Apariția asigurărilor este legată de necesitatea ca oamenii să se ajute reciproc în cazul daunelor în

permanentă creștere, iar a reasigurărilor pentru sprijinirea între ei a celor care administrează fondurile și
activitățile de asigurare. Altfel spus este vorba de preluarea daunelor și a procesului de dezdăunare pe cât
mai multe umere.
Datorită acurateții, incertitudinii dar și răspunderilor cu care se întâlnesc la fiecare pas, asigurările de
bunuri, persoane și răspundere civilă, experiența dar și practica curentă au impus necesitatea reglementării
raporturilor dintre persoanele fizice și juridice care iau parte la asigurare, în calitate de asigurați, și
respectiv societățile de asigurare, bunurile și persoanele care sunt cuprinse în asigurare, riscurile acoperite
prin asigurare, drepturile și obligațiile ce revin părților din asigurare, etc.
Cunoscând sensul unor noțiuni, cum sunt: asiguratorul, asiguratul, contractul de asigurare, beneficiarul,
contractantul asigurării, riscul asigurat, valoarea de asigurare, suma asigurată, dauna sau paguba,
despăgubirea de asigurare, prima de asigurare, durata asigurării, ș.a. pot fi înțelese și aplicate corect
prevederile actelor normative care reglementează asigurările de bunuri, persoane și răspundere civilă.
Coroborând practica economică curentă, știința asigurărilor și prevederile Lege nr. 32 din 03/04/2000
privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor (actualizată) ne vom concentra asupra
semnificațiilor unor categorii uzuale și esențiale în același timp.
Activitatea de asigurare [modificare]
Activitatea de asigurare este acea prestație, care desemnează, în principal oferirea, intermedierea,
negocierea, încheierea de contracte de asigurare și reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune,
activitatea de regres și de recuperare, precum și investirea sau fructificarea fondurilor proprii și atrase prin
activitatea desfășurată.
Asigurarea este operațiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualității un fond de
asigurare, prin contribuția unui număr de asigurați, expuși la producerea unor anumite riscuri, și îi
indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum și pe
seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activității desfășurate.
Asiguratorul este persoana juridică (societatea de asigurare), care în schimbul primei de asigurare încasate
de la asigurați își asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite
calamități naturale sau accidente, de a plăti suma asigurată la producerea unui anumit eveniment în viata
persoanelor asigurate sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde - în baza
legii - față de terțe persoane.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică (clientul) care, în schimbul primei de asigurare plătite
asigurătorului, își asigură bunurile împotriva anumitor calamități na¬turale sau accidente, ori persoana
fizică ce se asigură împotriva unor evenimente ce pot apărea în viața sa, precum și persoana fizică sau
juridică ce se asigură pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terțe persoane.
În cadrul asigurărilor de bunuri și de răspundere civilă, în calitate de asigurați pot apărea atât persoane
juridice, cât și diferite persoane fizice.
La asigurările de persoane, în calitate de asigurat poate apărea orice persoană fizică ce îndepli¬nește
condițiile prevăzute în actele normative.
Contractul de asigurare sau polița, este actul juridic care se încheie între asigurat și asigurător în cazul
asigurărilor facultative. Prin acest act, asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare, iar asigurătorul
se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să achite, asiguratului sau beneficiarului asigurării,
despăgubirea sau suma asigurată.
Totodată, în contractul de asigurare sunt prevăzute și alte drepturi și obligații ale părților contractante,
precum și data începerii și încetării răspunderii asiguratului.
Putem spune că în contractul de asigurare sunt menționate de fiecare dată:

