Politici de protecție a concurenței economice

Introducere

Cap. I. Stadiul cunoașterii

1.1. Definirea concurenței. Aspecte teoretice

1.2. Tipuri de concurenţă
1.3. Strategia pe tipuri ale concurenţei
1.4. Concurenţa perfectă și concurența imperfectă

Cap. II Protecția concurenței

2.1. Rolul protecției

2.2.Prevederi privitoare la protecția concurentei în Romania
2.3.Prevederi privitoare la protecția concurentei în Uniunea Europeană
2.4.Procesul de armonizare a legislației și practicii în domeniul concurenței

Cap. III Legea concurenței

3.1.Obiectul dreptului concurenței

3.2.Reglementarea protecţiei concurenţei în România
3.3. Plan strategic pentru perioada 2017 - 2020

Studiu de caz: Viziunea asupra concurenței din punct de vedere al statelor europene

Concluzii

Propuneri de măsuri

1
 Viaţa economică contemporană este o lume a preţurilor. Fie că este cumpărător, fie
că este vânzător, agentul economic trebuie să-ţi orienteze comportamentul pornind de la
specificul procesului de formare a preţului.
O economie de piaţă este de neconceput fără concurenţă, care este o însuşire a
economiei de piaţă, a pieţei în general, manifestându-se plenar în stadiul matur al capitalismului.
Concurenţa este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa
economică, pentru că concurenţa este prezentată ca o confruntare deschisă, în care vânzătorii şi
cumpărătorii urmăresc să-şi amelioreze piaţa.
Concurenţa este o competiţie, o întrecere (din limba franceză), o luptă între agenţii
economici, din care ies învingători cei mai buni. Procesul de tranziţie depinzând de concurenţă în
termeni de produs – piaţă, rolul îi revine politicii concurenţei în economiile în tranziţie. Baza
aplicării eficiente a unei legi privind concurenţa, parte esenţială a “constituţiei economice” a unei
ţări o reprezintă delimitarea pieţelor relevante, a căror identitate echivalează cu identificarea
produselor care se pot substitui unul altuia, deci care se concurează. Politica concurenţială
reprezintă o parte importantă din politica economică şi industrială şi devine din ce în ce mai
proeminentă, pe măsură ce piaţa internă se completează.
Folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante constituie o formă de manifestare
a practicilor anticoncurenţiale, alături de înţelegeri, decizii şi practici concertate. Lucrarea de faţă
are drept scop definirea concurenţei, practici anticoncurenţiale şi poziția dominantă de monopol.
O întreprindere care deţine monopolul unui produs pe piaţă va avea un înalt grad de
autonomie în privinţa preţurilor. Pe măsur ce numărul concurenţilor creşte, are loc o diminuare a
acestei autonomii. Între cele două situaţii, respectiv cea de monopol şi cea a concurenţei pure, se
poate întâlni situaţia de oligopol.
Concurenţa prin intermediul mecanismului deducerii descentralizată, dă
posibilitatea agenţilor economici să-şi îmbunătăţească standardul de viaţă.

1.1. Definirea concurenței. Aspecte teoretice

Concurenţa nu este altceva decât forma activă a liberei iniţiative.

Concurenţa este o manifestare a economiei de piaţă, în care existenţa unui singur
producător, practic, devine irealizabilă. Se concretizează în comportamentul individualizat al

2
agenţilor economici din aceeaşi ramură, sector sau domeniu de activitate, supus obiectivului
molimizătii profitului. Definind-o ca o confruntare specifică dintre agenţii economici vânzători,
respective ofertanţi pentru a atrage de partea lor clientela, concurenţa a cunoscut în ultimele
decenii forme extrem de sofisticate1.
Concurenţa exercită o presiune permanentă pentru scăderea preţului, restrîngerea
costurilor de producţie şi comprimarea pieţei deoarece cantitatea cerută de consumator este cu
atât mai mare cu cât preţul este mai mic.
Este frecvent întâlnită în economia de piaţă şi se desfăşoară într-un anumit mod
când este vorba de piaţa monopolistă. Concurenţa în afara preţului se desfăşoară între agenţii
economici ofertanţi, folosindu-se metode şi instrumente specifice: reclama, forma de prezentare
a produsului etc. Concurenţa reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenţii
economici vânzători – ofertanţi, pentru a atrage de partea lor clientela. Exprimă comportamentul
specific al tuturor subiecţilor de comportament, proprietate ce se realizează diferit în funcţie de
cadrul concurenţial şi particularităţile diverselor pieţe. Una dintre caracteristicile generale ale
concurenţei este aceea când una sau mai multe persoane se străduiesc să realizeze un anumit
obiectiv şi că realizarea acestui obiectiv de către una dintre persoane determină, dar nu o exclude
din sfera de activitate2.
Din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţii de
piaţă, de cerere şi de ofertă, de procesul schimbului. Se poate spune că există concurenţă
economică, dacă concumatorul poate alege între mai multe alternative şi poate alege alternativa
cea mai convenabilă. Concurenţa este strâns legată de libertatea de a alege. Fiecare agent
economic este preocupat pentru conducerea activităţii sale astfel încât firma lui să fie cea mai
competitivă, iar câştigul net cel mai bun. Problema concurenţei reprezintă interes în primul rând
pentru producători, dar ea se manifestă şi între consumatori.
Concurenţa desemnează o anumită situaţie a pieţei în raport de o serie de variabile
şi anume: numărul şi talia vânzătorilor şi cumpărătorilor, gradul de diferenţiere a bunurilor care
satisfac nevoile umane, gradul de transparenţă a pieţei, gradul de mobilitate al factorilor de
producţie, facilităţi sau restricţii la intrarea în ramură, gradul de libertate a determinării preţurilor
raportul cerere şi ofertă. Concurenţa, forma activă a liberei iniţiative reprezintă confruntarea

1 Ilie Băbăiţă, Alexandrina Duţă, “Microeconomie”, Ed. De Vest Timişoara, 2004, p. 36

2 Ibidem, p.38-39

3
deschisă,brivalitatea dintre agenţii economici (vânzători – ofertanţi) pentru a atrage de partea lor
clientela (cumpărători – solicitanţi), în scopul obţinerii de profituri maxime pentru primii şi
satisfacerea nevoilor în cazul consumatorilor. Ea se desfăşoară prin intermediul unor instrumente
ale luptei de concurenţă specifice, de natură economică şi extraeconomică. Prin efectele pe care
le declanşează, concurenţa se poate situa printre legile cele mai importante ale reglării vieţii
economice, ale realizării progresului tehnico – economic al societăţii.
Concurenţa are loc atunci când există libertatea de a pătrunde pe o piaţă şi când, în
acelaşi timp, pe acea piaţă există mai mulţi vânzători alternativi. Concurenţa poate avea loc între
firme mari sau firme mici, firme rivale putând intra în competiţie pe pieţe locale, regionale,
naţionale sau chiar pe pieţe mondiale.
Scopurile cele mai importante ale concurenţei sunt3:
 satisfacerea dorinţelor consumatorilor;
 promovarea inovaţiei;
 alocarea eficientă a resurselor;
 limitarea puterii economice şi astfel a celei politice;
 justa distribuţie a veniturilor.
Concurenţa se materializează prin comportamentul agenţilor economici din aceeaşi
ramură, care urmăresc maximizarea profitului pe seama utilizării capitalului investit. Fiecare
agent economic care acţionează pe piaţa liberă este preocupat de activitatea firmei sale, astfel
încât aceasta să fie cea mai competitivă dintre toate, iar câştigul net să fie cel mai bun.
Una dintre principalele căi economice de purtare a concurenţei pe piaţă este aceea
de a întreprinde acţiuni ce reduc nivelul costurilor bunurilor oferite și cele ale concurenţei.
Această cale este benefică nu numai pentru agentul economic care o promovează, deoarece
conduce la sporirea masei profitului, dar este benefică şi pentru economia naţională în ansamblu,
întrucât imprimă eficienţa proceselor economice, fiind un factor intensiv în dezvoltare.
Mecanismele concurenţei contribuie la realizarea progresivă a unor creşteri a
veniturilor reale ale populaţiei şi implicit la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Progresul
concurenţei duce la o luptă aecrbă între agentul economic, la spionaj economic şi chiar la
utilizarea unor metode din arsenalul violenţei. Mecanismul concurenţei are o multitudine de
aspecte pozitive incontestabile, stimulând progresul general, creând competiţie între
3 Ilie Băbăiţă, Alexandrina Duţă, ”Introducere în microeconomie”, Editura de Vest , 1996, p. 14

