4

Caracterizarea merceologică a mărfurilor

de sticlă
Mărfurile din sticlă prezintă o importanţă deosebită pentru anumite
domenii de utilizare: articole de menaj, ambalaje, geamuri, optică etc. care nu pot fi
înlocuite cu alte mărfuri. În domeniul sticlăriei fine pentru menaj, România se
situează pe locul 10, iar în domeniul producţiei de geamuri float (cristal) pe locul
nouă, pe plan european. Din întreaga cantitate de sticlă, o mare pondere o are
exportul de mărfuri din sticlă. Astfel, 85% din producţia de sticlă executată manual
se exportă şi circa 60% din producţia de geamuri trase. Fabricile noastre de
geamuri comercializează geamuri la dimensiuni libere, ceea ce nu se înscrie în
tendinţa mondială de comercializare a geamului prelucrat în produse finite şi
semifinite (jaluzele, geam termopan, oglinzi, geam securit, geam duplex etc.).
Principalii producători de articole pentru menaj sunt: Vitrometan-Mediaş, Stipo-
Dorohoi, Avrig Stimas Suceava, iar dintre producătorii de geamuri: Geromed-
Mediaş, Ges-Scăieni, Gerom-Buzău,Gecsat-Tănăveni etc. Mărfurile din sticlă
românească şi geamuri se exportă în ţările UE (Germania, Italia, Anglia ş.a.), ţările
din Orientul Apropiat şi Mijlociu (Liban, Arabia Saudită, Israel, Iordania, Yemen
ş.a.), în Africa (Egipt, Tunisia etc.) şi chiar S.U.A. (care este o mare producătoare
de geamuri).

4.1 Structura şi compoziţia chimică în relaţie cu proprietăţile sticlei

Sticla este un corp solid, amorf, obţinut prin subrăcirea unor topituri cu
compoziţii chimice variabile ce devin rigide la intervale diferite de temperatură,
datorită creşterii treptate a vâscozităţii; trecerea din starea fluidă în starea rigidă
este reversibilă. Deşi sticla este considerată un corp amorf, nu este lipsită complet
de structură. Sticla prezintă o structură cu un grad de ordonare a particulelor mai
mult sau mai puţin pronunţat. Structura sticlei şi influenţa ei asupra proprietăţilor
 Merceologie

fizice şi chimice ale sticlei, a fost explicată printr-o serie de teorii (teoria reţetelor
dezordonate, teoria cristalelor, teoria elementelor structurale etc.). În prezent,
cercetările privind structura sticlei generalizează ideea că sticla prezintă o varietate
de structuri care nu pot fi explicate prin teorii elaborate, luate separat. Contribuţia
elementelor structurale ale sticlei şi gradul lor de ordonare depinde de compoziţia
chimică şi de modul de răcire a topiturii. O anumită compoziţie chimică determină
o anumită structură a sticlei şi anumite proprietăţi. Procesul de structurare a sticlei
începe încă din topitură, unde se găsesc agregate de particule a căror stabilitate
variază odată cu temperatura. La răcirea topiturii se produc modificări ale
structurii, formei şi dimensiunilor acestor agregate; aceste modificări nu ajung
totdeauna la echilibru, mai ales in condiţiile topirii industriale, din cauza
vâscozităţii ridicate a topiturilor şi a vitezei cu care variază temperatura.
De aceea, în topitură se întâlnesc diferite agregate de particule
corespunzătoare diferitelor temperaturi. Existenţa acestei structuri a sticlei, la
temperatura de topire, explică posibilitatea de a subrăci topitura de sticlă, fără a
cristaliza. Modificările structurale continuă să se producă şi în topitura subrăcită,
însă cu viteză din ce în ce mai mică, pe măsură ce vâscozitatea creşte. Aceste
modificări structurale influenţează proprietăţile sticlei până la o anumită
temperatură care delimitează intervalul de rigiditatea sticlei şi căruia îi corespunde
o anumită valoare a vâscozităţii. Compoziţia chimică a sticlei este foarte variată şi
determină proprietăţile ei. Principalii componenţi ai sticlei pot fi grupaţi în patru
categorii mari, conform tabelului 4.1.
Principalii componenţi ai sticlei
Tabel 4.1
Nr. Felul oxizilor
Componenţi
Crt (R-radical)
1 Oxizi acizi (RO2) Bioxidul de siliciu (SiO2)
Anhidrida borică (B2O3)
Anhidrida fosforică (P2O5)
2 Oxizi bazici (R2O) Oxidul de sodiu (Na2O)
(oxizi ai metalelor alcaline) Oxidul de potasiu (K2O)

3 Oxizi ai metalelor alcalino-pământoase şi ai Oxidul de calciu (CaO)

metalelor grele (RO) Oxidul de magneziu (MgO)
Oxidul de zinc (ZnO)
Oxidul de plumb (PbO) etc
4 Substanţe cu compoziţie complexă Conţin doi sau mai mulţi oxizi utili
Mărfuri de sticlă

Compoziţia chimică a sticlei se poate exprima pe baza componenţilor

principali cu formula generală: xRO2 yR2O xzRO, în care x, y, z reprezintă
proprietăţiile fiecărei categorii.
Principalele proprietăţi alea sticlei topite, care prezintă importanţă pentru
procesul de prelucrare şi pentru calitatea produselor finite, sunt: vâscozitatea,
tensiunea superficială şi capacitatea de cristalizare. Sticla pentru geamuri este o
sticlă stislo-calco-sodică, în care concentraţia oxizilor componenţi se încadrează, în
general, în următoarele limite: 71-74% - SiO2, 13,8 - 15,5% - oxid de sodiu, 6,6-
10% - oxid de calciu, 2,8-4% - MgO, 0,6-2% - Al2O3 şi pănă la 0,2% oxid de fier
(oxizi nedoriţi care conferă culoarea verde).

4.2 Aportul materiilor prime în formarea proprietăţilor sticlei

La obţinerea sticlei sunt utilizate materii prime principale, în rândul cărora

intră vitrifianţii, fondanţii şi materii prime secundare, în rândul cărora intră:
afinanţii, decoloranţii şi opacizanţii (figura 4.1).
Dioxid de siliciu (nisip)
Vitrifianţi Trioxid de bor
Pentaoxid de fosfor

Fondanţi Carbonat de sodiu

Materii Carbonat de potasiu
prime Oxizi alcalino-pământoşi
principale (CaO, MgO, BaO)
Stabilizanţi
Oxizi ai metalelor grele
Cioburi de sticlă (PbO, ZnO)

Materii
prime Azotat de sodiu, potasiu
Trioxid de arsen
Afinaţi Sulfat de sodiu, calciu

chimici: Trioxid de arsen

Materii Decoloranţi fizici: Bioxid de mangan
prime
secundare Compuşi ai fluorului
Opacizanţi Fosfaţii
Dioxid de staniu

Violet: MnO2, Se
Coloranţi Roşu: Se, Cu2,O, CdS
Verde: FeO, CrO3
Albastru: CoO, CuSO4
Purpuriu: CuCl3
Negru: CoO + MnO2 + FeO

Figura 4.1 Materii prime pentru fabricarea sticlei

 Merceologie

A. Materii prime principale

Vitrifianţii
Sunt oxizi acizi cu rol principal în obţinerea sticlei.
Dioxidul de siliciu (SiO2) sau nisipul. Este constituentul de bază al sticlei.
De puritatea lui depinde calitatea lui de sticlă. Nisipul cuarţos nu trebuie să conţină
impurităţi admise a unor oxizi de fier pentru a nu influenţa negativ proprietăţile
specifice ale produselor din sticlă (tabelul 4.2).

