Urmărirea penală

Obiectul UP
strângerea probelor necesare dovada a infracțiunii, a identificării autorilor în scopul
trimiterii în J si tragere la RP

Limitele UP
o limită inițială și una finală

Limita inițială semnifică începerea UP și marchează nașterea RJPP.

Rezoluția de începere a UP
Ordonanța procurorului in anumite cazuri
PV de constatare a I flagrante

Limita finală marchează încheierea, terminarea UP, cu sau fara trimitere în judecată.
Rechizitoriul care semnifică și trimiterea în judecată a inculpatului.
Ordonanata , Rezolutie, Dispozitie autonoma continuta in rechizitoriu , fara trimitere in
Judecata, de scoatere UP sau clasare a cauzei penale, toate cele trei acte fiind emise
exclusiv de procuror.

Trăsături specifice ale UP

a. lipsa de publicitate a lucrărilor de UP, participă doar subiecți competenti prevazuti
de Lege, nu oricine

b. caracterul necontradictoriu al desfășurării actelor de UP, ascultarea înv/inc și a

altor părți in mod individual.

c. caracterul preponderent scris al UP, forma scrisă. Formează, în ansamblul lor,

conținutul dosarului de UP.

d. subordonarea ierarhică a organelor care efectuează UP

MP - Parchete, Procurori, cât și în raporturile procurorului de caz cu OCP.
ProGenRo sef al Parchetul General de pe lângă ÎCCJ și toate parchetele din țară.
ProGen din cadrul parchetelor de pe lângă CdA sefi peste prim-procurorii parchetelor de pe
lângă tribunale și J Prim-procurorii tribunalelor au în subordine proc. de pe lângă J.
Procurorii de caz se subordonează procurorului ierarhic superior direct.
Lucrătorii Poliției Judiciare care sunt desemnați prin ordin al ministrului ca OCP se
subordonează în privința instrumentării cauzelor penale procurorului care conduce sau
supraveghează UP.

Organele de UP
procurori
organele de cercetare penală : organe de CP ale Pol Judiciare (lucratori de Politie MI
avizati de ProGenRo)
organe de CP speciale (DNA și DIICOT, Pol de Front,
Centre Militare, Port)

Actele organelor de UP
Rechizitoriul este utilizat exclusiv pentru trimiterea în judecată și sesizarea instanței în
vederea judecării
Ordonanța doar unde legea prevede necesitatea emiterii sale, fie de procuror fie de OCP.

1
Rezoluția se folosește în toate cazurile în care legea nu prevede necesitatea emiterii unei
ordonanțe.
Procesul verbal cand este necesară o constatare de fapt, cercetare la fața locului, a
infracțiunii flagrante. Ft des
Referatul cu propunere motivată, OCP către procuror, pt luare sau revocare masuri

Competența OCP și a organelor de constatare

Competența organelor de CP ale Poliție Judiciare. Este de drept comun, pot declanșa
cercetarea penală cu privire la orice infracțiune fără a se face distincție după cum
competența este diferită după materie, calitatea persoanei și chiar după criteriul
teritorialității.

Competența generală a OCP speciale. competență restrânsă doar la acele infracțiuni

pentru care legea prevede că UP se efectuează pe baza actelor de cercetare penală a
acestor organe.
Comandanții militari, ofițerii, etc, fiecare au în competență acele infracțiuni care aduc
atingere, după caz, disciplinei militare, relațiilor sociale referitoare la regimul frontierei de
stat, relațiile referitoare la regimul juridic al navigației maritime sau fluviale, etc.

Competența procurorului
- supravegheaza UP, adica conduce si vegheaza si da dispozitii OCP ce indeplinesc doar
actele dispuse lor.
- efectueaza direct UP, lucrările de urmărire trebuie îndeplinite de acesta, sub sancțiunea
nulității actelor de UP.

Alăturat OCP , legea procesuală prevede și anumite Organe de constatare care au

obligația de a întocmi anumite acte de constatare : instituții ale statului, Organele
Ministerului de Finanțe, cu atribuții de control și verificare, curtea de conturi, garda
financiară, diverse inspectorate, organele special prevăzute de lege ale căilor ferate. Actele
lor constituie probe în PP.

Modurile de sesizare a organelor de UP

În raport cu sursa de informare
a. moduri de sesizare primare – când OUP afla despre săvârșirea infracțiunii (plângerea
sau denunțul)
b. moduri de sesizare complementare – OUP afla despre săvârșirea infracțiunii după ce
cauza penală a trecut prin fața altui organ de urmărire.
După sursa de informare
a. moduri de sesizare externe - din afara câmpului de informații a OUP (plângerea și
denunțul)
b. moduri de sesizare interne – când OUP află despre săvâșirea unei FP din surse proprii
(sesizarea din oficiu)
După criteriul efectelor pe care le produc
a. moduri de sesizare generale – plângerea, denunțul, plângerea prealabilă
b. moduri de sesizare speciale – cum sunt sesizarea și autorizarea necesară în cazul
unor infracțiuni

Plângerea
PF-PJ i s-a adus o vătămare. Contine descrierea completa
In scris si trebuie semnată de petiționar, sau orală in fata OUP, PV semnat de OUP și
petiționar.

2
Plângerea poate fi făcută de:
- Persoana afectata, la capacit de exercițiu restrânsă (14-18 ani), cu acordul reprez legal
- Mandatar, cu o procură specială autentică sau avocatul prin delegația avocațială.
- Substitut procesual, adică unul din soți pentru celălalt soț, copiii pentru părinți și invers.
- Reprezentantul legal al minorului fără capacitate de exercițiu.

Plângerea se depune fie la sediul parchetului, dacă făptuitorul este cunoscut, fie la OCP
pentru a face verificări sub acest aspect. Plângerea greșit îndreptată se va transmite
organului competent.

Denunțul
O PF-PJ despre săvârșirea unei infracțiuni, chiar dacă nu are niciun interes.
Autodenunțul, făptuitorul încunoștințează OUP
Denunțul este facultativ, însă este obligatoriu, la infracțiuni contra siguranței statului.

Sesizarea din oficiu

când descoperă din surse proprii sau externe, mediatice, că s-au săvârșit FP.
- în cazul constatării infracțiunii flagrante
- în cazul denunțurilor anonime, totusi OUP este dator să se sesizeze din oficiu.
- mass-media, cand suficiente indicii ale săvârșirii unor FP.
- cand în cursul activității de cercetare altor FP, se descoperă săvârșirea și a altor
infracțiuni (extindere)

Plângerea prealabilă
mod special de sesizare a OUP.
Doar de persoane vătămate ale infracțiunii, a intereselor lor legitime.
Este o condiție pentru începerea UP, punerea în mișcare a acțiunii penale, trimiterea în
judecată și a HdJ
Prin retragerea ei sau împăcarea părților, înceteaza UP, sau PP în faza judecății.

Titularii plângerii prealabile:

- persoana vătămată prin infracțiune. La minor 14-18 incuvintare sau 0-14
reprezentare.
- reprezentantul convențional (mandatarul cu proc spec aut/avocatul cu
împuternicire avocațială)
- reprezenanții legali sau convenționali pentru PJ.
In cazul mai multor persoane vătămate prin aceeași infracțiune e suficientă plângerea
uneia.
Retragerea plângerii prealabile semnifică încetarea UP/procesului pentru toți făptuitorii.
Împăcarea produce efecte doar în raport cu făptuitorul față de care s-a realizat.

Conținutul plângerii prealabile. Termenul.

La prejudiciu moral/material ca rezultat al săvârșirii infracțiunii , va trebui să indice
pretențiile sale civile în obiect, întindere, precum și mijloacele de probă de care înțelege se
se servească pentru dovada acestor pretenții.

Termenul 2 luni de la data cand a cunoscut. Sancțiunea nedepunerii în termen este

decăderea din exercițiul drept.

Organ necompetent – nu se respinge ca inadmisibilă, ci va fi îndreptată către org

competent.

Incidente procedurale referitoare la plângerea prealabilă:

a. procedura examinării plângerii în cazul constatării infracțiunii flagrante.

3
OUP este obligat să constate săvârșirea acesteia, chiar dacă nu există introdusă o plângere
prealabilă.
Dupa aceea continua UP doar daca persoana vatamata depune plangerea prealabila.

b. procedura în caz de conexitate sau indivizibilitate a infracțiunilor. În aceste cazuri, dacă

pentru una sau unele infracțiuni, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă, OUP are obligația de a continua cercetările și, după reunirea cauzelor, să cheme
persoana vătămată și să o întrebe dacă face plângere prealabilă. Soluția, dacă această
plângere se introduce: se va continua. Altfel se dispune încetarea UP.

c. procedura examinării plângerii în cazul schimbării încadrării juridice a faptei. Dacă într-o
cauză penală, UP a inceput din oficiu, ulterior se constata ca pt Infactiunea respectiva e
necesara o plangere prealabila a partii vatamate, OUP consulta Pv daca vrea sau nu sa
depuna, in functie de asta va continua sau inceta UP.

Celelalte moduri de sesizare sunt:

- încuviințarea dată de un anumit organ al statului în vederea începerii UP
- autorizarea emisă de guvernul statului străin în vederea UP în Ro a unui cetățean străin
- avizul Parlamentului pentru UP a anumitor persoane deținând funcții de demnitate publică
(ex parlamentarii), a miniștrilor pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției și a
președintelui pentru infracțiunea de înaltă trădare.

Actele premergătoare UP
Actele premergătoare atunci cand OUP este pe deplin edificat pentru a lua o soluție de
IUP, de NUP sau de clasare a cauzei. Doar actele premergatoare cuprinse in PV-uri au
putere probatorie intr-un eventual PP.

Organele competente să efectueze acte premergătoare sunt OUP și îndeosebi OCP,

lucrători ai poliției sau din cadrul MAI special desemnați, dar care nu fac parte din rândul
OCP, lucrătorii operativi din cadrul altor organe de stat decât MAI, însă cu atribuții în
domeniul siguranței naționale anume desemnați în acest scop, investigatorii sub acoperire
desemnați din cadrul poliției judiciare.

Procedura folosirii investigatorilor sub acoperire: pot fi folosiți astfel de investigatori

numai în condițiile existenței unei autorizări motivate a procurorului care efectuează sau
supraveghează UP. Conditii :
1. să existe indicii temeinice și concrete despre săvârșirea unei infracțiuni ori pentru
pregătirea unor astfel de fapte penale cu un grad de pericol social ridicat, spre exemplu
infracțiuni contra siguranței naționale, infracțiuni de trafic de stupefiante, de persoane,
arme, etc.
2. infracțiunea sau faptele respective să nu poate fi descoperite, ori făptuitorii să nu
poate fi identificați prin alte mijloace.
Cererea de autorizare a OCP catre Procuror, iar când aceste acte sunt dispuse direct de
procuror, acesta va adresa cererea procurorului ierarhic superior, iar aceasta trebuie sa
cuprinda :
- datele și indiciile concrete privitoare la faptuitorii si infracțiunile ce se săvârșesc sau
pregătesc .
- perioada pentru care se cere autorizarea.

Procurorul competent se pronunță printr-o ordonanță care va cuprinde obligatoriu anumite

elemente, cum sunt:
- indiciile și motivele care justifică investigația sub acoperire
- activitățile pe care investigatorul le poate îndeplini
- persoanele față de care se va efectua activitatea de investigație, banuite ca
pregatesc sau savarsesc I
- identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfășoare activitățile
specifice, nereală.

4
Perioada pentru care se poate da autorizarea este de cel mult 60 de zile, care
poate fi prelungită cu câte 30 de zile la fiecare nouă solicitare. Durata totală
inițială la care se adaugă prelungirile nu poate fi mai mare de 1 an.

Desfășurarea UP
Inceperea UP
E momentul inițial al PP, nașterea unor drepturi și obligații de natură procesual penală, atât
pentru organele de UP cât și pentru ceilalți participanți în proces. Din acest moment
făptuitorul primește calitatea de învinuit.
Condiții IUP :
-s-a săvârșit o faptă prevăzută de LP
-există indicii temeinice sau probe ale săvârșirii unei astfel de fapte
-există o sesizare a OUP dintre cele prevăzute de CPP
-nu există în cauză un impediment al IUP din categoria celor prevăzute de art. 10
CPP, cu excepția 10 b1.

IUP se dispune de procuror sau de OCP prin unul dintre următoarele acte:
a. prin rezoluție, în cazul sesizării prin plângere, denunț ori sesizare din oficiu.
Această rezoluție are conținut simplificat, actul procedural nu necesită o formă deosebită,
dar trebuie să cuprindă datele organului care emite rezoluția, dispoziția de IUP, faptele care
fac obiectul UP și încadrarea lor juridică, la care se alătură persoana învinuitului, dacă este
cunoscută.
b. ordonanța emisă de procuror, în ipoteza în care soluționează un conflict de
competență, prilej cu care dispune totodată și IUP. Partea din ordonanță care se referă la
IUP are același conținut cu rezoluția de începere.

Rezoluția emisă de OCP, trebuie confirmata de procurorului care supraveghează UP.

Referat cu propunere de NUP emis de OCP, cand exista impiedimente de IUP, adresata
procurorului care poate să confirme propunerea OCP și va emite o rezoluție de NUP D,
sau daca considera ca nu sunt impiedimente de IUP, dispune continuarea CP si IUP,
restituind dosarul catre OCP.

Când în cauză este incident impedimentul prevăzut de art. 10 lit. b1 (fapta există,
făptuitorul este cunoscut dar fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni)
nu se dispune NUP, ci una dintre următoarele două soluții:
- de către procuror exclusiv, dispune IUP și finalizarea acesteia printr-o rezoluție de
scoatere de sub urmărire cu aplicarea în sarcina învinuitului a unei sancțiuni cu caracter
administrativ (art. 91 CP).
- dacă procurorul constată că nu este incident acest impediment, infirmă propunerea
OCP și dispune începerea UP și efectuarea actelor de UP în vederea trimiterii în judecată.

Efectuarea UP
- in rem (în obiect, de facto, când nu este cunoscută persoana făptuitorului)
- in personam (în persoană, când este cunoscută persoana făptuitorului)
numai față de învinuit, de OCP pe baza dispozițiilor procurorului. UP se poate efectua față
de inculpat în cauzele penale complexe, când este necesară o durată de timp mai
îndelungată a UP și se impune luarea unor măsuri procesuale preventive mai severe și cu o
durată mai pronunțată în timp. Astfel, în cauzele în care se impune luarea măsurii arestării
preventive pentru o perioadă mai mare de 10 zile UP se va face față de inculpat. În această
ipoteză UP față de inculpat se face ca urmare a emiterii unei ordonanțe de pmAP.

Efectuarea UP față de învinuit

OCP efectueaza urmatoarele :

5
 -audierea învinuitului, părților, martorilor.
-dispune efectuarea unor constatări T-Ș, M-L sau expertize.
-propune procurorului luarea măsurii reținerii preventive, cu încunoștiințarea de
îndată a procurorului
- i-a masura sechestrului penal si a ipotecii (o poate lua si Procurorul prin Ordonanta)
- propune Procurorului sa i-a masuri de ocrotire

Dacă UP este proprie a procurorului, toate aceste măsuri cad în competența sa exclusivă.

Punerea în mișcare a acțiunii penale

când UP este necesar a se face față de inculpat, sau se descoperă date noi cu privire la
infracțiunile săvârșite sau gradul de pericol social al învinuitului.
La finalul UP, odată cu emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată , când UP desfasoara
și fără APpm. PmAP se dispune întotdeauna numai de către procuror. În acest scop, OCP
întocmește un referat cu propunere motivată. Procurorul se poate pronunța astfel:
- dispune pmAP prin ordonanță, (act de inculpare). Ordonanța conține date
privind procurorul emitent, parchetul, numărul dosarului, datele persoanei inculpatului,
faptele și încadrarea juridică.
- infirmă propunerea OCP prin rezoluție, fie restituie dosarul OCP pentru a
continua actele de UP, dacă nu sunt suficiente pentru pmAP, fie pronunță o soluție de SSUP,
IUP sau clasare a cauzei.

Efectuarea UP față de inculpat

Este marcată de actul pmAP. Nu există APpm în afara unei UP începute
OCP sau Procurorul, audiaza inculpatul, prezinta faptele, cere explicații, asigura exercitarea
dreptului la apărare.
Inculpatul nu este obligat să dea declarații, acestea pot fi folosite împotriva lui.
Inculpatul este obligat să informeze despre schimbare a adresei și să se prezinte la toate
chemările OUP.
Pe parcursul UP pot interveni cazuri de suspendare a UP, IUP, SSUP sau clasare a cauzei.

Suspendarea UP
efect de restrângere activităților de UP
Din cauza unei boli grave este împiedicat să ia parte la activitatea procesual penală.
Condițiile suspendării UP sunt : să sufere de o boală gravă si aceasta să fie constatată
printr-o expertiză M-L.

Pentru a dispune suspendarea, OCP:

- dispune efectuarea expertizei M-L
- înaintează procurorului de caz referatul cu propunere motivată pentru suspendare
- continuă să efectueze acte de UP a căror realizare nu este împiedicată de situația
înv/inc
- se intereseaze periodic de situația medicală a înv/inc, pentru a mentine
suspendarea sau nu

Procurorul sesizat cu suspendarea:

- emite ordonanța de suspendarea
- comunică înv/inc și persoanei vătămate măsura luată.
Suspendarea dureaza pana cand OCP, pe baza noilor date relevante, înaintează un referat
cu propunere motivată, către procuror pentru a dispune reluarea UP.

Finalizarea UP prin soluții de netrimitere în judecată

In cazul impedimentelor prevăzute de art. 10 CPP, procurorul dispune soluții de: IUP, SSUP,
clasarea cauzei. Acestea nu semnifică rezolvarea cauzei penale, deoarece, dacă

6
ulterior emiterii se constată pe baza unor noi date, indicii, informații că nu mai există
impedimentul pentru care s-a dispus netrimiterea în judecată, procurorul, din oficiu, sau la
propunerea OCP poate dispune reluarea UP.
Soluțiile de netrimitere în judecată nu au autoritate de lucru judecat, deci nu
termina un PP definitiv.

Încetarea UP
Este soluția de netrimitere în judecată care se dispune de procuror când se constată
incidența vreunuia din cazurile art. 10 lit f-h, j CPP (ex. nu există plângerea penală
prealabilă).
Această soluție este precedată de propunerea făcută de OCP în referatul ce îl adresează
procurorului, iar procurorul poate dispune:
a. confirmă propunerea și dispune IUP prin rezoluție
b. constată că nu este incident motivul de IUP și restituie dosarul la OCP pentru
continuarea UP

Actele prin care se pronunță procurorul sunt:

-rezoluția, ori de câte ori nu s-a pmAP
-ordonanța, atunci când există APpm

Prin actul de IUP procurorul trebuie să se mai pronunțe :

-asupra măsurilor asiguratorii dacă au fost aprobate
-dispune restituirea bunurilor, înscrisurilor, lucrurilor către persoana îndreptățită
-sesizează instanța civilă să anuleze un înscris și repunerea în situația anterioară
daca e cazul
-dispune confiscarea în cazurile prevăzute de art. 118 CP

Termenul în care procurorul trebuie să se pronunțe asupra referatului cu propunere de IUP

trebuie să fie unul rezonabil, nefiind limitat de CPP, însă atunci cand invi-incu e
arestat preventiv, procurorul trebuie să se pronunțe în aceeași zi în care a fost sesizat
de OCP și să întocmească referatul cu propunere de revocare a măsurii arestării pentru ca
instanța să se pronunțe de îndată asupra revocării acestei măsuri.

Scoaterea de sub UP
Este soluția de netrimitere în judecată întemeiată pe unul dintre cazurile art. 10 lit. a-e CPP,
adică acele impedimente care fac sau transmit o lipsă de temei asupra AP.
Procedura acestei soluții este identică cu cea a încetării UP.
Competent să dispună soluția este procurorul, prin rezoluție sau prin ordonanță, în aceleași
condiții.