4
întreprinzători şi manageri, luând în consideraţie interesele consumatorilor. O piaţă
neconcurenţială nu înseamnă altceva decât o rămânere în urmă faţă de standardele de progres şi
civilizaţie, o ignorare aproape absolută a intereselor consumatorului şi un odios şi un
antiprogresist monopol al producătorilor. Înseamnă risipă de muncă socială. Rolul esenţial al
concurenţei într-o economie de piaţă echilibrată este acela de a determina reduceri de preţuri,
concurenţa loială opunându-se scumpirii. Viaţa economică a validat pe ansamblu concurenţa, un
factor de progres social şi economic. Avantajele depăşesc cu mult dezavantajele conceptului.
Piaţa contemporană distinge mai multe tipuri de concurenţă, în funcţie de numărul participanţilor
la actele de vânzare – cumpărare pe piaţă, de gradul de diferenţiere a bunului care satisface o
nevoie umană, de varietatea şi diversificarea produselor, de gradul de “transparenţă” existent pe
piaţă, de funcţionalitatea reţelei pieţelor şi, nu în ultimul rând, de nivelul general al dezvoltării
economiei naţionale4.
În lumea contemporană nu există concurenţă perfectă, în care toţi vânzătorii să-şi
vândă întreaga producţie, respectiv toate mărfurile, fără ca vreunul dintre aceşti vânzători sau toţi
laolaltă să exercite un rol hotărâtor, pe de altă parte toţi cumpărătorii să poată cumpăra ceea ce au
nevoie şi cât doresc din fiecare bun, fără a-l putea modifica după voinţa lor.
Concurenţa contribuie la lărgirea pieţei în ceea ce priveşte cantitatea cerută de consumatori, care
este cu atât mai mare cu cât preţul este mai mic.

1.2.Tipuri de concurenţă

Comportamentul agenţilor economici implicaţi în procesul formării preţurilor diferă

în ceea ce priveşte strategia de adaptare la cerinţele concrete ale pieţei cu cantitatea sau cu
produse diferenţiate, de marcă. În economia de piaţă se pot întâlni situaţii diferite din punct de
vedere al concurenţei5:
- concurenţa perfectă;
- concurenţa imperfectă cu formele sale:
- monopolul;
- concurenţa monopolistică;
- concurenţa duo- şi oligopolistică.

4 N. Dobra, „Economie politică”, Ed. Economică, Bucureşti 1997, p. 64

5 Op. cit., Ilie Băbăiţă, Alexandrina Duţă, “Microeconomie”, p. 80

5
 Se mai poate vorbi de concurenţa directă şi concurenţa indirectă. Când agenţii
economici se află în competiţie, se adresează aceleiaşi nevoi, cu produse similare sau identice,
atunci suntem în faţa unei concurenţe directe, iar concurența indirectă poate apare atunci când
firmele se adresează prin oferirea de bunuri diferite aceleiaşi nevoi sau unor nevoi diferite.
Concurenţa poate fi din punct de vedere al dreptului comercial:
- concurenţa loială;
- concurenţa neloială.
Concurenţa loială se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie, de către
vânzători, a unora dintre instrumentele economice amintite, în condiţiile procesului liber de piaţă
şi ale deplinei posibilităţi de cunoaştere a mijloacelor de reglementare a relaţiilor de vânzare –
cumpărare. Este vorba de pieţe transparente, în care secretele sunt aproape inexistente.
Concurenţa neloială se caracterizează prin utilizarea unor mijloace pronunţat
extraeconomice de pătrundere pe piaţă şi în folosirea unor poziţii de monopol.
Concurenţa perfectă:
Concurenţa perfectă se bazează pe existenţa simultană a câtorva premise, cum sunt:
 atomicitatea participanţilor la tranzacţii;
 omogenitatea bunurilor şi o elasticitate perfectă.
Concurenţa perfectă desemnează acea situaţie de piaţă în care toate firmele pot să
vândă întreaga producţie la preţul pieţei, fără a-l influenţa, iar toţi cumpărătorii pot cumpăra la
preţul pieţei ceea ce doresc, fără a-l putea modifica. Acest tip de concurenţă se defineşte prin
următoarele condiţii:
a) Atomicitatea participanţilor la tranzacţii, respectiv existenţa unui număr mare de
vânzători şi cumpărători pe piaţă, de puteri economice aproximativ egale şi relativ
reduse, astfel încât fiecare are un rol minim pe piaţă;
b) Omogenitatea bunurilor aparţinând aceleiaşi ramuri, astfel încât cei ce le cumpără
le este indiferent de la cine le cumpără;
c) Libera intrare pe piaţă a producătorilor;
d) Transparenţa pieţei, cunoaşterea de către cei interesaţi a cantităţilor oferite şi
cerute, a calităţii şi tranzacţiilor încheiate;
e) Fluiditatea pieţei, adaptarea fără restricţii a ofertei la cerere şi invers la
modificarea preţului;

6
 f) Perfecta mobilitate a factorilor de producţie.
Concurenţa perfectă este utilizată de către specialişti drept model de studiu şi
analiză a pieţei concurenţiale, ea neexistând în realitate. Concurenţa semnifică o situaţie în care
are loc o confruntare liberă, completă între agenţii economici, atât la nivelul ofertei, cât şi al
cererii de bunuri şi capitaluri. Privită ca un procedeu deschis de confruntare, în care indivizii
învaţă, printr-un proces să-şi îmbunătăţească situaţia, concurenţa este apreciată de unii
economişti, între care şi G. von Hayek drept “calea ce mai bună de satisfacere a intereselor
tuturor”, respectiv de maximizare a satisfacerii nevoilor pentru consumatori. Concurenţa
eficientă, acolo unde ea poate fi creată, este un mijloc superior de ghidare a eforturilor
individuale pentru a obţine efectul benefic. Formarea şi conţinutul concurenţei au evoluat odată
cu modificările tehnice şi economice din fiecare ţară, dar studierea modalităţilor de determinare
ale preţului de echilibru şi a condiţiilor de stabilitate ale acestuia, se realizează pentru o piaţă
căreia îi este caracteristică concurenţa perfectă.
Premisele concurenţei perfecte6:
 Atomicitatea cererii şi ofertei – adică existenţa unui “număr mare” de agenţi
economici de talie identică, ce participă pe piaţă în calitate de ofertanţi şi
cumpărători. Fiecare are o dimensiune neglijabilă în raport cu dimensiunea pieţei,
negociind cantităţi mici de bunuri, astfel încât o modificare a cererii şi ofertei
individuale nu poate să determine o schimbare a cererii şi ofertei globale.
 Omogenitatea produsului – toate firmele sunt producătoare ale aceluiaşi produs sau
pe piaţă există numai produse echivalente şi perfect substituibile. Indiferent de
producător, produsele nu sunt diferenţiate şi nu există publicitate.
 Fluiditatea deplină – adică există intrare şi ieşire liberă în sau din ramura respectivă,
nu există îngrădiri juridice sau instituţionale la intrarea noilor producători sau
concurenţi. Există posibilitatea adaptării cu uşurinţă a ofertei la cerere şi invers.
 Transparenţa perfectă a pieţei, ceea ce înseamnă că toţi agenţii economici sunt
informaţi exact cu privire la piaţă. Aceştia au informaţiile necesare despre natura şi
calitatea produsului, cantitatea cerută şi oferită.
 Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie, care presupune că agenţii economici
pot găsi şi folosi fără restricţii factorii de care au nevoie la un moment dat. Factorii
6 Op. cit., Ilie Băbăiţă, Alexandrina Duţă, ”Introducere în microeconomie”, p. 71

7
 de producţie se îndreaptă liber spre acele utilizări în care se obţine o rentabilitate
ridicată.
Concurenţa perfectă are menirea de a asigura funcţionarea cea mai eficientă a
sistemului economic. Ea este “corolarul” suveranităţii consumatorului şi a echilibrului ideal. În
căutarea profitului, producătorul se supune voinţei consumatorului.
Modelul concurenţei perfecte are la bază că partenerii sunt independenţi de acţiunile
lor. Concurenţa perfectă presupune şi existenţa unui sistem complet de pieţe care semnifică
situaţia în care toate bunurile dispun de o piaţă unde agenţii economici pot face tranzacţii.
Concurenţa pură şi perfectă7
În eforturile lor de reflectare şi analiză a pieţelor concurenţiale, economiştii
teoreticieni au constituit modelul pieţei cu concurenţă pură şi perfectă. Concurenţa pură şi
perfectă este o abstracţie ştiinţifică, ce serveşte ca model de analiză teoretică a mecanismului
pieţei, pentru înţelegerea concurenţei reale. Puţine pieţe reale respectă regulile concurenţei pure
şi perfecte.
Concurenţa imperfectă8
Concurenţa imperfectă se manifestă în acea situaţie de piaţă în care agenţii
economici, vânzătorii şi cumpărătorii pot să influenţeze prin acţiunile lor unilaterale, raportul
dintre cerere şi ofertă de mărfuri, ca şi prin nivelurile de costuri, în intenţia de a obţine profituri
mari şi stabile. Cele mai răspândite forme de piaţă imperfectă sunt cele de gen diagonal, care
sunt dominate de câţiva producători – vânzători, de regulă, aceştia fiind de mare talie.
În procesul efectiv al concurenţei imperfecte se implică şi statul, care adoptă legi
antimonopoliste sau pentru sancţionarea aspectelor de concurenţă neloială. Privind lucrurile de
pe poziţia producătorului, pentru el, monopolul producţiei şi a ofertei reprezintă o situaţie ideală
care îi permite guvernarea pieţei în ansamblu şi obţinerea unui profit maxim. Când piaţa se
deschide, situaţia de monopol nu mai poate fi păstrată, apare concurenţa.
Concurenţa imperfectă desemnează acea situaţie de piaţă în care agenţii economici,
în confruntarea dintre ei, sunt capabili, prin acţiunile lor reale, să influenţeze raportul dintre
cerere şi ofertă. În acest caz, mai multe sau toate trăsăturile concurenţei perfecte sunt încălcate.
Forme de manifestare a concurenţei imperfecte:

