CAPITOLUL I NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A

APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator cuprinde organele prin care se realizează respiraţia

pulmonară.
O parte din organele aparatului respirator indeplinesc şi alte funcţii decât
respiraţia:
- Fosele nazale servesc la respiraţie, dar şi pentru miros;
- Nazo-faringele sau rino-faringele lasă să treacă aerul spre plămâni, dar
ventilează şi urechea media prin trompa Eustachio sau faringotimpaniera.
- Orofaringele sau bucofaringele: la nivelul lui se încrucişează calea respiratorie
cu cea digestivă;
- Laringele este un organ respirator, dar şi un organ al fonaţiei.
Începând cu traheea, organele aparatului respirator au funcţii pur respiratorii.

Comportamentele aparatului respirator:

- Căi respiratorii superioare:
o Fose nazale;
o Căile nazale;
o Faringe;
o Laringe;
o Trahee.
- Organele de schimb respirator, plămânii, cu arborele bronşic.

-7-
TRAHEEA

Traheea este segmentul aparatului respirator, care continuă laringele, fiind

situată înaintea esofagului, având forma unui conduct cilindric. Este situată pe linia
mediană a corpului şi se întinde de la extremitatea inferioară a laringelui (C6) până la
mediastin, unde în dreptul vertebrei a 4-a toracele (T4) unde se bifurcă în cele două
bronhii principale sau pulmonare.
Raporturile traheei:
Traheei i se descriu două porţiuni: cervala şi toracala.
Traheea cervicală vine în raport anterior cu glanda tiroidă, posterior cu esofagul
şi lateral cu pachetul vasculo-nervos al gâtului (artera carotidă comună, vena jugulară
externă, nervul vag) şi cu nervii recurenţi.
Traheea toracală vine î n raport anterior cu vasele mari de la baza inimii şi
timusul, posterior cu esofagul şi lateral cu pleura mediastinală dreaptă şi stângă, vena
cavă superioară, crosa venei azygos şi arcul aortei.

-8-
 STRUCTURA ANATOMICĂ A TRAHEEI

Este formată dintr-o membrană fibro-muculo-elastică, ce conţine 15-20 inele

cartilaginoase incomplete. În partea posterioară, arcurile cartilaginoase lipsesc, iar
membrana devine plată; ea vine în contact cu esofagul. Musculatura traheei uneşte cele
două capete ale arcurilor cartilaginoase. Contracţia musculaturii micşorează diametrul
traheei, apropiind extremităţile arcurilor cartilaginoase.
Mucoasa traheei este formată din corion, glande mixte şi epiteliu pluristratificat,
cilindrică.
La nivelul limitei inferioare (T4-T5), traheea se bifurcă în bronhiile principale
dreaptă şi stângă.
Vascularizaţia şi inerţia traheei
- Arteriala: prin ramuri din artera subclavie şi aorta toracală;
- Venele urmează arterele cu acelaşi nume;
- Limfatica este tributară ganglionilor:
- Traheali
- Traheo-bronşici
- Inervaţie;
- Nervii – recurent; -vag
- Simpatica prin: nervii: - cervical; - toracal superior

-9-
BRONHIILE

Bronhiile principale, dreaptă şi stângă continuă căile respiratorii inferioare

de la bifurcaţia traheei până la plămâni. Bronhiile pulmonare ajung la hilul pulmonar,
prin care pătrund în plămâni, remificându-se şi formând arborele bronşic.
Bronhia principală dreaptă are un traiect mai vertical, este mai groasă şi mai
scurtă (2,5 cm).
Bronhia principală stângă are un traiect mai orizontal, este mai subţire şi mai
lungă (5 cm). Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar. Pediculul
pulmonar cuprinde formaţiuni care intră şi ies din plămâni:
- Bronhia principală;
- Artera pulmonară;
- Venele pulmonare;
- Vasele şi nervii pulmonari.
Structura bronhiei principale este identică cu a traheei, inelele cartilaginoase în număr
de 9-12 fiind incomplete posterior. Ele pot fi comprimate de:
- Adenapatii traheo-bronşice dând tulburări de ventilaţei în teritoriul respectiv
- Tumori de vecinătate atelectazie

- 10 -
Bronhiile principale constituie segmentul extrapulmonar al arborelui bronşic. După
pătrunderea în plămân, ele se ramifică, formând segmentul intrapulmonar al arborelui
bronşis.
PLAMÂNII
Plămânii reprezintă organele în care se realizează schimbul de gaze: O2 şi CO2.
Sunt în număr de doi, drept şi stăng, fiind aşezaţi în cavitatea toracică, de o parte şi de
alta a mediastinului în cele două pleurale.
Greutatea plămânilor reprezintă a 50-a parte din greutatea corpului, plămânul
drept fiind mai greu decăt cel stăng..

Capacitatea plămânului, adică volumul de aer pe care îl conţine, este de

aproximativ 4500-5000 cmc.
Culoarea plămânului variază cu vârsta şi cu substanţele care sunt inhibate, (la
fumători şi la cei care lucrează în medii cu pulberi, au o culoare cenuşiu-negricioasă;
în timp ce la copii este roz).

- 11 -
 Forma plămânilor este asemănătoare unui trunchi de con cu baza spre diafragm.

Configuraţia externă
Plămânul: - drept este format din trei lobi: superior, mijlociu, inferior.
- stâng este format din doi lobi: superior şi inferior.

Lobii sunt delimitaţi de nişte şanţuri adânci = scizuri, în care pătrunde pleura
viscelară.
Fiecarui plămân i se descriu:
- Două feţe  costală, în raport direct cu peretele toracic;
 midiastinala, la nivelul căruia se află hilul pulmonar;
- Trei margini: arterioara, posterioara şi inferioara;
- O bază sau faţă diafragmatică în raport cu diafragmul şi prin el cu lobul hepatic
drept în dreapta şi fundul stomacului în stânga;
- Vârful este porţiunea situată deasupra coastei II. Are forma rotunjită, vine în
raport cu coastele I şi II; corespunde regiunii de la baza gâtului.
Structura plămânului

- 12 -
 Plămânii sunt alcătuiţi dintr-un sistem de canale, rezultat din ramificarea
bronhiei principale = arborele bronşic, şi un sistem de saci în care se termină arborele
bronşic = lobuli pulmonari.
Arborele bronşic: totalitatea ramificaţiilor intrapulmonare ale bronhiei
principale: bronhie principală  bronhii lobare (3 pentru plămânul drept şi 2 pentru
plămânul stâng)  bronhii segmentare (câte 10 pentru fiecare plămân; câte una pentru
fiecare segment pulmonar)  bronhii interlobularebronhiole terminalebronhiole
respiratoriicanale alveolare.
Bronhiile intrapulmonare au forma cilindrică, regulate. Peretele lor este format
dintr-o tunică:
- Fibrocartilaginoasă, sub forma de inel incomplet;
- Musculară (muşchii netezi bronşici);
- Mucoasă: este formată dintr-un epiteliu pluristratificat, ciliat (a căror mişcare
este îndreptată spre căile aeriene superioare) şi numeroase glande.
Bronhiolele respiratorii şi terminale sunt lipsite de inelul cartilaginos, dar prezintă un
strat muscular foarte dezvoltat, care intervine activ în modificarea lumenului
bronhiolelor şi astfel în reglarea circulaţiei aerului în căile pulmonare.
Arborele bronşic poate prezenta dilataţii patologice sub formă de saci, în care se
strâng secreţii, puroi=bronşiectazii.
Lobulul pulmonar (continuă ultimele ramificaţii ale arborelui bronşic).
Reprezintă unitatea morfologică şi funcţională a plămânului, la nivelul căruia se face
schimbul de gaze. Are forma unei piramide cu baza spre exteriorul plămânului şi vârful
spre bronhiola respiratorie.
Lobulul pulmonar este constituit din: bronhiola respiratoriecanale
alveolarealveole pulmonareîmpreună cu vase de sânge limfatice, fibre motorii
nervoase şi senzitive.

- 13 -
 Alveola pulmonară – peretele alveolar este format dintr-un epiteliu, sub care se
găseşte o bogată reţea capilară care provine din ramificaţiile arterei pulmonare (ce aduc
sânge venos din ventriculul drept).
Epiteliul alveolar formează cu epiteliul capilarelor alveolare o structură
funcţională comună = membrana alveocapilara. La nivelul acesteia au loc schimburile
gazoase prin difuziune, între aerul din alveole, a cărui compoziţie este menţinută
constantă prin ventilaţia pulmonară şi sânge.
Suprafaţa epiteliului alveolar este acoperită cu o lamă fină de lichid = surfactant.
Distrugerea pereţilor alveolari = emfizen.
Mai mulţi lobuli se grupează în unităţi morfologice şi funcţionale mai mari = segmente
pulmonare.
Segmentul pulmonar este unitatea morfologică şi funcţională, caracterizată prin
teritoriu anatomic cu limite precise, cu pedicul bronhovascular propriu şi aspecte
patologice speciale. Segmentele pulmonare corespund bronhiilor segmentare cu
acelaşi nume, fiecare plămân având câte 10 segmente.
Segmentele se grupează la rândul lor formând lobii pulmonari.
Vascularizaţia şi intervaţia plămânului
La nivelul plămânului există două circulaţii sanguine:
Circulaţia funcţională este asigurată de artera pulmonară care ia naştere din ventriculul
drept, se capilarizează la nivelul alveolelor pulmonare. Circulaţia funcţională de
întoarcere este asigurată de venele pulmonare, care se varsă în atriul stâng. Se închide
astfel circulaţia mică, în care artera pulmonară conţinând sânge neoxigenat, se încarcă
cu O2 şi se întoarce din venele pulmonare care conţin sânge oxigenat, roşu, la atriul
stâng.
Circulaţia nutritivă face parte din marea circulaţie şi aduce plămânului sânge încarcat
cu substanţe nutritive şi oxigen. Este asigurată de arterele bronşice, ramuri ale aortei
toracice; ele irigă arborele bronşic. O parte din sânge se întoarce în venele bronşice
- 14 -
care se varsă în venele azygos şi acestea în vena cavă superioară şi atriul drept o altă
parte din sânge se întoarce prin venele pulmonare în atriul stâng. Cantitatea de sânge
care trece prin anastomozele bronşice este 1% din totalul sângelui care irigă plămânul.
În condiţii patologice (insuficienţa cardiacă, bronsiectazii) debitul anastomotic poate
ajunge la 80% din totalul sângelui care irigă plămânul.
Circulaţia limfatică este tributară:
- Ganglionilor hilari;
- Ganglionilor traheo-bronşici.
De aici se varsă în final, în canalul toracic.
Inervaţia plămânului este realizată de SNV printr-un plex pulmonar anterior
şi altul posterior.
Inervaţia este:
- Motorie, asigurată de simpatic (fibre postganglionare) şi parasimpatic (nervul
vag)
Simpaticul are acţiune:
bronhodilatatoare şi vasodilatatoare
relaxează musculatura bronşică
Parasimpaticul are acţiune:
bronhoconstrictorie
vasoconstrictorie
hipersecreţie de mucus
- Senzitivă; anexantă simpaticului şi parasimpaticului.
Cele mai multe fibre senzitive sunt în legătură cu nervul vag.

- 15 -
PLEURA

La exterior plămânii sunt înveliţi într-o foită seroasă = pleura. Ea are rolul de a uşura
mişcările plămânilor prin alunecare. Fiecare plămân este învelit de o pleură.
Pleura, la rândul ei, este formată din două foiţe, una în continuarea celeilalte,
pleura viscerală, care acoperă plămânul şi poeura parietală, care acoperă pereţii
cavităţii toracice. Între cele doua pleure, există o cavitate închisă = cavitatea pleurală,
care în mod normal este virtuală şi care conţine o cantitate infimă de lichid, care
favorizează alunecarea
Presiunea în cavitatea pleurală este negativă. Datorită presiunii nevative,
vidului pleural şi lamei de lichid interpleural, plămânul poate urma cu fidelitate
mişcările cutiei toracice în inspir şi expir. Totodată presiunea negativă din cavitatea
pleurală favorizează circulaţia venoasă de întoarcere, atât prin venele pulmonare, cât
şi prin venele cava-superioară şi inferioară.
Vascularizaţia şi inervaţia pleurei Inervaţia este vedetativă, simpatică şi
parasimpatică. Pleura viscerală este aproape insensibilă; ca si plămânul, în shimb cea
parientală are o sensibilitate marcată, fiind o zonă reflexogenă importantă. Iritaţia ei în
timpul unor manevre, de exemplu puncţia pleurală, poate determina şoc pleural cu
moarte prin acţiune reflexă asupra centrilor respiratori şi circulatori.
- 16 -
MEDIASTINUL

Toracele este împărţit din punct de vedere topografic:

- Într-o regiune mediană = mediastin;
- Două regiuni laterale = pleuro-pulmonare.
Mediastinul: rediunea mediană care desparte cele două regiuni pleuro-
pulmonare.
El corespunde:
- În sens antero-posterior, spaţiul dintre stern şi coloana vertebrală;
- În sens supero-inferios, orificiului superior al toracelui şi diafragmului.
Mediastinul conţine organe aparţinănd aparatului respirator, cardio-vascular şi
digestiv.
Regiunile pleuro-pulmonare sunt dispuse de o parte şi de alta a mediastinului şi
conţin plămânul şi pleura respectivă.

- 17 -
 FIZIOLOGIA RESPIRAŢIEI

Respiraţia face parte dintre funcţiile vegetative, de nutriţie.

Actul respirator este constituit din două etape fundamentale:
- Procesul de respiraţie externă sau pulmonară prin care se face schimbul de O2
şi CO2 la nivel pulmonar;
- Procesul de respiraţie internă sau celulară, prin care se face schimbul de gaze
la nivelul celular.
Procesul de respiraţie este continuu. Oprirea lui duce în scurt timp la moartea celulelor,
deoarece organismul nu dispune de rezerve de O2, iar acumularea de CO2 este toxică
pentru celule.
Ventilaţia pulmonară
Aerul atmosferic este introdus în plămân prin procesul de ventilaţie pulmonară, prin
care se menţine constantă compoziţia aerului alveolar.
Mecanica respiraţiei
Schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită siccesiunii ritmice a
două procese:
- Inspiraţia
- Expiraţia
Inspiraţia este un proces activ care se datorează contracţiei muşchilor inspiratori
ducând la mărirea tuturor diametrelor cutiei toracice. În timpul inspiraţiei aerul
atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul alveolelor pulmonare.
Înspirul normal durează o secundă.
În timpul inspirului forţat intervin şi muşchii inspiratori accesori
(sternocleidomastoidian, pectoralul mare, dinţatul mare şi trapezul).
Expiraţia normală este un proces pasiv, care urmează fără pauză după inspiraţie.
În expiraţie, o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior. Expiraţia durează
- 18 -
aproximativ două secunde la adult. În timpul expiraţiei, cutia toracică revine pasiv la
dimensiunile avute anterior.
Cele două faze ale respiraţiei pulmonare se succed ritmic, fără pauză, cu o
frecventă de 14-16/minut la barbat şi 18/minut la femeie. Frecvenţa respirării creşte în
funcţie de nevoia de O2 şi de prezenţa CO2.

