MERINDE DUHOVNICESTI DE LA MANASTIRILE ESSEX SI PUTNA:

Staretul Melchisedec Velnic despre grairea in desert.

Parintele Zaharia Zaharou – raspunsuri duhovnicesti: Cum vom putea
face fata vremurilor apocaliptice?

“Nimeni din cei care graiesc de rau, nimeni din cei care clevetesc, nimeni
din cei care barfesc nu pot sa se apropie de rugaciunea cea curata“

Arhimandritul Melchisedec Velnic (staretul Man. Putna):

CUVANT DESPRE TACERE SI NEOSANDIRE

“Multi au spus ca Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul este una dintre cele
mai puternice si mai cuprinzatoare rugaciuni dupa Tatal Nostru. Probabil
ca o stiti fiecare dintre dumneavoastra pe de rost. Daca nu, o gasiti in Ceaslov,
la Miezonoptica din toate zilele catre sfarsit, si fac indemnul ca fiecare sa o
invete pe dinafara.

Sa invatati si cele patru stihuri, care isi au valoarea lor si care ne pun pe noi
intr-un raport deosebit cu Dumnezeu. Primul — „Dumnezeule, milostiv fii
mie, pacatosului“ — nu este altceva decat rugaciunea Vamesului. Al doilea —
 „Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul“ — prin care ii cerem
Domnului curatie; iar noi, monahii, mai cu seama ne luptam pentru curatia
mintii, care nu se dobandeste altfel decat numai si numai prin sfanta si
dumnezeiasca ascultare si taierea voii. Apoi, cel de-al treilea — „Cel ce m-ai
zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma“ — e ca o strigare: „Ei, Doamne, parca
Tu m-ai zidit, nu? Ei bine, daca m-ai zidit, mantuieste-ma!” Si ultimul stih —
„Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma!” Ne intoarcem de acum ia-
rasi catre noi, si Ii spunem — „Doamne, Doamne, oricat as fi gresit, ei bine, Tu
poti sa ma ierti.”

Tacerea si neosandirea

Mi-am spus in gand ca in seara aceasta sa vorbesc despre o singura fapta, si

anume aceea a tacerii si a neosandirii. In Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul se
aminteste catre sfarsit „iar duhul grairii de multe, al grairii in desert, nu mi-l da
mie” si as vrea sa atrag atentia asupra acestui fapt, grairea in desert. Cat
timp nu irosim noi si cat timp nu pierdem noi cu ea! Inainte, in vechime,
parintii nostri, parintii Patericului, ucenicii Sfantului Pahomie si ai marilor parinti
ai Bisericii noastre, iubeau foarte mult tacerea si neosandirea si pretuiau mai cu
seama timpul. Nu exista ca ei sa se intalneasca unul cu celalalt si sa
graiasca in desert. Nu se intampla sa se intalneasca la trapeza sau pe
cale si sa vorbeasca cele ale lumii, cele trecatoare. Fiecare se straduia
sa-si pazeasca mintea cat se poate mai mult, sa nu o lase „sa plece in
vacanta“, cum frumos spunea un parinte profesor, iar daca se intalneau si
erau nevoiti sa vorbeasca unul cu celalalt, sa ceara vreun sfat, ei bine,
sfatul si cuvantul nu era altul decat acela despre Dumnezeu, despre ce
sa fac, despre cum sa ma mantuiesc. Asa intelegeau sa petreaca si asa au
petrecut parintii nostri. Lucrul acesta nu a venit din alta parte decat de la
preabunul nostru Mantuitor. El a lasat tuturor, a lasat Bisericii acest testament
al tacerii si al neosandirii.