 interesul asigurării;
 riscul asigurat;
 suma asigurată;
 prima de asigurare.
În cazul asigurărilor de bunuri, de regulă, interesul asigurabil este interesul proprietarului bunului asigurat
care este conștient că fără asigurare suportă o eventuală pagubă determinată de distrugerea sau avarierea
bunului. Prin încheierea asigurării, asigurătorul preia asupra sa eventuala pagubă, iar titularul intere¬sului,
care este și titularul asigurării, devine automat debitorul primei de asigurare și creditorul despăgubirii.
La asigurările de persoane, interesul de asigurare vizează crearea cadrului ne¬cesar pentru realizarea
protecției economice în cazul invalidității ori decesului asiguratului sau la producerea altui eveniment
stipulat în contractul de asigurare. Interesul de asigurare poate fi interpretat în acest caz în sensul că
încheierea con¬tractului de asigurare este o măsură de prevedere, iar la asigurările mixte de viață - și un
mijloc de economisire pe termen lung.
La asigurările de răspundere civilă, interesul de asigurare vizează menținerea intactă a dimensiunilor
patrimoniului asiguratului care poate fi afectat de prejudiciile pe care asiguratul le poate produce în anumite
împrejurări unor terțe per¬soane. Deci, la aceste asigurări, interesul se referă la patrimoniul celui
responsabil de producerea unui prejudiciu în dauna altora.
Un loc important în cadrul contractului de asigurare îl ocupă precizările esențiale referitoare la risc, pe care
este obligată să le facă persoana care încheie asigurarea. Dacă împrejurările esențiale privind riscul se
schimbă în cursul executării contractu¬lui, asiguratul este obligat să comunice imediat asigurătorului
schimbarea survenită. În caz contrar, asigurătorul are dreptul să propună asiguratului modificarea
cores¬punzătoare a contractului încă înainte de producerea fenomenului (evenimentului) asigurat sau să
denunțe contractul ori de câte ori împrejurările noi referitoare la risc nu le-ar fi acceptat dacă le-ar fi
cunoscut de la început. În situația în care feno¬menul (evenimentul) asigurat s-a produs, asigurătorul are
latitudinea de a reduce despăgubirea (suma asigurată) cuvenită asiguratului, în proporția în care prima de
asigurare stabilită inițial este mai mică decât prima corespunzătoare noilor împrejurări intervenite în
legătură cu riscul sau de a refuza plata acesteia, când contractul nu a fost încheiat conform modificărilor
intervenite.
A. Asigurătorul nu plătește despăgubirea sau suma asigurată dacă fenomenul (evenimentul) asigurat a fost
produs cu intenție de către asigurat, de beneficiar sau de un membru din conducerea persoanei juridice
asigurate. Contractul de asigurare întrunește o serie de caracteristici.
O primă trăsătură a contractului de asigurare o constituie faptul că el are un caracter sinalagmatic, adică
părțile care intervin în asigurare se obligă reciproc. Astfel, asiguratul se obligă să plătească prima de
asigurare, iar asigurătorul să acorde asiguratului o despăgubire în cazul asigurării de bunuri sau de
răspundere civilă, ori o sumă asigurată dacă este vorba de asigurare de persoane, condiționat de producerea
fenomenului sau evenimentului prevăzut în contract.
Înseamnă, deci, că între cele două părți apar raporturi de genul celor existente între creditor și debitor, iar
obligațiile dintre, ele se caracterizează nu numai prin reciprocitate, ci și prin interdependență.
B. O altă trăsătură a contractului de asigurare este aceea că el are titlu oneros, deoarece părțile din asigurare
urmăresc realizarea unor scopuri bine precizate. Astfel, asiguratul urmărește obținerea despăgubirii sau a
sumei asigurate, după caz, iar asigurătorul formarea fondului de asigurare necesar acoperirii răspunde¬rilor
asumate și realizării unui anumit profit.
C. Contractul de asigurare are, de asemenea, caracteristic și faptul că se execută succesiv. Aceasta înseamnă
că asigurătorul și asiguratul au dreptul la prestațiile prevăzute în contractul de asigurare până în momentul
când acesta își pierde valabilitatea. Cu toate acestea, contractul de asigurare este unic pe toată pe¬rioada
pentru care el s-a încheiat, atât în ceea ce privește riscul asigurat, cît și obligațiile ce revin părților.
Faptul că în contractul de asigurare poate fi prevăzută o împărțire a obligații¬lor asiguratului prin plata
primei de asigurare în mai multe rate și la anumite termene precis stabilite, nu înseamnă că avem de face cu
o divizare a contrac¬tului într-un număr de contracte echivalent cu numărul perioadelor de plată a primei.
D. Caracteristic pentru contractul de asigurare este și faptul că are caracter aleatoriu, deoarece prin
încheierea lui se urmărește acoperirea consecințelor unui fenomen (eveniment) incert. Cu alte cuvinte,
pentru asigurat prestația sa - concretizată în plata primei de asigurare - nu are un echivalent cert, deoarece
el are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată numai în măsura în care se produce riscul
asigurat în perioada de valabilitate a asigurării. În ceea ce-l privește pe asigurător, încasarea primelor de
asigurare este certă, pe când obligația sa de-a achita despăgubirea sau suma asigurată are un caracter
întâmplător, ea intervenind doar în cazul producerii riscului asigurat.
E. Printre trăsăturile contractului de asigurare figurează și aceea că el este un contract de adeziune, ceea ce
înseamnă că numai asigurătorul stabilește clauzele contractuale, iar asiguratul nu poate veni cu
contrapropuneri, ci el poate să le accepte sau să refuze încheierea contractului. Totuși aceasta nu este o
regulă generală, în practică întâlnindu-se tot mai multe cazuri în care clientul impune o serie de clauze
contractuale („taylor mode”).
Agent de asigurare este persoana fizică sau juridică abilitată, în baza autorizării unui asigurător, să
negocieze sau să încheie în numele și în contul asigurătorului contracte de asigurare cu terții, conform
condițiilor stipulate în „contractul de mandat” încheiat fără să aibă calitatea de asigurător sau de broker de
asigurare.
Broker de asigurare este persoana juridică română sau străină, autorizată în condițiile legii, care, pentru
clienții săi negociază sau încheie contracte de asigurare și acordă alte servicii în legătură cu protecția
împotriva riscurilor și/sau regularizarea daunelor.
Beneficiarul asigurării reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată
fără însă ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare. Uneori terța persoană care devine beneficiarul
asigurării este indicată în mod expres, de către asigurat, în contractul (polița) de asigurare. Alteori,
de¬semnarea beneficiarului asigurării se face în cursul executării contractului de asigurare prin declarație
scrisă, comunicată de asigurat societății de asigurare, ori prin testament. De menționat că beneficiarul
asigurării este desemnat și prin condițiile de asigurare (de exemplu, soțul, moștenitorii legali etc.). Când
sunt mai mulți beneficiari desemnați sau moștenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu
condiția ca asiguratul să nu fi dispus altfel.
Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică ce poate încheia o asigurare, fără însă ca aceasta să
obțină calitatea de asigurat. Astfel, de exemplu, un agent economic poate încheia o asigurare de accidente
pentru salariații săi, care sunt transportați la și de la locul de muncă cu autovehicule aparținând aces¬tuia.
În acest caz, calitatea de asigurați o au salariații pentru care a fost încheiată asigurarea, iar agentul
economic este contractantul asigurării.
Între noțiunile de contractant și beneficiar al asigurării nu există în toate cazurile o delimitare rigidă. Astfel,
contractantul asigurării poate fi in același timp și beneficiarul acesteia. De exemplu, în asigurarea mixtă de
viată, dacă asiguratul supraviețuiește până la expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul de
asigurare, atunci el este și beneficiar al asigurării.
În caz de deces al asiguratului înainte de expirarea valabilității asigurării, beneficiar al asigurării devine
¬așa cum s-a arătat mai înainte - o terță persoană. Se poate afirma că noțiunile de contractant și beneficiar
al asigurării se întâlnesc ca atare numai în cazul asigurărilor de persoane.
În cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul se suprapune cu contractantul și be¬neficiarul asigurării, iar la
asigurările de răspundere civilă asiguratul se suprapune numai cu contractantul asigurat, deoarece
despăgubirea de asigurare este încasată în toate cazurile de terțul păgubit sau vătămat. Sunt însă și excepții.
Spre exemplu într-un contract de leasing „nuda proprietate” rămâne la finanțator, iar folosința și uzulfruct
sunt ale utilizatorului bunului, cu toate riscurile decurgând din aceasta. În opinia autorilor, utilizatorul ar
trebui să fie asigurat (pentru că lui i se acoperă riscurile prin contractul de asigurare), iar finanțatorul are
calitatea de contractant (el plătind ratele de primă) și de beneficiar – în caz de daună totală a bunului.
Riscul asigurat [modificare]
Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene (evenimente) care odată produs(e)
datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plăteas¬că asiguratului (sau beneficiarului asigurării)
despăgubirea sau suma asigurată. Noțiunea de risc asigurat are, de regulă, mai multe sensuri. Astfel, riscul
asi¬gurat este folosit în sensul de probabilitate a producerii fenomenului (evenimen¬tului) împotriva căruia
se încheie asigurarea.
Cu cât acest fenomen (eveniment) are o frecvență mai mare, cu atât este mai mare pericolul de producere a
pagubei și apare mai necesară asigurarea.
Un alt sens pe care îl are riscul asigurat este acela de posibilitate de distru¬gere (parțială sau totală) a
bunurilor de unele fenomene imprevizibile, cum sunt: grindina, furtuna, incendiul, uraganul, seismul, ploile
torențiale etc. În cazul asigurărilor de persoane, riscul asigurat este evenimentul neprevăzut, dar posibil de
realizat, care odată produs poate conduce, de exemplu, la pierderea totală sau parțială a capacității de
muncă a asiguratului. Fenomenul (evenimen¬tul) asigurat, care a fost deja produs, poartă denumirea de caz
asigurat sau sinis¬tru.
De asemenea, riscul asigurat mai poate fi întâlnit și în sensul de proporție a răspunderii asumate de
asigurător prin încheierea unei anumite asigurări.
În asigurare nu pot fi cuprinse toate fenomenele (evenimentele) care produc pagube. Cu alte cuvinte, nu
orice fenomen (eveniment) generator de pagube poate constitui risc asigurat, ci numai acela care
îndeplinește cumulativ condițiile ce vor fi prezentate în continuare.
O primă condiție este aceea ca producerea fenomenului (evenimentului) - pen¬tru care se încheie
asigurarea - să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este amenințat de nici un fel de risc, asigurarea
acestuia nu devine necesară. În același timp, însă, este necesar să avem în vedere faptul că fenomenul
(evenimen¬tul) care se produce în mod frecvent și pe scară largă nu poate fi acceptat drept risc asigurat,
deoarece o eventuală cuprindere a sa în asigurare ar necesita plata de către asigurat unor prime de asigurare
apropiate sau egale ca mărime cu valoarea pagubelor respective. Într-o asemenea situație, este greu de
presupus că o persoană ar putea fi interesată să încheie o asigurare.
Totodată însă, fenomenul (evenimentul) este necesar să aibă o oarecare regu¬laritate în producere și un
grad de dispersie cît mai mare pe teritoriu, fiindcă în caz contrar nu se poate manifesta interesul pentru
asigurarea lui și nu se poate constitui nici mutualitatea necesară formării unui fond de asigurare de
dimensiuni corespunzătoare.
A doua condiție se referă la faptul că fenomenul (evenimentul) trebuie să aibă în toate cazurile un caracter
întâmplător. Aceasta înseamnă că pentru a se putea încheia o anumită asigurare nu este admisă existența
nici unei posibilități a părților participante la asigurare de a cunoaște bunurile sau persoanele care vor fi
supuse acțiunii fenomenului (evenimentului), intensitatea acestuia și momentul ivirii lui. Dacă asigurații
cunosc asemenea elemente au posibilitatea de a selecționa (în cazul asigurărilor facultative), din masa
bunurilor asigurabile de același fel, pe acelea cunoscute de ei ca întrunind condițiile pentru a fi mai ușor
distruse sau vătămate de producerea riscului asigurat și ar solicita asigurarea lor. Într-o atare situație,
asigurătorul n-ar putea dispune de fondurile necesare acoperirii tuturor pagubelor apărute, fiindcă, practic,
la fiecare asigurare încheiată ar avea de achitat despăgubiri.
De la această cerință face excepție un singur eveniment. Este vorba de riscul de deces care, deși se cunoaște
că se va produce în mod cert, totuși, face parte din categoria riscurilor asigurabile pentru considerentul că
momentul pro¬ducerii lui nu se cunoaște dinainte nici de asigurat și nici de asigurător.
După cum se știe, pentru o persoană producerea unui anumit fenomen sau eveniment este întâmplătoare. În
cazul unei colectivități, însă, cu cât aceasta este mai numeroasă, cu atât există mai multe posibilități pentru
ca producerea unui fenomen sau eveniment să se transforme în legitate (deci se creează condiții pen¬tru
acțiunea legii numerelor mari). Existența asigurării permite împărțirea riscu¬rilor între membrii comunității
de risc, astfel încât acestea nu mai constituie pentru fiecare asigurat în parte pierderi imprevizibile și
incalculabile. Pentru asigurător, producerea riscurilor asigurate se transformă în obligații de plată al căror
cuantum se poate stabili - pe baza unor calcule statistico - matematice cu un grad de precizie destul de
ridicat.
A treia condiție are în vedere faptul că acțiunea fenomenului (evenimentului) este necesar să poată fi
înregistrată în seriile statistice. Datele statistice referitoare la un anumit fenomen (eveniment) trebuie să
permită stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenței și intensității pro¬ducerii acestuia. Aceste
date stau la baza încheierii asigurării, deoarece fără ele asigurătorul nu poate stabili probabilitatea
producerii fenomenului (evenimen¬tului) asigurat. Dacă însă probabilitatea producerii fenomenului
(evenimentului) pentru care se încheie asigurarea este cunoscută, asigurătorul poate determina volumul
răspunderii sale și cuantumul primei de asigurare care revine în sarcina asiguratului. Este important de
subliniat faptul că existenta unor date referitoare la producerea riscului pe o perioadă cât mai îndelungată
permite stabilirea cu un grad de precizie sporit a răspunderii asigurătorului și implicit a nivelului primei, de
asigurare.
A patra condiție presupune ca producerea fenomenului (evenimentului) să nu depindă de voința asiguratului
sau a beneficiarului asigurării. În cazul în care, într-un fel sau altul, asiguratul sau beneficiarul asigurării a
contribuit, direct sau indirect, la producerea riscului asigurat, pentru ca astfel să poată primi despăgubirea
de asigurare sau suma asigurată, acesta nu numai că pierde toate drepturile conferite de asigurare, dar va
suporta și rigorile legii, deoarece astfel de fapte sunt pedepsite.
Prin urmare, cele prezentate mai înainte demonstrează că riscul apare ca un element deosebit de important
în cadrul asigurării. Având caracter relativ, riscul poate crește sau descrește, iar cunoașterea probabilității
apariției lui permite atât stabilirea volumului răspunderii asumate de asigurător, cât și nivelul primelor de
asigurare pe care le plătesc asigurații.
Atât în teorie, cât și în practică, un bun poate fi asigurat împotriva unuia sau a mai multor riscuri.
Caracteristic pentru zilele noastre este faptul că, de regulă, prin aceeași asigurare - respectiv prin același
contract - se acoperă mai multe riscuri, unele legate între ele, iar altele de natură complet diferită.
O astfel de asigurare prezintă mai multe avantaje:

 în primul rând, este de menționat faptul că, în condițiile în care printr-un sin¬gur contract de
asigurare se oferă o protecție largă asiguraților, cheltuielile de administrare sunt mai reduse decât
atunci când s-ar încheia câte un contract de asigurare pentru fiecare risc;
 totodată, această asigurare face posibilă acoperirea și a unor riscuri care au fie o frecvență mare, fie
una scăzută, ceea ce le face mai greu accesibile pentru a fi asigurate în mod individual. Asigurarea, la
un loc, a mai multor riscuri presupune, de asemenea, prime de asigurare mai reduse decât în cazul în
care s-ar proceda la asigurarea separată a fiecărui risc.

Prima de asigurare trebuie să fie suportabilă pentru asigurat / contractant.

Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operațiunea prin care se stabilește valoarea bunurilor în vederea
cuprinderii lor în asigurare. Pentru ca un anumit bun să poată fi cuprins în asigurare, este necesar să se
cunoască cît mai precis valoarea acestuia, fiindcă despăgubirea de asigurare pe care o plătește
asigurăto¬rul, în caz de producere a riscului asigurat, se stabilește și în funcție de valoarea bunurilor
asigurate. Valoarea cu care sunt cuprinse bunurile în asigurare este necesar să fie stabilită în deplină
concordanță cu valoarea reală a acestora, deoarece orice exagerare - într-un sens sau altul - poate avea
consecințe negative fie pentru asigurător, fie pentru asigurat. Astfel:

 supraevaluarea bunurilor conduce, de regulă, Ia slăbirea preocupării asiguraților pentru păstrarea și

întreținerea cu grijă a acestora (hazard moral);
 subevaluarea bunurilor nu permite, în caz de pagubă, acordarea unei despăgubiri cu care asiguratul
să poată compensa în întregime pierderea su¬ferită.