Limitele maxime de oxizi de fier admise în fabricarea diferitelor sticle

Tabel 4.2
Nr.
Tipuri de sticlă Fe2O3%(max)
crt.
1 Sticlă optică 0,003
2 Sticlă cristal 0,015
3 Sticlă pentru produse de menaj 0,015
4 Sticla pentru plăci groase laminate şi şlefuite 0,05
5 Sticlă pentru geamuri 0,01
6 Sticlă pentru ambaleje
-semialbă 0,3
-verde 3-4

Impurităti cum a fi: Cr2O3, V2O3 şi TiO2 sunt de asemenea dăunătoare prin
culoarea pe care acestea o dau sticlei. De aceea, conţinutul de Cr 2O3 se limitează în
sticlele optice la 0,001%, iar conţinutul de TiO2 pentru sticlele albe de maxim
0,05%.
Impuritatea cea mai nedorită pentru sticlele albe o constituie oxizii de fier,
care colorează sticla în galben verzui sau în verde albăstrui, după cum rămân în
sticlă sub formă de FeO sau de Fe2O3. În nisip, fierul poate fi cuprins în particule
de minerale care se găsesc amestecate cu granule de cuarţ, sau in pelicule argiloase
care înfăşoră granulele de cuarţ sau, în sfârşit, inclus în granulele de cuarţ.
Granulaţia particulelor de nisip prezintă importanţă asupra calităţii sticlei.
Granulaţia optimă este între 0,2-0,5 mm, iar nisipul trebuie să aibă minim 80% din
granulele cu aceste dimensiuni.
Trioxidul de bor. Se introduce sub formă de acid boric şi borax. Se
utilizează la sticla specială (de laborator, electrotehnice etc.) deoarece conferă
stabilitate termică şi chimică şi ameliorează proprietăţile mecanice şi optice.
Petroxidul de fosfor. Se introduce în sticlă prin acidul fosforic şi unii
fosfaţi. Drept materie primă, se foloseşte cenuşa de oase, care reprezintă
Mărfuri de sticlă

constituentul principal la sticla fosfatică care are proprietăţi electrice şi chimice

superioare.
Fondanţii
Sunt oxizi alcalini care au rolul principal de a coborî temperatura de topire
a vitrifianţilor. Introducerea acestor oxizi se face prin intermediul carbonatului de
sodiu (soda calcinată) şi a carbonatului de potasiu.
Aceşti componenţi participă la îmbunătăţirea unor proprietăţi ale sticlei
precum: luciul, transparenţa şi culoarea. La sticla cristalină se utilizează numai
carbonat de potasiu, pe când la sticla de menaj, de ambalaje şi la cea tehnică uzuală
se foloseşte soda calcinată.
Stabilizanţii
Au rolul de a mări stabilitatea chimică, termică şi electrică a sticlei. Din
această grupă fac parte oxizi alcalino-pământoşi şi oxizii metalelor grele. Cel mai
utilizat este oxidul de calciu, care împreună cu bioxidul de siliciu şi oxidul de sodiu
se regăsesc în majoritatea sticlelor industriale (sticla calcosodică).
 Oxidul de magneziu, împreună cu oxidul de calciu, măreşte
stabilitatea chimică şi rezistenţa mecanică.
 Oxidul de bariu, utilizat pentru sticla optică şi sticla de cristal, conferă
luciu puternic şi măreşte indicele de refracţie, de aceea se utilizează pentru sticla
specială.
 Oxidul de plumb este folosit la sticla optică şi cristal, conferindu-le
luciu pronunţat, transparenţă mare, densitate ridicată şi un sunet lung de lovire.
 Oxidul de zinc se foloseşte la sticla opacă, sticla de laborator şi sticla
optică, cărora le imprimă proprietăţi termice superioare (micşorează coeficientul de
dilatare termică), stabilitatea chimică ridicată şi un indice de refracţie mai mare.
 Oxid de zirconiu, introdus în sticlă, măreşte rezistenţa chimică,
micşorează rezistenţa chimică, micşorează coeficientul de dilatare termică şi
măreşte indicele de refracţie.
 Trioxidul de aluminiu este introdus sub formă de felspat şi înlocuieşte
parţial oxidul de calciu sau de sodiu. Se îmbunătăţesc proprietăţile mecanice,
stabilitatea chimică şi proprietăţile termice. Mai are rolul de a îmbunătăţi
omogenitatea sticlei, de a reduce viteza de cristalizare, măreşte vâscozitatea sticlei
şi ridică temperatura de topire.
Cioburile de sticlă se folosesc în proporţie de 15-30% şi sunt acelea care
rezultă din procesul tehnologic. Ele reprezintă sticla gata elaborată, având toţi
componenţii oxidici în proporţiile necesare şi înglobând o mare cantitate de energie
necesară reacţiilor ce au loc la formarea sticlei. Dintr-o tonă de cioburi se
 Merceologie

recuperează: 630 kg cuarţ, 112 hg calcar, 180 kg sodă calcinată, 40 kg felspat şi un

consum mai mic de energie (circa 15%).
În cazul sticlei pentru ambalaje s-a estimat că, topind 1 kg de cioburi în
locul 1kg de amestec, se economiseşte 951 KW, reprezentând circa 20% din
consumul de energie pentru 1kg de sticlă brută.

B. Materii prime secundare

Afinanţii
Au rolul de a limpezi masa sticloasă de gaze rezultate din reacţii, pentru a
micşora sau elimina defectele din produsele finite produse de bule. Ca afinanţi se
folosesc: trioxidul de arseniu (As2O3), azotatul de sodiu (NaNO3), azotatul de
potasiu (KNO3), sulfatul de sodiu (Na2SO4) şi sulfatul de calciu (CaSO4).