Iisus a rabdat in tacere

Mi-a venit acum in minte… Cand Iisus a fost dus pana pe marginea unei
prapastii de mai marii poporului iudeu, ca sa fie aruncat, El a privit la ei,
nu a zis nimic, a trecut printre dansii si S-a dus mai departe. A preferat
sa nu spuna nimic. A pastrat tacerea. Nu s-a indreptatit, nu a judecat cu
nimic pe acei ce cautau sa puna capat vietii Sale, nu a facut nici un gest,
absolut nimic. Doar S-a intors, a trecut printre ei si a plecat. In Rugaciunea
Sfantului Efrem Sirul cerem de la Dumnezeu lucrul acesta, al tacerii si al
neosandirii. Si mare lucru este ca in mod deosebit in perioada aceasta a
Postului Mare, si nu numai in perioada Postului Mare, noi, crestinii, sa
pastram permanent aceasta tacere si neosandire.

Am spus ca ele ne vin de la Mantuitorul Iisus Hristos. As vrea sa mergem un pic

cu mintea la Iisus pe cruce si la patimi, la tot ce a avut de indurat, tot drumul.
Amintiti-va ca Iisus nu a ripostat niciodata cu nimic. Doar o singura data,
si atunci cand era in fata paganului, pentru ca a fost palmuit, a intrebat
„Daca sunt vinovat, dovedeste-ma, iar daca nu, de ce ma palmuiesti?”
Incolo, Iisus a tacut si a rabdat. Si alaturi de El mai era cineva. Si stiti prea
bine despre cine e vorba. Nu e vorba de ucenici, au fost si ei, dar ei au fost de
multe ori nestatornici si neincrezatori in Pastorul lor. Era Fecioara Maria. Ea a
ramas fidela si smerita, tacuta si cuminte, langa Domnul Iisus pana la cea din
urma clipa, pana cand Iisus si-a dat duhul pe Golgota. Si pe Golgota Iisus l-a
primit pe fiecare, ba inca si pe talhar. Amintiti-va foarte bine! Deci gasim
lucrul acesta, al tacerii si neosandirii, ca un mesaj care ne vine de la
Preabunul nostru Mantuitor, ca un mesaj care trebuie sa stapaneasca
fiecare inima si minte. Care trebuie sa impodobeasca fiecare minte si
inima pentru ca orice virtute nu face nimic altceva decat sa
infrumuseteze chipul nostru, sa-i redea starea cea dintai. Ei bine, prin
iubirea cea curata, prin iubirea fara de patima a aproapelui, se pot
dobandi aceste mari virtuti — tacerea si neosandirea. Cand inima iti
este stapanita de dragostea lui Hristos, atunci nu poti nici sa osandesti,
nici sa graiesti de rau pe cineva. De aceea, as face indemnul acesta — sa
cautam la tacere si la neosandire. Inca o data spun, nu numai monahul,
ci si tot crestinul ortodox.

Monahul este intr-un permanent Post Mare

In mod deosebit monahul este intr-un permanent Post Mare, este intr-o
permanenta stare de infranare si de pazire a mintii, de chemare a lui
Dumnezeu si de impodobire a vietii sale cu numele lui Iisus. Cand
monahul si-a luat crucea ca sa-L urmeze pe Hristos, intreaga lui viata a devenit
un urcus. El nu poate sa spuna – „Acum merg si ma apropii de Hristos in
perioada aceasta de 40 de zile si dupa aceea uit sau ma intorc la alte in-
deletniciri“, ci permanent trebuie sa fie intr-un urcus duhovnicesc. Pentru
ca, daca nu urcam, dragii mei parinti si iubiti frati crestini, daca nu
urcam, atunci coboram! Nu exista stare de stagnare, nu exista stare in
care omul sa spuna ca „ma multumesc cu atat, cu aceste virtuti pe care
le-am dobandit pana acum, imi sunt suficiente si de acum nu mai am
nevoie“, ca atunci cand ai zis asa, nu urmeaza nimic altceva decat o
cadere! Pentru ca inchipuirea, asa cum auzim si in Rugaciunea Sfantului Efrem
Sirul, inchipuirea, mandria mintii, este un pacat care ne atrage pe noi
imediat in jos si ne desparte de frumusetea mantuirii.