În materie de evaluare mai trebuie ținut seama că pentru diverse tipuri de asigurare se pot practica și diverse
prețuri standard, precum:

 valoarea de piață;
 valoarea de înlocuire;
 valoarea contabilă;
 etc.

Valoarea de asigurare poate fi mai mică sau cel mult egală cu valoarea bunului respectiv, înregistrată în
contabilitate sau stabilită în funcție de prețul de vânzare-cumpărare, practicat pentru acel bun pe piață, în
momentul încheierii asigurării. De exemplu, la clădiri și alte construcții aparținând unor agenți econo¬mici,
valoarea de asigurare cu care acestea sunt cuprinse în asigurare se stabilește pornind de la valoarea de
inventar, fără a putea depăși valoarea reală la momentul daunei. La ani¬malele care pot fi asigurate
facultativ - aparținând unor persoane fizice - va¬loarea de asigurare se stabilește în funcție de prețurile ce
se practică pe piața locală la data încheierii contractului de asigurare.
Valoarea de asigurare este un element pe care îl întâlnim numai în cadrul asi¬gurărilor de bunuri. La
asigurările de persoane, deoarece capacitatea de muncă și viață nu pot fi supuse operațiunii de evaluare,
această noțiune nu se folosește. De asemenea, în cazul asigurărilor de răspundere civilă nu poate fi vorba de
valoarea de asigurare, fiindcă prejudiciul ce poate fi cauzat unor persoane nu este suscep¬tibil de evaluare.
Totuși răspunderea asigurătorului poate fi limitată prin acte normative, condiții de asigurare, etc.
Suma asigurată [modificare]
Este partea din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii
fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă în toate cazurile
limita ma¬ximă a răspunderii asigurătorului și constituie unul din elementele care stau la baza calculării
primei de asigurare. În cazul asigurărilor de bunuri, suma asigurată poate fi egală sau mai mică decât
valoarea bunurilor respective. Suma asigurată nu poate fi în nici un caz mai mare decât valoarea bunului
asigurat, deoarece asi¬gurarea este astfel concepută încât să nu permită - sub nici o formă - acordarea unor
despăgubiri mai mari decât pierderile efectiv suportate de asigurați.
Există suficiente argumente pentru ca suma asigurată să fie modificată, în cazul anumitor categorii de
asigurări, de la an la an, pentru același obiect al asigurării ea scăzând sau crescând în funcție de acțiunea a
diverși factori:

 uzură – datorită folosinței;

 uzură morală;
 ameliorări semnificative – prin reparații și modernizări;
 evoluția pieței;
 etc.

Filosofia primei [modificare]

Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită pe care asiguratul o plătește asigurătorului
pentru ca acesta să-și poată constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii de asigurare sau a
sumei asigurate la producerea riscului asigurat. Din primele de asigurare încasate, asigurătorul își
con¬stituie, pe lângă rezervele necesare achitării despăgubirilor sau a sumelor asigurate, și alte rezerve
prevăzute prin dispozițiile legale își acoperă cheltuielile privind constituirea și administrarea rezervelor de
asigurare.
Volumul primelor de asigurare ce se încasează de la asigurați se determină înmulțind suma asigurată cu cota
de primă tarifară stabilită pentru fiecare 100 sau 1.000 unități monetare sumă asigurată.
Cota de primă tarifară, care se mai numește și primă brută, este diferențiată ca nivel în funcție de ramura de
asigurare, felul bunului asigurat, frecvența și in¬tensitatea producerii riscurilor asigurate și are în structura
sa două elemente, res¬pectiv cota de bază, denumită și primă netă, și adaosul sau suplimentul la aceasta.
Prima netă este destinată formării fondului necesar achitării despăgubirilor și su¬melor asigurate, iar
adaosul servește pentru formarea resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor pentru constituirea și
administrarea fondului de asigurare, finanțării unor măsuri de prevenire a pagubelor, constituirii fondului de
rezervă și realizării unui anumit beneficiu (profit).
Legea asigurărilor nr. 32 / 2000 (actualizata 2004) vine și completează textual:

 art. 2 / 13 - „prime brute subscrise – prime încasate și de încasat, inclusiv primele de reasigurare și
de încasat, aferente tuturor contractelor de asigurare și contractelor de reasigurare, care intră în vigoare
în perioada de referință, înainte de deducerea oricărei sume din acestea”;
 art. 2 / 14 – „prime nete subscrise – prime brute subscrise din care se deduc sumele plătite și de
plătit drept prime de reasigurare”;
 art. 2 / 15 – „prime brute încasate – totalul primelor încasate, inclusiv primele de reasigurare
încasate în perioada de referință, înainte de deducerea oricăror sume din acestea”;
 art. 2 / 16 – „prime nete încasate – prime brute încasate din care se deduc sumele plătite drept
prime de reasigurare”.

Durata asigurării [modificare]

Durata asigurarii reprezintă perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător
și asigurat, așa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare. Prin urmare, durata asigurării este un
element specific asigurărilor facuItative și pe tot parcursul ei cele două părți care intervin în asigurare
trebuie să respecte obligațiile ce le revin din contractul de asigurare. Astfel, asigurătorul este obligat să
plătească asiguratului despăgubirea pentru pa¬gubele produse bunurilor cuprinse în asigurare de riscurile
asigurate sau suma asigurată cuvenită asiguratului sau beneficiarului asigurării la producerea
eveni¬mentului asigurat. În ceea ce-l privește pe asigurat, acesta are obligația de a plăti primele de
asigurare la termenele dinainte stabilite, de a întreține și îngriji în bune condiții bunurile asigurate etc.
Durata asigurării diferă după cum este vorba de asigurări facuItative de bunuri sau de asigurări facuItative
de persoane. În cazul asigurărilor de bunuri, durata asigurării poate fi un an sau chiar și mai puțin, de
exemplu, 3 sau 6 luni. La asi¬gurările de viață, durata asigurării poate fi mult mai îndelungată, contractul
de asigurare putându-se încheia pentru o perioadă de 5 -10 sau 15 ani. Pot fi întâlnite și asigurări facuItative
încheiate pe termen nedeterminat. Stabilirea cu precizie a duratei asigurării facuItative prezintă o deosebită
importanță, deoarece ea influ¬ențează mărimea primei de asigurare ce cade în sarcina asiguratului, iar
răspunderea asigurătorului acționează numai în cadrul acesteia.
Dauna [modificare]
Dauna sau despăgubirea este suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea
compensării pagubei produse de riscul asigurat.
Despăgubirea poate fi – în limita sumei asigurate – egală sau mai mică decât paguba, în funcție de
principiul aplicat la acoperirea pagubei.
În practica asigurărilor de bunuri, se întâlnesc trei principii care se aplică la acoperirea pagubelor, respectiv:

 principiul răspunderii proporționale;

 principiul primului risc;
 principiul răspunderii limitate.