În timpul efortului fizic sau în caz de obstacol pe căile aeriene, expiraţia poate
deveni activă prin inervaţia muşchilor expiratori. Contracţia lor comprimă viscerele
abdominale, care deplasează diafragmul spre cutia toracică şi apropie rebordurile
costale, reducănd volumul toracelui.
În inspiraţie, prin creşterea volumului pulmonar, alveolele se destind şi volumul
lor creşte. Ca urmare, presiunea aerului în regiunea alveolară scade. Se creează astfel
o diferenţă de presiune între aerul atmosferic (unde presiunea rămâne neschimbată) şi
presiunea intrapulmonară (care scade). În felul acesta aerul pătrunde prin căile
respiratorii până la alveole, pe baza forţei fizice.
În expiraţie, prin retracţia plămânului şi revenirea la forma iniţială a cutiei
toracice, se întâlnesc două faze:
- Prima, în care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticităţii cartilajelor
şi ligamentelor ei;
- A doua, în care plămânul elastic, în tendinţa de a se retracta spre hil, exercită o
presiune de aspiraţie asupra cutiei toracice.
- 19 -
 Ciclul respirator (1 inspiraţie+1 expiraţie) are o durată de 3 secunde, ceea ce
revine la 20 mişcări respiratorii/minut (normal aproximativ 12-20) = frecvenţa
respiraţiei.
În efort fizic, frecvenţa respiratorie poate ajunge la 40-60/minut, de asemenea în
condiţii patologice: febră, hipertiroidism, hipercapnie, hipoxie(tahipnee).
Volumele respiratorii(volumele de gaz)
În condiţii de repaus, fiecare respiraţie vehiculează un volum de circa 500 cmc aer,
denumit volum curent (VC). Dar nu tot acest volum de aer participă la schimburile
respiratorii care se fac la nivelul alveolelor, deoarece o parte din aerul insipirat rămâne
în caile respiratorii. Spaţiul ocupat de acest volum de aer, constituie spaţiul mort
anatomic şi are valori de aproximativ 150 cmc.

Se mai utilizează naţiunea de spaţiu mort funcţional care defineşte volumul de

aer ce nu participă efectiv la schimburile pulmonare.
În condiţii normale, spaţiul mort anatomic coincide cu cel funcţional, dar în
anumite condiţii patologice se produc decalaje între aceste volume.
Peste volumul de aer curent, o inspiraţie maximă poate introduce încă
aproximativ 1500 cmc aer, care poartă denumirea de volum inspirator de rezervă (VIR)
sau aer suplimentar, iar printr-o expiraţie forţată, după o expiraţie obişnuită poate

- 20 -
elimina încă o cantitate de 1000-1500 cmc aer denumit volum expirator de rezervă
(VER) sau aer de rezervă-
VC+VIR+VER=capacitatea vitală (CV), ce se determină prin efectuarea unei
expiraţii forţate după o inspiraţie maximă.
Capacitatea vitală:
- La bărbat este mai mare (≈ 4,8 l);
- La femei este mai mică (≈ 3,2 l).
Capacitatea vitală pulmonară – valoarea fiziologică este de apoximativ 3600 – 4000
ml.
CV creşte în timpul efortului fizic şi scade în timpul sedentarismului. Ea depinde de
suprafaţa corporală, de vârstă, de antrenament la efort.
Volumele şi capacităţile pulmonare sunt importante pentru stabilirea
diagnosticului şi prognosticului diferitelor boli pulmonare, totuşi ele nu dau indicaţii
directe despre funcţia ventilatorie.
Schimbul alveolelor de gaze.
Aerul atmosferic ajuns în plămâni prin ventilaţie este condus în alveole, unde
are loc schimbul de gaze între aerul alveolar şi sânge, la nivelul membranei alveolo-
capilare. Acest schimb se face prin difuziune, în funcţie de presiunea parţială a gazelor
respiratorii O2 şi CO2 de o parte şi de alta a membranei alveolo-capilare.
Ventilaţia pulmonară normală sau normoventilaţia se realizează la concentraţii
alveolare ale:
- CO2 de 5-6% menţinute la o frecvenţă respiratorie normală, de reapaut (12-20/min)
- O2 de 14%
Hiperventilaţia: când CO2 scade şi O2 creşte. Procesul este compensat reflex prin
apnee şi bradipnee.
Hipoventilaţia: când CO2 creşte şi O2 scade, compensate reflex prin polipnee.

- 21 -
Presiunea parţială a unui gaz în amestec (legea lui Dalton) este proporţională cu
concentraţia gazului în amestec şi este egală cu presiunea pe care ar exercita-o asupra
pereţilor recipientului, un gaz, dacă acesta ar ocupa singur recipientul.
În aerul alveolar, presiunea parţială este pentru: - O2 = 100 mmHg
- CO2 = 40 mmHg
În sângele venos, presiunea parţială este pentru: - O2 = 37-40 mmHg
- CO2 = 46 mmHg
Datorită diferenţei de presiune, CO2 trece din sângele venos în aerul alveolar,
iar O2 trece din aerul alveolar în sângele venos. Schimbul de gaze se face cu viteză
foarte mare.
Dacă membrana alveolară este îngroşată (edem pulmonar, emfizem) schimbul
de gaze este alterat, mai ales în ce priveste CO2 şi se instalează hipoxemia.
Reglarea respiraţiei
Procesele metabolice având o intensitate variabilă în funcţie de activitatea
organismului, consumul de O2 şi producerea de CO2 vor fi, de asemenea, diferite.
Adaptarea ventilaţiei pulmonare la necesităţile variabile ale organismului se realizează
permanent, graţie unor mecanisme extreme de fine, care regrează ventilaţiile prin
modificarea atât a frecvenţei, cât şi amplitudinii respiraţiilor.
Reglarea nervoasă: o respiraţie se realizează prin intervenţia centrilor
respiratori. Aceştia asigură o reglare automată a respiraţiei. Există centrii respiratori
primari, situaţi în bulb, şi centrii respiratori accesorii, localizaţi la nivelul punţii.
Activitatea centrilor nervoşi bulbopontini este modificată atât în intensitate, cât şi în
frecvenţă, sub influenţe nervoase şi umorale.
Influenţele nervoase pot fi de două feluri:
- Directe, de centrii nervoşi encefali (din hipotalamus şi scoarţa cerebrală) sau de
alţi centrii vecini;
- Reflexe, de la receptorii răspândiţi în organism.
- 22 -
Influenţele nervoase direct corticale permit controlul voluntar, în anumite limite, al
mişcărilor ventilatorii. Ele explică modificările respiratorii în stări emoţionale, precum
şi reflexele condiţionate respiraţiei.

Sub influenţa scoarţei cerebrale are loc reglarea comportamentală a respiraţiei.

Respiraţia poate fi oprită voluntar (apnee) pentru câteva zeci de secunde sau 3-
4 minute la cei antrenaţi. Actul ventilator se adaptează unor activităţi psiho-sociale
(vorbitul, cântatul vocal sau la intrumente muzicale de suflat) sau psiho-fizice (eforturi
profesionale). Expiraţia poate fi accelerată (polipnee) sau încetinită (bradipnee)
voluntar.
Reglarea umorală a respiraţiei se datorează influenţelor exercitate asupra
centrilor respiratorii de către o serie de substanţe. Rolul cel mai important în această
reglare în joacă CO2 şi O2 şi variaţiile de pH ala sângelui şi ale LCR.

- 23 -
 Rolul CO2 este esenţial şi de aceea a fost denumită această substanţă „hormonul
respirator”. El acţionează direct asupra centrilor respiratorii. Creşterea presiunii de
CO2 în sângele arterial cu numai 0,5 mmHg este urmată de dublarea debitului ventilator
pulmonar.
Scăderea presiunii CO2 determină răcirea respiraţiei şi chiar oprirea ei.
Rolul O2 este de asemenea important. Scăderea O2 din sângele arterial exercită
cemoreceptorii vasculari şi determină intensificarea respiraţiei.
Respiraţia în condiţii de aer rarefiat şi comprimat
Respiraţia pulmonară se adaptează şi în funcţie de presiunile parţiale ale CO2
din aerul inspirat. Când presiunea atmosferică este scăzută (hipobarism) la altitudini
de peste 8000m, sau în cazul zborurilor la mare înălţime, scade presiunea O2 şi se
produce hipoxemia.
În cazul respiraţiei de aer comprimat (hiperbarism) întâlnită la scafandrii, în
submarine, se produce hipoxie şi rărirea respiraţiilor:
- La C%=33% CO2 în aer respirat, se produce narcoza;
- La C%=40% CO2 în aer respirat, se produce moartea.

- 24 -
 CAPITOLUL II DATE DESPRE BOALĂ

2.1. Noțiuni despre Astmul Bosnsic

2.1.1. Definiţie
Astmul bronşic poate fi caracterizat ca o obstrucţie generalizată a căilor aeriene,
cu etiologie multiplă, diferită ca durată şi intensitate care apare la persoane cu o
hiperreactivitate bronşică la o multitudine de stimuli (răspuns bronhoconstrictor).
Se manifestă clinic prin accese paraxistice de dispnee predominant expiratorie
cu wheezing, tuse, raluri sibilante difuze şi este reversibil spontan sau prin tratament.
O astfel de definiţie include principalele elemente fiziopatologice ale astmului
hiperreactivitate bronşică, obstrucţia căilor respiratorii, marea ei variabilitate,
reversibilitatea sa şi expresia ei clinică, accesul de astm.
Astmul bronşic alături de bronşita cronică şi emfizemul pulmonar constituie
conceptul larg de ronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) nespecifică.

2.1.2. Epidemiologie

- 25 -
 Asmul este o afecţiune foarte frecventă; se estimează cca 4 până la 5% din
populaţia SUA este afectată. Statistici similare au fost raportate şi de alte ţări. Astmul
bronşic apare la toate vârstele, dar predominant la vârstele tinere. Aproape jumătete
din cazuri apar până la vârsta de 10 ani şi o altă treime apar până la vârsta de 40 de ani.
La copii există un raport de 2:1 masculin/feminin dar raportul pe sexe se egalizează
până la vârsta de 30 de ani.
Din punct de vedere etiologic, astmul este o boală heterogenă. Este util din
raţiuni epidemiologice şi clinice, să clasificăm astmul după stimulii principali care
provoacă sau se asociază cu episoadele acute. Se pot descrie 2 tipuri de astm: alergis
şi idiosincrazic.
Astmul alergic se asociază adesea cu un istoric personal şi / sau familial de boli
alergice, cum ar fi rinitele, urticaria şi eczema, cu reacţii cutanate de tip papulă
eritematuasă pozitive la injectarea intra dermică de extracte din antigeneele aerogene
cu niveluri crescute de IgE în ser şi / su teste de provocare pozitive prin inhalarea unui
antigen specific.
O parte însemnată din populaţia asmatică nu are antecedente heredocolaterale
sau personale pentru un teren alergic, testele cutanate sunt negative, iar nivelurile de
IgE sunt normale şi prin urmare, au o boală care nu poate fi clasificată pe baza
mecanismelor imunologice definite. Se spune despre aceşti pacienţi că au astm
idiosincrazic. Mulţi dezvoltă o simpatologie tipică în urma unei afecţiuni a tractului
respirator superios. Manifestarea iniţială poate fi puţin mai mult decât o răceală
obişnuită, dar după câteva zile pacientul începe să dezvolte paroxisme de wheezing şi
dispnee, care pot persista de la câteva zile la câteva luni.

2.1.3 Etiopatogenie
- 26 -
 Se cunosc foarte mulţi factori care declanşază criza de astm bronşic (stimuli),
factori alergici (exoalergie şi endoalergie), factori infecţioşi, expuneri la poluanţi
atmosferici, după un exerciţiu intens, după tuse sau râs, după stresuri emoţionale,
oboseală, o anumită predispoziţie ereditară etc.
Pentru a se explica modalitatea de producere a fenomenului astmatic au fost
elaborate două teorii:
- Teoria imunoalergetică potrivit căreia, în astmul bronşic, după pătrunderea
alergenului are loc o reacţie între acesta şi anticorpi fixaţi în
ţesuturi=reagine=sau anticorp cutanat sensibilizat al cărui substrat este
imunoglobulina E(IgE), elaboraţi de bronhii, amigdale, mucoasa nazală, şi
determinăo eliberare de histamine SRS-A(slow reacting substance of anafilais)
factorul chemotactic al eozinofilelor, serotonina (elaborate de trombocite) sub
influenţa factorului de activare plachetar, unele prostaglandine şi acetilcolina.
Aceste substanţe produc bronhoconstricţie şi secreţie de mucus. Componenţa
imunoalergică a astmului bronşic se poate demonstra prin teste de provocare cu
acetilcolina corelate cu valoarea VEMS-ului, teste cutanate sau determinarea
IgE prin metoda RAST (radio-alergo-sorbent-test).
- 27 -
 - Teoria blocadei beta-adrenergice pleacă de la faptul că în mod normal tonusul
fiziologic al musculaturiii bronşice este menţinut de echilibrul simpatic şi
parasimpatic prin mediatorii chimici respectivi (catecolaminele, substanţe beta-
adrenergice).
Szentyrany a elaborat teoria beta-blocadei parţiale potrivit căreia „datorită unor
factori ereditari, infecţioşi, fizici, chimici şi de altă natură se produce în astmul bronşic
un deficit de adenilccidaza, de care atrage o eliberare crescută de histamine şi alti
mediatori, cu bronhoconstricţie şi apariţia accesului de astm bronşic”.
Întrucât nici una din aceste teorii nu explică în întregime variatele aspecte din
astm, trebuie reţinute amândouă, deoarece conţin elemente care se interferă. Ţinând
seama de aceste apecte etiopatogenice, astmult bronşic a fost împarţit în:
- Astm bronşic extrinsec (alergic);
- Astm bronşic intrinsec (nealergic şi infecţios).
Dată fiind multitudinea cauzelor şi situaţiilor în care apare astmul bronşic, au
fost propuse şi alte clasificări mai cuprinzătoare:
- Astm bronşic alergic;
- Astm bronşic infecţios;
- Astm cu altă etiologie(psihic, endocrin, meteorologic, iritativ);
- Astm mixt;
- Astm cu etiologie necunoscută.

2.1.4 Morfopatologie
La un pacient care a decedat în urma unei crize astmatice, faptul care frapează
la necropsia pulmonară este distensia masivă şi lipsa de colabare atunci când se deschid
cavităţile pleurale. La necropsia plămânilor, în majoritatea ramificaţiilor bronşice,
până la nivelul bronhiilor terminale, se găsesc numeroase dopuri gelatinuase de
exsudat. Examenul histologic arată hepertrofia muşchilor neted bronşic, hiperplazia
- 28 -
vaselor mucoase şi submucoase, edem al mucoasei, denudarea epideliului de suprafată,
îngroşarea marcată a membranei bazale şi infiltrate eozinofilice în peretele bronşic. La
pacienţii astmatici care decedează în urma unor traumatisme sau din alte cauze decât
astmul în sine, se observă frecvent mulaje bronşice de mucus, îngrosarea membranei
bazale şi pnfiltrate eozinofilice. În ambele situaţii nu se întâlnesc formele bine
cunoscute ale emfizemului distructiv. „La un procent scăzut de astmatici decedaţi,
infiltrarea eozinofilică este înlocuită de neutrofile, iar obstrucţia de dopuri de mucus
este vizibil absentă. Motivele acestor diferenţe nu sunt clare deocamdată”.