7 Ibidem, p. 73-74
8 Ibidem, p. 75-77

8
 În funcţie de categoria agenţilor economici vânzători şi cumpărători, concurenţa
imperfect cunoaşte mai multe forme de manifestare, şi anume:
a) Concurenţa monopolistică – păstrează toate trăsăturile concurenţei perfecte, cu
excepţia omogenităţii produselor, care este întocmită cu diferenţierea lor. În această
situaţie, cumpărătorii au posibilitatea să-şi aleagă produsul pe care-l doresc, iar
vânzătorii pot să-şi impună cantitatea prin politica noilor sortimente.
b) Concurenţa oligopolistică – se caracterizează prin existenţa a câţiva producători, de
regulă de talie mare (oligopol), a doi producători (duopol) sau a unui singur
vânzător (monopol).
c) Concurenţa de monopol – formă a concurenţei imperfecte în care piaţa unei
industrii esze dominată de un singur producător – vânzător, care, în relaţiile cu
consumatorii, îşi impune condiţiile de calitate.
La baza existenţei monopolului stau următoarele premise:
 raritatea unor resurse care pot fi exploatate numai dintr-un singur loc; accesul la ele îl are
o singură firmă;
 existenţa unor licenţe (patente) deţinute de către o singură firmă;
 concentrarea şi centralizarea capitalului şi a producţiei.

Concurenţa de monopol este impropriu numită concurenţă, deoarece monopolul

elimină libera concurenţă. Pentru a proteja consumatorul, intervine statul, promovând metode
antimonopoliste, în primul rând prin legislaţii, limitând tendinţa de monopolizare, sau când s-a
constituit monopolul, spărgându-l în mai multe firme.
d) Concurenţa oligoposonică – se caracterizează prin existenţa unui număr redus de
consumatori (oligopson), a doi consumatori sau a unui singur consumator
(monopson).
Caracteristici ale concurenţei imperfecte:
Concurenţa imperfectă se manifestă prin situaţii distorsionate între vânzători şi
cumpărători. Fie vânzătorii, fie cumpărătorii urmăresc să-şi impună condiţiile în raport cu
ceilalţi. Dominaţia pieţei poate veni dinspre producători sau dinspre cumpărători.
Piaţa contemporană se caracterizează prin aşa – numita concurenţă imperfectă, care

9
conform definirii ei de către Joan Robinson, este o combinaţie reieşită din îmbinarea caracterelor
celor două situaţii pe piaţă, concurenţă şi monopol.
Concurenţa imperfectă desemnează o situaţie de piaţă când agenţii economici,
ofertanţi sau cumpărători sunt capabili prin acţiunile lor să influenţeze preţul produselor.
După P. Samuelson, “concurenţa imperfectă” nu este nici perfectă competitivă, nici
perfect monopolistă. Monopolul este o situaţie de piaţă imperfectă concretizată prin aceea că o
marfă este vândută de o singură firmă, respectiv prin controlul exercitat de un ofertant al unui
bun economic pentru care nu există înlocuitor. Atunci când este vorba de monopolul
cumpărătorilor, el este numit monopson9.

Capitolul II Protecția concurenței

Apariţia tot mai frecventă a abuzurilor şi a formelor comerciale anticoncurenţiale,

în lupta pentru putere economică, a făcut ca problema respectării şi apărării concurenţei reale şi
loiale să facă obiectul reglementărilor legale şi procedurilor de urmărire şi sancţionare, de
reprimare.
Prin activitatea care îi revine, Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei
urmăresc protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei pentru asigurarea unui mediu
concurenţial normal şi promovarea intereselor consumatorilor (art. 1 din Legea nr. 21/1996).
În competenţa acestora intră combaterea practicilor anticoncurenţiale, constând în
acorduri de tip monopolist, abuzul de poziţie dominantă şi concentrările economice care
depăşesc limitele legale (art. 27).
Practicile anticoncurenţiale sunt acte şi fapte la care recurg întreprinderile. Poziţia
dominantă este o situaţie similară cu aceea de monopol, atunci când o firmă activează singură,
poate să profite din plin de puterea ei faţă de distribuitorii şi consumatorii bunurilor sau
serviciilor pe care le furnizează.
O întreprindere are două posibilităţi, cu scopul de a deveni o poziţie dominantă:
a. fie încearcă să devină cea mai puternică sau unică întreprindere care
aprovizionează piaţa, prin utilizarea unor practici anticoncurenţiale care
să-i sporească puterea.

9 Claudiu Doltu, „Economie : microeconomie şi macroeconomie”, Bucureşti, Editura ASE, 2004, p. 112

10
 b. Sau încheie înţelegeri cu concurenţii existenţi, cei care vând acelaşi
produs sau acelaşi serviciu.

2.1.Rolul protecției

Concurența reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viata economica,

dar și pentru viața socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile,
cât și existența oamenilor. Este cert ca omul, de când se naște și până moare, va încerca sa se
adapteze mediului natural, social și economic în care trăiește, ceea ce presupune că va trebui să
cunoască ce înseamnă competiția. În primul rând, va concura cu sine însuși, pentru a-și depăși
limitele și pentru a se situa într-o poziție favorabilă în societate. Apoi, va trebui să concureze cu
alți competitori, evidențiindu-și anumite abilități, care îi vor permite situarea pe o poziție
avantajoasă.
Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze
permanent la ceilalți competitori de pe piață, jocul competiției fiind cel care va determina locul
competitorilor în cadrul pieței. Este cert faptul că nu hazardul va fi cel care va determina această
poziție ocupată în cadrul unei piețe, ci toate resursele și competentele de care dispune un agent
economic și pe care le utilizează în luptă pentru caștigarea unei poziții dominante pe piață.
Funcționalitatea și funcționarea economiei de piață, bazate pe libera initiativă și
Concurență exclud posibilitatea planificarii centralizate, de către o instanță „superioară” a
activității operatorilor economici. Întreprinzătorii își stabilesc individual, sub imperiul propriilor
interese și al restricțiilor impuse de piață, atât obiectivele, cât și modalitățile de acțiune pentru
îndeplinirea lor.
Pe masura dezvoltării economice, raționamentul bazat pe cerința de „a se
consuma ceea ce se produce” este înlocuit cu altul, diametral opus, care pornește de la
necesitatea de „a se produce ceea ce se consuma”. Această schimbare determină întreprinzătorii
ca, în opțiunile privind domeniul de plasare a capitalului și în deciziile privind creșterea și
diversificarea producției să se pornească de la analiza situației concurențiale pe piața corelata cu
dinamica previzibilă a mărimii și structurii cererii de consum.

11
 Prin urmare, fiecare agent economic se află într-o competiție permanentă pentru
acapararea clientelei, competiție care, prin formele și domeniile în care se desfășoară, reprezintă
tocmai esența și formele de concretizare a concurenței economice10.
Asemenea competiției din alte sectoare de activitate (sport, învățământ, cercetare
etc.) și concurența economică reprezintă factorul suprem de stimulare a performanței. În acest
caz însă, performanța se concretizeaza în a asigura cel mai bun mod de alocare a resurselor,
optimizarea gradului de valorificare a acestora, sporirea profitabilității capitalului investit,
îmbunătațirea calității și diversificarea produselor și serviciilor, evoluția pozitivă a prețurilor,
satisfacerea mai bună a cerințelor de consum. În economia de piață, concurența reprezintă
motorul dezvoltării economice.
De intensitatea și acuratetea acesteia depind dinamismul, gradul de viabilitate și
de sănătate ale economiei. Afectarea negativă a concurenței are consecințe nefaste atât asupra
modului de alocare și utilizare a resurselor economice cât și asupra calității vieții, consumatorii
având la dispoziție mai puține posibilități de opțiune privind diversitatea, calitatea și prețurile
bunurilor și serviciilor.
Punerea în valoare a virtuților concurenței, precum și prevenirea sau atenuarea
unor posibile efecte nedorite ale acesteia impun promovarea unor politici și legislații specifice,
cuprinzând un ansamblu unitar de principii, norme și instrumente de acțiune pentru a asigura
buna funcționare a pieței, așezarea acesteia pe criterii competitive și manifestarea sa ca parghie
esentială de reglare a producției sociale. În esență, politica de concurență și legislația care o
concretizeaza au scopul:
 de a crea, dezvolta și consolida un mediu concurențial normal;
 de a preveni manifestarea pe piață a unor practici anticoncurențiale, precum și sesizarea
și înlăturarea celor care nu au putut fi prevenite;
 de a preîntâmpina crearea unor structuri în economie generatoare de posibile manifestări
anticoncurențiale.