Răspunderea proporțională În cazul principiului răspunderii proporționale, despăgubirea de asigurare față

de pagubă se stabilește în aceeași proporție în care se află suma asigurată, față de valoarea bunului asigurat.
Prin urmare, în cazul acoperirii pagubei conform principiului răspunderii pro¬porționale, mărimea
despăgubirii de asigurare este influențată atât de nivelul pa¬gubei, cât și de raportul dintre suma asigurată și
valoarea bunului asigurat. Cu cât mărimea sumei asigurate este mai apropiată de valoarea bunului asigurat,
cu atât nivelul despăgubirii de asigurare este mai apropiat de cuantumul pagubei. În ca¬drul acestui sistem
de acoperire, despăgubirea este egală cu paguba numai atunci când suma asigurată este egală cu valoarea
bunului asigurat. Despăgubirea de asigurare se stabilește conform acestui principiu în cazul asigurării
animalelor și cul¬turilor agricole, al asigurării mărfurilor în transportul internațional etc.
Reamintim că despăgubirea nu va putea depăși valoarea bunului asigurat decât în condiții expres prevăzute
în contract.
A.Principiul „primului risc”.La acoperirea pagubei după principiul primului risc, despăgubirea este egală cu
paguba fără a putea însă depăși mărimea sumei asigurate. Deci, conform acestui principiu, raportul dintre
suma asigurată și valoarea bunului numai influențează nivelul despăgubirii, aceasta depinzând doar de
mărimea pagubei și a sumei asigurate.
Stabilirea despăgubirii pe baza principiului primului risc este folosită, de regulă, la acele asigurări de
bunuri, la care pagubele totale se produc mai greu. Volumul sumei asigurate este considerat, în acest caz, ca
reprezentând maximum de pagubă previzibilă la bunul respectiv. De exemplu, la asigurarea clădirilor și a
altor construcții, despăgubirea se stabilește pe baza acestui principiu. Dacă comparăm volumul despăgubirii
stabilit conform celor două principii de acoperire în asigurare, vom observa că el diferă numai atunci când
suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului, iar paguba înregistrată a fost parțială. De menționat,
că în cadrul ambelor principii de acoperire, partea din pagubă care depășește suma asigurată este suportată
de asigurat.
Privind cele două sisteme de acoperire a pagubei prin prisma avantajelor pe care le oferă asiguraților,
rezultă că principiul primului risc este mai avantajos pentru asigurați decât cel al răspunderii proporționale,
deoarece pagubele sunt com¬pensate într-o măsură mai mare. Această compensare, însă, presupune
încasarea de la asigurați a unor prime de asigurare cu un nivel procentual mai ridicat.
Caracteristic principiului răspunderii limitate este faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba
produsă de riscul asigurat depășește o anumită limită dinainte stabilită. Prin urmare, în acest caz o parte din
pagubă cade în sarcina asiguratului, iar mărimea relativă a acesteia (uneori cea absolută) este stipulată în
contractul de asigurare. Partea din valoarea pagubei dinainte stabilită care cade în sarcina asiguratului
poartă denumirea de franșiză. Ea poate fi de două feluri:

 atinsă (simplă);
 deductibilă (absolută).

În cazul franșizei atinse, asigurătorul acoperă în întregime paguba - până la nivelul sumei asigurate - dacă
aceasta este mai mare decât franșiza.
Franșiza deductibilă se scade în toate cazurile din pagubă, indiferent cât este volumul acesteia din urmă. Cu
alte cuvinte, în cazul franșizei deductibile despăgu¬birea se acordă numai pentru partea de pagubă care
depășește franșiza.
Nici în cazul franșizei atinse și nici al celei deductibile, nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se
încadrează în limitele franșizei.
Având în vedere gradul mai scăzut de compensare a pagubelor în cazul asigurărilor la care se aplică
principiul răspunderii limitate, cota de primă tarifară este și ea mai mică.
Prin stabilirea franșizei, se evită cheltuielile privind evaluarea, constatarea pagubelor și stabilirea
despăgubirilor de asigurare la pagubele de un volum mai redus, care nu prezintă o importanță economică
deosebită. Totodată, existența franșizei îl determină pe asigurat să manifeste mai multă grijă pentru
prevenirea pagubelor, deoarece el știe că dacă acestea se produc, o anumită parte din ele o va suporta
singur.
Cazuri speciale: a) În materie de limite mai putem întâlni și „limita maximă de despăgubire”, exprimată
procentual din suma asigurată, în anumite condiții (spre exemplu 70% în caz de cutremur);
b) Despăgubirea unei daune poate fi și sub alte înfățișări arătând cam în felul următor:
c)Mai poate fi pusă în discuție și „dubla asigurare” (ba chiar „multiplă”). Spre exemplu o „vilă” este
asigurată de mai mulți ani la o societate de asigurare; între timp cu ea se gajează un credit la o bancă
oarecare, iar aceasta dorește să închei o asigurare a respectivei vile la o altă societate de asigurare „agreată”
de ea. Cum n-ai încotro fiind la mâna băncii, o faci și pe asta, prilej cu care vei constata că valorile stabilite
de fiecare asigurător sunt, nu sensibil, dar diferite, fiecare având și criterii proprii de corecție.
Câmpul asigurărilor[modificare]
O clasificare a asigurărilor poate fi o încercare riscantă, mai ales daca avem în vedere fenomene cum ar fi:

 cine se asigură;
 de ce se asigură;
 unde se asigură;
 până când se asigură;

alte probleme similare.

De aceea poate este bine să încercăm o sistematizare a câmpului acestora în funcție de impactul lor
financiar.
Legea nr. 403 / 11 octombrie 2004 pentru modificarea și completarea Legii asigurărilor, la anexa nr. 1
grupează asigurările în următoarele clase:
Asigurări de viață [modificare]
Tipuri de asigurări de viata care au la bază o clauză contractuală pot imbraca diverse forme tehnice de
manifestare,intre care:
(a) asigurări de viață de baza (sau propriuzise),care includ:

 asigurarea la termen de supraviețuire;

 asigurarea de deces;
 asigurarea la termen de supraviețuire și de deces (mixtă de viață);
 asigurarea de viață cu rambursarea primelor;
 asigurarea de căsătorie;
 asigurarea de naștere.