2.1.5 Fiziopatologie
Perturbările funcţiei pulmonare la bolnavii cu astm bronşic sunt consecinţa îngustării
căilor aeriene şi ca atare, se înscriu în tabloul general al sindromului obstructiv, dar
prezentând ca particularitate variabilitatea extremă a parametrilor funcţionali, expresie
a hipersensibilităţii bronşice. Ca urmare a acestor particularităţi, tabloul funcţional
pulmonar al astmaticului diferă de cel întâlnit în alte boli cu tulburări obstructive
(BPOC) astfel:

- Obstrucţia la fluxul de aer nu este continuă, ci intermitentă, având perioade în

care funcţia respiratorie pulmonară este complet normală;

- 29 -
 - Durata este foarte variabilă, atât a perioadelor normale-uneori mai multe luni
sau chiar ani-cât şi a celor obstructive-de la câteva minute la mai multe luni;
- Intensitatea sindromului obstructiv variază la acelaşi bolnav, de al tipul
obstrucţiei directe, cu semne clinice puţin marcate sau nule, până la tabloul
destul de grav, atât funcţional cât şi clinic, al insuficienţei pulmonare acute prin
asfixie, datorită ocluziei cu dopuri de mucus a căilor aeriene întâlnite în starea
de rău astmic;
- Sediul obstrucţiei (centrală sau periferică) variază nu numai de la bolnav la
bolnav, ci chiar la acelaşi astmatic, de la un episod la altul;
- Mecanismul de producere a obstrucţiei nu este întotdeauna acelaşi (spasmul
muschiului neted, secreţii mucoase acumulate în lumen) şi poate varia nu numai
de la bolnav la bolnav, dar şi la acelaşi subiect de la un episod la altul;
- Hipersensibilitatea bronşică-factorul patogenic al acestei „multiple
variabilităţi”- nu se produce întotdeauna la acelaşi bolnav, obstrucţia poate fi
uneori provocată de interacţiunea antigen anticorp, alteori de o afecţiune
inflamatorie a căilor respiratorii sau de inhalarea unui poluant precum bioxidul
de sulf.
La astmatici, îngustarea căilor aeriene se realizează rapid, dacă se administrează
pe cale inhaltorie alergene (provocare specifică) ori agenţi facrmacologici, precum
histamină sau acetilcolină (provocare nespecifică) şi cedează tot atât de rapid la
inhalarea ulterioară de agenţi bronhodilatatori, de obicei beta-adrenergici. Aceste
răspunsuri rapide indică drept cauză a îngustării şi dilatării căilor aeriene, contracţia şi
respectiv relaxarea muşchiului neted bronşic.
Dar, după cum am arătat, nu numai muşchiul bronşic răspunde exagerat la agenţi
stimulativi, ci şi structuri ale peretelui bronşic: glandele seromucoase, vasele sanguine
ale submucoasei.

- 30 -
2.1.6. Simptomatologie
Principalele tulburări funcţionale provocate de o afecţiune pulmonară sunt:
dispneea, durerea toracică, tusea, expectoraţia, hemoptizia, sughiţul şi tulburarea vocii.
Dispneea este dificultatea de a respira.
Se defineşte ca perceperea conştientă a unei dificultăţi sau a unei jene în
respiraţie şi este descrisă de bolnavi ca „respiraţie grea”, „sete de aer”, „lipsă de aer”,
„năduf”.
După circumstanţele de apariţie se deosebesc:
- Dispneea permanentă (insuficineţa cardiacă avansată, pneumotorax);
- Dispneea de efort (insuficientă cardiacă);
- Dispneea de decubit (bolnavul nu poate sta culcat, fiind obligat să stea în şezut);
- Dispneea paraxistică întâlnită în astmul bronşic.
După ristmul respirator se deosebesc:
- Bradispneea sau dispneea cu ritm rar (astm bronşic);
- Polipneea sau tahipneea (dispnee cu creşterea mişcărilor respiratorii depăşind
40/minut).
După tipul respiraţiei care este tulburat se deosebesc:
- Dispneea expiratorie (astm bronşic, emfizeme pulmonare);

- 31 -
 - Dispneea inspiratorie (edem al gutei, corp stăin în laringe);
- Dispneea mixtă, în care dificultatea interesează atât inspiraţia, cât şi expiraţia.
Junghiul toracic – este o durere vie, localizată, acută şi superficială, exagerată
de tuse şi respiraţie profundă. Se întâlneşte în pleurite, pleurezii, congestii pulmonare.
Hemoptizia – eliminarea pe gură a unei cantităţi de sânge provenind din căile
aeriene inferioare. Când sângele provine de la nivelul rinofaringelui, eliminarea poartă
denumirea de epistaxis, când provine de la nivelul gingiilor – gingivoragie, de la
nivelul stomacului – hematemeză. Aceste cauze trebuie eliminate deoarece, cu
excepţia epistaxisului, când sângele se elimină de obicei pe nas, în celelalte cazuri
sângele se elimină tot pe gură.
Există unele confuzii între hemoptizie şi hematemeză. Cea din urmă are unele
caractere particulare: apare în timpul unui efort de varsătură, sângele este general mai
abundent, neaerat, mai închis la culoare, amestecat cu cheaguri de sânge şi uneori cu
alimente, începe şi se termină de obicei brusc; în orele următoare bolnavul are deseori
dureri, iar a doua zi, melenă (scaun negru, moale, lucios).
Hemoptizia poate apărea pe neaşteptate, dar de obicei este precedată de
prodrpame: senzaţia de căldură retrosternală, gust uşor metalic, sărat, jenă respiratorie
însoţită de stare de teamă, gâdilătură laringiană care precede imediat tusea.
Eliminarea sângelui este bruscă. Bolnavu prezintă o criză de tuse în cursul căreia
elimină sânge curat, roşu-viu, aerat, spumos, cantitatea variind între 100 şi 300 ml.
Semnele generale constau în paloare, transpiraţie, dispnee, tahicardie. Eliminarea
sângelui se poate repeta peste câteva ore sau zile, când apar în spută şi cheaguri de
sânge care sunt negricioase. De obicei după câteva ore bolnavul nu mai prezintă decât
spute hemoptoice care persistă două-trei zile.
Sughiţul este o contracţie a diafragmului provocată de iritaţia nervului frenic. Se
întâlneşte în tumori cerebrale şi meningite, dar şi în unele pleurezii şi tumori
pulmonare.
- 32 -
 Expectoraţia reprezintă actul de eliminare după tuse, a produselor patologice din
arborele traheobronşic şi parenchimul pulmonar. Produsele patologice expectorale
poartă numele de SPUTĂ. Sputa se examinează macroscopic, microscopic, chimic şi
bacteriologic. Are valoare semiologică şi diagnosticată foarte mare. Cantitatea variază
de la absenţa în bolile pleurale la redusă în traheobronşitele acute incipiente în
pneumopatiile acute, la începutul lor în astmul bronşic până la abundenţă în bronşite
cronice (forma „branhoreică”), în bronşiectazii, abces pulmonar, tuberculoză
pulmonară-ulcero cavitară, etc.
Tusea este unul din cele mai frecvente şi importante simptome
cardiorespiratorii, ce reprezintă o expiraţie explozivă (dupa un ispir profund) prin care
se produce curăţirea arborelui traheobronşic de secreţii şi corpuri străine. Este un act
reflex destinat, pe de o parte să împiedice pătrunderea corpilor străini în căile aeriene,
iar pe de altă parte să provoace expulzarea mucozităţilor şi secreţiilor acumulate în
branhii.

Tulburările vocii (disfonia) apar sub următoarele forme: voce răguşită, stinsă în
laringită acută sau cronică, voce nazonală în astuparea foselor nazale, voce bitonală în
leziunile nervului recurent stâng.

- 33 -
2.1.7. Tabloul clinic
Caracteristici pentru astmul bronşic este accesul de dispnee bradispneică cu
caracter paroxistic. Criza se instalează în câteva minute cu dispnee, predominant
expiratorie, tuse variabilă şi fenomenul wheezing (respiraţie şuierătoare). Accesele de
astm bronşic se produc cel mai frecvent noaptea, când se instalează vagotonia (stare de
dezechilibru a sistemului nervos vegetativ), dar şi după expunerile la un alergen
specific, după infecţii ale căilor respiratorii superioare, stres psihoemoţional etc.
Accesul dispneic atinge paroxismul, bolnavul fortându-se să expulzeze aerul,
are o „sete” de aer chinuitoare, este neliniştit, este imobilizat la pat în poziţie
ortopneică. Periodicitatea simptomelor este imprevizibilă, poate interveni la intervale
de săptămâni, luni sau săptamânal. Criza astmatică variază ca durată (minute, ore) şi
severitate (tuse, dispnee cu wheezing), cedează spontan sau prin medicaţie
bronhodilatatoare. Între aceste accese pacientul se simte bine, poate efectua activităţile
obişnuite.
În timpul crizei toracale este imobil, în inspiraţie forţată, la percuţie se constată,
exagerarea sonorităţii, sunt prezente raluri bronşice, în special sibilante.
Uneori, pacienţii cu astm se plâng de episoade intermitente de tuse, cu dispnee
minimă, sau de dispnee expiratorie însoţit de wheezing, numai după efort. Sfârşitul
crizei este anunţat de tuse şi eliminarea unei cantităţi mici de spută vâscoasă, urmată
de oboseală şi somn. Unii bolnavi au „aura astmatică”, adică îşi „simt” criza, aceasta
fiind precedată de o stare prodromală caracterizată prin strănuturi, hidroree nazală, tuse
uscată, lăcrimare, prurit al pleoapelor, cefalee, etc.

2.1.8. Forme clinice

- 34 -
 Se deosebesc mai multe forme de astm bronşic şi anume:
- Astmul cu accese intermitente – forma tipică de astm (astmul franc), întâlnită în
special la copii, adolescenţi sau adulţi tineri). Este predominantă componenţa
alergică (alergii medicamentoase, alimentare etc.).
- Astmul cronic – întâlnit mai frecvent la persoane având vârsta de 40-50 ani sau
la vârstnici.
Bolnavii se plâng de dispnee de efort şi uneori de repaut, tuse neproductivă sau cu
spută mucoasă sau mucopurulentă. Pe acest fond de disconfort respirator permannet
apar accese astmatice tipice, adesea severe sau stăride răuastmatic, repetate, adesea
astmatice.
- Starea de rău astmatic (status asthmaticus) sau astmul acut sever – este un tip
special de astm bronşic.
Starea de rău astmatic este definită de:
- Criza de astm foarte severă care durează peste 24 ore, care nu este influenţată
de administrarea de bronhodilatatoare şi care ese însoţeşte uneori de tulburări
cardiocirculatorii, neurologice şi gazomatrice speciale. Este vorba de accese

- 35 -
 subintrante (după un debut progresiv) sau mult mai prelungit decât de obicei,
care nu cedează sau se calmează greu după medicaţia activă.
Există şi alte tipuri speciale, ca de exemplu astmul indus de aspirină, aspergiloza
(fungi) bronhopulmonară alergică.
Starea de rău astmatic apare de obicei la bolnavii la care astmul nu este bine
controlat şi este precedat de zile şi de săptămâni de agravare a simptomelor în care
pacientul nu a fost tratat sau a fost supus la cure minimale, de scurtă durată, care au
ameliorat temporar simptomele, dar nu au suprimat anomaliile bronşice.
Factori declanşatori sunt deseori infecţii bronşice, mai rar accidente în cursul
tratamentelor prin desensibilizare, după suprimarea bruscă corticoterapie, după
administrarea de sedative centrali, din cauze neuropsihice, dar în cele mai numeroase
cazuri factorul declanşatoreste necunoscut.
Tabloul clinit este dominat de şuierături (wheezing) bronşice, dispnee continuă
ce se exacerbează la cel mai mic efort (bolnavii nu-şi pot termina fraza), dilatarea
toracelui care apare fixat în poziţie respiratorie maximă, tahipneea, incapacitatea de a
tuşi şi expectora completează tabloul clinic respirator. În tabloul clinic al acestor
bolnavi au loc primordial îl ocupă semnele neuropsihice, instalarea stării de rău
astmatic este anunţată de tulburări de comportament şi de starea generală precum:
astenie, anxietate, insomnie, pentru ca în faza avansată să apară perioada de amnubilare
şi în final coma.

2.1.9 Diagnosticul pozitiv

Pentru afirmarea diagnosticului de astm bronşic sunt necesare cel puţin 3 din
următoarele 5 criterii:
1. Antecedente alergice personale sau familiale;
2. Debutul crizei înainte de 25 de ani sau după 30 de ani;
3. Dispnee paroxistică expiratorie şi frecvent nocturnă;
- 36 -
 4. Reversibilitatea crizelor sub influenţa corticoizilor sau simpaticomimeticelor;
5. Tulburări de absorţie, perturbări ale volumelor plasmatice şi ale debitului
expirator (în special scăderea VEMS-ului).
Trebuie ţinut seama şi de echivalentele alergice, testele cutanate şi de provocare.

2.1.10. Diagnosticul diferenţiat

Trebuie să aibă în vedere astmul cardiac (dispnee inspiratorie şi polipneică, anamneză
şi semne cardiace de insuficietă cardiată stângă), dispnee faringiană (tiraj), bronşită
astmatiformă, dispnee nevrotică.