Având în vedere modalitățile posibile de distorsionare a concurenței pe piață,

politica și legislația în domeniu vizează:
 acordurile restrictive și practicile concertate;
10 Fung, Victor: FUNG, William - “Concurenta intr-o lume plată”, Editura Publică, Bucuresti, 2009

12
  abuzul de poziție dominantă;
 concentrările economice;
 ajutorul de stat;

Practica de pretutindeni demonstrează că omul de afaceri autonom, deși

recunoaște rolul pozitiv al concurenței și este adeptul liberei initiațive, în strategiile comerciale
care le promovează este tentat adesea să limiteze concurența în domeniul său, motivat fiind de
faptul că lipsa concurenței reale pe piața pe care operează îi simplifică problemele cu care se
poate confrunta sau, cel puțin, facilitează soluționarea lor. Aceasta evidențiază necesitatea
indubitabilă a existenței unui cadru normativ adecvat care, prin continuț și modalități de acțiune,
să garanteze libera initiativă a întreprinzătorilor, autonomia reală a acestora și desfașurarea
nestingherită a concurenței.
În țara noastră cadrul juridic de reglementare a concurenței, armonizat deplin cu
normele comunitare în domeniu, este asigurat de Legea concurenței nr. 21/1996, cu completările
și modificările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial nr. 742 din 16 august 2005, precum și
Legislația secundară emisă în aplicarea acesteia. Totodată, în România, ca țară membră a Uniunii
Europene, sunt întru totul și pe deplin aplicabile și reglementările comunitare în domeniu, între
care mentionîm doar prevederile Tratatelor de instituire și, respectiv, funcționare a Uniunii
Europene, care reprezintă legislația primară precum și „Regulamentul Consiliului (CE) nr.
1/2003 de punere în aplicare a regulilor de concurență prevăzute de art. 81 si 82 din Tratat”.
În materia concurenței legislația comunitară este prevalenta în raport cu legislația
national, iar prin Regulamentul mai sus menționat, autoritățile de concurență naționale ale
statelor membre au fost învestite cu competența necesară pentru aplicarea prevederilor specifice
din Tratat.
Existența unor reglementări în domeniul concurenței, oricât de riguroase și
cuprinzătoare ar fi acestea, nu pot garanta prin sine însăși funcționalitatea economiei de piață,
prevenind orice manifestare care ar putea avea drept scop sau efect împiedicarea, restricționarea
sau distorsionarea concurenței și afectarea climatului concurențial. Prin urmare, se impune cu
necesitate existența unei instituții, a unei autorități investite prin lege pentru a veghea la
respectarea regulilor specifice.
În România acest rol revine Consiliului Concurenței, conceput să funcționeze ca

13
autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței. Modul de organizare, obiectivele,
competențele, atribuțiile și procedurile sale de lucru, inclusiv măsurile pe care le poate dispune și
sancțiunile pe care le poate aplica celor vinovați de încălcarea prevederilor legislației în
domeniul de competență sunt precizate în Legea concurenței nr. 21/1996, republicată (Capitolele
IV – VI, art. 16-62) și legislația secundară emisă în aplicarea acesteia.
Consiliul Concurenței reprezintă o instituție care, prin misiunea și rolul specific,
se situează în rândul autorităților naționale de prim rang, fiind chemată să asigure buna
funcționare a mecanismelor pieței.
În acest scop, Consiliul Concurenței:
 veghează la respectarea „regulilor jocului pe piață”;
 sancționează devierile de la un comportament concurențial normal;
 promovează cultura concurenței;
 își consolidează poziția „de arbitru” față de toți actorii mediului economic.

Acțiunile desfăsurate de Consiliul Concurenței în exercitarea rolului sau specific

au o dublă dimensiune: una preventivă și una corectivă. Dimensiunea preventivă consta în
monitorizarea piețelor și supravegherea comportamentului agenților economici astfel încât, prin
intervențiile sale să evite denaturarea în mod semnificativ a concurenței pe piata și în implicarea
activă în procesul legislativ, putându-se opune adoptării oricăror reglementari juridice care
conțin prevederi anticoncurenăiale.
Dimensiunea corectivă este dată de măsurile adoptate pentru restabilirea și
menținerea unui mediu concurențial eficient, atât prin înlăturarea practicilor care prejudiciază
concurența promovate de unii agenți economici, asociații de agenți economici și/sau autorități,
cât și prin identificarea prevederilor din actele normative și/sau administrative care au sau pot
avea efecte negative asupra competiției și intervenția directă pentru corectarea sau eliminarea lor.

2.2.Prevederi privitoare la protectia concurentei in Romania

Elementele necesare functionarii corecte a pietelor in Romania si-au gasit
expresie in prevederile legii Concurentei nr.21/1996.
Legea Concurentei reglementeaza :
 intelegerile si practicile concertate;

14
  abuzul de pozitie dominant;
 controlul concentrarilor economice.
Legea Concurentei prevede ca sunt interzise orice intelegeri intre agentii
economici si practici concertate care pot afecta concurenta pe piata Romaniei sau pe o parte a
acesteia, in special cele care urmaresc:
- fixarea concertata in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumpărare, a
tarifelor a rabaturilor, a adaosurilor, precum si a oricaror alte conditii comerciale;
- limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice sau investitiilor;
- impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al
volumului de vanzari si achizitii ori pe alte criterii;
- aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii
echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei , un dezavantaj in pozitia
concurentiala;
- conditionarea incheierii unor contracte de acceptare de catre parteneri a unor clause
stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor
comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;
- participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de
concurs de oferte;
- eliminarea de pe piata a altor concurenti, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si
a libertatii exercitarii concurentei de catre alti agenti economici, precum si intelegerile de
a nu cumpara de la sau de a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o justificare
rezonabila.”
Nu trebuie uitat faptul ca exista prevazuta in lege si posibilitatea acordarii de
exceptari a unor practici comerciale.
Legea spune ca detinerea unei pozitii dominante pe piata din Romania nu este
interzisa, ci doar abuzul de pozitie dominanta prin recurgerea la fapte anticoncurentiale.
Concentrarile economice sunt interzise, daca creaza sau intaresc o pozitie
dominanta, care prin exploatarea de o maniera abuziva conduce sau ar putea conduce la
restrangerea sau denaturarea semnificativa a concurentei.

15
 Concentrarile economice pot fi admise ca si in cazul pozitiei dominante, daca
indeplinesc o serie de conditii vizand cresterea eficientei economice si a competitivitatii
economice.
Operatiunea de concentrare are loc atunci cand :
 doi sau mai multi agenti economici, anterior independenti, fuzioneaza;
 una sau mai multe persoane detin deja controlul cel putin asupra unui
agent economic ori unul sau mai multi agenti economici dobandesc , direct
sau indirect, controlul asupra unuia sau mai multor agenti economici
Operatiunile de concentrare economica se apreciaza dupa urmatoarele criterii :
 necesitatea de a mentine si a dezvolta concurenta pe piata romanesca
 cota de piata detinuta de catre agentii economici in cauza, puterea lor
economica si financiara
 alternative disponibile pentru furnizori si utilizatori
 tendinta cererii si ofertei pentru bunurile si serviciile in cauza
 masura in care sunt afectate interesele beneficiarilor sau ale
consumatorilor
 contributia la progresul tehnic si economic

Pentru a descuraja recurgerea la practice anticoncurentiale de catre agentii

economici, Legea Concurentei prevede anumite sanctiuni. Constituie contraventii urmatoarele
fapte, daca nu sunt savarsite astfel incat sa fie considerate infractiuni:
- incalcarea de catre persoanele fizice a interdictiilor prevăzute la articolul 36 din Legea nr
15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si a
societatilor comerciale;
- oferta serviciilor de catre salariul exclusiv al unui concurent ori acceptarea unei asemenea
oferte
- dezvaluirea de catre salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea
acestuia, catre un concurent;
- incheierea de contracte prin care un comerciant asigura predarea unei marfi sau
executarea unor prestatii in mod avantajos, cu conditia aducerii de catre client a altor
cumparatori, cu care comerciantul ar urma sa incheie contracte asemanatoare;