(b) anuități;
(c) asigurări de viață suplimentare:

 asigurări de deces din accident;

 asigurări de vătămări corporale;
 asigurări de incapacitate permanentă din accident;
 asigurări de incapacitate temporară din boală;
 asigurări de incapacitate temporară din accident;
 asigurări de spitalizare;
 asigurări de cheltuieli medicale;
 asigurări de boli grave;
 asigurări de șomaj (când aceste sunt subscrise suplimentar unui risc contract de asigurări de viață);

(d) asigurări permanente de viață.

Asigurări generale [modificare]

 Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă și bolile profesionale), pentru care se

acordă:
 despăgubiri financiare;
 despăgubiri în natură;
 despăgubiri mixte (financiare și în natură);
 despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.

 Asigurări de sănătate, pentru care se acordă:

 despăgubiri financiare;
 despăgubiri în natură;
 despăgubiri mixte (financiare și în natură);
 Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare), care acoperă:
 daune survenite la mijloacele de transport terestru cu motor;
 daune survenite la mijloacele de transport terestru, altele decât cele cu motor;

 Asigurări de mijloace de transport feroviar, care acoperă:

 daune survenite la mijloacele de transport feroviar care se deplasează sau transportă
mărfuri ori persoane;

 Asigurări de mijloace de transport aerian, care acoperă:

 daune survenite la mijloacele de transport aerian;

 Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial, care acoperă:

 daune suferite la mijloace de transport fluvial;
 daune suferite la mijloace de transport lacustru;
 daune suferite la mijloace de transport maritim.

 Asigurări de bunuri în tranzit, care acoperă:

 daune suferite de mărfuri, bagaje și bunuri transportate.

 Asigurări de incendiu și alte calamități naturale, care acoperă:

 daune suferite de proprietăți și bunuri (altele decât bunurile cuprinse la în clasele 3, 4, 5, 6,
7), cauzate de:
 incendiu;
  explozie;
 furtună;
 alte fenomene naturale în afara furtunii;
 energie nucleară;
 surpare de teren.

 Alte asigurări la bunuri, care acoperă:

 daune suferite de proprietăți și bunuri (altele decât bunurile cuprinse la în clasele 3, 4, 5, 6,
7), atunci când aceste daune sunt cauzate de grindină sau îngheț, furt, altele decât cele prevăzute la
punctul 8.

 Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, care acoperă:

 daune care rezultă din folosirea autovehiculelor terestre (inclusiv răspunderea
transportatorului).

 Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, care acoperă:

 daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport aerian (inclusiv răspundere a
transportatorului).

 Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial, care
acoperă:
 daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport maritim, lacustru și fluvial
(inclusiv răspunderea transportatorului).

 Asigurări de răspundere civilă generală, care acoperă:

 daune din prejudicii produse terților, altele decât cele menționate la pct. 10, 11 și 12.

 Asigurări de credite, care acoperă mai multe riscuri:

 Insolvabilitate;
 credite de export;
 vânzare în rate;
 credit ipotecar;
 credit agricol.

 Asigurări de garanții pentru:

 garanții directe;
 garanții indirecte.

 Asigurări de pierderi financiare, care acoperă:

 riscuri șomaj;
 insuficiența veniturilor;
 pierderi datorate condițiilor meteorologice nefavorabile;
 nerealizarea beneficilor;
 riscuri aferente cheltuielilor curente;
 cheltuieli comerciale neprevăzute;
 deprecierea valorii de piață;
 pierderi de rentă sau alte venituri similare;
 pierderi comerciale indirecte, altele decât cele menționate anterior;
 pierderi financiare necomerciale;
 alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.;

 Asigurări de protecție juridică, care acoperă:

 cheltuieli cu procedura judiciară și alte cheltuieli, cum ar fi: recuperarea pagubei suferite
de asigurat printr-o procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o
procedură penală, administrativă sau împotriva unei reclamații îndreptate împotriva acestuia.
 Asigurări de asistență a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absențelor de la
domiciliu sau de la locul de reședință permanentă.

Tipul de asigurari si riscul. Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi clasificate într-o alta, cu excepția cazului
menționat mai jos.
a)Clasele nr. 1 și 2 se acordă sub denumirea „Asigurări de accidente și boală”; b)Clasele nr. 1 (a patra
liniuță), 3, 7și 10 se acordă sub denumirea ”Asigurări auto”; c)Clasele nr. 1 (a patra liniuță), 4, 6, 7 și 12 se
acordă sub denumirea „Asigurări maritime și de transport”; d)Clasele nr. 1 (a patra liniuță), 5, 7 și 11 se
acordă sub denumirea „Asigurări de aviație”; e)Clasele nr. 8 și 9 se acordă sub denumirea „Asigurări de
incendii și alte daune la proprietăți”; f)Clasele nr. 10, 11, 12 și 13 se acordă sub denumirea „Asigurări de
răspundere civilă”; g)Clasele nr. 14 și 15 se acordă sub denumirea „Asigurări de credite și garanții”.
Asigurătorul care este autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă, poate să subscrie riscuri cuprinse
într-o altă clasă fără ca autorizația să prevadă aceste riscuri, dacă acestea:

 sunt legate de riscul principal;
 privesc obiectul care se află sub incidența riscului principal;
 sunt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.