În practica medicală este foarte importantă deosebirea dintre astmul bronşic în criza şi
astmul cardiac ca expresie a insuficienţei ventriculare stângi, ale căror caracteristice le
redă în mod sintetic:

CRIZA DE ASTM BRONŞIC ASTMUL CARDIAC

- Apare la orice vârstă (dar mai - Apare mai aled după 50 de ani
ales la copii, tineri, adulţi)
- Dispnee expiratorie şuierătoare - Dispnee cu tahipnee
cu bradipnee
- Accese frecvente în trecut - Rare

- 37 -
 - Antecedente alergice
- Anxietate
- Examen pulmonar: raluri
sibilante şi ronflante, exprimaţie
prelungită, wheezing,
hipersensibilitate pulmonară
- Examen cardiac clinic normal
- Antecedente cardiovasculare
(HTA) sau renale, cardiopatie
ischemică, valvulopatii
- Teama de moarte iminentă
- Raluri umede ce urcă de la bază
spre vârf
- Semne de leziune cardiovasulară
(valvulopatii, HTA)

Aceată diferenţă trebuie stabilită deoarece tratamentul care trebuie aplicat de

urgenţă este diferit: în criza de astm bronşic, simpaticomimeticele (adrenalina şi
derivaţii săi) au efect foarte bun, pe când în astmul cardiac (de exemplu prin HTA) au
efect foate rău. Morfina are efect salutar în astmul cardiac, dar este foarte dăunătoare
în astmul bronşic.
2.1.11. Diagnosticul unei alergii
Anamneza este fundamental diagnosticului. Se interoghează bolnavul asupra
caracterului tulburărilor, dacă sunt sezoniere (febra de fan), dacă apare acasă (praf de
cameră), în legătură cu substanţele sau animalele (pisici, câini) cu care vine în contact.
Indexul leucopenic constă în numărul leucocitelor înaintea integrării alegenului bănuit
(bolnavul fiind pe nemâncate) şi apoi de mai multe ori în ora care urmează; diminuarea
leucocitelor cu o mie ar indica o sensibilizare.
Testele cutanate (cutireacţia şi intradermoreacţia) sunt utile în decelarea
alergenelor de contact, inhalare, bacteriene şi micotice. Sunt mai puţin utile în alergiile
alimentare. Pot apărea reacţii imediate (după 5-30 minute apare o papulă urticariană)
sau tardive (după 1-4 zile se iveşte o papulă eritematoasă, fără reacţie urticariană).
- 38 -
„Prognosticul de viaţă este bun, dar cel de vindecare este rezervat”.

2.1.12. Evoluţie – complicaţii

Astmul bronşic este o afecţiune cu tendinţă spre cronicizare şi cu o evoluţie
imprevizibilă îndelungată. Vindecarea este rară (posibilă în asmul infantil, alergic sau
profesional, după o infecţie virală). Boala poate să rămână ca un astm cu accese
intermitente, să devină un astm cronic sau stare de rău astmatic.
Diagnosticul se bazează pe crizele de dispnee paroxistică expiratorie, eozinofilie
şi antecedente alergice.
Complicaţiile cele mai frecvente sunt:
- Starea de rău astmatic sau astmul acut grav;
- Asăergiloza bronhopulmonară alergică;
- Pneumotoraxul spontan;
- Astmul combinat cu bronşita cronică sau astmul infectat, cu disfunţie
ventilatorie severă poate evolua spre insuficienţă respiratorie sau tahiaritmii
ventriculare, agravate de factorii iatrogeni;
- Bronşite acute şi cronice;
- Pneumonii;
- Bronsiectazii;

- 39 -
 - Emfizemul pulmonar (cea mai importantă dintre complicaţii care duce cu timpul
la insuficientă carciacă).

2.1.13. Tratament
Astmul bronşic răspunde la o gamă largă de preparate şi proceduri. Măsurile
preventive sunt foarte importante.
Tratamentul are în vedere:
- Educaţia bolnavului şi furnizarea de informaţii cât mai complete pe care să le
folosească în îngrijirea sa (terapie corectă ţi controlată), observarea condiţiilor
de exacerbare a bolii pentru a le înlătura, urmărirea semnelor clinice de
exacerbare şi agravare, cunoaşterea tipurilor de medicamente, folosirea acestora
în situaţiile agravante.
- Controlul mediului inconjurător – cunoaşterea, evitarea şi înlăturarea egenşilor
sensibilizanţi din mediu, în special alergenii (medicaţie, substanţe chimice).
Chimioprofilaxia recidivelor bronşice se realizează cu TETRACICLINĂ 1 gr/zi,
obţinându-se rezultate foarte bune şi cu BISEPTOL 0,5 gr. seara, în lunile de iarnă şi
CEFORT 1 gr/zi.
Inhaloterapia (aerosoloterapia) – este indispensabilă în anumite forme. Se
practică două, patru inhalaţii pe şedintă, uneori mai multe, dar fără a abuza. Metoda
comportă şi anume riscuri, în special inhalarea de diferiţi germeni, ceea ce impune
folosirea strict personală şi păstrarea în stare de sterilitate a aparatului.
- Tratamentul crizei de astm bronşic – are ca obiectiv principal combatearea
bronhospasmului prin medicaţie bronhodilatatoare:
o Medicamentele agoniste beta-adrenergice – beta adrenergicele sunt
derivaţi ai adrenalinei. Atât adrenalina, cât şi efedrina, datorită efectelor
secundare pe care provoacă (tahicardie), sunt practic neutilizabile. Din
generaţia a doua se folosesc: Izoprenalina, Alupent. Superiorii acestora
- 40 -
 sunt derivaţi din generaţia a treia: Fenoterol (Berotec), Slameterol
(Seretide), Salbutamol (Fentolin şi Sultanol), Terbulina (Bricanyl),
Metopreterenol, Albuterol, a căror durată media de acţiune este de 4-6
ore. Se folosesc de regulă pe cale inhalatorie (spray). Dezajul corect (4x2
inhalaţii pe zi) este practic lipsit de reacţii adverse cardiovasculare.
Ca reacţii adverse după supradozaj pot apărea tremurături, nervozitate, palpitaţii,
trahicardie şi creşterea debitului cardiac şi a tensiunii arteriale. Aceste manifestări
dispar spontan prin reducerea dozei.
- Metilxantinele care au efect bronhodilatator mai slab, dintre ele se foloseşte
Teofilina şi derivaţii săi, Miofilina şi Aminofilina pe cale orală (au slabă
acţiune) şi pe cale I.V. (au acţiune mai bună) sau ca aerosoli. Rezultatele sunt
inferioare beta-adrenergicelor sau colinergicelor.
- Medicamente anticolinergice ca Atropina (care este cap de serie al
bronhodilatatoarelor) sau Stramonium. În practică s-a impus preparatul
Atrovent care nu are efectele secundare ale Atropinei. Rezunltatele sunt
inferioare beta-adrenergicelor. Asocierea Atroventului cu un beta-adrenergic
(Betotec sau Ventolin) realizează efecte sinergice superioare fiecărui preparat
în parte.
- Medicaţia antiinflamatorie:
- Cromoglicatul disodic (Intal, Lomudal) este un antiinflamator nonsteroidian
inhalator, se foloseşte în special în prevenirea acceselor astmatice şi se bucură
de mare credit, deşi nu este un bronhodilatatoe. Se administrează înaintea
expunerii la alergenului cauzal cu tuboinhalatorul de mână 4 capsule/zi (20mg
capsula) la 4-6 ore, sau sub formă de soluţie pentru aerosoli. În prezent se mai
aplică o terapie alternativă – Ketotifenul (Zaditen) şi Methotrexatul.
- Zaditenul (Ketotifenul) are tot efect preventiv şi este administrat sub formă de
pilule, oral, 1mg dimineaţa şi seara.
- 41 -
O metodă utilă pentru fluidificarea secreţiilor bronşice este hidratarea bolnavului.
Umidificarea mucoasei bronşice se realizează în condiţii bune cu aerosoli calzi de apă
distilată. Bolnavii trebuie să consume multe lichide, în special seara, pentru a preveni
uscarea secreţiei bronşice în timpul nopţii. Metoda are importanţă deosebită la bolnavii
grav, la care bronhiile mici se pot optura cu dopuri de secreţii vâscoase. Se pot folosi
şi infuzii de plante medicinale.
- Kineziterapia (cultura fizică terapeută, gimnastica respiratorie). Se urmăreşte
dezvoltarea respiraţiei abdominale sau diafragmatice care este mai
economicoasă decât cea toracică-
- Terapia ocupaţională se bazează pe obţinerea unor efecte terapeutice prin
exercitarea unor ocupaţii sau profesii cât mai adecvate capacităţii funcţionale şi
dorinţei bolnavului.
- Cură balneară în special la Govara, Slănic Prahova.
- Speleotarapia practicată în saline, realizează efecte favorabile prin atmostera
locală, saturată în vapori de apă, săracă în particule în suspensie, cu concentraţie
mai mare de Ca. Acţionează spasmolitic şi expectorant.
- Climotarapia, la munte sua la mare are efecte favorabile datorită numărului
redus de alergeni din atmosferă.
- Imunoterapia (hipersensibilizarea specifică). Se administrează pe cale
subcutanată doze subclinice, progesive, crescânde din alergenul în cauză. Este
indicată când alergenul este bine dovedit şi face parte din alergenele imposibil
de înlăturat (polenul, praful de cameră, unii alergeni profecionali ca: făina,
praful de cereale, păr de animale).

- 42 -
 Se produc astfel anticorpi circulanţi (anticorpi blocanţi) care neutralizează
antigenele care pătrund ulterior în organism, evitând astfel contactul cu anticorpii fixaţi
pe celule. Hipersensibilizarea specifică are valoare mare în febra fân, astm bronşic.
Acţionează prin producerea de anticorpi brocanţi, scăderea eliberării de histamină şi
reducerea formării de IgE.
- Corticoterapia (corticosteroizii) este tratamentul cel mai eficient, dar datorită
riscurilor rămâne o terapie de impas. Se folosesc: Prednison 1tb/zi (5mg),
Superprendnol 1tb/zi (0,5mg), produse retard: Clestone, Kenelog. În
tratamentul corticoterapic doză totală trebuie administrată dimineaţa , fiind
preferabil tratamentul discontinuu (la 2-3 zile) şi corticoterapia retard sau în
aerosoli. În general, corticoterapia trebuie rezervată formelor grave. În stările
de rău asimatic şi în crizele severe de astm se poate recurge la administrarea
intravenoasă de hidrocortizon (1-2 fiole) 2mg/kg I.V. ca doza de încărcare,
urmată de administrea a 3mg/kg la 6 ore pentru urmatoarele 24-48 ore sau 15-
20 mg Metilprednisolon I.V. la 6 ore. Dupa 24-36 ore, odată cu reducerea
fenomenelor obsturctive se trece la administrarea de corticosteroizi pe cale
orală, în doze de 40-60 mg Prednison pe zi în două prize cu recuderea treptată
a dozei. Tratamentul oral trebuie înlocuit în scurt timp cu glucocorticoizi
administraţi pe cale inhalatorie. Corticosteroizii inhalatori se administrază de
două ori pe zi, sau în astmul instabil de patru ori pe zi.
- Antibiotice (se ecită Penicilina, fiind alergizantă); de preferintă Oxacilină,
Cefort, Tetraciclină 2g/zi. Biseptolul este uneori util (2 comprimate la 12 ore).
Tratamentul durează 7 zile (terapie de atac) şi se continua 2-3 săptămâni su
Septrin 1g/zi, Doxacilina (Vibramicin), expectorante şi mucolitice (Bosolvon,
Mucosolvin) în crize şi suprainfecţii, saditive slabe (Bromoval, Nervocalm),
oxigen în crizele cu polipnee.

- 43 -
 - Măsurile profilactice vor fi aplicate intotdeauna: Evitarea mediului alergizant a
substanţelor iritante bronşice-tutun, alcool.
În crizele rare şi de intensitate redusă se poate administra Miofilin, I.V. 1-2 fiole/zi,
uneori simpaticomimetice: Berotec, Alupent, în pulverizaţii. În tratamentul astmului
bronşic antitusivele nu se administrează decât în cazuri deosebite; sunt prescrise
Morfina, opiaceele, tranchilizantele şi neurolipticele; se combate abuzul de
simpaticomimetice (induc astmul drogaţilor) şi de medicamente alergizante
(Penicilina).

2.1.14. Explorarea funcţiei respiratorii

Se folosesc metode clinice, rediologice, spirometrice şi chimice.

Metode clinice
- Urmărirea ritmului respirator. Accelerarea sa de durată sugerează şi o
insuficienţă respiratorie;
- Amplitudinea respiratorie. Indicele Hirtz (diferenţa dintre perimetrul toracit în
respiraţie şi expiraţia profundă) este normal de cel puţin 7cm. Micşorarea
acestui indice sugerează o tulburare a funcţiei respiratorii;

- 44 -
 - Timp de apnee. La individul normal oprirea respiraţiei (apneea) poate fi de 30
secunde în inspiraţie şi de 40 secunde în expiraţie. O durată mai scurtă poate fi
datorată unei insuficienţe respiratorii;
- Cianoza, uneori tot o tulburare a funcţiei respiratorii şi se traduce prin coloraşie
violacee a pielii şi mucoaselor datorită prezenţei în capilarele sanguine a unei
mari cantităţi de Hb redusă (peste 5 g%). Hb redusă creşte pe seama sângelui
arterial în: oxigenarea pulmonară insuficiantă (fibroză pulmonară, emfizem
pulmonar, astm bronşic) şi în malformaţii cardiace congenitale Cianoza care
apare în aceste tulburări se numeşte cianoză centrală, cianoză care apare ca
urmare a creşterii Hb redusă în sângele venos, poartă denumirea de periferică,
pentru că aici procesul se petrece la periferie, sângele cedând o cantitate mare
de oxigen ţesuturilor. Asistenta medicală are obligaţia să urmărească bolnavii,
să aprecieze şi să semnalizeze apariţia cianozei. Aceasta poate fi discretă, când
se evidenţiază la lobii urechilor şi la extremitatea degetelor, sau marcată, când
apare la nas, buze şi în jurul ochilor şi intensă, când acoperă toată faţa, inclusiv
limba.
Metodele radiologice
La examenul rediologic, în inspiraţie profundă, diafragmul trebuie să coboare
cu cel puţin 8-10 cm. Reducerea acestei valori arată o reducere a valorii funcţionale a
plămânilor.