Clasarea
Este soluția de netrimitere în judecată pe care procurorul o dispune atunci când nu
există învinuit în cauză și când este prezentă oricare dintre impedimentele art. 10 CPP
(fără lit. i), cu observația că dacă nu există înv nu se poate dispune înlocuirea sancțiunii. Se
dispune de către instanță, nu de către procuror.

Procedura prezentării materialului de UP

OUP la sfârșitul UP, probele sunt aduse la cunoștința înv/inc în vederea cunoașterii a
întregului dosar de UP și pentru a i se da posibilitatea de a combate probele în acuzare prin
noi cereri sau prin declarații suplimentare.

Prezentarea materialului de UP se face de către:

a. procuror, cand APpm pe parcursul UP
b. de către OCP, când AP nu a fost pm pe parcursul UP.

7
 c. procuror cand infracțiunea este de competența exclusiv a sa

Pentru a putea fi prezentat materialul de UP trebuie îndeplinite anumite condiții:

a. cercetarea penală să fi fost terminată
b. să existe suficient material probator pentru a fi posibilă trimiterea în judecată
c. înv/inc să fie prezent. Absența nejustificată nu împiedică terminarea UP, sau
trimiterea în judecată.

Cu ocazia prezentării materialului de UP, organele competente au obligația efectuării

anumitor activități:
-să informeze înv/inc că are dreptul să ia cunoștință de întreg materialul probator
aflat la dosar
- să îi asigure posibilitatea efectivă de a cerceta dosarul filă cu filă, eventual în
prezența unui apărător.

Când asistența juridică este obligatorie, prezentarea materialului de UP nu se poate face în

absența apărătorului.

Despre prezentarea materialului, organul competent va întocmi un pv, care va cuprinde în

esență următoarele mențiuni: denumirea organului judiciar care îl întocmește, data
prezentării materialului, ora, faptul că înv/inc i s-au prezentat faptele de care este învinuit,
încadrarea lor juridică, explicațiile suplimentare pe care le-a dat, eventualele noi cereri pe
care le-a formulat. Pv se semnează de către procuror sau OCP după caz, înv/inc și de către
apărătorul acestuia.
Dacă înv/inv a formulat cereri noi, OUP dispune prin ordonanță admiterea acestora și
completarea UP cu noile mijloace de probă. În acest caz se va proceda la completarea
materialului de UP. Se poate dispune și respingerea cererilor. În acest caz se va proceda în
continuare la emiterea rechizitoriului. Dacă sunt mai mulți înv/inc în aceeași cauză, se
întocmește câte un pv de prezentare a materialului de UP pentru fiecare.

Terminarea UP
OCP, după ce constată sau apreciază că au fost administrate toate probele necesare, s-au
lămurit toate aspectele de UP, pregătește dosarul în vederea înaintării lui la procuror pentru
ca acesta să se pronunțe potrivit legii.

Terminarea UP este reglementată în două modalități:

1. cu APpm: OCP întocmește referatul de terminare a UP il înaintează procurorului
care se pronunță fie în sensul trimiterii în judecată fie în cel al restituirii la OCP pentru
completări.
2. fără APpm
1. ascultarea înv înainte de terminarea cercetării
2. înaintarea dosarului la procuror – OCP întocmește un referat de terminare a
UP, în care se specifică date despre persoana înv, descrierea în fapt și în drept a
infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, probele administrate și, dacă este cazul,
măsurile luate cu privire la mijloacele de probă flosite în cauză. De asemenea, OCP
va arăta, dacă este cazul, măsurile asigurătorii luate și cheltuielile judiciare
efectuate.
3. prezentarea materialului de UP de către procuror.

Trimiterea în judecată
Organul competent să dispună trimiterea în judecată este exclusiv procurorul.
Procurorul verifică UP, după care rezolvă cauza penală prin una dintre următoarele
modalități:
-trimiterea în judecată
-netrimiterea în judecată
-suspendarea UP
-restituirea dosarului la OCP în vederea completării acestuia
-restituirea dosarului la OCP în vederea refacerii UP

8
 -trimiterea dosarului OCP competent daca a fost OCP necompetent.

Cea mai importantă rezolvare este trimiterea în judecată a înv/inc prin emiterea
rechizitoriului. Trimiterea în judecată poate fi dispusă de procuror în prezența
următoarelor condiții:
a. au fost respectate toate cerințele legale care garantează aflarea adevărului
b. UP este completă, probele fiind suficiente și legal administrate
c. se constată că există o faptă prevăzută de LP
d. se constată că această faptă a fost săvârșită de înv/inc
e. înv/inc răspunde penal.

Trimiterea în judecată se poate dispune în două modalități alternative:

1. dacă AP nu a fost pusă în mișcare în cursul UP, procurorul emite rechizitoriul și, totodată,
prin rechizitoriu pmAP, sesizând instanța de judecată în acest mod. În această ipoteză
rechizitoriul are o natură juridică mixtă:
-de act procedural care marchează terminarea UP
-de act de inculpare
2. dacă AP a fost pusă în mișcare în cursul UP, procurorul emite doar rechizitoriul cu
dispoziția de trimitere în judecată.

Rechizitoriul reprezintă ultimul act de UP prin care este sesizată instanța de

judecată cu faptele care urmează să facă obiectul judecății și persoanele care urmează să
fie trase la RP pentru aceste fapte.
Conținutul rechizitoriului este reglementat expres de CPP. Acesta trebuie să cuprindă
anumite mențiuni obligatorii, în afara cărora rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței,
poate fi sancționat cu nulitate absolută și cu dispoziția de restituire a cauzei la procuror.
Sunt obligatorii următoarele mențiuni:
-datele de identificare ale procurorului și parchetului din care face parte
-descrierea cauzei care face obiectul rechizitoriului
-semnătura procurorului
-datele referitoare la inculpat (identitate, așa cum rezultă din evidența oficială,
inclusiv date suplimentare, cum sunt situația de cazier, situația familială, etc.)
-fapta/faptele pentru care este trimis în judecată inc, arătându-se descrierea acestora
după natura lor, cu circumstanțe referitoare la timpul și locul săvârșirii lor, precum și
încadrarea juridică a fiecăreia dintre ele, potrivit normelor penale de incriminare.
-probele pe care întemeiază învinuirea
-numele și prenumele persoanelor care vor fi citate de instanță, în calitate de prc, pc,
martori, etc.
-dispoziția de pmAP, dacă aceasta se produce în același timp cu rechizitoriul.
Rechizitoriul astfel întocmit se supune verificării constatării și legalității sale
către procurorul ierarhic superior. Omisiunea acestei verificări nu este sancționată cu
nulitate, ea putând fi complinită inclusiv după sesizarea instanței de judecată.
Rechizitoriul poate cuprinde și alte dispoziții, atunci când sunt mai mulți inculpați sau mai
multe fapte, astfel încât pentru unul sau unii dintre inculpați să se emită o soluție de
netrimitere în judecată, sau pentru unele fapte să se pronunțe o asemenea soluție.

Plângerile împotriva actelor de UP

Sunt mijloace juridice atribuite de legiuitor persoanelor vătămate prin actele de UP emise
de OUP cu privire la drepturile și interesele lor. Împotriva actelor de UP pot face plângere în
primul rând părțile, dar și alte persoane străine de cauză, dacă, prin măsurile luate și actele
dispuse li s-a adus o vătămare a intereselor legitime.
Obiectul plângerii poate fi o măsură sau un act efectuat în cursul UP sau înainte de
începerea UP, dacă are drept consecință NUP. Se disting 3 categorii de plângeri:

9
1. plângerea adresată procurorului împotriva actelor efectuate de OCP
Se adresează procurorului care supraveghează activitatea OCP (organelor de cercetare), se
paote depune fie la procuror, fie la OCP, în acest ultim caz OCP fiind obligat ca în 48 de ore
să o înainteze procurorului împreună cu explicațiile sale, dacă sunt necesare.
Procurorul, primind plângerea, are obligația de a o rezolva în termen de 20 de zile
prin rezoluție și de a comunica soluția sa persoanei-titular.

2. plângerea adresată procurorului împotriva actelor proprii sau în baza dispozițiilor date de
el.
Această plângere se adresează procurorului și se rezolvă de către procurorul ierarhic
superior celui care a luat măsura sau a dispus actul ce face obiectul plângerii. Împotriva
actelor procurorului se poate face plângere pe toată durata desfășurării UP, cu excepția
rezoluției procurorului sau ordonanței acestuia prin care se dispune NUP, când plângerea
urmează a se face în termen de 20 (90?!?) de zile de la comunicarea rezoluției sau
ordonanței.

3. plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor date de procuror,

având ca obiect netrimiterea în judecată.
Are ca obiect doar rezoluțiile și ordonanțele de netrimitere în judecată, ori dispoziția
curpinsă în rechizitoriul de netrimitere în judecată, emisă de procuror. De asemenea,
această plângere este precedată de soluția de respingere a plângerii împotriva aceleiași
soluții dată de procurorul ierarhic superior. Termenul de exercitare a acestei plângeri este
de 20 de zile de la data primirii rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată. Dacă
procurorul ierarhic superior celui care a emis rezoluția sau ordonanța de netrimitere nu a
comunicat soluția sa asupra plângerii ce i-a fost adresată, persoana interesată are dreptul
de a introduce plângerea după alte 20 de zile de la expirarea primului termen de 20 de zile
(practic 40 de zile în total).
Actele care pot fi atacate cu această plângere sunt:
a. rezoluția de NUP
b. rezoluția sau ordonanța de clasare a cauzei
c. rezoluția sau ordonanța de scoatere de sub UP
d. rezoluția sau ordonanța de încetare a UP
e. dispoziția de SUP sau de ÎUP cuprinsă în rechizitoriu.
Procedura de judecată a acestei plângeri:
După fixarea termenului, judecătorul cauzei solicită dosarul cu întreg materialul de
UP sau CP, acest dosar se înaintează în termen de 5 zile de către parchet. La termenul fixat
procedura trebuie să fie completă, în sensul că nu poate avea loc fără citarea persoanei
care a făcut plângerea și persoana/persoanele la care se referă rezoluția sau ordonanța de
netrimitere. Participarea procurorului la soluționare este obligatorie. Termenul de
soluționare este de 20 de zile de la înregistrarea sa. La dezbaterea plângerii i se dă
cuvântul titularului plângerii, persoanei/lor la care se referă ordonanța sau rezoluția și, în
cele din urmă, procurorului. Instanța soluționează plângere pe baza materialului aflat la
dosarul de UP, precum și a eventualelor înscrisuri noi prezentate de părți sau procuror.
Soluțiile prevăzute de lege pe care le poate pronunța instanța sunt:
a. respinge plângerea și menține rezoluția sau ordonanța atacată, atunci când
plângerea este fie tardivă, fie inadmisibilă, fie neîntemeiată.
b. admite plângerea prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și
trimite cauza la procuror în vederea, după caz, a începerii UP sau a redeschiderii UP, dacă a
fost începută, arătând procurorului motivele pentru care i-a trimis cauza și, totodată,
faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate de către procuror, precum și mijloacele
de probă în acest sens.
c. admite plângerea prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și
reține cauza spre soluționare în fond în compeltul legal constituit, aplicând pentru
judecarea cauzei penale, în continuare, dispozițiile generale și speciale privind judecata în
primă instanță.
Competența de a soluționa plângerea și, dacă este cazul, de a judeca în continuare,
aparține instanței competente potrivit regulilor de procedura privind competența în primă
instanță (după materie și calitatea persoanei) și a competenței teritoriale. Judecătorul care
a admis plângerea cu consecința reținerii cauzei penale spre a fi judecată în fond devine
incompatibil să judece cauza în continuare. Soluțiile de admitere a plângerii, fie cu

10
consecința trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii UP sau redeschiderii UP,
respectiv a reținerii cauzei spre judecare în fond, nu se pot dispune dacă, potrivit
materialului existent la dosar nu s-au efectuat nici un fel de acte de UP, ci doar acte
premergătoare. Aceasta pentru că instanța exercită un control judiciar asupra UP sau a
necesității începerii UP, ceea ce trebuie să rezulte din probe și indicii temeinice.
Hotărârile astfel pronunțate și care vizează soluțiile de la literele a și b sunt
definitive, fără cale de atac. De asemenea, încheierea prin care instanța reține cauza spre
judecare în fond, nu este susceptibilă separat de o cale de atac, ci numai odată cu sentința
ce se va pronunța asupra fondului cauzei penale. În situația trimiterii cauzei la procuror,
dispozițiile instanței de judecată sunt obligatorii pentru acesta.

Faza judecății
Dispoziții generale privind faza de jucată.

Judecata în primă instanță.

Noțiunea conceptului de judecată are două accepțiuni:

-în sens restrâns, prin judecată se înțelege operațiunea prin care completul de
judecată soluționează cauza penală cu care a fost sesizat.
-în sens larg, prin judecată se înțelege ce-a de-a doua fază a procesului penal,
alcătuită dintr-un ansamblu de activități la care participă instanța de judecată, procurorul,
părțile, apărătorii și alte persoane chemate de instanță, activități care au ca finalitate
aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele sale, în scopul pronunțării unei
hotărâri judecătorești temeinice și legale.
Nu toate cauzele penale au în obiect rezolvarea unui conflict de drept penal material.
Astfel constatăm următoarele cauze care nu au un asemenea obiect:
- cele care se referă la raporturi procesuale secundare, aflate în legătură cu obiectul
principal, dar prin care nu se rezolvă cauza, cum sunt procedura luării măsurilor procesuale
preventive, etc
- cele care se referă la raporturi secundare și care nu sunt în legătură cu obiectul
principal al cauzei, cum sunt procesele vizând reabilitarea judecătorească, amânarea,
întreruperea executării pedepsei, toate cauzele de modificare a pedepsei ca urmare a
constatării recidivei, concursului de infracțiuni sau pluralității intermediare, cele privind
eliberarea condiționată, etc.
Judecata se poate desfășura pe mai multe grade de jurisdicție, și anume: în primă
instanță, în apel, în recurs, fără a discuta despre căile extraordinare.

Principiile specifice fazei de judecată.

a. publicitatea fazei judecății

semnifică următoarele:
-ședința de judecată este publică, ceea ce înseamnă că pe lângă părțile antrenate în
cauză, pot participa în sala de judecată și alte persoane străine de cauză.
De la regulă, legea prevede câteva excepții:
-pentru protejarea unor interese, unor drepturi sau pentru specialitatea unei
proceduri, ședința de judecată poate fi declarată nepublică sau secretă. Ședința este
nepublică, ca regulă, în cauzele cu infractori minori și, după aprecierea instanței, în cauzele
în care publicitatea ședinței ar aduce atingere demnității sau vieții intime a unei persoane.
Caracterul secret al ședinței de judecată este prevăzut în cauzele în care publicitatea
ședinței ar aduce atingere unor interese de stat.
Regulile de judecată în ședință nepublică sunt următoarele:
- caracterul nepublic sau secret al ședinței se declară de către instanța de judecată
înaintea începerii oricăror dezbateri.
- ședința este declarată nepublică sau secretă la cererea procurorului, părților sau de
către instanță din oficiu.
- ședința se poate desfășura nepublic în întregime sau numai pentru cercetarea
judecătorească a unor anumite fapte sau împrejurări. Pe durata desfășurării ședinței

11
nepublice sau secrete, au acces în sală doar procurorul, părțile, apărătorii sau
reprezentanții lor și persoanele chemate de instanță în interesul cauzei.
- pronunțarea soluției în cauză, chiar dacă a avut loc în ședință nepublică trebuie să
se facă întotdeauna în ședință publică, sub sancțiunea nulității. În schimb, încălcarea regulii
privind desfășurarea ședinței în condiții de publicitate este sancționată cu nulitatea relativă,
în sensul că partea care invocă acest motiv trebuie să invoce și o vătămare a unui drept
sau interes legitim, precum și faptul că înlăturarea acelei vătămări nu poate avea loc decât
prin anularea sentinței pronunțate cu încălcarea regulii publicității ședinței.

b. nemijlocirea actelor de procedură și a administrării probelor în fața instanței

nemijlocirea semnifică:
1. toate actele procesuale și procedurale se desfășoară de către completul de
judecată în mod direct. Aceasta înseamnă că este exclusiv în prerogativa completului de
judecată să dispună citarea părților, să verifice prezența acestora, să dea citire actului de
sesizare, să consemneze cuvântul procurorului, părților, avocaților, să admită sau să
respingă prin încheiere cererile și excepțiile formulate de procuror sau de părți, să dispună
cu vedere la aducerea cu mandat, să ia măsuri procesuale în timpul judecății, etc.
2. presupune ca judecătorii ce fac parte din completul de judecată să ia contact în
mod direct cu probele administrate în faza UP și să readministreze aceste probe, respectiv,
dacă est enecesar, să dispună, tot în mod nemijlocit, administrarea de noi probe,
necunoscute în UP.

c. contradictorialitatea poziției părților

este o regulă a procesului penal în faza judecății și, totodată, este o dispoziție de
principiu cuprinsă în art. 6 paragraful 1 din convenția europeană a drepturilor omului.
Într-o accepție largă, contradictorialitatea semnifică două aspecte:
1. obligativitatea pentru instanță de a crea un cadru procesual în care să se asigure
exercitarea celor două funcții opuse, și anume a acuzății și a apărării, astfel încât persoanei
acuzate să i se dea posibilitatea să susțină în contradictoriu cu acuzarea lipsa de temeinicie
a probelor administrare în acuzare și caracterul veridic al probelor în apărare.
2. al doilea aspect se referă la obligativitatea instanței de a asigura un echilibru între
probele administrate în acuzare și cele în apărare, iar prin aceasta să asigure egalitatea de
arme procesuale față de persoanele implicate într-un proces penal.
În mod concret principiul se materializează prin:
-în faza cercetării judecătorești, susținerilor din actul de acuzare li se opune apărarea
implicatului cu prilejul audierii sale
-probelor indicate de procuror în rechizitoriu li se opun probele administrate în
apărarea inculpatului
-concluziilor formulate asupra excepțiilor, chestiunilor prealabile sau a celor
prejudiciabile, procurorul și părțile au dreptul să își susțină pozițiile ireconciliabile.
-în etapa dezbaterilor în fond, principiul contradictorialității este mult mai vizibil,
deoarece în acest moment se deosebesc concluziile acuzării, care tind spre condamnarea
inculpatului, de cele ale apărării, care tind spre achitarea acestuia sau spre aplicarea unei
sancțiuni penale cât mai reduse.

d. oralitatea dezbaterii actelor de cercetare judecătorească.

Semnifică faptul că în faza judecății toate activitățile procesuale se realizează prin viu
grai. Aceasta nu înseamnă că faza judecății nu comportă și forma scrisă a activităților sale
procesuale. Dimpotrivă, toate activitățile purtate prin viu grai se obiectivează în scris, și
anume în pv de consemnare încheiat de grefier, în declarațiile scrise consemnate de
instanță la audierile inculpatului, martorilor, experților, etc, prin încheiere de ședință și prin
însăși hotărârea pe care o pronunță. Mai mult, întreaga ședință de judecată este
înregistrată audio-video, iar părțile au dreptul să obțină, în parte sau în întregime,
consemnarea acestora. Au caracterul oralității activitățile procesuale ale instanței vizând
strigarea cauzei și apelul părților, audierea inculpatului, părților vătămate, prc, pc,
martorilor, instroducerea experților în cauză, prezentarea obiectivelor de expertiză,
punerea în discuție a procurorului și părților de către instanță a oricăror aspecte,
împrejurări sau incidente procedurale, formularea de către procuror și părți a propriilor
cerei și excepții în fața instanței, pronunțarea completului de judecată prin președintele său
în mod direct, prin viu grai, asupra tuturor excepțiilor, cererilor și incidentelor procedurale

12
indicate de procuror, părți sau instanță din oficiu. Și nu în cele din urmă, pronunțarea
hotărârii în ședință publică.