Riscurile cuprinse în clasele nr. 14 „Asigurări de credite”, nr. 15 „Asigurări de protecție juridică” nu pot fi
considerate riscuri secundare pentru alte clase.
Riscurile cuprinse în clasa 17 „Asigurări de protecție juridică” pot fi considerate riscuri auxiliare clasei 18
„Asigurări de asistență”, atunci când sunt legate de riscul principal și când riscul principal la asistența
furnizată persoanelor care sunt în dificultate în cursul deplasărilor sau absențelor de la domiciliu ori de la
locul de reședință permanentă.
Asigurările de protecție juridică pot fi considerate riscuri auxiliare, cu respectarea prevederilor primului
alineat, dacă litigiile sau riscurile care decurg din acestea sunt aferente utilizării mijloacelor de transport
maritim.
Respectarea cu strictete a continutului categorial al elementelor ce definesc asigurarile prezinta o
importanta majora in organizarea financiar-contabila a societatilor de asigurare si protejarea ferma a
asiguratilor.
Contabilitatea financiară face obligatoriu distincția prin conturile sale între cele două mari categorii de
asigurări: (a)asigurari de viata, si(b)asigurari generale (non viata).
Mai departe, contabilitatea internă de gestiune este capabilă și organizată să urmărească indicatorii
asigurărilor în prime, daune, rezerve, etc. pe fiecare categorie de cheltuieli. Numai așa asigurările devin
știință în slujba omului și nu numai afacere.[1]
Rezerve[modificare]
Orice societate de asigurare are obligația să constituie și să mențină toate categoriile de rezerve tehnice
prevăzute de lege, rezerve de o altă natură decât cea a asigurărilor.
„Rezervele”, denumite , datorită specificității lor de comportament, și „rezerve tehnice” sunt prevăzute
expres în Ord.CSA nr.3109/28 oct. 2003 privind metodologia de calcul și de evidență a rezervelor tehnice
minimale pentru asigurarile generale si respectiv Ord.3111/2003 pentru asigurarile de viata. Rezervele
tehnice constituite trebuie să aibă în orice moment o valoare suficientă pentru a permite societății să
onoreze, în măsura a ceea ce este rezonabil, angajamentele ce rezultă din contractele de asigurare.
Sumele transferate rezervelor tehnice, constituite și menținute în condițiile legale, reprezintă obligații ale
asiguratorului și se deduc din veniturile acestuia în vederea determinării profitului (prin debitarea pe
conturile de cheltuieli – de regulă).
Sistemul categorial al rezervelor de asigurare este foarte vast, așa că prima problemă este identificarea lor, a
modului de calcul, a limitei și factorilor ce o presează în sus sau în jos.
Rezerva de prime [modificare]
Indiferent de natura și conținutul lor, rezerva de prime se calculează lunar, prin însumarea cotelor–părți din
primele brute subscrise aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferența
dintre volumul primelor brute subscrise și această rezervă să reflecte primele brute alocate părții din
riscurile expirate la data calculării.
Rezerva de primă constituită va fi obținută prin însumarea valorilor rezervei de prime calculate pentru
fiecare contract,dar trebuiesc respectate regulile generale si o serie de reguli specifice.
1) Norma din 2003 privind metodologia de calcul și evidență a rezervelor tehnice minimale pentru
activitatea de asigurări generale, anexa la Ordinul CSA nr. 3109 / 28 octombrie 2003
Reguli specifice (a) Rezerva de prime poate fi calculată cu avizul CSA și pe baza metodei statistice și în
special a metodelor proporționale sau forfetare, atunci când este vorba de contracte de asigurare cu
comportament identic;
(b) Pentru clasele de asigurări din categoria asigurărilor generale în care riscul asigurat nu este distribuit
uniform liniar pe durata contractului de asigurare, rezerva de prime se calculează prin metode actuariale;
(c) Pentru asigurările generale la care durata contractului de asigurare este mai mică sau egală cu 1 an,
prima brută subscrisă reprezintă valoarea primelor brute încasate și de încasat aferente contractului de
asigurare;
(d) Pentru asigurările generale la care durata contractului de asigurare este mai mare de 1 an, prima brută
subscrisă se va stabili astfel:

 pentru contractul de asigurări generale la care se încasează primă unică, prima brută subscrisă
reprezintă valoarea primelor brute încasate și de încasat aferente contractului de asigurare;
 pentru contractul de asigurări generale la care prima de asigurare datorată de asigurat se încasează
în rate, prima brută subscrisă reprezintă valoarea primelor brute încasate și de încasat aferente unui an
calendaristic din cadrul contractului de asigurare;venitul din prime se recunoaste la fiecare aniversare
prin procedura de „anualizare”.

Rezerva de daune [modificare]

Rezerva de daune se creează și se actualizează lunar în baza estimărilor pentru avizările de daune primite
de asigurător, astfel încât fondul creat să fie suficient pentru acoperirea plății acestor daune. Rezerva de
daune se constituie pentru daunele raportate și în curs de lichidare și se calculează pentru fiecare contract
de asigurare la care s-a notificat producerea evenimentului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile
previzibile care vor fi efectuate în viitor pentru lichidarea acestor daune. Rezerva de daune care trebuie
constituită va fi obținută prin însumarea valorilor rezervei de daune calculate pentru fiecare contract de
asigurări generale.
Elementele care se iau în considerare în calculul rezervei de daune, sunt:

 valoarea estimată a despăgubirii cuvenite pentru dauna avizată, în limita sumei asigurate;
 cheltuielile cu constatarea și evaluarea pagubei, aferente serviciilor prestate de terțe persoane;
 costurile de lichidare a daunei, aferente serviciilor prestate de terțe persoane;
 valoarea recuperărilor și a regreselor atât pentru daune soluționate, cât și pentru cele în curs de
soluționare.

În cazul pretențiilor de despăgubiri care fac obiectul unei acțiuni în instanță, rezerva de daune se va
constitui și se va menține la nivelul pretențiilor solicitate în instanță, în limita sumei asigurate.
În cazul daunelor refuzate la plată de asigurători, dacă acestea fac sau devin obiectul unei acțiuni în
instanță, rezerva de daune se va constitui și se va menține, până la pronunțarea hotărârii definitive și
irevocabile, la nivelul pretențiilor solicitate de asigurat în instanță, în limita sumei asigurate, completându-
se cu valoarea estimată a cheltuielilor totale de judecată.
Asigurătorii au obligația întocmirii și menținerii unei evidențe distincte a daunelor avizate, care să permită
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor să controleze în orice moment cuantumul și modalitatea de
constituire a rezervei de daune.
Rezerva de daune privind asigurarile de viata [modificare]
Se calculează deasemeni pentru daunele raportate și în curs, cu luarea in considerare a acelorași elemente
specifice adaptate însă specificului asigurărilor de viață.
Rezerva de daune neavizate [modificare]
Rezerva de daune neavizate se creează și se ajustează cel puțin la încheierea exercițiului financiar, dacă
reglementările interne ale asigurătorului nu prevăd altfel, în baza estimărilor acestuia, a datelor statistice
sau a calculelor actuariale pentru daunele întâmplate, dar neavizate.
Rezerva pentru riscuri neexpirate [modificare]
Rezerva pentru riscuri neexpirate se calculează pe baza estimării daunelor ce vor apărea după închiderea
exercițiului financiar, în cazul în care se constată că daunele estimate în viitor depășesc rezervele de prime
constituite și, drept urmare, în perioadele viitoare rezerva de prime calculată în conformitate cu normele
uzuale nu va fi suficientă pentru acoperirea daunelor ce vor apărea în exercițiile financiare următoare.
Determinarea valorii rezervei pentru riscuri neexpirate (Rn) se face utilizându-se relația:
Rn = D – Rp în care: D – valoarea daunelor estimate că vor apărea în perioada următoare;
Rp – valoarea totală a rezervei de prime
Rezerva de egalizare [modificare]
Rezerva de egalizare se creează la încheierea exercițiului financiar cu rezultate tehnice favorabile pentru
constituirea surselor de acoperire a daunelor în exercițiile financiare în care rezultatele tehnice vor fi
nefavorabile.
Rezerva de egalizare nu poate depăși valoarea calculată prin aplicarea unui procent de 3,5% asupra
volumului de prime brute subscrise, în exercițiul financiar pentru care se face calculul.
Rezerva de catastrofă [modificare]
Rezerva de catastrofă se creează de către asigurătorii care au în derulare contracte de asigurare care acoperă
riscurile de catastrofe naturale prin aplicarea unui procent de 5% asupra volumului de prime brute
subscrise, aferente acestor contracte, până când fondul de rezervă atinge cel puțin nivelul reținerii proprii,
sau 10% din acumularea răspunderilor asumate prin contractele de asigurare care acoperă riscurile de
catastrofe naturale.
Pentru urmărirea modului de calcul al acestei rezerve, asigurătorii vor ține o evidență separată a
contractelor care acoperă riscuri de catastrofe naturale.
Rezerve specifice [modificare]

 Rezerva pentru participarea la beneficii și risturnuri privind asigurările generale

(dar pot fi și pentru asigurările de viață).

