru Solnay, antrenor de atletism, împreună cu diverşi
amatori cu vârste cuprinse între 20-70 de ani alergau de 3-4 ori pe săptămână pe
Stadionul din Oradea sau prin pădurile din Băile Felix.
După 1990, ia naştere la Bucureşti Clubul de jogging Spiridon-Faur, care prin
câteva acţiuni reuşeşte să dezmorţească puţin activitatea de jogging din România.

12 raţiuni de a alerga
Sub acest titlu, cunoscutul medic francez Jean-Pierre de Mondenard a publicat
opiniile lui despre jogging.
1. Ameliorează performanţele intelectuale. Mai multe studii au demonstrat că
alergarea favorizează transportul de oxigen al plămânilor în întreg organismul.
„Plimbarea solitară, dimineaţa devreme, face plăcutî alergarea. Brusc, ideile
devin mai clare, imagimile mai colorate, înlănţuirile de idei mai riguroase,
cuvintele mai sugestive. Ca şi cum inteligenţa mi-ar veni din picioare”. (Jean
Ferniot, apreciat jurnalist şu scriitor francez)
2. Măreşte capitalul osos. Scheletul organismului este supus continuuu acţiunii
celulelor ce fabrică sau distrug substanţele osoase. Tensiunile provocate de
alergare constituie un stimulent necesar menţinerii delicate care există între
procesele de fabricare sau de distrugere. Densitatea osoasă a celor ce aleargă
de trei ori pe săptămână câte 30 minute este superioară cu 30-40% faţă de a
celor pasivi.
3. Prelungeşte viaţa. Alexis Carell , laureat al Premiului Nobel pentru medicină
spunea: „să adăugăm vieţii anii mai curând decât să adăugăm anilor viaţă” şi
ne propune să alergăm de plăcere şi pentru prelungirea vieţii, amândouă în
mod egal.
4. Doboară depresia. În urma unor cercetări de testare a diferitelor terapeutici
împotriva depresiei, singura care a fost considerată eficientă 100% a fost
jiggingul.
 5. Fortifică aptitudinile inimii. Alergarea cu regularitate modifică funcţionarea
aparatului cardio-vascular, ajungând la o stare fiziologică bine cunoscută:
măreşte inima înzestrată cu contracţii puternice şi eficiente şi bate mai lent.
6. Permite să respire plămânii din plin. Munca muşchilor respiratori va fi
diminuată prin micşorarea mişcărilor pe minut datorită unei mai bune umpleri a
plămânilor şi alveolelor cu aer şi datorită schimbului de gaze îmbunătăţit. Pe
scurt, alergarea măreşte considerabil capacitatea pulmonară.
7. Uşurează tranzitul gastro- intestinal. Digestia devine mai uşoară, apetitul este
mai bun. Cei ce fac jogging profită mai mult decât alţii de ceea ce mănâncă ,
fiindcă organismul absoarbe complet elementele nutritive trase din alimentaţie.
8. Favorizează somnul recuperator. Pentru a lupta eficient contra insomniei,
joggingul este unul dintre medicamentele cele mai puţin cunoscute şi totuşi cel
mai sigur şi cel mai performant.
9. Reglează datele tensiunii arteriale. În repaus, tensiunea arterială a
alergătorului în formă este inferioară în jur de un punct în raport cu un
sedentar.
10. Normalizează grăsimile din sânge. Sângele conţine două categorii principale
de grăsimi: colesterolul şi trigliceridele. Se ştie că amândouă măresc
probabilitatea de neplăceri cardio-vasculare. Exerciţiile fizice regulate reduc,
uneori categoric, proporţia trigliceridelor şi a colesterolului rău, în timp ce îl
măresc pe cel bun.
11. Asigură o mai bună circulaţie venoasă. Prin presiunea ritmică, la fiecare pas,
asupra tălpii se favorizează transportul sângelui venos spre inimă, ca o
pompă.
12. Menţine pieptul în plină formă. S-a constatat prin studii că femeile care fac
mişcare sunt mai puţin expuse la cancerul de sân.

Unde şi când alergăm?