Alături de aceste principii, au titlu de reguli specifice instanței și:

-rolul activ al judecătorului – se înțelege necesitatea ca acesta să își exercite
atribuțiile în mod activ în vederea aflării adevărului și a realizării rolului educativ al
procesului penal. Acest rol nu există decât în procesul penal. În virtutea rolului activ,
instanța, prin completul de judecată și prin judecătorii care compun acest complet, au
dreptul să intervină în timpul ședinței de judecată asupra cererilor, concluziilor și oricăror
fapte sau împrejurări indicate de părți. de asemenea, are dreptul de a administra probe nu
numai dintre cele cerute de procuror sau de părți, ci și din oficiu, în măsura în care o astfel
de probă este necesară pentru aflarea adevărului. De asemenea, instanța are dreptul de a
lua măsurile procesuale pe care le crede de cuvință pentru buna desfășurare a procesului.
Are obligația de a aduce la cunoștința inculpatului și celorlalte părți drepturile și obligațiile
pe care le au în proces.
-locul în care se desfășoară judecata – ca regulă, acest loc este sediul instanței. Prin
excepție, poate avea loc în altă parte, în următoarele situații:
-in cauzele în care sunt implicate multe persoane cu titlu de părți vătămate, martori, etc, se
poate dispune ca judecata să aibă loc acolo unde se află aceste persoane, dacă
desfășurarea judecății la sediul instanței ar fi mult întârziată datorită participării acestor
persoane
-în situația în care persoana supusă ascultării de către instanță se află în imposibilitate de a
se desplasa la sediul instanței, aceasta poate dispune ca acel act procedural să se
desfășoare în locul în care se află persoana sau persoanele în cauză.

Dispoziții generale privind pregătirea ședinței de judecată

Etapele fixate de aceste dispoziții sunt:
-fixarea termenului de judecată
-desemnarea completului de judecată
-citarea părților
-asigurarea apărării (asistenței juridice)

1. Fixarea termenului de judecată are loc pe baza înregistrării dosarului la instanță

prin mijloace informatice, în sensul că o anumită cauză se repartizează aleatoriu pe
termenele preexistente în programarea informatică. În materie penală sunt două categorii
de termene, și anume primul atribuit pentru cauzele urgente, caracterizate astfel pentru
motivul că sunt cauze cu arestați sau deținuți chiar în altă cauză. A doua categorie: cauzele
cu infracțiuni de corupție sau flagrante, care, de asmenea, sunt prevăzute a se judeca cu
celeritate.
Categoria cauzelor comune au termen mai îndepărtat.

2. Desemnarea completului de judecată. Constituirea acestor complete în cadrul

fiecărei instanțe se face de către colegiul de conducere la începutul fiecărui an, cu avizul
CSM. Repartizarea cauzelor la completele de judecată astfel constituite se realizează tot în
sistem informatic în mod aleatoriu. Practic repartizarea se face pe termen și pe complet,
conform regulamentului de organizare și funcționare a instanțelor. Completele de judecată
judecă în diferite distribuții cauzele penale, în sensul că nu au aceeași componență, după
cum urmează:
În primă instanță completul este format dintr-un singur jud, în apel din 2, în recurs
din 3 (în instanțele ordinare). ÎCCJ judecă în primă instanță în complet de 3 jud iar în recurs
din 5 jud. ÎCCJ judecă RIL în compelt format din 12 jduecători, condus de președintele sau
vicepreședintele ÎCCJ, care e al 13-lea. La instanțele militare – ca la instanțele ordinare.

3. citarea părților și a altor persoane este necesară pentru că judecata nu poate avea
loc doar dacă părțile au fost legal citate și procedura este îndeplinită. Partea prezentă la un
termen de judecată nu se mai citează pentru termenele următoare, întrucât legea prezumă
că are termen în cunoștință. de la această regulă, a termenului în cunoștință, în sensul că
se vor cita întotdeauna, există următoarele excepții:
-deținuții și militarii se citează la fiecare termen

13
 -instanța revine cu citarea părților atunci când, după suspendarea judecății, a dispus
repunerea cauzei pe rol
-părțile trebuie citate când a fost schimbat cursul firesc al procesului, în sensul că
judecata se desfășoară într-un alt loc decât cel cunoscut de părți, ori judecata a fost trecută
la o altă instanță ca urmare fie a soluționării unui conflict de competență, fie a strămutării
cauzei de către instanța supremă.
-martorii, experții, insterpreții prezenți la ședința de judecată în care se dispune
amânarea nu vor mai fi citați pentru termenul următor, dar li se vor elibera citații la cerere
pentru a se justifica absența la locul de muncă.

4. Asigurarea apărării este necesară în cauzele în care asistența juridică este

obligatorie. Sub acest cuprins președintele completului de judecată care rezoluționează
(pune rezoluție) primirea dosarului dă dispoziții grefierului să ia măsuri de îndată pentru a
asigura asistența judirică. În concret, aceasta se realizează prin înaintarea unei adrese
conținând datele elementare ale dosarului și numele celui îndreptățit la asitența juridică
(către baroul corespunzător) pentru ca acesta să desemneze un avocat la termenul fixat în
vederea exercitării asistenței juridice obligatorii.
În cursul judecății asistența juridică este obligatorie în următoarele cazuri:
-când inculpatul este:
-minor
-militar
-arestat în cauză
-deținut în altă cauză
-Când față de persoana inc a fost luată măsura de siguranță a internării medicale sau a
obligării la tratament medical, respectiv când instanța apreciază că inculpatul nu și-ar
putea face singur apărarea.
-In cauzele în care legea prevede că infracțiunea este pedepsită cu min. 5 ani de închisoare
ori detenția pe viață.
-Când instanța apreciază că pv, pc, prc nu și-ar putea face singure apărarea.
Asigurarea dreptului la apărare mai semnifică și dreptul inc și celorlalte părți de a lua
cunoștință de dosar în tot cursul judecății.

--lipsă—

-poate restricționa accesul publicului în sala de judecată, în raport de mărimea și

numărul de locuri a acesteia
-în cazul în care o persoană tulbură ședința de judecată, președintele poate dispune
îndepărtarea acesteia din sală, iar în caz de abateri grave, poate sancționa cu amendă
judiciară persoana respectivă
-persoana având calitate de parte în proces va fi chemată de președintele
completului înainte de încheierea dezbaterilor pentru a-i fi adusă la cunoștință actele
esențiale efectuate în lipsa ei
-constatarea infracțiunilor de audiență se află de asemenea în prerogativa
președintelui completului. Infracțiunile de audiență sunt fapte prevăzute de legea penală
săvârșite în fața instanței de judecată, în cursul ședinței, indiferent că această ședință se
desfășoară la sediul instanței sau într-un alt loc. în vederea constatării acestor infracțiuni,
președintele completului întocmește un pv și îl trimite de îndată pe făptuitor procurorului.
Dacă există indicii, probe suficiente, președintele completului emite totodată mandatul de
arestare a învinuitului. Despre constatarea infracțiunii de audiență și măsurile luate se
consemnează în încheierea de ședință de la acea dată.
-verificarea sesizării instanței. Este obligatorie verificarea din oficiu la prima zi de
înfățișare a regularității actului de sesizare (rechizitoriul). Președintele completului, atunci
când constată că sesizarea este nelegală, iar neregularitatea astfel constatată nu poate fi
înlăturată de îndată sau prin acordarea unui termen, dosarul cauzei se restituie procurorului
care a întocmit actul de sesizare pentru refacerea acestuia. Dosarul nu se restituie dacă îi
lipsește mențiunea procurorului ierarhic superior privind verificarea legalității și temeiniciei
rechizitoriului, ci se acordă termen pentru acoperirea acestei neregularități. De asemenea,

14
dosarul nu se restituie dacă rechizitoriul nu cuprinde toate elemenetele încadrării juridice
ale faptelor, deoarece acesta este un atribut al instanței de judecată. Tot astfel, nu este
supusă restituirii cauza în care rechizitoriul cuprinde succint, dar suficient, starea de fapt.
-verificarea regularității arestării inculpatului la primirea dosarului. Această activitate
are loc după înregistrarea dosarului la instanța de judecată. În cauzele în care inculpatul
este trimis în judecată în stare de arest preventiv, verificarea are loc din oficiu, în camera
de consiliu, în prezența inculpatului și a apărărorului acestuia, cu participarea obligatorie a
procurorului. Instanța verifică, pe baza materialului existent la dosarul cauzei, temeinicia și
legalitatea arestării inculpatului până în acel moment. Sub aspectul temeiniciei se verifică
indiciile și probele referitoare la faptele de care este învinuit inculpatul, iar sub aspectul
legalității, îndeplinirea cerințelor legale pentru, după caz, luarea acelei măsuri sau
prelungirea sa până în momentul sesizării instanței. Exercitând o asemenea verificare,
instanța are la îndemână două soluții: menține măsura arestării preventive, în situația în
care măsura este legală și temeinică, pe o durată care nu poate depăși 60 de zile, urmând
ca până la expirarea acestei durate instanța să verifice din nou legalitatea și temeinicia
măsurii, sau nu mai menține măsura arestării fie prin intermediul revocării sale, ceea ce ar
însemna că nu mai există nici un temei de fapt sau de drept pentru privarea de libertate a
inculpatului, fie prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă
neprivativă de libertate, atunci când s-au schimbat temeiurile pentru care s-a dispus
arestarea. O ultimă soluție ar putea fi aceea a încetării de drept a măsurii arestării, atunci
când instanța constată că a expirat durata de timp prevăzută de lege, sau, după caz, cea
instituită de judecător pentru arestarea preventivă.

Drepturile procurorului și ale părților în primă instanță

și procurorul, și părțile, au dreptul de a formula cereri în probațiune, de a ridica
excepții și de apune concluzii în dezbaterile pe fond. Pentru realizarea acestor drepturi,
instanța este datoare să aducă la cunoștința părților drepturile lor procesuale, iar în măsura
în care părțile nu înțeleg sau nu sunt în măsură să și le exercite, instanța va trebui din oficiu
să pună în discuție orice aspecte esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

Cauze de suspendare a judecății

Acestea sunt:
-cauza determinată de boala gravă a inculpatului, care îl împiedică să participe la
judecată. Pentru a se suspenda judecata în acest caz, este necesar mai întâi să se
efectueze un raport de expertiză M-L dispus de instanță, care să constate boala de care
suferă inculpatul. Nu este necesar ca expertiza să concluzioneze și asupra posibilității
inculpatului de a participa la judecată, acesta fiind atributul judecătorului. Suspendarea se
dispune prin încheiere de ședință. pe durata suspendării președintele completului verifică
periodic starea de sănătate a inculpatului, iar atunci când afecțiunea dispare sau face
posibilă prezența inculpatului la judecată, președintele va dispune repunerea cauzei pe rol,
în vederea continuării judecății. Nu există un termen limită până la care se suspendă
judecata. Încheierea prin care se dispune suspendarea judecății este supusă recursului în
termen de 24h de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsă.
-ca urmare a ridicării de către instanță, procuror sau de părți, a unor excepții de
neconstituționalitate. Suspendarea este facultativă, nu obligatorie pentru instanță. Premisa
suspendării judecății o constituie pe de-o parte ridicarea unor excepții de
neconstituționalitate în condițiile legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CC,
iar pe de altă parte, admiterea (încuviințarea de către instanță) a cererii de sesizare a CC
pentru rezolvarea excepțiilor respective. Suspendarea se dispune prin încheiere de ședință
și suspusă recursului în același termen. Dacă nu suspendă judecata, instanța înaintează
încheierea de ședință prin care a încuviințat sesizarea CC opiniile procurorului și a părților și
continuă judecata. Dacă suspendă judecata, aceasta va fi reluată doar după pronunțarea de
către CC a deciziei asupra excepțiilor de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
-încuviințarea cererii de extrădare activă, care are ca premisă cererea unui stat de a
obține prezența inculpatului, fie pentru urmărire, fie pentru judecată, în fața autorităților
judiciare ale acelui stat. Ea poate fi și pasivă atunci când o instanță națională are de
rezolvat o astfel de cerere de extrădare. Indiferent de tipul extrădării, suspendarea se
dispune prin încheiere, în aceleași condiții și durează astfel: în cazul extrădării active, până
la soluționarea cererii de extrădare de către autoritatea judiciară străină; în cazul extrădării

15
pasive, până la încetarea motivului care a determinat pedarea inculpatului către autoritățile
statului străin.
-suspendarea este prevăzută de legea medierii 122/1996, care prevede că atunci
când părțile înțeleg să recurgă la procedura medierii, instanța va da o încheiere de
suspendare și fie va înceta procesul, dacă părțile se împacă, fie va relua judecata dacă
medierea eșuează. Medierea este posibilă în materie penală doar în cauzele care au ca
obiect anumite infracțiuni pentru care este permisă procedura medierii.

--lipsă-- Pe toată durata ședinței de judecată și la toate termenele de judecată, dacă

sunt mai multe, instanța este obligată să dispună grefierului, iar acesta din urmă să
consemneze în pv de ședință (caietul grefierului) toate problemele puse în discuție de
instanță, prezența părților și a procurorului, martorilor, terților, interpreților, toate cererile și
excepțiile formulate de către procuror sau părți, precum și a celor din oficiu, făcute de
instanță, precum și deciziile luate de completul de judecată asupra lor.

Dispoziții generale privind soluționarea cauzei

Deliberarea
Este activitatea procesuală aparținând exclusiv completului de judecată, prin
intermediul căreia membrii completului dezbat asupra soluției ce se va pronunța în cauză,
fiecare membru al completului având dreptul și obligația de a-și indica opinia și a o motiva
prin argumente de fapt și de drept. Deliberarea în timp se situează imediat după închiderea
dezbaterilor în fond. Pentru motive temeinice, cum sunt complexitatea cauzei penale,
numărul mare de inculpați sau pentru a oferi procurorului și părților timp să formuleze
concluzii scrise, deliberarea se poate amâna cel mult 15 zile de la data încheierii
dezbaterilor.
Regulile de procedură privind deliberarea statuează că:
-se desfășoară în secret, în camera de consiliu, numai de către membrii completului
de judecată, fără grefier sau procuror.
-în completele colegiale, președintele completului își spune ultimul părerea
-hotărârea se ia în urma deliberării cu unanimitate sau, dacă aceasta nu poate fi
întrunită, cu majoritate de opinie. Dacă din deliberări rezultă mai mult decât două păreri, în
exemplul completului de 3 judecători sau de 5 judecători, judecătorii care au o opinie mai
severă trebuie să se alăture opiniei celei mai apropiate. În completele de judecată de 2
judecători (în apel), dacă nu se poate întruni unanimitatea, cauza se va soluționa de către
un complet de divergență în care va intra un al treilea judecător (fie președintele instanței,
fie președintele secției, fie un judecător desemnat). În acest caz se va repune cauza pe rol
și se vor relua dezbaterile în prezența procurorului și părților la un alt termen de judecată,
în fața completului de divergență, urmând să aibă loc deliberarea după închiderea acelei
ședințe. Va fi suficientă majoritatea.
-rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care se scrie de către unul din
judecători și se semnează de toți membrii completului de judecată. Minuta se redactează în
două exemplare, dintre care un exemplar rămâne la dosarul cauzei, ca dovadă a deliberării,
iar al doilea exemplar se depune la o mapă special prevăzută pentru cazul în care minuta
de la dosar se pierde, se distruge sau se sustrage. Lipsa minutei de la dosar echivalează cu
absența actului de deliberare și conduce la nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.

Pronunțarea hotărârii
Are loc de îndată după deliberare și întocmirea minutei. Pronunțarea nu se amână, ci
doar deliberarea. Pronunțarea se face întotdeauna în ședință publică, chiar dacă procesul s-
a purtat în ședință secretă. La pronunțare participă președintele completului însoțit de
grefier. Prezența procurorului nu este obligatorie, iar părțile nu se citează.

Redactarea hotărârii
Redactarea se face de către unul din judecătorii care au participat în completul de
judecată. Redactarea trebuie făcută în cel mult 20 de zile de la pronunțare. După redactare,
copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților. La cerere, acestora li se comunică

16
hotărârea în totalitate. Hotărârea redactată se semnează de judecătorii care au redactat-o
și de către grefier.

Felurile hotărârilor judecătorești în materie penală

Hot jud pronunțate în materie penală rămase definitive, prin care s-a rezolvat fondul
cauzei, au autoritate de lucru judecat și sunt puse în executare din oficiu fără a fi necesară
investirea cu formulă executorie. Această normă e caducă.
În funcție de gradul de jurisdicție în care se pronunță (primă instanță, apel sau
recurs) precum și fcț de natura problemelor pe care le rezolvă, procedura penală prevede 3
categorii de hot:
-sentințele sunt hotărâri prin care cauzele penale se rezolvă de către prima instanță
sau prin care instanța se dezinvestește fără a soluționa cauza (spre exemplu restituirea
cauzei la procuror pentru nelegalitatea actului de sesizare).
-deciziile sunt hotărâri prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului, ril-
ului, precum și hot prin care instanța de recurs rejudecă în fond cauza.
-încheierile sunt de regulă hotărâri date în cursul judecății, indiferent că avem în
vedere judecata în primă instanță, în apel sau în recurs. De asemenea, încheieri se numesc
și hot prin care instanțele se pronunță asupra măsurilor preventive, asupra liberării
provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune, asupra măsurilor asigurătorii, asupra
efectuării expertizelor, a suspendării judecății, etc.
Încheierea de ședință reprezintă oglinda în care se reflectă la fiecare termen de
judecată modul de desfășurare a procesului. CPP prevede un anumit conținut pentru
încheiere, și anume:
-data (ziua, luna, anul) ședinței de judecată
-denumirea instanței
-numărul dosarului
-numele și prenumele judecătorilor care au alcătuit completul de judecată
-numele grefierului și al procurorului
-obiectul cauzei
-numele părților
-numele martorilor, dacă au fost citați
-numele apărătorilor
-activitățile desfășurate de instanță la acel termen,
-cererile și excepțiile ridicate și modul de rezovlare
-măsurile luate la termenul de judecată
-motivele pentru care se amână și termenul de amânare
-mențiunea că instanța s-a pronunțat în ședința publică de la acea dată
În principiu, încheierile de ședință care precedă judecarea cauzei în primă instanță sau în
apel, nu sunt susceptibile de vreo cale de atac, decât odată cu fondul cauzei reprezentat de
sentința penală sau decizia penală (în apel). Prin excepție, încheierile pronunțate asupra
măs prev, măs asig, suspendării judecății, pot fi atacate separat cu recurs.
Încheierile premergătoare judecății se redactează de grefier în termen de 24h de la
terminarea ședinței de judecată și se semnează de președintele completului de judecată și
de grefier.

Judecata în primă instanță

Obiectul judecății
Îl constituie în primul rând fapta și persoana arătată ca inculpat în actul de sesizare. În mod
suplimentar, ob jud îl poate reprezenta și fapta/persoana la care se referă extinderea
procesului penal în timpul judecății

Participanții la judecata în primă instanță

Procurorul. Participarea procurorului în primă instanță este, după caz, facultativă sau
oblgiatorie.
Este obligatorie în primă instanță:
a. în ședințele de judecată ale judecătoriilor, tribunalelor și curților,
b. când instanța a fost sesizată prin rechizitoriu,

17
c. în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii de 3
ani sau mai mare, ori detenția pe viață.
d. în cauzele în care un inculpat este arestat preventiv în cauză,
e. în cauzele în care asistența juridică este obligatorie,
f. în cauzele cu infractori minori,
g. în cauzele în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
Prezența procurorului este obligatorie în toate instanțele superioare primei.
Absența procurorului în cauzele în care este obligatorie participarea – nulitate absolută.

Părțile
Participarea părților este precedată de îndeplinirea legală a procedurii de citare.
Inculpatului trebuie să îi fie înmânată citația cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de
judecată. Dacă inculpatul este arestat, i se comunică citația în termen de cel mult 48h de la
primirea dosarului de la instanță. prezența inculpatului este obligatorie și judecata nu poate
avea loc în lipsa acestuia când se află în stare de deținere, chiar și într-o altă cauză. Lipsa
inculpatului în acest caz, indiferent dacă a fost sau nu citat, este sancționată cu nul abs a
hotărârii.
Celelalte părți, pc, pv, prc pot participa la judecată fie personal, fie prin reprezentare.
Prezența lor în primă instanță nu este obligatorie, dar cerința legală a citării lor în proces
este imperativă. Neîndeplinirea procedurii de citare se sancționează tot cu nul abs a
hotărârii.