Materiile prime auxiliare utilizate ca afinanţi, decoloranţi, accelatori

de topire, oxidanţi şi reducători
Tabel 4.3
Nr. Acţiunea în sticla Proporţia în care
Substanţa
crt. topită se introduce, (%)
1 Trioxidul de arseniu Afinant 0,15-0,25
Decolorant (chimic) max.-0,3
Accelerator
Oxidant
Reducator
2 Azotatul de sodiu Afinant 1,0-1,5
Decolorant (chimic)
Oxidant
Accelerator
3 Azotat de potasiu Oxidant
Accelerator
4 Sulfatul de sodiu Afinant 0,5-1
Decolorant (chimic)
5 Clorură de sodiu Afinant 0,5-1
Decolorant (chimic)
Accelerator
6 Florură de calciu Afinant 2,0-4,0
Decolorant (chimic) 0,5-1
Accelerator 0,5
7 Sulfat de calciu Afinant
8 Azotat de amoniu Afinant 0,25
9 Anhidridă borică Accelerator 0,5-1,5
10 Sulfat de amoniu Afinant 0,5-1
Accelerator
11 Clorură de amoniu Afinant max.0,25
12 Trioxidul de stibiu Decolorant (chimic)
Reducător
13 Bioxid de mangan Decolorant (fizic)
Seleniu
Oxidul de nichel
Oxid de cobalt
14 Oxid de staniu Reducător
Mărfuri de sticlă

Decoloranţii. Se introduc cu scopul înlăturării culorilor datorate

impurităţilor (în special oxizilor de fier) din materiile prime. Aceasta se poate face
prin decolorarea chimică sau decolorarea fizică.
Decolorarea chimică are loc prin oxidarea oxidului feros (FeO) la oxid
feric (Fe2O3) ce are o acţiune colorantă mai slabă. Se utilizează substanţe care la
temperaturi înalte au o acţiune oxidantă.
Decolorarea fizică constă în folosirea unor substanţe care au proprietatea
de a colora sticla în nuanţe de violet, albastru şi galben, imprimate de oxizii de fier
şi de către alţii. Se utilizează: dioxidul de mangan, oxidul de nichel, oxidul de
cobalt, compuşi de seleniu etc.
Coloranţii. Se utilizează pentru obţinerea unor sortimente de sticlă cu
diferite culori (tabelul nr. 4.4).
Culoarea şi nuanţa culorii depind de compoziţia chimică a sticlei şi de
concentraţia oxidului de sticlă.
Opacizanţii. Au rolul de a conferi sticlei aspect translucid sau opalescent.
Ei au o viteză mare de cristalizare şi se separă în sticlă sub formă de microfaze sau
microcristale de culoare albă, dând un aspect lăptos.
Acceleratorii de topire. Au rolul de a intensifica reacţiile în stare solidă, şi
accelerază dizolvarea silicei în masa de sticlă topită. Se utilizează: clorura de sodiu,
azotatul de sodiu, trioxidul de arsen etc. (tabelul 4.3).
Oxidanţii şi reducătorii. Au rolul de a realiza un mediu oxidant şi,
respectiv, mediu reducător în masa de sticlă topită (tabelul 4.3).

Culoarea conferită sticlei de materiile prime auxiliare

Tabel 4.4
Nr.
Culoarea Materiale-colorante Condiţii de lucru
Crt.
1 Verde închis Oxizi de fier Mediu reducător
Verde-albastru
2 Galben Oxizi de fier Mediu oxidant
3 Verde deschis Oxizi de crom În orice mediu
4 Albastru Oxizi de cobalt În orice mediu
5 Violet-roşu Oxid de mangan Sticlă de sodiu
6 Violet-albastru Oxizi de mangan Sticlă de potasiu
7 Galben intens Sulfură de cadmiu Mediu oxidant
8 Portocaliu-cafeniu Sulfură de seleniu Mediu reducător
9 Roşu Clorură de aur Topire şi tratare termică
10 Violet Oxizi de nichel Sticlă de sodiu
 Merceologie

4.3 Obţinerea sticlei şi influenţa ei asupra calităţii produselor

Obţinerea produselor din sticlă comportă mai multe faze, conform figurii 4.2.

Recepţia materiilor prime şi auxiliare

Dozarea materialelor prime şi auxiliare

Topirea Obţinerea masei topite

amestecului Limpezirea (afinarea)
de materii prime Omogenizarea masei topite

Suflarea
Fasonarea sticlei
Presarea

Tragerea

Laminarea

Recoacerea produselor fasonate

Operaţii de prelucrare
mecanică
Fasonarea Operaţii fizice
produselor de prelucrare
din sticlă
Operaţii chimice
de finisare

Figura 4.2 Fazele principale în realizarea obiectelor din sticlă

Recepţionarea materiilor prime şi auxiliare

La unele dintre materiile prime se verifică, prin analizele de laborator,
compoziţia chimică, culoarea, granulaţia, umiditatea şi altele.
Mărfuri de sticlă

Dozarea amestecului de materii prime se realizează prin cântărire

conform reţetelor de fabricaţie. Omogenizarea acestora se face cu utilaje speciale.
Topirea amestecului cuprinde:
 formarea masei sticloase se realizează la temperatura de 1200-15800C,
ca rezultat al descompunerii materiilor prime cu degajarea gazelor, a reacţiilor
dintre componenţi şi topitura integrală a amestecului. Nerespectarea temperaturii de
topire dă naştere la defecte de aspect, numite incluziuni de material netopit în masa
sticloasă, care afectează transparenţa şi rezistenţa mecanică.
 Afinarea (limpezirea) sticlei, constă în eliminarea completă a gazelor
rezultate din reacţii. Această operaţie depinde de calitatea de afinanţi introdusă
(trioxidul de arseniu), de durata şi de temperatura la care se realizează. Efectul
asupra calităţii se manifestă prin apariţia de incluziuni gazoase în masa de sticlă
(bule de aer) care afectează aspectul şi rezistenţa mecanică.
 Omogenizarea masei sticloase se realizează prin agitare mecanică sau
prin barbotare cu gaze. Omogenizarea necorespunzătoare a masei sticloase duce la
apariţia unor defecte ca: striuri provocate de straturi cu compoziţie diferită, aţe,
vine etc.
 Condiţionarea termică constă în menţinerea temperaturilor de topire a
sticlei la o anumită temperatură, în vederea fasonării în bune condiţii.
Fasonarea obiectelor din sticlă. Constă în realizarea formei dorite a
obiectului şi se poate efectua prin mai multe metode, conform tabelului 4.5.
 Merceologie