La aceasta va indemn la inceputul Postului Mare, la tacere si neosandire. Dar, ca

sa ajungi la aceasta, asa cum am spus, e nevoie de incredere, de incredere in
bunul Dumnezeu. Trebuie sa crezi, sa te increzi, si apoi sa iubesti pe aproapele
tau. Cand vom reusi sa iubim pe aproapele, atunci vom reusi sa ne debarasam
de multe si multe rele si faradelegi si atunci vom iubi rugaciunea. Nimeni din
cei care graiesc de rau, nimeni din cei care clevetesc, nimeni din cei
care barfesc nu pot sa se apropie de rugaciunea cea curata. Pentru ca,
daca nu ai iubit pe unul singur, daca urasti pe unul singur, pe aproapele tau, pe
un frate, pe o sora, sau, in viata de manastire, pe vreunul din parinti sau frati,
nu poti ca sa ajungi la Dumnezeu. Iti este stramta inima atunci cand nu
iubesti. Iti este ingustata si mintea, atunci cand nu iubesti. Singuri ne
rapim libertatea noastra in Dumnezeu atunci cand nu iubim si mai cu
seama atunci cand graim de rau. Spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca „limba
este un mic madular, dar care face foarte mult rau“. Daca alegem tacerea
si neosandirea, sa punem ceva frumos in loc.
 „Trofeele” pocaintei

Fac apel la toti, si clerici, si neclerici, si mireni, si monahi, absolut la toti, sa

iubim cartea care ne-a dat cele mai frumoase imagini si pe cel care a
scris aceasta carte — e vorba de cartea prorocului David, Psaltirea! Nu
cred ca s-a desfatat cineva mai frumos cu mintea si cu inima ca prorocul David.
Nimeni nu a inteles adancul rugaciunii si frumusetea ei ca prorocul David. Cititi
Psaltirea si nu va grabiti. Cititi-o si va innoiti. Cititi si va primeniti
mintile. Sa ne primenim mintile, sa ne innoim pe noi insine, citind aceste
cuvinte frumoase ale prorocului David. Psalmii sunt extraordinar de adanci si de
frumosi. Inca o data spun, au izvorat dintr-o inima si dintr-o simtire deosebita,
dintr-o inima si o simtire care L-a iubit pe Dumnezeu, dar si dintr-o pocainta
sincera si curata. Pocainta a deschis usa milostivirii. Cunoasteti foarte
bine viata prorocului David. S-a facut si desfranat, si ucigas, si rapitor
de bunurile aproapelui. Dar a stiut sa lase deoparte si sa se pocaiasca
de fiecare pacat, si de desfranare, si de ucidere, si de agonisirea pe
nedrept a bunului aproapelui. A stiut sa se caiasca, cum foarte bine ati auzit
in duminicile care au trecut, la Vames si Fariseu, la Duminica intoarcerii Fiului
Risipitor, la infricosata Judecata, cand in bisericile noastre s-a vorbit in mod
deosebit despre pocainta.

Pocainta, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, a rapit trofee mari.
Talharul a fost un trofeu. Pocainta l-a rapit pe talhar. Taina aceasta e
mare! Daca a lasat talharul ca inima lui sa fie stapanita de pocainta, a castigat
Raiul. Si spune Sfantul Ioan Gura de Aur ca un alt trofeu mare al pocaintei a
fost Pavel, marele Apostol Pavel. Cainta, din prigonitor al Bisericii, din
prigonitor al lui Hristos, l-a facut un vas ales al Duhului celui Preasfant.
Cititi Epistolele lui si va hraniti cu ele si vedeti cum L-a simtit, L-a trait si L-a
predat contemporanilor sai Sfantul Apostol Pavel, pe Hristos, Dumnezeul nostru.
Cum L-a trait si L-a simtit si cum a prezentat celor din jur ca este Hristos
Domnul. De aceea am spus ca pocainta a rapit trofee mari. Si atatia crestini
care au batut la usa milostivirii lui Dumnezeu, sau mai bine zis s-au
imbracat cu vesmantul pocaintei, au ajuns flori frumoase in gradina
Raiului. Pentru ca pocainta naste curatia, pocainta naste comuniunea cu
Dumnezeu, pocainta naste iubirea de Dumnezeu. Si amintiti-va de
Dumnezeu Domnul, ca a parasit pe cele 99 de oi, a lasat pe cei 99 de drepti si
s-a dus dupa oaia cea ratacita.