Apărătorul
Participarea sa este facultativă atunci când asistența juridică nu este obligatorie. Este
obligatorie prezența sa în toate situațiile în care legea prevede necesitatea asistenței
juridice obligatorii. Absența apărătorului în aceste cazuri nu este sancționată cu nulitate
absolută, ci relativă și, eventual, cu sancțiunea amenzii judiciare aplicate apărătorului.

Alte persoane
Participarea altor persoane se referă la martori, experți, interpreți, etc, alte persoane
chemate de instanță în scopul soluționării cauzei. Prezența acestei persoane este asigurată
tot prin citare. Lipsa nejustificată a acestor persoane se sancționează cu amendă judiciară.

Desfășurarea judecății în primă instanță

Se realizează, în esenți, prin desfășurarea următoarelor activități:
-luarea măsurilor pregătitoare ședinței de judecată,
-desfășurarea în concret a ședinței de judecată în primă instanță
-deliberarea completului de judecată asupra soluției ce se va pronunța
-pronunțarea hotărârii
-redactarea hotărârii
-comunicarea hotărârii
Măsurile pregătitoare se referă la un ansamblu de activități, de regulă cu caracter
administrativ, situate în timp între momentul înregistrării dosarului la instanță și începutul
ședinței de judecată. Aceste măsuri sunt dispuse de președintele completului de judecată
sau un judecător desemnat și constă în:
-depunerea rezoluției de primire a dosarului de către completul de judecată,
desemnat aleatoriu prin sistem informatic.
-luarea măsurilor necesare pentru asigurarea asistenței juridice obligatorii,
-dispunerea emiterii citațiilor către inculpat și celelalte părți
-dispunerea către grefier a întocmirii listei de ședință și afișării acesteia la sala de
ședință de judecată înainte cu 24h de termenul de judecată. Acest termen nu este fixat de
președintele instanței sau completul de judecată, ci prin acelașii procedeu aleatoriu
informatic.
Ședința de judecată în primă instanță presupune 4 etape:
1. începutul judecății
Este acea etapă în cadrul căreia are loc deschiderea ședinței, strigarea cauzei, apelul
celor citați în cauză, verificarea legalității sesizării instanței, verificarea identității
inculpatului și, după caz, luarea unor măsuri privind martorii, experții și interpreții, dacă au
fost aduși, acordarea de lămuriri părților în cauză, respectiv rezolvarea cererilor și
excepțiilor puse în discuție de către procuror, părți sau instanță. ci privire la verificarea

18
inculpatului, președintele completului, alături de stabilirea datelor de identitate ale
acestuia, verifică legalitatea comunicării copiilor de pe actul de sesizare (rechizitoriul)
inculpatului în stare de detenție, la locul de deținere. Se pot ivi următoarele două situații:
dacă actul nu a fost comunicat, iar inculpatul cere comunicarea, judecata se va amâna,
inculpatului comunicându-i-se de către peședintele completului o copie de pe actul de
sesizare; dacă s-a făcut comunicarea copiei de pe actul de sesizare, însă cu mai puțin de 3
zile înaintea termenului de judecată, la cererea inculpatului, președintele completului
dispune amânarea judecății la un alt termen.
În privința martorilor, interpreților și experților, președintele completului poate lua
următoarele măsuri: după apelul lor de către grefier, președintele îi invită să părăsească
sala și să aștepte în imediata apropiere a sălii de judecată, punându-le în vedere să nu se
îndepărteze în vedeera participării lor în cauza penală, în funcție de ordinea actelor de
cercetare judecătorească. Experții pot rămâne în sală dacă nu împietează asupra
desfășurării ședinței. Martorii care au fost audiați, la dispoziția președintelui completului
părăsesc sala de judecată și, în funcție de necesitatea prezenței lor în continuare vor avea
încuviințarea sau nu de a părăsi sediul instanței. Experții și interpreții vor putea fi ascultați
chiar dacă nu au primit citație pentru acel termen, însă întotdeauna după stabilirea
identității lor. Cu referire la lămuririle pe care președintele completului le are de făcut,
acesta cheamă partea vătămată și, în raport cu natura cauzei, îi aduce la cunoștință că are
dreptul să se constituie parte civilă sau că poate participa în continuare ca parte vătămată.
Tot președintele completului va întreba pe procuror, inculpat, părți, dacă au sau nu de
formulat excepții, cereri sau propuneri de probe în cauză.

2. cercetarea judecătorească
Constă în două categorii de activități, și anume în readministrarea probelor care au fost
administrate în cursul UP și în administrarea unor probe noi, necunoscute până atunci
dosarului. Procedura efectuării cercetării judecătorești se desfășoară și ea pe parcursul
următoarelor subetape:

a. începerea cercetării judecătorești

Semnifică citirea de către grefier a actului de sesizare a instanței sau prezentarea succintă
a acestuia dacă este voluminos, la dispoziția președintelui completului. După citirea actului
de sesizare, președintele completului explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se
aduce și înștiințează pe inculpat cu privire la:
-dreptul de a se folosi de procedura de judecată privind recunoașterea de vinovăție,
-dreptul de a parcurge procedura de drept comun.
Astfel, dacă inculpatul declară că dorește să se bucure de prima procedură, acesta va fi
ascultat de către instanță asupra recunoașterii faptei de care este învinuit și asupra
însușiirii probelor administrate în cursul UP. După ascultarea incultaptului în această
modalitate, cercetarea judecătorească se încheie. Dacă înculpatul declară că dorește să
parcurgă procedura de drept comun și să se apere prin contestarea faptelor și vinovăției,
președintele completului îi va aduce la cunoștință că are dreptul de a nu face nicio
declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Inculpatul
mai este informat că are dreptul de a formula cereri în apărarea sa, de a propune probe, de
a adresa întrebări, după caz, coinculpaților, celorlaltor părți, martorilor, experților, și de a
da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când consideră necesar.

b. ascultarea inculpatului/inculpaților
Inculpatul este audiat potrivit regulilor generale de audiere a inculpatului prevăzute în
partea generală a CP. Astfel, acesta este lăsat să declare tot ce știe despre fapta pentru
care a fost trimis în judecată. Mai apoi, inculpatului i se pot pune întrebări, în mod direct de
către președintele completului și ceilalți membri ai completului, de către procuror și de
către celelalte părți. întrebările care nu sunt utile cauzei pot fi respinse de către
președintele completului de judecată. Toate declarațiile inculpatului se consemnează de
către grefier, după declarația președintelui completului și se semnează de către inculpat
declarația astfel consemnată, după ce o citește și nu are obiecțiuni. Dacă inculpatul nu face
declarații sau acesta nu își amintește anumite fapte sau împrejurări, ori declarația dată în
fața instanței diferă de declarațiile anterioare, i se dă ocazia să lămurească aceste aspecte.

19
Ascultarea inculpatului în primă instanță și în apel este obligatorie. Inculpatul poate fi
reascultat ori de câte ori instanța găsește necesară reaudierea, ori inculpatul o solicită.
Când sunt mai mulți inculpați în aceeași cauză, fiecare inculpat este ascultat separat însă în
prezența celorlalți inculpați.

c. ascultarea celorlalte părți

ascultarea celorlalte părți se realizează în aceleași condiții ca și ascultarea inculpatului.

d. ascultarea martorilor, experților, interpreților

aceste persoane se audiază în aceleași condiții ca inculpatul și celelalte părți.
Pentru martori însă există câteva reguli specifice:
-dacă martorul posedă un înscris în legătură cu depoziția (declarația) făcută, poate să îl
itească în instanță, însă părțile și procurorul au dreptul să îl verifice. Instanța poate reține
înscrisul la dosar, fie original, fie în copie.
-dacă audierea unui martor nu mai este posibilă (deces, dispariție, etc), instanța va da citire
declarațiilor acestuia date în cursul UP și va ține seama de aceste declarații la soluționarea
cauzei.
-martorul/expertul/interpretul legal citat, dar neprezentat poate fi adus în fața instanței cu
mandat de aducere.
-martorii pot fi ascultați de instanță prin aplicarea procedurii prevăzute de programul
pentru protecția martorilor, dacă există indicii că recunoașterea acestora de către inculpați
sau alte persoane le-ar aduce grave vătămări ale drepturilor lor.
-după ascultarea martorilor, aceștia rămân în sală sau, la dispoziția președintelui
completului, pot părăsi sala de judecată. Dacă se constată că între declarațiile martorilor
există contraziceri, președintele completului va da dispoziție ca martorii să rămână în sală
pentru confruntare.
-instanța poate renunța la audierea unui/unor martori, chiar dacă au fost încuviințați inițial
sau menționați în rechizitoriu, dacă apreciază că depozițiile acestora sunt inutile cauzei.

e. prezentarea mijloacelor materiale de probă + f. administrarea altor mijloace

de probă

Prezentarea mijloacelor de probă are loc în acele cauze penale în care, încă din faza UP,
aceste mijloace materiale de probă au fost administrate și prelevate. În aceste condiții,
instanța dispune prezentarea lor în ședință publică (spre exemplu arma folosită la
săvârșirea infracțiunii, peliculele conținând fișa dactiloscopică a inculpatului, etc.). dacă din
cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea anumitor fapte, împrejuări,
circumstanțe ale cauzei este necesară administrarea unor noi probe, instanța dispune
administrarea acestora la același termen, dacă este posibil, sau la un termen viitor, caz în
care judecarea se amână la acel termen.

g. terminarea cercetării judecătorești

aceasta se declară în ședință publică, de către președintele completului de judecată, în

următoarele ipoteze alternative:
1. au fost administrate toate probele necesare lămuririi cauzei, sub toate aspectele sale
(penal, civil, circumstanțe agravante/atenuante, recidivă, etc)
2. procurorul și părțile nu mai au de ridicat excepții, de formulat cererei noi pentru
completarea cercetării judecătorești.
3. au fost formulate cereri noi, dar acestea au fost respinse de instanță sau au fost
încuviințate și s-au efectuat completările în probațiune cerute.

h. rezolvarea unor incidente procedurale referitoare la restituirea cauzei la procuror,

schimbarea încadrării juridice a faptei, extinderea acțiunii penale, extinderea procesului
penal.

Instituții procesual penale aplicabile ședinței de judecată în

primă instanță

20
Aceste instituții sau ca obiect fie modificarea obiectului învinuirii, fie modificarea cadrului
procesual instituit prin actul de sesizare a instanței de judecată. Aceste instutiții sunt:
• Restituirea cauzei la procuror – poate avea loc în două cazuri:
a. când se constată înainte de terminarea cercetării judecătorești că, în cauza supusă
judecății, s-a efectuat cercetarea penală de către un alt organ decât cel competent.
b. în cazul nerespectării dispozițiilor referitoare la competența după materie sau după
calitatea persoanei,………………….. și asistarea acestuia de către apărător, toate în fața
organului de UP.
Procedura restituirii: restituirea poate fi solicitată de către inculpat, dar poate fi pusă în
discuție și din oficiu, de către instanță, deoarece vizează nulitatea absolută a unor acte de
cercetare penală sau a întregii UP, ori doar a unor acte de UP. După punerea în discuție se
acordă cuvântul procurorului și apoi inculpatului și celorlalte părți interesate. După
ascultarea acestora instanța se pronunță asupra restituirii cauzei la procuror prin sentință,
ceea ce înseamnă că instanța se dezinvestește de cauză, că o trimite procurorului, iar
acesta va lua măsuri pentru ca, după caz, UP să fie efectuată de organul competent, sau
anumite acte de UP să fie făcute. Sentința de dezinvestire este supusă recursului în termen
de 3 zile de la pronunțare pentru cei prezenți și comunicare pentru cei absenți.
Totuși, restituirea cauzei la procuror, nu are loc în următoarele două cazuri:
1. când constatarea că cercetarea penală a fost făcută de un alt organ decât cel competent
are loc după începerea dezbaterilor.
2. în cazul în care instanța, în cadrul cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a
faptei într-o altă infracțiune, pentru care cercetarea penală era de competența altui organ.
• Schimbarea încadrării juridice a faptei
Este posibilitatea dată de lege judecătorului de a modifica încadrarea sau prevederea
legală a unei infracțiuni, așa cum a fost descrisă în actul de sesizare, într-o altă dispoziție
legală semnificând o nouă încadrare juridică a aceleiași fapte. Nu se confundă cu
schimbarea încadrării legale a infracțiunii, aceasta aparținând legiuitorului și o dispune
atunci când aduce modificări normelor penale de incriminare. Procedura schimbării
încadrării juridice este următoarea: se poate solicita de către inculpat, procuror, dar și de
către instanță din oficiu, atunci când din actele de cercetare judecătorească efectuate
rezultă necesitatea și legalitatea schimbării acesteia. După punerea în discuție a schimbării
încadrării juridice, ascultarea concluziilor procurorului, inculpatului și alte părți, instanța se
pronunță asupra acestei schimbări de încadrare juridică astfel:
-prin încheiere premergătoare judecății, dacă judecarea cauzei va avea loc la un termen
viitor. Această încheiere nu este susceptibilă de o cale de atac, deoarece are caracterul
unui act procedural pregătitor a deznodământului judiciar.
-prin aceeași sentință prin care se rezolvă și fondul cauzei. Dacă inculpatul cere să își
pregătească apărarea cu privire la noua încadrare juridică, mai ales când aceasta are în
obiect o infracțiune sancționată mai sever, instanța poate încuviința lăsarea cauzei mai la
urmă, în aceeași ședință de judecată, sau amânarea cauzei la un termen viitor, mai ales
atunci când în raport cu noua încadrare juridică se impune și asigurarea asistenței juridice
obligatorii.

Extinderea acțiunii penale

Se impune când se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârșirea și a altor

acte materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni pentru care a fost trimis în
judecată (ex infr continuate). Procedura extinderii acțiunii penale: se poate ridica din oficiu
de către instanță, la cerere formulată de către procurori ori de către inculpat. Extinderea se
pune în discuția părților. Instanța se pronunță asupra extinderii acțiunii penale prin
încheiere, după care procedează la judecarea infracțiunii în întregul său, cu privire la toate
actele materiale ce compun conținutul continuat al acesteia. Această procedură se aplică și
în ipoteza în care instanța constată că, referitor la unele acte materiale, s-a pronunțat deja
o hotărâre penală definitivă de condamnare. În acest caz, instanța care constată actele
materiale ce compun conținutul continuat al aceleiași infracțiuni, dispune conexarea
dosarului în care s-a pronunțat hotărârea definitivă penală asupra unor acte materiale și
anulează hotărârea astfel pronunțată, pronunțând o nouă hotărâre cu privire la toate actele
materiale ce compun conținutul continuat al unei infracțiuni unice.

21
Extinderea procesului penal

Deosebirea dintre extinderea acțiunii penale și extinderea procesului penal constă în aceea
că acțiunea penală este unică cu privire la o infracțiune sau mai multe infracțiuni ce fac
obiectul actului de sesizare a instanței, indiferent dacă una și aceeași infracțiune este
săvârșită printr-o singură activitate infracțională sau prin mai multe. În schimb, procesul
penal poate avea în obiect unul sau mai mulți inculpați, una sau mai multe fapte penale.
Extingerea pp se poate prezenta în 3 modalități reglementate:

a. extinderea pentru alte fapte

se impune atunci când se descoperă în cursul judecății, în sarcina inculpatului, date cu
privire la săvârșirea de către acesta și a unei alte fapte penale aflată în legătură cu
infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Procedura extinderii: necesitatea ext se
pune în discuție de către instanță, din oficiu, sau la cererea procurorului. Procurorul poate
cere extinderea procesului penal și cu privire la această faptă, noua faptă, iar instanța va
proceda diferit, după cum urmează:
1. dacă procurorul declară că pune în mișcare acțiunea penală și cu privire la această faptă,
instanța, găsind întemeiată cererea, procedează la extinderea pp și la judecarea cauzei și
cu privire la fapta descoperită.
2. dacă procurorul declară că nu pune în mișcare acțiunea penală, instanța, prin încheiere,
sesizează organul de UP competent pentru a efectua cercetări cu privire la fapta nou
descoperită. În această variantă, neavând loc o punere în mișcare a acțiunii penale,
procesul se va extinde fără această acțiune cu necesitatea parcurgerii primei faze a
procesului, și anume a UP, pentru infracțiunea nou descoperită. În situația în care
procurorul nu participă la ședința de judecată, instanța este cea care va dispune extinderea
procesului penal și judecarea faptelor în aceeași cauză ori trimiterea la procuror a cauzei
privind cauza nou descoperită.

b. extinderea pentru alte persoane

se impune când se descoperă, în cursul judecății, date cu privire la participarea și a altei
persoane la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul. Procedura
de extindere este aceeași ca și cea mai sus descrisă, în sensul că: dacă procurorul pune în
mișcare acțiunea penală cu privire la noua persoană participantă la săvârșirea infracțiunii
reținută în sarcina inculpatului, instanța, dacă socotește necesar, extinde procesul și cu
privire la această persoană și judecă în întregul ei cauza cu privire la persoana inculpatului
și persoana nou descoperită, participantă. Dacă procurorul declară că nu pune în mișcare
acțiunea penală, instanța, prin încheiere, sesizează organul de UP competent pentru
efectuarea cercetărilor privind noul făptuitor. Când procurorul nu participă la ședința de
judecată, extinderea procesului, respectiv sesizarea organului de UP, se fac din oficiu.

c. extinderea pentru alte fapte și alte persoane.

Rezultă din descoperirea unor date cu privire la săvârșirea unei fapte penale de către o altă
persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului. Aceste persoane nu sunt participante în
nicio calitate la fapta inculpatului, ci sunt participanții la o infracțiune disctinctă de cea a
inculpatului. Procedura de extindere este aceeași cu cea mai sus indicată.

Aspectul benefic al extinderii pp este acela că, în cazul în care instanța continuă judecata
cu noile fapte ori noile persoane învinuite, după caz, se scurtează durata procesului penal,
deoarece se trece peste prima fază a acestuia, și anume cea a UP.

3. dezbaterile
Reprezintă momentul culminant al procesului penal, constând în concluziile pe care le
formulează oral în fața instanței de judecată procurorul și părțile din proces, acestea din
urmă, personal, sau prin avocați, cu privire la existența sau neexistența infracțiunii și a
vinovăției penale, respectiv a angajării răspunderii acesteia sub aspect penal și, după caz,
civil. Ordinea în care se dă cuvântul de către președintele completului de judecată este
următoarea: mai întâi procurorul, deoarece este cel care exercită funcția acuzatorială, de

22
învinuire, apoi partea vătămată, atunci când există, apoi partea civilă, prc și ultimul,
inculpatul.
În cursul concluziilor depuse prin viu grai, procurorul și părțile trebuie să respecte obiectul
cauzei și să se limiteze la lămurirea aspectelor pe care le susține fie funcția de apărare, fie
funcția de acuzare. Președintele completului de judecată poate limita atât în timp cât și
asupra conținutului, concluziile formulate de procuror sau de către părți. Dezbaterile pot fi
întrerupte, pentru motive temeinice, însă întreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile. În
cursul dezbaterilor trebuie să se asigure unicitatea și continuitatea completului de judecată
și a membrilor acestuia.

4. ultimul cuvânt al inculpatului

Reprezintă un moment distinct al ședinței de judecată, autonom de toate celelalte etape
ale ședinței, în care inculpatul, personal, relevă tot ceea ce crede de cuviință despre fapta
pusă în sarcina lui și vinovăția sa. Ultimul cuvânt ai inculpatului este distinct de concluziile
orale puse de inculpat, personal sau prin apărător, în cadrul dezbaterilor. În timpul ultimului
cuvânt inculpatul nu poate fi întrerupt și nu i se pot pune întrebări. Dacă acest ultim cuvânt
relevă fapte, circumstanțe, noi, esențiale pentru lămurirea cauzei, instanța poate dispune
reluarea cercetărilor judecătorești.