Metode de finisare a obiectelor de sticlă

Tabelul 4.5
Nr.
Metoda de fasonare Caracteristici ale operaţiei şi ale produsului
Crt.
1 Suflarea : Cavitatea interioară se formează prin introducerea unui
-manuală (cu ţeava jet de aer sub presiune în picătura (priza) de sticlă.
sticlarului) Obiectele de sticlă au pereţii subţiri şi cu cavităţi
-mecanică: semia- interioare de forme variate şi complexe.
utomată şi automată
2 Presarea: Presarea automată cuprinde combinarea de operaţiuni
-manuală, manuale de luare a prizei de sticlă (picături) şi
-semiautomată, alimentarea matriţelor cu operaţiuni automate de presare
-automată propriu-zisă şi schimbarea matriţelor.
Obietele de sticlă au pereţii groşi cu cavitatea interioară
de forme simple şi cu suprafaţa exterioară modelată cu
reliefuri.
Calitatea obiectelor din sticlă presată automat depinde
în special de procedeul automatizării alimentării cu
priza de sticlă.
3 Suflare-presare Este un procedeu automat realizat cu maşini de fasonare
prin suflare-presare. Se aplică pentru obiecte cu gura
largă cum sunt paharele, borcanele etc.
4 Tragerea Se aplică pentru geamuri, ţevi, plăci, iar produsele sunt
de calitate superioară.
5 Laminarea Se aplică pentru geamuri ornament cu o faţă în relief.

Recoacerea
Este operaţia de răcire lentă a obiectelor din sticlă în scopul înlăturării
tensiunilor interne. Tensiunile interne apar prin contractul brusc al sticlei
incandescente de la temperatura de fasonare la temperatura mediului ambient.
Datorită conductibilităţii termice reduse a sticlei, straturile exterioare se răcesc şi se
contractă iar straturile interioare rămân cu temperatură ridicată, răcindu-se mai lent.
Straturile exterioare îşi micşorează volumul exercitând o forţă de compresiune
asupra straturilor interioare.
Aceste forţe sau tensiuni interne creează un echilibru nestabil care tinde
spre stabilitate. Ca urmare a tendinţei de restabilire a echilibrului, la cel mai mic
şoc mecanic se produce spargerea sau crăparea obiectului de sticlă.
Recoacerea se realizează în cuptoare de recoacere prin respectarea
anumitor curbe de recoacere (durată, temperatură), în funcţie de destinaţia
produsului.
Finisarea obiectelor din sticlă
Se poate realiza prin trei categorii de metode şi anume: mecanice
(tabelul 4.6), fizice (pictare, depunere de sticlă colorată ş.a.) şi chimice.
Mărfuri de sticlă

Dintre operaţiunile de finisare, cea mai importantă este pictarea.

Operaţii mecanice de finisare ale obiectelor din sticlă

Tabelul 4.6
Nr Denumirea
Caracterizarea operaţiei
crt. operaţiei
0 1 2
1 Tăierea Îndepărtarea prin tăiere a calotei ce rămâne după fasonare prin
(decalotarea) suflare.
Se realizează prin decalotarea mecanică cu discuri abrazive
sau decalotare termică.
Defecte: tăierea înclinată, decalotare cu ondulaţii, decalotare
cu bavuri.
2 Şlefuirea Eliminarea proeminenţelor sau marginilor obiectelor după
fasonare sau decalotarea cu ajutorul materialelor abrazive.
Defecte: şlefuire incompletă, şlefuire neuniformă a muchiei
sau suprafeţei, şlefuire oblică, şlif asimetric, şlif pătruns etc.
3 Matisarea Obţinerea unui aspect mat pe întreaga suprafaţă sau pe
(sablarea) anumite porţiuni pentru evidenţierea unor desene. Se
utilizează nisipul care este proiectat pe suprafaţa obiectului,
folosind aerul comprimat la presiunea de 3-4 atmosfere.
Defecte: matisarea neuniformă, matisarea incompletă etc.
4 Lustruirea Realizează microabraziunea mecanică superficială prin
mecanică eliminarea ciupiturilor foarte fine apărute în timpul şlefuirii
mecanice în scopul obţinerii unui luciu intens. Se execută cu
discuri de pâslă, perie sau lemn moale, pe care se aduce
suspensie de abraziv foarte fin.
5 Sculptarea Constă în realizarea unui desen în adâncime sau la suprafaţa
(cizelarea) obiectului, cu ajutorul discurilor abrazive.
Se poate face manual sau automat.
6 Perforarea Constă în executarea de perforări cu ajutorul burghielor
(găurirea) alimentate cu o suspensie de abraziv.

Decorarea prin pictare constă în aplicarea pastelor de coloranţi speciali

pentru sticlă (coloranţi, fondanţi etc.) pentru mărirea valorii estetice. După metoda
de aplicare a decorului, deosebim:
 Cu pensula (pentru pictura manuală),
 Prin pulverizare cu suspensii coloidale a colorantului cu adaus de
fixator;
 Cu şablonul (spaţii libere într-o suprafaţă);
 Prin sitografie sau serigrafie; se foloseşte o sită de mătase, material
plastic etc., cu 4400-6400 ochiur /cm2. Porţiunile pe care nu trebuie să se aplice
decorul, se acoperă cu un lac special;
 Merceologie

 Cu decalcomanii, acestea cuprind desene realizate cu culori fuzibile sau

amestecate de metale preţioase şi emailuri colorate pe straturi subţiri de lac
organic, depus pe un suport provizoriu de hârtie.
După natura coloranţilor se deosebesc mai multe metode de pictare
şi anume: pictarea cu emailuri (emailurile sunt uşor fuzibile cu compoziţii
speciale), pictarea decorativă cu metale şi pictare prin cementare (constă în
difuzarea ionilor de argint sau cupru în stratul superficial al sticlei dintr-un
tratament termic special).
Pentru mărirea rezistenţei decorului aplicat prin pictare, urmează uscarea
şi arderea acestuia. Arderea decorului se face la temperaturi diferite (500-700oC),
în funcţie de natura materialelor colorante.
Operaţiile chimice de finisare (tabelul 4.7) aduc un aport deosebit în
sporirea valorii estetice.