Pentru a ne bucura la maxim de bucuria alergării, trebuie găsit un loc cu aer
cât mai curat, ca de exemplu: parcuri, păduri, malul apelor sau chiar drumuri mai
puţin circulate.
 Este bine ca terenul pe care alergăm să nu fie tare. Ideale sunt: iarba,
pământul, nisipul, dar se poate alerga şi pe asfalt dacă se foloseşte o încălţăminte
corespunzătoare care să amortizeze şocul dur cu asfaltul. Alergarea pe un teren mai
dur poate provoca dureri de cap din cauza şocului produs la fiecare pas, dar cel mai
frecvent provoacă dureri ale ligamentelor şi tendoanelor.
Tinerii sau adulţii pot face efort la temperaturi până la 34-35 0 C, însă cu
precauţie, evitând eforturile mari. Vârstnicii, având o rezistenţă mai redusă trebuie să
evite eforturile la temperaturi mai mari de 30 0C şi să respecte cu stricteţe următoarele
recomandări pentru a nu se expune la accidente neplăcute (deshidratare care poate
duce la ameţeli, amorţeli şi chiar leşin). Evitarea deshidratării se obţine cu apă
minerală plată, sucuri de fructe, supe sau apă obişnuită la care se adaugă un vârf de
cuţit de sare de bucătărie. Lichidele se beau încet, cu pauze, folosirea lor bruscă
putând deveni dăunătoare.
La terminarea alergării, un duş cu apă călduţă reconfortează şi înlătură iritaţiile
provocate de transpiraţia abundentă cu pierderi de săruri din organism.
Echipamentul trebuie să absoarbă transpiraţia, iar capul să fie acoperit şi ferit
de razele soarelui. Este de preferat culoarea albă.
La temperaturi scăzute – geruri mai mari de -20 0C – alergarea este riscantă.
Riscul este pentru căile respiratorii , iar la vârstnici şi inima poate protesta vehement
la temperaturi mai scăzute de -7 0C. La ger, grija cea mai mare este pentru
extremităţile corpului, care trebuie ferite de degerături.

Cum alergăm?
Mulţi nu ştiu sau nu vor să ţină seama că pentru a începe un efort este nevoie
de o pregătire prealabilă a organismului, numită „încălzire”.
Încălzirea este necesară pentru a obţine un randament superior în efort, dar
mai ales pentru a ni fi un şoc pentru organism, pentru a-i da posibilitatea ca marile
funcţiuni şi aparatul circulator să fie gata pentru efort. Efortul brusc, fără pregătire,
constituie un stres puternic, cu consecinţe imprevizibile.
Este recomandabil să se înceapă cu câteva exerciţii de gimnastică şi de
mobilitate pentru braţe, picioare şi trunchi, circa 5 minute. Apoi se pleacă cu mers din
ce în ce mai vioi timp de 3-4 minute, după care se trece la alergarea uşoară. Cei
obişnuişi cu efortul pot trece direct la alergare uşoară, în tempo scăzut, fără gâfâieli.
Alergarea poate dura 5-10 minute, iar spre sfârşit se poate mări puţin tempoul.
Câteva exerciţii de respiraţie şi mobilitate sunt utile la finalul încălzirii. Dup 3-4 minute
de odihnă activă se poate trece la alergarea de jogging. Dacă vrem să facem un efort
de intensitate mai mare, atunci este bine să completăm încălzirea cu 3-4 „lansate”
sau accelerări.
După cum am arătat în rândurile de mai sus, joggingul este aducător sănătate
şi vindecă o mulţime de afecţiuni, însă trebuie utilizat cu atenţie şi dozat
corespunzător.
După încălzire, este bine ca alergarea să se desfăşoare cât mai mult în regim
aerob. Adică fără gâfâieli, fără „inimă în galop” ,fără transpiraţii abundente sau blocări
de muşchi. Dozarea alergării trebuie stabilită în funcţie de vârstă ţi de gradul de
pregătire a organismului pentru efort. Este preferabil să greşim că am alergat prea
uşor în loc să greşim că am alergat într-un tempo mai ridicat decât capacitatea
noastră de efort.
La jogging este important să se ţină seama şi de gradarea treptată a lungimii
distanţelor de alergat pe lângă dozarea intensităţii efortului, nu numai într-o şedinţă
de antrenament, dar şi de-a lungul zilelor de pregătire. Mai ales în primele luni de
pregătire este bine să se înceapă cu 2-3 km şi să se ajungă la 10-12km după 3-4 luni
de alergare. Trebuie evitate schimbările de tempo deoarece solicită mult organismul,
iar intensitatea trebuie reglată în funcţie de cum se simte alergătorul. Când apar
gâfâielile, senzaţia de picioare grele, transpiraţia abundentă, înseamnă că alergătorul
a intrat într-un regim de efort anaerob, care solicită mai multă pregătire şi efort
suplimentar din partea organismului. Antrenorul Arthur Lyard care a descoperit
joggingul spunea că atâta timp cât un alergător poate vorbi în timpul deplasării
înseamnă că este un regim de efort aerob.
În continuare vom prezenta câteva recomandări în cifre pentru toate vârstele
(după Silviu Dumitrescu):
Vârsta Mini Mediu Maxim Puls Tempo de alergare (min/km)
(ani) m (km) (km) maxim Debut După După După După
(km) 2 luni 6 luni 1 an 2-3
ani
6-8 4-5 8 12 180/min 9 8,40 8 7,30 6,40
9-14 3-4 5 10 170/min 8,30 8,10 7,40 7,10 6,10
15-18 4-5 7 12 175/min 7,50 7,35 7,10 6,40 5,50
19-25 6-8 10 25 180/min 7,20 7 6,30 5,30 5
26-35 6-8 12 maraton 175/min 7,20 7,05 6,40 6 5,15
36-45 4-6 9 20 170/min 8,15 8 7 6,20 5,30
46-55 3-4 6 12 155/min 9 8,45 7,45 6,50 6,20
56-60 2-3 5 10 145/min 9,50 9,20 8,10 7,30 7
61-69 2-3 4 8 130/min 11,30 11 10,15 9,30 9,10
Peste 1,5-2 3 6 110/min 12,15 11,50 11,30 11,20 11,20
70