Deliberarea
Se realizează mai întâi asupra chestiunilor de fapt și mai apoi asupra celor de drept.
Judecătorii membri ai completului de judecată trebuie să statueze asupra:
-existenței sau inexistenței faptei
-vinovăției și formei de vinovăție a făptuitorului
-a circumstanțelor de loc, de timp, în care s-au săvârșit faptele
-asupra împrejurărilor obiective și de natură subiectivă care au condus la săvârșirea
faptei
-asupra încadrării juridice a infracțiunii
-stabilirea regimului sancționator (felul pedepsei, durata acesteia în raport cu cauzele
care agravează răspunderea și mai apoi cu cele care o atenuează)
-în cazul infractorilor minori, selectarea măsurii educative potrivite, în raport cu
vârsta, cadrul social, necesitățile viitoare de îndreptare, etc.
-măsurile asigurătorii
-măsurile preventive
-modalitatea de individualizare a executării pedepsei
-dacă există, modul de rezolvare a acțiunii civile
Dacă pe parcursul deliberării se constată că o anumită împrejurare nu a fost suficient
lămurită sau că se impune readmnistrarea unui mijloc de probă, ori consemnarea unei
poziții procesuale insuficient enunțată de părți, instanța poate proceda astfel:
a. fie dispune repunerea cauzei pe rol cu redeschiderea cauzei pe rol cu
redeschiderea cercetărilor judecătorești
b. dispune redeschiderea dezbaterilor, dacă ceea ce trebuie lămurit se poate realiza
doar prin dezbateri.

Prima instanță hotărăște asupra cauzei penale prin sentință, pronunțând, după
caz:
-condamnarea, când instanța constată că fapta există, a fost săvârșită de către
inculpat, cu vinovăția prevăzută de lege.
-achitarea inculpatului, în situația contrară, art. 10 lit a-e CPP. Dacă achitarea se
pronunță pentru motivul că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, instanța va
face aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ față de inculpat, aplicându-i o amendă
sau mustrare cu avertisment.
-încetarea procesului penal, în toate cazurile art. 10 lit f-j CPP. Când încetarea se
dispune ca urmare a înlocuirii răspunderii penale (lit i), instanța aplică inculpatului, prin
înlocuire, o sancțiune cu caracter administrativ.

Dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului, dacă nu este reținut/arestat în altă

cauză, în următoarele cauze:

23
 -condamnarea la o pedeapsă cu închisoare egală cu durata arestului preventiv
executat
-o pedeapsă cu închisoare, dar cu suspendarea condiționată a executării sau cu
suspendarea sub suspraveghere, ori cu executarea la locul de muncă, când aplică
inculpatului minor măsură educativă, când aplică pedeapsa amenzii penale.
Dacă în cursul judecății inculpatul a fost liberat provizoriu pe cauțiune, instanța va dispune
restituirea cauțiunii către inculpat, în condițiile prevăzute de lege. Dacă instanța militară a
pronunțat o hotărâre de condamnare, va dispune asupra executării pedepsei într-o
închisoare militară.
Asupra soluționării laturii civile a cauzei penale, instanța penală poate pronunța
următoarele soluții:
-poate obliga la repararea pagubelor materiale și a daunelor morale, atunci când
pronunță condamnarea dar și când pronunță achitarea inculpatului, pentru unul din
următoarele motive:
-că fapta nu prezintă pericol social
-că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive
-că există o cauză care înlătură răspunderea penală
-instanța nu acordă despăgubiri civile în cazul în care pronunță achitarea pentru că:
-fapta nu există
-fapta nu a fost săvârșită de inculpat
-instanța nu soluționează acțiunea civilă:
-când pronunță achitarea pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală
-în cazul încetării procesului penal pentru vreuna dintre cauzele prevăzute de
art. 10 lit f CPP (lipsește plângerea, etc),
-pentru că instanța a constatat autoritate de lucru judecat.
-instanța disjunge acțiunea civilă, când aceasta ar aduce întârzieri asupra soluționării
laturii penale a cauzei și amânarea soluționării la un alt termen, într-o altă ședință.

Pronunțarea, redactarea și comunicarea sentinței penale

Pronunțarea
Are loc de îndată după actul deliberării asupra soluției în cauză. Pronunțarea are loc în
ședință publică, se face de către președintele completului de judecată asistat de grefier.
Grefierul consemnează într-un pv de pronunțări îndeplinirea acestei activități. Părțile nu se
citează la pronunțare, iar participarea procurorului nu este obligatorie. Pentru cei prezenți,
președintele completului le explică faptul că au dreptul de a declara împotriva sentinței
calea de atac prevăzută de lege (apel sau recurs), iar dacă această cale de atac este
declarată oral se va consemna în scris declararea căii de atac, de către președintele
completului în pv al pronunțării. Dacă instanța a pronunțat condamnarea la pedeapsa
închisorii cu suspendarea executării, inculpatului prezent i se va atrage atenția asupra
consecințelor săvârșirii unor noi infracțiuni în termenul de încercare. Dacă inculpatul a fost
condamnat la pedeapsa amenzii penale, acestuia i se va atrage atenția asupra înlocuirii
acestei pedepse cu închisoarea în cazul neexecutării amenzii penale. Dacă inculpatul nu
este prezent la pronunțare, despre consecințele mai sus arătate se va face trimitere în
dispozitivul hotărârii.

Redactarea și semnarea, comunicarea sentinței

Redactarea se realizează de unul dintre membrii completului de judecată. Termenul de
redactare este de 20 de zile de la pronunțare. Sentința se semnează de toți judecătorii care
au participat la deliberări, precum și de grefier. În cazul imposibilității unui judecător de a
semna, sentința va fi semnată de către președintele instanței sau, după caz, președintele
secției corespunzătoare din care face parte acel judecător. Dacă grefierul este cel în
imposibilitate de a semna, sentința va fi semnată de grefierul șef al instanței/secției.
Un exemplar al copiei dispozitivului sentinței se comunică doar inculpaților aflați în stare de
detenție, chiar și în altă cauză, indiferent că au fost prezenți sau nu la dezbateri și la
pronunțare. De asemenea, o copie de pe dispozitiv se comunică părților care au lipsit atât
la dezbateri cât și la pronunțare. De asemenea, un extras se comunică locului

24
administrației de detenție (penitenciar, institut, etc.). Un exemplar se comunică serviciului
de probațiune organizat pe lângă fiecare tribunal, însă numai în cauzele cu infractor minor
și în cazul condamnărilor cu suspendarea executării, fie condiționată, fie sub supraveghere.

Structura și conținutul hotărârii (sentinței)

Cuprinde 3 părți:

Partea I, practicaua - cuprinde numele și prenumele judecătorilor care au făcut parte din
complet, indicându-se președintele acestuia, numele și prenumele grefierului de ședință și
al procurorului care a participat în cauză, obiectul cauzei penale, indicându-se infracțiunile
cu care a fost sesizată instanța, numele și prenumele precum și CNP-ul de identificare a
inculpatului/inculpaților, mențiunea apelului cauzei, a prezenței inculpatului și a celorlalte
părți existente în cauză, precum și a reprezentării sau asistării acestora de către avocați.
Modul de îndeplinire a procedurii de citare, cu inculpatul și celelalte părți, faptul că grefierul
a făcut referatul cauzei, apoi eventualele cereri care au fost formulate în cauză și modul lor
de soluționare de către completul de judecată, arătându-se atât susținerile persoanelor
care au formulat astfel de cereri ale procurorului, cât și motivele pentru care instanța a
încuviințat sau a respins astfel de cereri. Tot în practica se menționează orice act de
cercetare judecătorească care ar fi avut la acel termen, precum și mențiunea că instanța a
constatat terminarea cercetării judecătorești și a deschis dezbaterile de fond prin acordarea
cuvântului în ordinea următoare: proc, pv, pc, prc, inc, fie personal acestor părți fie, după
caz, avocaților acestora. practicaua mai cuprinde mențiunea ultimului cuvânt acordat
inculpatului. Dacă la termenul la care instanța dezbate cauza în fond, amână pronunțarea și
implicit deliberarea la un alt termen, practicaua face obiectul unei încheieri de ședință de
amânare a pronunțării, care face parte integrantă din sentința ce se va pronunța. În
această ipoteză, sentința dată la termenul la care se amână pronunțarea cuprinde o parte
introductivă prescurtată în care se menționează doar că pe rol se află pronunțarea soluției
în cauză, că procedura este îndeplinită fără citare și că mersul dezbaterilor și concluziile
părților și ale procurorului sunt conținute în încheierea de amânare a pronunțării.

Partea a IIa, denumită și ”considerente”, cuprinde decrierea actului de sesizare a

instanței, adică rechizitoriul emis de procuror. Dacă acest rechizitoriul este voluminos,
instanța va consemna succint datele de identitate a inculpatului/inculpaților și pentru
fiecare infracțiunea săvârșită, cu încadrările specifice, precum și o descriere a stării de fapt
pentru fiecare inculpat în privința fiecărei infracțiuni. Partea expozitivă cuprinde mai apoi
enumerarea mijloacelor de probă administrate în cursul UP și, în a IIa etapă, propriile probe
administrate de instanța de judecată, în cursul cercetării judecătorești (declarațiile
inculpatului, pv, pc, prc, martori, expertize, și altele). Tot în cuprinsul considerentelor
instanța va reține propria sa stare de fapt și încadrarea juridică a faptelor potrivit
ansamblului probator administrat în fața instanței. În temeiul acestor judecăți de evaluare
proprii, insnța va arăta modul se soluționare a acțiunii penale, în sensul condamnării,
achitării sau, după caz, încetării procesului penal, și modul se soluționare a acțiunii civile
alăturate acțiunii penale, dacă există, în sensul admiterii, respingerii sau omiterii
soluționării acesteia. Tot în cuprinsul considerentelor instanța va arăta modul de soluționare
a altor aspecte, cum sunt: cele referitoare la măsurile preventive, măsurile asiguratorii și
măsurile de siguranță.

Partea a IIIa, dispozitivă, ”dispozitivul”, este identic cu conținutul minutei și cuprinde:

indicarea datelor de identificare ale fiecărui inculpat, a infracțiunii pentru care a fost trimis
în judecată și a soluției privind condamnarea, achitarea sau încetarea, arătând temeiul de
drept. În cazul condamnării se va arăta felul pedepsei și modalitatea de individualizare a
executării, adică executarea efectivă, în condițiile art. 72 și 64 CP, ori cu suspendare, fie
condiționată (art 83 CP), fie sub supraveghere (art. 86CP). Dacă s-a dispus condamnarea la
închisoare cu executare la locul de muncă, se va indica unitatea în cadrul căreia se va
executa pedeapsa. În cazul condamnării la amendă penală se va indica cuantumul acesteia.
Dacă pentru același inculpat instanța a pronunțat condamnarea pentru mai multe
infracțiuni se va arăta modul de contopire a pedepselor, sportul arătat și pedeapsa
rezultantă de executat potrivit cumulului juridic prevăzut de art. 33 și 34 CP. Dacă
inculpatul este recidivist, post-condamnatoriu, cu un rest de pedeapsă neexecutat, se va

25
indica modul de revocare!? a acestui rest, sporul de pedeapsă aplicat și pedeapsa
rezultantă. În ipoteza achitării se va arăta în mod clar cazul prevăzut de art. 10 lit a-e CPP,
iar dacă instanța reține mai multe cazuri de achitare pentru aceeași infracțiune, va da
prevalență acelui caz înscris cronologic mai aproiat de litera a. în cazul achitării pentru că
fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni instanța va aplica inculpatului o
sancțiune cu caracter administrativ, dintre cele prevăzute de art. 91 CP. În cazul încetării
procesului penal se va arăta de asemenea care este cazul de la lit. f-j pentru care se
dispune această soluție. În cazul condamnării cu suspendare, indiferent de modalitate, se
indică termenul de încercare și i se atrage atenția inculpatului asupra revocării beneficiului
suspendării în condițiile prevăzute de art. 83 și 86 CP. În cazul condamnării la pedeapsa
amenzii penale i se atrage atenția inculpatului asupra înlocuirii acestei pedepse cu
închisoarea în cazul neachitării amenzii penale.
Pedepselor principale le urmează pedepsele complementare aplicate de instanță, arătându-
se în ce constă acestea și durata lor. Acestor pedepse le urmează predepsele accesorii,
prevăzute de art. 64 CP, fie numai unele dintre ele sau toate, care se aplică în toate
cazurile condamnării la pedeapsa principală a închisorii, chiar dacă s-a dispus suspendarea.
Dacă inculpatul a fost reținut sau arestat în cauză, în dispozitiv se va arăta dacă această
măsură se menține sau nu. Instanța va arăta dacă a aplicat sau nu măsuri asiguratorii sau
de siguranță ori dacă a dispus ridicarea lor. Dacă în cauză s-a introdus acțiune civilă,
instanța, prin dispozitiv, se va pronunța în unul dintre cele 3 moduri: admitere, respingere
sau a lăsării ca nejudecată a acțiunii civile. În funcție de natura cauzei, instanța se va
pronunța și asupra desființării înscrisurilor false și, după caz, a repunerii părților în situația
anterioară. În dispozitiv se mai indică cheltuielile judiciare ale statului și, în cazul achitării,
măsura în care rămân în sarcina statului. Dispozitivul mai indică și calea de atac la care
este supusă sentința, termenul în care poate fi exercitată, neapărat cu mențiunea că
sentința a fost anunțată în ședința publică de la acea dată.

Judecata în căile de atac

În sistemul procesual penal român sunt reglementate două categorii de căi de atac:
1. căile ordinare de atac, desemnate ca fiind apelul și recursul, caracterizate prin
faptul că supun spre reformare hotărârile judecătorești nedefinitive și se pot finaliza cu o
reluare a judecății în fond.
2. căile extraordinare de atac, caracterizate prin faptul că supun hotărârea
judecătorească atacată retractării fără a se finaliza cu reluarea judecății în fond. Acestea
sunt contestația în anulare, revizuirea și ril-ul.
…………………….

1. apelul
Este acea cale de atac ordinară ce se exercită în cel de-al doilea grad de jurisdicție,
împotriva hotărârilor judecătorești nedefinitive pronunțate în primă instanță. pentru ca
această cale de atac să poată fi exercitată trebuie îndeplinite cumulativ următoarele
condiții:
a) hotărârea să fie dată în primă instanță
b) hotărârea să fie susceptibilă, potrivit legii, de apel.
c) să existe un titular legal care să exercite apelul
d) apelul să fie declarat în termenul și forma prevăzute de lege

Hotărârile supuse apelului sunt:

-sentințele
-încheierile date în primă instanță, fie că sunt pregătitoare sau premergătoare
judecății în primă instanță. În toate cazurile încheierile pot fi atacate cu apel numai o dată
cu fondul, adică cu sentința. Pe de altă parte, apelul împotriva sentinței se socotește făcut
și împotriva încheierilor pronunțate în același dosar, chiar dacă astfel de încheieri au fost

26
pronunțate după ce s-a dat sentința. este cazul încheierilor împotriva erorilor strecurate în
sentință.
În raport cu instanțele judecătorești care pot pronunța sentințe, apelul nu poate fi
exercitat împotriva sentințelor pronunțate:
- de judecătorii,
- de tribunalele militare
- curtea de apel
- curtea militară de apel
- de ÎCCJ
- de dezinvestire a instanței, indiferent care ar fi aceasta (spre exemplu cele prin
care se dispune restituirea cauzei la procuror, precum și de declinare a competenței)
- în materia executării hotărârilor penale, precum și în materie de reabilitare.
În toate acestea cazuri CPP arată că sentințele sunt supuse altei căi de atac, și
anume recursul.

Titularii dreptului de apel

Aceștia sunt:
- procurorul
- inculpatul
- pv
- pc
- prc
- martorul
- expertul
- interpretul
- apărătorul, numai în ce privește dreptul acestora (m, e, i, a) la cheltuielile judiciare
ce li se cuvin
- orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau
printr-un act al instanței, chiar dacă nu a figurat ca parte în proces (spre exemplu
cumpărătorul în privința căruia s-a anulat cvc-ul din oficiu)

Procurorul poate declara apel atât în ce privește latura penală cât și în ce privește latura
civilă. Totuși, în privința acțiunii civile apelul procurorului este inadmisibil dacă pc nu a
exercitat această cale de atac, cu excepția cazurilor în care acțiunea civilă se exercită din
oficiu (în cazul minorilor, alte pf lipsite de capacitate de exercițiu, etc).

Inculpatul poate declara apel atât în latură penală cât și civilă. Pentru inculpat poate
declara apel atât reprezentantul sau apărătorul său, cât și soțul. Pv doar în partea penală,
pc și prc pot exercita apel în primul rând în latura civilă însă, în măsura în care latura
penală conține elemente de răspundere civilă delictuală, pot declara apel și în latură civilă.
Pentru pv, pc și prc apelul poate fi declarat și de reprezentant sau apărător.

Martorul, expertul, interpretul și apărătorul pot face apel numai cu privire la

cheltuielile judiciare ce li se cuvin, ca urmare a participării lor la proces.

Persoana vătămată printr-o măsură sau vreun act al instanței poate exercita apel fie în
latura penală fie în cea civilă, după cum măsura sau actul la care a recurs prima instanță
face parte din una sau alta din laturile procesului penal (spre exemplu, dacă persoana
vătămată se referă la măsura procesual penală asigurătorie a sechestrului va declara apel
în latura penală, în schimb dacă vătămarea sa rezultă din anularea contractului în care a
figurat ca parte, va decara apel în latura civilă.

Termenul. Repunerea în termen. Apelul peste termen

Termenul de apel de generală aplicare este de 10 zile, care se calculează diferit:
-de la pronunțare pentru cei care au fost prezenți, fie la dezbateri sau/și la
pronunțare

27
 -de la comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinței pentru cei care au lipsit atât la
dezbateri cât și la pronunțare.
Neexercitarea apelului în acest termen este sancționată cu decăderea din dreptul de a face
apel.
Prin excepție de la termenul de 10 zile se prevede un termen diferit de 3 zile de la
pronunțare pentru sentințele pronunțate în procedura specială pentru judecarea
infracțiunilor flagrante.

Natura juridică a termenului de apel.

Este un termen peremptoriu, în sensul că cel îndreptățit să declare apel o poate face numai
în cadrul acestui termen.
Efectul dilatoriu, în sensul că pe durata termenului de apel hotărârea pronunțată nu poate fi
pusă în executare, prelungindu-se astfel durata procesului.
Pentru procuror, termenul de apel curge diferit, după cum a participat sau nu la dezbateri.
Astfel, dacă a participat (în toate cazurile când aceasta este obligatorie), t curge de la data
pronunțări hotărârii. Dacă nu a participat (cauza fiind dintre cele la care prezența
procurorului este facultativă), termenul curge de la data înregistrării la parchet a adresei de
trimitere a dosarului.
Pentru inculpatul deținut (arest ori penitenciar), respectiv pentru inculpatul militar,
indificerent că e concentrat, angajat, etc, precum și pentru inculpatul minor internat într-un
centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, termenul de apel curge de la
comunicarea copiei de pe dispozitivul sentinței, chiar dacă au fost prezenți la dezbateri dar
au lipsit de la pronunțare.
Pentru martor, expert, interpret sau apărător, termenul de apel curge de îndată ce s-a
pronunțat încheierea sau, după caz, sentința prin care s-a dispus asupra cheltuielilor
judiciare cuvenite.
Pentru persoana vătămată printr-o măsură sau un act al instanței care a pronunțat sentința,
termenul de apel curge cel mai târziu de la data pronunțării sentinței.
Termenul de apel se calculează pe zile libere, în sensul că în durata acestuia nu intră nici
ziua în care s-a comunicat actul (sentința ori încheierea), nici ziua în care expiră termenul.
Dacă termenul se sfârșește într-o zi nelucrătoare, termenul de apel se prorogă până în
prima zi lucrătoare imediat următoare și intră în durata termenului de apel.