Operaraţiile chimice de finisare ale obiectelor din sticlă

Tabelul 4.7
Nr.
Denumirea operaţiei Caracterizarea
crt.
0 1 2
1 Gravarea chimică Constă în obţinerea unor desene prin coordonarea
suprafeţei cu ajutorul acidului fosforhidric cu o
concentraţie de 40% şi dimensiunea de 1,13
obiectul se acoperă cu un strat de protecţie
antiacidă (ceară, parafină, mastic), apoi pe
anumite porţiuni se înlătură straturi de protecţie şi
se tratează în băi de acid florhidric, timp de 2-3
minute, după care tot stratul de protecţie este
eliminat şi urmează spălarea şi neutralizarea.
2 Matisarea chimică Constă în transformarea suprafeţei luciose a
( opacizarea ) obiectelor de sticlă în suprafaţă translucidă care
difuzează lumină. Se obţine atacul chimic al
suprafeţelor cu acid clorhidric saturat cu diferite
adaosuri de floruri şi sulfaţi alcalini.
3 Lustruirea chimică Constă în obţinerea unui luciu intens şi eliminarea
aspectului mat de pe feţele sculptate. Se utilizează
un amestec de acid sulfuric, acid fluorhidric şi apă
care în contact cu sticla va forma sulfaţi insolubili
ce vor ataca proeminenţele feţelor sculptate şi,
deci, vor netezi şi îmbunătăţi luciul.
Mărfuri de sticlă

Particularităţi în obţinerea geamurilor

Pentru obţinera geamurilor se folosec procedee clasice de tragere pe

verticală: Fourcault, Asahi, Pittsbourgh, laminarea continuă şi procedeul foral
(cel mai productiv).
Procedeul float (al sticlei plutitoare) constă în aducerea sticlei topite pe o
baie de staniu, la o temperatură de peste 1050oC . Datorită densităţii mai mici,
sticla pluteşte pe metalul topit şi se răspândeşte pe suprafaţa lui până ce atinge
grosimea de circa 6,3 mm, când forţa gravitaţiei este echilibrată de tensiunea
superficială a sticlei topite. În contact cu suprafaţa netedă şi lucioasă a metalului
topit, faţa interioară a plăcii de sticlă se lustruieşte perfect, în timp ce suprafaţa
superioară se „lustruieşte la foc”, adică toate denivelările sunt netezite datorită
tensiunii superficiale.
Viteza de tragere este de 400 m/h pentru grosimea de 6,3 mm şi de peste
1000 m/h la grosimea ce se apropie de 2 m, comparativ cu viteza de tragere la
maşina Fourcault de 70-90 m/h la grosimea de 2 mm.

4.4 Defectele mărfurilor din sticlă

Defectele mărfurilor din sticlă pot fi clasificate, după cauzele apariţiei lor,
în şase grupe şi anume: defecte de topire, fasonare, recoacere, călire, de la
prelucrarea ulterioară (finisare) şi defecte apărute din operaţiile de manipulare,
depozitare şi transport.

Defecte de topire

Sunt defecte sub formă de incluziuni diferite în masa sticloasă, defecte de

culoare şi de stabilitate chimică necorespunzătore. Ele apar în cursul procesului
tehnologic de la depozitarea materialelor prime până la obţinerea topiturii. Dintre
cele mai importante menţionăm:
- incluziuni de sticlă în sticlă; dungi fine, (aţe) valuri, striuri etc. Cauzate
de compoziţia chimică neomogenă a masei de sticlă;
- incluziuni de gaze de dimensiuni diferite, de regulă până la 0,8 mm.
Incluziunile mai mari de 0,8 sunt defecte mai grave deoarece afectează aspectul, iar
unele care se sparg prin apăsare cu un vârf metalic sunt neadmisibile. Afinarea
necorespunzătoare este cauza apariţiilor;
- incluziuni de particule solide nevitroase: pietre, noduri sunt determinate
de nerespectarea granulaţiei şi pot influenţa proprietăţile de rezistenţă şi aspect;
 Merceologie

- defectele de culoare sunt cauzate de cantitatea necorespunzătoare de

decoloranţi sau coloranţi. Cel mai grav defect de culoare este nuanţa verde a sticlei;
- stabilitatea chimică necorespunzătoare este caracterizată printr-o
rezistenţă scăzută faţă de acţiunea apei, la acizi sau la baze, datorită nerespectării
cantităţii de stabilizanţi.

Defecte de fasonare

Sunt defecte care apar din operaţia de fasonare şi cuprind mai multe
categorii de formă, dimensiune, capacitate etc.
 Defectele de formă sunt abateri de la axa verticală de simetrie, de la
secţiunea circulară, faţă de planul orizontal de sprijin. Cele mai frecvente sunt:
conicitate, ovalitate, abatere de la verticalitatea produsului, deformare etc.
 Defecte de dimensiuni, capacitate şi masă sunt defecte care nu respectă
toleranţa, admise în ceea ce priveşte dimensiunile, capacitatea sau masa.
 Defectele de prelucrare sunt cauzate de calificarea executantului şi se
referă la neuniformitatea grosimii pereţilor din sticlă, incluziuni de gaze etc.
 Defecte de integritate sunt datorate unor surplusuri de masă de sticlă,
discontinuităţi ale suprafeţei şi sunt prezente prin: bravuri, rizuri, nervuri, fisuri,
crăpături, lipituri etc.

Defecte de recoacere

Sunt cauzate de nerespectarea curbei de recoacere şi apar sub formă de

tensiuni interne, fisuri şi deformare (temperatură mai mare).

Defecte de călire

Sunt cauzate de nerespectarea parametrilor operaţiei de călire şi apar sub

formă de urme ale punctelor de susţinere în forme, deformări, fisuri.

Defecte de la prelucrarea ulterioară (finisarea)

- defecte ce pot apărea de la fiecare operaţie de finisare ca urmare a

executării incorecte;
- defecte de şlefuire: şlif incomplet, şlif întrerupt, perete străpuns de
şlefuire, neetanşeitatea părţilor şlefuite etc.;
Mărfuri de sticlă

- defecte de decorare sunt cauzate de nerespectarea decorului de referinţă,

a temperaturii de ardere sau vâscozităţii pastei de decorare şi apar sub formă: decor
asimetric, scurgeri de colorant, decor nears, decor supraars ş.a.;
- defecte de polizare apar sub forma unor zgârieturi sau matizări a suprafeţei
obiectului, ca urmare a neuniformităţii granulaţiei materialului abraziv ş.a.;
- defecte de matizare cauzate de incorectitudinea executării operaţiei şi
manifestate prin suprafaţă incomplet matizată sau suprafaţă neuniform matizată etc.

Defecte din timpul manipulării, depozitării şi transportului

Sunt, în general, defecte de integritate şi apar sub formă de voalarea

suprafeţei, fisuri, ştirbituri, crăpături.
- voalarea suprafeţei are loc la contactul direct cu umiditatea, când se
produce hidroliza sticlei şi se manifestă prin diminuarea luciului, transparenţei şi a
indicelui de refracţie.
- fisuri, crăpături etc. Sunt determinate de nerespectarea condiţiilor de
ambalare, manipulare, depozitare, transport.

4.5 Tipuri de sticlă

Tipurile de sticlă se diferenţiază după structură, compoziţie chimică,

proprietăţi şi destinaţie.
Cunoaşterea principalelor tipuri de sticlă este foarte importantă, deoarece
influenţează calitatea şi orientează destinaţia obiectelor de sticlă.
Principalele tipuri de sticlă în funcţie de structură sunt prezentate în tabelul 4.8.