Metodele de explorări funcţionale

Aceste metode trebuie să:
- Obiectiveze insuficienţa respiratorie neomogenă
- Aprecieze atât timpul şi gradul insufiecineţei, cât şi mecanismul perturbat,
inclusiv cauza generatoare.
- Uşureze stabilirea unei conduite terapeutice şi să anticipeze un prognostic.
- 45 -
Obiectivitatea insuficienţei respiratorii se face prin:
- Determinarea SaHbO2 (saturaţie Hb cu O2) sau a PaO2 (presiune parţială a O2)
din sângele arterial. Valoarea normală a SaHbO2 este mai mare sau egală cu
95% şi se realizează prin metoda oximetriei directe, pe sângele prelevat din
arteră, la adăpost de aer. Valoarea normală a PaO2 este de 91 mm Hg. Scăderea
sub 95% a SaHbO2 şi sub 91 mm Hg a PaO2 exprimă hipoxemie şi obiectiveazp
insuficienţa respiratorie;
- Determinarea PaCO2 (presiunea parţială a CO2 în sângele arterial) a cărei
valoare normală de de 40 ± 2 mm Hg;
- Determinarea pH prin metoda electrometrică cu ajutorul unor aparete numite
pH-metre; o scădere a pH sub 7,35-limita inferioară a normalului – obiectivează
acidoza respiratorie.
Tipul şi gradul insuficienţei şi mecanismului perturbat se apreciază prin numeroase
metode cum sunt: spirometria, spirografia, analize de gaze. Dintre mecanismele
alterate cel mai frecvent explorat este ventilaţia.
Ventilaţia este apreciată prin numeroase teste: volumele şi capacităţile
pulmonare, debitele ventilatorii de repaus şi vârf.
Metodele curente, spirografia şi aspirometria, utilizează ca aparatură
spirografele şi spirometrele.
Spirometrul este alcătuit dintr-un cilindru gradat comunicând cu exteriorul print-un tub
de cauciuc prin case suflă pacientul. Cilindru gradat c este cufundat într-un cilindru
mai mare plin cu apă.
Aerul expirat face ca cilindru să se ridice deasuprea apei, putându-se citi pe el volumul
de aer.
Spirograful foloseşte acelaşi principiu, dar permite înregistrarea mişcărilor respiratorii.
Volumele şi capacităţile pulmonare care formează valorile respiratorii sunt:
- Volumul curent (VV=500ml);
- 46 -
 - Volumul inspirator de rezervă, numit şi aer complementar (VIR=în mediar
2000ml);
- Volumul expirator de rezervă (VER=1500ml);
- Capaciateat vitală (CV=3600-4000 ml).
Pe lângă acestea mai există volumul rezidual (VR=cca. 1500ml); capacitatea totală
(CT); adică suma CV şi a VR (CV+VR); capacitatea inspiratorie (CI), adica suma
VC+VIR; capacitatea reziduală funcţională (CRF), care reprezintă cantitatea de aer
care rămâne în plămân în timpul respiraţiei normale, constând în VER şi VR. Aceste
constante exprimă limitele între care se desfăşoară procesul ventilator; scăderea lor, în
special a CV confirmă restricţia pulmonară.
Capacitatea vitală Scăderea cu 20% a valorii ideale este patologică, la scăderea
cu 40% apare dispneea. În compoziţia sa intră VC, VER, VIR. Deşi este un test
statistic, când valoarea ei scade sub 1500 ml, arată o difuncţie ventilatorie restrictivă.
Scăderea apare în afecţiuni care micşorează mobilitatea cutiei toracice (taracoplastii)
şi în reducerea directă sau inrectă a parechimului pulmonar (lobectomii, astm bronşic).
Dintre celelalte volume şi capacităţi, volumul rezidual este extrem de important
pentru diagnostic: creşterea în obstrucţii (stenoze) bronşice, mai ales când obstacolul
intereseazăbranhiile. Este crescut şi în emfizemul pulmonar.
Debitele ventilatorii şi testele de dinamică ventilatorie explorează modalitatea
în care sunt utilizate volumele şi capacităţile pulmonare în timp. Astfel:
- Volumul respirator sau debitul ventilator de repaus (DVR) reprezintă cantitatea
de aer ventilat de plămân într-un minut în condiţie de respiraţie liniştită. DVR
este de 6-8 l/minut (16x500) rezultând din inmulţirea numărului respiraţiilor pe
minut cu CV;
- Debitul respirator maxim (DRM) reprezintă volumul maxim de aer care poate
fi respirat într-un minut. Este foarte important pentru aprecierea funcţiei
respiratorii. Se calculează dupa formula VEMS x 30.
- 47 -
 - Volumul respirator maxim pe secundă (VEMS) reprezintă testul de bază al
ventilaţiei şi arată gradul de permeabilitate bronşică şi elasticitate alveolară, deşi
disfuncţiile obstructive, spastice sau organice.
Debitul respirator maxim DRM este una dintre cele mai valoroase probe ale funcţiei
pulmonare. Normal, variază între 100-1400 l/minut, la bărbaţi, 80-100 l/minute, la
femei. Marchează limita superioară a posibilităţilor ventilatorii şi este funţie de
frecvenţă şi amplitudine. Frecvenţa optimă este de 80-90 l/minut. Reducerea DRM
poate fi determinată fie de reducerea CV, fie de scăderea VEMS-ului.
În vederea stabilirii unei conduite terapeutice sau pentru anticuparea unui
prognostic, explorarea funcţională funizează prin probele farmacodinamice
bronhomotorii (dilatare şi contrictare) şi printre alete examene de specialitate cum sunt:
bronhospirografic (explorarea ventilatorie unilaterală a plămânilor),
pneumoangiografia.
Probele farmacodinamice urmăresc depistarea unor tulburări în motricitatea
pereţilor arborelui bronşic. Sunt folosite, în special, pentru diagnosticarea formelo
latente de astm bronşic. Materialele necesare sunt: spirograf, substanţă
bronhoconstrictoare sau bronhodilatatoare, trusă de urgenţe în caz de crize de dispnee.
Testul bronhoconstrictor se efectuează cu aceticolina 1%, histamina 1%
administrată sub formă de aerosoli. Se administrează bolnavului acetilcolina 1% timp
de 30 secunde (după unii 3 minute), se face foarte frudent, bolnavul trebuie urmărit cu
atenţie pentru că poate face criză dispneică, ceea ce impune a se administra imediat
aerosoli cu Alendrina sau alt derivat similar.
Testul bronhodilatator este cel mai de întrebuinţat. După terminarea VEMS-
ului, se administrează bolnavului Alendrina 1% (sau una din substanţele
amintite mai sus, prin aerosolim timp de 3 minute, sau sub formă de spray, 2
pulverizări). Se determină din nou VEMS-ul, fie imediat, fie după o pauză, în

- 48 -
 funcţie de timpul de eficienţă maximă a preparatului bronhodilatator
întrebuinţat.
Interpretare:
- În cazul testului bonhiconstrictor teste este pozitiv dacă VEMS-ul scade cu mai
mult de 10-15 fată de valoarea iniţială (raspuns famacodinamic bun) bolnavii
astmatici răspund pozitiv acestei probe. La aceştia VEMS-ul scade cu 20%
(răspuns famacodinamic foarte bun);
- În cazul testului bronhodilatator, testul este pozitiv dacă VEMS-ul creşte cu
peste 20%(răspuns farmacodinamic bun) la astmatici şi bronşici creşte cu peste
20% (răspuns farmacodinamic foarte bun).

2.1.15. Examene complementare

Examenul de spută
Macroscpic arată o spută caracteristică, opacă, uneori gălbuie (suprainfecţie
bacteriană cu eozinofilie excesivă).
Examenul microscopic poate pune în evidentă elementele celulare, a fibrelor
elastice, a cristalelor, a paraziţilor şi a germanilor patogeni. În cazuri de astm bronşic
poate pune în evidenţă cristalele Charcot – Layden (proteine eozinofile cristalizate) şi
spiralele Curshmann (precipitări de mucină) şi corpi Creola. În sânge se constată
adesea o leucocitoză cu eozinofilie (mai mare 5%). Aceste teste sunt considerate
patognomonice în astmul bronşic.
Bronhoscpia este o metodă cu ajutorul căreia se explorează vizual interiorul
conductelor traheobronsice. Metoda permite pe de o parte examinarea mucoasei, a
traheii şi a branhiilor mari, iar pe de altă parte recoltarea materialului pentru studiul
citologic şi bacteriologic.
Aparatul folosit se numeşte bronhoscop şi este alcătuit dintr-un tub metalic,
prevăzur cu un sistem optic, care se introduce în trahee şi bronhii. Prin acest tub se pot
- 49 -
introduce tuburi mai înguste care pătrund până în bronhiile mici. Se adaugă un
dispozitiv luminos care permite vizualizarea zonei respactive. Premedicaţia se face cu
Atropina, pentru a scădea secreţia bronşică şi cu Morfină pentru sedarea bolnavului.
Examenul radiologic este indispensabil, relevând uneori leziuni care nu au fost
depistate, el precizând totdeauna topografia, intinderea şi tipul acestora.
- Examenul radiologic toracic poate prezenta o conformaţie normală în formele
uşoare sau să arate semne de hiperinflamaţie pulmonară (diafragm aplatizat şi
cu mişcări reduse, hippertransperanţa câmpurilor pulmonare şi lărgirea spaţiului
retrosternal) în astmul acut şi pur, ca şi în astmul cronic. În unele cazuri poate
pune în evidenţă complicaţii ale bolii sau modificări pulmonare asociate.
- Radioscopia este un examen rapid şi simplu, care permite studierea diferitelor
componente ale toracelui în dinamică, în mişcare. Deoarece radioscopiile
repetate expun atât bolnavul cât şi medicul la unele iradieri importante se
preferă radiografia.
- Radiografia constă în imprimarea pe un film fotografic a imaginii
toracopulmonare din faţă şi din profil, bolnavul fiind în inspiraţie forţată.
Imaginea obţinută este precisă, evidenţiază toate detaliile, serveşte şi ca element
de comparaţie în viitor şi comportă mult mai puţin riscul iradierii.
- Tomografia este o metodă radiografică prin care se înregistrează pe placă
imaginea plămânilor la diferite adâncimi. Mai poate evidenţia şi existenţa unor
leziuni de hil şi madiastin care nu apar pe o radiografie obişnuită-
- Bronhografia este examenul radiologic prin care se puna în evidenţă arborele
bronşic injectat cu un lichid opac la razele Röentgen. Se utilizează Lipiodolul,
care are avantajul de a se ilumina prin experctoraţie şi rezorbţie. Metoda permite
să se precizeze existenţa şi sediul dilataţiei bronşice al stenozelor bronşice, al
unor leziuni tuberculoase sau cancere bronşice. Este contraindicat în bolite acut
pulmonare şi în cazul hipersensibilităţii crescute la iod.
- 50 -
 Clasificarea în trepte a astmului bronşic anterior tratamentului1
SIMPTOME** SIMPTOME FUNCŢIA
NOCTURNE PULMONARĂ
Treapta I Crize mai puţin de 2 Crire mai VEMS sau PEF *** mai
Astm ori pe săptămână. puţin de 2 ori mari de 80% din valoarea
intermitent Asimptomatic şi cu pe lună predictivă. PEF cu
uşor PEF normal între variabilitate mai mică de
crize. Agravări scurte 20%
(de la ore la zile) de
intensitate variabilă.
Treapta II Simptomele de pste 2 Crize mai VEMS sau PEF peste 80%
Astm ori/săptămână, dar dese de 2 ori din valoarea predictivă.
persistent mai puţin de o dată/zi pe săptămână PEF cu o variabilitate între
uşor 2-30 %
Treapta III Simptome zilnice. Mai frecvente VEMS sau PEF peste 60%
Astm Exacerbările afectează de o dată pe , dar mai mic sau egal cu
persitent activitatea. Agravările săptămână 80% din valoarea
moderat sunt mai dese sau predictivă.
egale cu 2
ori/săptămână; pot
dura zile

- 51 -
 Treapta IV Simptome continue. Frecvente VEMS sau PEF mai mic
Astm Activitatea fizică este sau egal cu 60% din
persistent limitată. valoarea predictivă. PEF
sever Agravări frecvente. cu variabilităţi de peste
30%
* Prezenţa unei din trăspturile de severitate este suficientă pentru în cadrarea
pacientului într-una din trepte. Pacientul trebuie încadrat în treapta cea mai severă a
trăsăturilor bolii sale. Caracteristicile sunt generate şi se pot suprapune, deoarece
astmul este foarte variabil; în plus clasificarea unui pacient se poate modifica în timp.
** Bolnavii din orice treaptă de severitate pot avea agravări uşoare, moderate sau
severe. Unii bolnavi cu astm intermitent pot prezenta crize severe şi chiar risc vital,
separate.
*** VEMS-volum expipator maxim pe secundă. PEF-debit expirator maxim de vârf

2.1.16. EDUCAREA BOLNAVILOR CU ASTM BRONŞIC

Trepte de Educarea bolnavului
servitate
Treapta I - Învăţarea datelor de bază despre astm.
Astm intermitent - Învăţarea tehnicii de folosire a aparatelor pentru
uşor medicaţia inhalatorie (spray).
- Discutarea rolului medicamentelor.
- Dezvoltarea unui plan personal de tratament.
- Dezvoltarea unui plan de acţiune pentru cazurile severe
(când şi cum).
- Discutarea metodelor de control al expunerii la alergeni
şi iritanţi.

- 52 -
 Treapta II Măsuri din treapta I plus:
Astm persistent - Învăţarea automonitorizării.
uşor - Trimiterea bolnavilor la grupuri de autoeducaţie a
bolnavilor (dacă acestea există).
- Revizuirea şi perfecţionarea planului personal de
tratament.
Treapta III Măsurile din treapta I se repat.
Astm persistent
moderat
Treapta IV Treapta II plus:
Astm persistent - Trimiterea bolnavului la un educator individual.
sever

2.2. Notiuni despre starea de rau asmatic

2.2.1. Definiție

Stare de rău astmatic (astmul acut grav, răul astmatic, status asthmaticus, starea
de „mal” astmatic) reprezinta atît o complicaţie a astmului, cît si o formă specială de
prezentare: un acces astmatic de o deosebită gravitate, de lungă durata, peste 24 ore
(sau accese severe repetate care dureaza mai multe ore), care nu raspunde la
tratamentul bronhodilatator uzual, administrat în doze adecvate şi care este însoţit de
tulburări gazimetrice, cardiocirculatorii şi neurologice

2.2.2. Forme clinice

- Forma de lungă durată, cu debut progresiv şi durată de cîteva zile

- Forma anafilactică

2.2.3. Criterii de diagnosticare

- 53 -
  Se instaleaza rapid cu dispnee expiratorie, cu expiraţie prelungită şi şuieratoare
(wheezing), senzaţie pronunţată de o presiune toracică, lipsă de aer (senzaţie
de sufocare)
 Durată de la 20-30 min pînă la cîteva ore
 Se jugulează spontan sau la administrarea β2- adrenomimeticelor cu durată
scurtă de acţiune
 Au un orar preferenţial nocturn
 Crizele apar brusc şi se termină de asemenea brusc, printro tuse supărătoare, cu
eliminarea unei spute mucoase, vîscoase, “perlate”, în cantităţi mici

2.2.4. Semne clinice

 Prima faza de rau asmatic

- Frecvenţa respiratorie de peste 30/min
- Pulsul paradoxal
- Folosirea musculaturii respiratorii accesorii (contracţie permanentă a
sternocleidomastoidienilor)
- Gazele sanguine sunt perturbate, cu hipoxie în aproximativ de 60 mmHg, încă
nu apare hipercapnia, dar
- PaCO2 normală semnifică deja debutul hipoventilaţiei alveolare
 A doua faza de rau asmatic
- Epuizarea respiratorie
- Diaforeza
- Tulburările de constienţă
- Dispariţia ralurilor bronşice (silenţium respirator)
- Bradicardie
- Hipercapnia este patentă, cu scăderea pH-ului (acidoza respiratorie)

- 54 -
2.2.5.Investigatii paraclinice

 ECG:
- Tahicardia sau tahiaritmia severă
- Semnele de cord pulmonar acut sau cronic
- Semnele de ischemie acută
 X- raza toracică (Starea de rău astmatic, “Status astmaticus”) :
- Semnele de hiperventilaţie pulmonară
- Diafragmul aplatizat cu mişcări reduse
- Hipertransparenţa cîmpurilor pulmonare
- Lărgirea spaţiului retrosternal Prezenţa pneumotoracei sau
pneumomediastinului
- Prezenţa leziunilor infiltrative pulmonare
 Explorările funcţionale pulmonare:
 Volumele statice:
- Capacitatea vitală (CV)
- Volumul rezidual (VR)
- Capacitatea totală (CT)
- Volumele dinamice:
- Volum expirat forţat, respectiv inspirator pe 1 sec (VEMS/VIMS)
 Indicele Tiffeneau: VEMS/CVx100
- Rezistenţa (Raw)
- Capacitatea de difuziune (DLCO)
 Puls – oximetrie:
- Saturaţie de O2 (SaO2)
- Analiza gazelor sanguine arterial:
- Presiunea parţială a oxigenului (PaO2)

- 55 -
 - Presiunea parţială a bioxidului de carbon (PaCO2)
 Bronhoscopie

2.2.6. Complicații

- Hipoxemie

- Hipercapnie

- Acidoza respiratorie

- Acidoza metabolică

- Coma hipoxică şi hipercapnică

- Bradicardia hipoxică

- Hipotensiunea arterială

- Aritmiile cardiace

- Stopul respirator

- Moartea subită cardiacă

2.2.7 Tratamentul stării de rău astmatic

Schema terapeutică prevede:

- Administrarea de oxigen sondă nazală sau mască, cu un debit de 2-6 l/minut;

- Combaterea secreţiilor din căile aeriene prin perfuzare de lichide în primele

zile, sub controlul greutăţii şi al echilibrului hidroelectrolitic pentru a evita pericolul
de hiperhidratare, iar la bătrâni şi cardiaci pericolul de edem pulmonar. La acestea se
adaugă tuse profundă la intervale regulate, aerosoli cu soluţie salină 0,45%, încălzită,
produşi cu aparate de ultrasunete administraţi timp de 20-30 minute la câteva ore
intervale (cu prealabila administrare de aerosoli bronhodilatatori);
- 56 -
- Combatearea stenozei bronşice astfel;

- Corticoterapia în doze mari. Se injectează la început HHC 200 mg I.V. şi în

următoarele 24 de ore câte 100mg la 24 de ore; se reduc apoi doza la jumătate, dar se
asociază 40 mg Permison per or;

o Medicaţie bronhodilatataore – Miofilină I.V.;

o Se administrează alternativ beta-adrenergice în perfuzie: Terbutalină sau

Sulbutamol;

- Combaterea şi prevenirea infecţiei cu atibiotice: Tetraciclină şi Eritromicină;

- Ventilaşie asistată într-un serviciu specializat.