16
 - incheierea de contracte prin care cumparatorul ar urma sa primeasca un premiu, care
depinde exclusiv de o tragere la sorti sau de hazard;
- comunicarea sau raspandirea in public de catre un comerciant , de afirmatii mincinoase
asupra unui concurrent sau marfurilor sale, afirmatii de natura sa dauneze bunului mers al
intreprinderii;
- comunicarea facuta confidential este socotita un act de concurenta neloiala numai cand
autorul comunicarii stia ca faptele nu corespund adevarului;
- oferirea, promiterea sau acordarea de daruri sau alte avantaje salariatului unui
comerciant, sau reprezentantilor acestuia, pentru care prin purtare neloiala sa poata afla
procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa , ori pentru a obtine
alt folos pentru sine ori pentru alta persoana in dauna unui concurent;
- deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legaturilor stabilite cu aceasta
clientela in cadrul functiilor detinute anterior la acel comerciant
- concedierea unor salariati sau unui comerciant, in scopul infiintarii unei societati
concurente care sa capteze clientii acelui comerciant sau angajarea salariatilor unui
comerciant in scopul dezorganizarii activitatii sale;

Infractiuni de concurenta neloiala sunt :

- intrebuintarea unei firme, unei embleme, unor desemnari speciale sau a unor ambalaje de
natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
- producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea in vanzare a unor
marfuri purtand mentiuni false privind brevetele de investitii, originea si caracteristicile
marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau comerciantului, in scopul
de a induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari;
Legea Concurentei prevede sanctiuni care au ca scop descurajarea recurgerii la
practicile anticoncurentiale. Pentru aplicarea acestei legi si tinand cont de acquis-ul comunitar in
materie de concurenta, Consiliul Concurentei a adoptat la 28 februarie 1997 un set de
Regulamente si instructiuni, aplicabile, incepand cu data de 6 martie 1997:
 Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice;
 Regulamentul pentru aplicarea prevederilor articolelor 5 si 6 din Legea Concurentei
privind practicile anticoncurentiale

17
  Regulamentul privind acordarea exceptarii pe categorii de intelegeri, decizii de asociere
ori practici concertate de la interdictia prevazuta in articolul 5 (1) din Legea Concurentei
nr.21/1996, prin care erau stabilite categoriile de intelegeri exceptate:
 acorduri pentru distributie exclusive;
 acorduri pentru cumparare exclusive;
 acorduri de cercetare dezvoltare;
 acorduri de specializare;
 acorduri pentru transfer de tehnologie si/sau know-how;
 acorduri de franciza;
 acorduri de distributie, service si piese de schimb in perioada de gratie si postgratie,
pentru autovehicule;
 acorduri indomeniul asigurarilor.
 Instructiuni cu privire la definirea pietei relevante in scopul stabilirii partii substantiale de
piata;
 Instructiuni cu privire la calcularea cifrei de afaceri in cazurile de comportament
anticoncurential prevazute la articolul 5 si 6 din Legea Concurentei si cazurile de
concentrare economica.
Prin adoptarea noului Regulament privind autorizarea concentrarilor economice
(MO nr. 591 bis/ 9.08.2002), care a intrat in vigoare la data publicarii, s-a avut in vedere atat
preluarea acquis-ului in materie de concentrari cat si valorificarea experientei acumulate de
Consiliul Concurentei dupa 5 ani de control al concentrarilor economice.
Regulamentul cuprinde precizari menite sa clarifice atat obligaiile Consiliului
Concurentei cat si pe cele ale partilor implicate:
- termenul in care o operatie de concentrare economica trebuie sa fie notificata Consiliului
Concurentei, fiind precizat momentul in care incepe sa curga termenul de notificare;
- procedura care trebuie urmata pentru obtinerea permisiunii de prezentare a unei notificari
in forma simplificata;
- termenul in care Consiliul Concurentei poate solicita completarea unei notificari
incomplete;

18
 - sunt enumerate, exemplificativ, masurile ireversibile care nu pot fi luate de catre partile
implicate intr-o operatiune de concentrare economica inainte de obtinerea autorizarii
Consiliului Concurentei.

Pentru asigurarea armonizarii complete cu acquis-ul comunitar in acest domeniu

si pentru aplicarea in Romania a unor mecanisme similare celor din UE, Consiliul Concurentei
are in vedere:
- adoptarea unor instructiuni privind remediile care se solicita in cazul autorizarii
conditionate a unor concentrari economice;
- completarea Regulamentului Consiliului Concurentei privind autorizarea concentrarilor
economice cu prevederile privind procedura simplificata de analiza a concentrarilor
economice precum si urmarirea si adaptarea la noua politica comunitara privind
autorizarea operatiei de concentrare economica.
Dupa 5 ani de aplicare a “Regulamentului privind acordarea exceptarii pe
categorii de intelegeri, decizii ori practice concertate, de la interdictia prevazuta la articolul 5
aliniatul 1 din Legea Concurentei nr.21/1996” s-a simtit nevoia unei imbunatatiri a claritatii si
transparentei reglementarilor cu privire la aplicabilitatea articolului 5 din Legea Concurentei.
Astfel s-a impus adoptarea de catre Consiliul Concurentei a unor noi
reglementari:
1. Legislatia romaneasca Acquis-ul comunitar preluat din Regulamentul de aplicare a
art.5 aliniatul 2 din Legea Concurentei nr.21/1996 in cazul intelegerilor vertical
2. Regulamentul Comisiei (CE) nr.2790/1999 din 22 decembrie 1999 privind aplicarea
art.81 (3) din Tratat in cazul restrictiilor verticale si practicilor concertate, OJ L 336,
29.12.1999
3. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1215/1999 din 10 iunie 1999 care amendeaza
Regulamentul Consiliului nr. 19/65/CEE din 2.03.1965, OJ L 148 , 15.06.1999
4. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1216/1999 din 10 iunie 1999 care amendeaza
Regulamentul nr.17/1962, primul regulament pentru implementarea articolelor 81 si
82 din Tratatul de la Amsterdam,OJ L 148, 15.06.1999
5. Instructiuni privind aplicarea art.5 din Legea Concurentei nr. 21/1996 in cazul
restrictiilor vertical

19
 6. Instructiunile comunitare privind intelegerile verticale, OJ C 291/01, 13.10.2000
7. Regulamentul privind exceptarea acordurilor de specializare incheiate intrefirme
concurente de la interdictia prevazuta la art.5 (1) din Legea Concurentei
8. Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2658/2000 din 29 nov. 2000 privind aplicarea
acordului 81, paragraful 3 din Tratat categoriilor de acorduri de specializare OJ L
304, 5.12.2000
9. Regulamentul privind exceptarea acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdictia
prevazuta la art.5
10. Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2659/2000 din 29.11.2000 privind aplicarea art.81,
paragraful 3 din Tratat categoriilor de acorduri de cercetaredezvoltare, OJ L304 ,
5.12.2000 (1) din Lege
11. Instructiuni privind aplicarea art.5 din Legea Concurentei acordurilor de cooperare pe
orizontala
12. Instructiuni comunitare privind aplicarea art.81 din Tratatul CE acordurilor de
cooperare pe orizontala, OJ C 3/02 , 6.01.2001

Prin amendarea pana la 1 ianuarie 2004, a Legii Concurentei nr. 21/1996 se

asigura :
- abrogarea cerintei notificarii pentru intelegerile, deciziile si practicile concertate care se
incadreaza intr-o categorie exceptata;
- alinierea pragurilor si a criteriilor pentru notificarea concentrarilor economice la practica
comunitara ;
- modificarea sistemului de sanctiuni de la unul in sume fixe la unul procentual ;
- diminuarea posibilitatii Consiliului Concurentei de a actiona discretionar in domeniul
concentrarilor economice prin eliminarea prevederilor privind interventia dupa realizarea
unei operatiuni de concentrare economica in conditiile art.51 (3) din Legea Concurentei;
- cadrul necesar pentru continuarea procesului de armonizare legislative prin preluarea
completa a prevederilor comunitare in materie de concentrari economice , prin
formularea unei politici similare cu cea a UE fata de intreprinderile care distorsioneaza
grav concurenta si prin elaborarea legislatiei secundare sectoriale.

20
 2.3.Prevederi in domeniul protectiei concurentei ale Uniunii Europene

Ratiuni care justifica o politica a concurentei la nivelul UE. Acestea pot fi

sintetizate astfel:
- Economia UE este, indubitabil, o economie de piata, iar concurenta este o component a
pietei;
- Economia Europeana se construieste avand o Piata Interna, unica, cu cele patru libertati
de miscare: a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor."