Tipuri de sticlă în funcţie de structură

Tabel 4.8
Nr.
Tipuri de sticlă Caracteristici
crt.
1 Silicatică Componentul principal este bioxidul de siliciu (nisip).
2 Boratică Sticlă cu un conţinut ridicat de compuşi ai borului.
3 Fosfatică Foloseşte ca vitrifiant principal fosfaţii
4 Borosilicatică Vitrifianţii utilizaţi sunt formaţi din amestec de bioxid
de siliciu şi compuşi ai borului.
5 Aluminoborosilica- Foloseşte ca vitrifiant un amestec de bioxid de siliciu,
tică borax şi compuşi ai aluminiului.
 Merceologie

După compoziţia chimică, se disting mai multe tipuri de sticlă:

- sticle unitare, care conţin un singur tip de oxid ca vitrifianţi, de exemplu
sticla de cuarţ care conţine circa 98% dioxid de siliciu;
- sticle binare, care conţin două tipuri de oxizi, de exemplu oxizi acizi şi
oxizi bazici: sticla silico-sodică;
- sticle ternare, care conţin trei tipuri de oxizi de bază. Spre exemplu,
sticla silico-plumbo-potasică conţine bioxid de siliciu, oxizi de plumb, oxizi de
potasiu.
Cea mai importantă clasificare are în vedere proprietăţile sticlei şi destinaţia ei.
Principalele tipuri de sticlă, după aceste criterii, sunt redate în tabelul 4.9.
Tipuri de sticlă după proprietăţi şi destinaţie
Tabel 4.9
Nr.
Grupa 0 Tipuri şi caracteristici
crt.
0 1 2
1 Sticla comună Este o sticlă silico-calco-sodică şi silico-calco-potasică. Poate
fi:- transparentă;
- albă:max.0,04% oxizi de fier,
- semialbă:0,04-0,2% oxizi de fier,
- translucidă,
- opacă,
- colorată.
2 Sticlă cristal Este o sticlă care conţine oxid de plumb şi poate fi:
- cristal uşor: 9-18% PbO,
- cristal semi greu: 18-30% PbO
- cristal greu: min.30% PbO.
3 Sticla optică Este o sticlă foare omogenă şi cu un conţinut redus de oxizi de
fier:
- tip crown (cu dispersie mare),
- tip flint (cu dispersie mică).
4 Sticlă specială -rezistă la şoc termic, utilizată pentru articole tehnice,
-rezistentă chimic şi termic, utilizată pentru sticlăria de
laborator,
-securit, care are o mare rezistenţă la lovire şi prin spargere
rezultă bucăţi mici, cu muchii şi colţuri rotunjite, nepericuloase,
-termoabsorbantă cu adaosuri de oxizi metalici, care poate
absorbi razele calorice,
-armată, are inclusă în interior o reţea de sârmă metalică,
-stratificată, rezultată prin lipirea a două sau mai multe straturi
pe o placă sau pe un material elastic şi transparent (polivinil
butilat -0,76 mm),
-pentru fibre; în funcţie de compoziţia chimică cuprinde mai
multe tipuri:
 Tip A (silico-calco-sodică),
 Tip C (boro-silicatică),
 Tip E (alumino borosilicatică),
 Tip S (specială).
-pentru protecţia împotriva radiaţiilor.
Mărfuri de sticlă

4.6. Clasificarea şi caracterizarea sortimentului de mărfuri din sticlă

Mărfurile din sticlă, care deţin o pondere mare atât pe piaţa internă cât şi
pe cea externă, se cuprind în două mari grupe:
- mărfuri din sticlă pentru menaj;
- mărfuri din sticlă pentru construcţii.

Caracterizarea sortimentului de sticlă pentru menaj

Sortimentul mărfurilor din sticlă pentru menaj cuprinde, după compoziţia

chimică a sticlei, două grupe:
- articole din sticlă comună;
- articole din sticlă cristal.
Articolele din sticlă comună formate prin suflare au pereţii subţiri, sunt
incolore sau transparente, translucide sau opace, sunt finisate prin şlefuire cu
combinaţii simple de şlefuri. Cele obţinute prin presare au pereţii groşi, sunt grele,
au ornamentaţii în relief pe partea exterioară.
Articolele suflate manual au cea mai mare diversitate de forme şi, în
acelaşi timp, valoare artistică; ridicată articolele din sticlă suflate manual cuprind:
- articole suflate manual fără ajustări sau adăugări;
- articole suflate prelucrate la cald, însoţite de adausurile de sticlă;
articolele suflate prin fasonare decorativă sunt obiecte din sticlă decorative cu o
valoare estetică şi artistică deosebită, care încorporează o înaltă calificare şi o
cantitate mare de muncă (tabelul 4.10),sunt foarte solicitate la export.
Articolele de sticlă cristal se caracterizează prin omogenitate şi
transparenţă ridicată, densitate mare, luciu puternic şi produc prin lovire un sunet
cristalin prelung. Sunt finisate prin şlefuire cu şlifuri adânci şi feţele au un efect
deosebit la trecerea luminii.
Conform H.G. nr. 415/2000 privind caracterizarea produselor din sticlă
cristal pe piaţa românească, aceasta se clasifică, în funcţie de compoziţia chimică,
în patru grupe, conform tabelului 4.10.
 Merceologie

Caracterizarea principalelor grupe de sticlă cristal import comercializate

pe piaţa românească
Tabel 4.10
Nr.
Grupa Caracterizare
crt.
0 1 2
1 Cristal superior Conţine cel puţin 30% PbO, densitatea este de
minim 3 g/cm3şi un indice de refracţie mai
mare de 1,545.
2 Cristal cu plumb Sticla trebuie să conţină cel puţin 24% PbO cu
o densitate de minim 2,90 g/cm3 şi cu un
indice de refracţie mai mare de 1,5205
3 Sticlă cristalină Sticlă cristalină care să conţină separat sau la
un loc cel puţin 10% PbO, ZnO, BaO sau
K2O,cu o densitate de 2,45 g/cm3 şi indicele
de refacţie mai mare de 1,520.
4 Cristalin-sticlă sonoră Sticlă cristal care conţine separat sau la un loc
minim 10% PbO,BaO,K2O, având densitatea
de 2,40 g/cm3 şi a cărui duritate Vickers la
suprafaţă este de 550-+20.