Trebuie evitate unele erori terepeutice printre care administrarea de sedative sau
tranchilizante, de mucolitice inhalatorii.

În caz de infecţie supraadăugată, administrarea unor antibiotice cu spectru larg

de acţiune, conform antibiogramei (Ampicilina), la care se pot adăuga şi
bronhodilatatoarele cum ar fi: Miofilina, are un efect bun. Reapausul psihic şi fizic,
evitarea tutunului , a iritantelor bronşice şi a alimentelor alergizante (ouă, ciocolată,
fragi) sunt obligatorii.

Mortalitatea prin status asthmaticus este evaluată la 1-2%. În cazurile severe

care au necesitat utilizarea ventilaţiei asistate, mortalitatea este de 10-20%. Cauzele
cele mai frecvente: pneumotorax, pneumonie, hipervenitlaşia alveolară.

Ameliorarea se traduce prin reducerea anxietăţii, revenirea somnului,

diminuarea activităţii muşchilor accesori ai ventilaţiei, reluarea tusei cu expectorarea
de dopuri mucoase, revenirea răspunsului la beta-adrenergice.
- 57 -
 Secvenţa ameliorării: întâi dispar dispneea şi şuierăturile, corespunzând
normalităţii rapide a căilor aeriene mari. Apoi, ameliorarea lentă (zile sau săptămâni)
a volumelor şi debitelor pulmonare şi a presiunii oxigenului ce reflectă dezobturarea
căilor aeriene mici.

2.2.8. Obiective de management

- Eliberarea căilor respiratorii superioare şi inferioare

- Asigurarea ventilaţiei adecvate prin: efectuarea ventilaţiei spontane prin

regimele speciale sau efectuarea ventilaţiei mecanice

Terapia antihipoxică:

- oxigenoterapia prin inhalaţie sau

- oxigen hiperbar
- Terapia maladiei de bază
- Corectarea dezechilibrelor metabolice şi dereglărilor funcţionale ale aparatului
cardiovascular, SNC, ficatului, rinichilor şi tractului digestiv
 În caz de stare de rău astmatic, IRA st. I:
- Salbutamol spray 0,1 mg 1-2 pufuri prin inhalaţie
- Epinefrină 0,1-0,3 mg de 1:1000 s.c. la fiecare 20-30 min (maxim 1 mg)
- Teofilină 6 mg/kg i.v. lent, la fiecare 30 min, la pacienţii ce nu au utilizat
teofilină anterior - numai 0,5 mg/kg/oră i.v. în perfuzie
- Hidroxietilamidon 500 ml i.v. în perfuzie
- Prednisolon 60 mg i.v. în bolus, rebolus 1 mg/kg la fiecare 4-6 ore (maxim
1500 mg/24 ore)
 În caz de stare de rău astmatic, IRA st. II şi III:
- Lavaj bronşic.
- Metilprednisolon 1-2 mg/kg i.v. în bolus la fiecare 6 ore sau
- 58 -
- Prednisolon 1-2 mg/kg i.v. în bolus la fiecare 6 ore (maxim 2000-3000 mg/24
ore)
 Tratamentul nedovedit:
- Teofilină 0,5-1 mg/kg/oră i.v. în perfuzie
- Sulfat de Magneziu 1-2 g i.v. lent la fiecare 20 min (maxim 2-4 g/24 ore)
 Corecţia dereglărilor reologice sanguine:
- Enoxaparin 1 mg/kg s.c., în 2 prize sau
- Nardroparin 88 U/kg s.c., la fiecare 12 ore
 Corecţia hipovolemiei şi rehidratarea: (volum expanderi pînă la 3 l/24

ore):

- Hidroxietilamidon 500 ml i.v. în perfuzie

- Dextran 70 500 ml i.v. în perfuzie
- Glucoză 5% 500 ml i.v. în perfuzie
 Reechilibrarea acido-bazică:
- Bicarbonat de Sodiu 8,4% 1 mEq/kg i.v. lent
- Tratamentul complicaţiilor
- Consultaţia specialistului de profil
Criterii de stabilizare a pacinetului si conditii de spitalizare

- Ameliorarea stării generale a bolnavului

- Bolnavul: conştient, liniştit, răspunde adecvat la întrebări
- Sindromul dureros este calmat
- Normalizarea indicellor hemodinamicii: stabilizarea tensiunii arteriale sistolice
la nivelul 90-100 mmHg şi mai mare la hipertensivi
- Stabilizarea ritmului cardiac în limetele 50-110/min
- Stabilizarea frecvenţei respiratorie în limetele 12-25/min

- 59 -
- Temperatură corporală cetrală este în limetele normale
- Vor fi spitalizaţi în mod urgent toţi bolnavii după stabilizarea indicilor vitali.
- Transportarea bolnavilor va fi cruţătoare, pe brancardă, în poziţie cu redicarea
extremităţii cefalice la 40°.
- Supravegherea continuă în timpul transportării:
 Starea de conştienţă
 Coloraţie tegumentelor
 Auscultaţie cardio-pulmonară
 Control Ps, PA, FR
 Monitorizarea ECG
 Oxigenoterapie
 Perfuzie continuă
- Supravegherea ventilaţiei mecanice: FiO2, SpO2, VC, F, presiune de
insuflaţie, capnometrie, spirometrie
- Bolnavii vor fi spitalizaţi în Departament de Anestezie şi terapie intensivă.

- 60 -
 Capitolul 3. STUDIU PE CAZURI CLINICE

CAZUL NR. 1
ASTMUL BRONŞIC

NUMELE ŞI PRENUMELE : CRIN VIOREL

SEX : MASCULIN
DATA NAŞTERII : 11.06.1959
NAŢIONALITATE : ROMÂNĂ
ADRESA : STR. HIPODROM BL. O2 AP. 23
STAREA CIVILĂ : CĂSĂTORIT
PROFESIE : PENSINAR
RELIGIE : ORTODOXĂ
SPITALIZAT, NU PLĂTEŞTE SPITALIZARE PTR. CĂ ESTE
PENSINAR
DESCRIEREA :
PACIENTULUI
De talie medie, slăbuţă (H=1,60m, G=58Kg)
AP = nu a avut HE
- rinită cronică
AHE - fără importanţă
Reacţii: alergic la penicilină
Obişnuinţe zilnice: pacientul preferă preparatele din carne, nu fumează,
nu consumă alcool, insomnie.
OCUPAŢIA : Pensionar
Condiţii de muncă şi viaţă : Obişnuite

- 61 -
 Locuieşte cu soţia la bloc
Concepţii spirituale şi fiziologice – crede în Dumnezeu
MOD DE PETRECERE A TIMPULUI LIBER:
Citeşte cărţi de toate genurile
REACŢIA FAŢĂ DE STAREA DE SĂNĂTATE
Este supărat când este bolnav
REACŢIA FAŢĂ DE TRATAMENT:
Respectă tratamentul prescris
DIAGNOSTIC : ASTM BRONŞIC
Bolnavul cu bradipnee, dispnee de tip expirator, cu wheezing în ortopnee, tuse
cu expectoraţie vâscoasă, albă, perlată care se elimină greu.
Dispneea este prezentă la efort, definită prin „sete de aer”, „lipsă de aer”,
„năduf”.
Bradipnee „cu ritm rar”, şuierător, uneori polipnee. Respiraţiile cresc progresiv
în amplitudine şi frecvenţă, atinc un apogeu apoi descresc.
În criza asmatică bolnavul aleargă la fereastră pentru a o deschide sau sta în
poziţie ortopneică din cauza lipsei de aer.
Periodicitatea simptomelor este imprevizibilă, mai ales noaptea şi poate varia ca
durată.
Între crizele asmatice bolnavul se simte bine. Sfârşitul crizei este anunţat de tuse
şi eliminarea unei cantităţi de spută vâscoasă urmată de oboseală şi somnolenţă.
EXAMEN CLINIC:
Stare generală-satisfăcătoare
Tegnumente şi mucoase-cianotice
Sistem osteo-articular-intergu

- 62 -
SISTEMUL RESPIRATOR:
- la inspecţie: torace în butoi semne de hiperinflamaţie pulmonară
- la percuţie: hipersonoritate şi murmur vezicular
- la auscultaţie: - raluri romflante dar mai ales sibilante diseminate în ambele arii
pulmonare (zgomot de porumbar)
- respiraţie şuierătoare care se aude de la distanţă (weezing – radiologic:
hipertransparenţă cu creşterea spaţiului aerian (doar în criză în rest normal)
APARAT CARDIO-VASCULAR:
- aria relativă a matităţii cardice în limite normale
- artere periferice pulsatile
APARAT DIGESTIV:
- uneori inapetenţă
- tranzit intestinal prezent
- ficat, splină – normale
APARAT URP-GENITAL:
- micţiuni fiziologice, urini normale S.N.C.
- orientare temporo-spaţială – uneori astenie, anxietate, insomnie
CULEGEREA DATELOR
DATE DATE SUBIECTIVE
OBIECTIVE
NUME,PRENUME - C.V. - uşoară inapetenţă
VÂRSTĂ - 73 ani - preferă preparatele din carne
SEX MASCULIN - nu consumă alcool
TUSE CU EXPECTORAŢIE - nu fumeară

- 63 -
 EXAMENE DE LABORATOR
TIPUL VALORI NORMALE VALORI PACIENT
ANALIZEI
Examen de sânge
V.S.H. 3-10mm/1ora 5-18 mm/2ore 20 mm/1ora 38
mm/2ore
Fibrinogen 250-450 mg% 336 mg%
Hematocrit 36-54 % 41,2 %
Limfocite 25-33% 24%
Leucocite 3.600-10.000 mm3 9.200 mm3
Eritrocite 3,6-6 milioane mm3 4,5 milioane mm3
Hemoglobină 13-18 g/dl 13,5 g/dl
Uree 21-43 mg/dl 41 mg/dl
Examen sumar
urină
Reacţie pH 5-7 Acid
Densitate 1015-1025 1010
Albumine Absente Urme fine
Leucocite F. rare Rare
Sedimente F. rare Rare
Exudat faringian Negativ Negativ
Biochimie
Glucoză 115 mg/dl 111 mg/dl

TRATAMENT
MEDICAMENTE CLASA DOZA ORAR CALEA DE
ADMINISTRARE
VENTOLIN(spray) B-adrenergice 4x2 1 puf de Inhalare
înhalaţii/zi nevoie
MIOFILIN Bronhodilatat 2 fiole/zi 1 dim. I.V.
1 seara
OXACILINĂ Antibiotice 2 g/zi 1 c.p. – Per os
500 mg
la 6 ore

- 64 -
 H.H.C. Glucocorticoi 2 fiole/zi 1 dim. I.V.
zi 1 seara
CODENAL Antitusive 2 tb/x 3 2 dim. Per os
ori/zi 2prânz
2 seara
BROMHEXIN Expectorante 2 tb/x 3 2 dim. Per os
ori/zi 2prânz
2 seara

- oxigenotarapie
- cură balneară: Govora, Slanic Prahova
- speleoterapia: în salină – acţionează spasmolitic şi expectorant
- hidratarea pac.ptr. fluidificarea secreţiilor bronşice
- redim alimentar hidrozaharat în perioada febrilă apoi hipocaloric

DIAGNOSTICE NURSING

1. Deficit de cunoaştere despre boală şi tratamentul ei.

2. Durere datorită procesului infecţios manifestată prin durere toracică, agitaţie,
teamă-
3. Alimentaţie insuficientă în cantitate şi calitate datorită inapetenţei.
4. Hipertermie datorită durerii şi tusei chinuitoare manifestate prin somn.
5. Oboseală intrerupt şi lipsa confortului.
6. Deficit de propria îngrijire (spălat) datorită durerii manifestată prin reducerea
capacităţii de a se îngriji.
7. Deficit de activitate diversională.