Si amintiti-va de pilda fiului risipitor. Cum Hristos — caci Hristos este acela
care asteapta pe fiul risipitor, adica pe omul stapanit de pacat, — nu-l
intreaba unde a fost, nu-l intreaba ce-a facut, nu-l intreaba pe ce si-a
cheltuit averea! Ci numai atat: se bucura ca s-a intors. De aceea pun aici
indemn, sa stim sa fim recunoscatori bunatatii si milostivirii lui Dumnezeu; apoi,
al doilea pas, daca am cunoscut mila si bunatatea lui Dumnezeu, sa stim
sa-I multumim. Si, daca voi sti sa multumesc, va garantez ca bucuria in
Hristos Domnul, bucuria de a trai cu El, de a fi cu EI, de a ne innoi, de a-L simti,
de a ne stapani mintea si inima, va fi mereu cu noi. Amin!”

(din: revista Lumea monahilor, nr. 57/martie 2012)

***
Arhimandritul Zaharia Zaharou (Man. Sfantul Ioan Botezatorul, Essex):

MERINDE PENTRU MONAHI

“- Cum vom putea face fata vremurilor apocaliptice pentru a ne putea

mantui?

– Foarte buna intrebare! De la inceputul timpului, de la inceputul zidirii

vedem ca in lume exista doua curente ale vietii: curentul celor drepti,
care incepe cu Abel si se continua cu toti dreptii si proorocii Vechiului
Testament, atingand apogeul in Maica Domnului, continuand cu
apostolii si cu sfintii din toate timpurile pana la sfarsitul veacurilor,
sicelalalt curent al duhului lui Antihrist si al pacatosilor, incepand cu
Cain, care si-a junghiat fratele, continuand de-a lungul veacurilor cu
toti cei care au prigonit credinta, cu Iuda si cu toti pacatosii pana la
sfarsitul vremurilor.

Si tensiunea dintre aceste doua curente ale vietii creste pe masura ce ne

apropiem de sfarsitul veacurilor. Asa incat citim in cartea Apocalipsei:

„Cine este nedrept, sa nedreptateasca inainte. Cine este spurcat, sa se

spurce inca. Cine este drept, sa faca dreptate mai departe. Cine este
sfant, sa se sfinteasca” (Apoc. 22, 11).

Şi pentru ca ne confruntam tot timpul cu aceasta dinamica a pacatului care a

devenit ceva obisnuit, mereu inaintea ochilor nostri, trebuie sa-i tinem piept
strigand neincetat catre Domnul: „Doamne Iisuse, Atotputernice Iisuse,
milostiv fii mie pacatosului, iara si iara”. Aceasta este atitudinea pe
care ar trebui sa o avem.

– Cum am putea incepe pocainta daca in lume nu am stiut nici macar

daca ea este necesara?

– Cred ca atunci cand vrem cu adevarat sa ne pocaim, pana si un trecut

greu devine o binecuvantare, pentru ca ne va ajuta sa pastram un duh
smerit si o inima infranta, adica tocmai ceea ce Dumnezeu doreste sa vada
in noi. Nu cred ca aceasta este o problema.Uneori cei care au cunoscut
desertaciunea acestei lumi si mangaierile mincinoase ale patimilor
ajung sa-L doreasca pe Dumnezeu cu si mai multa ardoare si atunci
mangaierea lui Dumnezeu se revarsa din belsug. Aceasta mangaiere
este cea care biruie patimile acestei lumi. Cred ca aceasta avea in gand
Sfantul Apostol Pavel cand zicea ca acolo „unde s-a inmultit pacatul, a
prisosit harul” (Rom. 5,20), atata vreme cat exista pocainta.