In cadrul Pietei Interne, competitia este un mijloc de a realiza o dezvoltare

economica armonioasa si echilibrata, sustenabila, neinflationista, respectand mediul , cu un grad
ridicat de convergenta a performantelor economice, un grad ridicat de ocupare a fortei de munca
si a protectiei sociale, cu ridicarea standardului de viata, cu coeziune economica si sociala" (TEC
Art.2). In conditiile economice actuale, concurenta nu se mai limiteaza la spatiul national sau
chiar regional, ci devine concurenta la nivel global.
Obiectivele mari pe care le are in vedere politica concurentei in UE sunt
urmatoarele:
- Integrarea pietelor prin fluidizarea comertului peste frontiere si a alocarii resurselor in
functie de cele mai avantajoase conditii;
- Protejarea intreprinderilor mici si mijlocii (SMEs), care contribuie la mentinerea unui
mediu competitive;
- Protejarea consumatorilor: maximum de beneficii pentru consumatori;
- Favorizarea atingerii obiectivului coeziunii economice si sociale;
- Dezvoltarea unor intreprinderi de dimensiuni optime pentru a face fata concurentei in
plan global.
Se poate spune ca UE practica o politica mixta a concurentei, in care se au in
vedere ambele obiective: protejarea consumatorilor si a firmelor mici, dar si favorizarea
dezvoltarii firmelor in context global. Comisia Comunitatii Europene, prin Directia Generala
pentru Concurenta, are atributii in privinta aplicarii legislatiei in urmatoarele domenii:
1. Comportamentul intreprinderilor;
2. Interventiile statului.

21
1. Comportamentul firmelor se refera la:
a. incheierea unor intelegeri secrete anticoncurentiale (anti-collusion) (Art. 81 si 82 ale
Tratatului asupra Comunitatii Europene; Art. 65 al Tratatului asupra CECO). Sunt
interzise, conform art. 81 (ex. Art. 85), toate intelegerile - pe orizontala sau/si
verticala intre intreprinderi, cartelurile si practicile care au ca obiect sau efect
ocolirea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei in cadrul Pietei Comune,
respectiv, in prezent, al Pietei Interne, si care pot afecta comertul intre statele
membre. Asemenea intelegeri sau practice pot imbraca urmatoarele forme:
- fixarea in mod direct sau indirect a preturilor de vanzare sau cumparare sau a oricaror
altor conditii de comercializare (discount si conditii de creditare);
- intelegeri de impartire a pietelor;
- atitudine discriminatorie fata de anumiti clienti aflati in concurenta cu altii, ceea ce
provoaca celor discriminati un dezavantaj competitiv;
- boicotul colectiv, adica intelegere intre firme pentru a restrictiona intrarea unor potentiali
concurenti sau a forta iesirea de pe piata a unor competitori;
- impunerea in contracte a unor obligatii suplimentare, si anume, de a cumpara si alte
produse, o data cu produsul care face obiectul contractului (asa-numitele "contracte
legate"). Aceasta se intampla mai ales atunci cand cererea de un anumit produs este
acoperita de un singur ofertant (cazul unor produse de marca). Exceptii pot fi admise doar
atunci cand se dovedeste, dupa o examinare caz cu caz, ca respectiva cooperare are efecte
pozitive pentru productie sau comercializare si pentru consumatori.
b. Abuzul de pozitie dominanta pe piata (care permite un comportament abuziv: practice
comerciale anticoncurentiale). Abuzul de pozitie dominanta poate lua forme precum:
- promovarea de catre firma a unor politici care ameninta intrarea in domeniu a unor noi
competitori sau dezvoltarea producatorilor existenti;
- conditii diferite, discriminatorii, aplicate diferitilor parteneri comerciali la tranzactii
similare; impunerea directa sau indirecta de preturi de cumparare sau a altor practici
comerciale incorecte;
- in absenta concurentei, firma poate restrictiona productia sau ajusta preturilor produselor
sale, in detrimentul consumatorilor;
- limitarea productiei, a pietelor, a dezvoltarii tehnice, prejudiciind astfel, consumatorii;

22
 - refuzul de a vinde marfuri unui anumit client;
- modificarea structurii competitive a unei piete prin achizitionarea de firme.
c. Fuziunile si achizitiile care duc la monopoluri: Art.82 (ex.86) a Tratatului de la Roma
se refera la fuziuni ca metoda care permite intarirea pozitiei dominante a unei firme.
Piata interna a produs o reorganizare industriala, in conditiile unei noi dimensiuni a
pietei, in special in domeniile de varf. Doua laturi ale fenomenului concentrarii s-au
avut in vedere:
- Concentrarea devine o conditie a sporirii competitivitatii industriei, facand posibila
finantarea cercetarii si inovarii.
- In conditiile EC, concentrarea este impulsionata si de nevoia sporirii competitivitatii
externe, in fata concurentei firmelor, de mari dimensiuni, in special americane si
japoneze.

Important: se impunea reglementarea controlului comunitar asupra unui asemenea

fenomen prin definirea noilor dimensiuni ale firmelor; controlul asupra dimensiunii firmelor
rezultate din fuziuni sau achizitii. In iunie 1997, reglementarea 4064/1990 privind fuziunile si
achizitiile a fost revizuita (pusa in aplicare in martie 1998). Pe baza acestei celei mai recente
revizuiri, se considera ca o fuziune intra sub controlul Comisiei daca cifra sa de afaceri are
anumite dimensiuni.
In general, legislatia privind concurenta care trateaza intelegerile, abuzul de
pozitie dominanta si concentrarile economice, urmeaza, asa cum s-a apreciat si in ultimul Raport
de evaluare asupra progreselor inregistrate de Romania, linia legislatiei Comunitatii: art.81 si 82
din Tratatul de la Amsterdam (inclusiv Regulamentul 17/1962 privind aplicarea acestor articole)
se reflecta in Legea concurentei; Regulamentele CEE 4064/1989 si 3384/1994 privind controlul
concentrarilor economice sunt preluate de Regulamentul privind autorizarea concentrarilor
economice adoptat de Consiliul Concurentei.
Au fost de asemenea adoptate in acelasi spirit, Regulamentul privind exceptarea
pe categorii de intelegeri, decizii ori practici concertate; Regulamentul de organizare, functionare
si procedura al Consiliului Concurentei; Instructiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri si
Instructiuni pentru definirea pietei.

23
 Contextul dinamic al evolutiei economiei romanesti obliga la o permanenta
evaluare a necesitatii de adaptare a prevederilor acestor acte normative – de ex. Inflatia sau
deprecierea monedei nationale necesita reevaluarea pragurilor de minimis in cazul notificarii
concentrarilor economice si in cazul exceptarilor de la prevederile legii. Pe de alta parte este
necesara transpunerea in legislatia romaneasca a noilor reglementari comunitare in domeniu.
d. Cazul intreprinderilor publice: Domeniul utilitatilor - apa, energie (gaz, electricitate),
transport feroviar, comunicatiile – traditional au apartinut statului sau, altfel spus,
intreprinderilor publice, avand practic monopolul respectivelor domenii. Asemenea
intreprinderi publice au necesitat masive subventionari din partea statului, modul lor
de administrare si functionare ducand la ineficienta. Nevoia deschiderii lor catre
concurenta. In acest sens, au fost aplicate masuri de spargere a monopolurilor de stat,
in primul prin dezintegrare verticala, prin separarea gestionarii infrastructurii de
serviciile posibil de prestat apeland la respectiva infrastructura (similar separarii care
s-a facut intre gestionarea aeroporturilor si serviciile prestate de diverse agentii,
nationale sau straine), privatizarea, armonizarea standardelor in domeniu11.

Primul domeniu al utilitatilor publice care s-a deschis concurentei si care a

avansat cel mai mult pe acest drum este cel al telecomunicatiilor. Progresul tehnologic a dus la
aparitia unor modalitati alternative de telecomunicatii (telex, telefonie mobila, posta electronica
etc.) si la dezvoltarea intr-un ritm incredibil a productiei si pietei echipamentelor aferente.
Piata energiei era mai putin accesibila concurentei nu numai datorita monopolului
caracteristic acesteia, ci si aspectelor tehnice, infrastructura nefacand posibila furnizarea decat a
unui anumit tip de servicii. Treptat, politica comunitara s-a apropiat de liberalizarea piesei
energiei prin masuri precum transparenta pretului pentru gaz si electricitate catre utilizatorii
industriali si cei casnici: stabilirea de reguli comune pentru piata interna in domeniul
electricitatii, si reguli comune pentru piata interna in domeniului gazelor naturale. Prin aceasta,
piata respectivelor utilitati se liberalizeaza gradual.

11 Gavrilă, I., “Competitivitate si mediu concurential: Promovarea si protejarea concurentei in UE”, Editura
Economică, Bucuresti, 2008

24
 e. Concurenta in domeniul achizitiilor publice: Achizitiile publice se refera la o piata de
bunuri, servicii, lucrari pentru care utilizatorii institutii ale statului (sanatate,
invatamant, institutii administrative centrale si locale, politie, armata) sau
intreprinderi publice, inclusiv cele din domeniul utilitatilor (transport,
telecomunicatii, apa, energie), incheie contracte publice cu furnizori - firme private
sau publice, nationale sau straine, plata facandu-se din fonduri nationale (bani publici,
de la buget central sau local) si/sau din fonduri straine, respectiv comunitare.