Repunerea în termenul de apel

Este posibilitatea legală prin care titularul dreptului de apel care nu a putut declara apel din
cauze care nu i se pot imputa, este repus în dreptul din care a fost decăzut datorită
expirării termenului de apel.
Cererea de repunere în termen se adresează instanței de apel.
Condiții:
-apelul să fie declarat după expirarea termenului
-întârzierea în declararea apelului să fie determinată de o cauză de împiedicare
obiectivă și temeinică și neimputabilă titularului.
-cererea de apel să fie introdusă în cel mult 10 zile de la începerea executării
pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Efectele admiterii cererii de repunere în termen:
-hotărârea atacată cu apelpeste termen își pierde caracterul definitiv și nu mai poate
fi pusă în executare
- apelul astfel declarat va declanșa controlul judiciar efectuat de instanța de apel
asupra sentinței apelate.

Apelul peste termen

Este mijlocul procesual prin care o parte din proces, neavând cunoștință nici de judecată
nici de hotărârea pronunțată a pierdut termenul de apel însă, în temeiul legii, poate supune
sentința pronunțată controlului judiciar în fața instanței de apel.
Condițiile primirii apelului peste termen sunt, cumulativ:
-partea apelantă să fi lipsit la toate termenele de judecată și la pronunțare
-partea să nu fi avut cunoștință, în sensul că nu a fost citată deloc în proces

28
 -cererea de apel să fie introdusă în cel mult 10 zile de la începerea executării
pedepsei ori a despăgubirilor civile.
Cererea de încuviințare a apelului peste termen se soluționează cu precădere tot de către
instanța de apel. Până la rezolvarea cererii de încuviințare instanța de apel poate dispune
suspendarea executării sentinței atacate.
Efectele primirii apelului peste termen sunt identice cu cele ale admiterii repunerii în
termen.

Declararea apelului. Renunțarea la apel. Retragerea apelului

Declararea.
Apelul se declară în scris sau oral. Apelul declarat în formă scrisă trebuie semnat de
persoana care îl declară sau, dacă a fost formulat de către un apărător, apelul se va semna
de către acesta și de va atașa împuternicirea avocațială. Apelul declarat oral se face în
ședința publică în care se pronunță sentința. Este consemnat în pv al pronunțării și este
semnat de către persoana care îl declară. Despre declararea orală a apelului, președintele
completului de judecată are obligația de a lua act și a consemna aceasta în pv.
Cererea de apel se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă. Totuși, în lipsa oricărei
sancțiuni apelul se poate depune și direct la instanța de apel. Sunt echivalente celor două
locuri de depunere a apelului următoarele:
-administrația locului de detenție pentru persoanele aflate în detenție
-unitatea militară pentru persoana care face parte din corpul miliar.
-la administrația centrului de reeducare sau institutul medical de ocrotire, pentru
inculpații minori
-la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată.
Motivele de apel pot fi depuse împreună cu apelul sau printr-un memoriu separat,
ulterior, însă cel mai târziu până în ziua judecății în apel. Dacă aceste motive se etalează
oral, aceste motive vor fi etalate inclusiv la data dezbaterii apelului.

Renunțarea la apel
Reprezintă manifestarea de voință prin care titularul dreptului de apel arată în mod expres,
neechivoc, că nu dorește se declare apel. Facultatea de a renunța la apel este recunoscută
tuturor persoanelor care pot uza de această cale de atac. Renunțarea este supusă
următoarelor condiții:
-voința renunțării să fie exprimată pe durata de timp de la pronunțarea hotărârii și
până la exprirarea termenului de apel.
-actul renunțării, fie că este formulat oral în ședința de pronunțare a sentinței, fie că
este pronunțat în scris, trebuie să aibă caracter explicit, neîndoielnic, necondiționat.
Partea care a renunțat la apel poate reveni asupra renunțării până la expirarea
termenului de apel, în sensul că poate declara apel. Poate fi făcută personal sau printr-un
mandatar special împuternicit în acest scop.

Retragerea apelului
Poate avea loc oricând după ce a fost declarat și după ce a expirat termenul de apel. Poate
fi făcută personal sau printr-un mandatar special împuternicit în acest scop.
Apelul procurorului poate fi retras de procurorul ierarhic superior celui care l-a declarat.
Apelul retras al procurorului poate fi însă însușit de partea în favoarea căreia a fost
declarat.
Apelul declarat de minor, personal sau prin reprezentant, nu poate fi retras nici de minor,
nici de reprezentant.
Apelul poate fi retras oricând, până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de apel.
Retragerea poate fi făcută fie în scris, semnată de titular, apărător sau reprezentant, fie
oral în fața instanței de apel.
Retragerea apelului are ca efectare intrarea sentinței atacate cu apel în puterea lucrului
judecat, dobândind caracter definitiv în privința apelantului.

Efectele apelului:

29
 -suspensiv
-devolutiv
-neagravării situației în propriul apel
-extensiv

Efectul suspensiv semnifică consecința că în cursul termenului de apel și, mai apoi, în
cursul judecății căii de atac a apelului, hotărârea, sentința nu are caracter definitiv și este
împiedicată să fie pusă în executare. Toate efectele sale sunt suspendate. Efectul suspensiv
se referă atât la latura penală cât și la latura civilă. Efectul suspensiv poate fi total, când
sentința este atacată în întregime, atât în latură penală cât și civilă, sau parțial, cu privire la
anumite dispoziții în latură penală sau latură civilă, ori numai cu privire la anumiți
participanți în proces.

Efectul devolutiv are semnificația că instanța de apel judecă apelul numai cu privire la
persoana care a declarat apelul și la persoanele la care se referă acest apel, și doar în
măsura în care se raportează la calitățile procesuale deținute de aceste persoane. În cadrul
acestor limite instanța de apel este ținută ca în afara temeiurilor de fapt și de drept
invocate prin cererea de apel să cerceteze cauza sub toate aspectele, pronunțând o
hotărâre în acest sens.
Efectul devolutiv reflectă transmiterea cauzei penale de la prima instanță la instanța de
apel și supunerea spre o nouă judecată a acelorași aspecte asupra cărora s-a pronunțat și
prima instanță. consecințele acestei reguli de principiu sunt:
-instanța de apel nu poate fi sesizată cu cereri sau aspecte care nu au făcut obiectul
judecății în primă instanță.
-instanța de apel nu poate să se pronunțe de principiu cu privire la persoane care nu
au figurat ca părți în procesul soluționat de prima instanță.
devoluțiunea poate fi:
- integrală, atunci când instanța de apel primește dreptul de a reexamina toate
aspectele de fapt și de drept care au făcut obiectul judecății în primă instanță.
-parțială, când instanța de apel dobândește dreptul de a examina doar unele dintre
aspectele de fapt sau de drept care au făcut obiectul judecării în primă instanță.
Efectul devolutiv este limitat de:
-persoana care a declarat apelul. Apelul nu poate profita, în principiu, decât celui
care l-a declarat. Apelul devoluează cauza numai cu privire la interesele legitime
aparținând apelantului. Apelul declarat de martor, expert, interpret, apărător sau
persoanele ale căror interese au fost vătămate printr-o măsură sau un act al primei
instanțe, devoluează cauza numai cu privire la interesele proprii ale acestor apelanți. Apelul
necircumstanțiat (pe larg) al procurorului produce efect devolutiv în ceea ce privește toate
faptele care au făcut obiectul judecății în primă instanță și toate persoanele care au figurat
părți în proces, atât în favoarea lor, cât și în defavoarea lor.
-persoana la care se referă apelul. Instanța judecă apelul numai cu privire la
persoana la care se referă declarația de apel. În cazul în care declarația de apel nu indică
faptele și persoanele cu privire la care hotărârea primei instanțe este considerată
netemeinică sau nelegală, apelul trebuie privit ca referindu-se la întreaga hotărâre.
-de calitatea pe care apelantul o are în proces. Procurorul și părțile în proces, prin
apelul lor, pot devolua atât fondul cauzei cât și măsurile procesuale adiacente fondului
(preventive, asiguratorii, de siguranță, etc). Martorul, expertul, interpretul, apărătorul și
persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate pot devolua cauza numai în raport de
calitatea pe care au deținut-o sau o dețin, referitor la chestiunile auxiliare sau măsurile
procesuale pronunțate asupra persoanelor lor.
-non reformatio in pejus - exprimă imperativul ca partea care a declarat apel să nu
fie pusă într-o situație mai grea din punct de vedere juridic decât aceea pe care a avut-o în
sentința penală atacată. Cu toate acestea, dacă alăturat unui apel există apel declarat și de
către procuror sau de către o parte adversă, se poate agrava situația apelantului în propriul
apel, însă prin efectul admiterii altor apeluri. Reprezintă agravări a situației în calea de atac
aplicarea unei pedepse mai mari decât cea pronunțată în primă instanță, îlăturarea
circumstanțelor atenuante, modificarea regimului de individualizare a pedepsei prin
înlăturarea beneficiului suspendării, aplicarea pentru prima dată în apel a contopirii
pedepselor rezultând din hotărâri distincte, reținerea în încadrarea juridică a recidivei, etc.
Pentru a fi în prezența acțiunii principiului non reformatio in pejus este necesar:

30
-apelul părții ori al unor părți care formează un grup cu aceeași poziție procesuală să fie
singurul introdus
-apelul părții să fi fost singurul admis.

Efectul extensiv este un remediu procesual instituit de lege pentru înlăturarea de către
instanța de apel a unor erori săvârșite de către prima instanță, motiv pentru care se
permite ca apelul să se răsfrângă și față de părțile care nu au declarat apel sau la care
apelul nu se referă. Instanța de apel examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile
care nu au declarat apel sau la care apelul nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără
însă a le creea o situație juridică mai grea. Se cer îndeplinite următoarele condiții pentru
aplicarea efectului extensiv al apelului:
-să existe un apel valabil declarat
-subiectul procesual față de care operează extinderea să nu fi declarat apel sau să nu fie
vizat prin apelul declarat de alt subiect
-să existe mai mulți subiecți procesuali care au aceeași calitate sau un interes comun,
dintre care unii nu au declarat apel.
-să existe o unitate procesuală, în sensul că părțile ce aparțin aceluiași grup procesual sunt
judecate împreună, în acelașii proces.

Judecarea apelului
Obiectul judecății în apel
Îl constituie verificarea hotărârii primei instanțe pe baza lucrărilor și materialului din dosarul
cauzei, precum și a oricăror probe noi ce se administrează în fața instanței de apel. Instanța
de apel are obligația să efectueze un control judiciar asupra hotărârii primei instanțe cu
privire la toate motivele de fapt și de drept evocate de fondul cauzei.
Sunt aspecte de fapt, care se transmit prin efectul devolutiv al apelului, spre examinarea
de către instanța de apel, de exemplu: elementele referitoare la faptele deduse judecății,
existența sau inexistența acestora, a vinovăției inculpatului, constatarea existenței sau
lipsei elementelor ce constituie circumstanțe agravante sau atenuante, gradul de
participare a inculpaților la săvârșirea infracțiunii deduse judecății, etc.
Sunt aspecte de drept supuse examinării instanței de apel elementele de drept
substanțial, cum sunt: încadrarea juridică a faptei, calificarea calității participării inculpaților
la săvârșirea faptei, instigatori, complici, autori, dispozițiile legale privind formele de
săvârșire a infracțiunii, cum sunt cele privind forma continuată, continuă sau de obicei,
pluralitatea concursuală, intermediară sau în recidivă a infracțiunilor, îndeplinirea condițiilor
legale privind dispunerea unui anumit mod de individualizare a executării pedepselor.
Sunt elemente de drept procesual cele referitoare la modul de îndeplinire a dispozițiilor
legale referitoare la sesizarea instanței, competența după materie și calitatea persoanei,
precum și dispozițiile procedurale referitoare la desfășurarea procesului în fața primei
instanțe pe întreg parcursul său.

Părțile participante în apel au o denumire specifică, și anume:

-apelantul – persoana care a declarat apel
-intimatul/intimații – persoanele la care se referă apelul declarat de apelant.
-alături de aceste persoane, în apel este obligatorie participarea procurorului,
indiferent dacă este sau nu apelant.

Măsurile premergătoare judecății în apel se referă la anumite activități care vizează

aducerea dosarului în stare de judecată. Aceste activități sunt:
-fixarea termenului de judecată, care se realizează în mod aleatoriu de către sistemul
informatic, după care are loc o rezoluție a unuia dintre judecătorii care vor face parte din
completul de judecată de la acel termen. Rezoluția se referă la citarea apelantului și
intimatului (nu se citează persoanele care nu au declarat apel sau cele la care apelul nu se
referă). De asemenea, rezoluția va indica, dacă este cazul, asigurarea asistenței judiciare
obligatorii și comunicarea unui exemplar al apelului către intimat.
-citarea părților în apel, ceea ce are loc prin emiterea citației de către grefierul de
ședință imediat după primirea dosarului în urma rezoluției aplicate de judecătorul

31
desemnat. Pentru inculpații aflați în detenție se va asigura prezența acestora în fața
instanței de apel, prin comunicarea citației la locul de detenție și indicarea obligativității
aducerii inculpatului arestat la cauză, obligație ce cade în sarcina administrației locului de
detenție.
-în vederea asigurării apărării obligatorii, grefierul de ședință întocmește și înaintează
o adresă cu solicitarea către baroul de avocați de pe lângă instanța de apel, să desemneze
un avocat din oficiu, arătând numele și prenumele inculpatului, locul detenției dacă este
cazul și termenul de judecată.
-desemnarea completului de judecată este o altă măsură premergătoare, însă
această desemnare are loc conform ROF al instanțelor odată cu desemnarea termenului de
judecată, întrucât între cele două elemente, termenul și completul, sistemul informatic
este astfel construit încât să nu se poată face o disociere a acestora.
-înainte cu 24h de termenul de judecată, grefierul de ședință întocmește și afișează
lista cauzelor la ușa sălii de ședință.

Desfășurarea judecății în apel

Are loc în baza regulii anterior arătată, în sensul că această judecată se desfășoară pe baza
lucrărilor și materialului aflat la dosarul de fond și, dacă se impune, pe baza probelor noi
administrate în fața instanței de apel. Mai mult, instanța de apel fiind considerată o a doua
instanță de fond, are posibilitatea să readministreze unele probe care au fost administrate
și în fața instanței de fond, dacă găsește necesar a lămuri anumite aspecte, de care
depinde justa soluționare a cauzei. În virtutea acestor atribute, instanța de apel,
considerată instanță de control judiciar, poate să dea o nouă apreciere probelor din dosar
și, totodată, poate pronunța o soluție diferită în totul sau în parte de cea pronunțată de
prima instanță.
Ordinea în care instanța de apel acordă cuvântul asupra oricăror cereri, excepții sau
concluzii este următoarea:
-apelantului, indiferent că acesta este inculpatul sau o altă parte în proces.
-dacă procurorul este cel care a declarat apel sau apelul său se află printre alte
declarații de apel, cuvântul se acordă mai întâi acestuia.
-în continuare, ordinea cuvântului aparține:
-intimaților, după cum se află în poziția de pv, pc, prc și, mai în urmă procurorului
dacă, așa cum s-a arătat deja, acesta nu figurează printre apelanți.
-și în apel ultimul cuvânt îl are inculpatul, atunci când are loc dezbaterea pe fond a
apelului.
În ipoteza judecării în apel prin efectuarea de noi acte de cercetare judecătorească de către
instanța de apel se constată o anumită ordine a efectuării acestora, asemănătoare cu cea
făcută în fața instanței de fond, și anume: începerea cercetării judecătorești, ascultarea
inculpatului/inculpaților, ascultarea celorlalte părți, a martorilor, experților, interpreților,
prezentarea noilor mijloace materiale de probă, etc.
Instanța de apel procedează de regulă la cercetarea judecătorească pe baza unor noi probe
sau pe baza readministrării probelor administrate în fața primei instanțe, atunci când
consideră că în raport de criticile aduse sentinței primei instanțe se impune efectuarea
acestor cercetări, cu scopul de a pronunța o hotărâre judecătorească temeinică și legală.
Instanța de apel este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului/inculpaților ori de
câte ori aceștia fie nu au fost ascultați în fața primei instanțe, indiferent de soluția adoptată
de instanța de fond, fie în condițiile în care inculpatul/inculpații au fost achitați de către
prima instanță. dacă nu s-au formulat cereri noi în apel sau dacă acestea, fiind formulate,
au fost încuviințate, actele de cercetare judecătorească au fost îndeplinite ori instanța de
apel a respins cererile/excepțiile ridicate, instanța de apel poate proceda la judecarea
cauzei în fond. Toate dispozițiile instanței de apel prin care a încuviințat sau a respins
cererile, excepțiile, formulate de părți, de procuror, trebuie să fie motivate. Instanța de apel
este obligată, de asemenea, să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel indicate de
către apelant/apelanți în cererea de apel, precum și asupra tuturor apărărilor formulate.
Și în cadrul instanței de apel, după închiderea dezbaterilor, completul se retragere spre
deliberare, iar rezultatul deliberării se consemnează într-o minută făcută în două
exemplare.
Soluțiile în apel sunt prevăzute în conținutul art. 379 CPP, și pot consta diferit în:
-respingerea apelului

32
 -admiterea apelului
Instanța respinge apelul atunci când acesta este fie tardiv, fie inadmisibil, fie nefondat.
Apelul este tardiv când a fost declarat după expirarea termenului de apel prevăzut de lege,
iar apelantului nu i s-a încuviințat fie repunerea în termen, fie exercitarea apelului peste
termen.
Apelul se respinge ca inadmisibil când a fost declarat împotriva unei hot jud care nu este
susceptibilă de a fi atacată cu apel. De asemenea, apelul este inadmisibil dacă a fost
declarat de o persoană care, potrivit legii, nu avea exercițiul dreptului la apel sau, deși i se
recunoaște dreptul de a apela, a declarat apel în alte limite decât îi permite calitatea sa
procesulă. Apelul este de asemenea inadmisibil când se constată că persoana apelantă nu
are un interes legitim personal, direct, actual, în a-l declara.
Apelul se respinge ca nefondat când hot este temeinică și legală, ceea ce corespunde
raționamentului că apelul/apelurile sunt netemeinice, nefondate.
Admiterea apelului se pronunță când se constată că hotărârea atacată este fie nelegală,
datorită aplicării greșite a normelor de drept penal, material sau procesual sau că acea
hotărâre este netemeinică din cauza unei greșite stabiliri a stării de fapt. Admiterea
apelului semnifică întotdeauna o anumită consecință, și anume desființarea în tot sau în
parte a hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri. De asemenea, admiterea apelului
și desființarea sentinței primei instanțe este însoțită întotdeauna și de anumite soluții
subsecvente, și anume:
a. pronunțarea unei noi hot jud reformatoare, de către însăși instanța de apel. În
acest caz instanța de apel poate proceda într-o singură etapă, atât la admiterea apelului,
desființarea sentinței atacate, cât și la rejudecarea în fond, în apel, a cauzei, pronunțând o
nouă hotărâre diferită de cea a primei instanțe. aceeași soluție se poate pronunța
parcurgând însă două etape:
-prima, a admiterii și desființării primei instanțe
-a doua, a fixării unui noi termen pentru rejudecarea în fond a cauzei.
În prima variantă instanța de apel soluționează apelul pe baza lucrărilor și
materialului de la dosarul cauzei, fără a avea nevoie de noi acte de cercetare
judecătorească.
În a doua variantă, instanța de apel are în vedere necesitatea efectuării unei noi
cercetări judecătorești, fie prin readministrarea probelor din primă instanță, fie prin
administrarea unor noi probe, necunoscute primei instanțe.
În ambele variante, admiterea apelului, cu consecința desființării sentiței atacate și
pronunțării de către instanța de apel a unei noi hotărâri în fond, se datorează aprecierii
instanței de apel că prima instanță a dat o soluție nelegală și netemeinică.
Instanța poate admite apelul și dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei
hotărâre a fost pronunțată. De regulă această sol se pronunță când: pronunțarea avut loc în
lipsa unei părți nelegal citate sau în lipsa unei părți care, deși a fost legal citată, s-a aflat în
imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre aceasta instanța de fond. Aceeași
soluție se impune când instanța de apel constată incidența unuia sau mai multora dintre
cauzele de nulitate absolută (197 al 2 CPP), cu excepția cazului privind necompetența
ordinară, nu cea specială.
Dispunerea rejudecării de către instanța competentă este a treia variantă a hotărârilor ce
pot fi pronunțate în apel. Această soluție se pronunță în mod diferit față de cea de-a doua
categorie a soluțiilor, deoarece vizează exclusiv soluțiile sau sentințele date de prima
instanță cu încălcarea normelor de competență. în această ipoteză, instanța de apel
constată în mo obligatoriu că, potrivit legii, competența de a judeca ar fi revenit în mod
inderogabil altei instanțe judecătorești decât cea care a pronunțat sentința. Potrivit
normelor de competență după materie și după calitatea persoanei (NU teritorială), instanța
de apel, desființând sentința atacată, dispune trimiterea cauzei spre a fi rejudecată de către
instanța competentă, pe care o și desemnează.
Ultima variantă de soluție dată pe admiterea apelului este admiterea, desființarea sentinței
atacate și restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii UP, când se constată că
urmărirea a fost efectuată cu nerespectarea dispozițiilor referitoare la competența după
materie sau calitatea persoanei, ori la sesizarea instanței, prezența înv/inc și apărarea
acestuia, atunci când, potrivit legii, este obligatorie.
Cu ocazia soluționării apelului instanța de apel se pronunță nu numai asupra chestiunilor de
drept și de fapt care compun fondul cauzei, ci și asupra unor numeroase chestiuni
complementare, cum sunt: măsurile preventive, măsurile asiguratorii, reparațiile civile,

33
computarea (deducerea) duratelor de arest preventiv din pedeapsa aplicată, cheltuielile
judiciare la care sunt obligate părțile, etc.
Hotărârea instanței de apel este asemănătoare cu hotărârea primei instanțe, poartă
denumirea de decizie și are trei componente:
-partea introductivă (practicaua)
-considerentele
-dispozitivul.
În partea considerentelor instanța de apel trebuie să se refere mai întâi la sentința
penală atacată, la persoana apelantului, la motivele de apel indicate de apelanți, la
eventualele probe noi pe care le-a administrat, la probele de care a ținut seama dintre cele
aflate la dosarul cauzei și, mai apoi, la probele pe care le-a înlăturat, la motivele pentru
care a dat o nouă apreciere a stării de fapt sau încadrării juridice a faptelor. Partea de
considerente diferă în funcție de soluția pe care o găsim în dispozitiv. Astfel, dacă instanța
de apel respinge apelul pentru unul dintre cele trei motive deja arătate, și considerentele
vor fi elocvente pentru soluția aleasă.