După modul de livrare, sortimentul cuprinde:

- articole livrate sub formă de piese separate;
- seturi, care se pot grupa, la rândul lor, după destinaţie în: set pentru apă,
vin, whisky, şampanie, compot, fructe, dulceaţă etc.
După dimensiunea maximă a pieselor, sortimentul cuprinde:
- piese mici cu dimensiunea maximă până la 120mm;
- piese mijlocii, cu dimensiune de la 121-200 mm;
- piese mari, cu dimensiunea peste 200 mm.
După calitate respectiv, număr, mărime şi gravitatea defectelor distingem
două calităţi: I-a şi a II-a.
Diversificarea sortimentului de articole din sticlă se realizează pe baza
tipului de sticlă folosit (reţetei de fabricare), cât şi prin folosirea diferitelor metode
de fasonare şi de finisare. Prin folosirea de reţete cu constituenţi identici, dar în
proporţii diferite, se obţin articole din sticlă cu caracteristici diferite în privinţa
culorii, luciului, a transparenţei etc. Finisarea prin decorare conduce la obţinerea
celor mai variate metode în cadrul aceluiaşi articol.
Mărfuri de sticlă
Grupele de mărfuri realizate din sticlă comună suflate manual
prin fasonare decorare
Nr.
Grupe de mărfuri
crt.
0 1
1 Articole din sticlă
suprapusă sau ubefang
2 Articole din sticlă
colorată în degrade
3 Articole din sticlă
marmorată
4 Articole din sticlă filată
5 Articole din sticlă
givrată
6 Articole din sticlă
irizată
7 Articole din sticlă
reticulară
Tabel 4.11
Caracteristici
2
Sunt realizate din două straturi de sticlă din care
stratul exterior este colorat în roşu rubiniu cu
săruri de seleniu sau în albastru, cu săruri de
cobalt.
Prin şlefuiri şi prelucrări în stratul exterior se
evidenţiază stratul de bază de sticlă incoloră,
obţinându-se efecte deosebite.
Sunt realizate din sticlă suprapusă care au
intensitatea culorii în scădere treptată de la o
extremitate a obiectului la cealaltă, prin subţierea
progresivă a stratului superior de sticlă colorată.
Se obţine prin combinarea unor mici cantităţi de
sticlă topită, opacă, cu cioburi colorate de
dimensiuni între 4-8 mm şi rularea lor pe o placă
de netezire prin reîncălzirea sticlei, aceasta se
topeşte şi se obţine aspectul marmorat. Prin
rearanjarea cioburilor sub forma unor desene
speciale se obţin efecte deosebite.
Se obţine prin combinare de sticle colorate din
una sau mai multe baghete de sticlă care sunt
trase sub formă de fire şi lipite apoi pe un balon
de sticlă albă sau colorată, obţinut prin suflare.
Se obţine prin scufundarea balonului de sticlă
suflat manual în apă la temperatura de 10-150C,
obţinându-se efecte sub formă de flori de gheaţă.
Dimensiunea şi mărimea florilor de gheaţă
obţinute ca efect depind de temperatura sticlei,
de temperatura apei şi de durata de răcire
(2-4 secunde).
După fasonarea manuală suprafaţa, obiectului
este tratată cu vaporii unor săruri metalice
(cloruri de staniu şi titan combinate cu
carbonaţi). Irizarea este dată de refracţia razelor
luminoase în stratul superficial.
Se obţin prin introducerea balonului de sticlă
suflat manual, care prezintă mici proeminenţe la
exterior, într-un al doilea balon de sticlă care este
mai mare cu 2 cm. Prin reîncălzire are loc lipirea
celor două baloane, obţinându-se în interior bule
de aer ca urmare a golurilor care sunt între
proeminenţe. Ele produc efecte multiple de
reflexie şi refracţie.
 Merceologie

Caracterizarea mărfurilor din sticlă pentru construcţii

Din această grupă fac parte geamurile, cărămizile din sticlă şi altele. Sunt
utilizate pentru construcţii civile şi industriale, construcţia serelor, uşi, ferestre,
luminatoare, echipamente auto şi navale etc.
Geamurile trase sunt obţinute prin tragere mecanică pe verticală (procedeul
Forcault, Asahi şi Pitsbourgh). Caractersticile de calitate sunt prezentate în
tabelul 4.12. se comercializează în patru calităţi: S, I, II, şi III.
Geamurile floate se obţin prin procedeul floral şi au reuşit să domine piaţa
geamurilor în Europa. Caracteristicile de calitate sunt prezentate în tabelul 4.12. se
comercializează în 3 calităţii: A, B şi C, iar geamul float termoabsorbant în două
calităţii: I şi II, în funcţie de prezenţa defectelor. Geamul termoabsorbant are
proprietatea de a absorbi razele calorice şi parţial pe cele luminoase.

Caracteristici de calitate ale geamurilor trase şi float

Tabel 4.12
Geam
Nr. Caracteristica Geam Geam Geam float
plat
crt. de calitate tras float termoabsorbant
securizat
0 1 2 3 4 5
1 Grosime, mm 2-6 3-6 3-6 3-12
2 Culoarea Incolor cu nuanţă fumurie,verde incolor, slab verzui
3 Greutate specifică
pentru grosime 2 mm 4,9 4,9 4,9 4,9
kg/m2
4 Factor de transmisie
80-90 80-85 50-70 70-90
a luminii, %
5 Stabilitate chimică
Clasa A Clasa A Clasa 4 Clasa 4
faţă de apă

Geamurile ornament se obţin prin metoda laminării continue a sticlei,

având imprimat pe una din feţe un model în relief. Caracteristicile de calitate sunt
prezentate în tabelul 4.12. se comercializează în două clase de calitate în funcţie de
prezenţa defectelor.
Geamurile armate se obţin prin introducerea unei inserţii de plasă sudată,
paralelă cu suprafaţa geamului în timpul procesului de laminare. Coeficientul de
transmisie a luminii este mai mic (tabelul 4.13) decât la geamurile trase şi floate,
dar rezistenţa la lovire este mai mare. Se realizează în două sortimente: incoloră şi
colorată în masă fără model (liss) sau cu model imprimat pe una din feţe.
Mărfuri de sticlă

Geamurile matisate se obţin din geam tras sau ornament prin corodarea
mecanică pe întreaga suprafaţă sau în contururile unui model.
Geamurile termopan se obţin din două sau trei plăci de geam care închid
între ele un spaţiu de aer uscat. Ele au un factor de transmisie a luminii de 75-85%,
au o izolare fonică cu circa 25% mai mare decât cele obişnuite, rezistenţa la
vibraţii, şoc termic şi izolare termică ridicată.

