David Armeanul identifică şase accepţiuni pe care antichitatea le-a oferit filosofiei, definiţii

care aparţin lui Pitagora, Platon şi Aristotel:

(1). „cunoaşterea celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt” (Pitagora);

(2). „cunoaşterea celor divine şi omeneşti” (Pitagora);

(3). „pregătire pentru moarte” (Platon, Phaidon, 64a)

(4). „asemănare cu divinitatea pe cât îi stă omului în putinţă” (Platon, Theaitetos, 176a);

(5). „artă a artelor şi ştiinţă a ştiinţelor” (Aristotel);

(6). „iubire de înţelepciune” (Pitagora).

Iată în cele ce urmează câteva extrase din lucrarea lui David Armeanul, a căror lectură
poate facilita înţelegerea gândirii filosofice în perioada ei de început:

„Mai întâi filosofia nu se ocupă cu particularul, cu ceea ce este în curgere şi în continuă

transformare, ci cu universalul, cu ceea ce nu se transformă, ci este totdeauna identic cu
sine”.
„[…] şi Platon arată clar acest lucru când spune: «numesc filosof nu numai pe cel care ştie
multe şi care este capabil să distingă multe, ci şi pe cel ce are o viaţă nepătată şi
nepângărită»; acest lucru reprezintă tocmai strădania specifică filosofului practic”.

„Ceea ce nu se vede poate fi cunoscut cu cea mai mare promptitudine din ceea ce este
vizibil. Într-adevăr, deoarece tot ceea ce se mişcă este mişcat de către un altul, şi deoarece
vedem că şi corpul ceresc se mişcă, rezultă că (şi) el este mişcat de către altcineva. există
deci cineva care mişcă cerul. […] dacă cel care mişcă cerul ar avea corp, ar fi finit. Iar corpul
finit are şi o energie finită şi nu ar putea să mişte cerul continuu şi fără oprire. Este clar deci
că el nu are corp. Şi de bună seamă, că nici nu piere. Căci dacă cel care mişcă cerul ar pieri,
ar pieri şi cerul odată cu el. Dar cerul, de bună seamă, nu piere. […] cel care mişcă cerul este
unul, acorporal, infinit şi nepieritor. Acesta nu este nimic altceva decât divinitatea”.

[David vizează aici celebra teorie aristotelică a Primului Motor – τό πώτον κινούν –
identificat cu divinitatea în Metafizica. În tradiţie aristotelică, David operează această
identitate (Primul Motor = Divinitate), afirmând că Motorul Unic este „acorporal, infinit şi
nepieritor”].

„[…] dacă cineva spune că nu există filosofie, se foloseşte de demonstraţii prin care respinge
filosofia. Dacă se foloseşte de demonstraţii, este clar că filosofează (căci filosofia este mama
demonstraţiilor). Dacă spune că există filosofie, iarăşi filosofează: el se foloseşte de
demonstraţii prin care arată că ea există. Aşadar, în orice caz, filosofează şi cel care
respinge filosofia şi cel care nu o respinge. Căci amândoi se folosesc de demonstraţii prin
care fac dovada spuselor lor. Dacă te foloseşti de demonstraţii este clar că filosofezi, căci
filosofia este mama demonstraţiilor”.

Ce înţelege David Armeanul prin expresia platonică „pregătire pentru moarte”? „[…] adică
dobândirea morţii pasiunilor […]: a deveni asemenea divinităţii pe cât îi stă omului în
putinţă”.

„Prima definiţie este cea care spune că «filosofia este cunoaştere a celor ce sunt ca fiind
ceea ce sunt». Cuvântul cunoaştere a fost luat ca gen. Într-adevăr, cunoaşterea este o
realitate mai generală. există o cunoaştere generală şi o cunoaştere particulară, o
cunoaştere empirică. […] În timp ce filosofia este cunoaştere a tuturor celor ce sunt,
celelalte arte şi ştiinţe nu sunt cunoaşterea tuturor celor ce sunt, ci doar a unora dintre ele!
Astronomia se ocupă doar de stele, medicina doar de corpurile omeneşti, tâmplăria doar de
lemne”.

„[…] filosofia se ocupă cu cele divine şi omeneşti şi nu le nesocoteşte pe cele divine din
cauza cunoaşterii celor omeneşti, nici nu le neglijează pe cele omeneşti din cauza
cunoaşterii celor divine, ci tinde către cele divine, ca învăţând din ele, să le conducă pe cele
omeneşti le desăvârşire, înălţându-le”.

„[…] aşa cum soarele fiind luminos prin natura sa, pare liliecilor întunecat, dată fiind
improprietatea organului lor de văz, adică dat fiind faptul că nu pot să vadă în timpul zilei,
tot astfel şi cele divine, fiind prin natura lor clare şi pure, nouă ne apar neclare, datorită
felului de a vedea al sufletului, subordonat obscurităţii trupeşti, adică datorită întunecării
lui de către slăbiciunile trupului”.