La sfârşitul unui antrenament este recomandabil să se mai alerge uşor 3-5

minute, pentru a trece organismul spre regimul de repaus. Oprirea bruscă din efort
are repercusiuni asupra aparatului circulator, pulsul şi tensiunea arterială revenind la
normal mult mai târziu decât atunci când se execută încheierea. De asemenea,
oprirea bruscă prelungeşte timpul de refacere după efort a organismului. Aşadar,
după cele 3-5 minute de alergare foarte uşoară sau chiar de mers, pentru cei ce nu
sunt obişnuiţi cu alergarea, se fac exerciţii de respiraţie intercalate cu mobilitate şi
relaxare. În aceste momente este necesară grija pentru situaţiile când suntem
transpiraţi. Este cunoscut că în timpul efortului nu se poate răci oricât de frig ar fi
afară. Alimentaţia după antrenament nu trebuie să înceapă mai repede de 15-20
minute de la încetarea efortului.

Timp de lucru (recomandat) 28 ore

Rezumat Activităţile de tip sportul pentru toţi pot fi organizate cu finanţare sau fără.
Activităţile finanţate sunt cele care se desfăşoară în cadru organizat,
respectiv proiecte propuse de către organizaţii ce au în statut prevăzute
astfel de activităţi. Practicarea în mod independent a sportului pentru toţi
se desfăşoară fără finanţare din partea statului, cel mai adesea cu
autofinnţare.

Concluzii
Cele mai simple modalităţi de practicare a sportului pentru toţi sunt
mersul şi alergarea. Nu necesită investiţii mari şi sunt forme foarte
accessibile tuturor. Se poate practica independent, după un orar flexibil.
Exemple ilustrative:

DIRECŢII
persoane aflate în
copii dificultate
părinţi-copii sectoare de
familii activitate
adolescenţi - Din medii diferite: mediul
adulţi urban defavorizat, mediul
„seniori” rural, mediul carceral,
(veterani) mediul instituţional
- Public diferit: tineri în
privat formare, tineri şi adulţi
medico-social delicvenţi, tineri şiadulţi
instituţional aflaţi în dificultate din punct
colectivităţi de vedere economic şi
social.

Direcţii de dezvoltare a sportului pentru toţi

Teste de autocontrol a. Prezentaţi câteva avantaje şi dezavantaje ale practicării mersului în forţă şi
a joggingului.

b. Urmărind etapele în realizarea unui proiect, concepeţi un proiect destinat

sportului pentru toţi care să se desfăzoare în natură cu ocazia Zilei Sportul
pentru toţi.

Surse bibliografice
a. Baroga, M şi Baroga, L., Condiţia fizică şi sportul, Ed. Sport Turism,
Bucureşti, 1989
b. Buiac, D., Rezistenţa în sport, Ed. Sport Turism, Bucureşti, 1983
Bota, A., Exerciţii fizice pentru viaşă activă, Edit. Cartea Universitră, 2006
c. Dumitrecsu, S., Jogging – alergi pentru viaţă, Ed. Cartea de buzunar,
Bucureşti, 2003
d. Reeves, S., Power walking, The Boobs Merill Co. New York, 1982