 Alte rezerve tehnice privind asigurările generale (cuprinde, în bilanț, printre altele, rezerva pentru
riscuri neexpirate și rezerva de catastrofă).

Urmatoarele sunt insa specifice numai asigurarilor de viata.

 Rezerve matematice - reprezintă valoarea actuarială a obligațiilor financiare ale asiguratului, la un

moment dat. Calculul se face anual de către un „actuar” sau de către orice altă persoană, expert în
materie, pe baza metodelor actuariale recunoscute.

 Rezerve tehnice aferente contractelor în unități de cont – se referă la rezervele tehnice constituite
pentru a acoperi angajamentele legate de investiții în cadrul contractelor de asigurare încheiate la
asigurările de viață, a căror valoare sau randament sunt stabilite în funcție de plasamentele pentru care
asiguratul suportă riscul sau în funcție de un indice.
În situația în care, informațiile referitoare la primele ce trebuie încasate, la daunele ce urmeaza a fi plătite
sau la ambele, pentru exercițiul de subscriere, sunt insuficiee în momentul întocmirii conturilor anuale
pentru a permite o estimare precisă, se va aplica următoarea metodă: valorile indicate în ansamblul contului
tehnic sau la diferitele poziții ale acestuia se raportează la un an care precede, în întregime sau parțial,
exercițiul financiar. Acest an nu trebuie să preceadă exercițiul financiar cu mai mult de 12 luni. Suma
rezervelor tehnice care figurează în conturile anuale este majorată pentru ca ea să fie suficientă pentru a
face față obligațiilor prezente și viitoare.
Această metodă poate fi aplicată sistematic în cursul exercițiilor financiare, cu excepția cazului când
circumstanțele justifică o modificare. Durata care separă exercițiul financiar de anul anterior la care se
referă valorile, precum și amploarea operațiunilor corespunzătoare vor fi indicate în notele explicative.
În sensul prevederilor legii, prin exercițiu de subscriere se subînțelege exercițiul financiar în cursul căruia
capătă efect contractele de asigurare de viață

Reasigurări[modificare]
Apariția reasigurării ca fenomen și reasigurătorilor ca societăți specializate de asigurare reunite în vederea
desdăunării colective în fața unui risc a apărut odată cu cataclismele asigurate, cu daunele de mari proporții,
în fața cărora evenimente de genul din 11 septembrie 2001 sau valurile tsunami au dovedit că altfel nici nu
se mai poate.
Definită strict în spiritul legii, „reasigurarea este operațiunea de asigurare a unui asigurător de către alt
asigurător, primul fiind asigurat, iar cel de al doilea reasigurător”.
Tratatele de asigurări extind definiția: „reasigurarea constituie un mijloc de egalizare, prin divizare, a
răspunderilor între mai mulți asigurători, dispersați pe arii geografice cât mai întinse, de menținere a unui
echilibru rezonabil între primele încasate și despăgubirile datorate la fiecare asigurător în parte”. Despre
reasigurări se poate scrie mult, se pot face speculații cu nemiluita, pentru că până la urmă este vorba de o
daună pe care trebuie să o acopere cel puțin doi asigurători, în care cel mai abil se așază cât mai bine la
adăpost.
Reasigurarea are si ea regulile ei,de regula deosebit de severe,intrucat este de dorit ca inca de la incheierea
contractului de reasigurare totul sa fie clar negociat ,pentru a se evita eventualele conflicte ce pot apărea la
desdaunare.Acest lucru este necesar deoarece:
(a) Reasigurarea produce efecte numai între reasigurat și reasigurator, adică as iguratul nu se poate îndrepta,
cu acțiune împotriva reasigurătorului, el nefiind participant la contractul de asigurare;
(b) Reasigurarea nu se poate încheia pentru o sumă mai mare decât cea asigurată prin contractul de
asigurare;
(c) Cedând o parte din riscurile asumate,,reasiguratul se comporta cu reasiguratorii la fel cum se comporta
asiguratii cu el. (d) Intrucat prin reasigurare reasiguratul procedează de fapt la o împărțire a riscurilor,
cedând pe cele care depășesc posibilitățile sale de acoperire, el poate conveni cu reasigurătorii să
primească, în reciprocitate, o parte din riscurile acestora, în acest fel, reasiguratul devine reasigurătorul
partenerilor săi;
(e) Contractul de reasigurare poate avea diferite forme, deosebirile dintre acestea constând numai în modul
de cuprindere, respectiv de angajare al părților. În schimb mai trebuie să cuprindă:


obiectul reasigurării;

răspunderea asumată de reasigurător;

răspunderea reținută de reasigurat pentru contul său propriu, condițiile în care se face reasigurarea,
respectiv costul reasigurării, modul de decontare al primelor și respectiv al daunelor, alte condiții
conjuncturale.[2]

Note[modificare]
1. Salt↑ Dr.C.M.Dragan;F.Plopeanu;B.N.Popa -CONTABILITATEA ASIGURARILOR-2006. Editor: Asociatia Europeana de Studii si Consultanta,2006.
2. Salt↑ C.M.Dragan -"Assurance et reassurance"-Clubul asiguratorilor,2007
 Bibliografie[modificare]
 C. M. Dragan,Fanel Plopeanu, Bogdan NicuPopa , Contabilitatea asigurarilor
2006 ,Editor:Asociatia Europeana de Studii si Consultanta,Bucuresti,2005 (ISBN 973-0-04139-3);
 C. M. Drăgan, Știința asigurărilor, Editura Universitară, 2007
 C. M. Dragan, Reassurance accounting , Publicata de Cluburile asiguratorilor ,din Roma si Londra
prin grija Vienna Insurance Group.

Vezi și[modificare]
 Asigurare

Categorii:
 Asigurări
 Pagini ce folosesc legături automate către ISBN
Meniu de navigare

 Nu sunteți autentificat

 Discuții

 Contribuții

 Creare cont

 Autentificare
 Modul
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Istoric
Căutare

Du-te

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Pagină aleatorie
 Rafturi
 Carte de bucate
 Wikijunior
participare
 Portalul comunității
 IRC
 Discută la cafenea
 Spaţiu de lucru
 Ajutor
 Donaţii
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
Unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Încărcare fișier
 Pagini speciale
 Legătură permanentă
 Informații despre pagină
 Citează această pagină
Limbi
Adaugă legături
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 15 aprilie 2014, ora 17:27.

 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

 Politica de confidențialitate

 Despre Wikimanuale

 Termeni

 Dezvoltatori

 Cookie statement

 Versiune mobilă