Directivele comunitare au stabilit atribuirea contractelor in domeniul achizitiilor

publice exclusiv prin licitatii si pe baza unei anumite proceduri cu urmatoarele etape:
1. Anuntarea licitatiei in Supplement of the Official Journal si in versiunea electronica a
acesteia - Tenders Electronic Daily.Se arata: obiectul licitatiei,caietul de sarcini, conditii
de indeplinit de catre ofertanti, termenul de depunere a ofertelor. Se extind licitatile in
forma electronică;
2. Desfasurarea licitatiei, in functie de forma acesteia: deschisa sau inchisa.

2.4. Procesul de armonizare a legislatiei si practicii in domeniul concurentei

In acest sens, prioritatile pe termen scurt sunt:
- intarirea capacitatii administrative a autoritatilor din domeniul concurentei si al
controlului ajutorului de stat pentru asigurarea unui mediu concurential capabil sa faca
fata fortelor pietei interne unice;
- pregatirea intensiva a personalului de specialitate;
- completarea cadrului legislativ si asigurarea unei aplicari efective legislatiei si a
- politicilor in domeniul concurentei si ajutorului de stat;
- completarea cadrului legislativ in domeniul concurentei, prin adoptarea Regulamentului
privind aplicarea regulilor de concurenta in domeniul transporturilor, Regulamentului
privind acordarea exceptarii pe categorii de intelegeri, decizii ale asociatiilor ori practici
concertate de la interdictia prevazuta la art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996
pentru transportul maritim, Regulamentului privind acordarea exceptarii pe categorii de
intelegeri, decizii ale asociatiilor ori practici concertate de la interdictia prevazuta la art. 5
alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 pentru transportul aerian, Regulamentului

25
 privind acordarea exceptarii pe categorii de intelegeri, decizii ale asociatiilor ori practici
oncertate de la interdictia prevazutăla art.5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996
pentru sectorul telecomunicatiilor;
- continuarea procesului de armonizare legislativa in domeniul ajutoarelor de stat prin
adoptarea urmatoarelor regulamente: Regulament privind ajutorul de stat acordat
societatilor comerciale din zonele urbane defavorizate, Regulament privind ajutoarele de
stat acordate sub forma de garantii, Regulament privind acordarea ajutorului de stat
pentru ocuparea fortei de munca, Regulament privind Cadrul multisectorial referitor la
ajutorul de stat regional pentru proiecte mari de investitii.
- cresterea gradului de constientizare a publicului, a comunitatii oamenilor de afaceri, a
institutiilor publice cu privire la importanta aplicarii politicii concurentei si ajutorului de
stat si cu privire la rezultatele acestei aplicari prin promovarea actiunilor autoritatilor de
concurenta prin mass-media, editarea unor publicatii/reviste de specialitate, elaborarea si
publicarea de rapoarte de activitate ale institutiilor de concurenta.
Prioritatile pe termen mediu sunt12:
- evaluarea eficientei activitatii autoritatilor de concurenta, a structurii interne a acestora si
urmarirea permanenta a promovarii de actiuni in directia imbunatatirii capacitatii
administrative a Consiliului Concurentei si Oficiului Concurentei;
- asigurarea cu personal specializat conform organigramelor aprobate ale celor doua
institutii;
- continuarea completarii si modificarii cadrului legislativ in vederea aplicarii corecte si
efective a politicilor in domeniul concurentei si ajutorului de stat;
- evaluarea oportunitatii modificarii si completarii Legii concurentei nr. 21/1996 si a Legii
privind ajutorul de stat nr. 143/1999;
- elaborarea anuala a inventarului ajutoarelor de stat si a raportului privind ajutoarele de
stat acordate in Romania, precum si analiza schemelor existente de ajutor de stat si
alinierea celor incompatibile cu acquis-ul comunitar.

12 Iordache, I., “Noile orientări ale politicii în domeniul ajutorului de stat în tările Uniunii Europene”, Conjunctura
Economiei Mondiale, Anuarul IEM, 2002

26
Cap. III Legea concurenței

Legea Concurenţei are drept scop protecţia, menţionarea şi stimularea concurenţei

şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor. Se aplică
actelor şi faptelor care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea
concurenţei săvârşite de:
- agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici – persoane fizice sau juridice – de
cetăţenie, respectiv de naţionalitate română sau străină;
- organele administraţiei publice centrale sau locale, în măsura în care acestea, prin
deciziile emise sau prin reglementările adoptate intervin în operaţiuni de piaţă,
influenţând direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri
sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
Când agenţii economici, determinaţi, participă la o grupare realizată pe cale
convenţională, prin acord, înţelegere, pact, protocol, contract şi altele asemenea, fie ca explicită,
publică ori ocultă, secretă, dar fără personalitate juridică şi indiferent de formă – coaliţie, grup,
bloc, federaţie şi alte asemenea – pentru actele şi faptele prevăzute mai sus, săvârşite în cadrul
participării la o asemenea grupare, dispoziţiile prezentei legi se aplică fiecărui agent economic,
ţinând seama de principiul proporţionalităţii.
Se aplică actelor şi faptelor, când sunt săvârşite pe teritoriul României.
Nu se aplică:
a. pieţei muncii şi relaţiilor de muncă;
b. pieţei monetare şi pieţei titlurilor de valoare, în măsura în care libera
concurenţă pe aceste pieţe face obiectul unor reglementări speciale.

Administrarea legii şi punerea ei în aplicare sunt încredinţate Consiliului

Concurenţei, ca autoritate administrativă autonomă şi Oficiul Concurenţei, organ de specialitate
în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, învestite în acest scop, în condiţiile, modalităţile şi
limitele stabilite prin dispoziţiile de urmează. Preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi
lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele

27
practicate de regiile autonome, precum şi cele practicate în cadrul activităţilor cu caracter de
monopol natural sau al unor activităţi economice supuse prin lege unui regim special, se stabilesc
cu avizul Oficiului Concurenţei.
În sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau
substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol,
Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o
perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv cel mult un an, dacă împrejurările
care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
Pentru sectoare economice determinare şi în împrejurări excepţionale, precum:
- situaţii de criză;
- dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul
poate dispune măsuri cu caracter temporar pentr combaterea creşterii excesive a
preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre
pentru o perioadă de 6 luni.

Conceptul dreptului concurenţei comerciale, departe de a forma obiectul de

controversă pe plan teoretic în literatura de specialitate. Prin dreptul concurenţei comerciale se
înţelege ansamblul de reglementări destinate să asigure, în raporturile de piaţă internă şi
internaţională, existenţa şi exerciţiul normal al competiţiei dintre agenţii economici, în lupta
pentru câştigarea, extinderea şi păstrarea clientelei.

În ambianţa economiei de piaţă, rivalitatea dintre operatori poate să îmbrace forme

diferite şi să atingă grade foarte variate de intensitate. Din acest punct de vedere, deosebim în
linii mari, pe de-o parte competiţia stimulativă – cea normală, iar pe de altă parte, la polul opus,
rivalitatea patologiei. În raport cu această diviziune dihotomică, Dreptul Concurenţei Comerciale
urmăreşte o dublă finalitate: atât optimizarea, desfăşurarea competiţiei dintre agenţii economici,
în condiţii oneste şi corecte, cât şi să reprime modalităţile ei abuzive, care sunt motive pentru
relaţiile tipice de piaţă. Lupta dintre agenţii economici poate conduce, mai întâi, la acoperirea
agresivă de către cei mai puternici a unor segmente de piaţă pe calea practicilor monopoliste. Ca

28
rezultat, se ajunge la înlăturarea în bloc, globală, a operatorilor mai puţin competitivi, prin
dispoziţia liberei concurenţe în sectorul economic respectiv. Însăşi existenţa concurenţei este
astfel suprimată.
Rivalitatea excesivă poate să consiste în exercitarea abuzivă a concurenţei cu
scopul de a exclude de pe piaţă un agent economic determinat, acoperindu-i clientela pe
care şi-o adunase. Ca rezultat, sistemul competiţional subzistă, unul dintre operatori este
sacrificat, fiind constrâns, prin mijloace nepermise, să abordeze lupta.
Dreptul concurenţei comerciale cuprinde, în relaţiile interne de pe piaţa naţională,
două categorii de reglementări. Unele urmăresc să reprime practicile monopoliste, spre a asigura
supravieţuirea competiţiei în sectorul ameninţat; ele alcătuiesc aşa – numitul drept anti – trust.
Altele au ca scop să prevină, să împiedice şi să sancţioneze exerciţiul abuziv al competiţiei,
urmărind să asigure calitatea ei normală, corectă, onestă; ele formează dreptul concurenţei
neloiale.

În următorii ani, Consiliul Concurenţei îşi va concentra eforturile pentru atingerea

următoarelor obiective strategice în perioada 2017 - 2020:
1. Creșterea impactului politicii de concurență asupra economiei, în special
asupra sectoarelor esenţiale din perspectiva consumatorului şi a
competitivităţii;
2. Mobilizarea expertizei în domeniul ajutorului de stat pentru susținerea
politicilor publice de creștere economică a României și buna utilizare a
banului public;
3. Extinderea frontierelor concurenței;
4. Creșterea transparenței și predictibilității proceselor;
5. Îmbunătățirea performanței instituționale.