Rejudecarea cauzei după desființarea hotărârii atacate cu apel

Obligația de rejudecare a cauzei îi revine fie primei instanțe, a cărei sentință a fost
desființată, fie instanței competente, în cazul în care sentința a fost pronunțată de o
instanță necompetentă, fie însăși instanței de apel. În acest ultim caz, actul de sesizare al
instanței în vederea rejudecării cauzei este decizia instanței de apel.
Judecata (reluarea judecății) se desfășoară potrivit dispozițiilor aplicabile la soluționarea
cauzei în primă instanță. Rejudecarea nu înseamnă o nouă desfășurare a întregii activități
procesuale, ca în fața primei instanțe, ci doar a anumitor acte de cercetare judecătorească
apreciate de instanța de apel ca necesare pentru a pronunța o nouă hotărâre în fond.
Rejudecarea cauzei se caracterizează prin prezența unor limitări de natură procesuală și
substanțială.
Sunt limite procesuale spre exemplu: actul procedural de la care se reia judecata, iar acest
act poate fi unul intermediar sau ultimul act, ceea ce înseamnă că actele procedurale
îndeplinite înainte de actul/actele anulate, rămân valabile. Când hotărârea primei instanțe
se desființează în întregime, rejudecarea începe de la actul se sesizare a instanței. Limitele
substanțiale se referă la obiectul desființării sentinței atacate, și anume numai cu privire la
anumite fapte, numai cu privire la anumite persoane inculpate, numai cu privire la latura
penală sau numai cu privire la latura civilă a cauzei.
Atunci când rejudecarea cauzei urmează a se face de către instanța a cărei hotărâri a fost
desființată, această instanță trebuie să se conformeze deciziei instanței de apel, adică să
procedeze la soluționarea cauzei în concordanță cu motivele de fapt și de drept care au
condus la pronunțarea deciziei în apel (principiul obligativității recomandărilor instanței de
control judiciar).
Cu prilejul rejudecării cauzei în primă instanță, în situația în care desființarea sentinței a
avut loc numai pe baza apelului inculpatului sau, după caz, a altei părți, instanța de
rejudecare nu poate crea acestora o situație juridică mai grea decât aceea avută în primul
ciclu procesual. Dacă printre apelurile admise a fost și cel al procurorului, regula nu este
aplicabilă.

Recursul
Noțiune
Este al doilea sau, după caz, al treilea grad de jurisdicție, fiind o cale de reformare a
hotărârilor pronunțate în primă instanță sau în apel și are drept motive chestiuni în principal
de drept și, în completare, de fapt, în vederea pronunțării unei noi hotărâri legale și
temeinice. Recursul nu pune în mișcare o nouă judecată a cauzei în fond, ci are ca obiect
doar verificarea temeiniciei și legalității hotărârii atacate, pe baza materialului probator și a
lucrărilor existente la dosarul cauzei, precum și a unor înscrisuri noi. Face exepție de la

34
această regulă recursul reprezentând unica modalitate de atac asupra unei hotărâri
anterior pronunțate.

Hotărârile supuse recursului sunt sentințele pronunțate de

judecătorii,
cele pronunțate de tribunalele militare,
cele pronunțate de curțile de apel și curtea militară de apel,
cele pronunțate de ÎCCJ,
sentințele referitoare la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate,
deciziile pronunțate ca instanțe de apel de curțile de apel și curtea militară de apel,
sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, dacă prin lege nu se
prevede altfel,
sentințele date asupra cererilor de reabilitare,
Încheierile pot fi atacate cu recurs doar odată cu sentința sau decizia atacată, cu excepția
cazurilor când legea prevede că acestea pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva unei sentințe sau decizii se socotește formulat și împotriva
încheierilor chiar și atunci când acestea au fost date după pronunțarea hotărârii. Sunt
încheieri care pot fi atacate separat cu recurs cele pronunțate cu privire la luarea măsurilor
preventive, măsurilor asiguratorii, internării medicale, etc.
Anumite încheieri nu pot fi atacate în nici un mod, cum sunt: cele date asupra cererilor de
abținere sau recuzare, cele date în cauze în care nu este prevăzută nicio cale de atac.
Sentințele nu pot fi atacate cu recurs dacă cel îndreptățit nu a exercitat calea de atac a
apelului când este prevăzută, cu excepția cazurilor în care prin decizia dată în apel
persoanei respective i s-a modificat situația juridică. În acest caz recursul se va limita doar
la modificarea adusă.

Titularii dreptului de recurs

Sunt procurorul, inculpatul, pv, pc, prc, orice persoană căreia i s-a adus o vătămare a
intereselor legitime prin sentința/decizia atacată și martorul, expertul, interpretul, cu privire
la drepturile referitoare la cheltuielile efectuate.
Proc, inc, pc și prc pot declara recurs atât în latură penală cât și în latură civilă. Pv poate
uza de această cale de atac numai în latură penală.

Termenul de declarare
Este, în general, de 10 zile, regulă de la care se cunosc mai multe excepții.
Încheierea prin care se pronunță instanța asupra luării, prelungirii, înlocuirii, revocării
măsurii arestării preventive este supusă recursului în 24h de la pronunțare pentru cei
prezenți și comunicare pentru absenți.
Același termen de recurs este prevăzut și pentru încheierea prin care se dispune asupra
cererii de eliberare provizorie (sub control judiciar sau pe cauțiune).
Termenul de recurs este de 3 zile în privința hotărârilor pronunțate asupra cererii de
eliberare condiționată, a cererii de încetare a executării pedepsei la locul de muncă și, în
cazul procedurilor urgente, la judecarea infracțiunilor flagrante.
Termenul de recurs se calculează pe zile libere, ceea ce înseamnă că ziua
pronunțării/comunicării nu intră în calcul, iar dacă termenul expiră într-o zi nelucrătoare, se
prorogă până în prima zi lucrătoare următoare.
Sunt aplicabile prin similitudine, chiar dacă se bucură de o reglementare expresă,
dispozițiile referitoare la apel privind:
-repunerea în termenul de declarare a recursului
-recursul peste termen
-renunțarea la recurs
-retragerea recursului

Motivele pentru care se poate declara recursul

Sunt expres prevăzute de lege, în ipoteza în care recursul reprezintă al treilea grad de
jurisdicție și, totodată, a doua cale de atac ordinară după apel. În schimb, când recursul
este singura cale de atac potrivit legii, motivele de recurs nu se restrâng doar la cele
enumerate în continuare. Din punct de vedere al calificărilor, motivele de recurs se pot
diviza în două mari categorii:

35
 -motivele formale (de procedură)
-motivele substanțiale (de judecată).
Motivele formale:
1. nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie și după
calitatea persoanei.
2. instanța nu a fost legal sesizată.
3. instanța nu a fost compusă potrivit legii sau au fost încălcate dispozițiile privind
unicitatea completului de judecată în etapa dezbaterilor asupra cauzei, ori a existat un caz
de incompatibilitate.
4. ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede
altfel.
5. judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, atunci când
această participare este obligatorie potrivit legii.
6. urmărirea penală sau judecata au avut loc în lipsa apărătorului, atunci când
prezența acestuia era obligatorie conform legii
7. judecata s-a făcut fără referatul de evaluare în cauzele cu infractori minori.
8. când judecata s-a făcut fără expertiza psihiatrică a inculpatului, în cazurile
prevăzute de lege, și anume în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, ori când organul
de up sau instanța erau obligate să dispună expertiza psihiatrică a inculpatului având în
vedere boala de care suferă acesta
9. hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ori motivarea
soluției contrazice dispozitivul, sau acesta nu se înțelege.
10. instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin
actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate, ori asupra unor cereri?
esențiale pentru părți, de anută să garanteze drepturile lor și să influențeze asupra soluției
în cauză.
11. instanța a admis o cale de atac neprevăzută de lege.
Motivele substanțiale:
12. când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât
cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor în care instanța a
dispus schimbarea încadrării juridice a faptei sau a extins procesul penal, ori acțiunea
penală.
13. când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea
penală.
14. când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
15. când persoana condamnată a fost înainte judecată definitiv pentru
aceeași/aceleași fapte (principiul non bis in idem) sau dacă există o cauză de înlăturare a
răspunderii penale, cum sunt legitima apărare, sn, fm, etc. sau pedeapsa a fost grațiată ori
a intervenit decesul inculpatului.
16. când în mod greșit inculpatul a fost achitat pentru că fapta săvârșită de el nu
este prevăzută de legea penală, sau când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului
penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat, sau o cauză de înlăturare a
răspunderii penale, ori că a intervenit decesul inculpatului sau pentru că pedeapsa a fost
grațiată.
17. când faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică
18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei
hotărâri de achitare sau de condamnare.
17-1. când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită
aplicare a legii.
19. când judecătorii de fond au dat dovadă de exces de putere, în sensul că au trecut
în domeniul altei puteri în stat.
20. când a intervenit o lege penală mai favorabilă.
21. când judecata în primă instanță sau/și în apel a avut loc fără citarea legală a unei
părți sau care legal citată a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința despre
această imposibilitate.

Cazurile de recurs de la 1-7, 10, 14,19,20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu
de instanța de recurs, dacă sunt incidente. Cazurile prevăzute la 11, 12, 15, 17, 17-1 și 18
se iau în considerare din oficiu numai când au influențat asupra hotărârii în defavoarea
inculpatului.

36
 Recursul care nu este precedat de apel nu se limitează la aceste motive, instanța de
recurs fiind obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, indiferent de
temeiurile sau criticile formulate de recurent. Aceasta pentru că în această ipoteză recursul
reprezintă totodată și o a doua dezbatere a fondului.

Recursul se face în scris și se motivează în scris, motivele pot însoți cererea de recurs
ori se pot formula printr-un memoriu separat, când se vor depunde cu cel puțin 5 zile
înainte de termenul fixat pentru judecarea recursului. În situația în care recurentul nu
depunde motivele de recurs sau nu respectă termenul de depunere a acestora, sancțiunea
nu este a nulității recursului, ci instanța de recurs va rezolva recursul numai în raport de
motivele pentru care se iau în considerare din oficiu. În cazul în care recursul reprezintă
singura cale de atac ordinară, se aplică dispozițiile referitoare la motivarea apelului, în
sensul că motivele de recurs pot fi formulate și oral, iar formularea acestora se poate
realiza fie oral, fie scris, inclusiv la momentul dezbaterii în fond a recursului.
Efectele recursului sunt:
-efectul suspensiv – hotărârea atacată în termenul legal cu recurs are efectele
executorii suspendate atât în latură penală cât și în latură civilă. Excepții în care recursul nu
suspendă executarea hotărârii atacate: în cazul recursului peste termen, în cazul recursului
declarat împotriva încheierilor prin care se dispune luarea, prelungirea ori menținerea
măsurii arestării preventive, în cazul încheierii prin care s-a dispus confirmarea măsurii
internării medicale, cu titlu de măsură de siguranță, în cazul încheierii prin care instanța
soluționează o contestație introdusă împotriva luării unei măsuri asiguratorii și în cazul
încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății.
-efectul devolutiv – în recurs nu este total, ci doar parțial, în sensul că este limitat de
persoana care l-a declarat, de persoana la care se referă recursul, de calitatea pe care o
are recurentul în proces și de motivele de casare prevăzute de lege. Efectul devolutiv este
însă total în cazul recursului prevăzut ca singura cale de atac.
-efectul extensiv – denotă faptul că instanța de recurs se poate pronunța prin
extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recurs sau la care nu se referă,
putându-se pronunța și la adresa lor, însă fără a crea acestor părți o situație mai grea.
Condițiile materializării efectului extensiv sunt două: în cauză să existe mai multe părți cu
același interes procesual, formând un consorțiu și recursul să fie declarat în termen, altfel
se va respinge ca tardiv.
-efectul neagravării situației în propria cale de atac – semnifică imperativul că părții
care declară recurs, fără a exista și un recurs al unei părți adverse, sau un recurs al
procurorului în defavoarea sa, nu i se poate crea o situație mai grea prin hotărârea
pronunțată de instanța de recurs. Acest efect are valabilitate numai în raport de hotărârea
pe care o va pronunța instanța de recurs, ci și în raport de hotărârea pe care o va da
instanța de rejudecare în caz de casare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare la aceeași
instanță sau la instanța competentă. Principiul este aplicabil și în situația în care recursul
este aplicat de procuror dar în favoarea inculpatului/părții.

Judecarea recursului
Obiectul judecății în recurs se limitează doar la chestiunile de drept, enumerate de
cele 22 de motive de recurs. În ipoteza recursului fără apel, obiectul judecății se extinde și
asupra stării de fapt, instanța de recurs putând să cerceteze întreg fondul cauzei.
Dispozițiile procedurale în baza cărora se judecă recursul sunt cele relative la judecata în
primă instanță, având caracter general, respectiv dispozițiile care reglementează numai
activitatea de judecată în recurs. Părțile participante în recurs sunt:
-recurentul, persoana declarantă
-intimatul, persoana împotriva căreia se declară recursul.
Măsurile premergătoare declarării recursului sunt cele cunoscute pentru judecarea în
primă instanță și în apel: formarea compeltului, fixarea termenului, asigurarea prezenței
inculpatului arestat la termenul fixat, etc.

Ședința de judecată
În cazul recursului în al IIIlea grad de jurisdicție nu există etapa cercetărilor
judecătorești. Instanța de recurs poate purcere în condiții de procedură îndeplinite direct la
soluționarea recursului. În acest tip de recurs nu se audiază martori, nu se ascultă părți, nu

37
se administrează proba cu expertiza. Singurele probe permise sunt înscrisurile noi, adică
cele necunoscute dosarului până în acel moment.
Recursul reprezentând singura cale de atac concepe și etapa cercetărilor
judecătorești, a readministrării probelor aflate la dosar sau administrării de noi probe,
inclusiv administrarea de expertize, ascultarea părților, inculpatului, etc.
În recurs procurorul și părțile pot formula cereri, excepții, asupra cărora instanța de
recurs este obligată să se pronunțe în sensul admiterii sau respingerii.
Ordinea cuvântului:
-recurentul
-intimatul
-procurorul, cu excepția cazului în care recursul este al procurorului sau, printre
recursuri este și cel al procurorului, când acesta va avea primul cuvântul.
-și în fața instanței de recurs inculpatul are dreptul la ultimul cuvânt.
Completul se retrage pentru deliberări, iar rezultatul se consemnează într-o minută.
Poate avea loc amânarea cu 15 zile, pronunțarea făcându-se în ședință publică, iar
hotărârea se redactează de unul dintre membrii completului de judecată.

Soluțiile în recurs:
Sunt în principiu 2:
-de respingere, care se poate dispune ca tardiv, inadmisibil sau nefondat.
-de admitere a recursului, pentru unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de
lege, sau pentru alte motive în cazul recursului considerat potrivit legii singura cale de atac.
Admiterea recursului este însoțită mereu și de una dintre următoarele soluții subsecvente:
-casarea hotărârii atacate și
-menținerea hotărârii primei instanțe (casarea deciziei din apel)
-casarea ambelor hotărâri, atât cea dată în primă instanță cât și în
apel și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare sau achitare a inculpatului, ori de
încetare a procesului penal pentru motivele prevăzute de articolul 10 CPP.
-trimiterea cauzei spre rejudecarte intanței a cărei hotărâre a fost
casată.
-rejudecarea cauzei de către instanța competentă potrivit legii
-rejudecarea cauzei de către instanța de recurs în cazul motivelor
de recurs prevăzute la punctele 11-20.
Rejudecarea după casare:
Instanța de rejudecare are obligativitatea de a judeca din nou cauza, însă în limitele impuse
prin dispoziția instanței de recurs, adică fie în întregime, fie numai în parte a cauzei, fie
numai în latura penală, fie doar în latura civilă, cu privire la unele persoane sau la anumite
fapte. Instanța de rejudecare nu poate să restituie cauza instanței de recurs pe motivul că
aceasta din urmă ar fi trebuit să rețină cauza și să o judece ea însăși. dispozițiile de
îndrumare date prin decizia de casare instanței de rejudecare au caracter obligatoriu
pentru aceasta din urmă. În toate cazurile instanța de rejudecare va face aplicarea
principiului non reformatio impeius.

Căile extraordinare de atac

În sistemul actual:
Contestația în anulare
Revizuirea
Recursul în interesul legii

Modificările aduse noului CPP și CPC au în vedere ril – mijloc de asigurare a unificării
practicii judiciare
Obiectul ril:
Interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești ca urmare
a pronunțării unor hot jud diferite asupra acelorași probleme de drept.

38
Asemănări și deosebiri

Asemănări:
Constatarea că și căile ord, cât și cele extraord au rol de a înlătura deciziile definitive cu
erori
Există termene
Sunt precizate părțile care le pot declara
Produc o nouă judecată a cauzei, tinzând spre înlăturarea erorilor judiciare

Deosebiri: (contestația în anulare și revizuirea vs. căile ordinare de atac)

Beneficiază de un regim juridic foarte bine determinat, ex. în privința motivelor
Termenele de atac ale căilor extraord nu sunt unitare
Revizuirea poate acționa și după moartea condamnatului

Contestația în anulare
Este o cale extraordinară de atac (cea) prin intermediul căreia se pot repara erorile
judiciare survenite în principal în cadrul judecării cauzei în recurs.
Are natură juridică mixtă:
a) este o cale de atac de anulare, pentru că, prin exercițiul său, se urmărește desființarea
hotărârii definitive atacate, pronunțată prin încălcarea unor reguli procedurale și
pronunțarea unei noi hotărâri, cu respectarea actelor de procedură.
b) este o cale de atac de retractare, pentru că se adresează întotdeauna instanței care a
pronunțat hotărârea definitivă atacată, provocând astfel un autocontrol judecătoresc.