Este foarte usor sa-L cunoastem pe Dumnezeu, caci Dumnezeul nostru

este „Parintele indurarilor si Dumnezeul a toata mangaierea“ (2 Cor. 1,
3). El are o singura slabiciune: Se pleaca inaintea unei inimi infrante si
smerite. Şi noi suntem mantuiti prin aceasta “slabiciune” a lui
Dumnezeu, care este mai puternica decat taria omului, dupa cum spune
Sfantul Apostol Pavel (cf. 1 Cor. 1, 25). Asa ca important este sa avem o
inima infranta, o inima taiata imprejur, care poarta inlauntrul ei urmele
ranilor lui Hristos. Cu siguranta o astfel de inima va fi intotdeauna
adumbrita de harul lui Dumnezeu. Sfintii nostri Parinti spuneau ca duhul
pocaintei este asemenea unui cerc de foc care il inconjoara pe monah si
nu il lasa sa cada, pentru ca un astfel de duh de pocainta va pastra tot
timpul inima ranita de dragostea lui Dumnezeu. In chip firesc, atunci
cand monahul va purta aceasta rana in inima, nu va putea sa-L uite pe
Dumnezeu nici o clipa, nici nu va da intaietate lucrurilor trecatoare, ci
celor vesnice.

– Cum sa facem sa nu cartim…?

– Aducand multumita lui Dumnezeu in toate, precum spune Sfantul

Apostol (cf. 1 Tes. 5, 18), pentru ca noi trebuie sa fim oameni care aduc
multumita lui Dumnezeu. Iarasi ne intoarcem la ceea ce ne invata
Liturghia. In mijlocul Liturghiei zicem: „Pe Tine Te binecuvantam, pe
Tine Te laudam, Ţie iti multumim si ne rugam Tie”. De trei ori ii multumim
Domnului si o singura data ii cerem ceva, pentru ca Dumnezeu a facut totul
pentru noi in afara de invierea trupului, care se va savarsi mai tarziu. Asa ca
trebuie sa ne deprindem sa multumim lui Dumnezeu in toate
imprejurarile si pentru toate, chiar si in necazuri.

Iertati-ma, va voi spune inca un mic secret pe care banuiesc ca-l stiti
deja. Daca ne facem un obicei din a aduce neincetat multumita lui
Dumnezeu, El va deschide ochii sufletului nostru incat sa vedem din ce
in ce mai limpede binefacerile Lui fata de noi si fata de semenii nostri.
Pentru ca duhul recunostintei este un duh smerit. Sfantul Apostol Pavel
spune ca noi nu am primit duhul lumii acesteia, duhul mandriei, al
patimilor acestei lumi, ci am primit Duhul lui Dumnezeu prin care
cunoastem cele daruite noua de El (cf. 1 Cor. 2, 12). Asa incat cu cat
aducem mai multa multumita, cu atat se statorniceste in noi un duh
smerit. Nu avem nimic pe care sa nu-l fi primit (cf. 1 Cor. 4, 7) si intreaga
noastra fiinta este un imprumut de la Dumnezeu. Asa incat cu cat dam
mai multa multumita, cu atat vom primi mai imbelsugat un duh smerit
si vom atrage asupra noastra harul lui Dumnezeu care ne ajuta sa-I
multumim si mai mult, sa-I multumim chiar si pentru fiecare rasuflare
pe care ne-o ingaduie. Şi in aceasta dinamica a multumiriivine momentul in
care ne incearca o mare mahnire pentru ca nu suntem in stare sa-I aducem lui
Dumnezeu multumita pe care I-o datoram si pe care o merita. Acesta este
inceputul pocaintei care se naste din recunostinta si acest fel de
pocainta nu are sfarsit pe pamant.