Pentru fiecare din aceste obiective strategice, a fost stabilit un set de obiective
specifice. Pe baza acestora, au fost definite direcții de acțiune asupra cărora instituția trebuie să
se concentreze în implementarea strategiei. Implementarea acestui Plan strategic se realizează
prin planuri anuale de acțiuni.

29
 În cadrul Raportului de analiză a impactului reglementărilor asupra mediului
concurențial din sectoarele construcții, transport de mărfuri, procesarea produselor agro-
alimentare din România (2016), OCDE a estimat un efect pozitiv asupra economiei românești al
implementării recomandărilor sale de cca 434 de milioane de euro anual, echivalentul a 0,27%
din PIB-ul României.
Conform studiului realizat de Academia de Studii Economice (2017), politica de
concurenţă are un impact semnificativ asupra consumatorilor şi asupra economiei:
 19 intervenţii ale Consiliului Concurenţei asupra a 10 industrii din sectoarele cheie ale
economiei naţionale, au generat un efect pozitiv, estimat conservator de peste 1 miliard
de euro;
 Cel mai mare impact din cele 19 intervenţii a fost estimat pentru sectoarele de
telecomunicaţii, carburanţi, energie electrică, retail şi profesii liberale (pieţe de
dimensiuni mari şi cu un număr mare de consumatori afectaţi de practicile
anticoncurenţiale);
 Utilizând presupuneri conservatoare și metodologii consacrate, s-a demonstrate existența
unui impact semnificativ al politicii de concurenţă asupra productivităţii şi ratei de
creşterea PIB. Şi acest impact se măsoară în sute de milioane de euro anual, fapt care
demonstrează, fără echivoc, faptul că politica de concurenţă prezintă importanţă
deosebită în ansamblul politicilor publice;
 Efecte asupra economiei, calculate ca procentdin creșterea P.I.B. datorat existenței
legislației în domeniul concurenței, conform metodologiei lui Gutman și Voigt (2014):
între 50 şi 200 milioane de euro anual, estimate conservator.

30
CONCLUZII
Reforma politicii de concurenta in Romania a presupus practic transferul
decizional catre Comisia Europeana, institutia care are competente exclusive in ceea ce priveste
politica de concurenta in Uniunea Europeana. Astfel, incepand cu data aderarii Romaniei la UE,
atribuţiile de autorizare in domeniul ajutorului de stat au trecut de la Consiliul Concurentei la
Comisia Europeana.
Deşi metodologiile aplicate sunt adesea criticate, monitorizarea rapoartelor şi a
clasamentelor internaţionale are menirea de a contura o imagine mai clara asupra poziţiei
Romaniei in sistemul economic global in funcţie de eficienţa implementarii politicii

31
concurenţiale şi a efectelor generate asupra performanţelor mediului de afaceri. Obstacolele in
realizarea unor astfel de comparaţii nu sunt puţine: conţinutul eterogen al politicilor
concurenţiale, mecanismele diferite de implementare, tipul practicilor anticoncurenţiale
reglementate, listele de excepţii particulare etc.
Cu atat mai grea se dovedeşte evaluarea eficienţei combaterii practicilor
anticoncurenţiale, strans dependenta de experienţa legiferarii, de realitaţile economice şi politice
ale fiecarui stat in parte. Studiile de caz surprind cu mai multa acurateţe eficienţa implementarii
legii concurenţei.
Insa diversitatea lor face imposibila o apreciere exhaustiva şi plauzibila a
normalitaţii şi corectitudinii mediului concurenţial. Astfel, instituţiile internaţionale creeaza un
sistem de indicatori agregaţi de percepţie, pornind de la chestionare adresate mediului de afaceri
şi specialiştilor, şi de la ponderarea lor cu nivele de incredere specifice. Ele permit, in final,
efectuarea comparaţiilor pe un grup vast de ţari. Intuitiv, pare rezonabila concluzia ca, cu cat
nivelul perceput al corupţiei este mai mare, cu atat eficienţa implementarii legislaţiei concurenţei
este mai scazuta. Insa unele analize evidenţiaza contrariul.
O posibila explicaţie consta, aşadar, in ideea ca legislaţia concurenţei este
subsumata intereselor specifice ale unor grupuri, politicieni sau intreprinderi, şi nu funcţioneaza
ca un mecanism real de promovare a concurenţei pe o piaţa. Cert este ca legislaţia concurenţei nu
constituie un remediu impotriva corupţiei, aşa cum sugereaza uneori literatura de specialitate, ci
reforma juridica şi, in cazul nostru, buna funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Riscul
cel mai mare ramane ca legislaţia concurenţei sa fie captata de anumite grupuri de interese, in
opoziţie cu principiul fundamental al apararii concurenţei şi nu al concurenţilor.
Concurenţii sunt agenţii economici cu care intra in competiţie orice intreprindere,
intrucat in economia de piaţa este indispensabila infruntarea pentru obţinerea unor condiţii
avantajoase de producere şi desfacere a bunurilor şi serviciilor, cu ţelul atingerii unor
performanţe deosebite. Concurenţa e factorul determinant, esenţial in succesul sau eşecul
firmelor.
Concurenţa reprezinta un fenomen deosebit de important pentru viaţa economica,
dar şi pentru viaţa sociala, deoarece ea reprezinta factorul motor care motiveaza, atat afacerile,
cat şi existeţa oamenilor. Este cert ca omul, de cand se naşte şi pana moare, va incerca, sa se
adapteze mediului natural, social şi economic in care traieşte, ceea ce presupune ca va trebui sa

32
cunoasca competiţia. In primul rand va concura cu sine insuşi, pentru a-şi depaşi limitele şi
pentru a se situa intr-o poziţie favorabila in societate. Apoi va trebui sa concureze cu alţi
competitori, evidenţiindu-şi anumite abilitaţi, care ii vor permite situarea pe o poziţie
avantajoasa.
Daca ne referim la sfera economica, un agent economic va trebui sa se raporteze
permanent la ceilalţi competitori de pe piaţa, jocul competiţiei fiind cel care va determina locul
competitorilor in cadrul pieţei.
Concurenţa este o lupta dura, in care invinge intotdeauna cel mai bun.

Bibliografie generală:
1. Eduard Ionescu (coordonator), Alina Rotaru, Cristian Oprea, Alina Picu, Preţuri şi
Concurenţa – Editura Fundaţiei Romania de Maine, Bucureşti 2010;
2. Fung, Victor: FUNG, William - “Concurenta intr-o lume plata”, Editura Publica,
București, 2009;
3. Gavrila, I., “Competitivitate si mediu concurential: Promovarea si protejarea
concurentei in UE”, Editura Economica, Bucuresti, 2008;
4. Ionescu, E. Haiduc, L., Preda, B., “Preturi si concurenta”, Editura Fundatiei "Romania
de Maine", Bucuresti, 2002;
5. Iordache, I., “Noile orientari ale politicii in domeniul ajutorului de stat in tarile Uniunii
Europene”, Conjunctura Economiei Mondiale, Anuarul IEM, 2002;
6. Legea concurenţei nr. 21/1996;
7. Mosneanu, T., ”Concurenta: abordari teoretice si practice”, Editura Economica,
Bucuresti, 2000;
8. Prisecaru, P., „Politici comune ale Uniunii Europene”, Editura Economica, Bucuresti,
2004;
9. Emil Semenea, “Curs - Preţuri şi tarife”;
10. Gheorghe Sică, “Sistemul de preţuri din România”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
1995;
11. Ilie Băbăiţă, Alexandrina Duţă, “Microeconomie”, Editura De Vest, Timişoara, 2004

33
12. Ilie Băbăiţă, Alexandrina Duţă, Ion Imbrescu, “Microeconomie”, Editura De Vest,
Timişoara, 2004;
13. Ilie Băbăiţă, Alexandrina Duţă, ”Introducere în microeconomie”, Editura De Vest,
Timişoara, 2004;
14. N. Dobra, „Economie politică”, Ed. Economică, Bucureşti 1997;
15. Octavian Căpăţână, „Dreptul Concurenţei Comerciale”, Ed. Lumina Lex 1998;
16. Septimiu Pop, Mariana Dobra, Florenţa Tecuşan Vasile Duran, Vasile Turcu Dorina
Ghidarcia, “Microeconomia”; Editura Economica, 1998;
17. Stelian Stancu, Tudorel Andrei, “Microeconomia” – Teorie şi aplicaţie, Editura
Economica, 1998;
18. Tatiana Moşteanu, Dalina Dumitrescu, Constanţa Floricel, “Preţuri şi tarife”, Ed.
Economică, 1997;
19. Tatiana Moşteanu, Theodor Purcărea, „Concurenţa” – ghidul afacerilor performante, Ed.
Economică 1999;
20. www.euractiv.ro
21. www.consiliulconcurentei.ro
22. www.europa.eu

34