- 65 -
PLAN DE ÎNGRIJIRE

- 66 -
 PLAN DE INGRIJIRE

NEVOILE PROBLEMA OBIECTIVE INTERVENTII EVALUARE

PROPRII DELEGATE
FUNDAMENTALE PACIENTULUI
1 2 3 4 5 6
A respira - Perturbarea - Diminuarea a -Internare de -Administrarea -Mentinerea dispneei
respiratiei Dispneei urgenta tratamentului : - Cooperarea bolnavei
- Tuse uscata - Recoltare de sange - Asezare si -Miofilin lf/zi - Bolnava respecta
urmata si urina linistea -HHC 100 mg/zi tratamentul
de expectoratie - Investigatii bolnavei -Brofimen 5 clzi - Tusea expectoratie
- Dispnee paraclinice - Notarea - Radiografie redusa
(respiratie respiratiei,TA pulmonara - La radiografia
dificila) - Recoltare pulmonara se evidentiaza
cord si
aorta in limite normale
A manca si a bea - Bolnavul nu se - Bolnava sa fie bine -Asezarea - Regim alimentar -Se face hidratarea
poate hidrata hidratata bolnavei bolnavei
corespunzator corespunzator
regimului
A elimina - Pacienta nu se - Restabilirea -Asistenta - Bolnava elimina in
poate mobiliza mictiunii explica limite fiziologice pe
- Pertuebarea necesitatea de toate caile
functiei de a se a urina de - Scaun normal
hidrata cate ori este
- Perturbarea nevoie
schemei urinare
din cauza durerii

- 67 -
A se misca si a mentine - Dificultate in - Mentinerea unei -Pozitia care - Oxigenoterapie - Stare ameliorata
o postura corecta ramanerea in posturi adecvate sa faciliteze -Tratament -Adaptarea pozitiei
pozitie functionala respiratia medicamentos comode
- Dispnee bolnavei
- Oboseala
- Senzatie de
sufocare
A dormi si a se odihni - Dificultatea in a se -Odihna si somn -Pozitia - Tratament - Starea se mentine
odihni, evenimente corespunzator adecvata medicamentos : - Bolnava se calmeaza
amenintatoare - Asigurare de -Miofilin lf/zi treptat
(crizele de astm lenjerie curata -HHC100mg/zi
care apar) - Psihoterapie -Diazepam
- Alterarea odihnei
din cauza agitatiei
A-si mentine - Transpiratie -Pastrarea -Masurarea si - Administrarea - Starea generala
temperatura corpului temperaturii in limite notarea de medicamente satisfacatoare
in limite normale normale temperaturii

- 68 -
EPICRIZA DE ETAPĂ

Bolnavul Crin Viorel s-a internat cu diagnosticul ASTM BRONŞIC, a urmat în

spital tratement cu: VENTONIL (SPRAY), MIOFILIN,OXACILINĂ, HHC,
CODENAL, BROMHEXIN. E externează cu recomandările:
- evitarea factorilor alergici;
- evitarea factorilor poluanţi;
- evitarea complicaţiilor;
- continuarea tratamentului recomandat de medic;
- evitarea efortului

- 69 -
 CAZUL NR. 2

ASTMUL BRONŞIC

NUMELE ŞI PRENUMELE : CARANGIU ANETA

SEX : FEMININ
DATA NAŞTERII : 23.02.1980
NAŢIONALITATE : ROMÂNĂ
ADRESA : STR. TÂRGOVIŞTEI NR. 7
STAREA CIVILĂ : CĂSĂTORITĂ
DATA INTERNARII : 02.03.2017
INDENTIFICARE SOCIALĂ :
Bolnava Mirică Aneta, în vârstă de 32 ani lucrează ca tehnician-veterinar,
locuieşte împreună cu soţul şi copilul şi este de religie ortodoxă
Pacienta are o înălţime de 1,65 m şi o greutate de 60 kg. Are grupa de sânge A
II. Locuieşte în condiţii precare de viaţă. Este o persoană sociabilă.
SITUAŢIE ADMINISTRATIVĂ ÎN SPITAL
Este plătitor de CAS
ANTECEDENTE PERSONALE
Suferă de această boală de ~3ani.
COMPORTAMENTE
Nu consumă alcool, nu fumează.
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ
Efort fizic mediu.
Este alergică la mucegai şi părul de animale. (Astm profesinoal)

- 70 -
 MOTIVELE INTERNĂRII
Bolnava cu bradipnee, dispnee de tip expirator şuierotor (wheezing), tuse cu
expectoraţie vâscoasă, perlată, care se elimină greui. Stare de subfebrilitate
(37,9°C)
Durere apărută în cursul nopţii de aceea a necesitat internare urgenţă
EXAMEN CLINIC:
Tegnumente şi mucoase: palide
Sistem osteo-articular: intergu
APARATUL RESPIRATOR:
- la inspecţie: torace în butoi semne de hiperinflamaţie pulmonară
- la percuţie: hipersonoritate
- la auscultaţie: - raluri sibilante diseminate în ambele arii pulmonare, respiraţie
şuierătoare
- radiologic: hipertransparenţă cu creşterea spaţiului aerian retrosternal (în criză,
în rest normal).
APARAT CARDIO-VASCULAR:
- aria matităţii cardice în limite normale
- zgomote cardiace ritmice
T.A. – 125/70 mm Hg
V.A. – 76 bătăi/min
APARAT DIGESTIV:
- uşoară inapetenţă
- abdomen nedureros la palpare
- tranzit intestinal prezent
- ficat, splină – normale
APARAT URP-GENITAL:
- micţiuni fiziologice – normale, nemodificate, S.N.C.
- 71 -
- orientare temporo-spaţială – uneori anxietate, insomnie
- R.O.T. şi palpebrale-normale
EXAMEN RADIOLOGIC CORD
- Normal radiologic
ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
DIAGNOSTIC NURSING
1. Alterarea funcţiilor respiratorii.
2. Deficit de cunoştinţe despre boală.
3. Tulburări de somn cauzate de tusea chinuitoare.
4. Oboseală.
5. Hipertermie datorită procesului infecţios.
6. Alimentaţie insuficinetă cantitativ şi calitativ datorită inapetenţei.
7. Durere toracită, agitaţie, teamă.
8. Deficit de autoîngrijire.
TRATAMENT
MEDICAMENTE CLASA DOZA ORAR CALEA DE
ADMINISTRARE
SERETIDE(spray) B-adrenergice 1 puf/zi 1 puf la Inhalare
nevoie
MIOFILIN Bronhodilatat 2 fiole/zi 1 dim. I.V.
1 seara
OXACILINĂ Antibiotice 2 g/zi 1 c.p. – Per os
500 mg
la 6 ore
H.H.C. Glucocorticoizi 2 fiole/zi 1 dim. I.V.
1 seara
CODENAL Antitusive 2 cp. x 3 2 dim. Per os
ori/zi 2prânz
2 seara
BROMHEXIN Expectorante 2 cp. x 3 2 dim. Per os
ori/zi 2prânz
2 seara

- 72 -
 KETOTIFEN Inhibitori 1 fiolă x La nevoie I.M.
2ori/zi
- oxigenotarapie
- cură balneară: Govora, Slanic Prahova
- hidratarea pac.ptr. fluidificarea secreţiilor bronşice

EXAMENE DE LABORATOR
TIPUL ANALIZEI VALORI NORMALE VALORI PACIENT
Examen de sânge
V.S.H. 3-10mm/1ora 80 mm/1ora
5-18 mm/2ore 100 mm/2ore
Fibrinogen 250-450 mg% 400 mg%
Hematocrit 36-54 % 42,70 %
Limfocite 25-33% 30,00%
Leucocite 3.600-10.000 mm3 8.100 mm3
Eritrocite 4-6 milioane mm3 5 milioane mm3
Hemoglobină 13-18 g/dl 13,8 g/dl
Uree 21-43 mg/dl 20 mg/dl
Examen sumar urină
Reacţie pH 5-7 Acid
Densitate 1015-1025 1010
Albumine Absente Urme fine
Leucocite Foarte rare Rare
Sedimente Foarte rare Rare
Exudat faringian Negativ Negativ
Biochimie
Glucoză 115 mg/dl 105 mg/dl

- 73 -
 PLAN DE ÎNGRIJIRE
DIAGNOSTIC Obiective Intervenţii nursing
NURSING
Diagnostic nursing Pacientul să demonstreze - asigurarea condiţiilor
1 – Alternarea în următoarele 24h o corespunzătoare de mediu în salon;
funcţiei respiratorii îmbunătăţire a respiraţiei - aşezarea pacientului în poziţie
ca ritm şi frecvenţă; semiaşezândă ptr. a-i uşura respiraţia;
Căi respiratorii - repaus la pat pentru calmarea
permiabile; crizelor de dispnee şi tuse;
Diminuarea tusei - educarea pacientului în vedearea
eliberării CRS, colectarea sputei în
recipiente speciale;
- instruirea pacientului în vederea
efectuării gimnasticii respiratorii câte 5` de
mai multe ori pe zi ptr. a favoriza o mai
bună ventilaţie pulmonară;
- monitorizarea funcţiilor vitale;
- administrarea tratamenului
recomandat de medic:
o Miofilin 2 fiole/zi
o HHC 2 fiole/zi
o Bromhexim 2 cp/zi
o Codenal 1 cp/zi
DIAGNOSTIC - Suficientă cunoaştere a - încurajez pacienta să-şi exprime
NURSING 2 – bolii în următoarele ore; sentimentele legate de boala sa;
- 74 -
Evaluare
Ziua I
- Stare generală alterată
- Dispnee cu bradipnee
- Tuse cu expectoraţie vâscoasă,
aderentă
- Senzaţie de sufocare
Ziua II
- După administrarea tratamentului,
pacientul a demonstrat o uşurare în
respiraţie. Obiectiv atins
- TA = 120/70 mm Hg
- P = 60 băt/min
- T = 37,5°C
Ziua III
- Pacientul prezintă uşoară dispnee
la mobilizare, tusea rămâne în continuare
sâcâitoare
Ziua IV
- Starea generală a pacientului s-a
îmbunătăţit mult. În cursul zilei pacientul
nu a mai prezentat nici o criză. Tusea
persistă, dar a diminuat.
Ziua V
- Pacientul a înţeles că astmul
bronşic este o boală cronică şi că trebuie
să respecte cu desăvărşire toate
recomadările oferite de echipa de
îngrijire.
Ziua I
Deficit de - Informez pacienta în - apreciez nivelul de înţelegere a pacientei; - Pacienta a acumulat minimum de
cunoştinţe despre legătură cu medicaţia şi - informez pacienta în legătură cu cunoştinţe despre afecţiunea sa;
boală (astmul semne, simptome ale afecţiunea sa şi tratament: doză, orar, Ziua II
bronşic) şi complicaţiilor; efecte secundare, simptome care trebuie să - Interesul pacientei pentru afecţiunea sa
tratamentul ei - Educ pacienta în le raporteze (tahipnee, starea de rău a crescut;
manifestat prin legătură cu administrarea asmatic, cianozarea tegumentelor); Ziua III
insuficienţa tratamentului; - Explic importanţa tratamentului infecţios - Pacienta a înţeles explicaţiile acordate
conoaşterere a - Pacienta să aibe cu antibiotece (Oxacilină), antitusive în legătură cu boala sa;
bolii. suficiente cunoştinţe (Codenal), expectorante (Bisolvon sau Ziua IV
despre boala; Bromhexim), bromhodilatatoare - Pacienta respectă tratamentul prescris;
- Pacineta să colaboreze (Miofilin), glucocortizoici (H.H.C) şi Ziua V
cu personalul medical. sprayuri (Ventolin), β stimulante; - Pacienta a înţeles importanţa
- Educ pacienta în vederea evitării după tratamentului şi după exetrnare.
externare a părului de animale, a ceţei,
frigului, fumului de ţigară, mucegaiului.
DIAGNOSTIC - Asigurarea unui somn - Apreciez calitatea şi durata somnului; Pacienta afirmă că doarme puţin ziua, iar
NURSING 3 – bun noaptea fără a fi - Asigur condiţii de linişte, orar al noaptea este trezit de tuse
Tulburări de somn trezit des de accesele de somnului;
datorită durerii tuse; - Educ pacienta să-şi aerisească salonul;
toracice şi tuseio - Stimularea somnului şi - Seara la culcare, ajut pacienta să se aşeze
manifestată prin odihnei; într-o poziţie cât mai confortabilă şi dacă
somn întrerupt. -Stimularea somnului este nevoie îl ajut să se învelească;
DIAGNOSTIC noaptea prin adoptarea - Educ pacienta să nu consume cofeina,
NURSING 4 – unei poziţii optime de alcool, să nu fumeze pentru a putea dormi
Oboseală datorată respiraţie; mai bine;
somnului întrerupt - Stimularea somnului şi - întreb pacienta ce factori de mediu îi fac
manifestată prin asigurarea unui mediu de somnul dificil şi ce schimbări i-ar facilita
stare de odihnă adecvat în fiecare somnul.
somnolentă, lipsa seară;
confortului. - Stimularea somnului
prin aerisirea salonului
înainte de culcare.
DIAGNOSTIC - Pacientul să prezinte o - Observ starea generală a pacientului; Ziua I
NURSING 5 – temperatura în limite - Măsor T° dimineaţa şi seara;

- 75 -
Hipertermie normale în următoarele
datorită procesului 12 ore.Tratarea infecţiei;
inflaţios
manifestată prin - Pacientul să fie
subfebrilitate şi echilibrat hidro-
tegumente calde, electrolitic, să bea câte
transpiraţie. 500 ml lichide ptr.
fiecare grad de
temperatură în plus;
- Tratarea infecţiei în
următoarele 48 h;
- Combaterea procesului
infecţios. Menţinerea T°
în limite normale, zilnic;
- Asigurarea confortului
fizic zilnic - igiena
tegumentelor.
DIAGNOSTIC Menţinerea echilibrului
NURSING 6 – hidro-electrolitic şi
Alimentaţia nutriţional zilnic; Să nu
insuficiantă scadă în greutate pe
cantitativ şi perioada spitalizării şi să
calitativ datorită aibă tranzit intestinal
inapetenţei. normal
- Administrez medicaţia recomandată de
medic, Oxacilină 1 cp. de 500 mg la 6 h;
- Aplic comprese reci;
- Aerisesc încăperea, dar feresc pacienta de
curenţii de aer;
- Schimb lenjeria de câte ori este nevoie;
- Asigur îmbrăcăminte lejeră;
- Educ pacienta să consume lichide
suficiente (500 ml pentru fiecare grad de
T° peste T° normală) şi pentru fluidificarea
secreţiilor bronşice;
- Regim alimentar hidrozaharat pe
perioada febrilă.
- Observ şi apreciez pofta de marcare şi
preferinţele pacientei;
- Câtăresc pacienta zilnic cu acelaşi cântar,
la aceiaşi oră şi cu aceleaşi haine;
- Măsor bilanţul hidric;
- Explic pacientei importanţa consumului
de fibre pentru a preveni constipaţia;
- Ii sugerez pacientei să bea ceaiuri
antiinflamatoare (muşeţel);
- Educ pacienta în legătură cu aportul de
lichide necesar zilnic (l,5-21).
- 76 -
- încăperea a fost aerisită corespunzător,
pacienta este mulţumită. Pacienta a
înţeles necesitatea hidratării şi se
hidratează corespunzător. T° = 38°C;
Ziua II
- Pacienta nu mai prezintă T° aşa
crescută. T° = 37,5°C;
Ziua III
-T° revine aproape la normal. T° = 37°C;
Ziua IV
-T° în limite normale 36,8°C. Pacienta
este hidratată corespunzător;
Ziua V
- Pacienta este mulţumită de evoluţia
tratamentului. T° în limite normale
36,7°C.
Ziua I
- G = 60 kg, inapetanţă;
Ziua II
- G = 59,5 kg. Pofta de mâncare a
mai revenit puţin;
Ziua III
- G = 59,8 kg. Pacienta este mulţumită
de alimentaţia administrată;
Ziua IV
- Pacienta respectă regimul
alimentar şi se hidratează normal. G = 60
kg;
Ziua V
- Pacienta a acceptat schimbările
necesare în alimentaţie. G = 60 kg.
 DIAGNOSTIC - Reducerea şi chiar - combat durerea toracică prin aplicaţii Ziua I
NURSING 7 – înlăturarea stării de locale calde, antinevralgic; - Pacienta prezintă durere toracică;
Durere toracică, agitaţie, a temerilor - pentru combaterea acceselor de tuse îi Ziua II
agitaţie, teamă din dau pacientei codenal, tusomag; - Durerea toracică a mai scăzut în
cauza acceselor - îi administrez i.v. pacientei miofilin şi intensitate după aplicaţiile locale calde;
dese de tuse. H.H.C. pentru crizele de astm; Ziua III
- discut cu pacienta despre temerilor legate -Pacienta se simte mai bine după
de boală şi îi explic cum să-şi învingă exprimarea sentimentelor;
temerile; Ziua IV - Pacienta este mai încrezătoare
- antrenăm pacienta în discuţii cu ceilalţi în ea;
pacienţi; Ziua V
- recoltez sânge penttru analize, apoi le duc - în urma tratamentului durerea toracică a
la laborator; dispărut, pacienta este mulţumită.
- încurajez pacienta să-şi exprime
sentimentele.