– Cum sa ne raportam la noile acte de identitate? In ce masura

acceptarea lor inseamna lepadarea de Hristos?
– Trebuie sa va spun sincer ca eu personal nu am fost preocupat de aceasta
problema, pentru ca am deplina incredere in ierarhia pan-ortodoxa a
Bisericii noastre. Ştiu ca unii dintre acesti ierarhi sunt oameni sfinti, cu
darul rugaciunii si cu harul Duhului Sfant. Asa ca eu sunt linistit, caci
am deplina incredere ca Dumnezeu nu ne va lasa, ci ne va povatui prin
ei la vremea cuvenita. Se pricinuieste multa tulburare si mult rau atunci
cand fiecare isi ridica propriul steag si incepe sa vorbeasca despre
aceste lucruri, tulburand pacea Bisericii.Trebuie sa avem incredere ca
Dumnezeu nu ne va lasa. Si sunt convins ca nimeni nu poate pune pe
noi pecetea lui Antihrist fara ca noi sa ne dam seama de aceasta. Este
adevarat ca multe lucruri par sa indice ca ne apropiem de un punct, ca
sa zic asa, foarte primejdios. Dar cred ca Biserica, in sfanta ei rabdare,
nu va rataci calea. Iertati-ma, nu am fost niciodata preocupat de
aceasta problema.

– Care sunt principalele probleme care ar trebui remediate in

monahismul de astazi?

– Nu pot pretinde sa fiu judecator a ceea ce se intampla in Biserica si in

monahism. Parintele Sofronie ne-a vorbit despre existenta unei legi in
viata duhovniceasca: „deplinatatea desertarii de sine premerge
deplinatatii desavarsirii“. Si in ultima vreme, fie in tarile comuniste, fie in
celelalte tari, din pricina unor imprejurari tragice, monahismul a ajuns in
punctul cel mai de jos. Dar sunt semne ca acum a inceput sa se ridice, ca isi
revine din acea nimicire prin care a trecut. Cred ca Sfanta Traditie a Bisericii
Ortodoxe in toate tarile, fie ca este vorba despre Romania, Grecia, Rusia
sau Bulgaria, este asemenea unui urias care doarme, dar care este pe
punctul de a se trezi si a da ajutor lumii intregi. Sa pastram putinul pe
care il avem si poate ca Dumnezeu va trimite niste parinti mari care il
vor zdrobi pe satana.

– Cum este bine sa ne impartasim, mai des sau mai rar?

– Intrebarea aceasta despre impartasirea mai deasa sau mai rara ii

preocupa pe multi in Romania. Eu cred ca nici impartasania deasa, nici
cea rara nu ne face bine-placuti lui Dumnezeu. Nici o regula nu ne poate
duce la desavarsire, imi aduc aminte de cuvintele Sfantului Simeon Noul
Teolog care spune ca daca un monah plange zilnic in pocainta sa inaintea
lui Dumnezeu, atunci poate sa se impartaseasca cu vrednicie in fiecare
zi, si daca nu plange cu pocainta in fiecare zi, atunci chiar daca se
impartaseste odata pe an, de Pasti, tot o face cu nevrednicie. Cred ca
aceasta este de ajuns pentru ca noi sa intelegem. Daca privim lucrurile din
aceasta perspectiva, fireste, deasa impartasanie ne va sfinti, pentru ca este
viata noastra, este Painea Vietii care se pogoara din cer si da viata lumii (cf.
Ioan 6, 33). Din aceasta perspectiva, bine facem daca ne impartasim des.
Insa daca ne impartasim mai rar, pentru ca suntem constienti de
nevrednicia noastra si ne smerim, si aceasta este bine-primit inaintea
lui Dumnezeu. Dar daca ne impartasim des si nu vedem nici o sporire in
viata noastra duhovniceasca, atunci trebuie sa ne oprim si sa punem un
semn de intrebare: „Unde gresim?” si poate ca Dumnezeu ne va lumina.

– Ce sa facem cand simtim ca ne-am pierdut ravna?