Caracteristici de calitate ale geamului ornament şi armat

Tabel 4.13
Nr.
Caracteristici de calitate Geam ornament Geam armat
crt.
0 1 2 3
1 Grosimea , mm 4; 5; 6 7
2 Culoarea Incolor cu slabe Incolor cu slabe
nuanţe de verzui, nuanţe verzui,
verde sau coniac verde sau coniac
3 Greutatea specifică pentru
4,60 4,60
grosimea de 2 mm, kg/m2
4 Rezistenţa la lovire, N/cm2 4,00 2,45
5 Rezistenţa la înconvoiere, N/cm2 25,00 29,40
6 Factor transmisie a luminii,% 60-70 60
7 Stabilitatea chimică faţă de apă Clasa 4 Clasa A

4.7 Verificarea calităţii mărfurilor din sticlă

Verificarea calităţii mărfurilor din sticlă ce face prin analiza organoleptică

şi prin metode de laborator, se execută atât pentru produse individuale, cât şi pentru
piesele ce compun serviciile complexe.
Aspectul se verifică vizual, prin comparare cu mostra etalon. Se verifică
culoarea şi nuanţa şi nu se admite variaţie de nuanţă la piesele componente. La
verificarea aspectului se urmăresc defectele şi condiţiile de admisibilitate
(tabelul 4.14). Ovalitatea se verifică prin calcularea diferenţelor a două diametre
perpendiculare.
În cazul verificării calităţii obiectelor din serviciul din sticlă, se au în
vedere condiţiile de admisibilitate conform tabelului 4.15.
Rezistenţa la şoc termic reprezintă stabilitatea sticlei la variaţii de
temperatură; se verifică prin încălzirea obiectelor cu apă la temperatura de fierbere
şi introducerea lor apoi într-o baie cu apă rece la 200C. La examinarea produselor
nu trebuie să apară fisuri şi crăpături.

Condiţiile de admisibilitate ale produselor din sticlă
Nr.
Denumirea condiţiei
crt.
0 1
1 Culoarea
2 Băşici care se sparg prin
apăsarea cu un vârf
metalic
3 Băşici negrupate care nu se
sparg cu un vârf
metalic
-pentru produse mic;
-pentru produse mijlocii;
-pentru produse mari.
4 Rizuri fisuri
5 Incluziuni active
6 Suprafaţa interioară şi
exterioară (cu excepţia
zonelor cu model imprimat)
7 Muchiile şi colţurile
8 Planeitatea suprafeţei de
sprijin
9 Decor neuniform, asimetric,
scurgeri de culoare.
10 Abateri de la verticalitatea
produselor.
11 Aţe şi vine
12 Marginea gurii
13 Ovalitatea
Merceologie
Tabel 4.14
Condiţii de admisibilitate
2
Incolore sau colorate; se admit slabe nuanţe verzui
sau roze, respectiv slabă variaţie de culoare.
La sticla de cristal cu plumb incoloră, se admite
numai o slabă nuanţă albăstruie.
La sticla cristal cu plumb colorată conform mostrei
de culoare omologată.
Nu se admit.
cu diametrul max. 2mm
cu diametrul max. 4mm
cu diametrul max. 3,5 mm
Nu se admit
Nu se admit
Netedă
Să nu prezinte părţi tăioase.
Să asigure stabilitatea produsului,
suprafaţa de sprijin şlefuită să fie dreaptă
şi lustruită.
Nu se admite.
Nu se admite înclinarea vizibilă cu ochiul
liber.
Se admit nepalpabile, dacă nu influenţează aspectul
exterior.
Netedă
Se admite conform prevederilor din normative.
Mărfuri de sticlă

Condiţiile de admisibilitate pentru obiectele din sticlă comercializate

în seturi sau servicii
Tabel 4.15
Nr.
Caracteristica de calitate Valoarea admisă
crt.
0 1 2
1 Diferenţa de culoare Nu se admite nici o diferenţiere a nuanţei între
produsele mari şi cele mici, între părţile subţiri
şi cele groase.
2 Diferenţa de grosime a
pereţilor maxim:
- până la 100 mm; 0,5 mm
- diametrul peste 100 mm. 1,0 mm
3 Diferenţa între diametrul
produsului de acelaşi fel,
maxim:
- diametrul până la 70 mm; 1,0 mm
- diametrul peste 70 mm. 1,5 mm
4 Diferenţa de înălţime a
produselor de acelaşi fel,
maxim: 1,0 mm
5 Diferenţa dintre diametrul
piciorului maxim:
- pahare lichior; 1,0 mm
-alte produse cu picior. 1,5 mm
6 Prelungirea sau scurtarea
şlifului individual, maxim:
- produse mici; 1,0 mm
- produse mijlocii; 1,5 mm
- produse mari. 2,0 mm

Stabilirea sticlei faţă de agenţii chimici şi apă reprezintă pierderea

masei în urma acţiunii diferiţilor agenţi chimici (acizi, baze, săruri) sau la acţiunea
apei.
După stabilitatea obiectelor de sticlă faţă de agenţii chimici, se cuprind
patru clase de stabilitate.
Tensiuni interne existente în obiectele de sticlă sunt evidenţiate cu
ajutorul polariscopului. Se admit variaţii uşoare de culoare ale obiectului cercetat
faţă de culoarea normală a câmpului vizual al polariscopului (violet).
 Merceologie

4.8 Condiţiile de marcare, ambalare şi depozitare

a mărfurilor din sticlă
Marcarea produselor din sticlă se face diferit, după calitate. Obiectele de
cristal au eticheta de formă, culoare şi dimensiune diferită (tabelul 4.16) în funcţie
de calitate.
Marcaje folosite la etichetarea produselor din sticlă cristal
Tabel 4.16
Nr. Tip Culoarea Dimensiunea
Aplicarea pe tip de sticlă
crt. marcaj marcajului minimă
0 1 2 3 4
1 Rotund Auriu Diametrul 1 cm Cristal superior
Cristal cu plumb
Se specifică în procente
conţinutul de oxid de
plumb. Ex. Pb. 24%,
2 Pătrat Argintiu Latura 1 cm Sticlă cristalină
3 Triunghi Argintiu Latura 1 cm Cristalin
echilateral

Pe etichetă se trece marca de fabrică şi conţinutul în oxizi de plumb, în

procente.
Marcajul pentru sticle cristal cu plumb Bohemia comercializate pe piaţa
românească este prezentată în figura 4.3.

Figura 4.3 Marcaj cristal Bohemia

Ambalarea se realizează folosind ca materiale de producţie hârtia de
diferite calităţi şi cutii de carton; pe fiecare ambalaj trebuie aplicată o etichetă cu
următoarele menţiuni: marca de fabrică a producătorului, denumirea produsului,
calitatea, modelul, numărul bucăţilor ambalate, semnul de control CTC, numărul
total şi data fabricaţiei. Trebuie aplicat şi semnul care defineşte fragilitatea
("FRAGIL").
Transportul trebuie făcut cu atenţie, pentru păstrarea integrităţii
articolelor din sticlă.
Depozitarea trebuie efectuată în spaţii uscate, pentru a evita unele
modificări de luciu şi transparenţă datorate acţiunii prelungite a umidităţii.