Cazurile în care se poate face CA sunt:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către
instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Condițiile introducerii CA pentru acest
motiv sunt:
-vicierea procedurii de citare
-vicierea să fi avut loc la judecarea cauzei de către instanța de recurs
-partea care invocă această neregularitate să fi lipsit la acel termen de judecată
-neîndeplinirea procedurii de citare să nu fie imputabilă părții care declară CA
-neregularitatea procedurii să se fi săvârșit prin neemiterea citației, emiterea acesteia cu
alte date decât cele relevate de dosarul cauzei sau întocmirea pv de comunicare de către
agentul procedural în mod eronat.
Nelegalitatea procedurii de citare poate fi invocată de părți, de persoana
condamnată, alăturându-se dovada necitării sau a vicierii procedurii de citare. Acest motiv
al CA nu aparține procurorului, ceea ce rezultă din formularea dată de legiuitor, care îi
procură doar părții nelegal citate beneficiul exercițiului CA. De asemenea, acest motiv nu
poate fi folosit de partea care a fost legal citată sub motivația că o altă parte nu a fost
citată în proces.

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de
recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința despre această
împiedicare. Sub acest motiv se constată că partea a fost legal citată, doar că nu s-a putut
prezenta dintr-o împiedicare mai presus de voința sa și nu a avut posibilitatea nici să
încunoștințeze instanța de recurs despre împiedicarea ivită. Se consideră o astfel de
împiedicare starea de calamitate naturală, starea de război, revoluție, boala gravă a părții,
suspendarea sau întreruperea căilor de transport, de comunicație, etc. Nu este considerată
împiedicarea obiectivă neprezentarea pentru motiv de boală neatestată cu document
medical sau pentru rezolvarea unor probleme personale ori de familie.

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului
penal, dintre cele prevăzute de art. 10 CPP, deși existau probe la dosar în acest sens.
Condițiile invocări acestui motiv:
-să existe cazul de încetare a procesului penal
-să existe probe la dosar pentru a se pronunța încetarea încă de la data când instanța de
recurs a rezolvat cauza.

39
d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri penale definitive pentru
aceeași faptă.
Condiții:
-existența a cel puțin două hotărâri penale definitive
-hotărârile respective să privească aceeași faptă penală imputată inculpatului
Prin cele două hotărâri instanțele trebuie să se fi pronunțat asupra fondului cauzei, în
sensul că au pronunțat una dintre următoarele soluții:
-au dispus condamnarea, achitarea sau încetarea procesului.
Nu sunt supuse acestui motiv hotărârile penale definitive prin care nu s-a dat o rezolvare,
cum sunt: sentințele de dezinvestire a instanței, cele de restituire a cauzei la procuror,
precum și hotărârile pronunțate asupra unor aspecte incidentale sau complementare
procesului de fond, cum ar fi cererea privind amânarea executării pedepsei, eliberarea
condiționată, reabilitarea, etc.

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs

inculpatul prezent nu a fost ascultat. Judecarea recursului înseamnă soluționarea acestor
căi de atac de către instanța de recurs fără cercetarea procesului. Rejudecarea cauzei de
către instanța de recurs semnifică reluarea judecății în fond a cauzei de către instanța de
recurs pe baza unei noi cercetări judecătorești.
Condițiile acestui motiv al CA:
-să fi avut loc o judecare sau rejudecare în fața instanței de recurs
-inculpatul, indiferent că a fost citat sau nu, să fi fost prezent în fața instanței de recurs. Nu
interesează dacă termenul la care a fost prezent a fost totodată un termen intermediar sau
termenul la care s-a și judecat recursul.
-inculpatul să nu fi fost ascultat, în sensul că nu i s-a luat o declarație de către instanța de
recurs, chiar dacă i s-a acordat ultimul cuvânt.
-ascultarea inculpatului să fi fost obligatorie de către instanța de recurs
Ascultarea inc de către instanța de recurs este obligatorie:
1. când nu a fost ascultat de către celelalte instanțe
2. când inculpatul, deși a fost ascultat de instanțele precedente, a fost achitat

Procedura introducerii CA

Cererea pentru CA se formulează în scris, motivat, de partea interesată sau de procuror.

Cererea va conține elementele esențiale, și anume:
-datele de identificare ale contestatorului
-datele de identificare ale hotărârii/hotărârilor definitive pe care le atacă
-datele de citare ale contestatorului
-motivul/motivele CA
-trimiterea la dovezile pe care se sprijină

Poate fi introdusă de oricare dintre părți, precum și de procuror, dar pentru motivele
prevăzute la lit. c și d.
Termenul de introducere a CA diferă în funcție de cazul invocat și de titularul contestației:
Pentru cazurile a, b, c și e: cererea se poate introduce de persoana împotriva căreia se face
executarea, cel mai târziu în termen de 10 zile de la începerea executării. Celelalte părți
pot introduce CA în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii atacate.
Pentru cazul arătat la lit. d: CA poate fi introdusă oricând, atât de către părți cât și de către
procurori. Procurorul poate introduce contestația pentru cazul arătat la lit. c în termen de
30 de zile de la pronunțarea hotărârii atacate.

Procedura judecării CA:

Instanța competentă să judece CA este:
-pentru cazurile a, b, c și e - instanța de recurs care a pronunțat hotărârea atacată
-pentru cazul d – instanța competentă este cea la care a rămas definitivă ultima hotărâre
Compunerea completului de judecată pentru CA este identică cu cea a completului de
judecată care a pronunțat hotărârea atacată.

40
Suspendarea executării hotărârii poate avea loc sub încuviințarea instanței competente să
soluționeze contestația. Suspendarea nu operează de drept, ceea ce înseamnă că în ipoteza
neîncuviințării suspendării, hotărârea atacată își produce în continuare toate efectele.

Rezolvarea CA are loc în următoarea cronologie:

1. mai întâi contestația este supusă admiterii în principiu. Astfel instanța CA examinează
cererea în camera de consiliu, fără citarea părților, în lipsa dezbaterilor. Această examinare
are în obiect verificarea condițiilor de admisibilitate a CA. Pentru cazurile arătate la lit. a, b,
c și e aceste condiții sunt:
-cererea să fie formulată de o persoană care are calitatea procesuală prevăzută de motivul
contestației
-cererea să fi fost introdusă în termenul legal
-cererea să prevadă unul dintre cazurile CA
Asupra admiterii în principiu instanța se pronunță astfel:
-prin încheiere, când admite în principiu contestația
-prin decizie motivată când respinge constestația
2. a doua etapă se referă la rezolvarea, judecarea CA, după ce a fost admisă în principiu.
Această etapă se desfășoară astfel: instanța dispune citarea părților, fixează termen
de judecată, judecarea are loc cu prezența obligatorie a procurorului și a condamnatului
dacă se află în stare de detenție. La termenul de judecată instanța ascultă partea care a
formulat CA și procurorul. După judecarea contestației instanța poate pronunța una dintre
următoarele două hotărâri:
-respinge CA în fond, chiar dacă a admis-o în principiu, deoarece nu este ținută de acea
încheiere
-admite CA și anulează decizia atacată și pronunță o nouă hotărâre asupra recursului.
Recursul se poate judeca la același termen sau la un termen viitor, inclusiv prin
rejudecarea cauzei pe baza unor noi cercetări judecătorești în recurs. Rejudecarea
recursului după anularea hotărârii atacate presupune o nouă pronunțare a instanței de
recurs asupra recursului, pronunțându-se una din soluțiile prevăzute de art. 385^15 CPP
(respingere/admitere).
În cazul CA pentru motivul pronunțării a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă,
instanța va anula cea din urmă hotărâre pronunțată, păstrând-o pe prima.

Revizuirea

Este o cale extraordinară de atac prin care se repară erorile de judecată cu privire la
faptele cauzei, intervenite ca urmare a necunoașterii situației de fapt la data soluționării
cauzei, folosirii unor probe denaturate sau săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu
soluționarea cauzei.
Se deosebește de CA prin aceea că urmărește îndreptarea erorilor judiciare legate de
fondul cauzei. De aceea prin revizuire pot fi atacate numai hotărârile penale definitive prin
care s-a rezolvat fondul cauzei și care conțin erori descoperite ulterior pronunțării
hotărârilor respective.
Nu pot fi supuse revizuiri hotărârile care nu rezolvă fondul cauzei, și anume:
-încheierile date pe parcursul judecății
-hotărârile de dezinvestire
-încheierile prin care instanța se pronunță asupra recuzării sau abținerii
-hotărârile referitoare la amânarea/întreruperea executării pedepsei
-etc
Prin decizie dată în RIL s-a statuat că nu este supusă revizuirii hotărârea
judecătorească prin care s-a respins sau s-a admis plângerea împotriva rezoluțiilor sau
ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Revizuirea are o natură juridică mixtă, și anume este:
- o cale de atac de fapt deoarece urmărește o reexaminare în fapt a cauzei penale și
- este o cale de atac de retractare deoarece se adresează instanței care a pronunțat
hotărârea atacată pentru ca, în ipoteza admiterii, să se pronunțe o nouă hotărâre.
Cazurile de revizuire în materie penală sunt:
1. s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la
soluționarea cauzei dacă sunt de natură să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare,
de încetare a procesului penal sau de condamnare.

41
 Condițiile invocării acestui caz sunt:
-faptele sau împrejurările invocate să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul că
nu au fost cunoscute la data pronunțării hotărârii revizuite.
-faptele sau împrejutările să facă parte din obiectul probațiunii, în sensul că au
aptitudinea de a contribui la soluționarea cauzei.
-faptele sau împrejurările respective să dovedească netemeinicia hotărârii atacate, în
sensul că pot conduce la pronunțarea unei noi hotărâri de fond diametral opuse hotărârii
atacate, spre exemplu achitare în loc de condamnare.
2. când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie
mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, ceea ce a condus la pronunțarea unei
hotărâri nelegale și netemeinice.
Condițiile acestui caz sunt:
-săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către una dintre persoanele mai
sus arătate.
-mărturia mincinoasă să fi condus, în sensul că a determinat, pronunțarea hotărârii
nelegale și netemeinice.
-mărturia mincinoasă să poată fi probată, fie printr-o hotărâre judecătorească, fie
printr-o ordonanță a procurorului, fie în chiar cauza de revizuire.
3. când un înscris care a servit ca temei al hotărârii atacate cu revizuire a fost
declarat fals.
Condițiile:
-să existe un înscris fals
-falsul să fie declarat sau constatat exact ca mărturia mincinoasă
-înscrisul fals să fi determinat soluția cuprinsă în hotărârea de revizuire, iar acestă
hotărâre întemeiată pe acel înscris să fie nelegală sau netemeinică.
4. când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a
efectuat acte de cercetare penală în cauza a cărei revizuire se cere, a săvârșit o infracțiune
în legătură cu obiectul acelei cauze.
Condiții:
-să se fi săvârșit o infracțiune de către una din persoanele mai sus arătate.
-infracțiunea să fi fost comisă în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere
-săvârșirea acelei infracțiuni să fi condus la pronunțarea hotărârii nelegale și
netemeinice
-să fie dovedită săvârșirea acelei infracțiuni (ca mărturia mincinoasă și falsul)
Acest caz de revizuire poate fi folosit și atunci când infracțiunea a fost săvârșită de
către unul din organele de constatare cu prilejul sau în legătură cu actele de constatare
efectuate în cauza penală supusă revizuirii.
5. când două sau mai multe hotărâri penale definitive nu se pot concilia. Acest caz nu
este identic cu cel al CA, care privește pronunțarea a două hotărâri definitive pentru
aceeași faptă.
Condiții:
-să existe două sau mai multe hotărâri definitive potrivnice.
-aceste hotărâri să nu se poată concilia, în sensul că ele constată situații de fapt
diferite.
-prin hotărârile respective să se fi soluționat fondul cauzei
Sunt astfel de hotărâri cele care se referă la același făptuitor, căruia i se rețin fapte
diferite sau săvârșite în același moment, aceleași împrejurări de timp, de loc, care se exclud
reciproc.
6. CEDO a constatat că prin hotărâre penală definitivă s-au încălcat drepturile
prevăzute de Convenția Europeană privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Cerințe:
-să existe o hotărâre penală definitivă.
-CEDO să constate că prin pronunțarea acelei hotărâri au fost încălcate drepturile
reglementate de Convenție.
-să se constate că efectele grave ale încălcării continuă să se producă și nu pot fi
remediate altfel decât prin revizuirea hotărârii respective.
7. Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate care are
legătură cu temeiul de drept în baza căruia s-a pronunțat hotărârea atacată cu revizuirea
Condiții:

42
 -să existe o decizie a CC prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei norme
legale
-această normă legală să fie identică cu cea în temeiul căreia s-a pronunțat
hotărârea penală definitivă
-decizia CC să fi fost pronunțată după ce a fost dată hotărârea a cărei revizuire se
cere.

Procedura introducerii cererii de revizuire:

-revizuirea se face prin cerere scrisă, cu arătarea cazului de revizuire pe care se
întemeiază, a mijloacelor de probă și, în cazul hotărârilor potrivnice, a indicării a acestor
hotărâri.
-cererea se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a
judecat în fond cauza în primă instanță
-poate fi introdusă de oricare parte din proces, în limitele calității procesuale (partea
civilă pe latura civilă, etc) și de către procuror. De asemenea, pentru condamnat mai poate
face cerere soția și rudele acestuia, chiar și după moartea sa.
-termenele de introducere: diferă în funcție de faptul dacă este făcută în favoarea
sau în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de care s-a dispus
încetarea procesului penal, după cum urmează:
-revizuirea în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar și după
executarea pedepsei sau după moartea condamnatului
-revizuirea în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui față de
care s-a dispus încetarea procesului penal se poate face în termen de 1 an, care începe să
curgă astfel: în cazurile de revizuire arătate la lit. a, b, c și d, când nu sunt constatate prin
hotărâre definitivă, de la data la care au fost cunoscute faptele sau împrejurările de către
persoana care face cererea de revizuire; în cazurile de revizuire arătate la lit. mai sus
indicate, dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, termenul curge de la data când
hotărârea a fost cunoscută de persoana îndreptățită la revizuire.
Procedura rezolvării revizuirii
Cuprinde două faze:
1. se desfășoară de către procurorul căruia i s-a repartizat cererea de revizuire. Acesta
efectuează o cercetare prealabilă a cazului de revizuire invocat, putând proceda la
ascultarea persoanei revizuente, precum și la dispunerea efectuării unor acte de cercetare
în mod propriu sau prin delegarea organelor de CP. Pentru finalizarea acestor cercetări,
procurorul solicită dosarul a cărui revizuire se cere, de la instanța de judecată, după care
întocmește un referat cu propunere de admitere sau de respingere a revizuirii. Acest referat
împreună cu materialul probator și dosarul cauzei se înaintează instanței competente.
Această procedură nu se parcurge în cazul revizuirii pentru motivul existenței a două sau
mai multe hotărâri definitive potrivnice.
2. judecarea revizuirii. Instanța competentă pentru a soluționa revizuirea este cea care a
rezolvat cazul în prină instanță în fond. În ipoteza revizuirii pentru hotărâri potrivnice,
instanța competentă va fi determinată în funcție de criteriile de indivizibilitate sau de
conexitate a cauzelor în care s-au pronunțat hotărârile potrivnice.
Completul de judecată în revizuire este în aceeași alcătuire în care a funcționat completul
care a pronunțat hotărârea atacată.
Judecarea revizuirii presupune, ca și în cazul CA, două etape:
-etapa cercetării condițiilor de admisibilitate în principiu. Se desfășoară în camera de
consiliu, fără citarea părților, fără participarea procurorului, verificându-se sub aspectul
admisibilității următoarele condiții:
-dacă cererea este admisibilă, în sensul că indică un caz de revizuire
-dacă termenul de introducere este cel legal
-dacă persoana revizuentului are calitate procesuală
În cursul examinării condițiilor de admisibilitate, instanța poate dispune, exact ca și la CA,
admiterea în principiu a revizuirii prin încheiere sau respingerea revizuirii prin sentință.
dacă s-a admis în principiu revizuirea, instanța procedează astfel: fixează termen de
judecată, citează persoanele interesate, revizuentul în stare de detenție este obligatoriu
prezent la judecată, participarea procurorului este obligatorie, asigurarea asistenței juridice
este obligatorie. Judecarea cauzei ulterior admiterii în principiu a cerereii de revizuire este
similară cu o judecată în primă instanță.
-etapa judecării în fond a revizuirii

43
Soluțiile instanței de revizuire sunt:
-dacă se constată că revizuirea este întemeiată, instanța dispune următoarele: anulează
hotătărârea atacată, în limitele în care a fost admisă revizuirea sau, după caz, anulează
hotărârile care nu se pot concilia. Pronunță o nouă hotărâre judecătorească potrivit
reglementărilor judecății în primă instanță, ceea ce înseamnă readministrarea probelor,
administrarea unor probe noi în special în cazurile de revizuire referitoare la fapte și
împrejurări noi, înscrisuri false, mărturii mincinoasă, infracțiuni săvârșite… etc.
Hotărârea nouă pronunțată de instanța de revizuire privește fondul cauzei și poate stabili
aceeași situație de fapt cu cea relevată de hotărârea atacată sau o situație diferită, ceea ce
va însemna și pronunțarea unei hotărâri diferite.
Dacă instanța de revizuire, după admiterea cererii în principiu, constată că revizuirea este
neîntemeiată în fond, întrucât faptele, împrejurările, infracțiunile, înscrisurile false, etc, nu
sunt determinante pentru pronunțarea unei alte hotărâri, va respinge cererea de revizuire
și, de această dată, instanța nefiind ținută de încheierea de admitere în principiu. Prin RIL s-
a stabilit că o nouă cerere de revizuire formulată de aceeași persoană, având aceeași
calitate procesuală, invocând aceleași motive de revizuire, același temei, cu aceleași probe,
după ce s-a respins revizuirea, este inadmisibilă.
Cererea de revizuire a hot CEDO e de competența ÎCCJ. Completul de judecată este format
din 5 judecători. Termenul de revizuire este de un an de la data publicării hotărârii CEDO în
MOf al Ro.
Regulile de procedură în fața ÎCCJ sunt: persoana revizuentului este citată. Dacă acesta este
arestat, este adus la judecată, participarea procurorului este obligatorie, se citează și
celelalte părți în cauză, atât revizuentul cât și celelalte părți, dacă sunt prezente, sunt
ascultate de instanță. din oficiu sau la propunerea procurorului ori la cererea revizuentului,
instanța poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate. Soluțiile pe care le poate
pronunța ÎCCJ sunt fie de respingere, fie de admitere. Respingerea se poate dispune pentru
tardivitate, inadmisibilitate sau netemeinicie. Admiterea revizuirii poate determina una
dintre următoarele două soluții: - desființarea hotărârii atacate în parte, sub aspectul
dreptului încălcat și rejudecarea cauzei de către ÎCCJ, prin înlăturarea consecințelor
încălcări dreptului; -desființarea în totul a hotărârii atacate și, când este necesară
administrarea de probe, trimiterea cauzei la instanța a cărei hotărâri la fost desființată,
pentru rejudecare.
Căile de atac împotriva hotărârii date asupra revizuirii sunt aceleași cu care putea fi atacată
hotărârea vizată de revizuire. Hotărârea pronunțată de ÎCCJ pentru motivul mai sus arătat
nu este supusă niciunei căi de atac.

Subiecte:
UP – etapele UP, terminarea UP, rechizitoriul, prezentarea materialului de UP, plângerea
împotriva actelor de UP, actele de sesizare a organelor de UP, deosebire între actele
începerii UP și actele de punere în mișcare a UP
Judecata în primă instanță: principii specifice judecății, dispoziții generale, măsuri
premergătoare judecății, începutul cercetării judecătorești, desfășurarea…… etc, hotărârea
judecătorească penală, etc.
Dispoziții speciale privind judecata în primă instanță – ascultarea inculpatului, a părților,
etc.
Restituirea cauzei la procuror ……
Extinderea procesului
Extinderea acțiunii penale
Apelul – definiție, termene, motive, hotărâri supuse apelului, efectele apelului, soluțiile în
apel
Recursul - ---”----
Căi extraordinare de atac
!!!!NU DOAR ATÂT!!!!

44