– Un lucru care ne va ajuta foarte mult este dragostea frateasca. Sa

avem dragoste frateasca intre noi: in tot ceea ce facem, in tot ceea ce
spunem si in tot ceea ce gandim sa adaugam un strop de dragoste. Caci
daca adaugam un pic de dragoste in tot ceea ce facem, in tot ceea ce spunem,
in tot ceea ce gandim despre fratele, atunci cu siguranta vom mosteni
dragostea dumnezeiasca cea mare, care este sfarsitul a toata legea (cf. 1 Tim.
1,5). Caci „sfarsitul legii este Hristos spre indreptatirea a tot celui care crede”,
zice Scriptura (Rom. 10, 4).

– Cum se poate pastra harul Sfantului Duh?

– Noi nu putem pastra harul, intotdeauna il pierdem. Dar trebuie sa incercam

mereu sa-l redobandim. Dumnezeu Insusi ingaduie ca noi sa-l pierdem,
pentru ca sa nu ne punem increderea in noi insine, ci in El, Care poate
sa invie si mortii. Nu e nimic mai statornic in viata aceasta decat
nestatornicia. Ne ridicam si cadem tot timpul pentru a invata o lectie foarte
pretioasa: ca mantuirea cea mare pe care ne-a adus-o Dumnezeu nu este
meritul nostru, ci darul Lui. Si cand invatam lectia aceasta, atunci
suntem smeriti cu duhul si devenim mai statornici in a pastra harul
Domnului”.

(in: Arhimandrit Zaharia Zaharou, Merinde pentru monahi, Editura

Nicodim Caligraful, Sfanta Manastire Putna, 2012)
„Merinde pentru monahi” înmănunchează cuvintele adresate monahilor
de Părintele Zaharia Zaharou cu ocazia pelerinajului său în Mitropolia
Moldovei și Bucovinei în toamna anului 2011, pelerinaj realizat la
invitaţia IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care semnează
Cuvântul înainte al volumului.

Acesta este primul din colecţia „Crinii țarinii”, îngrijită de Mănăstirea Putna cu
binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Colecţia cuprinde cuvinte ale unor părinţi contemporani şi nu numai, iar

rostul ei este să ofere hrană duhovnicească sufletelor care s-au dăruit
lui Dumnezeu în chipul smerit al călugăriei.

Sădite în ţarina inimilor întraripate de dumnezeiescul dor, harul Duhului Sfânt

va face ca ele să rodească crinii bineîmpodobiţi ai virtuţilor şi curăţia minţii –
darul unic al slujirii monahale, cu rugăciunile şi darul Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, maica monahilor.

Din Cuprins:
Nevoinţa şi monahism în teologia părintelui Sofronie Saharov
Cuvânt către obştea Mănăstirii Putna, Iaşi, 30 septembrie 2011
Cuvânt către obştea Mănăstirii Sihăstria Putnei, 1 octombrie 2011
Cuvânt către obştea Mănăstirii Văratec, 28 septembrie 2011
 Legaturi:

 PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de

multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind
rugaciunea!”
 PARINTELE STARET MELCHISEDEC (Man. Putna) in revista “Familia
ortodoxa”: “Mai avem nevoie de discernamant in ziua de astazi?”
***
 PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX – Conferinta de la Iasi, septembrie
2011 (audio, video, text): “NU PUTEM IUBI CU ADEVARAT DACA NU AM
INVATAT SMERENIA”
 Parintele Zaharia de la Essex – Cuvant de invatatura catre preoti, Durau,
sept. 2011 (VIDEO): “Sa aducem multumire lui Dumnezeu continuu si
pentru toate!”
 IN ASTEPTAREA VENIRII DOMNULUI – cu Parintele Zaharia de la Essex
 Cum sa ne convertim trairile psihologice in simtiri duhovnicesti?
 “Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui” – cuvant al lui Dumnezeu pentru
vremea noastra
 “LARGITI-VA INIMILE!”
 DIN MARTURIILE ARHIM. ZAHARIA DESPRE CUVIOSUL SOFRONIE si
sfaturi legate de problema rusinii la spovedanie: “Daca Parintele Sofronie
nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”
 Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI
TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
 Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul din Postul Mare: „Doamne si Stapanul
vietii mele…”. TALCUIREA PARINTELUI PETRONIU: LITURGHIA
POCAINTEI
 CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie
Muscalu (si audio)
 Merita macar putina atentie si opinia unui MUCENIC real al zilelor
noastre?PARINTELE DANIIL SASOEV despre actele biometrice, pecetluire
si Antihrist. SE POATE REEDITA IN ROMANIA FENOMENUL SECTAR DE LA
PENZA, LA O SCARA MULT MAI MARE?
 Judecata Iubirii parintesti – “adanca pana in adancul inimii noastre”. DAR
NOI… AVEM INIMA DE FII? ALEGEM INCREDEREA SAU
INCRANCENAREA?… SA FIM NOBILI SI RECUNOSCATORI SAU SA FIM
“SMECHERI” SINECRUTATORI? O PREDICA PLINA DE TALCURI PROFUNDE,
LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR (2012)
 CEI CE MANANCA DIN CARNEA APROAPELUI…. Sf. Ioan Gura de Aur,
Parintii Arsenie Papacioc si Nicolae Tanase (VIDEO) despre POST,
CLEVETIRE, DEFAIMARE
 “O, CATA BUCURIE ATUNCI CAND NE BATE HRISTOS LA POARTA
INIMILOR!”- Din scrisorile Cuviosului Selafiil (siberianul)
 Parintele Arsenie Papacioc: “IN IAD SUNT CEI MAI MULTI CARE VORBESC
DE RAU”; “Inchide pe Domnul in inima si fii cu luare aminte acolo!”
 CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: “Pacatul pentru
care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau“; “Dracii nu se scot din om
cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”
 Predica Sfantului Luca al Crimeei despre pacatele grairii in desert si
clevetirii, la DUMINICA SFANTUI IOAN SCARARUL: “Din cuvintele tale te
vei osandi”
 PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron Iosif
Isihastul: “DACA IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU NE ESTE DE FOLOS
POSTUL!”
 SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA ne atrage atentia asupra unor patimi
grave care ne pot stirbi si otravi praznicul Invierii: ZAVISTIA SI
OSANDIREA ALTORA
 MANGAIERI DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL MAXIM. Despre fatarnicii si
clevetitorii care Il rastignesc din nou pe Domnul
 Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “Sa nu
socotim mica mancarimea de limba. Caci barfitorii si flecarii isi inchid lor
insisi Imparatia cerurilor”
 PAIUL SI BARNA. Judecarea si gandul cel bun
 Articolele saptamanii (1): DE CE TREBUIE… “SA NU OSANDESC PE
FRATELE MEU”?
 Recomandare de carte: PR. VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA
PSKOV – “Invataturi si intamplari minunate”
 Sfantul Varsanufie de la Optina ne impartaseste din tainele esentiale ale
luptei pentru mantuire (si despre lupta cu gandurile, marturisirea lor,
flecareala si multe altele)
 Parintele Sofronie Saharov NE INVATA CUM SA TRAIM IN RELATIE CU
SEMENII: “Ce castig judecand pe fratele meu?”, “Respingeti orice duh de
curiozitate”
 CUVIOSUL SOFRONIE NE INVATA: Ce sa urmarim esential in viata
duhovniceasca sau in cea calugareasca si cum sa traim pentru a ocoli
ratacirile?
 CUVIOSUL SOFRONIE DE LA ESSEX: “Naiv este cel ce crede ca va putea
urma lui Hristos, fara lacrimi”
 O inima care plange. PREDICA PARINTELUI GHEORGHE CALCIU (si audio)
 PARINTELE AMFILOHIE la Sophia (audio, video): “Tara are nevoie de
oameni care sa se pocaiasca cu adevarat. POCAINTA ESTE DE TEMUT
DEMONILOR!”