EPICRIZA DE ETAPĂ
Bolnava Caragiu Aneta s-a internat cu diagnoitul ASTM BRONŞIC, a urmat în spital tratement cu:
SERETIDE (SPRAY), MIOFILIN, OXACILINĂ, H.H.C., CODENAL, BRONHEXIN, KETOTIFEN.
Se externează cu recomandările:
- schimbarea locului de muncă;
- evitarea frigului, ceţei, umezelei;
- evitarea alergenilor şi a alimentelor alergizante (ouă, ciocolată);
- evitarea complicaţiilor;
- continuarea tratamentului indicat de medic;
- evitarea efortului.

- 77 -
 CAZUL NR. 3

Nme şi prenume: Prestigiu Enache

Sex: Masculin
Naţionalitate: română
Bolnavul B.E., în vârstă de 6 ani, locuieşte împreună cu părinţii la casă.
Este de religie ortodoxă.
DESCRIEREA PACIENTULUI:
Pacientul are o înălţime de 100 cm şi o greutate de 20 kg. Locuieşte în condiţii precare
de viaţă. Este o persoană sociabilă.
AP - fără antecedente patologice.
AHC - fără importanţă.
CONDIŢII DE VIAŢĂ: Precare
DIAGNOSTIC LA INTERNARE Astm bronşic.
MOTIVELE INTERNARE
Bolnavul cu bradipnee, dispnee de tip expirator şuierătoare, tuse cu expectoraţie
vâscoasă, perlată care se elimină greu. Durere toracică, stare de subfebrilitate (38°C),
transpiraţie, inapetenţă.
EXAMEN CLINIC GENERAL
Tegumente şi mucoase: uşor cianotice.
Sistem osteo-articular: integru
Aparat respirator
- la inspecţie: torace în butoi, semne de hiperimflamaţie pulmonară
- la percuţie: hipersonoritate
- la auscultaţie: raluri sibilante diseminate în ambele arii pulmonare respiraţie
şuierătoare
- 78 -
Radiologic: - hipertransparenţă cu creşterea spaţiului aerian retrostemal (în criză, în
rest normal).
Aparat cardiovascular - aria matităţii cardiace - în limite normale
- zgomote cardiace ritmice
Aparat digestiv - uşoară inapetenţă
- abdomen nedureros la palpare
- tranzit intestinal prezent
- ficat, splină – în limite normale
Aparat urogenital - micţiuni fiziologice normale
S.N.C. - bine orientat temporo-spaţial, uneori anxietate şi insomnie.
R.O.T. palpebrale normale
EXAMEN RADIOLOGIC CORD - normal radiologic

- 79 -
 EXAMENE DE LABORATOR

ANALIZĂ VALORI NORMALE VALORI REALE

Examene de sânge
Eritrocite 3,9 - 5,3 milioane/mm3 4,98 milioane/mm"
Hemoglobina 9,5-14,1 g/dl 12,8 g/dl
Hematocrit 30 - 43 % 39,30%
Vol.eritrocitar mediu 73-90 fi 78,9 fi
Lăţimea distribuţiei 11,5-14,5% 15,00%
Leucocite
eritrocitelor 5,0 - 14,5 mm3 13,3 mm3
Granulocite 30 - 55 % 71,10%
Limfocite 30 - 48 % 25,90%
Monocite 0,0 - 5,5 % 3,00%
Trombocitocrit 0,27%
0,01 - 1,0 % Examen sumar urină
pH 5,8-8,0 6
Densitate 1005 - 1030 1020
Glucoza Absent Absent
Proteine Absent Absent
Sediment urinar - -
Leucocite - Rare
Celule epiteliale plate - Rare
TRATAMENT

Medicament Clasa Doză/Orar Calea de adm.

Miofilin Bronhodilata 2 ml / zi i.v.
H.H.C. Glucocortizo
tor 100 mg / zi i.v.
Vetolin (spray) β-
ici 4 pufuri / zi inhalare
Ampicilină Antibiotic
adrenergice 1 g/zi per os

- 80 -
 DIAGNOSTIC Obiective Intervenţii nursing Evaluare
NURSING
Diagnostic nursing - Pacientul să - Asigurarea condiţiilor corespunzătoare Ziua I
1.Alternarea funcţiei demonstreze în de mediu în salon; - Starea generală alterată
respiratorii următoarele 24 h o - Aşezarea pacientului în poziţie - Dispnee cu bradipnee
îmbunătăţire a respiraţiei semişezândă pentru a-i uşura respiraţia; - Tuse cu expectoraţie
ca ritm şi frecvenţă; - Repaus la pat pentru calmarea crizelor vâscoasă, aderentă
- Căi respiratorii de dispnee şi tuse; - Senzaţie de sufocare
permiabile; - Educarea pacientului în vederea Ziua II
- Diminuarea tusei. eliberării CRS, colectarea sputei în - După administrarea
recipiente speciale; tratamentului, pacientul a
- Instruirea pacientului în vederea demonstrat o uşurare în
efectuării gimnasticii respiratorii cate 5' respiraţie.
de mai multe ori pe zi pentru a favoriza o - T = 37,5°C
mai bună ventilaţie pulmonară; Ziua III
- Monitorizarea funcţiilor vitale; - Pacientul prezintă uşoară
- Administrarea tratamentului recomandat dispnee la mobilizare, tusea
de medic: - Miofilin 2 ml/zi rămâne în continuare sâcâitoare
- HHC 100 mg/zi Ziua IV
- Ventolin 4 pufuri / zi - Starea generală a
- Ampicilina 1 g / zi pacientului s-a îmbunătăţit mult.
În cursul zilei pacientul nu a mai
prezentat nicio criză. Tusea
persistă, dar a diminuat.
Ziua V
- Pacientul a înţeles că
astmul bronşic este o boală
cronică şi că trebuie să respecte
cu desăvârşire toate
recomandările oferite de echipa
de îngrijire.

- 81 -
Diagnostic nursing 2. Reducerea şi înlăturarea
Durere datorită stării de agitaţie, a
procesului infecţios temerilor
manifestată prin
durere toracică,
agitaţie, teamă.
Diagnostic nursing 3. Diminuarea temperaturii
Hipertermie datorită pe perioada spitalizării,
procesului inflaţios prevenirea complicaţiilor:
manifestată prin emfizem pulmonar,
subfebrilitate şi pneumotorax, cord
tegumente calde, pulmonar cronic, dispnee
transpiraţie. permanentă pe perioada
spitalizării şi după
externare.
- Pacientul să prezinte o
temperatură in limite
normale în următoarele
12 h. Tratarea infecţiei;
- Pacientul să fie
echilibrat hidro-
electrolitic, să bea cate 5
- Combat durerea toracică prin aplicaţii Ziua I
locale calde, antinevralgic; - Pacientul prezintă durere
- Pentru combaterea acceselor de tuse îi toracică;
dau pacientului codenal, tusomag; Ziua II
- administrez i.v. miofilin şi H.H.C. - Durerea toracică a mai scăzut în
pentru crizele de astm; intensitate după aplicaţiile locale
- discut cu pacientul despre temerile calde;
legate de boală şi îi explic cum să şi-le Ziua III
învingă; - Pacientul se simte mai
- salonul trebuie să fie transformat în bine după exprimarea
adevărată cameră cu atmosferă caldă, sentimentelor;
unde pacientul să se simtă bine; Ziua IV
- recoltez sânge pentru analize şi le duc la - Pacientul este mai
laborator; încrezător în el;
- încurajez pacientul să-şi exprime Ziua V
sentimentele - în urma tratamentului durerea
toracică a dispărut, pacientul este
mulţumit.
- în pusee febrile se aplică Ziua I
împachetări reci; - încăperea a fost aerisită
- se măsoară zilnic T° şi se corespunzător, pacientul este
urmăreşte evoluţia febrei (se combate prin mulţumit. T° = 38°C;
tratamentul prescris de medic); Ziua II
- observ starea generală a pacientului; - Temperatura corporală a
- administrez medicaţia recomandată de pacientului a mai scăzut. T° =
medic; 37,8°C;
- pielea transpirată să fie spălată cu alcool Ziua III
mentholat care înviorează circulaţia - Temperatura pacientului se
periferică; normalizează. T° = 37°C;
- aplic comprese reci; Ziua IV - Temperatura în limite
- aerisesc încăperea, dar feresc pacientul normale 36,8°C;
de curenţii de aer reci care pot redeştepta Ziua V - Pacientul este mulţumit
infecţii virotice latente; de evoluţia tratamentului. T° =
- asigur îmbrăcăminte lejeră; 36,7°C.
- 82 -
 ml lichide pentru fiecare - regim alimentar hidrozaharat pe
grad de temperatură în perioada febrilă;
plus; - lenjeria bolnavilor transpiraţi trebuie
- Tratarea infecţiei în schimbată ori de câte ori este nevoie.
următoarele 48 h;
- Combaterea procesului
infecţios. Menţinerea
temperaturii în limite
normale, zilnic;
- Asigurarea confortului
fizic zilnic - igiena
tegumentelor.
Diagnostic nursing 4. -Prevenirea factorilor de - încurajez pacientul să-şi exprime Ziua I
Deficit de cunoştinţe risc după externare; sentimentele legate de boala sa; -Pacientul a acumulat minimum
despre boală şi -Pacientul să-şi - apreciez nivelul de înţelegere a de cunoştinţe despre afecţiunea
tratamentul ei însuşească anumite pacientului; sa;
manifestat prin noţiuni despre boala sa; - informez pacientul în legătură cu Ziua II
insuficientă cunoaştere -Pacientul să colaboreze afecţiunea sa şi tratamentul: doza, orar, - Interesul pacientului pentru
a bolii. cu personalul medical pe efecte secundare, simptome care trebuie afecţiunea sa a mai crescut;
perioada spitalizării. să le raporteze (tahipnee, starea de rău Ziua III
-Anxietate din cauza asmatic, cianozarea tegumentelor); -Pacientul a înţeles explicaţiile
necunoaşterii bolii şi - explic pacientului importanţa acordate în legătură cu boala sa;
evoluţiei ei in timp. tartamentului infecţios cu antibiotice, Ziua IV
antitusive, expectorante, -Pacientul respectă tratamentul
bronhodilatatoare, glucocorticoizi şi prescris;
sprayuri. Ziua V
Pacientul a înţeles tratamentul şi
după exetrnare
Diagnostic nursing 5. - Asigurarea unui somn -Apreciez calitatea şi durata somnului; Pacientul afirmă că doarme puţin
Oboseală - din cauza bun noaptea fără a fi -Asigur condiţii de linişte, orar al ziua, iar noaptea este trezit de
oxigenării deficitare. trezit des de accesele de somnului; tuse
tuse; -Educ pacientul să-şi aerisească salonul;
- Stimularea somnului; Educ pacientul să se aşeze într-o poziţie
cât mai confortabilă

- 83 -
 - Stimularea odihnei
noaptea prin adoptarea
unei poziţii optime de
respiraţie;
- Asigurarea unui climat
adecvat de odihnă;
- Stimularea somnului
prin aerisirea încăperii
înainte de culcare
Diagnostic nursing 6. -Reducerea procesului
Deficit de propria infecţios şi creşterea
îngrijire datorită interesului pentru
durerii manifestată autoîngrijire.
prin reducerea -Creşterea imaginei de
capacităţii de a se sine a pacientului;
autoîngriji. - Menţinerea
tegumentelor curate;
- Evitarea escarelor de
decubit;
- Pacientul să efectueze
zilnic activităţi ca: spălat,
pieptănat;
- Redarea încrederii în
sine
Diagnostic nursing 7. - Respectarea
Alimentaţie regimului alimentar pe
insuficientă în perioada spitalizării şi
cantitate şi calitate după externare;
datorită inapetenţei. Menţinerea echilibrului
hidro-electrolitic şi
nutriţional zilnic
- Evaluez gradul de toleranţă la Creşte interesul pacientului
activităţile zilnice; pentru efectuarea activităţilor
- Verific în timpul efortului minim zilnice şi pentru propria persoană.
pe cer îl depune funcţiile vitale;
-Adimistrez tartamentul prescris de
medic;
- încurajez mişcările, activităţile cu efort
scăzut;
- Notez zilnic interesul personal de a se
autoângriji;
- Educ pacientul să se odihnească dacă
simte că a obosit
-Observăm şi apreciem pofta de mâncare Ziua I
şi suferinţele pacientului; -G = 20 kg , inapetenţă;
-Cântăresc zilnic pacientul cu acelaşi Ziua II
cântar, cu aceleaşi haine; - G = 19,5 kg;
-Măsor bilanţul hidric; Ziua III
-Ii sugerez pacientului să bea ceaiuri şi - G = 19,8 kg;
lichide. Ziua IV
- Pacientul respectă regimul
alimentar şi se hidrateaza normal.
G = 19,8 kg;
- 84 -
 Ziua V
- G = 20 kg.

- 85 -
RECOMANDĂRI
1. Părinţii sunt sfătuiţi să-i asigure copilului lor un climat adecvat în locuinţă, cu
evitarea
curenţilor de aer.
2. Este obligatorie continuarea tratamentului recomandat de medicul curant.
3. Familia copilului trebuie să ştie să-şi ferească copilul de factorii alergenici şi
poluanţi.

EPICRIZA DE ETAPĂ
Bolnavul Prestigiu Enache s-a internat cu diagnosicul ASTM BRONŞIC, a
urmat în stipatl tratamentul cu: MIOFILIN, H.H.C., VENTONIL (SPARY),
AMPICILINĂ. Se externează cu recomandările:
- părinţii sunt sfătuiţi să-i asigure compilului lor un climat adecvat în locuinţă, cu
evitarea curenţilor de aer;
- exte obligatorie continuarea tratamentului recomandat de medicul curant;
- familia copilului trebuie să ştie să-şi ferească copilul de factorii alergenici şi poluanţi.

- 86 -